404. Ca membri ai rasei umane și creștini devotați, este responsabilitatea și obligația noastră, a tuturor, să ne oferim mintea și trupul pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu, deoarece întreaga noastră ființă a venit de la Dumnezeu și există grație suveranității Lui. Dacă mințile și trupurile noastre nu susțin însărcinarea dată de Dumnezeu și cauza dreaptă a omenirii, atunci sufletele noastre vor fi nevrednice de cei care au fost martirizați pentru această însărcinarea și cu atât mai mult nevrednice de Dumnezeu, care ne-a oferit totul.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”

405. Cum tratezi însărcinarea dată de Dumnezeu este o chestiune foarte importantă! Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce îți încredințează Dumnezeu, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit. Este legea cerurilor și principiul pământului ca oamenii să ducă la bun sfârșit ceea ce le încredințează Dumnezeu; aceasta este responsabilitatea lor cea mai mare, la fel de importantă ca propriile vieți. Dacă nu iei în serios însărcinarea dată de Dumnezeu, atunci Îl trădezi în modul cel mai cumplit; este și mai regretabil decât ceea ce a făcut Iuda și face să meriți să fii blestemat. Oamenii trebuie să dobândească o înțelegere temeinică despre cum să perceapă ceea ce le încredințează Dumnezeu și, cel puțin, să înțeleagă însărcinarea pe care El o dă omenirii: aceasta este o înălțare și o favoare specială de la Dumnezeu, un lucru cât se poate de glorios. Orice altceva poate fi abandonat – chiar dacă trebuie să îți sacrifici viața, tot trebuie să-ți îndeplinești însărcinarea dată de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”

406. Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; aceasta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea omului. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât eşti mai capabil să-ţi faci datoria, cu atât mai multe adevăruri vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta. Cei care își îndeplinesc datoria doar în mod mecanic și nu caută adevărul, vor fi eliminați în final, deoarece astfel de oameni nu-și îndeplinesc datoria în practicarea adevărului și nu practică adevărul în îndeplinirea datoriei lor. Ei sunt aceia care rămân neschimbați și vor fi blestemați. Nu doar că expresiile lor sunt impure, ci tot ceea ce exprimă ei este malefic.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”

408. Când o persoană acceptă ceea ce Dumnezeu îi încredințează, Dumnezeu are un standard pentru a judeca dacă acțiunile persoanei sunt bune sau rele și dacă persoana a ascultat și dacă persoana a satisfăcut voia lui Dumnezeu și dacă ceea ce face aceasta este calificat. Lui Îi pasă de inima persoanei, nu de acțiunile acesteia la suprafață. Nu este cazul ca Dumnezeu să binecuvânteze pe cineva atât timp cât face acel lucru, indiferent cum îl face. Acesta este lucrul pe care oamenii nu îl înțeleg despre Dumnezeu. Dumnezeu nu Se uită doar la rezultatul final al lucrurilor, ci pune mai mult accent pe modul în care este inima unei persoane și cum este atitudinea unei persoane în timpul desfășurării lucrurilor și Se uită dacă există ascultare, considerație și dorința de a-L mulțumi pe Dumnezeu în inima acesteia.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși I”

409. Indiferent de datoria pe care o îndeplinești, trebuie să cauți mereu să pricepi voia lui Dumnezeu și să înțelegi care sunt cerințele Lui cu privire la datoria ta; doar atunci vei fi capabil să te ocupi de lucruri într-un mod principial. În îndeplinirea datoriei, nu poți, categoric, să te conduci după preferințele personale, făcând pur și simplu orice ți-ai dori să faci, orice te-ar bucura și ți-ar fi confortabil să faci, sau orice te-ar face să arăți bine. Dacă îți impui forțat preferințele personale în fața lui Dumnezeu sau dacă le practici de parcă ar fi adevărul, respectându-le ca și cum ar fi principiile adevărului, atunci asta nu înseamnă că îți îndeplinești datoria, iar a-ți îndeplini datoria în acest fel nu va fi ținut minte de Dumnezeu. Unii oameni nu înțeleg adevărul și nu știu ce înseamnă să-și îndeplinească bine îndatoririle. Ei au sentimentul că, din moment ce și-au pus inima în asta, au depus eforturi pentru asta, și-au lepădat trupul și au suferit, atunci îndeplinirea îndatoririlor personale ar trebui să fie la standardul cerut – dar de ce, atunci, Dumnezeu este mereu nemulțumit? Unde au greșit acești oameni? Greșeala lor a fost că nu au căutat cerințele lui Dumnezeu și, în schimb, acționează potrivit propriilor idei; ei și-au tratat propriile dorințe, preferințe și motive egoiste ca și când ar fi adevărul și le-au tratat ca și când ar fi fost ce-I plăceau Dumnezeu, ca și când ar fi fost standardele și cerințele Lui. Au văzut ca adevăr lucrurile pe care le credeau ei corecte, bune și frumoase; este greșit. De fapt, chiar dacă oamenii ar putea crede că ceva este drept și că este conform cu adevărul, asta nu înseamnă neapărat că este în acord cu voia lui Dumnezeu. Cu cât oamenii cred mai mult că un lucru este drept, cu atât ar trebui să fie mai precauți și cu atât mai mult ar trebui să caute mai întâi adevărul ca să vadă dacă ceea ce gândesc ei întrunește cerințele lui Dumnezeu. Dacă se întâmplă să se opună cerințelor și cuvintelor Lui, atunci greșești dacă tu crezi că e corect, căci acesta este doar un gând uman și nu va fi neapărat conform adevărului, indiferent cât de corect crezi tu că este. Felul în care determini binele și răul trebuie să se bazeze exclusiv pe cuvintele lui Dumnezeu și, oricât de corect crezi că este un lucru, cu excepția cazului în care există o bază pentru el în cuvintele lui Dumnezeu, tu trebuie să-l înlături. Ce este datoria? Este o însărcinare dată de Dumnezeu oamenilor. Așadar, cum ar trebui să-ți îndeplinești datoria? Acționând în acord cu cerințele și standardele lui Dumnezeu și comportându-te pe baza principiilor adevărului, iar nu pe baza dorințelor omenești subiective. Astfel, îndeplinirea îndatoririlor tale va fi la nivelul cerut.

– Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea principiilor adevărului putem să ne îndeplinim datoria cum se cuvine”

410. Unii oameni, indiferent de problema pe care s-ar putea să o întâmpine atunci când își îndeplinesc îndatoririle, nu caută adevărul și acționează întotdeauna în funcție de gândurile, noțiunile, închipuirile și dorințele lor. Ei își satisfac în mod constant propriile dorințe egoiste, iar firile lor corupte le controlează întotdeauna acțiunile. Deși își pot duce la bun sfârșit îndatoririle care le sunt încredințate, ei nu câștigă niciun adevăr. Așadar, pe ce se bazează astfel de persoane când își îndeplinesc îndatoririle? Ele nu se bazează nici pe adevăr, nici pe Dumnezeu. Acel strop de adevăr pe care îl înțeleg nu a pus stăpânire pe inimile lor; ei se bazează pe propriile înzestrări și abilități, pe cunoștințele pe care le-au dobândit și pe talentele lor, cât și pe propria voință sau intențiile lor bune pentru a-și săvârși îndatoririle. Aceasta e o cu totul altă natură, nu-i așa? Deși uneori te bazezi pe naturalețea, imaginația, noțiunile, cunoștințele și învățătura ta ca să-ți îndeplinești datoria, nu se ivește nicio chestiune de principiu în unele lucruri pe care le faci. La suprafață, pare că nu ai luat calea greșită, însă există un lucru care nu poate fi trecut cu vederea: în timpul procesului de îndeplinire a datoriei tale, dacă noțiunile, închipuirile și dorințele tale personale nu se schimbă niciodată și nu sunt niciodată înlocuite cu adevărul și dacă acțiunile și faptele tale nu sunt săvârșite niciodată în conformitate cu principiile adevărului, atunci care va fi rezultatul final? Vei deveni un făcător de servicii. Exact asta a fost scris în Biblie: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la Mine, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!»”. De ce Dumnezeu îi numește pe acești oameni, care depun eforturi și care fac servicii, „voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea”? Există un aspect de care putem fi siguri, și anume acela că, indiferent de îndatoririle acestor oameni sau de lucrarea pe care o fac, motivațiile, imboldurile, intențiile și gândurile lor se nasc în întregime din dorințele lor egoiste, se bazează în totalitate pe propriile idei și interese personale, iar considerațiile și planurile lor se învârt cu totul în jurul reputației, statutului, vanității și perspectivelor lor de viitor. În sinea lor, ei nu au niciun adevăr și nici nu acționează în conformitate cu principiile adevărului. Așadar, ce este crucial să căutați acum? (Ar trebui să căutăm adevărul și să ne îndeplinim îndatoririle în conformitate cu voia și cerințele lui Dumnezeu.) Ce anume ar trebui să faci atunci când îți îndeplinești îndatoririle în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu? În ceea ce privește intențiile și ideile tale atunci când faci un lucru, trebuie să înveți cum să discerni dacă acestea sunt sau nu în acord cu adevărul, precum și dacă intențiile și ideile tale sunt orientate spre îndeplinirea propriilor dorințe egoiste ori a intereselor casei lui Dumnezeu. Dacă intențiile și ideile tale sunt în concordanță cu adevărul, atunci îți poți îndeplini datoria în conformitate cu gândirea ta; totuși, dacă acestea nu sunt în acord cu adevărul, atunci trebuie să te întorci grabnic și să abandonezi acea cale. Calea aceea nu este corectă și nu poți practica așa; dacă vei continua să mergi pe acea cale, atunci vei ajunge să comiți răul.

– Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

411. Când îți îndeplinești datoria, ar trebui să te examinezi mereu pentru a vedea dacă faci lucrurile conform principiului, dacă îți îndeplinești datoria la nivelul standardelor, dacă o faci sau nu doar în manieră superficială, dacă ai încercat să te sustragi de la responsabilitățile tale și dacă există probleme cu atitudinea ta și modul în care gândești. Odată ce ai reflectat asupra ta și aceste lucruri ți-au devenit clare, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești datoria. Indiferent ce întâmpini în timp ce-ți îndeplinești datoria – negativitate și slăbiciune, sau faptul că ești într-o dispoziție proastă după ce ai fost tratat – ar trebui să abordezi acest lucru în mod corespunzător și, de asemenea, trebuie să cauți adevărul și să înțelegi voia lui Dumnezeu. Făcând aceste lucruri, vei avea o cale de a practica. Dacă dorești să faci o treabă bună în îndeplinirea datoriei tale, atunci nu trebuie să fii afectat de starea ta de spirit. Indiferent cât de negativ sau de slab te simți, ar trebui să practici adevărul în tot ceea ce faci, cu strictețe absolută și respectând principiile. Dacă faci acest lucru, atunci nu numai că ceilalți oameni te vor aproba, ci vei fi și pe placul lui Dumnezeu. Ca atare, vei fi o persoană responsabilă și care suportă o povară; vei fi o persoană cu adevărat bună, care într-adevăr își îndeplinește îndatoririle la nivelul standardelor și care trăiește pe deplin asemănarea unei persoane autentice. Astfel de oameni sunt purificați și dobândesc o transformare reală atunci când își îndeplinesc îndatoririle și se poate spune că sunt cinstiți în ochii lui Dumnezeu. Numai oamenii cinstiți pot să persevereze în practicarea adevărului, reușesc să acționeze principial și pot să își îndeplinească îndatoririle la nivelul standardelor. Oamenii care acționează principial își îndeplinesc meticulos îndatoririle când sunt într-o stare de spirit bună; nu lucrează într-o manieră superficială, nu sunt aroganți și nu se laudă ca să îi facă pe ceilalți să aibă o părere excelentă despre ei. Când sunt totuși într-o pasă proastă, își termină sarcinile cotidiene la fel de serios și de responsabil și, chiar dacă întâlnesc un lucru dăunător îndeplinirii îndatoririlor lor sau care îi presează un pic sau îi întrerupe în timp ce își fac îndatoririle, ei tot pot să își liniștească inima în fața lui Dumnezeu și să se roage spunând: „Indiferent cât de mare e problema cu care mă confrunt – chiar dacă cerul se prăbușește – cât timp Dumnezeu îmi permite să trăiesc mai departe, sunt hotărât să fac tot ce pot pentru a-mi îndeplini datoria. Fiecare zi în care mi se permite să trăiesc este o zi în care voi lucra din răsputeri să-mi îndeplinesc datoria astfel încât să fiu vrednic de această datorie încredințată mie de Dumnezeu, cât și de suflarea pe care El a pus-o în trupul meu. Indiferent câte greutăți aș putea avea, voi lăsa totul deoparte, deoarece îndeplinirea datoriei mele este cea mai importantă!” Cei care nu sunt afectați de nicio persoană, niciun eveniment, lucru sau mediu, care nu sunt controlați de nicio stare de spirit sau situație exterioară și care își pun pe primul loc îndatoririle și însărcinările încredințate lor de Dumnezeu – aceia sunt oamenii care Îi sunt loiali Lui și care I se supun cu adevărat. Astfel de oameni au obținut intrarea în viață și au pătruns în adevărul-realitate. Aceasta este una dintre cele mai practice și autentice expresii ale trăirii adevărului.

– Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”

412. Indiferent ce vă cere Dumnezeu, voi trebuie doar să vă străduiți din răsputeri. Cu toată speranța, sunteți capabili să vă arătați credința față de Dumnezeu dinaintea Lui în final și, atât timp cât veți putea să-L vedeți zâmbind mulțumit pe tronul Lui, chiar și în clipa morții voastre, ar trebui să puteți să râdeți și să zâmbiți în timp ce ochii vă sunt închiși. Trebuie să vă faceți ultima îndatorire pentru Dumnezeu în timpul vostru pe pământ. În trecut, Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu; oricum, ar trebui să-L mulțumiți pe Dumnezeu până la sfârșit și să vă epuizați toată energia pentru Dumnezeu. Ce poate să facă o creatură pentru Dumnezeu? Așa că ar trebui să vă lăsați în voia milostivirii lui Dumnezeu cât mai curând cu putință. Atât timp cât Dumnezeu este fericit și mulțumit, atunci să-L lăsăm să facă ce vrea El. Ce drept au oamenii să se plângă?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 41

413. Astăzi, ceea ce vi se cere să îndepliniți nu sunt cerințe suplimentare, ci doar datoria omului și ceea ce trebuie făcut de către toți oamenii. Dacă nu sunteți vrednici nici măcar să vă îndepliniți datoria sau să o îndepliniți așa cum trebuie, atunci nu înseamnă că vă faceți singuri probleme? Nu dați voi târcoale morții? Cum mai puteți să vă așteptați la un viitor și la planuri? Lucrarea lui Dumnezeu este înfăptuită de dragul omenirii, iar colaborarea omului este de dragul gestionării lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a înfăptuit tot ceea ce El trebuie să înfăptuiască, omului i se cere să fie generos în practica sa și să colaboreze cu Dumnezeu. În lucrarea lui Dumnezeu, omul trebuie să nu-și menajeze niciun efort, trebuie să își dăruiască loialitatea și nu trebuie să se lase târât în numeroase concepții sau să fie pasiv și să aștepte moartea. Dumnezeu Se poate sacrifica pe El Însuși pentru om, atunci de ce omul nu își poate oferi loialitatea lui Dumnezeu? Dumnezeu este cu inima și cu sufletul pentru om, de ce omul nu poate oferi puțină colaborare? Dumnezeu lucrează pentru omenire, așadar, de ce omul nu poate să împlinească o parte din datoria sa de dragul gestionării lui Dumnezeu? Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns până în acest punct, și, totuși, voi tot vedeți, dar nu acționați, auziți, dar nu vă mișcați. Nu sunt astfel de oameni obiectele pierzaniei? Dumnezeu S-a dedicat deja întru totul omului, atunci, de ce astăzi omul este incapabil să își împlinească datoria cu sinceritate? Pentru Dumnezeu, lucrarea Lui este principala Sa prioritate, iar lucrarea gestionării Sale este de cea mai mare importanță. Pentru om, a pune cuvintele lui Dumnezeu în practică și a împlini cerințele lui Dumnezeu reprezintă principala sa prioritate. Toți trebuie să înțelegeți acest lucru.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

414. De fapt, îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea a tot ceea ce e inerent omului, cu alte cuvinte, ceea ce este posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Defectele omului în timpul acestei slujiri sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul prin care îndură judecata; acestea nu împiedică sau afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de teamă că ar putea exista obstacole în slujirea lor sunt cei mai lași dintre toți oamenii. Dacă oamenii nu pot exprima ceea ce ar trebui să exprime în timpul slujirii sau să împlinească ceea ce le este posibil în mod inerent și, în schimb, se prostesc și fac totul mecanic, atunci ei au pierdut funcția pe care ar trebui să o aibă o ființă creată. Astfel de oameni sunt cunoscuți drept „mediocrități”; ei sunt gunoaie fără folos. Cum pot astfel de oameni să fie numiți în mod corespunzător ființe create? Nu sunt ei ființe corupte care strălucesc din exterior, dar sunt putrede în interior? Dacă un om îşi spune Dumnezeu, dar nu este în stare să exprime ființa divinității, să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuşi sau să-L reprezinte pe Dumnezeu, fără îndoială el nu este Dumnezeu, deoarece nu are esenţa lui Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu poate înfăptui în mod inerent nu există în el. Dacă omul pierde ceea ce este realizabil în mod inerent de către el, nu mai poate fi considerat om și nu mai este vrednic de statutul de ființă creată sau să vină înaintea lui Dumnezeu și să-I slujească. În plus, nu este vrednic să primească harul lui Dumnezeu sau să fie vegheat, protejat și desăvârșit de Dumnezeu. Mulți care au pierdut încrederea lui Dumnezeu ajung să piardă harul lui Dumnezeu. Nu doar că nu-și detestă fărădelegile, ci răspândesc cu obrăznicie ideea că modul lui Dumnezeu este incorect, iar cei răzvrătiţi chiar neagă existența lui Dumnezeu. Cum pot astfel de oameni, care au o astfel de răzvrătire, să fie îndreptățiți să se bucure de harul lui Dumnezeu? Cei care nu-și îndeplinesc datoria se răzvrătesc foarte mult împotriva lui Dumnezeu și, deși Îi datorează mult, se întorc și-L critică pe Dumnezeu că nu are dreptate. Cum ar putea astfel de oameni să fie vrednici de a fi desăvârșiți? Nu este oare acesta precursorul eliminării și pedepsirii? Oamenii care nu-și fac datoria față de Dumnezeu sunt deja vinovați de cele mai atroce nelegiuiri, pentru care nici măcar moartea nu este o pedeapsă suficientă, cu toate acestea au obrăznicia de a se certa cu Dumnezeu și de a se compara cu El. Ce folos este în a desăvârși astfel de oameni? Când oamenii nu reuşesc să îşi facă datoria, ar trebui să simtă vinovăția și îndatorarea; ar trebui să-și disprețuiască slăbiciunile și inutilitatea, răzvrătirea și corupția și, mai mult decât atât, ar trebui să-și dea viața lui Dumnezeu. Doar atunci sunt ființe create care-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu și doar astfel de oameni sunt vrednici de a se bucura de binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu și de a fi desăvârșiți de către El. Cât despre cei mai mulți dintre voi? Cum Îl tratați pe Dumnezeul care trăiește printre voi? Cum v-ați îndeplinit datoria înaintea Lui? Ați îndeplinit tot ceea ce ați fost chemați să îndepliniți, chiar și cu prețul vieții voastre? Ce ați sacrificat? Nu ați primit multe din partea Mea? Puteți discerne? Cât de loiali Îmi sunteți? Cum Mi-ați slujit? Și cum rămâne cu tot ce v-am acordat și am făcut pentru voi? Ați luat în calcul toate acestea? Ați judecat și comparat cu toţii acest aspect cu puțina conștiință pe care o aveți în voi? De cine ar putea să fie demne cuvintele și acțiunile voastre? S-ar putea oare ca astfel de sacrificii minuscule din partea voastră să fie vrednice de tot ceea ce v-am dăruit? Nu am altă alternativă și, cu toate că v-am fost devotat din toată inima, nutriți intenții rele și sunteți fără tragere de inimă în privința Mea. Aceasta este dimensiunea datoriei voastre, singura voastră funcție. Nu e așa? Nu știți că ați eșuat complet să îndepliniți datoria unei ființe create? Cum puteți fi considerați o ființă creată? Nu vă este clar ce anume exprimați și trăiți? Ați eșuat în îndeplinirea datoriei voastre, dar căutați să obțineți toleranța și harul bogat al Lui Dumnezeu. Un astfel de har nu a fost pregătit pentru unii atât de lipsiți de valoare și de simpli ca voi, ci pentru aceia care nu cer nimic și se sacrifică cu bucurie. Astfel de oameni ca voi, astfel de mediocrități, sunt total nevrednice să se bucure de harul cerului. Doar dificultățile și suferințele interminabile vă vor acompania zilele! Dacă nu-Mi puteți fi credincioși, soarta voastră va fi una a suferinței. Dacă nu puteți fi răspunzători față de cuvintele Mele și de lucrarea Mea, rezultatul vostru va fi unul al pedepsirii. Orice har, binecuvântare și viața minunată în Împărăție nu vor avea nimic de-a face cu voi. Acesta este finalul de care meritați să aveți parte și este consecința propriilor voastre fapte!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”