Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Uitați-vă la liderii fiecărei confesiuni – toți sunt aroganți și neprihăniți de sine, iar interpretările lor privind Biblia sunt scoase din context și ghidate de propriile noțiuni și închipuiri. Toți se bazează pe daruri și cunoaștere pentru a-și face lucrarea. Oare, dacă nu ar putea predica deloc, i-ar urma acei oameni? Ei posedă, la urma urmei, ceva cunoaștere și pot predica unele doctrine sau știu cum să-i convingă pe alții și cum să se folosească de unele trucuri. Așadar, îi înșală pe oameni și îi aduc înaintea lor. Acei oameni cred în Dumnezeu cu numele, dar, în realitate, ei îi urmează pe acești lideri. Când întâlnesc pe cineva care predică adevărata cale, unii dintre ei spun: „Trebuie să-l consult pe conducătorul meu cu privire la credință.” Vedeți cum oamenii au nevoie de acordul și aprobarea celorlalți chiar și când vine vorba despre credința în Dumnezeu și despre acceptarea adevăratei căi – nu este o problemă? Atunci, ce au devenit acei lideri? Nu au devenit ei farisei, păstori falși și antihriști? Nu au devenit obstacole pentru acceptarea de către oameni a adevăratei căi?

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Cei care nu înțeleg scopul lucrării lui Dumnezeu sunt cei ce se împotrivesc lui Dumnezeu. Acest lucru este cu atât mai valabil pentru cei care înțeleg scopul lucrării lui Dumnezeu, însă nu urmăresc să-L mulțumească. Există cei care citesc Biblia în biserici grandioase și recită pasaje cât e ziua de lungă și, totuși, niciunul dintre ei nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu și nici nu există vreunul dintre ei care să poată să-L cunoască pe Dumnezeu – cu atât mai puțin vreunul care să poată fi în acord cu intențiile lui Dumnezeu. Ei sunt cu toții oameni fără valoare, abjecți, care-I dau lecții de sus „lui Dumnezeu”. Sunt oameni care acționează în numele lui Dumnezeu, dar I se împotrivesc în mod deliberat, care poartă eticheta credinței în Dumnezeu în timp ce se hrănesc cu carnea și beau sângele omului. Astfel de oameni sunt cu toții diavoli răi care devorează sufletele omenești, căpeteniile demonilor care îi tulbură în mod deliberat pe oameni să nu pornească pe calea cea dreaptă și pietre de poticnire care îi obstrucționează pe oameni în căutarea lui Dumnezeu. Ei pot părea „robuști fizic”, dar de unde să știe cei care îi urmează că sunt antihriști care îi conduc pe oameni să se împotrivească lui Dumnezeu? De unde să știe cei care îi urmează că sunt diavoli vii dedicați devorării sufletelor omenești? Cei care se cred nobili în prezența lui Dumnezeu sunt cei mai de jos dintre toți, în timp ce aceia care se cred de jos sunt cei mai nobili. Iar cei care pretind să cunoască lucrarea lui Dumnezeu și care pot proclama lucrarea Lui altora fără reținere, în timp ce își ațintesc privirea asupra Lui, sunt cei mai ignoranți dintre toți. Astfel de oameni nu au nicio mărturie pentru Dumnezeu și sunt cu toții aroganți și îngâmfați. Cei care cred că știu prea puțin despre Dumnezeu, dar care au de fapt experiență practică și cunoaștere practică despre Dumnezeu sunt cei mai iubiți de El. Numai astfel de oameni au cu adevărat mărturie și sunt cu adevărat capabili să fie desăvârșiți de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu”

De vreme ce crezi în Dumnezeu, trebuie să-ți pui credința în toate cuvintele lui Dumnezeu și în toată lucrarea Lui. Cu alte cuvinte, din moment ce crezi în Dumnezeu, trebuie să I te supui. Dacă nu ești în stare să faci acest lucru, atunci nu este nicio diferență dacă tu crezi sau nu. Dacă ai crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și totuși nu I te-ai supus niciodată și nu accepți întregimea cuvintelor Lui, și ceri în schimb ca Dumnezeu să ți Se supună ție și să acționeze conform noțiunilor tale, atunci ești cel mai răzvrătit dintre toți și ești un neîncrezător. Cum ar putea astfel de oameni să reușească să se supună lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu care nu se conformează noțiunilor omului? Cei mai răzvrătiți dintre toți sunt cei care refuză intenționat să cedeze în fața lui Dumnezeu și I se împotrivesc. Ei sunt dușmanii lui Dumnezeu, antihriștii. Ei nutresc mereu o atitudine de ostilitate față de noua lucrare a lui Dumnezeu; nu au niciodată nici cea mai mică înclinație de a se supune și nici nu s-au supus ori smerit vreodată de bunăvoie. Înaintea altora, ei sunt cei mai înfumurați și nu se supun niciodată nimănui. Înaintea lui Dumnezeu, se consideră cei mai buni la a ține „predici” și cei mai pricepuți la a face lucrare asupra altora. Ei nu renunță niciodată la „averile” din posesia lor; în schimb, le consideră niște moșteniri de familie pe care să le venereze și despre care să le predice altora și le folosesc pentru a ține prelegeri acelor nătărăi care îi idolatrizează. Există într-adevăr un anumit număr de oameni ca aceștia în biserici. Se poate spune că sunt „o dinastie de eroi neîmblânziți”, care, generație după generație, poposesc în casa lui Dumnezeu. Ei consideră că a ține „predici” (a predica doctrine) este datoria lor supremă. An de an, generație după generație, aceștia își aduc la îndeplinire cu rigurozitate datoria lor „sacră și intangibilă”. Nimeni nu îndrăznește să-i atingă; nici o singură persoană nu îndrăznește să le reproșeze deschis. Ei devin „împărați” în casa lui Dumnezeu, comportându-se ca scăpați de sub control în timp ce îi tiranizează pe ceilalți din epocă în epocă. Această ceată de demoni răi caută să se unească pentru a-Mi distruge lucrarea; cum pot permite acestor diavoli vii să existe în fața ochilor Mei? Nici măcar cei care sunt supuși doar pe jumătate nu pot să continue până la capăt, cu atât mai puțin acești tirani fără cea mai neînsemnată urmă de supunere în inimile lor! Lucrarea lui Dumnezeu nu este câștigată de om cu ușurință. Chiar și folosindu-și toată puterea pe care o au, oamenii pot să câștige doar o parte din ea, permițându-le în cele din urmă să fie desăvârșiți. Ce se întâmplă atunci cu copiii arhanghelului care caută să distrugă lucrarea lui Dumnezeu? Nu au ei oare o speranță și mai mică de a fi câștigați de Dumnezeu?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu”

Ești în stare să vorbești despre atâta cunoaștere cât nisip este pe plajă și, totuși, nimic din ce zici nu conține vreo cale adevărată. Făcând asta, nu încerci să-i păcălești pe oameni? Nu cumva te dai degeaba în spectacol, fără să fii susținut de ceva esențial? Un astfel de comportament este dăunător pentru oameni! Cu cât mai avansată și mai lipsită de realitate este teoria, cu atât este mai incapabilă să-i ducă pe oameni către realitate; cu cât mai avansată este teoria, cu atât mai mult te face să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu și să I te opui. Nu împodobi teoria spirituală – nu are niciun rost! Unii oameni vorbesc despre teoria spirituală de zeci de ani și au devenit giganți ai spiritualității, dar, în cele din urmă, tot nu reușesc să intre în adevărul-realitate. Pentru că nu au practicat sau experimentat cuvintele lui Dumnezeu, ei nu au principii sau căi de practică. Astfel de oameni sunt ei înșiși lipsiți de adevărul-realitate, așadar, cum pot să-i aducă pe alții pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu? Ei nu pot decât să ducă oamenii pe căi greșite. Nu le dăunează acest lucru altora și lor înșiși? Cel puțin, trebuie să fii capabil să rezolvi probleme reale care sunt chiar în fața ta. Adică, trebuie să fii capabil să practici și să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu și să pui adevărul în practică. Numai aceasta reprezintă supunere față de Dumnezeu. Numai când ai intrare în viață ești calificat să lucrezi pentru Dumnezeu și numai atunci când te sacrifici cu sinceritate pentru Dumnezeu poți fi aprobat de El. Nu face întotdeauna declarații grandioase și nu vorbi despre teorii prețioase; asta nu este real. Pontificarea teoriei spirituale pentru a-i face pe oameni să te admire nu înseamnă a mărturisi pentru Dumnezeu, ci, mai degrabă, a te etala. Nu aduce absolut niciun beneficiu pentru oameni și nu îi edifică și îi poate determina cu ușurință să se închine teoriei spirituale și să nu se concentreze pe practicarea adevărului – și nu înseamnă asta a-i duce pe oameni pe căi greșite? Continuarea în acest fel va da naștere la numeroase teorii și reguli goale care vor constrânge și vor prinde în capcană oamenii; este cu adevărat rușinos.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Concentrează-te mai mult asupra realității”

Motivul pentru care fariseii sunt ipocriți, motivul pentru care sunt ticăloși este că sunt scârbiți de adevăr, dar iubesc cunoașterea, așa că doar studiază Scripturile și urmăresc cunoașterea Scripturilor, dar nu acceptă niciodată adevărul sau cuvintele lui Dumnezeu. Nu se roagă lui Dumnezeu când citesc cuvintele Sale, nici nu caută sau au părtășie despre adevăr. În schimb, studiază cuvintele lui Dumnezeu, cercetând ce a spus și a făcut El, transformând astfel cuvintele Lui într-o teorie, o doctrină de predat altora, ceea ce se numește studiu erudit. De ce se dedică studiilor erudite? Ce studiază ei? În ochii lor, acestea nu sunt cuvintele sau exprimarea lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, adevărul. Sunt mai degrabă un tip de învățătură sau s-ar putea spune chiar că sunt cunoștințe teologice. În opinia lor, să propagi aceste cunoștințe, această învățătură înseamnă să propovăduiești calea lui Dumnezeu, să propovăduiești Evanghelia – asta numesc ei predicare, dar tot ceea ce predică sunt cunoștințe teologice.

[…] Fariseii considerau teoriile teologice pe care le pricepeau drept cunoaștere și drept un instrument cu care să-i evalueze și să-i condamne pe oameni, folosindu-le chiar și în cazul Domnului Isus. Așa a fost condamnat El. Modul în care au evaluat sau tratat o persoană nu a depins niciodată de esența ei, nici de faptul că acea persoană a predicat adevărul și a depins și mai puțin de sursa cuvintelor pe care le-a rostit ea – modul în care fariseii au evaluat sau condamnat o persoană a depins doar de regulamentele, cuvintele și doctrina pe care le-au priceput din Vechiul Testament al Bibliei. Deși fariseii știau în inimile lor că spusele și faptele Domnului Isus nu erau un păcat sau o încălcare a legii, tot L-au condamnat, fiindcă adevărurile pe care le-a exprimat și semnele și minunile pe care le-a făcut i-au determinat pe mulți oameni să-L urmeze și să-L slăvească. Fariseii erau tot mai plini de ură față de El și chiar au vrut să se descotorosească de El. Nu au recunoscut că Domnul Isus era Mesia care avea să vină, nici nu au recunoscut că ale Sale cuvinte dețineau adevărul, cu atât mai puțin că lucrarea Sa era în concordanță cu adevărul. Au judecat că Domnul Isus rostea cuvinte pline de îndrăzneală și alunga demonii cu ajutorul lui Belzebut, prințul demonilor. Faptul că L-au putut învinui pe Domnul Isus de aceste păcate arată cât de multă ură nutreau față de El. Așadar, au lucrat cu râvnă pentru a tăgădui că Domnul Isus era trimis de Dumnezeu, că era Fiul lui Dumnezeu și că era Mesia. Ceea ce au vrut să spună a fost: „Ar proceda dumnezeu astfel? Dacă s-ar fi întrupat, dumnezeu s-ar fi născut într-o familie cu statut formidabil. Și ar fi trebuit să accepte tutela cărturarilor și a fariseilor. Ar fi trebuit să studieze sistematic Scripturile, să priceapă cunoștințele despre Scripturi și să fie înzestrat cu toată cunoașterea Scripturilor înainte de a putea să poarte numele de «dumnezeu întrupat».” Dar Domnul Isus nu era înzestrat cu aceste cunoștințe, prin urmare L-au condamnat, spunând: „În primul rând, nu ești calificat astfel, așa că nu poți fi dumnezeu; în al doilea rând, fără această cunoaștere a Scripturilor, nu poți să faci lucrarea lui dumnezeu, cu atât mai puțin să fii dumnezeu; în al treilea rând, nu trebuie să lucrezi în afara templului – nu lucrezi în templu acum, ci ești mereu printre păcătoși, așa că lucrarea pe care o faci depășește sfera Scripturilor, prin urmare este și mai puțin posibil să fii dumnezeu.” De unde a provenit baza condamnării lor? Din Scripturi, din mintea omului și din educația teologică pe care o primiseră. Întrucât erau plini de noțiuni, închipuiri și cunoștințe, fariseii credeau că această cunoaștere este corectă, că este adevărul și o bază validă și că Dumnezeu nu putea contrazice în niciun moment aceste lucruri. Au căutat oare adevărul? Nu. Ce au căutat? Un dumnezeu supranatural care să apară sub forma unui trup spiritual. Așadar, au determinat parametrii pentru lucrarea lui Dumnezeu, I-au tăgăduit lucrarea și au judecat dacă Dumnezeu are sau nu dreptate conform noțiunilor, închipuirilor și cunoștințelor omului. Și care a fost rezultatul final? Nu doar că au condamnat lucrarea lui Dumnezeu, ci L-au pironit pe cruce pe Dumnezeu întrupat.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a treia)”

Mulți oameni țin să citească cuvintele lui Dumnezeu zi de zi, chiar până la a încredința memoriei cu grijă toate pasajele clasice, ca și cea mai de preț posesiune și, în plus, predică cuvintele lui Dumnezeu peste tot, aprovizionând și ajutând pe alții prin cuvintele Lui. Ei cred că a face aceasta înseamnă să stea mărturie lui Dumnezeu, să stea mărturie cuvintelor Lui, că a face aceasta înseamnă să urmeze calea lui Dumnezeu; ei cred că a face aceasta înseamnă să trăiască prin cuvintele lui Dumnezeu, că a face aceasta înseamnă să aducă cuvintele Lui în viețile lor cotidiene, că făcând aceasta le va permite să primească lauda lui Dumnezeu și să fie mântuiți și desăvârșiți. Dar, chiar în timp ce propovăduiesc cuvintele lui Dumnezeu, ei niciodată nu se conformează cuvintelor lui Dumnezeu în practică, nici nu încearcă să se compare cu ceea ce este revelat în cuvintele lui Dumnezeu. Ei folosesc mai degrabă cuvintele lui Dumnezeu pentru a câștiga adorația și încrederea altora prin viclenie, pentru a intra în gestionare pe cont propriu și a înșela și a fura slava lui Dumnezeu. Ei speră, în zadar, să exploateze ocazia oferită de răspândirea cuvintelor lui Dumnezeu pentru a le fi atribuită lucrarea lui Dumnezeu și lauda Lui. Câți ani au trecut și nu numai că acești oameni au fost incapabili să câștige lauda lui Dumnezeu în procesul propovăduirii cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să descopere calea pe care să o urmeze în procesul aducerii mărturiei cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că ei nu s-au ajutat sau aprovizionat pe ei înșiși în procesul aprovizionării și ajutării altora prin cuvintele lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să-L cunoască pe Dumnezeu sau să trezească în ei înșiși teama autentică de Dumnezeu în procesul facerii acestor lucruri; ci, dimpotrivă, neînțelegerile lor în privința lui Dumnezeu devin din ce în ce mai adânci, neîncrederea lor față de El tot mai gravă și imaginația lor despre El tot mai hiperbolică. Aprovizionați și ghidați de teoriile lor despre cuvintele lui Dumnezeu, ei par complet în elementul lor, ca și cum îndeplinesc cu mare ușurință abilitățile lor, ca și cum și-au găsit scopul în viață, misiunea lor, și ca și cum au câștigat o viață nouă și au fost mântuiți, ca și cum, cu cuvintele lui Dumnezeu rostogolindu-se tranșant în recitalul lor, ei au câștigat adevărul, au înțeles intențiile lui Dumnezeu și au descoperit calea spre cunoașterea lui Dumnezeu, ca și când, în procesul de predicare a cuvintelor lui Dumnezeu, au ajuns adesea față în față cu Dumnezeu. De asemenea, ei sunt adesea „mișcați” până la crize de plâns și, adesea, conduși de „Dumnezeu” în cuvintele lui Dumnezeu, ei par să beneficieze neîncetat de atenția Lui sinceră și de intenția Lui afectuoasă și, în același timp, că au înțeles mântuirea omului de către Dumnezeu și gestionarea Lui, că au ajuns să cunoască esența Lui și că au ajuns să cunoască firea Lui dreaptă. Bazându-se pe această temelie, ei par să creadă încă și mai ferm în existența lui Dumnezeu, să fie mai conștienți de starea Lui slăvită și să simtă încă și mai profund măreția și transcendența Lui. Impregnați de cunoașterea superficială a cuvintelor lui Dumnezeu, s-ar părea că a lor credință a crescut, hotărârea lor de a suporta suferința s-a întărit și cunoașterea lor despre Dumnezeu s-a aprofundat. Ei nu știu că, până când vor experimenta cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu, toată cunoașterea lor despre Dumnezeu și ideile lor despre El provin din propria lor închipuire și presupunere. Credința lor nu ar rezista la niciun fel de test de la Dumnezeu, așa-numita lor spiritualitate și statut pur și simplu nu ar rezista la încercarea sau inspecția lui Dumnezeu, hotărârea lor este doar un castel construit pe nisip și așa-numita lor cunoaștere despre Dumnezeu nu este decât o plăsmuire a imaginației lor. De fapt, acești oameni, care, așa cum au fost, au depus mult efort în cuvintele lui Dumnezeu, nu au realizat niciodată ce este adevărata credință, ce este supunerea adevărată, ce este grija reală sau ceea ce este cunoașterea reală a lui Dumnezeu. Ei iau teoria, imaginația, cunoașterea, darul, tradiția, superstiția și chiar valorile morale ale omenirii și le transformă în „capital” și „armament” drept credință în Dumnezeu și urmarea Lui, chiar transformându-le în temeliile credinței lor în Dumnezeu și ale urmării Lui. În același timp, ei iau, de asemenea, acest capital și armament și le transformă în talismane magice prin care Îl cunosc pe Dumnezeu, înfruntă și au de-a face cu cercetările, încercările, mustrarea și judecata lui Dumnezeu. În cele din urmă, ceea ce ei încă adună nu mai constă în nimic altceva decât concluzii despre Dumnezeu, care sunt îmbibate în conotație religioasă, în superstiție feudală și în tot ceea ce este romantic, grotesc și enigmatic. Modul lor de cunoaștere și definire a lui Dumnezeu este imprimat în aceeași matriță ca aceea a oamenilor care cred numai în Raiul de Deasupra, sau Bătrânul din Cer, în timp ce caracterul practic al lui Dumnezeu, esența Lui, firea Lui, posesiunile și ființa Lui, și așa mai departe – tot ce are legătură cu adevăratul Dumnezeu Însuși – sunt lucruri pe care cunoașterea lor nu a reușit să le priceapă, de care înțelegerea lor e complet separată și chiar la fel de departe ca polul nord și polul sud. În acest fel, deși acești oameni trăiesc în virtutea dispozițiilor și hranei cuvintelor lui Dumnezeu, ei nu pot, cu toate acestea, să pășească pe calea temerii de Dumnezeu și a evitării răului. Adevăratul motiv pentru aceasta se datorează faptului că nu au făcut niciodată cunoștință cu Dumnezeu, nici nu au avut vreodată un contact sau o comuniune reală cu El, astfel încât este imposibil ca ei să ajungă la înțelegere reciprocă cu Dumnezeu sau să se trezească în ei înșiși credința adevărată, urmărirea sau adorarea lui Dumnezeu. Pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție lui Dumnezeu – această perspectivă și atitudine i-a condamnat să se întoarcă cu mâinile goale de la strădaniile lor, i-a condamnat ca ei, pentru toată veșnicia, să nu poată păși pe calea fricii de Dumnezeu și a evitării răului. Scopul pe care ei îl țintesc și direcția în care merg, înseamnă că ei sunt dușmanii lui Dumnezeu pentru veșnicie și că, pentru veșnicie, ei nu vor putea vreodată să primească mântuirea.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”