de Robinsón, Venezuela

La sfârșitul anului 2019, o rudă mi-a împărtășit Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Am văzut că aveau autoritate și că erau adevărate cuvintele Lui. Am simțit că era glasul lui Dumnezeu, așa c-am acceptat bucuros noua Sa lucrare. Citeam zilnic cuvântul lui Dumnezeu și nu voiam să ratez nicio adunare. Uneori, erau probleme cu internetul sau curentul acolo unde mă aflam, iar eu nu puteam participa la adunările online. Eram foarte mâhnit, dar citeam rapid detaliile adunării după aceea și, apoi, trimiteam grupului ce-am înțeles din cuvântul lui Dumnezeu, intram în comuniune cu ei și-mi făceam datoria cât mai bine.

După un timp, am fost ales conducător de biserică. La început, am răspuns de lucrarea bisericii cu alți doi conducători, așa că nu mi s-a părut prea dificil sau stresant. În scurt timp, am fost ales să supraveghez lucrarea mai multor biserici. La început, n-am vrut să îndeplinesc această datorie. Pentru că simțeam că nu mai practicasem ca lider de mult timp și că mai aveam multe neajunsuri și lucruri neînțelese, așa că mă-ngrijoram că nu voi face bine această datorie. Mai târziu, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Noe auzise doar câteva mesaje, iar pe vremea aceea, Dumnezeu nu exprimase multe cuvinte, așa că nu e niciun dubiu că Noe nu a înțeles foarte multe adevăruri. Nu a înțeles știința sau cunoștințele moderne. A fost un om extrem de obișnuit, un membru nesemnificativ al rasei umane. Totuși, într-o privință, a fost diferit de oricine altcineva: a știut să asculte cuvintele lui Dumnezeu, a știut cum să urmeze cuvintele lui Dumnezeu și să li se supună, a știut care era locul omului și a fost capabil să creadă și să asculte cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu – nimic mai mult. Aceste câteva învățături simple au fost suficiente pentru a-i permite lui Noe să îndeplinească tot ce Dumnezeu îi încredințase și a stăruit în asta nu doar câteva luni, nici câțiva ani, nici câteva decenii, ci mai mult de un secol. Nu este un număr incredibil? Cine ar fi putut face asta, în afară de Noe? (Nimeni.) Și de ce nu? Unii oameni spun că este din cauza neînțelegerii adevărului – dar asta nu este în conformitate cu realitatea. Câte adevăruri a înțeles Noe? De ce a fost Noe capabil de toate aceste lucruri? Credincioșii de astăzi au citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, înțeleg într-o oarecare măsură adevărul – prin urmare, cum se face că nu sunt capabili de acest lucru? Alții spun că este din cauza firilor corupte ale oamenilor – dar nu avea și Noe o fire coruptă? De ce a fost Noe capabil să realizeze asta, iar oamenii din ziua de azi nu sunt? (Pentru că oamenii din ziua de azi nu cred cuvintele lui Dumnezeu, nici nu le tratează și nici nu le respectă ca fiind adevărul.) Și de ce nu sunt capabili să trateze cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul? De ce sunt ei incapabili să respecte cuvintele lui Dumnezeu? (Nu au inimi cu frică de Dumnezeu.) Așadar, când oamenii nu înțeleg adevărul și nu au auzit multe adevăruri, cum apare în ei inima cu frică de Dumnezeu? (Trebuie să aibă umanitate și conștiință.) Așa este. În umanitatea oamenilor, trebuie să existe două dintre cele mai prețioase lucruri: primul este conștiința, iar al doilea, un simț al umanității normale. Deținerea conștiinței și simțului umanității normale este standardul minim pentru a fi om; este standardul minim, cel mai de bază pentru evaluarea unui om. Dar asta le lipsește oamenilor din ziua de azi și, astfel, oricât de multe adevăruri aud și înțeleg, nu pot să aibă inimi cu frică de Dumnezeu. Așadar, care este diferența din esența oamenilor de azi, dacă îi comparăm cu Noe? (Ei nu au umanitate.) Și care este esența acestei lipse a umanității? (Fiare și demoni.) «Fiare și demoni» nu sună prea bine, dar este în conformitate cu faptele; un mod mai politicos de a o spune ar fi că nu au umanitate deloc. Oamenii fără umanitate și rațiune nu sunt oameni, sunt mai prejos și decât bestiile. Faptul că Noe a fost capabil să ducă la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu a fost pentru că, atunci când Noe a auzit cuvintele lui Dumnezeu, a putut să le memoreze; pentru el, însărcinarea dată de Dumnezeu a fost un angajament pe viață, credința lui a fost neclintită, voința lui a fost neschimbată vreme de o sută de ani. Pentru că avea o inimă cu frică de Dumnezeu, era o persoană reală și avea rațiunea supremă că Dumnezeu i-a încredințat să construiască arca. Oamenii cu la fel de multă umanitate și rațiune ca Noe sunt foarte rari, ar fi foarte greu de găsit altul” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Anexa doi: Cum Noe și Avraam au auzit cuvintele lui Dumnezeu și I s-au supus (Partea întâi)”). Noe nu auzise niciodată mesaje profunde și nu înțelegea multe adevăruri, dar avea o inimă care se temea și asculta de Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a spus să construiască o arcă pentru că va nimici omenirea cu un potop, Noe a acceptat fără ezitare. Noe știa că însărcinarea pe care i-o dăduse Dumnezeu nu era una ușoară, deoarece construirea unei arce însemna să taie copaci și să facă măsurători precise, dar chiar dacă proiectul era vast și dificil, Noe nu s-a dat înapoi, pentru că știa că aceasta era însărcinarea lui Dumnezeu pentru el. Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că n-aveam umanitatea sau rațiunea lui Noe. Când liderul mi-a încredințat lucrarea mai multor biserici, n-am avut credință în Dumnezeu și m-am bazat doar pe abilitățile mele. Am simțit că aptitudinile mele de lucru erau limitate, că nu practicasem mult timp ca lider de biserică și c-aveam multe neajunsuri. Îmi făceam griji că nu mă voi descurca bine, așa că nu voiam s-accept datoria. Nu aveam credința lui Noe în Dumnezeu și nici nu aveam o inimă care să se teamă și să asculte de Dumnezeu, cu atât mai puțin umanitatea sau rațiunea lui Noe. Realizând asta, nu mi-am mai făcut griji și am fost dispus să ascult și să accept datoria, exact ca Noe.

Totuși, odată ce am început lucrarea, am întâmpinat o nouă problemă. Am descoperit că aveam mult de lucru. De exemplu, a trebuit să fac față stărilor fraților și surorilor din biserică, să-i sprijin pe cei care nu se întruneau în general, să aflu dificultățile oamenilor legate de datorie și să am părtășie pentru a le rezolva și să-i ajut să învețe cum să-și îndeplinească îndatoririle și așa mai departe. Erau responsabilități pe care trebuia să mi le asum. Confruntat cu aceste probleme, nu știam de unde să încep, nu știam cum să fac bine această treabă și eram extrem de stresat. Aceste dificultăți m-au făcut să devin pesimist și-mi doream doar să-i spun liderului că nu mă simțeam potrivit pentru această datorie, pentru că nu aveam experiență și aveam multe dificultăți în acest sens. Mai târziu, liderul a aflat despre starea mea și m-a ajutat cu un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. Am citit cuvântul lui Dumnezeu: „În trecut, când Dumnezeu l-a trimis pe Moise să-i conducă pe israeliți afară din Egipt, care a fost reacția lui Moise la faptul că Dumnezeu i-a dat o astfel de misiune? (El a spus că nu era elocvent, ci lent în vorbire și limbaj.) Avea acea ușoară îndoială că nu era elocvent, ci lent în vorbire și limbaj. Dar s-a împotrivit el însărcinării date de Dumnezeu? Cum a tratat-o? A căzut la pământ. Ce înseamnă să cazi la pământ? Înseamnă a te supune și a accepta. El s-a prosternat în întregime în fața lui Dumnezeu, fără a ține seama de preferințele personale și nu a menționat nicio dificultate ar fi putut avea. Orice ar vrea Dumnezeu ca el să facă, ar face-o imediat. De ce a fost capabil să accepte însărcinarea lui Dumnezeu chiar și atunci când a simțit că nu putea face nimic? Pentru că avea încredere adevărată în sufletul lui. Moise avusese o anumită experiență cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și chestiunilor și, în cei patruzeci de ani pe care i-a petrecut în pustietate, ajunsese să știe că suveranitatea lui Dumnezeu este atotputernică. Așadar, el a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu cu vioiciune și s-a pornit să facă ceea ce Dumnezeu i-a încredințat fără să mai spună niciun cuvânt. Ce înseamnă că s-a pornit? Înseamnă că el a avut încredere adevărată în Dumnezeu, un sprijin adevărat și a supunere adevărată față de El. Nu a fost laș și nu a făcut o alegere proprie și nici nu a încercat să refuze. În schimb, a crezut pe deplin și s-a pornit să acționeze cu însărcinarea dată de Dumnezeu asupra lui, plin de încredere. Credea următorul lucru: «Dacă Dumnezeu a poruncit aceasta, atunci totul se va face așa cum spune Dumnezeu. Dumnezeu mi-a spus să-i scot pe israeliți din Egipt, așa că voi pleca. Întrucât aceasta este ceea ce Dumnezeu a poruncit, El va merge să lucreze și îmi va da putere. Trebuie doar să cooperez.» Aceasta este percepția pe care o avea Moise. […] Circumstanțele de atunci nu erau favorabile pentru israeliți sau pentru Moise. Scoaterea israeliților din Egipt era, din perspectiva omului, o sarcină pur și simplu imposibilă, deoarece Egiptul era blocat de Marea Roșie, iar traversarea acesteia ar fi fost o mare provocare. Se poate oare ca Moise chiar să nu fi știut cât de greu ar fi să îndeplinească această însărcinare? În inima lui, știa și totuși spunea doar că era lent în vorbire și limbaj, că nimeni nu avea să-i ia în seamă cuvintele. El nu a respins, în inimă, însărcinarea dată de Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a spus lui Moise să-i conducă pe israeliți afară din Egipt, el a căzut la pământ și a acceptat. De ce nu a menționat el dificultățile? Oare pentru că, după patruzeci de ani petrecuți în pustietate, nu cunoștea pericolele lumii oamenilor sau starea în care progresaseră lucrurile în Egipt sau situația actuală a israeliților? Nu putea să vadă clar aceste lucruri? Asta se întâmpla? Cu siguranță, nu. Moise era inteligent și înțelept. El știa toate acele lucruri, le-a suferit și le-a experimentat personal în lumea oamenilor și nu le va uita niciodată. El știa prea bine acele lucruri. Prin urmare, știa cât de dificilă era însărcinarea pe care i-o dăduse Dumnezeu? (Da.) Dacă știa, cum a putut să accepte acea însărcinare? Avea încredere în Dumnezeu. Cu experiența sa de viață, el a crezut în atotputernicia lui Dumnezeu, așa că a acceptat această însărcinare de la Dumnezeu cu inima plină de încredere și fără nici cea mai mică urmă de îndoială. […] Spune-Mi, în cei patruzeci de ani petrecuți în pustietate, a putut Moise să experimenteze faptul că, în Dumnezeu, nimic nu este dificil și că omul este în mâna lui Dumnezeu? Foarte mult – aceasta a fost cea mai adevărată experiență a lui. În cei patruzeci de ani petrecuți în pustietate, au fost atât de multe lucruri care reprezentau un pericol de moarte pentru el și nu știa dacă avea să supraviețuiască acestora. În fiecare zi, avea să se lupte pentru viața lui și să se roage lui Dumnezeu pentru protecție. Aceasta a fost singura lui dorință. În acei patruzeci de ani, ceea ce a experimentat cel mai profund au fost suveranitatea și protecția lui Dumnezeu. Atunci, mai târziu, când a acceptat însărcinarea lui Dumnezeu, primul său sentiment trebuie să fi fost: «Nimic nu este dificil în ceea ce-L privește pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu spune că se poate, atunci cu siguranță se poate. Din moment ce Dumnezeu mi-a dat o astfel de însărcinare, El sigur va avea grijă de aceasta – El este cel care o va face, nu orice om.» Înainte de a lua măsuri, oamenii trebuie să planifice și să facă pregătiri din timp. Trebuie să se ocupe mai întâi de preliminarii. Trebuie să facă Dumnezeu aceste lucruri înainte de a acționa? Nu are nevoie. Fiecare ființă creată, oricât de influentă, oricât de capabilă sau puternică, oricât de frenetică, este în mâna lui Dumnezeu. Moise avea încredere, cunoaștere și experiență în acest sens, așa că, în inima lui, nu era nicio fărâmă de îndoială sau teamă. Ca atare, încrederea lui în Dumnezeu era deosebit de sinceră și pură. Se poate spune că era plin de încredere” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cu supunere adevărată se poate avea încredere reală”). Citind cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat seama că eram un laș care nu se încredea în Dumnezeu și că n-aveam credință în El. Dumnezeu i-a cerut lui Moise să-i scoată pe israeliți din Egipt ca să nu mai fie înrobiți. Moise n-avea o armată să lupte contra faraonului și-a fost foarte greu să îndeplinească această însărcinare, dar Moise a putut să asculte cuvântul lui Dumnezeu și-a crezut că Dumnezeu Își va scoate personal poporul din Egipt. Reflectând din nou asupra mea, am văzut că nu puteam face multă lucrare, așa că am vrut să renunț la această datorie pentru că mă simțeam foarte solicitat, simțeam că această datorie era o povară pentru mine și că n-o puteam îndeplini. Nu mă încredeam în Dumnezeu și n-aveam credință în El. Credeam doar în capacitățile mele limitate. Credeam că a putea să-mi fac bine treaba ținea de calibrul și experiența mea. Nu credeam că lucrarea e făcută doar de Dumnezeu, iar noi jucăm un simplu rol secundar. Fusesem cu adevărat arogant. Am reușit să îndeplinesc acea datorie cu îngăduința lui Dumnezeu. Totul e guvernat și rânduit de El. A trebuit s-am credință pentru a coopera în mod practic. Din acel moment, nu mai puteam să resping această datorie. Am crezut că, atât timp cât mă sprijineam pe Dumnezeu și contam pe El, avea să mă îndrume și să mă ajute, permițându-mi să înțeleg adevărul și tot felul de principii ale îndeplinirii datoriei prin felurite dificultăți și, treptat, să ajung să-mi fac bine datoria. De asemenea, am învățat că a avea șansa de a face această datorie însemna că Dumnezeu îmi oferea ocazia de a practica și, prin asta, îmi întărea credința și îmi consolida punctele slabe, astfel încât să pot să-mi asum sarcini mai grele și să-mi fac partea, ceea ce era o favoare din partea lui Dumnezeu.

Deoarece în Venezuela au fost probleme cu apa, electricitatea, internetul și economia în ultimii ani, trebuie să muncim mai mult decât de obicei pentru a ne întreține familiile. Eu și tatăl meu ieșeam la pescuit în fiecare dimineață la ora trei și nu ne întorceam decât pe la trei sau patru după-amiaza. Mă simțeam foarte obosit, plutind pe mare toată ziua, dar când mă întorceam acasă, nu voiam să mă odihnesc, fiind încă multe lucruri pe care nu le puteam face în datorie și trebuia să petrec mai mult timp studiind, să mă pregătesc și să-mi compensez neajunsurile, pentru a-mi putea face bine datoria. Dacă nu-mi îndeplineam bine datoria, Îl dezamăgeam pe Dumnezeu. M-am gândit la sfinții din Epoca Harului. Ei L-au urmat pe Domnul Isus, au răspândit Evanghelia, și-au făcut datoria, au trecut prin multe greutăți și pericole și au suferit enorm. Cum s-ar putea compara cu asta suferința mea? De aceea, primul lucru pe care îl făceam zilnic când ajungeam acasă era să-mi iau telefonul și să văd ce lucrări și sarcini existau. De asemenea, trimiteam mesaje fraților și surorilor, să-i întreb dacă au greutăți. Dacă era cineva care nu știa cum să-și facă datoria, îl ajutam și îi spuneam ce am învățat în timp ce-mi făceam datoria. Făcându-mi datoria, am început să învăț să mă bizui pe Dumnezeu, iar când ceilalți aveau greutăți, mă rugam lui Dumnezeu să mă-ndrume și să-mi permită să găsesc cuvintele Lui care să-i ajute. După ce le împărtășeam cuvintele Lui și-aveam părtășie despre experiența și înțelegerea mea, stările li se schimbau puțin. Ȋn timp ce-i ajutam pe frați și surori, perspectiva mea asupra adevărului a devenit și mai clară decât înainte. Trecând prin asta, am văzut că, indiferent de dificultate, atât timp cât ne bazăm din toată inima pe Dumnezeu, El ne va îndruma mereu. Deși dificultățile se înmulțeau, nu mai eram la fel de slab ca la început. Dar, în scurt timp, m-am lovit de o altă mare problemă. Din cauza internetului slab, nu puteam să particip la adunări în mod regulat sau să comunic cu ceilalți și nici nu puteam să-mi fac datoria. Știam că această problemă nu mai depindea de mine, așa că m-am rugat mult lui Dumnezeu, cerându-I să mă-ndrume în situația asta. După ce m-am rugat, m-am liniștit treptat. Apoi, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Când te afli în cel mai dificil moment, când ești cel mai puțin capabil să-L simți pe Dumnezeu, când simți cel mai mult durerea și singurătatea, când te simți departe de Dumnezeu, care este singurul lucru pe care ar trebui să-l faci mai presus de orice? Să-L chemi în ajutor pe Dumnezeu. Să-L chemi în ajutor îți dă putere. Să-L chemi în ajutor îți permite să-I simți prezența. Să-L chemi în ajutor îți permite să-I simți suveranitatea. Când Îl vei chema pe Dumnezeu în ajutor, când I te vei ruga și-ți vei pune viața în mâinile Lui, vei simți că Dumnezeu îți este alături și că nu te-a abandonat. Îți va spori credința când vei simți că Dumnezeu nu te-a abandonat, când vei simți efectiv că îți este alături? Dacă ai credință adevărată, oare aceasta se va degrada și va dispărea cu trecerea timpului? Categoric nu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cu supunere adevărată se poate avea încredere reală”). Când aveți greutăți, chemați-L pe Dumnezeu cu inima și veți avea credință și putere. Avem capacități limitate. Nu putem vedea lucrurile dincolo de câmpul nostru vizual, așa că ne temem de greutățile din fața noastră. Dumnezeu domnește peste toate și, cât timp ne bazăm sincer pe Dumnezeu, El ne va îndruma și ne va ajuta să ne facem datoria. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat credință și putere. Nu se putea să nu reușesc să-mi fac datoria din cauza numeroaselor dificultăți. A trebuit să mă rog și să mă bizui pe Dumnezeu pentru a le depăși și să muncesc și mai mult pentru a-mi face datoria. Așa că am început să ies pe stradă în căutarea unei conexiuni la internet mai stabile ca să pot participa la adunări normal. Uneori, atunci când găzduiam o adunare, ieșeam în stradă pe la ora opt seara și mă întorceam acasă doar la unsprezece, când se încheia adunarea. Eram foarte speriat pe drumul de întoarcere acasă, pentru că locuiam într-un loc periculos și mi-era teamă că cineva-mi va fura telefonul, caz în care n-aș mai putea să particip la adunări sau să-mi fac datoria. Deseori mă rugam lui Dumnezeu, cerându-i să-mi dea puterea de a persevera în mijlocul dificultăților. La scurt timp, am primit un mesaj. Unul dintre frați aflase despre situația mea și luase inițiativa de a-mi trimite un mesaj: „Frate, știu că treci printr-o perioadă dificilă acum și că ieși pe străzi noaptea târziu pentru a-ți face datoria. E extrem de periculos. Eu am o bicicletă și ți-o pot împrumuta atunci când ai nevoie. Te va ajuta să te deplasezi mai ușor.” I-am fost foarte recunoscător lui Dumnezeu. Învățasem multe prin aceste dificultăți și să mă bizui pe Dumnezeu. Realizasem că Dumnezeu e suveran peste toate și că El rânduiește medii pentru toți. Văzusem, de fapt, acțiunile lui Dumnezeu, iar credința mea era mai puternică acum. Când alții au întâmpinat dificultăți ca ale mele, le-am împărtășit cuvântul lui Dumnezeu și-am avut părtășie despre experiența mea ca să-i ajut și să le dau credință în Dumnezeu.

Zilnic, după ce mă întorceam de la pescuit, stăteam acasă și citeam cuvântul Lui și, când era timpul pentru adunări, mergeam cu bicicleta pe străzi pentru a găsi un loc cu internet bun. De fiecare dată mă rugam la Dumnezeu, mă rugam să mă îndrume să îmi fac mai bine datoria. Nu mai eram preocupat de situația mea dificilă. Voiam doar să-mi fac bine datoria, respectând voia și cerințele lui Dumnezeu. Chiar dacă trebuia să mă confrunt cu mai multe dificultăți, eram dispus să mă supun suveranității și rânduielilor Lui, să experimentez mediul rânduit de Dumnezeu pentru mine și să încerc să-I mulțumesc inima. După un timp, frații și surorile m-au ajutat să găsesc o casă potrivită, care avea internet relativ stabil. I-am mulțumit lui Dumnezeu Atotputernic pentru că aici îmi puteam face mai bine datoria și, sub îndrumarea lui Dumnezeu, am progresat mult cu ea. După aceea, conducătorul mi-a spus din nou că voi fi responsabil pentru și mai multă lucrare, că povara mea va fi și mai mare, că voi avea de făcut și mai multe lucrări și că trebuia să am grijă și de și mai mulți frați și surori și să-i ajut. Dar nu mai am nicio grijă sau nemulțumire. Atât timp cât am încredere în Dumnezeu și mă bazez pe El, mă va îndruma și mă va ajuta să-mi fac bine datoria.

Ulterior, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Cu cât ești mai atent la voia lui Dumnezeu, cu atât povara ta este mai mare; cu cât povara ta este mai mare, cu atât mai bogată îți va fi experiența. Atunci când ești atent la voia lui Dumnezeu, Dumnezeu îți va da o povară și apoi te va lumina asupra sarcinilor pe care El ți le-a încredințat. După ce Dumnezeu ți-a dat această povară, vei fi atent la toate adevărurile aferente acestui aspect atunci când mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu. Dacă povara ta are legătură cu starea vieții fraților și surorilor tale, înseamnă că această povară ți-a fost încredințată de Dumnezeu și o vei purta întotdeauna în rugăciunile tale zilnice. Ceea ce face Dumnezeu ți-a fost încredințat ție și îți dorești să împlinești ceea ce vrea Dumnezeu să facă; asta înseamnă să îți asumi povara lui Dumnezeu ca și cum ar fi a ta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Să luăm seama la voia lui Dumnezeu pentru a atinge desăvârșirea”). „În multe cazuri, încercările de la Dumnezeu sunt poveri pe care El le dă oamenilor. Oricât de grea este povara dată ție de Dumnezeu, aceea este greutatea poverii pe care ar trebui să ți-o asumi, căci Dumnezeu te înțelege și știe că vei fi capabil să o duci. Povara dată ție de Dumnezeu nu-ți va depăși statura sau limitele rezistenței, așa că nu e nicio îndoială că o vei putea duce. Indiferent ce tip de povară, ce fel de încercare îți dă Dumnezeu, adu-ți aminte un singur lucru: indiferent dacă înțelegi voia lui Dumnezeu sau nu și indiferent dacă ești luminat și iluminat de Duhul Sfânt sau nu, după ce te rogi, indiferent dacă această încercare reprezintă faptul că Dumnezeu te disciplinează sau îți dă un avertisment, nu contează dacă tu nu înțelegi. Câtă vreme nu ai întârzieri în îndeplinirea datoriei și poți să i te conformezi cu fidelitate, Dumnezeu va fi satisfăcut și tu vei rămâne neclintit în mărturia ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai în citirea frecventă a cuvintelor lui Dumnezeu și în contemplarea adevărului există o cale de urmat”). Citind cuvântul lui Dumnezeu, înțeleg că El nu ne va da poveri pe care nu le putem duce, că ne cunoaște statura și ceea ce putem face. Cu cât suntem mai dispuși să-I ascultăm voia și cu cât ne e mai mare povara, cu atât avem experiențe mai bogate și o înțelegere mai profundă față de El. Trecând prin aceste dificultăți, acum înțeleg că în clipele de restriște mă pot cunoaște mai bine pe mine și acțiunile lui Dumnezeu și că pot avea mai multă credință în El. Când abia am început această datorie, îmi lipsea credința, nu știam cum să mă rog lui Dumnezeu sau să mă bizui pe El și nu căutam îndrumarea Lui. Mă bazam doar pe talentele mele pentru a-mi face datoria. După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu și I-am înțeles voia, am căpătat credință și am muncit din greu în datoria mea. Mă rugam adesea, mă bizuiam pe Dumnezeu și căutam comuniunea cu liderii, devenind conștient de principiile relevante pentru datorie și de unele căi și metode prin care să fac lucrarea bisericii. Trecând prin aceste lucruri, nu mă mai aflu într-o stare negativă și nu mai simt că nu pot să-mi fac bine datoria. Când mi se întâmplă lucruri zilnic, învăț să caut adevărul, să-mi fac corect datoria cu sârguință, iar când întâmpin dificultăți, mă rog lui Dumnezeu și El mă îndrumă și mă ajută să trec prin toate aceste medii și greutăți. Nici problemele și stresul nu mai sunt atât de mari. Dacă n-aș fi trecut prin aceste dificultăți, n-aș fi fost luminat de Dumnezeu, n-aș fi avut aceste realizări și câștiguri, cu atât mai puțin o experiență adevărată. În acest caz, nu mi-aș fi făcut datoria corect. Acum înțeleg cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Cu cât ești mai atent la voia lui Dumnezeu, cu atât povara ta este mai mare; cu cât povara ta este mai mare, cu atât mai bogată îți va fi experiența” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Să luăm seama la voia lui Dumnezeu pentru a atinge desăvârșirea”). Îmi doresc să port mai multe poveri pentru a-I răsplăti dragostea.

În prezent, Venezuela are multe dificultăți cu economia, serviciile publice și internetul. Deși uneori mă simt stresat, am învățat să mă bizui pe Dumnezeu, să-L caut și să am credință în El. Dacă n-aș fi trecut prin asta, n-aș fi înțeles cât de important e să-mi fac datoria sau cum să-L caut pe Dumnezeu când am dificultăți. Salvă lui Dumnezeu că mi-a permis să obțin aceste beneficii și cunoștințe.