50. Ce se ascunde în spatele refuzului de a fi conducător
În ianuarie 2022, am fost aleasă pentru a sluji drept conducător de biserică și am fost însărcinată în principal cu supravegherea producției video. În acel moment, am avut sentimente contradictorii: Pe de o parte, îmi făceam griji că, dacă mă supuneam deciziei, dar nu reușeam să-mi fac treaba bine, căci nu aveam abilități tehnice, aș fi fost dezvăluită și destituită. Pe de altă parte, dacă refuzam să fac această datorie, m-aș fi simțit destul de vinovată. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă ghideze pentru a înțelege intenția Sa. În acea zi, s-a întâmplat să mă întâlnesc cu un frate care, după ce a auzit despre starea mea, a avut părtășie cu mine în felul următor: „Principalul motiv pentru care nu vrei să slujești drept conducător este că îți faci griji pentru destinul și perspectivele tale. Te temi că nu vei fi capabilă să faci o lucrare reală și că vei fi dezvăluită și destituită. De asemenea, ai convingerea falsă că este riscant să fii conducător, deoarece conducătorii sunt expuși la a fi dezvăluiți și eliminați. Ești precaută față de Dumnezeu și Îl înțelegi greșit. În realitate, mulți conducători sunt dezvăluiți și eliminați nu pentru că au avut acea poziție, ci mai degrabă pentru că nu au reușit să urmărească adevărul și să meargă pe calea cea dreaptă și pentru că au căutat întotdeauna statutul și s-au dezlănțuit, făcând lucruri rele.” Părtășia fratelui mi-a arătat exact cum gândeam și m-a ajutat să dobândesc o anumită cunoaștere a stării mele. După aceea, am căutat să mănânc și să beau cuvinte ale lui Dumnezeu referitoare la starea mea.
Într-o zi, am găsit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Când se face o simplă ajustare la datoria lor, oamenii ar trebui să răspundă printr-o atitudine de ascultare, să facă așa cum le spune casa lui Dumnezeu și ceea ce sunt capabili și, indiferent de ceea ce fac, să facă acel lucru pe cât de bine le permite puterea lor, din toată inima și din toată puterea lor. Ceea ce a făcut Dumnezeu nu este din greșeală. Un adevăr atât de simplu poate fi practicat de către oameni cu puțină conștiință și rațiune, dar acest lucru depășește abilitățile antihriștilor. Când este vorba de ajustarea îndatoririlor, antihriștii vor veni imediat cu argumente, sofisme și sfidare și, în adâncul lor, refuză să o accepte. Ce anume este în inima lor? Neîncredere și îndoială, apoi, îi încearcă pe ceilalți, folosind tot felul de metode. […] De ce ar complica atât de mult un lucru simplu? Există un singur motiv: Antihriștii nu ascultă niciodată de rânduielile casei lui Dumnezeu și întotdeauna leagă strâns datoria, faima, câștigul și statutul lor de speranța de a dobândi binecuvântări și viitoarea lor destinație, de parcă, odată ce și-au pierdut datoria, reputația și statutul, nu vor mai avea nicio speranță să dobândească binecuvântări și recompense, iar acest lucru ar fi de parcă și-ar pierde viața. Ei se gândesc: «Trebuie să fiu atent, nu trebuie să fiu neglijent! Nu pot să mă bazez pe casa lui Dumnezeu, pe frați și surori, pe conducători și lucrători și nici măcar pe dumnezeu. Nu pot să am încredere în niciunul dintre ei. Tu însuți ești persoana pe care poți să te bazezi cel mai mult și care e cea mai demnă de încredere. Dacă nu-ți faci planuri pentru tine, atunci cui îi va păsa de tine? Cine se va gândi la viitorul tău? Cine se va gândi dacă vei primi sau nu binecuvântări? Prin urmare, trebuie să fac planuri și calcule atente spre binele meu. Nu pot să comit greșeli sau să fiu nici măcar puțin neglijent, altminteri, ce voi face dacă va încerca cineva să profite de mine?» Prin urmare, ei se păzesc de conducătorii și lucrătorii casei lui Dumnezeu, temându-se că cineva îi va discerne sau îi va vedea așa cum sunt în realitate și că atunci vor fi demiși, iar binecuvântările la care visează vor fi spulberate. Consideră că trebuie să-și păstreze reputația și statutul pentru a avea vreo speranță de a dobândi binecuvântări. Un antihrist vede faptul de a fi binecuvântat ca fiind mai măreț decât cerurile, mai măreț decât viața, mai important decât urmărirea adevărului, schimbarea firii sau mântuirea personală și mai important decât a-și îndeplini bine datoria și de a fi o ființă creată care corespunde standardelor. Ei cred că a fi o ființă creată care e conform așteptărilor, își face bine datoria și e mântuită sunt lucruri neînsemnate care nu merită menționate sau remarcate, în timp ce dobândirea binecuvântărilor este singurul lucru din întreaga lor viață ce nu poate fi uitat niciodată. Indiferent ce situație înfruntă, indiferent cât de importantă sau neînsemnată este, ei o pun pe seama faptului că sunt binecuvântați și sunt incredibil de precauți și atenți și-și lasă întotdeauna o cale de scăpare” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul doisprezece: Vor să se retragă atunci când nu există statut și speranța de a câștiga binecuvântări”). „Ca ființă creată, când cineva vine înaintea Creatorului, se cuvine să își îndeplinească datoria. Acesta este un lucrul foarte potrivit de făcut și acea persoană ar trebui să îndeplinească această responsabilitate. Datorită faptului că ființele create își îndeplinesc îndatoririle, Creatorul a făcut o lucrare și mai importantă în rândul omenirii și El a săvârșit o etapă suplimentară a lucrării asupra oamenilor. Și ce lucrare este aceasta? Ea oferă omenirii adevărul, permițându-i să câștige adevărul de la El în timp ce își îndeplinește îndatoririle și, astfel, să se lepede de firile sale corupte și să fie purificată. Astfel, oamenii ajung să împlinească intenția lui Dumnezeu și să pășească pe calea cea bună în viață și, în cele din urmă, sunt capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să obțină mântuirea deplină și să nu mai fie supuși chinurilor Satanei. Acesta este efectul pe care Dumnezeu vrea să determine omenirea să-l obțină în cele din urmă prin îndeplinirea îndatoririlor ei. […] Un lucru atât de frumos și atât de măreț este strâmbat de teapa antihriștilor într-o tranzacție, în care ei solicită coroane și recompense din mâna lui Dumnezeu. O astfel de tranzacție transformă cel mai frumos și mai just lucru în cel mai urât și mai ticălos. Nu asta fac antihriștii? Judecând după aceasta, sunt antihriștii ticăloși? Sunt într-adevăr foarte ticăloși! Aceasta este o manifestare a ticăloșiei lor” [Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expuneau cum antihriștii cred în Dumnezeu doar pentru a obține binecuvântări. Indiferent de situația pe care o întâlnesc, ei o analizează mereu în funcție de destinația și binecuvântările lor. Chiar și când se confruntă cu ceva simplu, precum o ajustare a datoriei lor, pur și simplu nu se pot supune, ci meditează și cântăresc cum le va afecta acea decizie perspectivele viitoare. Dacă ajustarea servește intereselor lor și le va permite să obțină binecuvântări, o acceptă, dar dacă ajustarea le amenință perspectivele și destinul, găsesc o cale de a scăpa de ea, temându-se că, dacă fac un pas greșit, vor fi dezvăluiți, eliminați și nu vor mai avea nicio speranță de a obține binecuvântări. Am văzut că natura-esență a antihriștilor este cu adevărat ticăloasă și înșelătoare! Am reflectat la faptul că atitudinea mea față de ajustarea datoriei mele era exact ca aceea a unui antihrist. Când am auzit că am fost selectată drept conducător de biserică, m-am gândit în primul rând la perspectivele, finalul și destinația mea viitoare. Am analizat dacă datoria aceea ar fi benefică pentru mine și chiar înainte de a începe să slujesc drept conducător luasem deja în considerare toate consecințele posibile ale eșecului de a-mi face bine datoria. Eram foarte suspicioasă și circumspectă față de Dumnezeu și nu m-am supus câtuși de puțin. M-am gândit chiar și la niște scuze care să dea bine pentru a scăpa de datorie, spunând că nu am calibrul necesar pentru a fi conducător și că aș întârzia lucrarea. La prima vedere, putea să pară că nu urmăream statutul și că eram destul de rezonabilă, dar exista un motiv de nedescris în spatele tuturor acestor lucruri: mi-era teamă să-mi asum responsabilitățile de conducător și riscul de a fi dezvăluită și eliminată dacă nu mă descurcam. Astfel, am vrut să scap de datorie pentru a-mi asigura perspectivele. Intenția lui Dumnezeu este să ne ofere ocazii să practicăm îndeplinirea îndatoririlor, pentru a ne ajuta să înțelegem adevărul, să pătrundem în realitate, să ne lepădăm de firile noastre corupte și să obținem mântuirea. Când mi-a fost oferită o asemenea ocazie minunată, nu numai că nu am reușit să fiu recunoscătoare pentru harul lui Dumnezeu, dar, de fapt, L-am înțeles greșit pe Dumnezeu, am fost bănuitoare față de El și am vrut să scap și să resping datoria care mi-a fost atribuită. Am fost cu adevărat egoistă și înșelătoare!
Mergând mai departe, am căutat mai multe fragmente din cuvintele lui Dumnezeu legate de convingerea mea falsă. Le-am găsit pe acestea: „Spune-Mi, odată ce oamenii corupți dobândesc statut – indiferent de cine sunt ei – devin ei antihriști? Este acest lucru absolut? (Dacă nu urmăresc adevărul, atunci vor deveni antihriști, dar dacă urmăresc adevărul, nu vor deveni.) Este absolut corect: dacă oamenii nu urmăresc adevărul, atunci cu siguranță vor deveni antihriști. Și oare toți care merg pe calea antihriștilor o fac din cauza statutului? Nu, acest lucru este în principal din cauză că nu au dragoste pentru adevăr, pentru că nu sunt oamenii potriviți. Indiferent dacă au statut sau nu, toți oamenii care nu urmăresc adevărul merg pe calea antihriștilor. Indiferent câte predici au auzit, astfel de oameni nu acceptă adevărul, nu merg pe calea cea dreaptă, ci sunt convinși să meargă pe calea cea strâmbă. Situația seamănă cu modul oamenilor de a mânca: unii nu consumă alimente care le pot hrăni trupul și susține o existență normală, ci în schimb insistă să consume lucruri care le fac rău, în cele din urmă tăindu-și singuri craca de sub picioare. Nu este aceasta propria lor alegere? După ce sunt eliminați, unii conducători și lucrători răspândesc noțiuni, spunând: «Nu fi lider și nu îți da voie să câștigi statut. Oamenii sunt în pericol din clipa în care dobândesc vreun statut, iar Dumnezeu îi va dezvălui! Odată ce sunt dezvăluiți, nu se vor mai califica să fie nici măcar credincioși de rând și nu vor mai primi nicio binecuvântare.» Ce vorbă mai e și asta? În cel mai bun caz, reprezintă o înțelegere greșită a lui Dumnezeu; în cel mai rău, este o blasfemie la adresa Lui. Dacă nu mergi pe calea cea bună, nu cauți adevărul și nu urmezi calea lui Dumnezeu, ci în schimb insiști să mergi pe calea antihriștilor și ajungi pe calea lui Pavel, având în cele din urmă același rezultat, același final ca și Pavel, încă plângându-te de Dumnezeu și judecându-L ca fiind nedrept, atunci nu ești tu obiectul veritabil al unui antihrist? Un asemenea comportament este blestemat!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să înlături tentațiile și robia statutului”). „Unii oameni se gândesc: «Oricine conduce este nesăbuit și ignorant și își provoacă distrugerea, pentru că, acționând în calitate de conducători, oamenii își dezvăluie inevitabil corupția, astfel încât Dumnezeu să o vadă. Ar mai fi dezvăluită atâta corupție dacă nu ar face această lucrare?» Ce idee absurdă! Dacă nu îndeplinești funcția de conducător, nu vei dezvălui corupție? Faptul că nu ești un conducător, chiar dacă arăți mai puțină corupție, înseamnă că ai obținut mântuirea? Conform acestui raționament, toți cei care nu slujesc pe post de conducători sunt cei care pot supraviețui și pot fi mântuiți? Nu este cumva prea ridicolă această afirmație? Oamenii care slujesc în calitate de conducători îi ghidează pe aleșii lui Dumnezeu să mănânce, să bea cuvântul lui Dumnezeu și să experimenteze lucrarea Lui. Această cerință și acest standard sunt înalte, așa că este inevitabil ca liderii să nu arate unele stări de corupție atunci când încep instruirea. Acest lucru este normal, iar Dumnezeu nu îl condamnă. Dumnezeu nu numai că nu condamnă asta, dar, îi și luminează, iluminează și îndrumă pe acești oameni și le încredințează poveri suplimentare. Atât timp cât se pot supune îndrumării și lucrării lui Dumnezeu, ei vor progresa mai repede în viață decât oamenii obișnuiți. Dacă sunt oameni care urmăresc adevărul, ei pot porni pe calea desăvârșirii de către Dumnezeu. Acesta este lucrul cel mai binecuvântat de Dumnezeu. Unii oameni nu pot vedea asta și denaturează faptele. Conform înțelegerii umane, oricât de mult se va schimba un conducător, lui Dumnezeu nu-i va păsa; El se va uita doar la cât de multă corupție dezvăluie conducătorii și lucrătorii și îi va condamna doar pe baza acestui lucru. Iar legat de cei care nu sunt conducători și lucrători, pentru că dezvăluie puțină corupție, chiar dacă nu se schimbă, Dumnezeu nu îi va condamna. Nu-i așa că este absurd? Nu este o blasfemie împotriva lui Dumnezeu? Dacă te împotrivești atât de serios lui Dumnezeu în inima ta, poți fi mântuit? Nu poți. Dumnezeu stabilește finalurile oamenilor, în principal, pe baza faptului că aceștia dețin adevărul și mărturie adevărată și depinde, în mare parte, dacă sunt oameni care urmăresc adevărul. Dacă îl urmăresc și se pot căi cu adevărat după ce sunt judecați și mustrați pentru comiterea unei fărădelegi, atunci, atât timp cât nu spun cuvinte sau nu fac lucruri care Îl hulesc pe Dumnezeu, vor fi, cu siguranță, capabili să obțină mântuirea. Conform închipuirilor voastre, toți credincioșii obișnuiți care Îl urmează pe Dumnezeu până la capăt pot obține mântuirea, iar cei care slujesc drept conducători trebuie să fie cu toții eliminați. Dacă vi s-ar cere să fiți conducători, ați crede că nu ar fi în regulă să nu o faceți, dar că, dacă ați sluji în calitate de conducător, ați dezvălui involuntar corupție, iar asta ar fi ca și cum v-ați trimite singuri la ghilotină. Nu cumva toate acestea sunt cauzate de înțelegerile voastre greșite cu privire la Dumnezeu? Dacă finalurile oamenilor ar fi stabilite în funcție de corupția pe care o dezvăluie, nimeni nu ar putea fi mântuit. În acest caz, ce rost ar mai avea ca Dumnezeu să facă lucrarea de mântuire? Dacă într-adevăr ar fi așa, unde ar fi dreptatea lui Dumnezeu? Omenirea ar fi incapabilă să vadă firea dreaptă a lui Dumnezeu. Prin urmare, ați înțeles cu toții greșit intențiile lui Dumnezeu, ceea ce arată că nu aveți o cunoaștere adevărată despre El” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Prin cuvintele lui Dumnezeu am aflat că antihriștii și conducătorii falși nu au fost dezvăluiți și eliminați pentru că au slujit drept conducători, ci mai degrabă pentru că nu au reușit să urmărească adevărul și să meargă pe calea cea dreaptă după ce au obținut statut. Mai mult, ei au perturbat și tulburat lucrarea bisericii și nu s-au pocăit, indiferent de modul în care alții i-au emondat; acesta este adevăratul motiv pentru care au fost dezvăluiți și eliminați. Dumnezeu nu îi condamnă pe oameni pe baza unei singure dezvăluiri a corupției sau a unei singure greșeli; El ia în considerare natura-esență a lor și calea pe care merg. Chiar dacă ne dezvăluim firile corupte în mai multe ocazii și comitem anumite fărădelegi, atât timp cât căutăm adevărul și ne pocăim cu adevărat, Dumnezeu ne va da o nouă șansă. Dumnezeu elimină doar antihriștii și oamenii răi care sunt scârbiți de adevăr și îl urăsc, fără a se pocăi vredată, indiferent câte fărădelegi comit. M-am gândit la conducătorii falși și la antihriștii care au fost dezvăluiți și eliminați de Dumnezeu în trecut. Unii au vorbit doar despre cuvinte și doctrine și au dat ordine, dar nu au reușit să rezolve probleme reale și au râvnit la beneficiile statutului lor. În cele din urmă, ei au fost definiți drept conducători falși și au fost destituiți. Alții au căutat doar statutul și reputația în timp ce lucrau, au concurat cu alții pentru faimă și câștig, i-au suprimat în mod despotic și i-au chinuit pe oameni, s-au împotrivit puternic rânduielilor de lucru și și-au urmat propriile planuri, au stabilit o „împărăție independentă”, au ademenit oamenii, au refuzat categoric să se pocăiască și în cele din urmă au fost dezvăluiți drept demoni antihriști și eliminați. Acestea sunt tipurile de oameni care sunt dezvăluiți și eliminați. Realizând acest lucru, am ajuns să înțeleg că oamenii nu sunt dezvăluiți și eliminați în funcție de datoria pe care o fac, ci mai degrabă dacă nu urmăresc adevărul și dacă esența umanității lor este rea. Dacă cineva nu urmărește adevărul și are o umanitate precară, atunci chiar dacă nu este conducător, nu își va face bine îndatoririle; dacă lenevește mereu în timp ce lucrează, acționează cu superficialitate și nici măcar nu muncește la un nivel acceptabil, tot va fi eliminat în cele din urmă. Mi-am dat seama că biserica îi tratează și îi organizează pe oameni ghidându-se foarte mult după principii, că firea lui Dumnezeu este dreaptă și că biserica este condusă de adevăr și dreptate. Cu toate acestea, nu am văzut clar acest lucru și am crezut în mod eronat că poziția de conducător mă va distruge. Convingerile mele erau atât de absurde!
Odată, în timpul devoțiunilor mele, am găsit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți faci datoria, cu atât mai mult adevăr vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta. Cei care își îndeplinesc datoria doar în mod mecanic și nu caută adevărul vor fi eliminați în final, deoarece astfel de oameni nu-și îndeplinesc datoria în practicarea adevărului și nu practică adevărul în realizarea datoriei lor. Ei sunt aceia care rămân neschimbați și vor fi blestemați. Nu doar că expresiile lor sunt impure, ci tot ceea ce exprimă ei este rău” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). M-am simțit și mai lămurită după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu. Nu există nicio corelație între datoria pe care o face cineva și dacă este binecuvântat sau blestemat. În calitate de ființe create, trebuie să ne îndeplinim îndatoririle. Dacă cineva este incapabil să își îndeplinească datoria, atunci nu poate fi numit o ființă creată. În aceeași măsură, comportamentul filial al copiilor față de părinții lor este corect și potrivit. Indiferent dacă în cele din urmă părinții le acordă drepturi asupra proprietății lor, copiii ar trebui să își îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Cât despre mine, ce fel de atitudine am avut față de datoria mea? Când m-am gândit că va trebui să îmi asum mai multe responsabilități în calitate de conducător și că, dacă nu mă descurcam bine, asta mi-ar fi amenințat perspectivele și destinul, am vrut să caut scuze pentru a scăpa de datorie și să o resping. Nu priveam câtuși de puțin datoria ca pe o responsabilitate sau o obligație pe care trebuia să o îndeplinesc. În schimb, priveam îndatoririle ca pe un fel de tranzacție și le alegeam în funcție de posbilitatea de a-mi aduce binecuvântări sau blesteme. Nu am avut nici cea mai mică urmă de rațiune pe care ar trebui să o aibă o ființă creată în ceea ce privește datoria sa. Mai mult, am crezut în mod eronat că, din cauză că nu eram un profesionist și îmi lipseau abilitățile tehnice pentru producția video, nu mi-aș fi putut îndeplini bine lucrarea. Dar Dumnezeu spune clar: „De fapt, în calitate de conducător, după ce termini rânduielile lucrării, trebuie să urmărești progresul unui proiect. Chiar dacă ești novice în aceste chestiuni – chiar dacă îți lipsește orice cunoștință despre ele – poți găsi o cale de a-ți face lucrarea. Poți găsi pe cineva care are cunoștințe, care înțelege lucrarea în cauză, pentru a verifica situația și a oferi sugestii. Din sugestiile lor poți identifica principiile potrivite și, astfel, vei putea urmări lucrarea” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au infirmat direct noțiunile: Dumnezeu nu a cerut niciodată să stăpânim toate abilitățile tehnice dintr-un domeniu pentru a fi conducător. Chiar dacă nu avem experiență profesională într-un domeniu, putem găsi întotdeauna frați și surori ce dispun de cunoștințe tehnice cu care să colaborăm și să căutăm principii în acest mod. Astfel, putem să îndeplinim lucrarea în continuare, iar dacă într-adevăr nu putem desluși ceva, putem cere ajutor conducătorilor superiori. Dacă m-aș dedica întru totul și aș încerca să fac tot ce-mi stă în putință, dar statura mea ar fi prea mică, calibrul meu ar fi deficitar și nu aș fi în stare de această lucrare, atunci aș putea să mă retrag și să îmi asum o altă datorie. Realizând intenția lui Dumnezeu, m-am simțit mult mai lămurită în această privință și mi-am lăsat deoparte grijile și angoasele.
Ulterior, am găsit alte două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Când Noe a făcut așa cum l-a îndrumat Dumnezeu, el nu a știut care erau intențiile lui Dumnezeu. El nu a știut ce voia să îndeplinească Dumnezeu. Dumnezeu doar îi dăduse o poruncă și îl îndrumase să facă ceva și, fără prea multe explicații, Noe s-a conformat și a făcut acel lucru. El nu a încercat să deslușească în secret dorințele lui Dumnezeu, nici nu I s-a opus lui Dumnezeu și nici nu a arătat lipsă de sinceritate. El doar a mers mai departe și a făcut acel lucru cu o inimă curată și simplă. Ceea ce Dumnezeu l-a pus, el a făcut și supunerea și ascultarea cuvântului lui Dumnezeu au stat la baza credinței sale în ceea ce a făcut. Atât de direct și simplu a tratat el ceea ce îi încredințase Dumnezeu. Esența sa – esența acțiunilor sale era supunerea, nu îndoiala, nu rezistența și, mai mult, faptul că nu se gândea la propriile interese sau la pierderile și la câștigurile sale. Mai mult, când Dumnezeu a spus că va distruge lumea cu un potop, Noe nu a întrebat când, nu a întrebat ce se va alege de lucruri și, cu siguranță, nu L-a întrebat pe Dumnezeu cum avea să distrugă lumea. El doar a făcut cum i-a poruncit Dumnezeu. Oricum a vrut Dumnezeu să fie făcut și cu ce a vrut El, Noe a făcut exact cum i-a cerut Dumnezeu și, de asemenea, a început imediat. A acționat conform instrucțiunilor lui Dumnezeu, cu o atitudine dornică de a-L mulțumi pe Dumnezeu. O făcea ca el însuși să evite dezastrul? Nu. L-a întrebat el pe Dumnezeu cât avea să mai dureze înainte ca lumea să fie distrusă? Nu. L-a întrebat sau a știut cât va dura să construiască arca? Nici asta nu știa. Pur și simplu s-a supus, a ascultat și a acționat întocmai” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”). „Care sunt manifestările unei persoane oneste? În primul rând, să nu se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre manifestările unei persoane oneste. În afară de asta, cea mai importantă manifestare este a căuta și practica adevărul în toate chestiunile – acest lucru este crucial. Spui că ești onest, dar împingi întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu într-un ungher al minții tale și pur și simplu faci orice vrei tu. Este asta o manifestare a unei persoane oneste? Tu spui: «Deși calibrul meu e slab, am o inimă onestă.» Și, totuși, când e rândul tău să preiei o datorie, te temi că vei suferi sau că vei fi tras la răspundere dacă nu o îndeplinești bine, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la datoria ta sau sugerezi să o facă altcineva. Este aceasta manifestarea unei persoane oneste? Nu este, în mod clar. Așadar, cum ar trebui atunci să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să se supună rânduielilor lui Dumnezeu, să fie loială datoriei pe care trebuie să o îndeplinească și să se străduiască să mulțumească intențiile lui Dumnezeu. Acest lucru se manifestă prin mai multe căi: una este să-ți accepți datoria cu o inimă onestă, să nu iei în considerare interesele trupești, să nu fii fără tragere de inimă în privința ei și să nu complotezi pentru beneficiul propriu. Acestea sunt manifestări ale onestității. O alta este să îți pui toată inima și puterea în a-ți realiza bine datoria, făcând lucrurile cum se cuvine și punându-ți inima și iubirea în datoria ta pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acestea sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă o persoană onestă în timp ce-și îndeplinește datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Prin aceste fragmente am aflat că Noe nu auzise multe cuvinte ale lui Dumnezeu și nici nu construise vreodată o arcă, dar, când a primit însărcinarea dată de Dumnezeu, nu a analizat-o, nu a examinat-o și nu a încercat să ghicească intenția lui Dumnezeu. În schimb, pur și simplu a ascultat, s-a supus și a făcut tot ce i-a spus Dumnezeu să facă, fără să se gândească la modul în care acest lucru i-ar afecta propriile interese. Inocența și onestitatea lui Noe au avut un impact profund asupra mea și m-am simțit destul de jenată și rușinată. M-am gândit cum frații și surorile mele m-au ales drept conducător, dar când am fost pusă în fața unei datorii atât de importante, m-am gândit doar la propriile interese și chiar la toate consecințele posibile pe care le-aș putea suporta dacă acceptam această datorie. Am realizat cât de înșelătoare fusesem. Umanitatea mea era un fleac în comparație cu cineva ca Noe. Cum aș fi putut să-mi fac bine datoria cu o asemenea atitudine? Mi-am amintit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care spune: „Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să poarte o povară grea? Cineva care preia conducerea și iese curajos în față într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care nu se teme să poarte o responsabilitate grea și să îndure greutăți mari atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos” [Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au emoționat profund. Mi-am dat seama că trebuie să încetez să mă mai gândesc la propriile perspective de viitor. Am fost aleasă drept conducător, așa că ar trebui să iau în considerare intenția lui Dumnezeu, să îndrăznesc să-mi asum această mare responsabilitate și să-l imit pe Noe în abordarea datoriei mele cu o inimă sinceră și pură. La început, nu știam de unde să încep să-mi fac datoria, așa că mă rugam adesea la Dumnezeu și, de asemenea, sora cu care eram parteneră mi-a oferit sprijin cu răbdare, iar alți frați și surori m-au încurajat. Uneori, când întâmpinam dificultăți, îi căutam pe frații și surorile care obținuseră rezultate bune în lucrarea lor, iar ei îmi împărtășeau cu generozitate principiile pe care le înțeleseseră și orice metode eficiente pe care le folosiseră. Asta m-a impresionat profund. Treptat, am început să înțeleg anumite principii și căi de practică și am devenit mai eficientă în datoria mea. Am simțit cu adevărat călăuzirea lui Dumnezeu și I-am fost deosebit de recunoscătoare. Deși am încă multe lacune și știu că port o mare responsabilitate, nu mai doresc să mă retrag; mă voi baza pe Dumnezeu în încercarea mea de a deveni mai bună!