de Sonia, Coreea de Sud

La sfârșitul lui 2019 am fost aleasă responsabilă de lucrarea video a bisericii. M-am simțit foarte stresată, fiindcă cerea abilități pe care nu le învățasem niciodată. Presiunea confruntării cu munca asta nefamiliară îmi era ca o greutate enormă pe piept. Când urmăream lucrarea, adesea conducătorii de grup discutau chestiuni tehnice, și eu doar stăteam acolo, înțelegând numai pe jumătate despre ce vorbeau. Când erau în dezacord asupra unui lucru, îmi cereau părerile și sugestiile, iar asta mă neliniștea mult, căci nu puteam să-mi dau seama care era problema. Uneori dădeam sugestii bazate pe instinct, însă nu erau adoptate. De fiecare dată când se întâmpla asta, îmi era rușine. Eram conducătoare de biserică. Ce aveau să creadă despre mine frații și surorile dacă nu puteam să văd aceste probleme ori să propun vreo modalitate de a le rezolva? După ce s-a întâmplat așa ceva de câteva ori, n-am vrut să particip la discuțiile de lucru. M-am gândit: „Eu nu înțeleg astfel de probleme tehnice și acum e prea târziu să învăț. Ei sunt cei care fac clipurile video, deci îi voi lăsa pe ei să facă efortul de-a discuta despre acea parte a lucrării. În domeniul acesta nu-i pot îndruma, dar îi pot ajuta mai mult cu intrarea lor în viață. Dacă stările lor sunt normale și sunt capabili să gestioneze aspectele tehnice, nu-mi îndeplinesc totuși datoria? Așa nu mă voi face de râs în fața lor.” Cu aceste idei în minte, i-am lăsat să discute lucrarea, însă eu nu am participat.

După un timp, am descoperit că producția video avansa foarte lent, apăruseră și unele probleme de principiu, iar frații și surorile nu lucrau împreună în armonie. Mai multe surori, una după alta, mi-au raportat-o pe sora Sarah, conducătoarea de grup, spunând că era dominatoare și-i obliga pe alții s-o asculte la unele discuții de lucru, ceea ce însemna că materialele video tot trebuiau refăcute. Mi-am zis: „Sarah are calibru bun. Deși firea ei este puțin arogantă, e foarte pricepută. E normal ca oamenii cu ceva talent să fie aroganți. Trebuie doar să am părtășie cu ea.” Așa că m-am inspirat din cuvântul lui Dumnezeu și am avut părtășie cu ea despre modul în care ar trebui să coopereze cu alții și învățămintele pe care ar trebui să le tragă. Sarah și-a exprimat disponibilitatea de a-mi accepta cuvintele și de a se schimba. Totuși, nu mult după aceea, sora Elsie a venit la mine și mi-a spus că investise timp și efort în realizarea unui clip video, dar Sarah aruncase o privire și-l respinsese în totalitate, nelăsându-i loc de negociere. Elsie a fost foarte supărată și m-a întrebat cum să depășească momentul. M-am gândit: „Chiar este ceva în neregulă cu materialul video făcut de Elsie ori Sarah se bazează pe firea ei arogantă în gestionarea lucrurilor?” Am vrut ca Elsie să-mi vorbească amănunțit despre situație, ca să știu exact care era problema, dar apoi mi-am amintit că nu eram familiarizată cu acel domeniu de lucru. Dacă îmi spunea și eu nu puteam înțelege problema, ce avea să creadă despre mine? „Las-o baltă”, m-am gândit, „le voi lăsa să discute chestiunile astea între ele. Ar trebui să fie în regulă dacă doar am părtășie cu Elsie despre starea ei și-i zic să experimenteze asta ca emondare și tratare. Dacă va putea aborda corect chestiunea, asta va rezolva problema ei în lucrul cu Sarah.” Așadar, am avut părtășie cu Elsie, spunându-i să accepte sfaturile altora, să nu fie constrânsă de mândrie, să practice mai întâi adevărul și să coopereze în mod proactiv cu alții. Auzind asta, Elsie a rămas tot încruntată și a plecat frustrată. Și eu am fost foarte supărată, știind că problema ei nu fusese rezolvată într-adevăr. Dorisem să văd care era problema cu materialul video al lui Elsie, dar îmi făceam griji că nu voi fi în stare s-o înțeleg și voi părea incompetentă. Mi-am zis: „Las-o baltă! Le voi lăsa să discute problema între ele.” Apoi, am avut părtășie cu Sarah ca să-i remediez starea. I-am semnalat că avea o fire arogantă, i-am spus să lucreze în armonie cu alții, că ei ar trebui să învețe reciproc din punctele lor forte și, chiar dacă ea avea sugestii bune, ar trebui să le discute cu ceilalți. Sarah a promis că se va concentra pe schimbare, însă ulterior a fost tot foarte arogantă și mereu considera că opiniile ei erau mai bune decât ale altora. I se părea că era pricepută și experimentată, că ceilalți îi erau inferiori și întotdeauna voia să aibă ultimul cuvânt când lucra cu ei. Dacă frații și surorile cădeau de acord asupra unui plan de producție diferit de ceea ce dorea ea, îl respingea și cerea să fie refăcut conform cerințelor ei. Dacă ceilalți considerau că planul ei era nepotrivit și dădeau un sfat, ea niciodată nu-l accepta și le respingea sfatul ca fiind inutil. Frații și surorile nu puteau să comunice cu ea și adesea trebuiau să-și refacă lucrarea. Stările tuturor se înrăutățeau continuu și trăiau în negativitate. Văzând că Sarah era arogantă, neprihănită de sine, că se conducea după propriile ei legi și afecta grav progresul lucrării, am fost foarte neliniștită, dar nu puteam stăpâni aceste chestiuni tehnice. La acel moment, aveam senzația că Sarah nu accepta adevărul, că nu se căise și nu se schimbase și poate nu era potrivită să mai îndeplinească această datorie. Mă gândeam, însă, că era mai bună la asta decât alții și mă întrebam dacă putea prelua altcineva slujba în caz că ea era demisă. Mă simțeam nesigură și voiam să raportez acest lucru superiorilor, dar mi-am făcut griji că, dacă vedeau dezastrul pe care-l făcusem din lucrarea noastră, ar putea să mă emondeze și să mă demită. După ce m-am luptat cu mine însămi, am hotărât să am iar părtășie cu Sarah. M-am dus, deci, la ea și i-am atras atenția asupra firii ei arogante, am dat-o în vileag pentru faptul că mereu e atât de tiranică și vrea să aibă ultimul cuvânt și i-am zis că mergea pe calea unui antihrist. N-a scos un cuvânt după ce a auzit asta, dar era clar că se împotrivea. După aceea, a făcut lucrurile tot de capul ei, deseori și-a dat aere și i-a desconsiderat pe alții. Majoritatea fraților și surorilor s-au simțit constrânși și n-au vrut să lucreze cu ea. Din cauza tulburării și perturbării făcute de ea, lucrarea video a fost întârziată și, în cele din urmă, n-am avut de ales decât să raportez problema superiorilor. După investigația lor, Sarah a fost demisă din postul ei de conducătoare de grup, iar eu am fost demisă pentru că nu am făcut lucrare reală și nu am rezolvat probleme adevărate.

După demiterea mea, am recunoscut numai faptul că aveam calibru slab, că nu înțelegeam acel domeniu de lucru și că nu puteam face lucrare reală. Nu-mi înțelegeam cu adevărat propriile probleme. Mai târziu, când am citit părtășia lui Dumnezeu despre discernerea diferitelor manifestări ale falșilor conducători, am început să reflectez și să înțeleg cu precizie ce făcusem. Dumnezeu Atotputernic spune: „Conducătorii falși sunt buni la munca superficială, dar nu fac niciodată lucrări reale. Ei nu merg să inspecteze, să supravegheze sau să dirijeze diferitele lucrări profesionale, nici nu află în timp util ce se întâmplă în diferite echipe, inspectând modul în care progresează lucrarea, ce probleme există, dacă supraveghetorii de echipă sunt competenți în munca lor și cum raportează frații și surorile despre supraveghetori sau cum îi evaluează. Ei nu verifică dacă cineva este constrâns de conducătorii de echipă sau de supraveghetori, dacă sugestiile corecte făcute de oameni sunt adoptate, dacă o persoană care este talentată sau urmărește adevărul este suprimată sau exclusă, dacă vreun om candid este intimidat, dacă oamenii care expun și raportează conducătorii falși sunt atacați, sunt victime ale răzbunării, sunt îndepărtați sau excluși, dacă supraveghetorii sau conducătorii de echipă sunt oameni răi și dacă vreo persoană este chinuită. În cazul în care conducătorii falși nu fac nimic din această lucrare concretă, ei ar trebui demiși. Să spunem, de exemplu, că o persoană raportează unui conducător fals că există un supraveghetor care adesea constrânge și suprimă oamenii. Supraveghetorul a făcut greșit unele lucruri, dar nu îi lasă pe frați și surori să ofere sugestii și chiar caută scuze pentru a se justifica și a se apăra, nerecunoscându-și niciodată greșelile. Nu ar trebui un astfel de supraveghetor să fie demis imediat? Acestea sunt probleme pe care conducătorii ar trebui să le rezolve în timp util. Unii conducători falși nu permit ca supraveghetorii pe care i-au numit să fie expuși, indiferent ce probleme au apărut în lucrarea lor, și cu siguranță nu permit ca aceștia să fie raportați superiorilor – chiar le spun oamenilor să învețe să se supună. Dacă o persoană expune problemele pe care le are un supraveghetor, acești conducători falși încearcă să îi protejeze sau să mușamalizeze faptele adevărate, spunând: «Aceasta este o problemă cu pătrunderea în viață a supraveghetorului. Este normal să aibă o fire arogantă – toți cei care au puțin calibru sunt aroganți. Nu este mare lucru, trebuie doar să am puțină părtășie cu el.» Prin intermediul părtășiei, supraveghetorul își exprimă poziția, spunând: «Recunosc că sunt arogant. Recunosc că există momente în care sunt preocupat de vanitatea, mândria și statutul meu și nu accept sugestiile altora. Dar alți oameni nu sunt buni la această profesie, ei fac adesea sugestii fără valoare, așa că există un motiv pentru care nu îi ascult.» Conducătorii falși nu încearcă să înțeleagă situația în profunzime, nu se uită la rezultatele lucrării supraveghetorului, cu atât mai puțin la cum sunt umanitatea, firea acestuia și ceea ce urmărește el. Tot ceea ce fac este să subestimeze lucrurile, spunând: «Asta mi s-a raportat, așa că sunt cu ochii pe tine. Îți mai dau o șansă.» După discuția lor, supraveghetorul spune că este dispus să se căiască, dar conducătorii falși nu acordă atenție faptului dacă într-adevăr se căiește ulterior sau doar minte și înșală” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (3)”]. „Conducătorii falși își desfășoară lucrările într-un mod incredibil de monoton și superficial: atrag oamenii la discuții, fac puțină muncă de consiliere a oamenilor cu privire la felurile de a gândi, îi îndeamnă puțin pe oameni și cred că asta înseamnă să faci o lucrare reală. Acest lucru este superficial, nu-i așa? Și ce problemă se ascunde în spatele acestei superficialități? Nu este naivitatea? Conducătorii falși sunt extrem de naivi și, de asemenea, privesc oamenii și lucrurile într-un mod incredibil de naiv. Nimic nu este mai greu de rezolvat decât firile corupte ale oamenilor – lupul își schimbă părul, dar năravul, ba. Conducătorii falși nu pot vedea deloc această problemă așa cum este de fapt. Prin urmare, atunci când vine vorba de genul de supraveghetori din cadrul bisericii care provoacă în mod constant tulburări, care mereu constrâng și chinuie oamenii, conducătorii falși nu fac nimic altceva decât să discute cu ei, să îi emondeze prin câteva cuvinte, și atât. Ei nu îi realocă și nu îi demit prompt. Această abordare a conducătorilor falși provoacă un rău imens lucrării bisericii și duce adesea la suspendarea, întârzierea, deteriorarea și împiedicarea progresului normal, fără probleme și eficient al lucrării bisericii din cauza tulburărilor provocate de unii oameni răi – toate acestea sunt o consecință gravă a acțiunilor conducătorilor falși bazate pe sentimentele lor, a încălcării adevărurilor-principii și a folosirii oamenilor nepotriviți. Judecând după aparențele exterioare, conducătorii falși nu comit în mod voit o multitudine de rele, nu fac lucrurile în felul lor și nu își întemeiază propriile împărății independente, așa cum fac antihriștii. Dar conducătorii falși nu sunt capabili să rezolve cu promptitudine diferitele probleme care apar în lucrarea bisericii, iar atunci când apar probleme cu supraveghetorii diverselor echipe și când acești supraveghetori nu sunt capabili să își asume lucrarea, conducătorii falși nu sunt capabili să le modifice cu promptitudine sarcinile sau să îi demită, provocând pierderi grave lucrării bisericii. Și toate acestea sunt provocate de neglijarea responsabilității de către conducătorii falși” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (3)”]. Când am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, m-am întristat și m-a durut mult. Simțeam că falsul lider pe care-l descria Dumnezeu eram eu. Dumnezeu dezvăluie că falșii lideri nu fac lucrare reală, niciodată nu inspectează, supraveghează sau dirijează lucrarea și niciodată nu încearcă să înțeleagă personal problemele reale ori să urmărească sarcini specifice. Când cineva raportează o problemă cu un supraveghetor, ei nu investighează niciodată temeinic și nu discern esența supraveghetorului și efectele muncii sale. Tot ce fac ei este să aibă părtășie cu el și să facă puțină lucrare ideologică și consideră că asta va rezolva problema. Aceasta înseamnă că nu transferă prompt supraveghetori inadecvați, ceea ce afectează serios lucrarea. Comportamentul meu era exact cum dezvăluia Dumnezeu. Rareori mă implicam în lucrare, nu mă interesam des cum avansa și nu ofeream îndrumare. Știam că producția video era înceată, că oamenii raportaseră că Sarah era arogantă, insista să se facă după voia ei și că asta afecta lucrarea. Cu toate acestea, n-am făcut decât să am părtășie despre starea ei. Nu investigasem disputele pe care le avuseseră despre procesul de producție video sau care anume era sursa problemei, doar avusesem părtășie că ar trebui să-și cunoască firile corupte și să tragă învățăminte. Am considerat părtășia și lucrarea ideologică drept un mod de a rezolva probleme și de a face lucrare reală. Nu m-am interesat de adevăratele probleme care împiedicau progresul lucrării și nu le-am rezolvat. Nu transferasem conducătoarea de grup care perturba și tulbura lucrurile, nici nu mă ocupasem de ea; am lăsat-o, pur și simplu, să continue să pună piedici lucrării video. Nu eram eu falsul conducător dezvăluit în cuvântul lui Dumnezeu? În intervalul acela, mai mulți îmi spuseseră că erau constrânși de Sarah. Toate videoclipurile trebuiau aprobate de ea și, dacă alții luau decizii fără ea, le respingea. Indiferent ce discutau, frații și surorile trebuiau să aștepte părerea ei, ceea ce întârzia lucrarea în mare măsură. De fapt, deja deținea puterea în grup și avea ultimul cuvânt. Ceilalți raportau permanent probleme cu ea, dar eu eram oarbă și ignorantă și rareori înțelegeam lucrarea în profunzime, așa că m-am uitat doar superficial la acestea și nu am putut discerne problemele foarte grave ale lui Sarah. Încă mai consideram că era pricepută, dar că firea ei era doar un pic arogantă și, cu puțină părtășie, credeam că putea să reflecteze la ea însăși și să dobândească o doză de autocunoaștere. Fiindcă nu puteam înțelege clar natura a ceea ce făcea ea, oricât de mult aveam părtășie, eu doar recitam cuvinte și doctrine și nu rezolvam deloc problema reală. În consecință, o jumătate de an mulți oameni au fost constrânși de ea, s-au simțit negativi și slabi, producția a fost ineficientă, iar lucrarea video a fost grav împiedicată și tulburată. Abia atunci am văzut limpede că lucrarea fusese afectată enorm deoarece nu făcusem lucrare reală și nu transferasem la timp conducătorul de grup inadecvat. Eram o falsă conducătoare în toată legea. La început, crezusem că eșuasem în munca mea doar pentru că aveam calibru slab și nu înțelegeam acel domeniu de lucru. Numai după ce m-am verificat raportându-mă la cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că nici măcar nu încercasem să înțeleg personal chestiunile ori să rezolv problemele în sine. Asta nu era doar o chestiune de calibru slab, problema era că nu făceam lucrare reală.

Am continuat să reflectez la mine însămi: „Oare de ce nu vreau să învăț mai multe despre lucrarea aceasta?” Amintindu-mi unele dintre gândurile și purtările mele anterioare, mi-am dat seama abia atunci că, în sinea mea, avusesem întotdeauna o concepție falsă. Mi s-a părut că nu înțelegeam acel domeniu de lucru, așa că voiam să evit chestiunile care-l priveau și nu voiam să-l investighez sau să-l studiez. M-am temut că, dacă discutam aceste probleme cu oameni care chiar înțelegeau, urma să dezvălui cât de ignorantă eram. Deci, deși lucrarea era ceva pentru care trebuia să-mi asum răspunderea, eu voiam totuși s-o ignor. Mai târziu, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Caracteristica principală a lucrării conducătorilor falși este faptul că trăncănesc despre doctrine și repetă papagalicește sloganuri. După ce își emit ordinele, ei pur și simplu se spală pe mâini de chestiunea respectivă. Nu pun întrebări despre dezvoltarea ulterioară a lucrării; ei nu întreabă dacă a apărut vreo problemă, anomalie sau dificultate. Ei consideră că și-au terminat treaba de îndată ce repartizează lucrarea. De fapt, în calitate de conducător, după ce rânduiești lucrarea, trebuie să urmărești progresul unui proiect. Chiar dacă ești novice în aceste chestiuni – chiar dacă îți lipsește orice cunoștință despre ele – poți găsi o cale de a-ți face lucrarea. Poți găsi pe cineva care are cunoștințe, care o pricepe cu adevărat, care înțelege meseria în cauză pentru a efectua verificări și a oferi sugestii. Din sugestiile lor poți identifica principiile potrivite și, astfel, vei putea urmări lucrarea. Indiferent dacă ești sau nu familiarizat cu meseria în cauză, cel puțin trebuie cel puțin să conduci lucrarea, să o urmărești, să te interesezi continuu și să pui întrebări pentru a fi informat în legătură cu progresul ei. Trebuie să stăpânești astfel de chestiuni; aceasta este responsabilitatea ta, rolul pe care trebuie să-l joci. Să nu urmărești lucrarea, să nu mai faci nimic odată ce a fost repartizată – să te speli pe mâini de ea – acesta este modul în care fac lucrurile conducătorii falși. Să nu urmărești lucrarea și să nu oferi îndrumare în privința ei, să nu te interesezi de problemele care apar sau să nu le rezolvi și să nu pricepi progresul sau eficiența lucrării – și acestea sunt manifestări ale conducătorilor falși” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că neurmărirea sarcinilor specifice pe motiv că nu înțelegeam domeniile respective și nerezolvarea problemelor reale care existau în lucrare sunt o manifestare a unui fals conducător care e iresponsabil și își neglijează obligațiile. Ca lider, ar trebui cel puțin să conduci și să urmărești lucrarea, să te interesezi de progresul ei, să descoperi și să rezolvi problemele din ea. Chiar dacă nu înțelegi bine un domeniu, le poți cere celor care îl înțeleg să facă verificări și să dea sugestii și poți să lucrezi cu ei pentru a-ți compensa lipsurile. În felul acesta poți, totuși, să faci o treabă bună. Eu, însă, încercasem să evit orice implica munca tehnică și n-am luat parte la sarcini specifice pe motiv că nu le înțelegeam. Am făcut asta pentru a-mi ascunde lipsurile și deficiențele, pentru a-mi păstra imaginea și statutul și fiindcă mă temeam că voi fi disprețuită de frați și surori dacă nu eram capabilă să-i îndrum. Când erau probleme în producție, când frații și surorile nu cădeau de acord asupra unui aspect, nu puteau coopera și progresul a încetinit, în loc să rezolv efectiv lucrurile, eu nu am intervenit. Nu eram, oare, tocmai conducătorul fals dezvăluit în cuvântul lui Dumnezeu? De fapt, toată lucrarea bisericii implică adevărurile-principii, deci a stăpâni doar cunoștințe de specialitate nu e destul pentru a îndeplini bine o sarcină. În calitate de conducător, chiar dacă nu înțelegi un domeniu de lucru, ar trebui să știi adevărurile-principii relevante ca să-l poți îndruma și verifica. Unii conducători nu înțeleg la început un domeniu de lucru, dar studiază temeinic și stăpânesc adevărurile-principii relevante, după care sunt capabili să-l îndrume efectiv și să-l verifice, iar lucrarea se îmbunătățește continuu. M-am întrebat: „Întotdeauna am spus că nu înțeleg acest domeniu de lucru, dar m-am străduit vreodată să-l studiez? Am depus efortul, am plătit un preț? Când n-am știut cum să verific lucrurile, am căutat adevărurile-principii?” Nu făcusem nimic din toate acestea. Am fost alunecoasă în datoria mea, n-am încercat să progresez, iar când nu înțelegeam ceva, nu am încercat să învăț de la alții și, cu atât mai puțin, să caut adevărurile-principii. Mi-am folosit lipsa de familiarizare cu acel domeniu de lucru ca scuză pentru a-mi proteja renumele și statutul, ceea ce a însemnat că numeroase probleme reale și dificultăți care au apărut când ceilalți își îndeplineau îndatoririle nu au putut fi rezolvate prompt, iar asta a afectat grav rezultatele lucrării video. Acestea au fost consecințele faptului că repetam papagalicește sloganuri, nu făceam lucrare reală și nu rezolvam probleme reale.

Ulterior, am mai citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Când Dumnezeu cere ca oamenii să-și lase la o parte faima, câștigul și statutul nu înseamnă că îi privează de dreptul de a alege; mai degrabă, o face pentru că, în timp ce urmăresc faima, câștigul și statutul, oamenii întrerup și perturbă lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, ba chiar pot influența și modul în care și mai mulți oameni mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și înțeleg adevărul, aceștia dobândind prin asta mântuirea lui Dumnezeu. Acesta este un fapt incontestabil. Când oamenii își urmăresc propria faimă, propriul câștig și statut, în mod sigur nu vor urmări adevărul și nu își vor realiza cu fidelitate datoria. Vor vorbi și vor acționa doar de dragul faimei, câștigului și al statutului, și toată lucrarea pe care o fac, fără cea mai mică excepție, va fi de dragul acestor lucruri. A te purta și a acționa în acest fel înseamnă, fără îndoială, a merge pe calea antihriștilor; este o întrerupere și o perturbare a lucrării lui Dumnezeu și toate consecințele ei diferite împiedică răspândirea Evangheliei Împărăției și punerea în aplicare a voii lui Dumnezeu în cadrul bisericii. Prin urmare, se poate spune cu certitudine despre calea parcursă de cei care urmăresc faima, câștigul și statutul că este calea împotrivirii față de Dumnezeu. Este o împotrivire intenționată față de El, contrazicându-L – înseamnă a coopera cu Satana pentru a te împotrivi lui Dumnezeu și a fi în opoziție cu El. Aceasta este natura căutării faimei, câștigului și a statutului de către oameni. Problema cu oamenii care își urmăresc propriile interese este că țelurile urmate sunt cele ale Satanei – sunt țeluri malefice și nedrepte. Când oamenii urmăresc interese personale, cum ar fi faima, câștigul și statutul, devin fără să știe o unealtă a Satanei, devin un debușeu pentru Satana, ba mai mult, devin întruchiparea Satanei. Ei joacă un rol negativ în biserică; efectul pe care îl au asupra lucrării bisericii și asupra vieții bisericești normale și a căutării normale a aleșilor lui Dumnezeu este să tulbure și să împiedice; au un efect advers și negativ” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că eu nu făceam, în datoria mea, decât să-mi mențin imaginea și statutul și că nu apărasem deloc lucrarea bisericii, ceea ce îi făcuse rău. Mă purtasem ca un slujitor al Satanei, perturbând și împiedicând lucrarea bisericii. Temându-mă că alții mă vor disprețui dacă nu înțelegeam un domeniu de lucru, nu am participat la discuțiile de lucru și nici nu am urmărit sarcini specifice. Când am văzut că această conducătoare de grup se conducea după propriile ei legi, perturba lucrarea și eu nu puteam rezolva lucrul acesta, m-am temut că superiorii vor afla că nu făceam lucrare reală și mă vor demite, așa că n-am raportat asta mai sus, n-am căutat o soluție, doar am stat și m-am uitat în timp ce lucrarea bisericii suferea. Ascundeam faptele cu nerușinare, înșelându-i pe cei de deasupra mea și pe cei de sub mine și făcând oamenii să creadă că lucrarea pe care o supravegheam era fără probleme și progresa normal, ca să-mi pot proteja poziția de conducere. În timp ce făceam tot posibilul să-mi apăr imaginea și statutul, frații și surorile erau constrânși și nu puteau avansa în datoria lor. Trăiau în durere și nefericire, sufereau în ceea ce privește intrarea lor în viață, iar lucrarea era grav împiedicată, însă mie nu mi-a păsat de nimic din toate acestea. Nu era asta o manifestare de conducere falsă? Reflectând la aceste lucruri, am simțit puțină teamă, remușcare și părere de rău. M-am detestat că eram atât de egoistă și înșelătoare. Conștiința mea devenise atât de amorțită și insensibilă! Lucrarea video joacă un rol-cheie în răspândirea Evangheliei. Realizam o datorie așa de importantă, și totuși nu aveam respect față de intențiile lui Dumnezeu, îmi apăram imaginea și statutul în toate, perturbam și tulburam lucrarea bisericii. Gândul la cum mă purtasem în datoria mea și la răul pe care-l făcusem lucrării bisericii mă durea ca un cuțit înfipt în inimă. Îmi era atât de rușine! Printre lacrimi de căință, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am fost vicleană și perfidă în datoria mea, nu am făcut lucrare reală și e deja prea târziu pentru a repara paguba pe care am produs-o lucrării bisericii. Vreau să mă căiesc înaintea Ta în datoria mea, în viitor, și-Ți cer să mă cercetezi îndeaproape.”

Mai târziu, am găsit în cuvântul lui Dumnezeu niște căi de practică și de intrare. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum puteți să fiți oameni care sunt obișnuiți și normali? Cum puteți voi, după cum spune Dumnezeu, să vă asumați locul adecvat al unei ființe create – cum puteți să nu încercați să fiți supraoameni sau vreun personaj ilustru? Cum ar trebui să practicați pentru a fi persoane obișnuite și normale? Cum se poate face acest lucru? […] Mai întâi de toate, nu-ți oferi un titlu și nu deveni legat de acesta, spunând: «Eu sunt conducătorul, eu sunt șeful echipei, eu sunt supraveghetorul, nimeni nu cunoaște domeniul ăsta mai bine decât mine, nimeni nu înțelege abilitățile mai mult decât mine.» Nu lăsa titlul pe care ți-l dai singur să ți se urce la cap. Imediat ce permiți să se întâmple acest lucru, îți va lega mâinile și picioarele și vorbele și faptele îți vor fi afectate. Gândirea și judecata ta normală vor fi afectate, de asemenea. Trebuie să te eliberezi de constrângerile acestui statut. Mai întâi, coboară-te din această funcție oficială și titlu și stai în locul unei persoane obișnuite. Dacă faci acest lucru, mentalitatea ta va deveni oarecum normală. De asemenea, trebuie să recunoști și să spui: «Nu știu cum să fac acest lucru și nu-l înțeleg nici pe acela – va trebui să fac unele cercetări și să studiez», sau «Nu am avut niciodată o asemenea experiență, așa că nu știu ce să fac.» Când ești capabil să spui ce gândești cu adevărat și să vorbești cinstit, vei avea o rațiune normală. Ceilalți îți vor cunoaște adevăratul sine și, astfel, vor avea o imagine normală în ceea ce te privește, iar tu nu va trebui să te prefaci și nici nu vei fi supus unei mari presiuni, așa că vei putea comunica normal cu oamenii. Să trăiești astfel este liber și ușor; oricine consideră că viața este epuizantă și-a făcut-o cu mâna lui. Nu te preface și nu afișa o mască. Mai întâi, deschide-te cu privire la ce gândești în inimă, cu privire la adevăratele tale gânduri, astfel încât toată lumea să le cunoască și să le înțeleagă. Ca urmare, preocupările și barierele tale, precum și suspiciunile dintre tine și ceilalți vor fi eliminate. Mai ești împiedicat și de altceva. Întotdeauna te consideri șeful echipei, un conducător, un lucrător sau o persoană cu un titlu, un statut și o reputație: dacă spui că nu înțelegi ceva sau că nu poți face ceva, nu te denigrezi? Când lași deoparte aceste obstacole din inima ta, când nu te mai consideri un conducător sau un lucrător și când nu te mai gândești că ești mai bun decât alți oameni și simți că ești o persoană obișnuită, la fel ca toți ceilalți și că există unele domenii în care ești inferior altora – când ai părtășie despre adevăr și despre chestiuni legate de lucrare cu această atitudine, efectul e diferit, la fel cum e și atmosfera. Dacă, în inima ta, întotdeauna ai îndoieli, dacă întotdeauna te simți stresat și împiedicat și dacă vrei să te eliberezi de aceste lucruri, dar nu poți, atunci ar trebui să te rogi serios lui Dumnezeu, să reflectezi asupra ta, să-ți vezi neajunsurile și să tinzi spre adevăr. Dacă poți să pui adevărul în practică, vei obține rezultate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am înseninat mult. Mereu mă pusesem în postura conducătorului. Mereu dorisem să pretind că știam tot, pentru a-i face pe alții să mă respecte și nu am vrut ca ei să mă vadă așa cum sunt în realitate. Credeam că, pentru a fi conducătoare, trebuia să fiu deasupra altora și capabilă să fac orice, dar m-am înșelat. Adevărul era că nu eram mai bună decât ceilalți. Firile mele corupte erau aceleași ca ale fraților și surorilor mele și existau multe lucruri pe care nu puteam să le văd clar sau să le înțeleg. Faptul de a fi conducătoare era doar o șansă de a practica. Ar trebui să-mi las deoparte rangul, să fiu onestă, să-mi arăt adevăratul sine în relațiile cu alții și să lucrez cu fiecare de pe poziții egale când ne îndeplinim îndatoririle. Dacă nu înțeleg ceva, ar trebui s-o recunosc și să-i las pe cei care înțeleg să aibă mai multă părtășie. Astfel, nu numai că pot rezolva prompt problemele de lucru, ci îmi pot și compensa propriile deficiențe. Dacă există o chestiune pe care n-o pot înțelege sau rezolva, ar trebui să o raportez repede mai sus pentru a evita consecințe grave din cauza gestionării tardive.

Acum am fost aleasă din nou conducătoare de biserică. Sunt foarte recunoscătoare și știu că Dumnezeu mi-a dat oportunitatea aceasta ca să mă pot căi. Nu-mi pot îndrepta fărădelegile din trecut, așa că vreau să fac tot ce pot în viitor în îndeplinirea datoriei mele. M-am jurat mie însămi: „Dumnezeule, sunt dornică să fac tot ce pot și tot ce se cuvine pentru a-mi îndeplini bine datoria aceasta. Dacă iarăși mă voi baza pe firea mea coruptă și voi deveni iresponsabilă în datoria mea, sper că mă vei certa și mă vei disciplina.” Acum, în datoria mea sunt numeroase sarcini despre care nu știu multe. Uneori, când vin la mine frați și surori să discutăm despre lucrare, nu înțeleg foarte bine o parte și tot mai simt dorința de-a evita și de-a alege să nu particip. Dar când mă gândesc la învățămintele pe care le-am tras din eșecurile mele anterioare, mi-e puțin teamă și mă rog repede lui Dumnezeu. Îl rog să mă ajute să fiu calmă, să ascult cu atenție și să lucrez cu frații și surorile mele pentru a găsi modalități de a rezolva aceste probleme. Atunci când îmi asum o povară și mă implic efectiv în aceste sarcini, nu doar că pot să înțeleg care e problema, ci uneori pot oferi sugestii rezonabile. Când sunt implicate chestiuni de principiu pe care nu le pot vedea clar sau rezolva, le raportez superiorilor și caut ajutor. În felul acesta, lucrarea nu e întârziată și problema e rezolvată rapid.