Părtășia noastră din ultimele zile a fost despre modul în care să discernem calibrul în diverse aspecte, nu-i așa? (Așa este.) Prin părtășia noastră despre manifestările specifice ale diverselor aspecte și niveluri ale calibrului, puteți rezuma ce este un calibru bun, ce este un calibru mediu, ce este un calibru slab și ce este lipsa completă a calibrului? Am avut părtășie destul de mult despre acest aspect, așa că trebuie să fiți capabili să rezumați acest conținut și apoi să-l corelați cu manifestările specifice din viața de zi cu zi. În acest fel, veți putea să vă evaluați pe voi înșivă și pe alții într-un mod relativ mai precis. Dacă nu știi cum să rezumi, atunci când vei întâlni anumite persoane în viața de zi cu zi, nu vei putea să le discerni și, de asemenea, nu vei putea să-ți discerni manifestările și dezvăluirile proprii în diverse aspecte. Nu ar însemna asta că ai ascultat în zadar? Trebuie să te pricepi să rezumi. Ce înseamnă rezumarea? Înseamnă să găsești, în conținutul specific al tuturor acestor diverse aspecte, principiile pentru a discerne sau a înțelege diferite tipuri de lucruri. Scopul rezumării este atins în acest fel. Când vei găsi principiile, vei putea să folosești adevărurile-principii pentru a privi oamenii și lucrurile, să-i discerni pe alții și, de asemenea, să te discerni pe tine însuți. Aceasta dovedește că înțelegi adevărul. Când vei înțelege un aspect al adevărului și vei fi capabil să-l aplici, vei reuși să intri în adevărul-realitate în acest aspect. Așadar, nu ar trebui să rezumăm conținutul specific al diverselor aspecte ale calibrului? (Ba da.) Trebuie să-l rezumăm. Numai în acest fel poți înțelege clar adevărurile-principii legate de calibru.

Este necesar să cunoști principiile pentru a realiza o evaluare generală a oamenilor cu un calibru bun, nu-i așa? (Așa este.) Am avut părtășie în detaliu despre multe manifestări specifice, folosind aceste manifestări specifice pentru a evalua calibrul unei persoane. Așadar, care sunt manifestările generale ale oamenilor cu un calibru bun? Aceștia au anumite principii specifice în inima lor pentru conduita personală și pentru modul în care acționează. Chiar și atunci când nu înțeleg adevărul sau nu l-au auzit încă, au câteva dintre principiile elementare pentru a privi oamenii și lucrurile, precum și pentru a se comporta și a acționa. Cu alte cuvinte, au anumite limite pentru conduita personală. Într-o anumită măsură, aceste limite se aliniază relativ sau sunt apropiate de adevărurile-principii și, cel puțin, sunt apropiate de standardele conștiinței și rațiunii umanității. După ce ajung să înțeleagă unele adevăruri mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu și acceptând udarea și aprovizionarea cuvintelor Sale, chiar dacă nu au experimentat multe chestiuni sau medii speciale, pot totuși să înțeleagă și să priceapă unele adevăruri-principii în inimile lor. În viața reală, sunt capabili apoi să aplice aceste principii pentru a se ocupa de diverse persoane, evenimente și lucruri. Desigur, când se ocupă de diverse persoane, evenimente și lucruri, nu este vorba doar despre unele probleme simple, cu un singur aspect. În schimb, când întâlnesc diverse persoane, evenimente și lucruri complexe și interconectate, pot să aplice cuvintele lui Dumnezeu și adevărurile-principii pentru a le trata și gestiona. Aceasta este o manifestare a oamenilor cu un calibru bun atunci când vine vorba de chestiuni referitoare la principii. Deoarece calibrul lor este bun, prin udarea și aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu, pot găsi pe cont propriu principiile din cuvintele Sale pentru a privi și a gestiona diverse persoane, evenimente și lucruri. Oamenii de acest tip cu un calibru bun se pot ocupa în mod independent de lucrare, îndeplinind fiecare sarcină pe cont propriu. Aceasta este o manifestare a unui calibru bun. Care este manifestarea principală? (Manifestarea principală este că, prin udarea și aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu, ei pot găsi pe cont propriu principiile din cuvintele Sale pentru a privi și a gestiona diverse persoane, evenimente și lucruri, fiind capabili să rezolve probleme pe cont propriu și să se ocupe în mod independent de lucrare.) Exact – mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, pot să înțeleagă adevărul și să găsească principiile pentru a privi și a gestiona diverse persoane, evenimente și lucruri, fiind capabili să preia singuri lucrarea. Doar asta înseamnă să ai un calibru bun. Am spus anterior că este necesar să ai diverse abilități pentru a fi capabil să preiei lucrarea pe cont propriu. Acum, folosind adevărurile-principii pentru a evalua acest lucru, aceasta este o manifestare a oamenilor cu un calibru bun.

Care sunt manifestările oamenilor cu un calibru mediu? Cu siguranță sunt mult mai rele decât ale celor cu un calibru bun. Totuși, indiferent dacă oamenii au un calibru bun sau mediu, înainte de a primi aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu și de a înțelege adevărul, nu vor avea principiile corecte privind conduita personală. Înțelegerea principiilor privind conduita personală trebuie să aibă drept bază primirea aprovizionării cuvintelor lui Dumnezeu și înțelegerea adevărului. Doar prin experiențe concrete se poate ajunge treptat la înțelegerea principiilor privind conduita personală. Dacă o persoană are un calibru mediu, atunci când citește cuvintele lui Dumnezeu, poate înțelege doar sensul de bază și standardele cerute, exprimate în cuvintele Sale. Ea înțelege aceste lucruri din perspectiva doctrinei, dar când se confruntă cu situații, tot nu este capabilă să aplice adevărurile-principii. Numai prin îndrumarea și aprovizionarea altora sau după ce experimentează multe lucruri poate ajunge să înțeleagă unele adevăruri-principii de bază. Ce înseamnă „de bază” aici? Înseamnă că principiile pe care le înțelege și le pricepe sunt în primul rând principii cu un singur aspect și relativ simple, care îi permit să gestioneze și să rezolve probleme obișnuite, dar când se confruntă cu situații sau contexte complexe, nu știe cum să acționeze conform principiilor. Trebuie să se bazeze pe îndrumarea și ajutorul oamenilor care înțeleg adevărul pentru a face față unor probleme complexe sau unor sarcini cu multiple aspecte. Acestea sunt manifestările celor cu un calibru mediu. Ce se remarcă în manifestările oamenilor cu un calibru mediu? Aceștia nu pot să înțeleagă în mod independent adevărul sau să găsească principii de practică în cuvintele lui Dumnezeu. Nu pot înțelege cu exactitate care sunt cu adevărat standardele cerute de Dumnezeu. Au nevoie de cineva care să aibă părtășie cu ei, să-i sprijine, să-i ajute să verifice lucrurile și să le spună și să le aducă aminte clar. Numai în acest fel știu următoarele: „Acesta este un adevăr-principiu. Trebuie să-l țin minte. Trebuie să practic conform acestuia. Trebuie să implementez lucrarea în conformitate cu această rânduială de lucru.” Aceasta se referă la înțelegerea lor. În al doilea rând, în ceea ce privește realizarea lucrării, atunci când fac o lucrare pentru care nu au deloc experiență, nu pot aplica rapid adevărurile-principii pentru a privi sau a gestiona diverse persoane, evenimente și lucruri. Pot gestiona doar o lucrare cu un singur aspect pe baza înțelegerii câtorva adevăruri-principii de bază. Când se confruntă cu o lucrare complexă, care implică mai multe adevăruri-principii, au nevoie ca alții să verifice lucrurile, să-i sprijine și să-i aprovizioneze. Acestea sunt manifestările oamenilor cu un calibru mediu. În ceea ce privește înțelegerea personală, au nevoie ca alții să aibă părtășie cu ei și să-i ajute să verifice lucrurile. Au nevoie să asculte mult – nu doar un aspect al adevărului, ci diverse aspecte și, în cele din urmă, au nevoie să le spună cineva care sunt principiile de bază ale diverselor aspecte ale adevărului pentru a înțelege câteva dintre ele în inimile lor. Totuși, când se confruntă cu situații complexe, iarăși nu știu cum să înțeleagă și tot trebuie să caute. Aceasta se referă la înțelegere. Cât despre gestionarea diverselor chestiuni din lucrare sau din viața reală, capacitatea lor de a se ocupa de chestiuni poate ajunge doar la nivelul de a respecta adevărurile-principii pentru a gestiona o lucrare cu un singur aspect. Când se confruntă cu o lucrare complexă care implică mai multe adevăruri-principii, o găsesc întrucâtva dificilă și au nevoie să caute și să aibă pe cineva care să verifice lucrurile. Nu pot garanta pe cont propriu că pot face lucrarea bine și nu pot determina dacă faptele lor se aliniază la adevărurile-principii. Există uneori abateri în lucrarea lor. Totuși, acestea sunt doar abateri și nu denaturări. Dacă ar fi denaturări, ar indica un calibru slab. Există o distincție între abateri și denaturări: abaterile înseamnă că lucrarea nu este în întregime în conformitate cu adevărurile-principii, nu este realizată adecvat sau nu i s-a acordat suficientă atenție, dar direcția nu este greșită. Doar că experiența lor de lucru este insuficientă sau înțeleg adevărul destul de superficial și nu pricep adevărurile-principii într-un mod suficient de precis, așa că lucrarea lor nu corespunde suficient standardului. Se poate apropia de acest lucru, dar încă necesită îmbunătățiri pentru a fi pe deplin conform standardului. Acestea sunt manifestările celor cu un calibru mediu. Care este principala caracteristică a oamenilor de acest tip? (Faptul că nu pot îndeplini independent un element al lucrării în mod corespunzător; au nevoie de ajutor și sprijin din partea altora pentru a termina o anumită lucrare.) Caracteristica lor este că, fie în ceea ce privește înțelegerea, fie în îndeplinirea datoriei, sunt relativ inferiori. În general, nu pot îndeplini în mod independent un element al lucrării așa cum trebuie, necesitând sprijin, verificare și îndemnuri din partea altora. Prin urmare, rațiunea de bază pe care ar trebui să o aibă oamenii cu un calibru mediu este să caute mai mult și să aștepte mai mult atunci când fac lucruri. Când nu-și pot da seama de ceva, ar trebui să caute imediat și cu smerenie – fie căutând adevărurile-principii în cuvintele lui Dumnezeu pentru a le servi drept bază, fie căutând răspunsuri de la superiori – și să nu acționeze orbește sau într-un mod confuz. După ce lucrezi o vreme, dacă descoperi că ești confuz în legătură cu multe lucruri, rezumă-le și înregistrează-le imediat și caută răspunsuri de la superiori. Scopul este ca superiorii să cerceteze și să verifice dacă lucrarea pe care ai făcut-o în această perioadă conține abateri sau lacune. Nu fi prea neprihănit de sine, crezând că ai experiență de lucru și nu avea o părere prea bună despre tine. Trebuie să ai conștiință de sine. Manifestările calibrului mediu au fost deja discutate, așadar care sunt caracteristicile celor cu un calibru mediu? (Nu pot face lucrarea în mod independent; au nevoie ca alții să-i sprijine, să-i ajute și să verifice lucrurile.) Și care sunt caracteristicile lor în ceea ce privește înțelegerea cuvintelor lui Dumnezeu? (În ceea ce privește înțelegerea cuvintelor lui Dumnezeu, pot doar să priceapă unele principii de bază, dar nu sunt capabili să le aplice practic în lucrare.) Și care sunt caracteristicile lor în ceea ce privește capacitatea de lucru? (În ceea ce privește capacitatea de lucru, cei cu un calibru mediu nu pot aplica rapid adevărurile-principii pentru a privi sau a gestiona diverse chestiuni. Mai mult, se pot ocupa doar de un singur element al lucrării; când vine vorba de mai multe elemente ale lucrării, nu pot pricepe principiile. Nu sunt capabili să acorde prioritate diverselor elemente ale lucrării în funcție de importanță sau de urgență pentru a le finaliza bine, cu atât mai puțin să rânduiască în mod rezonabil lucrarea. Trebuie să aibă pe cineva care să verifice lucrurile, să le arate direcția și să-i ajute și să-i sprijine în permanență.) Așa este. Oamenii cu un calibru mediu pot face independent o lucrare cu un singur aspect sau, pe baza unui anumit nivel de experiență de lucru, pot gestiona o lucrare simplă. Când se confruntă însă cu chestiuni complexe, în special cu o lucrare care implică mai multe adevăruri-principii, devin confuzi și nu știu cum să practice. Într-un moment, cred că ar trebui să procedeze într-un fel, iar în momentul următor, cred că ar trebui să procedeze altfel, dar nu știu exact ce modalitate se aliniază la adevărurile-principii. Nu sunt capabili să evalueze consecințele care pot apărea după ce termină în cele din urmă sarcina. În astfel de situații, rămân fără o cale de urmat. Oamenii cu un calibru mediu pot fi competenți pentru un singur element al lucrării, dar când se confruntă cu mai multe elemente sau cu o lucrare puțin mai complexă, devin confuzi. De exemplu, unii conducători și lucrători dintre voi pot gestiona un element al lucrării atunci când le este atribuit, dar dacă li se atribuie două sau trei elemente, nu le pot gestiona. Chiar dacă vor să le facă bine, nu reușesc acest lucru. Când sunt ocupați cu lucrarea, de îndată ce o persoană aduce în discuție o problemă sau alta, devin confuzi și nu știu cum să o rezolve. Ca urmare, niciunul dintre elementele lucrării nu este realizat bine. Acestea sunt manifestările celor cu un calibru mediu. Oamenii cu un calibru mediu nu pot prelua simultan două sau trei elemente ale lucrării. Mai ales când se confruntă cu situații complexe sau speciale, devin imediat confuzi și nu știu ce să facă. În consecință, lucrarea pe care ar fi putut să o facă bine nu este făcută bine, iar elementele lucrării de care sunt responsabili întâmpină dificultăți și sunt întârziate. Prin urmare, oamenii cu un calibru mediu nu pot prelua două sau trei elemente ale lucrării și sunt potriviți doar pentru elemente simple, individuale. Unii conducători și lucrători consideră mereu că realizarea lucrării este foarte simplă. Când alții le semnalează probleme, sunt mereu indiferenți și nu le consideră probleme, chiar crezând că este ceva în neregulă cu mintea acelor indivizi, care complică prea mult lucrurile. În cele din urmă, apar probleme majore, iar ei nu sunt capabili să le rezolve și abia după aceea le raportează superiorilor. Astfel de conducători și lucrători au prea puțină experiență și le lipsește perspicacitatea. În lucrarea lor, presupun mereu că totul va decurge bine, respectând doar niște reglementări și agățându-se cu încăpățânare de o singură cale. Indiferent cât de grave sunt problemele care apar, nu-și dau seama de ele; ba chiar își dau și mai puțin seama că aceste probleme vor întârzia lucrarea în ansamblu dacă rămân nerezolvate. Acestea sunt manifestările oamenilor cu un calibru mediu.

În general, dacă oamenii cu un calibru mediu corespund standardului în toate aspectele umanității lor, practic, pot fi competenți pentru o lucrare cu un singur aspect. Motivul pentru care spun că nu pot finaliza în mod independent o lucrare complexă este că au un calibru care le permite să facă bine doar o lucrare cu un singur aspect. Când vine vorba de o anumită lucrare legată de interesele, hobbyurile și punctele lor forte, în ceea ce privește calibrul lor, pot fi competenți pentru aceasta. Când se confruntă însă cu situația complexă a unei lucrări cu multiple aspecte, devin confuzi. Chiar dacă au experiență practică într-o anumită măsură, calibrul lor nu este pe măsura sarcinii. Unii oameni spun: „Oare motivul este că sunt tânăr?” Nu, nu este. Dacă ai un calibru mediu, chiar și când vei ajunge la vreo 40 sau 50 de ani, tot nu vei fi competent pentru o lucrare cu multiple aspecte. De ce spun asta? După ce acumulezi o oarecare experiență realizând efectiv lucrarea, poate că devii capabil să gestionezi o anumită lucrare cu un singur aspect, dar ești capabil să finalizezi bine și în mod independent lucrarea doar în situațiile în care ai îndrumare, pe cineva care să verifice lucrurile sau monitorizare din partea altora – rămâi veșnic incapabil să preiei în mod independent o lucrare cu multiple aspecte. Aceasta arată că ai un calibru mediu. Unii oameni, după ce acumulează ceva experiență de-a lungul numeroșilor ani în care trec prin diverse situații și după ce ajung să înțeleagă unele adevăruri-principii, tot nu pot prelua o lucrare cu multiple aspecte, în special una de care trebuie să se ocupe în mod independent. Când se confruntă cu situații complexe, devin confuzi și nu pot prioritiza sarcinile în funcție de importanță sau urgență. Astfel de oameni au cu siguranță un calibru mediu. Experiența de lucru reprezintă doar un aspect al capacității de lucru a unei persoane; nu este factorul dominant. Factorul dominant este calibrul persoanei și abilitățile sale în diverse aspecte. Experiența de lucru oferă doar niște referințe. Desigur, ea este la rândul ei valoroasă, deoarece provine din experiența personală, dar această experiență practică de lucru nu-ți poate îngădui să înțelegi mai exact principiile unei lucrări cu multiple aspecte. Dacă ai un calibru bun și înțelegi realmente adevărurile-principii, chiar dacă nu ai deloc experiență de lucru sau dacă experiența ta personală nu este bogată, poți totuși să te ocupi pe cont propriu de lucrarea generală și să preiei în mod independent controlul asupra lucrării. Cu toate acestea, oamenii cu un calibru mediu nu pot finaliza pe cont propriu lucrarea generală; pot finaliza doar o lucrare cu un singur aspect și au nevoie frecvent de îndemnuri, verificări, ajutor și îndrumare. În consecință, cei dintre voi care au un calibru mediu nu trebuie să creadă că pot să fie competenți pentru o lucrare cu multiple aspecte sau să se ocupe în mod independent de lucrare pentru că sunt capabili să se descurce bine într-o anumită lucrare cu un singur aspect. Aceasta este o iluzie și o înțelegere greșită. Există o diferență între a fi capabil să finalizezi pe cont propriu o anumită lucrare cu un singur aspect și a fi capabil să finalizezi pe cont propriu o lucrare cu multiple aspecte – adică, a fi capabil să te ocupi independent de lucrare. Veți ajunge să cunoașteți treptat acest lucru prin experiență. S-ar putea ca aceste cuvinte să nu fie ușor de înțeles – doar cei care au slujit drept conducători sau lucrători timp de mulți ani și care au experiență practică le pot înțelege. Frații și surorile de rând s-ar putea să nu le înțeleagă, nu-i așa? Conducătorii și lucrătorii care au preluat o lucrare cu multiple aspecte au experiență practică și înțeleg diferențele respective – au principii în modul în care fac lucrarea. În schimb, oamenii cu un calibru mediu nu se ridică la acest nivel. Manifestările celor cu un calibru mediu au fost astfel rezumate pe deplin.

Să rezumăm în continuare manifestările celor cu un calibru slab. Manifestările oamenilor cu un calibru slab sunt cu siguranță mai rele decât cele ale oamenilor cu un calibru mediu. Care sunt manifestările celor care au un calibru slab? Cei care au un calibru slab, prin intermediul căutării sau mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, deși pot înțelege sensul literal al fiecărei propoziții și al fiecărui fragment din cuvintele Sale – precum și care sunt intențiile și cerințele Sale – nu înțeleg deloc adevărurile-principii sau standardele cerute de Dumnezeu. Adică, nu înțeleg standardele cerute de Dumnezeu în legătură cu felul în care să privești oamenii și lucrurile sau să te comporți și să acționezi, nici nu înțeleg care sunt adevărurile-principii implicate. Când mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu pe cont propriu, nu pot înțelege aceste lucruri și, după ce interacționează cu persoane, evenimente și lucruri în viața de zi cu zi, tot nu înțeleg. Chiar și după ce au părtășie, nu le este clar care sunt adevărurile-principii. Oamenii de acest fel au o caracteristică: deși nu înțeleg care sunt adevărurile-principii, pot rezuma reglementările pe care trebuie să le urmeze bazându-se pe sentimentele lor. Pot să-și amintească reglementări – un fel de dogmă strictă sau un set de reguli. De exemplu, Dumnezeu are părtășie despre un aspect al adevărurilor-principii, dând exemple de manifestări pozitive, manifestări negative, înțelegere pură și înțelegere denaturată a oamenilor, printre diverse alte manifestări, în această privință – ce câștigă în cele din urmă oamenii cu un calibru slab de aici? Aceștia spun: „Pricep acum. Dumnezeu nu ne permite să facem una sau alta. Dumnezeu nu ne permite să mâncăm una sau alta. Dumnezeu nu ne permite să spunem unele sau alte cuvinte ori să folosim niște termeni.” Țin minte aceste lucruri și le respectă cu strictețe, crezând că sunt adevăruri-principii. Sunt de părere că, dacă respectă aceste reglementări, zicale și moduri de acțiune, înseamnă că respectă adevărurile-principii. Indiferent cât de mult le spui că respectă doar reglementări, nu vor accepta. Insistă să respecte aceste reglementări, crezând că practică adevărul și cuvintele lui Dumnezeu. Este imposibil să o scoți la capăt cu astfel de oameni care nu au deloc înțelegere spirituală. Dacă sunt dispuși să respecte reglementări, n-au decât să o facă – atât timp cât intențiile lor nu sunt greșite, este în regulă. De exemplu, am spus odată: „Când vă rugați, trebuie să fiți pioși; nu vă rugați la întâmplare. În medii potrivite, cel mai bine este să îngenuncheați pentru a vă ruga, să vă prosternați înaintea lui Dumnezeu pentru a vă ruga și, în timpul rugăciunii, trebuie să vă liniștiți înaintea Lui și să vă rugați cu o inimă concentrată. Asta înseamnă să fiți pioși și să aveți o inimă cu frică de Dumnezeu.” Oamenii cu un calibru slab, după ce au auzit asta, și-au amintit o singură reglementare: „Ca să te rogi cu pioșenie și având o inimă cu frică de Dumnezeu, trebuie să îngenunchezi.” Au tratat cerința de a îngenunchea pentru rugăciune ca pe un adevăr-principiu și l-au respectat ca atare, crezând că aceasta este practicarea adevărului. Așadar, indiferent de mediu, au insistat să îngenuncheze pentru rugăciune. Chiar și când doreau să se roage la ora mesei, îngenuncheau sub masă pentru a se ruga. Când lucrau la câmp, indiferent cât de murdar era pe jos sau ce ar fi putut să fie în sol, îngenuncheau pentru a se ruga. Chiar dacă se confruntau cu calamități sau cu evenimente majore când se aflau printre non-credincioși, dacă doreau să se roage lui Dumnezeu, trebuiau să găsească un loc ascuns unde să îngenuncheze și să se roage. Considerau că doar o astfel de rugăciune se alinia la intențiile lui Dumnezeu, așa că, indiferent de circumstanțe, trebuiau să îngenuncheze pentru a se ruga. Credeau că, procedând așa, practicau adevărul. Mai mult, se considerau cei mai pioși oameni, cei care urmau cel mai îndeaproape calea lui Dumnezeu, cei care iubeau cel mai mult adevărul și cei care se puteau supune cel mai mult adevărului și cuvintelor lui Dumnezeu. Vezi, acestea sunt manifestările celor cu un calibru slab. Oamenii de acest fel sunt inferiori și problematici în ceea ce privește înțelegerea. Ei fixează mereu cu rigiditate principiile într-o singură propoziție sau reglementare. Se folosesc de metoda înțelegerii cuvintelor și a cunoașterii pentru a înțelege adevărul și, desigur, practică de asemenea adevărul respectând reglementări, cuvinte, zicale și formalități. Indiferent cum ai părtășie despre adevărurile-principii, după ce le aud, le consideră simple propoziții, reglementări, moduri de acțiune sau sloganuri. Pentru ei, este doar o chestiune de respectare a regulilor. Consideră că practicarea adevărului este atât de simplă, rezumându-se la a respecta ce se poate face și ce nu se poate face și doar atât.

Cei cu un calibru slab privesc oamenii și lucrurile, se poartă și acționează folosind reglementări pentru a evalua și aborda totul. Indiferent cum se schimbă mediul extern și oamenii, evenimentele și lucrurile din jur, ei insistă să respecte o singură reglementare fără nicio schimbare. Dacă spui că nu iubesc și nu practică adevărul, se simt nedreptățiți în inimile lor. Ei spun: „M-am lepădat de atât de multe, am îndurat atât de multă suferință, am respectat atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și am practicat atât de multe dintre acestea – așadar, de ce spui că nu iubesc și nu practic adevărul? De ce spui chiar că respect reglementările? Sunt nedreptățit!” Ce problemă arată faptul că pot rosti astfel de cuvinte? Care sunt principalele manifestări ale oamenilor cu un calibru slab? În ce moduri este slab calibrul lor? Le lipsește complet capacitatea de a înțelege adevărul, prin urmare, indiferent cât de mult avem părtășie despre orice aspect al adevărului, pentru ei totul se reduce în cele din urmă la un singur mod de acțiune, o singură regulă, o singură propoziție sau o singură formalitate, și nu la un principiu. Dacă cineva rostește o propoziție sau folosește un termen care încalcă acea regulă a lor, pentru ei, aceasta este o încălcare a adevărurilor-principii. Acest lucru este problematic. Prin urmare, în primul rând, oamenii cu un calibru slab folosesc diverse reglementări, formalități, simple cuvinte și moduri de acțiune pentru a stabili că dețin adevărul-realitate. În plus, există o altă chestiune problematică: folosesc adesea doctrinele pe care le rostesc frecvent, precum și reglementările și modurile de acțiune pe care le urmează adesea pentru a-i evalua pe alții și chiar pentru a-L evalua pe Dumnezeu. Pe lângă faptul că evaluează, îi și judecă adesea pe alții și pe Dumnezeu și îi restrânge pe alții și pe Dumnezeu. De exemplu, am spus odată: „În general, nu îndrăznesc să mănânc lucruri reci. După ce le mănânc, stomacul Meu nu le tolerează, așa că practic nu mănânc alimente crude și reci.” Cineva cu un calibru slab a auzit asta și a spus: „Te înțeleg acum. În viitor, voi avea grijă să nu-Ți dau alimente crude și reci. În niciun caz nu Te voi lăsa vreodată să consumi alimente crude și reci.” Dar, într-o zi, când vara era în toi și vremea era extrem de caldă, iar căpșunele de la fermă erau coapte, am mâncat două de acolo și, văzând asta, acel individ s-a gândit: „Nu era vorba că nu mănânci niciodată lucruri crude și reci? Nu sunt căpșunele reci? N-ai spus anterior că ai probleme cu stomacul dacă mănânci alimente reci? Atunci de ce mănânci căpșune astăzi? Nu cumva minți?” Așa s-a gândit în inima lui; doar că nu a spus cu voce tare. Spune-Mi, a fost corect modul în care a privit lucrurile? (Nu.) Ce inexactități conținea? (A considerat un lucru pe care l-a spus Dumnezeu drept o reglementare pentru a evalua lucrurile, fără să țină cont de contextul în care a vorbit Dumnezeu.) Nu știa la ce se refereau aceste cuvinte ale Mele. În circumstanțe normale, stomacul Meu nu tolerează lucruri crude și reci, dar există excepții. De pildă, când depun muncă fizică și corpul Mi se încălzește, în combinație cu vremea caldă, când temperatura ajunge la aproximativ treizeci de grade, iar acele alimente crude și reci nu sunt atât de înghețate, în astfel de cazuri, pot să mănânc puțin. Nu este ca și cum n-aș putea mânca absolut deloc. Când am spus că „nu le pot mânca”, mă refeream la circumstanțe obișnuite; pe o vreme toridă de vară, pot mânca o cantitate mică. Individul cu un calibru slab nu a putut să înțeleagă aceste cuvinte. Când le-a auzit, le-a tratat ca pe o reglementare sau o formulă. Când au apărut circumstanțe speciale, a încercat în continuare să le încadreze în această formulă. Când a văzut că nu se încadrează, nu a putut să-i dea de capăt: „Nu ai spus că nu poți mânca lucruri crude și reci? Cum se face că mănânci acum? Nu cumva minți?” Unde se află inadecvarea lui în ceea ce privește incapacitatea de a-Mi înțelege cuvintele? (Nu avea deloc capacitate de înțelegere.) Inadecvarea lui constă în incapacitatea de a judeca și înțelege această chestiune pe baza schimbărilor din mediu și a circumstanțelor speciale. Dacă o persoană cu un calibru suficient vede acest lucru, știe că, după ce muncesc și corpul Mi se încălzește, în asociere cu vremea caldă și cu faptul că aceste fructe nu sunt exagerat de reci, consumul unei cantități mici nu este o problemă pentru Mine, iar acest lucru este foarte normal. Poate să înțeleagă această chestiune și să o descifreze. Dar o persoană cu un calibru slab nu o poate descifra; se blochează în acest punct și capătă noțiuni în inima ei. Care este consecința odată ce se formează noțiuni? O determină cu ușurință să judece și să condamne. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Desigur, această chestiune măruntă nu este o problemă majoră, dar nu o poate depăși în inima ei: „Nu înseamnă că minți? Așadar, și Tu minți!” Vezi, se grăbește să restrângă și să judece chiar și în privința acestei chestiuni foarte mărunte. Și asta înainte de a aborda măcar problemele majore – a dezvoltat deja noțiuni. Oamenii cu un calibru slab nu pot să-și dea seama nici măcar de astfel de chestiuni mărunte și nu au niciun pic de discernământ. Indiferent ce chestiune privesc, aplică cu rigiditate reglementările. Sunt de părere că doar aceia care pot respecta reglementările dețin adevărul. Indiferent cum se aliniază cuvintele și acțiunile tale la adevărurile-principii, atât timp cât acestea contrazic noțiunile și închipuirile unor astfel de oameni și intră în conflict cu reglementările pe care le recunosc, te vor judeca și te vor condamna în inimile lor. Chiar dacă nu o spun cu voce tare, vor căpăta noțiuni sau prejudecăți împotriva ta. Indiferent câte predici aud sau despre ce aspecte ale adevărului primesc părtășie, acești oameni cu un calibru slab reduc mereu totul la o singură afirmație, modalitate de acțiune sau reglementare și respectă aceste afirmații, modalități de acțiune și reglementări cu mare entuziasm; ba chiar cred că sunt oameni care practică adevărul, că se supun în realitate adevărului și se tem cu adevărat de Dumnezeu. Uneori chiar se emoționează până la lacrimi, crezând că Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu și că nimeni în lume nu-L iubește mai mult decât ei. În realitate, ei respectă doar o singură reglementare sau un singur mod de acțiune. Continuă să practice în acest fel și pot stărui fără nicio schimbare, crezând că au dobândit adevărul și au fost desăvârșiți de Dumnezeu. Spune-Mi, nu este supărător acest lucru? (Ba da.)

Vedeți des cazuri în care oamenii respectă reglementări? (Da.) De exemplu, îi spui persoanei care gătește că vremea se încălzește, așa că ar trebui să pregătească în fiecare zi un ceai răcoritor din plante sau niște băuturi reci și să servească unele mâncăruri reci atunci când face mâncare – ceea ce occidentalii numesc salată – pentru a stimula pofta de mâncare a oamenilor. O persoană cu un calibru slab memorează următorul lucru: când vremea este foarte caldă, oamenii ar trebui să mănânce mâncăruri reci și să bea băuturi reci. Își amintesc bine acest lucru și îl respectă cu sârguință. Totuși, într-o zi, când temperatura scade, ignoră că este frig și se gândesc: „E vară acum, așa că trebuie să pregătesc mâncăruri și băuturi reci. Ți le voi pregăti în fiecare zi astfel încât să le savurezi pe deplin și să te răcorești complet. Nu-mi pasă dacă temperatura scade sau nu!” Nu doar că pregătește mâncăruri reci, dar clătește chiar și tăițeii în apă rece, apoi servește băuturi reci după masă, adăugând chiar și câteva cuburi de gheață. Unii oameni, văzând asta, spun: „E atât de frig astăzi. Cum ai putut să pregătești totuși mâncăruri reci? Și chiar pui cuburi de gheață în băuturile reci – încerci să ne îngheți?” Cel care gătește se simte jignit și spune: „Sunt chiar atât de răuvoitor? Vara este atât de cald – oare nu fac asta doar ca să-i ajut pe toți să se răcorească și să mănânce puțin mai mult? Nu urmez principiile și sunt atent față de toată lumea? În ce fel greșesc? Și acum spui că încerc să te îngheț – oare chiar sunt atât de lipsit de virtute? Este umanitatea mea chiar atât de slabă? Pur și simplu sunteți cu toții prea nepăsători față de mine!” Urmează oare principiile pregătind mâncarea în acest fel? Care este principiul aici? Acela de a adapta mâncarea și băutura în funcție de anotimp și de temperatură. Vara, când vremea este caldă, principiul este să consumi alimente sau băuturi relativ reci, care pot stimula pofta de mâncare a oamenilor, nu-i așa? Este un principiu. Dar acum că temperatura a scăzut brusc, cum ar trebui aplicat acest principiu? (Când temperatura scade brusc, cel care gătește nu se mai poate rezuma la prepararea de mâncăruri reci sau salate, așa cum a fost sfătuit anterior, ci trebuie să se adapteze în funcție de vreme și să pregătească în schimb mâncăruri calde. Nu poate respecta reglementări.) Așa este. Când vremea se răcește ocazional vara, nu te poți rezuma la pregătirea de mâncăruri și băuturi reci în timpul verii – nu poți respecta această reglementare. Când temperatura scade brusc, mâncarea și băutura pe care le consumă oamenii trebuie, de asemenea, să se schimbe imediat. Nu ar mai trebui pregătite mâncăruri și băuturi reci și, cu siguranță, nu ar trebui adăugate cuburi de gheață. În schimb, ar trebui să gătești mâncăruri calde, să faci tăiței calzi, adaptând mâncarea și băutura în funcție de temperatură și vreme. Acesta este principiul. Dar persoana cu un calibru slab, cât timp este vară, se rezumă la prepararea de băuturi și mâncăruri reci, indiferent de temperatură sau de condițiile meteo – care este problema aici? (Respectarea reglementărilor.) Aceasta este o respectare a reglementărilor, o incapacitate de a aplica principiile în mod flexibil în funcție de circumstanțe. Acestea sunt manifestările oamenilor cu un calibru slab în ceea ce privește modul în care fac lucrurile – își amintesc o afirmație și o tratează ca pe o reglementare de respectat și, indiferent cum se schimbă mediul, persoanele, evenimentele și lucrurile, nu pot aplica în mod flexibil principiile pentru a se ocupa de chestiuni. De fapt, rezultatul care trebuie obținut stabilind principii în legătură cu mâncarea și băutura este de a se asigura că oamenii se simt confortabil când mănâncă. Astfel de principii nu sunt deloc reglementări. Însă cei care respectă reglementările, fără să țină cont de temperatură sau de vreme și fără să le pese dacă te simți confortabil atunci când mănânci, se limitează la prepararea de mâncăruri și băuturi reci cât timp este vară – aceasta se numește a respecta reglementări. Practicarea conform principiilor înseamnă că tot ceea ce se face are drept scop obținerea unui rezultat final bun. Pe de altă parte, respectarea reglementărilor ignoră rezultatul și se concentrează doar asupra formalității și asupra modului de acțiune. Exact așa se ocupă de chestiuni persoanele cu un calibru slab – indiferent ce lucruri apar, ele folosesc aceeași abordare pentru a le gestiona.

Oamenii cu un calibru slab nu-și pot da seama de nimic din ceea ce întâmpină. Chiar și atunci când citesc cuvintele lui Dumnezeu sau ascultă predici, înțelegerea lor este oarecum denaturată și include în mod inevitabil abateri. Ei respectă o reglementare, un mod de acțiune sau un ritual, ceea ce este complet diferit de adevărurile-principii și, în consecință, apar multe lucruri denaturate. Se poate spune că înțelegerea oamenilor cu un calibru slab privind orice chestiune are întotdeauna o natură oarecum denaturată. Deși reușesc să fie ascultători și supuși fără să dea dovadă de denaturare în legătură cu lucruri simple și ușor de gestionat, când vine vorba de chestiuni bazate pe principii sau de probleme relativ complexe, nu pot înțelege adevărurile-principii și știu doar să respecte reglementări. Înțelegi? (Da.) Oamenii cu un calibru slab nu au deloc capacitatea de a înțelege adevărul și știu doar să respecte reglementări. Astfel de oameni sunt și destul de problematici. Sunt foarte entuziaști și hotărâți în respectarea reglementărilor. Dacă ai părtășie cu ei și le spui: „Ceea ce faci este să respecți reglementări, nu adevărurile-principii”, nu pot accepta acest lucru. Aceștia simt următoarele: „Respect în mod neclintit principiile și nu pot face compromisuri cu alții! Alții nu respectă principiile și sunt condamnați din cauza asta, dar și eu sunt condamnat când le respect. Este nedrept!” Vezi cât de încăpățânați sunt, pur și simplu nu-i poți convinge. Ați întâlnit astfel de oameni? (Da.) De exemplu, le spun unora: „Dacă vrei să înveți să dansezi, poți rezerva două ore în fiecare zi pentru a exersa când lucrarea nu te ține ocupat. Dacă perseverezi o perioadă, vei învăța.” Își amintesc propoziția „perseverează exersând două ore în fiecare zi” și cred că a proceda așa înseamnă că practică adevărul și respectă principiile. După aceea, indiferent cât de solicitantă este datoria pe care o îndeplinesc, ei insistă totuși să facă exerciții de dans timp de două ore în fiecare zi. Într-o perioadă în care lucrarea bisericească este foarte aglomerată de dimineața până seara și când, practic, nu au două ore libere într-o zi, ei insistă totuși să facă exerciții de dans timp de două ore. Când alții le reamintesc că acest lucru ar putea întârzia lucrarea bisericească, refuză să asculte și spun: „Dumnezeu m-a instruit să fac exerciții de dans timp de două ore în fiecare zi. Trebuie să fac asta. Dacă nu o fac, înseamnă că sunt neascultător și nu mă supun.” Dacă le spui să nu o facă, nu sunt dispuși. Sunt incapabili să se ocupe de lucruri în mod flexibil sau să aplice cuvintele Mele cu flexibilitate, în funcție de nevoile lucrării sau ale mediului. Nu înțeleg de ce ar trebui să exerseze două ore, ce sens are să exerseze două ore sau ce rezultat ar trebui să obțină. Nu înțeleg aceste lucruri și nu le sunt clare. Pentru ei, practicarea adevărului înseamnă pur și simplu să respecte o singură afirmație, o reglementare sau o formalitate – în opinia lor, aceasta înseamnă să practice adevărul. Indiferent dacă se obține vreun rezultat sau care se dovedește a fi rezultatul, ei insistă cu încăpățânare să urmeze o singură cale, refuzând să se întoarcă din drum indiferent de situație, nici dacă ar fi trași de zece boi. Chiar dacă au abateri în practica lor, o fac astfel în mod constant. Când li se spune că sunt absurzi, tot insistă să o facă. Nu sunt foarte problematici astfel de oameni? Indiferent cine are părtășie cu ei, nu funcționează. După ce le explici lucrurile cu meticulozitate și în mod clar, ar putea să înțeleagă astăzi această chestiune, dar mâine vor respecta reglementările în altă chestiune, respectând la nesfârșit reglementări, iar tu trebuie să-i corectezi în permanență. Deviază fie la stânga, fie la dreapta și se abat fie într-un tip de chestiune, fie în altul – se abat continuu, la nesfârșit. Devii neliniștit când îi privești, dar nu-i poți corecta, oricum ai încerca. De ce? Deoarece au un calibru prea slab. Nu pot să distingă niciodată între lucrurile pozitive și cele negative, între bine și rău, corect și incorect, adevăr și reglementări. Nu au niciun standard pentru a delimita aceste chestiuni, nicio capacitate de a le delimita și, pur și simplu, nu le pot delimita. Prin urmare, oamenii cu un calibru slab pot face doar o lucrare și sarcini bazate pe reglementări sau o lucrare cu un singur aspect, care nu implică adevărurile-principii, cum ar fi să urmeze un program de rutină în fiecare zi, să facă un lucru la o anumită oră și să facă altul la altă oră stabilită – adică, se pot ocupa doar de acele sarcini simple în care este suficient să respecte programul, să mențină formalitățile și să urmeze un fel de a face lucrurile pentru a îndeplini bine lucrarea. Dar nu pot gestiona o lucrare puțin mai complexă. Odată ce devine necesar să acționeze conform adevărurilor-principii și să obțină anumite rezultate, nu sunt capabili să realizeze acest lucru. Dacă le atribui un element al lucrării pentru care este necesar să aplice în mod flexibil adevărurile-principii, să gestioneze diverse probleme după caz și să se adapteze în funcție de mediu, devin confuzi și nu reușesc acest lucru. Trebuie să aibă pe cineva care să-i ajute și să-i instruiască; nu te poți aștepta să facă bine lucrarea în mod independent. Cum ar trebui tratați astfel de oameni? Deși pot persevera în îndeplinirea datoriei lor în mod obișnuit în fiecare zi, când se confruntă cu situații neașteptate, nu știu cum să reacționeze și pot chiar să nu-și mai îndeplinească datoria. Pentru asemenea oameni, este necesar să te interesezi și să le inspectezi frecvent lucrarea, întrebând: „În această perioadă, au existat perturbări sau tulburări ale lucrării bisericești? Au existat probleme complexe pe care nu ai știut să le gestionezi?” După ce se gândesc pe îndelete, aceștia spun: „Totul a fost bine în această perioadă. Toți își fac datoria și pot să participe la adunări, să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu în mod normal. Nimeni nu a perturbat sau tulburat și n-am auzit să răspândească cineva sofisme pentru a-i induce în eroare pe alții.” Nu pot identifica nicio problemă, nu știu ce să raporteze și nici măcar nu pot să pună întrebări. Prin urmare, nu te poți aștepta să gestioneze sau să rezolve singuri problemele care apar în viața reală sau în îndeplinirea datoriei lor. Nici nu te poți aștepta să caute răspunsuri de la cei de nivel superior sau să le pună întrebări când nu știu cum să se ocupe de ceva. Nu pot realiza nimic din toate acestea deoarece au un calibru insuficient. Dacă astfel de oameni nu le raportează problemele celor de nivel superior, alții ar putea să creadă că nu au nicio problemă. Nu este însă cazul. Ei nu pot identifica nici măcar problemele obișnuite. Chiar și atunci când problemele se adună în fața lor, nu le consideră probleme. Și, astfel, nici nu le rezolvă. Au un cap, doi ochi și două urechi; pot vedea, auzi și vorbi, totuși nu pot identifica sau rezolva probleme. Deoarece le lipsește complet calibrul și capacitatea de a identifica și gestiona problemele, indiferent cât de abili par după cum arată, nu este de niciun folos. Nu pot să ia lucrurile pe care le văd sau le aud și să le proceseze în mintea lor pentru a se gândi și a discerne dacă acestea sunt probleme sau cum ar trebui gestionate. Dacă nu pot gestiona problemele care implică adevăruri-principii, nici nu le vor raporta celor de nivel superior. Sunt complet incapabili să facă toate acestea. Nu arată asta că au un calibru slab? Nu sunt acestea manifestările oamenilor cu un calibru slab? (Ba da.) Dacă întrebi pe cineva cu un calibru slab: „Au existat probleme în lucrare în această perioadă? Există domenii în care nu înțelegi principiile?”, va răspunde: „Nu există nicio problemă; toată lumea a fost ocupată și lucrurile merg destul de bine!” Pentru ei, totul este în regulă. În calitate de conducător sau lucrător, dacă pur și simplu îi crezi când spun că totul este în regulă, atunci ești prea nesăbuit, fiind în aceeași măsură ca ei o persoană cu un calibru slab. Cei cu un calibru bun nu doar că știu cum să afle despre probleme, dar trebuie să fie capabili și să le identifice pe cont propriu. Pot purta conversații care vizează problemele și, pe măsură ce vorbesc, problemele ies în mod firesc la iveală. Când descoperi o problemă și întrebi pe cineva cu un calibru slab cum a gestionat-o, acesta răspunde: „Ce problemă? Cum se face că n-am observat-o?” Oamenii cu un calibru slab nu pot identifica problemele, prin urmare, în realizarea lucrării, trebuie să te pricepi să afli despre probleme și să le identifici, să le abordezi și să nu le treci cu vederea, apoi să contribui la gestionarea și rezolvarea lor. Trebuie să știi cum să discuți cu oamenii care au un calibru slab, punându-le întrebări și interesându-te sub formă de conversație, pentru a identifica problemele. În timp ce discuți, aceștia vor aduce în discuție problemele, fără să știe. Fără o astfel de conversație, ar fi imposibil să identifici aceste probleme. Deoarece discuți cu ei în acest fel, devin inspirați și identifică brusc aceste probleme. Dacă nu folosești această abordare pentru a afla despre situație, pur și simplu nu vor percepe drept probleme aceste chestiuni pe care le văd. Așadar, când descoperi probleme în timpul conversațiilor, acestea trebuie clarificate puțin câte puțin, ca și cum ai stoarce o pastă de dinți. Se vor simți oarecum rușinați doar când toate problemele vor fi rezolvate. Nu arată asta că au un calibru slab? (Ba da.) Acestea sunt manifestările oamenilor cu un calibru slab: chiar și când există probleme, nu le pot identifica și, deoarece nu pot identifica problemele, nu sunt niciodată capabili să le aducă în discuție sau să le rezolve. Spune-Mi, dacă nu pot identifica problemele, își pot face lucrarea bine? Își pot realiza lucrarea bine respectând reglementări? (Nu.) Categoric nu. Aceasta este o manifestare a unui calibru slab. Dacă spui că au un calibru slab, chiar se gândesc: „Calibrul meu este excelent! După ce vorbește Dumnezeu despre ceva, înțeleg imediat un mod de acțiune sau o reglementare și pot să o respect toată viața. Vezi? Nu este bun calibrul meu? Niciunul dintre voi nu reușește să priceapă punctele cheie, dar eu reușesc. De exemplu, mi s-a spus că vara este cald și ar trebui să mâncăm preparate reci. Prin urmare, continui să pregătesc mâncăruri reci și să servesc băuturi reci – pot să respect ce spune Dumnezeu. Vezi, niciunul dintre voi nu poate respecta acest lucru și vorbiți mereu despre principii. Nu sunt principiile doar niște reglementări? Dacă respecți reglementările, nu înseamnă că respecți principiile?” Chiar consideră că au un calibru bun, crezând că pot pricepe punctele cheie ale unei probleme și că, dintr-o predică lungă, pot extrage o singură afirmație, un mod de acțiune, o reglementare sau chiar o propoziție ori un cuvânt pe care simt că trebuie să-l urmeze. Spune-Mi, nu este supărător? Există destul de mulți oameni de acest fel. Când ai părtășie despre diversele detalii ale adevărului, nu pot să înțeleagă și chiar spun: „Ce bătaie de cap! Pur și simplu vorbești întruna. Nu se rezumă doar la a nu spune unele cuvinte sau a nu face unele lucruri? Doar respectă acea singură afirmație și gata – ține doar de o singură afirmație. Ce rost are să o faci atât de plictisitoare? Ba chiar faci distincție între stări, medii și umanitatea diverselor tipuri de oameni și între înțelegerea denaturată și cea pură. Chiar există atât de multe detalii implicate? De ce să fim atât de meticuloși? Ești atât de pretențios!” Chiar îi condamnă pe alții. Acestea sunt manifestările oamenilor cu un calibru slab.

Care sunt caracteristicile oamenilor cu un calibru slab? Aceștia nu înțeleg adevărurile-principii; indiferent de care aspect al adevărurilor-principii este vorba, ei îl tratează ca pe un fel de reglementare sau formulă și apoi îl urmează cu un entuziasm neobosit. Pot rosti multe doctrine și, prin urmare, cred că înțeleg adevărurile-principii, dar, în realitate, nu înțeleg deloc adevărul. Dacă le explici unele dintre principiile privind îndeplinirea lucrării de către conducători și lucrători, cerând unor asemenea oameni să facă lucrarea și să gestioneze diverse probleme pe baza înțelegerii acestor principii, acești oameni cu un calibru slab vor fi absolut incapabili să le aplice. Nu înțeleg aceste adevăruri-principii și nici nu le pot aplica pentru a face lucrarea. Când se apucă să facă lucrarea, doar respectă reglementările, urmează protocoalele și aplică dogmele în mod mecanic. Există unii oameni care vor să respecte adevărurile-principii, dar întrucât au un calibru slab și nu reușesc să înțeleagă adevărul, nu sunt capabili să respecte principiile. Indiferent ce lucrare realizează, când se confruntă cu probleme, sunt dezorientați și chiar devin copleșiți – nu sunt capabili să facă nicio lucrare bine. Când superiorii au părtășie despre principii, simt că le-au înțeles, le-au cuprins, le-au priceput și le-au reținut pe toate. Dar când întâmpină probleme în viața reală, devin confuzi, deoarece doctrinele și reglementările pe care le-au înțeles nu sunt de niciun folos, așa că se gândesc: „Ce ar trebui să fac acum?” Nu știu de unde să înceapă lucrarea, nu știu ce metode să folosească pentru a o realiza, nu știu cum să implementeze rânduielile de lucru și știu și mai puțin ce probleme ar trebui rezolvate chiar acum pentru a garanta progresul normal al lucrării bisericești – nu știu nimic din toate acestea. Ca urmare, indiferent cât timp lucrează, nu există rezultate și rânduielile de lucru nu pot fi implementate. Nu pot nici măcar să rezolve problema de a face în așa fel încât viața bisericească să fie bună. Nu pot implementa nici măcar o lucrare elementară și nu știu cum să o implementeze. Pot doar să le spună oamenilor doctrine și să le ceară să respecte reglementări. Când vine vorba de implementarea rânduielilor de lucru și de realizarea unei lucrări bisericești concrete, devin confuzi și nu sunt capabili să o facă. Își spun în sinea lor: „Cum ar trebui implementate aceste rânduieli de lucru? Ce reglementări ar trebui respectate?” Nu pot vedea limpede aceste lucruri. Dar au totuși o ultimă soluție: cred că, atât timp cât organizează mai multe adunări, problemele pot fi rezolvate. Prin urmare, modul lor de a face lucrarea este să organizeze necontenit adunări și să țină neîncetat predici. Când predicile lor îi agită pe toți și îi entuziasmează, cred că toate problemele sunt rezolvate, fără să mai existe altele și că, atât timp cât toată lumea este entuziasmată, toată lucrarea este făcută cum trebuie. Dar se dovedește că, după câteva zile de adunări, nu doar că problemele reale rămân nerezolvate, iar îndatoririle pe care le îndeplinesc oamenii tot nu dau niciun rezultat, dar nici lucrarea bisericească nu face niciun progres. Totuși, încă au starea de spirit de a ține predici. Oamenii cu un calibru slab nu obțin rezultate, indiferent cât timp fac lucrarea, și nu pot implementa rânduielile de lucru, indiferent cât timp li se acordă – nu au nici eficiență, nici eficacitate. Acestea sunt manifestările celor cu un calibru slab. Manifestările oamenilor cu un calibru slab sunt așa cum tocmai le-am descris, ca să nu mai vorbim de cei fără calibru. Indiferent câte predici aud sau despre cât adevăr au alții părtășie cu ei, nu pot să priceapă adevărurile-principii și nici măcar nu pot înțelege reglementările elementare pe care se cuvine să le respecte. Când cineva are un calibru atât de slab, adevărurile-principii sunt peste puterea lui de înțelegere. Chiar dacă alții au părtășie despre adevăr cu el, nu poate găsi o cale de practică și trebuie să aibă pe cineva care să-i dea instrucțiuni specifice înainte de a ști cum să practice. Astfel de oameni parcă s-ar fi reîncarnat din fiare; au mereu mintea încețoșată și neclară și nu pot niciodată să distingă ce sunt principiile și ce sunt reglementările. Își spun în inima lor: „De ce mă doare mereu capul și devin somnoros când aud aceste lucruri?” În cele din urmă, ajung la o concluzie: „Nu doar că adevărurile-principii sunt peste puterea mea de înțelegere, dar nici măcar nu pot să respect reglementările, așa că, în viitor, voi străluci cât de mult pot cu resursele mele, voi depune cât de mult efort îmi permite capacitatea și voi face pur și simplu tot ce sunt capabil să fac, iar asta e suficient.” Unii dintre acești oameni chiar se consolează singuri, spunând: „Nu știu cum să respect reglementările, nici nu înțeleg adevărurile-principii, dar am o inimă iubitoare de Dumnezeu!” Dacă L-ar putea iubi cu adevărat pe Dumnezeu, nu ar fi rău, dar având un calibru atât de slab, nici măcar nu înțeleg adevărul – poate fi autentică dragostea lor pentru Dumnezeu? Oamenii fără calibru nu au capacitate de înțelegere în nicio privință și nu au nici măcar capacitatea de a respecta reglementările. Când practică adevărul, unii oameni cu un calibru slab pot măcar să se agațe de porțiunea pe care o înțeleg dintr-un principiu, dintr-o regulă sau dintr-o formulă și, astfel, să pună în practică o mică parte din adevăr. În schimb, cei fără calibru nu pot nici măcar să priceapă sau să respecte lucrurile bazate pe reglementări – oamenii de acest fel sunt și mai jalnici.

Dacă evaluăm calibrul oamenilor folosind adevărurile-principii în acest fel, atunci manifestările relevante sunt cele despre care tocmai am avut părtășie. Așadar, dacă folosim existența înțelegerii spirituale pentru a evalua calibrul oamenilor, cum ar trebui să procedăm? Cei cu un calibru bun au cu siguranță înțelegere spirituală, nu-i așa? (Așa e.) Înțelegerea spirituală înseamnă că pot să înțeleagă adevărul, să priceapă adevărurile-principii și să folosească adevărul pentru a rezolva diverse probleme referitoare la adevărurile-principii care apar pe parcursul credinței în Dumnezeu, precum și să gestioneze diversele probleme interne ale casei lui Dumnezeu folosind adevărul. Cum rămâne atunci cu diversele probleme ale lumii exterioare? Deoarece au înțelegere spirituală și capacitatea de a gestiona diverse chestiuni, cei cu un calibru bun pot folosi, de asemenea, unele principii bazate relativ pe umanitate sau unele principii apropiate de lucrurile pozitive pentru a se ocupa de chestiunile din lumea exterioară. În ciuda diferențelor superficiale, fundamentele diverselor lucruri sunt aceleași, iar principiile din cadrul diverselor lucruri sunt, practic, ceea ce oamenii cu un calibru bun pot înțelege, așa că se poate spune, în general, că oamenii cu un calibru bun au înțelegere spirituală. Faptul că au înțelegere spirituală nu înseamnă că pot comunica cu tărâmul spiritual; mai degrabă, înseamnă că pot înțelege legile fundamentale și principiile diverselor lucruri. Acesta este un mod direct, simplu și clar de exprimare. Capacitatea de a înțelege legile fundamentale ale lucrurilor lumii exterioare și principiile care implică adevărul este o manifestare a oamenilor cu un calibru bun. Așadar, cum putem evalua manifestările celor cu un calibru mediu în funcție de înțelegerea lor spirituală? Cei cu un calibru mediu au înțelegere spirituală pentru jumătate din lucruri, dar nu și pentru cealaltă jumătate, înțelegând unele părți, dar neînțelegând altele. Părțile în care au înțelegere spirituală sunt cele la care poate ajunge calibrul lor. Ascultând părtășia despre diversele adevăruri legate de credința în Dumnezeu, pot ajunge să le înțeleagă și, chiar și fără instruire din partea cuiva, își pot da seama de principiile care ar trebui înțelese în cadrul lor. Părțile în care nu au înțelegere spirituală sunt cele în care calibrul lor este insuficient. Fără îndrumare și instruire din partea altora, nu au principii de practică, nu-și pot face datoria în mod normal sau nu pot rezolva probleme și au nevoie de udare, îndrumare și instruire pentru a ști cum să facă lucrarea și să se ocupe de probleme – acestea sunt manifestările lipsei lor de înțelegere spirituală. Se poate spune că oamenii cu un calibru mediu au, în esență, înțelegere spirituală, dar nivelul lor de înțelegere spirituală este deficitar în comparație cu cel al oamenilor cu un calibru bun – ei înțeleg doar pe jumătate. În ce privințe este deficitar? În ceea ce privește gradul în care stăpânesc adevărurile-principii – nu pot să finalizeze în mod independent diverse elemente ale lucrării. Așadar, dacă îi evaluăm pe oamenii cu un calibru slab în funcție de faptul dacă au sau nu înțelegere spirituală, cum ar trebui să procedăm? Este ceva ușor de evaluat? Au înțelegere spirituală cei cu un calibru slab? (Nu.) Îți poți da seama că oamenii cu un calibru slab nu au înțelegere spirituală doar uitându-te la manifestările lor, deoarece respectă doar reglementări. Oamenii fără calibru nu au, de fapt, spirit uman, iar faptul că nu au spirit uman înseamnă că sunt la fel de lipsiți de înțelegere spirituală ca fiarele. Nu este necesar să evaluăm dacă asemenea oameni au sau nu înțelegere spirituală. Când un individ fără spirit privește orice chestiune sau are de-a face cu diverse persoane, nu le poate evalua și nu are niciun punct de vedere privind lucrurile pozitive sau negative. Are doar niște calcule pentru a-și proteja propriile interese și a evita pierderile. Când exprimi un punct de vedere, este de acord cu el dacă te cunoaște și știe că ai un calibru bun și o înțelegere pură și că ești o persoană pozitivă. Dar dacă nu te cunoaște, te va privi cu dispreț. Indiferent cât de corect este punctul tău de vedere sau cât de mult se aliniază la adevărurile-principii, nu-l va accepta. Nu știe că este corect, nu știe că este ceva ce oamenii ar trebui să accepte și nu știe cât de benefic ar putea fi pentru el acest punct de vedere bun sau cât de mult ajutor i-ar putea oferi – nu este conștient de nimic din toate acestea. Pe de altă parte, când o persoană negativă prezintă un punct de vedere negativ, dacă această persoană negativă are autoritate și se bucură de respectul și de admirația lui, acceptă punctul de vedere negativ chiar dacă știe că-i va face rău după aceasta. Ce fel de individ este acesta? (Un individ care nu are calibru.) Este un individ care nu are calibru, ceea ce înseamnă că nu are capacitatea de a discerne lucrurile. Indiferent ce situație întâlnește, nu o poate vedea așa cum este de fapt și nu cunoaște niciunul dintre principiile pe care ar trebui să le respecte; acest tip de individ poate comite fapte rele atunci când urmează oameni haini sau răi și poate face unele lucruri bune atunci când urmează oameni buni – nu are capacitatea de a discerne lucrurile. De aceea spun că este un individ mort, lipsit de spirit. Oamenii cu un calibru slab, după ce trăiesc mulți ani alături de oameni cu un calibru bun sau de indivizi pozitivi, pot fi influențați de ceea ce aud și văd și pot învăța unele lucruri bune, pot respecta unele reglementări bune, unele zicale și moduri de acțiune pozitive sau gânduri și puncte de vedere pozitive. În schimb, oamenii morți și fără spirit nu pot nici măcar să învețe sau să urmeze gânduri și puncte de vedere pozitive, moduri de acțiune și reglementări bune, succesiuni de idei bune sau unele stiluri de viață pozitive și informații pozitive din viața de zi cu zi, pe care le cunoaște toată lumea. Când încep să trăiască independent, condițiile lor de trai – cele ale unei persoane dezorientate – sunt pe deplin date în vileag. Acestea sunt manifestările oamenilor morți, lipsiți de spirit.

Oamenii cu înțelegere spirituală au cel puțin un calibru mediu. Dacă adevărul este la îndemâna lor și îl pot înțelege, atunci sunt oameni cu un calibru bun. Oamenii fără înțelegere spirituală sunt cu siguranță fie cei cu un calibru slab, fie cei fără calibru deloc – aceste două tipuri de oameni sunt categoric lipsite de înțelegere spirituală. Doar cei cu un calibru bun pot fi considerați că au o înțelegere spirituală completă, în timp ce oamenii cu un calibru mediu au un nivel mediu de înțelegere spirituală. Cu alte cuvinte, există multe chestiuni în privința cărora au un calibru insuficient și sunt incapabili să ajungă la înțelegerea spirituală. Doar în chestiuni obișnuite pot ajunge la înțelegerea spirituală și se pot ocupa în mod independent de lucruri. Atunci când se confruntă cu chestiuni complexe sau cu o lucrare cu multiple aspecte, nu pot gestiona aceste lucruri independent, deoarece adevărurile-principii implicate sunt dincolo de posibilitățile și de înțelegerea lor. Prin urmare, nivelul lor de înțelegere spirituală este de-a dreptul mediocru. Caracteristica oamenilor cu un calibru slab este că adevărurile-principii îi depășesc, iar ei respectă doar reglementări, deoarece nu pot înțelege adevărurile-principii și nu înțeleg nici măcar conceptul de adevăruri-principii, crezând că acestea sunt doar reglementări. Prin urmare, este foarte clar că oamenii de acest fel nu au deloc înțelegere spirituală. O caracteristică majoră a lipsei lor de înțelegere spirituală este că toate gândurile și punctele de vedere pe care le dezvăluie în felul în care înțeleg diverse persoane, evenimente și lucruri sunt denaturate. Cum ar trebui să înțelegem termenul „denaturate” aici? Înseamnă că sunt complet desprinși de traiectoria gândirii umanității normale și de traiectoria nevoilor umanității normale – la aceasta se referă denaturarea. Când asculți logica gândirii din spusele acestor oameni, ți se pare bizară și, de fiecare dată când îi auzi exprimând un punct de vedere sau vorbind despre ceva, ești uimit. Ce înseamnă „uimit”? Înseamnă că, atunci când îi auzi spunând ceva, simți că este incredibil și te gândești în sinea ta: „Cum au putut să aibă o astfel de idee? De ce este atât de diferită de ceea ce gândesc oamenii normali? Această idee este atât de ciudată – de ce pare destul de absurdă?” În inima ta, o găsești deosebit de stranie și absurdă. Oamenii ale căror cuvinte îi fac mereu pe alții să se simtă uimiți sunt cei predispuși în mod special la denaturări. De exemplu, îi întrebi: „Ai mâncat ceva?”, iar ei răspund: „Este destul de frig astăzi.” Există vreo legătură între aceste două lucruri? (Nu.) Tu spui: „De ce ești îmbrăcat așa de subțire astăzi?” Ei spun: „Am băut o cană de ceai de ghimbir astăzi.” Există vreo legătură necesară între răspunsul lor și întrebarea ta? Conține răspunsul lor o gândire și logică normale? (Nu.) Cum ar trebui să răspundă cineva cu o gândire și logică normale? Ar putea spune: „Sunt îmbrăcat așa de subțire pentru că este foarte cald înăuntru și, în plus, afară este foarte însorit și temperatura este relativ ridicată.” Sau ar putea spune: „Sunt îmbrăcat așa de subțire pentru că tocmai mi-am terminat antrenamentul și m-am încălzit.” Dar dacă cineva întreabă: „De ce ești îmbrăcat atât de subțire?”, iar ei răspund: „Pentru că astăzi port încălțăminte cu căptușeală de lână”, acest răspuns nu are nicio legătură cu întrebarea. Modul lor de a gândi și logica pe care o urmează atunci când gândesc nu sunt conforme cu gândirea și logica umanității normale. Este o idee foarte ciudată și un mod de a gândi foarte ciudat, care nu i-ar trece prin minte cuiva cu gândirea umanității normale. Astfel, după ce le asculți răspunsul, simți că este straniu. Vrei să porți o conversație, dar nu poți să creezi o legătură cu ei – dau mereu răspunsuri irelevante, așa încât este imposibil să continui conversația. De exemplu, o persoană învăța să croiască haine și am întrebat-o: „Cum progresezi învățând să croiești haine? Poți să faci haine căptușite?” Care ar fi un răspuns care se aliniază la gândirea și logica normale? (Ori „Pot”, ori „Nu pot”.) Acesta ar reflecta gândirea și logica normale. Sau ar putea să spună și: „Uneori mă descurc puțin mai bine, iar instructorul meu spune că este în regulă, la limita acceptabilului. Dar când ajung la unele dintre părțile mai complexe, munca mea este inadecvată și trebuie refăcută.” Sunt acestea răspunsuri de la cineva cu gândire și logică normale? (Da.) Cum a răspuns această persoană fără gândire și logică normale? Am întrebat: „Poți să faci acum acest tip de haine căptușite?” Ea a răspuns: „Învățam să fac acest tip de haine când am venit aici.” Am întrebat-o: „Deci poți să le faci acum?” Ea a răspuns tot: „Învățam să fac acest tip de haine când am venit aici.” Mi-am spus în sinea Mea: „Nu înțeleg. Învățai să faci acest tip de haine când ai venit, deci poți să le faci acum? De ce nu pot să-Mi dau seama?” Când i-am auzit răspunsul, Mi s-a părut straniu. Am întrebat-o dacă poate face acest tip de haine, iar ea a spus că învăța să le facă atunci când a venit. Nu am înțeles cum a reușit să treacă la acel subiect – ce legătură avea cu întrebarea dacă poate sau nu să le facă? Mi-am spus: „Pur și simplu nu pot să urmăresc această schimbare de subiect.” Chiar și când am întrebat-o de două sau trei ori la rând: „Deci poți să le faci acum?”, a continuat să răspundă: „Când am venit, învățam să fac asta, iar instructorul mă îndruma în această privință – este principalul lucru la care lucrez.” Tot nu am primit răspunsul pe care îl căutam și, până în ziua de azi, tot nu știu dacă poate să le facă sau nu. Analizați logica din spatele cuvintelor ei și motivul pentru care a vorbit așa. (Răspunsul ei a fost oarecum irelevant pentru întrebare. Oamenii care îl aud vor încerca să ghicească ce vrea să spună, dar tot nu vor ști dacă poate într-adevăr să le facă sau nu.) A vrut să-Mi spună sau nu? A vrut să-Mi dea un răspuns exact? Îmi dădea aici un indiciu: „Ți-am spus deja că învățam în principal să fac asta când am venit, iar acum a trecut o săptămână – prin urmare, sigur că pot să le fac. N-ar trebui să poți înțelege ce vreau să spun? Cum de nu poți să înțelegi?” Puteți deduce acest sens din răspunsul ei? (Nu.) Dacă răspunsul ei ți-ar oferi o informație exactă și ți-ar da posibilitatea să știi dacă poate sau nu, atunci ar fi logic. Dar răspunsul ei îți oferă doar un sens vag și nu-ți îngăduie să știi cu adevărat dacă poate sau nu. Oamenii care vorbesc mereu așa nu sunt oare foarte confuzi? Dacă răspund intenționat în acest fel, atunci ține de caracter. Dacă nu o fac intenționat și răspunsul lor nu are neapărat legătură cu răspunsul pe care încerci să-l obții, atunci există o problemă cu gândirea și logica lor. Dacă există o problemă cu gândirea și logica lor, nu înseamnă că au un calibru slab? Nu sunt predispuși la denaturări? (Ba da.) Aceasta este o manifestare a predispoziției la denaturări. Persoana respectivă s-a gândit: „Îți spun că învățam să fac asta când am venit, prin urmare rezultatul inevitabil este că pot să o fac.” A vrut să transmită răspunsul „Pot să o fac”. Însă oamenii cu o gândire normală nu primesc un răspuns precis după ce aud asta. Așadar, răspunsul ei, „Învățam să fac asta când am venit”, nu avea o legătură logică cu dorința ei de a transmite că poate să o facă. Drept urmare, nu a constat răspunsul ei din cuvinte neclare? (Ba da.) A spune cuvinte neclare în timp ce crezi că poți comunica bine și că ai răspuns deja la întrebare – nu reflectă acest lucru un calibru slab? (Ba da.) Aceasta este o manifestare a calibrului slab. Persoana respectivă nu are gândirea și logica umanității normale. Indiferent cum o întrebi, nu poate să realizeze care este esența problemei sau de ce tot întrebi același lucru. Când o întrebi a treia oară, îți dă tot același răspuns și chiar este nerăbdătoare, gândindu-se: „De ce mă tot întrebi? Ți-am spus deja, dar tot nu pricepi și mă tot întrebi!” Chiar și după ce este întrebată de trei ori, nu poate realiza că răspunsul ei este neclar și nu este ceea ce vrea să audă cealaltă persoană, că ar trebui să-și schimbe formularea, să spună clar dacă poate sau nu și să nu o pună pe cealaltă persoană să ghicească. Nu este capabilă să realizeze ce efect au cuvintele sale asupra altora sau cum reacționează cealaltă persoană după ce le aude – nu poate realiza nimic din toate acestea. Asta arată că nu are deloc calibru. Indiferent de câte ori o întrebi, va da același răspuns și chiar va simți că spusele sale sunt sincere și nu sunt false, gândindu-se: „Indiferent de câte ori ai întrebat despre același lucru, am dat același răspuns – practic modul de a fi o persoană onestă și spun ceea ce cred.” Nu reflectă aceasta un calibru slab? (Ba da.) Când întrebi despre Popescu, acest tip de persoană vorbește mereu despre Ionescu și Georgescu. Când întrebi despre Ionescu și Georgescu, vorbește mereu despre Popescu. Oamenii fără o gândire normală au gânduri confuze, iar gândirea lor este haotică. Aceasta este o manifestare majoră a calibrului slab. Pe scurt, acestea sunt manifestările oamenilor cu diferite calibre. Indiferent dacă le evaluezi calibrul în funcție de capacitatea sau de lipsa capacității de a înțelege și a aplica adevărurile-principii sau în funcție de deținerea înțelegerii spirituale, acestea sunt manifestările. Deși am vorbit în termeni oarecum generali, nu puteți să corelați, în esență, cuvintele Mele cu viața reală? (Ba da.) Așadar, nu am rezumat mai mult sau mai puțin subiectul calibrului? (Ba da.) Aici se încheie discuția noastră despre calibru.

Spuneți-Mi, există vreo legătură între gradul în care oamenii se răzvrătesc față de Dumnezeu și I se împotrivesc și felul calibrului lor, bun sau rău? Oare se răzvrătesc față de Dumnezeu și I se împotrivesc fiindcă au un calibru slab? V-ați gândit vreodată la această întrebare? Merită să ne gândim la această întrebare? (Da.) Unii oameni spun: „Fiindcă avem un calibru slab, fiindcă nu este bun calibrul pe care ni l-a dat Dumnezeu, ne împotrivim și ne răzvrătim față de El cu vehemență.” Este corectă această afirmație? (Nu.) Pe baza părtășiei noastre anterioare despre diferențele dintre condițiile înnăscute, umanitate și firile corupte, din ce categorie face parte calibrul? (Din condițiile înnăscute.) Face parte din condițiile înnăscute. Știi așadar dacă diversele aspecte ale condițiilor înnăscute sunt legate de umanitatea și de firile corupte ale oamenilor? Să vorbim mai întâi despre calibru – oare calibrul determină gradul în care o persoană se răzvrătește față de Dumnezeu și I se împotrivește? (Nu.) De ce spunem că nu-l determină? Acest lucru se referă la motivul pentru care oamenii se răzvrătesc față de Dumnezeu și I se împotrivesc. Oare se răzvrătesc față de Dumnezeu și I se împotrivesc din cauza calibrului slab? (Nu, motivul este că avem firi corupte.) Așa este – acest lucru se aliniază la realitate. Împotrivirea și răzvrătirea ta față de Dumnezeu și incapacitatea ta de a te supune adevărului nu sunt cauzate de calibrul slab, ci de faptul că ai firi corupte. Așadar, nu te poți plânge că Dumnezeu îți dă un calibru slab doar fiindcă ești capabil să I te împotrivești. Calibrul sau orice alt aspect al condițiilor tale înnăscute este o condiție pe care o ai în mod inerent; este o condiție intrinsecă, înnăscută, pe care o ai ca ființă creată. Indiferent despre ce aspect al condițiilor înnăscute este vorba, acesta nu duce la împotrivire față de Dumnezeu și nu are nicio legătură cu firile corupte. De exemplu, faptul că ești înalt nu înseamnă că ai mai puține firi corupte. Faptul că ești frumos sau că ai o piele albă nu înseamnă că nu ai firi corupte. Faptul că aparții din naștere unei rase pe care oamenii o stimează și o admiră nu înseamnă că nu ai firi corupte. Cu alte cuvinte, indiferent ce condiții înnăscute i-a dat Dumnezeu unei persoane și indiferent cum sunt condițiile înnăscute ale acesteia, ele nu au nicio legătură cu firile sale corupte. De exemplu, înfățișarea unei persoane nu duce în sine la împotrivire față de Dumnezeu. Însă, deoarece oamenii au firi corupte, atunci când cineva arată bine, s-ar putea gândi: „Sunt frumos, așa că ar trebui să am statut și să fiu respectat.” Acestea sunt dezvăluiri ale firilor corupte. Unii își folosesc aspectul fizic plăcut pentru a-și pune în valoare punctele forte, dezvăluind astfel multe afirmații și acțiuni eronate. Toate aceste afirmații și acțiuni sunt cauzate de firile lor corupte, nu de condițiile lor înnăscute. Indiferent dacă ai un calibru bun sau slab, calibrul în sine nu conduce la împotrivire față de Dumnezeu. Dacă ai un calibru bun, dar nu înțelegi sau nu accepți adevărul, tot te vei răzvrăti față de Dumnezeu și I te vei împotrivi deoarece ai firi corupte. Dacă ai un calibru slab, dar poți accepta adevărul și, odată ce înțelegi ce-ți spune Dumnezeu să faci sau să nu faci, poți respecta acel lucru și ești capabil să nu acționezi pe baza firilor tale corupte, atunci nu te vei răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, nici nu vei fi alunecos și delăsător sau superficial, încăpățânat, arbitrar și nechibzuit. Indiferent dacă ai un calibru slab sau nu, atât timp cât ai firi corupte, chiar dacă poți să înțelegi cuvintele lui Dumnezeu, tot te vei răzvrăti față de El și I te vei împotrivi. Deoarece ai firi corupte drept viața ta, capeți în mod firesc diverse gânduri și puncte de vedere satanice și filosofii satanice pentru interacțiuni lumești, precum și puncte de vedere satanice care stau la baza modului în care privești oamenii și lucrurile și te vei lăuda, te vei apăra și vei dori întruna să ieși în evidență și să fii deasupra altora și chiar să-i controlezi și să-i stăpânești pe alții. Toate aceste manifestări provin din natura satanică a oamenilor. Dacă faci diverse lucruri pe baza naturii și vieții tale satanice, atunci, indiferent dacă ai un calibru bun sau rău, I te vei împotrivi lui Dumnezeu. Calibrul în sine nu conduce la împotrivire față de Dumnezeu. Ai un calibru slab, dar poți acționa conform cuvintelor Sale atâta vreme cât le înțelegi? Dacă nu ai firi corupte sau nu trăiești după firile tale corupte, cu siguranță poți înfăptui acest lucru. Să luăm drept exemplu un anumit punct forte – oamenii gândesc adesea: „Deoarece am acest punct forte, sunt superior altora; ar trebui să am statut în casa lui Dumnezeu, ar trebui să fiu un conducător sau un stâlp în casa Lui.” Aceste gânduri nu sunt cauzate de faptul că au un punct forte, ci de firile corupte. Întrucât oamenii au firi corupte drept viața lor, toate lucrurile pe care le dezvăluie, le trăiesc și le manifestă, precum și perspectivele, atitudinile și principiile lor în modul în care privesc diverse persoane, evenimente și lucruri, toate acestea sunt cauzate de faptul că au firi corupte drept viața lor. Nu sunt cauzate de nicio condiție înnăscută dată de Dumnezeu. Înțelegi? (Da.) Ce vreau să spun prin aceste cuvinte din părtășia Mea? Scopul acestei părtășii este de a vă da posibilitatea să vă înțelegeți și să vă recunoașteți mai clar situația reală și să recunoașteți cum este calibrul vostru – nu fi o persoană fără rațiune, nu recurge la lupte inutile privind faptul că ai un calibru mediu sau slab, nici nu oferi scuze inutile pentru a ilustra că nu ai un calibru slab. Aceste acțiuni nu au nicio valoare. Această părtășie are rolul de a-ți da posibilitatea să-ți înțelegi exact calibrul și diversele abilități și apoi să-ți găsești poziția adecvată și să te porți conform statutului tău adecvat. Acest lucru te va ajuta mai mult să fii o ființă creată adecvată, să-ți ocupi în mod adecvat poziția de ființă creată și să îndeplinești îndatoririle unei ființe create. Desigur, într-o oarecare măsură, te va și ajuta mai mult să te eliberezi de firile tale corupte. Indiferent la ce nivel se află calibrul sau diversele tale abilități, acestea nu determină gradul în care te răzvrătești față de Dumnezeu și I te împotrivești. Cu alte cuvinte, s-ar putea spune și că firile tale corupte nu depind de clasa calibrului tău, depinzând cu atât mai puțin de condițiile tale înnăscute. Firile corupte ale oamenilor iau naștere în trupul lor înnăscut, intrinsec. După ce oamenii au fost corupți de Satana, firile lor corupte au devenit viața lor lăuntrică. Înainte de a te elibera de firile corupte, profiți de condițiile tale înnăscute pentru a vorbi și a acționa pe baza acestei vieți satanice. Aceasta înseamnă că, înainte de a te elibera de firile tale corupte, profiți de diversele condiții înnăscute pe care ți le-a dat Dumnezeu pentru a-ți atinge scopurile proprii. Prin urmare, putem spune următoarele: dacă nu te eliberezi de firile tale corupte, profiți sau calci în picioare diversele condiții înnăscute pe care ți le-a dat Dumnezeu; dacă ești în procesul de a urmări și de a practica adevărul pentru a te elibera de firile tale corupte, profiți în mod adecvat și eficient de diversele condiții înnăscute pe care ți le-a dat Dumnezeu; când te transformi de la a avea firi corupte drept viața ta la a avea adevărul drept viața ta, folosești în mod adecvat și corect condițiile înnăscute pe care ți le-a dat Dumnezeu – cu alte cuvinte, într-un mod mai semnificativ. Înțelegi acum? Condițiile înnăscute în sine nu sunt cauza principală a împotrivirii omenirii față de Dumnezeu. În schimb, firile corupte satanice ale oamenilor și viața sădită în ei de Satana sunt cauza principală a împotrivirii și răzvrătirii omenirii față de Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile (Ba da.) Îți este acum clară, în esență, această chestiune? (Da.)

Înainte de a avea părtășie despre calibru, am avut părtășie despre câteva manifestări în ceea ce privește trei aspecte: condițiile înnăscute, umanitatea și firile corupte. Despre ce manifestări am avut părtășie ultima dată? (Ultima dată, am avut părtășie despre manifestări precum a face lucrurile cu sârguință, a face lucrurile în mod organizat, a începe în forță, dar a termina slab și a da dovadă de prudență în realizarea lucrurilor, precum și despre fanfaronadă și lăudăroșenie, nepăsare, plăcerea de a se etala, disprețuirea săracilor și favorizarea bogaților, lingușirea celor care au putere, deținerea unei memorii excepționale și așa mai departe.) Nu vom mai avea părtășie despre acestea. Vom continua să avem părtășie despre diversele manifestări ale condițiilor înnăscute, ale umanității și dezvăluirile firilor corupte. Când apar aceste manifestări, trebuie să știi din ce tip fac parte și să fii capabil să le diferențiezi și să le discerni; numai atunci le poți aborda cu precizie. Dacă o anumită manifestare ține de condițiile înnăscute, care nu se pot schimba, nu trebuie să te preocupi în privința asta. Dacă ține de unele defecte sau neajunsuri ale umanității, care pot fi depășite, corectate sau schimbate, ar trebui să încerci să le corectezi și să le schimbi. Dacă nu este nevoie să le depășești, iar acestea nu-ți afectează îndeplinirea datoriei sau urmărirea adevărului, nu este nevoie să le acorzi atenție. Dacă o manifestare nu este nici o problemă a condițiilor înnăscute, nici o problemă a umanității, ci implică firi corupte, atunci trebuie schimbată. Dacă nu o transformi sau nu o schimbi, având un stil de viață dominat de firi corupte, care prind rădăcini și dețin puterea înlăuntrul tău, ceea ce trăiești și dezvălui nu sunt simple probleme minore, cum ar fi incapacitatea de a te înțelege cu alții sau faptul de a-i nemulțumi și de a nu-i edifica. În schimb, ceea ce trăiești și dezvălui ajunge la nivelul de a încălca adevărul, de a încălca adevărurile-principii, de a te împotrivi lui Dumnezeu, de a-L respinge pe Dumnezeu, de a fi antagonic față de El și – se poate spune chiar – de a fi în opoziție față de Dumnezeu. Tocmai pentru că firile corupte sunt de această natură, odată ce aceste manifestări implică firi corupte, trebuie să ajungi să le cunoști și apoi să cauți adevărul, să înțelegi și să pricepi principiile practicării adevărului și să practici în conformitate cu adevărurile-principii pentru a înlocui aceste firi corupte, astfel încât să nu-ți mai domine viața și, în locul lor, adevărul să devină viața ta și să-ți domine viața de zi cu zi și ceea ce trăiești.

Vom continua să avem părtășie despre diversele manifestări ale condițiilor înnăscute, ale umanității și ale firilor corupte. Ultima manifestare despre care am avut părtășie data trecută a fost deținerea unei memorii bune, nu-i așa? (Așa e.) Din ce aspect face parte uitarea, atunci? (Din condițiile înnăscute.) Este o condiție înnăscută și, de asemenea, un defect al umanității – doar aceste două aspecte. Este uitarea o fire coruptă? (Nu.) Evident că nu. Unii oameni sunt uituci pentru că au în mod natural o memorie slabă, în timp ce alții devin uituci din cauza îmbătrânirii creierului și a declinului memoriei pe măsură ce îmbătrânesc. Dacă este înnăscută, uitarea face parte din condițiile înnăscute; dacă este dobândită, atunci este un defect al umanității. Faptul de a fi uituc din fire este, desigur, considerat tot un defect, nu-i așa? (Așa este.)

Priceperea la planificare înainte de a face lucruri – din ce aspect face parte aceasta? (O calitate a umanității.) Este o calitate a umanității. Înainte de a face ceva, oamenii care se pricep la planificare își stabilesc dinainte planul și apoi urmează pașii, fără a fi impulsivi, nechibzuiți sau pripiți. Aceștia acționează într-un mod constant, fără să se grăbească să facă lucruri dintr-un capriciu, ci se gândesc dinainte cum ar trebui să meargă, cu cine să meargă, ce să facă în situații speciale, ce documente sau obiecte trebuie să aibă, dacă să aducă anumite obiecte esențiale de uz zilnic în funcție de mediu și așa mai departe. Sunt capabili să ia în considerare toate aceste lucruri. Înainte de a acționa, fac pregătiri temeinice, ținând cont de mai mulți factori și fiind mai meticuloși în considerațiile lor. Vor evalua dinainte diferența dintre condițiile favorabile și cele nefavorabile și vor diferenția între cel mai bun scenariu și cele mai grave consecințe posibile. Vor face rânduieli rezonabile pentru a obține cele mai bune rezultate. Deoarece se pricep la planificare și la realizarea unor rânduieli rezonabile, aceștia gestionează de obicei problemele mai minuțios. Apar mai rar situații neprevăzute în lucrurile și itinerarele pe care le rânduiesc, iar rezultatele lucrării lor tind să fie mai bune. Oamenii care lucrează cu ei nu sunt anxioși, ci, dimpotrivă, se simt mai relaxați. Așadar, se poate spune că priceperea la planificare ține, relativ vorbind, de o calitate a umanității? (Da.) Am acoperit subiectul priceperii la planificare. Atunci, este bine sau nu să fii calculat? (Nu este bine. Este un defect al umanității.) Priceperea la planificare este o calitate și un punct forte al umanității – este pozitivă – în timp ce a fi calculat este un defect al umanității. De exemplu, dacă două persoane iau masa, iar aceasta costă în total zece yuani și, când plătesc, persoana calculată plătește cinci yuani și cincizeci de cenți, iar cealaltă plătește patru yuani și cincizeci de cenți, persoana calculată simte: „Nu este corect – a plătit cu cincizeci de cenți mai puțin. Fiecare ar trebui să plătească cinci yuani ca să fie corect și rezonabil.” Calculează chiar și o sumă atât de mică. Dacă are senzația că a ieșit în pierdere, nu se simte în largul său și caută mereu o ocazie de a-și recupera pierderile prin mijloace intrigante. Dacă nu-și poate recupera pierderile în acest mod, nu poate să mănânce sau să doarmă bine. A fi calculat este un defect al umanității. Dacă această situație se agravează, iar persoana calculează chiar și în chestiuni majore, încercând întotdeauna să obțină beneficii de la alții sau să profite de ei ori recurgând frecvent la uneltiri de dragul calculelor sale, atunci nu mai este doar un defect al umanității, ci implică o fire coruptă. Dacă faptul de a fi calculat nu-i afectează pe alții sau nu le prejudiciază interesele și este prezent doar în chestiuni banale din viața de zi cu zi, ducând în cele din urmă la eșecuri frecvente sau la rezultate slabe în gestionarea treburilor, acesta este un defect al umanității.

Ce fel de problemă este zgârcenia? (Un defect al umanității.) Ce manifestări constituie zgârcenie? De exemplu, dacă un individ zgârcit urmează să conducă undeva și cineva spune: „Se întâmplă să fie în drumul meu, mă poți lua și pe mine? Durează doar cinci minute și pot să-ți dau niște bani pentru benzină”, acesta se teme că persoana respectivă ar putea să nu plătească după călătorie și găsește o scuză pentru a refuza să o ia – aceasta se numește zgârcenie. Există și cei care, atunci când cineva le cere să-i împrumute un obiect și nu vor să-l împrumute, spun: „Îl folosesc în prezent. Nu am cum să ți-l împrumut. Ar trebui să-i ceri altcuiva.” Sunt extrem de avari și răutăcioși; nu au interacțiuni interpersonale normale și se tem foarte tare că alții vor profita de ei, în timp ce speră mereu să profite ei de alții. Aceasta se numește zgârcenie. Există și cei care, atunci când le ceri să-ți împrumute zece yuani pentru mâncare și alte lucruri, cugetă astfel: „Îți voi împrumuta doar cinci yuani pentru masă – nu mai mult, nici măcar un cent!” Când te văd a doua zi, chiar te întreabă: „Cum a fost masa? Ai folosit toți cei cinci yuani?” Cuvintele lor sugerează subtil: „Grăbește-te și dă-mi înapoi banii! Încă îmi ești dator pentru masa aceea. Dacă nu-mi dai banii înapoi, va trebui să mă inviți la masă!” Oamenii de acest fel sunt extrem de meschini în conduita personală și se pricep foarte bine la calcule. Nu se pricep la calcule doar când vine vorba de lucruri materiale, ci, mai ales, în interacțiunile interpersonale. Indiferent ce le spune cineva, vor căuta mereu sensuri ascunse și vor cugeta la semnificația din spatele cuvintelor. Dacă acele cuvinte îi rănesc sau le afectează interesele, se răzbună imediat. Chiar și în conversații, caută să profite și refuză vehement să sufere vreo pierdere. Aceasta nu mai este doar meschinărie sau zgârcenie – este o fire coruptă. Dacă se rezumă doar la încercarea permanentă de a profita și de a evita pierderile în interacțiunile materiale și financiare zilnice, este doar un defect al umanității și nu a ajuns la nivelul unei firi corupte. Totuși, dacă implică principiile privind modul de conduită și acțiune, atunci nu mai este un defect al umanității, ci a ajuns la nivelul unei firi corupte. Așadar, de ce ține generozitatea? (De o calitate a umanității.) Poate fi clasificată drept o calitate a umanității. În interacțiunile cu alții, oamenii generoși nu sunt prea preocupați de câștiguri și pierderi. Când alții profită de mici avantaje, iau un lucru mic de la ei sau, uneori, nu le dau înapoi banii împrumutați, ei nu calculează cu adevărat în privința unor astfel de lucruri. Sunt relativ generoși și toleranți față de alții – aceasta este o calitate a umanității.

Ce fel de problemă este meschinăria? (Un defect al umanității.) Este un defect al umanității. Care sunt manifestările meschinăriei? (Tendința de a face mare caz de chestiuni minore.) De exemplu, în timpul unei mese, dacă îi spui unui individ meschin: „Ai o poftă de mâncare foarte mare – mănânci mai mult decât majoritatea oamenilor”, acesta se enervează: „Vrei să spui că sunt lacom?” Ai făcut o observație care, fără să vrei, l-a jignit sau l-a supărat, iar el o pune la suflet și nu trece peste ea. Poate să rămână supărat pe tine o jumătate de lună și să refuze să-ți vorbească, iar tu nu vei avea habar din ce cauză. De fapt, ai făcut doar o observație întâmplătoare, fără nicio intenție de a-l batjocori, dar el amplifică în mod neașteptat acest comentariu, crezând că râzi de el. Pune la suflet această chestiune minoră și o exagerează la nesfârșit, făcând din țânțar armăsar și nedând deloc dovadă de iertare – aceasta se numește meschinărie. Cât de meschini pot fi indivizii de acest fel? Pot fi la fel de încăpățânați ca niște copii – nimeni nu îndrăznește să-i provoace. Când interacționezi cu ei, trebuie să fii mereu precaut, neîndrăznind să le vorbești normal, fiindcă, în caz contrar, orice spui i-ar putea ofensa sau jigni, ceea ce va avea consecințe – când îi întâlnești data viitoare, vor avea o față posomorâtă, vor evita să te privească în ochi și chiar vor trânti lucruri. Dacă încerci să le vorbești, te vor ignora. Nici discuțiile cu ei, nici încercarea de a-i convinge nu vor fi de folos. Dacă stai lângă ei, te vor evita și te vor ignora. Indiferent ce vârstă au, fac mereu crize de nervi copilărești și se comportă cu încăpățânare – nu este aceasta meschinărie? (Ba da.) Acesta este un defect al umanității. Este foarte greu să te înțelegi cu asemenea oameni. Când frații și surorile au părtășie cu inima deschisă, indicându-și reciproc neajunsurile, nimeni nu îndrăznește să le semnalizeze ceva unor astfel de oameni. Dar dacă nu sunt incluși în părtășie, devin nemulțumiți și încep să aibă unele gânduri: „Aveți cu toții părtășie cu inima deschisă, ajutându-vă unii pe alții, dar pe mine nu mă tratați ca pe un frate sau o soră.” Nu ajută deloc să nu le spui nimic – trebuie să le spui câte ceva: „Ești minunat, dar uneori temperamentul tău nu este atât de bun. Totuși, avem și noi defectele noastre și deseori nu suntem atenți la ceea ce spunem.” Dacă nu te exprimi așa și spui doar că au un temperament coleric și sunt înguști la minte, nu va funcționa – se vor enerva. Când interacționezi cu ei, trebuie să fii deosebit de precaut și să vorbești cu grijă. Dacă spui ceva nepotrivit, va trebui să suporți consecințele. Prin urmare, este deosebit de obositor să interacționezi cu ei. Non-credincioșii au un termen pentru asta, spunând că oamenii de acest fel au „inimi de sticlă”, ceea ce înseamnă că sunt foarte ușor de jignit. Cât ai zice pește, oamenii de acest fel se simt răniți, încep să plângă, refuză să mănânce, nu pot să doarmă și devin negativi. Aceștia zic: „Spuneți cu toții că nu sunt bun de nimic. Niciunul dintre voi nu mă place, niciunul nu vorbește cu mine, mă evitați cu toții și nu vreți să fiți în preajma mea.” Nu este copilăresc? (Ba da.) Cineva spune: „Inima ta este atât de fragilă, ca sticla – se sparge la cea mai mică durere. Cine ar îndrăzni să te dea în vileag? Cine ar îndrăzni să aibă de-a face cu tine? Toți se tem să facă asta.” A spune că oamenii de acest fel au o umanitate rea nu ar fi obiectiv – aceștia nu recurg cu adevărat la fapte rele, doar că sunt deosebit de irascibili – sunt încăpățânați, mofturoși și au un temperament de copil. Nu poți să te ciocnești de ei sau să-i provoci. Dacă ești iertător față de ei, spun că-i privești de sus și nu-i iei în serios; dacă ești serios cu ei, spun că ești pretențios în privința lor – indiferent ce faci, este greșit. Când interacționezi cu oameni de acest fel, dacă abordarea ta este potrivită și reușești să le faci pe plac, chiar dacă au un calibru oarecum slab, își pot face datoria bine. Dar dacă abordarea ta nu este potrivită și ceva îi supără, devin negativi și trebuie să-ți frămânți mintea pentru a găsi modalități de a-i potoli. Oamenii meschini sunt foarte problematici. Din cauza unei chestiuni banale, pot plânge la nesfârșit, până când ochii li se înroșesc foarte tare. Dacă o chestiune banală nu decurge cum vor, pot să rămână îmbufnați ore întregi. Când sunt iritați, pot sta jumătate de lună fără să acorde atenție altora sau să le vorbească. Oamenii de acest fel au un temperament coleric și sunt meschini, dar tot fac lucrarea pe care ar trebui să o facă – doar că o fac cu mânie. Odată ce starea lor de spirit se îmbunătățește, pot lucra din nou bine. În ansamblu, acest defect și această problemă a umanității lor sunt severe. Probabil vor crea o atmosferă tensionată, creând necazuri și poveri atât pentru ei, cât și pentru alții. Oamenii de acest fel nu au mărinimia sau atitudinea adulților față de interacțiunile lumești. Seamănă oarecum cu niște copii de vreo zece ani – n-ai putea spune că sunt rezonabili, pentru că nu sunt cu adevărat rezonabili, dar n-ai putea spune că sunt imaturi, pentru că vorbesc mereu ca niște adulți. Dacă îi tratezi ca pe niște adulți, este posibil ca orice spui să-i nemulțumească și să-i facă să se simtă constrânși, determinându-i să facă brusc o criză de nervi, asemenea unui copil. Dar dacă îi tratezi ca pe niște copii, simt că îi privești de sus. Pe scurt, sunt foarte anormali. Acesta este un defect al umanității. Dacă cineva are acest tip de problemă, ar trebui să se schimbe și să se străduiască să învețe să fie tolerant și îngăduitor, să învețe să abordeze și să gestioneze problemele în mod corect și cu atitudinea corectă și să interacționeze cu alții în maniera rațională a oamenilor normali. Chiar dacă majoritatea oamenilor nu acceptă adevărul sau modul corect de a face lucrurile, nu ar trebui să fii constrâns sau influențat de acest lucru, nici să fii restricționat sau legat de acesta. Ar trebui să perseverezi în continuare să faci lucrurile în mod corect. Chiar dacă simți că este dificil, nu renunța – și aceasta face parte din procesul de învățare. Treptat, umanitatea, perspicacitatea și alte aspecte ale tale se vor maturiza, iar tu vei crește. Care este semnul creșterii? Faptul că ești capabil să te înțelegi în mod armonios cu majoritatea oamenilor; ești capabil să suporți, să înțelegi și să abordezi corect situația atunci când cineva spune ceva neplăcut, face o glumă sau îți spune ceva jignitor. Dacă spusele altora sună neplăcut, dar îți reflectă situația reală, ar trebui să accepți și să recunoști acest lucru. Dacă cineva spune din greșeală ceva ce te jignește și vezi că a fost neintenționat, ar trebui să alegi să practici toleranța. Dacă cineva te vizează în mod intenționat și spune lucruri foarte jignitoare, trebuie să te calmezi, să te rogi lui Dumnezeu și să cauți: „De ce mă vizează așa? Care este intenția sa? Este vorba de o persoană rea sau de o dezvăluire a unei firi corupte? Dacă este o persoană rea, trebuie să am mai mult discernământ și mai multă precauție față de ea. Dacă spusele ei sunt corecte și se aliniază la adevăr, le voi accepta; dacă sunt incorecte, nici atunci nu este nevoie să mă cert cu ea. Dacă dezvăluie o fire coruptă, voi vedea dacă poate accepta adevărul. Dacă poate accepta adevărul, voi avea părtășie despre adevăr cu ea. Dacă nu acceptă adevărul, nu pot decât să practic răbdarea.” Nu se rezolvă astfel problema? În acest fel, în interacțiunile tale cu tot felul de oameni, pot exista toleranță și asistență reciprocă și te poți înțelege în mod armonios cu aceștia – este întotdeauna mai bine decât să fii o persoană meschină. Oamenii meschini, într-o privință, le creează altora un disconfort semnificativ și, în altă privință, nu reușesc să se integreze în niciun grup, părând foarte izolați și nelalocul lor. Unor oameni buni la suflet le va milă de tine și toată lumea va dori, de fapt, să te ajute, pentru că sunteți cu toții frați și surori, dar când te izolezi mereu și rămâi singur în felul acesta, nu crezi că pari ciudat în ochii altora? (Ba da.) De ce ești nelalocul tău? Pentru că ai acest defect al umanității, așa că ar trebui să depui efort pentru a-l depăși și a te schimba treptat, nu-i așa? (Așa este.)

A avea un temperament coleric, a fi iute la mânie – de ce aspect ține acest lucru? (De un defect al umanității.) A avea un temperament coleric poate fi numit și a fi iute la mânie – poate fi considerat un defect al umanității? (Nu.) Cum ar trebui privit? Un individ care are un temperament bun este un lup în blană de oaie, vorbește mereu cu blândețe și prietenie, nu se ceartă niciodată cu nimeni și spune întotdeauna ceea ce vor alții să audă – este acesta un lucru bun? (Nu.) Dacă cineva spune că acest individ este aspru, el răspunde: „Este bine să fii aspru; oamenii aspri nu creează probleme.” Dacă cineva spune că este chel, el răspunde: „Este bine să fii chel; oamenii chei sunt deștepți.” Adică, indiferent ce spun alții sau cum îl tratează, nu-și pierde niciodată cumpătul și nu se enervează – este bun acest tip de individ? (Nu.) Când vine vorba despre oamenii care îi plac cu adevărat, care sunt gândurile și punctele sale de vedere despre oamenii buni și lucrurile bune și despre oamenii răi și lucrurile rele și dacă aprobă oamenii buni și detestă oamenii răi sau aprobă oamenii răi și detestă oamenii buni, nu are un punct de vedere sau o poziție clară despre aceste lucruri și nu face niciun comentariu. Indiferent ce chestiune întâmpină, o dau mereu la o parte cu un zâmbet, sunt deosebit de agreabili și nu au crize de temperament. Este aceasta o calitate a umanității? (Nu.) A avea un temperament bun nu este o calitate a umanității, deci a avea un temperament coleric este un defect al umanității? Poate temperamentul bun sau coleric al cuiva să-i determine umanitatea? (Nu.) De exemplu, unii văd că un individ este superficial în datoria lui și nu-i pasă, văd pe cineva tulburând lucrarea bisericii și nu se simt indignați; ba chiar spun: „E în regulă, vei deveni mai bun – acordă-ți timp. Dumnezeu are intenții minuțioase pentru noi; trebuie să-I răsplătim dragostea și harul și nu putem să fim superficiali. Fii atent la asta data viitoare.” Au acești oameni un temperament bun? (Da.) Când văd că cineva nu protejează interesele casei lui Dumnezeu, unii spun: „Ai putea încerca să protejezi interesele casei lui Dumnezeu? Ar fi de-a dreptul minunat dacă ai fi grijuliu față de intențiile lui Dumnezeu. Trebuie să fim oameni buni – dacă nu suntem oameni buni, Dumnezeu nu ne va plăcea. În felul în care ne purtăm, trebuie cel puțin să protejăm interesele casei lui Dumnezeu – fii atent la asta în viitor.” Își arată temperamentul prin asta? (Nu.) Temperamentul lor este destul de bun, nu-i așa? Unii oameni nu se enervează niciodată, indiferent ce se întâmplă. Când văd că unii indivizi raportează adesea cifre false pentru a-L înșela pe Cel de mai sus și casa lui Dumnezeu când predică Evanghelia, aceștia spun: „Dacă majoritatea oamenilor raportează astfel de cifre false, atunci este curentul lucrării Duhului Sfânt – trebuie să ne supunem!” Cineva îi contrazice, spunând: „A raporta cifre false înseamnă a-L minți și a-L înșela pe Dumnezeu; eu nu pot face asta.” Ei răspund: „De ce nu? Alți oameni raportează cifre false, transmițând doar veștile bune, nu și pe cele rele. De ce ești atât de nesăbuit?” Sunt fericiți când văd oameni raportând cifre false. Când văd că unii respectă principiile și refuză să raporteze cifre false, se enervează și se înfurie, trântesc masa și spun: „De ce nu raportezi cifre false? Vrei să te împotrivești față de curentul Duhului Sfânt? Dacă nu raportezi cifre false, te voi demite! Te voi îndepărta!” Ce părere ai despre faptul că-și pierd cumpătul în acest fel? (Este ceva rău.) Este o izbucnire a unei furii ticăloase. Faptul că nu-și pierd cumpătul când ar trebui și îl pierd în mod arbitrar când nu ar trebui, spunând că lucrurile rele sunt juste, numind raportarea cifrelor false drept curentul Duhului Sfânt și lăudând-o foarte mult, ba chiar promovând-o – nu este abject? (Ba da.) Când văd că cineva refuză să raporteze cifre false, trântesc masa, se enervează și îl privesc cu furie, dorind să-l demită sau să-l îndepărteze – aceasta este o „furie furtunoasă”! Marele balaur roșu are o „operațiune-fulger”. Demonstrația de forță a acelui diavol se numește „operațiune-fulger”, iar aceasta este „furia furtunoasă” a acestor oameni. Dacă refuzi să raportezi cifre false, iar ei trântesc masa și își dezlănțuie furia furtunoasă împotriva ta, într-o astfel de situație, ați îndrăzni să respectați principiile, raportând doar cifrele reale și refuzând să raportați cifre false? Ați îndrăzni să luați atitudine, să-i criticați și să-i dați în vileag, spunând: „Forțezi oamenii să raporteze cifre false – ești un diavol! Ba chiar spui că a-i urma pe antihriști în raportarea de cifre false este curentul Duhului Sfânt. Nu este aceasta o blasfemie față de Duhul Sfânt și de Dumnezeu? Nu faci distincția între bine și rău și Îl blasfemiezi pe Duhul Sfânt, dar tot te consideri un înger just. Nu permiți nimănui să se opună cererii tale de a raporta cifre false și chiar îți pierzi cumpătul. Nu ai nici cel mai mic simț al dreptății. Nu doar că nu dai în vileag și nu condamni lucrurile rele, dar îți și ieși din fire din cauza celor care susțin adevărul și refuză să raporteze cifre false, chiar dezlănțuindu-ți «furia furtunoasă» asupra lor. Nu înseamnă oare că perturbi și tulburi în mod deliberat lucrarea casei lui Dumnezeu? Nu are acest comportament aceeași natură ca faptele marele balaur roșu?” Așadar, analizând din nou dacă a avea un temperament coleric este într-adevăr un defect sau o calitate a umanității, acest lucru nu poate fi generalizat. Depinde care situații determină o persoană să-și piardă cumpătul și care situații nu o determină, precum și motivul pentru care acea persoană are de obicei un temperament coleric. Depinde de ceea ce urmărește acea persoană, dacă are principii pentru conduita personală și care anume este atitudinea ei față de adevăr, precum și față de Dumnezeu, de lucrarea Lui, de interesele casei lui Dumnezeu și de lucrarea bisericească. Dacă, pentru a susține adevărurile-principii, pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și lucrarea casei Sale, are în permanență un temperament coleric atunci când se confruntă cu diverse persoane, evenimente și lucruri rele, atunci este o calitate a umanității sale. Dar dacă nu se enervează sau nu se înfurie niciodată atunci când se confruntă cu diverse lucruri rele sau care I se împotrivesc lui Dumnezeu, de parcă n-ar avea nimic de-a face cu ele, atunci nu este un defect al umanității sale – este o umanitate slabă, o absență a simțului dreptății și, desigur, face parte din categoria firilor corupte. Așadar, cum ar trebui privit temperamentul? Faptul că o persoană are un temperament bun nu înseamnă neapărat că umanitatea ei este bună, iar faptul că o persoană are un temperament coleric nu înseamnă neapărat că umanitatea ei este slabă – depinde în ce direcție este îndreptat temperamentul ei coleric. Dacă este îndreptat spre lucrurile rele, întunecate și care nu se aliniază la adevăr – dacă este îndreptat spre lucruri care încalcă principiile casei lui Dumnezeu, prejudiciază interesele casei Sale și perturbă și tulbură lucrarea bisericească – iar persoana se enervează frecvent și își pierde cumpătul din cauză că este neliniștită, agitată și îngrijorată în privința acestor lucruri, atunci acesta nu reprezintă o umanitate slabă. Înseamnă că persoana respectivă ține cont de intențiile lui Dumnezeu, aceasta fiind o calitate a umanității. În schimb, când se confruntă cu aceste lucruri negative, dacă nu se enervează, nu ia atitudine pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu sau mărturia Lui, nu susține adevărurile-principii și nu ia atitudine pentru a opri sau a restricționa aceste lucruri, ci permite în schimb ca aceste perturbări și tulburări să sporească și să se răspândească necontrolat, deși o astfel de persoană poate părea că are un temperament foarte bun, în realitate, caracterul său este extrem de slab. Nu este așa? (Ba da.) Cum ar trebui privit temperamentul coleric? Depinde de chestiunile spre care este îndreptat temperamentul coleric al unei persoane; ar trebui să te uiți cum este caracterul acelei persoane, ce urmărește și pe ce cale merge și ce atitudine are față de adevăr, de Dumnezeu, de lucrarea casei lui Dumnezeu și de interesele casei Sale. Este corect acest mod de a-l privi? (Da.) Dacă o persoană nu are simțul dreptății, ci este iute la mânie, se înfurie ușor și este foarte impulsivă atunci când interacționează cu oamenii în viața de zi cu zi, fierbând adesea de furie, certându-se și confruntându-se deseori cu alții din cauza unor chestiuni banale, chiar folosind un limbaj vulgar, acesta nu este un defect al umanității – este un caracter extrem de slab. Privind din perspectiva firilor corupte, firea acestei persoane este feroce și nimeni nu îndrăznește să o provoace. Nu-și pierde cumpătul de dragul de a proteja cauzele juste sau lucrurile pozitive, de a susține adevărurile-principii sau de a proteja interesele și lucrarea casei lui Dumnezeu, ci, mai degrabă, de dragul de a-și proteja toate interesele proprii, reputația, statutul, vanitatea, bunurile materiale, banii și așa mai departe. Temperamentul coleric al unei astfel de persoane poate fi clasificat drept un caracter extrem de slab. Un temperament coleric trebuie privit în funcție de situație, ținând cont spre ce este îndreptat acesta și intențiile din spatele lui. Dacă, pentru a-și proteja interesele proprii sau reputația și statutul, persoana respectivă poate într-adevăr să-și piardă cumpătul și să facă scandal din cauza unei singure observații, atunci caracterul său este extrem de slab. Dacă este, în general, destul de mărinimoasă când vine vorba de chestiuni care implică interesele sale personale – de exemplu, trece de obicei cu vederea și nu-și pierde cumpătul când oamenii fac ocazional observații care o vizează și îi rănesc puțin mândria sau profită puțin de ea – dacă nu se agită pentru lucruri mărunte și poate fi amabilă când interacționează cu alții, dar își pierde în schimb cumpătul când vede pe cineva perturbând și tulburând lucrarea bisericii și provocând daune intereselor casei lui Dumnezeu, atunci acesta nu este un caracter rău. Mai degrabă, este simțul dreptății pe care se cuvine să-l aibă umanitatea; este o calitate a umanității.

Predispoziția de a fi îmbufnat – ce fel de problemă este aceasta? (Este un defect al umanității.) Este un defect al umanității. Ce fel de oameni sunt predispuși la a se îmbufna? (Oamenii meschini.) Oamenii meschini, cei sensibili și copiii sunt cu toții predispuși să se îmbufneze. Când întâmpină o problemă minoră, se enervează cât ai zice pește, refuză să-ți vorbească, refuză să te vadă și nu-ți răspund la telefon. Spui fără să vrei ceva care îi rănește și încep să se bosumfle, ignorându-te mult timp și, chiar și când sunt întrebați despre asta, nu spun nimic. Îi întrebi: „Ce este în neregulă? Dacă există o problemă, hai să o rezolvăm. Dacă îți sunt dator cu ceva, voi compensa. Dacă ceva ce am spus te-a rănit, îmi cer scuze și pot face orice ai nevoie să fac.” Dar ei rămân în continuare tăcuți și îmbufnați. Nu sunt astfel de oameni supărători? (Ba da.) Aceasta este o umanitate anormală. Toate problemele legate de umanitate care nu ajung la nivelul unor probleme care țin de caracter fac parte din defectele umanității. Un defect este ceva ce ar trebui să fie prezent în umanitatea normală a cuiva, însă lipsește – atitudinea sau maniera sa de a se purta și de a gestiona problemele este anormală sau imatură și nu îndeplinește standardul de rațiune a umanității normale. Acesta este un defect. În primul rând, predispoziția de a fi îmbufnat îi irită pe alții, cărora nu le place să interacționeze cu astfel de oameni. În plus, este un lucru imatur și copilăresc să fii predispus la a fi îmbufnat. În general, doar copiii de aproximativ zece ani se comportă așa – adulții nu au aceste manifestări. Când o astfel de persoană are o relație bună cu tine, sunteți de nedespărțit. Dar când lucrurile se strică între voi, devine ostilă, se îmbufnează, refuză să-ți vorbească, îți dă înapoi tot ce i-ai dat și întrerupe de tot legătura cu tine. Totuși, cine știe? Într-o zi, ar putea să se împace și să devină la fel de apropiată ca înainte. Acestea sunt manifestări ale imaturității. Toate aceste manifestări ale imaturității sunt numite defecte ale umanității. Predispoziția de a fi îmbufnat este un defect al umanității. Persoanele predispuse la a se îmbufna sunt cele care vor întârzia cel mai probabil lucrurile atunci când îndeplinesc o datorie. Nu știi niciodată când ar putea sta îmbufnate zile întregi fiindcă cineva a spus ceva ce le-a rănit. Indiferent cât de importantă este datoria, se pot opri fără să spună nimic. Poți crede că își îndeplinesc în continuare datoria în mod normal, dar, în realitate, s-au oprit deja de mult timp. Prin urmare, este imperativ să nu atribui niciodată o lucrare importantă persoanelor predispuse la îmbufnare, mai ales sarcini aflate în etape critice, deoarece sunt extrem de încăpățânate, în permanență emoționale, predispuse la a se îmbufna și lipsite de raționalitate, ceea ce le determină cu ușurință să-și abandoneze lucrarea în timp ce-și îndeplinesc datoria. Dacă această lucrare trebuie neapărat realizată de ele sau nu există nimeni altcineva care să le înlocuiască, atunci când le atribui lucrarea, trebuie să ai pe cineva care să o supravegheze. Dacă există altcineva care le poate înlocui, nu ar trebui să li se atribuie o lucrare relativ importantă. De exemplu, unii oameni au calibru întrucâtva și pot gestiona lucrarea unui conducător de biserică, dar când un frate sau o soră spune ceva care îi rănește, se îmbufnează și spun: „Îmi dau demisia! Puteți lăsa pe oricine vreți să fie conducător. Mă întorc acasă să-mi trăiesc viața – m-am săturat!” Odată ce încep să se îmbufneze, pot să renunțe la datorie și să plece și nimeni nu știe când se vor întoarce. Sunt de încredere astfel de oameni? (Nu.) Își varsă furia asupra datoriei lor și a lucrării bisericești, renunțând în orice moment la datoria lor. Nu este aceasta o manifestare de imaturitate? (Ba da.) Tratează datoria și lucrarea bisericii de parcă ar fi un joc de copii, ca și cum s-ar juca de-a casa – aceasta este o manifestare de imaturitate. Când copiii se joacă de-a casa, este doar un joc – dacă se supără, nu se mai joacă; nu întârzie nimic. Dar să trateze lucrarea bisericească sau o datorie ca un copil care se joacă de-a casa, renunțând oricând doresc – nu întârzie asta lucrurile? Nu-și întârzie doar chestiunile proprii – dacă sunt conducători de biserică, întârzie lucrarea bisericii. Dacă îndeplinesc o datorie importantă, întârzie acea datorie importantă. Prin urmare, când selectezi oameni pe care să-i folosești, trebuie să iei în considerare dacă au problema predispoziției de a se îmbufna. Dacă au această problemă, este gravă? Cât de gravă este? Își vor abandona lucrarea? Când se îmbufnează, se vor înfuria, vor pleca acasă și vor înceta să-și facă datoria, refuzând să se întoarcă indiferent cine le cere ajutorul? Oamenii de acest fel sunt foarte greu de gestionat. Nu-i folosi niciodată – sunt niște oameni dificili. Nu reușești să-i convingi, nu reușești să-i disciplinezi și, indiferent cum ai părtășie despre adevăr, le este greu să-l accepte. Pot să-și revină și să se întoarcă la rațiunea normală doar când îl descifrează pe cont propriu și îl înțeleg singuri. Prin urmare, pe lângă firi corupte, dacă umanitatea unei persoane are și multe defecte sau neajunsuri, odată ce aceasta se confruntă cu ceva neplăcut, acest lucru o poate determina să devină atât de negativă încât să nu-și poată reveni. Chiar dacă are o oarecare hotărâre și este dispusă să urmărească adevărul pentru a dobândi mântuirea și chiar dacă are intenția de a-și face bine datoria și de a corespunde standardului de ființă creată, atunci când apar dificultăți sau situații neplăcute, nu mai poate să meargă mai departe. Prin urmare, dacă o persoană vrea să urmărească adevărul și să-și facă datoria bine, trebuie să caute adevărul pentru a îndrepta orice defecte sau neajunsuri care ar putea exista în umanitatea ei. Dacă inima ta nu are o dorință imensă de Dumnezeu sau nu tânjește după adevăr și dacă nu ești dispus să depășești aceste defecte ale umanității sau nu ai suficientă hotărâre pentru aceasta, atunci provocările cu care te confrunți vor fi numeroase. Dacă nu poți schimba sau depăși nici măcar aceste defecte personale, va fi și mai dificil să te eliberezi de firea ta coruptă.

Să vorbim acum despre „plăcerea de a profita” – ce fel de problemă este aceasta? (Un defect al umanității.) Este acesta un defect al umanității? Plăcerea de a profita este o problemă a caracterului. Dacă o persoană profită în fiecare situație, chiar și de ceva mărunt, precum o legumă, o bucată de hârtie sau o sticlă mică de apă, aceasta este o problemă a caracterului său – caracterul său este extrem de slab. Nu este un defect al umanității. Înțelegi? (Da.) Astfel de oameni au un caracter extrem de slab și sunt lipsiți de integritate. Când fac cumpărături într-un magazin, încearcă mereu să se tocmească și cer reduceri. Când cumpără legume la piață, se ceartă la nesfârșit pentru câțiva cenți. Când stau la un hotel și văd articole gratuite precum prosoape, periuțe de dinți și pastă de dinți de unică folosință, iau totul acasă, nelăsând niciun produs în urmă, de teamă să nu rateze ceva. Unii oameni spun: „Oare le place să profite pentru că sunt săraci?” Nu, persoanele de acest fel au pur și simplu acest tip de caracter. Familia lor nu duce lipsă de bani, dar ele insistă totuși să profite. După ce încep să creadă în Dumnezeu, persoanele de acest fel profită chiar și de casa Lui. Unii oameni nu mănâncă la ei acasă, ci merg mereu la locuința de găzduire pentru a mânca gratuit, prefăcându-se că se află acolo pentru a ajuta cu unele lucruri locuința de găzduire. Se folosesc în secret de bunurile fraților și surorilor. Evită să-și folosească lucrurile proprii și folosesc mereu bunurile altora. Nu-și poartă hainele proprii și se îmbracă mereu cu hainele altora. Când văd pe cineva spălând rufe, îi cer să le spele vreo două haine dacă tot s-a apucat și ajung să-i dea la spălat șapte sau opt haine – este clar că profită. Pur și simplu au acest tip de caracter. Chiar dacă familia lor are în mod clar bani, tot împrumută de la frați și surori. Când sunt întrebați când îi vor da înapoi, spun: „Îi voi da înapoi când voi avea bani. Dacă nu am bani, cum pot să-i dau înapoi? Nu am bani – am doar viața mea!” Ce înseamnă aceste cuvinte? Este clar că nu vor să-i dea înapoi și nu au avut niciodată această intenție – vor doar să profite, folosindu-se de banii altora pentru plăcerea proprie și pentru a cheltui fără opreliști. Acesta este scopul lor. Când văd că cineva a cumpărat un lucru nou, devin foarte interesați și se gândesc întruna să-l împrumute. Dacă proprietarul are nevoie de el și nu vrea să-l împrumute, îl iau oricum cu forța. Îl folosesc până când se învechește sau se strică și tot nu-l returnează, tratându-l de parcă ar fi al lor. Oamenii de acest fel profită peste tot, împrumutând lucruri și nereturnându-le niciodată. Este acesta un defect al umanității? (Nu.) Este o lipsă de integritate și un caracter extrem de slab. Ați văzut vreodată oameni de acest fel? (Da.) Sunt destul de mulți. Spuneți-Mi, pot oamenii de acest fel să practice adevărul? (Nu.) Ce fel de oameni sunt majoritatea acestora? Nu sunt ticăloși? Indiferent cât de mult profită de alții, nu au nicio mustrare de conștiință. Spuneți-Mi, au aceștia conștiință? (Nu.) Ce fel de oameni sunt cei fără conștiință? Să nu spunem dacă sunt oameni buni sau răi – sunt cel puțin lipsiți de standardele și condițiile elementare ale umanității, necesare pentru a practica adevărul. Am spus anterior în părtășie că, pentru a practica adevărul, o persoană trebuie cel puțin să aibă conștiință. Conștiința unei persoane include simțul rușinii. Oare au simțul rușinii cei care profită mereu de alții fără să simtă vreo mustrare de conștiință? (Nu.) Pot oamenii care nu au simțul rușinii să practice adevărul? (Nu.) Aceștia fac rău fără să simtă nimic și fără nicio mustrare de conștiință. Prin urmare, nu este deloc atractiv pentru ei să facă lucruri juste și să meargă pe calea cea dreaptă, deoarece umanitatea lor nu are nevoie de astfel de lucruri. De ce au ei nevoie? Au nevoie să-și protejeze propriile interese de orice pierdere, însușindu-și totodată interesele altora și folosindu-le pentru a se servi de ele. Umanitatea lor nu simte niciun reproș sau învinovățire pentru un astfel de comportament, nici vreo senzație de rușine. Prin urmare, oamenilor de acest fel le este greu să practice adevărul. Crezul lor în ceea ce privește conduita personală este că nu trebuie să renunțe câtuși de puțin la nimic din ce este benefic pentru ei, fie în sens material, fie în sens psihologic. Cât despre lucrurile bune și valoroase ale altora, vor mereu să le dețină, să le acapareze sau chiar să pună stăpânire pe ele cu forța. Acaparează lucrurile bune ale altora, luându-le pentru ei înșiși cum au ocazia. Nu-și pot permite deloc să rateze ocazia, iar dacă o ratează, vor regreta tot restul vieții. Acesta este crezul lor în ceea ce privește conduita personală. Deoarece sunt guvernați de acest crez, se simt îndreptățiți și împăcați atunci când profită de alții și revendică beneficiile altora ca fiind ale lor, având un puternic sentiment de împlinire. Dacă nu reușesc să profite sau ratează o ocazie de a profita, simt că au eșuat și se consideră nesăbuiți. Când profită, se simt bine, încântați și împăcați. Dar când văd o oportunitate de a profita și nu o fac, sunt supărați și neliniștiți: „Este o risipă dacă nu profit de acest avantaj. Dacă profită altcineva, nu voi fi eu cel care iese în pierdere?” Priviți situația – poate cineva guvernat de acest crez să încerce să fie o persoană bună? (Nu.) Atunci când practică adevărul, oamenii trebuie să renunțe la multe lucruri, cum ar fi sentimentul lor de mândrie pe care îl prețuiesc, statutul și alte lucruri psihologice, precum și unele lucruri materiale. Toate acestea implică interesele personale, iar pentru a practica adevărul, este necesar ca oamenii să se răzvrătească împotriva acestor lucruri, să le depășească, să se elibereze și să renunțe la ele. Oamenii cărora le place să profite nu pot face nimic din toate acestea. Nu pot renunța la mândria sau la statutul lor și sunt chiar mai puțin capabili să renunțe la orice interes material. Atunci când practică adevărul, nu pot face nimic din toate acestea. Așadar, pot practica adevărul? (Nu.) Prin urmare, le este extrem de greu să practice adevărul. Vor să dețină pe cont propriu toate lucrurile bune sub aspect psihologic și material și nu pot renunța niciodată la ele, fapt ce intră în conflict direct și se împotrivește principiilor de practicare a adevărului. De aceea nu pot pune adevărul în practică. Uitați-vă pur și simplu la cei cărora le place în mod special să profite – cât de departe merg? Când merg în vizită la cineva, trebuie neapărat să bea din apa lui și să mănânce din mâncarea lui înainte de a pleca. Spuneți-Mi, pot oamenii cu acest tip de caracter să practice adevărul? (Nu.) Standardul lor pentru evaluarea tuturor lucrurilor se bazează pe principiul de a profita și a obține beneficii. Câștigul personal este principiul după care evaluează totul. Conduita lor se axează exclusiv pe faptul de a profita de alții. Atât timp cât nu suferă pierderi și pot profita, simt că merită. În ceea ce privește conduita personală, sunt de părere că oamenii trebuie să fie capabili să profite și că doar cei care profită frecvent sunt inteligenți și perspicace – dacă o persoană nu știe să profite, este nesăbuită! Standardul lor pentru conduita personală este doar să profite și să nu sufere niciodată pierderi. Adoptă această abordare drept standard pentru conduita personală – pot oare să practice adevărul? (Nu.) Are adevărul vreun loc în inima lor? Poate deține puterea în inima lor? (Nu.) Atunci ce adevăruri pot practica? (Absolut niciunul.) Nu pot practica absolut niciun adevăr – caracterul lor este prea josnic, atrăgând disprețul altora. Unii oameni fac o datorie în casa lui Dumnezeu; casa lui Dumnezeu le oferă unele produse de uz zilnic, iar ei cer frecvent mai mult, folosind pretextul că le-au terminat, când, de fapt, încă mai au. De ce cer întruna mai mult? Se gândesc: „Dacă nu profit de situația asta și profită altcineva, nu voi fi eu cel care iese în pierdere?” Vedeți – ce fel de caracter este acesta? Standardul pe care îl folosesc oamenii de acest fel pentru a evalua totul se bazează pe principiul de a profita și de a obține beneficii. Gândurile legate de interese le domină complet mintea. Indiferent cum ai părtășie cu ei despre lucrurile pozitive sau despre adevăr, refuză să o accepte, fapt care nu ține deloc de calibrul sau de capacitatea lor de a înțelege – crezul lor privind conduita personală este cel problematic. Nu vor accepta sau practica în niciun caz lucrurile pozitive, nici nu vor respecta adevărurile-principii. Caracterul lor este extrem de josnic. Spune-Mi, este necesar să ai părtășie despre adevăr cu oamenii de acest fel? (Nu.) De ce nu? (Pentru că nu vor practica niciodată adevărul.) Nu au simțul conștiinței în umanitatea lor și nu întrunesc condițiile de bază pentru practicarea adevărului. Inimile lor se axează exclusiv pe a profita de avantaje și a obține beneficii. Se poate spune că oamenii de acest fel sunt pur și simplu nedemni să audă adevărul și să asculte predici despre dobândirea mântuirii. Vedeți, nu ați înțeles pe deplin ce fel de problemă este plăcerea de a profita, nu-i așa? Chiar ați crezut că este un defect al umanității. Este oare un defect al umanității? (Nu.) Înțelegeți acum, nu-i așa? Ce fel de problemă este? (Este o problemă de caracter – oamenii de acest fel au un caracter josnic.)

Să vorbim acum despre tendința de a da de pomană. Dacă nu există niciun motiv în spatele tendinței cuiva de a da de pomană, ci este doar un comportament sau o practică obișnuită în viața de zi cu zi, această tendință ar trebui considerată o calitate a umanității. În orice caz, să dăruiești este mai bine decât să primești. Cel puțin, o persoană care are tendința de a da de pomană are o inimă care îi compătimește pe alții și un element de bunătate în umanitatea sa, nu este zgârcită și nu acordă prea multă importanță lucrurilor materiale. Mai mult, când are bunuri materiale relativ din abundență, va dărui lucrurile în plus sau cele pe care nu le folosește, dar care sunt potrivite pentru a fi folosite de alții, făcând ca viața altor oameni să fie puțin mai confortabilă sau mai ușoară. Judecând după motivul din spatele acestor acțiuni, cel puțin, oamenii care au tendința de a da de pomană au o umanitate blândă și prezintă manifestări esențiale de compătimire și milă față de alții – este o calitate a umanității lor. Astfel de oameni au un caracter relativ bun, mult mai bun decât al oamenilor răi cărora le place să profite de alții și să pună stăpânire în mod arbitrar pe bunurile altora – au o integritate oarecum mai mare. Ei dau de pomană și îi ajută pe alții fără să ceară nimic în schimb, fără să caute laudele altora sau să caute să lase în urmă o reputație bună. Aceasta este pur și simplu atitudinea lor în modul în care se poartă sau în modul lor de viață. De exemplu, când văd că o persoană nu are haine, îi dau imediat să poarte îmbrăcămintea pe care o au în plus. Când văd că familia altei persoane este săracă și deseori nu are suficient de mâncare, îi dau o parte din orezul familiei lor, astfel încât să aibă și ea suficient de mâncare. Când cumpără un computer nou și văd că altcineva are un computer abia utilizabil, îi dau computerul lor vechi să-l folosească. Dau de pomană fără să ceară nimic în schimb – pur și simplu așa este caracterul lor. Aceasta este o calitate a umanității și poate fi clasificată și ca o manifestare a unui caracter bun. Comportamentul de a obișnui să dea de pomană nu este deloc rău, însă, deoarece au tendința de a da de pomană, unii se gândesc adesea: „Sunt bun, sunt nobil, sunt generos. Viețile multor oameni s-au îmbunătățit după ce au primit pomana și ajutorul meu. Fac obiectul mântuirii de către Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu mântuiește pe cineva ca mine, ce fel de persoană ar mântui?” Se consideră adesea „o persoană bună, care are tendința de a da de pomană”. Să presupunem că cineva le spune: „Umanitatea ta nu este bună. Faci multe lucruri care se împotrivesc adevărului și nu iubești adevărul.” Auzind asta, se vor înfuria. Care este problema aici? Familiile unora sunt relativ înstărite, iar frații și surorile din jurul lor au primit cu toții favoruri din partea lor. Așadar, acei oameni cugetă adesea: „I-am tratat foarte bine pe acești oameni din biserică – toți au primit ceva ajutor din partea mea. Nu am prestigiu și statut în inimile acestor oameni? Nu am cel mai bun calibru și cea mai bună umanitate din biserică? Nu ar trebui să fiu conducător? Nu ar trebui ca toți frații și surorile să mă asculte?” Ce fel de problemă este aceasta? Nu este o problemă de firi corupte? (Ba da.) Doar pentru că au o fărâmă de comportament bun, nu-și mai cunosc adevărata măsură, tratează acest comportament ca pe un capital, dorind mereu să fie conducători de biserică și capătă un orgoliu nemăsurat, crezându-se excepționali. Nu fac legătura între ei și diversele firi corupte expuse de cuvintele lui Dumnezeu. Cred că tendința lor de a da de pomană înseamnă că sunt persoane bune, că nu au nicio fire coruptă, că tot ce fac este corect, că ar trebui să fie conducători și modele de urmat în biserică și toți frații și surorile ar trebui să-i imite. De ce țin aceste dezvăluiri? (De firile corupte.) Au ajuns la nivelul firilor corupte. Deși tendința de a da de pomană este o calitate a umanității, dacă cineva se consideră o persoană bună, care va fi mântuită cu siguranță datorită acesteia, oare este corect acest tip de gândire și punct de vedere? Își consideră comportamentul bun de a da de pomană drept echivalent al unui caracter bun și al unei integrități nobile, chiar considerându-l o practicare a adevărului și supunere față de Dumnezeu. Aceasta este o greșeală gravă. Este aroganță, neprihănire de sine și o lipsă a conștiinței de sine. Tendința de a da de pomană poate fi considerată un comportament bun. Cel mult, o persoană care are tendința de a da de pomană are un caracter relativ bun, mult mai bun decât cei care profită. Cu toate acestea, nu poți pretinde că ești o persoană bună, că nu ai firi corupte, că deții adevărul-realitate și ești calificat să fii conducător de biserică, să fii deasupra altora și să dai ordine doar pentru că ai acest comportament bun de a obișnui să dai de pomană. Aceasta este o fire arogantă. Deși ai tendința de a da de pomană și de a-i ajuta pe alții – săvârșind unele dintre aceste fapte bune – ceea ce este o calitate a umanității, aceasta nu dovedește că nu ai firi corupte. Dacă îți tratezi tendința de a da de pomană și de a-i ajuta pe alții ca pe un capital și capeți ambiția de a deveni conducător de biserică și de a te ridica deasupra altora, aceasta este o problemă a firilor corupte. Poți vedea acum distincția? Faptul că ai un caracter bun nu înseamnă că nu ai firi corupte. În esență, unii oameni interacționează și socializează destul de bine cu alții – nu profită de alții și chiar dau de pomană și îi ajută pe ceilalți – având unele calități ale umanității. Totuși, după ce petreci ceva timp cu ei, descoperi că sunt foarte aroganți, că le place să se laude și că uneori chiar spun minciuni și sunt destul de înșelători. Dacă îi critici, refuză să accepte și sunt întrucâtva feroce, chiar trântind masa și spunând: „Cred în Dumnezeu de atâția ani – cine nu a primit pomană de la mine? Întreabă-i pe frați și pe surori – am profitat vreodată de cineva? Am făcut vreodată rău cuiva sau am rănit pe cineva?” Faptul că nu i-ai rănit pe alții te face o persoană bună? Nu este acesta minimul absolut pe care ar trebui să-l îndeplinească o persoană? Ce motiv ai să fii trufaș? A nu face rău sau a nu răni pe nimeni este ceea ce se cuvine să facă o persoană – nu este un capital. Faptul că nu profiți de alții nu înseamnă că ești capabil să practici adevărul și să te supui lui Dumnezeu. Ar trebui să înveți să reflectezi asupra ta și să fii capabil să accepți criticile și ajutorul altora – doar atunci vei fi o persoană cu rațiune. Ești emondat acum pentru că ai dezvăluit o fire coruptă și acțiunile tale nu se aliniază la adevăr. Aceasta nu neagă faptul că bunul tău comportament de a da de pomană este un lucru pozitiv, nici nu este o negare a caracterului tău. În schimb, ești emondat și dat în vileag pentru că ai făcut o greșeală și ai încălcat adevărurile-principii. Dacă poți accepta acest lucru, ești o persoană care iubește și poate practica adevărul. Dacă nu-l accepți, tendința ta de a da de pomană este, cel mult, o calitate a umanității. Dar întrucât în firea ta coruptă domină aroganța, ferocitatea și ticăloșia, nu poți accepta adevărul și, astfel, ești complet josnic și lipsit de valoare. Când se confruntă cu emondarea, oamenii de acest fel fac un scandal imens, vorbesc despre calificările lor și se laudă cu fărâma de comportament bun de care au dat dovadă. Se comportă ca niște câini turbați, făcând spume la gură. Imaginea cât de cât bună pe care o aveau dispare complet, iar natura lor este expusă pe deplin. Toată lumea vede clar acest lucru și spune: „Această persoană are o fire extrem de coruptă – este o persoană rea, o scorpie! Faptul că nu a fost aleasă drept conducător de biserică este un noroc. Dacă ar fi devenit conducător de biserică, nu ar putea suporta câtuși de puțin criticile – dacă cineva ar încerca să o demită, nu l-ar lăsa niciodată în pace și ar lupta până la moarte împotriva lui. Ar fi un dezastru!” Dacă te uiți doar la un singur comportament bun al lor sau la o singură calitate a umanității lor, pur și simplu nu poți să-ți dai seama cum sunt firile lor corupte, care este atitudinea lor față de adevăr sau dacă se pot supune adevărului. Când dezvăluie o fire coruptă și apoi sunt dați în vileag și emondați, atitudinea lor față de adevăr va ieși la iveală puțin câte puțin și va fi expusă. Prin urmare, caracterul oamenilor sau calitățile și neajunsurile umanității lor nu pot determina pe deplin dacă aceștia acceptă adevărul. Uitându-ne la caracterul lor sau la calitățile și neajunsurile umanității lor, este, de asemenea, imposibil să vedem cum este atitudinea lor față de adevăr. Doar când dezvăluie o fire coruptă sau când se confruntă cu expunerea și emondarea, atitudinea lor față de adevăr va fi dezvăluită și doar atunci putem ști dacă iubesc adevărul, dacă pot practica adevărul și câte speranțe au de a fi mântuiți în cele din urmă. Din tendința acestor oameni de a da de pomană și de a-i ajuta pe alții, poți vedea ce calități și defecte ale umanității au. Apoi, din seria lor de probleme – cum ar fi faptul că devin aroganți și neprihăniți de sine, dorind să devină conducători și să se afle deasupra altora datorită tendinței lor de a da de pomană și de a-i ajuta pe alții – le poți vedea clar atitudinea față de adevăr; și, pe baza atitudinii lor față de adevăr, poți vedea clar dacă pot dobândi mântuirea. Prin aceste comportamente, poți să discerni calitățile și neajunsurile umanității lor, să le discerni caracterul și, în același timp, poți învăța să faci distincția între umanitate și o fire coruptă, dar nu poți să-ți dai complet seama dacă pot fi în cele din urmă mântuiți sau care va fi rezultatul lor. Este întrucâtva mai complex să judeci dacă cineva poate fi mântuit – trebuie să analizezi și dacă poate să accepte adevărul, să reflecteze asupra sa și să se căiască sincer atunci când dezvăluie o fire coruptă; trebuie să judeci pe baza acestor aspecte.

Plăcerea de a socializa – ce aspect este acesta? (O condiție înnăscută.) Este o condiție înnăscută, o metodă de a avea interacțiuni lumești în cadrul grupurilor de oameni. Unora le place să socializeze cu alți oameni, nu se satură niciodată de asta și, indiferent de personalitatea celorlalți, sunt capabili și dispuși să socializeze cu ei. Unii oameni preferă însă să evite mulțimile și nu sunt dispuși să socializeze cu alții. Acest lucru este întrucâtva legat de personalitatea lor înnăscută. Când este implicată personalitatea, sunt implicate în mod sigur condițiile înnăscute. Plăcerea unei persoane de a socializa este legată de personalitatea acesteia; nu implică neajunsurile sau calitățile umanității și, desigur, nu implică nicio fire coruptă. Este o manifestare relativ simplă. A fi singuratic – din ce aspect face parte acest lucru? (Face parte din personalitatea înnăscută a cuiva.) (Este un defect al umanității.) Există un mic dezacord aici – așadar, ce fel de problemă anume este tendința de a fi singuratic? (Tendința de a fi singuratic indică o personalitate precară.) A avea o personalitate precară este un defect al umanității. Personalitatea în sine este și ea un aspect al condițiilor înnăscute, așadar, această trăsătură de a fi singuratic este atât o condiție înnăscută, cât și un defect al umanității. Nu face parte dintre firile corupte și nu se referă la conduita personală. A fi retras înseamnă a evita mereu oamenii, a nu fi dispus să-și comunice gândurile cu alții, a prefera să facă lucrurile singur, a nu-i plăcea să socializeze cu alții sau să trăiască printre oameni. Astfel de indivizi preferă doar să stea într-un mediu solitar sau într-un colț. Nu sunt dispuși să vorbească atunci când sunt mulți oameni. Nu se pricep să comunice cu alții. Când comunică cu alții, se simt anxioși și panicați sau intră în situații jenante și ciudate. Aceasta este o problemă de personalitate din cadrul condițiilor înnăscute și, desigur, este și un defect al umanității, nu-i așa? (Așa e.)

Să analizăm acum teama – ce fel de problemă este aceasta? (O condiție înnăscută.) (Un defect al umanității.) Este o condiție înnăscută și, de asemenea, un defect al umanității. Spuneți-Mi, ce înseamnă să fii temător? Să-ți fie frică să ieși noaptea, să te temi de șoareci, miriapode și scorpioni, precum și să-ți fie frică să intri în necazuri și să nu fii dispus să înfrunți chestiuni complicate – toate acestea sunt manifestări ale temerii. Unii oameni leșină de frică la vederea unui șarpe. Unii se sperie atât de tare, încât tremură din toate încheieturile când aud despre un accident de mașină. Unii oameni, auzind că aceia care cred în Dumnezeu sunt persecutați și pot fi arestați, condamnați și întemnițați, se sperie atât de tare, încât nu îndrăznesc să creadă. Există și cei care nu îndrăznesc să se dea în montagnes russes. Astfel de oameni nu îndrăznesc să încerce sau să participe la nicio activitate dacă există chiar și o mică doză de necunoscut sau dacă este ceva ce nu au mai făcut înainte. Nu doar că nu îndrăznesc să încerce lucrări sau activități periculoase, dar se tem și să facă lucruri pe care oamenii normali ar trebui să le facă în viața de zi cu zi. De exemplu, dacă li se cere să învețe să conducă, aceștia spun: „Nu îndrăznesc să conduc. Sunt atât de multe mașini pe șosea și merg atât de repede – dacă sunt lovit?” Cineva spune: „De ce ești mereu îngrijorat de accidentele de mașină? Nu poți fi puțin mai grijuliu când conduci?” Dar tot le este frică și spun: „Odată ce mașina începe să se deplaseze, nu o mai pot controla. Dacă are loc cu adevărat un accident, nimeni nu o poate controla!” Gândesc mereu într-o direcție negativă, așa că nu pot înfăptui nimic. Teama este o condiție înnăscută și, de asemenea, un defect al umanității. Oamenii temători sunt excesiv de precauți și meticuloși în tot ce fac. De obicei, nu comit greșeli mari sau fapte rele însemnate. Dar, din orice perspectivă am privi, acest lucru nu poate fi considerat o calitate – este un defect al umanității. Cum rămâne atunci cu îndrăzneala? Ce termeni sunt asociați în mod obișnuit cu îndrăzneala? (A avea o îndrăzneală nesăbuită, a acționa nechibzuit din cauza îndrăznelii.) „A acționa nechibzuit din cauza îndrăznelii”, „a fi scandalos de îndrăzneț” și „a fi neobrăzat”, toate acestea se referă la îndrăzneală. Așadar, este îndrăzneala bună sau nu? (Depinde de context.) Depinde de situație și de tipul de persoană. Dacă privim din perspectiva umanității, îndrăzneala nu poate fi clasificată drept o calitate sau un neajuns – o vom clasifica drept condiție înnăscută. Îndrăzneala unei persoane trebuie analizată în funcție de context; în plus, trebuie să ne uităm dacă persoana are limite când face lucruri și cum este caracterul ei. Dacă are un caracter rău, îndrăzneala o poate determina să încalce legea, să facă rău și să comită infracțiuni, profitând, obținând câștiguri ilegale și escrocându-i și înșelându-i peste tot pe alții. Dacă cineva îi oferă bani pentru a comite o fărădelege, este capabilă să o facă. Îndrăznește să facă orice faptă rea pentru a profita, fără să țină cont de consecințe sau de alții. Este bine să acționeze nechibzuit din cauza îndrăznelii în acest mod? (Nu.) Unii oameni îi înșală peste tot pe alții de dragul afacerilor lor. Afacerea pe care o conduc este ilegală – este doar o companie-fantomă, fără operațiuni reale – dar, datorită îndrăznelii lor, alături de capacitatea lor de a înșela, câștigă temporar o avere, locuiesc în vile și conduc limuzine – se bucură de o viață foarte bună, dar banii și bunurile materiale de care se bucură au fost obținute toate prin înșelăciune ca urmare a îndrăznelii lor. Este acesta un lucru bun? Spune-Mi, este bună această îndrăzneală? (Nu.) Prin urmare, când vine vorba de oamenii îndrăzneți, trebuie să te uiți la calea pe care o aleg. Dacă îndrăznesc să-i escrocheze și să-i înșele pe alții datorită îndrăznelii lor, comit un mare rău. Cu cât înșeli și profiți mai mult de alții, cu atât mai severă va fi pedeapsa pe care o vei primi în viitor, nu-i așa? Nu va aduce o calamitate? (Ba da.) Dacă ești temător și vrei să-i escrochezi și să-i înșeli pe alții, vei recurge mai puțin la înșelăciune, iar pedeapsa pe care o vei primi în viitor va fi mai ușoară. Așadar, pentru asemenea oameni care nu merg pe calea cea dreaptă, este mai bine să fie întrucâtva temători sau întrucâtva îndrăzneți? (Este mai bine să fie întrucâtva temători.) Pentru acești oameni care nu merg pe calea cea dreaptă, fiind capabili să-i escrocheze și să-i înșele pe alții, care nu țin cont de lege și caută mereu să exploateze lacunele legale pentru a obține câștiguri neașteptate și care pot încălca legea în orice moment, îndrăzneala este o calamitate – este un defect și o slăbiciune a umanității lor. Teama, pe de altă parte, devine un lucru bun – este chiar o protecție pentru ei. Oamenii temători câștigă ceva bani pentru a-și putea asigura nevoile de bază personale și cele ale familiei și se bucură, de asemenea, de niște bunuri de lux, oprindu-se aici. Pedeapsa pe care o vor primi în viitor va fi mai ușoară. Oamenii îndrăzneți au curajul de a comite cu nechibzuință fapte rele, îi înșală și îi escrochează pe alții, luând ceea ce aparține altora așa încât să se bucure de mai multe lucruri. Ei profită de alții – nu vor trebui să compenseze în viitor? (Ba da.) Pedeapsa pe care o vor primi va fi severă în următoarea viață, dacă vor avea una – s-ar putea să nu poată compensa pe deplin nici măcar în una sau două vieți. Unii își petrec întreaga viață conducând restaurante sau făcând afaceri, câștigând unul sau două milioane sau chiar zeci de milioane în active, însă nu ajung să se bucure de nimic din acestea, deoarece totul este folosit pentru a-și plăti datoriile. Chiar și când ajung la vreo șaptezeci sau optzeci de ani, tot nu au terminat de plătit datoriile. Ce se întâmplă aici? Este o pedeapsă cauzală – poate pentru că, în viețile lor anterioare, au luat prea mult de la alții din lăcomie, așa că își plătesc datoriile de-a lungul mai multor vieți. În viețile lor anterioare, nu cumva au fost prea lacomi, prea îndrăzneți și au profitat prea mult de alții, ceea ce a condus la pedeapsa din viața actuală? (Ba da.) Pentru oamenii care nu merg pe calea cea dreaptă, faptul că sunt puțin temători este o protecție, în timp ce îndrăzneala este un semn rău.

Dacă o persoană merge pe calea cea dreaptă, este îndrăzneala bună? (Da.) Ce este bun la ea? (Dacă este îndrăzneață, persoana poate totuși persevera în credința în Dumnezeu atunci când se confruntă cu persecuții.) Această îndrăzneală nu se referă doar la curajul trupesc. Dacă este genul de îndrăzneală care constă în curaj trupesc, este nechibzuință și imprudență – este ceva oarecum impulsiv și orb. De exemplu, dacă ești îndrăzneț și ești arestat din cauza credinței în Dumnezeu, te vei teme de tortură? Te vei teme de moarte? Te vei teme că vei fi închis timp de douăzeci sau treizeci de ani? Dacă da, atunci faptul că spui: „Nu mă tem” atunci când începi să crezi în Dumnezeu este nechibzuință, nu îndrăzneală adevărată. Ce manifestare nu constituie nechibzuință? Faptul că, atunci când începi să crezi în Dumnezeu, ai un anumit curaj, dar ai și credință sinceră. La ce se referă această credință sinceră? La faptul că, atunci când crezi în Dumnezeu, ai următoarea hotărâre: „Dacă sunt persecutat, arestat și torturat din cauza credinței în Dumnezeu, trebuie să fiu pregătit să-mi jertfesc viața. Indiferent cum sunt torturat sau în ce măsură, nu voi vinde biserica și nu voi deveni o iudă – nu mă tem de moarte!” Acesta este un aspect. Celălalt aspect este că, dacă într-adevăr ești arestat și persecutat, iar marele balaur roșu te amenință așa încât să vinzi biserica, poți să-ți dai seama de uneltirile Satanei, să nu fii constrâns de ele și să rămâi ferm în mărturia ta, spunând: „Tot ce are legătură cu o persoană, inclusiv viața și moartea ei, este în mâinile lui Dumnezeu. Nu mă tem!” Aceasta nu este nici nechibzuință, nici simplu curaj; este credință sinceră. Faptul că ai această credință sinceră și ești capabil să rămâi ferm în mărturia ta este calitatea ta. Să presupunem că nu ai credință sinceră și spui doar: „Nu mă tem – pur și simplu, în cel mai rău caz, voi muri”, dar când te confrunți cu arestarea, îți este atât de frică, încât îți uzi pantalonii. După ce ești arestat, primul lucru la care te gândești este: „Voi fi torturat? Va suferi trupul meu? Dacă îmi aplică un fier de marcat încins pe corp, voi putea să rezist? Dacă tortura este groaznică, voi muri? Dacă mor, nu va uita Dumnezeu de mine? Nu voi putea să dobândesc mântuirea? Dacă într-adevăr nu pot să îndur, voi vinde biserica și voi deveni o iudă. Dacă voi fi pedepsit și distrus după ce voi deveni o iudă, asta este – cel puțin, acum nu voi îndura durerea.” În acest caz, nu cumva îți pierzi mărturia? Să spunem că Partidul Comunist te amenință apoi, folosindu-ți familia pentru a te șantaja – nepermițând copiilor tăi să meargă la facultate, refuzând accesul părinților tăi la asigurarea medicală, privându-ți familia de toate drepturile – atunci te vei speria și nu vei avea o credință sinceră. Unde va fi dispărut curajul tău? Ești cu adevărat îndrăzneț? Dacă nu ai credință sinceră, îndrăzneala ta este doar nechibzuință. Doar când ai credință sinceră este curajul tău autentic. Înainte de a fi arestat, dacă te gândești: „Dumnezeu nu va permite să fiu arestat”, prinzând curaj datorită acestui gând, aceasta nu este o tărie de caracter sau o credință adevărată. Să presupunem că, înainte de a fi arestat, te-ai gândit deja la toate acestea și spui: „Viața și moartea unei persoane sunt în mâinile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vrea într-adevăr să-mi ia viața, ar trebui să mă supun. Cât despre destinația mea viitoare, aceasta este determinată de un singur cuvânt al lui Dumnezeu. Indiferent cum mă tratează El și indiferent ce destinație îmi acordă, totul este dreptatea lui Dumnezeu, iar eu mă voi supune. Dacă Dumnezeu rânduiește să mor în închisoare, este onoarea mea – sunt dispus să-I ofer această viață lui Dumnezeu. Indiferent cât de mari sunt suferințele pe care le îndur, voi avea un crez neschimbat, și anume că-mi pun viața în mâinile lui Dumnezeu și, indiferent cum mă chinuie, mă distruge sau mă torturează Satana, nu voi ceda niciodată în fața lui. Nu-mi fac griji dacă voi muri sau nu. Chiar dacă mor, este sub suveranitatea lui Dumnezeu și El a predestinat acest lucru. Îi voi mulțumi și-L voi lăuda în continuare pe Dumnezeu!” Acesta este genul de credință pe care trebuie să-l ai; numai cu o astfel de credință poți avea un curaj adevărat. Să spunem că, înainte de a fi arestat, înainte să ți se întâmple asta cu adevărat, ți-ai dat seama de aceste probleme, ai o credință sinceră în Dumnezeu, o supunere autentică față de El, precum și o înțelegere și acceptare autentice ale chestiunilor privind viața și moartea și te poți încredința complet în mâinile Sale, iar când ești într-adevăr arestat și te confrunți cu posibilitatea morții, aceste înțelegeri din inima ta rămân neschimbate – atunci credința ta nu va șovăi. Indiferent de circumstanțe, în cazul în care credința ta nu este zdrobită sau învinsă, vei avea întotdeauna curaj. Să presupunem că, înainte de a fi arestat, înainte să ți se întâmple asta cu adevărat, nu te-ai gândit pe îndelete la aceste lucruri și ai doar niște gânduri iluzorii: „Sunt dispus să-mi ofer viața. Viața mi-a fost dăruită de Dumnezeu – în cel mai rău caz, voi muri ca martir pentru Dumnezeu!” În acest caz, când marele balaur roșu te va tortura și apoi te va condamna la zece ani de închisoare, vei fi uluit: „Credeam că moartea va fi sfârșitul. Dacă aș fi martirizat, Dumnezeu Și-ar aminti de mine. Nu mă așteptam să nu reușesc să aduc această mărturie și, în cele din urmă, să fiu condamnat la zece ani. Zece ani – nu sunt zece zile sau zece luni! Cum ar trebui să îndur asta?” Din moment ce nu te-ai gândit la aceste lucruri înainte, îți va fi ușor să le dai de capăt acum? Va fi oarecum dificil, nu-i așa? (Așa este.) Când apar dificultăți, oamenii se gândesc doar cum să le gestioneze și cum să scape de ele. Dacă hotărârea ta de a scăpa de dificultăți este puternică, atunci hotărârea ta de a te adapta la ele când vei fi la ananghie va fi extrem de slabă. Prin urmare, când te confrunți cu dificultăți, devine foarte greu să te supui unui astfel de mediu. Așadar, cum ar trebui rezolvate astfel de situații? Trebuie să cauți imediat adevărul și să te gândești bine la aceste chestiuni; de asemenea, trebuie să-ți dai seama pe ce cale ar trebui să practici adevărul. De exemplu, dacă urmează să fii închis zece ani, ce vei gândi? „Va divorța soția mea (sau soțul meu) de mine? Câți ani vor avea copiii mei peste zece ani? Nu-mi voi fi îndeplinit responsabilitățile față de ei – oare mă vor renega și vor refuza să aibă grijă de mine la bătrânețe? Cum voi trăi după eliberare? După zece ani, părinții mei vor fi bătrâni, iar eu nu-mi voi fi îndeplinit responsabilitățile filiale față de ei – nu-mi voi fi încălcat obligațiile filiale? Se va încheia lucrarea lui Dumnezeu peste zece ani? Nu voi fi câștigat nimic în închisoare – nu voi fi participat la nicio adunare, nu voi fi ascultat nicio predică și nu voi fi înțeles adevărul. Nu voi fi rămas în urmă în acești zece ani? Nu va însemna că am fost eliminat? Mă va mai dori Dumnezeu? Dacă trec prin această suferință, Își va aminti Dumnezeu de ea? Dacă nu-Și amintește, iar eu nu pot dobândi mântuirea, nu voi fi petrecut degeaba acest timp în închisoare? Multe se vor schimba în zece ani, iar eu nu voi câștiga nimic, pierzând totodată multe.” Când te gândești la aceste lucruri, apar dificultățile. Cum ar trebui să înfrunți aceste dificultăți? Nu ar trebui să te gândești cum să treci peste fiecare zi? Dacă nu te-ai gândit bine la aceste lucruri și nu ai ajuns la un punct în care să înțelegi adevărul și să vezi chestiunile clar, când te vei confrunta cu arestarea, viața și moartea ta vor atârna de un singur gând: un moment de teamă și frică, un singur gând sau o singură idee te poate face să devii o iudă, să vinzi biserica și să-ți irosești toate eforturile anterioare. Dacă nu poți să te gândești bine la această chestiune sau să-ți dai seama de ea, va fi foarte dificil să nu-ți faci griji în legătură cu perspectivele și soarta ta și va fi foarte greu să-ți încredințezi viața și moartea în mâinile lui Dumnezeu, acceptând ca El să orchestreze după voia Sa. Dacă nu-ți poți da seama de chestiunile de viață și de moarte și tot ai o mentalitate de a-ți încerca norocul, de a vrea să o scoți cumva la capăt, când te vei confrunta cu un mediu, vei fi dezvăluit. Toți cei care au devenit iude când au fost arestați, semnând „Cele trei declarații”, au făcut asta peste noapte și au fost marcați de Satana cu semnul fiarei. Viața și moartea unei persoane atârnă uneori de un singur gând. Fără adevăr, este foarte dificil să depășească crizele. Așadar, ce este adevărata îndrăzneală? Dacă o persoană înfăptuiește ceva bazându-se pe o izbucnire de forță brută, este aceasta o îndrăzneală adevărată? Nu este – este impulsivitate. O persoană cu adevărat curajoasă are un anumit nivel de discernământ în inima ei în privința multor lucruri pozitive și negative. În sinea ei, este capabilă să fie de acord, să accepte și să recunoască ferm lucrurile pozitive, ajungând în punctul în care se poate supune adevărului și suveranității lui Dumnezeu. Numai în acest mod poți avea un curaj adevărat. Dacă nu ai aceste lucruri în inimă, îndrăzneala ta este doar una nesăbuită – asemenea unui vițel abia născut care nu se teme de un tigru. Prin urmare, într-o țară care I se împotrivește lui Dumnezeu, credința în El și urmarea lui Dumnezeu nu necesită doar curaj, ci, mai important, necesită credință. Îndrăznești să crezi în Dumnezeu nu fiindcă ești îndrăzneț, ci fiindcă ai credință. Unii oameni spun: „Cred că am credință în Dumnezeu pur și simplu pentru că sunt îndrăzneț și nu mă tem de persecuție.” Această afirmație poate fi corectă. Crezi datorită cutezanței, dar, în lumina nesăbuinței, ignoranței și simplității tale, Dumnezeu îți arată un har special, pregătind anumite medii pentru tine, precum și oferindu-ți udarea și aprovizionarea adevărului. Prin aceasta, ajungi să înțelegi și să dobândești destul de multe adevăruri. În timp, cutezanța ta dobândește elemente de credință sinceră și doar atunci crește curajul tău, iar tu îndrăznești mai mult să înfrunți mediile sau persecuțiile viitoare. Dacă o persoană nu are credință sinceră și se bazează pe o izbucnire de forță, spunând: „Îndrăznesc să cred în Dumnezeu! Nu mi-e frică de persecuție sau de arestare și întemnițare!” – acest tip de curaj nu va dura mult. Fără aprovizionarea adevărului, fără ca Dumnezeu să pregătească medii în viața reală pentru a te instrui, a te determina să practici și a te învăța să înfrunți diverse lucruri, îndrăzneala ta este doar cutezanță, nefiind câtuși de puțin o credință sinceră. Înțelegi? (Da.) Dacă este cu adevărat cutezanță, înseamnă că ești o persoană nechibzuită, nesăbuită și ignorantă. Unii oameni care cred în Dumnezeu au gânduri foarte simple, închipuindu-și că lucrurile sunt foarte clare, fără să anticipeze deloc pericolele care vor fi implicate în urmarea lui Dumnezeu. Însă abia când se confruntă cu obstacole își dau seama că a-L urma pe Dumnezeu nu este o chestiune simplă. Dacă îndrăzneala cuiva este o calitate a umanității, acea persoană este cel puțin simplă și directă, nu este complicată și nu se teme și de umbra ei. Dar să presupunem că îndrăzneala ta este motivată de intenția de a obține binecuvântări, iar tu gândești: „Dacă am credință în Dumnezeu, pot să ajung în rai, să obțin mari binecuvântări, să scap de dezastre și să evit moartea, așa că voi crede, orice s-ar întâmpla!” Cu alte cuvinte, credința ta este motivată de o izbucnire de forță brută îndrăzneață; nu de dorința simplă de a crede pur și simplu în Dumnezeu; în schimb, alergi după binecuvântări. În acest caz, îndrăzneala ta este, în cel mai bun caz, cutezanță și nu poate fi clasificată drept o calitate a umanității. Prin urmare, când vine vorba de oamenii îndrăzneți, trebuie să vezi cum este umanitatea-esență pe care o au. Dacă nu au conștiință și rațiune și sunt doar îndrăzneți, atunci au puțină valoare și nu pot realiza nimic semnificativ. Dar dacă sunt capabili să creadă în Dumnezeu și să accepte adevărul, astfel de oameni au valoare. Dacă o persoană este îndrăzneață, dar nu are capacitate de înțelegere, nu poate înțelege adevărul și crede în Dumnezeu doar de dragul de a obține binecuvântări, este dispusă să renunțe la familia și la cariera ei și nu se teme de persecuție pentru a obține binecuvântări – aceasta nu este o calitate a umanității, ci, mai degrabă, un gând și un punct de vedere greșite. Se aliniază gândurile și punctele de vedere greșite la intențiile lui Dumnezeu? (Nu.) Dacă o persoană este temătoare sau îndrăzneață depinde de condițiile sale înnăscute și are puțin de-a face cu esența umanității sale.

Dacă nu am avea părtășie despre diversele manifestări ale condițiilor înnăscute, umanității și firilor corupte, le-ați putea discerne pe cont propriu? (Poate că am putea în cazul manifestărilor simple, dar nu în cazul celor mai complexe.) După ce am avut părtășie despre distincțiile dintre condițiile înnăscute, umanitate și firile corupte, le puteți discerne acum? (Le putem discerne puțin mai bine decât înainte.) Dacă dau câteva exemple mai neobișnuite, veți putea să le discerneți pe baza părtășiei noastre? Este greu de spus, nu-i așa? Atunci, data viitoare, vom continua să avem părtășie despre chestiuni legate de acest subiect. Pe măsură ce vom avea mai multă părtășie, veți identifica unele reguli pentru discernerea diferitelor tipuri de probleme. În ceea ce privește diversele manifestări ale umanității, condițiilor înnăscute și firilor corupte, puteți discerne, în general, manifestările despre care am avut părtășie. Cât despre cele despre care nu am avut părtășie, doar persoanele cu înțelegere spirituală sau cele care știu să caute adevărul pot fi capabile să discearnă unele dintre ele. Cele cu un calibru slab ar putea să nu reușească acest lucru și să fie incapabile să le discearnă, așa că trebuie să asculte mai mult și să pună mai multe întrebări. Dacă nu avem părtășie despre aceste probleme, vor rămâne mereu neclare pentru voi, iar ceea ce spuneți va fi, de asemenea, neclar; va exista mereu un decalaj între înțelegerea voastră și înțelegerea pură a adevărului, nu-i așa? (Așa e.)

Astăzi am avut părtășie despre chestiuni legate de calibru. Puteți acum să discerneți calibrul oamenilor? (Îl putem discerne în linii mari.) Dacă nu-l poți discerne, nu te grăbi și experimentează lucrurile. Vei întâlni aceste chestiuni în viața de zi cu zi. Învață să aplici cuvintele din părtășia noastră în viața reală, corelându-le puțin câte puțin cu manifestările oamenilor – discernându-te pe tine însuți și discernându-i pe alții, ajungând să te cunoști pe tine și să-i cunoști pe alții. Treptat, vei fi capabil să evaluezi aceste lucruri și să ai un standard în acest sens. Principiile pentru a privi oamenii și lucrurile, precum și pentru a te comporta și a acționa vor deveni tot mai clare. Am avut mult părtășie despre diversele aspecte ale discernerii condițiilor înnăscute, umanității și firilor corupte. Indiferent despre ce manifestări sau dezvăluiri ale umanității avem părtășie, nimic din acestea nu sunt cuvinte goale – toate aceste lucruri pot fi întâlnite, văzute și simțite în viața reală. Prin urmare, trebuie să înveți să privești diverse lucruri și diverse tipuri de oameni raportându-le la cuvintele lui Dumnezeu. Doar învățând să corelezi diversele stări și chestiuni din părtășia noastră la viața reală poți să faci treptat progrese în a privi oamenii și lucrurile, precum și în a te comporta și a acționa, poți să ai o înțelegere exactă a diverselor chestiuni legate de adevăr și să pricepi treptat diversele adevăruri-principii. Înțelegi? (Da.) Deși chestiunile pe care le-am discutat sunt folosite în principal pentru a discerne diversele stări și dezvăluiri prezentate de oameni și nu-ți dau direct posibilitatea de a înțelege și de a intra în adevăr, toate aceste chestiuni îți vor afecta înțelegerea adevărului și a adevărurilor-principii, precum și intrarea în adevăr și în adevărurile-principii. Prin urmare, deși, conform noțiunilor oamenilor, aceste chestiuni pot părea să implice doar umanitatea, condițiile înnăscute sau unele firi corupte evidente, fiecare chestiune și fiecare afirmație sunt legate de intrarea oamenilor în adevăr. Și, astfel, trebuie să te confrunți cu aceste chestiuni pe calea intrării în adevăr – nu le poți evita. Toate diversele chestiuni și manifestări ale umanității, fie ele pozitive sau negative, sunt lucruri pe care le vei înfrunta și le vei întâlni în diverse medii din viața de zi cu zi. Dacă, atunci când te confrunți cu diverse chestiuni, nu poți discerne niciuna dintre ele și le generalizezi pe toate, considerând adevărurile-principii din părtășia noastră drept reglementări sau doctrine, nu vei fi niciodată capabil să intri în adevărul-realitate. De ce? Pentru că nu vei înțelege niciodată care este adevărul.

În regulă, aici se încheie părtășia de astăzi. La revedere!

25 noiembrie 2023