Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Uitați-vă la liderii fiecărei confesiuni – toți sunt aroganți și neprihăniți de sine, iar interpretările lor privind Biblia sunt în afara contextului și sunt ghidate de propriile noțiuni și închipuiri. Toți se bazează pe talente și erudiție pentru a-și face lucrarea. Oare, dacă nu ar putea predica deloc, i-ar urma acei oameni? Ei posedă, la urma urmei, ceva cunoaștere și pot predica despre vreo doctrină sau știu cum să-i convingă pe alții și cum să se folosească de unele trucuri. Le folosesc pentru a-i înșela și a-i aduce pe oameni înaintea lor. Acei oameni cred în Dumnezeu cu numele, dar, în realitate, ei își urmează liderii. Când întâlnesc pe cineva care predică adevărata cale, unii dintre ei spun: „Trebuie să-l consultăm pe liderul nostru cu privire la credință”. Vedeți cum oamenii încă au nevoie de acordul și aprobarea celorlalți când cred în Dumnezeu și acceptă adevărata cale – nu este aceasta o problemă? Atunci, ce au devenit acei lideri? Nu au devenit ei farisei, păstori falși, antihriști și obstacole pentru acceptarea de către oameni a adevăratei căi?

– Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Oricine nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu e cineva care I se împotrivește, iar cineva care a ajuns să înțeleagă scopul lucrării lui Dumnezeu, dar încă nu caută să-L mulțumească pe Dumnezeu, va fi cu atât mai mult socotit un adversar al lui Dumnezeu. Există cei care citesc Biblia în bisericile mari și o recită cât e ziua de lungă și, totuși, niciunul dintre ei nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu. Niciunul dintre ei nu e capabil să-L cunoască pe Dumnezeu; cu atât mai puțin poate vreunul dintre ei să fie în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Sunt cu toții oameni fără valoare, ticăloși, fiecare crezându-se la înălțime ca să-I dea lecții lui Dumnezeu. Ei I se împotrivesc voit lui Dumnezeu chiar și în timp ce Îi poartă stindardul. Pretinzând credința în Dumnezeu, ei tot mănâncă trupul și beau sângele omului. Toți oamenii ca aceștia sunt diavoli care devorează sufletul omului, demoni șefi care intenționat stau în calea celor ce încearcă să umble pe calea cea dreaptă, și obstacole care îi împiedică pe cei ce Îl caută pe Dumnezeu. Pot părea să aibă „o constituție zdravănă”, dar cum să știe adepții lor că ei nu sunt alții decât antihriști care îi conduc pe oameni să se împotrivească lui Dumnezeu? Cum să știe adepții lor că aceștia sunt diavoli vii dedicați devorării sufletelor umane? Aceia care se stimează nespus în prezența lui Dumnezeu sunt cei mai abjecți dintre oameni, în timp ce aceia care se cred modești sunt cei mai onorați. Și aceia care cred că ei cunosc lucrarea lui Dumnezeu și care, mai mult, sunt în stare să proclame altora lucrarea lui Dumnezeu în sunet de fanfară chiar în timp ce se uită direct la El – aceștia sunt cei mai ignoranți oameni. Astfel de oameni sunt fără mărturia lui Dumnezeu, aroganți și plini de îngâmfare. Aceia care cred că au prea puțină cunoaștere de Dumnezeu, în ciuda faptului că au experiență reală și cunoștințe practice despre El, sunt cei mai iubiți de El. Doar astfel de oameni au o mărturie adevărată și sunt cu adevărat capabili să fie desăvârșiți de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu”

De vreme ce crezi în Dumnezeu, trebuie să-ți pui credința în toate cuvintele lui Dumnezeu și în toată lucrarea Lui. Cu alte cuvinte, din moment ce crezi în Dumnezeu, trebuie să asculți de El. Dacă nu ești în stare să faci acest lucru, atunci nu contează dacă tu crezi în Dumnezeu sau nu. Dacă ai crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și totuși nu ai ascultat de El niciodată și nu accepți întregimea cuvintelor Lui, și ceri în schimb ca Dumnezeu să ți Se supună ție și să acționeze conform noțiunilor tale, atunci ești cel mai răzvrătit dintre toți și ești un non-credincios. Cum ar putea astfel de oameni să reușească să se supună lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu care nu se conformează noțiunilor omului? Cei mai răzvrătiți dintre toți sunt cei care intenționat Îl sfidează pe Dumnezeu și I se împotrivesc. Ei sunt dușmanii lui Dumnezeu, antihriștii. Ei au mereu o atitudine de ostilitate față de noua lucrare a lui Dumnezeu; nu au niciodată nici cea mai mică înclinație de a se supune și nici nu s-au supus ori s-au smerit vreodată de bunăvoie. Ei se înalță pe sine înaintea altora și nu se supun niciodată nimănui. Înaintea lui Dumnezeu, se consideră cei mai buni la predicarea cuvântului și cei mai pricepuți la a lucra asupra altora. Ei nu renunță niciodată la „averile” din posesia lor, ci le consideră niște moșteniri de familie pentru închinare, pentru a predica altora despre ele și le folosesc pentru a ține prelegeri acelor nesăbuiți care îi idolatrizează. Există într-adevăr un anumit număr de oameni ca aceștia în biserici. Se poate spune că ei sunt „eroi neîmblânziți”, care, generație după generație, poposesc în casa lui Dumnezeu. Ei pretind că predicarea cuvântului (doctrinei) este datoria lor supremă. An de an și generație după generație, aceștia își practică, impunând cu tărie, datoria lor „sacră și inviolabilă”. Nimeni nu îndrăznește să-i atingă; nici o singură persoană nu îndrăznește să le reproșeze deschis. Ei devin „împărați” în casa lui Dumnezeu, alergând frenetic pe măsură ce îi tiranizează pe ceilalți din epocă în epocă. Această ceată de diavoli caută să se unească și să-Mi distrugă lucrarea; cum pot permite acestor diavoli vii să existe în fața ochilor Mei? Nici măcar cei care sunt ascultători doar pe jumătate nu pot să continue până la capăt, cu atât mai puțin acești tirani fără cea mai neînsemnată urmă de ascultare în inimile lor! Lucrarea lui Dumnezeu nu este câștigată de om cu ușurință. Chiar și folosindu-și toată puterea pe care o au, oameni pot să câștige doar o părticică din ea, permițându-le în cele din urmă să fie desăvârșiți. Ce se întâmplă atunci cu copiii arhanghelului care caută să distrugă lucrarea lui Dumnezeu? Nu au ei oare o speranță și mai mică de a fi câștigați de Dumnezeu?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu”

Ești în stare să vorbești despre atâta cunoaștere cât nisip este pe plajă și, totuși, nimic din ce zici nu conține vreo cale adevărată. Făcând asta, nu încerci să-i păcălești pe oameni? Nu cumva te dai degeaba în spectacol, fără să fii susținut de ceva esențial? Un astfel de comportament este dăunător pentru oameni! Cu cât mai avansată și mai lipsită de realitate este teoria, cu atât este mai incapabilă să-i ducă pe oameni către realitate; cu cât mai avansată este teoria, cu atât mai mult te face să-L sfidezi pe Dumnezeu și să I te opui. Nu împodobi teoria spirituală – nu are niciun rost! Unii oameni vorbesc despre teoria spirituală de zeci de ani și au devenit giganți ai spiritualității, dar, în cele din urmă, tot nu reușesc să intre în realitatea adevărului. Pentru că nu au practicat sau experimentat cuvintele lui Dumnezeu, ei nu au principii sau căi de practică. Astfel de oameni sunt ei înșiși lipsiți de realitatea adevărului, așadar, cum pot să-i aducă pe alții pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu? Ei nu pot decât să ducă oamenii pe căi greșite. Nu le dăunează acest lucru altora și lor înșiși? Cel puțin, trebuie să fii capabil să rezolvi probleme reale care sunt chiar în fața ta. Adică, trebuie să fii capabil să practici și să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu și să pui adevărul în practică. Numai aceasta reprezintă ascultare de Dumnezeu. Numai când ai intrat în viață ești calificat să lucrezi pentru Dumnezeu și numai atunci când te sacrifici cu sinceritate pentru Dumnezeu poți fi aprobat de El. Nu face întotdeauna declarații grandioase și nu vorbi despre teorii prețioase; asta nu este real. Pontificarea teoriei spirituale pentru a-i face pe oameni să te admire nu înseamnă a mărturisi pentru Dumnezeu, ci, mai degrabă, a te etala. Nu aduce absolut niciun beneficiu pentru oameni și nu îi edifică și îi poate determina cu ușurință să se închine teoriei spirituale și să nu se concentreze pe practicarea adevărului – și nu înseamnă asta a-i duce pe oameni pe căi greșite? Continuarea în acest fel va da naștere la numeroase teorii și reguli goale care vor constrânge și vor prinde în capcană oamenii; este cu adevărat rușinos.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Concentrează-te mai mult asupra realității”

Care a fost manifestarea principală a ipocriziei fariseilor? Ei doar s-au cufundat în Scriptură și nu au căutat adevărul. Când au citit cuvintele lui Dumnezeu, nu s-au rugat și nu au căutat; în schimb, au studiat cuvintele lui Dumnezeu, au studiat ceea ce a spus și a făcut Dumnezeu și, astfel, au transformat cuvintele Sale într-un fel de teorie, într-o doctrină pe care au predat-o altora. Iată ce înseamnă a se cufunda în cuvintele lui Dumnezeu. Deci, de ce au făcut asta? În ce anume s-au cufundat? În ochii lor, acestea nu erau cuvintele lui Dumnezeu, nu erau expresiile lui Dumnezeu, cu atât mai puțin erau adevărul, ci mai degrabă o formă de erudiție. O astfel de erudiție, în ochii lor, ar trebui transmisă, ar trebui răspândită, și numai asta ar fi însemnat a răspândi calea lui Dumnezeu și Evanghelia. Asta e ceea ce ei numeau „a predica”, iar predica pe care o țineau era teologie.

[…] Fariseii au tratat teologia și teoria pe care o stăpâneau ca pe un fel de cunoaștere, ca pe un instrument pentru a condamna oamenii și a măsura dacă aveau dreptate sau greșeau. Au folosit-o chiar pe Domnul Isus – așa a fost condamnat Domnul Isus. Aprecierea lor asupra oamenilor și modul în care i-au tratat nu s-au bazat niciodată pe esența acestora sau pe faptul dacă ceea ce spuneau era corect sau greșit, cu atât mai puțin pe sursa sau proveniența cuvintelor lor. Ei doar au condamnat și au măsurat oamenii pe baza unor cuvinte și doctrine neclintite pe care le stăpâneau. Și astfel, chiar dacă acești farisei știau că ceea ce a făcut Domnul Isus nu era un păcat și nu încălca legea, ei tot L-au condamnat, întrucât ceea ce a spus Domnul Isus părea să fie în contradicție cu cunoștințele și erudiția pe care le stăpâneau și cu teoria teologică pe care o expuneau. Iar fariseii pur și simplu nu și-au slăbit strânsoarea asupra acestor cuvinte și fraze, s-au agățat de această cunoaștere și nu au renunțat la ea. Care a fost singurul rezultat posibil în cele din urmă? Ei nu au recunoscut că Domnul Isus era Mesia care avea să vină sau că exista adevăr în ceea ce a spus Domnul Isus, cu atât mai puțin că ceea ce a făcut Domnul Isus era în concordanță cu adevărul. Au găsit câteva acuzații neîntemeiate cu care să-L condamne pe Domnul Isus – dar, de fapt, în inimile lor, știau oare dacă aceste păcate pentru care L-au condamnat erau valabile? Știau. Deci, de ce L-au mai condamnat astfel? (Nu au vrut să creadă că Dumnezeul cel înalt și puternic din mintea lor ar fi putut fi Domnul Isus, această imagine a unui Fiu al Omului obișnuit.) Nu au vrut să accepte acest fapt. Și care a fost natura refuzului lor de a accepta acest lucru? Nu era în asta ceva prin care încercau să cadă la învoială cu Dumnezeu? Ceea ce voiau să spună a fost: „Ar putea Dumnezeu să facă asta? Dacă Dumnezeu S-ar fi întrupat, El ar fi trebuit cu siguranță să Se nască dintr-o descendență distinsă. Mai mult decât atât, El trebuie să accepte tutela cărturarilor și a fariseilor, să-Și însușească aceste cunoștințe și să citească mult din Scriptură. Numai după ce deține această cunoaștere, El poate prelua titlul de „întrupare”. Ei au crezut că, în primul rând, Tu nu ești așadar calificat, deci nu ești Dumnezeu; în al doilea rând că, fără această cunoaștere, Tu nu poți face lucrarea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin poți fi Dumnezeu; în al treilea rând, că nu poți lucra în afara templului – nu ești în templu acum, ești întotdeauna printre păcătoși, deci lucrarea pe care o faci depășește sfera lucrării lui Dumnezeu. De unde a venit baza condamnării lor? Din Scriptură, din mintea omului și din educația teologică pe care o primiseră. Deoarece erau înțesați de noțiuni, închipuiri și cunoștințe, ei credeau că această cunoaștere e corectă, că e adevărul, că este baza și că nicicum Dumnezeu nu putea contraveni acestor lucruri. Au căutat ei adevărul? Nu au făcut asta. Ceea ce au căutat erau propriile lor noțiuni și închipuiri și propriile experiențe și au încercat să le folosească pentru a-L defini pe Dumnezeu și a determina dacă avea dreptate sau greșea. Care a fost rezultatul final al acestui lucru? Ei au condamnat lucrarea lui Dumnezeu și L-au pironit pe cruce.

– Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul șapte (Partea a treia)”

Mulți oameni țin să citească cuvintele lui Dumnezeu zi de zi, chiar până la a încredința memoriei cu grijă toate pasajele clasice, ca și cea mai de preț posesiune și, în plus, predică cuvintele lui Dumnezeu peste tot, aprovizionând și ajutând pe alții prin cuvintele Lui. Ei cred că a face aceasta înseamnă să stea mărturie lui Dumnezeu, să stea mărturie cuvintelor Lui, că a face aceasta înseamnă să urmeze calea lui Dumnezeu; ei cred că a face aceasta înseamnă să trăiască prin cuvintele lui Dumnezeu, că a face aceasta înseamnă să aducă cuvintele Lui în viețile lor cotidiene, că făcând aceasta le va permite să primească lauda lui Dumnezeu și să fie mântuiți și desăvârșiți. Dar, chiar în timp ce propovăduiesc cuvintele lui Dumnezeu, ei niciodată nu se conformează cuvintelor lui Dumnezeu în practică, nici nu încearcă să se compare cu ceea ce este revelat în cuvintele lui Dumnezeu. Ei folosesc mai degrabă cuvintele lui Dumnezeu pentru a câștiga adorația și încrederea altora prin viclenie, pentru a intra în gestionare pe cont propriu și a înșela și a fura slava lui Dumnezeu. Ei speră, în zadar, să exploateze ocazia oferită de răspândirea cuvintelor lui Dumnezeu pentru a le fi atribuită lucrarea lui Dumnezeu și lauda Lui. Câți ani au trecut și nu numai că acești oameni au fost incapabili să câștige lauda lui Dumnezeu în procesul propovăduirii cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să descopere calea pe care să o urmeze în procesul aducerii mărturiei cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că ei nu s-au ajutat sau aprovizionat pe ei înșiși în procesul aprovizionării și ajutării altora prin cuvintele lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să-L cunoască pe Dumnezeu sau să trezească în ei înșiși venerația autentică pentru Dumnezeu în procesul facerii acestor lucruri; ci, dimpotrivă, neînțelegerile lor în privința lui Dumnezeu devin din ce în ce mai adânci, neîncrederea lor față de El tot mai gravă și imaginația lor despre El tot mai hiperbolică. Aprovizionați și ghidați de teoriile lor despre cuvintele lui Dumnezeu, ei par complet în elementul lor, ca și cum îndeplinesc cu mare ușurință abilitățile lor, ca și cum și-au găsit scopul în viață, misiunea lor, și ca și cum au câștigat o viață nouă și au fost mântuiți, ca și cum, cu cuvintele lui Dumnezeu rostogolindu-se tranșant în recitalul lor, ei au câștigat adevărul, au înțeles intențiile lui Dumnezeu și au descoperit calea spre cunoașterea lui Dumnezeu, ca și când, în procesul de predicare a cuvintelor lui Dumnezeu, au ajuns adesea față în față cu Dumnezeu. De asemenea, ei sunt adesea „mișcați” până la crize de plâns și, adesea, conduși de „Dumnezeu” în cuvintele lui Dumnezeu, ei par să beneficieze neîncetat de atenția Lui sinceră și de intenția Lui afectuoasă și, în același timp, că au înțeles mântuirea omului de către Dumnezeu și gestionarea Lui, că au ajuns să cunoască esența Lui și că au ajuns să cunoască firea Lui dreaptă. Bazându-se pe această temelie, ei par să creadă încă și mai ferm în existența lui Dumnezeu, să fie mai conștienți de starea Lui slăvită și să simtă încă și mai profund măreția și transcendența Lui. Impregnați de cunoașterea superficială a cuvintelor lui Dumnezeu, s-ar părea că a lor credință a crescut, hotărârea lor de a suporta suferința s-a întărit și cunoașterea lor despre Dumnezeu s-a aprofundat. Ei nu știu că, până când vor experimenta cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu, toată cunoașterea lor despre Dumnezeu și ideile lor despre El provin din propria lor închipuire și presupunere. Credința lor nu ar rezista la niciun fel de test de la Dumnezeu, așa-numita lor spiritualitate și statut pur și simplu nu ar rezista la încercarea sau inspecția lui Dumnezeu, hotărârea lor este doar un castel construit pe nisip și așa-numita lor cunoaștere despre Dumnezeu nu este decât o plăsmuire a imaginației lor. De fapt, acești oameni, care, așa cum au fost, au depus mult efort în cuvintele lui Dumnezeu, nu au realizat niciodată ce este adevărata credință, ce este ascultarea adevărată, ce este grija reală sau ceea ce este cunoașterea reală a lui Dumnezeu. Ei iau teoria, imaginația, cunoașterea, darul, tradiția, superstiția și chiar valorile morale ale omenirii și le transformă în „capital” și „armament” drept credință în Dumnezeu și urmarea Lui, chiar transformându-le în temeliile credinței lor în Dumnezeu și ale urmării Lui. În același timp, ei iau, de asemenea, acest capital și armament și le transformă în talismane magice prin care Îl cunosc pe Dumnezeu, înfruntă și au de-a face cu cercetările, încercările, mustrarea și judecata lui Dumnezeu. În cele din urmă, ceea ce ei încă adună nu mai constă în nimic altceva decât concluzii despre Dumnezeu, care sunt îmbibate în conotație religioasă, în superstiție feudală și în tot ceea ce este romantic, grotesc și enigmatic. Modul lor de cunoaștere și definire a lui Dumnezeu este imprimat în aceeași matriță ca aceea a oamenilor care cred numai în Raiul de Deasupra, sau Bătrânul din Cer, în timp ce realitatea lui Dumnezeu, esența Lui, firea Lui, posesiunile și ființa Lui, și așa mai departe – tot ce are legătură cu adevăratul Dumnezeu Însuși – sunt lucruri pe care cunoașterea lor nu a reușit să le priceapă, de care înțelegerea lor e complet separată și chiar la fel de departe ca polul nord și polul sud. În acest fel, deși acești oameni trăiesc în virtutea dispozițiilor și hranei cuvintelor lui Dumnezeu, ei nu pot, cu toate acestea, să pășească pe calea temerii de Dumnezeu și a evitării răului. Adevăratul motiv pentru aceasta se datorează faptului că nu au făcut niciodată cunoștință cu Dumnezeu, nici nu au avut vreodată un contact sau o comuniune reală cu El, astfel încât este imposibil ca ei să ajungă la înțelegere reciprocă cu Dumnezeu sau să se trezească în ei înșiși credința adevărată, urmărirea sau adorarea lui Dumnezeu. Pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție lui Dumnezeu – această perspectivă și atitudine i-a condamnat să se întoarcă cu mâinile goale de la strădaniile lor, i-a condamnat ca ei, pentru toată veșnicia, să nu poată păși pe calea fricii de Dumnezeu și a evitării răului. Scopul pe care ei îl țintesc și direcția în care merg, înseamnă că ei sunt dușmanii lui Dumnezeu pentru veșnicie și că, pentru veșnicie, ei nu vor putea vreodată să primească mântuirea.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”