Cea mai mare diferență dintre Dumnezeu și om este că ale lui Dumnezeu cuvinte mereu abordează direct miezul problemei, neascunzând nimic. Astfel, acest aspect al firii lui Dumnezeu poate fi văzut în prima frază de astăzi. Aceasta expune imediat adevărata față a omului și dezvăluie fățiș firea lui Dumnezeu. Este sursa mai multor aspecte ale capacității cuvintelor lui Dumnezeu de a obține rezultate. Totuși, oamenii nu reușesc să înțeleagă acest lucru; ei vin întotdeauna doar pentru a se cunoaște prin cuvintele Lui, fără a-L fi „disecat” pe Dumnezeu. Este ca și cum ar fi îngroziți că Îl ofensează sau că El îi va ucide pentru „grija” lor. De fapt, când majoritatea oamenilor mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu, fac acest lucru dintr-o perspectivă negativă, nu pozitivă. Se poate spune că, acum, sub îndrumarea cuvintelor Lui, oamenii au început să se „concentreze pe smerenie și supunere”. De aici, este evident că oamenii au început să se îndrepte spre o altă extremă – de la a nu acorda nicio atenție cuvintelor Lui, până la a le acorda o atenție exagerată. Cu toate acestea, nicio singură persoană nu a intrat dintr-o perspectivă pozitivă și nimeni nu a înțeles niciodată cu adevărat obiectivul lui Dumnezeu de a-i face pe oameni să acorde atenție cuvintelor Sale. Din ceea ce spune Dumnezeu, se știe că El nu are nevoie să experimenteze personal viața bisericii pentru a putea înțelege, cu exactitate și fără greșeală, stările reale ale tuturor oamenilor din ea. Deoarece tocmai au dobândit intrarea într-o nouă metodă, oamenii trebuie să se descotorosească pe deplin de elementele lor negative; mirosul cadavrelor încă mai plutește în biserică. Este ca și cum oamenii tocmai ar fi luat medicamente și ar fi tot amețiți, încă nu pe deplin conștienți. Este ca și cum moartea tot i-ar amenința, astfel încât, încă în mijlocul terorii, să nu poată să se depășească pe sine. „Toți oamenii sunt creaturi lipsite de autocunoaștere”: modul în care e rostită această afirmație se bazează tot pe zidirea bisericii. În ciuda faptului că toți oamenii din biserică acordă atenție cuvintelor lui Dumnezeu, naturile lor rămân profund înrădăcinate, inextricabile. De aceea Dumnezeu a vorbit așa cum a vorbit în etapa anterioară ca să-i judece pe oameni, pentru ca ei să poată accepta să fie loviți de cuvintele Lui în mijlocul mândriei lor. Deși oamenii au suferit cinci luni de rafinare în Adânc, starea lor reală este tot una de necunoaștere a lui Dumnezeu. Ei tot sunt dezmățați; doar că au devenit cumva mai precauți față de Dumnezeu. Acest pas este primul pas corect pe care îl fac oamenii pe calea cunoașterii cuvintelor lui Dumnezeu; prin urmare, în legătură cu esența cuvintelor Sale, nu este dificil să vedem că partea anterioară a lucrării a pregătit calea pentru ziua de astăzi și că doar acum totul este normalizat. Slăbiciunea fatală a oamenilor este tendința lor de a separa Duhul lui Dumnezeu de sinele Său trupesc, pentru a câștiga libertatea personală și a evita constrângerile constante. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu îi descrie pe oameni ca pe niște păsărele care „țâșnesc vesel”. Aceasta este starea reală a întregii omeniri. Este ceea ce îi face pe toți oamenii mai ușor de răsturnat și este locul în care aceștia sunt cei mai predispuși să își piardă drumul. Este evident de aici că lucrarea Satanei în mijlocul omenirii nu este altceva decât această lucrare. Cu cât Satana o face mai mult în oameni, cu atât mai stricte sunt cerințele lui Dumnezeu de la ei. El le cere oamenilor să-și dedice atenția cuvintelor Sale, în timp ce Satana muncește din răsputeri să o distrugă. Totuși, Dumnezeu le-a amintit întotdeauna oamenilor să acorde mai multă atenție cuvintelor Sale; acesta este punctul culminant al războiului care se dezlănțuie în tărâmul spiritual. Se poate spune astfel: ceea ce Dumnezeu vrea să facă în om este exact ce Satana vrea să distrugă, iar ceea ce Satana vrea să distrugă este exprimat prin om, întru totul dezvăluit. Există exemple clare cu privire la ceea ce face Dumnezeu în oameni: condițiile lor sunt din ce în ce mai bune. Există, de asemenea, reprezentări clare ale distrugerii Satanei în omenire: oamenii devin din ce în ce mai depravați, iar condițiile lor scad din ce în ce mai mult. Odată ce situațiile lor devin suficient de cumplite, sunt predispuși să fie prinși de Satana. Aceasta este condiția reală a bisericii, așa cum e prezentată în cuvintele lui Dumnezeu, și este, de asemenea, situația reală a tărâmului spiritual. Este o reflectare a dinamicii tărâmului spiritual. Dacă oamenii nu au încredere să coopereze cu Dumnezeu, atunci sunt în pericol de a fi prinși de Satana. Asta e realitatea. Dacă oamenii sunt cu adevărat capabili să-și ofere pe deplin inimile pentru ca Dumnezeu să le ocupe, atunci este așa cum a spus El: „Ei, atunci când sunt înaintea Mea, par să fie în îmbrățișarea Mea, degustându-i căldura”. Lucrul acesta arată că nu sunt mari cerințele lui Dumnezeu de la omenire; are nevoie doar ca oamenii să se ridice și să coopereze cu El. Nu este un lucru facil și jovial? Este acesta singurul lucru care i-a încurcat pe toți eroii și oamenii importanți? E ca și cum generalii ar fi fost luați de pe un câmp de luptă și, în schimb, obligați să tricoteze – acești „eroi” au fost imobilizați de greutăți și nu știu ce să facă.

Indiferent care aspect al cerințelor lui Dumnezeu de la omenire este cel mai important, acela este aspectul asupra căruia atacurile Satanei împotriva umanității vor fi cele mai înverșunate și, astfel, stările tuturor oamenilor sunt dezvăluite în mod corespunzător. „Care dintre voi, stând înaintea Mea, ar fi la fel de pur ca zăpada și la fel de nepătat ca jadul?” Toți oamenii încă Îl înșală pe Dumnezeu și-I ascund lucruri; ei continuă să-și împlinească urzelile speciale. Nu și-au pus pe deplin inima în mâinile lui Dumnezeu pentru a-L mulțumi și, totuși, doresc să-I câștige recompensele prin entuziasm. Când oamenii mănâncă o masă delicioasă, Îl pun pe Dumnezeu deoparte, lăsându-L să stea în picioare, așteptând să fie „tratat”; când oamenii au haine frumoase, ei stau în fața oglinzii, bucurându-se de propria lor frumusețe și, în adâncul inimii lor, nu-L mulțumesc pe Dumnezeu. Când au o reputație sau când se bucură de lucruri luxoase, ei stau deasupra statutului lor și încep să se bucure de el și, totuși, nu se smeresc ca urmare a înălțării de la Dumnezeu. În schimb, stau în locurile lor înalte, rostindu-și cuvintele pompoase, și nu acordă atenție prezenței lui Dumnezeu, nici nu caută să-I cunoască prețiozitatea. Când oamenii au un idol în inima lor sau când altcineva a pus stăpânire pe inima lor, înseamnă că au negat deja prezența lui Dumnezeu, ca și cum El ar fi doar un intrus în inima lor. Sunt îngroziți că Dumnezeu va fura dragostea altora pentru ei și că, apoi, se vor simți singuri. Intenția inițială a lui Dumnezeu este ca nimic de pe pământ să nu-i facă pe oameni să-L ignore și, cu toate că între oameni poate exista iubire, totuși, Dumnezeu nu poate fi izgonit de la această „iubire”. Toate lucrurile pământești sunt goale – chiar și sentimentele dintre oameni care nu pot fi văzute sau atinse. Fără existența lui Dumnezeu, toate făpturile s-ar întoarce la nimic. Pe pământ, toți oamenii au lucruri pe care le iubesc, dar nimeni nu a considerat niciodată cuvintele lui Dumnezeu ca fiind lucrul pe care îl iubește. Asta determină măsura în care Îi înțeleg oamenii cuvintele. Deși cuvintele Lui sunt dure, acestea nu rănesc pe nimeni, pentru că oamenii nu le acordă cu adevărat atenție; mai degrabă, le observă cum ar observa o floare. Ei nu-I tratează cuvintele ca pe fructe pe care ar putea să le guste, așa că nu cunosc esența cuvintelor lui Dumnezeu. „Dacă ființele umane ar fi capabile, într-adevăr, să vadă ascuțimea sabiei Mele, ar fugi ca șobolanii în găurile lor.” Cineva în starea unei persoane normale, după citirea cuvintelor lui Dumnezeu, ar fi uimit, plin de rușine și incapabil să-i înfrunte pe ceilalți. Cu toate acestea, în zilele noastre, oamenii sunt exact invers – se folosesc de cuvintele lui Dumnezeu ca de o armă pentru a-i lovi pe ceilalți. Chiar nu cunosc nicio rușine!

Prin cuvântările lui Dumnezeu, am fost aduși în această stare a ființei: „În Împărăție, nu numai că ies cuvântări din gura Mea, ci picioarele Mele pășesc ceremonios pretutindeni pe pământ”. În războiul dintre Dumnezeu și Satana, Dumnezeu câștigă la fiecare pas. El Își extinde lucrarea la scară largă în întregul univers și s-ar putea spune că urmele pașilor Săi și semnele victoriei Sale sunt peste tot. Cu urzelile lui, Satana speră să distrugă gestionarea lui Dumnezeu prin despărțirea țărilor, dar Dumnezeu a profitat de această separare pentru a reorganiza întregul univers – deși nu pentru a-l nimici. Dumnezeu face ceva nou în fiecare zi, dar oamenii nu au observat. Ei nu acordă atenție dinamicii tărâmului spiritual, așa că nu sunt în stare să vadă noua lucrare a lui Dumnezeu. „În cosmos, totul strălucește ca nou în scânteierea slavei Mele, având un aspect emoționant care încântă simțurile și ridică duhurile, ca și cum ar exista acum într-un cer dincolo de ceruri, așa cum a fost conceput în imaginația umană, neperturbat de Satana, eliberat de asalturile dușmanilor din afară.” Asta prezice scena veselă a Împărăției lui Hristos pe pământ și, de asemenea, prezintă omenirii situația celui de-al treilea Cer: doar acele lucruri sfinte care-I aparțin lui Dumnezeu există acolo, fără asalturile forțelor Satanei. Dar cel mai important este să le permită oamenilor să vadă împrejurările lucrării lui Dumnezeu Însuși pe pământ: cerul este un nou cer și, după el, și pământul este reînnoit. Deoarece aceasta este viața sub îndrumarea lui Dumnezeu, fericirea oamenilor este incomensurabilă. În conștientizarea lor, Satana este „prizonierul” omenirii, iar ei nu sunt deloc timizi sau temători ca urmare a existenței sale. Datorită instruirii directe și a îndrumării divine, toate urzelile Satanei s-au năruit și acest lucru este suficient pentru a demonstra că Satana nu mai există, fiind distrus de lucrarea lui Dumnezeu. De aceea se spune că „exista acum într-un cer dincolo de ceruri”. Când Dumnezeu a spus „nicio tulburare nu a apărut vreodată, nici cosmosul nu a fost vreodată împărțit”, Se referea la condiția tărâmului spiritual. Aceasta este dovada că Dumnezeu proclamă victoria asupra Satanei și este semnul victoriei Sale finale. Nimeni nu-L poate face pe Dumnezeu să Se răzgândească și nici nu poate ști ce gândește. Deși oamenii au citit cuvintele lui Dumnezeu și le-au cercetat cu seriozitate, ei rămân în imposibilitatea de a le exprima esența. De exemplu, Dumnezeu a spus: „Eu execut salturi în zbor, deasupra stelelor, iar când soarele își aruncă razele, Eu le ascund căldura, trimițând rafale uriașe de fulgi de zăpadă la fel de mari ca penele de gâscă ce plutesc în jos din mâinile Mele. Dar, atunci când Mă răzgândesc, toată acea zăpadă se topește, devenind un râu. Într-o clipită, primăvara apare peste tot sub cer, iar verdele smarald transformă întregul peisaj pe pământ”. Deși oamenii ar putea fi capabili să își imagineze aceste cuvinte în mintea lor, intenția lui Dumnezeu nu este atât de simplă. Când toată lumea de sub cer este confuză, Dumnezeu rostește vocea mântuirii, trezind astfel inima oamenilor. Totuși, pentru că tot felul de dezastre se abat asupra lor, ei simt pustietatea lumii, așa că toți caută moartea și trăiesc în peșteri glaciale, înghețate. Frigul uriașelor furtuni de zăpadă îi îngheață până în punctul în care nu pot supraviețui din cauza lipsei de căldură de pe pământ. Din cauza corupției lor, oamenii se ucid unii pe alții cu din ce în ce mai multă cruzime. Iar în biserică, marele balaur roșu va înghiți cu lăcomie majoritatea oamenilor. După ce toate încercările vor trece, perturbările Satanei vor fi eliminate. Întreaga lume, în toiul transformării, va fi astfel pătrunsă de primăvară, căldura va învălui pământul, iar lumea va fi plină de energie. Toate acestea sunt etapele întregului plan de gestionare. „Noaptea” despre care a vorbit Dumnezeu se referă la momentul în care nebunia Satanei își atinge apogeul, fapt care se va petrece în timpul nopții. Nu asta se întâmplă chiar acum? Deși toți oamenii supraviețuiesc sub îndrumarea luminii lui Dumnezeu, ei sunt supuși la suferința întunericului nopții. Dacă nu pot să scape de legăturile Satanei, vor trăi veșnic în toiul unei nopți întunecate. Uitați-vă la țările de pe pământ: datorită etapelor lucrării lui Dumnezeu, țările de pe pământ „aleargă de colo până colo” și fiecare își „caută destinația adecvată”. Întrucât ziua lui Dumnezeu nu a sosit încă, tot pământul rămâne într-o stare de turbulență confuză. Când El Se va arăta deschis întregului univers, gloria Sa va umple Muntele Sion și toate lucrurile vor fi ordonate și îngrijite, după cum vor fi aranjate de mâinile Sale. Cuvintele lui Dumnezeu nu numai că vorbesc despre ziua de astăzi, ci o prezic și pe cea de mâine. Ziua de azi este temelia celei de mâine, prin urmare, așa cum stau astăzi lucrurile, nimeni nu poate înțelege pe deplin cuvântările lui Dumnezeu. Numai după ce cuvintele Lui se vor împlini întru totul vor putea oamenii să le înțeleagă în întregime.

Duhul lui Dumnezeu umple tot spațiul din univers, totuși El lucrează și în toți oamenii. Ca atare, în inima oamenilor, este ca și cum figura lui Dumnezeu este peste tot și fiecare loc conține lucrarea Duhului Său. Într-adevăr, scopul arătării lui Dumnezeu în trup este de a-i cuceri pe acești exemplificatori ai Satanei și, în final, de a-i obține. Cu toate acestea, în timp ce lucrează în trup, Duhul cooperează și cu trupul pentru a-i transforma pe acești oameni. Se poate spune că faptele lui Dumnezeu se extind în întreaga lume și că Duhul Său umple întregul univers, dar, din cauza etapelor lucrării Sale, cei care fac rău nu au fost pedepsiți, iar cei care fac bine nu au fost răsplătiți. Astfel, faptele Sale nu au fost slăvite de toți oamenii pământului. El este atât deasupra, cât și în toate lucrurile; în plus, este printre toți oamenii. Acest lucru este suficient pentru a arăta că Dumnezeu există cu adevărat. Deoarece El nu S-a arătat în mod deschis tuturor oamenilor, ei au dezvoltat iluzii precum „În ceea ce privește oamenii, par să exist cu adevărat și totuși, de asemenea, par să nu exist”. Dintre toți cei care cred acum în Dumnezeu, niciunul nu este absolut, sută la sută, sigur că Dumnezeu există cu adevărat; toți au trei părți de îndoială și două părți de credință. Aceasta este omenirea de acum. Toți oamenii de astăzi sunt în următoarea situație: cred că există un Dumnezeu, dar nu L-au văzut; sau nu cred că există un Dumnezeu, dar au multe dificultăți pe care omenirea nu le poate rezolva. Se pare că există întotdeauna ceva care îi încurcă și din care nu pot scăpa. Chiar dacă ei cred în Dumnezeu, se pare că simt întotdeauna un pic de nelămurire. Cu toate acestea, dacă nu cred, le este frică să nu piardă în cazul în care El există. Aceasta este ambivalența lor.

„De dragul numelui Meu, de dragul Duhului Meu și de dragul întregului Meu plan de gestionare (plan de mântuire), cine poate să-și ofere toată puterea?” Dumnezeu a mai spus: „Astăzi, când Împărăția se află în lumea oamenilor, este momentul în care Eu, în persoană, vin în mijlocul omenirii. Există cineva care ar putea intra, cutezător, pe câmpul de luptă în numele Meu?” Scopul cuvintelor lui Dumnezeu este acesta: dacă Dumnezeu în trup nu Și-ar face direct lucrarea divină sau dacă El nu ar fi întrupat, ci, în schimb, ar lucra prin slujitori, atunci Dumnezeu nu ar putea niciodată să-l cucerească pe marele balaur roșu și nici nu ar putea să domnească precum Rege printre oameni. Omenirea nu ar putea să-L cunoască pe Dumnezeu Însuși în realitate, așa că aceasta ar fi tot domnia Satanei. Așadar, această etapă a lucrării trebuie făcută personal de Dumnezeu, întrupat. Dacă trupul ar fi schimbat, atunci această etapă a planului nu ar putea fi niciodată finalizată, deoarece semnificația și esența unui trup diferit nu ar fi aceleași. Oamenii pot doar să priceapă aceste fraze drept cuvinte și doctrine, pentru că Dumnezeu înțelege sursa. Dumnezeu a spus: „Dar, la urma urmei, nu există nimeni care să înțeleagă dacă aceasta este lucrarea Duhului sau o funcție a trupului. Oamenilor le-ar trebui o viață întreagă doar să experimenteze amănunțit acest lucru”. Oamenii au fost corupți de Satana de atâția ani și și-au pierdut demult conștiința chestiunilor spirituale. Din acest motiv, doar o propoziție din cuvintele lui Dumnezeu este ca un ospăț pentru ochii oamenilor. Din cauza distanței dintre Duh și spirite, toți cei care cred în Dumnezeu simt că tânjesc după El și toți sunt dispuși să se apropie mai mult de El și să-și verse necazul. Cu toate acestea, ei nu îndrăznesc să intre în contact cu El și, în schimb, doar rămân uimiți. Aceasta este puterea de atracție pe care o are Duhul. Întrucât Dumnezeu este un Dumnezeu pe care oamenii să Îl iubească, iar în El sunt elemente infinite pe care ei să le iubească, toată lumea Îl iubește și toată lumea dorește să se încreadă în El. Într-adevăr, toți dețin o inimă iubitoare de Dumnezeu – doar că perturbările Satanei i-au împiedicat pe oamenii amorțiți, neghiobi și jalnici să-L cunoască pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a vorbit despre adevăratele sentimente pe care oamenii le au pentru El: „Omul nu M-a disprețuit niciodată în cele mai intime unghere ale inimii lui; mai degrabă, se lipește de Mine în profunzimile duhului său. […] Realitatea Mea îi face pe oameni dezorientați, uluiți și perplecși și, totuși, ei sunt dornici să o accepte”. Aceasta este starea reală din adâncul inimii oamenilor care cred în Dumnezeu. Când oamenii Îl cunosc pe Dumnezeu cu adevărat, atitudinea lor față de El se schimbă în mod firesc, iar ei pot să rostească laudele din adâncul inimii datorită funcției spiritelor lor. Dumnezeu este acolo, în adâncul spiritelor tuturor oamenilor, dar, din cauza corupției Satanei, oamenii L-au confundat pe Dumnezeu cu Satana. Astăzi, lucrarea lui Dumnezeu începe chiar cu această problemă, iar în tărâmul spiritual, acest lucru s-a aflat în centrul bătăliei de la început până la sfârșit.