de Xin Sheng, China

Tatăl meu a încălcat legea și a fost arestat înainte ca eu să mă nasc. Acest gen de lucru era cu adevărat rușinos în peisajul rural chinezesc în anii ʹ70, așa că toată lumea îmi desconsidera familia. Am crescut în mijlocul batjocurilor tuturor din jurul meu. Mama îmi spunea mereu: „Trebuie să muncești din greu pentru a excela. Nu putem permite ca ceilalți să ne privească familia cu dispreț.” Acele cuvinte au fost adânc înrădăcinate în mine. Am jurat că, în viitor, mă voi face remarcat și voi schimba atitudinea tuturor față de noi. M-am adâncit cu adevărat în studii și am devenit profesor după absolvirea facultății. Era un trai asigurat, dar încă departe de obiectivul meu de a excela cu adevărat. Așadar, m-am bazat pe relațiile mele și am trimis cadouri liderilor la nivel de județ, sperând să fiu transferat într-o funcție guvernamentală.

Exact cum sperasem, după trei ani, am obținut un post de secretar în biroul guvernamental al orașului, prin care eram pus să însoțesc lideri cu diverse ocazii. Părea un lucru foarte distins. Mai ales când m-am întors în orașul meu natal, conducătorul satului și toți oamenii de acolo m-au tratat cu căldură și mulți oameni m-au încurajat; și familia mea beneficia de asta, iar oamenii din întreaga zonă erau cu adevărat invidioși. Mama mi-a spus fericită: „De când ai o slujbă oficială, oriunde merge fratele tău, le spune tuturor cine este fratele lui, unde lucrează. După toți acești ani, în sfârșit putem să ne ținem capetele sus și să fim mândri!” M-am emoționat foarte tare auzind-o spunând asta. Lucrurile au fost grele pentru familia mea vreme de foarte mulți ani. Nu era aceasta ziua pe care am așteptat-o? Apoi am început să muncesc și mai mult, lucrând mereu ore suplimentare până târziu în noapte, fără să mă odihnesc nici măcar în weekend-uri. Aveam și mai puțin timp de petrecut cu soția și copilul. Apoi, în 2008, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă, dar tot îmi petreceam cea mai mare parte a timpului la serviciu. Participam la adunări doar când și când și nu prea citeam cuvintele lui Dumnezeu. Cariera mea mergea foarte bine; aveam aprecierea liderilor și stima colegilor, iar toată lumea spunea că, imediat ce un post pentru promovare devenea disponibil, avea să fie al meu cu siguranță. Am simțit că aceasta ar fi șansa mea de a obține exact ceea ce mi-am dorit de la viață, de a ieși cu adevărat în evidență, așa că am început să trudesc și mai mult și să-i lingușesc pe conducători. Cu toate acestea, tot am fost întrecut de fiul unui lider și apoi am fost transferat într-un departament lipsit de importanță.

Acel transfer a fost cu adevărat supărător pentru mine și am crezut că ai mei colegi vor vorbi cu siguranță despre mine și mă vor privi cu dispreț. Pur și simplu nu puteam să-mi ridic moralul și nu mai voiam să văd pe nimeni. Chiar în acea perioadă mizerabilă, un frate din biserică mi-a spus: „Nu ai primit această promovare, ci ai fost transferat într-un departament lipsit de importanță. Pare un lucru rău, dar este, de fapt, un lucru bun! Dacă ai fi fost promovat așa cum ți-ai dorit și aveai o poziție mai înaltă, ai fi vrut și mai mult. Te-ai confrunta cu mai multe tentații, luptând cu renumele și statutul zi de zi. Cum ai avea timpul și înclinația de a urmări adevărul? Acesta este un moment crucial pentru lucrarea lui Dumnezeu de a mântui și desăvârși omenirea. Dacă irosești aceste zile prețioase, cum poți fi mântuit? Voia bună a lui Dumnezeu în faptul că nu ai obținut această promovare; Dumnezeu nu poate suporta să ne vadă în continuare manevrați și răniți de Satana, trăind într-o luptă pentru renume și câștig, luptând și uneltind, și apoi pierzându-ne șansa la mântuirea lui Dumnezeu.” Cuvintele sale au fost un semnal de alarmă pentru mine; mi-am dat seama că avea dreptate. Înainte, eram concentrat în totalitate pe cum să fac să fiu cel ce iese în evidență, așa că n-am fost niciodată în stare să-mi liniștesc inima și să citesc cuvintele lui Dumnezeu sau să urmăresc realmente adevărul. Poate că acel eșec era un moment decisiv în calea mea în credință.

După aceea am citit următorul lucru în cuvintele lui Dumnezeu: „Ca persoane normale, care urmăresc iubirea față de Dumnezeu, pătrunderea în Împărăție pentru a deveni oameni ai lui Dumnezeu este viitorul vostru adevărat și o viață care este de cea mai mare valoare și semnificație; nimeni nu este mai binecuvântat decât voi. De ce spun asta? Pentru că cei care nu cred în Dumnezeu trăiesc pentru trup și trăiesc pentru Satana, dar astăzi voi trăiți pentru Dumnezeu și trăiți pentru a face voia lui Dumnezeu. De aceea vă spun că viețile voastre au cea mai mare semnificație. Numai acest grup de oameni care a fost selectat de Dumnezeu poate duce o viață de maximă însemnătate: nimeni altcineva de pe pământ nu poate trăi o viață de o asemenea valoare și semnificație” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoaște cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu și urmează-I pașii”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare cu privire la ce face ca o viață să fie plină de sens. Mi-am amintit de anii mei de luptă pentru renume și câștig; chiar și acum, cu un pic de statut și prestigiu, încă mă simțeam foarte pustiit. Afișez mereu o imagine falsă în cercurile oficiale. De dragul statutului, nu numai că a trebuit să mă gudur pe lângă lideri, dar a trebuit să mă descurc cu colegii mei, chinuindu-mă să concurez și să mă confrunt cu ei, în tot acest timp temându-mă că ceilalți unelteau împotriva mea. Am înțeles cu adevărat dezolarea și stresul acelei lumi. M-am întrebat: Care este sensul, valoarea din spatele trudei de-a lungul întregii mele vieți în lupta pentru statut și prestigiu? Întregul scop al vieții mele este doar să par ilustru, să aduc glorie familiei mele? Vreme de mii de ani, oare atât de mulți oameni măreți, cu un statut grozav, nu tot au murit cu mâinile goale? Dumnezeu l-a creat pe om, nu pentru ca numele noastre să trăiască de-a lungul veacurilor sau ca noi să luptăm pentru renume și statut, ci pentru a ne face să aflăm adevărul și să ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu, să facem datoria unei ființe create și să trăim o asemănare umană veritabilă. Acesta este singurul mod de viață cu sens și valoare și numai acesta va dobândi aprobarea lui Dumnezeu. Când mi-am dat seama de acest lucru, am spus o rugăciune către Dumnezeu, gata să renunț la urmărirea renumelui și a statutului și să pășesc pe calea potrivită în viață.

În departamentul în care am fost transferat, nu exista nici măcar o singură perioadă aglomerată de-a lungul întregului an. Am profitat de acea ocazie ca să citesc mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și să mă înarmez cu adevăr, iar când venea sfârșitul de săptămână, participam la adunări și predicam Evanghelia cu frații și surorile. Mă simțeam cu adevărat împăcat și nu mai socializam atât de mult cu colegii. Îmi pierdusem interesul pentru toate acele chestiuni care dau bătăi de cap, cum ar fi cultivarea relațiilor și exploatarea canalelor neoficiale. Mă simțeam mult mai liber și mai relaxat. Dar am ajuns să fiu transferat din nou, la departamentul pentru demolări comandate de guvern, unde personal am fost martor la toate modurile malefice în care Partidul Comunist îi agresează și îi rănește pe oamenii de rând. Asta m-a făcut să mă simt și mai puțin entuziasmat cu privire la drumul pe care mă aflam în carieră. Guvernul îi forța mereu pe oameni să se mute din casele lor, susținând că are nevoie de spațiu pentru dezvoltarea urbană, iar compensația era, în general, foarte mică. Oamenii erau nemulțumiți de asta și protestau. Era clar că guvernul complota în secret cu dezvoltatorii, făcând profituri uriașe din tranzacții și extorcând oamenii de rând. Dar ei denaturau mereu faptele, spunând că oamenii refuzau, pur și simplu, să se mute și acest lucru stătea în calea dezvoltării urbane. Ziua ne puneau să facem muncă ideologică pentru a convinge oamenii, apoi noaptea trimiteau oameni să-i hărțuiască, să-i forțeze să semneze un acord de mutare. Niciunul dintre locuitori n-avea liniște. Dacă cineva refuza cu fermitate să se mute, avea să fie reținut cu forța și bătut, acuzat de obstrucționarea reamenajării urbane. Liderii nu se opreau până când persoana nu semna. Unii oameni au apelat la autoritățile superioare, dar au fost arestați și bătuți. Un om a fost schilodit în bătaie și, până la urmă, a murit. Zâmbind, un lider chiar a spus odată, în fața tuturor, într-o ședință internă: „Acum că tipul ăsta a murit, este un recurs în minus pentru care să vă faceți griji. Asta înseamnă că ni se vor scădea mai puține puncte disciplinare!” Toți ceilalți erau acolo, zâmbind și ei. Văzând oficialii guvernului hărțuind și exploatând oameni obișnuiți, fără absolut nicio considerație pentru viața umană, am știut că nu putea duce la nimic bun din a rămâne în sistemul Partidului Comunist și a continua să mă asociez cu acei oameni. Am început să fac tot posibilul să îi evit pe toți, să nu mă amestec printre ei. Dacă mi se cerea să mă duc să negociez cu cineva care trebuia să se mute, să-l bat, făceam absolut tot ce puteam să mă eschivez sau mergeam să ajut la menținerea ordinii. Când vedeam de aproape pe cineva care striga în timp ce era bătut, privirea aceea neputincioasă din ochii lui mă făcea să am mustrări de conștiință. Uneori chiar mă trezeam din coșmaruri în mijlocul nopții. Să trăiesc zilnic în acel mediu era un soi de agonie. Simțeam că, dacă aș continua să fac genul acesta de muncă imorală, aveam să fiu pedepsit mai devreme sau mai târziu și voiam să părăsesc locul acela cât de curând cu putință. Cu toate că liderii au făcut comentarii voalate încurajându-mă să-mi continui cariera, eu tot m-am simțit nemotivat și n-am mai încercat să mă dau bine pe lângă ei pentru promovări. Însă, spre marea mea mirare, exact în acel moment am primit o promovare, de a activa ca director al biroului disciplinar al orașului.

După acea reatribuire, am apărut adesea la tot felul de întâlniri alături de oficiali importanți din conducerea orașului. Colegii mei și consătenii mei erau toți extrem de prietenoși cu mine și se străduiau să se pună bine cu mine. Îmi plăcea sentimentul. Fără să-mi dau seama, am început să devin neliniștit și voiam să fiu apreciat și recunoscut de către lideri. Dar când era nevoie să merg în călătorii de afaceri sau să ies pentru a participa la o ședință în locul unui lider, acest lucru îmi afecta capacitatea de a participa la adunări și de a-mi îndeplini datoria. Eram cu adevărat încurcat, pentru că știam că o datorie reprezintă o responsabilitate de la care nu ne putem sustrage. Nu puteam renunța la datoria mea din cauza chestiunilor personale, dar când un lider aranja ca eu să iau parte la o astfel de ședință, asta însemna că mă aprecia. Dacă aș inventa o scuză să n-o fac în favoarea datoriei mele, oare n-ar spune despre mine că dau înapoi în momente critice și ar înceta să-mi atribuie sarcini importante? Mi-a fost foarte greu să iau o decizie în acel moment, așa că am adus problema înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă îndrume să-I înțeleg voia și să mă ajute să găsesc calea de practică. După aceea, am citit acest pasaj în cuvintele Sale: „In spatele a tot ceea ce se întâmplă este o luptă: de fiecare dată când oamenii pun în practică adevărul sau dragostea pentru Dumnezeu, există o mare luptă și, deși totul poate părea în regulă cu trupul lor, în adâncul inimii lor se duce o luptă pe viață și pe moarte, de fapt – și numai după această bătălie intensă, după foarte multă gândire, se poate decide victoria sau înfrângerea. Nu știe nimeni dacă să plângă sau să râdă. Deoarece multe dintre intențiile interne ale oamenilor sunt greșite sau pentru că o mare parte din lucrarea lui Dumnezeu este în contradicție cu noțiunile lor, când oamenii pun adevărul în practică, o mare luptă se dă în spatele scenei. După ce acest adevăr va fi fost pus în practică, în spatele scenei, oamenii vor fi vărsat nenumărate lacrimi de tristețe înainte de a se hotărî, în cele din urmă, să-L mulțumească pe Dumnezeu. Din cauza acestei bătălii îndură oamenii suferință și rafinare; aceasta este suferința adevărată. Când bătălia va veni asupra voastră, dacă vei fi în stare să stai cu adevărat de partea lui Dumnezeu, vei putea să-L mulțumești pe Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Gândindu-mă bine la asta, am văzut că aceasta era o luptă între a-L mulțumi pe Dumnezeu sau a-l mulțumi pe Satana, să vadă pe care l-aș alege. Mi-am dat seama că atunci când am întâmpinat probleme, primele chestiuni pe care le-am luat în considerare au fost atitudinea liderilor și propria mea carieră; renumele și statutul erau încă prea importante pentru mine. M-am gândit cum, pentru a mântui omenirea, Dumnezeu Și-a asumat un risc imens de a Se întrupa în țara marelui balaur roșu și pentru a exprima adevărul. Dumnezeu a dat totul pentru noi fără plângeri sau regrete, dar eu nu am putut face nici cel mai mic sacrificiu de dragul datoriei mele. Unde-mi era conștiința? Această realizare m-a făcut să mă simt rușinat. Am spus o rugăciune, vrând să renunț la interesele personale și să-mi îndeplinesc datoria. După aceea, m-am confruntat de mai multe ori cu alegeri între datoria și slujba mea și, uneori, m-am simțit slab și chinuit din cauza asta. Dar, când eram gata să-L mulțumesc pe Dumnezeu, am văzut că El deschidea întotdeauna o cale pentru mine, iar eu împărtășeam Evanghelia și îmi făceam datoria chiar sub nasul liderilor, fără să fiu descoperit vreodată. Impulsul meu de a-mi îndeplini datoria a continuat să crească. N-a trecut mult timp până ca familia mea să afle că eram credincios și răspândeam Evanghelia. Cu toții au început să se opună credinței mele.

Soția mea era profesoară, așa că și salariul ei era plătit tot de stat. Ea mi-a spus: „Ai fost în sistemul de partid toți acești ani, așa că nu e ca și cum nu știi care este atitudinea lor față de religie. Arestează credincioși în stânga și-n dreapta. Având credință și răspândind Evanghelia, nu te pui într-un mare pericol? Dacă tu continui cu asta, va fi sfârșitul traiului nostru, sfârșitul întregii noastre familii!” I-am împărtășit mărturia despre apariția și lucrarea lui Dumnezeu și am vorbit despre ce înseamnă să ai credință. Am spus: „Mântuitorul a coborât acum, exprimând adevăruri pentru a mântui omenirea. Aceasta reprezintă o șansă unică în viață de a fi mântuit. Beneficiile și statutul pe care le avem chiar în fața ochilor sunt toate trecătoare. Dacă doar urmăm Partidul Comunist, vrând mereu să ne îmbogățim, ne va putea salva asta de dezastre? Dacă ne prăbușim în dezastre, nicio sumă de bani nu ne va face vreun bine! Uită-te doar la apostolul Domnului Isus, Matei: era un colector de taxe, o carieră atât de bună. Dar când a văzut că Mântuitorul, Domnul Isus a venit, s-a grăbit să-L urmeze. În plus, dacă urmăm mereu Partidul în a face rău, obligatoriu ne vom primi răsplata, vom fi pedepsiți. Singura cale de a fi mântuiți este să-L urmăm pe Hristos din zilele de pe urmă.” Soția mea nu era interesată de nimic referitor la Dumnezeu și nu era dispusă să asculte nimic din ce aveam de spus despre asta. Însă după aceea, a observat că, de când îmi dobândisem credința, nu mai ieșeam să mănânc sau să beau cu colegii neglijând lucrurile de acasă, ci eram din ce în ce mai ordonat cu viața mea și aveam timp de petrecut cu ea și copilul nostru. Câteodată începeam să vorbesc despre chestiuni care țin de viață în general. Treptat, ea a mai încercat să-mi stea în cale. Însă în familia din partea ei, toți se împotriveau credinței mele. Unul dintre ei, care avea o slujbă la stat, m-a sfătuit: „Cât ești încă tânăr, ar trebui să te gândești cum să evoluezi în carieră și să faci bani. Atunci părinții și copilul tău se pot bucura de toate acestea împreună cu tine; acesta este singurul lucru practic de făcut. Acele lucruri pe care le urmărești pentru religia ta sunt toate vagi și nefolositoare!” I-am spus: „Tu nu ești credincios, așa că nu înțelegi semnificația și valoarea de a avea credință și de a urmări adevărul. Adevărul este atât de prețios și ne poate indica calea vieții, ne poate curăți de corupție și ne poate mântui. Aceste lucruri nu pot fi măsurate în bani. Și tu ești un membru al Partidului, așa că spune-mi, de-a lungul acestor ani în care ai câștigat statut și satisfacție financiară, ai fost cu adevărat fericit? Ești cu adevărat împăcat în inima ta?” N-a avut nimic de spus la asta. Și când cumnatul meu nu a putut să mă înduplece, a spus nervos: „Dacă nu ne urmezi sfatul, când conducerea va afla despre chestiunile tale religioase, pierderea traiului stabil va fi cea mai mică grijă a ta. Ai putea fi arestat și atunci ți-ai pierde viața și posesiunile și întreaga ta familie ar fi implicată!” Au mai fost și alții care au încercat să mă forțeze să renunț la credința mea.

Le-am spus foarte clar că eram hotărât să continui să-L urmez pe Dumnezeu, dar după ce am ajuns acasă, am început să mă simt agitat. Dacă ar afla liderii mei, n-aș fi doar penalizat sau concediat, ci aș putea să fiu arestat și să ajung la închisoare, apoi aș rămâne fără nimic și toți din jurul meu m-ar respinge cu siguranță și ar păstra distanța. Aș cădea în dizgrație. N-aș fi eu lăsat cu mâinile goale? Am simțit din nou o anumită luptă interioară la acel gând și am fost atât de stresat încât nu am putut dormi. Gândindu-mă că sigur urma să-mi pierd traiul confortabil și poziția de invidiat mai devreme sau mai târziu, m-am simțit într-adevăr gol pe dinăuntru și foarte supărat. În durerea și nenorocirea mea, m-am rugat la Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume pentru a-I înțelege voia. Apoi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Născut pe un pământ atât de murdar, omul a fost grav influențat de societate, a fost influențat de etici feudale și educat la «instituții de învățământ superior». Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva plină de răutate asupra vieții, filosofia josnică de viață, existența aceasta fără nicio valoare, stilul de viață și obiceiurile depravate – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au subminat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul este și mai departe de Dumnezeu și I se împotrivește Lui mai mult ca niciodată. Firea omului devine mai vicioasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care va renunța de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care Îl va asculta de bunăvoie pe Dumnezeu și, mai mult chiar, nicio singură persoană care va căuta de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, sub puterea Satanei, omul nu face altceva decât să caute plăcere, să se dedea corupției trupului în ținutul noroiului. Chiar și atunci când aud adevărul, cei care trăiesc în întuneric nu se gândesc la cum să îl pună în practică, nici nu sunt înclinați să Îl caute pe Dumnezeu, chiar dacă I-au văzut arătarea. Cum ar putea o omenire atât de depravată să aibă vreo șansă la mântuire? Cum ar putea o omenire atât de decăzută să trăiască în lumină?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit sursa suferinței mele. De ce eram atât de nefericit în fața unei alegeri? Fiindcă eram prea profund corupt de Satana și, de când eram mic, crezusem în filosofii satanice precum „Să te distingi și să aduci onoare străbunilor tăi”, luându-le drept țeluri în viață. Am urmărit să câștig stima și admirația celorlalți, crezând că asta înseamnă să am aspirații. În drumul meu spre a obține acest lucru, am fost un student sârguincios, iar apoi, după ce am intrat în câmpul muncii, încercam mereu să citesc atmosfera din cameră, lingușind și fiind slugarnic ca să intru în grațiile liderilor și apoi să obțin promovări. Chiar și știind foarte bine că orice lucru făcut cu Partidul Comunist ar fi o atrocitate scandaloasă, tot m-am întărit și am continuat, slujind Satanei și trăind în suferință, fără pace. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic au fost cele care mi-au arătat valoarea și sensul vieții noastre și asta m-a făcut să mă simt din ce în ce mai împlinit. Dar, în fața alegerii de a-mi pierde probabil slujba și viitorul dacă îmi păstrez credința și de a fi respins de ceilalți, am văzut că filosofia satanică „Să te distingi și să aduci onoare străbunilor tăi” încă își mai avea ghearele adânc înfipte în mine. Să iau acea decizie era atât de dificil, atât de agonizant, de parcă a nu urmări renumele și câștigul însemna să-mi neglijez responsabilitățile reale sau era chiar un ultraj monstruos. Nu eram dispus să-mi pierd renumele și statutul, de parcă pierderea acelor lucruri era legată de pierderea vieții în sine. Abia când am citit cuvintele de dezvăluire ale lui Dumnezeu am văzut cum se folosește Satana de asta pentru a lega oamenii, pentru a ne răni și a ne face să ne depărtăm de Dumnezeu și să-L trădăm. Asta mi-a amintit de un imn al cuvintelor lui Dumnezeu, intitulat „Ar trebui să urmăriți progresul pozitiv”: „Viețile oamenilor se află în întregime în mâinile lui Dumnezeu și, dacă nu ar fi hotărârea lor dinaintea lui Dumnezeu, care dintre ei ar fi dispus să trăiască în zadar în această lume deșartă a omului? De ce să te obosești? Grăbindu-se să intre în lume și să iasă din ea, dacă nu fac nimic pentru Dumnezeu, nu se vor fi irosit în întregime viețile lor? Chiar dacă Dumnezeu nu îți socotește acțiunile demne de menționat, nu vei zâmbi cu mulțumire în momentul morții tale?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 39). Acest imn m-a inspirat cu adevărat. Avem doar câteva decenii în această viață, așa că trebuie să profităm de această oportunitate de a experimenta lucrarea lui Dumnezeu și de a fi mântuiți, de a face datoria unei ființe create și de a dobândi adevărul și viața, altfel această șansă de a fi mântuiți de Dumnezeu va fi pierdută. Atunci n-ar fi viețile noastre în zadar? Dacă Partidul Comunist mă aresta, mă întemnița și mă tortura din cauza credinței mele, atunci chiar dacă m-ar fi ucis, știam că nu m-aș fi plâns. Dumnezeu mi-a dat această oportunitate la viață, așa că ar trebui să I-o dedic Lui. Odată ce mi-am dat seama de asta, m-am rugat: „O, Dumnezeule! Vreau să fiu eliberat de constrângerile, de cătușele marelui balaur roșu și să mă ofer Ție cu totul. Te rog, îndrumă-mă, dă-mi credință și ajută-mă să trec de acest următor obstacol.”

S-a întâmplat ceva după aceea care m-a impulsionat să ies din sistemul Partidului Comunist cât am putut de repede. Un lider a descoperit că unul dintre membrii partidului era religios și, scrâșnind din dinți de furie, a spus că trebuie să-l ducem la secția de poliție ca să primească un tratament dur. Îmi era teamă de fiecare dată când mă gândeam la atitudinea Partidului Comunist față de religie. Mă gândeam că era atât de ostil față de credințele religioase și îi ura atât de mult pe creștini, încât sigur aveam să fiu ținta lor mai devreme sau mai târziu. Era un loc periculos de unde trebuia să plec cât mai curând posibil. În plus, în toți acești ani cântasem osanale Partidului Comunist și făcusem foarte mult rău alături de el. Dacă rămâneam în acel sistem, aveam să devin din ce în ce mai implicat în el și să nu mai pot fi răscumpărat. Trebuia să plec imediat din acea organizație satanică și să rup repede relația.

Când i-am spus soției mele la ce mă gândeam, a devenit neliniștită imediat. A spus că ar putea să mă susțină în credința mea, dar n-ar putea permite ca eu să-mi dau demisia. Mi-a chemat până și frații ca să mă oprească. Majoritatea dintre ei lucrau în întreprinderi conduse de stat și erau îngrijorați că și carierele lor ar putea avea de suferit dacă eu eram arestat. Sora mea cea mai mare a și îngenunchiat plângând înaintea mea și, luându-mă de mâini, a spus: „Ai o slujbă atât de minunată cu un salariu mare pe care nici măcar oamenii cu doctorat sau masterat nu o pot găsi. Cum poți să lași un serviciu atât de grozav pentru a merge să-L urmezi pe Dumnezeu?” A mai spus că avea să stea acolo în genunchi atâta vreme cât eu continuam să insist să-mi păstrez credința. Și cealaltă soră a mea era foarte furioasă și a vorbit despre cum suferise ea pentru a contribui la plata educației mele și cum nu putuse să se mărite până la 30 de ani. Acum, în sfârșit, ne descurcam bine după toate munca aceea și întreaga familie beneficia din asta. Dacă demisionam, însemna să o dezamăgesc după toți anii ei de efort. Sora mea cea mare s-a plâns și că, dacă demisionam, nu va mai primi concediu medical plătit special la școala ei, iar fiul ei spera că îl pot ajuta să-și găsească un loc de muncă. A spus că nu puteam să țin cont doar de mine în credința mea, ci trebuia să mă gândesc și la familia mea. Îmi era greu să iau o hotărâre în acel moment. Frații și surorile mele fuseseră alături de mine prin atât de multe încă de când eram mic și eu fusesem condus mereu de speranța că vor putea să aibă vieți bune și să-și țină capul sus. Cu siguranță ar fi fericiți dacă aș fi de acord cu ei, dar, din moment ce eram un credincios și îl urmăream pe Dumnezeu acum, trebuia să îndeplinesc datoria unei ființe create de a nu dezamăgi harul și iubirea lui Dumnezeu. Dacă i-aș promite familiei mele că voi renunța la credința mea, nu ar fi aceasta o trădare a lui Dumnezeu? A-L trăda pe Dumnezeu este o ofensă monstruoasă și ceva ce nu aș putea face sub nicio formă. Dumnezeu a exprimat atât de multe adevăruri pentru a mântui omenirea și a plătit un preț atât de mare. Dacă n-aș avea nicio intenție de a-L răsplăti și chiar aș ajunge la un compromis cu diavolul Satana, îngenunchind în fața lui, ar fi un lucru lipsit de conștiință. Simțeam o anumită durere și slăbiciune, dar știam că trebuia să fac acea alegere. Le-am spus: „Oricât de mulți bani ai sau oricât de bun e serviciul pe care îl ai, poate asta să repare durerea provocată de golul pe care îl simți? Poate cumpăra viața însăși? Nu sunt atât de mulți oameni bogați și puternici care continuă să trăiască în suferință? A avea credință și a urmări adevărul reprezintă singura cale de rezolvare a acestor probleme. Mântuitorul a coborât, exprimând adevăruri pentru a mântui omenirea. Aceasta este o oportunitate care nu va mai apărea niciodată și este incredibil de efemeră. Marile dezastre se vor abate asupra noastră cât ai clipi. Dacă nu-L urmăm pe Dumnezeu și nu ne căim acum în fața Lui, la vremea sosirii dezastrelor va fi prea târziu pentru regrete! Înainte, am împărtășit deseori Evanghelia cu voi toți, dar v-a fost teamă să vă alăturați, de frică să nu fiți arestați de Partidul Comunist. Insistați să urmați partidul, care reprezintă o cale directă spre Iad. Împingându-mă să continui să-l urmez, nu-mi faceți rău? Știți ce fel de oameni sunt în acel sistem? Sunt cu toții demoni potrivnici lui Dumnezeu care sunt capabili de tot felul de lucruri oribile. Vor fi blestemați și pedepsiți cu siguranță. Dezastrele se măresc tot timpul. Dacă tot nu crezi în Dumnezeu și nu te căiești în fața Lui, te vei prăbuși cu siguranță în dezastre și vei fi pedepsit. Am învățat câteva adevăruri de-a lungul anilor mei în credință și am văzut clar că a avea credință este singura cale dreaptă în viață. Sunteți familia mea; nu vreți ce e mai bun pentru mine? De ce insistați să mă împingeți pe această cale rea alături de Partidul Comunist? Eu nu voi interveni în alegerile voastre personale, dar alegerea mea este de a avea credință și de a-L urma pe Dumnezeu. Chiar dacă sunt arestat și persecutat, voi urma această cale până la final.” Soția mea a făcut o față lungă și a ieșit, iar ceilalți nu mi-au mai adresat niciun cuvânt. Ulterior, încercând să mă oprească să particip la adunări și să-mi fac datoria, soția mea m-a încuiat în casă și l-a pus pe cumnatul meu să stea toată ziua acolo să mă urmărească, fără să mă scape din priviri. N-am putut merge absolut nicăieri vreme de trei zile la rând. Asta întârzia lucrurile din datoria mea și eu mă simțeam foarte neliniștit. Neștiind ce să fac, m-am rugat la Dumnezeu și I-am cerut să mă îndrume, să-mi dea o cale de scăpare. Apoi, în seara celei de-a treia zi, tatăl meu a sunat și a spus că mama dispăruse, așa că am avut, în sfârșit, ocazia de a ieși să o caut împreună cu cumnatul meu. Pe drum, m-a avertizat: „Trebuie să renunți la credința ta! Fratele tău va ajunge aici mâine și a spus că-ți va rupe picioarele dacă-ți păstrezi religia, că orice ar fi, el va găsi o cale să te facă să renunți la ea!” A fost foarte dureros pentru mine să aud asta. Știam că dacă nu plecam de lângă ei imediat, nu voi mai avea o altă șansă. Dar când eram realmente pe punctul de a pleca, mi-a venit foarte greu să trec de acea barieră mentală. Privindu-i pe cei dragi mie și acea bine-cunoscută zonă rezidențială, gândindu-mă la acea viață confortabilă și la slujba de invidiat, am simțit foarte multe lovituri în inima mea, știind că eram pe cale să pierd toate acele lucruri într-o clipă. Atunci mi-a venit în minte un imn din cuvintele lui Dumnezeu, intitulat „Ce I-ați dedicat lui Dumnezeu?” și pe care îl cântam adesea la adunări: „Avram l-a oferit pe Isac – voi ce ați oferit? Iov a oferit totul – voi ce ați oferit? Atât de mulți oameni și-au dat viețile, și-au plecat capetele și și-au vărsat sângele ca să caute adevărata cale. Ați plătit acel preț?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Semnificația mântuirii descendenților lui Moab”). M-am simțit de parcă Dumnezeu era chiar acolo, în fața mea, punându-mi aceste întrebări. Atunci când Avraam avea 100 de ani, Dumnezeu i-a dat un fiu, dar tot a fost capabil să I-l ofere lui Dumnezeu. Foarte mulți apostoli își sacrificaseră tinerețea și-și vărsaseră sângele pentru lucrarea Evangheliei lui Dumnezeu, dar eu ce sacrificasem? Agonizam pentru renume și statut, aceste lucruri lipsite de valoare. Eram atât de egoist și josnic. În ce fel eram eu demn de sacrificiile pe care le făcuse Dumnezeu pentru a mă hrăni și a mă îngriji în toți acei ani? De asemenea, acea alegere pe care o făceam avea însemnătate. Era pentru credința mea și pentru a-mi face datoria de ființă creată. Dacă nu alegeam datoria mea, aveam să regret tot restul vieții. Când am văzut lucrurile în felul acesta, m-am decis. Când cumnatul meu urca pe scări, am profitat de ocazie și-am fugit. De atunci, îmi fac datoria în biserică cu normă întreagă.

De atunci, am auzit că existau mai mulți lideri și colegi din departamentul meu care dădeau și primeau mită în căutarea statutului și a bogăției, iar când lucrurile au ieșit la iveală, au fost aruncați după gratii. Eram foarte bucuros că primisem protecția lui Dumnezeu. Înainte, când încercam să ajung cât mai în sus, trimisesem cadouri ca toți ceilalți și luasem mită de la alții. Dacă rămâneam în acel gen de mediu, aș fi ajuns ca ei. Iar acum, deși nu am toate acele avantaje sau admirația și invidia altora, pot să-mi îndeplinesc datoria în biserică, să urmăresc adevărul și să fiu o persoană onestă. Mă simt atât de împlinit și fericit! Acesta este cu adevărat cel mai însemnat și valoros mod de viață. Întocmai cum spune într-unul dintre imnurile din cuvintele lui Dumnezeu, intitulat „Cea mai însemnată viață”: „Tu ești o ființă creată – ar trebui, desigur, să-L slăvești pe Dumnezeu și să urmărești o viață plină de sens. Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (2)”). Dumnezeu Atotputernic este Cel care m-a mântuit, permițându-mi să scap de suferința provocată de Satana și să dobândesc mântuirea lui Dumnezeu.