Versete din Biblie pentru referințe:

„Voi de ce încălcați porunca lui Dumnezeu de dragul tradiției voastre? Căci Dumnezeu a zis: «Cinstește-i pe tatăl tău și pe mama ta!» și «Cel ce își blestemă tatăl sau mama trebuie să fie pedepsit cu moartea». Însă voi ziceți: «Dacă cineva îi spune tatălui său sau mamei sale: „Orice ai putea primi de la mine este deja închinat ca dar lui Dumnezeu!”, acela nu mai este dator să-și cinstească tatăl (sau mama)». Și anulați astfel Cuvântul lui Dumnezeu de dragul tradiției voastre. Ipocriților! Bine a profețit Isaia despre voi când a zis: «Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine! Degeaba însă Mi se închină ei, dând ca învățături niște porunci de-ale oamenilor!»” (Matei 15:3-9).

„Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi închideți Împărăția Cerurilor în fața oamenilor; nici voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre! (Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi devorați casele văduvelor și faceți rugăciuni lungi de ochii lumii. De aceea veți primi o condamnare mult mai mare.)

Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi înconjurați marea și uscatul pentru a face un prozelit, dar când devine astfel, faceți din el de două ori mai mult un fiu al Gheenei decât sunteți voi!

Vai de voi, călăuze oarbe, care ziceți: «Dacă cineva jură pe Templu, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă cineva jură pe aurul Templului, este dator să-și țină jurământul!» Nesăbuiților și orbilor! Ce este de mai mare importanță: aurul sau Templul, care sfințește aurul? Voi mai ziceți: «Dacă cineva jură pe altar, acest lucru nu înseamnă nimic, dar dacă jură pe darul de pe altar, este dator să-și țină jurământul!» Orbilor! Ce este de mai mare importanță: darul sau altarul, care sfințește darul? Prin urmare, cel ce jură pe altar, jură pe el și pe tot ce este pe el, iar cel ce jură pe Templu, jură pe el și pe Cel Ce locuiește în el. De asemenea, cel ce jură pe cer, jură pe tronul lui Dumnezeu și pe Cel Ce stă pe el.

Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi dați zeciuială din mentă, din mărar și din chimion, dar neglijați cele mai importante lucruri din Lege, și anume dreptatea, mila și credincioșia! Pe acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le neglijați! Călăuze oarbe, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila!

Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi curățați pe dinafară paharul și farfuria, dar pe dinăuntru sunt pline de jaf și de necumpătare! Fariseu orb! Curăță mai întâi pe dinăuntru paharul (și farfuria), ca să fie curate și pe dinafară!

Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi vă asemănați cu mormintele văruite, care pe dinafară arată frumos, dar înăuntru sunt pline de oasele celor morți și de orice fel de necurăție! Tot așa și voi, pe dinafară vă arătați drepți oamenilor, dar pe dinăuntru sunteți plini de ipocrizie și de fărădelege!

Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi zidiți mormintele profeților și împodobiți mormintele celor drepți și spuneți: «Dacă noi am fi trăit în zilele strămoșilor noștri, n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui profeților!» Astfel, voi înșivă mărturisiți că sunteți urmașii celor ce i-au ucis pe profeți! Umpleți deci măsura strămoșilor voștri! Șerpilor! Pui de vipere! Cum veți scăpa de condamnarea la Gheenă?! De aceea, iată, vă trimit profeți, înțelepți și cărturari! Pe unii dintre ei îi veți omorî și îi veți răstigni, iar pe alții îi veți biciui în sinagogile voastre și îi veți persecuta din cetate în cetate, ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat, care a fost vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel, cel drept, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-ați ucis între Templu și altar! Adevărat vă spun că toate aceste lucruri vor veni peste această generație!” (Matei 23:13-36).

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

Doriți să cunoașteți motivul pentru care fariseii I se împotriveau lui Isus? Vreți să cunoașteți esența fariseilor? Ei erau plini de fantezii cu privire la Mesia. Mai mult decât atât, ei credeau numai că Mesia va veni și, cu toate acestea, nu au urmărit adevărul vieții. Și astfel, chiar și astăzi ei încă Îl mai așteaptă pe Mesia, pentru că nu au nicio cunoaștere despre calea vieții, și nu știu care este calea adevărului. Cum, spuneți voi, ar putea asemenea oameni nesăbuiți, încăpățânați și ignoranți să câștige binecuvântarea lui Dumnezeu? Cum ar putea ei să-L vadă pe Mesia? Ei I s-au împotrivit lui Isus pentru că nu cunoșteau direcția lucrării Duhului Sfânt, pentru că nu cunoșteau calea adevărului rostită de Isus și, mai mult decât atât, pentru că nu L-au înțeles pe Mesia. Și, din moment ce ei nu-L văzuseră niciodată pe Mesia și nu fuseseră niciodată în compania lui Mesia, ei au făcut greșeala de a se agăța de simplul nume al lui Mesia, în timp ce se opuneau esenței lui Mesia, prin orice mijloace posibile. Acești farisei, în esență, erau încăpățânați, aroganți și nu se supuneau adevărului. Principiul credinței lor în Dumnezeu era: indiferent cât de profundă e predicarea Ta, indiferent cât de înaltă e autoritatea Ta, Tu nu ești Hristos decât dacă ești numit Mesia. Nu este această credință absurdă și ridicolă?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul”

Omul a fost corupt și trăiește în capcana Satanei. Toți oamenii trăiesc în trup, în dorințe egoiste și nu există unul singur între ei care să fie compatibil cu Mine. Există oameni care spun că sunt compatibili cu Mine, dar asemenea oameni se închină la idoli neclari. Deși recunosc numele Meu ca fiind sfânt, ei merg pe o cărare opusă Mie, iar cuvintele lor sunt pline de aroganță și siguranță de sine. Asta fiindcă, la bază, ei sunt cu toții împotriva Mea și incompatibili cu Mine. În fiecare zi, ei caută urmele Mele în Biblie și găsesc, la întâmplare, pasaje „potrivite”, pe care le citesc la nesfârșit și le recită ca pe scripturi. Ei nu știu cum să fie compatibili cu Mine, nici ce înseamnă să fie împotriva Mea. Ei doar citesc scripturile orbește. În Biblie, închid un Dumnezeu nedeslușit, pe care nu L-au văzut niciodată și pe care sunt incapabili să-L vadă, și pe care Îl scot afară să Îl contemple în tihnă. Ei cred în existența Mea numai prin prisma Bibliei și pun semnul egal între Mine și Biblie; fără Biblie Eu nu exist, iar fără Mine nu există Biblie. Ei nu dau nicio atenție existenței sau acțiunilor Mele, ci dedică o atenție extremă și deosebită fiecărui cuvânt din Scriptură. Mult mai mulți chiar cred că Eu nu ar trebui să fac nimic din ce doresc să fac decât dacă acest lucru este profețit de Scriptură. Ei acordă prea multă importanță Scripturii. Se poate spune că văd cuvintele și expresiile ca fiind prea importante, mergând până la a folosi versete din Biblie pentru a măsura fiecare cuvânt spus de Mine și pentru a Mă condamna. Ceea ce caută ei nu este calea compatibilității cu Mine sau calea compatibilității cu adevărul, ci calea compatibilității față de cuvintele Bibliei, și cred că orice lucru care nu este conform Bibliei este, fără excepție, în afara lucrării Mele. Oare nu sunt astfel de oameni urmașii ascultători ai fariseilor? Fariseii evrei foloseau legea lui Moise pentru a-L condamna pe Isus. Ei nu căutau compatibilitate cu Isus în acea epocă, ci urmau cu sârg legea în litera ei, până acolo încât, după ce L-au condamnat pentru că nu respectase legea Vechiului Testament și că nu era Mesia – în cele din urmă, L-au pironit pe inocentul Isus pe cruce. Care era substanța lor? Nu era oare aceea că nu căutau calea compatibilității cu adevărul? Erau preocupați până la obsesie de fiecare cuvânt al Scripturii, nedând nicio atenție voii Mele, și nici pașilor și metodelor lucrării Mele. Ei nu erau oameni care să caute adevărul, ci oameni care se agățau rigid de cuvinte; nu erau oameni care să creadă în Dumnezeu, ci oameni care credeau în Biblie. În esență, erau câinii de pază ai Bibliei. Pentru a proteja interesele Bibliei, a susține demnitatea Bibliei și pentru a proteja reputația Bibliei, ei au mers până acolo încât L-au răstignit pe Isus Cel milostiv pe cruce. Ei au făcut acest lucru doar de dragul de a proteja Biblia și de a păstra statutul fiecărui cuvânt din Biblie în inimile oamenilor. Prin urmare, au preferat să renunțe la viitorul lor și la jertfa de păcat pentru a-L condamna pe Isus, care nu era în conformitate cu doctrina Scripturii. Oare nu erau ei toți niște lachei ai fiecărui cuvânt din Scriptură?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos”

Judecata fariseilor cu privire la Isus

Marcu 3:21-22 Când au auzit rudele Lui ce se întâmplă, au ieșit să-L înșface, căci ziceau că a înnebunit. Cărturarii care veniseră de la Ierusalim ziceau că îl are în El pe Beelzebul și că scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor.

Mustrarea fariseilor de către Isus

Matei 12:31-32 De aceea vă spun că orice păcat și blasfemie vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Dacă cineva va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, va fi iertat. Însă oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine.

[…]

În Biblie, evaluarea de către farisei a lui Isus Însuși și a lucrurilor pe care El le făcea a fost: „[…] ziceau că a înnebunit. […] Îl are în El pe Beelzebul și că scoate demonii cu ajutorul conducătorului demonilor” (Marcu 3:21-22). Cărturarii și fariseii nu L-au judecat pe Domnul doar imitând cuvintele altor oameni și nici în baza unei bănuieli neîntemeiate – judecata lor era concluzia pe care au tras-o despre Domnul Isus din ceea ce au văzut și au auzit despre acțiunile Sale. Deși concluzia lor era făcută în mod aparent în numele justiției și le părea oamenilor ca și cum ar fi fost întemeiată, aroganța cu care L-au judecat pe Domnul Isus a fost greu de ascuns chiar și pentru ei. Energia frenetică a urii lor pentru Domnul Isus a expus propriile ambiții sălbatice și înfățișarea lor rea și satanică, precum și natura lor răuvoitoare prin care s-au împotrivit lui Dumnezeu. Aceste lucruri pe care ei le-au spus în judecata lor cu privire la Domnul Isus au fost motivate de ambițiile lor sălbatice, de gelozie și de natura urâtă și răuvoitoare a ostilității lor față de Dumnezeu și de adevăr. Ei nu au investigat sursa acțiunilor Domnului Isus, nici nu au cercetat esența a ceea ce El a spus sau a făcut. Mai degrabă, orbește, într-o stare de agitație nebunească și cu răutate intenționată, au atacat și discreditat ceea ce făcuse El. Au mers până în punctul în care I-au discreditat în mod voit Duhul, adică Duhul Sfânt, care e Duhul lui Dumnezeu. La asta se refereau când au spus: „El este altă persoană”, „Belzebut” și „prințul diavolilor”. Adică, ei au zis că Duhul lui Dumnezeu era Belzebut și prințul diavolilor. Ei au caracterizat drept nebunie lucrarea trupului Duhului întrupat al lui Dumnezeu, care Se îmbrăcase cu trup. Ei nu numai că au blasfemiat Duhul lui Dumnezeu numindu-L Belzebut și prințul diavolilor, dar au și condamnat lucrarea lui Dumnezeu. Ei L-au condamnat și L-au hulit pe Domnul Isus Hristos. Esența împotrivirii și blasfemiei lor era exact aceeași ca esența împotrivirii și blasfemiei față de Dumnezeu date de Satana și demoni. Ei nu reprezentau doar oamenii corupți, dar, chiar mai mult, erau întruparea Satanei. Erau un canal pentru Satana în mijlocul omenirii și erau complicii și lacheii Satanei. Esența blasfemiei și denigrării Domnului Isus Hristos era lupta lor cu Dumnezeu pentru statut, disputa lor cu Dumnezeu, și testarea fără sfârșit a lui Dumnezeu de către ei. Esența împotrivirii lor față de Dumnezeu și atitudinea lor de ostilitate față de El, precum și cuvintele și gândurile lor au blasfemiat direct și L-au mâniat pe Duhul lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu a hotărât o judecată rezonabilă pe baza a ceea ce au spus și au făcut și a hotărât că faptele lor reprezentau păcatul blasfemiei împotriva Duhului Sfânt. Acest păcat este de neiertat atât în lumea aceasta cât și în lumea care vine, după cum reiese din următorul pasaj al Scripturii: „Blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată” și „oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul aceasta, nici în cel care vine”.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși III”

În Israel, apelativul „fariseu” obișnuia să fie un soi de titlu. De ce este acum considerat o etichetă, în schimb? Este pentru că fariseii au devenit reprezentativi pentru un anumit tip de persoană. Care sunt caracteristicile acestui tip de persoană? Ei psalmodiază sloganuri, se pricep de minune să se prefacă, să se orneze, să-și ascundă adevărata față și afișează o noblețe măreață, o mare sfințenie și integritate, o corectitudine și onoare considerabile. Prin urmare, nu practică adevărul câtuși de puțin. Cum acționează ei? Citesc Scriptura, predică, îi învață pe alții să facă bine, să nu facă rău, să nu se împotrivească lui Dumnezeu și se comportă frumos în fața altora, însă, când aceștia se întorc cu spatele, ei fură ofrandele. Domnul Isus a spus că ei „strecurați țânțarul și înghițiți cămila!” Asta înseamnă că întregul lor comportament pare bun la suprafață – psalmodiază ostentativ sloganuri, rostesc teorii mărețe și cuvintele lor sunt mieroase, însă faptele lor sunt o harababură de nedescris, complet opusă lui Dumnezeu. Comportamentele și manifestările lor exterioare sunt toate pretinse, toate false; în inima lor, nu au nici cea mai infimă iubire pentru adevăr sau pentru lucruri pozitive. Ei detestă adevărul, detestă tot ceea ce vine de la Dumnezeu și detestă lucrurile pozitive. Ce iubesc ei? Iubesc corectitudinea și dreptatea? (Nu.) Cum îți poți da seama că ei nu iubesc aceste lucruri? (Domnul Isus a răspândit Evanghelia Împărăției cerurilor, pe care ei nu doar că au refuzat să o accepte, dar au și condamnat-o.) Dacă nu ar fi fost condamnarea lor, ți-ai fi putut da seama? Înainte ca Domnul Isus să vină să înfăptuiască lucrarea, ce te-ar fi putut face să spui că ei nu iubesc corectitudinea și dreptatea? N-ai fi putut să-ți dai seama, nu-i așa? Întregul lor comportament este prefăcut și se folosesc de această prefăcătorie a unui comportament bun pentru a-i înșela pe alții să se încreadă în ei. Nu este aceasta ipocrizie și înșelăciune? Pot asemenea persoane înșelătoare să iubească adevărul? Care este scopul ascuns al acestui comportament bun al lor? O parte a scopului este să îi înșele pe ceilalți; cealaltă parte este să-i amăgească astfel încât să le câștige încrederea și să fie venerați de ei și, în final, să primească recompense. Cât de iscusite trebuie să fie tehnicile lor pentru a reuși o asemenea escrocherie? Și atunci, iubesc asemenea oameni corectitudinea și dreptatea? Bineînțeles că nu. Ei iubesc statutul, faima și averea și își doresc să primească recompense. Ei nu pun deloc în practică cuvintele învățăturilor lui Dumnezeu. Ei nu trăiesc nicio fărâmă din ele; pur și simplu, folosesc ornamente și se deghizează pentru a păcăli oamenii și a-i câștiga de partea lor, cu scopul de a-și consolida propriul statut și propria reputație. Odată ce aceste lucruri sunt la adăpost, se folosesc de ele pentru a-și procura capital și o sursă de venit. Nu este acesta un lucru demn de dispreț? Se poate vedea, în toate aceste comportamente ale lor, că esența lor este de a nu iubi adevărul, întrucât ei nu îl pun niciodată în practică. Care este semnul că ei nu pun adevărul în practică? Acesta a fost cel mai mare semn: Domnul Isus a venit să înfăptuiască lucrarea și tot ce a spus El a fost drept, tot ce a spus a fost adevărul. Cum au tratat ei acest lucru? (Nu l-au acceptat.) Nu au acceptat cuvintele Domnului Isus pentru că le credeau greșite sau nu le-au acceptat în ciuda faptului că știau că sunt corecte? (Nu le-au acceptat în ciuda faptului că le știau corecte.) Și ce a putut conduce la asta? Ei nu iubesc adevărul și detestă lucrurile pozitive. Tot ce a spus Domnul Isus era corect, lipsit de eroare și, cu toate că în cuvintele Domnului Isus n-au putut găsi niciun cusur pe care sa-l folosească împotriva Lui, L-au condamnat și apoi au conspirat: „Răstigniți-L. Este ori El, ori noi.” În acest fel, ei s-au pus împotriva Domnului Isus. Deși nu au crezut că Domnul Isus era Domnul, El era o persoană bună care nu încălcase nicio lege juridică și nicio lege a lui Iahve^[a]; de ce L-ar condamna pe Domnul Isus? De ce L-au tratat în acest fel? Motivul se poate vedea în cât de nelegiuiți și malițioși sunt acești oameni – sunt extrem de răi! Înfățișarea malefică pe care o afișează fariseii nu ar putea fi mai diferită de bunătatea lor camuflată. Sunt mulți care nu pot discerne care este adevărata lor față și care este falsitatea și totuși, apariția și lucrarea Domnului Isus le-au revelat pe toate. Cât de bine se deghizează fariseii, cât de buni par pe dinafară – dacă faptele nu ar fi fost dezvăluite, nimeni nu ar fi capabil să îi vadă așa cum sunt de fapt.

– Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Note de subsol:

a. Textul original nu conține cuvântul „lui Iahve.”

Care a fost manifestarea principală a ipocriziei fariseilor? Ei doar s-au cufundat în Scriptură și nu au căutat adevărul. Când au citit cuvintele lui Dumnezeu, nu s-au rugat și nu au căutat; în schimb, au studiat cuvintele lui Dumnezeu, au studiat ceea ce a spus și a făcut Dumnezeu și, astfel, au transformat cuvintele Sale într-un fel de teorie, într-o doctrină pe care au predat-o altora. Iată ce înseamnă a se cufunda în cuvintele lui Dumnezeu. Deci, de ce au făcut asta? În ce anume s-au cufundat? În ochii lor, acestea nu erau cuvintele lui Dumnezeu, nu erau expresiile lui Dumnezeu, cu atât mai puțin erau adevărul, ci mai degrabă o formă de erudiție. O astfel de erudiție, în ochii lor, ar trebui transmisă, ar trebui răspândită, și numai asta ar fi însemnat a răspândi calea lui Dumnezeu și Evanghelia. Asta e ceea ce ei numeau „a predica”, iar predica pe care o țineau era teologie.

[…] Fariseii au tratat teologia și teoria pe care o stăpâneau ca pe un fel de cunoaștere, ca pe un instrument pentru a condamna oamenii și a măsura dacă aveau dreptate sau greșeau. Au folosit-o chiar pe Domnul Isus – așa a fost condamnat Domnul Isus. Aprecierea lor asupra oamenilor și modul în care i-au tratat nu s-au bazat niciodată pe esența acestora sau pe faptul dacă ceea ce spuneau era corect sau greșit, cu atât mai puțin pe sursa sau proveniența cuvintelor lor. Ei doar au condamnat și au măsurat oamenii pe baza unor cuvinte și doctrine neclintite pe care le stăpâneau. Și astfel, chiar dacă acești farisei știau că ceea ce a făcut Domnul Isus nu era un păcat și nu încălca legea, ei tot L-au condamnat, întrucât ceea ce a spus Domnul Isus părea să fie în contradicție cu cunoștințele și erudiția pe care le stăpâneau și cu teoria teologică pe care o expuneau. Iar fariseii pur și simplu nu și-au slăbit strânsoarea asupra acestor cuvinte și fraze, s-au agățat de această cunoaștere și nu au renunțat la ea. Care a fost singurul rezultat posibil în cele din urmă? Ei nu au recunoscut că Domnul Isus era Mesia care avea să vină sau că exista adevăr în ceea ce a spus Domnul Isus, cu atât mai puțin că ceea ce a făcut Domnul Isus era în concordanță cu adevărul. Au găsit câteva acuzații neîntemeiate cu care să-L condamne pe Domnul Isus – dar, de fapt, în inimile lor, știau oare dacă aceste păcate pentru care L-au condamnat erau valabile? Știau. Deci, de ce L-au mai condamnat astfel? (Nu au vrut să creadă că Dumnezeul cel înalt și puternic din mintea lor ar fi putut fi Domnul Isus, această imagine a unui Fiu al Omului obișnuit.) Nu au vrut să accepte acest fapt. Și care a fost natura refuzului lor de a accepta acest lucru? Nu era în asta ceva prin care încercau să cadă la învoială cu Dumnezeu? Ceea ce voiau să spună a fost: „Ar putea Dumnezeu să facă asta? Dacă Dumnezeu S-ar fi întrupat, El ar fi trebuit cu siguranță să Se nască dintr-o descendență distinsă. Mai mult decât atât, El trebuie să accepte tutela cărturarilor și a fariseilor, să-Și însușească aceste cunoștințe și să citească mult din Scriptură. Numai după ce deține această cunoaștere, El poate prelua titlul de „întrupare”. Ei au crezut că, în primul rând, Tu nu ești așadar calificat, deci nu ești Dumnezeu; în al doilea rând că, fără această cunoaștere, Tu nu poți face lucrarea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin poți fi Dumnezeu; în al treilea rând, că nu poți lucra în afara templului – nu ești în templu acum, ești întotdeauna printre păcătoși, deci lucrarea pe care o faci depășește sfera lucrării lui Dumnezeu. De unde a venit baza condamnării lor? Din Scriptură, din mintea omului și din educația teologică pe care o primiseră. Deoarece erau înțesați de noțiuni, închipuiri și cunoștințe, ei credeau că această cunoaștere e corectă, că e adevărul, că este baza și că nicicum Dumnezeu nu putea contraveni acestor lucruri. Au căutat ei adevărul? Nu au făcut asta. Ceea ce au căutat erau propriile lor noțiuni și închipuiri și propriile experiențe și au încercat să le folosească pentru a-L defini pe Dumnezeu și a determina dacă avea dreptate sau greșea. Care a fost rezultatul final al acestui lucru? Ei au condamnat lucrarea lui Dumnezeu și L-au pironit pe cruce.

– Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul șapte (Partea a treia)”