70. De ce nu pot să respect principiile?
În august 2021 am început să practic drept conducătoare de biserică. În interacțiunile mele cu Lillian, care conducea lucrarea de evanghelizare, am observat că exagera adesea micile probleme ale oamenilor și le vorbea tuturor despre ele. Nu putea lucra bine cu alții și spunea mereu lucruri ce contraziceau realitatea. Odată, la o adunare, a spus că fosta conducătoare nu se concentra asupra lucrării de evanghelizare și nu o întreba niciodată cum mergea lucrarea. Dar în realitate, acea conducătoare îi urmărea mereu lucrarea. De asemenea, i-a raportat liderului nostru că lucrarea mergea foarte bine, dând impresia că lucrurile se desfășurau normal. Însă, în realitate, nu prea făcea mare lucru. La o adunare, a tot subliniat dificultățile lucrării ei, spunând că evanghelizatorii nu erau buni de nimic, dar când am intrat în detalii, am descoperit că ea nu făcuse multe lucrări, deci nu avea niciun temei să spună asta. Am confruntat-o fiindcă nu avea lucrare practică și dădea vina pe alții. N-a răspuns nimic. Am crezut că va reflecta asupra ei, dar surprinzător, ea i-a scris partenerei mele, Maya, spunând că nu mai voia să aibă de-a face cu mine, că o tratam nefondat când vedeam o problemă și că nu-i înțelegeam dificultățile reale. Spunea și că nu putea fi ca mine, ci trebuia să trateze frații și surorile cu dragoste și răbdare. Când am citit asta, o clipă, am fost șocată. Erau foarte multe probleme în datoria ei. Eu doar le semnalam, nicidecum nu o emondam și nu o tratam. Cum putea spune că o criticam nefondat? Nu așa stăteau lucrurile. Cum putea fi așa de alunecoasă și de vicleană? Am vrut să-i explic Maya, dar am ajuns la jumătatea unui mesaj către ea, iar apoi am ezitat. Dacă trimiteam un mesaj explicând sau descriind problemele lui Lillian, Maya putea crede că n-aveam conștiință de sine când erau probleme și că nu tratam bine oamenii. La acel gând, n-am mai trimis mesajul. Ulterior, am auzit că Lillian și-a folosit destăinuirile față de alții ca pretext pentru a spune că am tratat-o nefondat, fără să cunosc contextul și că asta o deprimase. Auzind asta, am fost foarte mâhnită. Nu știam cum aveam să-i verific lucrarea în viitor și simțeam că era o persoană foarte dificilă. După două zile, datorită unor cerințe ale lucrării, am vrut să transferăm câțiva oameni de care răspundea Lillian, pentru o lucrare de udare. Surprinzător, când i-am spus, a răspuns, cu o expresie ursuză: „Dacă vrei să-i transferi, fă-o. Nu-mi pasă. Sunt sigură că în orice caz voi avea rezultate slabe.” Mai târziu, mi-a spus sincer că avea o problemă cu sora responsabilă cu lucrarea de udare și că de aceea nu fusese de acord cu transferul. De asemenea, a spus că n-o putea învinui nimeni pentru că era dură cu acea soră dacă îi mai provoca probleme. Auzind amenințarea din cuvintele ei, am simțit că nu era doar o persoană dificilă, ci îi lipsea umanitatea și trebuia să am grijă când îi verificam lucrarea, altfel ar fi găsit ceva ce putea să folosească împotriva mea.
Odată, un conducător superior ne-a trimis să facem o lucrare de curățire, să investigăm și să aflăm dacă biserica avea răufăcători sau antihriști și, dacă descopeream vreunul, să-l excludem din biserică. M-am gândit la Lillian. Umanitatea ei era slabă și refuza să accepte adevărul. Purta pică oricui îi menționa probleme și distorsiona lucrurile, făcând din negru, alb și răspândindu-și antipatia pe la spatele său. M-am gândit să-i studiez comportamentul general. Dar apoi, mi-am amintit cât se opusese Lillian ca eu să-i verific lucrarea și cum spusese, pe la spatele meu, că o tratasem nefondat. Dacă aș fi mers să adun evaluări despre ea atunci, oare frații și surorile ar fi crezut că profitam de ocazie ca să-i plătesc cu aceeași monedă? Ar fi crezut partenera mea că iubeam prea mult statutul și că aveam să caut ocazii de a-i face să plătească pe toți cei care îmi indicau problemele? Atunci, toți s-ar fi temut de mine și m-ar fi evitat, ar fi fost o mare problemă dacă ar fi încercat să-mi deslușească problemele și m-ar fi reclamat drept conducătoare prefăcută. M-am decis s-o las baltă. Puteam să mă ocup de asta după ce-i deslușea altcineva problemele. Altfel, dacă aș fi fost eu prima care vorbea despre asta, s-ar fi putut înțelege greșit. Așa că n-am mai abordat problema. În scurt timp, Maya a menționat că umanitatea lui Lillian era slabă și că voia să-i studieze comportamentul. Am simțit bucurie, dar și puțină vinovăție, când a spus asta. Deja știam de Lillian și ar fi trebuit să-i investighez imediat comportamentul, dar nu m-am ocupat de asta fiindcă îmi făceam griji că oamenii vor crede că îi plăteam cu aceeași monedă. Nu protejam lucrarea bisericii. Dar măcar spusese altcineva ceva, deci nu mai era nevoie să-mi bat eu capul. După ce am adunat evaluări despre Lillian, am văzut că majoritatea celor care le scriseseră nu o cunoșteau foarte bine și furnizaseră foarte puține informații. Doar câțiva oameni îi observaseră problemele. Știam că soluția corectă în acea situație era să caut oamenii care interacționaseră cu ea pe termen lung, dar m-am temut că alții vor spune că o vizam din ranchiună personală, așa că n-am vrut să spun nimic. În acel moment, Maya a spus că ar trebui să urmărim cum merg lucrurile și n-am mai adăugat nimic.
Ulterior, am aflat că alți frați și surori îi dăduseră lui Lillian sugestii, dar ea refuzase să le accepte, ba chiar ripostase cu contraacuzații false. Odată, un responsabil cu udarea i-a comunicat lui Lillian că unii dintre oamenii cărora le predicau evanghelizatorii nu corespundeau principiilor și nu aveau umanitate. Lillian nu doar a refuzat să accepte asta, dar și-a exprimat prejudecățile și nemulțumirile în fața evanghelizatorilor. A spus că toți urmau principiile în îndatorirea lor, dar cum responsabilii cu udarea nu avuseseră o părtășie clară despre adevăr cu oamenii pe care evanghelizatorii se străduiseră din greu să-i convertească, unii credincioși noi fuseseră derutați de zvonuri și apoi se retrăseseră. La o adunare, eu și Maya am avut părtășie despre esența acestei probleme în raport cu purtarea lui Lillian. Am mai avut părtășie cu ea de câteva ori după aceea. Am crezut că va reflecta asupra ei, dar ea n-a cedat, continuând să-și răspândească prejudecățile față de responsabilii cu udarea. A spus că se simțea deprimată și nu știa cum să-și facă munca. Din cauza discordiei pe care a semănat-o, câțiva evanghelizatori și responsabili cu udarea se plângeau unii altora și nu exista o cooperare armonioasă. Știam că Lillian nu era potrivită ca supraveghetoare și că trebuia suspendată imediat. Regretam că nu o investigasem rapid și n-o suspendasem din start. Știam că îi lipsea umanitatea, însă i-am dat mai multe ocazii să continue să perturbe lucrarea bisericii. M-am simțit groaznic. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să reflectez asupra mea și să mă cunosc.
În căutarea mea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii nu își asumă nicio responsabilitate față de îndatoririle lor, le fac într-o manieră superficială, se comportă asemeni celor care caută să facă pe plac tuturor și nu apără interesele casei lui Dumnezeu, ce fire este aceasta? Aceasta este viclenie, este firea Satanei. Cel mai proeminent aspect din filosofiile omului pentru interacțiunile lumești este viclenia. Oamenii cred că, dacă nu sunt vicleni, vor fi predispuși să îi ofenseze pe ceilalți și incapabili să se apere; ei cred că trebuie să fie suficient de vicleni pentru a nu răni sau jigni pe nimeni, păstrându-se astfel în siguranță, protejându-și mijloacele de trai și câștigând un punct ferm de sprijin printre alți oameni. Toți non-credincioșii trăiesc după filosofiile Satanei. Toți sunt persoane care caută să facă pe plac oamenilor și nu ofensează pe nimeni. Ai venit în casa lui Dumnezeu, ai citit cuvântul lui Dumnezeu și ai ascultat predicile din casa lui Dumnezeu, așadar, de ce ești incapabil să practici adevărul, să vorbești din inimă și să fii o persoană cinstită? De ce ești mereu o persoană care caută să le facă pe plac oamenilor? Persoanele care caută să le facă pe plac oamenilor își protejează doar propriile interese și nu interesele bisericii. Când văd pe cineva făcând rău și dăunând intereselor bisericii, ignoră acest lucru. Le place să fie persoane care caută să le facă pe plac oamenilor și să nu ofenseze pe nimeni. Acest lucru este iresponsabil și acest tip de persoană este prea vicleană și nevrednică de încredere” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Am înțeles din revelația cuvintelor lui Dumnezeu că evitasem să o ofensez pe Lillian, în încercarea de a-mi păstra imaginea și statutul, și nu luasem atitudine pentru biserică când am văzut că ea îi perturba lucrarea. În schimb, încercam să fac pe placul tuturor, trecând cu vederea. A fost un comportament iresponsabil, viclean. Necredincioșii trăiesc după filosofii satanice, pentru a-și proteja interesele. Ei îi observă atent pe alții când vorbesc și văd în ce direcție bate vântul – în acest mod, sunt șireți și alunecoși. În datoria mea, aveam aceeași atitudine ca un necredincios. Am văzut clar că umanitatea lui Lillian nu era bună și că deja începuse să perturbe lucrarea bisericii. Ar fi trebuit suspendată. Dar n-am vrut să creadă ceilalți că doar îi plăteam cu aceeași monedă, așa că am evitat problema încercând să nu fac nimic care putea trezi suspiciuni și am amânat să mă ocup de Lillian. Am vrut să aștept până când alți frați și surori dobândeau discernământ despre ea. Dorind să-mi protejez reputația și statutul, deși știam că ea perturba lucrarea bisericii, tot am preferat să las interesele bisericii să fie afectate, mai degrabă decât să respect principiile, expunând-o și ocupându-mă cum se cuvine de situație. Am fost foarte vicleană, egoistă și josnică. La acest gând, am regretat și m-am simțit vinovată. Știam că nu puteam continua să trec cu vederea. Trebuia să rezolv problema cu Lillian în conformitate cu principiile bisericii și, pur și simplu, să nu-mi mai protejez propriile interese.
Apoi, eu și Maya am mers să vorbim cu Lillian, expunând cum distorsiona lucrurile și-și răspândea în mod arbitrar prejudecățile despre alții, afectând relațiile dintre frați și surori, și că asta perturbase lucrarea bisericii. Spre surprinderea mea, n-a acceptat nimic din asta, spunând, în schimb, indignată: „V-am împărtășit probleme, iar voi, în loc să le rezolvați, le-ați folosit ca să-mi găsiți nod în papură. Văd că nu faceți nicio lucrare practică.” Văzând cât de autoritară era, fără pic de conștiință de sine, am analizat cu ea natura și consecințele cuvintelor și acțiunilor ei, recurgând la cuvintele relevante ale lui Dumnezeu. Dar ea n-a vrut să accepte nimic – a continuat să ne contrazică și să se justifice.
După aceea, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, care m-au ajutat să înțeleg esența lui Lillian. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Toți cei care tulbură frecvent lucrarea și viața bisericii și care interferează grav cu intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu sunt non-credincioși și oameni răi care trebuie îndepărtați din biserică. Indiferent cine sunt sau cum s-au comportat în trecut, dacă tulbură frecvent lucrarea și viața bisericii, nu acceptă să fie emondați și tratați și întotdeauna vorbesc folosind propria logică distorsionată, atunci trebuie îndepărtați. Singurul scop al acestui lucru este de a menține progresul normal al lucrării bisericii, de a proteja interesele aleșilor lui Dumnezeu. A face acest lucru este în complet acord cu principiile adevărului și în întregime în acord cu voia lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (14)”]. „Indiferent ce greșeli au comis ori ce lucruri rele au făcut, oamenii cu firi vicioase nu le vor permite altora să-i dea în vileag, să-i trateze ori să-i emondeze. Dacă cineva îi dă în vileag și îi ofensează, se vor înfuria; se vor răzbuna și nu vor trece niciodată peste această problemă. Nu au deloc răbdare, toleranță sau acceptare față de ceilalți. Pe ce principiu se bazează comportamentul lor? «Aș prefera să-i ofensez pe toți cei de sub cer, decât să mă jignească unul dintre ei.» Cu alte cuvinte, ei nu suportă să fie ofensați de nimeni. Nu este aceasta logica oamenilor răi? Aceasta este exact logica oamenilor răi. Nimănui nu îi este permis să-i ofenseze. Pentru ei, este inacceptabil și să fie atinși cât de puțin și urăsc pe oricine face acest lucru. Vor continua să atace acea persoană și nu vor abandona niciodată chestiunea – așa sunt oamenii răi” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (14)”]. Am văzut din cuvintele lui Dumnezeu că oamenii malefici au o fire rea și nu acceptă deloc adevărul. Ei detestă pe oricine le expune și le indică problemele, considerându-l dușman, și pot chiar să contraatace din răzbunare. Asta era problema mea cu Lillian. Niciodată nu reflecta asupra ei sau nu învăța despre ea când se confrunta cu probleme și ura pe oricine îi dădea sugestii, considerându-l dușmanul ei. În același timp, distorsiona adevărul, făcea din negru, alb și răspândea prejudecăți și nemulțumiri față de alții, provocând probleme în relațiile fraților și surorilor. Acest lucru a dus la dizarmonie, ceea ce a perturbat și împiedicat lucrarea de evanghelizare. Alții i-au dat indicii și au ajutat-o de multe ori, dar ea n-a vrut să accepte spusele lor. A răspuns cu ostilitate și a făcut contraacuzații false, fără nicio urmă de remușcare. Prin natura ei, ura adevărul și îi era lehamite de el. Fusese dovedit că era o persoană malefică, iar dacă o lăsam să rămână în biserică, doar ar fi provocat mai multe probleme în lucrarea bisericii. Astfel, eu și Maya am avut părtășie cu frații și surorile în legătură cu discernământul nostru despre comportamentul lui Lillian, în conformitate cu principiile, și am suspendat-o după ce am votat. Am însărcinat-o să se izoleze și să reflecteze asupra ei și aveam s-o alungăm, dacă mai apăreau perturbări.
Ulterior, mai mulți frați și surori au spus succesiv că a lucra cu Lillian era foarte incomod. Mereu critica aspru oamenii și mulți se temeau de ea. Oricând venea să le verifice lucrarea, toți se pregăteau din timp, îngrijorați că vor fi certați pentru tot ce nu puteau justifica în mod corespunzător. Am fost foarte tulburată. Lillian făcuse atât de multă nedreptate, rănind enorm frații și surorile. Eram conducătoare de biserică, dar când am descoperit o răufăcătoare, nu reușisem să mă ocup de asta. În acest caz, la ce serveam? Nu făceam nicio lucrare reală. Câteva zile, am chibzuit cum de puteam să mă ocup cum trebuie de alți oameni răi și de antihriști, dar totuși evitam și nu voiam să mă ocup de problema lui Lillian. Am citit cuvintele lui Dumnezeu. „Indiferent ce fac, antihriștii iau mai întâi în considerare propriile interese și acționează doar după ce s-au gândit la toate; nu se supun cu adevărat, sincer și absolut adevărului fără compromisuri, ci o fac selectiv și condiționat. Ce condiție este aceasta? Este că statutul și reputația lor trebuie să fie protejate și nu trebuie să sufere nicio pierdere. Abia după ce această condiție este îndeplinită, vor hotărî și vor alege ce să facă. Adică, antihriștii se gândesc serios la modul în care să trateze adevărurile-principii, însărcinările date de Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu sau la cum să gestioneze lucrurile cu care se confruntă. Nu se gândesc la cum să mulțumească voia lui Dumnezeu, cum să nu aducă prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, cum să-L mulțumească pe Dumnezeu sau cum să fie de folos fraților și surorilor; acestea nu sunt lucruri la care se gândesc. Ce iau în considerare antihriștii? Dacă statutul și reputația lor vor fi sau nu afectate și dacă prestigiul lor va fi știrbit. Dacă a face un lucru conform adevărurilor-principii aduce beneficii lucrării bisericii și fraților și surorilor, dar ar face ca reputația lor să aibă de suferit și i-ar determina pe mulți oameni să-și dea seama de adevărata lor statură și să știe ce fel de natură-esență au, atunci cu siguranță nu vor acționa conform adevărurilor-principii. Dacă a face lucrare reală îi va face pe mai mulți oameni să aibă o părere bună despre ei, să-i respecte și să-i admire, le va îngădui să dobândească un prestigiu și mai mare sau va permite cuvintelor acestora să aibă autoritate și să determine mai mulți oameni să li se supună, atunci vor alege să o facă în acel mod; altfel, nu vor alege să-și ignore interesele din considerație pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru frați și surori. Aceasta este natura-esență a antihriștilor. Nu reprezintă un lucru egoist și josnic?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. „Dacă cineva spune că iubește adevărul și că îl urmărește, dar în esență, țelul urmărit este să iasă în evidență, să se dea mare, să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre el, să-și atingă propriile interese, iar îndeplinirea datoriei sale nu este pentru a se supune lui Dumnezeu sau pentru a-L mulțumi, ci, în schimb, vrea să dobândească faimă, câștig și statut, atunci căutarea lui este nedreaptă. În aceste condiții, când vine vorba de lucrarea bisericii, sunt faptele lui un obstacol sau ajută la progresul acestor lucruri? În mod clar, sunt un obstacol; nu o ajută să progreseze. Unii oameni se laudă că fac lucrarea bisericii, dar totuși urmăresc faima, câștigul și statutul propriu, își desfășoară propria activitate, își creează micul lor grup, micul lor regat – își face datoria acest fel de om? Toată lucrarea pe care o face perturbă, tulbură și împiedică în principal biserica. Care este consecința faptului că urmărește faima, câștigul și statutul? Mai întâi, asta afectează modul în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu în mod normal și cum înțeleg adevărul, le îngreunează intrarea în viață, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău celor aleși și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării bisericii? Tulbură, păgubește și scindează. Aceasta este consecința faptului că oamenii caută faima, câștigul și statutul” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluie că antihriștii țin cont doar de reputația și de statutul propriu în acțiunile lor. Dacă poate face ceva ce-i va crește reputația, asta va face un antihrist. Dacă a face lucrurile conform principiilor i-ar putea afecta reputația și statutul, un antihrist va respinge principiile și se va gândi doar la ce i-ar proteja interesele personale, ce l-ar avantaja. Sunt deosebit de egoiști și josnici. Dar nu mă comportasem și eu ca un antihrist? De mult timp descoperisem că Lillian era o persoană cu o umanitate slabă și că nu căuta adevărul. Disprețuia pe oricine îi dădea sugestii, îi găsea nod în papură, folosindu-se de asta pentru a-l judeca și ataca și ar fi continuat să împiedice lucrarea bisericii dacă nu era înlocuită imediat. Dar fiindcă avea ceva împotriva mea, mi-am făcut griji că frații și surorile ar fi crezut că mă răzbunam investigând-o. Ar fi putut să creadă până și că eram o conducătoare falsă. Am simțit că funcția mea ar fi în pericol. Și din cauza firii lui Lillian, m-am temut că, dacă o suspendam, m-ar fi denigrat pe la spate sau ar fi găsit vreun pretext să mă condamne sau să mă raporteze. Am simțit că ar fi fost numai în detrimentul meu să mă ocup de ea și mi-ar fi putut lesne afecta reputația și funcția, așa că, în schimb, am stat în expectativă și nu am făcut nimic. Am fost foarte vicleană și egoistă. Înainte, când descoperisem oameni care trebuiau îndepărtați sau excluși prin lucrarea de curățire, fusesem capabilă să rezolv problema conform principiului. Asta fiindcă nu-i cunoșteam pe cei mai mulți dintre ei. Mai presus de toate, ei nu constituiau un pericol la adresa reputației și a statutului meu. Dacă îi îndepărtam sau îi excludeam din biserică, frații și surorile mă considerau o conducătoare care înțelegea adevărul și avea discernământ și care făcea lucrare practică. Dar când m-am ocupat de Lillian, o problemă care implica direct funcția mea, pur și simplu mi-am băgat capul în nisip, încercând să-mi protejez propriile interese. Înainte, respectasem principiile fiindcă nu erau în joc interesele personale, mai degrabă decât fiindcă voiam cu adevărat să fac bine lucrarea bisericii. Am realizat din cuvintele lui Dumnezeu că a lucra pentru a-ți proteja prestigiul și statutul personal este, de fapt, un mod de a sabota și de a perturba lucrarea bisericii. Asta împiedică progresul normal al lucrării. Dorind să-mi protejez reputația și funcția, nu am reușit să mă ocup de o persoană rea. Natura acelei probleme este foarte gravă. Nu e doar un moment nesemnificativ în care am dezvăluit corupție, ci am tăinuit, de fapt, o răufăcătoare, permițându-i să perturbe lucrarea bisericii. Înseamnă că am acționat ca sluga Satanei și am și făcut rău. Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu au fost deosebit de emoționante: „Ar trebui să înfrânați sau să îndepărtați oamenii răi imediat ce descoperiți că au o esență rea, înainte să poată face vreun rău prea mare. Aceasta va reduce la minim daunele pe care le fac; este alegerea înțeleaptă. Conducătorii și lucrătorii sunt prea pasivi dacă așteaptă până când o persoană rea provoacă vreun fel de dezastru pentru a-i trata. Unii conducători și lucrători sunt pur și simplu atât de ignoranți” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (14)”]. Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit îngrozitor și foarte vinovată. Fiind conducătoare, sarcina mea era să-i protejez pe aleșii lui Dumnezeu de opresiunea și perturbarea răufăcătorilor și să asigur viața normală a bisericii, astfel încât lucrarea ei să poată înainta într-un mod adecvat și disciplinat. Dar când o persoană rea a apărut în biserică, am tergiversat și nu am făcut nimic. Nu îndeplineam responsabilitățile unei conducătoare, ceea ce a dus la faptul că frații și surorile au fost afectați negativ de răufăcătoare, iar intrarea lor în viață a fost prejudiciată. Și lucrarea bisericii a fost perturbată. Ceea ce făcusem era odios pentru Dumnezeu!
Ulterior, m-am tot gândit la asta. Știam că, atunci când un răufăcător perturba lucrarea bisericii, era în conformitate cu principiile să te ocupi rapid de această problemă. Atunci de ce mă temeam că alții vor interpreta greșit situația și vor spune că o hărțuiam și o chinuiam? Și ce înseamnă, de fapt, să hărțuiești și să chinui pe cineva? Am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Ce alte manifestări sunt obișnuite atunci când lucrează antihriștii? (Antihriștii suprimă și chinuie oamenii pentru propriul statut.) Este unul dintre cele mai obișnuite lucruri ca antihriștii să-i chinuie pe alți oameni și aceasta este una dintre manifestările lor concrete. Pentru a-și păstra statutul, antihriștii cer mereu ca toți să-i asculte și să le dea atenție. În cazul în care constată că o persoană nu le dă atenție sau le poartă antipatie și le este potrivnică, vor adopta tacticile de suprimare și chinuire a acelei persoane, pentru a o subjuga. Antihriștii îi suprimă adesea pe cei ale căror opinii sunt diferite de ale lor. Ei suprimă adesea oamenii care urmăresc adevărul și care își fac îndatoririle cu devotament. Îi suprimă adesea pe oamenii cu o oarecare decență și integritate care nu îi măgulesc sau nu slugăresc pentru ei. Îi suprimă pe cei cu care nu se înțeleg sau care nu cedează în fața lor. Antihriștii nu îi tratează pe ceilalți pe baza adevărurilor-principii. Ei nu-i pot trata corect pe oameni. Când le displace cineva, când li se pare că o persoană nu le-a cedat din inimă, găsesc ocazii și scuze, și chiar invocă diverse pretexte, pentru a ataca și a chinui acea persoană, ajungând până într-acolo încât s-o suprime sub pretextul că îndeplinesc lucrarea bisericii. Ei nu se lasă până când oamenii nu devin docili și nu îndrăznesc să le spună nu; nu se lasă până când oamenii nu le recunosc statutul și puterea, nu-i întâmpină cu un zâmbet, nu-și exprimă susținerea și conformarea față de ei și nu se tem să-și formeze vreo idee despre ei. În orice situație, în orice grup, cuvântul «corectitudine» nu există în privința modului în care un antihrist îi tratează pe ceilalți, iar cuvântul «iubitor» nu există în cazul tratamentului său față de frații și surorile care cred cu adevărat în Dumnezeu. El consideră pe oricine reprezintă o amenințare pentru statutul său drept o bătaie de cap și un ghimpe în coastă și va găsi ocazii și pretexte ca să chinuie acea persoană. Dacă acea persoană nu cedează, el o chinuie și nu se oprește până când persoana nu este supusă. Faptul că antihriștii fac acest lucru este profund neconform cu adevărurile-principii și în dușmănie față de adevăr, așadar, ar trebui să fie emondați? Nu doar atât – nimic mai puțin decât expunerea, discernerea și clasificarea sa nu va fi acceptabil. Un antihrist tratează pe fiecare după propriile preferințe, intenții și scopuri. Sub autoritatea sa, oricine are un simț al dreptății, oricine poate vorbi corect, oricine îndrăznește să lupte împotriva nedreptății, oricine respectă adevărurile-principii, oricine este cu adevărat talentat și învățat, oricine poate aduce mărturie pentru Dumnezeu – toți oamenii de acest gen se vor confrunta cu invidia antihristului și vor fi suprimați, excluși și chiar călcați în picioare de acesta, până când nu se vor mai putea ridica. Aceasta este ura cu care un antihrist îi tratează pe oamenii buni și pe cei care urmăresc adevărul. Se poate spune că aproximativ majoritatea celor pentru care un antihrist simte invidie și pe care îi suprimă sunt personaje pozitive și oameni buni. Cei mai mulți dintre ei sunt oameni pe care Dumnezeu îi va mântui, de care Dumnezeu Se poate folosi, pe care Dumnezeu îi va desăvârși. Nu sunt antihriștii adversarii lui Dumnezeu, folosind astfel de tactici de suprimare și excludere împotriva acelora pe care Dumnezeu îi va mântui, de care Se va folosi și pe care îi va desăvârși? Nu sunt ei potrivnici față de Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unsprezece”). Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că a hărțui și a chinui pe cineva și a adera la principii sunt două chestiuni diferite. Trebuie să analizăm motivele implicite ale acțiunii noastre și, de asemenea, trebuie să analizăm dacă modul în care tratăm oamenii are o bază în cuvintele lui Dumnezeu. Dacă identificăm pe cineva ca fiind răufăcător sau antihrist, în baza principiilor adevărului, atunci a-l exclude înseamnă a scăpa biserica de o năpastă, în conformitate cu principiile. Nu înseamnă hărțuire. Dar când antihriștii și răufăcătorii reprimă și chinuie oamenii, asta provine în întregime din motivele lor rele. Sunt invidioși pe cei care urmăresc adevărul și care au un simț al dreptății. Îi urăsc pe cei care au discernământ despre ei și îndrăznesc să-i confrunte. Îi elimină pe contestatari pentru a-și proteja puterea și statutul. Se agață de cele mai mici probleme ale altora și fac din țânțar armăsar. Distorsionează adevărul și-i defăimează pe alții, făcând tot soiul de acuzații la adresa lor, ca aceștia să fie alungați. Motivele și intențiile lor sunt total opuse adevărului și lui Dumnezeu. Ei sunt condamnați și osândiți de Dumnezeu. O expuneam și o suspendam pe Lillian pe baza discernământului meu despre ea ca persoană rea, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Nu era din cauza unei ranchiune personale și nu o hărțuiam și chinuiam. Vedeam lucrurile superficial și nu am înțeles ce însemna cu adevărat să hărțuiești și să chinui. Am crezut că a mă ocupa de o problemă legată de o persoană care îmi purta ranchiună echivala cu a o hărțui și a o chinui. Nu am analizat dacă era răufăcătoare și ce rol juca în biserică. Ca urmare, din perspectiva mea greșită, am fost paralizată. Ce nechibzuință! Ajungând să înțeleg toate astea, m-am simțit foarte ușurată.
După asta, mi-am făcut în mod intenționat datoria conform principiilor. În special în cazul lucrării de curățire, dacă s-a stabilit că un om era candidat pentru a fi îndepărtat sau exclus, fie că avea sau nu ceva împotriva mea, aveam să tratez problema conform principiilor. Când am pus asta în practică, m-am simțit mult mai liniștită. Am experimentat personal faptul că, făcând o datorie, trebuie să lăsăm deoparte grijile pentru reputație și statut, să susținem principiile și să protejăm lucrarea bisericii. În acest fel, simțim liniște și bucurie.