de Xu Hui, China

La sfârșitul lunii iulie 2018, am fost arestată pentru credința în Dumnezeu și pentru predicarea Evangheliei. Într-o zi de octombrie, polițiștii m-au dus la un „siheyuan” (o casă care are curte) dintr-un parc ecologic de la periferia orașului, care servea drept centru de spălare a creierului. Pe atunci, eram puțin agitată și speriată. Îmi tot treceau prin minte imagini cu frați și surori interogați și torturați în secret. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu știu cum mă va tortura poliția. Te rog să-mi dai credință și putere. Indiferent ce tortură voi suferi, nu voi face nimic pentru a Te trăda.” După ce m-am rugat, m-am simțit puțin mai calmă.

Persoana responsabilă pentru reformarea noastră de acolo era un căpitan pe nume Lang, care părea foarte șiret și viclean. Ne-a pus să stăm aliniați și a zis: „Cursurile de aici sunt împărțite în cursuri rapide și lente. Dacă vreți să vă reformați și să terminați repede aici, puteți alege cursul rapidă. La cursul lent, bătăile pot să apară oricând și oriunde. Vor deveni la fel de obișnuite ca mesele.” Când l-am auzit spunând asta, am fost foarte furioasă. A fost o încercare evidentă de a ne face să ne temem atât de mult de tirania lui încât să-L trădăm pe Dumnezeu. Fusesem arestată, lucru care știam că se întâmplase cu permisiunea lui Dumnezeu, așa că eram dispusă să mă supun orchestrării și rânduielilor lui Dumnezeu. Indiferent cum au plănuit să mă persecute, nu aveam să-L trădez niciodată pe Dumnezeu. Gândindu-mă la acest lucru, am spus: „Voi alege cursul lent.” În acea noapte, Lang ne-a cerut celor doisprezece dintre noi care aleseserăm cursul lent să stăm în rând în curte. Erau patru sau cinci ofițeri de poliție, bărbați, care aveau bastoane electrice, apăsând uneori întrerupătoarele, astfel încât să scoată un sunet trosnitor. Mai aveau în buzunar sticle cu apă fierbinte cu ardei iute și apă cu muștar, gata să ne chinuie cu ele în orice moment. Văzând acest lucru, mi-am dat seama că era probabil un test, o încercare de la Dumnezeu abătându-se asupra mea și m-am gândit la ceva ce a spus Dumnezeu: „«În zilele de pe urmă, fiara va apărea ca să-Mi persecute poporul, iar cei care se tem de moarte vor fi însemnați cu o pecete pentru a fi luați de fiară. Cei care M-au văzut vor fi uciși de fiară». Fără nicio îndoială, «fiara» din aceste cuvinte se referă la Satana, cel care-i înșală pe oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 120). Partidul Comunist folosește tortura trupească pentru a-i forța pe oameni să-L trădeze pe Dumnezeu, iar dacă nu-ți poți pune viața în joc, ești în pericol să fii prins, să fii alungat la cea mai mică neatenție. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule, oricât de rău mă vor bate astăzi, sunt dispusă să-mi pun viața și moartea în mâinile Tale și să-mi dau viața ca să rămân fermă pentru a Te mulțumi.” După aceea, Lang m-a întrebat: „La ce curs vrei cu adevărat să fii?” Am spus: „Cursul lent.” A fost furios când a auzit asta, așa că m-a împins cu piciorul în iazul cu flori. M-am lovit cu glezna de una dintre cărămizile din jurul iazului cu flori și a fost foarte dureros. Apoi, i-a izbit pe ceilalți unsprezece oameni la pământ, unul câte unul, și ne-a ordonat să ne ridicăm. Tocmai când eram pe cale să ne ridicăm, câțiva polițiști ne-au stropit fețele, unul câte unul, cu apă cu ardei iute și apă cu muștar. M-am ferit instinctiv și am căzut în iazul cu flori din spatele meu. Fața îmi ardea, iar eu mă înecam și tușeam. După aceea, ne-au lovit cu pumnii și picioarele și ne-au stropit cu apă cu chili, torturându-ne mai bine de o oră.

Apoi, au început să ne țină cursuri de spălare a creierului. Mai întâi, un bărbat pe nume Huang ne-a arătat un material video. Conținutul era despre modul în care China s-a ridicat și a devenit puternică și glorioasă. El a mai spus lucruri pentru a-L condamna și a-L huli pe Dumnezeu. Noi l-am contrazis, iar el ne-a arătat spre ușă și, cu o expresie amenințătoare, ne-a avertizat: „Cine nu vrea să fie la acest curs poate să iasă!” Știam că părăsirea cursului implica un soi de pedeapsă aspră din partea lui Lang, așa că nu am mai spus nimic. În fiecare zi, înainte de prânz și cină, Lang ne întreba, pe rând, ce am învățat la curs, dacă a existat vreo schimbare în gândirea noastră, dacă credeam sau nu în Dumnezeu și pe cine alesesem dintre țară și Dumnezeu. Într-o zi, Lang ne-a ordonat celor doisprezece să stăm în rând și m-a întrebat: „Mai e nevoie să mergi la curs? Poți semna o scrisoare de garanție, o scrisoare de căință și o scrisoare de renunțare?” Știam că semnarea celor „Trei Scrisori” ar însemna să-L reneg și să-L trădez pe Dumnezeu, așa că am spus: „Nu.” Când Lang a auzit asta, m-a pălmuit violent, provocându-mi o durere arzătoare pe față. Apoi, i-a interogat și i-a bătut pe ceilalți frați și surori în același mod. După o rundă, s-a întors să mă interogheze din nou. I-am spus nu, așa că m-a pălmuit din nou. Ne-a interogat astfel timp de aproape o oră, presându-ne pe fiecare de aproape patru ori. Timp de trei nopți la rând, fie ne-au bătut și ne-au lovit cu picioarele, fie ne-au torturat cu apă cu ardei iute, apă cu muștar și bastoane electrice, pentru a ne forța să-L negăm și să-L trădăm pe Dumnezeu, de fiecare dată timp de aproape o oră. Picioarele mele erau electrocutate peste tot, până au fost acoperite de cruste negre. După un timp, am început să am mâncărimi insuportabile pe picioare și a trebuit să mă scarpin cât de tare puteam și să sângerez pentru a mă simți mai bine. Spălarea creierului, care dura mai bine de zece ore în fiecare zi, m-a făcut extrem de agitată. Nu știam ce întrebări vor folosi pentru a se lua de noi și a ne chinui în continuare. La vremea aceea, ori de câte ori auzeam porunca răspicată a lui Lang: „Gărzi, luați bastoanele, apucați-vă de treabă!”, îmi tresărea inima. În timp ce priveam polițiștii venind spre noi cu bastoanele lor electrice licărind cu lumină albastră, corpul meu tremura incontrolabil.

Îmi amintesc că, într-o zi, când o soră nu a răspuns la una dintre întrebările lui Lang așa cum dorea el, acesta s-a înfuriat și a spus: „Îndrăznești să mă contrazici?! Îngenunchează!” Sora nu a îngenuncheat, așa că Lang și câțiva ofițeri de poliție au târât-o în zona nesupravegheată, în timp ce o loveau cu picioarele. După un timp, i-am auzit țipetele sfâșietoare. Mai bine de zece minute mai târziu, a fost adusă înapoi plină de pământ și cu părul încurcat. Din nou, Lang a încercat să o sperie și să o amenințe să îngenuncheze în fața lui, apoi a izbit-o la pământ și i-a pus o pungă neagră de plastic peste cap. A pulverizat apă cu ardei iute în ea, făcând-o să scuture din cap, să se lupte și să tușească încontinuu. Au ținut punga pe ea aproximativ două minute înainte de a o scoate. În cele din urmă, a fost forțată să îngenuncheze în fața lui. Am fost furioasă când am văzut atrocitățile la care a supus-o Lang. Îmi doream cu adevărat să mă lupt cu el, dar știam că nu numai că nu o voi putea ajuta făcând asta, ci și că noi, ceilalți, vom fi bătuți și torturați și mai aspru. În noaptea aceea, nu am dormit. Mintea mea era plină de toate imaginile pe care le văzusem în ultimele zile cu polițiști torturând oamenii. Mă simțeam deprimată și nefericită. Mă uitam la felul în care Partidul Comunist răspândea tot felul de aberații pentru a-L nega și a-L condamna pe Dumnezeu, dar nu am îndrăznit să le combat și am îndurat frecvent pedepse și bătăi. Chiar nu știam dacă aș putea să rămân fermă în cazul în care acest lucru avea să continue. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Pentru mine, este cu adevărat înfricoșător să mă confrunt cu o situație atât de oribilă. Mă tem că va veni ziua în care chiar nu voi mai putea îndura. Nu am memorat multe dintre cuvintele Tale. Ce voi face dacă voi fi condamnată la șapte sau opt ani și nu voi avea cuvintele Tale care să mă îndrume? Dacă poliția mă va tortura încet până la moarte, cum voi face față durerii?… O, Dumnezeule, sunt prea multe necunoscute, iar în inima mea e prea multă frică. Nu știu dacă voi fi în stare să rămân puternică. Dumnezeule, Te rog, luminează-mă și călăuzește-mă și dă-mi credința să biruiesc tortura acestor demoni.” Așa am căutat, m-am rugat și am înfruntat fiecare zi. În timp ce meditam și reflectam, o propoziție din cuvântul lui Dumnezeu mi-a apărut clar în minte: „Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). După ce am cugetat în repetate rânduri la cuvintele lui Dumnezeu, inima mea s-a luminat. Îl avea pe Dumnezeu drept sprijin. Deși mă aflam într-o situație periculoasă și mă confruntam zilnic cu amenințări și bătăi din partea polițiștilor, Dumnezeu era alături de mine, sprijinindu-mă în orice moment. Întrucât acea situație se abătuse asupra mea, era ceva ce trebuia să experimentez, ceva ce eram în stare să îndur. Doar că nu aveam credință adevărată în Dumnezeu, așa că, atunci când am văzut cât de sălbatici și răi erau polițiștii, mi-a fost teamă și, fără să vreau, am căzut în ispita Satanei. Această situație se produsese cu permisiunea lui Dumnezeu și sub suveranitatea lui Dumnezeu. Nu erau și acești ofițeri de poliție în mâinile lui Dumnezeu? Dumnezeu știa ce fel de tortură aș putea îndura, așa că nu trebuia decât să mă bazez sincer pe Dumnezeu și să cred că El îmi va da credință și putere și mă va îndruma în biruirea persecuției din partea polițiștilor. Odată ce mi-am dat seama de acest lucru, am avut un mare sentiment de eliberare și credința de a face față acestei împrejurări. Nu m-am putut abține să nu-mi cânt imnul „Mărturia vieții”: „Dacă într-o zi voi deveni martir, nemaiputând aduce mărturie lui Dumnezeu, Evanghelia Împărăției va continua să fie răspândită ca focul, de o mare de sfinți. Deși nu știu cât de departe mai pot merge pe-acest drum greu, tot voi aduce mărturie lui Dumnezeu și-mi voi oferi inima iubitoare de El. Tot ce vreau este să fac voia lui Dumnezeu și să fiu mărturie apariției și lucrării lui Hristos. Este o onoare pentru mine să mă dedic proclamării și mărturiei pentru Hristos. Neclintiți de adversitate, ca aurul pur făcut în furnale, din influența Satanei se naște un grup de soldați victorioși. Cuvintele lui Dumnezeu se răspândesc peste tot în lume, lumina a apărut printre oameni. Împărăția lui Hristos se ridică și se întemeiază în mijlocul adversității. Întunericul stă să treacă, zorii dreptății au venit. Timpul și realitatea au stat mărturie lui Dumnezeu” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Cu cât cântam mai mult, cu atât mă simțeam mai motivată. Am simțit că era o mare onoare și cea mai mare binecuvântare din viața mea să pot întâmpina întoarcerea Domnului în zilele de pe urmă, să aud glasul Domnului, să-L urmez pe Hristos al zilelor de pe urmă, să predic Evanghelia și să-mi îndeplinesc datoria. Acum eram torturată de Partidul Comunist, dar acest lucru însemna să fiu persecutată de dragul dreptății, așa că această suferință era semnificativă. Indiferent cu ce fel de persecuție m-aș fi confruntat, eram complet dispusă să mă bazez pe Dumnezeu pentru a rămâne fermă în mărturie și a nu ceda în fața Satanei. În zilele următoare, când m-am confruntat cu amenințări și bătăi din partea polițiștilor, mi-a fost mai puțin frică. Deseori îmi cântam imnuri în gând și aveam un zâmbet pe buze. Odată, un ofițer de poliție a spus nedumerit: „O batem în fiecare zi. Cum poate să mai zâmbească?” M-am gândit: „Nu crezi în Dumnezeu, așa că nu vei putea niciodată să simți bucuria și pacea care vin de la Dumnezeu.”

Într-o noapte, Lang le-a cerut polițiștilor să ne scoată ca să semnăm scrisoarea de renunțare. Scopul lor în spălarea creierului și torturarea noastră era să ne oblige să semnăm cele „Trei Scrisori”, astfel încât să-L trădăm pe Dumnezeu și să mergem în iad cu ei, pentru a fi pedepsiți. Mi-am dat seama că nu aveam să scap de tortură în noaptea aceea. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Indiferent cum mă torturează polițiștii, vreau să rămân fermă în mărturie și să Te mulțumesc.” Când un ofițer de poliție a văzut că nu scrisesem nimic de multă vreme, m-a lovit tare în picior. Lang s-a apropiat, mi-a apucat gulerul, m-a tras de el și m-a pălmuit puternic, făcând să-mi ardă fața de durere. Apoi, m-a expediat la baza zidului cu o altă lovitură. Durerea era atât de puternică, încât mi-am cuprins stomacul și nu am putut sta în picioare o vreme. Mi-a ordonat să mă ridic. Chiar în momentul în care m-am ridicat în picioare în timp ce mă sprijineam de perete, un polițist m-a lovit din nou cu piciorul și am căzut într-o parte. Alți ofițeri de poliție s-au repezit, unii îmi dădeau șocuri în picioare cu bastoane electrice, alții mă plesneau peste față și alții mă loveau în stomac, talie și picioare, iar eu mă zvârcoleam și mă rostogoleam pe pământ. Bătaia a continuat timp de aproximativ o jumătate de oră și nu m-am putut abține să nu țip în timp ce durerea îmi năpădea corpul. Era ca o piatră mare și grea care îmi apăsa corpul și mă sufoca. Apoi, Lang m-a prins de guler și m-a apăsat pe scaun, m-a prins de păr și mi-a izbit capul de spătarul scaunului, astfel încât să mă uit în sus. Pe un ton amenințător, a întrebat: „Ai de gând să scrii?” Nu am spus nimic. Era atât de furios încât mi-a prins mâna și a lipit-o de masă, apoi i-a spus unui ofițer de poliție să mi-o electrocuteze. Mi-am îndoit degetele și mi-am răsucit încheietura mâinii în timp ce mă luptam din răsputeri, așa că polițistul nu știa cum să mă electrocuteze. Am fost în impas pentru o clipă, până când Lang a spus: „Las-o baltă, s-ar putea să ajungi să mă electrocutezi pe mine.” Apoi mi-a dat drumul la mână. Peste câtva timp, Lang a fluturat un teanc de hârtii în fața mea și a spus: „Toți au semnat. Tu ești singura care a rămas!” Când am auzit acest lucru, am avut un sentiment de nedescris de singurătate și dezolare. Au fost atât de multe surori care sufereau împreună, dar dintr-o dată, într-o clipită, am rămas singură și nu știam cum plănuia poliția să mă tortureze, așa că am strigat către Dumnezeu în inima mea. Văzând că nu spun nimic, Lang m-a certat, spunând: „Deci ești dură? Tu ești singura excepție? Bateți-o!” După aceea, polițiștii m-au lovit și m-au bătut din nou. După vreo zece minute, Lang a spus că bastonul electric era prea mic și le-a poruncit subordonaților lui să ia unul mai mare. Gândindu-mă că va trebui să suport torturi și mai grele, am simțit o suferință de nedescris. Mintea-mi era năpădită de imagini cu tot felul de instrumente de tortură folosite de poliție. Nu știam dacă puteam suporta tortura. Nu mă puteam abține să nu mă simt neliniștită și îmi doream să ies din acea situație, dar știam și cât de mult speră Dumnezeu să fim capabili să învingem forțele întunecate ale Satanei și să rămânem de neclintit în mărturia noastră. Nu voiam să fiu dezertoare, dar trupul meu era slab; mă temeam că nu voi să rămân puternică în mărturia mea. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, știu că acesta e momentul în care ar trebui să fiu martoră și că nu ar trebui să dau bir cu fugiții, dar m-a cuprins panica. Mi-e teamă că nu voi supraviețui nopții și că nu voi putea învinge intimidarea și tortura marelui balaur roșu, că voi face ceva ca să Te trădez. Dacă se poate, Te implor să-mi pregătești șansa potrivită de a-mi găsi pacea în inimă, de a-mi veni în fire și de a mă sprijini pe Tine ca să trec peste orice ar urma.” După ce m-am rugat, Lang m-a dus într-o cameră mare. Un ofițer de poliție m-a împins pe un scaun și mi-a apăsat capul pe masă, în timp ce alți ofițeri de poliție mă țineau de brațe, mâini și picioare, făcând să-mi fie imposibil să mă mișc. De îndată ce mă zbăteam, îmi electrocutau picioarele cu bastoane electrice. Un polițist m-a prins de mână și m-a forțat să scriu scrisoarea de renunțare. Eram furioasă și m-am gândit: „Mă forțezi să scriu o scrisoare de renunțare, dar asta nu înseamnă că Îl trădez pe Dumnezeu. Eu cred că Dumnezeu observă totul.”

Am stat trează toată noaptea și m-am tot întrebat cum ar trebui să trec prin această situație. M-am gândit la cuvântul lui Dumnezeu: „Când oamenii încă nu sunt mântuiți, Satana le perturbă deseori viețile sau chiar le controlează. Cu alte cuvinte, oamenii care nu au fost mântuiți sunt prizonieri ai Satanei, nu au libertate, nu au fost abandonați de Satana, nu sunt calificați sau îndreptățiți să I se închine lui Dumnezeu și sunt urmăriți îndeaproape și atacați cu sălbăticie de Satana. Asemenea oameni nu au o fericire demnă de menționat, nu au dreptul la o existență normală și, în plus, nu au nicio demnitate. Doar dacă te ridici și te lupți cu Satana, folosindu-ți credința, ascultarea și frica de Dumnezeu ca arme cu care să porți o luptă pe viață și pe moarte cu Satana, astfel încât să îl învingi pe deplin și să-l faci să fugă și să devină laș când te vede, astfel încât să abandoneze complet atacurile și acuzațiile sale împotriva ta – doar atunci vei fi mântuit și vei deveni liber. Dacă ești hotărât să te desparți complet de Satana, dar nu ești echipat cu armele care te vor ajuta să-l învingi, atunci vei fi încă în pericol. Pe măsură ce trece timpul, când ai fost atât de torturat de Satana încât nu mai ai nici pic de putere rămasă în tine, dar încă nu ai fost în stare să fii mărturie, tot nu te-ai eliberat complet de acuzațiile și atacurile Satanei împotriva ta, atunci vei avea puține șanse de a fi mântuit. În final, când încheierea lucrării lui Dumnezeu este declarată, tu vei fi încă în strânsoarea Satanei, incapabil să te eliberezi și, prin urmare, nu vei avea niciodată o șansă sau o speranță. Atunci, aceasta sugerează că asemenea oameni vor fi complet sub robia Satanei” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). Mi-am dat seama că, deși aveam deja voința de a-mi pune viața în joc pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci când mă confruntam cu torturi și chinuri, deveneam preocupată de trupul meu și voiam mereu să scap. Satana se folosea de slăbiciunea mea, pentru a mă vâna și a mă ataca fără milă. Eram spălată pe creier cu forța, torturată și obligată să semnez cele „Trei scrisori” pentru a-L trăda pe Dumnezeu. Aceasta era o luptă aprigă pe viață și pe moarte. Dacă voiam să continui să cred în Dumnezeu și să-L urmez, atunci trebuia să mă bazez pe Dumnezeu, să am credință în Dumnezeu și să înving ispita Satanei, bazându-mă pe cuvintele lui Dumnezeu. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, am avut credința să înfrunt ceea ce avea să urmeze. Însă când m-am gândit la felul în care unii frați și surori nu au suportat tortura și au semnat cele „Trei scrisori”, am fost destul de șocată și mi-a fost greu să accept acest lucru pentru o vreme. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Acum Îmi fac doar datoria în lucrarea Mea. Voi strânge grâul în snopi, împreună cu neghina. Aceasta este lucrarea Mea astăzi. Acea neghină va fi cernută în timpul lucrării Mele de cernere, apoi boabele de grâu vor fi adunate într-un grânar, iar neghina care a fost cernută va fi aruncată în foc și va fi prefăcută în cenușă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). În zilele de pe urmă, Dumnezeu Se folosește de persecuția marelui balaur roșu pentru a dezvălui tot felul de oameni. El Se folosește de arestările și persecuțiile făcute de Partidul Comunist, pentru a dezvălui credincioșii adevărați, falșii credincioși, lașii, pe cei care urmează orbește o mulțime și oportuniștii care speră să obțină binecuvântări. Cei care nu urmăresc adevărul și caută doar să-și umple burțile sunt dați în vileag și alungați, în timp ce aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu și iubesc adevărul sunt mântuiți și desăvârșiți de Dumnezeu. Aceasta este manifestarea firii drepte a lui Dumnezeu. Când sunt arestați, cei care cred cu adevărat în Dumnezeu și iubesc adevărul se vor ruga constant lui Dumnezeu, vor căuta adevărul, vor dobândi o oarecare cunoaștere a lui Dumnezeu, vor avea credință adevărată, vor fi dispuși să-și dea viața pentru a-L urma pe Dumnezeu și vor obține mărturia biruirii Satanei. Cei care nu urmăresc adevărul și caută doar să-și umple burțile Îl vor trăda pe Dumnezeu chiar și la cea mai mică suferință și vor înceta să creadă. Ei vor fi, în mod firesc, dezvăluiți și alungați. În acel mediu, toți trebuie să-și exprime poziția, cu toții trebuie să treacă printr-un calvar și nimeni nu poate scăpa. Este exact așa cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „Chiar dacă aceste încercări constau numai în circumstanțe minore, fiecare trebuie să treacă prin ele; doar că dificultatea încercărilor va fi diferită de la persoană la persoană” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). Dumnezeu folosește serviciul marelui balaur roșu pentru a dezvălui și a desăvârși oamenii. A lucra în acest mod este atât de înțelept! Chiar dacă ceilalți au semnat cele „Trei scrisori” și s-au retras temători, nu-i puteam lăsa să mă influențeze și nu puteam să mă las, pur și simplu, dusă de val. Dacă îmi păsa de trupul meu și mă temeam de suferință, în cele din urmă, aveam să cad și eu. Mi-am jurat că, și dacă aș fi fost omorâtă în bătaie de polițiști, tot ar fi fost mai bine decât să târâi o existență rușinoasă în această lume, după ce L-am trădat pe Dumnezeu. Indiferent cu ce circumstanțe aveam să mă confrunt a doua zi, nu L-aș trăda niciodată pe Dumnezeu. Abia mai târziu am aflat că mai multe surori au fost și ele forțate de polițiști să semneze scrisoarea de renunțare. Pentru a-i forța pe oameni să-L trădeze pe Dumnezeu, acești ofițeri de poliție au folosit tot felul de tertipuri josnice și rele. Erau atât de siniștri și răi!

A doua zi, eram la curs când Lang m-a chemat din subit. Imediat ce am ieșit, l-am văzut pe tatăl meu și două cadre sătești. Când m-a văzut tatăl meu, m-a îmbrățișat și a plâns, spunând: „În sfârșit pot să te văd!” În timp ce mă uitam la părul alb de la tâmplele tatălui meu și la epuizarea de pe chipul lui îmbătrânit, o amărăciune mi-a cuprins inima și ochii mi s-au umplut de lacrimi. Apoi, Lang a adus un pix și o foaie și mi-a cerut să rescriu scrisoarea de renunțare. Mi-am dat seama că polițiștii se foloseau de emoțiile mele, pentru a mă forța să-L reneg și să-L trădez pe Dumnezeu, așa că am refuzat. Unul dintre cadrele sătești m-a certat, spunând: „De când se roagă poliția de tine să scrii o scrisoare de căință? Chiar dacă îți cere să o scrii de zece ori, trebuie să o faci.” Lang a repetat: „Da, scrie-o de zece ori!” În acel moment, Huang, persoana care ne ține cursurile, a venit și el și a spus cu emfază: „Nu-ți fie teamă. Doar fii curajoasă și scrie scrisoarea.” Am fost deosebit de dezgustată când l-am auzit vorbind. Când a văzut că îl ignoram, a arătat spre mine și a strigat: „Nu poți pleca dacă nu o scrii, așa că grăbește-te!” Tatăl meu plângea în timp ce încerca să mă convingă: „Te rog, doar scrie-o. Nu putem merge acasă până nu o faci. Știi cât de mult a trebuit să alerg înainte și înapoi și câți oameni a trebuit să caut pentru a te găsi? Trebuie să scrii scrisoarea. Nu poți merge la închisoare!” Lang a spus și el furios: „Aproape o duzină de oameni au semnat scrisoarea și ești singura care a rămas. Chiar ai de gând să fii cea încăpățânată?” Cadrele sătești au încercat, de asemenea, să mă convingă: „Este ușor. Doar scrie câteva cuvinte și vom merge împreună acasă. Dacă nu scrii scrisoarea, înregistrarea gospodăriei tale va fi ștearsă din sat. Nu vei exista în sat și nu ți se va mai permite să te întorci niciodată.” Toți cei din cameră au început să discute ce să facă. Tatăl meu mi-a șoptit câteva cuvinte neliniștite de convingere: „Scrie-o, nu trebuie să vorbești serios. Să plecăm de aici mai întâi. Poți să crezi în secret mai târziu, dacă vrei. De ce ești atât de încăpățânată?” M-am gândit în sinea mea: „Cine nu ar vrea să părăsească acest loc demonic? Dar nu pot, pur și simplu, să fac lucrurile de mântuială aici și să plec. Semnarea celor «Trei scrisori» reprezintă un lucru care Îl trădează pe Dumnezeu și Îi ofensează firea.” Însă în fața implorărilor și persuasiunii repetate din partea tatălui meu, eram pierdută. M-am gândit: „Oare Dumnezeu a creat acest mediu, astfel încât să profit de această șansă ca să plec?” M-am rugat constant lui Dumnezeu, ca să caut în inima mea: „Dumnezeule! Care este voia Ta?” În acel moment, mi-am dat seama brusc că prețul plecării era semnarea unui document care Îl nega și Îl trăda pe Dumnezeu. Nu puteam face ceva ce Îl trăda pe Dumnezeu. M-am gândit și la modul în care mulți sfinți din toate epocile istoriei preferau mai degrabă să fie întemnițați și torturați până la moarte, decât să-L trădeze pe Dumnezeu. Motivul pentru care eram atât de pierdută în această situație era pentru că iubeam prea mult trupul și nu eram dispusă să sufăr și să plătesc un preț. Datorită îndrumării lui Dumnezeu, am fost foarte calmă în acel moment. Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau perturbări umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). În acel moment, am înțeles și mai clar că vorbele lor erau șiretlicurile și ispitele Satanei. Reprezentau un test pentru mine și aceasta era ocazia de care aveam nevoie ca să fiu mărturie pentru Dumnezeu. Tatăl meu fusese înșelat de Partidul Comunist pentru a fi de partea Satanei, ca să-mi tulbure mintea și să-mi zdruncine hotărârea. Nu puteam să fac ceva care să-L trădeze și să-L hulească pe Dumnezeu, pentru a căuta mângâiere temporară, cu atât mai puțin nu puteam să fiu controlată de emoțiile mele și să cedez șiretlicurilor Satanei. După ce a trecut ceva timp, Lang a văzut că nu scriam, așa că i-a pus pe polițiști să mă ducă înapoi în sala de clasă. Câteva zile mai târziu, i-au adus înapoi pe tatăl și pe unchiul meu ca să mă convingă și, de asemenea, l-au pus pe tatăl meu să plângă și să mă necăjească, precum și să-și exprime tulburarea emoțională în fața mea, dar în cele din urmă, trucurile lor nu au funcționat. Văzând privirea dezamăgită a lui Lang, m-am simțit împăcată după ce m-am bazat pe Dumnezeu pentru a birui ispitele Satanei.

Pentru a ne obliga să semnăm cele „Trei scrisori”, polițiștii au folosit și o metodă josnică și indecentă. Odată, în jurul miezului nopții, sora Jiang Xinming și cu mine am fost forțate drept pedeapsă să stăm nemișcate în curte. Mai târziu, câțiva polițiști ne-au dus înapoi în sala de clasă. Lang ne-a poruncit mie și lui Xinming să ne dăm jos hainele. M-am gândit: „Poate crede că suntem îmbrăcate prea călduros”, așa că eu și sora mea ne-am dat jos paltoanele. În mod neașteptat, atât Lang, cât și polițiștii au râs. Apoi, Lang i-a poruncit lui Xinming să-și dea jos pantalonii, dar ea a refuzat. Un ofițer de poliție s-a repezit și i-a tras pantalonii în jos până la jumătate. Ea i-a tras înapoi, după care el a venit să-mi dea mie hainele jos. M-am străduit să le țin pe mine, așa că Lang a făcut semn din cap către un alt ofițer de poliție să vină să ajute să-mi dea jos pantalonii. În acel moment, Yang a intrat cu o sticlă în care erau mai mulți păianjeni mare, maro, cu picioare lungi și subțiri, care se învârteau recipientul lor. Yang a luat sticla cu păianjenii, a plimbat-o în fața noastră și a spus: „Ți-ar plăcea să-i mănânci?” Yang încerca să prindă păianjenii în timp ce vorbea și ne-a pus sticla în dreptul gurii. Eram dezgustată, așa că am întors capul și m-am tras instinctiv înapoi. Ofițerii de poliție au râs cu toții. Lang a spus: „Pune-le păianjenii în zona inghinală, sau poate pe piept, sau poate în gură.” Eram plină de furie, ură si frică. Ce aveam să fac dacă mi-i puneau cu adevărat în pantaloni? În acel moment, mi-am dat brusc seama că totul este în mâinile lui Dumnezeu, inclusiv păianjenii. Fără permisiunea lui Dumnezeu, păianjenul nu mi-ar putea face nimic. Aveam să risc totul și, indiferent cum m-ar fi umilit și persecutat polițiștii în acea zi, nu aș ceda în fața Satanei. Yang tot încerca să scoată păianjenii din sticlă, dar nu reușea. Când a făcut-o în sfârșit, înainte de a putea să-i aducă spre noi, i-a scăpat pe jos. După un timp, Lang i-a spus să se oprească. Știam că aceasta reprezenta protecția lui Dumnezeu pentru noi. Am văzut că totul este în mâinile lui Dumnezeu. Este exact cum a spus Dumnezeu: „Oricare și toate lucrurile, chiar dacă vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea potrivit gândurilor lui Dumnezeu. Acesta este modul în care domnește Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Apoi, polițiștii au venit să ne dezbrace din nou, până când am rămas doar în lenjeria de corp lungă. Lang strânse din dinți și spuse: „Dă-o jos! Scoate-o pentru mine!” M-am zbătut cât am putut. Gândul de a fi goală și de a fi privită, ridiculizată și insultată de ei m-a făcut să mă simt rușinată. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțea mai inconfortabil. În acel moment, mi-am dat seama dintr-o dată că acest tip de gândire mă făcea vulnerabilă la șiretlicurile Satanei. Faptul că polițiștii ne-au dezbrăcat de haine a demonstrat doar cât de răi erau. Pentru a-i forța pe oameni să-L trădeze pe Dumnezeu, ei erau gata să facă orice lucru sinistru și rău. Eram umilită și persecutată pentru credința în Dumnezeu. Acesta era un lucru glorios și nu era nimic de care să-mi fie rușine. Mi-a venit în minte imaginea Domnului Isus răstignit pentru răscumpărarea omenirii. Dumnezeu este suprem și sfânt și, totuși, El a îndurat în tăcere aceste umilințe pentru a răscumpăra omenirea. Dumnezeu a plătit atât de mult pentru omenire, iar eu am fost inspirată, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, indiferent cât de profund mă umilesc sau ce durere îndur astăzi, nu Te voi trăda niciodată.” M-am uitat furioasă la ofițerul de poliție. Părea vinovat și ne-a lăsat să ne îmbrăcăm și să plecăm. I-am mulțumit lui Dumnezeu din adâncul inimii pentru că ne-a condus spre biruirea unei alte ispite din partea Satanei. În acea zi, Lang m-a amenințat, spunând: „Acum ești singura care nu a semnat scrisoarea. Toți ceilalți știu ce este mai bine pentru ei, dar tu, nu. Dacă nu semnezi, atunci tu vei fi cea care va purta vina pentru toată lumea!” L-am ignorat. El a spus frustrat: „Bine, în numele Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, ai câștigat! Ai câștigat! Felicitări!” M-a privit, s-a ridicat și a ieșit pe ușă disperat. Văzând umilința și eșecul Satanei, I-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu, știam că puterea pe care mi-a oferit-o Dumnezeu și cuvintele Lui mi-au dat credința să ajung unde sunt acum și L-am slăvit pe Dumnezeu în inima mea!

Într-o zi, Lang a vorbit cu mine toată dimineața, iar după-amiaza, toți oamenii de la centrul de spălare a creierului însărcinați cu reformarea mea au încercat, pe rând, să mă convingă să semnez cele „Trei Scrisori”. Ei au spus: „Dacă semnezi acum, mai ai o șansă să pleci, dar nu vei mai avea o șansă ca aceasta după ziua de azi. Vei fi condamnată la opt până la zece ani de închisoare. Câți ani vei avea când vei ieși?” Le-am ascultat cuvintele de ispită, dar nu mi-a păsat. Am simțit doar că erau nesăbuiți și ignoranți și că își iroseau cuvintele. M-am gândit la felul în care, în timpul spălării creierului și al torturii mele, Dumnezeu fusese întotdeauna în tăcere alături de mine, conducându-mă, așa că de ce trebuia să-mi fac griji? Cât despre câți ani aș fi condamnată și cât aș suferi, toate aceste lucruri erau îngăduite de Dumnezeu. Chiar dacă trebuia să îndur greutăți și suferințe pe termen lung în zilele următoare, eram dispusă să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, precum și să rămân fermă în mărturia pentru Dumnezeu. Pe la amurg, a venit subit tatăl meu. A negociat multă vreme cu Lang și, în cele din urmă, a plătit o cauțiune de 5000 de yuani, după care m-au eliberat. Ulterior, am aflat că un prieten de-al tatălui meu fusese transferat să lucreze acolo în timpul pregătirii mele pentru spălarea creierului, așa că tatăl meu avusese șansa să plătească niște bani pentru a mă scoate. Știam că aceasta era una dintre rânduielile miraculoase ale lui Dumnezeu. Altfel, cum ar putea polițiștii să elibereze atât de ușor pe cineva care nu avea de gând să semneze cele „Trei Scrisori”?

După ce am trecut prin această persecuție și necaz, am văzut cu adevărat înțelepciunea lucrării lui Dumnezeu. Dumnezeu a folosit persecuția marelui balaur roșu pentru a mă ajuta să înțeleg adevărul și să dobândesc discernământ, precum și pentru a-mi desăvârși credința. Deși m-am aflat într-o situație periculoasă și m-am confruntat cu amenințările, intimidarea, spălarea forțată a creierului și tortura zilnică din partea poliției, Dumnezeu a fost alături de mine, luminându-mă și conducându-mă prin cuvintele Sale, permițându-mi să biruiesc ispitele Satanei și să rămân fermă în mărturia pentru Dumnezeu. De asemenea, am văzut în detaliu chipul rău și urât al Partidului Comunist și esența sa demonică de a I se împotrivi lui Dumnezeu și de a-L urî și am fost capabilă să-l urăsc și să mă lepăd de el din adâncul inimii mele. În același timp, am experimentat cu adevărat și autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu și am văzut că totul este în mâinile lui Dumnezeu, că El stăpânește peste toate și, oricât de sălbatic ar fi Satana, este doar o unealtă în slujba lui Dumnezeu. Oricâte pericole și necazuri voi avea de înfruntat pe viitor, Îl voi urma pe Dumnezeu până la final!