Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

În fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu sunt și cerințe corespunzătoare de la om. Toți aceia care se află în curentul Duhului Sfânt au prezența și disciplina Duhului Sfânt, iar aceia care nu se află în curentul Duhului Sfânt sunt sub comanda Satanei și fără nimic din lucrarea Duhului Sfânt. Oamenii care se află în curentul Duhului Sfânt sunt aceia care acceptă lucrarea nouă a lui Dumnezeu și care colaborează la lucrarea nouă a lui Dumnezeu. Dacă aceia care se află în acest curent nu sunt în stare să colaboreze și nu pot să pună în practică adevărul cerut de Dumnezeu în acest timp, atunci ei vor fi disciplinați și, în cel mai rău caz, vor fi lepădați de Duhul Sfânt. Aceia care acceptă lucrarea nouă a Duhului Sfânt vor trăi în curentul Duhului Sfânt și vor primi grija și protecția Duhului Sfânt. Aceia care sunt dornici să pună adevărul în practică sunt luminați de Duhul Sfânt, iar aceia care nu sunt dornici să pună adevărul în practică sunt disciplinați de Duhul Sfânt și pot fi chiar pedepsiți. Indiferent ce fel de oameni sunt, cu condiția ca ei să se afle în curentul Duhului Sfânt, Dumnezeu Își va asuma responsabilitatea pentru toți aceia care acceptă lucrarea Sa nouă de dragul numelui Său. Aceia care preamăresc numele Său și sunt dornici să Îi pună cuvintele în practică vor primi binecuvântările Sale; cei care nu Îl ascultă și nu Îi pun cuvintele în practică vor primi pedeapsa Sa. Oamenii care se află în curentul Duhului Sfânt sunt aceia care acceptă noua lucrare și, pentru că au acceptat noua lucrare, ar trebui să colaboreze cum se cuvine cu Dumnezeu, și nu să se comporte ca niște răzvrătiți care nu își îndeplinesc datoria. Aceasta este singura cerință a lui Dumnezeu de la om. Nu este același lucru pentru oamenii care nu acceptă lucrarea nouă: ei se află în afara curentului Duhului Sfânt, iar disciplina și reproșul Duhului Sfânt nu li se aplică. Toată ziua, acești oameni trăiesc în trup, trăiesc în mintea lor, și tot ce fac este conform doctrinei rezultată din analiza și cercetarea propriilor lor creiere. Nu asta e ceea ce se cere de către lucrarea nouă a Duhului Sfânt, cu atât mai puțin este colaborare cu Dumnezeu. Aceia care nu acceptă lucrarea nouă a lui Dumnezeu sunt lipsiți de prezența lui Dumnezeu și, mai mult, lipsiți de binecuvântările și protecția lui Dumnezeu. Majoritatea cuvintelor și acțiunilor lor țin de cerințele din trecut ale lucrării Duhului Sfânt; ele sunt doctrină, nu adevăr. O astfel de doctrină și de reglementare sunt suficiente pentru a demonstra că adunarea acestor oameni laolaltă nu este altceva decât religie; ei nu sunt cei aleși sau obiectele lucrării lui Dumnezeu. Adunarea tuturor celor din mijlocul lor se poate numi doar un mare congres al religiei și nu poate fi numită o biserică. Acesta este un fapt de nestrămutat. Ei nu au lucrarea nouă a Duhului Sfânt; ceea ce fac pare să amintească de religie, ceea ce trăiesc ei pare să abunde în religie; ei nu sunt în posesia prezenței și lucrării Duhului Sfânt, cu atât mai puțin sunt eligibili să primească disciplina și luminarea Duhului Sfânt. Acești oameni sunt toți leșuri fără de viață și viermi lipsiți de spiritualitate. Ei nu cunosc răzvrătirea și neascultarea omului, nu cunosc toate faptele rele ale omului și cu atât mai puțin nu cunosc toată lucrarea lui Dumnezeu și voința de astăzi a lui Dumnezeu. Sunt cu toții ignoranți, oameni infami și gunoaie care nu merită să fie numiți credincioși! Nimic din ceea ce ei fac nu are nicio relevanță asupra gestionării lui Dumnezeu, cu atât mai puțin poate să afecteze planurile lui Dumnezeu. Cuvintele și acțiunile lor sunt prea dezgustătoare, prea patetice și sunt pur și simplu nedemne de a fi menționate. Nimic din ceea ce este făcut de aceia care nu se află în curentul Duhului Sfânt nu are de a face cu lucrarea nouă a Duhului Sfânt. Din această cauză, orice ar face, ei nu au disciplina Duhului Sfânt și, mai mult decât atât, nu au luminarea Duhului Sfânt. Pentru că ei sunt cu toții oameni fără dragoste de adevăr și care au fost disprețuiți și respinși de Duhul Sfânt. Sunt denumiți făcători de rele pentru că umblă în trup și fac tot ceea ce le face plăcere sub stindardul lui Dumnezeu. În vreme ce Dumnezeu lucrează, ei sunt ostili lui Dumnezeu cu bună știință și aleargă în direcția opusă Lui. Neputința omului de a colabora cu Dumnezeu reprezintă neascultarea supremă în sine, așadar, acei oameni care se împotrivesc intenționat lui Dumnezeu, nu își vor primi, cu precădere, răsplata dreaptă?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

„Dar Eu vă spun că aici este Cineva mai mare decât Templul! Dacă ați fi știut ce înseamnă: «Milă doresc, nu jertfă!», n-ați fi condamnat niște nevinovați! Căci Fiul Omului este Domn și al Sabatului!” (Matei 12:6-8). La ce se referă cuvântul „templu” aici? Simplu spus, se referă la o clădire magnifică, înaltă, iar în Epoca Legii, templul era un loc unde preoții să Îl venereze pe Dumnezeu. Când Domnul Isus a spus „aici este Cineva mai mare decât Templul,” la cine Se referea? Clar, acel „Cineva” este Domnul Isus întrupat, pentru că doar El era mai mare decât templul. Ce le spuneau acele cuvinte oamenilor? Le spuneau să iasă din templu – Dumnezeu părăsise deja templul și nu mai lucra în el, deci oamenii ar trebui să urmeze pașii lui Dumnezeu în afara templului și să calce pe urmele Lui în noua Sa lucrare. Când Domnul Isus a spus asta, în spatele cuvintelor Sale era o premisă și, anume că, în temeiul legii, oamenii ajunseseră să vadă templul ca pe ceva mai mare decât Însuși Dumnezeu. Adică, oamenii venerau templul în loc să-L venereze pe Dumnezeu, așadar Domnul Isus i-a avertizat să nu venereze idoli, ci în schimb să-L venereze pe Dumnezeu, căci El este suprem. Prin urmare, El a spus: „Milă doresc, nu jertfă!” Este evident că în ochii Domnului Isus, majoritatea oamenilor care trăiau respectând legea nu Îl mai venerau pe Iahve, ci doar făceau sacrificii într-o doară, iar Domnul Isus a hotărât că acest lucru constituia venerarea idolilor. Acești adoratori de idoli vedeau templul ca pe ceva mai mare și mai înalt decât Dumnezeu. În inimile lor exista doar templul, nu Dumnezeu, iar dacă ei și-ar fi pierdut templul, și-ar fi pierdut sălașul. Fără templu, nu aveau unde să se închine și nu își puteau îndeplini sacrificiile. Așa-zisul lor „sălaș” era locul în care se foloseau de scuza falsă a venerării lui Iahve Dumnezeu, pentru a rămâne în templu și a-și îndeplini propriile treburi. Așa-zisul lor „sacrificiu” nu însemna decât că-și desfășurau propriile afaceri rușinoase sub pretextul desfășurării serviciului lor în templu. Acesta era motivul pentru care oamenii din acea vreme considerau templul mai măreț decât Dumnezeu. Domnul Isus a rostit aceste cuvinte ca avertisment pentru oameni, deoarece ei foloseau templul drept fațadă și sacrificiile ca acoperire pentru înșelarea oamenilor și a lui Dumnezeu. Dacă aplicați aceste cuvinte în prezent, acestea sunt la fel de pertinente și de valide. Deși oamenii de astăzi au experimentat o lucrare a lui Dumnezeu diferită față de cea experimentată de oamenii din Epoca Legii, natura și esența lor sunt aceleași.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși III”

Dacă cineva care crede în Dumnezeu aderă la adevăr ca și cum ar fi un set de reguli, nu tinde credința sa să devină o implicare în ritualul religios? (Ba da.) Observarea ritualurilor religioase chiar nu este cu nimic diferită de creștinism – cei care fac acest lucru sunt pur și simplu mai avansați și au progresat mai mult în ceea ce privește învățămintele și teoria și sunt puțin mai presus și mai avansați în credința lor. Asta e tot. Dacă credința în Dumnezeu se transformă în credință religioasă, într-un studiu de teologie, într-un set de reguli sau ritualuri, nu s-a transformat atunci în creștinism? Există o diferență între învățăturile noi și cele vechi, dar dacă tot ce faci este să înțelegi adevărul ca doctrină și nu știi cum să practici adevărul, cu atât mai puțin cum să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu – și dacă, de oricât de mulți ani crezi în Dumnezeu, oricât de multe greutăți înduri, oricât de multe comportamente bune ai, ceea ce ai nu e totuși o înțelegere autentică a adevărului și nu ai dobândit adevărul sau nu ai intrat în realitatea lui – atunci modul tău de a crede nu este cel a creștinismului? Nu este aceasta esența creștinismului? (Ba da.) Așadar, care puncte de vedere sau stări din acțiunile voastre sau din realizarea datoriei voastre sunt similare cu cele ale creștinilor sau aceleași cu ale lor? (Aderăm la reguli și ne echipăm cu cuvintele și expresiile doctrinei.) Aderarea la reguli, predicarea cuvintelor și expresiilor doctrinare, considerarea adevărului drept cuvintele și expresiile doctrinare – ce altceva? (Ne concentrăm pe a lucra, nu pe a intra în viață.) Vă concentrați doar pe a depune efort, nu pe a câștiga viață sau a intra în realitatea adevărului – ce altceva? (Ne concentrăm pe aparența spiritualității și a comportamentului bun.) Ați spus câte ceva acum, așa că voi rezuma: a urmări aparența unui comportament bun, a încerca din răsputeri să vă învăluiți într-o spoială de spiritualitate și a face lucruri pe care oamenii le consideră corecte în noțiunile și închipuirile lor, lucruri pe care oamenii tind să le susțină – aceasta e o urmărire a unei spiritualități false. O astfel de persoană e un ipocrit care stă cocoțat la pupitrul său pentru a predica cuvintele și frazele doctrinei, care îi instruiește pe ceilalți să facă fapte bune și să fie oameni buni, care se dă drept persoană spirituală. Cu toate acestea, în relațiile cu ceilalți, în gestionarea problemelor și în realizarea datoriei lor, ei nu caută niciodată adevărul, ci trăiesc după firi satanice. Orice li se întâmplă, ei merg după propria lor voință, punându-L pe Dumnezeu deoparte. Nu acționează niciodată conform principiilor adevărului; ei doar respectă reguli. Nu înțeleg deloc adevărul și nici nu înțeleg voia lui Dumnezeu ori standardele cerințelor Sale de la om sau ceea ce va împlini El mântuind omul. Nu cercetează niciodată cu seriozitate aceste detalii ale adevărului și nu se interesează de ele. Tot ceea ce dezvăluie aceste vorbe și comportamente ale omului e de domeniul ipocriziei. După ce ne-am uitat la adevăratele stări din inimile unor astfel de oameni, alături de comportamentul lor exterior, putem fi siguri că ei nu au nimic din realitatea adevărului, că sunt într-adevăr farisei ipocriți, că sunt non-credincioși. Dacă o persoană crede în Dumnezeu, dar nu urmărește adevărul, este credința sa autentică? (Nu.) Poate cineva care crede în Dumnezeu oricât de mulți ani, dar care nu acceptă deloc adevărul, să ajungă să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău? (Nu.) Nu poate realiza asta. Care este, așadar, natura comportamentului exterior al acestor oameni? Pe ce fel de cale pot merge? (Pe calea fariseilor.) Cu ce își petrec zilele echipându-se? Nu cu cuvinte și expresii de doctrină? Ei își petrec zilele înarmându-se, îmbrăcându-se cu cuvinte și expresii de doctrină pentru a semăna mai mult cu fariseii, a părea mai spirituali, mai asemănători oamenilor care Îl slujesc pe Dumnezeu – care este, de fapt, natura tuturor acestor fapte? Închinarea la Dumnezeu? Este o credință sinceră în El? (Nu, nu este.) Așadar, ce fac ei? Îl înșală pe Dumnezeu; ei doar parcurg etapele unui proces. Flutură steagul credinței și săvârșesc rituri religioase, încercând să-L înșele pe Dumnezeu pentru a-și atinge scopul de a fi binecuvântați. Acești oameni nu se închină deloc lui Dumnezeu. În cele din urmă, un astfel de grup de oameni va ajunge precum cei din capele, care, chipurile, Îl slujesc pe Dumnezeu, care, chipurile, cred în El și Îl urmează.

– Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cu frică față de Dumnezeu putem să pășim pe calea mântuirii”

Acei farisei evrei, înalți preoți și cărturari ai Epocii Legii au crezut nominal în Dumnezeu, dar au întors spatele căii Lui și chiar L-au răstignit pe Dumnezeul întrupat. Ar fi putut, atunci, credința lor să fi câștigat aprobarea lui Dumnezeu? (Nu.) Dumnezeu îi desemnase deja drept oameni de credință iudaică, drept membri ai unui grup religios. Iar Dumnezeu îi vede la fel pe cei care cred astăzi în Isus, ca membri ai unui grup religios, prin aceea că El nu îi recunoaște precum membri ai bisericii Sale sau precum credincioși în El. De ce ar condamna Dumnezeu lumea religioasă în acest fel? Pentru că toți membrilor grupurilor religioase, în special conducătorii de nivel înalt ai diferitelor confesiuni, nu au o inimă care se teme de Dumnezeu și nici nu sunt adepți ai voii lui Dumnezeu. Toți sunt non-credincioși. Ei nu cred în întrupare, cu atât mai puțin acceptă adevărul. Ei nu caută, nu se interesează, nu examinează și nu acceptă niciodată lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă sau adevărurile pe care le exprimă El, ci merg direct la condamnarea și hulirea lucrării întrupării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Se poate vedea clar în asta că ei pot crede, cu numele, în Dumnezeu, dar Dumnezeu nu îi recunoaște ca fiind credincioși în El; El spune că sunt răufăcători, că nimic din ceea ce fac ei nu are nici cea mai mică legătură cu lucrarea Sa de mântuire, că sunt necredincioși care sunt în afara cuvintelor Sale. De credeți în Dumnezeu așa cum credeți acum, nu va veni ziua când și voi veți fi reduși la adepți religioși? Credința în Dumnezeu din interiorul religiei nu poate dobândi mântuirea – de ce anume? Dacă nu puteți spune de ce se întâmplă acest lucru, asta arată că nu înțelegeți câtuși de puțin nici adevărul, nici voia lui Dumnezeu. Cel mai tragic lucru care se poate întâmpla cu credința în Dumnezeu este să fie redusă la religie și alungată de către Dumnezeu. E un lucru de neînchipuit pentru om, iar cei care nu înțeleg adevărul nu pot vedea niciodată clar această chestiune. Spuneți-Mi, când o biserică s-a transformat treptat într-o religie în ochii lui Dumnezeu și a devenit o confesiune pe parcursul anilor mulți și îndelungați de la începuturile ei, sunt oamenii din ea candidați la mântuirea lui Dumnezeu? Sunt ei membri ai familiei Sale? (Nu.) Nu sunt. Pe ce drum merg acești oameni care, nominal, cred în adevăratul Dumnezeu, însă sunt considerați de El a fi oameni religioși? Drumul pe care îl parcurg este unul pe care poartă steagul credinței în Dumnezeu, însă nu urmează niciodată calea Lui; este unul pe care cred în El, însă nu Îl venerează, ci chiar se leapădă de El; este unul pe care pretind a crede în Dumnezeu, însă I se împotrivesc, crezând, nominal, în numele lui Dumnezeu, în adevăratul Dumnezeu, dar închinându-se Satanei diavolul și angajându-se în operațiuni omenești și stabilind o împărăție independentă, omenească. Acesta e drumul pe care îl parcurg. Privind la drumul pe care îl parcurg, este evident că sunt o grămadă de non-credincioși, o bandă de antihriști, un grup de satane și diavoli care și-au propus în mod explicit să se împotrivească lui Dumnezeu și să-I perturbe lucrarea. Aceasta este esența lumii religioase. Un grup de astfel de oameni are ceva de-a face cu planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omului? (Nu.) Odată ce credincioșii în Dumnezeu, oricât de mulți ar putea fi, au modul lor de credință definit de Dumnezeu drept o confesiune sau un grup, atunci și ei sunt definiți de Dumnezeu precum cei care nu pot fi mântuiți. De ce spun asta? Un grup fără lucrarea sau îndrumarea lui Dumnezeu, care nu I se supune și nu I se închină deloc, poate crede în mod nominal în Dumnezeu, dar sunt preoții și prezbiterii din religie cei pe care ei îi urmează și de care ascultă, iar preoții și prezbiterii din religie sunt, prin esența lor, satanici și ipocriți. Prin urmare, ceea ce urmează și de care ascultă acei oameni sunt Satana și diavolii. În inimile lor, ei practică credința în Dumnezeu, dar, de fapt, sunt manipulați de om, supuși orchestrărilor și stăpânirii omenești. Deci, în termeni esențiali, cei pe care ei îi urmează și de care ascultă sunt Satana și diavolii și forțele răului care se împotrivesc lui Dumnezeu și dușmanii lui Dumnezeu. Ar mântui Dumnezeu o bandă de oameni ca aceasta? (Nu.) De ce nu? Ei bine, sunt astfel de oameni capabili de pocăință? Nu; nu se vor pocăi. Ei se angajează în operațiuni omenești și inițiative omenești sub steagul credinței în Dumnezeu, opunându-se planului de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, rezultatul final fiind că vor înfrunta disprețul și respingerea lui Dumnezeu. E imposibil ca Dumnezeu să-i mântuiască pe acești oameni; ei sunt incapabili de pocăință și, deoarece au fost luați de Satana, Dumnezeu îi dă pe mâna acestuia. Cazul în care credința cuiva în Dumnezeu ar putea primi aprobarea Lui depinde de durata în ani a acesteia? Depinde de felul de ritualuri pe care le observă sau de regulile pe care le respectă? Se uită Dumnezeu la practicile umane? Se uită El la numărul lor? (Nu.) Atunci, la ce Se uită El? Când Dumnezeu a ales un grup de oameni, pe ce bază măsoară El dacă pot fi mântuiți, dacă îi va mântui? Pe baza faptului dacă pot accepta adevărul; pe baza drumului pe care îl parcurg. […] Nu contează câte predici ai auzit sau cât de multe adevăruri ai înțeles – dacă încă îl urmezi pe om, dacă încă îl urmezi pe Satana și nu ești în stare să urmezi calea lui Dumnezeu în cele din urmă, nici să te temi de El și să te ferești de rău, atunci astfel de oameni sunt cei pe care Dumnezeu îi disprețuiește și îi respinge. Oamenii din religie pot fi în stare să predice o mulțime de cunoștințe biblice și pot înțelege ceva doctrină spirituală, dar nu pot să se supună lucrării lui Dumnezeu, să practice și să experimenteze cuvintele Lui sau să I se închine cu adevărat, nici să se teamă de El și să se ferească de rău. Toți sunt ipocriți, nu oameni care se supun cu adevărat lui Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, astfel de oameni sunt definiți ca aparținând unei confesiuni, unui grup omenesc, unei bande omenești, ca sălaș al Satanei. În mod colectiv, ei sunt banda Satanei, împărăția antihriștilor, iar Dumnezeu îi disprețuiește și îi respinge întru totul.

– Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cu frică față de Dumnezeu putem să pășim pe calea mântuirii”