Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Cuvântul Se arată în trup

Culori individuale

Teme

Font

Dimensiunea fontului

Spațiu între linii

Lățimea paginii

0 rezultat(e) de căutare

Nu s-a găsit niciun rezultat

Capitolul 16

Pentru oameni, Dumnezeu este prea mare, prea abundent, prea minunat, prea de nepătruns; în ochii lor, cuvintele lui Dumnezeu se ridică la înălțime și se arată ca o mare capodoperă a lumii. Dar, din cauză că oamenii au prea multe defecte, iar mintea lor este prea simplă și, în plus, deoarece capacitățile lor de acceptare sunt prea slabe, indiferent cât de clar Își rostește Dumnezeu cuvintele, ei rămân așezați și nemișcați, ca și cum ar suferi de boli psihice. Când sunt înfometați, ei nu înțeleg că trebuie să mănânce, când sunt însetați, nu înțeleg că trebuie să bea; ei doar continuă să strige și să țipe, ca și cum ar fi greutăți de nedescris în adâncurile duhului lor, însă ei ar fi incapabili să vorbească despre acest lucru. Când Dumnezeu a creat omenirea, intenția Lui a fost ca omul să trăiască în umanitate normală și să accepte cuvintele lui Dumnezeu potrivit cu instinctul său. Dar, din cauză că omul a cedat ispitei Satanei chiar de la început, astăzi, el rămâne în neputința de a se elibera și este încă incapabil de a recunoaște planurile înșelătoare îndeplinite de Satana de-a lungul a mii de ani, la care se adăugă faptul că îi lipsesc abilitățile de a cunoaște pe deplin cuvintele lui Dumnezeu – toate acestea au condus la situația actuală. Așa cum stau lucrurile astăzi, oamenii trăiesc încă în pericolul ispitei Satanei și, astfel, rămân incapabili de aprecierea pură a cuvintelor lui Dumnezeu. În firile oamenilor normali nu există necinste sau înșelăciune, oamenii au o relație normală unii cu ceilalți, ei nu rămân singuri, iar viețile lor nu sunt nici mediocre, nici decadente. Deci, la fel este înălțat Dumnezeu printre toți, cuvintele Lui pătrund printre oameni, ei trăiesc în pace unul cu celălalt și, sub îngrijirea și protecția lui Dumnezeu, pământul este plin de armonie, fără amestecul Satanei, iar slava lui Dumnezeu deține cea mai mare importanță în rândul oamenilor. Astfel de oameni sunt ca îngerii: puri, plini de viață, nu se plâng niciodată de Dumnezeu și își dedică toate eforturile numai slavei lui Dumnezeu pe pământ. Acum este timpul nopții negre, toți bâjbâie și caută, iar noaptea neagră ca smoala le zbârlește părul, iar ei nu pot decât să tremure; ascultând îndeaproape, urletele rafalelor repetate ale vântului nord-vestic par însoțite de suspinele îndurerate ale omului. Oamenii suferă și plâng pentru destinul lor. Oare de ce ei citesc cuvintele lui Dumnezeu, dar sunt incapabili să le înțeleagă? Este ca și cum viețile lor ar fi în pragul disperării, ca și cum ar urma să moară, ca și cum ultima lor zi ar fi înaintea ochilor lor. Astfel de împrejurări nefericite sunt chiar momentul în care îngerii fragili strigă către Dumnezeu, povestind despre propriile lor greutăți într-un continuu plânset îndurerat. Din acest motiv, îngerii, care lucrează între fiii și poporul lui Dumnezeu, nu vor mai coborî niciodată asupra omului; aceasta este pentru a-i împiedica să fie prinși în manipularea Satanei în timp ce sunt în trup, incapabili să se elibereze și, astfel, ei lucrează doar în lumea spirituală, care este invizibilă omului. Astfel, atunci când Dumnezeu spune: „când Eu voi urca la tron în inima omului, va fi atunci când fiii și poporul Meu vor domni peste pământ”, El Se referă la momentul când îngerii de pe pământ se bucură de binecuvântarea slujirii lui Dumnezeu din cer. Deoarece omul este expresia duhurilor îngerilor, Dumnezeu spune că, pentru om, a fi pe pământ este la fel ca a fi în cer, slujirea lui Dumnezeu de către el pe pământ este la fel ca slujirea Lui de către îngeri, direct în cer – și, astfel, în timpul zilelor sale pe pământ, omul se bucură de binecuvântările celui de-al treilea Cer. Aceasta este exact ceea ce, de fapt, se spune în aceste cuvinte.

Există atât de multă însemnătate ascunsă în cuvintele lui Dumnezeu. „Când va veni ziua, oamenii Mă vor cunoaște în adâncul inimii lor și își vor aminti de Mine în gândurile lor” vizează duhul omului. Din cauza fragilității îngerilor, ei depind întotdeauna de Dumnezeu în toate lucrurile și au fost întotdeauna uniți cu Dumnezeu și L-au adorat. Dar, din cauza tulburării Satanei, ei nu se pot ajuta și nu se pot controla pe ei înșiși, vor să-L iubească pe Dumnezeu, dar sunt incapabili să facă acest lucru cu toată inima și, astfel, suferă dureri. Doar atunci când lucrarea lui Dumnezeu ajunge într-un anumit punct, dorința acestor bieți îngeri, de a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu, se poate adeveri, de aceea Dumnezeu a spus acele cuvinte. Natura îngerilor este aceea de a iubi, a purta de grijă și a asculta de Dumnezeu, totuși, ei au fost incapabili să realizeze acest lucru pe pământ și nu au avut de ales decât să îndure până în prezent. Tu ai putea să te uiți la lumea de astăzi: există un Dumnezeu în inimile tuturor oamenilor, dar ei nu sunt capabili să spună diferența dintre adevăratul Dumnezeu și dumnezeii falși și, deși Îl iubesc pe acest Dumnezeu al lor, ei sunt incapabili să-L iubească cu adevărat pe Dumnezeu, lucru prin care se înțelege că ei nu au niciun control asupra lor înșiși. Fața urâtă a omului, revelată de Dumnezeu, este adevărata față a Satanei pe tărâmul spiritual. Omul a fost la început nevinovat și fără păcat și, astfel, toate purtările stricate și urâte ale omului sunt acțiunile Satanei pe tărâmul spiritual și sunt o evidență fidelă a evoluțiilor tărâmului spiritual. „Astăzi, oamenii au devenit apți și cred că se pot da mari în fața Mea, pot râde și glumi cu Mine fără cea mai mică inhibiție și să Mi se adreseze ca unui egal. Omul încă nu Mă cunoaște, el mai crede că, în esență, suntem cam la fel, că avem amândoi trup și sânge și amândoi locuim în lumea umană.” Aceasta este ceea ce a făcut Satana în inima omului. Satana folosește concepțiile și ochii goi ai omului pentru a I se opune lui Dumnezeu, dar Dumnezeu îi spune omului, fără echivoc, despre aceste întâmplări pentru ca omul să poată evita aici catastrofa. Slăbiciunea fatală a tuturor oamenilor este aceea că ei văd doar „un corp din carne și sânge și nu percep Duhul lui Dumnezeu”. Aceasta este baza unui aspect al ademenirii omului de către Satana. Oamenii cred că doar Duhul din acest trup poate fi numit Dumnezeu. Nimeni nu crede că, astăzi, Duhul a devenit trup și S-a arătat de fapt înaintea ochilor lor; oamenii Îl văd pe Dumnezeu ca două părți – „îmbrăcămintea și trupul” – și niciunul nu-L privește ca pe întruparea Duhului, niciunul nu vede că natura trupului este firea lui Dumnezeu. În imaginația oamenilor, Dumnezeu este deosebit de normal, însă oare ei nu știu că un aspect al semnificației profunde a lui Dumnezeu este ascuns în această normalitate?

Când Dumnezeu a început să acopere întreaga lume, ea a devenit neagră ca smoala și, deoarece oamenii dormeau, Dumnezeu a profitat de această ocazie pentru a coborî printre oameni și a început, în mod oficial, să emită Duhul către toate colțurile pământului, angajându-Se în lucrarea de mântuire a omenirii. Se poate spune că, atunci când Dumnezeu a început să-Și asume chipul trupului, Dumnezeu a lucrat personal pe pământ. Apoi, a început lucrarea Duhului și, acolo, a început, în mod oficial, întreaga lucrare pe pământ. Timp de două mii de ani, Duhul lui Dumnezeu a lucrat în întregul univers. Oamenii nici nu știu și nici nu simt acest lucru, dar în timpul zilelor de pe urmă, în momentul în care această epocă urmează să se încheie în curând, Dumnezeu a coborât pe pământ ca să lucreze în persoană. Aceasta este binecuvântarea celor care s-au născut în timpul zilelor de pe urmă, care sunt capabili să vadă, ei personal, chipul lui Dumnezeu care trăiește în trup. „Când toată fața adâncului era întunecată, printre oameni Eu am început să gust amărăciunea lumii. Duhul Meu călătorește în întreaga lume și privește inimile tuturor oamenilor, totuși, și Eu cuceresc astfel omenirea în trupul Meu întrupat.” Așa este cooperarea armonioasă dintre Dumnezeu în cer și Dumnezeu pe pământ. În cele din urmă, în gândurile lor, oamenii vor crede că Dumnezeul de pe pământ este Dumnezeul din cer, că cerurile și pământul și tot ce este în ele au fost create de Dumnezeul de pe pământ, că omul este controlat de Dumnezeul de pe pământ, că Dumnezeul de pe pământ face pe pământ lucrarea din ceruri și că Dumnezeul din cer S-a arătat în trup. Acesta este obiectivul final al lucrării lui Dumnezeu pe pământ și, astfel, această etapă este cel mai înalt standard al lucrării din perioada întrupării, se desfășoară în divinitate și determină ca toți oamenii să devină, în mod sincer, convinși. Cu cât oamenii Îl caută mai mult pe Dumnezeu în concepțiile lor, cu atât mai mult ei simt că Dumnezeul de pe pământ nu este real. Astfel, Dumnezeu spune că oamenii Îl caută pe Dumnezeu printre cuvinte goale și doctrine. Cu cât oamenii Îl cunosc mai mult pe Dumnezeu în concepțiile lor, cu atât devin mai pricepuți la rostirea acestor cuvinte și doctrine și cu atât vor deveni mai admirabili; cu cât oamenii rostesc mai mult cuvinte și doctrine, cu atât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu și cu atât devin ei mai incapabili de cunoașterea esenței omului, cu atât mai mult nu Îl ascultă pe Dumnezeu și cu atât mai mult ei se îndepărtează de cerințele lui Dumnezeu. Cerințele lui Dumnezeu de la om nu sunt la fel de supranaturale pe cât își imaginează oamenii, dar nimeni nu a înțeles vreodată, cu adevărat, voia lui Dumnezeu și, astfel, Dumnezeu spune: „(marea majoritate a) oamenilor caută doar pe cerul nemărginit sau pe marea care se leagănă sau pe lacul calm sau printre slove și doctrine goale”. Cu cât Dumnezeu face mai multe cerințe omului, cu atât oamenii simt mai mult că Dumnezeu este de neatins și cu atât cred mai mult că Dumnezeu este mare. Astfel, în conștiința lor, toate cuvintele rostite din gura lui Dumnezeu nu pot fi atinse de către om, nelăsându-I lui Dumnezeu nicio altă alegere decât de a acționa personal; între timp, omul nu are nici cea mai mică înclinare de a colabora cu Dumnezeu și doar persistă în plecarea capului și în mărturisirea păcatelor, încercând să fie smerit și ascultător. Ca atare, fără să-și dea seama, oamenii intră într-o nouă religie, într-o ceremonie religioasă care este mai strictă decât cea din bisericile religioase. Acest lucru necesită ca oamenii să revină la condițiile normale prin transformarea stării lor negative într-o stare pozitivă; dacă nu, omul va deveni tot mai adânc prins în capcană.

De ce Dumnezeu Se concentrează, de multe ori, pe descrierea munților și a apelor în cuvântările Sale? Există un înțeles simbolic în aceste cuvinte? Dumnezeu nu doar că îi permite omului să vadă faptele Sale în trupul Său, ci, de asemenea, îi permite să înțeleagă puterile Lui în sfera cerească. În acest fel, în același timp în care cred, fără îndoială, că acesta este Dumnezeu în trup, oamenii ajung, de asemenea, să cunoască faptele Dumnezeului concret și, astfel, Dumnezeul de pe pământ este trimis la cer, iar Cel din cer este adus pe pământ. Doar după aceasta, oamenii sunt capabili să privească, într-un mod mai complet, tot ceea ce este Dumnezeu și să obțină o mai mare cunoaștere a omnipotenței lui Dumnezeu. Cu cât poate Dumnezeu mai mult să cucerească omenirea în trup și să-l depășească, pentru a călători în întregul univers, cu atât oamenii sunt mai capabili să vadă faptele Lui pe baza observării Dumnezeului concret și, astfel, să cunoască adevărul lucrării Sale în întregul univers și că aceasta nu este falsă, ci reală. Și, astfel, ei ajung să știe că Dumnezeul concret de astăzi este întruchiparea Duhului și nu a aceluiași fel de corp trupesc ca omul. Astfel, Dumnezeu spune: „Însă, când Eu Îmi dezlănțui mânia, imediat munții sunt rupți în bucăți, pământul începe imediat să se zguduie, apa se usucă repede, iar omul este îndată asaltat de dezastru”. Când oamenii citesc cuvintele lui Dumnezeu, ei le asociază cu trupul lui Dumnezeu și, astfel, lucrarea și cuvintele de pe tărâmul spiritual indică direct spre Dumnezeu în trup, ceea ce le sporește eficacitatea. Când Dumnezeu vorbește, este adesea de la cer la pământ și, încă o dată, de la pământ la Cer, lăsând toți oamenii incapabili să înțeleagă motivațiile și originile cuvintelor lui Dumnezeu. „Când Eu sunt printre ceruri, stelele nu sunt niciodată cuprinse de panică la prezența Mea. În schimb, ele își pun inimile în lucrarea lor pentru Mine.” Aceasta este starea cerului. Dumnezeu aranjează metodic toate în al treilea Cer, cu toți slujitorii în slujba Lui, care își fac propria lucrare pentru Dumnezeu. Ei nu au făcut niciodată nimic în neascultare față de Dumnezeu, astfel încât ei nu sunt cuprinși de panica despre care vorbește Dumnezeu, dar, în schimb, își pun inima în lucrarea lor, niciodată nu există nicio neorânduială și, astfel, toți îngerii trăiesc în lumina lui Dumnezeu. Între timp, din cauza neascultării lor și pentru că ei nu-L cunosc pe Dumnezeu, toți oamenii de pe pământ trăiesc în întuneric și, cu cât se opun mai mult lui Dumnezeu, cu atât mai mult trăiesc în întuneric. Când Dumnezeu spune: „Cu cât sunt mai strălucitoare cerurile, cu atât este mai întunecată lumea de dedesubt,” El Se referă la modul în care ziua lui Dumnezeu se apropie tot mai mult de întreaga omenire. Astfel, ocupația lui Dumnezeu de șase mii de ani în al treilea Cer va fi încheiată în curând. Toate lucrurile de pe pământ au intrat în capitolul final și, în curând, fiecare va fi îndepărtat din mâna lui Dumnezeu. Cu cât oamenii merg mai departe în vremea zilelor de pe urmă, cu atât sunt ei mai capabili să guste corupția în lumea omului; și, cu cât ei merg mai departe în vremea zilelor de pe urmă, cu atât sunt ei mai îngăduitori cu privire la trupul lor. Sunt chiar mulți cei care doresc să inverseze starea jalnică a lumii, totuși, ei își pierd cu toții speranța în mijlocul suspinelor lor datorită faptelor lui Dumnezeu. Astfel, când oamenii simt căldura primăverii, Dumnezeu le acoperă ochii și, astfel, ei plutesc pe valurile care se leagănă, niciunul dintre ei nefiind capabil să ajungă la barca de salvare îndepărtată. Deoarece oamenii sunt în mod inerent slabi, Dumnezeu spune că nu există nimeni care să poată îmbunătăți lucrurile. Când oamenii își pierd speranța, Dumnezeu începe să vorbească întregului univers, începe să mântuiască întreaga omenire și, numai după aceea, oamenii sunt capabili să se bucure de noua viață care vine odată ce lucrurile au fost preschimbate. Oamenii de astăzi sunt la stadiul de autoamăgire. Deoarece drumul din fața lor este atât de pustiu și nedeslușit, iar viitorul lor este „nelimitat” și „fără granițe”, oamenii din această epocă nu au nicio aplecare spre luptă și își pot doar petrece zilele ca o pasăre Hanhao.[a] Niciodată nu a existat cineva care a urmărit, în mod serios, existența și cunoașterea vieții umane; în schimb, ei așteaptă ziua în care Mântuitorul din cer coboară brusc pentru a răsturna starea jalnică a lumii, doar după ce ei vor fi sinceri în încercările lor de a trăi. Astfel este starea adevărată a întregii omeniri și mentalitatea tuturor oamenilor.

Astăzi, Dumnezeu prezice noua viață viitoare a omului în lumina mentalității sale în tot acest timp, care este strălucirea luminii despre care vorbește Dumnezeu. Ceea ce prezice Dumnezeu este ceea ce va fi, în cele din urmă, realizat de către El și este rodul biruinței lui Dumnezeu asupra Satanei. „Mă mișc deasupra tuturor oamenilor și privesc peste tot. Nimic nu pare vreodată vechi și nicio persoană nu este cum era. Mă odihnesc pe tron, mă sprijin pe întreg universul […].” Acesta este rezultatul lucrării prezente a lui Dumnezeu. Toți oamenii aleși ai lui Dumnezeu se întorc la forma lor originală, datorită căreia îngerii, care au suferit timp de atât de mulți ani, sunt eliberați, exact așa cum spune Dumnezeu: „fața precum cea a celui sfânt din inima omului”. Deoarece îngerii lucrează pe pământ și Îl slujesc pe Dumnezeu pe pământ, iar slava lui Dumnezeu se răspândește în întreaga lume, cerul este adus pe pământ și pământul este ridicat la cer. Prin urmare, omul este legătura care unește cerul și pământul; cerul și pământul nu mai sunt despărțite, nu mai sunt separate, ci unite ca un întreg. În întreaga lume, există doar Dumnezeu și omul. Nu există praf sau noroi și toate lucrurile sunt reînnoite, precum un mic miel care stă pe o pajiște verde sub cer, bucurându-se de tot harul lui Dumnezeu. Și este datorită sosirii acestei verdeți faptul că suflarea vieții strălucește, căci Dumnezeu vine în lume pentru a trăi împreună cu omul pentru întreaga eternitate, așa cum a fost spus din gura lui Dumnezeu că „Pot trăi în pace în Sion din nou.” Acesta este simbolul înfrângerii Satanei, este ziua odihnei lui Dumnezeu și această zi va fi preamărită și proclamată de toți oamenii și sărbătorită de toți oamenii. Când Dumnezeu se odihnește pe tron, acela este și momentul când Dumnezeu Își încheie lucrarea pe pământ și este chiar momentul când toate tainele lui Dumnezeu sunt arătate omului; Dumnezeu și omul vor fi pentru totdeauna în armonie, niciodată separați – acestea sunt imaginile frumoase ale Împărăției!

În taine sunt ascunse taine, iar cuvintele lui Dumnezeu sunt cu adevărat profunde și de nepătruns!

Note de subsol:

a. Povestea păsării Hanhao este foarte asemănătoare cu fabula lui Esop despre furnică și greiere. Pasărea Hanhao preferă să doarmă în loc să-și construiască un cuib cât timp vremea este caldă – în ciuda avertismentelor repetate ale vecinei sale, o coțofană. Când sosește iarna, pasărea moare înghețată.

Anterior:Capitolul 15

Următorul:Capitolul 17

Conținuturi Similare