415. Se cuvine ca o ființă autentică creată să știe cine este Creatorul, pentru ce este creația omului, cum să-și îndeplinească responsabilitățile unei ființe create și cum să se închine Creatorului, se cuvine să înțeleagă, să priceapă, să cunoască și să arate considerație față de intențiile, dorințele și cerințele Creatorului și se cuvine să urmeze calea Creatorului – să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău.

Ce înseamnă să te temi de Dumnezeu? Și cum te poți feri de rău?

„A te teme de Dumnezeu” nu înseamnă spaimă și groază inexplicabile, nici eschivare, nici menținerea unei distanțe, nici idolatrizare, nici superstiție. Mai degrabă, înseamnă admirație, venerație, încredere, înțelegere, considerație, supunere, dedicare, iubire, precum și adorare, răsplătire și predare necondiționate și fără plângeri. Fără o cunoaștere reală a lui Dumnezeu, oamenii nu vor avea admirație autentică, încredere autentică, înțelegere autentică, considerație sau supunere autentică, ci doar teroare și neliniște, numai îndoială, neînțelegere, eschivare și menținerea unei distanțe; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, oamenii nu vor avea o dedicare și o răsplătire autentice; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, oamenii nu vor avea o adorare și o predare autentice, ci doar idolatrizare și superstiție oarbe; fără o cunoaștere autentică a lui Dumnezeu, oamenii nu pot să urmeze calea lui Dumnezeu sau să se teamă de Dumnezeu ori să se ferească de rău. Dimpotrivă, toate activitățile și comportamentele în care oamenii se angajează vor fi pline de răzvrătire și împotrivire față de Dumnezeu, cu calomnii și judecăți despre El și cu fapte rele care contravin adevărului și adevăratului sens al cuvintelor lui Dumnezeu.

Odată ce au încredere sinceră în Dumnezeu, oamenii Îl vor urma pe Dumnezeu și se vor baza pe El cu adevărat; numai cu încredere reală în Dumnezeu, oamenii pot ajunge într-adevăr să-L înțeleagă și să-L priceapă; împreună cu priceperea autentică a lui Dumnezeu vine considerația autentică pentru El; numai cu considerație autentică pentru Dumnezeu, oamenii pot avea o supunere autentică; numai cu o supunere autentică față de Dumnezeu, oamenii pot avea o dedicare autentică; numai printr-o dedicare autentică față de Dumnezeu, oamenii pot avea o răsplătire necondiționată și fără plângeri; numai cu încredere autentică, pricepere și considerație autentice, supunere autentică, dedicare și răsplătire autentice, pot ajunge oamenii să cunoască cu adevărat firea și esența lui Dumnezeu și să cunoască identitatea Creatorului; numai când oamenii au ajuns cu adevărat să-L cunoască pe Creator, în ei pot să apară adorare și predare autentice; numai când I se închină și I se predau în mod real Creatorului, vor fi capabili oamenii să se elibereze cu adevărat de faptele rele – adică să se ferească de rău.

Aceasta constituie întregul proces al „temerii de Dumnezeu și feririi de rău” și este, de asemenea, conținutul integral al temerii de Dumnezeu și feririi de rău. Aceasta este calea care trebuie traversată pentru a ajunge la teama de Dumnezeu și ferirea de rău.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

416. Întâi de toate, știm că firea lui Dumnezeu este măreție și mânie; El nu este o oaie lăsată să fie măcelărită de oricine, cu atât mai puțin o marionetă lăsată să fie manevrată de oameni oricum vor ei. De asemenea, nu e nici o simplă mână de aer gol care să fie invocată și respinsă după bunul plac. Dacă tu crezi într-adevăr că Dumnezeu există, ar trebui să ai o inimă cu frică de Dumnezeu și ar trebui să știi că esența Lui nu trebuie să fie înfuriată. El poate fi înfuriat de un cuvânt, sau poate de un gând, sau poate de un tip de comportament abject sau poate chiar de o formă de comportament moderat, care este acceptabil în ochii și etica oamenilor, sau de o doctrină sau de o teorie. Totuși, odată ce L-ai înfuriat pe Dumnezeu, șansa ta e pierdută, iar zilele tale finale au sosit. Acesta este un lucru îngrozitor! Dacă nu înțelegi că Dumnezeu nu tolerează nicio ofensă, atunci poate că nu te temi de El și poate că tu comiți adesea ofense împotriva Lui. Dacă nu știi cum să te temi de Dumnezeu, atunci îți este cu neputință să te temi de Dumnezeu și nu vei ști cum să pornești pe drumul urmării căii lui Dumnezeu – temându-te de Dumnezeu și ferindu-te de rău. Odată ce îți dai seama și ești conștient că Dumnezeu nu tolerează nicio ofensă, vei ști ce trebuie să faci pentru a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

417. Deși esența lui Dumnezeu conține un element de iubire, iar El este milos față de fiecare persoană în parte, oamenii au trecut cu vederea și au uitat faptul că esența Sa este că El posedă demnitate. Faptul că El are iubire nu înseamnă că oamenii pot comite ofense împotriva Lui după bunul plac, fără ca El să simtă ceva sau să reacționeze în vreun fel; faptul că are milă nu înseamnă că nu are principii în modul în care îi tratează pe oameni. Dumnezeu este un Dumnezeu viu; existența Sa este cât se poate de reală. Nu este nici o marionetă imaginată, nici vreun alt obiect. Având în vedere că El chiar există, ar trebui să fim în permanență atenți la vocea inimii Sale, să acordăm o atenție deosebită atitudinii Sale și să încercăm să-I înțelegem sentimentele. Nu folosiți închipuiri umane pentru a-L limita pe Dumnezeu și nu-I impuneți gândurile minții umane sau dorințele voinței umane, cerându-I lui Dumnezeu să-i trateze pe oameni folosind metode umane și pe baza închipuirilor umane. Dacă faci acest lucru, atunci Îl provoci pe Dumnezeu, Îi testezi furia și Îi sfidezi demnitatea! Astfel, odată ce ați ajuns să înțelegeți gravitatea acestei chestiuni, vă îndemn pe fiecare dintre voi să fiți precauți și prudenți în acțiunile și în vorbirea voastră și să dați dovadă de cea mai mare precauție și prudență în modul în care tratați chestiunile referitoare la Dumnezeu! Când nu înțelegi care este atitudinea lui Dumnezeu, nu vorbi nechibzuit, nu acționa nechibzuit și nu pune etichete nechibzuit; cu atât mai mult, nu trage concluzii în mod arbitrar. În schimb, ar trebui să aștepți și să cauți. Acestea sunt manifestări ale faptului de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău. Dacă poți realiza acest lucru și poți avea această atitudine înainte de toate, atunci Dumnezeu nu te va învinovăți pentru nesăbuința, ignoranța și lipsa ta de înțelegere a lucrurilor; în schimb, datorită atitudinii tale – teama ta de a-L ofensa pe Dumnezeu, respectul tău pentru intențiile Sale și disponibilitatea ta de a te supune Lui – Dumnezeu Își va aminti de tine, te va îndruma și te va lumina sau îți va tolera imaturitatea și ignoranța. Altfel, ca urmare a atitudinii ireverențioase pe care o ai față de El – judecându-L după cum dorești sau speculând în mod arbitrar despre dorințele Sale și definindu-le – Dumnezeu te va condamna, te va disciplina și chiar te va pedepsi; sau va avea ceva de spus despre tine și, poate, ceea ce va spune va fi referitor la finalul tău. Prin urmare, voi sublinia încă o dată: fiecare dintre voi ar trebui să fie precaut și prudent cu privire la tot ceea ce vine din partea lui Dumnezeu. Nu vorbi nechibzuit și nu acționa nechibzuit. Înainte de a spune ceva, ar trebui să te gândești: „Oare această acțiune a mea L-ar înfuria pe Dumnezeu? Făcând acest lucru, mă tem de Dumnezeu?” Chiar și în chestiuni simple, ar trebui să chibzuiți mai mult la aceste întrebări și să le luați mai mult în considerare. Dacă poți cu adevărat să practici conform acestor principii în toate aspectele, în toate lucrurile, în orice moment și să adopți o astfel de atitudine mai ales atunci când nu înțelegi ceva, atunci Dumnezeu te va îndruma mereu și îți va oferi o cale de urmat.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

418. Vă îndemn să faceți un efort real ca să înțelegeți conținutul decretelor administrative și să vă străduiți să cunoașteți firea lui Dumnezeu. Altfel, va fi greu să vă țineți buzele pecetluite, limbile voastre vor fi prea slobode și veți debita vorbe pompoase, ofensând, fără să vreți, firea lui Dumnezeu și căzând în întuneric, pierzând prezența Duhului Sfânt și lumina. Pentru că tu nu ești principial în acțiunile tale, făcând și spunând ceea ce nu ar trebui, vei primi pedeapsa pe care o meriți. Ar trebui să știi că, deși tu ești neprincipial în cuvânt și faptă, Dumnezeu este cât se poate de principial în ambele. Motivul pentru care primești pedeapsa este că L-ai ofensat pe Dumnezeu, nu o persoană. Dacă în viața ta ofensezi de multe ori firea lui Dumnezeu, atunci ești destinat să devii un copil al iadului. Pentru om, poate părea că ai comis numai câteva fapte care sunt în dezacord cu adevărul și nimic mai mult. Cu toate acestea, ești conștient că, în ochii lui Dumnezeu, tu ești deja cineva pentru care nu mai există nicio jertfă pentru păcat? Pentru că tu ai încălcat decretele administrative ale lui Dumnezeu mai mult decât o singură dată și, în plus, nu ai arătat niciun semn de pocăință sau de întoarcere, prin urmare, nu ai altă scăpare decât să fii azvârlit în iad, unde Dumnezeu pedepsește omul. Un număr mic de oameni, în timp ce-L urmau pe Dumnezeu, au săvârșit unele fapte care încălcau principiile, dar după ce au fost emondați și îndrumați, și-au descoperit treptat propria corupție, apoi au intrat pe calea cea bună a realității și rămân statornici și astăzi. Astfel de oameni sunt cei care vor supraviețui în cele din urmă. Cu toate acestea, Eu îi vreau pe cei onești; dacă tu ești o persoană cinstită și care acționează conform principiului, atunci tu poți fi un prieten apropiat al lui Dumnezeu. Dacă în acțiunile tale nu jignești firea lui Dumnezeu și cauți dorințele lui Dumnezeu și ai o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci credința ta este conform standardului. Cine nu se teme de Dumnezeu și nu are o inimă care tremură de frică e foarte predispus să încalce decretele administrative ale lui Dumnezeu. Mulți Îl slujesc pe Dumnezeu cu puterea pasiunii lor, dar nu au nicio înțelegere a decretelor administrative ale lui Dumnezeu, cu atât mai puțin vreo bănuială cu privire la implicațiile cuvintelor Sale. Și astfel, cu intențiile lor bune, deseori sfârșesc prin a face lucruri care tulbură gestionarea lui Dumnezeu. În cazuri grave, ei sunt excluși din casa lui Dumnezeu, lipsiți de orice altă șansă de a-L urma, și sunt aruncați în iad, orice asociere cu casa lui Dumnezeu luând sfârșit. Acești oameni fac lucrarea casei lui Dumnezeu prin puterea bunelor lor intenții ignorante și sfârșesc prin a mânia firea lui Dumnezeu. Oamenii își aduc căile de a sluji oficiali și domni în casa lui Dumnezeu și încearcă să le pună în practică, gândindu-se în zadar că pot fi aplicate cu ușurință și fără efort aici. Niciodată nu își închipuie că Dumnezeu nu are firea unui miel, ci a unui leu. De aceea, cei care se asociază cu Dumnezeu pentru prima dată nu sunt în stare să comunice cu El, căci inima lui Dumnezeu este diferită de cea a omului. Numai după ce înțelegi multe adevăruri poți ajunge să-L cunoști continuu pe Dumnezeu. Această cunoaștere nu este compusă din cuvinte și doctrine, dar poate fi folosită ca o comoară prin care tu intri în confidență apropiată cu Dumnezeu și ca dovadă că El Se bucură de tine. Dacă ești lipsit de realitatea cunoașterii și nu ești echipat cu adevărul, atunci slujirea ta înflăcărată poate aduce asupra ta doar dezgustul și aversiunea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”

419. Dacă nu înțelegi firea lui Dumnezeu, îți va fi imposibil să faci lucrarea pe care trebuie să o faci pentru El. Dacă nu cunoști esența lui Dumnezeu, îți va fi imposibil să te temi și să te îngrozești de El; în schimb, vei da dovadă numai de superficialitate și de subterfugii nepăsătoare și, chiar mai mult decât atât, de o blasfemie incorigibilă. Deși înțelegerea firii lui Dumnezeu este cu adevărat importantă, iar cunoașterea esenței lui Dumnezeu nu poate fi trecută cu vederea, nimeni nu a examinat vreodată cu seriozitate și nu a cercetat amănunțit aceste lucruri. Este limpede ca bună ziua că ați respins cu toții decretele administrative pe care le-am proclamat. Dacă nu înțelegeți firea lui Dumnezeu, foarte probabil Îi veți ofensa ușor firea. Ofensarea firii Lui echivalează cu provocarea furiei lui Dumnezeu Însuși, caz în care rodul ultim al acțiunilor tale va fi încălcarea decretelor administrative. Acum, ar trebui să conștientizezi că, atunci când cunoști esența lui Dumnezeu poți să-I cunoști și esența – și când înțelegi firea lui Dumnezeu, vei fi înțeles, de asemenea, și decretele administrative. E de prisos să spun că o mare parte din conținutul decretelor administrative are legătură cu firea lui Dumnezeu, însă nu întreaga Lui firea este exprimată în acestea; prin urmare, trebuie să mai faceți un pas înainte pentru a vă dezvolta înțelegerea firii lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este extrem de important să înțelegeți firea lui Dumnezeu”

420. Dumnezeu este un Dumnezeu viu. Oamenii se comportă diferit în diverse situații, iar atitudinea lui Dumnezeu față de aceste comportamente este diferită pentru că El nu e nici marionetă, nici o mână de aer gol. A ajunge să cunoști atitudinea lui Dumnezeu este pentru omenire un lucru nobil de urmărit. Oamenii ar trebui să învețe cum, cunoscând atitudinea lui Dumnezeu, pot, puțin câte puțin, să cunoască firea lui Dumnezeu și să ajungă să-I înțeleagă inima. Când ajungi treptat să înțelegi inima lui Dumnezeu, nu vei considera că a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău sunt lucruri greu de îndeplinit. Mai mult, când Îl înțelegi pe Dumnezeu, va fi mai puțin probabil să-L limitezi. Odată ce ai încetat să-L limitezi pe Dumnezeu, vei fi mai puțin predispus la a comite o ofensă împotriva Lui și, fără să-ți dai seama, Dumnezeu te va conduce să dobândești cunoaștere despre El și, astfel, vei avea frica de El în inima ta. Atunci vei înceta să-L definești pe Dumnezeu prin cuvintele și doctrinele sau teoriile pe care le stăpânești și, în schimb, vei căuta constant dorințele lui Dumnezeu în toate lucrurile. În acest fel, înainte să-ți dai seama, vei deveni o persoană care este în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu.

Lucrarea lui Dumnezeu este nevăzută și de neatins de oameni, dar, în ceea ce-L privește, acțiunile fiecărei persoane în parte – laolaltă cu atitudinea sa față de El – sunt nu doar perceptibile de către Dumnezeu, ci și vizibile pentru El. Acesta e un lucru cu privire la care toată lumea ar trebui să fie conștientă și lămurită. Poate că te gândești mereu în sinea ta: „Știe Dumnezeu ce fac aici? Știe El la ce mă gândesc? Poate că știe și poate că nu”. Dacă ai această perspectivă în timp ce crezi în Dumnezeu și Îl urmezi și, de asemenea, te îndoiești de lucrarea și de existența Lui în acest fel, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi când vei trezi furia Lui, pentru că deja ești pe marginea unei prăpăstii periculoase. Am văzut oameni care au crezut în Dumnezeu mulți ani, dar care tot n-au câștigat adevărul-realitate, și care cu atât mai puțin au înțeles intențiile lui Dumnezeu. Acești oameni nu fac niciun progres în viața și în statura lor, respectând doar cele mai superficiale doctrine. Acest lucru se datorează faptului că astfel de oameni nu au acceptat niciodată cuvântul lui Dumnezeu drept viața lor și niciodată nu s-au confruntat cu existența Sa și nu au acceptat-o. Spuneți-Mi, când Dumnezeu vede astfel de oameni, acest lucru Îi face plăcere? Se simte inima Lui mângâiată? Astfel, modul în care oamenii cred în Dumnezeu este cel care le decide soarta. În ceea ce privește modul în care oamenii Îl urmăresc și modul în care oamenii Îl abordează pe Dumnezeu, atitudinile oamenilor sunt de o importanță primordială. Nu-L împinge pe Dumnezeu într-un colț al minții tale ca și cum ar fi doar aer; mai degrabă, trebuie să te gândești mereu că Dumnezeul în care crezi este un Dumnezeu viu, un Dumnezeu real. El nu stă degeaba acolo sus, în al treilea Cer, neavând nimic de făcut. Mai degrabă, El scrutează constant inima fiecăruia, scrutează acțiunile fiecăruia, scrutează fiecare cuvânt și fiecare faptă a ta, scrutează cum te porți și care este atitudinea ta față de El. Indiferent dacă ești dispus sau nu să te încredințezi lui Dumnezeu, întregul tău comportament și toate ideile și gândurile tale sunt dezvăluite înaintea lui Dumnezeu și scrutate de El. Datorită comportamentului tău, datorită faptelor tale și a atitudinii tale față de El, părerea și atitudinea lui Dumnezeu față de tine se schimbă în mod constant. Totuși, trebuie să vă sfătuiesc pe unii dintre voi: nu te considera un prunc în mâinile lui Dumnezeu, ca și cum El te-ar copleși cu afecțiune, ca și cum nu ar putea fără tine și ca și cum atitudinea Lui față de tine ar fi fixă și nu s-ar putea schimba niciodată – nu mai visa! Dumnezeu este drept în modul în care tratează fiecare persoană în parte și Își îndeplinește lucrarea de cucerire și de mântuire a oamenilor cu mare seriozitate. Aceasta este gestionarea Sa. El tratează fiecare persoană în parte cu seriozitate; nu o tratează ca pe un animal de companie, nu o alintă și nu Se joacă cu ea. Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni nu este una care răsfață sau răzgâie, și nici mila și toleranța Lui față de omenire nu sunt indulgente sau permisive. Dimpotrivă, iubirea lui Dumnezeu pentru oameni implică a-i prețui, a-I fi milă de ei și a respecta viața; mila și toleranța Lui poartă în ele așteptările Lui față de oameni și sunt temelia necesară pentru supraviețuirea omenirii. Dumnezeu este viu și există efectiv; atitudinea Lui față de omenire este principială, nu este deloc un tip de reglementare și se poate schimba. Intențiile Lui pentru omenire se schimbă treptat și se transformă cu timpul în funcție de împrejurări și odată cu atitudinea fiecărui om în parte. Așadar, în inima ta ar trebui să știi cu o claritate deplină că esența lui Dumnezeu este imuabilă și că firea Lui va fi exprimată în momente și contexte diferite. S-ar putea să nu crezi că aceasta este o chestiune serioasă și să folosești propriile noțiuni pentru a-ți imagina cum ar trebui să facă Dumnezeu lucrurile. Totuși, există momente în care este adevărat tocmai contrariul și, folosind propriile noțiuni pentru a încerca să-L măsori pe Dumnezeu, L-ai înfuriat deja. Aceasta pentru că Dumnezeu categoric nu acționează așa cum crezi tu că o face și categoric nu va trata această chestiune așa cum spui tu că o va face. Așadar, îți amintesc să fii atent și prudent în abordarea ta față de tot ceea ce te înconjoară și să înveți cum să practici conform principiului de „a urma calea lui Dumnezeu, a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău” în toate lucrurile. Trebuie să determini cu exactitate chestiunile ce țin de intențiile și atitudinea lui Dumnezeu, trebuie să găsești oameni luminați cu care să ai părtășie despre aceste chestiuni și să cauți cu seriozitate. Să nu-L vezi pe Dumnezeul credinței tale drept o marionetă – judecându-L după bunul plac, ajungând la concluzii arbitrare în ceea ce-L privește și abordându-L cu o atitudine nerespectuoasă. În timp ce Dumnezeu îți aduce mântuirea și îți determină finalul, s-ar putea să îți arate milă și toleranță sau să-ți aplice judecată și mustrare, dar, în orice caz, atitudinea Lui față de tine nu e fixă. Aceasta depinde de atitudinea ta față de Dumnezeu, cât și de cum Îl înțelegi.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

421. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu Îl au mereu în inima lor și înăuntrul lor poartă întotdeauna o inimă cu frică de Dumnezeu, o inimă iubitoare de Dumnezeu. Cei care cred în Dumnezeu ar trebui să facă lucrurile cu prudență și precauție și tot ceea ce fac ei ar trebui să fie în concordanță cu cerințele lui Dumnezeu și să-I poată mulțumi inima. Nu ar trebui să fie îndărătnici, făcând orice le place; aceasta nu se potrivește cu buna-cuviință a unui sfânt. Oamenii nu trebuie să se dezlănțuie, fălindu-se și înșelând pretutindeni, în timp ce flutură stindardul lui Dumnezeu; acesta este cel mai răzvrătit tip de conduită. Familiile au reguli proprii, iar națiunile au legile lor – și nu cu atât mai mult stau astfel lucrurile în casa lui Dumnezeu? Nu are cu atât mai mult standarde stricte? Nu are cu atât mai mult decrete administrative? Oamenii sunt liberi să facă ceea ce doresc, dar decretele administrative ale lui Dumnezeu nu pot fi schimbate după bunul plac. Dumnezeu este un Dumnezeu care nu tolerează ofensele din partea oamenilor; este un Dumnezeu care îi lovește pe oameni. Oare oamenii chiar nu știu asta deja?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”

422. În fiecare epocă din lucrarea lui Dumnezeu, El le dăruiește oamenilor anumite cuvinte și le spune anumite adevăruri. Aceste adevăruri servesc drept calea pe care oamenii ar trebui să o respecte, calea pe care ar trebui să o urmeze, calea care le permite să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, și sunt ceea ce oamenii ar trebui să pună în practică și să respecte în viața lor și în cadrul periplului lor prin viață. Acesta este scopul lui Dumnezeu atunci când exprimă aceste cuvinte omenirii. Aceste cuvinte care vin de la Dumnezeu ar trebui să fie respectate de oameni, iar să le respecți înseamnă să dobândești viață. Dacă o persoană nu le respectă, nu le pune în practică și nu trăiește cuvintele lui Dumnezeu în viața sa, atunci această persoană nu practică adevărul. Și dacă oamenii nu pun adevărul în practică, atunci nu se tem de Dumnezeu și nu se feresc de rău și nici nu Îl pot mulțumi pe Dumnezeu. Dacă oamenii nu pot să-L mulțumească pe Dumnezeu, nu pot primi aprobarea Lui, iar în acest caz, ei nu vor avea niciun final.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

423. Să urmezi calea lui Dumnezeu nu înseamnă să respecți reglementări superficiale; mai degrabă, înseamnă ca atunci când te confrunți cu o problemă, să o privești înainte de toate ca pe o situație care a fost orchestrată de Dumnezeu, ca pe o responsabilitate pe care El ți-a dat-o sau ca pe o sarcină pe care ți-a încredințat-o ție. Atunci când te confrunți cu această problemă, ar trebui chiar să o consideri o încercare prin care Dumnezeu te pune să treci. Când te confrunți cu această problemă, trebuie să ai un standard în inima ta și trebuie să te gândești că această chestiune a venit de la Dumnezeu. Trebuie să te gândești cum să o tratezi în așa fel încât să îți poți îndeplini responsabilitatea în timp ce Îi rămâi loial lui Dumnezeu și, de asemenea, cum să procedezi fără a-L înfuria pe Dumnezeu și fără a-I ofensa firea. […] Acest lucru se datorează faptului că, pentru a urma calea lui Dumnezeu, nu putem trece cu vederea nimic din ceea ce ni se întâmplă fie nouă, fie în jurul nostru, nici măcar lucrurile mărunte; atât timp cât ne confruntăm cu o anumită chestiune, indiferent dacă ne gândim că ar trebui să-i acordăm atenție sau nu, nu trebuie să o lăsăm să ne scape, ci ar trebui să o privim ca pe un test pe care ni l-a dat Dumnezeu. Ce părere ai despre această atitudine? Dacă ai acest tip de atitudine, atunci se confirmă un fapt: inima ta este una care se teme de Dumnezeu, iar inima ta este una care vrea să se ferească de rău. Dacă ai această dorință de a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci ceea ce pui în practică nu va fi departe de a îndeplini standardul de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău.

Deseori, unii cred că lucrurile cărora oamenii nu le acordă multă atenție și pe care nu le menționează de obicei sunt doar lucruri minore și nu au nicio legătură cu practicarea adevărului. Când acești oameni se confruntă exact cu o astfel de chestiune, nu se gândesc prea mult la ea și o trec cu vederea. Dar, de fapt, când întâlnești această chestiune este exact momentul în care ar trebui să înveți o lecție despre cum să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău și ar trebui să fii mai conștient de ceea ce face Dumnezeu atunci când o întâlnești. Dumnezeu este chiar lângă tine, observându-ți fiecare cuvânt și faptă și urmărind tot ce faci și ce schimbări se petrec în gândurile tale – aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Unii întreabă: „Atunci de ce nu am simțit-o?” Nu ai simțit-o deoarece nu ai tratat calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău drept cea mai importantă cale pe care să o respecți. Prin urmare, nu poți să simți subtila lucrare pe care o face Dumnezeu asupra oamenilor în concordanță cu diversele lor gânduri și manifestări. Ești un aiurit! Ce este un lucru major? Ce e un lucru minor? Lucrurile care implică urmarea căii lui Dumnezeu nu sunt împărțite în majore și minore, toate sunt importante – puteți să înțelegeți asta? (Da, putem.) În ceea ce privește lucrurile de zi cu zi, există unele pe care oamenii le consideră drept majore, iar altele care sunt privite drept lucruri minore. Adesea, oamenii văd aceste lucruri majore ca fiind extrem de importante și consideră că au venit de la Dumnezeu. Totuși, în mijlocul acestor evenimente majore, din cauza staturii imature a oamenilor și a calibrului lor slab, adesea, oamenii nu reușesc să împlinească intențiile lui Dumnezeu, nu pot să obțină nicio revelație și nu pot să dobândească nicio cunoaștere reală de valoare. În ceea ce privește lucrurile minore, acestea sunt pur și simplu trecute cu vederea de oameni și lăsate să le scape printre degete puțin câte puțin. Ca atare, oamenii au pierdut multe oportunități de a fi cercetați și testați înaintea lui Dumnezeu. Ce înseamnă dacă ignori mereu persoanele, evenimentele, lucrurile și situațiile pe care Dumnezeu le-a orchestrat pentru tine? Înseamnă că în fiecare zi și chiar în fiecare moment te lepezi constant de desăvârșirea ta de către Dumnezeu, cât și de îndrumarea Lui. Ori de câte ori Dumnezeu orchestrează o situație pentru tine, El te observă în secret, scrutându-ți inima și gândurile și ideile, urmărind modul în care gândești și cum te vei comporta. Dacă ești un om neglijent – unul care nu a fost niciodată serios cu privire la calea și cuvintele lui Dumnezeu, nici cu privire la adevăr – atunci nu vei fi conștient și nici atent la ceea ce vrea Dumnezeu să îndeplinească sau la ce îți cere în mediile pe care le pregătește pentru tine. Nu vei ști nici ce legătură au persoanele, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnești cu adevărul sau cu intențiile lui Dumnezeu. După ce ai întâlnit în mod repetat circumstanțe și încercări precum acestea, iar Dumnezeu nu a văzut niciun rezultat în cazul tău, cum va acționa El? După ce ai înfruntat încercările în mod repetat, nu L-ai onorat pe Dumnezeu în inima ta ca fiind măreț și nici nu ai luat în serios circumstanțele pe care Dumnezeu le-a orchestrat pentru tine și nu le-ai privit ca pe niște încercări sau teste de la Dumnezeu. În schimb, ai respins oportunitățile oferite ție de Dumnezeu, una după alta, lăsându-le să-ți scape printre degete iar și iar. Nu este aceasta o extremă răzvrătire pe care o afișează oamenii? (Ba da.) Se va simți Dumnezeu rănit din această cauză? (Da.) Greșit, Dumnezeu nu Se va simți rănit! Faptul că M-ați auzit spunând așa ceva v-a șocat încă o dată. S-ar putea să vă gândiți: „Nu s-a spus mai devreme că Dumnezeu Se simte mereu rănit? Așadar, nu Se va simți Dumnezeu rănit? Atunci, când Se simte El rănit?” Pe scurt, Dumnezeu nu Se va simți rănit în această situație. Așadar, care va fi atitudinea lui Dumnezeu față de acest tip de comportament prezentat mai sus? Când oamenii resping încercările și testele trimise de Dumnezeu și când se sustrag din fața lor, există o singură atitudine pe care Dumnezeu o are față de asemenea oameni. Ce atitudine este? Dumnezeu disprețuiește și respinge acest tip de om, din adâncul inimii Lui. Există două nuanțe ale sintagmei „disprețuiește și respinge”. Cum să le explic din punctul Meu de vedere? Sintagma „disprețuiește și respinge” are conotații de dezgust și ură profunde. Cum rămâne cu al doilea grad al semnificației sale? Este partea care implică renunțarea la ceva. Cu toții știți ce înseamnă „a renunța”, corect? Pe scurt, „disprețuiește și respinge” este o sintagmă care reprezintă reacția și atitudinea definitivă a lui Dumnezeu față de cei care se comportă în acest mod; reprezintă o repulsie și o antipatie extreme față de ei și astfel, are drept rezultat decizia de a renunța la ei. Aceasta este decizia finală a lui Dumnezeu față de un om care nu a urmat niciodată calea lui Dumnezeu și care nu s-a temut niciodată de Dumnezeu și nu s-a ferit niciodată de rău.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”

424. Frica și supunerea lui Iov față de Dumnezeu reprezintă un exemplu pentru omenire, iar desăvârșirea și neprihănirea sa au fost culmea umanității pe care se cuvine să o aibă omul. Deși nu L-a văzut pe Dumnezeu, el a ajuns să înțeleagă că Dumnezeu exista cu adevărat și, datorită acestei înțelegeri, se temea de Dumnezeu, iar datorită fricii lui de Dumnezeu, a fost capabil să I se supună. I-a dat lui Dumnezeu frâu liber să îi ia orice avea, totuși, nu s-a plâns și a căzut înaintea lui Dumnezeu și I-a spus că, tocmai în acest moment, chiar dacă i-ar lua trupul, el I-ar permite cu bucurie să facă astfel, fără să se plângă. Întreaga sa conduită se datora umanității sale desăvârșite și neprihănite. Altfel spus, ca rezultat al inocenței, onestității și bunătății sale, Iov credea ferm în existența lui Dumnezeu pe care o înțelesese și percepuse. Pe această temelie, el avea pretenții de la sine însuși și și-a standardizat gândirea, comportamentul, conduita și principiile de acțiune înaintea lui Dumnezeu în conformitate cu îndrumarea lui de către Dumnezeu și cu faptele lui Dumnezeu, pe care le văzuse în toate lucrurile. De-a lungul timpului, experiențele sale au declanșat în el o frică reală și concretă de Dumnezeu și l-au făcut să se ferească de rău. Aceasta era sursa integrității pe care Iov o respecta cu strictețe. Iov avea o umanitate onestă, inocentă și bună și avea o experiență concretă a fricii de Dumnezeu, a supunerii față de Dumnezeu și a feririi de rău, precum și cunoașterea faptului că „Iahve a dat și Iahve a luat.” Doar datorită acestor lucruri a fost el capabil să rămână ferm în mărturia sa în mijlocul unor astfel de atacuri răuvoitoare din partea Satanei și numai datorită lor a fost el capabil să nu-L dezamăgească pe Dumnezeu și să-I ofere un răspuns satisfăcător când au venit încercările lui Dumnezeu asupra lui.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

425. Iov nu văzuse chipul lui Dumnezeu, nici nu auzise cuvintele rostite de Dumnezeu și cu atât mai puțin experimentase personal lucrarea lui Dumnezeu, totuși frica sa de El și mărturia din timpul încercărilor sale sunt văzute de toți și sunt apreciate, plăcute și lăudate de Dumnezeu, iar oamenii le invidiază și admiră și, chiar mai mult decât atât, le ridică în slăvi. Nu era nimic grozav sau extraordinar în privința vieții lui: exact ca orice persoană obișnuită, el a trăit o viață cu nimic ieșită din comun, mergând la lucru la răsărit și întorcându-se acasă pentru a se odihni la apus. Diferența este că, în timpul câtorva decenii întru nimic remarcabile din viața lui, el a dobândit o perspectivă asupra căii lui Dumnezeu și a înțeles și și-a dat seama de marea putere și suveranitate a lui Dumnezeu, așa cum nicio altă persoană nu o făcuse vreodată. El nu era mai inteligent decât o persoană obișnuită, viața sa nu a fost în mod special tenace și, în plus, nici nu avea abilități invizibile speciale. Ceea ce avea el, însă, era o personalitate onestă, bună și neprihănită, o personalitate care iubea corectitudinea, dreptatea și lucrurile pozitive – niciunul dintre aceste lucruri nu este deținut de majoritatea oamenilor obișnuiți. El făcea diferența între iubire și ură, avea simțul dreptății, era ferm și perseverent și acorda o minuțioasă atenție detaliilor în gândirea sa. Prin urmare, în timpul perioadei sale neremarcabile pe pământ, a văzut toate lucrurile extraordinare pe care le făcuse Dumnezeu și a văzut măreția, sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, a văzut grija, bunăvoința și protecția lui Dumnezeu pentru om și a văzut cinstea și autoritatea Dumnezeului suprem. Primul motiv pentru care Iov a putut să dobândească aceste lucruri, care erau mai presus de orice persoană normală, era faptul că el avea o inimă pură, iar inima lui aparținea lui Dumnezeu și era călăuzită de Creator. Al doilea motiv era preocuparea sa: el urmărea să fie impecabil și desăvârșit și să fie cineva care respecta voia cerului, care era iubit de Dumnezeu și care respingea răul. Iov avea și urmărea aceste lucruri fără să-L fi văzut pe Dumnezeu sau să-L fi auzit pe Dumnezeu vorbind; deși el nu Îl văzuse niciodată, ajunsese să cunoască mijloacele prin care Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și a dobândit o apreciere a înțelepciunii cu care face Dumnezeu acest lucru. Deși el nu auzise niciodată cuvintele rostite de Dumnezeu, Iov știa că toate faptele de recompensare a omului și luare de la om vin de la Dumnezeu. Deși anii vieții sale nu erau diferiți de cei ai unei persoane obișnuite, el nu a permis ca lipsa de caracteristici remarcabile ale vieții sale să-i afecteze cunoașterea suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor sau să-i afecteze mersul pe calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău. În ochii săi, legile care guvernau funcționarea tuturor lucrurilor erau pline de faptele lui Dumnezeu, iar suveranitatea lui Dumnezeu putea fi văzută în orice parte a vieții unei persoane. El nu-L văzuse pe Dumnezeu, dar a fost capabil să experimenteze ubicuitatea faptelor lui Dumnezeu și, în timpul zilelor vieții sale obișnuite, în fiecare aspect al vieții sale, a fost capabil să vadă și să aprecieze faptele extraordinare și minunate ale lui Dumnezeu și a putut vedea rânduielile minunate ale lui Dumnezeu. Ascunderea și tăcerea lui Dumnezeu nu au împiedicat aprecierea lui Iov față de faptele lui Dumnezeu și nici nu i-au afectat cunoașterea suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Viața sa a fost experiența personală, în timpul vieții sale obișnuite, a suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, care este ascuns printre toate lucrurile. Mai mult, pe parcursul vieții sale obișnuite, a ascultat cu atenție și a înțeles vocea inimii lui Dumnezeu și cuvintele lui Dumnezeu – care, deși El a rămas tăcut printre toate lucrurile, au fost exprimate prin suveranitatea Sa asupra legilor care guvernează funcționarea tuturor lucrurilor. Vezi, atunci, că dacă oamenii au aceeași umanitate și urmărire ca Iov, atunci pot dobândi aceeași apreciere și cunoaștere ca Iov și pot obține aceeași înțelegere și cunoaștere a suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor ca Iov. Dumnezeu nu i Se înfățișase lui Iov și nici nu vorbise cu el, dar Iov a putut să fie desăvârșit și neprihănit și să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Cu alte cuvinte, fără ca Dumnezeu să i Se fi înfățișat omului sau să-i fi vorbit, faptele lui Dumnezeu în toate lucrurile și suveranitatea Sa asupra tuturor lucrurilor sunt suficiente pentru ca omul să experimenteze existența, marea putere și autoritatea lui Dumnezeu, iar marea putere și autoritatea Sa sunt suficiente pentru a-l face pe om să meargă pe calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

426. „A se teme de Dumnezeu și a se feri de rău” și cunoașterea lui Dumnezeu sunt legate în mod indivizibil de o mulțime de fire, iar legătura dintre ele este evidentă. Dacă vrei să ajungi să te ferești de rău, trebuie mai întâi să ai teamă reală față de Dumnezeu; dacă vrei să ajungi la o teamă reală față de Dumnezeu, trebuie să ai mai întâi cunoaștere reală despre Dumnezeu; dacă vrei să ajungi la cunoaștere despre Dumnezeu, trebuie să experimentezi mai întâi cuvintele lui Dumnezeu, să intri în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, să experimentezi certarea și disciplinarea lui Dumnezeu, mustrarea și judecata Lui; dacă vrei să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să te întâlnești întâi față în față cu cuvintele lui Dumnezeu, să ajungi față în față cu Dumnezeu și să-L rogi pe Dumnezeu să pregătească oameni, evenimente și lucruri, precum și toate tipurile de medii, astfel încât să poți avea oportunități de a experimenta cuvintele Sale; dacă vrei să te întâlnești față în față cu Dumnezeu și ale Sale cuvinte, trebuie mai întâi să ai o inimă simplă și cinstită, o atitudine de acceptare a adevărului, hotărârea de a suporta suferința, determinarea și curajul de a te feri de rău și dorința de a deveni o ființă creată autentică … În acest fel, mergând înainte pas cu pas, te vei apropia tot mai mult de Dumnezeu, inima ta va deveni tot mai curată iar viața ta și valoarea de a fi în viață vor deveni tot mai pline de sens și vor străluci tot mai puternic pe măsură ce ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu. Până când, într-o bună zi, vei simți că Creatorul nu mai este o enigmă, că Creatorul nu a fost niciodată ascuns de tine, că Creatorul nu Și-a ascuns niciodată fața de tine, că Creatorul nu este departe de tine, că Creatorul nu mai este Cel după care poți doar să tânjești zi și noapte, dar pe care nu-L poți percepe cu simțurile tale, că El veghează în mod real și cu adevărat asupra ta și că îți susține viața și îți guvernează destinul. Vei simți că El nu se află la orizontul îndepărtat, nici nu S-a ascuns sus în nori, că El este chiar lângă tine, fiind suveran peste toate ale tale și că El este tot ceea ce ai și El este singurul și unicul tău. Un astfel de Dumnezeu îți permite să-L iubești și să-L adori din inimă, să te simți atașat de El, să fii aproape de El, să-L admiri, să te temi că-L pierzi și să nu fii dispus să te mai lepezi de El, să te mai răzvrătești împotriva Lui, ori să te eschivezi față de El ori să menții distanța față de El. Tot ce vrei tu e să ții cont de El, îți dorești doar să I te supui, să răsplătești tot ce-ți dă El și să te predai stăpânirii Lui. Nu mai refuzi să fii îndrumat, să fii aprovizionat, supravegheat și protejat de El, nu te mai împotrivești suveranității și rânduielilor pe care le are în privința ta. Îți dorești doar să-L urmezi, să-L însoțești; îți dorești doar să-L accepți ca pe singura și unica ta viață, să-L accepți ca pe singurul și unicul tău Domn, singurul și unicul tău Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

427. Când oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu, primul lucru pe care ajung să-l știe despre El este că El este de nepătruns, înțelept și minunat și, în mod firesc, ei încep să se teamă de El; simt că lucrarea pe care o săvârșește El este tainică și depășește sfera cunoașterii minții omului. Oamenii își doresc doar să fie capabili să-I îndeplinească cerințele, să-I satisfacă intențiile; ei nu își doresc să Îl depășească, deoarece lucrarea pe care El o săvârșește depășește gândirea și imaginația omului și nu ar putea fi săvârșită de om în locul Său. Nici măcar omul însuși nu își cunoaște imperfecțiunile, totuși Dumnezeu a făurit o cale nouă și a venit printre oameni pentru a-i aduce într-o lume mai nouă și mai frumoasă și, astfel, omenirea a făcut un progres nou și a avut un început nou. Ceea ce simt oamenii pentru Dumnezeu nu este admirație sau, mai degrabă, nu este numai admirație. Experiența lor cea mai profundă este teamă și dragoste; sentimentul lor este acela că Dumnezeu este cu adevărat minunat. El săvârșește lucrarea pe care omul este incapabil să o săvârșească și spune lucrurile pe care omul este incapabil să le spună. Oamenii care au experimentat lucrarea lui Dumnezeu au întotdeauna un sentiment indescriptibil. Oamenii cu o experiență destul de profundă pot înțelege iubirea lui Dumnezeu; ei pot simți frumusețea Lui, că lucrarea Lui este atât de înțeleaptă, de minunată și astfel o putere infinită este generată printre ei. Nu este spaimă sau iubire ocazională și respect, ci un sentiment profund al milei și toleranței lui Dumnezeu față de om. Totuși, persoanele care au experimentat mustrarea și judecata Lui simt măreția Lui și faptul că nu tolerează nicio ofensă. Chiar și persoanele care au experimentat mai mult din lucrarea Lui sunt incapabile de a-L pătrunde; toți cei care se tem cu adevărat de El știu că lucrarea Lui nu este în concordanță cu noțiunile oamenilor, ci le contracarează mereu noțiunile. El nu are nevoie ca oamenii să-L admire pe deplin sau să dea impresia de supunere față de El; mai degrabă ei ar trebui să ajungă la o teamă și supunere adevărate. În atât de multe dintre lucrările Lui, oricine cu experiență adevărată începe să aibă o inimă cu frică de El, ceea ce este mai presus de admirație. Oamenii I-au văzut firea datorită lucrării Lui de mustrare și judecată și, astfel, au inimi cu frică de El. Oamenii trebuie să se teamă de Dumnezeu și să I se supună, deoarece ființa și firea Lui nu sunt la fel ca acelea ale unei ființe create și sunt deasupra celor ale ființelor create. Dumnezeu există de la Sine, este etern, El nu este o ființă creată și doar Dumnezeu este vrednic de teamă și supunere; omul nu este calificat pentru aceasta. Deci, toți cei care au experimentat lucrarea Lui și Îl cunosc cu adevărat încep să aibă inimi cu frică de El. Cu toate acestea, aceia care nu renunță la noțiunile lor despre El – aceia care pur și simplu nu Îl privesc ca fiind Dumnezeu – sunt complet lipsiți de inimi cu frică de Dumnezeu și, chiar dacă Îl urmează, nu sunt cuceriți; sunt persoane răzvrătite prin natura lor. Ce vrea El să obțină lucrând în felul acesta este ca toate ființele create să aibă inimi cu frică de Creator, să Îl adore și să se predea necondiționat stăpânirii Lui. Acesta este rezultatul final pe care toată lucrarea Lui este menită să îl obțină. Dacă oamenii care au experimentat o asemenea lucrare nu au inimi cu frică de Dumnezeu nici măcar un pic și dacă răzvrătirea lor din trecut nu se schimbă deloc, atunci ei vor fi eliminați cu siguranță. Dacă atitudinea unei persoane față de Dumnezeu este doar să-L admire sau să-L respecte de la distanță și nu să Îl iubească măcar puțin, atunci acesta este rezultatul la care a ajuns o persoană lipsită de o inimă iubitoare de Dumnezeu, iar acelei persoane îi lipsesc condițiile de a fi desăvârșită. Dacă atâta lucrare nu poate obține iubirea adevărată a unei persoane, atunci acea persoană nu L-a câștigat pe Dumnezeu și nu urmărește sincer adevărul. O persoană care nu Îl iubește pe Dumnezeu nu iubește adevărul și, astfel, nu Îl poate câștiga pe Dumnezeu, cu atât mai puțin nu poate să primească aprobarea lui Dumnezeu. Astfel de persoane, oricum experimentează lucrarea Duhului Sfânt și oricum experimentează judecata, nu sunt capabile să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu. Acestea sunt persoane a căror natură nu se poate schimba și care au firi extrem de odioase. Toți cei care nu au o inimă cu frică de Dumnezeu vor fi eliminați, vor fi obiectele pedepsirii și vor fi pedepsiți precum cei care fac rău, să sufere mult mai mult decât cei care au săvârșit lucruri nedrepte.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului”