415. O ființă autentică creată trebuie să știe cine este Creatorul, pentru ce este creația omului, cum să-și îndeplinească responsabilitățile unei ființe create și cum să se închine Domnului întregii creații, trebuie să înțeleagă, să priceapă, să cunoască și să aibă grijă de intențiile, dorințele și cererile Creatorului și trebuie să acționeze în conformitate cu calea Creatorului – să se teamă de Dumnezeu și să evite răul.

Ce înseamnă să te temi de Dumnezeu? Și cum se poate evita răul?

„A avea teamă de Dumnezeu” nu înseamnă spaimă și groază de nedescris, nici să eviți, nici să te distanțezi, nici nu este idolatrizare sau superstiție. Mai degrabă, este admirație, stimă, încredere, înțelegere, grijă, ascultare, consacrare, iubire, precum și adorare necondiționată și răbdătoare, răsplată și supunere. Fără o cunoaștere reală a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea admirație autentică, încredere autentică, înțelegere autentică, grijă sau ascultare autentică, ci doar teamă și neliniște, numai îndoială, neînțelegere, evadare și evitare; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea o consacrare și o răsplată autentice; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, omenirea nu va avea o adorare și o supunere autentice, ci doar idolatrizare și superstiție oarbă; fără o cunoaștere reală a lui Dumnezeu, omenirea nu poate să acționeze conform cu calea lui Dumnezeu sau să se teamă de Dumnezeu ori să evite răul. Dimpotrivă, fiecare activitate și comportament în care omul se angajează vor fi umplute de răzvrătire și sfidare, cu imputații calomnioase și judecăți calomnioase despre El și cu un comportament malefic care contravine adevărului și adevăratului sens al cuvintelor lui Dumnezeu.

Odată ce omenirea are încredere sinceră în Dumnezeu, ea va fi sinceră în a Îl urma pe Dumnezeu și a se baza pe El; numai cu încredere reală și dependență de Dumnezeu, omenirea poate avea înțelegere și pricepere autentică; împreună cu înțelegerea reală a lui Dumnezeu vine cu adevărat grija pentru El; numai cu grija autentică pentru Dumnezeu, omenirea poate avea o ascultare autentică; numai cu o ascultare autentică față de Dumnezeu, omenirea poate avea o consacrare autentică; numai printr-o consacrare veritabilă față de Dumnezeu, omenirea poate avea o răsplată necondiționată și fără plângere; numai cu încredere și dependență autentice, înțelegere și grijă autentice, ascultare autentică, consacrare și răsplată autentice, poate ajunge omenirea să cunoască cu adevărat firea și esența lui Dumnezeu și să cunoască identitatea Creatorului; numai când a ajuns cu adevărat să cunoască pe Creator, poate omenirea să trezească în ea însăși adorare și supunere autentice; numai când are o adorare și o supunere adevărată față de Creator, va fi capabilă omenirea să dea deoparte căile cele rele, adică să evite răul.

Aceasta constituie întregul proces al „temerii de Dumnezeu și evitării răului” și este, de asemenea, conținutul în întregime al temerii de Dumnezeu și evitării răului, precum și calea care trebuie traversată pentru a ajunge la teama de Dumnezeu și evitarea răului.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

416. Întâi de toate, ştim că firea lui Dumnezeu este măreţie, este mânie. El nu este o oaie care să fie tăiată de oricine; mai mult, El nu este o marionetă care să fie controlată de oameni oricum vor ei. El nu e nici un vid care să primească ordine de la oameni. Dacă tu crezi cu adevărat că Dumnezeu există, ar trebui să ai o inimă care se teme de Dumnezeu şi ar trebui să ştii că esenţa lui Dumnezeu nu trebuie să fie mâniată. Această mânie poate fi pricinuită de un cuvânt; poate, de un gând; poate, de un tip de comportament ticălos; poate, de un comportament moderat, unul acceptabil în ochii şi etica omului; sau poate că e pricinuit de o doctrină, de o teorie. Totuşi, odată ce-L mânii pe Dumnezeu, şansa ta e pierdută, iar ultimelele tale zile au sosit. Acesta este un lucru îngrozitor! Dacă nu înţelegi că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci poate că nu te temi de Dumnezeu şi poate că-L ofensezi tot timpul. Dacă nu ştii cum să te temi de Dumnezeu, atunci eşti incapabil să te temi de Dumenezeu şi nu vei şti cum să calci pe cărarea ce duce spre Dumnezeu – temându-te de Dumnezeu şi ferindu-te de rău. Odată ce ajungi să înţelegi, poţi fi conştient că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci vei şti ce este a te teme de Dumnezeu şi a te feri de rău.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

417. Chiar dacă o parte a esenței lui Dumnezeu este iubirea, iar El are milă pentru toată lumea, oamenii trec cu vederea și uită faptul că esența Lui este și demnitatea. Faptul că El are iubire nu înseamnă că oamenii pot să-L jignească în voie, că El nu are sentimente sau că nu reacționează. Faptul că El are milă nu înseamnă că El nu are principii pe baza cărora tratează oamenii. Dumnezeu trăiește; El chiar există. El nu este o marionetă imaginară sau altceva. Întrucât El există, ar trebui să ascultăm cu atenție mereu glasul inimii Sale, să acordăm atenție atitudinii Sale și să înțelegem sentimentele Lui. Nu ar trebui să folosim închipuirile oamenilor pentru a-L defini pe Dumnezeu și nu ar trebui să impunem gândurile și dorințele oamenilor asupra lui Dumnezeu, făcându-L pe Dumnezeu să folosească stilul și gândirea omului în felul în care El tratează omenirea. Dacă faci asta, atunci Îl înfurii pe Dumnezeu, atragi mânia lui Dumnezeu și contești demnitatea Lui! Așadar, după ce ați înțeles severitatea acestei probleme, îl îndemn pe fiecare dintre voi să fie precaut și prudent în faptele lui. Fiți precauți și prudenți în vorbele voastre. Iar în ceea ce privește modul în care Îl tratați pe Dumnezeu, cu cât sunteți mai precauți și mai prudenți, cu atât mai bine! Când nu înțelegi care este atitudinea lui Dumnezeu, nu vorbi neglijent, nu fi neglijent în faptele tale și nu aplica neglijent etichete. Chiar mai mult, să nu tragi concluzii în mod arbitrar. În schimb, ar trebui să aștepți și să cauți, și asta e o manifestare a atitudinii de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău. Dacă poți să atingi acest punct mai presus de orice, dacă poți să dobândești această atitudine mai presus de orice, atunci Dumnezeu nu te va blama pentru prostia ta, pentru ignoranța și pentru lipsa înțelegerii motivelor din spatele acestor lucruri. În schimb, datorită faptului că te temi să nu-L jignești pe Dumnezeu, datorită respectului tău pentru intențiile lui Dumnezeu, datorită atitudinii tale de a fi dispus să-L asculți pe Dumnezeu, Dumnezeu Își va aminti de tine, te va călăuzi și te va lumina sau îți va tolera imaturitatea și ignoranța. În schimb, dacă atitudinea ta față de El e lipsită de respect – judecându-L în mod arbitrar pe Dumnezeu și ghicind și definind în mod arbitrar ideile lui Dumnezeu – Dumnezeu te va condamna, te va disciplina și chiar te va pedepsi; sau îți va face o declarație. Poate că această declarație implică sfârșitul tău. De aceea, Eu tot mai vreau să subliniez asta încă o dată: ar trebui să fiți precauți și prudenți față de tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Nu vorbiți cu neglijență și nu fiți neglijenți în faptele voastre. Înainte să spui ceva, ar trebui să te gândești: oare dacă fac asta Îl voi înfuria pe Dumnezeu? Este asta a te teme de Dumnezeu? Chiar și pentru chestiunile simple, ar trebui încă să încerci să găsești răspuns la aceste întrebări, să te gândești cu adevărat la ele. Dacă poți cu adevărat să practici conform acestor principii peste tot, în toate lucrurile și în fiecare moment, și adopți o astfel de atitudine mai ales când nu înțelegi ceva, atunci Dumnezeu te va călăuzi mereu și îți va da mereu o cale pe care să o urmezi.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

418. Vă îndemn să înțelegeți mai bine conținutul decretelor administrative și să depuneți eforturi pentru a cunoaște firea lui Dumnezeu. În caz contrar, va fi greu să vă țineți buzele sigilate și limbile voastre să nu se angajeze prea liber în conversații pompoase și veți ofensa, fără să vreți, firea lui Dumnezeu și să cădeți în întuneric, pierzând prezența Duhului Sfânt și lumina. Dat fiind că voi nu sunteți principiali în acțiunile voastre, făcând sau spunând ceea ce nu ar trebui, veți primi răsplata cuvenită. Ar trebui să știi că, deși tu ești neprincipial în cuvânt și faptă, Dumnezeu este foarte principial în ambele. Motivul pentru care tu primești răsplată este că L-ai ofensat pe Dumnezeu, nu pe om. Dacă, în viața ta, comiți multe infracțiuni împotriva firii lui Dumnezeu, atunci ești destinat să devii un copil al iadului. Pentru om, poate părea că ai comis numai câteva fapte care nu corespund cu adevărul și nimic mai mult. Cu toate acestea, tu ești conștient că, în ochii lui Dumnezeu, tu ești deja unul pentru care nu mai există nicio jertfă pentru păcat? Pentru că tu ai încălcat decretele administrative ale lui Dumnezeu mai mult decât o singură dată și, în plus, nu ai arătat niciun semn de pocăință, prin urmare, tu nu ai de ales decât să cazi în iad, unde Dumnezeu pedepsește omul. Un număr mic de oameni, în timp ce-L urmau pe Dumnezeu, au săvârșit unele fapte care încalcă principiile, dar după ce au fost tratați și îndrumați, au descoperit treptat propria lor stricăciune, apoi au intrat pe calea cea bună a realității și continuă să fie fundamentaţi și astăzi. Acești oameni sunt cei care vor rămâne în cele din urmă. Dar Eu îi caut pe cei onești; dacă tu ești o persoană cinstită și care acționează conform principiului, atunci tu poți fi un prieten apropiat al lui Dumnezeu. Dacă în acțiunile tale nu jignești firea lui Dumnezeu și cauți voia lui Dumnezeu și ai o inimă plină de evlavie pentru Dumnezeu, atunci credința ta este la nivelul cerut. Oricine nu-L venerează pe Dumnezeu și nu are o inimă care tremură de frică, va încălca ușor decretele administrative ale lui Dumnezeu. Mulți Îl slujesc pe Dumnezeu cu puterea pasiunii lor, dar nu au nicio înțelegere a decretelor administrative ale lui Dumnezeu, cu atât mai puțin vreo bănuială cu privire la implicațiile cuvintelor Sale. Și astfel, cu intențiile lor bune, deseori sfârșesc prin a face lucruri care perturbă gestionarea lui Dumnezeu. În cazuri grave, ei sunt îndepărtați, lipsiți de orice altă șansă de a-L urma, și sunt aruncați în iad, orice asociere cu casa lui Dumnezeu luând sfârșit. Acești oameni lucrează în casa lui Dumnezeu prin puterea bunelor lor intenții ignorante și sfârșesc prin a mânia firea lui Dumnezeu. Oamenii își aduc căile de a sluji oficiali și domni în casa lui Dumnezeu și încearcă să le pună în practică, gândindu-se în zadar că pot fi aplicate cu ușurință și fără efort aici. Niciodată nu și-au închipuit că Dumnezeu nu are firea unui miel, ci a unui leu. De aceea, cei care se asociază cu Dumnezeu pentru prima dată nu sunt în stare să comunice cu El, căci inima lui Dumnezeu este diferită de cea a omului. Numai după ce înțelegi multe adevăruri, poți ajunge să-L cunoști continuu pe Dumnezeu. Această cunoaștere nu este compusă din fraze sau doctrine, ci poate fi folosită ca o comoară prin care tu intri în confidență apropiată cu Dumnezeu și ca dovadă că El se bucură în tine. Dacă ești lipsit de realitatea cunoașterii și nu ești înzestrat cu adevărul, atunci slujirea ta înflăcărată poate aduce asupra ta doar disprețul și respingerea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”

419. Dacă nu înțelegi firea lui Dumnezeu, îți va fi imposibil să faci lucrarea pe care trebuie să o faci pentru El. Dacă nu cunoști esența lui Dumnezeu, îți va fi imposibil să Îi arăți venerație și frică, ci îi vei arăta numai complezență nepăsătoare și subterfugii și, în plus, o blasfemie incorigibilă. Deși înțelegerea firii lui Dumnezeu este cu adevărat importantă, iar cunoașterea esenței lui Dumnezeu nu trebuie trecută cu vederea, nimeni nu a examinat vreodată până la capăt și nu a cercetat amănunțit aceste lucruri. Este limpede ca bună ziua că ați respins cu toții decretele administrative pe care le-am promulgat. Dacă nu înțelegeți firea lui Dumnezeu, Îi veți ofensa ușor firea. O astfel de ofensă echivalează cu mânierea lui Dumnezeu Însuși, iar rodul ultim al acțiunii tale va deveni o încălcare a decretelor administrative. Acum, trebuie să fii conștient de faptul că înțelegerea firii lui Dumnezeu vine odată ce I-ai cunoscut esența și că odată cu înțelegerea firii lui Dumnezeu vine înțelegerea decretelor administrative. Desigur, multe dintre decretele administrative au tangență cu firea lui Dumnezeu, însă firea Lui nu și-a găsit o expresie completă în acestea. Prin urmare, trebuie să faceți un pas mai departe pentru a vă dezvolta înțelegerea firii lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este extrem de important să înțelegeți firea lui Dumnezeu”

420. Dumnezeu este un Dumnezeu viu şi, la fel cum oamenii se comportă diferit în diverse situaţii, atitudinea lui Dumnezeu faţă de aceste comportamente este diferită pentru că El nu e nici marionetă, nici vid. A ajunge să cunoşti atitudinea lui Dumnezeu este un scop nobil pentru omenire. Oamenii ar trebui să înveţe cum, cunoscând atitudinea lui Dumnezeu, pot cunoaşte firea lui Dumnezeu şi înţelege inima Lui, puţin câte puţin. Când ajungi să înţelegi inima lui Dumnezeu puţin câte puţin, nu vei considera că a te teme de Dumnezeu şi a te feri de rău sunt lucruri greu de îndeplinit. Mai mult, când Îl înţelegi pe Dumnezeu, e puţin probabil să tragi concluzii despre El. Când încetezi să tragi concluzii despre Dumnezeu, e puţin probabil să-L ofensezi şi, pe nesimţite, Dumnezeu te va călăuzi către a avea o cunoaştere a Lui şi, drept urmare, te vei teme de Dumnezeu în inima ta. Vei înceta să-L mai defineşti pe Dumnezeu folosind doctrinele, slovele şi teoriile pe care ţi le-ai însuşit. Mai degrabă, căutând mereu intenţiile lui Dumnezeu în toate lucrurile, fără să-ţi dai seama, vei deveni o persoană pe placul lui Dumnezeu.

Lucrarea lui Dumnezeu este nevăzută şi de neatins de omenire, dar, în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, acţiunile fiecărui om în parte, laolaltă cu atitudinea lor faţă de El – acestea nu sunt doar palpabile pentru Dumnezeu, ci şi vizibile. Aceasta e ceva ce toată lumea ar trebui să recunoască şi să înţeleagă clar. Poate că te întrebi mereu: „Ştie Dumnezeu ce fac aici? Ştie Dumnezeu la ce mă gândesc acum? Poate că ştie, poate că nu.” Dacă adopţi acest fel de punct de vedere, urmându-L pe Dumnezeu şi crezând în El, dar îndoindu-te de lucrarea şi existenţa Lui, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi când Îl vei mânia, pentru că deja te clatini pe marginea unei prăpăstii periculoase. Am văzut oameni care au crezut în Dumnezeu timp de mulţi ani, dar tot n-au câştigat realitatea adevărului şi nici nu înţeleg voia lui Dumnezeu. Viața și statura lor nu fac niciun progres, aderând doar la doctrinele cele mai superficiale. Asta pentru că aceşti oameni nu au luat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept propria viaţă şi niciodată nu au întâmpinat şi acceptat existenţa Lui. Crezi că Dumnezeu vede astfel de oameni şi e plin de bucurie? Îl mângâie ei? În cazul acesta, metoda credinţei oamenilor în Dumnezeu e cea care hotărăşte soarta lor. Indiferent dacă este vorba de modul în care oamenii Îl caută sau Îl tratează pe Dumnezeu, atitudinile oamenilor sunt lucrul cel mai important. Nu-L neglija pe Dumnezeu ca şi cum ar fi un vid în ceafa ta. Gândeşte-te mereu la Dumnezeul credinţei tale ca la un Dumnezeu viu, un Dumnezeu real. El nu se află acolo, sus, în al treilea Cer, neavând nimic de făcut. Mai degrabă, El Se uită mereu în inimile tuturor, văzând ce pui la cale, analizând fiecare cuvinţel şi fiecare faptă mică, cum te comporţi şi care este atitudinea ta faţă de Dumnezeu. Indiferent dacă eşti dispus sau nu să te încredinţezi lui Dumnezeu, întregul tău comportament, ideile şi gândurile tale cele mai intime sunt înaintea lui Dumnezeu, fiind cercetate de El. În funcţie de comportamentul tău, în funcţie de faptele tale şi în funcţie de atitudinea ta faţă de Dumnezeu, părerea Lui despre tine şi atitudinea Lui faţă de tine se schimbă în mod constant. Aş vrea să ofer nişte sfaturi unora: nu te lăsa ca un prunc în mâinile lui Dumnezeu, ca şi cum El ar trebui să te adore, ca şi cum El nu ar putea niciodată să te părăsească și ca şi cum atitudinea Lui faţă de tine ar fi fixă şi nu s-ar putea schimba niciodată și te sfătuiesc să nu mai visezi! Dumnezeu e drept în felul în care tratează pe fiecare om în parte. El abordează cinstit lucrarea de cucerire şi de mântuire a omenirii. Aceasta este gestionarea Lui. El îl tratează pe fiecare om în mod serios, nu ca pe un animal de companie cu care să Se joace. Iubirea lui Dumnezeu pentru om nu este una de genul care răsfaţă sau răzgâie; mila şi toleranţa Lui faţă de omenire nu este indulgentă sau neatentă. Dimpotrivă, iubirea lui Dumnezeu pentru omenire e menită să preţuiască, să compătimească şi să respecte viaţa; mila şi toleranţa Lui transmit aşteptările Lui de la oameni; mila şi toleranţa Lui sunt ceea ce îi trebuie umanităţii pentru a supravieţui. Dumnezeu este viu şi există efectiv; atitudinea Lui faţă de omenire este principială, nu este deloc o regulă dogmatică şi se poate schimba. Voia Lui pentru umanitate se schimbă treptat şi se transformă cu timpul, în funcţie de împrejurări şi de atitudinea fiecărui om în parte. Aşadar, în inima ta ar trebui să știi cu o claritate deplină că esenţa lui Dumnezeu este imuabilă și că firea Lui va apărea în momente şi contexte diferite. Poate că tu nu crezi că aceasta este o chestiune serioasă şi foloseşti propriile concepţii pentru a-ţi imagina cum ar trebui să facă Dumnezeu lucrurile. Dar există momente în care adevărat e tocmai opusul punctului tău de vedere şi, folosind propriile concepţii pentru a încerca să-L măsori pe Dumnezeu, L-ai mâniat deja. Aceasta pentru că Dumnezeu nu operează aşa cum crezi tu că o face şi Dumnezeu nu va trata această chestiune aşa cum spui tu că o va face. Aşa că îţi amintesc să fii atent şi prudent în abordarea ta faţă de tot ceea ce te înconjoară şi să înveţi cum să urmezi principiul de a merge pe calea lui Dumnezeu în toate lucrurile – temându-te de Dumnezeu şi ferindu-te de rău. Trebuie să elaborezi o înţelegere fermă a chestiunilor cu privire la voia şi atitudinea lui Dumnezeu; să găseşti oameni luminaţi care să ţi le comunice şi să cauţi cinstit. Să nu-L vezi pe Dumnezeul credinţei tale drept o marionetă – judecând arbitrar, ajungând la concluzii arbitrare, netratându-L pe Dumnezeu cu respectul pe care El îl merită. În procesul mântuirii lui Dumnezeu, când El îţi defineşte sfârșitul, indiferent dacă El îţi acordă milă sau toleranţă sau judecată şi mustrare, atitudinea Lui faţă de tine nu e fixă. Depinde de atitudinea ta faţă de Dumnezeu şi de cum Îl înţelegi.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

421. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu Îl au mereu în inima lor şi-nlăuntrul lor poartă întotdeauna o inimă care Îl slăvește și Îl iubește pe Dumnezeu. Cei care cred în Dumnezeu ar trebui să facă lucrurile cu prudență și precauție şi tot ceea ce fac ei ar trebui să fie potrivit cerinţelor Lui şi să-I poată mulțumi inima. Nu ar trebui să fie încăpăţânaţi, făcând orice le place; aceasta nu se potrivește unui caracter evlavios. Oamenii nu trebuie să alerge înnebuniți, fluturând steagul lui Dumnezeu peste tot, mândrindu-se și înșelând pretutindeni; acesta este cel mai rebel tip de comportament. Familiile au reguli proprii, iar naţiunile au legile lor – și nu cu atât mai mult stau astfel lucrurile în casa lui Dumnezeu? Nu sunt standardele și mai stricte? Nu sunt şi mai multe decrete administrative? Oamenii sunt liberi să facă ceea ce doresc, dar decretele administrative ale lui Dumnezeu nu pot fi schimbate după bunul plac. Dumnezeu este un Dumnezeu care nu tolerează ofensele din partea oamenilor; este un Dumnezeu care îi condamnă pe oameni la moarte. Oare oamenii chiar nu ştiu asta deja?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”

422. În fiecare epocă, Dumnezeu transmite omului anumite cuvinte, îi spune anumite adevăruri. Aceste adevăruri servesc drept cale pe care omul să o urmeze, cale care trebuie să fie urmată de om, cale care le permite oamenilor să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, cale pe care oamenii trebuie să o pună în practică și să o urmeze în cadrul periplului lor prin viață. Acestea sunt motivele pentru care Dumnezeu transmite omului aceste cuvinte. Aceste cuvinte care vin de la Dumnezeu ar trebui să fie respectate de om, iar să le respecți înseamnă să primești viață. Dacă o persoană nu le respectă, nu le pune în practică și nu trăiește cuvintele lui Dumnezeu, atunci această persoană nu practică adevărul. Iar dacă nu practică adevărul, atunci nu se teme de Dumnezeu și nu se ferește de rău și nici nu Îl poate mulțumi pe Dumnezeu. Dacă cineva nu-L poate mulțumi pe Dumnezeu, atunci nu poate primi slava lui Dumnezeu; acest tip de persoană nu are niciun sfârșit.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

423. Să urmezi calea lui Dumnezeu nu înseamnă să respecți superficial regulile. Mai degrabă, înseamnă ca atunci când te confrunți cu o problemă, să o privești ca pe o situație care a fost aranjată de Dumnezeu, ca pe o responsabilitate pe care El ți-a dat-o, ca pe ceva încredințat ție de către Dumnezeu, și că, atunci când te confrunți cu această problemă, ar trebui chiar să o consideri o încercare primită de la Dumnezeu. Când te confrunți cu această problemă, trebuie să ai un standard, trebuie să te gândești că ea a venit de la Dumnezeu. Trebuie să te gândești cum să tratezi această problemă în așa fel încât să îți poți îndeplini responsabilitatea și să fii credincios lui Dumnezeu; cum să procedezi fără a-L înfuria pe Dumnezeu, fără a-I ofensa firea. […] Și este necesar fiindcă, pentru a urma calea lui Dumnezeu, nu putem să renunțăm la nimic ce are legătură cu noi înșine sau la nimic ce se întâmplă în jurul nostru, nici măcar la lucrurile mărunte. Fie că noi considerăm că trebuie să fim atenți la așa ceva, fie că nu, cât timp ne confruntăm cu orice problemă, nu ar trebui să renunțăm la ea. Totul ar trebui privit ca pe un test dat nouă de Dumnezeu. Cum este acest gen de atitudine? Dacă tu ai acest gen de atitudine, atunci se confirmă un fapt: inima ta se teme de Dumnezeu și inima ta este dispusă să se ferească de rău. Dacă tu ai această dorință de a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci ceea ce pui tu în practică nu este departe de standardul de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău.

Deseori, unii cred că problemele care nu sunt prea luate în considerare de oameni, problemele care nu sunt menționate de obicei – că acestea sunt doar fleacuri mărunte, și nu au nicio legătură cu punerea în practică a adevărului. Când acești oameni se confruntă exact cu o astfel de problemă, nu se gândesc prea mult la ea și o trec cu vederea. Dar, de fapt, această problemă este o lecție pentru care tu ar trebui să studiezi, o lecție despre cum să te temi de Dumnezeu și cum să te ferești de rău. În plus, ar trebui să fii mai interesat să afli și ceea ce face Dumnezeu atunci când apare această problemă și trebuie să te confrunți cu ea. Dumnezeu este chiar alături de tine, observând fiecare dintre cuvintele și faptele tale, observând acțiunile tale și schimbările din mintea ta – aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Unii spun: „Atunci, de ce nu o simt?” Tu nu ai simțit-o deoarece calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău nu a fost cea mai importantă cale de urmat pentru tine. În consecință, nu poți să simți subtila lucrare a lui Dumnezeu în om, care se manifestă în concordanță cu diferitele gânduri și fapte ale oamenilor. Ești un aiurit! Ce e o problemă importantă? Ce e o problemă minoră? Toate problemele care implică urmarea căii lui Dumnezeu nu sunt împărțite în probleme mari sau mici. Puteți să acceptați asta? (Da, putem.) În ceea ce privește problemele de zi cu zi, există unele probleme pe care oamenii le consideră drept mari și semnificative, iar altele care sunt privite drept fleacuri mărunte. De multe ori, oamenii privesc aceste probleme mari ca fiind extrem de importante, le consideră ca fiind trimise de Dumnezeu. Cu toate acestea, în timp ce decurg aceste probleme, din cauza staturii imature a omului și a calibrului slab al acestuia, adesea, omul nu se ridică la înălțimea intențiilor lui Dumnezeu, nu poate să obțină nicio revelație și nu poate să dobândească nicio cunoaștere reală de valoare. În ceea ce privește problemele mărunte, acestea sunt, pur și simplu, trecute cu vederea de către om, lăsate să-i scape printre degete puțin câte puțin. Astfel, acești oameni au pierdut multe oportunități de a fi examinați înaintea lui Dumnezeu, de a fi testați de El. Dacă tu vei ignora mereu oamenii, lucrurile, problemele și circumstanțele pe care Dumnezeu le aranjează pentru tine, ce va însemna acest lucru? Înseamnă că, în fiecare zi, în fiecare moment chiar, tu renunți mereu la desăvârșirea ta de către Dumnezeu și la conducerea Lui. Oricând Dumnezeu aranjează o situație pentru tine, El te urmărește în secret, privindu-ți inima, citindu-ți gândurile și concepțiile, urmărind modul în care gândești, urmărind felul în care te vei comporta. Dacă ești un om neglijent – un om care nu a fost niciodată serios cu privire la calea și cuvântul lui Dumnezeu, nici cu privire la adevăr – atunci nu vei fi atent, nu vei acorda atenție aspectului pe care Dumnezeu vrea să-l desăvârșească, nici cerințelor pe care Dumnezeu ți le impune atunci când pregătește aceste circumstanțe pentru tine. Tu nu vei ști nici ce legătură au persoanele, lucrurile și problemele pe care le întâlnești cu adevărul sau cu intențiile lui Dumnezeu. După ce ai întâlnit în mod repetat circumstanțe și încercări precum acestea, iar Dumnezeu a văzut că nu ai nicio realizare în numele tău, ce va face Dumnezeu? După ce ai înfruntat încercări, tu nu Îl mărești pe Dumnezeu în inima ta și nu tratezi circumstanțele pe care Dumnezeu le-a aranjat pentru tine așa cum sunt ele – ca încercări sau teste trimise de Dumnezeu. Ci respingi oportunitățile pe care Dumnezeu ți le dă, una după alta, și le lași să-ți scape printre degete iar și iar. Nu este aceasta o gravă nesupunere a omului? (Ba da.) Dumnezeu va fi îndurerat din această cauză? (Va fi.) Dumnezeu nu va fi îndurerat! Faptul că am spus asta v-a șocat încă o dată. La urma urmei, nu s-a spus mai devreme că Dumnezeu e mereu îndurerat? Dumnezeu nu va fi îndurerat? Atunci, când va fi Dumnezeu îndurerat? Oricum, Dumnezeu nu va fi îndurerat de această situație. Atunci, care va fi atitudinea lui Dumnezeu față de acest tip de comportament prezentat mai sus? Când oamenii resping încercările și testele trimise de Dumnezeu, când ei se dau înapoi din fața lor, există o singură atitudine pe care Dumnezeu o are față de acești oameni. Ce atitudine este? Dumnezeu disprețuiește acest tip de om, din adâncul inimii Lui. Există două grade ale semnificației cuvântului „disprețuiește”. Cum să le explic? În profunzime, cuvântul are conotații de dezgust, de ură. Iar al doilea grad al semnificației sale? Este partea care implică renunțarea la ceva. Cu toții știți ce înseamnă „a renunța”, corect? Pe scurt, disprețul este reacția și atitudinea definitivă a lui Dumnezeu față de cei care se comportă în acest mod. Este ura extremă față de ei, dezgust, și, în consecință, decizia de a-i abandona. Aceasta este decizia finală a lui Dumnezeu față de un om care nu a urmat niciodată calea lui Dumnezeu, care nu s-a temut niciodată de Dumnezeu și nu s-a ferit niciodată de rău.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

424. Frica și ascultarea lui Iov față de Dumnezeu reprezintă un exemplu pentru omenire, iar desăvârșirea și neprihănirea sa au fost culmea umanității care trebuia avută de om. Deși el nu L-a văzut pe Dumnezeu, a realizat că Dumnezeu exista cu adevărat și, datorită acestei realizări, se temea de El – și datorită temerii lui de Dumnezeu, el a fost capabil să Îl asculte. El I-a dat lui Dumnezeu frâu liber să îi ia orice avea, totuși, nu s-a plâns și a căzut înaintea lui Dumnezeu și I-a spus că, tocmai în acest moment, chiar dacă i-ar lua trupul, el I-ar permite cu bucurie să facă astfel, fără să se plângă. Întreaga sa conduită se datora umanității sale desăvârșite și neprihănite. Ceea ce înseamnă, ca rezultat al inocenței, onestității și generozității sale, că Iov era de neclintit în realizarea și experiența sa cu privire la existența lui Dumnezeu și, pe această temelie, el avea pretenții de la sine însuși și și-a standardizat gândirea, comportamentul, conduita și principiile de acțiune înaintea lui Dumnezeu în conformitate cu călăuzirea lui de către El și cu faptele lui Dumnezeu, pe care le văzuse în toate lucrurile. De-a lungul timpului, experiențele sale au declanșat în el o teamă reală și efectivă de Dumnezeu și l-au făcut să respingă răul. Aceasta era sursa integrității pe care Iov o respecta cu strictețe. Iov avea o umanitate onestă, inocentă și generoasă și avea o experiență efectivă a fricii de Dumnezeu, ascultării de Dumnezeu și respingerii răului, precum și cunoașterea faptului că „Iahve Dumnezeu a dat și Iahve Dumnezeu a luat.” Doar datorită acestor lucruri a fost el capabil să rămână de neclintit și să fie martor în mijlocul unor astfel de atacuri haine din partea Satanei și doar datorită lor a fost el capabil să nu-L dezamăgească pe Dumnezeu și să-I ofere un răspuns satisfăcător când au venit încercările lui Dumnezeu asupra lui.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

425. Iov nu văzuse fața lui Dumnezeu, nici nu auzise cuvintele rostite de Dumnezeu și cu atât mai puțin experimentase în mod personal lucrarea lui Dumnezeu, dar frica sa de El și mărturia din încercările sale sunt văzute de toți și sunt apreciate, plăcute și lăudate de Dumnezeu, iar oamenii le invidiază și admiră și, în plus, le ridică în slăvi. Nu a existat nimic grozav sau extraordinar în privința vieții lui: exact ca o persoană obișnuită, el a trăit o viaț‏ă cu nimic ieşită din comun, mergând la lucru la răsărit și întorcându-se acasă pentru a se odihni la apus. Diferența este că, în timpul acestor câteva decenii întru nimic remarcabile, el a câștigat o pricepere a căii lui Dumnezeu și a realizat și a înțeles marea putere și suveranitate a lui Dumnezeu, așa cum nicio altă persoană nu o făcuse. El nu era mai inteligent decât o persoană obișnuită, viața sa nu a fost în mod special tenace şi, în plus, nici nu avea niște abilități invizibile speciale. Ceea ce avea el, însă, era o personalitate onestă, bună, neprihănită, o personalitate care iubea dreptatea și cinstea și care iubea lucrurile pozitive – niciuna dintre ele nefiind ale majorităţii oamenilor obișnuiți. El a făcut diferența între iubire și ură, a avut sentimentul dreptății, nu a renunțat și a persistat și a fost sârguincios și a acordat o minuțioasă atenție detaliilor în gândurile sale și, prin urmare, în timpul perioadei sale mediocre pe pământ, a văzut toate lucrurile extraordinare pe care le făcuse Dumnezeu și a văzut măreția, sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, a văzut grija, bunăvoința și protecția lui Dumnezeu pentru om și a văzut cinstea și autoritatea Dumnezeului suprem. Primul motiv pentru care Iov a putut să câștige aceste lucruri, care erau mai presus de o persoană normală, a fost deoarece el avea o inimă pură, iar inima lui aparținea lui Dumnezeu și era călăuzită de Creator. Al doilea motiv a fost căutarea sa: el urmărea să fie impecabil și desăvârșit și să fie cineva care respecta voia Cerului, care era iubit de Dumnezeu și respingea răul. Iov avea și urmărea aceste lucruri în timp ce nu putea să-L vadă sau să audă cuvintele lui Dumnezeu; deși el nu Îl văzuse niciodată, ajunsese să cunoască mijloacele prin care Dumnezeu stăpânește asupra tuturor lucrurilor și înțelesese înțelepciunea cu care face astfel. Deși el nu auzise niciodată cuvintele rostite de Dumnezeu, Iov ştia că toate faptele de recompensare a omului și luare de la om vin de la Dumnezeu. Deși anii vieții sale nu erau diferiți de cei ai unei persoane obișnuite, el nu a permis ca lipsa de însemnătate a vieții sale să-i afecteze cunoașterea suveranităţii lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor sau să-i afecteze urmarea căii de a se teme de Dumnezeu și a respinge răul. În ochii săi, legile tuturor lucrurilor erau pline de faptele lui Dumnezeu și suveranitatea lui Dumnezeu putea fi văzută în orice parte a vieții unei persoane. El nu Îl văzuse pe Dumnezeu, dar a fost capabil să realizeze că faptele lui Dumnezeu sunt peste tot și, în timpul perioadei sale lipsite de însemnătate pe pământ, în fiecare colț al vieții sale, a putut să vadă și să realizeze faptele extraordinare și minunate ale lui Dumnezeu și a putut să vadă aranjamentele Lui minunate. Faptul că Dumnezeu se ascunde și tăcerea Sa nu l-au împiedicat pe Iov să îşi dea seama de faptele lui Dumnezeu, nici nu i-au afectat cunoştinţele despre suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Viața sa a reprezentat înţelegerea suveranităţii și a aranjamentelor lui Dumnezeu, care este ascuns în toate lucrurile, în timpul vieții de zi cu zi. În viața sa de zi cu zi, el a auzit și a înțeles, de asemenea, vocea inimii lui Dumnezeu și cuvintele Lui, care este tăcut în toate lucrurile, dar care Își exprimă vocea inimii și cuvintele guvernând legile tuturor lucrurilor. Vezi, atunci, că dacă oamenii au aceeași umanitate și căutare ca Iov, atunci pot câștiga aceeași înțelegere și cunoaștere ca Iov și pot obține aceeași înțelegere și cunoaștere a suveranităţii lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor ca Iov. Dumnezeu nu i Se înfățișase lui Iov și nici nu vorbise cu el, dar Iov a putut să fie desăvârșit și neprihănit și să se teamă de Dumnezeu și să respingă răul. Cu alte cuvinte, fără ca Dumnezeu să i Se fi înfățișat sau să fi vorbit cu omul, faptele lui Dumnezeu în toate lucrurile și suveranitatea Sa asupra tuturor lucrurilor sunt suficiente pentru ca un om să devină conștient de existența, puterea și autoritatea lui Dumnezeu, iar puterea și autoritatea Sa sunt suficiente pentru a-l face pe acest om să se teamă de Dumnezeu și să respingă răul.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

426. „Teama de Dumnezeu și evitarea răului” și cunoașterea lui Dumnezeu sunt legate în mod indivizibil de o mulțime de fire, iar legătura dintre ele este evidentă. Dacă cineva dorește să ajungă la evitarea răului, trebuie mai întâi să aibă teamă reală față de Dumnezeu; dacă cineva dorește să ajungă la o teamă reală față de Dumnezeu, trebuie să aibă mai întâi cunoaștere reală a lui Dumnezeu; dacă cineva dorește să ajungă la cunoașterea lui Dumnezeu, trebuie să trăiască mai întâi cuvintele lui Dumnezeu, să intre în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, să trăiască certarea și disciplina lui Dumnezeu, mustrarea și judecata Lui; dacă cineva dorește să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să se întâlnească întâi față în față cu cuvintele lui Dumnezeu, să ajungă față în față cu Dumnezeu și să-L roage pe Dumnezeu să-i ofere oportunități de a experimenta cuvintele Sale sub forma a tot felul de medii care implică oameni, evenimente, obiecte; dacă cineva dorește să se întâlnească față în față cu Dumnezeu și cu cuvintele lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să aibă o inimă simplă și cinstită, disponibilitatea de a accepta adevărul, voința de a suporta suferința, rezoluția și curajul de a evita răul și aspirația de a deveni o ființă creată autentică. […] În acest fel, mergând mai departe pas cu pas, te vei apropia tot mai mult de Dumnezeu, inima ta va deveni tot mai curată și viața ta și valoarea de a fi viu vor deveni, împreună cu cunoașterea ta despre Dumnezeu, tot mai semnificative și ceara tot mai strălucitoare. Până când, într-o bună zi, vei simți că Creatorul nu mai este o enigmă, că Creatorul nu a fost niciodată ascuns de tine, că Creatorul nu Și-a ascuns niciodată fața de tine, că Creatorul nu este deloc departe de tine, că Creatorul nu mai este Cel după care tânjești în mod constant în gândurile tale, ci Cel pe care nu-L poți ajunge cu sentimentele tale, că El este într-adevăr și cu adevărat paza permanentă la dreapta si la stânga ta, asigurându-ți viața si controlându-ți destinul. El nu se află la orizontul îndepărtat, nici nu S-a ascuns sus în nori. El este chiar lângă tine, prezidând peste toate ale tale, El este tot ceea ce ai și El este singurul lucru pe care îl ai. Un astfel de Dumnezeu îți permite să-L iubești din inimă, să te agăți de El, să-L ții aproape, să-L admiri, să te temi că-L pierzi și să nu fi dispus să mai renunți la El, să nu-L mai asculți, ori să-L mai eviți ori să-L ții la distanță. Tot ce vrei tu e să-ți pese de El, să-L asculți, să răsplătești tot ce-ți dă El și să te supui stăpânirii Lui. Să nu mai refuzi să fi ghidat, să fi aprovizionat, supravegheat și ținut de El, să nu mai respingi ceea ce El dictează și stabilește pentru tine. Tot ce vrei este să-L urmezi, să mergi alături de El la stânga sau la dreapta Lui, tot ce vrei este să-L accepți ca pe singura și unica ta viață, să-L accepți ca pe singurul și unicul tău Domn, singurul și unicul tău Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

427. Când oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu, primele lor cunoștințe despre El sunt că El este de nepătruns, înțelept și minunat și Îl venerează inconștient și simt misterul lucrării pe care o săvârșește El, care este inaccesibilă minții omului. Oamenii își doresc doar să fie capabili să-I îndeplinească cerințele, să-I satisfacă dorințele; ei nu își doresc să Îl depășească, deoarece lucrarea pe care El o săvârșește depășește gândirea și imaginația omului și nu poate fi săvârșită de om în locul Său. Nici măcar omul însuși nu își cunoaște imperfecțiunile, în timp ce El a deschis o cale nouă și a venit pentru a-l aduce pe om într-o lume mai nouă și mai frumoasă, astfel încât omenirea să facă un progres nou și să aibă un început nou. Ceea ce simt oamenii pentru Dumnezeu nu este admirație sau, mai degrabă, nu este numai admirație. Experiența lor cea mai profundă este venerație și dragoste, sentimentul lor este acela că Dumnezeu este cu adevărat minunat. El săvârșește lucrarea pe care omul este incapabil să o săvârșească, El spune lucrurile pe care omul este incapabil să le spună. Oamenii care au experimentat lucrarea Lui experimentează întotdeauna un sentiment indescriptibil. Oamenii cu experiențe mai profunde Îl iubesc în mod deosebit pe Dumnezeu. Ei simt întotdeauna frumusețea Lui, simt că lucrarea Lui este atât de înțeleaptă, de minunată, iar acest lucru generează o putere infinită asupra lor. Nu este teamă sau iubire ocazională și respect, ci un sentiment profund al compasiunii și toleranței lui Dumnezeu față de om. Totuși, persoanele care au experimentat mustrarea și judecata Lui simt că El este maiestuos și de neofensat. Chiar și persoanele care au experimentat mai mult din lucrarea Lui sunt, de asemenea, incapabile de a-L înțelege; toate persoanele care Îl venerează cu adevărat știu că lucrarea Lui nu este în concordanță cu noțiunile oamenilor, ci mereu se împotrivește noțiunilor lor. El nu are nevoie ca oamenii să-I ofere admirație deplină sau să dea impresia că se supun Lui ci, mai degrabă, să-L venereze și să I se supună cu adevărat. În atât de multe dintre lucrările Lui, oricine cu experiență adevărată simte venerație pentru El, ceea ce este mai presus de admirație. Oamenii I-au văzut firea datorită lucrării Lui de mustrare și judecare și, astfel, Îl venerează în inimile lor. Menirea lui Dumnezeu este de a fi venerat și ascultat, deoarece ființa și firea Lui nu sunt la fel ca acelea ale unei ființe create, ci sunt deasupra celor ale ființelor create. Dumnezeu există de la Sine, este etern și nu este o ființă creată și doar Dumnezeu este vrednic de venerație și supunere; omul nu este calificat pentru aceasta. Deci, toate persoanele care au experimentat lucrarea Lui și Îl cunosc cu adevărat simt venerație pentru El. Cu toate acestea, aceia care nu renunță la noțiunile lor despre El, adică aceia care pur și simplu nu Îl privesc ca fiind Dumnezeu, nu au venerație pentru El și, chiar dacă Îl urmează, nu sunt cuceriți; sunt persoane neascultătoare prin natura lor. El săvârșește această lucrare pentru a face ca toate ființele create să Îl venereze pe Creator, să Îl adore și să se supună necondiționat stăpânirii Lui. Acesta este rezultatul final pe care toată lucrarea Lui vrea să îl obțină. Dacă oamenii care au experimentat o asemenea lucrare nu-L venerează pe Dumnezeu, nici măcar un pic, dacă nesupunerea lor din trecut nu se schimbă deloc, atunci acești oameni vor fi eliminați cu siguranță. Dacă atitudinea unei persoane față de Dumnezeu este doar de admirație sau respect de la distanță și nu Îl iubește câtuși de puțin, aceasta este ceea ce primește o persoană incapabilă să-L iubească pe Dumnezeu, iar acelei persoane îi lipsesc condițiile de a fi desăvârșită. Dacă atâta muncă nu poate obține iubirea adevărată a unei persoane, acest lucru înseamnă că persoana nu L-a câștigat pe Dumnezeu și că nu urmărește sincer adevărul. O persoană care nu îl iubește pe Dumnezeu nu iubește adevărul și, astfel, nu Îl poate câștiga pe Dumnezeu, cu atât mai puțin nu pot să primească aprobarea lui Dumnezeu. Astfel de persoane, indiferent de cum au experimentat lucrarea Duhului Sfânt și, indiferent de cum au experimentat judecata, tot nu sunt capabile să Îl venereze pe Dumnezeu. Acestea sunt persoane a căror natură nu se poate schimba, care au o fire extrem de păcătoasă. Toți cei care nu Îl venerează pe Dumnezeu vor fi eliminați, vor fi obiectul pedepsirii și vor fi pedepsiți precum cei care fac rău, suferind mult mai mult decât cei care au săvârșit lucruri nedrepte.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”