4. Care este deosebirea dintre cuvintele lui Dumnezeu transmise de profeți precum Isaia, Ezechiel și Daniel în Epoca Legii și cuvintele lui Dumnezeu exprimate de Dumnezeu întrupat?

Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:

În Epoca Harului, Isus a grăit de asemenea multe cuvinte și a făcut multe lucrări. Cum a fost El diferit de Isaia? Cum a fost El diferit de Daniel? A fost El un profet? De ce se spune că este Hristos? Care sunt diferențele dintre ei? Toți erau doar oameni care grăiau cuvinte și cuvintele lor păreau a fi pentru om mai mult sau mai puțin la fel. Toți au grăit cuvinte și au făcut lucrări. Profeții Vechiului Testament au rostit profeții și, în mod similar, și Isus a putut face asta. De ce este oare așa? Deosebirea, aici, se bazează pe natura lucrării. Pentru a discerne această chestiune, nu trebuie să iei în calcul natura trupului, nici nu ar trebui să iei în calcul profunzimea sau superficialitatea cuvintelor lor. Întotdeauna trebuie să iei în calcul în primul rând lucrarea lor și efectele pe care le atinge lucrarea lor în om. Profețiile rostite de profeți la timpul lor nu au alimentat viața omului, iar inspirațiile primite de cei precum Isaia și Daniel erau pur și simplu profeții, și nu calea vieții. Dacă nu ar fi fost revelația directă a lui Iahve, nimeni nu ar fi putut îndeplini acea lucrare, care nu este posibilă pentru muritori. Și Isus a rostit multe cuvinte, dar astfel de cuvinte reprezentau calea vieții din care omul putea găsi o cale de urmat. Cu alte cuvinte, în primul rând, El a putut oferi viață omului, deoarece Isus este viața; în al doilea rând, El a putut inversa deviațiile omului; în al treilea rând, lucrarea Sa a putut să o succeadă pe cea a lui Iahve cu scopul de a continua epoca; în al patrulea rând, El a putut sesiza nevoile interioare ale omului și înțelege ce-i lipsește omului; în al cincilea rând, El a putut să inaugureze o epocă nouă și să o încheie pe cea veche. Din acest motiv Se numește Dumnezeu și Hristos; nu este diferit doar de Isaia, ci și de toți ceilalți profeți. Luați-l pe Isaia drept termen de comparație pentru lucrarea profeților. În primul rând, nu putea oferi viață omului; în al doilea rând, nu putea inaugura o epocă nouă. Lucra sub conducerea lui Iahve și nu pentru a inaugura o epocă nouă. În al treilea rând, cuvintele pe care le rostea erau dincolo de el. Primea revelații direct de la Duhul lui Dumnezeu și alții nu le înțelegeau, nici măcar după ce le ascultau. Aceste puține lucruri sunt suficiente în sine pentru a demonstra că nu erau mai mult decât niște profeții cuvintele lui, nimic mai mult decât un aspect al lucrării făcute în locul lui Iahve. În orice caz, nu putea să-L reprezinte pe Iahve în totalitate. A fost un rob al lui Iahve, un instrument în lucrarea Lui. Doar lucra în Epoca Legii și în cadrul sferei lucrării lui Iahve; nu a lucrat dincolo de Epoca Legii. Lucrarea lui Isus, dimpotrivă, era diferită. El a depășit sfera lucrării lui Iahve; El a lucrat ca Dumnezeu întrupat și a suferit răstignirea pentru a răscumpăra toată omenirea. Cu alte cuvinte, a făcut o lucrare nouă, în afara celei făcute de Iahve. Aceasta a fost introducerea unei epoci noi. În plus, El putea vorbi despre ceea ce omul nu putea dobândi. Lucrarea Sa era o lucrare în cadrul gestionării lui Dumnezeu și cuprindea întreaga umanitate. Nu Și-a făcut lucrarea doar în câțiva oameni, nici nu era lucrarea Lui menită să conducă un număr limitat de oameni. Cât despre modul în care Dumnezeu S-a întrupat ca om, cum Duhul a transmis revelațiile în acel timp și cum Se pogora Duhul asupra unui om ca să lucreze – acestea sunt chestiuni pe care omul nu le poate vedea sau atinge. Este absolut imposibil ca aceste adevăruri să servească drept dovadă că El este Dumnezeu întrupat. Ca atare, se poate face distincție doar între cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, care sunt tangibile pentru om. Doar acest aspect este real. Aceasta se datorează faptului că ție nu îți sunt vizibile chestiunile Duhului și acestea sunt cunoscute în mod clar doar de Dumnezeu Însuși, și nici chiar trupul întrupat a lui Dumnezeu nu știe totul; poți doar să verifici dacă El este Dumnezeu din lucrarea făcută de El. Din lucrarea Sa, se poate vedea că, în primul rând, El este capabil să deschidă o nouă eră; în al doilea rând, este capabil să ofere viață omului și să-i arate omului calea de urmat. Aceasta este suficient pentru stabilirea faptului că El este Dumnezeu Însuși. Cel puțin, lucrarea pe care o face El poate reprezenta în totalitate Duhul lui Dumnezeu și, dintr-o astfel de lucrare, se poate vedea că Duhul lui Dumnezeu este înăuntrul Lui. Deoarece lucrarea făcută de Dumnezeu întrupat a fost îndeosebi pentru a inaugura o nouă epocă, a dirija o lucrare nouă și a deschide un nou tărâm, acestea sunt suficiente ca atare pentru a stabili că El este Dumnezeu Însuși. Așadar, aceasta Îl deosebește pe El de Isaia, Daniel și ceilalți mari profeți.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”

Prevestirea profeților a fost poruncită de Dumnezeu Însuși: profețiile celor ca Isaia, Daniel, Ezra, Ieremia și Ezechiel au fost poruncite direct de Duhul Sfânt; acești oameni au fost proroci, ei primiseră Duhul profeției și toți au fost profeți ai Vechiului Testament. În timpul Epocii Legii, acești oameni, care au primit inspirația lui Iahve, au rostit multe profeții, furnizate direct de Iahve. Dar de ce a lucrat Iahve în ei? Fiindcă poporul lui Israel era poporul ales al lui Dumnezeu și lucrarea profeților trebuia să se facă în rândurile lor; de aceea profeții au putut primi asemenea revelații. De fapt, nici ei înșiși nu au înțeles revelațiile date de Dumnezeu lor. Duhul Sfânt a rostit acele cuvinte prin gura lor, astfel încât oamenii din viitor să poată înțelege acele lucruri și să vadă că ele au fost, într-adevăr, lucrarea Duhului lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt, și că nu au venit de la om, și să le confirme faptul că era lucrarea Duhului Sfânt. În timpul Epocii Harului, Isus Însuși a făcut toată această lucrare în locul lor, așa încât oamenii n-au mai profețit. Deci, a fost Isus un profet? Isus a fost, bineînțeles, un profet, dar a putut face și lucrarea apostolilor – El a putut să profețească, dar și să predice și să învețe oameni din tot ținutul. Cu toate acestea, lucrarea pe care a făcut-o și identitatea pe care o reprezenta nu au fost aceleași. El a venit să răscumpere toată omenirea, să răscumpere omul de păcat; El era un profet și un apostol dar, mai mult decât atât, El era Hristos. Un profet poate face profeții, dar nu se poate spune că acel profet este Hristos. În acel timp, Isus a rostit multe profeții și, astfel, se poate spune că El a fost profet, dar nu se poate afirma că El a fost profet și deci nu Hristos. Asta pentru că El L-a reprezentat pe Dumnezeu Însuși în ducerea la bun sfârșit a unei etape a lucrării, iar identitatea Lui a fost diferită de cea a lui Isaia: El a venit să încheie lucrarea de răscumpărare și, de asemenea, El a dat provizii pentru viața omului, iar Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât direct asupra Lui. În lucrarea pe care a făcut-o, nu a primit nicio inspirație din partea Duhului lui Dumnezeu, nicio instrucțiune de la Iahve. În schimb, Duhul a lucrat direct – ceea ce este suficient pentru a dovedi că Isus nu a fost doar un simplu profet. Lucrarea pe care a făcut-o a fost în primul rând lucrarea de răscumpărare, iar în al doilea rând profețiile. El a fost un profet, un apostol, dar, mai presus de acestea, a fost Răscumpărătorul. Proorocii, în schimb, puteau doar să facă profeții, fiind incapabili să reprezinte pe Duhul lui Dumnezeu în orice altă lucrare. Deoarece Isus a făcut multă lucrare care nu mai fusese niciodată făcută de om și a făcut lucrarea de răscumpărare a omenirii, El a fost astfel diferit de cei ca Isaia.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre Biblie (3)”

În această etapă finală a lucrării, rezultatele sunt obținute prin intermediul cuvântului. Prin cuvânt, omul ajunge să înțeleagă multe taine și lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o de-a lungul generațiilor trecute. Prin cuvânt, omul este luminat de Duhul Sfânt; prin cuvânt, omul ajunge să înțeleagă tainele care nu au fost niciodată dezlegate de generațiile trecute, precum și lucrarea proorocilor și a apostolilor din trecut și principiile prin care aceștia au lucrat. Prin cuvânt, omul ajunge, de asemenea, să înțeleagă firea lui Dumnezeu Însuși, precum și răzvrătirea și împotrivirea omului, și ajunge să-și cunoască propria esență. Prin acești pași ai lucrării și prin toate cuvintele spuse, omul ajunge să cunoască lucrarea Duhului, lucrarea pe care o face trupul Lui întrupat și, chiar mai mult, întreaga Sa fire. Cunoașterea ta despre lucrarea de gestionare de peste șase mii de ani a lui Dumnezeu a fost, de asemenea, câștigată prin cuvânt. Nu au fost, de asemenea, obținute prin cuvânt cunoașterea noțiunilor tale anterioare și succesul tău în a le pune deoparte? În etapa anterioară, Isus a lucrat semne și minuni, însă, în această etapă, acestea nu există. Nu a fost, de asemenea, realizată prin cuvânt înțelegerea ta despre motivul pentru care Dumnezeu nu dezvăluie semne și minuni? De aceea, cuvintele spuse în această etapă depășesc lucrarea făcută de apostolii și proorocii generațiilor trecute. Chiar și prezicerile făcute de prooroci nu ar fi putut realiza acest rezultat. Proorocii au făcut doar profeții, au vorbit despre ce se va întâmpla în viitor, dar nu despre lucrarea pe care Dumnezeu a voit să o facă la acea vreme. Nici nu vorbeau pentru a-i călăuzi pe oameni în viață ori pentru a revărsa adevăruri asupra oamenilor sau pentru a le dezvălui taine, cu atât mai puțin pentru a le dărui viață. Din cuvintele spuse în această etapă, există profeție și adevăr, dar, mai ales, aceste cuvinte slujesc la a da viață omului. Cuvintele din prezent sunt deosebite de prezicerile profeților. Aceasta este o etapă a lucrării pentru viața omului, pentru a schimba firea vieții omului, și nu de dragul de a rosti profeții.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”

Anterior: 3. Mărturisești că „Cuvântul Se arată în trup” a fost rostită personal de Dumnezeu, dar există oameni care cred că aceste cuvinte au fost rostite de cineva care a fost luminat de Duhul Sfânt. Care anume este deosebirea dintre cuvintele exprimate de Dumnezeu întrupat și cele rostite de cineva luminat de Duhul Sfânt?

Înainte: 1. În prezent există un număr de cazuri de înșelăciune de către hristoși falși în diverse comunități religioase din întreaga lume. Incapabili să vadă această înșelăciune așa cum este în realitate, mulți oameni i-au urmat pe acești hristoși falși, împlinind astfel profeția Domnului Isus: „Atunci, de vă va zice cineva: «Iată, aici e Hristos, sau acolo!», să nu credeți. Că se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni ca să amăgească, de se va putea, și pe cei aleși(Matei 24:23-24). Prin urmare, credem că oricine despre care se mărturisește că este venirea Domnului este fără îndoială un Hristos fals și că nu este nevoie să-i căutăm și să-i investigăm. Ne înșelăm când credem astfel?

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte