43. După moartea soției mele
În toamna lui 2007, eu și soția am acceptat pe rând lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Citind cuvintele lui Dumnezeu, m-am convins că Dumnezeu Atotputernic e adevăratul Dumnezeu, care S-a întrupat ca să mântuiască omenirea de dezastre. M-am gândit că șansa de a accepta mântuirea lui Dumnezeu la bătrânețe era o binecuvântare incredibilă și o oportunitate unică în viață pe care n-o puteam rata. Amândoi am preluat o datorie la scurt timp după ce-am acceptat Evanghelia. Eu împărtășeam Evanghelia și îi udam pe nou-veniți, iar soția stătea acasă și găzduia. Ne petreceam zilele fericiți. În scurt timp, afecțiunea stomacală a soției mele, bronșita și alte câteva afecțiuni s-au ameliorat de la sine. Dumnezeu ne miluise și ne binecuvântase. Credința noastră în El a crescut, iar eu împărtășeam Evanghelia cu mai mult elan. În 2012, când împărtășeam Evanghelia, am fost arestat și dus la secția de poliție din oraș. După eliberare, poliția ne-a mai hărțuit uneori din cauza credinței noastre. Ne-au și amenințat că, dacă ne păstram credința, perspectivele copiilor și nepoților noștri vor avea de suferit. Nora noastră a crezut minciunile PCC-ului despre credința noastră și, în timpul festivalului de Anul Nou Chinezesc, ne-a dat pe amândoi afară din casă. N-aveam unde să ne ducem și ne simțeam nefericiți și slabi. Ne-am consolat și ne-am încurajat reciproc, zicând: „E o rafinare de la Dumnezeu și e o încercare pe care trebuie s-o suportăm. Nu ne putem descuraja. Ne putem lipsi de orice, dar nu ne putem lipsi de Dumnezeu.” Apoi, am stat într-o casă abandonată, făcând o datorie de găzduire. Am stat acolo 8 ani și, deși casa era dărăpănată, am crezut, am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu, fără să fim deranjați, inimile fiindu-ne libere.
În septembrie 2022, angina pectorală de care suferea de ani de zile a început să se manifeste, ea având câteva atacuri pe zi. Și durerile apăreau din ce în ce mai des. La întruniri, ea nu mai putea să îngenuncheze pentru rugăciune. Uneori, începea s-o doară inima în timp ce se spăla pe față. Când o durea foarte tare, era nevoită să stea pe loc și să-și termine de spălat fața când dispărea durerea. Mă tulbura și mă îngrijora să văd cum starea soției mele se deteriora de la o zi la alta, dar credeam că, fiind credincioși, Dumnezeu avea grijă de noi și ne proteja. Dumnezeu e atotputernic, poate readuce morții la viață și nu există nimic ce nu poate face. Fusese măcinată de boli înainte, dar după ce dobândise credință, se însănătoșise complet, deci ce era această mică problemă de sănătate? Nu prea m-am gândit la asta și am consolat-o, spunându-i: „Nu-ți fie teamă, Îl avem pe Dumnezeu. El ne va proteja.” Am observat ulterior că soția mea avea dureri și mai mari, iar medicația suplimentară nu o ajuta deloc. M-am gândit că Dumnezeu face lucrare practică și protejează oamenii, dar noi trebuie să cooperăm în moduri practice. Atunci mi-am dus de urgență soția la spital. Analizele au arătat că ficatul, rinichii și plămânii ei erau afectați. Doctorul a trimis-o direct la terapie intensivă, spunând că viața ei era în pericol iminent și că ar trebui să semnez o înștiințare de stare critică. Am rămas stupefiat când am văzut înștiințarea de stare critică și era să leșin. Chiar nu puteam accepta această realitate. Nu am îndrăznit să cred. Cum se putea întâmpla așa ceva? Eram credincioși care aveau protecția lui Dumnezeu, nu trebuia să ni se întâmple asta. L-am implorat pe doctor să găsească o cale de a vindeca boala soției mele, să folosească orice medicament eficient. Doctorul a spus că nu poate da nicio garanție. Auzind asta de la el, am suferit și mai mult. M-am gândit că nu mă puteam bizui pe doctor, așa că mă voi baza pe Dumnezeu. Când m-am întors în secție, L-am chemat pe Dumnezeu în rugăciune: „Dumnezeule! Soția mea e grav bolnavă și doctorul nu știe ce să facă. Ți-o încredințez Ție. Tu ești doctorul atotputernic care poate readuce la viață chiar și morții. Nimic nu este imposibil pentru Tine. Nu Te voi învinui, chiar dacă nu poate fi vindecată.” Știam că Dumnezeu nu face acum o lucrare supranaturală, dar m-am gândit la mărturiile bazate pe experiență ale unor frați și surori. Ei s-au îmbolnăvit grav, apoi s-au bizuit pe El și s-au vindecat în mod miraculos. Încă speram ca un miracol să i se întâmple soției mele, că starea ei s-ar putea îmbunătăți. Dar, surprinzător, în dimineața celei de-a treia zile, nu mai putea nici măcar să vorbească și nici să deschidă ochii. Puteam vedea că starea ei nu numai că nu se ameliorase, dar se agrava tot mai mult. Eram sfâșiat de durere și L-am chemat pe Dumnezeu în inima mea de nenumărate ori: „Dumnezeule! E clar că soția mea nu se simte bine. E o credincioasă adevărată care Te urmează de peste 10 ani. A suferit și a fost asuprită pentru credința ei, așa că Te rog să ne arăți o minune și să o faci bine. Ai putea să o vindeci, iar atunci evanghelizarea și mărturia noastră ar fi mai convingătoare.” Dar am fost șocat când, în cea de-a patra zi, n-a mai răsuflat. Eram complet disperat. Nu am cum să descriu durerea pe care am simțit-o. Eram în lacrimi și n-am putut să nu-L învinuiesc pe Dumnezeu: „Dumnezeule, orice ar fi, soția mea era credincioasă. A suferit și s-a chinuit să Te urmeze și nu Te-a învinuit niciodată, oricât de bolnavă a fost. De ce nu ai protejat-o? Acum că ea nu mai este, am rămas singur, n-am la cine să apelez. Cum să mai trăiesc? Credincioși sau nu, toți murim la fel, nu-i așa? Îmbătrânesc și eu, iar mai devreme sau mai târziu îmi va veni rândul. Ce speranță am ca și credincios?” Apoi, am renunțat la speranță și nici n-am mai vrut să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Rugăciunile mele erau doar câteva cuvinte – nu aveam prea multe de spus. Oricând mă gândeam la cum ne bizuiserăm unul pe celălalt și la momentele noastre emoționante din vremurile grele, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, având părtășie împreună și încurajându-ne reciproc, chiar nu-mi puteam stăpâni lacrimile. De obicei, soția mea era cea care mă îngrijea, iar acum că ea nu mai exista, nu mai era nimeni care să aibă grijă de mine. Mă confruntam cu tot felul de dificultăți și mă simțeam foarte singur. Dacă viața era atât de dureroasă, ce rost mai avea? Voiam să mor și să scap. Viața mea era plină de durere și suferință în acele zile. Nu puteam să mănânc sau să dorm. Parcă aveam o piatră pe inimă. Starea mea de sănătate se deteriora rapid. Tensiunea arterială a crescut, iar ritmul cardiac a scăzut mult; am fost internat în spital. Abia atunci mi-am dat seama că era foarte periculos să continui așa și am spus o rugăciune: „O, Dumnezeule! Fără soția mea, mă simt singur și chinuit. Nu am puterea să continui și sper să mor. Știu că asemenea gânduri nu sunt în conformitate cu voia Ta, dar tot nu mă pot revolta împotriva mea. Te rog, dă-mi credință, ca să pot rămâne neclintit, să nu cedez în această încercare.”
Într-o seară, mergând la culcare, mi-au venit brusc în minte câteva dintre cuvintele Lui: „Care e esența iubirii tale pentru Dumnezeu? Dacă Mă iubești, nu Mă vei trăda.” Am realizat că erau luminarea și îndrumarea Lui, așa că am căutat rapid în cuvintele Sale. Dumnezeu Atotputernic spune: „Așa cum am spus, aceia care Mă urmează sunt mulți, însă aceia care Mă iubesc într-adevăr sunt puțini. Unii vor spune poate: «Aș fi plătit eu un preț atât de mare dacă nu Te-aș fi iubit? Te-aș fi urmat până aici dacă nu Te-aș fi iubit?» Ai cu siguranță multe motive, iar iubirea ta cu siguranță este foarte mare, dar care este esența iubirii tale față de Mine? «Iubirea», cum este ea numită, se referă la un sentiment care este pură și fără cusur, în care îți folosești inima pentru a iubi, a simți și a fi grijuliu. În iubire, nu există niciun fel de condiții, obstacole și distanțe. În iubire, nu există nicio bănuială, nicio înșelăciune și nicio viclenie. În iubire, nu există niciun comerț și nimic necurat. Dacă iubești, atunci nu vei înșela, nu te vei plânge, nu vei trăda, nu te vei răzvrăti, nu vei pretinde și nu vei căuta să câștigi ceva sau să obții o anumită sumă. Dacă iubești, atunci te vei dedica cu bucurie, vei îndura greutăți cu bucurie, vei fi compatibil cu Mine, vei renunța la tot ce ai pentru Mine, vei renunța la familia ta, la viitorul tău, la tinerețea și căsnicia ta. În caz contrar, iubirea ta nu ar fi deloc iubire, ci înșelăciune și trădare! Ce fel de iubire este a ta? Este o iubire adevărată? Sau este falsă? La cât de multe ai renunțat? Cât de mult ai oferit? Cât de multă iubire am primit Eu de la tine? Oare știi? Inimile voastre sunt pline de răutate, trădare și înșelăciune – și, așa stând lucrurile, cât de mult din iubirea voastră este impură? Credeți că ați renunțat deja la multe pentru Mine; credeți că iubirea voastră pentru Mine este deja suficientă. Dar atunci, de ce oare cuvintele și faptele voastre sunt întotdeauna răzvrătite și înșelătoare? Voi Mă urmați, dar nu Îmi recunoașteți cuvântul. Se consideră asta iubire? Mă urmați, dar apoi Mă dați la o parte. Se consideră asta iubire? Mă urmați, dar nu aveți încredere în Mine. Se consideră asta iubire? Mă urmați, dar nu puteți accepta existența Mea. Se consideră asta iubire? Mă urmați, dar nu Mă tratați așa cum se cade și Îmi îngreunați situația la fiecare pas. Se consideră asta iubire? Mă urmați, dar încercați să Mă păcăliți și să Mă amăgiți în orice privință. Se consideră asta iubire? Mă slujiți, dar nu vă îngroziți de Mine. Se consideră asta iubire? Vă opuneți Mie în toate privințele și în toate lucrurile. Oare toate acestea sunt considerate iubire? Ați dedicat multe, este adevărat, dar nu ați practicat niciodată ceea ce Eu cer de la voi. Oare se poate considera asta iubire? O socoteală atentă arată că nu există nici urmă de iubire pentru Mine în voi. După atâția ani de lucrare și după atât de multe cuvinte oferite de Mine, cât de mult ați câștigat efectiv? Oare aceasta nu merită o privire atentă în urmă? Vă previn: cei pe care îi chem la Mine nu sunt cei care nu au fost niciodată corupți; mai degrabă, cei pe care îi aleg sunt cei care Mă iubesc cu adevărat. Prin urmare, trebuie să fiți vigilenți cu ale voastre cuvinte și fapte și să vă examinați intențiile și gândurile, pentru ca ele să nu meargă prea departe. În momentul zilelor de pe urmă, depuneți toate eforturile pentru a vă oferi iubirea dinaintea Mea, ca nu cumva mânia Mea să nu vă părăsească niciodată!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși”). Dumnezeu îmi judeca inima cu fiecare întrebare, făcându-mă să-mi fie rușine de mine și să nu pot răspunde. Citind, n-am putut să nu plâng, plin de regret. Dumnezeu mi-a cerut atâtea lucruri, dar eu n-am îndeplinit niciunul. Iubirea mea pentru El nu era adevărată, ci falsă, impură și tranzacțională. Dar eu tot credeam că-L iubeam pe Dumnezeu. În realitate, nu aveam deloc cunoaștere de sine. În general, când mă confruntam cu greutăți sau boli și primeam grija și protecția Lui sau când simțeam că pot spera să fiu mântuit și să intru în Împărăție, Îi mulțumeam lui Dumnezeu și aveam o energie nelimitată. Când credința era dificilă și dureroasă, ca atunci când am fost arestat de marele balaur roșu, asuprit și respins de copiii mei, batjocorit și calomniat de rude și vecini, puteam face față tuturor acestor greutăți. Am preferat să fug de acasă, să cerșesc mâncare și să rătăcesc pe străzi, decât să-L trădez pe Dumnezeu. Credeam că asta însemna că iubirea și supunerea mea față de El erau adevărate și că, în final, voi fi mântuit de Dumnezeu și voi rămâne. Dar când s-a întâmplat ceva real și moartea soției mele m-a afectat foarte tare, lăsându-mă singur, stingher, îndurerat și fără sprijin, spulberându-mi și visul de a intra în Împărăție cu soția mea, am fost dat în vileag pe deplin. L-am învinuit pe Dumnezeu pentru că nu mi-a protejat soția și m-am îndoit de El, vrând să mor, ca să-L înfrunt. Nu aveam ascultare. N-aveam nici urmă de iubire pentru Dumnezeu. El s-a întrupat de două ori pentru mântuirea omenirii, suferind în toate chipurile, exprimând adevărul pentru a ne uda și a ne păstori ani de zile, plătind un preț mare ca noi să putem înțelege adevărul. Oricât de rebel și de potrivnic am fost, Dumnezeu a fost mereu răbdător, tolerant și milostiv cu mine, dându-mi șansa să mă căiesc. Prin primejdii și dificultăți, El ne-a vegheat de atâtea ori, ferindu-ne de pericole. Când mă simțeam slab și negativ, cuvintele Lui m-au sprijinit și hrănit, dându-mi putere, făcându-mi spiritul puternic. El m-a călăuzit pas cu pas, până în ziua de azi. Iubirea lui Dumnezeu este foarte practică și autentică. Ea nu are alterări și nici condiții. Dar iubirea mea pentru El era atât de impură și tranzacțională. Strigam mereu că în inima mea ar trebui să domnească ale Sale cuvintele, dar imediat ce soția mea a murit, nu mă puteam gândi decât la ea. Iubirea pentru soția mea depășea iubirea pentru Dumnezeu – El nu mai avea loc în inima mea. Am văzut că așa-zisa mea iubire era doar un slogan, o doctrină. Îl păcăleam și îl înșelam pe Dumnezeu. Ea nu putea rezista încercărilor – era complet falsă! Realizând asta, am regretat că am fost prea rebel și că nu aveam conștiință. Am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să mă căiesc: „Dumnezeule! Citind cuvintele Tale, simt că Îți sunt dator. În anii în care Te-am urmat, m-ai udat, păstorit, sprijinit și hrănit, plătind un preț atât de mare. Iubirea Ta pentru mine este atât de autentică, dar iubirea mea pentru Tine e doar un slogan, un cuvânt. Totul a fost fals; a fost o înșelăciune. Nu sunt vrednic să vin înaintea Ta. Nu mai vreau să Te rănesc. Orice dificultăți sau situații voi întâmpina pe viitor, oricât de dificile vor deveni lucrurile, nu Te voi mai învinui. Sunt gata să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale.” În zilele următoare, m-am liniștit, am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu, am urmărit videoclipuri și am ascultat imnuri, după care n-am mai suferit ca înainte.
Într-o zi, am dat peste un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și abia atunci mi-am dat seama că motivul pentru care nu puteam renunța la moartea soției mele și nutream învinuiri și neînțelegeri în ceea ce-L privea pe Dumnezeu era că părerile mele despre urmărire erau greșite. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu, pentru ca ai tăi copii să nu se îmbolnăvească, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț decent, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce cauți tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, să trăiești în îmbrățișarea lui Dumnezeu, să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți ofer adevărata cale fără să-ți cer nimic în schimb, dar tu tot n-o urmezi. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel cu un porc sau un câine? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și desfrâului și nu urmărești niciun scop; nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul de a te uita la Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost oferită, dar dacă poți sau nu să o câștigi depinde de propria ta căutare personală” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că nu aveam credință pentru a urmări adevărul, ci pentru a fi binecuvântat, a beneficia și a dobândi pacea. Mă târguiam cu Dumnezeu. Încă de când eu și soția am acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu, am crezut că aveam credință, Îl urmam și puteam suferi și plăti un preț pentru El, așa că El sigur ne va garanta pacea și sănătatea, iar când lucrarea Lui se va încheia, vom putea intra împreună în Împărăție, bucurându-ne de binecuvântările ei. Am devenit activi într-o datorie de îndată ce am devenit credincioși, ca să dobândim o destinație bună. Mi-am văzut soția revenindu-și brusc după câteva probleme grave de sănătate. Am fost binecuvântați și miluiți de Dumnezeu. Am devenit și mai motivat și, chiar dacă am îndurat arestarea de către marele dragon roșu și asuprirea familiei noastre și am fost alungați din casă de copiii noștri, nu ne-am mai întors, oricât de greu a fost, hotărâți să-L urmăm pe Dumnezeu până la capăt. Credeam că așa eram neclintiți în mărturia noastră și devotați lui Dumnezeu și că, în final, vom fi mântuiți și vom rămâne. Faptul că soția mea s-a îmbolnăvit nu corespundea noțiunilor mele și I-am cerut lui Dumnezeu s-o vindece printr-un miracol. Am folosit suferința și asuprirea mea din trecut drept capital, ca să mă târguiesc cu El, să pun condiții. Decesul soției mele mi-a spulberat visul de a intra în Împărăție și a ne bucura împreună de binecuvântările ei. M-am răzgândit imediat, cerând să știu de ce Dumnezeu nu mi-a protejat soția. Am vrut chiar să mor ca să mă confrunt cu El, îndoindu-mă de dreptatea Lui, și am simțit că era inutil să am credință. Am văzut că, în credința mea, eram ca aceia din religie, care cereau să fie îndestulați. Doreau doar să obțină binecuvântări și pace. Când am fost binecuvântat, I-am mulțumit lui Dumnezeu și L-am lăudat și am slăvit dreptatea Sa. Când n-am fost binecuvântat, L-am învinuit, m-am certat cu El și am protestat. În credința mea, doream doar să dobândesc har și binecuvântări de la El, pretinzând că-L iubeam pe Dumnezeu și mă supuneam Lui. Nu cumva Îl înșelam și-L amăgeam? Viața mea și tot ce aveam mi-au fost date de Dumnezeu. Și căsătoria mea a fost rânduită de El. Dumnezeu îmi dăduse har și binecuvântări atât de mari, dar eu tot nu eram mulțumit. M-am schimbat total și m-am plâns când ceva nu mergea așa cum voiam eu. Unde era conștiința mea? Eram măcar om? Eram mai rău decât un câine! Un câine poate veghea asupra casei stăpânului său și îi poate fi credincios, dar eu, ca adept și credincios al lui Dumnezeu, acceptasem atât de mult din udarea și păstorirea Lui, mă bucurasem de harul Lui abundent, însă nu am vrut să-I răsplătesc iubirea, ba chiar L-am înșelat și am încercat să mă târguiesc. Nu aveam deloc umanitate! Am văzut că aveam credință doar pentru binecuvântări, nu pentru a dobândi adevărul, a urmări schimbarea în viața-fire, sau pentru a trăi o viață cu sens. După toți anii de credință, tot nu dețineam deloc adevărul-realitate. La fiecare pas, mă certam cu Dumnezeu și îmi expuneam condițiile, plin de dorințe extravagante. Totuși, încă mă așteptam să intru în Împărăție și să mă bucur de binecuvântările ei. Ce dorințe deșarte! Ce vis iluzoriu! Dacă nu ar fi fost dezvăluirea acelei situații, încă nu m-aș fi cunoscut și nu aș fi văzut cât de lipsit de conștiință și de rațiune eram. Înainte, am crezut mereu că, fiind credincios de ani de zile, rugându-mă și citind cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi, fără să dau vreodată înapoi în fața asupririi, eram o persoană cu statură și devotată lui Dumnezeu, iar când va veni timpul, sigur voi fi mântuit și voi intra în Împărăție. Dar apoi, am aflat că, dacă voiam să obțin mântuirea, cheia era să pun adevărul în practică și să trăiesc adevărul-realitate. Dacă nu schimbam faptul că urmăream binecuvântări, puteam să cred până la capăt, dar fără nicio schimbare a firii, aș fi fost alungat, distrus de Dumnezeu.
Când m-am întânit mai târziu cu frații și surorile, ei mi-au împărtășit două pasaje din cuvintele Lui care abordau starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă nașterea cuiva a fost predestinată de viața sa anterioară, atunci moartea sa marchează sfârșitul acelui destin. Dacă nașterea cuiva este începutul misiunii sale în această viață, atunci moartea sa marchează finalul acelei misiuni. Din moment ce Creatorul a determinat un set fix de circumstanțe pentru nașterea unei persoane, nu mai trebuie precizat că El a pus la cale și un set fix de circumstanțe pentru moartea acelei persoane. Cu alte cuvinte, nimeni nu se naște din întâmplare, moartea nimănui nu sosește pe neașteptate și atât viața, cât și moartea, sunt legate în mod necesar de viețile anterioare și actuale ale cuiva. Circumstanțele nașterii și morții unei persoane sunt amândouă predeterminate de către Creator; acesta este destinul unei persoane, soarta unei persoane. Deoarece există multe explicații pentru nașterea unei persoane, este, de asemenea, adevărat că moartea unei persoane va avea loc în mod natural în propriul set special de diverse circumstanțe. Acesta este motivul pentru variatele durate de viață ale oamenilor și diferitele moduri și momente ale morții lor. Unii oameni sunt puternici și sănătoși și totuși mor tineri; alții sunt slabi și bolnăvicioși și totuși trăiesc până la o vârstă înaintată și mor în pace. Unii pier din cauze nenaturale, alții, din cauze naturale. Unii își sfârșesc viața departe de casă, alții închid ochii pentru ultima dată cu cei dragi alături. Unii oameni mor în spațiu, alții sub pământ. Unii se scufundă sub apă, alții pier în catastrofe. Unii mor dimineața, alții noaptea… Fiecare își dorește o naștere ilustră, o viață extraordinară și o moarte glorioasă, dar nimeni nu poate trece peste propriul destin, nimeni nu poate scăpa de suveranitatea Creatorului. Aceasta este soarta omenească. Omul își poate face tot felul de planuri de viitor, dar nimeni nu poate planifica modul și timpul nașterii și al plecării sale de pe lume. Cu toate că oamenii fac tot posibilul să evite venirea morții și să i se împotrivească, totuși, pe neștiute, moartea se apropie în tăcere. Nimeni nu știe când va muri sau cum, cu atât mai puțin unde se va întâmpla. Evident, nu omenirea este cea care are putere asupra vieții și morții, nu vreo ființă din lumea naturală, ci Creatorul, a cărui autoritate este unică. Viața și moartea omenirii nu sunt produse ale vreunei legi a lumii naturale, ci o consecință a suveranității autorității Creatorului” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). „În viața asta, oamenii au doar un timp limitat pentru a trece de la înțelegerea lucrurilor la faptul de a avea această ocazie, de a deține acest calibrui și de a întruni condițiile pentru a intra în dialog cu Creatorul, așa încât să ajungă la o adevărată înțelegere, cunoaștere a Creatorului și frică de El și să meargă pe calea temerii de Dumnezeu și a feririi de rău. Dacă vrei ca Dumnezeu să te conducă repede de aici, nu ești responsabil cu propria-ți viață. Ca să fii responsabil, ar trebui să trudești mai mult pentru a te dota cu adevărul, să reflectezi mai mult asupra ta când ți se întâmplă ceva și să-ți compensezi rapid defectele. Ar trebui să ajungi să practici adevărul, să acționezi conform principiilor, să pătrunzi în adevărul-realitate, să știi mai mult despre Dumnezeu, să fii capabil să cunoști și să înțelegi voia Lui și să nu-ți trăiești viața în zadar. Trebuie să ajungi să știi unde este Creatorul, care este voia Lui și cum Își exprimă El bucuria, mânia, întristarea și fericirea. Chiar dacă nu poți atinge o conștientizare mai profundă sau o cunoaștere deplină, trebuie să ai, cel puțin, o înțelegere de bază a lui Dumnezeu, să nu-L trădezi niciodată, să fii fundamental compatibil cu El, să-I arăți respect, să-I oferi o mică mângâiere și să faci ceea ce este corect și în esență realizabil pentru o ființă creată. Acestea nu sunt lucruri ușoare. În procesul îndeplinirii îndatoririlor lor, oamenii pot ajunge, treptat, să se cunoască și, ca urmare, să-L cunoască pe Dumnezeu. Procesul acesta este, de fapt, o interacțiune între Creator și ființele create și ar trebui să fie un proces de care să merite să-ți amintești toată viața. Acest proces este ceva de care oamenii ar trebui să fie capabili să se bucure, nu un proces dureros și dificil. Așadar, oamenii ar trebui să prețuiască zilele și nopțile, anii și lunile petrecute îndeplinindu-și îndatoririle. Ar trebui să prețuiască această etapă a vieții și nu ar trebui să o considere un obstacol sau o povară. Ar trebui să savureze această etapă a vieții lor și să câștige din ea cunoaștere bazată pe experiență. Atunci, ei vor ajunge la o înțelegere a adevărului și vor trăi asemănarea unui ființe umane, vor avea o inimă cu frică de Dumnezeu și vor face din ce în ce mai puțin rău. Înțelegi mult din adevăr, nu faci lucruri care Îl mâhnesc sau Îl irită pe Dumnezeu. Când ajungi înaintea Lui, simți că El nu te mai urăște. Ce minunat! Odată ce un om a ajuns aici, nu ar fi oare împăcat, chiar de-ar urma să moară? Ce se întâmplă, deci, cu acei oameni care imploră să moară acum? Vor doar să scape și nu vor să sufere. Vor un sfârșit rapid al acestei vieți, ca să se poată duce să se prezinte în fața lui Dumnezeu. Vrei să te prezinți în fața lui Dumnezeu, însă El nu te vrea încă. Ai vrea să te prezinți în fața lui Dumnezeu înainte ca El să te cheme? Nu te prezenta în fața Lui înainte de a-ți veni timpul! Nu e un lucru bun. Dacă trăiești o viață semnificativă și plină de sens, iar Dumnezeu te ia de aici, acesta e un lucru minunat!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria de onoare a tuturor credincioșilor”). După ce am citit aceste două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, inima mea s-a înseninat considerabil. Înainte credeam că, dacă soția mea a crezut ani de și nu L-a învinuit pe Dumnezeu nici măcar la moarte, El nu trebuia s-o lase să moară așa curând. Trebuia s-o lase să trăiască, ca să putem intra în Împărăție împreună și să avem o destinație și un final bun. De aceea n-am putut să trec peste moartea ei și inima mea era plină de învinuiri și neînțelegere față de Dumnezeu. Citirea cuvintelor Lui mi-a arătat că a avea credință nu-ți garantează faptul că nu vei muri. Nașterea, bătrânețea, boala și moartea sunt lucruri ce nu pot fi evitate. Vârsta la care ajung oamenii e în totalitate predeterminată de Dumnezeu. Nașterea și moartea soției mele au fost influențate de viața ei anterioară și de cea prezentă, iar Dumnezeu rânduise toate acestea înainte ca ea să se nască. Momentul nașterii ei, traiectoria sa în viață, misiunea destinată vieții sale vârsta la care a ajuns și când urma să moară – nimic n-a fost întâmplător. Oamenii spun adesea că soarta noastră e determinată de Ceruri. E o poruncă cerească și nimeni n-o poate încălca. Soția mea a trăit cât i-a fost dat și a murit în mod firesc, fără ca nimeni să fi putut schimba asta. Credeam că, fiindcă a murit, soția mea nu mai putea fi mântuită. Dar acum știu că moartea unui om nu are nimic de-a face cu mântuirea lui. Cheia pentru mântuirea lui este să urmărească adevărul, să trăiască realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Aceia care Îl ascultă pe Dumnezeu și care urmăresc și dobândesc adevărul vor avea sufletele mântuite după moarte. De exemplu, Avraam, Iov și Petru: trupurile lor au murit, dar sufletele lor au fost mântuite după moarte și au avut un final și o destinație bună. Unii credincioși n-au credință adevărată și sunt ca non-credincioșii. Chiar dacă trăiesc acum, ei nu pot fi mântuiți. Soția mea a crezut mulți ani în Dumnezeu, iar eu nu puteam ști dacă era adevărată sau falsă credința ei. Indiferent cum a rânduit Dumnezeu finalul ei, dacă a trimis-o în iad sau în Ceruri, Dumnezeu era drept și nu ar fi făcut nimic greșit. Ca ființă creată, ar trebui să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Trebuie să am acest tip de rațiune. Înainte îmi lipsea claritatea și nu eram gata să mă supun conducerii și rânduielilor lui Dumnezeu. Când a murit soția mea, am vrut să mor și să scap. Dar acum am înțeles că moartea soției mele a fost poruncită de Dumnezeu, El a permis-o. Iar, dorind să mor, Îl sfidam pe Dumnezeu, nu mă supuneam Lui, mă răzvrăteam împotriva Lui. Moartea soției mi-a adus durere și suferință, dar în spatele ei era bunăvoința lui Dumnezeu. În primul rând, mi-a dat în vileag corupția și mi-a putut curăți dorința interioară de a mă târgui cu El pentru binecuvântări. M-a ajutat și să cunosc firea dreaptă a lui Dumnezeu. Aceastea erau iubirea și mântuirea Lui. El îmi permitea să continui să trăiesc la această vârstă înaintată. Trebuia să prețuiesc acest timp și să urmăresc cu sârguință adevărul în mediul pe care l-a aranjat El, să înțeleg corupția mea și lucrarea lui Dumnezeu, să ajung să mă supun și să mă închin Lui, să nu mă mai răzvrătesc împotriva Lui și să nu-L mai rănesc. Orice făcea El pe viitor, indiferent de mediile pe care le rânduia, trebuia să-L ascult, să-mi trăiesc viața cum se cuvine, să răspândesc Evanghelia și să fiu mărturie pentru El, să trăiesc ca să-mi fac datoria de ființă creată și să mă supun conducerii și rânduielilor Lui. Nu puteam să Îi dezamăgesc bunele intenții. Trebuia să scap de gândurile de a-mi pune capăt zilelor. Așadar, m-am rugat cu sinceritate lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu vreau har sau binecuvântări. Îmi lipsește adevărul, așa că nu cer nimic altceva, decât adevărul. Am o fire coruptă, satanică și am nevoie de judecata și mustrarea Ta alături de mine, ca să mă țină în frâu, să nu fiu imoral.” Înțelegând acest lucru, mi-am simțit tot trupul mai relaxat. Puteam să mă bucur iar de mâncare și să dorm bine. Din cauza circumstanțelor nefavorabile, nu m-am putut întruni cu frații și surorile, dar tot am făcut devoționale cu regularitate și am mâncat și băut cuvintele lui Dumnezeu. Cuvintele Lui m-au udat și m-au hrănit, și m-am simțit calm, împăcat și liber. Mi-am și recăpătat treptat sănătatea. Alți săteni care m-au văzut au spus că arătam viguros, nu ca un om de 70 de ani. I-am mulțumit lui Dumnezeu și L-am slăvit în inima mea!
Ulterior, am citit alt pasaj din cuvintele Lui, care m-a ajutat să-mi înțeleg mai bine corupția. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de câte lucruri i se întâmplă, tipul de persoană care este un antihrist nu încearcă niciodată să le abordeze căutând adevărul în cuvintele lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin încearcă să vadă lucrurile prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu – ceea ce se datorează în întregime faptului că nu crede că fiecare rând din cuvintele lui Dumnezeu este adevărul. Indiferent cum are părtășie despre adevăr casa lui Dumnezeu, antihriștii rămân nereceptivi și, în consecință, le lipsește mentalitatea corectă, indiferent de situația cu care se confruntă; în special, când este vorba despre modul în care Îl abordează pe Dumnezeu și adevărul, antihriștii refuză cu încăpățânare să renunțe la noțiunile lor. Dumnezeul în care cred ei este Dumnezeul care arată semne și minuni, Dumnezeul supranatural. Oricine poate arăta semne și minuni – indiferent dacă este vorba despre Bodhisattva, Buddha sau Mazu – ei îl numesc Dumnezeu. […] În mintea antihriștilor, Dumnezeu ar trebui venerat în timp ce Se ascunde după un altar, mâncând alimentele pe care le oferă oamenii, inhalând tămâia pe care o ard, dând o mână de ajutor când intră în bucluc, arătându-Se atotputernic și oferindu-le ajutor imediat, în limitele a ceea ce este de înțeles pentru ei, satisfăcându-le nevoile atunci când oamenii cer ajutor și sunt sinceri în rugămințile lor. Pentru antihriști, acesta este Dumnezeul adevărat. Între timp, orice face Dumnezeu în prezent este privit cu disprețul unui antihrist. De ce? Judecând după natura – esență a antihriștilor, ceea ce necesită ei nu este lucrarea de udare, păstorire și mântuire pe care Creatorul o săvârșește asupra creaturilor lui Dumnezeu, ci prosperitatea și succesul în toate lucrurile, să nu fie pedepsiți în viața asta și să ajungă în rai după moarte. Punctul lor de vedere și nevoile lor le confirmă esența de ostilitate față de adevăr” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul cincisprezece: Ei nu cred în existența lui Dumnezeu și neagă esența lui Hristos (Partea întâi)”). Dumnezeu îi dă în vileag pe antihriști pentru că urăsc adevărul. Oricâți ani ar mânca și ar bea cuvintele lui Dumnezeu, ei nu văd niciodată lucrurile conform cuvintelor Lui. Ei cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc adevărul; ei vor doar miracole. Ei cer mereu ca Dumnezeul din inima lor să le rezolve problemele și să le dea ceea ce doresc, ca totul să le meargă cum vor ei în această viață și să trăiască veșnic în următoarea. Ei au credință doar pentru binecuvântări. Perspectiva mea asupra ceea ce urmăresc în credința mea era exact ca a unui antihrist. Mă închinam lui Dumnezeu ca la un idol. De obicei, când întâmpinam o greutate sau aveam o problemă de sănătate, mă rugam, cerându-I lui Dumnezeu să ne vegheze și să ne rezolve problemele. Credeam că ar trebui să ne dea orice aveam nevoie, să ne îndeplinească toate cerințele. Așa era Dumnezeu în mintea mea. Profitând de El pentru a-mi îndeplini cerințele, nu cumva Îl înșelam și Îl huleam? Nu mai e Epoca Harului, deci Dumnezeu nu mai face lucrarea de vindecare a bolnavilor și de alungare a demonilor. Lucrarea Lui astăzi e judecata și mustrarea, aceea de a îndrepta firile corupte ale omenirii, de a ne mântui de influența Satanei. Dar eu n-am iubit adevărul, n-am prețuit lucrarea lui Dumnezeu. Am continuat doar să cer har și binecuvântări de la El. În esență, eram un non-credincios. Îl urmasem pe Dumnezeu ani de zile, bucurându-mă de udare, de hrana cuvântului Său și de grija și protecția lui Dumnezeu, dar nu urmăream adevărul, nici nu încercam să-I răsplătesc iubirea. Chiar am avut cerințe iraționale de la Dumnezeu. Urmărind în acest fel, eram un dușman al lui Dumnezeu și sigur aș fi ajuns să fiu pedepsit de El. M-am speriat când am realizat asta. Nu voiam să continui pe acea cale greșită, ci voiam să mărturisesc și să mă căiesc.
Mai târziu, citind despre situația lui Iov, am dobândit și mai mult. Am învățat cum să înfrunt și să trec prin încercări atunci când ele apar. Am mai citit din cuvintele lui Dumnezeu: „Iov nu s-a târguit cu Dumnezeu și nu a avut cereri sau pretenții de la El. Lăudarea numelui lui Dumnezeu s-a datorat marii puteri și autorități ale lui Dumnezeu în conducerea tuturor lucrurilor și nu a depins de faptul dacă primea binecuvântări sau era lovit de nenorociri. El credea că, indiferent dacă Dumnezeu îi binecuvântează pe oameni sau aduce nenorociri asupra lor, puterea și autoritatea lui Dumnezeu nu se vor schimba și, prin urmare, indiferent de împrejurările unei persoane, numele lui Dumnezeu ar trebui lăudat. Faptul că omul este binecuvântat de Dumnezeu se întâmplă datorită suveranității lui Dumnezeu și când nenorocirea se abate asupra omului este tot datorită suveranității lui Dumnezeu. Puterea și autoritatea lui Dumnezeu conduc și rânduiesc tot ce are legătură cu omul; capriciile sorții omului reprezintă manifestarea puterii și autorității lui Dumnezeu; și, indiferent de punctul de vedere al unei persoane, numele lui Dumnezeu ar trebui lăudat. Aceasta este ceea ce Iov a experimentat și a ajuns să cunoască în timpul anilor vieții sale. Toate gândurile și acțiunile lui Iov au ajuns la urechile lui Dumnezeu, au ajuns înaintea lui Dumnezeu și au fost considerate importante de către Dumnezeu. Dumnezeu a prețuit această cunoaștere a lui Iov și l-a prețuit pe Iov pentru că avea o asemenea inimă. Această inimă aștepta întotdeauna porunca lui Dumnezeu și în toate locurile și indiferent de timp sau loc, primea tot ceea ce se abătea asupra ei. Iov nu a avut cerințe pentru Dumnezeu. Ceea ce a cerut de la sine însuși a fost să aștepte, să accepte, să confrunte și să respecte toate aranjamentele care veneau de la Dumnezeu; Iov credea că aceasta este datoria lui și era exact ceea ce dorea Dumnezeu. Iov nu Îl văzuse niciodată pe Dumnezeu, nici nu Îl auzise rostind vreun cuvânt, dând porunci, oferind învățături sau instruindu-l în privința a ceva. În cuvintele de astăzi, faptul că el avea o asemenea cunoaștere și atitudine față de Dumnezeu când Dumnezeu nu îi oferise nicio luminare, îndrumare sau pregătire în privința adevărului – era un lucru prețios și faptul că el a demonstrat astfel de lucruri a fost suficient pentru Dumnezeu, iar mărturia lui a fost lăudată și apreciată de Dumnezeu. Iov nu Îl văzuse niciodată pe Dumnezeu, nici nu Îl auzise rostind învățături pentru el, dar, pentru Dumnezeu, inima sa și el însuși erau mult mai de valoare decât acei oameni care, înaintea lui Dumnezeu, puteau vorbi doar prin prisma teoriei profunde, care puteau doar să se laude și să vorbească despre oferirea de sacrificii, dar care nu avuseseră niciodată o cunoaștere reală a lui Dumnezeu și care nu se temuseră niciodată cu adevărat de Dumnezeu. Căci inima lui Iov era pură și nu era ascunsă de Dumnezeu și umanitatea lui era onestă și bună și el iubea dreptatea și ceea ce era pozitiv. Doar un astfel de om, care avea o asemenea inimă și umanitate, putea să urmeze calea lui Dumnezeu și era capabil de a se teme de Dumnezeu și a respinge răul. Un astfel de om putea să vadă suveranitatea lui Dumnezeu, putea să vadă autoritatea și puterea Lui și putea să atingă supunerea față de aranjamentele și suveranitatea Lui. Doar un astfel de om putea să laude cu adevărat numele lui Dumnezeu. Aceea este deoarece el nu se gândea dacă Dumnezeu îl va binecuvânta sau va aduce dezastrul asupra lui, căci știa că totul este controlat de mâna lui Dumnezeu și că îngrijorarea unui om este semnul nesăbuinței, ignoranței și iraționalității, îndoielii față de adevărul suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și un semn că nu se teme de Dumnezeu. Cunoașterea lui Iov era exact ceea ce voia Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). Am văzut în cuvintele lui Dumnezeu că Iov credea că toate lucrurile și chestiunile erau conduse de Dumnezeu. Fie că a fost binecuvântat sau a suferit un dezastru, totul a venit de la Dumnezeu. Când a fost pus la încercare, averea familiei sale și toți copiii i-au fost luați, iar el s-a umplut de bube, dar nu s-a plâns deloc, ci a slăvit numele lui Dumnezeu, spunând: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). În credința lui Iov nu existau tranzacții sau cerințe. El a slăvit puterea lui Dumnezeu pentru că a crezut în suveranitatea Lui. El credea că tot ce face Dumnezeu este bun. Iov avea un caracter inerent cinstit și bun, asta făcându-mă să mă simt vinovat și rușinat. În comparație cu el, eu aveam neajunsuri teribile. Iov știa despre Dumnezeu doar din ceea ce auzise; nu experimentase udarea și hrana cuvintelor lui Dumnezeu, dar în fața încercărilor, nu L-a învinuit. Fie c-a fost binecuvântat, fie c-a dat de necaz, el a putut să accepte asta de la Dumnezeu și să se supună. Prin comparație, eu mâncasem și băusem multe cuvinte ale lui Dumnezeu, dar nu știam să Îi răsplătesc iubirea. Când am primit harul și binecuvântările Lui, am crezut în puterea și autoritatea Sa. Când soția mea s-a îmbolnăvit și a murit, m-am îndoit de puterea și autoritatea lui Dumnezeu. Nu mă supuneam Lui. Mă și certam cu El. Nu era loc pentru Dumnezeu în inima mea și nu credeam în conducerea sau rânduielile Lui. Am văzut că slava mea pentru autoritatea și puterea Sa se baza pe evaluarea propriilor mele binecuvântări și dezastre. Nu puteam să mă supun necondiționat conducerii și rânduielilor Sale. Când apărea o dificultate, mă certam cu El și chiar mă împotriveam și protestam. În comparație cu Iov, nu aveam pic de umanitate sau rațiune. Era dezgustător și odios pentru Dumnezeu. Nu am mai vrut să-L rănesc. Am jurat că, indiferent de situația stabilită de El mai târziu, dacă eram binecuvântat sau aveam necazuri, voi urma exemplul lui Iov și nu mă voi mai târgui niciodată cu Dumnezeu, supunându-mă pe deplin conducerii și rânduielilor Sale. Chiar dacă nu voi dobândi adevărul și voi fi alungat în final, nu mă voi plânge. La scurt timp, nu mai eram într-o situație atât de periculoasă și am putut participa iar la întruniri. Am putut să mănânc și să beau cuvintele Lui cu ceilalți și să duc o viață bisericească. Biserica a rânduit și o datorie pentru mine. Acum chiar sunt fericit.
Moartea soției a dezvăluit o mare parte din răzvrătirea mea. Judecata și revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu mi-au permis să-mi văd josnica urmărire a binecuvântărilor în credința mea. N-am mai depus eforturi pe această cale greșită. De asemenea, am ajuns să înțeleg că soția mea a murit pentru că atât îi fusese dat să trăiască. Faptul c-am înfruntat asta cum se cuvine îmi alungă suferința. Acum trebuie să urmăresc cu sârguință adevărul și să obțin schimbarea firii. Dacă sunt binecuvântat sau am necazuri, ar trebui să ascult de cuvintele lui Dumnezeu și să mă supun conducerii și rânduielilor Sale.