de Liu Yunying, China

În mai 2014, Partidul Comunist Chinez a fabricat cazul Zhaoyuan din Shandong pentru a înscena și defăima Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și apoi a lansat imediat o „Reprimare de o sute de zile” la nivel național pentru a aresta membrii Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic. Numeroși frați și surori au fost arestați. În numai două luni, din septembrie până în noiembrie, mai bine de 30 de frați și surori din județul meu au fost arestați succesiv. La vremea aceea, eram responsabilă de lucrarea mai multor biserici și, în fiecare zi, sub privirile vigilente ale poliției, aranjam mutarea fraților și surorilor aflați în pericol și transferul cărților despre credința în Dumnezeu. În orice moment, eram în pericol de a fi arestată. Într-o noapte, un frate care a fost arestat și eliberat mi-a spus că, atunci când l-au interogat polițiștii, au menționat informații personale despre mine și chiar i-au arătat o fotografie cu mine și l-au întrebat dacă mă cunoștea. Fratele a spus că eram o țintă principală pentru arestare și m-a sfătuit să plec imediat. M-am gândit: „Atât de mulți frați și surori au fost arestați și încă mai este multă lucrare de gestionare a urmărilor de care trebuie să mă ocup. În plus, unii frați și surori se simt slăbiți din cauza arestărilor și persecuțiilor marelui balaur roșu și au nevoie de sprijin și ajutor. Voi pleca în câteva zile.” Dar fratele meu m-a îndemnat insistent: „Cel mai bine ar fi să pleci la noapte. Nu sta aici. Sunt camere peste tot pe drum, iar poliția te va găsi de îndată ce verifică înregistrările de supraveghere.” Odată ce am auzit asta, teroarea m-a cuprins brusc și am început să intru în panică. Așadar, am făcut repede aranjamentele pentru lucrarea bisericii care rămânea și am fugit într-un județ învecinat.

Un frate și o soră mai în vârstă și-au asumat riscul de a mă primi. Pentru că erau camere afară, nu puteam să ies și, prin urmare, a trebuit să stau în casa lor. Fiul lor lucra la o școală, iar guvernul emisese o circulară spunând că toți profesorii angajați și membrii familiilor lor nu puteau respecta credințele religioase, în caz contrar aveau să fie demiși din posturile lor. Din cauza asta, fiul lor se temea că viitorul lui ar putea fi afectat și s-a împotrivit credinței părinților lui în Dumnezeu. Sora se temea că fiul ei m-ar putea vedea în casă și m-ar raporta la poliție, așa că a aranjat ca eu să locuiesc în pod. De fiecare dată când se întorcea fiul surorii, eram foarte neliniștită. Odată, el a urcat ca să ia ceva. Îmi era teamă să nu fiu găsită de el, așa că m-am ascuns în spatele ușii și n-am îndrăznit să mă mișc. S-a întâmplat, pur și simplu, ca în acel moment, să iasă fum de ulei din bucătărie pe horn și nu m-am putut abține să nu tușesc. Mi-am acoperit repede capul și gura cu o plapumă și abia mai puteam respira. Sora mai avea un fiu care locuia alături și puteam auzi sunetul televizorului său când volumul era ridicat, așadar, pentru a rămâne ascunsă, nu îndrăzneam să aprind luminile în pod și, de obicei, vorbeam în șoaptă. Era iarnă pe atunci, iar încăperea era foarte rece, dar n-am îndrăznit să ies afară la soare. După o lungă perioadă de timp, am început să mă simt foarte deprimată și m-am întrebat: „Când voi putea să încetez să mai trăiesc în acest fel? Când pot să mă alătur familiei mele și să ies cu frații și surorile mele să-mi îndeplinesc datoria?” În perioada aceea, m-am rugat adesea la Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume și să mă lumineze astfel încât să-I înțeleg voia și să știu cum să traversez aceste împrejurări.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Poate că vă amintiți cu toții aceste cuvinte: «Căci necazul nostru ușor de purtat și temporar, lucrează în noi o greutate veșnică de slavă, dincolo de orice imaginație». Cu toții ați auzit aceste cuvinte înainte, totuși niciunul dintre voi nu a înțeles adevărata lor însemnătate. Astăzi, sunteți profund conștienți de însemnătatea lor reală. Aceste cuvinte vor fi împlinite de Dumnezeu în timpul zilelor de pe urmă și vor fi împlinite în cei care au fost persecutați cu cruzime de marele balaur roșu în ținutul unde stă încolăcit. Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu și deci, în acest ținut, cei care cred în Dumnezeu sunt astfel supuși umilinței și asupririi, și ca urmare, aceste cuvinte sunt împlinite în voi, acest grup de oameni. Deoarece a demarat într-un ținut care se împotrivește lui Dumnezeu, toată lucrarea lui Dumnezeu întâmpină piedici formidabile, iar îndeplinirea multora dintre cuvintele Lui ia mult timp; așadar, oamenii sunt rafinați ca rezultat al cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce este și o parte a suferinței. Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că atunci când o persoană crede în Dumnezeu în județul guvernat de Partidul Comunist Chinez, persecuția este inevitabilă, dar Dumnezeu Se folosește de astfel de împrejurări pentru a desăvârși credința oamenilor. Mi-am amintit că, în vremea în care nu mă aflam într-o asemenea împrejurare, crezusem că sunt capabilă să îndur greutăți și că am credință în Dumnezeu, dar odată ce am fost vânată până în punctul de a fi fără adăpost, de a mă ascunde și de a-mi pierde complet libertatea și a trebuit să sufăr cu adevărat, m-am plâns în inima mea și tot ce mi-am dorit a fost să evadez. Doar prin ceea ce au dezvăluit faptele mi-am dat seama că nu aveam deloc credință adevărată în Dumnezeu, nici ascultare și că statura mea era foarte mică. M-am gândit și la faptul că, în aceste câteva luni, PCC a scotocit case și a arestat cu frenezie oameni, a confiscat banii bisericii și i-a făcut pe mulți frați și surori să fugă din casele lor, răsturnându-le complet viețile și lăsându-i fără nici măcar un loc unde să locuiască. PCC a făcut atât de mult rău, arestând și persecutând oameni. Nu era scopul său doar acela de a-i îndepărta pe oameni de Dumnezeu și de a-i face să-L trădeze? Dacă deveneam slabă, mă retrăgeam sau chiar mă plângeam într-o astfel de împrejurare, aveam să cad pradă șiretlicurilor Satanei și să-mi pierd mărturia. Odată ce mi-am dat seama de acest lucru, am simțit mai puțină durere și chin în inima mea. M-am gândit: „Indiferent cât de mult timp trebuie să stau aici sau oricât de mult trebuie să sufăr, vreau să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu.”

După câteva luni, părea că investigațiile își pierduseră din amploare, așa că am mers într-un alt oraș să-mi îndeplinesc datoria. Pentru siguranță, mi-am tuns părul și am purtat o pălărie, mască și ochelari când ieșeam la întruniri. Am mers pe străzi înguste și rute ocolitoare, încercând din răsputeri să nu fiu observată. M-am gândit că, atât timp cât eram atentă, puteam să-mi îndeplinesc în continuare datoria. Am fost surprinsă când, într-o seară, câteva luni mai târziu, conducătorul meu a venit în grabă la mine și mi-a spus: „Poliția a postat datele tale pe internet. Te caută. Anunțul de căutare a fost trimis pe telefoanele mobile ale rezidenților din zona centrală a orașului nostru și din mai multe districte din împrejurimi pentru a le spune să raporteze dacă te văd. Polițiștii au aflat că unchiul tău ți-a predicat Evanghelia și i-au arestat deja pe el și pe mătușa ta. Pentru siguranță, nu mai poți ieși să-ți îndeplinești datoria.” Mai târziu, am primit vești că polițiștii mi-au găsit bunicul în vârstă de 80 de ani și l-au chestionat cu privire la locul în care mă aflam. Totodată, au închis centrul de fizioterapie al unchiului meu. Ba mai mult, polițiștii le căutau pe mama și pe sora mea, deci nici ele nu puteau merge acasă. Când am aflat aceste vești, m-am înfuriat foarte tare. Credința mea în Dumnezeu era corectă și potrivită. De ce Partidul Comunist îi asuprea atât de rău pe oamenii care cred în Dumnezeu? De ce nu exista deloc corectitudine și libertate de credință în China? Plănuisem inițial să mă întorc pe ascuns să-mi văd familia, dar nu mă așteptam să fiu dată în urmărire sau ca ei să îmi amenințe și să-mi intimideze familia. Cu toate că aveam o casă, nu mă puteam întoarce, iar familia mea fusese implicată și arestată. Mi-am dat seama că acum eram o infractoare căutată și m-am întrebat ce vor spune prietenii și familia mea despre mine. Aveau să creadă că făcusem ceva rău? Cum voi putea da ochii cu ei în viitor? Gândindu-mă la asta, nu mi-am putut opri lacrimile să nu curgă. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai nefericită mă simțeam. Simțeam că era prea dificil să crezi în Dumnezeu în China. Îndurerată, m-am rugat la Dumnezeu: „Dumnezeule! Nu știu cum să depășesc momentul. Te rog, dă-mi credință și putere și îndrumă-mă să-Ți înțeleg voia.” După ce m-am rugat, m-am gândit la un imn din cuvântul lui Dumnezeu, „Cea mai însemnată viață”, care spune: „Tu ești o ființă creată – ar trebui, desigur, să-L slăvești pe Dumnezeu și să urmărești o viață plină de sens. Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (2)”). Ascultându-l, m-am emoționat până la lacrimi. Este corect și potrivit ca ființele create să creadă în Dumnezeu și să se închine lui Dumnezeu, iar El aprobă acest lucru. M-am gândit la Iov, care avea frică de Dumnezeu și s-a ferit de rău. Chiar dacă și-a pierdut copiii și averea, a îndurat furuncule pe tot corpul și a fost judecat și înțeles greșit de soția și prietenii săi, el tot și-a păstrat credința în Dumnezeu, L-a lăudat în suferința sa, a rămas ferm în mărturia sa pentru Dumnezeu și l-a umilit pe Satana. Mai era, de asemenea, Petru, care a căutat să-L cunoască și să-L iubească pe Dumnezeu întreaga viață. A experimentat sute de încercări și rafinări, a îndurat dureri groaznice și, în cele din urmă, a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu, creând astfel o mărturie frumoasă și răsunătoare. Ca ființă creată, este atât de plin de sens să fii capabil să rămâi ferm în mărturia pentru Dumnezeu și să dobândești aprobarea Creatorului! Pe atunci, eram căutată și urmărită de Partidul Comunist din cauza credinței mele în Dumnezeu. Chiar dacă rudele și prietenii mei mă înțelegeau greșit și mă abandonau, nu era nimic rușinos în asta, pentru că urmam calea cea dreaptă în viață și făceam cel mai drept lucru. Pe măsură ce mă gândeam la asta, am simțit mai puțină durere și, în schimb, m-am simțit mândră de mine pentru că eram capabilă să sufăr în acest fel.

Într-o zi din ianuarie 2016, o soră mi-a înmânat un pachet de cărți de joc. L-am luat și am văzut că avea fotografia și informațiile mele de identitate tipărite pe el. Numele meu, codul numeric personal și adresa de domiciliu erau toate acolo, și scria că eram declarată ca fugară pe internet de către Biroul de Securitate Publică drept „o infractoare suspectă de organizarea și folosirea unei organizații de cult pentru a submina aplicarea legii”. Pe cartea de joc era, de asemenea, imprimat un număr de linie telefonică de raportare și declarația că informatorii ar putea fi recompensați. Sora a spus că poliția distribuia seturi de cărți de joc care conțineau fotografii și informații despre mine și despre alte trei surori responsabile de munca bisericii, alături de cele ale criminalilor și tâlharilor. Mai târziu, am auzit de la frații și surorile mele că au văzut un anunț de căutare pentru mine pe marile ecrane din afara gării și pe avizierul de la intrarea Biroului de Securitate Publică. Să aud toate acestea mi se părea pur și simplu uimitor. Voiam să-i întreb: „Ce lege am încălcat? Ce anume din ce am făcut a încălcat legea? De ce folosiți asemenea mijloace lipsite de scrupule ca să mă vânați și să mă prindeți?” Nu m-am putut abține să nu-mi amintesc un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Vreme de mii de ani acesta a fost pământul murdăriei. Este insuportabil de murdar, suferința abundă, stafiile gonesc năvalnic pretutindeni, păcălind și înșelând, făcând acuzații nejustificate, fiind nemiloase și rele, călcând în picioare acest oraș al fantomelor și lăsându-l plin de cadavre; duhoarea descompunerii acoperă pământul și umple aerul și este păzită cu strășnicie. Cine poate vedea lumea de dincolo de ceruri? Diavolul leagă strâns tot trupul omului, îi voalează amândoi ochii și îi sigilează buzele. Regele diavolilor a fost turbat vreme de câteva mii de ani, chiar până astăzi, când încă mai veghează atent asupra orașului fantomelor, ca și cum ar fi un palat inexpugnabil al demonilor; această haită de câini de pază, între timp, se holbează cu ochi dușmănoși, temându-se profund că Dumnezeu îi va lua prin surprindere și îi va șterge de pe fața pământului, lăsându-i fără un loc al păcii și fericirii. Cum ar putea oamenii dintr-un asemenea oraș al fantomelor să-L fi văzut vreodată pe Dumnezeu? S-au bucurat ei vreodată de afecțiunea și frumusețea lui Dumnezeu? Ce apreciere au ei față de chestiunile lumii omenești? Câți dintre ei pot înțelege voia înflăcărată a lui Dumnezeu? Nu-i de mirare, atunci, că Dumnezeu întrupat rămâne complet ascuns: într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, au început de multă vreme să-L trateze pe Dumnezeu ca pe un dușman, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit adevărata natură a marelui balaur roșu. PCC este un inamic al lui Dumnezeu, un diavol care se împotrivește lui Dumnezeu și-L urăște, iar locul în care domnește el este bârlogul diavolului Satana. Pur și simplu refuză să-I permită lui Dumnezeu să existe și cu atât mai puțin le permite oamenilor să creadă în adevăratul Dumnezeu și să urmeze calea cea dreaptă. Acesta este motivul pentru care definește creștinismul drept o „sectă” și Biblia drept „literatură sectară” și îi arestează pe creștini cu atâta nebunie. Pentru a alunga lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, fabrică tot felul de zvonuri și creează dosare penale false pentru a înscena și discredita Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, îi urmărește și ordonă arestările credincioșilor în Dumnezeu ca și cum ar fi cei mai odioși dintre criminali și îi înșală și îi îndeamnă pe cei care nu cunosc faptele să-i urască pe cei credincioși și să se împotrivească lui Dumnezeu alături de el. Partidul Comunist chiar spune orice minciună posibilă și face orice lucru inimaginabil de rău! Odată ce am recunoscut asta, mi-a întărit hotărârea de-a mă lepăda de marele balaur roșu și de a-L urma pe Dumnezeu până la capăt! Ulterior, am auzit de la conducătoarea mea că două surori care erau declarate ca fiind căutate alături de mine pe cărțile de joc fuseseră arestate și condamnate la patru ani de închisoare.

Patru luni mai târziu, poliția a oferit 10000 yuani în plus pentru arestarea mea. O soră din orașul meu natal mi-a trimis o scrisoare și mi-a spus că secretarul de partid din sat împrăștia zvonuri cum că, pentru că eu credeam în Dumnezeu, nu mai voiam să-mi văd familia sau rudele și că acționam împotriva guvernului. Odată cu trecerea timpului, zvonurile au devenit din ce în ce mai scandaloase și unele au început să spună că înnebunisem sau că vindeam droguri. Când oamenii din satele învecinate au auzit aceste zvonuri, m-au defăimat și m-au condamnat cu toții. Fratele meu mai mic considera aceste zvonuri atât de insuportabile și era atât de îngrijorat pentru mine, încât a plâns în hohote și a vrut să vină să mă găsească. Când am aflat asta, nu am putut să mă calmez sau să-mi opresc lacrimile să nu curgă. Voiam cu adevărat să stau în fața rudelor și prietenilor mei și să le explic că eu credeam în adevăratul Dumnezeu, urmam calea cea dreaptă și nu făcusem nimic ilegal. Voiam să zbor direct la fratele meu, să-l mângâi și să-i spun să nu-și facă griji pentru mine. Dar dacă mă întorceam așa, aveam să fiu, cu certitudine, arestată de poliție și i-aș pune, totodată, în pericol pe frații și surorile cu care intram în contact. M-am plimbat agitată prin cameră. Cu cât mă gândeam mai mult la aceste lucruri, cu atât mai mult nu aveam stare. În cele din urmă, am hotărât să-mi asum riscul și să-l sun pe fratele meu.

Știam că, probabil, telefonul mobil al fratelui meu era monitorizat de poliție, dar tot ce voiam să fac era să-i vorbesc, așa că nu m-am preocupat cu astfel de detalii. M-am deghizat și am mers cu bicicleta într-un loc aflat la zeci de kilometri distanță ca să îl sun, dar, spre surprinderea mea, apelul nu s-a efectuat. Nu eram pregătită să renunț, așa că am încercat din nou, dar rezultatul a fost același. Dintr-odată am fost vag conștientă că aceasta era probabil intervenția lui Dumnezeu. Dacă telefonul mobil al fratelui meu era monitorizat, atunci și el și eu am fi fost în pericol. Gândindu-mă la asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Astăzi aproape că am cedat în fața unui truc de-al Satanei. Dacă nu m-ai fi oprit la timp, aș fi putut fi în pericol. Dumnezeule, Tu îmi cunoști slăbiciunile. Te rog, condu-mă și îndrumă-mă și dă-mi credință și putere…” Când m-am întors la casa gazdei mele pentru devoționale spirituale, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cei la care Dumnezeu Se referă ca biruitori sunt cei care încă pot să mărturisească ferm, să-și mențină încrederea și devotamentul față de Dumnezeu când sunt sub influența Satanei sau sunt asediați de Satana, adică atunci când se găsesc printre forțele întunericului. Dacă poți să rămâi cu inima pură înaintea lui Dumnezeu și să păstrezi iubirea autentică pentru Dumnezeu indiferent de situație, atunci tu mărturisești ferm în fața lui Dumnezeu, și asta vrea să spună Dumnezeu prin «a fi biruitor»” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că El creează un grup de biruitori în zilele de pe urmă. Indiferent cât de multă durere și rafinare îndură aceștia sau în ce fel forțele Satanei îi atacă și îi perturbă, ei sunt capabili să-și păstreze credința în Dumnezeu și să-L urmeze până la capăt. Apoi m-am gândit cum, atunci când am fost calomniată și defăimată, am devenit pesimistă și slabă pentru că mă temeam că reputația mea va fi distrusă. De asemenea, mă temeam că fratele meu mai mic nu va înțelege, așa că pentru a-i oferi liniște sufletească, am ignorat siguranța fraților și surorilor mele. Am văzut că nu aveam niciun pic de credință sau devotament pentru Dumnezeu. Nu-mi pierdeam eu mărturia făcând asta? Marele balaur roșu mă vâna de parcă eram o infractoare, incitându-i pe toți să mă atace și să mă defăimeze și făcându-mi rudele să mă înțeleagă greșit. Făcea aceste lucruri întocmai pentru că voia să mă facă pesimistă și slabă și să mă oblige să-L trădez pe Dumnezeu. Nu trebuia să las trucurile viclene ale marelui balaur roșu să învingă. Odată ce mi-am dat seama de asta, m-am hotărât: voi mărturisi ferm sub asediul Satanei pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și îl voi umili pe marele balaur roșu!

Boala a fost, de asemenea, o problemă care m-a chinuit în timpul zilelor mele de fugă. Avusesem o rezecție a plămânului stâng când aveam 15 ani și nici plămânul drept nu era prea bun. La vremea aceea, medicul mi-a spus să respir mai mult aer curat și să fac mișcare corespunzător pentru a-mi crește capacitatea pulmonară. Dar pentru că eram căutată de poliție, am fost nevoită să mă ascund în interior o lungă perioadă de timp. N-am putut ieși afară să respir aer curat. N-am avut nici măcar șansa de a face exerciții pe un balcon. Trebuia să fiu foarte atentă când deschideam din când în când fereastra ca să iau aer curat, pentru că dacă eram descoperită de vecini, nu eram doar eu în pericol, ci îi puneam în pericol și pe frații și surorile care mă găzduiau. După ce am stat mult timp într-un astfel de mediu, condiția mea fizică a început să se deterioreze. Aerul nu putea circula în interior, așa că mi-a fost din ce în ce mai greu să respir, îmi simțeam pieptul congestionat și, după o vreme, plămânul a început să mă doară și tușeam deseori. Când îngenuncheam și mă rugam, simțeam că un lichid era pe cale să-mi iasă din gură. Când dormeam pe o parte, puteam simți lichidul mișcându-se în plămânul meu. Mai târziu, când s-a agravat și mai mult, am început să tușesc cu sânge. Frații și surorile mele m-au sfătuit să merg la spital, dar pentru a merge la spital și a vedea un medic, trebuia să mă înregistrez folosind cartea de identitate. Eram o fugară, deci dacă se întâmpla ceva, nu numai că aveam să fiu arestată, dar frații și surorile care avuseseră grijă de mine ar fi fost implicați, așa că nu am îndrăznit să merg la spital. Unii frați și surori mi-au adus medicamente tradiționale chinezești, dar starea mea nu s-a îmbunătățit după ce le-am luat. Tușeam, în continuare, cu sânge. Nu puteam mânca, iar trupul meu devenea din ce în ce mai slăbit. Îmi era puțin frică, pentru că dacă lăsam în continuare afecțiunea mea netratată și se înrăutățea, respirația mea nu s-ar opri în cele din urmă și m-aș sufoca? N-ar însemna asta că speranța mea pentru mântuire și o destinație frumoasă ar dispărea? N-ar fi fost în zadar toți acei ani ai mei de lepădare de sine, de sacrificare și de strădanie pe care i-am făcut în credința mea în Dumnezeu? Chiar nu voiam să mor. Când am văzut că starea mea se înrăutățește pe zi ce trece și că tușeam sânge, nu m-am putut abține să nu plâng și m-am simțit complet nefericită.

Mai târziu, am căutat fragmente din cuvântul lui Dumnezeu care se potriveau stării mele și am dat peste acest pasaj: „Iov nu s-a târguit cu Dumnezeu și nu a avut cereri sau pretenții de la El. Lăudarea numelui lui Dumnezeu s-a datorat marii puteri și autorități ale lui Dumnezeu în conducerea tuturor lucrurilor și nu a depins de faptul dacă primea binecuvântări sau era lovit de nenorociri. El credea că, indiferent dacă Dumnezeu îi binecuvântează pe oameni sau aduce nenorociri asupra lor, puterea și autoritatea lui Dumnezeu nu se vor schimba și, prin urmare, indiferent de împrejurările unei persoane, numele lui Dumnezeu ar trebui lăudat. Faptul că omul este binecuvântat de Dumnezeu se întâmplă datorită suveranității lui Dumnezeu și când nenorocirea se abate asupra omului este tot datorită suveranității lui Dumnezeu. Puterea și autoritatea lui Dumnezeu conduc și rânduiesc tot ce are legătură cu omul; capriciile sorții omului reprezintă manifestarea puterii și autorității lui Dumnezeu; și, indiferent de punctul de vedere al unei persoane, numele lui Dumnezeu ar trebui lăudat. Aceasta este ceea ce Iov a experimentat și a ajuns să cunoască în timpul anilor vieții sale. Toate gândurile și acțiunile lui Iov au ajuns la urechile lui Dumnezeu, au ajuns înaintea lui Dumnezeu și au fost considerate importante de către Dumnezeu. Dumnezeu a prețuit această cunoaștere a lui Iov și l-a prețuit pe Iov pentru că avea o asemenea inimă. Această inimă aștepta întotdeauna porunca lui Dumnezeu și în toate locurile și indiferent de timp sau loc, primea tot ceea ce se abătea asupra ei. Iov nu a avut cerințe pentru Dumnezeu. Ceea ce a cerut de la sine însuși a fost să aștepte, să accepte, să confrunte și să respecte toate aranjamentele care veneau de la Dumnezeu; Iov credea că aceasta este datoria lui și era exact ceea ce dorea Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles puțin despre voia lui Dumnezeu. Faptul că boala mea se agrava era un lucru permis de Dumnezeu. Era testul lui Dumnezeu pentru mine ca să vadă dacă aveam credință și ascultare adevărate. Însă când aveam dureri, nu mă gândeam la altceva decât la viața mea, la moarte și la destinația finală. Mă temeam că aveam să-mi pierd mântuirea dacă muream. Am văzut că am crezut în Dumnezeu doar pentru a obține binecuvântări, că încercam să mă târguiesc cu Dumnezeu, că îmi lipsea conștiința și rațiunea pe care ar trebui să le aibă o ființă creată și că nu am ascultat deloc de Dumnezeu. M-am gândit la Iov. Indiferent dacă Dumnezeu i-a dat o mare bogăție sau i-a permis Satanei să-l priveze de tot, el a lăudat numele lui Dumnezeu și a crezut că, indiferent dacă Dumnezeu dă sau ia, Dumnezeu este drept. Credința lui Iov în Dumnezeu nu era întinată de motive personale, el nu ținea cont de propriile interese, câștiguri, pierderi și, indiferent ce a făcut Dumnezeu, putea să stea în poziția unei ființe create și, pur și simplu, să-L asculte pe Dumnezeu. A văzut ascultarea față de Dumnezeu ca fiind mai importantă decât propria viață. Umanitatea, conștiința și rațiunea lui Iov m-au făcut să mă simt deosebit de rușinată. În toată credința mea în Dumnezeu până în acest punct, încercasem să mă târguiesc cu Dumnezeu și eram încă foarte răzvrătită și coruptă. Chiar dacă era să mor din cauza bolii mele, asta ar fi prin dreptatea lui Dumnezeu. Când am recunoscut asta, am știut cum ar trebui să înfrunt boala și moartea, așa că m-am gândit în sinea mea: „Indiferent cum evoluează boala mea, mă voi încredința lui Dumnezeu și mă voi supune rânduielilor Sale.”

Într-o dimineață din noiembrie 2016, chiar când voiam să mă ridic, a început să mă doară plămânul. Mi-a luat vreo zece minute și toată puterea mea să mă ridic și să mă sprijin de tăblie. În acel moment, vântul rece ca gheața a intrat pe fereastră și m-am simțit cu adevărat neajutorată. Nu mă puteam opri din plâns. După un timp, am început să respir sacadat, bătăile inimii mi s-au accelerat, întregul meu corp s-a încordat, mă chinuiam să expir și să inspir și simțeam un disconfort puternic în întregul corp. Am simțit că mă puteam sufoca în orice moment și m-am gândit că, de data aceasta, s-ar putea să nu supraviețuiesc. Cândsurorile mele m-au văzut așa, au fost atât de îngrijorate încât nu știau ce să facă, așa că au chemat o soră care avea o clinică. S-a chinuit să-mi facă o perfuzie intravenoasă, dar chiar și după ce a introdus acul, perfuzia nu a curs, deoarece fluxul meu sanguin aproape se oprise. Lipsită de speranță, ea a mers la ușa camerei, a clătinat din cap și a spus: „Nu e nimic ce putem face.” Unele surori s-au întors și și-au șters în liniște lacrimile. Știam că eram pe cale să mor și eram puțin speriată. Mă temeam că, dacă muream, n-aș vedea realizările Împărăției. În acel moment, cuvintele lui Iov au început să mi se tot ivească în minte: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve” (Iov 1:21). M-am gândit, totodată, la pasajul din cuvântul lui Dumnezeu pe care-l citisem mai devreme: „Când te confrunți cu suferința, trebuie să poți fi capabil să lași deoparte grija pentru trup și să nu te plângi de Dumnezeu. Când Dumnezeu Se ascunde de tine, trebuie să poți să ai credința de a-L urma, de a-ți păstra iubirea de dinainte fără să o lași să șovăie sau să se risipească. Indiferent ce face Dumnezeu, trebuie să te supui planului Său și să fii pregătit să-ți blestemi trupul, mai degrabă decât să te plângi de El. Când te confrunți cu încercări, trebuie să-L mulțumești pe Dumnezeu, deși s-ar putea să plângi amarnic sau să eziți să te desparți de vreun obiect îndrăgit. Doar aceasta este adevărata iubire și credință” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au inspirat foarte mult. Înainte, mă temeam de moarte, așa că nu L-am ascultat pe Dumnezeu deloc, dar, de data aceasta, nu mai puteam să nu mă răzvrătesc împotriva Lui. Chiar dacă muream cu adevărat, n-aveam nicio plângere. Sunt o ființă creată, așa că ar trebui să-L ascult pe Dumnezeu. În plus, am fost norocoasă să fi acceptat Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și să fi auzit adevăruri pe care sfinții din toate epocile trecute nu le-au auzit niciodată. Acestea erau deja harul și favoarea lui Dumnezeu pentru mine. Chiar dacă înfruntam moartea, tot trebuia să-L slăvesc pe Dumnezeu! Așadar, m-am străduit să spun două cuvinte: hârtie, pix. Surorile le-au adus în grabă, m-am sprijinit de surori și mi-am folosit toate puterile pentru a scrie în caiet: „Dumnezeu este veșnic drept! El este veșnic vrednic de lauda noastră!” În momentul în care m-am oprit din scris și am lăsat pixul deoparte, vederea mi s-a întunecat treptat.

Surorile au plâns și m-au ținut de mână, încurajându-mă să mă bazez pe Dumnezeu și să perseverez, dar în fața faptelor dinaintea mea, am simțit că nu mai pot rezista, că era imposibil să trăiesc. Am simțit că inima mea se scufunda treptat în ocean, iar sunetele din jurul meu s-au stins. Dar tocmai când am simțit că nu există speranță, un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu a apărut foarte clar în mintea mea: „Credința oamenilor e necesară atunci când ceva nu poate fi văzut cu ochiul liber, iar credința ta e necesară când nu poți renunța la propriile tale noțiuni. Când lucrarea lui Dumnezeu nu îți este clară, ceea ce ți se cere este să ai credință, să iei o poziție fermă și să fii martor. Când Iov a ajuns în acest punct, Dumnezeu i S-a arătat și i-a vorbit. Adică, doar din credința ta vei putea să-L vezi pe Dumnezeu și, când ai credință, El te va desăvârși. Fără credință, El nu poate să te desăvârșească” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Luminarea din cuvântul lui Dumnezeu m-a mângâiat și m-a încurajat puternic. Viața mea vine de la Dumnezeu și dacă trăiam sau muream în acea zi stătea în mâinile lui Dumnezeu. Fără permisiunea Lui, nici forțele răului Satanei, nici boala nu mi-ar putea lua viața. Atâta timp cât îmi rămânea o singură suflare în mine, nu puteam să renunț și nu ar trebui să îmi pierd speranța în Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Chiar dacă înfrunt astăzi moartea, am simțit în profunzime că Tu îmi ești mereu alături. Dumnezeule, doresc să mă încred complet în Tine și îmi las viața și moartea în întregime Ție! Cred că, indiferent ce vei face, Tu ești drept. Am venit înaintea Ta în această viață și am dobândit o oarecare cunoaștere despre Tine, prin urmare, chiar dacă voi muri, nu voi avea nicio plângere și nici regrete. Dacă nu mor astăzi, dacă pot continua să trăiesc, de azi îaninte, îmi doresc să urmăresc adevărul, să-mi îndeplinesc bine datoria și să răsplătesc marea Ta iubire.” În acel moment, o soră a cântat imnul „Iubire pură fără pată”: „«Iubirea» se referă la un sentiment care este pură și fără cusur, în care îți folosești inima pentru a iubi, a simți și a fi grijuliu. În iubire, nu există niciun fel de condiții, obstacole și distanțe. În iubire, nu există nicio bănuială, nicio înșelăciune și nicio viclenie. În iubire, nu există niciun comerț și nimic necurat. Dacă iubești, atunci te vei dedica cu bucurie, vei îndura greutăți cu bucurie, vei fi compatibil cu Mine […]” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși”). După ce am auzit aceste versuri, am simțit o remușcare grozavă. După ce am crezut în Dumnezeu atât de mult timp, nu pusesem în practică niciunul dintre cuvintele Sale și nici nu-L iubisem cu adevărat. Acum, fie că aveam să trăiesc, fie că aveam să mor, voiam doar să urmăresc ascultarea de Dumnezeu. În timp ce contemplam cuvintele lui Dumnezeu, a avut loc un miracol. Fără să îmi dau seama, respirația mi s-a ușurat treptat, respirațiile mi-au devenit mai puțin rapide și inima mi-a devenit mult mai calmă. Când surorile au văzut că mi-am revenit, L-au slăvit pe Dumnezeu cu entuziasm, iar eu am văzut cu adevărat faptele miraculoase ale lui Dumnezeu. Deși puteam să respir normal, corpul meu era deja extrem de epuizat, așa că surorile mele m-au sfătuit totuși să mă internez în spital. Una dintre ele mi-a dat cartea ei de identitate, dar îmi era frică să o implic. M-a ținut de mână și a spus: „Să ne rugăm la Dumnezeu împreună. Ce contează acum este să ajungem la spital. Doar roagă-te la Dumnezeu pentru perseverență și va fi bine.” Eram atât de emoționată încât n-am știut ce să spun și nici nu aveam puterea s-o spun, așa că am putut doar să dau din cap, știind că toate astea erau din iubirea lui Dumnezeu. După ce am ajuns la spital, deși medicul avea câteva îndoieli cu privire la cartea mea de identitate, nu mi-a căutat în detaliu identitatea reală, iar procesul tratamentului a decurs relativ lin. Starea mea s-a îmbunătățit treptat și am fost externată din spital după aproximativ o săptămână.

După ce am fost externată din spital, mi-am continuat viața ascunzându-mă. Din cauză că frații și surorile din jurul meu erau adesea arestați, deseori trebuia să mă mut de urgență într-un loc nou, ceea ce a devenit o corvoadă groaznică pentru mine. Trebuia să port o mască atunci când mă mutam în altă casă pentru a nu fi surprinsă de camere, dar îmi îngreuna respirația. Odată, când mergeam grăbită pe drum purtând o mască, nu am putut să respir. A fost foarte greu să mă urc în autobuz și, odată ce am făcut-o, erau mulți oameni înăuntru, iar aerul era atât de sufocant încât respiram adânc, înghițind cu noduri. Pieptul mi s-a strâns dureros, iar ochii mi s-au mărit involuntar. Am simțit că, dacă nu cobor din autobuz, s-ar putea să mor în el. M-am rugat în mod constant și L-am strigat pe Dumnezeu în inima mea și, după un timp, am reușit să respir un pic mai ușor. După ce m-am mutat de atâtea ori, m-am simțit slăbită și mi-a fost teamă că trupul meu nu va putea face față și că acest chin mă va ucide dacă va continua. Mai târziu, am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Se cer de la noi credință și dragoste extreme în această etapă a lucrării. S-ar putea să ne împiedicăm din cea mai mică neatenție, căci această etapă a lucrării e diferită de toate cele de dinainte: ceea ce desăvârșește Dumnezeu e credința omului, care este atât invizibilă, cât și intangibilă. Ceea ce face Dumnezeu este să convertească cuvintele la credință, la dragoste și la viață. Oamenii trebuie să ajungă într-un punct în care vor fi îndurat sute de rafinări și în care au o credință mai mare decât cea a lui Iov. Ei trebuie să îndure suferințe incredibile și tot felul de torturi fără a-L părăsi vreodată pe Dumnezeu. Când sunt ascultători până la moarte și au credință mare în Dumnezeu, atunci această etapă a lucrării lui Dumnezeu este completă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (8)”). Este adevărat, calea de a-L urma pe Dumnezeu este în mod inerent accidentată și dificilă. Persecuția Partidului Comunist împotriva creștinilor nu a încetat niciodată. Crezând în Dumnezeu, ne confruntăm cu pericolul de a fi arestați, torturați sau chiar uciși în orice moment, dar Dumnezeu folosește astfel de împrejurări pentru a ne desăvârși credința. Știam că, în calitate de persoană care crede în Dumnezeu și Îl urmează, ar trebui să îndur aceste persecuții și necazuri. Când m-am gândit la asta, mi-am simțit credința reînnoită.

Privind înapoi la anii mei de credință în Dumnezeu, văd că Partidul Comunist Chinez a folosit diverse mijloace pentru a mă împinge, pas cu pas, într-o fundătură, dar cuvintele lui Dumnezeu m-au condus și m-au luminat întotdeauna. Acum, discern întrucâtva esența demonică a PCC și am dobândit o oarecare înțelegere a întinării căutării de binecuvântări în credința mea și am învățat cum să fiu rezonabilă în fața lui Dumnezeu. Am văzut, de asemenea, faptele miraculoase ale lui Dumnezeu. Când am fost în pragul morții, Dumnezeu m-a îndrumat spre supraviețuirea cu tenacitate, iar credința mea în Dumnezeu a devenit mai puternică. Toate acestea sunt lucruri pe care nu le-aș fi putut dobândi niciodată într-un mediu confortabil. Decid că, indiferent cum mă persecută PCC sau cât de grele sau dificile devin lucrurile, Îl voi urma pe Dumnezeu, îmi voi îndeplini în mod corespunzător datoria și Îi voi răsplăti iubirea lui Dumnezeu.