Dumnezeu îi detestă pe toți urmașii marelui balaur roșu și îl urăște și mai mult pe însuși marele balaur roșu: aceasta este sursa mâniei din inima lui Dumnezeu. Se pare că Dumnezeu Își dorește să arunce în iazul de foc și pucioasă toate lucrurile care aparțin marelui balaur roșu, pentru a le arde. Există chiar momente în care pare că Dumnezeu ar vrea să-Și întindă mâna pentru a-l distruge personal pe marele balaur roșu – doar asta ar putea șterge dezgustul din inima Lui. Fiecare persoană din casa marelui balaur roșu este o fiară lipsită de umanitate și acesta este motivul pentru care Dumnezeu Și-a reprimat puternic mânia pentru a spune următoarele: „În tot poporul Meu și printre toți fiii Mei, adică, printre cei pe care Eu i-am ales din întreaga rasă umană, voi aparțineți celui mai de jos grup”. Dumnezeu a început o luptă decisivă cu marele balaur roșu în propria lui țară și El îl va distruge când planul Său va ajunge să rodească și nu îi va mai permite să corupă omenirea sau să devasteze sufletele oamenilor. În fiecare zi, Dumnezeu strigă la poporul Său adormit, ca să-l mântuiască, dar toți se află într-o stare de năuceală, ca și cum ar fi luat somnifere. Dacă Dumnezeu încetează, chiar și pentru o clipă, să-i trezească, ei se vor întoarce la starea lor de somn, pe deplin inconștienți. Se pare că toți oamenii Lui sunt paralizați pe două treimi. Ei nu-și cunosc propriile nevoi și propriile neajunsuri și nici măcar ce ar trebui să poarte sau să mănânce. Acest lucru e suficient să arate că marele balaur roșu a depus un mare efort pentru a corupe oamenii. Urâțenia lui se extinde peste toate regiunile Chinei, iar el i-a tulburat într-atât pe oameni, încât ei nu-și mai doresc să rămână în această țară decadentă, vulgară. Ceea ce Dumnezeu urăște cel mai mult este substanța marelui balaur roșu și de aceea El, în mânia Sa, le reamintește oamenilor în fiecare zi, iar ei trăiesc sub ochiul Său plin de mânie. Chiar și așa, cei mai mulți oameni încă nu știu să-L caute pe Dumnezeu; în schimb, stau acolo, privind și așteptând să fie hrăniți din palmă. Chiar dacă ar muri de foame, tot nu ar fi dornici să meargă să-și găsească propria mâncare. Conștiința omului a fost de mult timp coruptă de Satana și, în esență, s-a schimbat într-una a cruzimii. Nu este de mirare că Dumnezeu a spus: „Dacă nu v-aș fi îndemnat, încă nu v-ați fi trezit, ci ați fi rămas ca înghețați și, din nou, de parcă ați fi hibernat”. Este ca și cum oamenii ar fi niște animale care hibernează, care au trecut peste iarnă fără nevoia să mănânce sau să bea; aceasta este tocmai starea actuală a oamenilor lui Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu cere doar ca oamenii să ajungă să-L cunoască pe Însuși Dumnezeu întrupat în lumină; El nu cere ca oamenii să se schimbe prea mult, și nici ca ei să aibă o mare creștere în viața lor. Asta ar fi de ajuns pentru a-l înfrânge pe murdarul și întinatul mare balaur roșu, astfel arătând cu atât mai mult puterea cea mare a lui Dumnezeu.

Când oamenii citesc cuvintele lui Dumnezeu, ei înțeleg doar sensul literal și sunt incapabili să priceapă semnificația lor spirituală. Simplele cuvinte „valurile agitate”, au uluit pe fiecare erou și campion. Când mânia lui Dumnezeu este arătată, oare cuvintele, acțiunile și firea Lui nu sunt valurile agitate? Când Dumnezeu judecă întreaga omenire, nu este aceasta o dezvăluire a mâniei Lui? Nu acesta este momentul când acele valuri agitate capătă forță? Din cauza corupției lor, care dintre oameni nu-și dorește să trăiască în mijlocul unor astfel de valuri agitate? Cu alte cuvinte, cine nu trăiește în mijlocul mâniei lui Dumnezeu? Când Dumnezeu Își dorește să abată catastrofa asupra omenirii, nu e acela momentul în care văd oamenii „grămada de nori întunecați care se rostogolesc”? Ce persoană nu fuge de catastrofă? Mânia lui Dumnezeu se revarsă ca o ploaie torențială și îi suflă pe oameni ca un vânt sălbatic. Oamenii sunt purificați toți prin cuvintele lui Dumnezeu, de parcă ar fi întâlnit o furtună de zăpadă învolburată. Pentru omenire, cuvintele lui Dumnezeu sunt cel mai greu de pătruns. Prin cuvintele Sale, El a creat lumea și prin cuvintele Sale, conduce și purifică întreaga omenire. Și, în final, Dumnezeu va reda întregului univers puritatea prin cuvintele Sale. În tot ceea ce spune, se poate vedea că existența Duhului lui Dumnezeu nu este goală și că doar în cuvintele lui Dumnezeu pot oamenii să zărească modul în care să supraviețuiască. Toți oamenii Îi prețuiesc cuvintele, deoarece ele conțin provizia vieții. Cu cât oamenii se concentrează mai mult la cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai multe întrebări le va adresa El – întrebări care îi încurcă și nu le lasă șansa să răspundă. Doar întrebările succesive ale lui Dumnezeu sunt suficiente ca oamenii să cumpănească o vreme, ca să nu mai vorbim de restul cuvintelor Sale. În Dumnezeu, totul este într-adevăr bogat și îmbelșugat și nu lipsește nimic. Totuși, oamenii nu pot să se bucure de multe lucruri; ei cunosc doar partea de suprafață a cuvintelor Sale, ca aceia care văd pielea puiului, dar nu pot să mănânce și carnea. Aceasta înseamnă că binecuvântările oamenilor sunt lipsite de noroc, așa că ei nu pot să se bucure de Dumnezeu. Printre noțiunile sale, fiecare persoană are propria imagine a lui Dumnezeu, și de aceea nimeni nu știe ce este un Dumnezeu nedeslușit sau care este chipul Satanei. Așadar, atunci când Dumnezeu a spus „Căci lucrul în care tu crezi este doar chipul Satanei și, oricum, nu are nimic de-a face cu Dumnezeu Însuși,” toți oamenii au fost uluiți: avuseseră credință atât de mulți ani, dar nu știau că acela în care credeau ei era Satana, și nu Dumnezeu Însuși. Au simțit în sinea lor un gol neașteptat, dar nu au știut ce să spună. Au început apoi să devină din nou confuzi. Doar lucrând în acest fel oamenii pot accepta mai bine o lumină nouă și, prin urmare, pot nega lucrurile din vechime. Nu contează cât de bune par acele lucruri, nu vor fi de ajuns. Este mai folositor ca oamenii să-L înțeleagă pe Dumnezeul practic Însuși; asta le permite să se debaraseze de statutul pe care îl au noțiunile în inimile lor și să-I permită doar lui Dumnezeu Însuși să sălășluiască acolo. Doar în acest fel poate fi realizată semnificația întrupării, ceea ce le permite oamenilor să Îl cunoască pe Dumnezeul practic Însuși cu ochii lor fizici.

Dumnezeu le-a spus oamenilor de mai multe ori despre situația tărâmului spiritual: „Când Satana vine înaintea Mea, nu Mă feresc de ferocitatea lui sălbatică, nici nu Mă tem de hâdoșenia lui: pur și simplu îl ignor”. Ceea ce au priceput oamenii din asta este doar o condiție a realității; ei nu cunosc adevărul tărâmuluispiritual. Întrucât Dumnezeu a devenit trup, Satana a folosit toate metodele de acuzare, sperând astfel să-L atace pe Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu nu Se retrage; El pur și simplu vorbește și lucrează printre oameni, permițându-le să-L cunoască prin trupul Său întrupat. Satana are ochii roșii de furie din cauza asta, și a depus mult efort ca să-i facă pe oamenii lui Dumnezeu negativi, să se retragă și chiar să-și piardă calea. Totuși, datorită efectului cuvintelor lui Dumnezeu, Satana a eșuat total, ceea ce-i sporește ferocitatea. Prin urmare, Dumnezeu reamintește tuturor: „În viața voastră, poate veni o zi când vă veți întâlni cu o astfel de situație: îți vei îngădui ție însuți, de bunăvoie, să cazi în captivitatea Satanei sau Mă vei lăsa pe Mine să te câștig?” Deși oamenii nu sunt conștienți de ceea ce se întâmplă în tărâmul spiritual, de îndată ce aud astfel de cuvinte de la Dumnezeu, devin atenți și temători. Acest lucru respinge atacurile Satanei, fiind suficient pentru a arăta slava lui Dumnezeu. Deși au intrat, cu mult timp în urmă, într-o nouă metodă de a lucra, oamenilor încă nu le este clară viața în Împărăție și, chiar dacă o înțeleg, le lipsește claritatea. Așadar, după ce a emis un avertisment oamenilor, Dumnezeu le-a prezentat esența vieții în Împărăție: „Viața în Împărăție este viața poporului și a lui Dumnezeu Însuși”. De vreme ce Dumnezeu Însuși S-a întrupat, viața celui de-al treilea Cer a fost îndeplinită pe pământ. Acesta nu este doar planul lui Dumnezeu – El l-a făcut să se împlinească. Odată cu trecerea timpului, oamenii ajung să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu Însuși și, astfel, sunt mai capabili să guste viața Cerului, căci simt cu adevărat că Dumnezeu este pe pământ, și nu doar un Dumnezeu nedeslușit în Cer. Prin urmare, viața pe pământ este la fel ca aceea din Cer. Realitatea este că Dumnezeul întrupat gustă amărăciunea lumii umane și, cu cât mai mult poate să facă asta, cu atât demonstrează mai mult că El este Dumnezeul practic Însuși. Așadar, cuvintele „În lăcașul Meu, care este locul unde Eu sunt ascuns – totuși, în lăcașul Meu, Mi-am înfrânt toți vrăjmașii; în lăcașul Meu, am dobândit o experiență reală de a trăi pe pământ; în lăcașul Meu, observ fiecare cuvânt și acțiune a omului, urmărind și conducând întreaga rasă umană” sunt o dovadă suficientă a faptului că Dumnezeul de astăzi este practic. Trăind efectiv în trup, experimentând efectiv viața umană în trup, înțelegând efectiv întreaga umanitate din interiorul trupului, cucerind efectiv omenirea în trup, ducând efectiv, în trup, o luptă decisivă împotriva marelui balaur roșu și făcând întreaga lucrare a lui Dumnezeu în trup – nu este tocmai aceasta existența Dumnezeului practic Însuși? Totuși, foarte rar există oameni care văd mesajul în aceste replici obișnuite rostite de Dumnezeu; ei doar le aruncă fugitiv o privire și nu simt prețiozitatea sau raritatea cuvintelor lui Dumnezeu.

Cuvintele lui Dumnezeu fac trecerea deosebit de bine. Expresia „în timp ce omenirea se află în comă” realizează o descriere a lui Dumnezeu Însuși și o transformă într-o descriere a stării întregii omeniri. Aici, „exploziile de strălucire rece” nu reprezintă Fulgerul de la Răsărit; mai degrabă reprezintă cuvintele lui Dumnezeu, adică noua Sa metodă de a lucra. Așadar, în aceasta se pot vedea toate aceste feluri de dinamici omenești: după intrarea în noua metodă, toți oamenii își pierd sensul direcției și nu știu de unde au venit, și nici încotro merg. „Majoritatea oamenilor sunt loviți de iradierea ca de laser” se referă la cei care sunt eliminați în noua metodă; ei sunt cei care nu pot rezista încercărilor sau îndura rafinarea suferinței și, prin urmare, sunt aruncați încă o dată în Adânc. Cuvintele lui Dumnezeu expun omenirea într-o asemenea măsură încât oamenii par să se teamă atunci când văd cuvintele lui Dumnezeu și nu îndrăznesc să spună nimic, ca și cum ar fi văzut o armă îndreptată direct spre inima lor. Totuși, ei simt și că există lucruri bune în cuvintele lui Dumnezeu. În inima lor este un mare conflict, iar ei nu știu ce ar trebui să facă. Însă, datorită credinței lor, pur și simplu se îmbărbătează și cercetează mai amănunțit cuvintele Lui, de teamă că Dumnezeu i-ar putea abandona. Exact așa cum a spus Dumnezeu: „Cine, din rândul omenirii, nu există astăzi în această stare? Cine nu există în lumina Mea? Chiar dacă tu ești puternic sau deși poți fi slab, cum poți să eviți venirea luminii Mele?” Dacă Dumnezeu folosește pe cineva, atunci, chiar dacă este slab, Dumnezeu tot îl va ilumina și-l va lumina în mustrarea Sa; așadar, cu cât mai mulți oameni citesc cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai mult Îl înțeleg, se tem de El, și cu atât mai puțin îndrăznesc să fie necugetați. Faptul că oamenii au ajuns unde sunt astăzi se datorează în întregime marii puteri a lui Dumnezeu. Din cauza autorității cuvintelor Sale – adică, drept urmare a Duhului din cuvintele Sale – oamenii se tem de Dumnezeu. Pe măsură ce Dumnezeu dezvăluie adevărata față a omenirii, cu atât mai mult se tem oamenii de El și, astfel, devin mai siguri de realitatea existenței Sale. Aceasta este o lumină călăuzitoare pe drumul omenirii spre înțelegerea de Dumnezeu, o cărare pe care le-a dat-o El să o urmeze. Gândește-te la asta cu atenție: nu este așa?

Nu este ceea ce se spune mai sus lumina călăuzitoare dinaintea omenirii care-i luminează calea?