71. Lipsa de cunoștințe nu este o scuză
În mai 2021, am fost aleasă ca să slujesc drept conducător de biserică și am fost însărcinată în principal cu lucrarea noastră de producție video. Mi-am făcut oarecum griji în legătură cu îndeplinirea acestei datorii, spunându-mi: „Am mai avut tangențe cu producția video în trecut, dar abilitățile mele în acest domeniu sunt încă un pic lacunare. Voi fi cu adevărat în stare să supraveghez bine această lucrare? Dacă nu voi reuși și voi fi înlocuită, ce vor crede frații și surorile mele despre mine? De asemenea, persoanele pe care le supraveghez au mai multe cunoștințe tehnice decât mine. Dacă nu identific problemele din îndatoririle lor și nu pot oferi sugestii semnificative, vor crede cu siguranță că sunt amatoare și că nu sunt eficientă ca supraveghetor, nici potrivită drept conducător.” Gândul acesta m-a neliniștit puțin, dar știam că mai întâi trebuia să accept această nouă datorie și să mă supun rânduielilor bisericii.
Ca să ajung la zi cu lucrarea cât mai curând posibil, asistam la toate discuțiile pe care frații și surorile mele le purtau despre lucrare. La început, ascultam cu sârguință, dar treptat am început să-mi dau seama că nu înțelegeam multe dintre abilitățile profesionale folosite și că nu aveam niciun cuvânt de zis. Îmi făceam griji că, dacă frații și surorile mi-ar cere punctul de vedere și eu nu le-aș oferi sugestii semnificative, ar putea crede că îmi supraestimez propriile abilități și că nu sunt calificată să le verific lucrarea, când eu însămi nu o înțeleg deloc. Și-ar face ei o părere proastă despre mine? Pentru a-mi menține imaginea de conducător, în afară de împărtășirea înțelegerii mele a cuvintelor lui Dumnezeu, nu spuneam nimic pe parcursul discuțiilor noastre și al prezentării de ansamblu a lucrării în timpul adunărilor. Nu voiam să particip sau să fiu foarte atentă la discuțiile referitoare la partea profesională a producției video. Am încetat să mai port chiar și cea mai mică povară și gândeam mereu: „Oricum, nu înțeleg partea tehnică, așa că mă voi rezuma la a rezolva orice probleme pe care le au legate de intrarea în viață. În ceea ce privește problemele tehnice, îi voi lăsa să se bazeze pe Dumnezeu, să se roage Lui și să discute între ei.” Îmi amintesc că, odată, o soră a trimis grupului un videoclip la care lucra, cerând sugestii. La momentul respectiv, am crezut că, din moment ce nu înțeleg partea tehnică a producției, nu aș fi în stare să găsesc nicio problemă în videoclip și, mai mult decât atât, m-aș face de râs dacă aș spune ceva greșit în fața tuturor, așa că nu am avut de gând să ofer vreo sugestie și nu am urmărit videoclipul cu prea multă atenție. Ulterior, un conducător de grup a găsit o problemă în videoclipul surorii și m-a întrebat dacă o observasem. Am simțit cum mă înroșesc pentru că nu vizionasem videoclipul cu atenție. Pentru a evita să fiu descoperită, am așteptat până la sfârșitul tuturor discuțiilor și făceam o prezentare generală, rezumam ce spuseseră toți ceilalți sau doar interveneam cu un scurt comentariu superficial, cum ar fi: „În mare măsură, sunt de acord cu tot ce s-a spus, nu mai am nimic de adăugat.” N-am spus aproape nimic de-a lungul întregii adunări și m-am simțit teribil de jenată și de supărată. Am simțit chiar că nu era nevoie de mine acolo. După aceea, am început să evit și mai mult aspectele tehnice ale lucrării și rareori verificam lucrarea conducătorului de grup. În timpul adunărilor, eram atentă doar la starea actuală a oamenilor, observând dacă purtau o povară în datoria lor sau doar făceau lucrurile mecanic. În ceea ce privește problemele și dificultățile legate de producția video, nu m-am deranjat să discut detaliile cu ei, gândindu-mă că liderul de grup se poate descurca, iar eu aș putea la fel de bine să las oamenii cu abilitățile tehnice necesare să rezolve problemele. Astfel, aș evita totodată să fiu dată în vileag ca inutilă, dacă nu aș fi în stare să le rezolv problemele. Pentru a lăsa impresia că totuși puteam face o lucrare reală, ori de câte ori observam sau auzeam că cineva era într-o stare proastă sau devenise negativ, mă grăbeam să găsesc cuvinte ale lui Dumnezeu pentru a avea părtășie cu el ca să îi ofer un sprijin. Cu toate acestea, de îndată ce aducea în discuție dificultățile pe care le întâmpina în lucrarea sa, răspundeam doar superficial: „Când o să ne îndreptăm starea și o să ne bazăm pe Dumnezeu, El ne va conduce spre rezolvarea acestor probleme.” De fiecare dată când spuneam asta, starea acelei persoane se îmbunătățea temporar, dar de îndată ce întâlnea o altă problemă în datoria sa și problemele sale rămâneau nerezolvate, devenea din nou negativă. Pentru că nu am reușit să rezolv dificultăți reale și nu am verificat și supravegheat lucrarea, au apărut multe probleme în producția video, frații și surorile nu și-au îmbunătățit vizibil abilitățile tehnice, nu au înțeles principiile relevante pentru acea datorie, au repetat aceleași greșeli și, ca urmare, calitatea lucrării s-a diminuat. Deși conducătorul meu superior mi-a semnalat această problemă și a încercat să mă ajute, nu aveam nicio cunoștință reală despre mine. După un timp, am fost înlocuită pentru că nu reușisem să fac o lucrare reală în datoria mea.
M-am simțit groaznic după ce am fost înlocuită brusc și mă tot întrebam: „De ce am ajuns un conducător fals care nu a făcut o lucrare reală, cu toate că am fost destul de ocupată cu datoria mea zi de zi? Care a fost motivul eșecului meu?” În acea perioadă, am citit destul de multe adevăruri referitoare la discernerea conducătorilor falși și am văzut că aproape toate comportamentele conducătorilor falși care nu reușesc să facă o lucrare reală, pe care Dumnezeu le-a disecat, erau lucruri pe care eu însămi le făcusem. Era ca și cum Dumnezeu mă expunea chiar pe mine, mai ales prin următoarele fragmente: „O caracteristică a conducătorilor falși este incapacitatea lor de a explica sau de a clarifica temeinic orice probleme implică adevărurile-principii. Dacă cineva caută răspunsuri de la ei, nu-i pot spune decât câteva vorbe goale și doctrine. Când se confruntă cu probleme care necesită o soluție, răspund adesea cu o afirmație precum: «Cu toții sunteți experți în a face această datorie. Dacă aveți probleme, ar trebui să le rezolvați singuri. Nu mă întrebați pe mine; nu sunt expert și nu înțeleg. Rezolvați-le singuri.» […] Conducătorii falși folosesc adesea motive și scuze precum: «Nu înțeleg, nu am învățat niciodată asta, nu sunt expert», ca să-i lase oamenii în pace și să le evite întrebările. S-ar putea să pară destul de smeriți; totuși, asta expune o problemă gravă a conducătorilor falși – nu înțeleg deloc problemele care presupun cunoștințe profesionale în anumite sarcini, se simt neputincioși și par extrem de stânjeniți și jenați. Ce fac atunci? Pot doar să adune mai multe fragmente din cuvintele lui Dumnezeu pentru a avea părtășie cu toți în timpul adunărilor, vorbind despre câteva doctrine pentru a-i sfătui pe oameni. Conducătorii cu puțină bunătate ar putea să-și arate grija față de oameni și să-i întrebe din când în când: «V-ați confruntat cu vreo dificultate în viețile voastre, în ultima vreme? Aveți suficiente haine? S-a purtat urât vreunul dintre voi?» Dacă toți spun că nu au aceste probleme, ei răspund: «Atunci nu e nicio problemă. Lucrați în continuare; eu am alte treburi de rezolvat» și pleacă în grabă, temându-se că cineva ar putea să aibă întrebări și să le ceară să le discute, punându-i într-o situație jenantă. Așa lucrează conducătorii falși – nu pot rezolva nicio problemă reală. Cum pot îndeplini eficient lucrarea bisericii? Drept urmare, acumularea de probleme nerezolvate împiedică în cele din urmă lucrarea bisericii. Aceasta este o caracteristică evidentă și o manifestare a modului în care lucrează conducătorii falși” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”]. „Desigur, faptul că sunt conducători nu înseamnă neapărat că trebuie să înțeleagă orice fel de profesie, dar ar trebui să aibă părtășie clar despre adevărurile-principii necesare pentru a rezolva probleme, indiferent de profesia cu care au legătură acele probleme. Atât timp cât oamenii înțeleg adevărurile-principii, problemele pot fi rezolvate corespunzător. Conducătorii falși folosesc fraza: «Sunt un necunoscător; nu înțeleg profesia aceasta» ca motiv pentru a evita să aibă părtășie despre adevărurile-principii pentru rezolvarea problemelor. Aceasta nu înseamnă că fac lucrare adevărată. Dacă falșii conducători folosesc mereu fraza: «Sunt un necunoscător; nu înțeleg profesia aceasta» ca motiv să evite rezolvarea problemelor, atunci nu sunt potriviți pentru lucrarea de conducere. Cel mai bun lucru pe care ar trebui să-l facă este să-și dea demisia și să lase pe altcineva să le ia locul. Au însă conducătorii falși acest fel de rațiune? Vor fi capabili să-și dea demisia? Nu. Ba chiar gândesc: «De ce spun că nu fac nicio lucrare? Organizez adunări în fiecare zi și sunt atât de ocupat, încât nici nu pot mânca la timp și dorm mai puțin. Cine spune că problemele nu sunt rezolvate? Țin adunări, am părtășie cu ei și le găsesc fragmente din cuvintele lui Dumnezeu.» […] Vezi tu, conducătorii falși nu pot lucra cu adevărat și, totuși, tot au o grămadă de scuze. Chiar sunt nerușinați și dezgustători! Calibrul lor este foarte slab, nu înțeleg nicio profesie și le lipsește înțelegerea adevărurilor-principii implicate în fiecare element al lucrării profesionale – la ce bun să-i avem drept conducători? Sunt pur și simplu proști și buni de nimic! Întrucât nu pot lucra cu adevărat, de ce mai slujesc drept conducători de biserică? Sunt pur și simplu lipsiți de rațiune. Întrucât nu sunt conștienți de sine, ar trebui să asculte reacțiile aleșilor lui Dumnezeu și să evalueze dacă îndeplinesc standardele pentru a fi conducători. Și, totuși, conducătorii falși nu se gândesc niciodată la aceste lucruri. Indiferent cât de mult a fost întârziată lucrarea bisericii și cât de multe pierderi au fost provocate pătrunderii în viață a aleșilor lui Dumnezeu în timpul mulților ani în care au slujit drept conducători, lor nu le pasă. Acesta este chipul urât al conducătorilor întru totul falși” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (2)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au durut profund. Comportamentele și caracteristicile conducătorilor falși pe care Dumnezeu le-a dat în vileag se potriveau perfect cu situația mea reală. Dumnezeu spune că falșii conducători își folosesc lipsa de cunoștințe tehnice drept scuză pentru a nu se implica efectiv în supravegherea și verificarea tuturor aspectelor lucrării și pentru a nu rezolva problemele și dificultățile reale ale fraților și surorilor. Ei se mulțumesc doar să spună cuvinte și doctrine și evită sau se eschivează de la abordarea problemelor specifice, reale. Exact așa am acționat eu. Încă de când am fost aleasă drept conducător, mi-am făcut griji că, în lipsa cunoștințelor tehnice de producție video, lacunele mele vor fi date în vileag atunci când voi supraveghea această lucrare. Mi-era teamă că frații și surorile mă vor citi cu adevărat și că mă voi face de râs în fața tuturor. Pentru a-mi păstra statutul și reputația, foloseam lipsa mea de cunoștințe tehnice ca pe o scuză pentru a nu participa la discuțiile de lucru. Rareori mă sinchiseam să mă interesez de problemele și dificultățile fraților și surorilor mele, temându-mă că nu voi fi în stare să le rezolv și că îmi voi pierde astfel reputația. Uneori, când îmi puneau întrebări, îi păcăleam doar cu niște cuvinte și doctrine. Nu cumva îi înșelam? Din exterior, părea că sunt destul de ocupată cu adunarea, părtășia și, aparent, cu rezolvarea problemelor oamenilor, făcând o lucrare reală; dar, de fapt, lucram doar la a-mi consolida reputația și vorbeam doar despre cuvinte și doctrine. Le prezentam oamenilor o fațadă și, în realitate, încercam să evit să mă ocup de problemele reale ale fraților și surorilor cu orice ocazie. Chiar dacă vedeam clar că frații și surorile erau împovărați de probleme care le influențau starea și afectau rezultatele datoriei lor, nu mi-am asumat responsabilitatea de a le rezolva problemele. În schimb, m-am folosit de lipsa mea de cunoștințe tehnice ca de o scuză ca să amân problemele și să le dau uitării sau chiar să cedez responsabilitatea conducătorilor de grup și să îi las pe aceștia să rezolve problemele. Reflectând asupra comportamentului meu, mi-am dat seama că nu făceam deloc o lucrare reală. Acționam doar cu superficialitate, mă prefăceam și eram înșelătoare. Nu eram eu ceea ce Dumnezeu numește un conducător „prost”, „bun de nimic”? Purtam titlul de conducător, dar nu aveam nici cea mai mică responsabilitate, acționam doar pentru a-mi păstra reputația și statutul, nu făceam deloc lucrarea reală care îmi revenea în calitate de conducător și nu mi-am îndeplinit niciuna dintre responsabilitățile pe care ar fi trebuit să le îndeplinesc, toate acestea afectând grav lucrarea de producție video. Am fost un conducător fals în toate privințele și nu am meritat niciun pic de încredere. După ce mi-am dat seama de toate acestea, am regretat amarnic și m-am rugat lui Dumnezeu cu pocăință: „O, Dumnezeule, știu că acțiunile mele Te-au rănit și Te-au dezgustat. Vreau să mă pocăiesc și Îți cer doar să mă călăuzești și să mă luminezi pentru a-mi cunoaște propria corupție și răzvrătire!”
Ulterior, am găsit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Prețuirea antihriștilor față de reputația și statutul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea-esență a lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce fac antihriștii, prima lor considerație este propria reputație și propriul statut, nimic altceva. Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul lor de-o viață. În tot ceea ce fac, prima lor considerație este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; altminteri, nu ar lua în considerare aceste probleme. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin ceva neesențial de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor” [Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Dumnezeu a dezvăluit că antihriștii prețuiesc foarte mult reputația și statutul și le consideră indispensabile. Indiferent în ce situație se află sau ce se întâmplă să facă, premisa de la care pleacă și justificarea lor sunt întotdeauna centrate pe reputație și statut. Reflectând asupra mea, mi-am dat seama că nu mă deosebeam de ei. După ce am fost aleasă drept conducător, nu m-am gândit cât de importantă era lucrarea sau cum aș putea să țin cont de intențiile lui Dumnezeu și să îndeplinesc bine lucrarea, ci m-am gândit mai degrabă la reputația și la statutul meu. Mi-am făcut griji că ceilalți frați și surori vor observa că nu am înțeles partea tehnică a lucrării și că nu mi-am putut face treaba bine. Mă temeam chiar că voi fi dată în vileag și înlocuită. Cât timp am slujit drept conducător, am lucrat constant pentru a-mi păstra reputația și statutul și, ca să-mi ascund propriile lacune, am evitat întotdeauna lucrarea tehnică și nu mă interesam de cum decurgea. Îmi făceam griji că oamenii vor descoperi care sunt abilitățile mele tehnice reale și vor crede că nu sunt capabilă să supraveghez lucrarea și că nu sunt potrivită drept conducător. Mai mult, pentru a ascunde faptul că nu făceam o lucrare reală și pentru a-mi menține statutul de conducător, îmi ocupam timpul organizând adunări, realizând lucrarea care îmi consolida reputația, vorbind despre doctrină, strigând sloganuri și acționând cu superficialitate. Am încercat să afișez că sunt ocupată și că îmi asum responsabilități pentru a-mi induce în eroare frații și surorile și a-i păcăli să creadă că săvârșesc o lucrare reală. M-am preocupat doar cu acest comportament fals, înșelător și, ca urmare, lucrarea de producție video a fost întârziată. Mi-am dat seama că am fost profund coruptă de Satana. Otrăvurile satanice precum „Oamenii au nevoie de mândrie, la fel cum un copac are nevoie de scoarță” și „Un om își lasă numele în urma oricărui loc unde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” deveniseră propria mea fire. Trăiam ghidându-mă după astfel de otrăvuri și mă gândeam doar la reputația și la statutul meu în timp ce îmi făceam datoria. Nu-mi păsa câtuși de puțin de lucrarea bisericii sau de intrarea în viață a fraților și surorilor mele. Mă sustrăgeam chiar de la îndeplinirea îndatoririlor pe care știam că ar trebui să le fac. Cât de egoistă, josnică, șireată și înșelătoare am fost!
În calitate de conducător de biserică, chiar dacă nu aveam cunoștințele tehnice necesare pentru producția video, tot ar fi trebuit să lucrez împreună cu frații și surorile mele pentru a rezolva problemele reale cu care ne confruntam în lucrarea noastră. Aceasta era responsabilitatea mea și minimul pe care îl aveam de făcut ca parte a datoriei mele. Cu toate acestea, nu am ținut cont deloc de intențiile lui Dumnezeu și mi-a păsat doar să-mi păstrez reputația și statutul. Întotdeauna mi-am folosit lipsa de cunoștințe ca pe o scuză ca să mă eschivez, să evit și să nu săvârșesc lucrarea reală, ceea ce a dus la o întârziere în rezolvarea problemelor fraților și surorilor mele, împiedicându-i să găsească o cale de practică și afectând negativ lucrarea de producție video. Acestea toate au fost fărădelegile mele. Mi-am dat seama că firea dreaptă a lui Dumnezeu este de neofensat; înlocuirea mea a fost întru totul consecința faptului că am urmărit să am reputație și statut și am mers pe calea unui antihrist. Dacă nu mă pocăiam și nu mă transformam, aș fi fost cu siguranță dată în vileag și eliminată.
Ulterior, am găsit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „De fapt, în calitate de conducător, după ce termini rânduielile lucrării, trebuie să urmărești progresul unui proiect. Chiar dacă ești novice în aceste chestiuni – chiar dacă îți lipsește orice cunoștință despre ele – poți găsi o cale de a-ți face lucrarea. Poți găsi pe cineva care are cunoștințe, care înțelege lucrarea în cauză, pentru a verifica situația și a oferi sugestii. Din sugestiile lor poți identifica principiile potrivite și, astfel, vei putea urmări lucrarea. Indiferent dacă ești sau nu familiarizat cu felul de lucrare în cauză, dacă o înțelegi sau nu, trebuie cel puțin să o conduci, să o urmărești, să te interesezi continuu și să pui întrebări pentru a fi informat în legătură cu progresul ei. Trebuie să stăpânești astfel de chestiuni; aceasta este responsabilitatea ta, rolul pe care trebuie să-l joci. Să nu urmărești lucrarea, să nu mai faci nimic odată ce a fost repartizată – să te speli pe mâini de ea – sunt modul în care fac lucrurile conducătorii falși. Să nu urmărești lucrarea și să nu oferi îndrumare în privința ei, să nu te interesezi de problemele care apar sau să nu le rezolvi și să nu pricepi progresul sau eficiența lucrării – și acestea sunt manifestări ale conducătorilor falși” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să realizez că cineva nu trebuie să înțeleagă totul și să fie capabil să le îndeplinească pe toate pentru a fi conducător de biserică. Indiferent dacă lucrătorii și conducătorii au sau nu cunoștințe tehnice, ei trebuie totuși să participe activ la lucrare, să urmărească progresul, să supravegheze, să identifice problemele în timp util și să le rezolve. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o aibă față de datoria lor, pe care Dumnezeu o cere de la conducători și lucrători. M-am gândit la anumiți conducători și lucrători din biserică, responsabili de lucrări care necesitau abilități tehnice; în ciuda faptului că aveau anumite lacune și neajunsuri, ei purtau o povară în lucrarea lor, erau capabili să supravegheze și să țină evidența progresului lucrărilor în timp util, puneau accentul pe îndrumarea fraților și surorilor spre îndeplinirea sarcinilor în conformitate cu principiile și lucrau împreună cu frații și surorile pentru a-și completa punctele lor forte și slabe. Treptat, ei începeau să învețe anumite abilități tehnice, precum și adevărurile-principii, iar rezultatele pe care le obțineau în lucrarea lor se îmbunătățeau constant. Acest lucru m-a făcut să-mi amintesc de povestea lui Noe. Când a început să construiască arca, Noe de fapt nu mai construise vreodată o arcă și nici măcar nu știa cum ar arăta o arcă. Cu toate acestea, el avea inima curată, a purtat o povară și a ținut cont de intențiile lui Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a spus să facă ceva, el a acționat conform cerințelor Lui. În cele din urmă, arca a început treptat să prindă formă, iar Noe a îndeplinit cu succes sarcina încredințată de Dumnezeu. Cât despre mine, cum am procedat în ce privește datoria mea? Fiind conducător de biserică, nu am luat în considerare cum să țin cont de intențiile lui Dumnezeu, cum să împlinesc bine lucrarea bisericii și să-mi îndeplinesc datoria, ci am stat încremenită pe poziția mea de conducător și am căutat mereu modalități de a mă prezenta ca fiind mai bună și mai capabilă decât alții. Mi-era teamă că, dacă aș lua parte la lucrarea tehnică, lacunele și neajunsurile mele ar fi dezvăluite iar frații și surorile m-ar privi de sus. Am folosit întotdeauna lipsa mea de cunoștințe în aspectele tehnice ale producției video ca o scuză pentru a nu participa. Ce ipocrită arogantă am fost! Abia atunci mi-am dat seama că, în calitate conducător, nu îți asumi un titlu sau un statut, ci o responsabilitate și o povară. Trebuia să mă confrunt cum se cuvine cu propriile mele lacune și neajunsuri și să scap de obsesia mea pentru titlul și statutul de conducător. Trebuia să țin cont de intențiile lui Dumnezeu, să-mi asum responsabilitatea pentru lucrarea bisericii, să colaborez cu frații și surorile mele pentru a ne completa punctele forte și punctele slabe și să duc la bun sfârșit lucrarea bisericii. Nu eram familiarizată cu anumite aspecte tehnice ale lucrării, dar puteam să găsesc frați și surori care le cunoșteau și să caut și să discut cu ei. Puteam să le cer să ofere mai multe sugestii și idei și să-i fac pe toți să lucreze împreună pentru a căuta căi de practică și pentru a ne rezolva problemele. Lucrând în acest fel, toate aspectele lucrării puteau decurge normal. Dacă totuși nu puteam să ne rezolvăm problemele după căutări și discuții, puteam cere ajutorul conducătorilor superiori, ceea ce ar fi asigurat identificarea și rezolvarea în timp util a oricăror probleme din lucrarea noastră și nu ar fi cauzat întârzieri în lucrarea bisericii. Asta ar fi trebuit să fac și eram perfect capabilă să o fac. Trebuia să am o atitudine responsabilă față de lucrarea bisericii și să fac tot ce îmi stătea în putință să realizez ceea eram în stare să fac. Numai astfel mi-aș fi îndeplinit datoria și responsabilitatea. Mi-am dat seama că, în trecut, am pus prea mult accent pe reputație și statut. Am folosit întotdeauna lipsa mea de cunoștințe tehnice drept scuză, am lucrat activ pentru a-mi păstra reputația și statutul și, în cele din urmă, am provocat întârzieri în lucrarea de producție video a bisericii.
Ulterior, am găsit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cel mai simplu mod de a practica intrarea în adevărul-realitate este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Nu simțiți că devine ceva mai ușor atunci când împărțiți asta în doi pași și faceți unele compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru atât de dificil. Ba mai mult, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și datoria, să lași deoparte dorințele, intențiile și motivele tale egoiste, să dai dovadă de considerație față de intențiile lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, să nu fii o persoană meschină, josnică; înseamnă să trăiești cu dreptate și onoare, mai degrabă decât să fii josnic, meschin și să nu fii bun de nimic. Vei simți că așa ar trebui să acționeze o persoană. Și că aceasta este înfățișarea pe care ar trebui să o trăiască. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Meditând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, indiferent de datoria pe care o îndeplinim, trebuie să ne îndreptăm întotdeauna intențiile, să lăsăm deoparte dorințele personale sau aspirațiile către reputație și statut și să ne străduim să menținem lucrarea bisericii. Nu trebuie să ne facem griji cu privire la ceea ce cred alții despre noi, ci trebuie să fim capabili să acceptăm scrutarea lui Dumnezeu și să ne îndeplinim responsabilitățile. Doar astfel putem trăi simplu și cinstit. M-am gândit că faptul că am fost aleasă conducător a fost doar o oportunitate pentru mine de a practica și nu însemna că eram pe deplin calificată pentru această poziție. Încă trebuia să caut continuu adevărul în procesul de a-mi face datoria și să lucrez împreună cu frații și surorile mele pentru a-mi face bine datoria. Cu toate acestea, am fost prea răzvrătită, m-am gândit doar la statutul și la reputația mea și nu am reușit să fac o lucrare reală Toate acestea au cauzat pierderi în lucrarea bisericii și au dus la înlocuirea mea. După ce am ajuns să înțeleg intențiile lui Dumnezeu, am hotărât ca pe viitor să acționez în datoria mea conform cuvintelor lui Dumnezeu, să nu mai țin cont de reputația și statutul meu și să-mi îndeplinesc datoria pentru a-L satisface pe Dumnezeu.
La scurt timp după aceea, biserica m-a însărcinat să-i ud pe nou-veniți și, după câteva luni, am fost promovată conducător de grup. Din nou, nu m-am putut abține să nu-mi fac griji: „Nu i-am udat pe nou-veniți de foarte mult timp, nu am experiență și capacitatea mea de a-i uda pe nou-veniți nu este mai bună decât a celorlalți frați și surori. Voi fi cu adevărat capabilă să slujesc drept un conducător de grup eficient? Dacă nu-mi fac treaba bine și nu pot recomanda căi reale de practică pentru frații și surorile mele, vor crede ei că nu sunt calificată pentru a sluji drept conducător de grup? Va crede conducătorul meu că îmi lipsesc calibrul și competența?” Mi-am dat seama că doream din nou să îmi păstrez reputația și statutul. M-am gândit la lecțiile pe care le-am învățat din eșecul meu anterior și m-am grăbit să vin înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. După ce am încheiat rugăciunea, am văzut acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu m-a ajutat să dobândesc claritate și mi-a dat o cale de practică. Nu ar trebui să-mi deghizez și să-mi ascund lacunele și neajunsurile de dragul reputației și al statutului. Mai degrabă, ar trebui să am o atitudine adecvată în ce privește aceste lacune, să practic onestitatea, să realizez atât cât am înțeles și să-mi îndeplinesc datoria și responsabilitatea. După aceea, am urmărit activ progresul lucrării și, atunci când întâlneam probleme care îmi depășeau cunoștințele sau pe care nu puteam să le rezolv singură, căutam alături de frații și surorile mele să rezolvăm problema împreună. De fiecare dată când frații și surorile se adunau pentru discuții, învățam cu sârguință de la ei și preluam căile utile de practică pe care le menționau. De asemenea, mă înarmam adesea cu adevărul viziunilor. După ce am practicat în acest fel o perioadă de timp, am ajuns treptat să înțeleg unele principii, randamentul meu în îndeplinirea datoriei s-a îmbunătățit progresiv și m-am simțit liniștită și în largul meu.
Meditând asupra acestei experiențe de a fi înlocuită, cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat și m-au călăuzit, insuflându-mi cunoașterea adevărului privind lupta mea pentru reputație și statut și consecințele unor astfel de acțiuni. Cuvintele Sale au contribuit, de asemenea, la corectarea punctelor mele de vedere greșite. Toate acestea sunt iubirea și mântuirea lui Dumnezeu!