În această perioadă, subiectul părtășiei noastre a acoperit un domeniu relativ vast, nu-i așa? (Așa este.) A implicat unele chestiuni mai specifice ale umanității și, de asemenea, unele chestiuni ale vieții oamenilor. La ultima adunare, am avut părtășie despre subiecte legate de calibru, apoi despre cum să discernem condițiile înnăscute, umanitatea și firile corupte. Părtășia noastră despre subiectul calibrului a fost, practic, finalizată; de acum înainte, puteți judeca exact cum este calibrul unei persoane pe baza acestui conținut. Când am avut părtășie despre aceste trei aspecte – condițiile înnăscute, umanitatea și firile corupte – am discutat despre unele manifestări și dezvăluiri ale oamenilor în viața de zi cu zi pentru a judeca dacă acestea fac parte din condițiile înnăscute, din umanitatea sau din firile lor corupte. Prin intermediul părtășiei noastre despre cele trei aspecte, și anume condițiile înnăscute, umanitatea și firile corupte, aveți acum o înțelegere concretă privind structura de bază a oamenilor ca ființe create? (O înțelegem puțin mai bine decât înainte.) Motivul pentru care avem părtășie despre cele trei aspecte ale manifestărilor dezvăluite în viețile oamenilor este că omenirea creată este alcătuită din condiții înnăscute, umanitate și firi corupte. Indiferent dacă ești bărbat sau femeie, dacă ești tânăr sau bătrân, indiferent în mijlocul cărei rase de oameni sau în ce țară trăiești, în ce perioadă sau în ce fel de mediu și context social trăiești – pe scurt, indiferent cum este înfățișarea ta exterioară – atât timp cât ești o ființă umană creată, ești alcătuit din aceste trei aspecte: condiții înnăscute, umanitate și firi corupte. Cu alte cuvinte, fiecare persoană care face parte din omenirea coruptă este alcătuită din condiții înnăscute, umanitate și viața firilor corupte. Altfel spus, orice ființă umană creată are condiții înnăscute, umanitate și firi corupte. Desigur, condițiile înnăscute ale unei persoane sunt rânduite de Dumnezeu. Umanitatea este parțial influențată de condițiile înnăscute și parțial condiționată și influențată de educația din familie, de mediul social și de educația Satanei. La rândul lor, firile corupte sunt firile satanice și natura satanică a unei persoane, determinate de inducerea în eroare și de corupția de către Satana. Această natură coruptă provine parțial din familie, parțial din societate și parțial din influențele și condiționarea pe care o persoană le experimentează în diverse medii. Din această perspectivă, orice persoană creată nu este, de fapt, un mister, deoarece este alcătuită din aceste trei aspecte: condiții înnăscute, umanitate și firi corupte. Așadar, în realitate, ar trebui să fie ușor să discernem ce fel de persoană este cineva. Lăsând deoparte condițiile înnăscute rânduite și acordate de Dumnezeu, ceea ce rămâne este să discernem cum este umanitatea unei persoane și ce firi corupte are – acestea determină esența persoanei respective. Lucrurile devin foarte clare dacă discernem în acest fel. Nu este dificil să discernem esența unei persoane pe baza acestor lucruri. Un astfel de discernământ are o bază și, de asemenea, un standard de evaluare.

Am enumerat anterior câteva manifestări specifice ale condițiilor înnăscute, care nu implică firi corupte. Condițiile înnăscute sunt fundația pe care se bazează oamenii pentru supraviețuire, fiind condiții pe care omenirea creată ar trebui să le aibă. Fie că este vorba de condiții legate de nașterea unei persoane, cum ar fi data, mediul și locul nașterii, fie de aspecte precum înfățișarea, calibrul, punctele forte, instinctele, interesele, hobbyurile și personalitatea acesteia – toate fac parte din condițiile înnăscute ale unei persoane. Aceste condiții înnăscute nu-i corup pe oameni și, desigur, nu conțin nici firi corupte. În general, condițiile înnăscute sunt câteva condiții de bază pe care o ființă umană creată trebuie să le aibă pentru a supraviețui și trăi. Umanitatea se referă la ceea ce se trăiește în materie de conștiință și rațiune a umanității normale, fiind dezvăluit de un trup care are condiții înnăscute. Cât despre firile corupte, este simplu – acestea sunt rezultatul coruperii de către Satana a vieții acestui trup care are condiții înnăscute și umanitate. Este puțin abstract? În ansamblu, oamenii creați sunt ființe create dominate de firi corupte și având conștiința și rațiunea de bază ale umanității. Aceste ființe create au diverse condiții înnăscute rânduite de Dumnezeu. Aceasta este structura de bază a omenirii create de Dumnezeu. Condițiile înnăscute și firile corupte sunt astfel mai ușor de înțeles, dar umanitatea poate fi relativ abstractă. În termeni simpli, umanitatea este un atribut unic al omenirii create, care o diferențiază de alte ființe vii. Ființele create care dețin acest atribut unic au conștiință și rațiune, caracter și, de asemenea, capacitatea de a distinge binele de rău. Aceste atribute unice, care diferențiază omenirea de alte ființe vii, constituie umanitatea. Această umanitate include, desigur, capacitatea de exprimare prin limbaj, capacitatea de a distinge binele de rău, capacitatea de înțelegere, capacitatea de a accepta lucruri noi, capacitatea de a accepta cuvintele Creatorului și capacitatea de a accepta însărcinarea dată de Dumnezeu și de a gestiona orice chestiune. Aceasta este umanitatea. Cea mai simplă înțelegere a umanității este că reprezintă un atribut inerent al omenirii create, care o diferențiază de alte ființe vii. Caracteristicile fundamentale ale acestui atribut sunt conștiința și rațiunea. Acesta este cel mai simplu mod de a o înțelege. Sunt câteva detalii în cadrul acesteia, cum ar fi integritatea și caracterul pe care ar trebui să le aibă umanitatea, diferențierea dintre lucrurile pozitive și cele negative, precum și selectarea și înfăptuirea lucrurilor pozitive. Practic, aceste lucruri sunt ceea ce oamenii ar trebui să înțeleagă și să știe despre cele trei aspecte, și anume condițiile înnăscute, umanitatea și firile corupte. V-ați gândit până acum la aceste probleme? (Nu ne-am gândit la ele până acum.) Ținând cont că le întâmpinați pentru prima dată, le puteți înțelege? Le puteți pricepe? (Le putem înțelege întrucâtva.) Simte cineva că acest subiect despre care vorbim este prea profund și oarecum abstract și, la fel ca discuțiile despre filosofie, este puțin de neînțeles? Pe baza manifestărilor specifice ale acestor trei aspecte ale condițiilor înnăscute, umanității și firilor corupte despre care am avut părtășie pe parcursul acestor zile, cele tocmai discutate nu ar trebui să fie abstracte pentru voi. Ar trebui să puteți înțelege manifestările specifice ale acestor trei aspecte. În plus, nu ar trebui să fie clare și legăturile dintre aceste trei aspecte? Umanitatea este integritatea, caracterul, conștiința și rațiunea pe care le dezvăluie o persoană pe baza fundației reprezentate de condițiile înnăscute de bază. Firile corupte sunt ceea ce se trăiește în cadrul umanității prin intermediul condițiilor înnăscute, fiind diversele firi trăite de oamenii dominați de viața pe care le-o insuflă Satana. În acest fel, indiferent ce condiții înnăscute are o persoană, ele sunt doar un înveliș exterior elementar, în timp ce viața care poate domina cu adevărat esența persoanei este reprezentată de firile corupte pe care i le insuflă Satana. Adică, pentru a discerne care este esența unei persoane, trebuie să privim firile pe care le dezvăluie aceasta. Dacă firile pe care le dezvăluie sunt firile corupte ale aroganței, intransigenței, înșelătoriei, ticăloșiei sau ferocității, atunci, indiferent dacă are un caracter bun sau rău, această persoană este în esență a Satanei, deoarece viața ei este firea coruptă a Satanei. Prin urmare, atributul unei persoane depinde de viața ei lăuntrică, nu de condițiile sale înnăscute. Dacă viața ei este firea coruptă a Satanei, atunci, indiferent cât de nobile sau mărețe pot părea la exterior condițiile sale înnăscute, persoana este în esență a Satanei, fiind un membru al omenirii corupte. Dacă adevărul este viața unei persoane, atunci, indiferent cât de obișnuite, normale sau disprețuite pot părea la exterior condițiile sale înnăscute – și chiar dacă prezintă la exterior unele slăbiciuni, inadecvări și defecte ale umanității sale – persoana face totuși parte din omenirea care a fost mântuită. În esență, Îi aparține lui Dumnezeu și nu este a Satanei. Esența ei se schimbă. Odată ce se schimbă esența, se schimbă și apartenența sa – persoana aparține adevărului și lui Dumnezeu. Așadar, apartenența, esența și finalul suprem al unei persoane nu sunt determinate de condițiile sale înnăscute și, desigur, nici nu sunt determinate în întregime de umanitatea ei, ci, mai degrabă, de ceea ce este viața ei. Dacă, de la început și până la sfârșit, firile corupte sunt viața unei persoane, iar aceasta este a Satanei, atunci persoana va aparține Satanei; dacă are adevărul drept viață, Îi aparține lui Dumnezeu și, astfel, apartenența ei va fi la Dumnezeu, în frumoasa destinație pe care El a pregătit-o pentru omenire. Pe baza diverselor manifestări și a esenței oamenilor în toate aspectele, care este apartenența actuală a acestora? Au oamenii o viață în care adevărul să fie viața lor? (Nu.) Atunci, de ce anume depinde esența unei persoane? (Depinde de ceea ce are ca viață.) Exact; oricare ar fi viața ta lăuntrică, așa este esența ta. Dacă viața lăuntrică ți se schimbă și firile corupte nu mai sunt viața ta, ci adevărul este viața ta, atunci, în ceea ce privește esența ta, Îi aparții lui Dumnezeu și aparții adevărului. Desigur, atributul uman al oamenilor nu se schimbă – oamenii sunt tot oameni și, în ceea ce privește atributul lor, sunt tot ființe umane create. Cu toate acestea, deoarece viața ta s-a schimbat, s-a schimbat și apartenența ta. Pe scurt, condițiile înnăscute sunt condiții de bază care constituie omenirea creată. Adică, atât timp cât te numești ființă umană creată, aceste condiții înnăscute trebuie să existe în tine – sunt condițiile de bază. Umanitatea este ceea ce se dezvăluie și se trăiește în umanitatea normală a unei persoane în timp ce trăiește în baza condițiilor sale înnăscute. Firile corupte sunt viața inerentă omenirii corupte, ascunse sub condițiile înnăscute și învelișul umanității. Legăturile și diferențele dintre aceste trei aspecte, precum și rolurile pe care le joacă fiecare sau funcțiile pe care le îndeplinește fiecare în omenirea creată, sunt exact așa cum au fost descrise. Am avut anterior părtășie despre unele manifestări legate de aceste trei aspecte ale condițiilor înnăscute, umanității și firilor corupte pe care le dezvăluie oamenii. Totuși, conținutul referitor la aceste trei aspecte depășește cu mult părtășia noastră, așa că astăzi trebuie să avem părtășie în continuare despre acest subiect.

Unde am rămas data trecută în ceea ce privește diversele dezvăluiri ale condițiilor înnăscute, umanității și firilor corupte? La timiditate și îndrăzneală, nu-i așa? (Așa e.) Părtășia respectivă s-a încheiat. Să analizăm acum bâlbâielile din timpul vorbirii – ce fel de problemă este aceasta? (O condiție înnăscută.) Aceasta este o condiție înnăscută și, de asemenea, un tip de defect fizic. Desigur, bâlbâielile iau diferite forme. Unii bâlbâiți lungesc o singură silabă, în timp ce alții repetă întruna o silabă, așa încât durează o veșnicie până rostesc o propoziție completă. Pe scurt, aceasta este o condiție înnăscută și, desigur, este și un tip de defect fizic. Implică oare o fire coruptă? (Nu.) Nu implică o fire coruptă. Dacă cineva spune: „Te bâlbâi când vorbești; ești cu siguranță viclean!” sau „Chiar te bâlbâi când vorbești; cum poți fi atât de arogant?” – sunt asemenea afirmații corecte? (Nu.) Bâlbâielile, fiind un defect sau o imperfecțiune, nu au legătură cu niciun aspect al firilor corupte ale unei persoane. Prin urmare, bâlbâielile sunt o condiție înnăscută și un tip de defect fizic. În mod clar, nu implică firile corupte ale unei persoane și nu au absolut nicio legătură cu ele. Există o altă situație care implică bâlbâielile: unii oameni nu se bâlbâie de obicei când vorbesc, dar, când le pui o întrebare, ezită și șovăie; le ia toată ziua să spună o singură propoziție și tot nu poți să-ți dai seama ce încearcă să spună. Exprimarea lor nu este niciodată destul de specifică, făcându-te mereu să ghicești ce vor să spună – sensul cuvintelor lor este dat de ceea ce ghicești. Altminteri, zâmbesc în loc să clarifice. Pe scurt, pur și simplu nu-ți răspund direct la întrebare. De exemplu, îi întrebi: „De unde vii?” Ei spun: „Eu… eu… ei bine, doar m-am plimbat pe aici și…” După ce auzi asta, tot nu știi de unde vin. Sau îi întrebi: „Cum evaluezi calibrul acelei persoane?” Ei spun: „Calibrul… său, ei bine… toată lumea, știi… nimeni… ăăă… nu prea știe… clar.” De ce vorbesc într-un mod atât de ezitant și fragmentat? Este o bâlbâială? Nu pare să fie. Atunci de ce vorbesc așa? Dacă nu este din cauza bâlbâielii, care este motivul? (Sunt dominați de o fire coruptă.) Aceasta este în mod clar o dezvăluire a unei firi. Înseamnă că, atunci când exprimă sau fac ceva, sunt dominați de o fire, care face parte din viața lor și care îi determină să vorbească și să acționeze pentru a atinge un anumit scop. Care este acest scop? De a ascunde adevăratele fapte, de a evita să-ți spună adevăratele fapte; nu vor să explice lucrurile atât de clar. De ce acționează așa? Deoarece cred că, dacă lămuresc ce se întâmplă de fapt, vor trebui să suporte consecințele – fie ofensând pe cineva, fie provocându-și singuri prejudicii. Nu vor să suporte aceste consecințe; nu vor să afli adevăratele fapte. Acestea sunt un mod și un stil de a vorbi și de a acționa sub dominația unei firi corupte. Viața care îi domină să acționeze astfel le reprezintă natura, iar faptul că acționează în acest fel dovedește că nu au deloc adevărul. Nu vorbesc conform adevărurilor-principii. Așadar, cum ar trebui să vorbească în conformitate cu adevărurile-principii? Pentru aceasta, ar trebui să fie persoane oneste, întocmai așa cum spune Dumnezeu: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu»”. Fac ei asta? (Nu.) Ce fac ei? Nici nu spun „da” când este „da”, nici nu spun „nu” când este „nu”. Ce metodă folosesc? Vorbesc ambiguu, folosind modalități înșelătoare și ticăloase de a se exprima, astfel încât să-și atingă scopul de a se proteja. Folosesc metodele învățate de la Satana și care le-au fost insuflate de Satana pentru a gestiona o chestiune sau a exprima ceva. Aceasta este în mod clar firea coruptă a Satanei. Nu este o dezvăluire superficială a umanității, ci o dezvăluire a unui mod de a acționa sub dominația firii corupte a Satanei.

Să continuăm cu altă manifestare: plăcerea de a simți senzații tari și aversiunea față de lucrurile anoste; a face toate lucrurile și a alege orice stil de viață de dragul senzațiilor tari. Ce fel de problemă este aceasta? În primul rând, face parte din interesele și hobbyurile din cadrul condițiilor înnăscute? (Da.) Chiar face parte? Gândiți-vă bine – chiar se încadrează acolo? Oare plăcerea de a simți senzații tari este normală în raționalitatea unei persoane? (Nu este normală.) Atunci, este adecvat să o includem în categoria condițiilor înnăscute? (Nu.) Privind lucrurile astfel, nu este adecvat. Din ce tip de problemă face parte această manifestare? Dacă spunem că plăcerea de a simți senzații tari este o fire coruptă, atunci ce fel de fire coruptă este? Este aroganță, înșelătorie sau ferocitate? (Niciuna dintre acestea.) Nu are legătură cu niciun tip de fire coruptă. Ce fel de problemă este, atunci? (Este o problemă a umanității.) Ce fel de problemă a umanității este? Este o întrecere a măsurii? (Da.) Este o conduită inadecvată, într-un mod care întrece măsura, savurând senzațiile tari și fiind neliniștit. Neliniștea indică o lipsă a umanității normale. Aceasta nu se referă la conștiință, ci reflectă în primul rând o lipsă de raționalitate în umanitatea normală. Astfel de persoane nu se pot dedica unei singure sarcini sau nu-și pot îndeplini îndatoririle într-un mod care respectă regulile și este conștiincios. Sunt incapabile să facă lucrurile ca niște adulți; le lipsesc gândirea matură, un stil matur de conduită personală și un mod matur de a face lucrurile. Acesta este cel puțin un defect al umanității lor. Desigur, nu se ridică la nivelul unei probleme privind caracterul lor, ci se referă la atitudinea cu care se poartă și acționează. Le plac lucrurile noi și senzațiile tari, sunt inconsecvente în tot ce fac, sunt incapabile să persevereze, sunt neliniștite și nelalocul lor și vor mereu să caute senzații tari și să încerce lucruri noi și interesante – problemele de acest tip fac parte din defectele umanității. Persoanele cărora le plac senzațiile tari nu au raționalitatea umanității normale; nu le este ușor să-și asume responsabilitățile și lucrarea pe care ar trebui să și le asume adulții. Orice muncă fac, atâta vreme cât o fac mult timp și își pierde noutatea, o găsesc plictisitoare, își pierd interesul față de realizarea ei și vor să caute o senzație de noutate și senzații tari. Fără senzații tari, simt că lucrurile sunt anoste și pot chiar să experimenteze o senzație de deșertăciune spirituală. Când se simt astfel, inima le devine neliniștită și vor să caute senzații tari sau lucruri care le interesează. Vor în permanență să facă ceva neconvențional. Ori de câte ori consideră că lucrarea pe care o fac sau treburile pe care le gestionează sunt plictisitoare sau neinteresante, își pierd dorința de a continua. Chiar dacă este vorba de lucrarea pe care ar trebui să o facă sau de o lucrare plină de însemnătate și valoroasă, nu pot persevera. Privește cum, printre non-credincioși, sunt mulți care consumă frecvent droguri. Indiferent de motivele din spatele acestui lucru, le place să consume droguri pentru a căuta senzații tari și iraționale, dincolo de ce simt oamenii normali. Persoanele cărora le plac senzațiile tari seamănă cu cei care se bazează pe droguri pentru stimulare. Le lipsește raționalitatea oamenilor normali în modul în care se poartă și le place mereu să urmărească senzații nerealiste și transcendente când își aleg stilul de viață. Este foarte periculos. La prima vedere, persoanele de acest fel par adesea să nu aibă probleme majore. Dacă nu discerni astfel de persoane sau nu-ți dai seama de esența lor sau de esența acestui tip de problemă, s-ar putea să gândești: „Aceste persoane au pur și simplu o fire instabilă; au vreo treizeci sau patruzeci de ani, dar sunt încă imature ca niște copii.” În realitate, în adâncul sufletului, persoanele de acest fel caută în permanență senzații tari. Indiferent ce fac, nu au gândurile și conștientizarea adulților, nici abordarea și atitudinea cu care adulții se ocupă de probleme. Prin urmare, astfel de persoane sunt foarte problematice. Poate că umanitatea lor nu este rea și caracterul lor nu este deosebit de abject, dar, din cauza acestui defect al umanității lor, le este foarte greu să fie competente pentru o lucrare semnificativă, în special pentru anumite elemente importante ale lucrării. Când ai părtășie despre adevăr cu ele, acestea spun: „Înțeleg totul; pur și simplu nu pot să fac asta.” Nu pot trăi sau lucra în mod adecvat și conștiincios, având gândurile și atitudinile oamenilor normali. Inimile lor sunt mereu neliniștite. Persoanele cu astfel de manifestări sunt și foarte problematice. Aici se încheie discuția noastră despre manifestarea plăcerii de a simți senzații tari.

Haideți să vorbim în continuare despre sensibilitate. Să folosim cel mai simplu mod de a o categorisi, începând cu metoda eliminării. Este sensibilitatea o condiție înnăscută? (Nu.) Atunci, este o fire coruptă? (Nu.) Dacă o persoană are o manifestare de sensibilitate, este aceasta o dezvăluire a unei firi corupte? (Nu.) Sensibilitatea nu se referă la senzația de mâncărime după ce mănânci un anumit tip de aliment sau la a strănuta și lăcrima după ce simți un anumit miros; nu se referă la alergia la polen, la arahide sau la conservanți ori compuși chimici – nu se referă la sensibilitatea fizică. Sensibilitatea fizică se referă la o constituție sensibilă, predispusă la reacții alergice declanșate de anumite mirosuri sau substanțe externe nocive – aceasta este sensibilitatea fizică. Sensibilitatea fizică este doar un instinct din cadrul condițiilor înnăscute ale unei persoane – face parte din constituția înnăscută a cuiva. Sensibilitatea despre care discutăm aici nu se referă însă la aceasta. După ce excludem condițiile înnăscute și având în vedere faptul că acest tip de sensibilitate nu ajunge în general la nivelul unei firi corupte – adică nu este o dezvăluire specifică a unei firi corupte – ce fel de problemă este, atunci, această sensibilitate? (Este o problemă a umanității.) Este o calitate a umanității sau o slăbiciune? (Este o slăbiciune a umanității.) Este în mod clar o slăbiciune a umanității – dacă nu poți vedea nici măcar acest lucru, ești prea ignorant. Este sensibilitatea bună sau nu? Întrucât este o slăbiciune a umanității, cu siguranță nu este bună. Ce înseamnă sensibilitatea? Spuneți în cuvintele voastre. (A avea o minte hipersensibilă.) Este o boală mintală să ai o minte hipersensibilă? Spuneți-Mi, oare nervii oamenilor devin în general hipersensibili? Nervii se află în țesutul muscular uman și nu intră în contact cu aerul exterior, cu praful sau alte substanțe – prin urmare, cum ar putea să devină hipersensibili? Dacă o persoană este mereu sensibilă, nu există o problemă cu gândurile ei? Dacă există o problemă cu gândurile ei, înseamnă că există o problemă cu mintea ei? (Da.) Problema privind mintea este dirijată de gândurile ei, iar dacă este dirijată de gânduri, atunci este o problemă legată de umanitatea ei. Când vine vorba de o privire, de un cuvânt sau de alegerea unei exprimări din partea cuiva sau când întâlnește un mediu sau un tip de situație, îl va interpreta excesiv, îl va raporta la propria persoană și apoi se va lăsa cuprinsă de emoții de anxietate, reprimare, tristețe și deznădejde, căzând uneori chiar în negativitate sau – și mai rău – prezentând manifestări negative de căutare a răzbunării, de ostilitate și așa mai departe. Aceste manifestări dovedesc pe deplin că sensibilitatea este un tip de defect al umanității. Defectul înseamnă că, dacă ai acest tip de problemă, umanitatea pe care o dezvălui este anormală. Indiferent dacă această problemă este cauzată de gândurile tale, de starea mintală sau de rațiunea ta ori de noțiuni și puncte de vedere specifice într-o privință, în orice caz, acesta este un defect în umanitatea ta. Din cauza acestuia, umanitatea pe care o dezvălui este anormală, nu se conformează raționalității și conștiinței umanității normale, nici gândurilor și punctelor de vedere produse de tiparele de gândire ale umanității normale sau atitudinii pe care ar trebui să o aibă cineva atunci când interacționează cu alții și se ocupă de chestiuni. Pe scurt, ce se dezvăluie în acest aspect al umanității este, în esență, o stare mintală anormală. De exemplu, unii oameni devin hipersensibili deoarece cineva le aruncă o privire în mod neintenționat – aceștia presupun că persoana îi privește cu dispreț și devin nefericiți și chiar plâng din cauza acestei suferințe. Spune-Mi, nu este aceasta o stare mintală anormală? Nu este o boală mintală? Este corect ce spun? (Da.) Această manifestare a umanității, pentru a fi exacți, este o boală mintală. Alții nu le fac nimic, însă ei plâng incontrolabil mai multe zile și nu pot depăși momentul. Este un defect al umanității. Când ai oameni de acest fel în jurul tău, te simți deosebit de reprimat și restricționat, nu știi când ai putea să ai necazuri din partea lor sau să-ți creezi singur probleme și trebuie să fii extrem de precaut când vorbești în fața lor, analizându-ți cuvintele în mod repetat: „Dacă spun acest cuvânt, vor crede că îi disprețuiesc? Dacă nu le vorbesc, vor crede că am o anumită părere despre ei? Dacă le spun câteva cuvinte, vor crede că am un motiv ascuns? Care anume este modul potrivit de a acționa?” În cele din urmă, ajungi la o concluzie: oamenii de acest fel sunt pur și simplu bolnavi mintal – cu adevărat problematici! Indiferent cum îi abordezi, nu este niciodată corect; indiferent ce spui sau ce faci, nu tratează niciodată corect. Umanitatea lor este deosebit de anormală. După ce petreci mult timp cu astfel de oameni, vrei doar să te distanțezi de ei și să-i eviți, nedorind niciun alt contact. Oamenii de acest fel nu au gândirea umanității normale – sunt bolnavi mintal. Sensibilitatea se referă la aceste manifestări; este un defect al umanității. Deși este un defect al umanității, nu este mai simplă decât o fire coruptă. Dacă o persoană are un defect sau o problemă de umanitate, se vor ivi multe necazuri atunci când se asociază cu alții; celorlalți le va fi greu să se înțeleagă cu ea și, de asemenea, le va greu să o corecteze. Aceasta este o manifestare a umanității.

Să vorbim despre o altă manifestare – încăpățânarea. Ce fel de problemă este aceasta? (Este un defect al umanității.) Să excludem mai întâi condițiile înnăscute – încăpățânarea categoric nu este o condiție înnăscută, nu este dată de Dumnezeu. Mai mult, încăpățânarea nu se ridică la nivelul unei firi corupte. Prin urmare, este un defect al umanității. Care sunt manifestările specifice ale încăpățânării? Există o anumită corelație între încăpățânare și absurditate? (Există o oarecare corelație.) Într-o anumită măsură, există o corelație. Așadar, care sunt manifestările încăpățânării? Dați un exemplu. Ce fel de oameni sunt predispuși să fie încăpățânați? Ce cuvinte și acțiuni sunt manifestări ale încăpățânării? (Oamenii încăpățânați tind să aibă fixații atunci când întâlnesc anumite persoane, evenimente și lucruri.) Fixația asupra lucrurilor este un aspect. Dați un exemplu – asupra cărui tip de chestiuni capătă fixații? (Când cineva le scoate în evidență problemele, le place să ofere scuze și să folosească raționamente false. Se agață mereu de o exprimare sau de alegerea unor cuvinte pentru a se apăra, refuzând să accepte adevărul sau emondarea. Insistă întruna asupra raționamentelor lor pentru a se justifica, explicând motivele din spatele acțiunilor lor.) Nu acceptă atunci când alții îi emondează sau au părtășie cu ei despre adevărurile-principii. În schimb, își subliniază în permanență propriile scuze și justificări, susținând că intențiile lor sunt corecte, fără să-și recunoască deloc greșelile. Aceasta este o manifestare a fixației. Unii oameni comit fapte rele nechibzuite și sunt demiși, dar nu reflectează asupra lor. În schimb, spun: „Oricum, lui Dumnezeu nu-I place de mine și nu sunt o persoană care iubește adevărul, așa că asta este – nu are rost să mă străduiesc să progresez.” Cineva îi sfătuiește: „N-ar trebui să fii atât de negativ. Calibrul tău îți permite să înțelegi adevărul – ar trebui să te străduiești să progresezi!” Ei răspund: „Dacă Dumnezeu a rânduit să nu primești o destinație bună, chiar dacă te străduiești să progresezi, este în zadar. Indiferent cât de mult efort depui sau cât de bine te descurci, este în zadar.” În inima lor, Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu și concurează permanent cu El. Indiferent ce spun alții, ei refuză să accepte. Indiferent cât de mult se aliniază ceea ce spui la starea lor sau cât de mult i-ar putea ajuta să se schimbe și să progreseze întrucâtva, tot nu acceptă. Sunt convinși că gândurile lor sunt corecte. Este aceasta o manifestare a încăpățânării? (Da.) Cred următoarele în mod neclintit și cu tărie: „Dumnezeu nu mă place. Indiferent ce fac, Dumnezeu nu-mi va arăta har – am fost lăsat deoparte de El. Știu că nu sunt o persoană care iubește adevărul, așa că n-are rost să mă străduiesc să progresez. Dacă pot să fac o datorie, o voi face doar un pic. Dacă sunt numit muncitor, asta este. În orice caz, mă voi lua pur și simplu după alții. Atât timp cât există o rază de speranță, nu voi pleca.” De fapt, pe baza calibrului lor și a altor diverse condiții, nu ar trebui să fie atât de negativi – încă sunt capabili să facă unele lucruri însemnate și să obțină unele rezultate în îndeplinirea îndatoririlor lor. Totuși, din cauza încăpățânării lor, refuză să se străduiască să progreseze, nu fac cale întoarsă și nu se căiesc; în inima lor, cred că Dumnezeu nu le va arăta har. Alții primesc în diverse măsuri lumină și iluminare, primind frecvent un oarecare har din partea lui Dumnezeu, dar nu-l pot simți, așa că nutresc un anumit resentiment față de Dumnezeu în inima lor. Este aceasta încăpățânare? (Da.) Unii cred: „Toți cei promovați și cultivați în casa lui Dumnezeu sunt cei care se pricep să vorbească, au înzestrări și puncte forte și știu să se prezinte într-o lumină favorabilă. Oamenii ca noi, care nu știu să se prezinte într-o lumină favorabilă și nu au elocvență, sunt trecuți cu vederea de casa lui Dumnezeu. El nu ne dă nicio ocazie. Chiar dacă avem talente, este inutil. Chiar dacă avem calibru și capacitate de înțelegere, nu contează – tot trebuie să stăm deoparte. Mai ales dacă provenim din medii sărace, avem o înfățișare banală și nu știm să ne îmbrăcăm bine, nu ne vom face nicăieri remarcați. Întreaga noastră viață va fi așa – fără statut în lume și fără statut în casa lui Dumnezeu.” Este aceasta o manifestare a încăpățânării? (Da.) Pe baza acestor două exemple, puteți explica limpede ce este încăpățânarea? (Să te agăți cu încăpățânare de ideile proprii și să refuzi să-i asculți pe ceilalți.) (Să te agăți de părerea ta fixă.) În termeni colocviali, se numește „a te agăța de părerea ta fixă”, dar nu toate formele sale constituie încăpățânare – depinde dacă părerea fixă de care te agăți este corectă sau nu. Dacă părerea fixă de care se agață cineva este corectă, atunci este totuși acceptabil. De exemplu, dacă cineva se agață de părerea sa fixă, spunând: „Indiferent de moment, o persoană trebuie să acționeze cu conștiință”, această părere este relativ pozitivă. Dar dacă părerea fixă de care se agață este incorectă și nu se aliniază la fapte, însă persoana refuză să renunțe la ea și nimeni nu o poate face să-și schimbe gândurile și punctele de vedere orice ar spune, aceasta este încăpățânare. Încăpățânarea este un mod denaturat de înțelegere – apare atunci când oamenii se agață cu îndărătnicie de gânduri și puncte de vedere denaturate. Aceasta nu este conformă cu umanitatea sau bunul simț, cu atât mai puțin cu cerințele lui Dumnezeu; desigur, nu are absolut nicio legătură nici cu adevărul. Încăpățânarea se referă la a insista asupra unor gânduri și puncte de vedere denaturate sub dominația impetuozității și a emoțiilor propriei umanități. Oamenii care prezintă astfel de manifestări sunt încăpățânați. De exemplu, după ce acceptă să fie emondați și ajung să se cunoască pe ei înșiși, unii simt că au greșit în acea chestiune și că ar trebui să se căiască. O consideră o fărădelege și cred că a fost corect să fie emondați, că emondarea s-a făcut din fericire la timp și că, fără ea, s-ar fi produs o mare greșeală. În schimb, oamenii încăpățânați nu gândesc așa. Ei spun: „Faptul că am fost emondat arată că sunt disprețuit – se iau de mine pentru că le sunt neplăcut. Poate că am aterizat în miezul conflictului și am avut ghinion. Pur și simplu s-a întâmplat să fie mânioși și să nu aibă asupra cui să-și verse furia, așa că s-au răzbunat pe mine emondându-mă.” Alții spun: „Nu este așa cum crezi. De ce nu examinezi ce ai greșit? Te-ai ocupat de acea chestiune conform principiilor? Ai încălcat adevărurile-principii?” Nu examinează aceste lucruri. În schimb, analizează, înțeleg și abordează chestiunile cu emoții și impetuozitate. Pe scurt, oamenii încăpățânați, în marea majoritate a cazurilor, nu acceptă lucrurile pozitive sau adevărul – nu acceptă nici măcar gândurile și punctele de vedere pozitive. Indiferent ce li se întâmplă sau ce mediu întâlnesc, ei abordează lucrurile cu încăpățânare și se agață de ele cu o certitudine absolută. Chiar și atunci când ai părtășie cu ei despre adevăr, nu-l acceptă și cred că lucrurile de care se agață sunt complet conforme cu faptele. Ce spun adesea? „Nu poți să ai încredere în ceea ce auzi; doar ceea ce vezi este real. Eu văd realitatea. Chiar dacă spui adevărul, dacă nu l-ai văzut, nu ai dreptul să vorbești despre el.” Ei cred că văd realitatea și că, în esență, aceste fapte par la suprafață exact așa cum sunt. Este inutil să vorbești despre adevăr – în ochii lor, adevărul este doar o fațadă, doar un paravan, doar cuvinte plăcute auzului. Prin urmare, nu-l acceptă. Cred orbește următoarele: „Ceea ce spun este adevărat – nu este o minciună – pentru că am văzut adevăratele fapte. Am văzut cum se desfășoară faptele.” De exemplu, când vede un cuplu certându-se și atât soțul, cât și soția strigă că intentează divorțul, o persoană încăpățânată ajunge la concluzia că sigur vor divorța. Alții spun: „Doar pentru că i-ai văzut certându-se pe tema divorțului nu înseamnă neapărat că vor într-adevăr să divorțeze. Oamenii spun cuvinte aspre când sunt mânioși. De fapt, aceste două persoane sunt de obicei foarte iubitoare – relația lor are o bază solidă. Chiar dacă s-au certat toată viața, nu pot trăi unul fără celălalt. Soția i-a spus cuiva care cunoaște situația că este imposibil să divorțeze. Așadar, pe baza acestor fapte și a modului lor de viață obișnuit, nu au cum să divorțeze.” Persoana încăpățânată nu crede. Mai târziu, merge să verifice și vede că acel cuplu într-adevăr nu a divorțat, dar tot crede cu încăpățânare: „Nu sunt divorțați doar în aparență; în privat, au divorțat deja în secret. Doar că nu au făcut acest lucru public de dragul copiilor.” Vezi, încă se agață cu încăpățânare de această chestiune. Crede doar în ceea ce vede cu propriii ochi și în propria judecată, insistând cu încăpățânare că judecata, gândurile și punctele sale de vedere sunt corecte. Chiar dacă faptele nu sunt așa sau esența și sursa problemei nu sunt așa, acea persoană tot crede că sunt astfel. Înțelege toate chestiunile bazându-se exclusiv pe prejudecățile, impetuozitatea și emoțiile proprii – nu judecă pe baza naturii faptelor sau a sursei problemei. Chiar dacă situația se schimbă, modul său de înțelegere, gândurile și punctele sale de vedere rămân neschimbate. Acestea sunt manifestările persoanelor încăpățânate.

Când persoanele încăpățânate se confruntă cu anumite probleme, modul lor de a le gestiona și firea pe care o dezvăluie implică o fire coruptă. Încăpățânarea este un defect major al umanității. Desigur, aceasta nu ajunge la nivelul caracterului sau al integrității – este legată doar de atitudinea, gândirea și punctul de vedere cu care interacționează cu alții și se ocupă de chestiuni. Faptul că o persoană e încăpățânată este suficient pentru a demonstra că umanitatea ei are un defect. Când acest defect este dezvăluit într-o anumită chestiune, ceea ce dezvăluie nu mai este doar un defect al umanității. Dacă, într-o situație dată, persoana insistă cu încăpățânare asupra înțelegerii și punctelor sale de vedere denaturate, crezând că acestea se aliniază la adevăr și, indiferent cine are părtășie cu ea despre adevăr, nu îl poate accepta – și chiar prezintă unele acțiuni și afirmații încăpățânate – atunci nu mai este doar o problemă a umanității sale. A ajuns deja la nivelul unei probleme cu firea sa – a ajuns la nivelul unei firi corupte. De exemplu, în ceea ce privește acceptarea emondării, dacă încalcă principiile când face lucruri și comite fapte rele nechibzuite, se cuvine să accepte emondarea. Chiar dacă nu acceptă emondarea, ar trebui să accepte totuși pedeapsa și certarea corespunzătoare. Însă, în loc să înțeleagă corect acest lucru, ea se plânge de ghinionul ei, spunând: „S-a nimerit pur și simplu să intru în bătaia focului. Persoana care m-a emondat era pur și simplu furioasă și nu avea pe cine să-și verse furia – doar s-a întâmplat să dea peste această problemă a mea, așa că m-a emondat.” Gândirea, punctul de vedere și atitudinea ei față de emondare sunt o dezvăluire a unei firi corupte. Ce fel de fire coruptă? (Intransigență și aversiune față de adevăr.) Aversiune față de adevăr și intransigență. Gândurile și punctele sale de vedere în privința oamenilor și lucrurilor fac parte din încăpățânarea umanității lor, dar firile corupte care dau naștere acestor gânduri și puncte de vedere încăpățânate sunt intransigența și aversiunea față de adevăr. Aceasta face ca esența problemei să fie gravă – astfel de oameni sunt neîncrezători. Încăpățânarea este un defect al umanității. Care sunt principalele caracteristici ale firilor corupte pe care le implică? Intransigență și aversiune față de adevăr – acestea duc la nivelul firilor corupte. Ce observați de aici? Unele defecte ale umanității, care implică gândurile, punctele de vedere și atitudinile cu care oamenii se comportă și acționează, pot escalada la nivelul firilor corupte. De exemplu, bâlbâiala este un defect al umanității. O persoană bâlbâită se va bâlbâi indiferent ce spune. Bâlbâiala în sine nu este o fire coruptă și nu ajunge la nivelul unei firi corupte. Cu toate acestea, dacă vorbele rostite într-un mod bâlbâit conțin anumite gânduri, iar aceste gânduri iau naștere sub dominația unei firi corupte, atunci, indiferent dacă persoana se bâlbâie în mod natural sau nu, gândurile din spatele cuvintelor sale implică o fire coruptă. Bâlbâiala este o problemă de vorbire – nu are nicio legătură cu o fire coruptă. Cu toate acestea, gândurile și punctele de vedere din spatele unui mod de vorbire bâlbâit sunt declanșate sau cauzate de o fire coruptă. Vezi, așadar, atunci când un defect al umanității presupune condiții înnăscute, nu are nicio legătură cu o fire coruptă. Dar când un defect al umanității implică elementele abjecte, denaturate sau negative ale caracterului cuiva, atunci implică o fire coruptă. Înțelegi? (Da.)

Să discutăm despre o altă manifestare, amorțeala. Ce problemă este aceasta? (Un defect al umanității.) Amorțeala este un defect al umanității. Care sunt manifestările tipice ale amorțelii la oameni? Reacții greoaie, mișcări lente și lipsă de flexibilitate în timp ce fac lucruri și, atunci când se gândesc la probleme, au puține idei sau sunt capabili să cugete doar la relativ puține aspecte ale problemelor. Toate acestea poartă denumirea de amorțeală. La care aspect al umanității se referă amorțeala? Se referă la profunzimea perspectivei cuiva asupra persoanelor și lucrurilor, la profunzimea conduitei personale și a acțiunilor sale, precum și la inteligența sau calibrul său atunci când vine vorba de a privi persoanele și lucrurile și de a se comporta și acționa. În general, ce fel de persoană este descrisă folosind termenul „amorțeală”? (O persoană cu un calibru relativ slab.) Amorțeala înseamnă că o persoană are un calibru slab, inteligență scăzută și reacții lente – aceste manifestări poartă denumirea de amorțeală. Amorțeala este un defect major al umanității. Această amorțeală nu se referă la faptul că îți amorțește brațul sau piciorul și își pierde capacitatea de a simți – nu este acest tip de insensibilitate fizică. Nici nu se referă la o trăsătură de personalitate, și anume la a fi plictisitor, inflexibil sau rigid. În schimb, este o reacție mintală sau o manifestare a inteligenței cuiva în gestionarea problemelor. De obicei, acest tip de persoană este deseori într-o stare de amorțeală, fiind înceată la minte și neavând nicio reacție când vine vorba de persoanele, evenimentele și lucrurile din jurul său. Cu alte cuvinte, persoana vede lucruri, dar nu-și poate da seama de esența lor și nu poate observa problemele din acestea. Când îi reamintești că există o problemă aici, nici măcar nu are o reacție și nu știe că este o problemă. Chiar dacă cineva îi indică problema, tot nu-și poate da seama de gravitatea sau de esența ei. În consecință, se ocupă foarte lent de multe probleme. Aceasta este amorțeala. Amorțeala în sine este un defect al umanității. Cât despre oamenii amorțiți, indiferent de vârsta lor sau dacă vreo parte a trupului lor fizic este amorțită, în ceea ce privește manifestările umanității lor în acest aspect, ei nu pot face o lucrare specifică, esențială, nici nu-și pot asuma o lucrare care implică un conținut tehnic sau care este foarte specializată prin natura ei. Desigur, astfel de oameni nu sunt nici capabili să fie conducători și lucrători. Dacă un conducător sau un lucrător este amorțit, vor apărea necazuri în lucrarea pe care o realizează, iar aceasta va stagna și va fi paralizată. Nu este capabil să observe problemele și nici să le rezolve prompt, prin urmare, când apar diverse probleme, nu le poate observa, iar acestea nu pot fi rezolvate. Nu poate vedea problemele cu propriii ochi, așa că nu se poate apuca să le rezolve și nu știe care este cea mai importantă lucrare. Poate face doar puțină lucrare superficială în fiecare zi, într-un mod bazat pe rutină. Oricare ar fi rânduielile de lucru emise de Cel de mai sus, le transmite mai departe, dar după aceasta nu are habar dacă pot fi implementate corect, ce rezultate pot fi obținute sau care vor fi efectele ulterioare. Nu-și poate da seama de nimic. Indiferent câți oameni din jurul lui fac rău sau provoacă tulburări sau perturbări, nu poate sesiza acest lucru. În plus, nu știe cât din lucrare trebuie să urmărească sau ce lucrare specifică trebuie implementată. Cineva îl întreabă: „Ai atribuit și ai rânduit lucrarea?” El spune: „Totul a fost rânduit. Am avut părtășie cu ei și am citit cu voce tare rânduiala de lucru o dată – toată lumea o cunoaște.” Este aceasta o implementare a rânduielii de lucru? (Nu.) Implementarea rânduielii de lucru necesită în primul rând o atribuire corectă a responsabilităților conducătorilor și lucrătorilor, specificând care conducător ar trebui să se ocupe de fiecare lucrare și asigurându-se că fiecare element al lucrării este atribuit unor anumite persoane. În plus, trebuie să li se spună în mod specific conducătorilor și lucrătorilor cum să facă lucrarea și conform căror principii. Toate aceste chestiuni trebuie explicate clar, așa încât toată lumea să știe cum să realizeze lucrarea. Doar asta înseamnă că alocă lucrarea. Când lucrează, unii oameni doar le citesc altora cu voce tare rânduiala de lucru și pun pe toată lumea să-și împărtășească înțelegerea și sentimentele în privința ei și cu asta gata. Atât timp cât văd că toți sunt ocupați cu îndeplinirea îndatoririlor, aceștia presupun că rânduiala de lucru a fost implementată corect. În momentul respectiv, dacă îi întrebi: „Au frații și surorile vreo dificultate în îndeplinirea îndatoririlor lor? Mai sunt prezente probleme? Ai avut părtășie pentru a le rezolva?”, ei răspund: „N-am auzit de nicio problemă – merg să mă interesez.” De fapt, persoana responsabilă cu lucrarea nu a adus în discuție nicio problemă sau dificultate, dar acele dificultăți chiar există. Nu le poate observa fiindcă este prea amorțită. De exemplu, nici măcar nu poate sesiza atunci când două persoane nu sunt în stare să coopereze una cu cealaltă și rivalizează între ele pentru statut în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle, fapt care afectează lucrarea. Ba chiar spune: „Relația lor este destul de bună – poartă conversații și comunică între ele. Dacă n-ar putea coopera, nu ar sta de vorbă.” Oamenii o întreabă: „Rivalizează între ele pentru statut? Pot coopera în mod armonios?” Ea răspunde: „Nu cunosc acest lucru.” Abia după ce investighează se descoperă că acele două persoane nu sunt capabile să coopereze și concurează între ele – întrecându-se pentru a vedea cine ține predici mai elevate, cine poate vorbi mai tare și cine vorbește mai mult timp. Aceste lucruri au fost observate de mult timp de către aleșii lui Dumnezeu. Dacă întrebi acea persoană: „Au fost rezolvate prompt aceste probleme?”, va spune: „Nu, nu au fost rezolvate. Nu știam că ar trebui să fac această lucrare.” Nici măcar nu știe să rezolve o problemă atât de importantă – nu este slabă de minte? (Ba da.) Citește o dată cu voce tare rânduielile de lucru și apoi le cere tuturor să facă declarații și jurăminte că-și vor îndeplini bine datoria și, după aceea, consideră că și-a făcut treaba. Își spune în sinea ei: „Îmi amintesc cine este conducătorul de biserică, cine anume este responsabil pentru fiecare element al lucrării și cine este responsabil de lucrarea de producție a filmelor”, dar pur și simplu nu-și dă seama cum ar trebui îndeplinite acele elemente specifice ale lucrării. Așa se prezintă amorțeala și prostia – este o persoană nesăbuită. Nu poate observa nicio problemă și nu știe cum să aibă părtășie despre niciun aspect al adevărurilor-principii. Când vine vorba de probleme care implică adevărurile-principii, nu știe cum să aibă părtășie despre adevăr pentru a le rezolva. De asemenea, când vine vorba de probleme care implică personalul sau lucrarea administrativă, nu poate sesiza niciuna. Chiar dacă vede că o persoană nu poate face lucrarea, nu știe cum să rezolve această problemă. Nu-și dă seama de nimic. Asta înseamnă a fi amorțit. Știe doar să vorbească despre unele doctrine, dar nu este competentă în lucrare – pare amorțită și înceată la minte. Spuneți-Mi, este o asemenea persoană un conducător care corespunde standardului? (Nu.) Este problematic atunci când conducătorii și lucrătorii sunt amorțiți – nu vor putea să facă nicio lucrare. Dacă nu fac lucrarea pe care se cuvine să o facă și, atunci când cineva raportează o problemă, nici nu se ocupă de ea, aceasta nu mai este doar o problemă de amorțeală, fiind în schimb o lipsă a umanității normale și o pierdere a funcției normale a conștiinței și rațiunii.

Amorțeala este un defect al umanității. Deși acest defect nu ajunge la nivelul unei firi corupte, această problemă în sine este fatală. O ființă vie stă pe loc, având simțuri și membre funcționale, dar pur și simplu nu are capacitatea unui om normal de a privi persoanele și lucrurile sau de a se comporta și acționa. Când lucrează, este ca o persoană inutilă, fără gânduri – nu poate observa nicio problemă, fiind și mai puțin capabilă să rezolve problemele atunci când alții le aduc în discuție și nu poate vedea ce lucrare ar trebui făcută. În mintea ei, este ca și cum nimic nu o privește. Ca urmare, nu poate face nicio lucrare – nu este bună de nimic, este o persoană inutilă. Nu este destul de gravă această problemă? Vezi, oamenii încăpățânați și cei sensibili măcar au gânduri active – au gândirea unei persoane normale; adică, mintea lor funcționează în permanență. Dar mintea oamenilor amorțiți este simplă; este ca și cum mintea lor ar fi paralizată, ca și cum ar fi morți. Deși au ochi, indiferent ce văd, nu există nicio reacție în mintea lor și nu vor cugeta la acel lucru în mintea lor; nu au gânduri și sunt în totalitate niște figuri de lemn. Ce sunt figurile de lemn? Sunt sculpturi în lemn înfățișând oameni; seamănă la exterior cu oamenii, dar când le vorbești, nu reacționează. Le ceri să supravegheze casa, dar nu fac nimic atunci când aceasta este jefuită. Îi întrebi: „De ce nu ai supravegheat casa?”, iar ei tot nu reacționează. Dacă oamenii nu reacționează la nimic, este foarte supărător. Cu alte cuvinte, funcțiile pe care ar trebui să le îndeplinească instinctele umanității – precum funcțiile gândirii și conștientizării și cele pe care ochii, urechile, creierul și inima ar trebui să le îndeplinească – nu pot fi realizate. Nu au sau nu pot ajunge la nivelul gândurilor pe care ar trebui să le aibă oamenii cu o umanitate normală. Asta se numește a fi amorțit. Oamenii amorțiți nu sunt foarte diferiți de cei inutili. Unii oameni spun: „Zici că oamenii de acest fel sunt amorțiți, că ochii, urechile și creierul lor nu-și pot îndeplini funcțiile. Dar dacă îi insulți, reacționează. Dacă suferă o pierdere, reacționează. Așadar, mai pot fi considerați oameni nesăbuiți?” Chiar și unele animale pot înțelege vorbirea umană – pot să înțeleagă atât lucrurile bune, cât și lucrurile rele pe care le spui despre ele. Dacă cineva, în calitate de ființă umană, nu poate înțelege vorbirea umană, atunci nu se ridică la standardul de a fi uman. Prin urmare, pentru a stabili dacă cineva este uman, trebuie folosit standardul pentru oameni. De ce menționez animalele? Pentru a-ți spune că ești o creatură vie care face parte din categoria oamenilor creați, nu un animal. Dacă tu, ca ființă umană, nu ai gândurile pe care chiar și animalele le au, atunci ești prea departe de acest standard. Chiar și animalele știu să fie blânde și să se apropie de cei care le tratează bine și le oferă hrana zilnică. Dacă tu, ca ființă umană, nu ai o astfel de umanitate, mai meriți să te numești om? De ce fac această comparație? Pentru a-ți spune că nu ești un animal sau un animal de nivel superior; ești o persoană, ești ființa de cel mai înalt nivel dintre toate lucrurile create de Dumnezeu – ești om. Ai capacitatea de a vorbi, capacitatea de a gândi și capacitatea de a înțelege adevărul. Dumnezeu te-a creat să fii stăpânul tuturor lucrurilor, să te ocupi de toate lucrurile și de alte ființe vii. Ești managerul tuturor ființelor vii din rândul tuturor lucrurilor. Ca să le gestionezi, trebuie să fii deasupra lor. Trebuie să fii mai bun decât ele pentru a avea capacitatea de a le gestiona. Prin urmare, nu menționez animalele ca să te desconsider, ci să-ți reamintesc și să te fac să înțelegi că ar trebui să fii mai bun decât ele. Ar trebui să folosești abilitățile pe care umanitatea ta ar trebui să le aibă, precum și diversele tipuri de simț practic și abilitățile pe care le-ai dobândit după naștere, pentru a le gestiona și a le conduce, făcând ceea ce ar trebui să facă un om, ceea ce te-a însărcinat Dumnezeu să faci. Dacă te consideri un om creat, ar trebui să folosești standardul pentru omenirea creată ca să-ți evaluezi umanitatea și esența. Acest standard nu ar trebui să fie mai jos decât standardul pe care l-a stabilit Dumnezeu pentru omenire. Prin urmare, pentru a evalua calibrul unei persoane și problemele din diverse aspecte ale umanității sale, trebuie folosit standardul pentru oameni. Mulți oameni au o minte amorțită și reacții lente în ceea ce privește umanitatea, fapt care îi determină să îndeplinească slab multe dintre îndatoririle lor pe parcursul realizării acestora – sunt incompetenți în lucrarea bisericească și nu sunt capabili să practice în conformitate cu adevărurile-principii. Prin urmare, trebuie să te cunoști pe tine însuți și să-ți cunoști propria măsură. Dacă nu ai acest tip de calibru sau umanitate ori dacă ai defectul de a fi amorțit în umanitatea ta, nu ar trebui să concurezi pentru a fi conducător sau supraveghetor. Dacă devii conducător sau supraveghetor, indiferent pentru lucrarea cărei biserici ești responsabil, acea biserică va deveni paralizată. Indiferent pentru care element al lucrării ești responsabil, acea lucrare va fi într-o dezordine totală. Dacă nu poți să fii competent pentru ea, ar trebui să stai deoparte și să-i lași pe cei capabili de îndeplinirea ei să o facă. Înțelegi? (Da.) Să ai conștiință de sine și apoi să înveți să faci loc pentru aceia care sunt mai capabili și să recomanzi pe alții – acesta este principiul de practică. Unii oameni spun: „Sunt atât de amorțit, încât nu-mi dau seama cine este bun – cum aș putea recomanda pe cineva?” Dacă nu-ți dai seama cine are un calibru bun și nu poți să faci recomandări, trebuie să înveți niște lecții. Când vezi o persoană care înțelege adevărul și îi poate discerne pe alții, ar trebui să înveți de la ea. Având mai multă părtășie cu ea, vei fi în stare să înveți unele lucruri. Din moment ce ai defectul amorțelii în umanitatea ta, nu fi pretențios sau selectiv în privința îndatoririlor pe care le faci. Ai acest defect, prin urmare nu există multe tipuri de lucrare și îndatoriri pe care le poți face. Dacă ți se găsește cu mare dificultate o funcție potrivită, dar ești în continuare pretențios și selectiv, înseamnă că nu este o problemă de amorțeală sau un defect al umanității, ci o fire coruptă. Ce fire coruptă? Cea a aroganței, a nesupunerii și a necunoașterii propriei măsuri. Nu ești nimic, doar un inutil, un idiot, însă tot vrei să îndeplinești îndatoriri demne, care să nu fie obositoare și să fie respectate de alții – aceasta indică o fire arogantă. Dacă ești foarte amorțit, având o lucrare pe care ar trebui să o faci și chestiuni de care ar trebui să te ocupi, dar nici nu le faci, nici nu le observi, dacă nici măcar nu te sinchisești să ridici un deget când lucrurile merg prost și ignori chiar și atunci când vezi ceva care dăunează intereselor casei lui Dumnezeu, gândindu-te: „Nu este o problemă în casa mea, așa că n-am de gând să-mi bat capul cu ea”, aceasta nu este doar amorțeală, ci o lipsă de conștiință și rațiune. Dacă ai măcar o fărâmă de conștiință și rațiune și tratezi treburile casei lui Dumnezeu ca fiind ale tale, ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitatea și să nu permiți ca interesele casei lui Dumnezeu să fie prejudiciate. Dar dacă nu ai această intenție bună și nu faci nici măcar un lucru bun, nu ești oare o persoană înceată la minte și amorțită? Aici se încheie discuția noastră despre manifestarea amorțelii.

Să vorbim acum despre cei care sunt nerușinați și au pielea groasă. Ce fel de problemă este aceasta? (Un defect al umanității.) Este un defect? ​​(Este o problemă de caracter slab.) Un caracter slab înseamnă o umanitate rea. La care aspect al umanității se referă nerușinarea și pielea groasă? Se referă la conștiință și rațiune, precum și la integritate și demnitate. Aceasta implică aspectul caracterului cuiva. Care sunt manifestările specifice ale nerușinării și ale faptului de a avea pielea groasă? Ce lucruri arată că un individ este nerușinat și are pielea groasă? Orice lucruri nerușinate face sunt cu siguranță manifestări ale faptului că este nerușinat și are pielea groasă. A linguși și a flata fără să simtă că este ceva jenant – nu înseamnă că este nerușinat și are pielea groasă? (Ba da.) De ce spunem că acest lucru înseamnă că este nerușinat și are pielea groasă? Pentru că un astfel de comportament arată că individul nu are deloc simțul rușinii. Poate spune niște cuvinte care contravin conștiinței umanității normale sau care nu sunt conforme cu faptele, indiferent cât de jenante sau neplăcute sunt acele cuvinte, fără să roșească sau să-i tresară inima, și nu-i pasă cum îl percep alții după ce-l aud; nu-i pasă nici măcar dacă alții râd de el. Nu are simțul rușinii, nu-i așa? (Așa e.) Oare lipsa rușinii nu înseamnă întocmai că este nerușinat și are pielea groasă? În plus, când cineva este în mod clar un nimeni, dar tot concurează în mod public pentru statut și pentru a fi conducător – nu înseamnă că este nerușinat și are pielea groasă? (Ba da.) Nu doar concurează public, dar, în timpul alegerilor, mai și falsifică buletine de vot. În timp ce alții acordă un vot de persoană, el se votează singur de două ori – nu înseamnă că este nerușinat și are pielea groasă? (Ba da.) Când alții nu-l votează, el se votează singur. Astfel de oameni concurează nestingheriți și fără niciun simț al rușinii pentru a deveni conducători – cât de nerușinați sunt și ce piele groasă au! În general, toți cei care iubesc statutul și au ambiție își doresc să se prezinte bine, astfel încât alții să-i aleagă drept conducători. Odată ce sunt aleși drept conducători, se simt destul de mândri. În schimb, dacă nu sunt aleși, se simt nefericiți și nemulțumiți – este o manifestare normală. Cu toate acestea, oamenii nerușinați și cu pielea groasă nu sunt așa. Vor folosi orice mijloace necesare pentru a deveni conducători. Aceștia spun: „Nimeni nu mă place și nu va vota pentru mine, dar voi găsi o cale de a deveni conducător. Chiar dacă trebuie să trișez și să recurg la mijloace necinstite, îi voi face pe toți să mă voteze drept conducător!” Alții spun: „Chiar dacă vei deveni conducător, toată lumea te va antipatiza în continuare. Nu avem o părere bună despre tine, iar reputația ta este proastă. Dacă vei rândui vreo lucrare, nimeni nu te va asculta.” Ei răspund: „Chiar dacă nu mă ascultați, tot voi încerca să fiu conducător!” Cât de nerușinați și ce piele groasă au asemenea oameni! Judecând pe baza acestora, nu le lipsește conștiința de sine unor asemenea oameni? (Ba da.) Le lipsește conștiința de sine și sunt întrucâtva violenți. Judecând după gândurile și punctele de vedere ale oamenilor nerușinați și cu pielea groasă în ceea ce privește conduita personală, aceștia nu au deloc simțul rușinii în umanitatea lor, nu le pasă de integritate sau caracter, de conștiință sau senzația de jenă, nici nu le pasă de moralitate și de baza conduitei personale – nu țin seama de nimic din toate acestea. Judecând după gândurile și conștientizarea lor, sunt foarte proști, ignoranți și josnici. Prin urmare, se spune că au un caracter prost, rău. Așadar, lucrurile nerușinate pe care le fac sunt cu siguranță determinate de gândurile și punctele lor de vedere eronate. În timpul alegerilor din biserică, insistă să se aleagă singuri, să voteze pentru ei înșiși și să devină conducători – este inacceptabil pentru ei să nu devină conducători și, dacă nu devin, îi vor urî pe frați și surori pentru că nu i-au votat. Odată ce află că nu i-ai votat, te consideră neplăcut. Indiferent ce spui, vor avea ceva de replicat. Sunt extrem de duri când îți vorbesc, de parcă ar scuipa flăcări. De asemenea, se gândesc cum să se răzbune pe tine și să te chinuie și pot chiar refuza să-ți vorbească tot restul vieții. Ceea ce se dezvăluie în aceste acțiuni specifice ale unor asemenea oameni este o fire coruptă. Ce fel de fire coruptă este aceasta? (Ferocitate.) Ca să ne exprimăm blând, este aroganță și supraestimarea propriilor abilități – vor pur și simplu să fie conducători. Judecând însă după modul în care fac lucrurile și diversele lor manifestări, sunt oameni care au o fire feroce. Firea coruptă a acestor oameni nerușinați și cu pielea groasă, care au o umanitate abjectă, este foarte evidentă. Toate acțiunile lor pot ajunge la nivelul firilor corupte. Faptul că sunt nerușinați și au pielea groasă este o manifestare a caracterului lor; atunci, în vorbirea și acțiunile lor, sunt guvernați de acest aspect al caracterului lor și, în consecință, comit multe fapte nerușinate și dezvăluie diverse firi corupte, cum ar fi aroganța și ferocitatea. Prin urmare, într-o anumită măsură, manifestările abjecte dezvăluite de caracterul oamenilor fac parte din firile corupte; toate aceste manifestări sunt conectate și amestecate în natura-esență pe care o au, iar dezvăluirile specifice ale oricărei firi corupte provin din caracterul lor abject. Astfel, caracterul abject și firile corupte sunt interconectate. Firile corupte ale oamenilor apar după coruperea lor de către Satana. De exemplu, aspectele caracterului abject din umanitatea oamenilor, cum ar fi faptul că sunt încăpățânați, obtuzi, nerușinați și cu pielea groasă, toate acestea rezultă din faptul că Satana îi corupe pe oameni și lucrează asupra lor. Înainte de a accepta adevărul, toți oamenii acceptă mai întâi corupția și inducerea în eroare de către multe gânduri și puncte de vedere false, rele și negative – ei acceptă aceste lucruri false în inimă ca pe viața lor, ceea ce înseamnă că firile corupte devin viața lor.

Există și alte manifestări ale celor nerușinați și cu pielea groasă. Unii conducători și lucrători săvârșesc acțiuni evidente care provoacă perturbări și tulburări, înșelându-i pe cei de nivel superior, în timp ce ascund lucruri față de cei de la nivelul inferior sau încălcând rânduielile de lucru, iar acțiunile lor chiar provoacă mari daune lucrării bisericești. Totuși, nu doar că nu reflectă și nu ajung să-și cunoască propriile probleme sau nu-și recunosc faptele rele de tulburare a lucrării bisericești, ci, dimpotrivă, chiar cred că au făcut o treabă bună și vor să caute recunoaștere și recompense, lăudându-se și mărturisind peste tot despre cât de multă lucrare au făcut, câtă suferință au îndurat, câte contribuții au adus în timpul lucrării lor, câți oameni au câștigat prin predicarea Evangheliei în timp ce au lucrat și așa mai departe. Nu recunosc deloc cât de mult rău au făcut sau ce daune mari au provocat lucrării bisericești. Desigur, nici nu se căiesc și se schimbă chiar mai puțin. Spune-Mi, nu sunt astfel de oameni nerușinați și cu pielea groasă? (Ba da.) Dacă îi întrebi: „Ai îndeplinit lucrarea bisericească în conformitate cu adevărurile-principii? Lucrarea ta s-a conformat rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu?”, ei evită subiectul. Dacă alții dezvăluie apoi că au cauzat pierderi grave ofrandelor lui Dumnezeu în timpul lucrării lor – unele pierderi ridicându-se la câteva sute de yuani, altele la câteva mii și altele chiar la zeci de mii – care este reacția lor când li se cer compensații? Oamenii normali, care au conștiință, rațiune și simțul rușinii, s-ar prăbuși la auzul acestora, simțindu-se umiliți și rușinați în adâncul inimii lor. Ar crede că nu și-au făcut bine lucrarea și că Îi sunt foarte îndatorați lui Dumnezeu și, prin urmare, nu ar încerca să se justifice; chiar dacă ar face o lucrare concretă și ar îndura multă suferință, nu ar considera că merită menționată. Dacă lucrarea lor ar fi fost făcută cu adevărat bine, ar fi putut să provoace atât de multe daune lucrării casei lui Dumnezeu? N-ar fi putut. Judecând pur și simplu după daunele pe care le-a cauzat, se poate dovedi că lucrarea lor a fost făcută prost și, astfel, ar trebui să-și recunoască vina și să se căiască. Indiferent dacă pierderile pe care le-au cauzat necesită sau nu compensații, trebuie cel puțin să admită că lucrarea lor a cauzat tulburări și perturbări în lucrarea bisericească. Doar oamenii complet nerușinați ar refuza să recunoască acest fapt. Aceștia ar spune: „Chiar dacă voi compensa pierderile, nu voi recunoaște că am făcut vreo greșeală sau că am făcut ceva greșit în lucrarea mea. Chiar dacă plătesc datoriile, tot sunt o persoană merituoasă, mai bună decât oamenii de rând din casa lui Dumnezeu. Am avut o istorie glorioasă!” Ce fel de umanitate este aceasta? Spune-Mi, au oamenii de acest fel vreun simț al rușinii? Pot măcar să scrie cuvintele „simț al rușinii”? Dacă într-adevăr nu au deloc simțul rușinii, este ceva problematic. Dacă știu clar în inima lor că au făcut ceva rău, dar refuză cu încăpățânare să-l recunoască verbal, nu sunt astfel de oameni foarte intransigenți? Dacă recunosc în inima lor că au făcut ceva rău și pot recunoaște acest lucru și verbal, se consideră totuși că au conștiință – încă au simțul rușinii în sinea lor. Dacă nu doar că refuză să recunoască acest lucru verbal, dar sunt și sfidători în inima lor, împotrivindu-se în permanență și chiar răspândind peste tot afirmații potrivit cărora casa lui Dumnezeu îi tratează nedrept și sunt victime ale ghinionului, atunci problema lor este gravă. Cât de gravă? Nu au deloc conștiință sau rațiune. Conștiința trebuie să includă atât simțul dreptății, cât și bunătatea. Un aspect al simțului dreptății este faptul că oamenii trebuie să aibă simțul rușinii. Doar când cunosc rușinea pot oamenii să fie integri, să aibă simțul dreptății, să iubească lucrurile pozitive și să le susțină. În schimb, dacă nu ai simțul rușinii în conștiința ta și în simțul dreptății și nu cunoști rușinea – și dacă, chiar și după ce faci ceva greșit, nu te simți jenat în privința asta, nu știi să reflectezi asupra ta sau să te urăști, nu simți niciun regret, nu-ți pasă cum te dau alții în vileag, ești neobrăzat și nu simți rușine – atunci conștiința ta ca persoană este problematică și se poate spune, de asemenea, că nu ai conștiință. În acest caz, este greu de spus dacă inima ta este rea sau malefică – este posibil ca inima ta să fie malefică, să fie o inimă de lup; nu pozitivă, ci negativă. Oamenii fără conștiință și fără umanitate sunt demoni. Dacă faci ceva greșit și nu simți deloc rușine, nu simți remușcări sau o senzație de vinovăție și, nu doar că nu reflectezi asupra ta, dar te și cerți, te opui și încerci să te aperi și să te justifici, acoperindu-te cu o fațadă frumoasă, atunci, dacă o evaluezi în raport cu umanitatea standard, umanitatea ta este problematică. Indiferent cum este rațiunea ta, dacă nu îndeplinești standardul conștiinței, este greu de spus dacă ai într-adevăr umanitate sau nu. Să nu discutăm despre spiritul tău lăuntric, de unde vii sau ce rău ai făcut în trecut; să nu vorbim despre viața ta anterioară. Vorbind doar despre conștiința pe care ar trebui să o ai în această viață, dacă îți lipsește simțul rușinii, atunci nu corespunzi standardului de persoană. Unii oameni spun: „Sunt nerușinat și am pielea groasă, așa că iau pur și simplu ce vreau.” Dar depinde de locul unde faci asta – nu va merge să faci asta în casa lui Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu nu este un loc de pe urma căruia să trăiești. Dacă insiști ​​să trăiești de pe urma ei, cu siguranță vei atrage o calamitate asupra ta. Unii oameni gândesc: „Am pielea la fel de groasă ca un crocodil. Oriunde merg, mă comport așa, dându-mă în spectacol de parcă aș fi stăpânul! Nu-mi pasă ce spun alții despre mine – cine poate face ceva în privința mea?” Poate că oamenii nu sunt capabili să facă nimic în privința ta, dar din moment ce crezi în Dumnezeu, ar trebui să fii atent la modul în care Dumnezeu măsoară și evaluează tot ce faci, cum te definește și ce verdicte dă în privința ta. Dacă nu acorzi atenție acestor lucruri, mai ești o persoană care crede în Dumnezeu? Dacă nu-ți pasă nici măcar de asta, atunci ești un neîncrezător. Poți să nu ții seama de ce spun oamenii despre tine, dar n-ar trebui să-ți pese de evaluarea pe care ți-o face Dumnezeu, de părerea Lui despre tine și de verdictele pe care ți le dă? Dacă evaluarea pe care ți-o face Dumnezeu este că ești nerușinat și cu pielea groasă, lipsit de jenă și de simțul rușinii, că lipsesc multe lucruri din umanitatea ta, inclusiv unele lucruri foarte importante, atunci ar trebui să începi să-ți schimbi complet conduita – trebuie să te căiești și să nu mai născocești raționamente proprii. Chiar dacă ai mii și mii de scuze, simplul fapt că ești nerușinat și ai pielea groasă este suficient pentru a arăta că există o problemă uriașă cu umanitatea și conștiința ta. Evaluând doar prin prisma acestui lucru, problema ta este foarte gravă. Dacă poți înțelege ce spun, ar trebui să te căiești și să nu mai născocești raționamente proprii în inima ta. Raționamentul tău provine din impetuozitate, din emoții, de la Satana – chiar dacă ești de părere că raționamentul tău nu este greșit, acesta nu este adevărul. Evaluarea ta de către Dumnezeu nu se bazează în întregime pe firile tale corupte. Înainte de a-ți lua în considerare firile corupte, Dumnezeu Se uită mai întâi la umanitatea ta. Umanitatea și atitudinea ta față de fiecare chestiune sunt determinate de caracterul tău. Ceea ce observă Dumnezeu este cu siguranță precis, iar standardul după care te evaluează este, de asemenea, conform adevărului. Indiferent pe cine evaluează, această evaluare nu se bazează niciodată pe aspectul său exterior, ci pe ceea ce face de fapt, pe dezvăluirile și manifestările sale din viața de zi cu zi, pe gândurile, punctele de vedere și atitudinile sale atunci când tratează fiecare chestiune, precum și pe atitudinea sa față de lucrurile pozitive, față de adevăr și față de Dumnezeu. Indiferent cum te definește sau te evaluează în cele din urmă Dumnezeu, nu vei fi nedreptățit. Aceasta nu se bazează pe manifestarea ta temporară sau pe o fărădelege ocazională; este o evaluare bazată pe manifestările tale generale. Prin urmare, evaluarea fiecărei persoane de către Dumnezeu este precisă și obiectivă. Nu este așa? (Așa este.) Manifestarea de a fi nerușinat și cu pielea groasă se referă la caracterul unei persoane. Desigur, într-o anumită măsură, se ridică și la nivelul unei firi corupte. Întrucât au acest aspect al umanității, astfel de oameni sunt determinați de el să facă anumite lucruri, iar atunci când fac aceste lucruri, își dezvăluie firile corupte. Indiferent ce tip de fire coruptă este dezvăluită, firile corupte dezvăluite și acțiunile săvârșite de oamenii nerușinați și cu pielea groasă sunt inseparabile de umanitatea lor. Prin urmare, dacă firile corupte ale unei persoane pot fi schimbate și alungate depinde de caracterul acesteia. Dacă persoana are un caracter rău, dacă se împotrivește adevărului, este scârbită de adevăr și simte aversiune față de el și dacă refuză să accepte adevărul, atunci îi va fi greu să se elibereze de firile sale corupte și nu va putea să dobândească mântuirea. În schimb, dacă nu este o persoană rea în ceea ce privește caracterul său, dacă poate înțelege și accepta adevărul, nu este încăpățânată și nu are probleme de caracter abject, atunci se poate elibera de firile sale corupte. Toată lumea are firi corupte, dar ce determină dacă o persoană poate să se elibereze de corupție și să dobândească mântuirea? (Acest lucru depinde de caracterul său.) Exact – depinde dacă umanitatea ei este bună sau rea.

Haideți să discutăm în continuare despre predispoziția de a fi suspicios. Ce manifestare despre care tocmai am discutat este oarecum similară cu predispoziția de a fi suspicios? (Sensibilitatea.) Ce fel de problemă este sensibilitatea? (Un defect al umanității.) Predispoziția de a fi suspicios este cu un nivel mai sus decât sensibilitatea; problema este mai gravă. Sensibilitatea este doar un semn al unei umanități oarecum imature, precum cea a unui copil, în timp ce predispoziția de a fi suspicios implică anumite gânduri și puncte de vedere specifice – este ceea ce numim în mod obișnuit a despica firul în patru, fapt care indică un caracter slab. De exemplu, cineva roagă o persoană predispusă să fie suspicioasă să ajute la cumpărarea unui articol care costă zece yuani și subliniază în mod special: „Nu poți în niciun caz să depășești zece yuani. Dacă este prea scump, nu-l cumpăra.” După ce aude asta, persoana se gândește: „Ești doar politicos? De fapt, vrei un articol care costă o sută de yuani, dar ți-e prea rușine să spui asta. Ți-l voi cumpăra atunci, ca să te fac fericit și să ai sentimente pozitive față de mine.” Apoi, după ce îl aduce, se dovedește că primul individ spune: „E prea scump. Am doar zece yuani; n-am atât de mulți bani.” Așadar, cumpărând un articol care costă o sută de yuani pentru acel individ, nu a ajuns să-l facă în cele din urmă să sufere o pierdere? Însă nu-l poate înțelege pe acel individ și, în schimb, suspectează că acesta nu vrea să cheltuiască mai mulți bani și încearcă să profite de ea. Spune-Mi, nu sunt foarte supărători astfel de oameni predispuși să fie suspicioși? (Ba da.) În ce fel sunt supărători? (Gândurile lor sunt prea complicate.) Este greu să te asociezi cu oamenii care au gânduri prea complicate. Spune-Mi, cei cu personalități directe sunt oare dispuși să se asocieze cu astfel de oameni? (Nu.) Nu știi ce gândesc în sinea lor sau în ce direcție se îndreaptă gândurile lor și nu poți să-ți dai seama ce intenții au sau cum se îndoiesc de tine. Așadar, când le încredințezi să se ocupe de ceva, chiar dacă este în mod clar o chestiune neînsemnată și foarte simplă, ei o fac foarte complicată și greoaie. Pe parcurs, în timp ce complică excesiv lucrurile, chiar și tu te simți epuizat și crezi că ar fi fost mai bine să te ocupi singur. Nu vrei să te asociezi cu astfel de oameni și vrei doar să-i eviți. De exemplu, să spunem că ai ceva de care nu mai ai nevoie și că ar fi o risipă să-l lași pur și simplu acolo sau ar fi păcat să-l arunci, așa că i-l dai unei persoane de acest fel. Nu doar că nu apreciază, dar are și îndoieli în inima ei: „De ce-mi dai asta? Sigur ascunzi ceva. Încerci să mă faci să cred că ești o persoană bună, ca să-ți fiu dator cu o favoare sau încerci să-mi ceri să fac ceva pentru tine?” Nu te-ai așteptat niciodată să se gândească atât de mult la o chestiune atât de neînsemnată, încât a-i oferi ceva nesemnificativ să ducă la atâtea îndoieli. Trebuie să spui o mulțime de lucruri pentru a-i risipi îndoielile. Nu este foarte supărător? Începi să fii dezgustat de această persoană și, după aceea, dacă ai ceva în plus, preferi să-l arunci decât să i-l dai. De ce să nu i-l dai? Nu pentru că ești nemilos, ci pentru că nu vrei să stârnești probleme. În trecut, cineva tocmai închiriase o locuință și nu existau produse de curățenie în ea. Așadar, am adus niște produse de curățenie de acasă; unele sticle erau pline, în timp ce altele erau pe jumătate pline. Individul care închiria locuința s-a uitat la ele și a spus: „Chiar dacă mi-ai dat aceste lucruri în mod gratuit, n-am de gând să-Ți mulțumesc – acestea sunt folosite. Dacă ar fi fost noi, mi le-ai fi dat?” Nu sunt dureroase aceste cuvinte? (Ba da.) De ce sunt dureroase? (O dovadă de bunăvoință a fost denaturată de el în acest mod.) A considerat că bunăvoința Mea este rea-voință. Nu ți-am cerut să-Mi mulțumești, nici nu ți-am cerut să plătești pentru acele produse. Pur și simplu închiriezi o locuință și nu există produse de curățenie în ea și îți este incomod să ieși să le cumperi. Doar ți-am adus câte ceva din ce am pentru confortul tău. Nu încercam să Mă dau bine pe lângă tine dându-ți voie să folosești aceste lucruri – nu-ți datorez nimic și nici nu ți-am cerut să-Mi rămâi dator cu vreo favoare. A devenit suspicios din cauza unei chestiuni atât de simple: „Hm, ce mare chestie? Mi-ai adus câteva lucruri și acum crezi că-Ți datorez o favoare! Lucrurile pe care le-ai adus oricum nu sunt bune de nimic – cum să fie bune dacă le dai pur și simplu gratis?” Este foarte greu să ai de-a face cu acest individ. Nu am pretins că acestea sunt un fel de elixire rare – sunt doar niște produse de curățenie obișnuite. Dacă nu vrei să le folosești, nu ești obligat. De ce complici atât de mult lucrurile? Mi-am dat seama că este greu să te înțelegi și să ai de-a face cu acest individ. N-ar fi fost mai puține probleme dacă n-aș fi adus nimic? Nu neapărat. Și dacă n-aș fi adus nimic probabil că ar fi apărut probleme. Poate că tot s-ar fi gândit: „Închiriez această locuință și nici măcar nu mi-ai adus produse de curățenie. Se presupune că suntem frați și surori, dar n-ai dat deloc dovadă de dragoste față de mine!” Tot ar fi avut ceva de spus. Caracterul unor astfel de oameni este foarte slab. Își folosesc mereu preferințele și standardele proprii pentru a evalua dacă alții sunt buni sau răi. Îi scrutează și îi evaluează în permanență pe alții cu o privire dură, considerându-se superiori moral, în timp ce toți ceilalți au o latură întunecată și au mereu motive proprii, indiferent cum acționează și doar ei înșiși nu sunt corupți și sunt desăvârșiți.

Persoanele predispuse să fie suspicioase au un caracter slab. Întrucât au un caracter slab, vor acționa inevitabil sub dominația acestui caracter. Ceea ce dezvăluie vor fi firi corupte, nu va fi în niciun caz o umanitate normală. Dacă nu este o umanitate normală, atunci ce anume este? Este legat de firile corupte. Când vine vorba de predispoziția de a fi suspicios, firile corupte reprezentative dezvăluite de astfel de oameni în acțiunile și interacțiunile lor cu alții sunt cu siguranță ticăloșia și înșelătoria. Gândurile lor sunt pur și simplu atât de complicate, pur și simplu atât de ticăloase și perfide. Întrucât nu vor ridica un deget decât dacă au ceva de câștigat, presupun că toți ceilalți sunt la fel. Chiar dacă tu nu ești genul acela de persoană, nu vor crede și chiar dacă încerci să le explici, va fi inutil – pur și simplu așa te privesc ei. Folosesc o metodă și o fire ticăloasă pentru a privi toate lucrurile și chestiunile și pe toți oamenii. Chiar dacă faptele tale sunt corecte, în acord cu nevoile umanității, cu raționalitatea umanității sau cu adevărurile-principii, le vor pune sub semnul întrebării și te vor întreba: „De ce faci asta? Care este motivul tău?” Spui: „N-am niciun motiv”, dar pur și simplu nu vor crede – insistă să-ți atribuie un motiv și să te facă să-l recunoști. Nu sunt supărători asemenea oameni? (Ba da.) Oamenilor predispuși să fie suspicioși le este greu să se înțeleagă cu alții. Astfel de oameni categoric nu sunt simpli și deschiși și, desigur, nu sunt onești. În caracterul lor, elementele onestității, bunătății și raționalității sunt, practic, absente. Așadar, care sunt componentele principale ale caracterului lor? Paranoia, înșelătoria, ticăloșia, lipsa simplității și necinstea. Ei consideră că toate persoanele și toate chestiunile sunt foarte complicate. Chiar dacă le vorbești sincer, vor analiza și vor cugeta la motivul spuselor tale. Chiar dacă interacționează cu tine de mult timp și știu cum este caracterul tău, tot vor adopta adesea o atitudine de suspiciune față de tine atunci când conversează, când se ocupă de chestiuni sau se asociază cu tine. Așadar, astfel de oameni sunt foarte supărători. Interacțiunea cu ei aduce o mulțime de poveri și formalități și, de asemenea, trebuie să faci multe cercetări și să ajungi să-i cunoști – să știi ce lucruri nu le plac și ce nu le place să facă sau despre ce nu le place să vorbească. În caz contrar, dacă nu ești atent, îi poți jigni sau, în opinia lor, îi poți răni. Îi tratează pe oameni în acest fel, așadar cum Îl tratează pe Dumnezeu? (Îl tratează la fel pe Dumnezeu.) L-ar trata pe Dumnezeu cu sinceritate? (Nu.) De exemplu, când biserica rânduiește să îndeplinească o datorie, ei încep să se gândească: „Oare Dumnezeu știe că îndeplinesc această datorie? Își va aminti de ea? Cât efort ar trebui să depun ca să o scot cumva la capăt și să fie ținută minte de Dumnezeu?” După ce-și îndeplinesc datoria o vreme, se interesează și despre felul în care sunt percepuți de către conducători și lucrători și dacă aceștia au vreo evaluare negativă despre ei. Ce fel de umanitate este aceasta? Judecând după umanitatea manifestată prin atitudinea cu care se ocupă de chestiuni, astfel de oameni sunt foarte supărători și nu le este ușor să accepte adevărul. De ce? Pentru că le este greu să fie oameni onești; conștiința lor este lipsită de simțul dreptății, rațiunea lor nu este sănătoasă, iar modul lor de a judeca lucrurile este irațional. De ce spun că este irațional? Pentru că, relativ vorbind, sunt extremi, predispuși să capete fixații asupra lucrurilor și abjecți – nu privesc lucrurile folosind modalitatea de gândire a umanității normale. Nu sunt deschiși și neprefăcuți, ci trăiesc în schimb într-un mod deosebit de întunecat. Totuși, nu simt niciodată că trăiesc într-un mod întunecat și chiar cred că sunt mai inteligenți decât alții și că trăiesc cu mai mult rafinament și mai multă atenție la detalii decât alții. Își admiră cu precădere propria istețime. Este ceva ce numim a te considera singur isteț. Oamenii care se consideră isteți sunt de-a dreptul deficitari în ceea ce privește rațiunea umanității lor și în ceea ce privește simțul dreptății din conștiința lor. Prin urmare, umanitatea unor asemenea oameni este slabă, iar ceilalți nu sunt dispuși să intre în contact cu ei. Indiferent cine spune ceva, astfel de oameni vor face mare caz din asta. Tot ce interpretează sunt lucruri extreme, denaturate, impetuoase, ale Satanei și bazate pe emoții – toate sunt lucruri întunecate și negative, lucruri contrare adevărului și care se împotrivesc adevărului. Aceste lucruri nu-i pot îndruma deloc pe oameni pe calea cea dreaptă. Așadar, cei de acest fel sunt foarte respingători și dezgustători. Trăiesc în colțuri întunecate și în propria lume măruntă. Sunt deosebit de narcisiști și își admiră propria persoană, crezând că duc vieți mai rafinate, nobile, onorabile și demne decât alții – nimeni nu-i poate atinge. De fapt, caracterul unor asemenea oameni este mizerabil, iar ei nu au o demnitate reală. Ce înțelegem prin lipsa demnității reale este că aceștia au un caracter deosebit de slab, deoarece din umanitatea lor izvorăsc doar lucruri întunecate, care nu pot fi scoase la lumină, nu lucruri drepte și clare. Prin urmare, astfel de oameni nu au nicio demnitate. Ce consecințe vor atrage probabil oamenii predispuși să fie suspicioși? În termeni simpli, astfel de oameni sunt plini de șiretlicuri viclene. Predispoziția lor de a fi suspicioși înseamnă că acești oameni au o mulțime de planuri viclene. Privește cum regii demoni îi asupresc și îi arestează pe aleșii lui Dumnezeu – au atât de multe planuri viclene, făcându-le rău în cele din urmă oamenilor până în punctul în care familiile le sunt destrămate, unii dintre membri mor sau sunt separați unii de alții. Asta fac demonii și regii demoni. Prin urmare, niciunul dintre cei predispuși să fie suspicioși nu este bun. Credincioșii în Dumnezeu ar trebui să privească oamenii și lucrurile pe baza adevărurilor-principii, nu să suspecteze la întâmplare și trebuie să existe dovezi în spatele spuselor lor. Gândurile pe care le ai atunci când privești o persoană sau o chestiune ar trebui să fie cel puțin pozitive și plăcute celorlalți. Și mai bine, ar trebui să se conformeze adevărurilor-principii, să fie de ajutor altora și să aibă o influență pozitivă asupra lor. Cu toate acestea, niciunul dintre gândurile și punctele de vedere nutrite de cei predispuși să fie suspicioși nu este conform cu adevărul; cel puțin, nu sunt lucruri pozitive – adică, perspectiva din care asemenea oameni se gândesc la probleme sau gândurile și ideile pe care le au pur și simplu nu sunt conforme cu adevărul. Prin urmare, oamenii de acest fel trăiesc în colțuri întunecate și nu au nicio integritate sau demnitate. Toate lucrurile care iau naștere din gândurile lor sunt întunecate și ticăloase – aceste lucruri nu sunt conforme cu adevărurile-principii și nu vor avea o influență pozitivă asupra oamenilor sau a vieții lor. Dacă accepți diversele gânduri și puncte de vedere care izvorăsc din suspiciunea unor astfel de oameni, vei fi otrăvit și tras în jos de ele – aceasta echivalează cu a fi corupt de către Satana. În schimb, dacă ai discernământ față de asemenea oameni și îi tratezi ca pe un exemplu negativ, poți să faci unele progrese și să dobândești un anumit discernământ față de înțelegerea lucrurilor negative. Aici se încheie discuția noastră despre predispoziția de a fi suspicios.

Să vorbim în continuare despre inepție. Toată lumea înțelege ce înseamnă inepția – înseamnă să nu te poți ocupa bine de nimic, părând incapabil, exact așa cum oamenii spun adesea: „De ce ești atât de inept? Chiar nu ai nicio perspectivă!” Este inepția bună? (Nu.) Atunci hai să o categorisim – ce este? (Este un defect al umanității.) Inepția este în mod clar un defect al umanității. Aceasta înseamnă că o persoană are o inteligență foarte scăzută în gestionarea chestiunilor și abilități slabe de supraviețuire – este ceea ce numim inepție. Unii oameni sunt stângaci în vorbire, fiind incapabili să se exprime; unii au chiar personalități timide, introvertite – când trebuie să vorbească în fața multor oameni sau să fie în centrul atenției, suferă de trac, sunt temători, nu îndrăznesc să vorbească și sunt adesea hărțuiți de alții. Unii oameni răi cred că hărțuirea unor asemenea indivizi este justificată și că este foarte distractivă și plăcută – își bat joc de cei de acest fel și îi tachinează în fiecare zi. Oamenii inepți au o capacitate slabă de a gestiona chestiuni. Se poate ca unii dintre ei să aibă și abilități slabe de supraviețuire, să nu poată câștiga bani și să fie mereu foarte fricoși și excesiv de precauți în preajma altora. Când văd oameni impresionanți, îi evită și nu îndrăznesc să vorbească. Chiar și atunci când sunt hărțuiți, nu îndrăznesc să se împotrivească, de teamă că i-ar putea ofensa pe alții. Judecând după manifestările de inepție din umanitatea oamenilor de acest fel, acesta este doar un tip de defect al umanității. Inepția nu a făcut niciodată pe nimeni să capete gânduri și puncte de vedere eronate și nu a cauzat niciun impact negativ asupra propriei persoane sau altora; prin urmare, inepția este doar un defect al umanității. Vrea cineva să fie un om inept? (Nu.) Nimeni nu vrea să fie un om inept – de ce? Oamenii inepți sunt hărțuiți și toată lumea îi privește cu dispreț, nu-i așa? (Așa e.) Dacă ți s-ar cere să alegi între a fi rău și a fi inept, cu siguranță ai alege să fii rău decât să fii inept. Te-ai gândi în sinea ta: „Nu voi fi niciodată o persoană ineptă! În această societate, oamenii inepți sunt maltratați și hărțuiți, sunt nepopulari; oriunde merg, sunt priviți cu dispreț și călcați în picioare de alții. Nu doar că prezența lor trece complet neobservată, dar chiar și dreptul la supraviețuire le-ar putea fi luat. Dar este diferit să fii o persoană rea – oriunde merg oamenii răi, ceilalți se tem de ei și îi tratează cu mare respect. Nimeni nu îndrăznește să-i provoace. Oriunde merg, se bucură de privilegii și pot chiar să-i calce în picioare pe alții. Oamenii răi prosperă oriunde s-ar afla în această lume.” Dacă vi s-ar cere să alegeți acum, niciunul dintre voi n-ar alege să fie inept – ați alege cu toții să fiți oameni răi. Este corect acest punct de vedere? (Nu.) De ce nu este corect? Ce adevăr-principiu contrazice? Inepția este un defect al umanității. Cele mai comune manifestări sunt incapacitatea de a te ocupa bine de ceva și faptul că ești discriminat și exclus. Întrucât oamenii inepți sunt hărțuiți și călcați în picioare în societate, nimeni nu este dispus să fie inept. Toți oamenii îi invidiază pe cei capabili și pricepuți și chiar își doresc cu toții să iasă în evidență, să câștige putere și influență și să-i calce în picioare pe alții, să aibă privilegii și prestigiu în cadrul oricărui grup, nu doar evitând să fie hărțuiți de alții, ci fiind capabili și să-i hărțuiască pe alții după bunul plac. Este corect acest tip de gând și punct de vedere? Se conformează adevărului? (Nu.) Ați ascultat atât de multe adevăruri, dar încă îi aprobați pe oamenii răi chiar și acum – asta înseamnă că și firea voastră este destul de ticăloasă. Indiferent ce persoană rea vezi, o invidiezi și o admiri. Știi foarte bine în inima ta că oamenii răi nu sunt buni, dar nu te poți abține să nu-i urmezi, simțind că acest lucru îți oferă un sprijin și împiedică să fii hărțuit. Când vezi oameni inepți, te simți dezgustat de ei și îi privești cu dispreț, chiar dorind să-i calci în picioare. Dar te-ai gândit vreodată cât de mult rău ai comite și ce pedeapsă mare ai primi dacă i-ai urma pe oamenii răi? Care ar fi șansele să fii mântuit dacă i-ai urma pe oamenii răi? Ai fi capabil să eviți să faci rău dacă i-ai urma pe oamenii răi? Să spunem că-i urmezi pe oamenii răi, slujindu-i cu credință și acționând ca subordonatul lor. Aceștia pot împărți o parte din foloase cu tine, iar tu ai putea să-i urmezi în a-i călca în picioare pe alții și a avea cea mai bună mâncare și băutură, experimentând o mare desfătare, evitând să fii hărțuit și dobândind statut printre ceilalți în această viață. Dar trebuie să săvârșești mult rău pentru a te bucura de aceste lucruri! Știi cât de mare și de severă va fi pedeapsa pe care o vei primi? Este aceasta calea cea dreaptă? (Nu.) Așadar, încă sunteți dispuși să faceți sacrificiul de a alege să comiteți rău și să primiți pedeapsa doar pentru a nu fi o persoană ineptă și a evita să fiți hărțuiți – sacrificându-vă destinația și soarta în schimbul plăcerii din această viață? Sunt acestea gândul și punctul vostru de vedere? Unii oameni chiar au acest tip de punct de vedere – ar prefera să fie oameni răi decât să fie inepți și hărțuiți. Nu înseamnă asta că vor să meargă pe calea oamenilor răi? Inepția este doar un defect al umanității – ce-i atât de rău la ea? Chiar este o alegere mai bună să-i hărțuiești pe alții și să faci rău? Dacă Dumnezeu nu te lasă să mori de foame și îți dă hrană, chiar ai putea să mori de foame? Dacă Dumnezeu îți îngăduie să trăiești cu bucurie, libertate, fericire, încântare și pace, nu vei duce lipsă de niciunul dintre aceste lucruri. Și ce dacă alții te hărțuiesc? Nimeni nu-ți poate lua aceste lucruri – ceea ce îți dăruiește Dumnezeu, nimeni nu-ți poate lua. Dacă îi urmezi pe oamenii răi și mergi pe calea acestora, toate plăcerile de care te bucuri vor fi plăceri păcătoase. În plus, orice bani sau foloase materiale pe care le câștigi făcând rău vor fi obținute apelând la forță, bucuria pe care o experimentezi în această viață va depăși ceea ce ți-a dat Dumnezeu și, prin urmare, va trebui să le restitui în mai multe vieți în viitor. Obținerea plăcerilor trupești în această viață cu prețul primirii unei pedepse – nu înseamnă asta că nu mergi pe calea cea dreaptă? Ați prefera să alegeți să fiți oameni răi decât să fiți hărțuiți – aceasta vă reflectă percepția și faptul că prețuiți răul în adâncul sufletului vostru. Așadar, ce este atât de rău în a fi inept? Privind din perspectiva umanității, este un tip de defect, dar este și o condiție înnăscută, pe care oamenii nu o pot schimba. Oamenii inepți nu au devenit inepți printr-o alegere proprie. Deși este un defect, nu este o fire coruptă, nu este o problemă a caracterului cuiva. Așadar, ce este atât de rău la asta? Dacă, din cauza inepției și statutului tău inferior, ești adesea hărțuit și poți înțelege în adâncul sufletului nedreptatea și răul acestei lumi și întunericul acestei societăți și, drept urmare, vii cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu pentru a-I accepta suveranitatea și te supui de bunăvoie stăpânirii și orchestrărilor Sale, lăsându-L pe Dumnezeu să preia controlul asupra destinului tău – atunci, nu este această inepție o formă de protecție pentru tine? Inepția nu este un lucru negativ; este doar un tip de defect al umanității. La ce se referă defectul? Se referă la o inadecvare, o problemă minoră, o pată – este doar ceva imperfect, oarecum deficient, nefiind în întregime pe placul cuiva sau nefiind ideal, dar nu indică un caracter slab sau abject. Așadar, de ce nu puteți tolera acest defect minor? Mai mult, acest defect minor poate aduce mari beneficii pentru intrarea ta în viață. Sau se poate spune că unii oameni, deoarece au acest defect al umanității, această condiție înnăscută, sunt mai capabili să-L urmeze pe Dumnezeu din toată inima până la sfârșit. În cele din urmă, deoarece pot accepta adevărul, se supun lui Dumnezeu și au o inimă cu frică de Dumnezeu, sunt capabili să se elibereze de firile lor corupte și să primească mântuirea. Din această perspectivă, este o binecuvântare – oamenii n-ar trebui să refuze să fie inepți. Ce este atât de rău în a fi inept? Firea coruptă a unei persoane nu se va înrăutăți din cauza inepției. Dumnezeu nu va privi cu dispreț o persoană și nu va refuza să o mântuiască fiindcă este ineptă, nici inepția nu-i va afecta acceptarea adevărului sau mântuirea. Așadar, gândirea și punctul vostru de vedere trebuie să se schimbe – încă sunt destul de îndepărtate. Unii oameni spun: „Aș prefera să fiu o persoană rea decât o persoană ineptă. Cei inepți nu au perspective, sunt priviți cu dispreț de toată lumea și chiar se privesc cu dispreț pe ei înșiși. Este inutil să fii inept; să fii rău este minunat – poți să faci ce vrei, să hărțuiești pe oricine pare ușor de hărțuit și nimeni nu îndrăznește să se opună. Cât de splendid este să trăiești așa!” Ce beneficiu există în splendoare? Dacă prosperi și trăiești cu splendoare în lume, perspectivele și destinația ta vor fi distruse. Nu vei mai putea să vii înaintea lui Dumnezeu și nu te vei mai simți legat de El; Dumnezeu nu te va mai atrage, iar mediul de viață și de lucru din casa lui Dumnezeu nu te va mai atrage. Îl vei părăsi pe Dumnezeu și vei căuta un mediu de viață în care să-ți poți pune în aplicare punctele forte și să-ți realizezi valoarea. Casa lui Dumnezeu restricționează faptele rele ale oamenilor și nicio persoană rea nu poate să ajungă nicăieri sau să aibă o poziție fermă în casa Lui. Dacă îți plac oamenii răi și vrei să devii așa, mai poți rămâne în casa lui Dumnezeu? Mai devreme sau mai târziu, vei fi înlăturat. Nu doar că nu vei reuși să obții o destinație bună, dar, după moarte, vei primi și pedeapsa pentru răul pe care l-ai săvârșit. Prin urmare, deși inepția este un defect al umanității, nu este o fire coruptă, nici nu înseamnă că umanitatea cuiva este rea. Cine nu are câteva defecte? Inepția este exact ca în cazul oamenilor care se nasc bâlbâiți sau cu o înfățișare puțin urâtă – toate acestea sunt defecte înnăscute. Oamenii au culori diferite ale pielii – unii se nasc albi, alții se nasc cu pielea galbenă, iar alții se nasc cu pielea neagră. Aceasta este o condiție înnăscută. Cei cu pielea galbenă pot părea că nu sunt chiar sănătoși, având un ten nu tocmai grozav – acesta este un defect minor. Cei cu pielea neagră par mai robuști, însă nimeni nu vrea să aibă pielea neagră. Cei cu pielea albă sunt în general invidiați, dar, chiar și în rândul lor, unii simt că nu este bine să fie prea palizi și le place așadar să se bronzeze până capătă o culoare arămie, crezând că aceasta le conferă un aspect sănătos și le face pielea strălucitoare. Vezi, inepția este la fel ca diversele condiții înnăscute ale oamenilor – doar că este un tip de defect. Așadar, este o problemă majoră? (Nu.) Prin urmare, chiar dacă este un defect al umanității, această problemă nu-ți afectează acceptarea sau înțelegerea adevărului. Vă mai împotriviți, așadar, să fiți persoane inepte? (Nu ne mai împotrivim.) Veți continua să hărțuiți oameni inepți când îi vedeți? (Nu.) Îi hărțuiați destul de des, nu-i așa? Acum, când vedeți oameni inepți, îi veți mai privi cu dispreț și îi veți mai desconsidera? (Nu.) Dacă tu însuți ești inept, cu atât mai mult nu ar trebui să te privești cu dispreț. Dacă ești inept, atunci asta este – practică modul de a fi o persoană onestă conform cuvintelor lui Dumnezeu. Chiar dacă ești inept, ar trebui să fii onest și să nu fii înșelător. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii de acest fel. Ce-I place lui Dumnezeu? Nu este vorba de inepția ta, ci de faptul că ești dispus să fii o persoană onestă din cauza inepției tale; întrucât ești privit cu dispreț și nu ești pe placul oamenilor, te gândești cum să fii o persoană onestă pentru a-L face fericit și a-L mulțumi pe Dumnezeu și faci orice spune El. Astfel, inepția ta devine un beneficiu, nu-i așa? (Așa este.) S-a schimbat acum punctul vostru de vedere? (Da.) Desigur, nu toți oamenii inepți sunt neapărat capabili să accepte adevărul. Unii oameni, pe lângă faptul că au defectul inepției în umanitatea lor, au și probleme în ceea ce privește caracterul lor. Nu putem generaliza. Inepția nu este în sine o problemă majoră, dar trebuie să te uiți și cum este caracterul cuiva. Dacă cineva este înșelător sau are un caracter abject – dacă este nerușinat și cu pielea groasă, predispus să fie suspicios, sensibil, încăpățânat sau chiar are o fire feroce – atunci acel individ nu este bun. Așadar, oamenii inepți nu au neapărat un caracter bun. În regulă, aici se încheie discuția noastră despre inepție.

Următoarea manifestare este bunătatea. Această manifestare este o calitate a umanității. După ce am discutat atât de mult, am ajuns în sfârșit la o calitate a umanității; într-adevăr nu există multe calități ale umanității. Bunătatea este un tip de calitate a umanității. Întrucât este o calitate, trebuie să vorbim despre ea în detaliu, deoarece majoritatea oamenilor nu au manifestările puținelor calități ale umanității care pot fi întâlnite la oameni. Așadar, să aruncăm o privire; unde se află calitățile bunătății? (Bunătatea înseamnă că o persoană este relativ sinceră. Când se ocupă de lucruri, alții se simt relativ liniștiți. Persoana poartă o povară pentru a se ocupa bine de sarcinile care îi sunt încredințate.) (Oamenii buni la suflet au o conduită morală relativ bună, vor ține cont de alții și se vor gândi la alții.) Se vor gândi la alții – acesta este un stil nobil! Astfel de oameni sunt nobili, dar este bunătatea atât de nobilă? (Nu.) Bunătatea înseamnă pur și simplu că gândurile oamenilor nu sunt atât de complexe; sunt relativ simple, nefiind înșelătoare; aceștia sunt generoși, nu sunt duri față de alții și nu calculează câștigurile și pierderile personale atunci când se asociază cu alții. Când cineva îi insultă, sunt supărați o vreme, dar apoi își spun în sinea lor „Las-o baltă” și trec cu vederea. Când cineva le datorează bani de mult timp fără să-i dea înapoi, cugetă astfel: „Ar fi jenant să insist să plătească. În plus, are dificultăți, iar la vremea aceea, mă descurcam mai bine decât el. I-am împrumutat și cu asta gata. Voi considera că am dat un ajutor pentru săraci.” Vezi, gândurile lor sunt relativ mărinimoase și tolerante. De exemplu, când alții îi înțeleg greșit, nu se supără și nu-și iau singuri apărarea. Când alții îi judecă și îi numesc nesăbuiți, nu le pasă. Când își fac datoria, nu simt că este obositoare și fac lucruri pe care alții nu sunt dispuși să le facă. Cineva îi ridiculizează, spunând: „Toți ceilalți se odihnesc, tu de ce mai muncești?” Ei răspund: „Ce e rău în a face puțin mai mult? Nu mă epuizează. Poate munca să istovească cu adevărat pe cineva? Dacă alții nu o fac, lasă-i în pace. Din moment ce eu pot să o fac, voi face pur și simplu puțin mai mult.” Nu fac mare caz de astfel de chestiuni și iau inițiativa de a face lucrarea. Nu fac mare caz de câștiguri și pierderi, nici de reputație sau statut. Chiar și atunci când suferă ei înșiși pierderi, nu menționează acest lucru. Când alții întâmpină dificultăți, iau inițiativa de a ajuta. Ajutorul lor este lipsit de intenții și scopuri proprii, iar dacă alții vor să le răsplătească o favoare, simt că nu este mare lucru să ajute puțin și că este ceva ce ar trebui să facă. Chiar dacă alții nu le apreciază ajutorul după ce l-au oferit, nu fac mare caz de asemenea lucruri. Când vine momentul să-i ajute pe alții, tot vor ajuta. Sunt mulți oameni de acest fel? (Nu sunt mulți.) Nu sunt mulți oameni de acest fel. Chiar dacă sunt buni la suflet, au anumite limite în conduita proprie. De exemplu, unii indivizi vor mereu să profite de astfel de oameni, luându-i drept fraieri. După ce profită, spun câteva cuvinte plăcute pentru a-i linguși și, după un timp, profită din nou de ei. Când oamenii buni la suflet văd că aceste lucruri nu vor avea sfârșit, nu se agită din cauza lor, nu se ceartă și nu argumentează. În inima lor, știu că astfel de indivizi nu sunt buni și că nu este adecvat să se asocieze cu ei, așa că îi ignoră de atunci înainte. Cu toate acestea, nu-i judecă pe la spate. Cel mult, când cineva întreabă despre un individ de acest fel, ei spun: „Acelui individ îi place doar să profite de micile avantaje.” Nu exagerează și nici nu-i judecă pe oameni cu impetuozitate; pur și simplu vorbesc despre chestiunea în cauză. Umanitatea oamenilor buni la suflet este într-adevăr destul de bună. Calitatea lor este că nu se agită prea mult din cauza lucrurilor. Orice fac, nu acționează pe baza impetuozității, emoțiilor sau sentimentelor; fac doar ceea ce ar trebui să facă oamenii și își îndeplinesc responsabilitățile pe care oamenii ar trebui să le îndeplinească. În cadrul relațiilor interpersonale normale, fac ceea ce se cuvine să facă; își dau toată silința să facă orice pot face, străduindu-se să-i ajute pe alții, și o fac cu sinceritate și seriozitate. Unii dintre ei nici măcar nu caută recompense, gândindu-se: „Doar dau o mână de ajutor. Nu ai de ce să simți că-mi datorezi mare lucru și nici că nu mă vei putea răsplăti niciodată doar pentru că-mi datorezi atât, purtându-te mereu servil și exagerat de respectuos în fața mea. Nu este nevoie.” Astfel de oameni au cea mai bună umanitate dintre toți. Nu sunt înșelători, nici nu sunt duri față de alții. Au o inimă caldă și există o latură blândă în umanitatea lor. Fac tot ce sunt capabili să facă, nu acordă multă atenție câștigurilor și pierderilor personale și nu le pasă prea mult de recompense. Aceasta este o calitate a umanității. Priviți în jurul vostru și vedeți cine are astfel de calități. Dacă o persoană are un astfel de caracter, atunci poate fi considerată o persoană bună, o persoană decentă, în rândul omenirii corupte. Nu face mare caz de lucruri, nu este înșelătoare, nu este dură față de alții și îi ajută pe alții fără să caute profit. Este deosebit de tolerantă față de alții și foarte mărinimoasă în conduita personală. Ce înseamnă să fii foarte mărinimos? Înseamnă să nu te agiți la nesfârșit din cauza unor chestiuni triviale și să nu nutrești resentimente atunci când alții profită de tine. Aceasta se numește mărinimie și este o calitate importantă a umanității. Și bunătatea este o calitate, iar mărinimia este, la rândul ei, o calitate. Situația este diferită în cazul celor meschini, predispuși să fie suspicioși, sensibili și încăpățânați – acești oameni se agită la nesfârșit din cauza unor chestiuni triviale, se enervează cât ai zice pește, se umflă de furie, au o expresie înspăimântător de rece, ignoră pe oricine le vorbește și nu se gândesc decât cum să se răzbune pe alții. Oamenii normali nu ar trebui să aibă niciunul dintre aceste lucruri. Oamenii buni la suflet nu au acele chestiuni complicate în gândurile lor, nici nu au gânduri suspicioase despre alții. Tot ce au în inimă sunt lucruri pe care oamenii normali ar trebui să le aibă; se conformează în mod special conștiinței și rațiunii umanității, precum și standardului de a avea simțul dreptății și bunătate în umanitatea lor. Când te asociezi cu ei, ești foarte relaxat și simți că lucrurile sunt foarte simple – nu există atât de multe chestiuni supărătoare și nu este nevoie să te ferești de nimic. Nu ești nevoit să speculezi în legătură cu gândurile lor sau să te joci de-a ghicitul. Chiar dacă le faci rău accidental, nu ești nevoit să te îngrijorezi în privința consecințelor – desigur, nici nu trebuie să suporți vreo consecință. Atunci când ești furios, este posibil să devii impetuos și să le strigi câteva cuvinte dure, iar atunci și ei se ceartă cu tine și te contrazic, dar, după ceartă, nu-ți poartă pică, nici nu complotează împotriva ta și nu se răzbună pe tine. Nu trebuie să-ți faci griji că-ți vor face viața dificilă sau îți vor căuta nod în papură dacă dobândesc statut, nici nu trebuie să-ți faci griji că te vor viza fără motiv. Nu au astfel de lucruri în sinea lor – sunt chiar atât de simpli. Nu ar continua în niciun caz să aibă resentimente împotriva ta de atunci încolo. Odată ce chestiunea se încheie, s-a terminat. După aceea, te vor trata normal când îți vor vorbi. Chiar dacă au fost supărați la momentul respectiv și s-au certat cu tine, nu-ți vor purta pică după aceea. Știu că doar ai spus câteva cuvinte la nervi și pot înțelege următoarele: „Cine nu spune niște cuvinte dure când este furios? N-a fost intenționat. În plus, toată lumea are firi corupte, toți au momente când sunt într-o dispoziție proastă și toți sunt impetuoși. După aceea, atât timp cât toți se calmează, își recunosc greșelile și reflectează asupra faptului că au dezvăluit firi corupte și nu au acționat conform principiilor, este în regulă.” Te vor ierta, spre deosebire de oamenii răi, care te hărțuiesc neobosit și nu se vor opri până nu te vor distruge. În general, oamenii buni la suflet nu sunt înclinați spre răzbunare. Dacă faci ceva care îi jignește, s-ar putea să te urască uneori, dar nu ar încălca în niciun caz moralitatea umanității și nu ar folosi mijloace detestabile pentru a te chinui. Chiar dacă au firi corupte și ar putea să spună sau să facă anumite lucruri pe baza acelor firi corupte – cum ar fi să menționeze greșelile pe care le-ai făcut în trecut sau să te emondeze – nu ar inventa lucruri din senin și nu s-ar folosi de puterea pe care o dețin pentru a te ataca sau a se răzbuna pe tine. Chiar dacă vor să te atace sau să se răzbune pe tine și au acest tip de fire coruptă, întrucât umanitatea lor are calitatea bunătății, atunci când vor dori să se răzbune, vor fi înfrânați și vor putea să mențină lucrurile în limitele adecvate. Este deja destul de lăudabil dacă o ființă umană coruptă care are putere poată să atingă totuși acest nivel. Majoritatea oamenilor, dacă nu au această calitate, nu sunt capabili să ajungă nici măcar la acest grad de înfrânare și nu se pot abține să nu-i atace și să nu se răzbune pe alții.

Manifestarea sau dezvăluirea bunătății este o calitate a umanității. Într-o mare măsură, această calitate a umanității îi va înfrâna sau îi va îndemna pe oameni, dându-le posibilitatea de a obține un anumit grad de control și înfrânare atunci când le este dezvăluită firea coruptă. Dacă o astfel de persoană bună la suflet are înțelegere spirituală, poate înțelege și accepta adevărul, atunci această calitate a umanității sale îi poate da posibilitatea de a respecta mai strict adevărurile-principii atunci când privește oamenii și lucrurile și se comportă și acționează, nu-i așa? (Așa e.) O persoană vicleană, pe de altă parte, este mult mai abilă și este diferită de o persoană bună la suflet. După ce face ceva rău, nu doar că nu reflectează asupra ei, dar chiar își intensifică fapta rea și o duce până la capăt. Acest lucru o transformă într-un diavol, fiind complet opusă principiilor după care acționează o persoană bună la suflet. De exemplu, dacă cineva este o persoană bună și are această calitate a umanității, atunci când se ceartă cu tine, va vorbi pe baza faptelor. Nu va exagera, nu va inventa din senin lucruri negative despre tine, nu te va defăima și nu-ți va insulta integritatea fiindcă este furioasă pe tine. Categoric nu ar face astfel de lucruri. Când se ceartă cu tine, poate dezvălui o fire arogantă sau feroce, dar cuvintele pe care le rostește sunt categoric înfrânate de conștiința, rațiunea și umanitatea ei bună. În acest fel, la un anumit nivel, gradul de rău pe care ți-l face este redus. Oamenii răi, însă, sunt lipsiți de aspectul bun al umanității. Cum se ceartă oamenii răi? „Ești o cățea, o prostituată! Îți insult opt generații de strămoși și îți blestem opt generații de strămoși!” Vor spune tot soiul de lucruri dure și răuvoitoare. Așa sunt oamenii răi – caracterul lor este abject. Unii oameni cu un caracter abject nu-și bazează insultele pe fapte. De ce nu le bazează pe fapte? Pentru că le lipsește conștiința și nu îndeplinesc standardele conștiinței. Când îi insultă pe alții, nu sunt înfrânați de conștiința lor. Aruncă vorbe de ocară în mod nechibzuit, spunând orice insultă le trece prin minte. Orice cuvinte le pot vărsa ura, îți pot răni profund inima și te pot înnebuni de mânie – acelea sunt cuvintele pe care le vor rosti. Practic, insultele lor te pot înfuria până la moarte. Astfel de oameni nu au deloc bunătate în inimile lor și sunt plini de rea-voință. Oamenii răi dezvăluie în primul rând aroganță și ferocitate, aceste două tipuri de firi. În esență, cuvintele pe care le proferează conțin blesteme, sunt pline de rea-voința Satanei și au suficientă putere distructivă; pot chiar să profereze cele mai răuvoitoare cuvinte de blestem. Dacă ai umanitate sau dacă umanitatea ta este bună, nu poți rosti astfel de insulte; mai mult, nu poți inventa lucruri din senin. Aceasta deoarece ai simțul conștiinței și raționalitate, iar aspectul de a fi binevoitor și bun la suflet din conștiința ta te înfrânează și te controlează în mare măsură, așa încât îți este imposibil să rostești astfel de insulte. Când cineva te insultă, te enervezi și vrei să-i insulți opt generații de strămoși și să-l blestemi, spunând că ar trebui să meargă în iad, dar cugeți: „Cu ce drept să-l blestem? Nu sunt Dumnezeu și nu am ultimul cuvânt.” În plus, vrei să-l insulți la rândul tău folosind cuvinte vulgare, dar te gândești mai bine: „Dacă folosesc cuvinte vulgare, chiar și eu voi fi dezgustat – ce vor crede oamenii din jurul meu despre mine? N-ar însemna că nu am integritate sau demnitate? Nu m-aș comporta ca o scorpie? Nu voi fi genul acela de persoană.” Nu te poți hotărî să-l insulți. Așadar, într-o mare măsură, vorbirea îți este înfrânată, iar ceea ce ești capabil să spui este foarte limitat. Cel mult, ai putea spune: „Ești Satana, firea ta coruptă este gravă, nu poți dobândi mântuirea și Dumnezeu nu te place.” Ai putea să spui cel mult câteva lucruri de acest fel, dar apoi te gândești mai bine: „Nu eu decid dacă lui Dumnezeu nu-I place de cineva”, așa că ești lipsit de încredere când spui asta. Când cineva te insultă și te blestemă, spunându-ți să te duci în al optsprezecelea cerc al iadului, îți spui în sinea ta: „Să blestemi pe cineva, spunându-i să se ducă în al optsprezecelea cerc al iadului – sunt cuvinte mult prea dure! N-aș putea spune așa ceva. Trebuie să fiu mai blând cu vorbele mele!” De ce ești capabil să ai aceste gânduri? Pentru că lucrurile care există în umanitatea ta sunt diferite de cele ale oamenilor răi. Dacă ești bun la suflet și binevoitor și ai conștiință și rațiune, cuvintele pe care le spui vor fi foarte raționale. Ai putea, în limitele conștiinței tale, să spui niște cuvinte mânioase sau să lași să-ți scape niște cuvinte grele, dar, după ce le spui, te simți foarte supărat și nu ai rănit cu adevărat cealaltă persoană – cuvintele tale nu au putere distructivă. Oamenii răi devin cu atât mai încântați cu cât îi insultă mai mult pe alții, în timp ce tu te superi cu atât mai mult cu cât îi insulți mai mult pe alții – îți spui în sinea ta: „Las-o baltă. Este inutil și lipsit de sens să mă cobor la același nivel ca un astfel de personaj detestabil și un om rău. Nu mă voi mai certa cu el.” Să te cerți cu o persoană rea este la fel de complet lipsit de eficiență ca și cum ai încerca să vorbești despre adevăr cu Satana. Nu este nevoie să te cerți cu ea sau să te agiți din cauza lucrurilor. Pur și simplu păstrează distanța față de astfel de oameni în viitor. Te-ai gândi să le faci rău? Te-ai gândi să te răzbuni pe ei și să găsești o ocazie de a le da o lecție? Nu ai o astfel de inimă crudă. Doar îți spui în continuare: „Las-o baltă. Câteva insulte din partea lor nu mi-au provocat nicio pierdere; nu mă voi agita din cauza lor.” Unii oameni chiar se consolează spunând: „Oricum, Dumnezeu nu m-a blestemat. Blestemele lor nu au niciun efect.” De fapt, pentru că ai conștiință și rațiune și ești bun la suflet și binevoitor în umanitatea ta, pur și simplu nu poți rosti acele insulte. Le consideri murdare și înjositoare. Dacă acele cuvinte ți-ar ieși pe gură, ai simți că sunt împotriva conștiinței tale. Mai ales când vine vorba de invenții sau de chestiuni nefondate, cu atât mai mult nu le poți rosti. Faptul că nu le poți rosti este, pentru tine, o protecție. Cuvintele lor au o mare putere distructivă și ți-au făcut rău – aceasta este fapta lor rea. Cum a apărut această faptă rea? Pentru că umanitatea lor conține aspecte abjecte. Când au conflicte sau dispute cu tine, firea lor coruptă se extinde nemărginit și te pot blestema fără nicio reținere. Au acest tip de caracter abject, așa că, în mod firesc, dezvăluie o fire coruptă. Pe de altă parte, dacă tu ești o persoană bună la suflet și binevoitoare, cu conștiință, rațiune și umanitate, în acest tip de situație, nu doar că nu ai da frâu liber firii tale corupte, dar, într-o mare măsură, umanitatea ta ar înfrâna dezvăluirea firii tale corupte. Acest lucru este extrem de benefic pentru tine. La suprafață, pare că ai suferit o pierdere, că ești dezavantajat și că nu poți învinge într-o ceartă, devenind bătaia de joc a altora. De fapt, umanitatea ta te-a protejat, împiedicându-te să comiți rău, să faci lucruri pe care Dumnezeu nu le consideră plăcute sau să spui cuvinte pe care Dumnezeu nu le consideră plăcute. Nu te-a protejat astfel acest lucru într-o oarecare măsură? (Ba da.) Această calitate a umanității te-a protejat în mare măsură, împiedicându-te să faci în continuare lucruri pe care Dumnezeu nu le consideră plăcute sau pe care le detestă ori să spui cuvinte pe care Dumnezeu le detestă și le condamnă, atunci când dezvălui o fire coruptă. Deși acest lucru nu poate fi considerat o faptă bună, cel puțin nu ai făcut rău. Ceea ce ai făcut în această situație nu va fi condamnat și nici nu vei fi pedepsit din această cauză. În schimb, oamenii răi nu vor fi doar condamnați, ci și pedepsiți pentru lucrurile pe care le fac sub dominația caracterului lor abject. Vor trebui să suporte consecințele și să-și asume responsabilitatea. Prin urmare, oamenii care au diverse calități în umanitatea lor pot părea că-și pierd reputația, statutul și demnitatea în anumite privințe și, în special, că pierd ocazia de a lua inițiativa de a-și argumenta raționamentul, dar aceasta nu înseamnă că suferă o pierdere. Unii spun: „Dacă nu suferă o pierdere, înseamnă că profită de un avantaj?” Nu poate fi evaluat drept a suferi pierderi sau a profita de un avantaj. Așadar, cum ar trebui evaluat? Ar trebui evaluat astfel: într-o anumită situație nu contează dacă suferi o pierdere; cheia este că poți obține un beneficiu din ea. În această situație, calitățile umanității tale sunt cele care ți-au protejat comportamentul, împiedicându-te să faci rău și asigurând că nu ești condamnat de Dumnezeu. Nu este acesta un beneficiu câștigat? Acum este imposibil să înduri o pedeapsă deoarece ai făcut rău. Nu este acesta un lucru bun pentru tine? (Ba da.) Chiar dacă nu este o faptă bună pe care ai săvârșit-o în mod activ, nici nu este o acțiune de respectare activă a adevărurilor-principii, în cadrul faptului că ai calități în umanitatea ta, ai făcut ceva care nu încalcă adevărurile-principii. În acest fel, ești protejat. Deși acest lucru nu va fi ținut minte, cel puțin nu este condamnat. Și, astfel, nu este nevoie să suporți nicio responsabilitate sau să înduri pedeapsa. Nu este un lucru bun? (Ba da.) În timp ce-L urmezi pe Dumnezeu, indiferent dacă faptele tale se conformează adevărului și indiferent cum le consideră Dumnezeu, cel puțin ai conștiința curată. Chiar dacă Dumnezeu nu-Și amintește acest lucru, ar trebui măcar să eviți să fii condamnat de Dumnezeu sau să-L faci să te urască. Acesta este principiul elementar pe care ar trebui să-l urmezi. Nu sunt calitățile umanității foarte importante pentru oameni? (Ba da.) Așadar, nu te simți în permanență reticent doar pentru că ești de părere că unele calități ale umanității te fac nepopular în rândul oamenilor, că vei rata mereu ocazia de a profita sau de a obține beneficii, iar alții vor profita de toate avantajele, în timp ce tu vei fi mereu cel care va suferi pierderi. Ce este atât de rău în a suferi o pierdere? Cel puțin, te bucuri de ceea ce ți-a dat Dumnezeu inițial, neprofitând de ceea ce aparține altora. Dacă profiți, nu este corect – înseamnă că ai luat din partea altora. Dacă iei ceea ce nu-ți aparține, vei fi condamnat de Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să facă lucruri care sunt condamnate de Dumnezeu. Unii spun: „Nu știu ce fel de acțiuni ar trebui să fac și care vor fi ținute minte de Dumnezeu.” Dar știi care acțiuni sunt condamnate de Dumnezeu? Dacă știi, ar trebui cel puțin să respecți această limită: nu face lucruri care sunt condamnate de Dumnezeu. Înțelegi? (Da.) Acum că am discutat mai mult despre aceste chestiuni, ar trebui să înțelegi.

Calitatea bunătății din cadrul umanității lipsește la majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, dacă cineva are cu adevărat această calitate, atunci este într-adevăr o persoană bună în rândul omenirii corupte – astfel de oameni sunt foarte rari. Dacă ai cu adevărat această calitate, Dumnezeu te va binecuvânta și îți va arăta har la fiecare pas. În termeni umani, înseamnă că Dumnezeu va avea grijă de tine la fiecare pas. Cum are grijă de tine? Grija lui Dumnezeu pentru tine constă în faptul că, deși te gândești mereu la alții și renunți la propriile interese, iar alții profită de tine, ei nu pot primi binecuvântările lui Dumnezeu. Pot trăi doar profitând de alții și vor trebui să plătească înapoi în viața următoare. În schimb, tu trăiești prin binecuvântările lui Dumnezeu. Deși alții pot profita de tine, în realitate, nu pierzi nimic. Spune-Mi, este un lucru bun? (Da.) Vezi, cei buni la suflet par, din exterior, să sufere mereu pierderi. Oamenii îi consideră simpli și onești, așa că profită mereu de ei când vorbesc și acționează, tratându-i ca pe niște neghiobi, hărțuindu-i, obținând atât bani, cât și beneficii de pe urma lor și punând stăpânire pe multe dintre bunurile lor. Dar vezi cumva ca oamenilor buni la suflet să le lipsească ceva? Nu le lipsește nimic. Li se oferă din belșug de toate. Când fac lucruri, au inteligență și înțelepciune și nu se îngrijorează. Indiferent ce datorie le atribuie casa lui Dumnezeu, ei nu se agită din cauza câștigurilor și pierderilor, nici nu se luptă și nu concurează. Pur și simplu fac orice li se cere să facă. Indiferent de sarcină, rareori comit greșeli. Chiar dacă apar probleme minore ocazionale sau mici erori, acestea nu sunt intenționate. Se implică din toată inima în ceea ce fac, depășesc nivelul minim în ceea ce privește conștiința și rațiunea lor și pot accepta scrutarea lui Dumnezeu. Prin urmare, astfel de oameni pot primi binecuvântările Sale. Din moment ce știi că bunătatea este o calitate a umanității, ar trebui să tinzi către aceasta în conduita ta? (Da.) Nu te agita din cauza problemelor minore și nu fi ca un ghimpe atât de ascuțit, încât nimeni să nu îndrăznească să se apropie de tine sau să te provoace – nu fi o persoană de acel tip. Dacă alții profită puțin de tine, nu simți mereu că te hărțuiesc. Ce e așa rău în a fi puțin mai simplu și mai onest? Unii oameni sunt exagerat de vicleni și vor mereu să demonstreze că nu sunt stupizi, spunând: „Nu mă lua drept prost. Am minte! Îmi dau seama cine nu mă place sau cine mă tratează urât. Îmi dau seama cine mă privește cu dispreț și cine rostește cuvinte pline de sarcasm sau de înțepături ascunse.” Este inutil să poți vedea și auzi astfel de lucruri. Este doar istețime meschină și viclenie. Faptul că ai acest strop de viclenie nu înseamnă că ai înțelepciune sau că ești cu adevărat inteligent. Dimpotrivă, oamenii te vor privi cu dispreț, fiindcă până și animalele au acest tip de viclenie și aceste gânduri meschine. De ce spun asta? Toți cei care intră îndeaproape în contact cu animalele știu acest lucru: chiar și animalele mici pot înțelege când spui lucruri plăcute sau neplăcute despre ele. De exemplu, dacă un câine te aude spunând cuvinte neplăcute, se va întrista imediat, dar își dă seama și dacă spui niște cuvinte evident plăcute. Dacă oamenii se folosesc mereu de lucruri pe care le au până și animalele mici pentru a se evalua, nu le degradează asta atributul de ființe umane? Coborând standardul de evaluare a omenirii create, te devalorizezi pe tine însuți. Nu spune mereu lucruri precum: „Nu mă considera stupid și nu mă trata ca pe un copil de trei ani. Dacă îmi dai mămăligă, sigur nu o voi mânca; adu-mi în schimb găluște. Cine nu știe că găluștele sunt delicioase?” Nu folosi astfel de cuvinte stupide pentru a încerca să demonstrezi că nu ești stupid. Dacă într-adevăr nu ești stupid, străduiește-te să atingi standardele umanității. Ce ar trebui să fie prezent în conștiința și rațiunea oamenilor, care sunt manifestările calităților umanității, care sunt manifestările neajunsurilor umanității și ale caracterului slab – ai părtășie despre aceste aspecte și înțelege-le. Ai puțină părtășie despre ceea ce ar trebui să aibă oamenii în umanitatea lor și ceea ce ar trebui să aibă omenirea creată, apoi străduiește-te și muncește din greu pentru a dobândi aceste lucruri. Nu-ți va crește astfel valoarea personală? Vei ajunge vreodată undeva comparându-ți întruna inteligența cu cea a unui copil de trei ani? Te poți maturiza vreodată așa? Un copil de trei ani spune: „Pot să beau lapte dintr-un biberon de plastic”, iar tu spui: „Pot să beau dintr-un recipient de sticlă și nu mă tem că mă ard la mâini”. Copilul de trei ani spune: „Pot să deosebesc stângul de dreptul când îmi pun pantofii”, iar tu spui: „Pot să deosebesc fața de spate când mă îmbrac cu un pulover. Poți să faci asta?” Vei ajunge vreodată undeva în felul acesta? Dacă inteligența, caracterul și diversele abilități pe care ar trebui să le aibă umanitatea ta rămân blocate la stadiul unui copil de trei ani sau al unui minor, îți va fi foarte greu să devii o persoană matură sau să te trateze alții ca pe un adult. Cum poți face ca alții să te trateze ca pe un adult? Trebuie să faci lucrurile pe care ar trebui să le facă adulții și lucrurile pe care ar trebui să le facă ființele umane create. Trebuie să ai umanitatea pe care se cuvine să o aibă ființele umane create. Ce ar trebui să aibă, cel puțin, această umanitate? Conștiință, rațiune și diverse aspecte ale unui caracter bun. În acest fel, te vei îmbunătăți treptat și vei face progrese în ceea ce privește defectele și problemele umanității tale. Atunci, va deveni mult mai ușor să intri în adevăr și vor exista mai puține obstacole.

Calitatea bunătății din cadrul umanității este destul de rară și majoritatea oamenilor nu o au. Așadar, cum poate să obțină cineva această calitate? Când nu înțelegi niciun adevăr, este foarte dificil să ai această calitate a umanității și să fii o astfel de persoană. Totuși, odată ce înțelegi unele adevăruri, vei avea o cale de a deveni o astfel de persoană și vei avea speranța de a realiza acest lucru. Cât despre întrebarea dacă poți să o dobândești și dacă obții în cele din urmă rezultate, aceasta depinde dacă poți să câștigi adevărul și să ai intrare în viață. Cum ar trebui să practici pentru a dobândi această calitate? Indiferent ce îți face sau îți spune cineva, nu trata pe baza impetuozității sau a emoțiilor. Nu analiza care sunt intențiile sale față de tine, cât de mult rău ți-a provocat personal sau cât de mult ți-a afectat reputația. Nu trata niciuna dintre aceste chestiuni pe baza minții tale, a voinței umane sau a filosofiilor tale pentru interacțiuni lumești. Cum ar trebui să le tratezi, atunci? Tratează toate lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărurilor-principii. Străduiește-te să te asiguri că în fiecare mediu și când te confrunți cu fiecare persoană, indiferent dacă vorbești cu ea, te asociezi cu ea sau tratezi o anumită chestiune, cauți adevărurile-principii și acționezi conform lor. Această abordare va avea, într-o mare măsură, un efect de optimizare asupra umanității tale. Cu alte cuvinte, va oferi un anumit grad de sprijin pentru conștiința și rațiunea umanității tale, ajutându-te să dezvolți simțul dreptății și dându-ți posibilitatea să privești oamenii și lucrurile din poziția și perspectiva corecte. Aceasta se numește optimizare. Optimizarea înseamnă să-ți transformi umanitatea din slabă inițial în bună, făcând-o normală. Așadar, cum a apărut umanitatea ta inițială slabă? A fost rezultatul influenței și dominației firilor corupte. Acum, dacă te comporți și acționezi pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărurilor-principii, atunci când acționezi, umanitatea ta va fi influențată într-o mare măsură de cuvintele lui Dumnezeu și de adevăr. Această influență se numește optimizare. Desigur, această optimizare nu înseamnă că umanitatea ta se va schimba și caracterul tău va deveni nobil prin intermediul unui singur eveniment. În schimb, aceasta provine din practicarea și experimentarea adoptării cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului drept criteriile, stilul și direcția ta de acțiune pe o perioadă lungă de timp, în care vei înțelege tot mai mult adevărul și vei gestiona chestiunile respectând tot mai mult principiile. În acest fel, umanitatea ta se va schimba treptat și va evolua într-o direcție pozitivă. Vei dezvolta tot mai mult simțul conștiinței, vei deveni tot mai blând și vei avea tot mai mult simțul dreptății. Rațiunea ta va deveni tot mai normală, nu vei mai acționa pe baza impetuozității și nu vei mai fi impulsiv. Astfel, într-o mare măsură, înfrânarea pe care umanitatea ta o are asupra firii tale corupte va deveni tot mai puternică. Pe baza unei astfel de condiții a umanității, înfrânarea asupra dezvăluirilor firilor tale corupte se va consolida tot mai mult și va deveni tot mai puternică. Dezvăluirile firilor tale corupte se vor diminua astfel din ce în ce mai mult, iar gradul lor va deveni tot mai superficial. Acțiunile pe care le întreprinzi sau punctele de vedere pe care le dezvălui vor fi tot mai conforme cu lucrurile pozitive și cu adevărurile-principii. Acest tip de fenomen, acest tip de dezvăluire, arată că viața unei persoane cunoaște o transformare. Mai exact, dacă privești oamenii și lucrurile și te comporți și acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu, umanitatea ta va deveni tot mai normală, iar dezvăluirile firilor tale corupte se vor diminua din ce în ce mai mult. Treptat, te vei elibera de firea ta coruptă. Acesta este un ciclu pozitiv. În schimb, dacă privești oamenii și lucrurile și te comporți și acționezi conform logicii Satanei, atunci, într-o mare măsură, umanitatea îți va fi mânjită și degradată. Firea ta coruptă se va amplifica tot mai mult și va deveni tot mai gravă. Acesta este un cerc vicios. A privi oamenii și lucrurile, a te comporta și a acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu este un ciclu pozitiv. A privi oamenii și lucrurile, a te comporta și a acționa conform logicii Satanei nu te poate conduce decât să te învârți la nesfârșit în viața și în cadrul unui cerc vicios, fără să te poți elibera vreodată. Dacă vrei să intri într-un ciclu pozitiv, cea mai simplă și mai directă abordare este să începi să reflectezi asupra ta și să te înțelegi pe tine însuți, pornind de la defectele umanității tale și de la dezvăluirile tale de corupție, rezolvându-ți firile corupte folosind cuvintele lui Dumnezeu și adevărurile-principii drept bază, obținând astfel rezultatul de a putea practica adevărul și de a te supune lui Dumnezeu. În acest fel, viața ta va intra într-un ciclu pozitiv, umanitatea ta va deveni tot mai normală, iar firile tale corupte vor fi treptat transformate și alungate. Acesta este procesul de intrare în viață și, de asemenea, este procesul necesar pentru a te elibera de firile corupte și a dobândi mântuirea. Desigur, aceasta este și o cale de intrare. Defectele și neajunsurile umanității, precum și problemele caracterului abject și ale lipsei de integritate, pe care le-am discutat – dacă identifici aceste probleme la tine însuți, ar trebui să cauți adevărul pentru a le rezolva. Apoi, înlocuiește-le practicând cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. În acest fel, vei intra într-un ciclu pozitiv. În cele din urmă, ceea ce câștigi nu este doar o transformare a umanității, ci și alungarea firilor tale corupte. Fundația firilor tale corupte, pe care te bazezi pentru supraviețuire, va fi transformată. Dacă practici în acest fel, vei avea speranța de a dobândi mântuirea. Dar dacă nu cauți sau nu practici adevărul în acest fel și te gândești în sinea ta: „Spui că sunt meschin, că am defecte și neajunsuri în umanitatea mea, cum ar fi faptul că sunt încăpățânat, nerușinat și cu pielea groasă și predispus să fiu suspicios. Ei bine, pur și simplu așa sunt și așa voi trăi. Nu mă voi schimba. Spune orice vrei! Oricum, pur și simplu nu vreau să sufăr pierderi. Atât timp cât pot să profit de avantaje, sunt în regulă!” – dacă acestea sunt gândurile și punctele tale de vedere, atunci, din păcate, vei cădea în spirala îngrozitoare a unui cerc vicios, din care nu vei putea ieși nicicând. Care va fi consecința finală? Va fi una pe care probabil nu vrei să o vezi: firile tale corupte vor fi pentru totdeauna viața ta. Te vor lega strâns toată viața, devenind profund înrădăcinate în gândurile tale și în adâncurile sufletului tău și îți va fi imposibil să te eliberezi de ele. Ce înseamnă că îți va fi imposibil să te eliberezi de ele? Înseamnă că nu ai nicio speranță de a dobândi mântuirea și că nu ai parte de destinația pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru omenire. Aceasta este consecința. Dacă nu vrei să vezi această consecință, începe să intri și să practici pe calea pe care am descris-o și obține un ciclu pozitiv; și, în cele din urmă, vei culege cu siguranță roade. Înțelegi? (Da.)

Deși nu am abordat multe subiecte diferite în părtășia de astăzi, am discutat mult conținut. Să încheiem aici părtășia de astăzi. Vom continua mai târziu să avem părtășie despre alte subiecte și alt conținut. La revedere!

2 decembrie 2023