de Edwige, Franța

Când eram în școala primară, era un text care m-a impresionat profund – povestea lui Kong Rong care renunța la pere. Kong Rong a dat cele mai mari pere fratelui său mai mare și celui mai mic, el luându-le pe cele mai mici, câștigând laudele tatălui său. Povestea lui a fost consemnată în „Clasicul celor Trei Caractere”. Atunci, chiar i-am admirat conduita morală și mi-am propus să fiu și eu un copil ca el. Așa că, încă din copilărie, dacă aveam ceva deosebit de delicios sau distractiv, deși chiar mi-l doream pentru mine, îl imitam pe Kong Rong și îl dădeam surorii mele mai mari și celei mai mici și nu mă certam niciodată pentru el. Surorile mele mă plăceau foarte mult pentru asta și părinții mei mă lăudau chiar mai mult, spunându-le celorlalți copii să învețe de la mine. Asta m-a făcut să mă gândesc la faptul că acesta era tipul de calitate umană pe care oamenii ar trebui să îl aibă. După ce am crezut în Dumnezeu, tot așa m-am înțeles și cu frații și surorile mele. Atât la datorie, cât și în viață, nu m-am luptat niciodată pentru lucruri. În orice privință, i-am pus mereu pe alții pe primul loc. De aceea, am fost bine primită în rândul fraților și surorilor mele, iar toți spuneau că eram o persoană cu care îți este ușor să te înțelegi, că nu sunt egoistă și că sunt amabilă cu ceilalți. Eram foarte mândră de mine pentru că mă comportam astfel și mereu am crezut că umanitatea mea era bună. Mai târziu, după ce am fost dezvăluită de anumite fapte, mi-am înțeles parțial, în sfârșit, viziunea eronată.

În ianuarie 2022, din cauza necesităților lucrării de evanghelizare, trebuiau găsiți mulți lucrători noi pentru evanghelizare și udare, așa că am fost solicitată să caut în mod constant udători potriviți pentru instruire. Uneori, când găseam frați și surori care erau potriviți pentru udare, personalul evanghelic ajungea la ei cu un pas înaintea mea. Asta mă făcea foarte nefericită, dar îmi era prea rușine să o spun, pentru că mă gândeam că toată lumea avea să creadă că eram egoistă și competitivă. Așa că am găsit o metodă. Am trimis în mod deliberat un mesaj către diaconul de udare, spunându-i că oamenii potriviți pentru udare erau luați de lucrătorii evanghelici. Acest lucru l-a făcut pe diaconul de udare să aibă prejudecăți față de lucrătorii evanghelici și a făcut imposibilă o cooperare armonioasă între ei. Când o conducătoare de nivel superior a aflat despre acest lucru, m-a emondat cu severitate și m-a dat în vileag pentru că am spus lucruri menite să semene discordie și pentru că am perturbat lucrarea bisericii. Faptul că am fost emondată m-a întristat, dar nu am reflectat și nu m-am cunoscut în niciun fel.

Mai târziu, am auzit că o soră pe nume Lyse avea un calibru bun și înțelegere, așa că era foarte potrivită pentru lucrarea de udare. M-am dus la conducătoarea de biserică pentru a-i cere să o transfere pe această soră la udarea nou-veniților. Dar, pentru că a fost nevoie urgentă de oameni pentru a predica Evanghelia, conducătoarea bisericii a trimis-o pe Lyse să îndeplinească acea datorie. Când am auzit vestea, m-am simțit foarte nedreptățită și am vrut să discut cu conducătoarea bisericii despre asta, dar m-am gândit că, dacă aș face asta, sigur frații și surorile mele vor crede că sunt egoistă și că-mi place să lupt pentru lucruri. Mi-am spus: „Nu, nu voi face asta. Așa voi părea generoasă și binevoitoare.” Prin urmare, mi-am înăbușit resentimentul, zicând cu ipocrizie că mă bucur pentru Lyse și că atât lucrarea de udare, cât și cea de evanghelizare sunt lucrări ale bisericii. La scurt timp după aceea, am auzit-o pe conducătoarea de biserică spunând: „Fratele Jerome are un calibru bun și o înțelegere pură.” Am vrut ca acest frate să vină să ude nou-veniții, dar, în mod neașteptat, conducătoarea de biserică a spus că îl trimisese deja să fie lucrător evanghelic. Nu am mai putut suporta. Data trecută, ea o rugase pe Lyse să predice Evanghelia. De ce l-a însărcinat și pe Jerome tot cu lucrarea de evanghelizare? Aveam nevoie de oameni care să facă lucrarea de udare. Așa că i-am spus conducătoarei de biserică despre această situație. După ce m-a ascultat, ea a spus: „Din moment ce este mai multă nevoie de el pentru lucrarea de udare, îl voi lăsa pe Jerome în seama ta.” Dar mi-am dat seama că, din moment ce conducătorul bisericii îl trimisese deja să facă o lucrare de evanghelizare, lucrătorii evanghelici ar fi putut spune că eram egoistă și că insistam să iau oameni buni. Așa că am decis să-l las să predice Evanghelia. Acest lucru avea să arate că am umanitate bună, că nu sunt egoistă și că pot să mă gândesc la ceilalți. În grup, am trimis mesajul că Jerome ar fi un bun lucrător evanghelic și am trimis o serie de emoticoane de sărbătoare și fericire. De fapt, totul era doar o prefăcătorie. Aveam o stare de spirit groaznică și eram plină de nemulțumiri. Cum putea conducătoarea să creadă că doar lucrarea de evanghelizare avea nevoie de personal bun? Ea nu vedea dificultățile noastre reale. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai nedreptățită.

După câteva zile, s-a întâmplat altceva – conducătoarea ne-a cerut să facem un raport despre personalul recent instruit. Am văzut că lucrătorii evanghelici instruiau mai mulți oameni decât noi, lucrătorii udători, și nu am mai putut suporta asta. Nemulțumirea și mâhnirea mi-au umplut instantaneu mintea. Nu mă așteptam ca ei să instruiască atâția oameni. Îi lăsasem să-i aibă chiar și pe Lyse și Jerome. Era prea nedrept! Acum, erau mai mulți lucrători evanghelici decât lucrători udători. Mă gândeam la numărul uriaș de viitori nou-veniți și la cât de puțin personal pentru udare aveam, am simțit multă presiune, precum și prejudecăți față de conducătoarea mea. Părea că se gândește doar la lucrarea de evanghelizare și că nimeni nu se gândea la lucrarea de udare. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai tristă mă simțeam și nu m-am putut abține să nu plâng. Privindu-i pe diaconul evanghelic și pe conducătoarea bisericii vorbind cu entuziasm despre nou-veniții din grup, mă simțeam ca o intrusă. Eram atât de frustrată încât am vrut chiar să părăsesc grupul. La prânz, în acea zi, eram atât de nefericită încât nu puteam să mănânc. Stăteam singură în pat și plângeam; simțeam că, dacă voi continua așa, mă voi îmbolnăvi. Când o soră a văzut în ce stare mă aflam, a spus că nu am vorbit direct și m-am prefăcut pentru ca ceilalți să creadă că sunt mărinimoasă și să mă privească cu admirație. După atenționarea surorii mele, am început, în sfârșit, să reflectez asupra mea. În cuvântul lui Dumnezeu, am citit aceste fragmente: „Știți ce este, de fapt, un fariseu? Există farisei în jurul vostru? De ce acești oameni sunt numiți «farisei»? Cum sunt descriși fariseii? Ei sunt oameni care sunt ipocriți, complet falși și care joacă teatru în tot ceea ce fac. Ce pretind ei? Pretind că sunt buni, blânzi și pozitivi. Așa sunt ei într-adevăr? Cu siguranță nu. Dat fiind că sunt ipocriți, tot ce este manifestat și dezvăluit în ei este fals; totul este o prefăcătorie – nu este adevărata lor față. Unde este ascunsă adevărata lor față? Este adânc ascunsă în inimile lor, pentru a nu fi văzută niciodată de alții. Tot ce ține de exterior este o prefăcătorie, totul este fals, dar ei pot să-i păcălească doar pe oameni; nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. […] Pentru alții, astfel de oameni par foarte devotați și smeriți, dar, de fapt, totul este fals; par toleranți, îngăduitori și iubitori, dar, de fapt, este o fațadă; ei spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar, de fapt, este o prefăcătorie. Alții cred că astfel de oameni sunt sfinți, dar, de fapt, este o înșelăciune. Unde poate fi găsită o persoană cu adevărat sfântă? Sfințenia umană este doar falsitate. Totul este teatru, o amăgire. La exterior, ei par devotați lui Dumnezeu, dar, de fapt, ei joacă teatru ca ceilalți să-i vadă. Când nu se uită nimeni, ei nu sunt deloc devotați și tot ceea ce fac e superficial. La suprafață, ei se consumă pentru Dumnezeu și au renunțat la familiile și carierele lor. Dar ce fac în secret? Își desfășoară propriile operațiuni și afaceri în biserică, trăind de pe urma bisericii și furând jertfele în secret, pretinzând că lucrează pentru Dumnezeu… Acești oameni sunt fariseii ipocriți moderni” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). „Dacă ceea ce urmărești este adevărul și ceea ce practici este adevărul, iar baza discursului și acțiunilor tale o reprezintă cuvintele lui Dumnezeu și adevărurile-principii, iar ceilalți pot beneficia și câștiga de pe urma ta, oare nu este acest lucru reciproc benefic? Dacă trăiești sub jugul culturii tradiționale și, în exterior, ești curtenitor, făcând plecăciuni și lingușind, manifestând doar comportamentele bune promovate de cultura tradițională, dar lăuntric inima îți este plină de viclenie, înșelătorie și afecțiune falsă – dacă, din exterior, comportamentul tău pare adecvat, dar totul este o manifestare a ipocriziei, este amăgitor și induce în eroare și este imposibil să auzi un singur cuvânt adevărat din gura ta, atunci alții pot fi prea ușor păcăliți de tine! Care sunt consecințele asocierii cu o persoană ca tine? Comportamentul tău pare destul de bun, dar când alții vor interacționa cu tine și se vor ocupa de diverse lucruri împreună cu tine, vor fi păcăliți și se vor simți dezgustați de tine, se vor feri de tine și te vor respinge. Când toți oamenii se vor feri de tine și te vor respinge, vei simți că mândria și demnitatea ta au fost profund insultate. Nu-ți va rămâne decât să înduri lăuntric, iar în exterior să susții în continuare comportamentele bune ale culturii tradiționale de a fi curtenitor, bine educat și rațional și să nu le cauți altora nod în papură sau să le ceri prea mult. Va trebui în continuare să suporți și să fii tolerant, afișând o nonșalanță și o mărinimie largă, cu un zâmbet radios. Câți ani de autocultivare trebuie să fie necesari pentru a atinge o astfel de stare! Dacă îți impui să trăiești astfel în fața celorlalți, oare viața nu te va epuiza? În mod clar, nu posezi această bunătate și, totuși, trebuie să te prefaci și să-i înșeli pe alții, să le arăți celorlalți bunătatea și măreția ta – să trăiești într-o asemenea ipocrizie este foarte dificil! Vei simți din ce în ce mai mult că a te purta în acest fel este prea epuizant, că ai prefera să te naști vacă sau cal, sau porc sau câine în următoarea viață, decât ființă umană, și că a fi om implică prea multă prefăcătorie și înșelătorie!” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (3)”]. Dumnezeu a arătat că oamenii trăiesc în ipocrizie pe baza unor idei culturale tradiționale, care aduce doar durere, depresie și autoizolare. Acest lucru a fost profund emoționant, deoarece aceste idei îmi făcuseră mult rău. Mai ales când am citit: „În mod clar, nu posezi această bunătate și, totuși, trebuie să te prefaci și să-i înșeli pe alții, să le arăți celorlalți bunătatea și măreția ta – să trăiești într-o asemenea ipocrizie este foarte dificil!” M-am simțit foarte rușinată – aceste cuvinte mă descriau. Evident, nu eram foarte generoasă, dar pretindeam că sunt generoasă și nu mă gândeam la lucrarea bisericii, dar tot mă prefăceam că mă gândesc la ea. Când lui Lyse și lui Jerome li s-a cerut să predice Evanghelia, bineînțeles că fusesem foarte reticentă, dar zâmbisem forțat și chiar trimisesem un mesaj în care spuneam că mă bucur că ei predică Evanghelia. Fusesem foarte falsă și prefăcută. Cuvântul lui Dumnezeu arată că fariseii erau niște ipocriți care se prefăceau mereu. În aparență, ei aveau o bună umanitate și erau toleranți și răbdători, smeriți și pioși. În realitate, foloseau aceste metode pentru a-i induce pe oameni în eroare și a-i prinde în capcană, pentru a-și proteja statutul și pozițiile. Esența lor era să urască adevărul și pe Dumnezeu, motiv pentru care Domnul Isus i-a numit șerpi și le-a vestit nenorocirea. În timp ce contemplam aceste lucruri, m-am simțit speriată. Prefăcătoriile mele erau exact ca ale fariseilor. În numirea mai multor membri ai personalului, arătasem că nu voiam să mă cert cu alții și că-mi doream, în schimb, aprecierea celorlalți. Am spus că ar trebui să pun pe primul loc interesele bisericii, dar, de fapt, mă gândeam la propria mea imagine. Mă temeam că lucrătorii evanghelici vor spune că sunt egoistă, că am o umanitate precară și că nu am luat în considerare lucrarea bisericii, așa că a trebuit să mă abțin. Deși păream generoasă și mărinimoasă, sufeream foarte mult, aveam foarte multe resentimente și chiar aveam o prejudecată față de conducătoarea de biserică și față de diaconul evanghelic. Dar am ascuns aceste gânduri acolo unde nu le puteau vedea, astfel încât frații și surorile mele să creadă că am o bună umanitate și că pot susține lucrarea bisericii. Am reflectat la intențiile mele și la ceea ce dezvăluisem și m-am simțit dezgustată de comportamentul meu. Îi indusesem în eroare și îi atrăsesem pe oameni cu faptele mele aparent bune și-mi creasem propria imagine – tot ce spusesem și făcusem a fost dezgustător și detestabil pentru Dumnezeu.

Mai târziu, am ascultat de mai multe ori părtășia lui Dumnezeu ce analiza amănunțit cultura tradițională și virtutea și am început să reflectez asupra mea și a tipurilor de idei culturale tradiționale care mă controlau să trăiesc într-un mod atât de ipocrit și de dureros. Am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Există o poveste în cultura tradițională despre Kong Rong care renunță la perele mai mari. Ce părere aveți: oare oricine nu poate fi asemeni lui Kong Rong nu este o persoană bună? Oamenii obișnuiau să creadă că oricine putea fi asemeni lui Kong Rong avea un caracter nobil și o integritate de neclintit, sacrificându-și interesele de dragul celorlalți – era o persoană bună. Este Kong Rong din această poveste istorică un model pe care l-a urmat toată lumea? Are acest personaj un anumit loc în inimile oamenilor? (Da.) Nu numele lui, ci gândurile și practicile sale, moralitatea și comportamentul său ocupă un loc în inimile oamenilor. Oamenii apreciază astfel de practici și le aprobă și admiră în inimile lor conduita morală a lui Kong Rong” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (10)”]. „Influența culturii tradiționale asupra intelectualilor este deosebit de profundă. Nu numai că acceptă cultura tradițională, dar, de asemenea, în inimile lor, acceptă multe idei și păreri din cultura tradițională și le tratează ca pe lucruri pozitive, chiar până în punctul în care consideră anumite zicale celebre drept mottouri și, făcând asta, pășesc pe calea greșită în viață. Cultura tradițională este reprezentată de doctrina confucianistă. Doctrina confucianistă are un set întreg de teorii ideologice, promovează în principal cultura morală tradițională și, de-a lungul istoriei, a fost venerată de clasele conducătoare ale dinastiilor, care îi venerau pe Confucius și pe Mencius drept sfinți. Doctrina confucianistă susține că o persoană ar trebui să sprijine valorile bunăvoinței, dreptății, decenței, înțelepciunii și credibilității, să învețe mai întâi să fie calmă, liniștită și răbdătoare oricând se întâmplă ceva, să-și păstreze cumpătul și să discute lucrurile, să nu se certe sau să lupte pentru ele și să învețe să fie serviabilă cu politețe și să câștige respectul tuturor – asta înseamnă să se poarte cu decență. Acești intelectuali se plasează într-o poziție mai înaltă decât masele și, în ochii lor, toți oamenii sunt obiectele răbdării și toleranței lor. «Efectele» cunoașterii sunt grozave! Acești oameni seamănă foarte mult cu gentlemenii falși, nu-i așa? Oamenii care dobândesc prea multe cunoștințe devin gentlemeni falși. Dacă acest grup de savanți rafinați pot fi descriși într-o singură sintagmă, aceasta este «eleganță savantă rafinată». […] Se specializează în a învăța și a imita eleganța rafinată afișată de gentlemeni. Pe ce ton și în ce fel vorbesc și discută lucrurile împreună? Expresiile lor faciale sunt deosebit de blânde, iar ei vorbesc politicos și rezervat. Exprimă doar propriile păreri și, chiar dacă știu că părerile celorlalți sunt greșite, nu spun nimic. Nimeni nu rănește sentimentele nimănui, iar cuvintele lor sunt extrem de delicate, ca și cum ar fi învelite în vată, ca să nu rănească sau să nu irite pe nimeni, lucru care-i face pe oameni să se simtă îngrețoșați, anxioși sau mânioși doar ascultându-le. Realitatea este că nicio părere nu este clară și nimeni nu cedează în fața nimănui. Astfel de oameni se pricep foarte bine să se deghizeze. Atunci când se confruntă chiar și cu cea mai banală problemă, se vor deghiza și se vor ascunde și niciunul dintre ei nu va da o explicație clară. În fața oamenilor obișnuiți, ce fel de postură vor să adopte și ce fel de imagine vor să afișeze? În special, de a-i lăsa pe oamenii obișnuiți să vadă că ei sunt gentlemeni modești. Gentlemenii sunt mai presus decât ceilalți și sunt obiectele venerației oamenilor. Oamenii cred că ei au perspective mai bune decât oamenii obișnuiți și că înțeleg mai bine lucrurile comparativ cu oamenii obișnuiți, așa că toți îi consultă când au o problemă. Exact acesta este rezultatul pe care și-l doresc acești intelectuali, toți speră să fie venerați drept sfinți” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. Cuvântul lui Dumnezeu descria exact problema mea. De ce vedeam aceste fapte bune ipocrite ca fiind lucruri pozitive pe care să le imit? Pentru că fusesem influențată de ideea culturală tradițională a lui Kong Rong care renunța la perele mai mari. Trăisem după această idee încă de când eram copil. Pentru a-i face pe oameni să creadă că sunt un copil bun, dăruisem multe dintre jucăriile și gustările mele preferate surorilor mele. Când am crescut, am dat și dovadă de generozitate în toate. Deși am făcut-o cu atâta reticență, m-am gândit că o astfel de persoană avea umanitate bună și înțelegea bunele maniere și că aceasta era singura cale de a câștiga respectul și admirația celorlalți, așa că am îndurat de nevoie. După ce am dobândit credință în Dumnezeu, am practicat în continuare această noțiune tradițională pe post de adevăr. În ceea ce privește aceste două numiri de personal, mă înfrânasem pur și simplu. Era clar că exista o lipsă de personal pentru udare, dar îmi pusesem o mască a altruismului și permisesem ca două persoane potrivite pentru udare să predice în schimb Evanghelia. Acest lucru mă făcuse să par foarte nobilă și generoasă, dar, de fapt, am fost atât de negativă, încât am plâns de câteva ori în secret, din cauza lipsei de personal. Nutrisem prejudecăți față de conducătoarea de biserică și, până la urmă, lucrarea de udare fusese întârziată. Ce rost avea să „dăruiesc” astfel? De dragul bunei mele imagini, adoptasem o postură nobilă, precum Kong Rong, și nu-mi păsase dacă asta afecta lucrarea bisericii. Eram o ipocrită autentică. Dacă aș fi fost cu adevărat preocupată de lucrarea bisericii, aș fi evaluat nevoia noastră de personal în funcție de cerințele reale ale lucrării de udare, dar, pentru a-mi proteja imaginea, nu respectasem deloc principiile. Chiar și atunci când lucrarea de udare fusese afectată de lipsa de personal, tot insistasem să las „cu generozitate” oamenii să plece. Câștigasem laudele celorlalți cu prețul întârzierii lucrării de udare. Nu e de mirare că Dumnezeu spune că astfel de oameni sunt ipocriți. Mi-am dat seama că, într-adevăr, comportamentul meu fusese fals.

Mai târziu, am citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu, care m-au tulburat. Dumnezeu Atotputernic spune: „Trebuie să știți clar că orice fel de zicală despre conduita morală nu reprezintă adevărul, cu atât mai puțin poate ține locul adevărului. Nici măcar nu reprezintă lucruri pozitive. Așadar, ce sunt, mai exact? Se poate spune cu certitudine că aceste zicale cu privire la conduita morală sunt aberații eretice cu care Satana îi induce în eroare pe oameni. Ele nu sunt în sine adevărul-realitate pe care oamenii ar trebui să îl aibă și nici nu sunt lucruri pozitive pe care umanitatea normală s-ar cuveni să le trăiască. Aceste zicale despre conduita morală constituie lucruri contrafăcute, prefăcătorii, falsificări și trucuri – reprezintă comportamente fictive și nu își au deloc originea în conștiința și rațiunea omului sau în gândirea lui normală. Prin urmare, toate zicalele culturii tradiționale cu privire la conduita morală sunt ridicole, erezii și sofisme absurde. Cu aceste câteva părtășii, zicalele pe care le propune Satana despre conduita morală au fost în această zi condamnate, în totalitate, la moarte. Dacă nici măcar nu sunt lucruri pozitive, cum se poate ca oamenii să le accepte? Cum pot oamenii să trăiască după aceste idei și opinii? Motivul este că aceste zicale despre conduita morală se aliniază atât de bine cu noțiunile și închipuirile oamenilor. Acestea trezesc admirație și aprobare, așa că oamenii acceptă aceste zicale despre conduita morală în inimile lor și, deși nu le pot pune în practică, în sinea lor, le îmbrățișează și le venerează cu bucurie. Și astfel, Satana folosește diverse zicale despre conduita morală pentru a induce oamenii în eroare, pentru a le controla inimile și comportamentul, căci, în inimile lor, oamenii venerează și au o credință oarbă în tot felul de zicale despre conduita morală și toți ar dori să folosească aceste afirmații ca să pretindă că simt mai multă demnitate, noblețe și bunătate, atingându-și astfel scopul de a fi foarte apreciați și lăudați. Pe scurt, toate diversele zicale despre conduita morală cer ca, atunci când oamenii fac un anumit lucru, să dea dovadă de un fel de comportament sau caracter din sfera conduitei morale. Aceste comportamente și tipuri de caracter par destul de nobile și sunt venerate, așa că toți oamenii, în inimile lor, aspiră foarte mult la ele. Însă ceea ce nu au luat în considerare este faptul că aceste zicale despre conduita morală nu reprezintă deloc principiile de conduită personală pe care ar trebui să le respecte o persoană normală; în schimb, reprezintă o varietate de comportamente ipocrite pe care cineva le poate simula. Sunt abateri de la standardele conștiinței și ale rațiunii, devieri de la voința umanității normale. Satana folosește zicale false și prefăcute despre conduita morală pentru a-i induce în eroare pe oameni, pentru a-i face să-l venereze pe el și pe acei așa-numiți înțelepți ipocriți, determinându-i astfel pe oameni să vadă umanitatea normală și criteriile pentru conduita personală drept lucruri obișnuite, simple și chiar josnice. Oamenii disprețuiesc aceste lucruri și le consideră complet lipsite de valoare. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că zicalele despre conduita morală susținute de Satana sunt foarte plăcute ochiului și foarte aliniate cu noțiunile și închipuirile omului. Totuși, realitatea este că nicio zicală despre conduita morală, oricare ar fi aceasta, nu reprezintă un principiu pe care oamenii ar trebui să-l respecte în conduita personală sau în comportamentul și interacțiunile lor din lume. Gândește-te bine – nu așa stau lucrurile? În esență, zicalele despre conduita morală sunt doar solicitări ca oamenii să trăiască în mod superficial vieți mai demne și mai nobile, permițându-le să fie venerați sau lăudați de ceilalți, mai degrabă decât să fie priviți cu dispreț. Esența acestor zicală arată că sunt doar solicitări ca oamenii să dea dovadă de o conduită morală bună printr-un comportament bun, acoperind și ținând astfel în frâu ambițiile și dorințele extravagante ale omenirii corupte, ascunzând natura-esență rea și hidoasă a omului, cât și dezvăluirile diverselor firi corupte. Acestea sunt menite să îmbunătățească integritatea unei persoane prin comportamente și practici superficiale bune, să îmbunătățească imaginea pe care ceilalți o au despre aceasta și aprecierea ei la scară mai largă, de către întreaga lume. Aceste aspecte arată că zicalele despre conduita morală se referă la ascunderea gândurilor, opiniilor, scopurilor și intențiilor lăuntrice ale omului, a feței lui hidoase și a naturii-esenței lui cu ajutorul comportamentelor și practicilor superficiale. Pot aceste lucruri să fie ascunse cu succes? Oare încercarea de a le ascunde nu le face cu atât mai evidente? Dar Satanei nu-i pasă de asta. Scopul său este să ascundă chipul hidos al omenirii corupte, să ascundă adevărul despre corupția omului. Prin urmare, Satana îi pune pe oameni să adopte manifestările comportamentale ale conduitei morale pentru a se deghiza, ceea ce înseamnă că folosește reglementările și comportamentele conduitei morale pentru a ambala frumos înfățișarea omului, îmbunătățind caracterul și integritatea unei persoane, astfel încât aceasta să poată avea stima și lauda celorlalți. Practic, aceste zicale despre conduita morală stabilesc dacă o persoană este nobilă sau josnică pe baza manifestărilor comportamentale și a standardelor ei morale” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (10)”]. Abia după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că întotdeauna am avut o părere eronată, tratând virtuțile culturii tradiționale ca pe un standard pentru a măsura dacă umanitatea unei persoane era bună sau rea. În mod greșit, consideram virtutea un adevăr, crezând că oamenii cu virtute au umanitate bună. De fapt, virtutea nu este principiul de viață pe care oamenii ar trebui să-l urmeze. Este un act de ipocrizie și, în esență, este o tactică și o metodă pe care Satana o folosește pentru a-i induce în eroare și a-i corupe pe oameni. Satana se folosește de cultura tradițională pentru a insufla standarde morale după care oamenii să trăiască. Astfel, aceștia pot să se folosească de fapte aparent bune pentru a se preface și a-și ascunde corupția și urâțenia interioară ca mijloc de a câștiga stima celorlalți – ca urmare, oamenii devin din ce în ce mai ipocriți și înșelători. Am văzut că și eu eram așa. Am considerat virtuțile culturii tradiționale un criteriu pentru acțiunile mele. Deși părea că nu mă luam la întrecere cu ceilalți pentru lucruri și că mă puteam înțelege cu ei, de fapt, mă forțam să fac fapte bune pentru a-i determina pe oameni să spună că sunt bună și pentru a-mi menține imaginea în inimile lor. Dar spuneam că mă gândesc la lucrarea bisericii. Eram atât de înșelătoare!

Mai târziu, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „O persoană care înțelege adevărul ar trebui să disece diferitele aserțiuni și cerințe ale culturii tradiționale cu privire la conduita morală. Ar trebui să analizezi pe care dintre ele o prețuiești cel mai mult și de care te agăți mereu, care îți servește întotdeauna drept bază și criteriu pentru modul în care privești oamenii și lucrurile și cum te porți și acționezi. Apoi, ar trebui să pui lucrurile de care te agăți alături de cuvintele și cerințele lui Dumnezeu pentru a face comparație și să vezi dacă aceste aspecte ale culturii tradiționale sunt în opoziție cu adevărurile pe care le exprimă Dumnezeu sau dacă le contrazic. Dacă într-adevăr găsești o problemă, trebuie să diseci de îndată în ce privință, mai exact, sunt greșite și absurde aceste aspecte ale culturii tradiționale. Când aceste probleme îți vor fi clare, vei ști care este adevărul și care este sofism; vei avea o cale de practică și vei fi în stare să alegi calea pe care ar trebui să mergi. Caută adevărul în acest fel și vei fi capabil să-ți redresezi metodele” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (5)”]. Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că dacă nu vrei să trăiești după aceste idei tradiționale, mai întâi, trebuie să discerni și să analizezi amănunțit aceste lucruri, să le descoperi erorile și absurditățile, unde încalcă adevărul și ce consecințe aduce faptul că trăiești după ele. Doar atunci când vezi clar aceste lucruri poți renunța la ele și poți accepta adevărul. Am început să mă întreb: oare „dăruirea” din povestea cu Kong Rong, care dăruiește perele mai mari, este conformă cu adevărurile-principii? Este această „dăruire” una dintre cerințele lui Dumnezeu pentru o umanitate normală? Sunt oare cei care rabdă orice cu adevărat oameni buni? Toleranța mea oarbă cauzase o lipsă gravă de personal în lucrarea de udare. Pentru a da dovadă de generozitate și a îndura orice, spusesem multe minciuni ipocrite. Fiind educată cu aceste idei tradiționale, în loc să devin o persoană bună, am devenit ipocrită și înșelătoare. Când am câștigat stima celorlalți, nu am fost fericită, în schimb, am devenit din ce în ce mai deprimată și mai nefericită. Acestea au fost consecințele venerării culturii tradiționale. Fără ca Dumnezeu să dezvăluie esența culturii tradiționale, aș fi fost orbită toată viața mea. Nu mă puteam opri din a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru că a exprimat adevărul și a analizat amănunțit aceste idei tradiționale, permițându-mi să mă trezesc.

După aceea, m-am gândit: „Din moment ce virtutea lui Kong Rong de a dărui perele mai mari era un comportament bun doar în aparență, iar asta nu însemna că avea o bună umanitate, ce este cu adevărat o bună umanitate?” În cuvântul lui Dumnezeu, am citit: „Trebuie să existe un standard pentru a avea o umanitate bună. Acesta nu presupune a lua calea moderației, a nu respecta principiile, a te strădui să nu jignești pe nimeni, a fi lingușitor oriunde te duci, a fi mieros și șiret cu toți cei pe care îi întâlnești și a face pe toată lumea să te vorbească de bine. Nu acesta este standardul. Deci, care este standardul? Înseamnă a fi capabil să te supui lui Dumnezeu și adevărului; înseamnă a avea principii în modul în care cineva își abordează datoria și tot felul de oameni, evenimente și lucruri și – în îndeplinirea datoriei – a fi responsabil, a nu fi alunecos sau a nu lenevi, a fi capabil să protejezi interesele casei lui Dumnezeu și a nu unelti pentru propriul interes. Astfel de manifestări sunt evidente pentru toți; fiecare este lămurit în inima sa în privința lor. Mai mult, Dumnezeu scrutează inimile oamenilor și le cunoaște situațiile adevărate, pe fiecare în parte: indiferent cine sunt, nimeni nu Îl poate păcăli pe Dumnezeu. Unii oameni se laudă întotdeauna că au o bună umanitate – ei nu vorbesc niciodată de rău pe nimeni, nu prejudiciază niciodată interesele altcuiva și nu râvnesc niciodată la lucrurile altor oameni, preferând chiar să sufere ei pierderi, decât să profite de ceilalți atunci când există o dispută asupra intereselor. Și toți ceilalți cred că ei sunt oameni buni. Totuși, atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei sunt vicleni și alunecoși, uneltind mereu pentru ei înșiși. Nu există absolut nimic în care să țină cont de interesele casei lui Dumnezeu, nici în care să împărtășească urgența lui Dumnezeu sau să chibzuiască la ce Se gândește El, nici în care să-și poată pune deoparte interesele, pentru a-și putea îndeplini bine îndatoririle. Ei nu-și abandonează niciodată propriile interese pentru a le proteja pe cele ale casei lui Dumnezeu. Chiar și când îi văd pe oamenii răi săvârșind răul, nu îi dau în vileag; ei nu au niciun fel de principii. Ce fel de umanitate este aceasta? Nu este o umanitate bună. Nu contează ce spun astfel de oameni; trebuie să observi ceea ce trăiesc ei, ce dezvăluie și ce atitudine au atunci când își îndeplinesc îndatoririle, precum și care este starea lor interioară și ce iubesc. Dacă dragostea lor pentru faimă și câștig depășește loialitatea lor față de Dumnezeu și considerația lor pentru Dumnezeu sau dacă dragostea lor pentru faimă și câștig depășește preocuparea lor pentru interesele casei lui Dumnezeu, atunci au astfel de oameni umanitate? Ei nu sunt oameni cu umanitate. Manifestările lor pot fi văzute de ceilalți și de Dumnezeu. Le este foarte dificil unor astfel de oameni să dobândească adevărul” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți dobândi adevărul”). Din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că o persoană cu o umanitate cu adevărat bună iubește adevărul și lucrurile pozitive, este responsabilă în îndatoririle sale, se ține de adevărurile-principii și susține lucrarea bisericii. Cei care aparent nu ofensează pe nimeni, care îndură orbește și fără principii și care preferă să sufere ei pierderi decât să profite de alții, deși în aparență au un caracter bun, în îndatoririle lor, ei caută întotdeauna să își protejeze propriile interese, nu practică niciodată adevărul și nu se gândesc niciodată la lucrarea bisericii. Astfel de oameni nu au nicicum o bună umanitate. Nu am mai vrut să trăiesc după cultura tradițională și să fiu o persoană bună în mod superficial. Am vrut să trăiesc o asemănare umană conform cerințelor lui Dumnezeu.

Citind cuvântul lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică. Dumnezeu spune: „Indiferent de problemele pe care le întâmpini, trebuie să cauți adevărul pentru a le rezolva, nu trebuie sub nicio formă să te deghizezi sau să prezinți o imagine falsă altora. Fie că este vorba de deficiențele tale, de neajunsurile tale, de defectele tale sau de firile tale corupte, trebuie să vorbești deschis și să ai părtășie despre toate aceste lucruri. Nu le ține ascunse. A învăța cum să vorbești deschis este primul pas spre intrarea în viață și este primul obstacol, cel mai greu de depășit. Odată ce ai depășit acest obstacol, va fi ușor să intri în adevăr. Când vei face acest pas, ce va însemna? Va însemna că îți deschizi inima și dezvălui și vorbești deschis despre fiecare parte din tine – fie bună sau rea, pozitivă sau negativă – și o scoți la lumină pentru ca alți oameni să o vadă și pentru ca Dumnezeu să o vadă, neascunzând sau tăinuind nimic de Dumnezeu, nefolosind nicio deghizare, înșelăciune sau amăgire față de Dumnezeu și fiind, de asemenea, sincer cu alți oameni. În acest fel, vei trăi în lumină; nu numai că Dumnezeu te va scruta, dar și alți oameni vor vedea că există principii și transparență în acțiunile tale. Nu trebuie să folosești nicio metodă pentru a-ți proteja reputația, imaginea și statutul și nici nu trebuie să-ți ascunzi sau să-ți acoperi greșelile. Nu trebuie să te angajezi în aceste eforturi inutile. Dacă poți renunța la aceste lucruri, viața ta va deveni foarte relaxată, liberă de constrângeri și durere, iar tu vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că nu ar trebui să mă prefac, prezentându-le celorlalți o imagine falsă. În schimb, ar trebui să fiu o persoană sinceră, simplă și deschisă și ar trebui să mă deschid și să comunic despre orice problemă sau dificultate pe care o am, astfel încât frații și surorile mele să mă poată ajuta mai bine. Când nu am spus-o răspicat, când pur și simplu am îndurat orbește lucrurile și m-am prefăcut, toată lumea credea că nu duceam lipsă de udători și că lucrarea mergea bine. Totuși, de fapt, eu sufeream, iar lucrarea bisericii era afectată. Așa că am practicat în mod conștient conform cuvântului lui Dumnezeu și am comunicat clar dificultățile cu frații și surorile mele. După aceea, cu toții au pus la dispoziție personal capabil să facă lucrarea de udare. Acest lucru m-a făcut să văd cât de ușor și de plăcut este să practici conform cuvântului lui Dumnezeu. Trăind după cultura tradițională, nu facem decât să devenim din ce în ce mai corupți, din ce în ce mai falși și mai înșelători și din ce în ce mai nefericiți. Doar practicarea adevărului ne permite să trăim o asemănare umană, să devenim oameni cu adevărat buni și să experimentăm adevărata pace și bucurie. Slavă lui Dumnezeu!