de Zhenxin, Statelor Unite

Dumnezeu Atotputernic spune: „În credința lor în Dumnezeu, ceea ce oamenii caută este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări. Trebuie să fiți rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunteți purificați – acesta este aranjamentul lui Dumnezeu. El îți creează un mediu, forțându-te să fii rafinat acolo, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi la un punct în care preferi să mori și să renunți la planurile și dorințele tale și să te supui suveranității și aranjamentului lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă oamenii nu au câțiva ani de rafinare, dacă nu îndură o anumită doză de suferință, nu vor putea să se elibereze de robia corupției trupului în gândurile lor și în inima lor. În oricare dintre aspectele în care ești încă supus robiei Satanei și în oricare dintre aspectele în care ai încă propriile dorințe și cerințe, acestea sunt aspectele în care ar trebui să suferi. Numai prin suferință pot să fie învățate lecțiile, ceea ce înseamnă a fi capabil să câștigi adevărul și să înțelegi voia lui Dumnezeu. De fapt, multe adevăruri sunt înțelese experimentând încercări dureroase. Nimeni nu poate să priceapă voia lui Dumnezeu, să recunoască atotputernicia și înțelepciunea Lui sau să aprecieze firea Sa dreaptă, atunci când se află într-un mediu confortabil și relaxat sau atunci când împrejurările sunt favorabile. Acest lucru ar fi imposibil!” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu în toiul încercărilor”). Citind acest fragment, îmi amintesc de experiența trăită din cauza unei boli. Atunci, am suferit și au fost multe lacrimi, dar am ajuns să înțeleg anumite adevăruri, am încetat să caut binecuvântări în credința mea, am învățat câteva lecții și am simțit că și asta era o binecuvântare de la Dumnezeu.

Am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă în 2010. Pe atunci eram încă la liceu. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că omul a fost creat de Dumnezeu și că a crede în El și a-L venera e calea cea bună, cea mai valoroasă și mai plină de sens. Am început să merg la adunările bisericii și n-am ratat niciuna, indiferent de vreme. În plus, am făcut totul ca să propovăduiesc Evanghelia prietenilor și rudelor mele. M-am simțit împlinit în fiecare zi și foarte împăcat.

Un an mai târziu, am mers la spital pentru un control și am aflat că am hepatita B. Medicul mi-a spus că e greu de tratat și că s-ar putea transforma în cancer dacă se agravează. La vestea bruscă a acestei boli, am fost complet năucit. Aveam fața rece, iar mâinile îmi tremurau. Dintr-o dată, viitorul meu părea nesigur. Am fost foarte deprimat în acea zi, în drum spre casă. Nu am putut să mă opresc din plâns. M-am întrebat neîncetat: „Cum am putut să fac această boală? De ce nu pot fi sănătos ca toți ceilalți?” Îmi imaginam că dacă cred în Dumnezeu, El mă va proteja de boală. Ar fi minunat să-mi îndeplinesc datoria liniștit, în casa lui Dumnezeu! Dar eu eram bolnav, neștiind dacă mă voi face bine vreodată, iar dacă se agrava, puteam chiar să-mi pierd viața. Aceste gânduri m-au supărat foarte tare și am mers de multe ori înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog. I-am cerut credință și putere, să mă îndrume și să mă lumineze să-I înțeleg voia, ca să știu cum să trec prin această situație.

Când au aflat frații și surorile mele, au venit să mă susțină și mi-au citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Apariția bolii se datorează iubirii lui Dumnezeu și cu siguranță bunele Lui intenții se află în spatele acesteia. Deși s-ar putea ca trupul tău să îndure un pic de suferință, nu pleca urechea la Satana. Preamărește-L pe Dumnezeu în toiul bolii și bucură-te de Dumnezeu în toiul laudelor tale. Nu te descuraja în fața bolii, continuă să cauți și nu renunța, iar Dumnezeu te va ilumina cu lumina Lui. Cum era credința lui Iov? Dumnezeu Atotputernic este un doctor omnipotent! Să trăiești în boală înseamnă să fii bolnav, dar să trăiești în spirit înseamnă să fii bine. Câtă vreme mai ai suflare, Dumnezeu nu te va lăsa să mori” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Citind acest fragment, am știut în sufletul meu că era în mâinile lui Dumnezeu dacă-mi voi reveni sau nu – Dumnezeu conduce tot. Îngrijorarea și neliniștea mea erau complet inutile. Acum că aveam boala, trebuia să mă bazez pe Dumnezeu și să privesc spre El. Fie că-mi reveneam sau nu, nu puteam să-L învinuiesc pe Dumnezeu, ci trebuia să mă supun conducerii Lui. Astfel, din acel moment, m-am rugat mult lui Dumnezeu pentru boala mea, făcând în același timp și tratament. După 6 luni, am mers la spital pentru un alt control. Medicul a spus că starea mea se îmbunătățește și că acum e sub control, nemaiavând nevoie de tratament. Am fost încântat să aud asta și spuneam încontinuu: „Slavă lui Dumnezeu! Slavă lui Dumnezeu!” Chiar nu știam ce să-I spun lui Dumnezeu, dar știam că erau bunătatea și binecuvântarea Lui!

În 2012 am mers la facultate, dar am fost denunțat pentru că propovăduiam Evanghelia în campus și am fost dat afară. A fost un moment foarte dificil pentru mine. În fond, îmi luase 12 ani de studiu intens ca să ajung acolo. Dar apoi, m-am gândit la Dumnezeu întrupat exprimând adevărul și lucrând pentru mântuirea omului, iar noi putem fi mântuiți doar dacă credem în El și urmărim adevărul. Marile dezastre vor veni în curând și îmi era teamă că voi fi spulberat dacă nu-mi fac datoria și fapte bune. M-am gândit în sinea mea: „Uit de facultate. Voi face totul să urmăresc adevărul și să-mi fac datoria în biserică.” După câteva zile, am plecat acasă și am început să-mi fac datoria în biserică. Orice datorie mi se atribuia, o acceptam cu bucurie, fără să mă plâng. Chiar și confruntat cu reprimarea înverșunată și arestările PCC-ului și după ce era să fiu prins de două ori de poliție, nu mi-a fost teamă, ci am continuat să răspândesc Evanghelia și să fiu martor pentru Dumnezeu. Am simțit că Dumnezeu mă va proteja dacă voi continua să-mi fac datoria și că era singura cale pentru a avea o destinație bună.

În februarie 2015, am fost transferat din oraș pentru a-mi face datoria. Într-o zi, liderul mi-a cerut să merg la un control la spital, ca o precauție să nu-i contaminez pe ceilalți. Când am auzit asta, m-am gândit: „Au trecut aproape 5 ani de la ultimul control. Boala mea s-ar fi putut agrava între timp. Dacă a devenit contagioasă sau dacă s-a transformat în cancer, nu voi mai putea să-mi fac datoria.” Gândindu-mă la asta, am devenit foarte nefericit. Îmi era și foarte frică și știam că nu voi putea să accept. A doua zi, am mers la spital, dar am fost foarte neliniștit când am ajuns acolo. M-am gândit: „Dacă s-a transformat în cancer sau chiar e contagioasă acum, vor putea să mă vindece aici? Ce mă voi face dacă nu pot să mă vindece?” Atunci, m-am rugat lui Dumnezeu și am spus că mă voi supune indiferent de ce se va întâmpla. Dar apoi, medicul a spus că am aritmie și iar am devenit foarte neliniștit, gândindu-mă: „E un semn al îmbolnăvirii? De ce altceva aș avea aritmie?” Privind de foarte aproape fața îngrijorată a medicului, mi-am dat seama că nu era bine. Medicul nu a mai spus multe, doar mi-a luat sânge și mi-a zis să merg acasă și să aștept.

Pe măsură ce se apropia ziua rezultatelor, am redevenit neliniștit. Îmi era teamă că voi primi vești proaste și nu mă simțeam în stare să le fac față. Îmi doream doar să fiu iar sănătos. Peste o săptămână, am mers la spital după rezultate. Medicul a spus că sângele meu colcăie de hepatita B și c-a devenit hepatită acută. A spus că e foarte contagioasă și c-am nevoie urgent de tratament. M-am gândit în sinea mea: „S-a terminat. Voi mai putea acum să-mi îndeplinesc datoria? Voi mai putea să merg la adunări și să trăiesc viața bisericii?” În drum spre casă, nu m-am putut gândi decât la boala mea și mi s-a părut epuizant să merg pe bicicletă. La întoarcere, căutând pe internet tratamente, am citit că hepatita acută poate duce la comă, după care se moare în câteva zile. M-am îngrozit și m-am gândit în sinea mea: „Oare asta mi se va întâmpla și mie? Dacă voi muri așa, nu va fi sfârșitul credinței mele? Toți ceilalți frați și surori sunt atât de sănătoși. De ce doar eu sunt bolnav? De ce trebuie să fiu diferit de ceilalți?” Am devenit tot mai invidios pe ei. Nu erau răvășiți de boală și-și puteau îndeplini liniștiți îndatoririle. Pregăteau fapte bune și aveau să fie mântuiți de Dumnezeu. Apoi, eram eu, bolnav și neștiind dacă voi mai putea vreodată să-mi fac datoria. Dacă nu voi mai putea, voi fi abandonat și aruncat în dezastre? Am fost dat afară de la facultate pentru credința mea și am renunțat la viitorul meu. Nu avusesem nicio iubită și-am plecat de acasă pentru datorie. Dacă Dumnezeu oricum mă va abandona și elimina, nu înseamnă că fusese în zadar tot ce dădusem în credința mea de-a lungul acestor ani? Dacă aș merge acum acasă, PCC m-ar aresta. Sigur aș fi prins și închis. Aceste gânduri m-au tulburat și descurajat tot mai tare. „Dumnezeule, Te folosești de această boală ca să mă expui și să mă elimini?” Nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Mă simțeam foarte slab, dezinteresat să-mi fac datoria sau să întreprind orice altceva. Nu mai voiam nici să mănânc. Mă simțeam complet epuizat. Am mers înaintea lui Dumnezeu în suferința mea și m-am rugat: „Dumnezeule Atotputernic, mă simt atât de slab și sufăr mult. Mă gândesc încontinuu la viitorul meu. Simt că nu mai am nicio destinație. Dumnezeule, știu că ai permis să am această boală. Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă să-Ți înțeleg voia.”

Apoi, mi-am amintit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru toți oamenii, rafinarea este chinuitoare și foarte greu de acceptat – totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi clarifică omului firea Sa cea dreaptă și face publice cerințele Lui pentru om și oferă mai multă luminare, precum și emondare și tratare mai reale; prin compararea faptelor cu adevărul, El dă omului o mai mare cunoaștere a sa și a adevărului și o mai bună înțelegere a voii Sale, permițându-i astfel omului să aibă o iubire adevărată și mai pură față de Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea rafinării. Toată lucrarea pe care o face Dumnezeu în om are propriile scopuri și semnificații; Dumnezeu nu face o lucrare fără sens, și nici nu face o lucrare care este lipsită de beneficii pentru om. Rafinarea nu înseamnă îndepărtarea oamenilor din fața lui Dumnezeu, nici nu înseamnă distrugerea lor în iad. Mai degrabă, înseamnă schimbarea firii omului în timpul rafinării, schimbarea intențiilor sale, a vechilor sale păreri, schimbarea dragostei lui pentru Dumnezeu și schimbarea întregii sale vieți” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”). Meditând la aceste cuvinte, am înțeles că în această boală era bunăvoința lui Dumnezeu. Folosea această împrejurare pentru a-mi expune corupția, a mă ajută să mă cunosc și să învăț o lecție. M-am gândit la cum Dumnezeu a îngăduit ca Iov să treacă prin acele încercări. Deși acesta avea dureri fizice, Dumnezeu nu i le-a provocat pentru a-i lua viața, ci pentru a-l desăvârși și a-i permite să-L cunoască mai bine. Dumnezeu a permis să mă îmbolnăvesc nu pentru a mă expune și elimina, ci pentru a curăți stricăciunile din credința mea și a mă face să-L ascult cu adevărat. Nu puteam să-L învinuiesc, ci trebuia să examinez motivele greșite din spatele credinței mele și modurile în care mă răzvrăteam și mă împotriveam Lui. După ce-am înțeles voia Lui, am fost mult mai optimist. I-am spus o altă rugăciune, m-am liniștit și am reflectat bine asupra mea.

În căutarea mea, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterile pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în lumea care vine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în lumea care vine. Când Mi-am revărsat mânia asupra omului și i-am luat toată bucuria și pacea pe care o avea cândva, omul a devenit plin de îndoieli. Când am dat omului suferința iadului și am revendicat binecuvântările cerești, rușinea omului s-a transformat în mânie. Când Mi-a cerut să îl vindec, Eu nu i-am acordat atenție și am simțit dezgust față de el; omul a plecat de lângă Mine ca să caute în schimb calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când am retras tot ceea ce omul ceruse de la Mine, toată lumea a dispărut fără nicio urmă. Din acest motiv, zic că omul are credință în Mine pentru că îi dau prea mult har și are mult mai mult de câștigat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). „Relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, seamănă cu relația dintre angajat și angajator. Angajatul lucrează numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că în credința mea nu L-am tratat pe Dumnezeu ca atare. Doar L-am considerat un împărțitor de binecuvântări. De aceea, când m-am îmbolnăvit, m-am gândit prima dată la viitoarele mele proiecte, dacă mă voi face bine sau nu și am căutat boala pe internet și cum se tratează. Mi-am pierdut orice interes pentru a-mi face datoria. Când s-a agravat, L-am învinuit pe Dumnezeu că e nedrept, că nu mă protejează, că permite să mă îmbolnăvesc, ba chiar am regretat c-am renunțat la studii, familie și tinerețe pentru datoria mea. Reflectând asupra-mi, am zis: „Cum am putut să renunț la tot pentru a-mi face datoria în toți acești ani de credință?” Mi-am dat seama că am făcut-o dintr-o percepție greșită. Crezusem că atâta timp cât mă sacrific pentru El și-mi fac bine datoria, Dumnezeu mă va binecuvânta, îmi va vindeca boala și mă va feri de pericole. Apoi, voi scăpa de dezastre și nu voi muri, voi supraviețui și voi avea o destinație bună. Era singurul motiv pentru care eram dispus să sufăr și să plătesc un preț în datoria mea. Credeam în Dumnezeu și-mi făceam datoria doar pentru binecuvântări. Când starea mea s-a agravat, n-am mai sperat să fiu binecuvântat și mi-am pierdut hotărârea de a urmări adevărul și motivația de a-mi face datoria. Ba chiar L-am contrazis pe Dumnezeu în sufletul meu. Am văzut că în credința mea căutam doar binecuvântări. Când m-am îmbolnăvit, m-am gândit doar la viitoarele mele proiecte și la propriile interese – n-am căutat deloc voia lui Dumnezeu, ba chiar L-am învinuit, înțeles greșit și trădat. Am fost foarte egoist și josnic! Toate aceste gânduri ale mele L-au rănit și dezamăgit pe Dumnezeu. Faptele mi-au arătat că a mea credință nu era să fac datoria unei ființe create sau să urmăresc adevărul. Era doar să am o viață tihnită, un sfârșit bun și o destinație bună. Am vrut să-I ofer lui Dumnezeu suferința mea în schimbul unor viitoare recompense și binecuvântări. Oare nu mă foloseam de El, încercând să-L înșel? Paul a muncit mulți ani, a suferit mult și, în final, a fost martirizat, dar el nu lucra pentru a îndeplini datoria unei ființe create. A făcut-o pentru a fi recompensat și încoronat. În cele din urmă, mi-am dat seama că mergeam pe aceeași cale ca Paul. Dumnezeu e sfânt și drept. Cum ar putea să primească-n Împărăția Lui pe cineva ca mine, care caută doar să se tocmească și să-L înșele? Meditând la asta, am înțeles în sfârșit că boala prin care treceam acum îmi expunea motivația de a obține binecuvântări. Fără asta, aș ignora și acum toate motivele și stricăciunile credinței mele și faptul că urmam calea lui Paul, condamnată de Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, n-am mai fost atât de supărat că am această boală, ci, în schimb, I-am mulțumit lui Dumnezeu că m-a expus și mântuit în acest fel. Din afară, era o boală, un lucru rău, dar ascundea adevărata iubire și mântuire ale lui Dumnezeu. El mă îndruma pe calea bună a credinței, ca să curățească toate stricăciunile ei.

Meditând la toate astea, mi-am spus: „Dumnezeu S-a întrupat și exprimă adevărul spre a-l curăți și mântui pe om. Ne dă cu abnegație viață și nu ne cere nimic în schimb.” Am simțit cât de frumos și de bun este sufletul Lui. Apoi, m-am gândit la mine. M-am bucurat de harul și binecuvântările Lui, fiind udat și susținut de cuvintele Lui, dar nu m-am gândit să-I răsplătesc iubirea, tocmindu-mă cu El în datoria mea, iar când m-am îmbolnăvit, L-am învinuit și înțeles greșit. La acest gând, mi s-a făcut rușine și jenă. M-am disprețuit pentru că eram atât de egoist și josnic! Dumnezeu îmi analiza încontinuu cele mai ascunse gânduri, în vreme ce Satana urmărea cum mă comport. Nu puteam să fiu bătaia de joc a Satanei. Trebuia să rămân de partea lui Dumnezeu, să mă supun aranjamentelor Lui și să-mi învăț bine lecțiile. Apoi, I-am spus o rugăciune: „Dumnezeule, vreau să nu-mi mai doresc binecuvântări și să nu mă mai gândesc la viitorul meu. Fie că mă fac bine sau nu, vreau să mă supun Ție și să-Ți fiu martor pentru a-l rușina pe Satana.” Am fost mult mai calm după rugăciune și m-am gândit mai puțin la mine. Apoi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu ne lasă să trăim, așa că ar trebui să ne îndeplinim bine îndatoririle. Fiecare zi în care trăim este o datorie pe care trebuie să o îndeplinim. Ar trebui să considerăm însărcinarea dată de Dumnezeu ca fiind cea mai însemnată sarcină a noastră și să ne îndeplinim îndatoririle ca și cum ar fi cele mai importante chestiuni din viață. Deși este posibil să nu urmărim îndeplinirea perfectă a îndatoririlor noastre, noi acționăm conform conștiinței noastre, lăsându-l pe Satana incapabil să ne aducă acuzații și, fără o conștiință vinovată, putem ajunge să-L mulțumim pe Dumnezeu și să nu avem deloc regrete. Aceasta este atitudinea cu care ar trebui să-și privească datoria cineva care crede în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții ale oamenilor înainte de a intra pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu”). Nu știam dacă mă voi face bine sau nu, dar puteam să mă țin de datoria pe care Dumnezeu mi-a dat-o. După aceea, boala nu m-a mai înfrânat și am putut să-mi fac din suflet datoria.

Mai târziu, am fost la un nou control la spital. Medicul a spus că e bine și că ficatul funcționează normal. Sângele meu era foarte infectat, dar restul era în ordine. A zis să nu-mi fac griji și să urmez un tratament normal. Când l-am auzit, nu m-am putut abține să nu-I mulțumesc din inimă lui Dumnezeu! Am simțit că Dumnezeu are milă de mine. Am fost atât de egoist și de rău, căutând doar să trag foloase, vrând ceva în schimb de la Dumnezeu pentru că-mi făceam datoria, înșelându-L și dezgustându-L, dar El a trecut cu vederea răzvrătirea mea. Și-a folosit cuvintele pentru a mă lumina și îndruma să experimentez lucrarea Lui, să-mi cunosc motivele și viziunile greșite din credință. Am simțit cu adevărat cât de mare e dragostea Lui. După aceea, am dat totul în timp ce-mi făcea datoria. M-am gândit că învățasem câteva lecții trecând prin boala asta și că statura mea evoluase puțin. Am fost surprins să fiu din nou expus când Dumnezeu a aranjat un test pentru mine.

O lună mai târziu, liderul meu mi-a cerut să-mi fac un nou control la spital. A spus să stau departe de ceilalți dacă boala e foarte contagioasă. Auzind-o spunând asta, m-am supărat tare, de parcă mi s-a pus o piatră uriașă pe inimă. A început să-mi fugă mintea: „Dacă stau departe de ei, atunci nu voi mai putea merge la adunări sau trăi viața bisericii. Apoi, ce voi face dacă într-o zi mă îmbolnăvesc grav și nimeni nu va ști de asta? Când vin marile dezastre, frații și surorile se pot aduna și avea părtășie, ajutându-se și sprijinindu-se. Dar eu voi fi în totalitate pe cont propriu. Voi reuși să rămân ferm?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai deprimat eram. Liderul a avut părtășie și mi-a spus să-nvăț să mă supun conducerii lui Dumnezeu, să caut și mai mult voia lui Dumnezeu în această situație și, ca Iov, să-L slăvesc pe Dumnezeu, fie că dau de binecuvântări sau de necazuri. Spusele ei m-au impresionat foarte mult și mi-am amintit de ultima mea experiență. Am realizat că Dumnezeu a îngăduit asta și că eu trebuia în primul rând să mă supun. Apoi am urmărit un video cu cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Iov nu s-a târguit cu Dumnezeu și nu a avut cereri sau pretenții de la El. Lăudarea numelui lui Dumnezeu s-a datorat marii puteri și autorități ale lui Dumnezeu în conducerea tuturor lucrurilor și nu a depins de faptul dacă primea binecuvântări sau era lovit de nenorociri. El credea că, indiferent dacă Dumnezeu îi binecuvântează pe oameni sau aduce nenorociri asupra lor, puterea și autoritatea lui Dumnezeu nu se vor schimba și, prin urmare, indiferent de circumstanțele unei persoane, numele lui Dumnezeu ar trebui lăudat. Faptul că omul este binecuvântat de Dumnezeu se întâmplă datorită suveranității lui Dumnezeu și, când nenorocirea se abate asupra omului, este tot datorită suveranității lui Dumnezeu. Puterea și autoritatea lui Dumnezeu conduc și aranjează tot ce are legătură cu omul; capriciile sorții omului reprezintă manifestarea puterii și autorității lui Dumnezeu; și, indiferent de punctul de vedere al unei persoane, numele lui Dumnezeu ar trebui lăudat. Aceasta este ceea ce Iov a experimentat și a ajuns să cunoască în timpul anilor vieții sale. Toate gândurile și acțiunile lui Iov au ajuns la urechile lui Dumnezeu și au ajuns înaintea lui Dumnezeu și au fost considerate importante de către Dumnezeu. Dumnezeu a prețuit această cunoaștere a lui Iov și l-a prețuit pe Iov pentru că avea o asemenea inimă. Această inimă aștepta întotdeauna porunca lui Dumnezeu și în toate locurile și indiferent de timp sau loc, primea tot ceea ce se abătea asupra ei. Iov nu a avut cerințe pentru Dumnezeu. Ceea ce a cerut de la sine însuși a fost să aștepte, să accepte, să confrunte și să respecte toate aranjamentele care veneau de la Dumnezeu; Iov credea că aceasta este datoria lui și era exact ceea ce dorea Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși (II)”). În timp ce-l urmăream, mi s-a făcut foarte rușine de mine. Când Iov L-a preaslăvit pe Dumnezeu nu au fost vorbe goale. Slava lui a venit din adâncul inimii sale. Iov a cunoscut autoritatea lui Dumnezeu, atotputernicia și suveranitatea Lui, așa c-a avut inimă temătoare de Dumnezeu și-a putut să-L trateze ca atare. De aceea nu s-a plâns, nici nu a cerut nimic, indiferent ce a orchestrat sau aranjat Dumnezeu. Iov nu a încercat să negocieze cu El. Pur și simplu s-a supus, fie că a dat de o binecuvântare sau de un necaz. Pentru el, a se supune lui Dumnezeu era mai important decât propria lui viață. M-am gândit la mine: De ce am tot încercat să mă tocmesc cu Dumnezeu, urmărind îndărătnic binecuvântările? Pentru că Dumnezeu n-a avut loc în inima mea și nu mi-a fost frică de El. Am dat prea multă importanță viitorului meu și binecuvântărilor și de aceea nu m-am supus deloc lui Dumnezeu când m-am îmbolnăvit. Am putut să mă bucur de câteva binecuvântări prin harul lui Dumnezeu și tocmai conducerea Lui a abătut asupra mea această boală. Pot spune sigur că Dumnezeu îmi dăduse tot ce aveam. Dacă mi-ar lua tot, ar fi și asta dreptatea lui Dumnezeu. Cu ce drept eu, mai neînsemnat decât o furnică, L-am contrazis pe Dumnezeu? Așadar, am hotărât în fața Lui că mă voi supune orchestrărilor și aranjamentelor Sale. Dacă va trebui să mă izolez, așa să fie. Oriunde m-ar pune El, chiar dacă m-ar lovi necazul, nu m-aș plânge. Oriunde aș fi, mi-aș face datoria ca să-I răsplătesc iubirea. Ulterior, am mers la control, la spital. Pe drum, am fost puțin neliniștit. Am continuat să mă rog lui Dumnezeu în inima mea, să meditez la cuvintele Lui și-am simțit sprijinul Său. Acel drum cu bicicleta până la spital mi s-a părut ușor. Când am ajuns acolo, medicul a spus: „Felicitări! Luna trecută aveai 1,7 miliarde de particule virale per mililitru de sânge. Acum ai doar 560 de mii și nu ești foarte contagios.” A spus, de asemenea, că e minunat să vadă o astfel de scădere doar într-o lună. Auzind asta, am fost plin de recunoștință față de Dumnezeu. Chiar am simțit cât este El de viu și de real. Era chiar lângă mine, conducând și aranjând totul. Chiar atunci, m-am simțit atât de aproape de Dumnezeu în inima mea și am apreciat cât de minunate și practice sunt situațiile aranjate de El pentru fiecare dintre noi.

Această boală mi-a dezvăluit clar dorința de binecuvântări și motivele mele josnice. Am înțeles viziunile greșite ale căutării mele și firile mele corupte. Am avut și o apreciere practică a suveranității lui Dumnezeu. Toate acestea s-au datorat experienței judecății și a mustrării. Acum, nu mă mai întreb când nu voi mai avea hepatită. Vreau doar să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu și să-mi fac bine datoria în situația dată. Slavă lui Dumnezeu!