Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 120)

Înțelegerea autorității lui Dumnezeu din perspectiva la nivel micro și macro

Autoritatea lui Dumnezeu este unică. Este expresia caracteristică și esența specială a identității lui Dumnezeu Însuși, așa cum nu o are nicio făptură creată sau necreată; numai Creatorul deține tipul acesta de autoritate. Adică, numai Creatorul – Dumnezeu Cel Unic – este exprimat în acest fel și are această esență. Așadar, de ce ar trebui să vorbim despre autoritatea lui Dumnezeu? Cum diferă autoritatea lui Dumnezeu Însuși de „autoritatea” pe care și-o imaginează omul în mintea lui? Ce are atât de special? De ce este deosebit de important să vorbim aici despre ea? Fiecare dintre voi trebuie să cumpănească atent această chestiune. Pentru majoritatea oamenilor, „autoritatea lui Dumnezeu” este o idee nedeslușită, una care necesită foarte mult efort pentru a fi înțeleasă și orice discuție cu privire la ea are toate șansele să fie abstractă. Prin urmare, va exista invariabil un decalaj între cunoașterea autorității lui Dumnezeu pe care omul este în stare să o dețină și esența autorității lui Dumnezeu. Pentru a anula acest decalaj, toată lumea trebuie să ajungă treptat să cunoască autoritatea lui Dumnezeu prin oamenii, evenimentele, lucrurile și diversele fenomene care sunt la îndemâna oamenilor și care se încadrează în capacitatea lor de înțelegere în viața lor reală. Cu toate că expresia „autoritatea lui Dumnezeu” poate părea de nepătruns, autoritatea lui Dumnezeu nu este deloc abstractă. El este prezent lângă om în fiecare minut al vieții sale, conducându-l în fiecare zi. Așadar, în viața reală, fiecare persoană va vedea și experimenta în mod necesar aspectul cel mai tangibil al autorității lui Dumnezeu. Acest aspect tangibil este o dovadă suficientă că autoritatea lui Dumnezeu există cu adevărat și permite pe deplin unei persoane să recunoască și să înțeleagă faptul că Dumnezeu are o asemenea autoritate.

Dumnezeu a creat totul și, creând toate lucrurile, are stăpânirea asupra lor. În afară de a avea stăpânirea asupra tuturor lucrurilor, El controlează totul. Ce înseamnă acest lucru – ideea că „Dumnezeu controlează totul”? Cum poate fi explicată? Cum se aplică în viața reală? Cum poate înțelegerea faptului că „Dumnezeu controlează totul” să ducă la înțelegerea autorității Sale? Chiar din expresia „Dumnezeu controlează totul” ar trebui să vedem că ceea ce controlează Dumnezeu nu reprezintă o parte a planetelor, nici o parte a creației, cu atât mai puțin o parte a omenirii, ci totul: de la masiv la microscopic, de la vizibil la invizibil, de la stelele din cosmos la viețuitoarele de pe pământ, cât și la microorganismele care nu pot fi văzute cu ochiul liber și ființele care există în alte forme. Aceasta este definiția exactă a „tot” ceea ce Dumnezeu „controlează”; este orizontul autorității Sale, dimensiunea suveranității și conducerii Sale.

Înainte ca omenirea să apară pe lume, cosmosul – toate planetele și toate stelele de pe cer – existau deja. La nivel macro, aceste corpuri cerești au orbitat cu regularitate, sub controlul lui Dumnezeu, de-a lungul întregii lor existențe, indiferent câți ani a durat aceasta. Ce planetă merge încotro, la ce moment anume; ce planetă îndeplinește ce sarcină și când; ce planetă se învârtește în jurul cărei orbite și când dispare sau este înlocuită – toate aceste lucruri se derulează fără cea mai mică eroare. Toate pozițiile planetelor și distanțele dintre ele urmează tipare stricte, care pot fi descrise toate cu date exacte; căile pe care călătoresc, viteza și traiectoriile orbitelor lor, momentele la care se află în diferite poziții – toate acestea pot fi cuantificate cu precizie și descrise de legi speciale. Vreme de eoni, planetele au respectat aceste legi, fără cea mai mică abatere. Nicio putere nu le poate schimba sau perturba orbitele sau tiparele pe care le urmează. Pentru că legile speciale care le guvernează mișcarea și datele exacte care le descriu sunt predestinate de autoritatea Creatorului, ele se supun de bunăvoie acestor legi, sub suveranitatea și controlul Creatorului. La nivel macro, omului nu îi este greu să descopere unele tipare, unele date, și unele legi sau fenomene ciudate și inexplicabile. Cu toate că omenirea nu recunoaște că Dumnezeu există, nici nu acceptă faptul că totul a fost făcut de Creator și că Acesta stăpânește peste tot și, mai mult, nu recunoaște existența autorității Creatorului, oamenii de știință, astronomii și fizicienii descoperă, totuși, din ce în ce mai mult, că existența tuturor lucrurilor din univers și principiile și tiparele care le dictează mișcările sunt toate guvernate și controlate de o energie întunecată invizibilă și vastă. Acest fapt obligă omul să confrunte și să recunoască faptul că există un Atotputernic în mijlocul acestor tipare de mișcare, care orchestrează totul. Puterea Lui este extraordinară și, deși nimeni nu Îi poate vedea adevăratul chip, El guvernează și controlează totul în orice moment. Niciun om sau nicio forță nu poate ajunge dincolo de suveranitatea Lui. Pus în fața acestei realități, omul trebuie să recunoască faptul că legile care guvernează existența tuturor lucrurilor nu pot fi controlate de oameni, nu pot fi schimbate de nimeni; în plus, omul trebuie să admită că ființele umane nu pot înțelege pe deplin aceste legi și că acestea nu apar în mod natural, ci sunt dictate de către un Suveran. Acestea sunt toate expresii ale autorității lui Dumnezeu pe care omenirea le poate percepe la nivel macro.

La nivel micro, toți munții, râurile, lacurile, mările și întinderile de pământ pe care le poate vedea omul pe pământ, toate anotimpurile pe care le trăiește, toate lucrurile care populează pământul, inclusiv plantele, animalele, microorganismele și ființele umane sunt supuse suveranității și controlului lui Dumnezeu. Sub suveranitatea și controlul lui Dumnezeu, toate lucrurile iau ființă sau dispar conform gândurilor Lui; toate viețile lor sunt guvernate de anumite legi și ei cresc și se înmulțesc conform acestora. Nicio ființă umană sau lucru nu este deasupra acestor legi. De ce? Singurul răspuns este acesta: datorită autorității lui Dumnezeu. Sau, ca să reformulez, datorită gândurilor și cuvintelor lui Dumnezeu; datorită acțiunilor personale ale lui Dumnezeu Însuși. Asta înseamnă că autoritatea lui Dumnezeu și mintea lui Dumnezeu sunt cele care dau naștere acestor legi, care se modifică și se schimbă în funcție de gândurile Lui, iar toate aceste modificări și schimbări apar sau dispar pentru planul Lui. Să luăm epidemiile, de exemplu. Acestea izbucnesc fără avertisment. Nimeni nu le cunoaște originile sau motivele exacte pentru care se produc și, ori de câte ori o epidemie lovește un anumit loc, cei care sunt sortiți nu pot scăpa de calamitate. Știința omenească înțelege epidemiile ca fiind cauzate de răspândirea unor microbi răi sau dăunători, și viteza, aria de răspândire și metoda de transmitere a acestora nu pot fi prezise sau controlate de știința omenească. Cu toate că oamenii rezistă epidemiilor prin toate mijloacele posibile, aceasta nu poate controla ce oameni sau ce animale sunt afectate inevitabil atunci când izbucnesc epidemii. Singurul lucru pe care îl pot face oamenii este să încerce să le prevină, să li se opună și să le cerceteze. Dar nimeni nu cunoaște cauzele primare care explică începutul sau sfârșitul unei anumite epidemii și nimeni nu le poate controla. Confruntați cu izbucnirea și răspândirea unei epidemii, prima măsură pe care o iau oamenii este să dezvolte un vaccin, dar adesea epidemia se stinge de la sine înainte ca vaccinul să fie gata. De ce se sting epidemiile? Unii spun că microbii au fost aduși sub control, în timp ce alții spun că se sting datorită schimbării anotimpurilor… În privința întrebării dacă aceste speculații nebunești sunt sau nu solide, știința nu poate oferi nicio explicație și nu poate da niciun răspuns precis. Omenirea nu trebuie să țină seama numai de aceste speculații, ci și de lipsa de înțelegere și frica de epidemii. Nimeni nu știe, în cele din urmă, de ce încep epidemiile sau de ce se termină. Pentru că omenirea nu are credință decât în știință, se bazează cu totul pe ea, și nu recunoaște autoritatea Creatorului sau nu Îi acceptă suveranitatea, nu va obține niciodată un răspuns.

Sub suveranitatea lui Dumnezeu, toate lucrurile se nasc, trăiesc și pier datorită autorității și gestionării Lui. Unele lucruri vin și pleacă în tăcere și omul nu poate să-și dea seama de unde au venit sau să înțeleagă tiparele pe care le respectă, cu atât mai puțin să înțeleagă de ce vin și pleacă. Cu toate că omul poate să vadă, cu ochii lui, tot ceea ce se întâmplă cu toate lucrurile și poată să audă cu urechile lui și să experimenteze cu trupul lui, deși totul îl afectează pe om și cu toate că omul percepe la nivel subconștient caracterul relativ neobișnuit, regularitatea sau chiar caracterul straniu al diferitelor fenomene, el tot nu știe nimic despre ce stă în spatele lor, adică despre voia și mintea Creatorului. Sunt multe povești în spatele acestor fenomene, multe adevăruri ascunse. Pentru că omul s-a îndepărtat mult de Creator și pentru că nu acceptă faptul că autoritatea Creatorului guvernează toate lucrurile, el nu va ști și nu va înțelege niciodată tot ceea ce se întâmplă sub suveranitatea autorității Creatorului. În cea mai mare parte, controlul și suveranitatea lui Dumnezeu depășesc granițele imaginației omenești, ale cunoașterii omenești, ale înțelegerii omenești și a ceea ce poate obține știința omenească; sunt dincolo de orizontul omenirii create. Unii oameni spun: „Din moment ce nu ai văzut cu ochii tăi suveranitatea lui Dumnezeu, cum poți crede că totul se supune autorității Lui?” A vedea nu înseamnă întotdeauna a crede și nici nu înseamnă întotdeauna a recunoaște și a înțelege. Așadar, de unde vine credința? Afirm cu certitudine că din gradul și profunzimea înțelegerii și experimentării realității și a cauzelor primare ale lucrurilor vine credința. Dacă tu crezi că Dumnezeu există, dar nu poți recunoaște, cu atât mai puțin percepe, realitatea controlului și suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, atunci nu vei admite niciodată în inima ta că Dumnezeu are o asemenea autoritate și că autoritatea lui Dumnezeu este unică. Nu Îl vei accepta niciodată cu adevărat pe Creator ca Domn al tău, ca Dumnezeu al tău.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 121)

Destinul omenirii și destinul universului sunt inseparabile de suveranitatea Creatorului

Sunteți cu toții adulți. Unii dintre voi sunteți de vârstă mijlocie; unii ați ajuns la bătrânețe. Ați trecut de la necredința în Dumnezeu la a crede în El, și de la a începe să credeți în Dumnezeu la a-I accepta cuvintele și a-I experimenta lucrarea. Câtă cunoaștere aveți despre suveranitatea lui Dumnezeu? Ce înțelegeri ați dobândit în privința sorții omenești? Poate cineva să obțină tot ceea ce-și dorește în viață? Câte lucruri ați fost în stare să realizați așa cum ați dorit în cele câteva decenii ale existenței voastre? Câte lucruri pe care nu le-ați anticipat niciodată vi s-au întâmplat? Câte lucruri vin sub forma unor surprize plăcute? Câte lucruri mai așteaptă oamenii, cu speranța că vor rodi – așteptând în subconștient momentul potrivit, așteptând voia Cerului? Câte lucruri îi fac pe oameni să se simtă neajutorați și înfrânți? Toți sunt plini de speranțe cu privire la soarta lor, anticipând că totul va merge așa cum își doresc în viața lor, că nu le vor lipsi mâncarea și îmbrăcămintea, că averile lor vor spori spectaculos. Nimeni nu vrea o viață de sărăcie și asuprire, plină de greutăți și măcinată de calamități. Dar oamenii nu pot prevedea sau controla aceste lucruri. Poate că pentru unii trecutul este doar o harababură de experiențe; aceștia nu învață niciodată care este voia Cerului și nici nu îi interesează acest lucru. Își trăiesc viețile fără a gândi, ca animalele, zi de zi, nepăsându-le de soarta omenirii sau de ce sunt vii ființele umane și cum s-ar cuveni să trăiască. Asemenea oameni ajung la bătrânețe fără nicio înțelegere a sorții omenești și, până în clipa morții, nu au nici cea mai vagă idee la ce se referă viața. Asemenea oameni sunt morți; sunt făpturi fără spirit; sunt fiare. Deși oamenii trăiesc în mijlocul creației și își extrag bucuria din multele feluri în care lumea le satisface necesitățile materiale și deși văd această lume materialistă avansând constant, propria lor experiență – ceea ce simt și experimentează inimile și spiritele lor – nu are nimic de-a face cu lucrurile materiale și nimic material nu poate substitui experiența. Experiența este o recunoaștere în profunzimile inimii, ceva care nu se poate vedea cu ochiul liber. Această recunoaștere stă în înțelegerea și percepția cuiva asupra vieții omenești și a sorții omenești. Și duce adesea la înțelegerea faptului că un Stăpân nevăzut aranjează toate lucrurile, orchestrând totul pentru om. Între toate acestea, o persoană nu poate decât să accepte aranjamentele și orchestrările sorții; nu poate decât să accepte cărarea pe care i-a întins-o în față Creatorul, suveranitatea Creatorului asupra destinului său. Acesta este un fapt incontestabil. Orice cunoaștere și atitudine ar avea cineva în privința destinului, nimeni nu poate schimba acest fapt.

Unde vei merge în fiecare zi, ce vei face, cu cine sau cu ce te vei întâlni, ce vei spune, ce ți se va întâmpla – pot fi toate acestea prezise? Oamenii nu pot anticipa toate aceste întâmplări, cu atât mai puțin controla cum se desfășoară aceste situații. În viață, aceste evenimente neprevăzute se întâmplă tot timpul; se întâmplă zi de zi. Aceste vicisitudini zilnice și felul în care se petrec sau tiparele pe care le urmează sunt memento-uri constante pentru omenire că nimic nu se petrece la întâmplare, că procesul apariției oricărui eveniment și natura fiecărui eveniment inevitabil nu pot fi modificate de voința omenească. Fiecare întâmplare transmite o dojană a Creatorului pentru omenire și, de asemenea, mesajul că ființele umane nu își pot controla propriile destine. Fiecare eveniment reprezintă o dezaprobare a ambiției și dorinței omenești nebunești și inutile de a-și lua soarta în propriile mâini. Sunt ca niște palme puternice plesnite una după alta peste fața omenirii, forțându-i pe oameni să se gândească din nou cine, până la urmă, le guvernează și controlează destinul. Și pe măsură ce ambițiile și dorințele lor sunt contracarate și spulberate în mod repetat, oamenii ajung în mod natural la o acceptare subconștientă a ceea ce le-a pregătit soarta – la o acceptare a realității, a voii Cerului și a suveranității Creatorului. De la aceste vicisitudini zilnice până la destinele întregilor vieți omenești, nu există nimic care să nu reveleze planurile Creatorului și suveranitatea Lui, nu este nimic care să nu transmită mesajul că „autoritatea Creatorului nu poate fi depășită”, care să nu exprime acest adevăr etern că „autoritatea Creatorului este supremă”.

Destinele omenirii și ale universului sunt strâns legate de suveranitatea Creatorului, inseparabile de orchestrările Creatorului; în final, sunt inseparabile de autoritatea Creatorului. În legile tuturor lucrurilor, omul ajunge să înțeleagă orchestrările Creatorului și suveranitatea Lui; în regulile de supraviețuire ale tuturor lucrurilor, el ajunge să perceapă stăpânirea Creatorului; în destinele tuturor lucrurilor, el ajunge să intuiască modurile în care Creatorul Își exercită suveranitatea și controlul asupra lor; și în ciclurile de viață ale ființelor omenești și ale tuturor lucrurilor, omul ajunge să experimenteze cu adevărat orchestrările și aranjamentele Creatorului pentru toate lucrurile și făpturile vii, să asiste cu adevărat la felul în care aceste orchestrări și aranjamente înlocuiesc toate legile, regulile și instituțiile pământești, toate celelalte puteri și forțe. Aceasta fiind situația, omenirea este silită să recunoască faptul că suveranitatea Creatorului nu poate fi violată de către nicio ființă creată, că nicio forță nu poate uzurpa sau modifica evenimentele și lucrurile predestinate de către Creator. Oamenii și toate lucrurile trăiesc și se propagă, generație după generație, sub aceste legi și reguli divine. Nu este aceasta adevărata întrupare a autorității Creatorului? Cu toate că omul vede, în legile obiective, suveranitatea Creatorului și coordonarea de către Creator a tuturor evenimentelor și lucrurilor, câți oameni sunt capabili să înțeleagă principiul suveranității Creatorului asupra universului? Câți oameni pot cu adevărat să cunoască, să recunoască, să accepte și să se supună suveranității Creatorului și aranjamentelor Lui asupra propriului lor destin? Cine, crezând în faptul suveranității Creatorului asupra tuturor lucrurilor, va crede și va recunoaște cu adevărat că tot Creatorul dictează și destinele vieților oamenilor? Cine poate înțelege cu adevărat faptul că soarta omului stă în palma Creatorului? Ce fel de atitudine ar trebui să adopte omenirea față de suveranitatea Creatorului, atunci când se confruntă cu faptul că El guvernează și controlează soarta omenirii? Aceea este o decizie pe care trebuie să o ia singură fiecare ființă umană care se confruntă cu acest lucru.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 122)

Cele șase momente critice în viața omenească (fragmente selectate)

În cursul vieții, fiecare persoană ajunge la o serie de momente critice. Acestea reprezintă pașii fundamentali și cei mai importanți care determină destinul unei persoane în viață. Ceea ce urmează este o scurtă descriere a acestor pietre de hotar pe care fiecare persoană trebuie să le treacă în cursul vieții sale.

Primul moment critic: nașterea

Unde se naște o persoană, în ce familie, sexul, aspectul și momentul nașterii – acestea sunt detaliile primului moment critic din viața unei persoane.

Nimeni nu poate alege anumite detalii ale acestui moment critic; toate sunt predestinate cu mult timp înainte de către Creator. Nu sunt influențate în niciun fel de mediul extern și niciun factor făcut de mâna omului nu poate schimba aceste realități predestinate de Creator. Ca o persoană să se nască, înseamnă că deja Creatorul a îndeplinit primul pas al destinului pe care l-a dispus pentru acea persoană. Pentru că El a predeterminat toate aceste detalii cu mult înainte, nimeni nu are puterea de a modifica vreunul dintre ele. Indiferent de soarta ulterioară a cuiva, condițiile nașterii sale sunt predestinate și rămân așa cum sunt; ele nu sunt sub nicio formă influențate de soarta unei persoane în viață și nici nu afectează în vreun fel suveranitatea Creatorului asupra destinului acelei persoane în viață.

1) O nouă viață ia naștere din planurile Creatorului

Ce detalii ale primului moment critic – locul nașterii cuiva, familia, sexul, aspectul fizic, momentul nașterii – poate cineva să aleagă? Evident, nașterea cuiva este un eveniment pasiv. Cineva se naște involuntar, într-un anumit loc, la un moment anume, într-o anumită familie, cu un anumit aspect fizic; cineva devine în mod involuntar membru al unei anumite gospodării, moștenește o ramură a unui anumit arbore genealogic. Nicio persoană nu are opțiuni la primul moment critic din viața sa, ci, mai degrabă, se naște într-un mediu care este fixat conform planurilor Creatorului, într-o familie anume, cu un sex și aspect anume și la un anumit moment care este strâns legat de cursul vieții acelei persoane. Ce poate face o persoană în acest moment critic? S-a spus deja că nimeni nu are nicio opțiune în privința măcar unuia dintre aceste detalii referitoare la nașterea sa. Dacă nu ar fi predestinarea și călăuzirea Creatorului, o nouă viață născută în această lume nu ar ști încotro să apuce sau unde să stea, nu ar avea relații, nu ar aparține niciunui loc și nu ar avea un cămin adevărat. Dar, datorită aranjamentelor atente ale Creatorului, această nouă viață are un loc în care să stea, părinți, un loc căruia să-i aparțină și rude și, prin urmare, acea viață pornește în propria călătorie. Pe toată durata acestui proces, materializarea acestei noi vieți este determinată de planurile Creatorului și tot ce va ajunge să dețină îi este conferit de către Creator. De la un trup care plutește liber și căruia nu îi aparține nimic, devine treptat o ființă umană tangibilă, vizibilă, în carne și oase, una dintre creațiile lui Dumnezeu, care gândește, respiră și simte căldura și frigul, care poate lua parte la toate activitățile obișnuite ale unei ființe create în lumea materială și care va trece prin toate lucrurile pe care o ființă umană creată trebuie să le experimenteze în viață. Predeterminarea nașterii cuiva de către Creator înseamnă că El va oferi acelei persoane toate lucrurile necesare supraviețuirii; și, de asemenea, faptul că o persoană se naște înseamnă că va primi toate lucrurile necesare supraviețuirii de la Creator și că, din acel moment, ea va trăi într-o altă formă, oferită de către Creator și supusă suveranității Creato.

2) De ce diferite ființe umane se nasc în diferite circumstanțe

Oamenilor le place adesea să-și închipuie că, dacă s-ar naște din nou, ar fi într-o familie ilustră; dacă ar fi femei, ar arăta ca Alba ca Zăpada și ar fi iubite de toată lumea, și, dacă ar fi bărbați, ar fi Făt-Frumos, neducând lipsă de nimic și cu întreaga lume la cheremul lor. Există adeseori cei care trudesc sub imperiul multor iluzii în privința nașterii lor și sunt foarte dezamăgiți de ea, fiind supărați pe familia lor, pe aspectul lor fizic, pe sexul lor, chiar și pe momentul nașterii lor. Totuși, oamenii nu înțeleg niciodată de ce se nasc într-o anumită familie sau de ce arată într-un anumit fel. Ei nu știu că, indiferent de locul în care se nasc sau de cum arată, vor juca diferite roluri și vor îndeplini diferite misiuni în gestionarea Creatorului, iar acest scop nu se va schimba niciodată. În ochii Creatorului, locul în care se naște o persoană, sexul persoanei și aspectul fizic al acesteia sunt toate lucruri temporare. Sunt o serie de însemnări minuscule, simboluri mărunte în fiecare fază a gestionării Sale a întregii omeniri. Iar destinația reală și finalul cuiva nu sunt determinate de nașterea sa în vreo fază anume, ci de misiunea pe care acea persoană o îndeplinește în viața sa și de judecata Creatorului asupra ei atunci când planul Său de gestionare (planul mântuirii) e complet.

Se spune că există o cauză pentru orice efect, și că nu există efect fără cauză. Așadar, nașterea cuiva este în mod necesar legată de viața sa actuală și de viața sa anterioară. Dacă moartea cuiva îi curmă perioada actuală a vieții, atunci nașterea unei persoane este începutul unui nou ciclu; dacă un vechi ciclu reprezintă viața anterioară a unei persoane, atunci noul ciclu este, în mod natural, viața actuală a acesteia. Din moment ce nașterea cuiva este legată de viața sa trecută, cât și de viața sa actuală, rezultă că locul, familia, sexul, aspectul și alți asemenea factori, care sunt asociați cu nașterea unei persoane, au toți în mod necesar legătură cu viața trecută și cea prezentă. Aceasta înseamnă că factorii nașterii cuiva nu sunt influențați numai de viața anterioară a acelei persoane, ci și determinați de destinul său în cea actuală, lucru care explică varietatea diferitelor circumstanțe în care se nasc oamenii: unii se nasc în familii sărace, alții, în familii bogate. Unii sunt oameni de rând, în timp ce alții au origini ilustre. Unii se nasc în sud, alții în nord. Unii se nasc în deșert, alții, pe pământuri înverzite. Nașterile unora dintre oameni sunt însoțite de urale, râs și sărbătoare; altele aduc lacrimi, dezastru și jale. Unii se nasc pentru a fi prețuiți, alții, pentru a fi aruncați la o parte ca niște buruieni. Unii se nasc cu trăsături fine, alții cu deformații. La unii e o încântare să te uiți, alții sunt urâți. Unii se nasc în miez de noapte, alții sub dogoarea soarelui de amiază… Nașterile oamenilor din toate categoriile sunt determinate de destinele pe care le-a pregătit Creatorul pentru ei; nașterile lor determină destinele lor în viețile actuale, cât și rolurile pe care le vor juca și misiunile pe care le vor îndeplini. Totul este supus suveranității Creatorului, predestinat de către El; nimeni nu poate scăpa de ceea ce i-a fost predestinat, nimeni nu-și poate schimba nașterea și nimeni nu-și poate alege destinul.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 123)

Cele șase momente critice în viața omenească (fragmente selectate)

Al doilea moment critic: creșterea

În funcție de tipul de familie în care se nasc, oamenii cresc în diferite medii familiale și învață diferite lecții de la părinții lor. Acești factori determină condițiile în care o persoană ajunge la maturitate, iar creșterea reprezintă cel de-al doilea moment critic în viața cuiva. Nu mai este nevoie să spun, oamenii nu au de ales nici la acest moment cotitură. Și acesta este fix, predeterminat.

1) Creatorul a plănuit condițiile fixe pentru maturizarea fiecărei persoane

O persoană nu poate alege oamenii, evenimentele sau lucrurile în privința cărora sunt edificați și de care sunt influențați pe măsură ce se maturizează. Nu poate alege cunoștințele sau deprinderile pe care le capătă, obiceiurile pe care și le formează. Nu are niciun cuvânt de spus în privința a cine îi sunt părinții și rudele, în ce fel de mediu crește, în relația cu oamenii, cu evenimentele și lucrurile din jurul său și a modului în care acestea îi influențează dezvoltarea; toate sunt dincolo de controlul acelei persoane. Cine decide aceste lucruri, atunci? Cine le aranjează? Din moment ce oamenii nu au nimic de spus în această privință, din moment ce nu pot hotărî aceste lucruri pentru ei înșiși și din moment ce acestea, în mod evident, nu capătă formă în mod natural, este de la sine înțeles că formarea tuturor acestor oameni, evenimente și lucruri stă în mâinile Creatorului. Bineînțeles, exact cum Creatorul pregătește circumstanțele particulare ale nașterii fiecărei persoane, El pune, de asemenea, la cale și circumstanțele specifice în care aceasta se maturizează. Dacă nașterea unei persoane aduce schimbări oamenilor, evenimentelor și lucrurilor din jurul ei, atunci creșterea și dezvoltarea acelei persoane le vor afecta și ele, în mod necesar. De exemplu, unii oameni se nasc în familii sărace, dar cresc înconjurați de bogăție; alții se nasc în familii avute, dar cauzează scăderea averilor familiei lor, astfel încât cresc în medii sărace. Nașterea niciunei persoane nu este guvernată de o regulă fixă și nimeni nu crește într-un ansamblu de circumstanțe fix, inevitabil. Acestea nu sunt lucruri pe care o persoană să și le poată imagina și pe care să le poată controla; ele sunt produsele destinului cuiva și sunt determinate de soarta acelei persoane. Bineînțeles, la origine, aceste lucruri sunt stabilite de destinul pe care Creatorul îl predestinează pentru fiecare persoană; sunt determinate de suveranitatea Creatorului, de soarta acelei persoane și de planurile Lui ea.

2) Circumstanțele diferite în care cresc oamenii dau naștere unor roluri diferite

Circumstanțele nașterii unei persoane stabilesc la nivel de bază mediul și circumstanțele în care aceasta crește, iar circumstanțele în care o persoană crește sunt, la fel, un produs al circumstanțelor nașterii acelei persoane. În această perioadă, persoana începe să învețe limbajul, iar mintea ei începe să găsească și să asimileze multe lucruri noi, proces în timpul căruia persoana crește constant. Lucrurile pe care o persoană le aude cu urechile ei, le vede cu ochii ei și le absoarbe cu mintea ei îi umplu și animă treptat lumea interioară. Oamenii, evenimentele și lucrurile cu care o persoană intră în contact, bunul simț, cunoașterea și deprinderile pe care le învață o persoană și modurile de gândire de care aceasta este influențată, care i se inoculează sau i se predau, toate îi vor călăuzi și influența acesteia destinul în viață. Limba pe care o învață o persoană pe măsură ce crește și modul de gândire al acesteia sunt inseparabile de mediul în care aceasta își petrece tinerețea, iar acel mediu constă în părinți, frați și surori și ceilalți oameni, celelalte evenimente și lucruri din jurul său. Așadar cursul dezvoltării unei persoane este determinat de mediul în care aceasta crește și depinde, de asemenea, de oamenii, evenimentele și lucrurile cu care aceasta intră în contact în această perioadă. De vreme ce condițiile în care crește o persoană sunt predeterminate cu mult timp înainte, mediul în care aceasta trăiește în timpul acestui proces este și el, în mod natural, predeterminat. Nu este hotărât de alegerile și preferințele unei persoane, ci conform planurilor Creatorului, determinat de aranjamentele atente și suveranitatea Sa asupra destinului acelei persoane în viață. Deci oamenii pe care orice persoană îi întâlnește în decursul maturizării și lucrurile cu care intră în contact sunt toate legate, în mod natural, de orchestrările și aranjamentele Creatorului. Oamenii nu pot prevedea aceste tipuri de relații complexe, nici nu le pot controla sau aprofunda. Multe lucruri diferite și mulți oameni afectează mediul în care crește o persoană și nicio ființă umană nu este în stare să aranjeze sau să orchestreze o rețea atât de vastă de conexiuni. Nicio persoană și niciun lucru în afară de Creator nu poate controla apariția tuturor oamenilor, lucrurilor și evenimentelor, și nici nu poate să le mențină sau să le controleze dispariția, și tocmai o asemenea rețea vastă de conexiuni e cea care configurează dezvoltarea unei persoane, așa cum a fost aceasta predestinată de către Creator și formează diferitele medii în care cresc oamenii. Este ceea ce creează diferitele roluri necesare pentru lucrarea de gestionare a Creatorului, construind fundații solide, puternice pentru ca oamenii să-și poată îndeplini cu succes misiunile.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 124)

Cele șase momente critice în viața omenească (fragmente selectate)

Al treilea moment critic: independența

După ce o persoană trece prin copilărie și adolescență și ajunge, treptat și inevitabil, la maturitate, următorul pas este să se despartă cu totul de tinerețe, să-și ia rămas-bun de la părinți și să înfrunte drumul înainte ca adult independent. În acest punct, acea persoană trebuie să se confrunte cu toți oamenii, cu toate evenimentele și cu toate lucrurile cărora trebuie să le facă față un adult, să se confrunte cu toate părțile destinului său care, curând, i se vor arăta. Acesta este cel de-al treilea moment critic prin care trebuie să treacă o persoană.

1) După ce devine independentă, o persoană începe să experimenteze suveranitatea Creatorului

Dacă nașterea și creșterea cuiva sunt „perioada de pregătire” pentru călătoria în viață a acelei persoane, punând bazele destinului acesteia, atunci independența sa este monologul de deschidere a destinului acelei persoane în viață. Dacă nașterea și creșterea unei persoane reprezintă bogăția pe care a acumulat-o în pregătirea pentru destinul său în viață, atunci independența acelei persoane este atunci când aceasta începe să cheltuiască sau să adauge la acea bogăție. Când cineva își părăsește părinții și devine independent, condițiile sociale cu care se confruntă și genul de muncă sau carieră disponibil pentru acea persoană sunt amândouă hotărâte de soartă și nu au nimic de-a face cu părinții acelei persoane. Unii oameni își aleg o specializare bună la facultate și ajung să-și găsească o slujbă satisfăcătoare după absolvire, făcând un prim pas triumfător în călătoria vieții lor. Unii oameni învață și stăpânesc multe deprinderi diferite și, totuși, nu-și găsesc niciodată o slujbă care să li se potrivească, nici nu-și găsesc un post, cu atât mai puțin nu reușesc să aibă o carieră; la începutul călătoriei vieții lor se trezesc contracarați în orice moment, împresurați de necazuri, cu perspective deprimante și vieți nesigure. Unii oameni se dedică silitori studiilor lor, totuși ratează la limită fiecare șansă de a primi educație universitară; par a fi meniți să nu atingă niciodată succesul, cea dintâi aspirație în călătoria vieții lor risipindu-se ca un abur. Neștiind dacă drumul dinaintea lor este neted sau pietros, ei simt pentru prima dată cât de plin de variabile este destinul omenesc și, ca atare, privesc viața cu așteptări și groază. Unii oameni, în ciuda faptului că nu sunt foarte educați, scriu cărți și obțin o oarecare faimă; alții, deși aproape complet analfabeți, câștigă bani în afaceri și sunt, prin urmare, în stare să se întrețină… Ce ocupație își alege cineva, din ce trăiește cineva: au oamenii vreun control asupra faptului de a face o alegere bună sau una proastă în privința acestor lucruri? Sunt aceste lucruri în concordanță cu dorințele și deciziile oamenilor? Majoritatea oamenilor își doresc următoarele: să poată munci mai puțin și câștiga mai mult, să nu trudească în arșiță și ploaie, să se îmbrace bine, să strălucească și să lucească oriunde, să se ridice deasupra celorlalți și să aducă onoare strămoșilor lor. Oamenii speră la perfecțiune, dar când fac primii pași în călătoria vieții lor, ei ajung treptat să-și dea seama cât de imperfect este destinul omenesc și, pentru prima oară, înțeleg cu adevărat faptul că, deși o persoană își poate face planuri îndrăznețe de viitor și deși poate nutri fantezii temerare, nimeni nu are abilitatea sau puterea de a-și realiza propriile visuri și nimeni nu este în postura de a-și controla propriul viitor. Va exista mereu o oarecare distanță între visurile cuiva și realitățile cu care trebuie să se confrunte; lucrurile nu sunt niciodată așa cum și-ar dori cineva să fie și, confruntați cu asemenea realități, oamenii nu pot obține niciodată satisfacție sau mulțumire. Unii oameni vor merge până în pânzele albe, vor face eforturi imense și mari sacrificii de dragul traiului și al viitorului lor, în încercarea de a-și schimba propriul destin. Dar, în final, chiar dacă își pot realiza visurile și dorințele prin propria lor muncă grea, ei nu-și pot nicicând schimba destinul, și indiferent cât de stăruitor încearcă, nu pot nicicând depăși ceea ce le-a alocat destinul. Indiferent de diferențele de abilități, inteligență și voință, oamenii sunt cu toții egali în fața destinului, care nu face deosebire între cei măreți și cei mărunți, cei superiori și cei inferiori, cei elevați și cei mediocri. Ce ocupație își alege cineva, din ce își câștigă existența și câtă avere acumulează în viață nu sunt lucruri decise de părinții acelei persoane, de talentele sale, de eforturile sau de ambițiile sale, ci sunt predestinate de către Creator.

2) Lăsarea părinților și începutul sincer al asumării rolului în teatrul vieții

Când o persoană ajunge la maturitate, aceasta este capabilă să-și lase părinții și să se descurce singură, și în acest punct o persoană începe cu adevărat să-și joace propriul rol, ceața se ridică și misiunea sa în viață devine, treptat, deslușită. Oficial, cineva încă rămâne strâns legat de părinții săi, dar pentru că misiunea sa și rolul pe care îl joacă în viață nu au nimic de-a face cu mama și tatăl său, în esență, această legătură strânsă se rupe pe măsură ce persoana devine independentă. Din perspectivă biologică, oamenii tot nu pot evita să depindă de părinții lor în subconștient, dar, obiectiv vorbind, odată ce s-au maturizat pe deplin, ei au vieți complet separate de părinții lor și vor juca rolurile pe care și le asumă în mod independent. În afară de naștere și de creșterea copilului, responsabilitatea părinților în viața copiilor lor este pur și simplu aceea de a le asigura un mediu formal în care să crească, pentru că nimic cu excepția predestinării Creatorului nu afectează soarta unei persoane. Nimeni nu poate controla ce fel de viitor va avea cineva; este predeterminat cu mult timp înainte și nici măcar părinții cuiva nu îi pot schimba destinul. În ceea ce privește destinul, fiecare este independent și fiecare are propriul său destin. Deci părinții niciunei persoane nu îi pot îngrădi acesteia destinul în viață sau exercita cea mai mică influență asupra rolului pe care îl joacă în viață. Se poate spune că familia în care cineva este menit să se nască și mediul în care acea persoană crește nu sunt altceva decât precondiții pentru îndeplinirea misiunii sale în viață. Acestea nu determină în niciun fel soarta persoanei în viață sau genul de destin în care acea persoană își îndeplinește misiunea. Și astfel, părinții niciunei persoane nu o pot asista pe aceasta la îndeplinirea misiunii sale în viață, și, de asemenea, nicio rudă nu poate ajuta pe cineva să-și asume rolul în viață. Cum își îndeplinește cineva misiunea și în ce fel de mediu de trai își joacă rolul sunt determinate în întregime de soarta pe care o are în viață. Cu alte cuvinte, nicio altă condiție obiectivă nu poate influența misiunea unei persoane, care este predestinată de către Creator. Toți oamenii se maturizează în mediile personale în care cresc; apoi treptat, pas cu pas, își stabilesc propriile drumuri în viață și își împlinesc destinele planificate pentru ei de către Creator. În mod firesc, involuntar, intră în marea imensă a omenirii și își asumă propriile poziții în viață, unde încep să-și îndeplinească responsabilitățile de ființe create de dragul predestinării Creatorului, de dragul suveranității Lui.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 125)

Cele șase momente critice în viața omenească (fragmente selectate)

Al patrulea moment critic: căsătoria

Pe măsură ce îmbătrânește și se maturizează, omul se îndepărtează tot mai mult de părinți și de mediul în care s-a născut și a crescut și, în schimb, începe să își caute o direcție în viață și să-și urmărească propriile scopuri, într-un stil diferit de cel al părinților săi. În această perioadă, omul nu mai are nevoie de părinți, ci mai degrabă de un partener cu care își poate petrece viața, adică de un soț sau o soție, o persoană cu care soarta sa este strâns îngemănată. Deci, primul eveniment major al vieții după independență este căsătoria, cel de-al patrulea moment critic prin care trebuie să treacă o persoană.

1) Alegerea individuală nu intră în calcul în căsătorie

Căsătoria este un eveniment important în viața oricărui om; este momentul în care o persoană începe cu adevărat să-și asume diferite responsabilități și începe treptat să încheie diferite tipuri de misiuni. Oamenii nutresc numeroase iluzii cu privire la căsătorie înainte de a o trăi ei înșiși, și toate aceste iluzii sunt destul de minunate. Femeile își imaginează că jumătatea lor va fi Făt-Frumos, iar bărbații își imaginează că se vor însura cu Alba ca Zăpada. Aceste fantezii demonstrează că fiecare persoană are anumite cerințe pentru căsătorie, propriile ei seturi de pretenții și standarde. Cu toate că în această epocă malefică oamenii sunt constant bombardați cu mesaje distorsionate despre căsătorie, care creează încă și mai multe cerințe suplimentare și dau oamenilor tot soiul de încărcături și atitudini ciudate, orice persoană care a trăit căsătoria știe că, indiferent de cum o înțelege cineva, indiferent de atitudinea pe care cineva o are față de ea, căsătoria nu este o chestiune de alegere individual.

Cineva întâlnește mulți oameni de-a lungul vieții sale, dar nimeni nu știe cine îi va deveni partener de viață. Cu toate că fiecare are propriile sale idei și vederi personale în privința căsătoriei, nimeni nu poate prevedea cine va deveni, cu adevărat, jumătatea sa, iar ideile personale ale cuiva în privința acestei chestiuni contează puțin. După ce cunoști o persoană pe care o placi, poți să încerci să o cucerești, dar dacă acea persoană este sau nu interesată de tine, dacă este sau nu în stare să-ți devină partener sau parteneră nu este decizia ta. Obiectul afecțiunii tale nu este în mod necesar persoana cu care vei putea să-ți împarți viața; și, între timp, cineva la care nu te-ai așteptat vreodată s-ar putea să intre pe nesimțite în viața ta și să-ți devină partener sau parteneră, cel mai important element în destinul tău, jumătatea ta, de care soarta ta este legată în mod inextricabil. Și astfel, deși sunt milioane de căsnicii în lume, fiecare dintre ele este diferită. Atât de multe căsnicii sunt nesatisfăcătoare, atât de multe sunt fericite; atât de multe se întind de la est la vest și atât de multe de la nord la sud; atât de multe sunt potriviri perfecte, atât de multe sunt la același nivel social; atât de multe sunt fericite și armonioase, atât de multe sunt dureroase și pline de jale; atât de multe stârnesc invidia altora, atât de multe sunt greșit înțelese și condamnate; atât de multe sunt pline de bucurie, atât de multe sunt scăldate în lacrimi și aduc disperare… În aceste nenumărate tipuri de căsnicii, oamenii dezvăluie fidelitate și angajament pe viață față de căsătorie; dezvăluie iubire, atașament și indisolubilitate, sau resemnare și neînțelegere. Unii își trădează căsnicia sau chiar simt ură față de aceasta. Indiferent dacă mariajul în sine aduce fericire sau durere, misiunea fiecăruia în căsnicie este predestinată de către Creator și nu se va schimba; această misiune e ceva ce fiecare trebuie să îndeplinească. Destinul fiecărei persoane din spatele fiecărei căsătorii este de neschimbat, determinat cu mult timp în urmă de către Creator.

2) Căsătoria ia naștere din destinele ambilor parteneri

Căsătoria este o răscruce importantă în viața cuiva. Este produsul sorții unei persoane și un element crucial; nu se bazează pe voința individuală sau preferința niciunei persoane și nu este influențată de vreun factor extern, ci este complet determinată de destinele celor două părți, de aranjamentele Creatorului și de predeterminările pentru destinele ambilor membri ai cuplului. La suprafață, scopul căsătoriei este acela de a perpetua rasa umană, dar, de fapt, căsătoria nu este decât un ritual prin care o persoană trece în procesul încheierii misiunii sale. În căsnicie, oamenii nu joacă doar rolul de a crește noua generație; ei adoptă toate rolurile variate implicate în menținerea unei căsnicii și misiunile pe care acele roluri le impun să le îndeplinească. Din moment ce nașterea unei persoane influențează schimbările la care sunt supuși oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul acesteia, căsătoria sa va afecta și ea în mod inevitabil acești oameni și aceste evenimente și lucruri și, mai mult, le va transforma pe toate în diferite feluri.

Când o persoană devine independentă, aceasta își începe propria călătorie în viață, ceea ce duce, pas cu pas, către oameni, evenimente și lucruri care au o legătură cu căsnicia acelei persoane. În același timp, cealaltă persoană care va fi în acea căsnicie se apropie, pas cu pas, de aceiași oameni, aceleași evenimente și lucruri. Sub suveranitatea Creatorului, doi oameni fără legătură între ei, cu destine conexe, ajung treptat într-o căsătorie și devin, în mod miraculos, o familie: „două lăcuste care se agață de aceeași funie”. Așadar, când cineva face pasul căsătoriei, drumul său în viață îi va influența și afecta jumătatea și, la fel, drumul în viață al partenerului cuiva va influența și afecta destinul celuilalt. Cu alte cuvinte, destinele omenești sunt interconectate și nimeni nu-și poate încheia misiunea în viață sau juca rolul complet independent de ceilalți. Nașterea unei persoane afectează un imens sistem de relații; creșterea implică și ea un sistem complet de relații; și, în același mod, o căsnicie există și se menține, în mod inevitabil, într-o rețea vastă și complexă de conexiuni omenești, implicând fiecare membru al acelei rețele și influențând soarta oricui face parte din ea. O căsătorie nu este produsul familiilor amânduror membrilor, al circumstanțelor în care au crescut aceștia, al aspectului lor fizic, al vârstei lor, al calităților, talentelor sau al altor factori; mai degrabă, ea apare dintr-o misiune comună și o soartă aflată în legătură. Aceasta este originea căsătoriei, un produs al destinului omenesc orchestrat și aranjat de către Creator.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 126)

Cele șase momente critice în viața omenească (fragmente selectate)

Al cincilea moment critic: urmașii

După căsătorie, o persoană începe să crească noua generație. O persoană nu are nimic de spus în privința numărului și tipului de copii pe care îi are; și acest lucru este determinat de soarta unei persoane, predestinat de către Creator. Acesta este al cincilea moment critic prin care trebuie să treacă o persoană.

Dacă o persoană se naște pentru a îndeplini rolul de copil al cuiva, atunci o persoană crește noua generație pentru a îndeplini rolul de părinte al cuiva. Această modificare a rolurilor determină o persoană să experimenteze diferite faze ale vieții din diferite perspective. Îi dă, de asemenea, persoanei diferite seturi de experiențe prin care aceasta ajunge să cunoască suveranitatea Creatorului, care întotdeauna se manifestă în același fel și prin care omul se lovește de faptul că nimeni nu poate trece peste sau modifica predestinarea Creatorului.

1) O persoană nu are control asupra a ceea ce i se întâmplă copilului său

Nașterea, maturizarea și căsătoria aduc toate dezamăgire în diferite grade. Unii oameni sunt nemulțumiți de familiile lor sau de propriul aspect fizic; unora nu le plac părinții lor; unii detestă mediul în care au crescut sau se plâng de acesta. Și, pentru majoritatea oamenilor, dintre toate aceste dezamăgiri, căsătoria este cea mai nemulțumitoare. Indiferent cât de nemulțumit este cineva de nașterea, maturizarea sau căsătoria sa, oricine a trecut prin aceste lucruri știe că nimeni nu poate alege unde și când s-a născut, cum arată, cine îi sunt părinții și cine îi este soț sau soție, ci că trebuie pur și simplu să accepte voia Cerului. Totuși, când vine momentul ca oamenii să crească noua generație, ei își vor proiecta toate dorințele pe care nu au reușit să le îndeplinească în prima jumătate a vieții lor asupra urmașilor lor, sperând că progenitura lor va compensa toate dezamăgirile din prima parte a vieții lor. Așa că oamenii se complac în tot felul de fantezii despre copiii lor: că fiicele lor vor ajunge să fie niște frumuseți uluitoare, fiii lor, domni eleganți; că fiicele lor vor fi cultivate și talentate și fiii lor, studenți eminenți și sportivi de elită; că fiicele lor vor fi blânde, virtuoase și sensibile, și fiii lor, inteligenți, capabili și simțitori. Ei speră că, urmașii lor, indiferent dacă vor fi fiice sau fii, își vor respecta bătrânii, vor fi atenți cu părinții lor, vor fi iubiți și lăudați de toată lumea… În acest moment, speranțele de viață reapar și noi pasiuni se aprind în inimile oamenilor. Oamenii știu că sunt neputincioși și fără speranță în această viață, că nu vor mai avea altă șansă sau altă speranță să iasă în evidență din mulțime și că nu au de ales decât să-și accepte destinele. Și astfel, își proiectează toate speranțele, toate dorințele și idealurile nerealizate asupra următoarei generații, sperând că progeniturile lor îi pot ajuta să-și atingă visurile și să-și îndeplinească dorințele; că fiicele și fiii lor vor aduce glorie numelui familiei, vor deveni importanți, bogați sau celebri. Pe scurt, ei vor să vadă norocul copiilor lor luându-și elan. Planurile și fanteziile oamenilor sunt perfecte; nu știu ei că numărul copiilor pe care îi au, aspectul fizic al copiilor, abilitățile și așa mai departe nu sunt decizia lor, că nici măcar o părticică din destinele copiilor lor nu este în mâinile lor? Oamenii nu sunt stăpânii propriului lor destin, și totuși ei speră să schimbe destinele generației mai tinere; sunt lipsiți de puterea de a scăpa de propriul lor destin, și totuși încearcă să îl controleze pe acela al fiilor și fiicelor lor. Nu se supraapreciază? Nu este aceasta nesăbuință și ignoranță omenească? Oamenii vor face orice eforturi de dragul copiilor lor, dar, în final, planurile și dorințele unui om nu pot dicta câți copii are cineva sau cum sunt acei copii. Unii oameni sunt săraci lipiți pământului, dar fac mulți copii; unii oameni sunt bogați și, totuși, nu au niciun copil. Unii își doresc o fiică, dar li se refuză această dorință; unii își doresc un fiu, dar nu reușesc să dea naștere unui copil de parte bărbătească. Pentru unii, copiii sunt o binecuvântare; pentru alții, sunt un blestem. Unele cupluri sunt inteligente, totuși dau naștere unor copii întârziați mintal; unii părinți sunt harnici și cinstiți, totuși copiii pe care îi cresc sunt indolenți. Unii părinți sunt buni și drepți, dar au copii care se dovedesc a fi vicleni și răi. Unii părinți sunt sănătoși la minte și la trup, dar dau naștere unor copii handicapați. Unii părinți sunt comuni și lipsiți de succes, totuși au copii care realizează lucruri mărețe. Unii părinți sunt din clasa de jos, totuși au copii care ajung la înălțime…

2) După ce cresc noua generație, oamenii obțin o nouă înțelegere a destinului

Majoritatea oamenilor care se căsătoresc o fac în jurul vârstei de treizeci de ani, într-un moment al vieții în care o persoană nu are nicio înțelegere a destinului omenesc. Dar când oamenii încep să crească copii și pe măsură ce progeniturile lor cresc, ei privesc cum noua generație repetă viața și toate experiențele generației anterioare, și, văzându-și propriul trecut reflectat în ei, își dau seama că drumul pe care merge generația mai tânără, întocmai ca al lor, nu poate fi planificat și ales. Confruntați cu această realitate, nu au de ales decât să recunoască faptul că soarta fiecărei persoane este predestinată, și fără a-și da seama pe deplin, ei își lasă treptat la o parte propriile dorințe și pasiunile din inimile lor bolborosesc și se sting… Oamenii, în această perioadă, după ce au trecut, în esență, de pietrele de hotar importante ale vieții, au dobândit o nouă înțelegere a vieții, au adoptat o nouă atitudine. Cât de mult poate aștepta de la viitor o persoană de această vârstă și ce perspective are? Ce femeie de cincizeci de ani mai visează încă la Făt-Frumos? Ce bărbat de cincizeci de ani își mai caută încă Alba ca Zăpada? Ce femeie de vârstă mijlocie mai speră să se transforme din rățușca cea urâtă într-o lebădă? Au majoritatea bărbaților mai în vârstă aceeași hotărâre în privința carierei ca cei tineri? Ca să rezumăm, indiferent dacă este bărbat sau femeie, oricine trăiește până la această vârstă e foarte probabil să aibă o atitudine relativ rațională și practică în ceea ce privește căsătoria, familia și copiii. O asemenea persoană nu mai are, practic, nicio alegere, nicio dorință de a înfrunta destinul. În ceea ce privește felul în care funcționează experiența omenească, imediat ce o persoană ajunge la această vârstă, dezvoltă în mod natural o anumită atitudine: „O persoană trebuie să-și accepte soarta, copiii săi au propriul noroc; soarta omenească este orânduită de Ceruri”. Majoritatea oamenilor care nu înțeleg adevărul, după ce au trecut prin toate vicisitudinile, frustrările și greutățile acestei lumi, își vor sintetiza percepțiile asupra vieții omenești în trei cuvinte: „Asta-i soarta!” Cu toate că această expresie cuprinde înțelegerea destinului uman de către oamenii laici și concluzia la care au ajuns, și cu toate că exprimă neputința omenească și ar putea fi descrisă ca incisivă și corectă, încă este foarte departe de înțelegerea suveranității Creatorului și nu este, pur și simplu, un substitut pentru cunoașterea autorității Creatorului.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 127)

Credința în destin nu este un substitut al cunoașterii suveranității Creatorului

După ce L-ați urmat atâția ani pe Dumnezeu, există vreo diferență esențială între cunoașterea voastră despre destin și aceea a oamenilor laici? Ați înțeles cu adevărat predestinarea Creatorului și ați ajuns într-adevăr să cunoașteți suveranitatea Creatorului? Unii oameni au o înțelegere profundă, interiorizată a expresiei „asta-i soarta”, totuși ei nu cred câtuși de puțin în suveranitatea lui Dumnezeu; nu cred că soarta omenească este aranjată și orchestrată de Dumnezeu și nu sunt dispuși să se supună suveranității lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt ca și naufragiați în ocean, aruncați încoace și încolo de valuri, plutind odată cu curentul, fără altă opțiune decât aceea de a aștepta pasiv și a se resemna în fața sorții. Totuși, ei nu recunosc faptul că soarta omenească este supusă suveranității lui Dumnezeu; ei nu pot ajunge să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu din proprie inițiativă și, astfel, să obțină cunoașterea autorității lui Dumnezeu, să se supună orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu, să înceteze să mai opună rezistență destinului și să trăiască în grija, protecția și călăuzirea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acceptarea sorții nu este același lucru cu supunerea față de suveranitatea Creatorului; credința în destin nu înseamnă că o persoană acceptă, recunoaște și cunoaște suveranitatea Creatorului; credința în destin este simpla recunoaștere a realității acestui fapt și a manifestărilor sale superficiale. Acest lucru este diferit de a ști cum Creatorul stăpânește destinul omenirii, de a recunoaște Creatorul ca sursă a dominației asupra destinelor tuturor lucrurilor și cu siguranță departe de a se supune orchestrărilor și aranjamentelor Creatorului pentru soarta omenirii. Dacă o persoană doar crede în destin – chiar dacă are sentimente puternice în această privință – dar nu este prin aceasta capabilă să cunoască și recunoască suveranitatea Creatorului asupra destinului omenirii, să i se supună și să o accepte, atunci viața sa va fi, cu toate acestea, o tragedie, o viață trăită în zadar, un vid; acea persoană va fi în continuare incapabilă să ajungă sub stăpânirea Creatorului, să devină o ființă umană creată în adevăratul sens al cuvântului și să se bucure de aprobarea Creatorului. O persoană care cunoaște și experimentează cu adevărat suveranitatea Creatorului ar trebui să fie într-o stare activă, nu într-una pasivă sau neajutorată. Deși o astfel de persoană ar accepta că toate lucrurile sunt predestinate, ar trebui să dețină o definiție corectă a vieții și a destinului: fiecare viață este supusă suveranității Creatorului. Când cineva privește în urmă la drumul pe care a umblat, când cineva își reamintește fiecare fază a călătoriei sale, acea persoană vede că la fiecare pas, indiferent dacă a fost anevoioasă călătoria sau lină, Dumnezeu i-a călăuzit calea, planificând-o. Ceea ce a condus, pe neștiute, acea persoană până astăzi au fost aranjamentele meticuloase ale lui Dumnezeu, planificarea Lui atentă. Să fii capabil să accepți suveranitatea Creatorului, să-I primești mântuirea – ce mare noroc este acesta! Dacă o persoană are o atitudine negativă față de soartă, asta dovedește că se împotrivește la tot ceea ce a aranjat Dumnezeu pentru ea, că nu are o atitudine supusă. Dacă o persoană are o atitudine pozitivă față de suveranitatea lui Dumnezeu asupra destinului omenesc, atunci când acea persoană privește înapoi la călătoria sa, când ajunge cu adevărat să dea piept cu suveranitatea lui Dumnezeu, acea persoană va dori cu mai multă sinceritate să se supună tuturor lucrurilor pe care le-a aranjat Dumnezeu, va avea mai multă hotărâre și încredere să-L lase pe Dumnezeu să-i orchestreze soarta și să înceteze să se mai răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Căci omul vede că atunci când nu înțelege soarta, când nu înțelege suveranitatea lui Dumnezeu, când merge de bunăvoie bâjbâind înainte, șovăind și clătinându-se prin ceață, călătoria este prea dificilă, prea sfâșietoare. Așadar, când oamenii recunosc suveranitatea lui Dumnezeu asupra destinului omenesc, cei deștepți aleg să îl cunoască și să îl accepte, să spună adio zilelor dureroase când încercau să-și construiască o viață bună cu propriile mâini, și să nu se mai lupte cu soarta și să-și urmărească așa-zisele „scopuri în viață” în felul lor. Când o persoană nu are Dumnezeu, când nu-L poate vedea, când nu poate recunoaște limpede suveranitatea lui Dumnezeu, fiecare zi este lipsită de sens, lipsită de valoare, nefericită. Oriunde ar fi, orice meserie ar avea, mijloacele de trai și urmărirea propriilor țeluri ale acelei persoane nu-i aduc decât durere nesfârșită și suferință fără alinare, în așa fel încât nu poate suporta să privească înapoi la propriul trecut. Numai când cineva acceptă suveranitatea Creatorului, se supune orchestrărilor și aranjamentelor Lui și caută viața omenească adevărată, va începe să se elibereze treptat de toată durerea și suferința și se va lepăda de toată deșertăciunea vieții.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 128)

Numai cei care se supun suveranității Creatorului pot atinge adevărata libertate

Pentru că oamenii nu recunosc orchestrările lui Dumnezeu și suveranitatea lui Dumnezeu, ei înfruntă întotdeauna sfidător destinul și cu o atitudine rebelă, și vor mereu să arunce la o parte autoritatea și suveranitatea lui Dumnezeu și lucrurile pe care le-a pregătit soarta, sperând în zadar să-și schimbe circumstanțele actuale și să-și modifice destinul. Dar ei nu pot reuși niciodată, sunt împiedicați la fiecare pas. Această luptă, care are loc adânc în sufletul unui om, aduce o durere profundă, de tipul celor care se cioplesc în oasele unei persoane, pe măsură ce aceasta își irosește în permanență viața. Care este cauza acestei dureri? Este din cauza suveranității lui Dumnezeu sau pentru că o persoană s-a născut fără noroc? Evident, niciuna din acestea nu este adevărată. La bază, este cauzată de cărările pe care apucă oamenii, de felurile în care ei aleg să-și trăiască viața. Unii oameni s-ar putea să nu fi realizat aceste lucruri. Dar când cunoști cu adevărat, când ai ajuns cu adevărat să recunoști că Dumnezeu deține suveranitatea asupra destinului omenesc, când ai înțeles cu adevărat că tot ceea Dumnezeu a planificat și hotărât pentru tine este un mare avantaj și o mare protecție, atunci simți că durerea ta începe să se domolească și întreaga ta ființă devine cu totul relaxată, liberă, eliberată. Judecând după starea majorității oamenilor, în mod obiectiv, ei nu pot să accepte valoarea practică și sensul suveranității Creatorului asupra destinului omenesc, cu toate că la nivel subiectiv nu-și doresc să continue să trăiască așa cum o făceau înainte și vor ca durerea să le fie alinată; în mod obiectiv, nu pot recunoaște și nu se pot supune cu adevărat suveranității Creatorului, și cu atât mai puțin știu ei cum să caute și să accepte orchestrările și aranjamentele Creatorului. Așadar, dacă oamenii nu pot recunoaște cu adevărat faptul că Creatorul deține suveranitatea asupra destinului omenesc și asupra tuturor chestiunilor omenești, dacă nu se pot supune cu adevărat dominației Creatorului, atunci le va fi dificil să nu fie conduși și împiedicați de noțiunea că „soarta omului este în propriile sale mâini”. Le va fi dificil să se scuture de durerea luptei lor intense împotriva destinului și a autorității Creatorului și, inutil de menționat, le va fi de asemenea greu să devină cu adevărat eliberați și liberi, să devină oameni care Îl venerează pe Dumnezeu. Dar există o cale extraordinar de simplă ca o persoană să se elibereze din această stare, și anume să-și ia adio de la stilul său de viață anterior; să spună adio scopurilor sale anterioare în viață; să-și rezume și să-și analizeze stilul de viață, viziunea asupra vieții, căutările, dorințele și idealurile anterioare; și apoi să le compare cu voia lui Dumnezeu și cerințele Lui față de om și să vadă dacă vreuna dintre acestea se potrivește cu voia și cerințele lui Dumnezeu, dacă vreuna dintre ele oferă valorile corecte ale vieții, duce la înțelegerea mai profundă a adevărului și permite persoanei să trăiască cu umanitate și asemănarea unei ființe omenești. Când investighezi în mod repetat și despici cu atenție diferitele scopuri pe care le urmăresc oamenii în viață și nenumăratele lor moduri de a trăi, vei descoperi că niciunul dintre ele nu se conformează intenției originare a Creatorului cu care El a creat omenirea. Toate acestea îi îndepărtează pe oameni de suveranitatea și grija Creatorului; toate sunt capcane care îi fac pe oameni să devină depravați și care îi duc spre iad. După ce recunoști acest lucru, sarcina ta este să-ți lași deoparte vechile perspective asupra vieții, să stai departe de diferitele capcane, să-L lași pe Dumnezeu să-Și asume răspunderea asupra vieții tale și să facă aranjamente pentru tine; să încerci doar să te supui orchestrărilor și călăuzirii lui Dumnezeu, să trăiești fără nicio alternativă individuală și să devii o persoană care Îl venerează pe Dumnezeu. Sună ușor, dar este un lucru greu de făcut. Unii oameni pot îndura durerea acestui lucru, alții nu pot. Unii sunt dispuși să se supună, alții nu sunt dispuși. Cei care nu sunt dispuși sunt lipsiți de dorința și hotărârea de a face acest lucru; sunt în mod evident conștienți de suveranitatea lui Dumnezeu, știu foarte clar că Dumnezeu este cel care planifică și rânduiește soarta omenească, și totuși ei încă se zbat și se luptă și rămân neîmpăcați cu faptul de a-și lăsa destinele în palma lui Dumnezeu și de a se supune suveranității lui Dumnezeu; mai mult chiar, sunt deranjați de orchestrările și aranjamentele lui Dumnezeu. Așa că vor exista mereu oameni care vor să vadă cu ochii lor de ce sunt capabili; ei vor să-și modifice destinul cu propriile lor mâini sau să obțină fericirea prin propria lor putere, să vadă dacă pot trece peste limitele autorității lui Dumnezeu și dacă se pot ridica deasupra suveranității lui Dumnezeu. Tragedia omului nu este faptul că el caută o viață fericită, că urmărește faima și averea și că se luptă împotriva propriului destin prin ceață, ci faptul că, după ce a văzut existența Creatorului, după ce a aflat faptul că Creatorul deține suveranitatea asupra destinului omenesc, tot nu-și poate îndrepta căile, nu-și poate trage picioarele afară din mâl, ci își împietrește inima și persistă în greșelile lui. Ar prefera să se zvârcolească în noroi în continuare, luptând cu încăpățânare împotriva suveranității Creatorului, opunându-i rezistență până la capăt, totul fără cea mai mică fărâmă de pocăință. Doar când zace zdrobit și însângerat se hotărăște în sfârșit să renunțe și să se întoarcă. Aceasta este adevărata durere a omenirii. Așa că spun: cei care aleg să se supună sunt înțelepți, iar cei care aleg să se lupte și să plece sunt, într-adevăr, nesăbuiți.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 129)

Cele șase momente critice în viața omenească (fragmente selectate)

Al șaselea moment critic: moartea

După atâta zarvă, atâtea frustrări și dezamăgiri, după atâtea bucurii și necazuri și suișuri și coborâșuri, după atâția ani de neuitat, după ce a urmărit anotimpurile schimbându-se iar și iar, omul a trecut fără să-și dea seama de pietrele de hotar ale vieții și, într-o clipită, se trezește în anii amurgului. Semnele timpului îi sunt întipărite pe tot trupul: nu mai poate sta drept, părul negru i s-a albit, în timp ce ochii cândva strălucitori și limpezi slăbesc și devin încețoșați, iar pielea fină și suplă devine ridată și pătată. Auzul scade, dinții slăbesc și cad, reacțiile devin încete, mișcările – lente… În acest punct, acea persoană și-a luat un ultim adio de la anii pasionali ai tinereții sale și a intrat în amurgul vieții: bătrânețea. Apoi, acea persoană se va confrunta cu moartea, ultimul moment critic din viața omenească.

1) Numai Creatorul are putere de viață și de moarte asupra omului

Dacă nașterea cuiva a fost predestinată de viața sa anterioară, atunci moartea sa marchează sfârșitul acelui destin. Dacă nașterea cuiva este începutul misiunii sale în această viață, atunci moartea sa marchează finalul acelei misiuni. Din moment ce Creatorul a determinat un set fix de circumstanțe pentru nașterea unei persoane, nu mai trebuie precizat că El a pus la cale și un set fix de circumstanțe pentru moartea acelei persoane. Cu alte cuvinte, nimeni nu se naște din întâmplare, moartea nimănui nu sosește pe neașteptate și atât viața, cât și moartea, sunt legate în mod necesar de viețile anterioare și actuale ale cuiva. Circumstanțele nașterii și morții unei persoane sunt amândouă predeterminate de către Creator; acesta este destinul unei persoane, soarta unei persoane. Deoarece există multe explicații pentru nașterea unei persoane, este, de asemenea, adevărat că moartea unei persoane va avea loc în mod natural în propriul set special de diverse circumstanțe. Acesta este motivul pentru variatele durate de viață ale oamenilor și diferitele moduri și momente ale morții lor. Unii oameni sunt puternici și sănătoși și totuși mor tineri; alții sunt slabi și bolnăvicioși și totuși trăiesc până la o vârstă înaintată și mor în pace. Unii pier din cauze nenaturale, alții, din cauze naturale. Unii își sfârșesc viața departe de casă, alții închid ochii pentru ultima dată cu cei dragi alături. Unii oameni mor în spațiu, alții sub pământ. Unii se scufundă sub apă, alții pier în catastrofe. Unii mor dimineața, alții noaptea… Fiecare își dorește o naștere ilustră, o viață extraordinară și o moarte glorioasă, dar nimeni nu poate trece peste propriul destin, nimeni nu poate scăpa de suveranitatea Creatorului. Aceasta este soarta omenească. Omul își poate face tot felul de planuri de viitor, dar nimeni nu poate planifica modul și timpul nașterii și al plecării sale de pe lume. Cu toate că oamenii fac tot posibilul să evite venirea morții și să i se împotrivească, totuși, pe neștiute, moartea se apropie în tăcere. Nimeni nu știe când va muri sau cum, cu atât mai puțin unde se va întâmpla. Evident, nu omenirea este cea care are putere asupra vieții și morții, nu vreo ființă din lumea naturală, ci Creatorul, a cărui autoritate este unică. Viața și moartea omenirii nu sunt produse ale vreunei legi a lumii naturale, ci o consecință a suveranității autorității Creatorului.

2) Cel care nu cunoaște suveranitatea Creatorului va fi bântuit de frica morții

Când cineva ajunge la bătrânețe, provocarea cu care se confruntă nu este cum să-și întrețină familia sau să-și stabilească ambiții mărețe în viață, ci cum să-și ia adio de la viață, cum să întâmpine sfârșitul vieții, cum să pună punct sentinței vieții sale. Cu toate că la suprafață pare că oamenii dau puțină atenție morții, nimeni nu poate evita explorarea subiectului, pentru că nimeni nu știe dacă o altă lume se întinde la marginea îndepărtată a morții, o lume pe care ființele omenești nu o pot percepe sau simți, una despre care nu știu nimic. Acest lucru îi face pe oameni să se teamă să înfrunte moartea direct, să se teamă să o confrunte așa cum s-ar cuveni; în schimb, ei fac tot posibilul să evite subiectul. Și astfel, acest fapt umple sufletul fiecărei persoane de groaza morții și adaugă un văl de mister peste această realitate inevitabilă a vieții, aruncând o umbră persistentă peste inima fiecărei persoane.

Când o persoană își simte trupul deteriorându-se, când simte că se apropie de moarte, acea persoană simte o groază nedeslușită, o frică imposibil de exprimat. Frica de moarte face o persoană să se simtă și mai singură și mai neajutorată, și, în acest moment, aceasta se întreabă: de unde vine omul? Unde se duce omul? Așa moare omul, cu viața grăbindu-se pe lângă el? Este aceasta perioada care marchează sfârșitul vieții omului? Care este, până la urmă, sensul vieții? Cât valorează viața, până la urmă? E vorba de faimă și avere? E vorba despre a-ți întemeia o familie?… Indiferent dacă cineva s-a gândit la aceste întrebări anume, indiferent de cât de profund se teme cineva de moarte, în străfundurile inimii fiecărei persoane există mereu dorința de a cerceta tainele, o senzație de neînțelegere a vieții și, amestecat cu toate acestea, un sentimentalism legat de lume, o reticență de a pleca. Poate că nimeni nu poate formula clar de ce se teme omul, ceea ce caută omul, de ce este sentimental și ce este reticent să lase în urmă…

Pentru că se tem de moarte, oamenii au foarte multe griji; pentru că se tem de moarte, oamenii au atâtea la care nu pot renunța. Când sunt aproape de moarte, unii oameni se agită într-o privință sau alta; își fac griji în privința copiilor lor, a celor dragi, a averii, ca și cum, îngrijorându-se, pot șterge suferința și groaza pe care le aduce moartea, ca și cum menținând un fel de apropiere cu cei vii, pot scăpa de neputința și singurătatea care însoțesc moartea. În străfundurile inimii omenești zace o frică nedeslușită, o frică de a fi despărțit de cei dragi, de a nu-ți mai arunca vreodată ochii asupra cerului albastru, de a nu mai privi vreodată spre lumea materială. Un suflet singuratic, obișnuit cu compania celor dragi, este reticent să slăbească strânsoarea și să plece singur către o lume care e necunoscută, nefamiliară.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 130)

O viață petrecută în căutarea faimei și a averii lasă o persoană neputincioasă în fața morții

Datorită suveranității și predestinării Creatorului, un suflet singuratic care a pornit fără nimic al său obține părinți și o familie, șansa de a deveni un membru al rasei umane, șansa de a experimenta viața omenească și de a vedea lumea. Acest suflet mai obține și șansa de a experimenta suveranitatea Creatorului, de a cunoaște minunăția creației Creatorului și, mai mult decât atât, de a cunoaște autoritatea Creatorului și a i se supune acesteia. Totuși, majoritatea oamenilor nu profită de această oportunitate rară și trecătoare. O persoană își irosește energia de o viață luptând împotriva destinului, își pierde tot timpul agitându-se în încercarea de a-și hrăni familia și oscilând între avere și statut. Lucrurile pe care le prețuiesc oamenii sunt familia, banii și faima și ei le consideră pe acestea cele mai valoroase lucruri în viață. Toți oamenii se plâng de soarta lor, totuși încearcă să trimită într-un ungher al minții chestiunile pe care este cel mai imperativ să le cerceteze și să le înțeleagă: de ce trăiește omul, cum ar trebui să trăiască omul și care sunt valoarea și sensul vieții. Cu toate acestea, își petrec întreaga viață, oricât de mult ar dura, doar aleargând în căutarea faimei și a averii, până când tinerețea lor s-a dus și ei au devenit cărunți și plini de riduri. Trăiesc astfel până când văd că faima și averea nu pot opri alunecarea spre senilitate, că banii nu pot umple golul inimii, că nimeni nu este exceptat de la legile nașterii, îmbătrânirii, bolii și morții, că nimeni nu poate scăpa de ce i-a pregătit soarta. Numai atunci când sunt siliți să se confrunte cu ultimul moment critic al vieții înțeleg cu adevărat că, indiferent dacă o persoană are bogății imense și proprietăți extinse, indiferent dacă e privilegiat și de rang înalt, omul tot nu poate scăpa de moarte și trebuie să se întoarcă la poziția sa originară: un suflet solitar, fără nimic al său. Când oamenii au părinți, cred că părinții lor sunt totul; când oamenii au proprietăți, consideră că banii sunt temeiul lor, că sunt resursele cu care trăiesc; când oamenii au statut, ei se agață strâns de el și și-ar risca viețile de dragul lui. Numai atunci când oamenii sunt aproape să renunțe la această lume își dau seama că lucrurile pe care și-au irosit viața urmărindu-le nu sunt nimic altceva decât nori trecători, nimic de care se pot ține, nimic ce pot lua cu ei, nimic ce îi poate scuti de moarte, nimic care să poată oferi companie sau consolare unui suflet singuratic în călătoria de întoarcere; mai puțin decât orice, nimic din aceste lucruri nu poate mântui o persoană și nu-i poate permite să transcendă moartea. Faima și averea pe care le obține cineva în lumea materială îi oferă acestei persoane satisfacție temporară, plăcere trecătoare, o senzație falsă de lejeritate; în acest timp, o fac să-și rătăcească drumul. Și astfel, oamenii, în timp ce se zvârcolesc în imensa mare a omenirii, tânjind după pace, confort și liniște sufletească, sunt înghițiți val după val. Când oamenii încă mai trebuie să înțeleagă întrebările pe care este cel mai important să le înțeleagă – de unde vin, de ce trăiesc, unde se duc și așa mai departe – ei sunt seduși de faimă și avere, îndrumați greșit, controlați de ele, pierduți în mod irevocabil. Timpul zboară; anii trec cât ai clipi din ochi și, înainte de a-și da seama, omul trebuie să-și ia adio de la cei mai buni ani ai vieții sale. Când i se apropie despărțirea de lume, acesta ajunge la înțelegerea treptată a faptului că totul pe lume se îndepărtează, că nu se mai poate agăța de bunurile care i-au aparținut la început; apoi simte cu adevărat că este ca un bebeluș plângăcios care abia a apărut pe lume, și căruia încă nu-i aparține nimic. În acest moment, acesta este silit să cugete la ceea ce a făcut în viață, cât valorează existența, ce înseamnă, de ce a venit pe lume. Și acesta este momentul în care își dorește din ce în ce mai mult să știe dacă există cu adevărat o viață viitoare, dacă raiul există cu adevărat, dacă există cu adevărat pedeapsă… Cu cât o persoană se apropie de moarte, cu atât vrea mai mult să înțeleagă despre ce este vorba cu adevărat în viață; cu cât o persoană se apropie de moarte, cu atât inima îi pare mai goală; cu cât o persoană se apropie de moarte, cu atât mai neputincioasă se simte; și așa, frica de moarte a cuiva crește pe zi ce trece. Sunt două motive pentru care asemenea sentimente se manifestă în oameni pe măsură ce se apropie de moarte: în primul rând, sunt pe cale să-și piardă faima și averea de care au depins viețile lor, pe cale să lase în urmă tot ceea ce este vizibil în lume; și, în al doilea rând, sunt pe cale să se confrunte, de unii singuri, cu o lume nefamiliară, un tărâm misterios, necunoscut, unde se tem să pună piciorul, unde nu îi au pe cei dragi și nu au mijloace de sprijin. Din aceste două motive, oricine se confruntă cu moartea se simte tulburat, experimentează panica și o senzație de neputință așa cum nu au mai cunoscut vreodată. Numai atunci când o persoană chiar a ajuns în acest punct își dă seama că, atunci când pune piciorul pe acest pământ, primul lucru pe care trebuie să-l înțeleagă este de unde vin ființele umane, de ce trăiesc oamenii, cine dictează soarta omenirii, cine asigură existența umană și cine are suveranitatea asupra ei. Aceste cunoștințe reprezintă adevăratele mijloace de trai, baza esențială pentru supraviețuirea omenească, nu să înveți cum să-ți întreții familia sau cum să obții faimă și avere, nu să înveți cum să ieși în evidență din mulțime, nici cum să trăiești o viață mai prosperă, cu atât mai puțin să înveți cum să excelezi și cum să concurezi cu succes cu alții. Cu toate că diferitele abilități de supraviețuire pe care oamenii își petrec viețile stăpânindu-le pot oferi o abundență de conforturi materiale, ele nu aduc niciodată adevărata pace și consolare inimii unei persoane, ci îi fac constant pe oameni să-și piardă direcția, să aibă dificultăți în a se controla și să rateze fiecare oportunitate de a învăța sensul vieții; aceste abilități de supraviețuire creează un curent subteran de neliniște privind înfruntarea corespunzătoare a morții. Viețile oamenilor sunt ruinate în felul acesta. Creatorul îi tratează pe toți corect, dându-le tuturor o viață întreagă de oportunități să Îi experimenteze și să Îi cunoască suveranitatea, totuși doar atunci când se apropie moartea, când fantoma sa se ivește, acesta începe să vadă lumina – și atunci este prea târziu.

Oamenii își petrec viețile alergând după bani și faimă; se agață de aceste paie, gândindu-se că sunt singurele lor mijloace de sprijin, ca și cum dacă le au ar putea continua să trăiască, scutiți de moarte. Dar numai atunci când urmează să moară își dau seama cât de îndepărtate sunt lucrurile acestea de ei, cât de slabi sunt în fața morții, cât de ușor se fărâmă, cât de singuri și de neajutorați sunt, neavând unde să se întoarcă. Își dau seama că viața nu poate fi cumpărată cu bani sau cu faimă, că indiferent cât de bogată poate fi o persoană, indiferent cât de înaltă este poziția sa, toți oamenii sunt la fel de săraci și insignifianți în fața morții. Își dau seama că banii nu pot cumpăra viața, că faima nu poate șterge moartea, că nici banii și nici faima nu pot prelungi viața cuiva nici măcar cu un singur minut, cu o singură secundă. Cu cât oamenii se simt mai mult așa, cu atât tânjesc mai tare să continue să trăiască; cu cât oamenii se simt mai mult așa, cu atât sunt mai îngroziți de apropierea morții. Numai în acest moment își dau seama cu adevărat că viețile nu le aparțin, că nu sunt ale lor, să le poată controla, și că nimeni nu are nimic de spus în privința vieții sau a morții cuiva – toate acestea sunt dincolo de controlul lor.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 131)

Vino sub stăpânirea Creatorului și înfruntă moartea cu calm

În momentul în care se naște o persoană, un suflet singuratic își începe experiența vieții pe pământ, experiența autorității Creatorului, pe care Creatorul a aranjat-o pentru el. Inutil de precizat, pentru persoană – pentru suflet – aceasta este o oportunitate excelentă de a câștiga cunoașterea suveranității Creatorului, de a ajunge să-I cunoască autoritatea și de a o experimenta personal. Oamenii își trăiesc viețile în cadrul legilor destinului proiectate pentru ei de către Creator, și, pentru orice ființă rațională cu conștiință, să accepte, de-a lungul deceniilor din propria viață, suveranitatea Creatorului și să ajungă să-I cunoască autoritatea nu sunt lucruri dificil de făcut. Așadar, ar trebui să fie foarte ușor pentru fiecare persoană să recunoască, prin propriile sale experiențe de viață de-a lungul câtorva decenii, că toate destinele omenești sunt predestinate, și ar trebui să fie ușor să înțeleagă sau să sintetizeze ce înseamnă să trăiești. Când o persoană adoptă aceste lecții de viață, aceasta va ajunge treptat să înțeleagă de unde vine viața, să priceapă de ce are nevoie inima cu adevărat, ce o va duce pe cărarea adevărată a vieții și care s-ar cuveni să fie misiunea și țelurile unei vieți omenești. Va recunoaște treptat faptul că, dacă cineva nu-L venerează pe Creator, dacă nu vine sub stăpânirea Lui, atunci, când va veni clipa să confrunte moartea – când sufletul unui om este pe cale să apară încă o dată înaintea Creatorului – inima sa se va umple de groază nemărginită și neliniște. Dacă o persoană a existat pe lume câteva decenii și totuși nu a ajuns să știe de unde vine viața omenească, nici nu a recunoscut încă în palma cui stă soarta omenească, atunci nu este de mirare că acea persoană nu va fi în stare să înfrunte moartea cu calm. O persoană care a câștigat cunoașterea suveranității Creatorului în deceniile de experiență de viață umană este o persoană cu o apreciere corectă a sensului și valorii vieții. O astfel de persoană are o cunoaștere profundă a scopului vieții, cu experiență reală și înțelegere a suveranității Creatorului și, mai mult decât atât, este capabilă să se supună autorității Creatorului. O asemenea persoană înțelege sensul creației omenirii de către Dumnezeu, înțelege că omul ar trebui să-L venereze pe Creator, că tot ceea ce deține fiecare om provine de la Creator și se va întoarce la El într-o zi nu prea îndepărtată din viitor. Acest tip de persoană înțelege că Creatorul aranjează nașterea omului și are suveranitate asupra morții omului, și că atât viața, cât și moartea, sunt predestinate de autoritatea Creatorului. Așadar, când cineva înțelege cu adevărat aceste lucruri, acesta va fi în mod natural în stare să înfrunte moartea cu calm, să lase la o parte toate posesiunile lumești cu calm, să accepte și să se supună bucuros la tot ceea ce urmează și să întâmpine ultimul moment critic al vieții pregătit de către Creator, în loc să se teamă orbește de el și să se lupte împotriva lui. Dacă o persoană privește viața ca pe o oportunitate de a experimenta suveranitatea Creatorului și de a ajunge să-I cunoască autoritatea, dacă o persoană își vede viața ca pe o șansă rară de a-și face datoria ca ființă omenească creată și de a-și îndeplini misiunea, atunci acea persoană va avea cu siguranță perspectiva corectă asupra vieții, va avea sigur o viață binecuvântată și călăuzită de către Creator, va păși sigur în lumina Creatorului, va cunoaște sigur suveranitatea Creatorului, va veni sigur sub stăpânirea Lui, va deveni sigur martor al faptelor Lui miraculoase și al autorității Sale. Nu mai trebuie menționat că o asemenea persoană va fi, cu siguranță, iubită și acceptată de către Creator, și numai o asemenea persoană poate să mențină o atitudine calmă în privința morții și să întâmpine cu bucurie momentul critic final al vieții. O persoană care a avut în mod evident genul acesta de atitudine față de moarte a fost Iov. Iov a fost în postura de a accepta cu bucurie momentul critic final al vieții și și-a adus călătoria de o viață la un final lin și și-a încheiat misiunea în viață și s-a întors alături de Creator.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 132)

Căutările și câștigurile din viața lui Iov îi permit acestuia să înfrunte moartea cu calm

În Scripturi scrie despre Iov: „Iov a murit înaintat în vârstă și sătul de zile” (Iov 42:17). Aceasta înseamnă că, atunci când a murit, Iov nu a avut regrete și nu a simțit durere, ci s-a despărțit în mod natural de această lume. Așa cum știe toată lumea, Iov a fost un om care se temea de Dumnezeu și se ferea de rău pe când trăia. Faptele lui au fost lăudate de Dumnezeu și amintite de alții și se poate spune că viața lui a avut valoare și semnificație care le depășeau pe ale tuturor celorlalți. Iov s-a bucurat de binecuvântările lui Dumnezeu și a fost numit drept de El pe pământ și a fost, de asemenea, pus la încercare de către Dumnezeu și testat de către Satana. A depus mărturie pentru Dumnezeu și a meritat ca El să-l numească un om drept. În deceniile după ce a fost pus la încercare de Dumnezeu, el a trăit o viață care a fost chiar mai valoroasă, mai semnificativă, mai stabilă și mai liniștită decât înainte. Datorită faptelor lui drepte, Dumnezeu l-a pus la încercare și tot datorită faptelor lui drepte, Dumnezeu a apărut în fața lui și i-a vorbit direct. Așadar, în anii ce-au urmat încercării lui, Iov a înțeles și a apreciat valoarea vieții într-un mod mai concret, a atins o înțelegere mai profundă a suveranității Creatorului și a obținut o cunoaștere mai precisă și mai limpede a felului în care Creatorul Își oferă și retrage binecuvântările. Cartea lui Iov consemnează că Iahve Dumnezeu i-a acordat lui Iov binecuvântări încă și mai mari decât o făcuse înainte, punându-l pe Iov într-o poziție și mai bună de a cunoaște suveranitatea Creatorului și de a înfrunta moartea cu calm. Așa că Iov, atunci când a îmbătrânit și s-a confruntat cu moartea, cu siguranță nu a fost îngrijorat în privința proprietăților sale. Nu avea griji, nimic de regretat și bineînțeles că nu se temea de moarte, căci și-a petrecut toată viața mergând pe calea temerii de Dumnezeu și a feritului de rău. Nu avea niciun motiv să-și facă griji cu privire la propriul sfârșit. Câți oameni de astăzi ar putea acționa la fel cum a acționat Iov atunci când s-a confruntat cu propria moarte? De ce nu este nimeni capabil să mențină o purtare atât de simplă la exterior? Există un singur motiv: Iov și-a trăit viața în căutarea subiectivă a credinței, a recunoașterii și a supunerii față de suveranitatea lui Dumnezeu, și cu această credință, recunoaștere și supunere a trecut prin momentele critice ale vieții, și-a trăit ultimii ani și a întâmpinat momentul critic final al vieții sale. Indiferent ce a trăit Iov, căutările și țelurile lui în viață au fost fericite, nu dureroase. El nu era fericit doar datorită binecuvântărilor și a laudei oferite lui de către Creator, ci, mai important, datorită căutărilor și țelurilor lui în viață, datorită cunoașterii tot mai mari și adevăratei înțelegeri a suveranității Creatorului pe care a atins-o temându-se de Dumnezeu și ferindu-se de rău, și, mai mult, datorită experienței personale, ca supus al suveranității Creatorului, al faptelor minunate ale lui Dumnezeu și al experiențelor și amintirilor dificile, dar de neuitat, ale coexistenței, cunoștinței și înțelegerii reciproce dintre om și Dumnezeu. Iov a fost fericit datorită alinării și bucuriei provenite din cunoașterea voii Creatorului și datorită venerației care a crescut după ce a văzut că El este măreț, minunat, demn de iubire și credincios. Iov a fost capabil să înfrunte moartea fără nicio suferință pentru că știa că, prin moarte, avea să se întoarcă lângă Creator. Căutările și realizările lui în viață au fost cele care i-au permis să înfrunte moartea cu calm, să accepte calm perspectiva că viața îi va fi luată înapoi de către Creator și, mai mult, să stea drept, neîntinat și fără nicio grijă înaintea Creatorului. Pot oamenii zilelor noastre obține genul de fericire pe care a avut-o Iov? Aveți condițiile necesare să faceți acest lucru? De vreme ce oamenii zilelor noastre au aceste condiții, de ce sunt incapabili să trăiască fericiți, așa cum a făcut-o Iov? De ce sunt incapabili să scape de suferința fricii de moarte? Când se confruntă cu moartea, unii oameni urinează incontrolabil; alții tremură, leșină, vorbesc urât și despre Ceruri și despre om; unii chiar se vaită și plâng. Acestea nu sunt sub nicio formă reacții naturale care apar deodată atunci când se apropie moartea. Oamenii se poartă în felurile acestea stânjenitoare în primul rând din cauza faptului că, adânc în inimile lor, se tem de moarte; din cauza faptului că nu au o cunoaștere limpede și o apreciere a suveranității lui Dumnezeu și a aranjamentelor Lui, cu atât mai puțin pentru că nu se supun cu adevărat acestora. Oamenii reacționează în acest fel pentru că nu vor decât să aranjeze și să guverneze singuri totul, să-și controleze propriile destine, propriile vieți și moartea. Nu este de mirare, așadar, că oamenii nu sunt niciodată în stare să scape de frica de moarte.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 133)

Doar acceptând suveranitatea Creatorului se poate întoarce cineva alături de El

Când cineva nu are o cunoaștere limpede și experiența suveranității lui Dumnezeu și a aranjamentelor Lui, cunoașterea acestei persoane despre soartă și moarte va fi în mod necesar incoerentă. Oamenii nu pot vedea clar că totul stă în palma lui Dumnezeu, nu își dau seama că totul se supune controlului și suveranității lui Dumnezeu, nu recunosc că omul nu poate înlătura sau scăpa de o asemenea suveranitate. Din acest motiv, când le vine vremea să confrunte moartea, nu există sfârșit pentru ultimele lor cuvinte, griji și regrete. Sunt trași în jos de atât de mult bagaj, de atâta reticență, de atâta confuzie. Asta îi face să se teamă de moarte. Pentru orice persoană născută pe această lume, nașterea este necesară și moartea inevitabilă; nimeni nu se poate înălța peste acest curs al lucrurilor. Dacă cineva își dorește să se despartă de această lume fără durere, dacă își dorește să fie în stare să înfrunte momentul critic final al vieții fără reticență sau îngrijorare, singura modalitate este să plece fără regrete. Și singura modalitate de a pleca fără regrete este să cunoască suveranitatea Creatorului, să Îi cunoască autoritatea și să li se supună. Numai așa se poate ține cineva la distanță de vrajba omenească, de rău, de robia Satanei și numai așa poate cineva să trăiască o viață ca a lui Iov, călăuzită și binecuvântată de către Creator, o viață liberă și eliberată, o viață cu valoare și sens, o viață care este sinceră și deschisă. Numai așa se poate cineva supune, ca Iov, încercărilor și lipsei de către Creator, orchestrărilor și aranjamentelor Creatorului. Numai așa poate cineva să-L venereze pe Creator toată viața sa și să câștige lauda Lui, așa cum a făcut Iov, și să-I audă vocea, să-L vadă apărând. Numai așa poate cineva să trăiască și să moară fericit, ca Iov, fără durere, fără griji, fără regrete. Numai așa poate cineva să trăiască în lumină, ca Iov, și să treacă de fiecare dintre momentele critice ale vieții în lumină, să-și termine lin călătoria în lumină, să-și încheie cu succes misiunea – să experimenteze, să învețe și ajungă să cunoască suveranitatea Creatorului în calitate de ființă creată – și să se stingă în lumină și să stea pe vecie alături de Creator, ca ființă umană creată, lăudată de El.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 134)

Nu rata oportunitatea de a cunoaște suveranitatea Creatorului

Cele câteva decenii care alcătuiesc o viață omenească nu sunt nici lungi, nici scurte. Cei douăzeci și ceva de ani dintre naștere și maturizare trec cât ai clipi din ochi și, cu toate că la acest moment al vieții o persoană este considerată adultă, oamenii din această categorie de vârstă nu știu aproape nimic despre viața omenească și despre soarta omenească. Pe măsură ce capătă mai multă experiență, ei pășesc treptat spre vârsta mijlocie. Oamenii de treizeci și patruzeci de ani capătă o experiență incipientă a vieții și a sorții, dar ideile lor cu privire la aceste lucruri sunt încă foarte vagi. Abia la patruzeci de ani încep unii oameni să înțeleagă omenirea și universul pe care le-a creat Dumnezeu și să priceapă la ce se referă viața omenească, la ce se referă soarta omenească. Unii oameni, cu toate că Îl urmează de multă vreme pe Dumnezeu și sunt acum de vârstă mijlocie, încă nu pot să aibă o cunoaștere și o definiție exactă a suveranității lui Dumnezeu, cu atât mai puțin adevărata supunere. Unor oameni nu le pasă de nimic altceva în afară de a căuta să primească binecuvântări, și, cu toate că au trăit mulți ani, nu știu sau nu înțeleg nici în cea mai mică măsură realitatea suveranității Creatorului asupra destinului omenesc, așa că nu au făcut nici cel mai mic pas în lecția practică a supunerii față de orchestrările și aranjamentele lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt complet nesăbuiți, iar viețile lor sunt trăite în zadar.

Dacă perioadele vieții omenești sunt împărțite în funcție de gradul de experiență de viață a oamenilor și a cunoașterii sorții omenești de către aceștia, acestea se pot divide aproximativ în trei faze. Prima fază este tinerețea, adică anii dintre naștere și vârsta mijlocie sau de la naștere la vârsta de treizeci de ani. Cea de-a doua fază este maturarea, de la vârsta mijlocie la bătrânețe sau de la treizeci la șaizeci de ani. Și cea de-a treia fază este perioada de maturitate a cuiva, care durează de la bătrânețe, începând cu șaizeci de ani, până când persoana părăsește lumea. Cu alte cuvinte, de la naștere și până la vârsta mijlocie, cunoașterea majorității oamenilor despre soartă și viață se limitează la a imita ideile altora și nu are aproape deloc esență reală, practică. În această perioadă, perspectiva cuiva asupra vieții și felul în care acea persoană își croiește drumul în lume sunt destul de superficiale și naive. Aceasta este perioada tinereții cuiva. Numai după ce a gustat toate bucuriile și durerile vieții obține cineva o înțelegere reală a sorții și ajunge treptat – subconștient, în adâncul inimii – să aprecieze ireversibilitatea sorții și să înțeleagă încet că suveranitatea Creatorului asupra destinului uman există cu adevărat. Aceasta este perioada de maturizare a cuiva. O persoană intră în perioada sa de maturitate când a încetat să se mai lupte împotriva sorții și când nu mai este dispusă să fie atrasă în dezbinări, ci își cunoaște locul, se supune voii Cerului, își sintetizează propriile realizări și erori în viață și așteaptă judecata Creatorului asupra vieții sale. Luând în considerare diferitele tipuri de experiențe și achiziții pe care oamenii le obțin în timpul acestor trei perioade, în condiții normale, marja de oportunitate a cuiva de a cunoaște suveranitatea Creatorului nu este foarte mare. Dacă o persoană trăiește până la șaizeci de ani, aceasta nu are decât aproximativ treizeci de ani să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu; dacă cineva își dorește o perioadă mai lungă de timp, acest lucru nu este posibil decât dacă viața sa durează suficient de mult, dacă este în stare să trăiască un secol. Așadar, conform legilor normale ale existenței omenești, spun că deși este un proces foarte lung de când cineva se întâlnește pentru prima dată cu subiectul cunoașterii suveranității Creatorului și până în momentul în care este capabil să recunoască realitatea acelei suveranități și de acolo până în punctul la care este capabil să i se supună, dacă cineva chiar socotește anii, nu sunt mai mult de treizeci sau patruzeci în timpul cărora o persoană are șansa de a obține aceste răsplăți. Și, adesea, oamenii se lasă ademeniți de dorințele și ambițiile lor de a primi binecuvântări, astfel că nu mai pot discerne unde se găsește esența vieții omenești și nu înțeleg importanța cunoașterii suveranității Creatorului. Astfel de oameni nu prețuiesc această oportunitate valoroasă de a intra în lumea omenească pentru a experimenta viața omenească și suveranitatea Creatorului, și nu înțeleg cât de prețios este pentru o ființă creată să primească îndrumarea personală a Creatorului. Așadar, spun că acei oameni care doresc ca lucrarea lui Dumnezeu să se termine repede, care doresc ca Dumnezeu să aranjeze sfârșitul omului cât mai curând cu putință, ca ei să poată imediat să-I privească adevărata persoană și să dobândească binecuvântări cât mai curând posibil sunt vinovați de cea mai rea formă de nesupunere și sunt extrem de nesăbuiți. Între timp, cei înțelepți din rândul oamenilor, cei înzestrați cu cea mai mare acuitate mentală sunt aceia care doresc, în timpul lor limitat, să pună mâna pe această oportunitate unică de a cunoaște suveranitatea Creatorului. Aceste două dorințe diferite expun două perspective și căutări extrem de diferite: cei care caută binecuvântări sunt egoiști și josnici și nu acordă niciun fel de considerație voii lui Dumnezeu, nu caută niciodată să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu, nu doresc niciodată să i se supună, ci doresc pur și simplu să trăiască așa cum au chef. Ei sunt degenerați lipsiți de griji, și această categorie de oameni vor fi distruși. Cei care caută să-L cunoască pe Dumnezeu sunt în stare să-și lase deoparte dorințele, sunt dispuși să se supună suveranității și rânduirii lui Dumnezeu și încearcă să fie genul de oameni care se supun autorității lui Dumnezeu și care-I îndeplinesc dorința. Asemenea oameni trăiesc în lumină și în mijlocul binecuvântărilor lui Dumnezeu și vor fi cu siguranță lăudați de către Dumnezeu. Orice ar fi, opțiunea omenească este inutilă, iar oamenii nu au nimic de spus în privința duratei lucrării lui Dumnezeu. Este mai bine ca oamenii să se lase la mila orchestrărilor lui Dumnezeu și să se supună suveranității Lui. Dacă nu te lași la mila orchestrărilor Lui, ce poți să faci? Va suferi Dumnezeu, ca urmare, vreo pierdere? Dacă nu te lași la mila orchestrărilor Lui, ci încerci să preiei controlul, atunci faci o alegere prostească și, în cele din urmă, vei fi singurul care va suferi o pierdere. Numai dacă oamenii colaborează cu Dumnezeu cât mai curând posibil, numai dacă se grăbesc să-I accepte orchestrările, să-I cunoască autoritatea și să înțeleagă tot ceea ce a făcut El pentru ei vor avea speranță. Doar în acest fel viețile lor nu vor fi trăite în zadar și vor obține mântuirea.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 135)

Nimeni nu poate schimba faptul că Dumnezeu deține suveranitatea asupra destinului omenesc

Sub autoritatea lui Dumnezeu, fiecare persoană acceptă pasiv sau activ suveranitatea și aranjamentele Lui, și indiferent cât de mult se luptă o persoană în cursul vieții sale, pe oricâte cărări strâmbe umblă, în final se va întoarce la orbita destinului pe care i-a trasat-o Creatorul. Acesta este caracterul de neîntrecut al autorității Creatorului și felul în care autoritatea Lui controlează și guvernează universul. Acest caracter de neîntrecut, această formă de control și stăpânire sunt cele responsabile de legile care dictează viețile tuturor lucrurilor, care le permit oamenilor să se reîncarneze iar și iar fără nicio interferență, care fac lumea să se învârtească în mod regulat și să meargă mai departe, zi după zi, an după an. Ați fost martori la toate aceste fapte și le înțelegeți, fie superficial sau profund, iar profunzimea înțelegerii voastre depinde de experiența voastră și de cunoașterea adevărului și de cunoașterea voastră despre Dumnezeu. Cât de bine cunoști realitatea adevărului, cât de mult ai experimentat cuvintele lui Dumnezeu, cât de bine cunoști esența și firea lui Dumnezeu – acest lucru reprezintă profunzimea înțelegerii tale asupra suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu. Depinde existența suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu de supunerea ființelor omenești față de ele? Este faptul că Dumnezeu deține această autoritate determinat de supunerea omenirii față de ea? Autoritatea lui Dumnezeu există indiferent de circumstanțe. În toate situațiile, Dumnezeu dictează și aranjează fiecare destin omenesc și toate lucrurile în concordanță cu gândurile și dorințele Lui. Acest lucru nu se va schimba ca urmare a schimbării oamenilor; este independent de voința omului, nu poate fi modificat de nicio schimbare în timp, spațiu și geografie, pentru că autoritatea lui Dumnezeu este însăși esența Lui. Dacă omul este capabil să cunoască și să accepte suveranitatea lui Dumnezeu și dacă omul este capabil să i se supună – niciuna dintre aceste considerații nu schimbă cu nimic realitatea suveranității lui Dumnezeu asupra destinului omenesc. Adică, indiferent ce atitudine adoptă omul față de suveranitatea lui Dumnezeu, aceasta pur și simplu nu poate schimba faptul că Dumnezeu deține suveranitatea asupra destinului omenesc și asupra tuturor lucrurilor. Chiar dacă nu te supui autorității lui Dumnezeu, El tot îți stăpânește soarta; chiar dacă nu Îi poți cunoaște suveranitatea, autoritatea Lui tot există. Autoritatea lui Dumnezeu și realitatea suveranității lui Dumnezeu asupra destinului omenesc sunt independente de voința omenească, nu se schimbă potrivit preferințelor și alegerilor omului. Autoritatea lui Dumnezeu este pretutindeni, în orice oră, în orice clipă. Cerul și pământul vor dispărea, însă autoritatea Lui nu va dispărea vreodată, pentru că El este Dumnezeu Însuși, El are autoritate unică și autoritatea Lui nu este restricționată sau limitată de oameni, evenimente sau lucruri, de spațiu sau de geografie. Dumnezeu Își exercită autoritatea tot timpul, Își arată puterea, Își continuă lucrarea de gestionare ca întotdeauna; în toată vremea stăpânește toate lucrurile, asigură toate lucrurile, orchestrează toate lucrurile – așa cum a făcut dintotdeauna. Nimeni nu poate schimba acest lucru. Este un fapt incontestabil; a fost adevărul invariabil din timpuri imemoriale!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 136)

Practica și atitudinea corespunzătoare pentru cel care dorește să se supună autorității lui Dumnezeu

Cu ce atitudine ar trebui să cunoască și să privească omul acum autoritatea lui Dumnezeu și realitatea suveranității lui Dumnezeu asupra destinului omenesc? Aceasta este o problemă reală care stă în fața fiecărei persoane. Atunci când te confrunți cu problemele vieții reale, cum ar trebui să știi și să înțelegi autoritatea lui Dumnezeu și suveranitatea Lui? Când te confrunți cu aceste probleme și nu știi cum să le înțelegi, să le tratezi și să le experimentezi, ce atitudine ar trebui să adopți ca să-ți dovedești intenția de a te supune, dorința de a te supune și realitatea supunerii tale față de suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu? Mai întâi, trebuie să înveți să aștepți; apoi trebuie să înveți să cauți; apoi trebuie să înveți să te supui. „Așteptarea” înseamnă așteptarea timpului lui Dumnezeu, așteptarea oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care El le-a aranjat pentru tine, așteptarea ca voia Lui să ți se dezvăluie treptat. „Căutarea” înseamnă observarea și înțelegerea intențiilor atente ale lui Dumnezeu pentru tine prin intermediul oamenilor, evenimentelor și al lucrurilor pe care El le-a proiectat, înțelegerea adevărului prin ele, înțelegerea a ceea ce trebuie să realizeze oamenii și a căilor pe care trebuie să le respecte, înțelegerea a ceea ce intenționează Dumnezeu să realizeze în oameni și a săvârșirilor pe care El intenționează să le atingă în ei. „Supunerea,” desigur, se referă la acceptarea oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care Dumnezeu le-a orchestrat, acceptarea suveranității Lui și, prin aceasta, ajungerea la cunoașterea felului în care Creatorul dictează soarta omului, cum îi dă omului viața Lui, cum lucrează adevărul în om. Toate lucrurile de sub aranjamentele și suveranitatea lui Dumnezeu se supun legilor naturale și, dacă te hotărăști să-L lași pe Dumnezeu să aranjeze și să dicteze totul pentru tine, ar trebui să înveți să aștepți, ar trebui să înveți să cauți și ar trebui să înveți să te supui. Aceasta este atitudinea pe care trebuie să o adopte fiecare persoană care dorește să se supună autorității lui Dumnezeu, calitatea de bază pe care trebuie să o aibă fiecare persoană care dorește să accepte suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu. Pentru a avea o asemenea atitudine, pentru a avea o asemenea calitate, trebuie să muncești mai din greu. Aceasta e singura cale prin care poți pătrunde în adevărata realitate.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 137)

Acceptarea lui Dumnezeu ca unicul tău Stăpân este primul pas în obținerea mântuirii

Adevărurile cu privire la autoritatea lui Dumnezeu sunt adevăruri pe care fiecare persoană trebuie să le privească cu seriozitate, trebuie să le experimenteze și le înțeleagă cu inima sa; pentru că aceste adevăruri afectează viața fiecărei persoane, trecutul, prezentul și viitorul fiecărei persoane, momentele cruciale prin care trebuie să treacă fiecare persoană în timpul vieții, cunoașterea omului despre suveranitatea lui Dumnezeu și atitudinea cu care ar trebui să facă față autorității lui Dumnezeu și, în mod natural, destinația finală a fiecărei persoanei. Așadar, este nevoie de energia unei întregi vieți să le cunoști și să le înțelegi. Când te uiți direct la autoritatea lui Dumnezeu, când Îi accepți suveranitatea, vei ajunge treptat să realizezi și să înțelegi adevărul existenței autorității lui Dumnezeu. Dar dacă nu recunoști niciodată autoritatea lui Dumnezeu și nu Îi accepți niciodată suveranitatea, atunci indiferent câți ani trăiești, nu vei obține nici cea mai măruntă cunoaștere a suveranității lui Dumnezeu. Dacă nu cunoști și nu înțelegi cu adevărat autoritatea lui Dumnezeu, atunci, când ajungi la capătul drumul, chiar dacă ai crezut în Dumnezeu vreme de decenii, nu vei avea nimic în viața ta cu care să te mândrești și, firește, nu vei avea nici cea mai mică fărâmă de cunoașterea a suveranității lui Dumnezeu. Nu este acesta un lucru foarte trist? Așadar, indiferent cât de departe ai ajuns în viață, indiferent de vârsta pe care o ai acum, indiferent cât ai mai putea să ai din călătoria ta, mai întâi trebuie să recunoști autoritatea lui Dumnezeu și să o iei în serios și să accepți faptul că Dumnezeu este unicul tău Stăpân. Obținerea unei cunoașteri limpezi și corecte și înțelegerea acestor adevăruri cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu asupra destinului omenesc reprezintă o lecție obligatorie pentru oricine; este cheia spre cunoașterea vieții omenești și spre obținerea adevărului. Aceasta este viața cunoașterii de Dumnezeu, acesta e cursul său de bază de studiu pe care toți trebuie să-l confrunte zi de zi și de care nimeni nu poate scăpa. Dacă cineva își dorește să apuce pe scurtături pentru a atinge acest scop, atunci îți spun acum că este imposibil! Dacă vrei să scapi de suveranitatea lui Dumnezeu, acest lucru este și mai puțin posibil! Dumnezeu este singurul Domn al omului, Dumnezeu este singurul Stăpân al destinului omenesc, așa că este imposibil ca omul să-și dicteze propria soartă, imposibil să o depășească. Indiferent cât de grozave sunt abilitățile cuiva, acesta nu poate influența – cu atât mai puțin orchestra, aranja, controla sau schimba – destinele celorlalți. Numai Dumnezeu Însuși, unicul, dictează toate lucrurile pentru om. Pentru că numai Dumnezeu Însuși, unicul, posedă unica autoritate care deține suveranitatea asupra destinului omenesc, numai Creatorul este unicul Stăpân al omului. Autoritatea lui Dumnezeu deține suveranitatea nu doar asupra omenirii create, ci și asupra ființelor necreate pe care nu le poate vedea niciun om, deasupra stelelor, deasupra cosmosului. Acesta este un fapt incontestabil, un fapt care există cu adevărat, pe care nu îl poate schimba nicio persoană sau niciun lucru. Dacă încă ești nemulțumit de lucruri așa cum sunt, crezând că ai vreun talent sau vreo abilitate specială și gândind că tot mai poți, printr-un noroc, să-ți schimbi circumstanțele actuale sau să scapi de ele; dacă încerci să-ți schimbi propria soartă prin eforturi omenești, și astfel te distingi de semenii tăi și câștigi faimă și avere; atunci îți spun că îți îngreunezi situația, că nu faci decât să cauți belele, îți sapi singur groapa! Într-o zi, mai devreme sau mai târziu, vei descoperi că ai făcut alegerea greșită și că ți-ai irosit eforturile. Ambiția, dorința ta de a te lupta împotriva sorții și propria purtare obraznică te vor duce pe un drum fără întoarcere și vei plăti un preț amar pentru aceasta. Cu toate că în prezent nu vezi gravitatea consecințelor, pe măsură ce continui să experimentezi și apreciezi din ce în ce mai profund adevărul că Dumnezeu este Stăpânul destinului omenesc, vei ajunge încet să înțelegi despre ce vorbesc astăzi și adevăratele implicații a ceea ce spun. Dacă ai cu adevărat inimă și spirit și dacă ești o persoană care iubește adevărul depind de tipul de atitudine pe care o adopți față de suveranitatea lui Dumnezeu și față de adevăr. În mod natural, acest fapt stabilește dacă poți să cunoști și să înțelegi cu adevărat autoritatea lui Dumnezeu. Dacă nu ai perceput niciodată în viața ta suveranitatea lui Dumnezeu și aranjamentele Lui, cu atât mai puțin ai recunoscut și acceptat autoritatea lui Dumnezeu, atunci vei fi complet inutil, și, fără îndoială, vei fi ținta detestării și a respingerii lui Dumnezeu, din cauza cărării pe care ai apucat și a alegerilor pe care le-ai făcut. Dar aceia care, în lucrarea lui Dumnezeu, pot accepta încercarea Lui, pot accepta suveranitatea Lui, se pot supune autorității Lui și pot obține treptat experiența reală a cuvintelor Lui, vor fi obținut o cunoaștere reală a autorității lui Dumnezeu, o înțelegere reală a suveranității Lui; vor fi devenit cu adevărat supuși Creatorului. Numai asemenea oameni vor fi fost cu adevărat mântuiți. Pentru că ei au cunoscut suveranitatea lui Dumnezeu, pentru că au acceptat-o, aprecierea lor față de realitatea suveranității lui Dumnezeu asupra destinului omenesc, supunerea lor față de aceasta e reală și corectă. Când vor fi în fața morții, ei vor avea, ca Iov, o minte netemătoare de moarte și se vor supune orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu în toate, fără alegere individuală, fără dorință individuală. Numai o asemenea persoană va fi în stare să se întoarcă alături de Creator ca o adevărată ființă umană creată.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 138)

Porunca lui Iahve Dumnezeu pentru om

Geneza 2:15-17 Iar Iahve Dumnezeu l-a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului ca s-o lucreze și s-o păzească. Și Iahve Dumnezeu i-a poruncit omului, zicând: „Din fiecare pom al grădinii, poți mânca fără restricție, dar să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri”.

Înșelarea femeii de către șarpe

Geneza 3:1-5 Așadar, șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului, pe care le-a făcut Iahve Dumnezeu. Și el i-a zis femeii: „Da, a zis Dumnezeu: «Să nu mâncați din toți copacii din grădină»?” Iar femeia i-a spus șarpelui: „Putem mânca din rodul pomilor grădinii; însă din fructele copacului care este în mijlocul grădinii, Dumnezeu a spus: «Să nu mâncați din el, nici să nu-l atingeți, ca nu cumva să muriți»”. Iar șarpele i-a spus femeii: „Moartea voastră nu e o certitudine, pentru că Dumnezeu știe că, în ziua în care veți mânca din acesta, ochii voștri se vor deschide, iar voi veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”.

Aceste două pasaje sunt fragmente din cartea Geneza a Bibliei. Sunteți toți familiarizați cu aceste două pasaje? Ele relatează evenimente care s-au întâmplat la început, când omenirea a fost creată pentru prima dată; aceste evenimente au fost reale. Mai întâi, să ne uităm la ce fel de poruncă le-a dat Iahve Dumnezeu lui Adam și Evei; conținutul acestei porunci este foarte important pentru subiectul nostru de astăzi. „Și Iahve Dumnezeu i-a poruncit omului, zicând: «Din fiecare pom al grădinii, poți mânca fără restricție, dar să nu mănânci din pomul cunoașterii binelui și răului; deoarece în ziua în care vei mânca din acesta, cu siguranță vei muri».” Care este însemnătatea poruncii lui Dumnezeu pentru om din acest pasaj? În primul rând, Dumnezeu îi spune omului ce poate mânca, și anume, fructele multor tipuri de pomi. Nu există niciun pericol și nicio otravă; toate pot fi mâncate, și mâncate din belșug, după cum dorește omul, fără de griji sau îndoieli. Aceasta este o parte a poruncii lui Dumnezeu. Cealaltă parte este un avertisment. În acest avertisment, Dumnezeu îi spune omului că nu trebuie să mănânce fructul din pomul cunoașterii binelui și răului. Ce se va întâmpla dacă mănâncă din acest pom? Dumnezeu i-a spus omului: „Dacă mănânci din el, cu siguranță o să mori”. Nu sunt aceste cuvinte directe? Dacă Dumnezeu ți-ar spune ție asta, însă tu nu ai înțelege de ce, I-ai trata cuvintele ca pe o regulă sau ca pe un ordin de ascultat? Acestor cuvinte ar trebui să li se dea ascultare. Dar, fie că omul e capabil sau nu să asculte, cuvintele lui Dumnezeu sunt fără echivoc. Dumnezeu i-a spus omului foarte clar ce are voie să mănânce și ce nu are voie să mănânce și ce se va întâmpla dacă mănâncă ce nu are voie să mănânce. În aceste cuvinte succinte pe care le-a rostit Dumnezeu, poți vedea ceva din firea lui Dumnezeu? Sunt adevărate aceste cuvinte ale lui Dumnezeu? Există vreo înșelăciune? Există vreo falsitate? Există vreo intimidare? (Nu.) Dumnezeu i-a spus omului cu onestitate, cinstit și cu sinceritate ce are voie să mănânce și ce nu are voie să mănânce. Dumnezeu a vorbit clar și pe înțeles. Există vreun înțeles ascuns în aceste cuvinte? Nu sunt directe aceste cuvinte? E nevoie de supoziții? Nu e nevoie să o luați pe ghicite. Înțelesul lor este evident dintr-o privire. Când cineva le citește, se simte absolut lămurit despre înțelesul lor. Adică, ceea ce vrea să spună Dumnezeu și ceea ce vrea El să exprime vin din inima Lui. Lucrurile pe care El le exprimă sunt curate, directe și clare. Nu există motive ascunse, nici vreun înțeles ascuns. El îi vorbește direct omului, spunându-i ce are voie să mănânce și ce nu are voie să mănânce. Altfel spus, prin aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, omul poate vedea că inima lui Dumnezeu este transparentă și adevărată. Nu este nicio urmă de falsitate aici; nu e că îți spune că nu ai voie să mănânci ce este comestibil sau că îți spune: „Fă-o și vezi ce se întâmplă” cu lucruri pe care nu le poți mânca. Nu asta vrea să spună Dumnezeu. Orice crede Dumnezeu în inima Sa e ceea ce El spune. Dacă spun că Dumnezeu este sfânt pentru că El Se arată și Se dezvăluie în aceste cuvinte, în acest fel, ai putea simți că am făcut un munte dintr-un mușuroi sau că am dus lucrurile puțin prea departe. Dacă-i așa, nu-ți face griji; nu am terminat încă.

Haideți să vorbim acum despre „Înșelarea femeii de către șarpe”. Cine este șarpele? Satana. El joacă rolul contrastului în planul de gestionare (planul de mântuire) de șase mii de ani al lui Dumnezeu și este un rol pe care trebuie să-l menționăm atunci când avem părtășie despre sfințenia Sa. De ce spun acest lucru? Dacă nu cunoști răul și corupția Satanei, dacă nu cunoști natura lui, atunci nu ai nicio posibilitate să accepți sfințenia și nici nu poți să știi ce este cu adevărat sfințenia. În confuzie, oamenii cred că ceea ce face Satana este corect, pentru că ei trăiesc într-o astfel de fire coruptă. Fără niciun contrast, fără niciun termen de comparație, nu poți să știi ce este sfințenia. Acesta este motivul pentru care Satana trebuie menționat aici. O astfel de menționare nu înseamnă vorbe goale. Prin cuvintele și faptele Satanei, vom vedea cum acționează Satana, cum corupe Satana omenirea și care sunt natura și chipul Satanei. Deci, ce i-a spus femeia șarpelui? Femeia i-a povestit din nou șarpelui ce îi spusese Iahve Dumnezeu. Când a spus aceste cuvinte, a fost ea sigură că era adevărat ceea ce-i spusese Dumnezeu? Ea n-a putut fi sigură. Ca o persoană care era nou creată, ea nu avea nicio capacitate de a distinge binele de rău și nici nu avea nicio cunoaștere despre nimic din jurul ei. Judecând după cuvintele pe care le-a spus șarpelui, ea nu era sigură în inima ei că erau corecte cuvintele lui Dumnezeu; aceasta a fost atitudinea ei. Așadar, atunci când șarpele a văzut că femeia a avut o atitudine nesiguranță față de cuvintele lui Dumnezeu, a spus: „Moartea voastră nu e o certitudine, pentru că Dumnezeu știe că, în ziua în care veți mânca din acesta, ochii voștri se vor deschide, iar voi veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. Există vreo problemă cu aceste cuvinte? Când citiți această propoziție, vă faceți o idee despre intențiile șarpelui? Care sunt acele intenții? A vrut s-o ispitească pe această femeie ca s-o împiedice să țină cont de cuvintele lui Dumnezeu. Însă el nu a spus aceste lucruri direct. Așadar, putem spune că este foarte viclean. Își exprimă intenția într-un mod viclean și evaziv, pentru a-și atinge obiectivul plănuit pe care îl ține ascuns în mintea lui, ascuns de om – astfel este viclenia șarpelui. Acesta a fost dintotdeauna modul Satanei de a vorbi și de a acționa. El spune „nu e o certitudine”, fără a confirma într-un fel sau în altul. Dar, după ce a auzit acest lucru, inima acestei femei neștiutoare a fost mișcată. Șarpele a fost mulțumit deoarece cuvintele lui avuseseră efectul dorit – astfel era intenția vicleană a șarpelui. Mai mult, promițând un final care pare oportun pentru oameni, șarpele a sedus-o, spunând: „În ziua în care veți mânca din acesta, ochii voștri se vor deschide”. Deci, ea se gândește: „Este un lucru bun să am ochii deschiși!” Și apoi a spus ceva chiar mai ispititor, cuvinte necunoscute niciodată înainte de om, cuvinte care exercită o mare putere de ispitire asupra celor care le aud: „Voi veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. Nu sunt aceste cuvinte extrem de seducătoare pentru om? Este ca și cum cineva ți-ar spune: „Fața ta are o formă minunată, doar că arcada ta nazală este puțin scurtă. Dacă vei corecta asta, atunci vei fi o frumusețe de renume mondial!” Aceste cuvinte i-ar mișca inima cuiva care nu nutrise niciodată înainte nicio dorință de a-și face o intervenție de chirurgie plastică? Nu sunt aceste cuvinte seducătoare? Nu este această seducție ispititoare pentru tine? Și nu este o ispită? (Ba da.) Spune Dumnezeu lucruri de genul acesta? A fost vreun indiciu al acestui lucru în cuvintele lui Dumnezeu, pe care le-am citit chiar acum? Spune Dumnezeu ceea ce gândește în inima Lui? Poate omul să vadă inima lui Dumnezeu prin cuvintele Sale? (Da.) Dar când șarpele i-a spus femeii acele cuvinte, ai fost în stare să vezi inima lui? Nu. Și, din cauza neștiinței oamenilor, ei au fost cu ușurință seduși și amăgiți de cuvintele șarpelui. Așadar, ai fost capabil să vezi intențiile Satanei? Ai fost capabil să vezi scopul din spatele a ceea ce a spus Satana? Ai fost capabil să vezi comploturile și vicleșugurile Satanei? (Nu.) Ce fel de fire este reprezentată de modul de a vorbi al Satanei? Ce fel de esență ai văzut în Satana prin aceste cuvinte? Nu este înșelător? Poate că, aparent, el îți zâmbește sau nu dezvăluie nicio expresie, de niciun fel. Dar, în inima sa, el calculează modul în care să-și obțină obiectivul pe care tu nu-l poți vedea. Toate făgăduințele pe care ți le face, toate avantajele pe care le descrie ascund seducția lui. Tu vezi aceste lucruri ca fiind bune, așadar, simți că ceea ce spune este mai util, mai substanțial decât ceea ce spune Dumnezeu. Omul nu devine apoi un prizonier supus când se întâmplă acest lucru? Nu este diabolică această strategie pe care a folosit-o Satana? Îți permiți să te scufunzi denaturare. Fără ca Satana să trebuiască să miște un deget, ci doar rostind aceste două propoziții, tu devii bucuros să-l urmezi pe Satana, să-l respecți pe Satana. Astfel, obiectivul său a fost atins. Nu este sinistră această intenție? Nu este acesta chipul primordial al Satanei? Din cuvintele acestuia, omul poate vedea motivele sale sinistre, chipul său hidos și esența lui. Așa este? Comparând aceste propoziții, fără analiză, tu probabil poți simți ca și cum cuvintele lui Iahve Dumnezeu sunt plictisitoare, comune și banale, că nu se justifică să vorbești cu entuziasm aici, lăudând onestitatea lui Dumnezeu. Totuși, când luăm cuvintele Satanei și chipul hidos al Satanei și le folosim drept contrast, nu au aceste cuvinte ale lui Dumnezeu o greutate semnificativă pentru oamenii de astăzi? (Ba da.) Prin această comparație, omul poate simți perfecțiunea pură a lui Dumnezeu. Toate sunt denaturate: fiecare cuvânt pe care îl spune Satana, precum și motivele, intențiile Satanei și modul în care el vorbește. Care este principala caracteristică a modului de a vorbi al Satanei? Satana folosește limbajul echivoc pentru a te seduce fără să te lase să-i vezi fățărnicia, nici nu-ți permite să-i distingi obiectivul; Satana îți permite să prinzi momeala, dar trebuie și să-i lauzi și să-i cânți virtutea. Nu este această stratagemă obișnuita metodă aleasă de către Satana? (Ba da.)

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 139)

Dialog între Satana și Iahve Dumnezeu (fragmente selectate)

Iov 1:6-11 Așadar, a fost o zi când fiii lui Dumnezeu au venit să se prezinte înaintea lui Iahve, iar Satana a venit și el printre ei. Iar Iahve i-a spus Satanei: „De unde vii?” Atunci Satana I-a răspuns lui Iahve și a zis: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”. Iar Iahve i-a spus Satanei: „Te-ai gândit la slujitorul Meu Iov, că nu există nimeni altcineva ca el pe pământ, un om desăvârșit și neprihănit, unul care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău?”. Apoi, Satana I-a răspuns lui Iahve Dumnezeu și a spus: „Iov se teme de Dumnezeu fără motiv? Nu ai pus Tu un zid în jurul lui și al casei sale și în jurul a tot ceea ce are? I-ai binecuvântat lucrarea mâinilor, iar bunurile sale se înmulțesc pe pământ. Dar întinde-Ți mâna și atinge tot ceea ce are și Te va blestema fățiș”.

Iov 2:1-5 Din nou, a fost o zi când fiii lui Dumnezeu au venit să se prezinte înaintea lui Iahve, iar Satana a venit și el printre ei ca să se prezinte pe sine în fața lui Iahve. Iar Iahve i-a spus Satanei: „De unde vii?” Și Satana I-a răspuns lui Iahve și a spus: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”. Iar Iahve Dumnezeu i-a spus Satanei: „Te-ai gândit la slujitorul Meu Iov, că nu există nimeni altcineva ca el pe pământ, un om desăvârșit și neprihănit, unul care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău? Și încă își păstrează integritatea, deși M-ai convins să acționez împotriva lui, să-l distrug fără motiv”. Iar Satana I-a răspuns lui Iahve și a zis: „Piele pentru piele, da, un om va da tot ce are pentru viața lui. Dar întinde-Ți acum mâna și atinge-I carnea și oasele și el Te va blestema fățiș”.

Aceste două pasaje sunt alcătuite în întregime dintr-un dialog între Dumnezeu și Satana și consemnează ceea ce a spus Dumnezeu și ceea ce a spus Satana. Dumnezeu nu a spus prea mult și El a vorbit foarte simplu. Putem vedea sfințenia lui Dumnezeu în cuvintele Lui simple? Unii vor spune că acest lucru nu este ușor de făcut. Deci, putem vedea hidoșenia Satanei în răspunsurile sale? Să examinăm mai întâi ce fel de întrebare i-a adresat Iahve Dumnezeu Satanei. „De unde vii?” Nu este aceasta o întrebare directă? Există vreun înțeles ascuns? Nu; este doar o întrebare directă. Dacă ar fi să vă-ntreb: „De unde vii?”, atunci cum ați răspunde? Este o întrebare grea ca să răspundeți? Ați spune: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”? (Nu.) Voi n-ați răspunde astfel. Așadar, cum vă simțiți când îl vedeți pe Satana răspunzând în acest fel? (Simțim că Satana este absurd, dar și înșelător.) Poți să spui ceea ce simt? De fiecare dată când văd aceste cuvinte ale Satanei, sunt dezgustat, pentru că Satana vorbește, dar totuși, cuvintele lui nu au substanță. A răspuns Satana la întrebarea lui Dumnezeu? Nu, cuvintele rostite de Satana nu au fost un răspuns, nu au dus la nimic. Nu au fost un răspuns la întrebarea lui Dumnezeu. „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ.” Care e înțelegerea ta în ceea ce privește aceste cuvinte? De unde exact vine Satana? Ați primit un răspuns la această întrebare? (Nu.) Acesta este „geniul” uneltirilor viclene ale Satanei – a nu lăsa pe nimeni să descopere ceea ce spune de fapt. După ce ai auzit aceste cuvinte, tot nu poți distinge ceea ce a spus, deși a terminat de răspuns. Totuși, Satana crede că a răspuns perfect. Tu cum te simți atunci? Dezgustat? (Da.) Acum începi să simți dezgust ca răspuns la aceste cuvinte. Cuvintele Satanei au o anumită caracteristică: ceea ce spune Satana te face să te scarpini în cap, incapabil să înțelegi sursa cuvintelor sale. Uneori, Satana are motive și vorbește în mod intenționat și, uneori, condus de propria esență, de natura lui, astfel de cuvinte ies spontan și vin direct din gura Satanei. Satana nu petrece mult timp cântărind astfel de cuvinte; mai degrabă, ele sunt exprimate fără să se gândească. Când Dumnezeu l-a întrebat de unde vine, Satana a răspuns prin câteva cuvinte ambigue. Te simți foarte nedumerit, fără să știi vreodată de unde anume vine Satana. Există vreunul printre voi care vorbește astfel? Ce mod de a vorbi este acesta? (Este ambiguu și nu dă un anumit răspuns.) Ce fel de cuvinte ar trebui să folosim pentru a descrie acest mod de a vorbi? Este diversionist și înșelător. Să presupunem că cineva nu vrea să-i lase pe ceilalți să știe ce au făcut ieri. Tu îi întrebi: „Te-am văzut ieri. Unde mergeai?” Ei nu-ți spun direct unde au mers. Mai degrabă, ei spun: „Ce zi a fost ieri. A fost foarte obositoare!” Ți-au răspuns la întrebare? Ei au făcut-o, însă nu ți-au dat răspunsul pe care l-ai vrut. Acesta este „geniul” din iscusința vorbirii omului. Tu nu poți niciodată să descoperi ceea ce vor să spună, nici să înțelegi motivul sau intenția cuvintelor lor. Nu știi ce încearcă ei să evite, deoarece, în inima lor, au propria poveste – acesta este un lucru perfid. Există vreunul printre voi care, de asemenea, vorbește deseori în acest fel? (Da.) Care este atunci scopul vostru? Uneori, este ca să vă protejați propriile interese, alteori, ca să vă păstrați mândria, poziția și imaginea, să vă protejați secretele vieții private? Oricare ar fi scopul, este indisolubil și legat de interesele voastre. Nu este aceasta natura omului? Toți cei care au o astfel de natură sunt în strânsă legătură cu Satana, dacă nu chiar familia lui. Putem spune astfel, nu-i așa? General vorbind, această manifestare este detestabilă și dezgustătoare. Acum vă simțiți și voi dezgustați, nu-i așa? (Ba da.)

Haideți să ne uităm la următoarele versete. Satana răspunde din nou la întrebarea lui Iahve, spunând: „Iov se teme de Dumnezeu fără motiv?” Satana începe un atac asupra evaluării lui Iahve pentru Iov, iar acest atac este colorat de ostilitate. „Nu ai pus Tu un zid în jurul lui și al casei sale și în jurul a tot ceea ce are?” Aceasta este înțelegerea și evaluarea Satanei despre lucrarea lui Iahve asupra lui Iov. Satana evaluează astfel, spunând: „I-ai binecuvântat lucrarea mâinilor, iar bunurile sale se înmulțesc pe pământ. Dar întinde-Ți mâna și atinge tot ceea ce are și Te va blestema fățiș”. Satana vorbește mereu ambiguu, dar aici vorbește în termeni specifici. Totuși, aceste cuvinte, cu toate că sunt spuse cu termeni specifici, sunt un atac, o blasfemie și un act de sfidare față de Iahve Dumnezeu, față de Dumnezeu Însuși. Cum vă simțiți când auziți aceste cuvinte? Simțiți aversiune? Puteți să vă dați seama de intențiile Satanei? Mai întâi, Satana respinge evaluarea lui Iahve pentru Iov, un om care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Apoi Satana respinge tot ceea ce spune și face Iov, adică respinge frica acestuia față de Iahve. Nu este acuzator acest lucru? Satana acuză, respinge și se îndoiește de tot ce face și spune Iahve. El nu crede, spunând: „Dacă Tu spui că lucrurile sunt astfel, atunci cum se face că eu nu am văzut aceasta? Tu i-ai oferit atât de multe binecuvântări, așadar, cum poate el să nu se teamă de Tine?” Nu este aceasta o respingere a tot ceea ce face Dumnezeu? Acuzarea, respingerea, blasfemia – nu sunt cuvintele Satanei un atac? Nu sunt o expresie adevărată a ceea ce gândește Satana în inima lui? Aceste cuvinte nu sunt cu siguranță aceleași cuvinte pe care le citim chiar acum: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”. Ele sunt complet diferite. Prin aceste cuvinte, Satana dezvăluie complet ce se află în inima sa – atitudinea sa față de Dumnezeu și disprețul său pentru frica lui Iov de Dumnezeu. Când se întâmplă acest lucru, ranchiuna și natura sa rea sunt expuse complet. El îi detestă pe cei care se tem de Dumnezeu, pe cei care se feresc de rău și, chiar mai mult, Îl urăște pe Iahve pentru că dăruiește binecuvântări omului. Vrea să folosească această ocazie pentru a-l distruge pe Iov, pe care Dumnezeu l-a ridicat cu propria Lui mână, ca să-l ruineze, spunând: „Tu spui că Iov se teme de Tine și se ferește de rău. Eu văd diferit lucrurile”. El folosește diferite moduri de a-L provoca și de a-L ispiti pe Iahve și diferite vicleșuguri astfel încât Dumnezeu să-l încredințeze pe Iov Satanei pentru a fi manipulat, rănit și maltratat. Satana vrea să profite de această ocazie pentru a-l distruge pe acest om care este drept și desăvârșit în ochii lui Dumnezeu. Este doar o toană de moment care îl face pe Satana să aibă o astfel de inimă? Nu, nu este. Satana se gândea de multă vreme la asta. Când Dumnezeu lucrează, Se îngrijește de o persoană și o apreciază și când o favorizează și o aprobă, Satana se ține și el îndeaproape în urma acesteia, încercând să o înșele și să-i facă rău. Dacă Dumnezeu dorește să câștige această persoană, Satana, pentru a-și atinge obiectivul ascuns, ar face orice-i stă în putere să-L împiedice pe Dumnezeu, folosind diferite vicleșuguri ca să ispitească, să tulbure și să submineze lucrarea lui Dumnezeu. Care este acest obiectiv? El nu vrea ca Dumnezeu să câștige pe nimeni; vrea să pună stăpânire pe toți cei pe care vrea Dumnezeu să-i câștige, vrea să-i controleze, să preia controlul asupra lor pentru ca ei să i se închine și să i se alăture în a comite fapte rele și să I se împotrivească lui Dumnezeu. Nu este acesta motivul sinistru al Satanei? Spuneți adesea că Satana este atât de malefic, atât de rău, dar voi l-ați văzut? Puteți vedea cât de rea este omenirea; nu ați văzut cât de rău este adevăratul Satana. Totuși, în chestiunea cu privire la Iov, ați observat clar cam cât de rău este Satana. Această chestiune a făcut foarte clare chipul ascuns al Satanei și esența lui. Războindu-se cu Dumnezeu și ținându-se scai după El, obiectivul Satanei este să dărâme întreaga lucrare pe care Dumnezeu vrea s-o facă, să-i ocupe, să-i controleze și să-i elimine complet pe cei pe care vrea Dumnezeu să îi câștige. Dacă nu sunt eliminați, atunci ei ajung în posesia Satanei pentru a fi folosiți de el – acesta este obiectivul său. Și ce face Dumnezeu? Dumnezeu spune doar o propoziție simplă în acest pasaj; nu există nicio consemnare a altor lucruri pe care le face El, dar vedem că există mult mai multe consemnări despre ceea ce face și spune Satana. În următorul pasajul al Scripturii, Iahve îl întreabă pe Satana. „De unde vii?” Care este răspunsul Satanei? (Tot „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”.) Este tot aceeași propoziție. Aceasta a devenit sloganul Satanei, cartea sa de vizită. Nu este Satana detestabil? Cu siguranță este suficient să rostească doar o dată această afirmație dezgustătoare. De ce o tot repetă Satana? Aceasta dovedește un singur lucru: natura Satanei este neschimbată. Satana nu poate folosi scuze pentru a-și ascunde fața urâtă. Dumnezeu îi adresează o întrebare și acesta e modul în care Îi răspunde. De vreme ce așa stau lucrurile, imaginați-vă atunci cum îi tratează pe oameni! Satana nu se teme de Dumnezeu, nu are frică de El și nu-L ascultă. Deci, el îndrăznește să fie absurd de încrezut înaintea lui Dumnezeu, să folosească aceleași cuvinte pentru a ignora întrebarea lui Dumnezeu, să folosească în mod repetat același răspuns la întrebarea lui Dumnezeu, să încerce să folosească acest răspuns pentru a-L zăpăci pe Dumnezeu – aceasta este fața urâtă a Satanei. El nu crede în atotputernicia și în autoritatea lui Dumnezeu și cu siguranță nu dorește să se supună stăpânirii Sale. Acesta se împotrivește în mod constant lui Dumnezeu, atacând permanent tot ceea ce face El, încercând să ruineze tot ce face Dumnezeu – acesta este obiectivul său diabolic.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 140)

Dialog între Satana și Iahve Dumnezeu (fragmente selectate)

Iov 1:6-11 Așadar, a fost o zi când fiii lui Dumnezeu au venit să se prezinte înaintea lui Iahve, iar Satana a venit și el printre ei. Iar Iahve i-a spus Satanei: „De unde vii?” Atunci Satana I-a răspuns lui Iahve și a zis: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”. Iar Iahve i-a spus Satanei: „Te-ai gândit la slujitorul Meu Iov, că nu există nimeni altcineva ca el pe pământ, un om desăvârșit și neprihănit, unul care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău?”. Apoi, Satana I-a răspuns lui Iahve Dumnezeu și a spus: „Iov se teme de Dumnezeu fără motiv? Nu ai pus Tu un zid în jurul lui și al casei sale și în jurul a tot ceea ce are? I-ai binecuvântat lucrarea mâinilor, iar bunurile sale se înmulțesc pe pământ. Dar întinde-Ți mâna și atinge tot ceea ce are și Te va blestema fățiș”.

Iov 2:1-5 Din nou, a fost o zi când fiii lui Dumnezeu au venit să se prezinte înaintea lui Iahve, iar Satana a venit și el printre ei ca să se prezinte pe sine în fața lui Iahve. Iar Iahve i-a spus Satanei: „De unde vii?” Și Satana I-a răspuns lui Iahve și a spus: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”. Iar Iahve Dumnezeu i-a spus Satanei: „Te-ai gândit la slujitorul Meu Iov, că nu există nimeni altcineva ca el pe pământ, un om desăvârșit și neprihănit, unul care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău? Și încă își păstrează integritatea, deși M-ai convins să acționez împotriva lui, să-l distrug fără motiv”. Iar Satana I-a răspuns lui Iahve și a zis: „Piele pentru piele, da, un om va da tot ce are pentru viața lui. Dar întinde-Ți acum mâna și atinge-I carnea și oasele și el Te va blestema fățiș”.

După cum se consemnează în Cartea lui Iov, aceste două pasaje despre cuvinte rostite de Satana și despre lucrurile pe care le-a făcut Satana sunt reprezentative pentru împotrivirea sa față de Dumnezeu, în planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu – aici este dezvăluit adevăratul caracter al Satanei. Ați văzut cuvintele și faptele Satanei în viața reală? Când le vezi, nu le poți considera ca fiind lucruri rostite de Satana, ci crezi în schimb că sunt lucruri rostite de om? Ce este reprezentat atunci când astfel de lucruri sunt rostite de om? Este înfățișat Satana. Chiar dacă recunoști acest lucru, încă nu poți înțelege că este într-adevăr rostit de Satana. Dar aici și acum ai văzut, fără urmă de îndoială, ceea ce a spus însuși Satana. Tu ai acum o înțelegere corectă și limpede ca lumina zilei despre chipul hidos și despre răutatea Satanei. Așadar, sunt de valoare aceste două pasaje rostite de Satana pentru a-i ajuta pe oamenii de astăzi să obțină cunoaștere despre natura Satanei? Merită aceste două pasaje să fie reținute cu atenție, pentru ca omenirea de astăzi să poată recunoaște fața oribilă a Satanei, să recunoască chipul lui inițial, adevărat? Deși nu pare un lucru potrivit de spus, aceste cuvinte exprimate astfel pot fi totuși considerate corecte. Într-adevăr, acesta este singurul mod în care pot să exprim această idee, iar dacă voi puteți înțelege, atunci este suficient. Satana atacă, iar și iar, lucrurile pe care le face Iahve, aruncând cu acuzații despre teama lui Iov față de Iahve Dumnezeu. Satana încercă să-L provoace pe Iahve prin diverse metode, încercând să-L facă să accepte ispitirea lui pentru Iov. Prin urmare, cuvintele sale au o natură foarte provocatoare. Deci, spune-Mi, odată ce Satana a rostit aceste cuvinte, Dumnezeu poate să vadă clar ce vrea Satana să facă? (Da.) În inima lui Dumnezeu, omul acesta, Iov, pe care Dumnezeu îl apreciază – acest slujitor al Lui, pe care Dumnezeu îl consideră ca fiind un om drept, un om desăvârșit – poate să reziste acestui fel de ispită? (Da.) De ce este Dumnezeu atât de sigur în privința acestui lucru? Dumnezeu examinează întotdeauna inima omului? (Da.) Deci, Satana este capabil să examineze inima omului? Satana nu poate. Chiar dacă Satana ți-ar putea vedea inima, natura lui rea nu i-ar permite niciodată să creadă că sfințenia este sfințenie sau că josnicia este josnicie. Maleficul Satana nu poate niciodată să prețuiască nimic sfânt, drept sau luminos. El nu se poate abține să nu acționeze neobosit în conformitate cu natura lui, răutatea sa și prin intermediul metodelor sale obișnuite. Chiar cu prețul de a fi pedepsit sau distrus de către Dumnezeu, el nu ezită să I se împotrivească cu încăpățânare – acesta este răul, aceasta este natura Satanei. Așadar, în acest pasaj, Satana spune: „Piele pentru piele, da, un om va da tot ce are pentru viața lui. Dar întinde-Ți acum mâna și atinge-i carnea și oasele și el Te va blestema fățiș”. Satana crede că teama omului față de Dumnezeu este cauzată de faptul că omul a obținut atât de multe avantaje de la Dumnezeu. Omul obține avantaje de la Dumnezeu, deci spune că Dumnezeu este bun. Însă omul se poate teme de Dumnezeu în felul acesta nu deoarece Dumnezeu este bun, ci doar pentru că el obține atâtea avantaje: odată ce El îl privează de acestea, omul Îl abandonează. În natura diabolică a Satanei, El nu crede că inima omului se poate teme într-adevăr de Dumnezeu. Din cauza naturii sale rele, Satana nu știe ce este sfințenia, cu atât mai puțin ce este venerația înfricoșată. Nu știe ce înseamnă să asculți sau să te temi de Dumnezeu. Pentru că el nu cunoaște aceste lucruri, crede că nici omul nu se poate teme de Dumnezeu. Spune-Mi, nu este malefic Satana? Cu excepția bisericii noastre, niciuna dintre diferitele religii și confesiuni, grupuri religioase și sociale, nu crede în existența lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin crede că Dumnezeu S-a întrupat și face lucrarea de judecată, crezând prin urmare că Acela în care crezi tu nu este Dumnezeu. Un om de moravuri ușoare se uită în jurul său și îi vede pe toți promiscui, exact cum este el. Un om mincinos se uită în jur și vede doar necinste și minciuni. Un om rău vede îi vede pe toți ceilalți răi și vrea să se lupte cu toți cei pe care îi vede. Cei cu o măsură de cinste îi văd pe toți ceilalți cinstiți, astfel că sunt întotdeauna amăgiți, mereu înșelați și nu pot face nimic în privința aceasta. Dau aceste câteva exemple pentru a vă întări convingerea: natura malefică a Satanei nu este o constrângere efemeră sau determinată de circumstanțe, nici nu este o manifestare temporară izvorâtă din vreun motiv sau factori contextuali. Categoric nu! Satana nu poate fi decât astfel! El nu poate face nimic bun. Chiar și atunci când spune ceva plăcut auzului, este doar pentru a te seduce. Cu cât cuvintele lui sunt mai plăcute, mai cu tact, mai blânde, cu atât sunt mai răutăcioase intențiile sale sinistre din spatele acestor cuvinte. Ce fel de față, ce fel de natură arată Satana în aceste două pasaje? (Perfidă, diabolică și răutăcioasă.) Caracteristica principală a Satanei este răul; mai presus de toate, Satana este rău și malițios.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 141)

Dumnezeu a creat omul și, de atunci, a îndrumat întotdeauna viața omenirii. Fie revărsând binecuvântări asupra omenirii, creând legi și porunci pentru oameni, fie stipulând diferitele reguli de viață, știți care este scopul intenționat de Dumnezeu atunci când face aceste lucruri? În primul rând, puteți spune cu certitudine că tot ce face El este pentru binele omenirii? Acestea s-ar putea să vi se pară cuvinte mari, goale, dar, după ce examinați detaliile din ele, oare nu este tot ceea ce face Dumnezeu menit să-l conducă și să-l îndrume pe om spre a trăi o viață normală? Indiferent dacă îl face pe om să-I respecte regulile sau să-I păstreze legile, scopul lui Dumnezeu este ca omul să nu înceapă să i se închine Satanei și să nu fie rănit de Satana; acest lucru este fundamental și aceasta a fost ceea ce s-a făcut chiar la început. Încă de la început, când omul nu a înțeles voia lui Dumnezeu, Dumnezeu a făcut câteva legi și reguli simple și a făcut regulamente care să acopere fiecare chestiune imaginabilă. Aceste regulamente sunt simple, dar totuși conțin în ele voia lui Dumnezeu. Dumnezeu apreciază, prețuiește și iubește sincer omenirea. Așadar, putem spune că inima Sa este sfântă? Putem spune că inima Lui este curată? (Da.) Are Dumnezeu anumite motive suplimentare? (Nu.) Așadar, acest scop al Său este drept și pozitiv În timpul lucrării lui Dumnezeu, toate regulamentele pe care le-a făcut au un efect pozitiv asupra omului, deschizându-i calea. Așadar, există în mintea lui Dumnezeu unele gânduri în interes propriu? Are Dumnezeu anumite scopuri suplimentare în ce-l privește pe om? Vrea Dumnezeu să-l folosească pe om în vreun fel? Deloc. Dumnezeu face așa cum spune, iar cuvintele și faptele Sale se potrivesc cu gândurile din inima Lui. Nu există niciun scop întinat, nici gânduri în interes propriu. Nimic din ceea ce face nu este pentru Sine; tot ceea ce face este pentru om, fără obiective personale. Deși are planuri și intenții menite pentru om, nimic din toate astea nu este pentru Sine. Tot ceea ce face El, este exclusiv pentru omenire, pentru a o proteja și pentru a evita ca aceasta să fie dusă pe un drum greșit. Așadar, nu este neprețuită această inimă a Lui? Puteți vedea în Satana chiar și cel mai mic semn al unei astfel de inimi neprețuite? Nu puteți vedea nici cel mai mic indiciu despre acest lucru în Satana, nu îl puteți vedea deloc. Tot ceea ce face Dumnezeu este dezvăluit în mod natural. Acum, să ne uităm la modul în care Dumnezeu lucrează; cum Își face El lucrarea? Ia Dumnezeu aceste legi și cuvintele Sale și le leagă strâns de capul fiecărei persoane, precum vraja cercului de aur,^[a] impunându-le tuturor ființelor umane? Lucrează El în acest fel? (Nu.) Așadar, în ce fel Își face Dumnezeu lucrarea? Dumnezeu amenință? Bate el apa în piuă când vă vorbește? (Nu.) Când nu înțelegi adevărul, cum te îndrumă Dumnezeu? El face lumină peste tine, spunându-ți limpede că a face acest lucru nu este în conformitate cu adevărul și apoi îți spune ce ar trebui să faci. Din aceste moduri în care lucrează Dumnezeu, ce fel de relație simți că ai cu El? Simți că Dumnezeu îți este inaccesibil? (Nu.) Așadar, cum te simți când vezi aceste moduri în care lucrează Dumnezeu? Cuvintele Lui sunt deosebit de reale, iar relația lui cu omul, deosebit de normală. Dumnezeu este deosebit de apropiat de tine; nu există nicio distanță între tine și Dumnezeu. Când El te îndrumă, când îți oferă, te ajută și te sprijină, simți cât de cordial este Dumnezeu, simți reverența pe care o inspiră; simți cât este de încântător, Îi simți căldura. Însă ce metodă folosește Dumnezeu când îți impută stricăciunea sau când te judecă și te disciplinează pentru că te răzvrătești împotriva Lui? Îți reproșează în cuvinte? Te disciplinează prin mediul tău și prin oameni, chestiuni și lucruri? (Da.) În ce măsură te disciplinează Dumnezeu? Îl disciplinează Dumnezeu pe om în aceeași măsură în care Satana îl rănește pe om? (Nu, Dumnezeu îl disciplinează pe om doar în măsura în care omul poate să îndure.) Dumnezeu lucrează într-un mod blând, delicat, iubitor și grijuliu, o cale care este extraordinar de măsurată și adecvată. Calea Lui nu provoacă în tine reacții emoționale intense precum: „Dumnezeu trebuie să mă lase să fac asta” sau „Dumnezeu trebuie să mă lase să fac aia”. Dumnezeu nu-ți dă niciodată acel fel de intensitate mentală sau emoțională care face lucrurile de nesuportat. Nu este așa? Chiar și când accepți cuvintele de judecată și mustrare ale lui Dumnezeu, cum te simți atunci? Când simți autoritatea și puterea Lui, cum te simți atunci? Simți că Dumnezeu este divin și intangibil? Simți distanță între tine și Dumnezeu în acele momente? Simți frica de Dumnezeu? Nu, mai degrabă simți, venerație înfricoșată față de El. Nu este datorită lucrării lui Dumnezeu că oamenii simt toate aceste lucruri? Ar avea ei aceste sentimente dacă ar fi Satana cel care ar lucra? Categoric nu. Dumnezeu Își folosește cuvintele, adevărul și viața Sa pentru a-i oferi, în mod continuu, omului, pentru a-l sprijini. Când omul este slab, când se simte demoralizat, Dumnezeu, cu siguranță, nu-i vorbește aspru, spunând: „Nu te simți demoralizat. Pentru ce te simți astfel? De ce ești slab? Ce motiv ai să fii slab? Tu ești mereu atât de slab și întotdeauna atât de pesimist! Care este rostul faptului că tu ești în viață? Doar să mori și să termini cu asta!” Oare Dumnezeu lucrează în felul acesta? (Nu.) Are El autoritatea de a acționa în acest fel? Da, are. Cu toate acestea, Dumnezeu nu acționează astfel. Motivul pentru care El nu acționează în acest fel este datorat esenței Sale, esența sfințeniei Lui. Dragostea Lui față de om, aprecierea și prețuirea omului nu pot fi exprimate clar în doar una sau două propoziții. Nu este ceva cauzat de înălțarea omului, ci este ceva scos la iveală de Dumnezeu, în practica actuală; este revelația esenței Lui. Pot toate aceste moduri prin care lucrează Dumnezeu să-l determine pe om să vadă sfințenia Sa? În toate aceste moduri în care lucrează Dumnezeu, inclusiv intențiile Lui bune, efectele pe care El dorește să le aibă asupra omului, diferitele moduri pe care Dumnezeu le adoptă ca să lucreze asupra lui, felul de lucrare pe care El o face, ceea ce vrea El ca omul să înțeleagă – ai văzut vreun rău sau vreo înșelătorie în bunele intenții ale lui Dumnezeu? (Nu.) Așadar, în tot ceea ce face, tot ceea ce spune, tot ceea ce gândește Dumnezeu în inima Lui, precum și întreaga Sa esență pe care o dezvăluie – putem să-L numim pe Dumnezeu sfânt? (Da.) Oare vreun om a văzut vreodată această sfințenie în lume sau în sine? În afară de Dumnezeu, ai văzut-o vreodată în vreo om sau în Satana? (Nu.) Din ceea ce am vorbit până acum, putem să-L numim pe El Însuși Dumnezeul unic și sfânt? (Da.) Tot ceea ce-i dă Dumnezeu omului, inclusiv cuvintele Sale, diferitele moduri în care El lucrează asupra lui, ceea ce-i spune, despre ce-i amintește acestuia, ceea ce-l sfătuiește și-l încurajează pe om – toate provin dintr-o singură esență: sfințenia lui Dumnezeu. Dacă nu ar exista un astfel de Dumnezeu sfânt, niciun om nu I-ar putea lua locul pentru a face lucrarea pe care o face El. Dacă Dumnezeu i-ar fi dat pe acești oameni în întregime pe mâna Satanei, v-ați gândi vreodată în ce fel de condiție ați fi astăzi cu toții? Ați sta toți aici, întregi și neatinși? Ați spune, de asemenea: „De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ”? Ai fi atât de neobrăzat, de încrezut și plin de fală încât să rostești asemenea cuvinte și să te lauzi fără rușine înaintea lui Dumnezeu? Cu siguranță ai face-o, fără urmă de îndoială! Atitudinea Satanei față de om îi permite acestuia să vadă că natura și esența lui sunt complet diferite de cele ale lui Dumnezeu. Ce anume din esența Satanei este opusul sfințeniei lui Dumnezeu? (Răutatea Satanei.) Natura diabolică a Satanei este opusul sfințeniei lui Dumnezeu. Motivul pentru care majoritatea oamenilor nu recunosc această revelație și această esență a sfințeniei lui Dumnezeu este faptul că ei trăiesc sub domeniul Satanei, în corupția și în interiorul îngrădirii lui. Ei nu știu ce este sfințenia sau cum s-o definească. Chiar și atunci când percepi sfințenia Sa, tot nu o poți defini, cu nicio certitudine, ca fiind sfințenia lui Dumnezeu. Aceasta este o nepotrivire în cunoașterea omului cu privire la sfințenia lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”

Note de subsol:

a. „Vraja cercului de aur” este o vrajă folosită de călugărul Tang Sanzang în nuvela chinezească „O călătorie spre răsărit”. El folosește această vrajă pentru a-l controla pe Sun Wukong, legându-i o bandă de metal în jurul capului, provocându-i dureri de cap acute și aducându-l astfel sub controlul său. A devenit o metaforă pentru a descrie ceva care constrânge o persoană.

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 142)

Ce caracterizează lucrarea Satanei asupra omului? Ar trebui să fiți capabili să învățați asta prin propriile voastre experiențe – este trăsătura arhetipală a Satanei, lucrul pe care îl face în mod repetat și pe care încearcă să-l facă cu fiecare persoană. Probabil că voi nu puteți vedea această trăsătură, așa că nu simțiți că Satana este atât de înspăimântător și detestabil. Știe cineva care este această trăsătură? (Tot ceea ce face el este ca să-i facă rău omului.) Cum îi face rău acestuia? Îmi puteți spune mai exact și mai detaliat? (Îl seduce, îl ademenește și îl ispitește pe om.) Este corect, acestea sunt câteva moduri în care se manifestă această trăsătură. De asemenea, Satana îl induce în eroare pe om, îl înșală, atacă și acuză – toate acestea sunt manifestări. Mai sunt altele? (Spune minciuni.) Înșelăciunea și minciuna sunt firești la Satana. El face deseori aceste lucruri. Mai este și dirijarea oamenilor, incitarea lor, forțarea lor să facă lucruri, faptul că le dă ordine și preluarea lor cu forța. Acum, vă voi descrie ceva care vă va face părul măciucă, însă nu o fac ca să vă sperii. Dumnezeu lucrează asupra omului și îl prețuiește atât în atitudinea, cât și în inima Lui. În schimb, Satana nu prețuiește deloc omul și își petrece tot timpul gândindu-se cum să-l rănească. Nu este așa? Atunci când se gândește să-l rănească pe om, este starea lui de spirit imperativă? (Da.) Așadar, în ceea ce privește lucrarea lui Satana asupra omului, am două fraze care pot descrie amănunțit răutatea și malițiozitatea Satanei, care vă permit cu adevărat să-i cunoașteți caracterul odios: în abordarea lui față de om, Satana vrea permanent să-l ocupe și să-l posede pe om cu forța, pe fiecare în parte, în așa măsură încât să poată dobândi controlul deplin asupra omului și să-l rănească amarnic astfel încât să poată să-și atingă obiectivul și să-și îndeplinească ambiția sălbatică. Ce înseamnă „ocupă cu forța”? Este ceva ce întâmplă cu sau fără consimțământul tău? Se întâmplă cu sau fără știrea ta? Răspunsul este că se întâmplă complet fără știrea ta! Se întâmplă în situațiile în care nu ești conștient, poate chiar fără să-ți spună sau să-ți facă nimic, fără nicio premisă, niciun context – acolo este Satana, învârtindu-se în jurul tău, înconjurându-te. El caută o oportunitate de a exploata și apoi te ocupă forțat, te posedă, atingându-și obiectivul de a te dobândi control total asupra ta și de a-ți face rău. Acestea sunt o intenție și un comportament tipic al Satanei, în timp ce se luptă să smulgă omenirea de lângă Dumnezeu. Cum vă simțiți când auziți acest lucru? (Înspăimântați și înfricoșați în inimile noastre.) Sunteți dezgustați? (Da.) În timp ce sunteți dezgustați, credeți că Satana este nerușinat? Când credeți că el este nerușinat, simțiți atunci dezgust față de acei oameni din jurul vostru care vor întotdeauna să vă controleze, cei care au ambiții sălbatice pentru statut și interese? (Da.) Deci, ce metode folosește Satana pentru a-l poseda și a-l ocupa pe om cu forța? Vă este clar acest lucru? Când auziți acești doi termeni, „ocupație forțată” și „posesie”, simțiți dezgustul și puteți să simțiți răul acestor cuvinte. Satana te posedă, te ocupă cu forța și te corupe fără consimțământul sau știrea ta. Ce poți gusta în inima ta? Simți ură și dezgust? (Da.) Când simți această ură și acest dezgust față de aceste moduri ale Satanei, ce fel de sentiment ai pentru Dumnezeu? (Recunoștință.) Recunoștință față de Dumnezeu pentru că te-a mântuit. Așadar acum, în acest moment, ai dorința sau voința de a-L lăsa pe Dumnezeu să preia și să controleze tot ceea ce ai și ești? (Da.) În ce context răspunzi astfel? Spui da deoarece te temi să nu fii ocupat și posedat cu forța de Satana? (Da.) Nu trebuie să ai acest fel de mentalitate; nu este corect. Nu te teme, căci Dumnezeu este aici. Nu trebuie să-ți fie teamă de nimic? Odată ce ai înțeles esența malefică a Satanei, ar trebui să ai o înțelegere mai exactă sau o prețuire mai profundă a dragostei, a bunelor intenții, a compasiunii și toleranței lui Dumnezeu față de om și a firii Sale drepte. Satana este atât de odios, dar, dacă acest lucru încă nu-ți inspiră dragoste de Dumnezeu, dependență și încredere în El, atunci ce fel de persoană ești? Ești dispus să-l lași pe Satana să-ți facă rău astfel? După ce am văzut răutatea și hidoșenia lui, ne întoarcem și apoi privim la Dumnezeu. Cunoașterea ta despre Dumnezeu a suferit acum vreo schimbare? Putem spune că Dumnezeu este sfânt? Putem spune că El este fără cusur? „Dumnezeu este o sfințenie unică” – poate El să fie la înălțimea acestei denumiri? (Da.) Așadar, în lume și printre toate lucrurile, nu este numai Dumnezeu Însuși Cel care poate să fie la înălțimea acestei înțelegeri pe care o are omul față de Dumnezeu? (Ba da.) Deci, ce anume îi dă Dumnezeu omului? Îți dă doar puțină grijă, preocupare și prețuire, fără ca tu să-ți dai seama? Ce i-a dat Dumnezeu omului? El i-a dat viață, i-a dat totul și îi dăruiește toate acestea necondiționat, fără a cere nimic, fără niciun motiv ascuns. El folosește adevărul, cuvintele Sale și viața Lui pentru a-l conduce și a-l îndruma pe om, ducând omul departe de distrugerea, de ispitele și de tentațiile Satanei, permițându-i omului să vadă în mod clar prin natura lui diabolică și fața hidoasă. Dragostea și preocuparea lui Dumnezeu pentru omenire este adevărată? Este ceva ce poate experimenta fiecare dintre voi? (Da.)

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 143)

Priviți în urmă la viețile voastre de până acum, la toată lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o asupra ta în toți anii credinței tale. Indiferent dacă sunt profunde sau superficiale sentimentele pe care le evocă acest lucru, nu este acesta cel mai necesar dintre toate lucrurile pentru tine? Nu a fost ceea ce ți-a fost cel mai necesar să obții? (Ba da.) Nu este acesta adevărul? Nu este aceasta viața? (Ba da.) A revărsat vreodată Dumnezeu luminarea asupra ta și ți-a cerut apoi să-I dai ceva în schimb pentru tot ce ți-a dăruit? (Nu.) Așadar, care este scopul lui Dumnezeu? De ce face Dumnezeu asta? Are Dumnezeu obiectivul de a te ocupa? (Nu.) Vrea Dumnezeu să urce la tronul Său în inima omului? (Da.) Deci, care este diferența dintre Dumnezeu înălțându-Se la tron și ocupația forțată a Satanei? Dumnezeu vrea să câștige și să ocupe inima omului – ce înseamnă aceasta? Înseamnă că Dumnezeu vrea ca omul să devină marioneta sau mașinăria Sa? (Nu.) Deci, care este scopul Său? Există o diferență între Dumnezeu care dorește să ocupe inima omului, ocupația forțată a Satanei și posedarea omului? (Da.) Care este diferența? Puteți să-Mi spuneți clar? (Satana face acest lucru prin forță, în vreme ce Dumnezeu îl lasă pe om să se ofere voluntar.) Aceasta este diferența? Ce rost are inima ta pentru Dumnezeu? Și ce rost are pentru Dumnezeu să te ocupe? Cum înțelegeți în inimile voastre că „Dumnezeu ocupă inima omului”? Aici, trebuie să fim corecți în legătură cu modul în care vorbim despre Dumnezeu, altfel, oamenii vor înțelege întotdeauna greșit și vor gândi: „Dumnezeu vrea întotdeauna să mă ocupe. Pentru ce vrea El acest lucru? Nu vreau să fiu ocupat, vreau doar să fiu eu stăpânul meu. Spui că Satana îi ocupă pe oameni, dar și Dumnezeu îi ocupă. Nu este același lucru, în ambele situații? Nu vreau să las pe nimeni să mă ocupe. Sunt eu însumi!” Care este diferența aici? Gândește-te la asta. Vă întreb: „Dumnezeu ocupă omul” este o expresie goală? Ocuparea omului de către Dumnezeu înseamnă că El trăiește în inima ta și îți controlează fiecare cuvânt și mișcare? Dacă El îți spune să te așezi, tu îndrăznești să nu te ridici în picioare? Dacă El îți spune să mergi spre est, tu îndrăznești să nu mergi spre vest? Se referă această „ocupație” la ceva în acest sens? (Nu, nu se referă. Dumnezeu vrea ca omul să trăiască ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este.) De-a lungul acestor ani în care Dumnezeu l-a gestionat pe om, în lucrarea Sa de până acum asupra omului, în această ultimă etapă, care a fost efectul dorit asupra omului cu privire la toate cuvintele pe care le-a spus El? Este faptul că omul trăiește ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este? Privind sensul literal al cuvintelor „Dumnezeu ocupă inima omului”, pare ca și cum El i-ar lua inima și ar ocupa-o, trăiește în ea și nu mai iese; El devine stăpânul omului și este capabil s-o stăpânească și s-o manipuleze după voie, astfel încât omul trebuie să facă orice îi spune Dumnezeu să facă. În acest sens, ar părea că fiecare persoană ar putea să devină Dumnezeu și să aibă esența și firea Lui. Așadar, în acest caz, ar putea omul să realizeze faptele lui Dumnezeu? Poate fi explicată „ocuparea” în acest fel? (Nu.) Așadar, ce este? Vă întreb acest lucru: sunt toate cuvintele și adevărul pe care Dumnezeu le furnizează omului o revelație a esenței Lui și a ceea ce are El și este? (Da.) Cu siguranță este adevărat. Dar este esențial ca Dumnezeu Însuși să practice și să aibă toate cuvintele pe care El i le furnizează omului? Gândiți-vă la asta. Când Dumnezeu îl judecă pe om, de ce judecă El? Cum au luat ființă aceste cuvinte? Care este conținutul acestor cuvinte pe care Dumnezeu le spune atunci când judecă omul? Pe ce se bazează ele? Oare este firea coruptă a omului cea pe care se bazează? (Da.) Așadar, efectul obținut prin judecata lui Dumnezeu asupra omului este bazat pe esența Sa? (Da.) Deci este o sintagmă goală „ocuparea omului” de către Dumnezeu? Cu siguranță nu este. Așadar, de ce îi spune Dumnezeu aceste cuvinte omului? Care este scopul Său când spune aceste cuvinte? Vrea El să folosească aceste cuvinte pentru a servi drept viața omului? (Da.) Dumnezeu vrea ca tot acest adevăr pe care l-a rostit în aceste cuvinte să acționeze drept viața omului. Când omul ia tot acest adevăr și cuvântul lui Dumnezeu și le transformă în propria-i viață, poate atunci omul să asculte de El? Poate atunci omul să se teamă de Dumnezeu? Poate omul atunci să se ferească de rău? Când omul a ajuns în acest punct, poate El atunci să se supună suveranității și rânduielii lui Dumnezeu? Este atunci omul în postura de a se supune autorității lui Dumnezeu? Când oameni ca Iov sau ca Petru ajung la capătul drumului lor, când se poate considera că viața lor a ajuns la maturitate, când au o înțelegere reală a lui Dumnezeu – atunci, poate încă Satana să-i îndepărteze? Atunci, poate încă el să-i ocupe? Mai poate să-i posede cu forța? (Nu.) Așadar, ce fel de persoană este aceasta? Este cineva care a fost complet câștigat de Dumnezeu? (Da.) La acest nivel de înțelegere, cum vedeți acest tip de persoană care a fost complet câștigată de Dumnezeu? Din perspectiva lui Dumnezeu, în aceste împrejurări, El a ocupat deja inima acestei persoane. Dar ce simte aceasta? Oare cuvântul, autoritatea și calea lui Dumnezeu devin viață în om, apoi această viață ocupă întreaga lui ființă, făcând ceea ce trăiește omul, precum și esența lui potrivită pentru a-L mulțumi pe El? Din perspectiva lui Dumnezeu, inima omenirii este, în acest moment, ocupată de către El? (Da.) Cum înțelegeți acum acest nivel de semnificație? Duhul lui Dumnezeu este cel care te ocupă? (Nu, este cuvântul lui Dumnezeu cel care ne ocupă.) Sunt calea și cuvântul lui Dumnezeu care au devenit viața ta și este adevărul care a devenit viața ta. În acest moment, omul are atunci viața care vine de la Dumnezeu, dar nu putem spune că această viață este a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nu putem spune că viața în care ar trebui să aibă originea cuvântul lui Dumnezeu este viața lui Dumnezeu. Deci, indiferent de cât timp omul Îl urmează pe Dumnezeu, indiferent de câte cuvinte obține de la El, omul nu poate deveni niciodată Dumnezeu. Chiar dacă, într-o zi, El a spus: „Am ocupat inima ta, acum tu Îmi posezi viața”, ai simți atunci că ești Dumnezeu? (Nu.) Atunci, ce ai deveni? Nu ai avea o ascultare absolută față de Dumnezeu? Nu ar fi inima ta plină de viața pe care ți-a dăruit-o El? Ar fi o manifestare foarte normală a ceea ce se întâmplă când Dumnezeu ocupă inima omului. Acesta este un fapt. Așadar, privind din acest punct, poate omul să devină Dumnezeu? Când omul este capabil să trăiască realitatea cuvintelor lui Dumnezeu și devine o persoană care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău, poate el să aibă atunci esența vieții lui Dumnezeu și sfințenia Lui? Categoric, nu. Indiferent ce se întâmplă, omul este încă om, atunci când totul este spus și făcut. Tu ești o ființă a creației; când ai primit de la Dumnezeu cuvântul și calea Lui, ai doar viața care vine din cuvintele Sale, devii cineva care este lăudat de Dumnezeu, dar nu vei avea niciodată esența vieții Lui, cu atât mai puțin sfințenia Sa.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 144)

Ispita Satanei (fragmente selectate)

Matei 4:1-4 Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Isus a postit timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți și apoi a flămânzit. Atunci ispititorul s-a apropiat de El și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca aceste pietre să devină pâini!” Însă Isus i-a răspuns: „Este scris: «Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu»”.

Acestea sunt cuvintele cu care diavolul a încercat prima dată să-L ispitească pe Domnul Isus. Care este conținutul a ceea ce a spus diavolul? („Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca aceste pietre să devină pâini!”) Aceste cuvinte pe care le-a spus diavolul sunt destul de simple, dar există vreo problemă cu esența lor? Diavolul a spus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu”, dar, în inima lui, a știut sau nu că Isus era Fiul lui Dumnezeu? A știut sau nu că El era Hristos? (A știut.) Atunci de ce a spus „Dacă ești”? (Încerca să-L ispitească pe Dumnezeu.) Dar cu ce scop a spus asta? Satana a spus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu”. În inima lui, știa că Isus Hristos era Fiul lui Dumnezeu, acest lucru era foarte clar în inima sa, dar, în ciuda faptului că știa, I s-a supus și I s-a închinat Lui? (Nu.) Ce a vrut el să facă? A vrut să folosească această metodă și aceste cuvinte pentru a-L mânia pe Domnul Isus, iar apoi a-L ademeni să acționeze conform intențiilor lui. Nu acesta e înțelesul din spatele cuvintelor diavolului? În inima lui, Satana știa cu claritate că Acesta era Domnul Isus Hristos, dar tot a spus aceste cuvinte. Nu este aceasta natura Satanei? Care este natura lui? (Să fie viclean, malefic și să nu aibă niciun respect față de Dumnezeu.) Ce consecințe ar decurge din lipsa de respect față de Dumnezeu. Care este lucrul negativ pe care l-a făcut Satana aici? Oare n-a vrut să-L atace pe Dumnezeu? A vrut să folosească această metodă pentru a-L ataca și a spus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poruncește ca aceste pietre să devină pâini”; nu este aceasta intenția rea a Satanei? Ce a încercat el cu adevărat să facă? Scopul său este foarte evident: încerca să folosească această metodă pentru a nega poziția și identitatea Domnului Isus Hristos. Ceea ce Satana a vrut să spună prin aceste cuvinte este: „Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu, prefă aceste pietre în pâine. Dacă nu poți s-o faci, atunci Tu nu ești Fiul Lui și deci nu ar trebui să-Ți mai faci lucrarea”. Nu-i așa? Voia să folosească această metodă pentru a-L ataca pe Dumnezeu, voia să-I desființeze și să-I distrugă lucrarea; aceasta este reavoința Satanei. Răutatea lui este o expresie firească a naturii acestuia. Chiar dacă știa că Domnul Isus Hristos era Fiul lui Dumnezeu, chiar întruparea lui Dumnezeu Însuși, nu se putea abține să nu facă un asemenea lucru, să-L urmărească îndeaproape, să-L atace cu îndârjire și să se străduiască din răsputeri să întrerupă și să saboteze lucrarea lui Dumnezeu.

Acum, haideți să analizăm această expresie pe care a rostit-o Satana: „Poruncește ca aceste pietre să devină pâini!” Să transforme pietrele în pâine – înseamnă aceasta ceva? Dacă există hrană, de ce să n-o mănânci? De ce este necesar să transformi pietrele în hrană? Se poate spune că aici nu există niciun înțeles? Deși postea în acel moment, oare Domnul Isus avea cu siguranță ce să mănânce? (Avea.) Deci, aici putem să vedem iraționalitatea cuvintelor Satanei. Din toată perfidia și răutatea Satanei, tot îi putem vedea iraționalitatea și absurditatea. Satana face o serie de lucruri prin care poți să-i vezi natura răutăcioasă; poți să-l vezi făcând lucruri care sabotează lucrarea lui Dumnezeu și, văzând asta, simți că este plin de ură și exasperant. Dar, pe de altă parte, nu vezi o natură copilărească și ridicolă în spatele cuvintelor și acțiunilor sale? Aceasta este o revelație despre natura Satanei; întrucât are o astfel de natură, va face un astfel de lucru. Astăzi, pentru oameni, aceste cuvinte ale Satanei sunt absurde și ridicole. Dar Satana poate, într-adevăr, să rostească astfel de cuvinte. Putem spune că este ignorant și absurd? Răutatea Satanei este pretutindeni și este dezvăluită în mod constant. Și cum i-a răspuns Domnul Isus? („Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”) Au aceste cuvinte vreo putere? (Da, au.) De ce spunem că au putere? Deoarece aceste cuvinte sunt adevărul. Așadar, omul trăiește numai cu pâine? Domnul Isus a postit timp de patruzeci de zile și nopți. A murit de foame? El n-a murit de foame, așa că Satana L-a abordat, îndemnându-L să transforme pietrele în hrană, spunând lucruri precum: „Dacă transformi pietrele în hrană, oare nu vei avea ce mânca? Deci, atunci, nu va mai trebui să postești, nu va trebui să flămânzești?” Dar Domnul Isus a spus: „Omul nu trăiește numai cu pâine”, ceea ce înseamnă că, deși omul trăiește într-un corp fizic, nu mâncarea îi permite corpului său fizic să trăiască și să respire, ci fiecare cuvânt rostit de gura lui Dumnezeu. Pe de-o parte, aceste cuvinte sunt adevăr; le oferă oamenilor credință, făcând-i să creadă că pot să depindă de Dumnezeu și că El este adevăr. Pe de altă parte, există un aspect practic al acestor cuvinte? Oare Domnul Isus nu era încă prezent, încă viu după ce a postit timp de patruzeci de zile și nopți? Nu este acesta un exemplu adevărat? El n-a mâncat niciun fel de hrană timp de patruzeci de zile și nopți și, totuși, era încă în viață. Aceasta este dovada puternică ce confirmă adevărul cuvintelor Sale. Aceste cuvinte sunt simple, dar pentru Domnul Isus, le-a rostit El doar când Satana L-a ispitit, sau erau deja în mod firesc o parte din El? Altfel spus, Dumnezeu este adevărul și Dumnezeu este viața, dar au fost adevărul și viața Sa o adăugire ulterioară? S-au născut din experiență? Nu, sunt înnăscute în Dumnezeu. Adică adevărul și viața sunt esența Sa. Orice I S-ar întâmpla, tot ceea ce dezvăluie El este adevărul. Acest adevăr, aceste cuvinte – indiferent dacă discursul Său este lung sau scurt – pot să-i permită omului să trăiască și-i dau viață; ele le pot permite oamenilor să găsească adevărul și limpezimea despre calea vieții umane și să le permită să aibă credință în Dumnezeu. Altfel spus, izvorul folosirii de către Dumnezeu a acestor cuvinte este pozitiv. Deci, putem spune că acest lucru pozitiv este sfânt? (Da.) Acele cuvinte ale Satanei vin din natura lui. El își dezvăluie natura rea și malițioasă pretutindeni și în mod constant. Așadar, face Satana aceste dezvăluiri în mod natural? Oare îi ordonă cineva să facă asta? Îl ajută cineva? Îl constrânge cineva? Nu. El face toate aceste dezvăluiri din proprie inițiativă. Aceasta este natura diabolică a Satanei. Orice și oricum face Dumnezeu, Satana Îl urmează imediat. Esența și adevărata natură a acestor lucruri pe care le spune și le face Satana sunt esența lui – o esență diabolică și răutăcioasă.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 145)

Ispita Satanei (fragmente selectate)

Matei 4:5-7 Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus să stea pe streașina Templului și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris: «El le va porunci îngerilor Săi cu privire la Tine» și «Ei Te vor purta pe brațele lor, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră!»” Isus i-a răspuns: „De asemenea este scris: «Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!»”

Să lămurim mai întâi cuvintele pe care le-a rostit Satana. El a spus: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos”, iar apoi a citat din Scripturi: „El le va porunci îngerilor Săi cu privire la Tine” și „Ei Te vor purta pe brațele lor, ca nu cumva să-Ți lovești piciorul de vreo piatră!” Cum te simți când auzi cuvintele Satanei? Nu sunt foarte copilărești? Sunt copilărești, absurde și dezgustătoare. De ce spun aceasta? Satana face deseori lucruri nebunești și se crede foarte inteligent. Citează deseori Scripturile – chiar cuvintele rostite de Dumnezeu – încercând să întoarcă aceste cuvinte împotriva Lui pentru a-L ataca și a-L ispiti, în încercarea de a-și atinge obiectivul, acela de a sabota planul lucrării lui Dumnezeu. Poți să vezi ceva în aceste cuvinte rostite de Satana? (Satana nutrește intenții diabolice.) În tot ceea ce face, Satana caută mereu să ispitească omenirea. Satana nu vorbește direct, ci pe ocolite, folosind ispita, înșelăciunea și seducția. Satana abordează ispitirea lui Dumnezeu de parcă El ar fi un om obișnuit, crezând că Dumnezeu este și neștiutor, nesăbuit, și incapabil să distingă limpede lucrurile așa cum sunt, tot așa cum nici omul nu poate să o facă. Satana crede că atât Dumnezeu, cât și omul, nu pot să-i înțeleagă esența, înșelăciunea și intenția sinistră. Oare nu acest lucru este nebunia Satanei? Mai mult, Satana citează fățiș Scripturile, crezând că dacă face acest lucru este credibil și că tu nu vei fi în măsură să identifici defectele cuvintelor sale sau să eviți să fii păcălit. Nu sunt acestea absurditatea și imaturitatea Satanei? Este exact ca atunci când oamenii răspândesc Evanghelia și Îi sunt martori lui Dumnezeu: oare necredincioșii nu vor spune uneori ceva asemănător cu ceea ce a spus Satana? I-ați auzit pe oameni spunând ceva asemănător? Cum te simți când auzi astfel de lucruri? Ești dezgustat? (Da.) Când te simți dezgustat, simți și aversiune și ură? Când ai aceste sentimente, ești în stare să recunoști că Satana și firea coruptă pe care el o prelucrează în om sunt rele? În inima ta, înțelegi vreodată că „Atunci când Satana vorbește, o face ca să atace și să ispitească; cuvintele Satanei sunt absurde, ridicole, imature și dezgustătoare; cu toate acestea, Dumnezeu nu ar vorbi și nu ar lucra niciodată astfel și nu e adevărat că nu a procedat niciodată așa”? Bineînțeles, în această situație, oamenii pot doar întrucâtva să o simtă și rămân incapabili de a înțelege sfințenia lui Dumnezeu. Cu statura voastră actuală, simțiți doar că „Tot ceea ce spune Dumnezeu este adevărul, este folositor pentru noi și trebuie să-l acceptăm”. Indiferent dacă sunteți sau nu în stare să acceptați acest lucru, spuneți fără excepție că vorbele lui Dumnezeu sunt adevăr și că Dumnezeu este adevăr, dar nu știți că adevărul este sfânt în sine și că Dumnezeu este sfânt.

Deci, care a fost răspunsul lui Isus la aceste cuvinte ale Satanei? Isus i-a răspuns: „De asemenea este scris: «Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău!»” Există adevăr în aceste cuvinte pe care le-a spus Isus? Categoric există adevăr în ele. În aparență, aceste cuvinte sunt o poruncă pe care s-o urmeze oamenii, o frază simplă, dar, totuși, atât omul, cât și Satana, au ofensat adesea aceste cuvinte. Deci, Domnul Isus i-a spus Satanei „Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău”, pentru că asta făcea deseori Satana, străduindu-se din răsputeri în privința asta. Se poate chiar spune că Satana a făcut-o cu neobrăzare și fără rușine. Este în natura și esența Satanei să nu se teamă de Dumnezeu și să nu-L respecte în inima sa. Chiar și atunci când Satana era alături de Dumnezeu și putea să-L vadă, nu se putea abține să nu-L ispitească. De aceea, Domnul Isus i-a spus Satanei: „Să nu-L ispitești pe Domnul, Dumnezeul tău”. Acestea sunt cuvinte pe care Dumnezeu i le-a spus adesea Satanei. Așadar, este potrivit ca această expresie să fie folosită și astăzi? (Da, pentru că de multe ori și noi Îl ispitim pe Dumnezeu.) De ce Îl ispitesc oamenii deseori pe Dumnezeu? Să fie din cauză că oamenii sunt plini de fire satanică stricată? (Da.) Așadar, sunt cuvintele Satanei mai presus de ce spun oamenii adesea? Și în ce situații spun oamenii aceste cuvinte? S-ar putea spune că oamenii zic astfel de lucruri indiferent de timp și loc. Asta dovedește că firea oamenilor nu e diferită de firea coruptă a Satanei. Domnul Isus a spus câteva cuvinte simple, cuvinte care reprezintă adevărul, cuvinte de care oamenii au nevoie. Totuși, în această situație, Domnul Isus a vorbit astfel ca să Se certe cu Satana? A fost ceva agresiv în ceea ce i-a spus Satanei? (Nu.) În inima Lui, ce a simțit Domnul Isus în legătură cu ispitirea Satanei? S-a simțit dezgustat și I-a provocat repulsie? Domnul Isus a simțit repulsie și dezgust și, totuși, nu S-a certat cu Satana și cu atât mai puțin a vorbit despre vreun principiu măreț. Din ce motiv? (Fiindcă Satana este întotdeauna astfel; nu se poate schimba niciodată.) S-ar putea spune că Satana este irațional? (Da.) Poate Satana să recunoască faptul că Dumnezeu este adevăr? Satana nu va recunoaște niciodată că Dumnezeu este adevăr și nu va admite niciodată acest lucru; aceasta este natura lui. Totuși, natura Satanei mai are un aspect care este respingător. Care este? În eforturile sale de a-L ispiti pe Domnul Isus, Satana s-a gândit că, deși nu va succes, tot va încerca să o facă. Chiar dacă ar fi fost pedepsit, a ales să încerce oricum. Chiar dacă nu ar obține niciun avantaj din asta, ar încerca oricum, stăruitor în eforturile sale și opunându-se lui Dumnezeu până la sfârșit. Ce fel de natură este aceasta? Nu este diabolică? Dacă un om se înfurie și izbucnește de mânie când Dumnezeu este menționat, L-a văzut oare pe Dumnezeu? Știe cine este Dumnezeu? Nu știe cine este Dumnezeu, nu crede în El, iar Dumnezeu nu i-a vorbit. Dumnezeu nu l-a tulburat niciodată, deci de ce ar fi mânios? Am putea spune că această persoană este rea? Tendințele lumești, mâncatul, băutul, căutarea plăcerilor și goana după celebrități – niciunul dintre aceste lucruri nu l-ar deranja pe un astfel de om. Cu toate acestea, la simpla menționare a cuvântului „Dumnezeu” sau a adevărului cuvintelor lui Dumnezeu, se înfurie. Oare asta nu înseamnă că ai o natură malefică? Lucrul acesta este suficient să demonstreze că asta e natura diabolică a omului. Acum, vorbind în numele vostru, sunt momente când se menționează adevărul sau când sunt pomenite încercările lui Dumnezeu pentru omenire sau cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu împotriva omului, iar voi simțiți o aversiune; vă simțiți respinși și nu vreți să auziți asemenea lucruri? Inima vă poate spune: „Nu toți oamenii spun că Dumnezeu este adevăr? Unele dintre aceste cuvinte nu sunt adevăr! Sunt, în mod clar, doar cuvintele Sale de admonestare față de om!” S-ar putea ca unii oameni să simtă un dezgust profund în inimile lor și să gândească: „Despre asta se vorbește în fiecare zi – de încercările Lui, de judecata Sa, când se va sfârși totul? Când vom primi destinația cea bună?” Nu se știe de unde provine această furie irațională. Ce fel de natură este aceasta? (Diabolică.) Ea este ordonată și îndrumată de natura malefică a Satanei. Din perspectiva lui Dumnezeu, în ceea ce privește natura malefică a Satanei și firea coruptă a omului, El nu Se ceartă niciodată și nici nu poartă pică oamenilor, și nu face vreodată vâlvă atunci când oamenii se poartă prostește. Nu veți vedea niciodată că Dumnezeu privește lucrurile la fel ca oamenii și, în plus, nu Îl veți vedea folosind punctele de vedere, cunoștințele, știința, filosofia sau imaginația omenirii pentru a Se ocupa de lucruri. În schimb, tot ceea ce face și tot ce dezvăluie Dumnezeu este legat de adevăr. Adică, toate cuvintele pe care le-a spus și toate acțiunile pe care le-a făcut au legătură cu adevărul. Acest adevăr nu este produsul unei fantezii neîntemeiate; acest adevăr și aceste cuvinte sunt exprimate de Dumnezeu în virtutea esenței și vieții Sale. Deoarece aceste cuvinte și esența a tot ceea ce Dumnezeu a făcut sunt adevăr, putem spune că esența Sa este sfântă. Cu alte cuvinte, tot ceea ce spune și face Dumnezeu le aduce vitalitate și lumină oamenilor, le permite acestora să vadă lucruri pozitive și realitatea acelor lucruri pozitive și îi indică omenirii drumul, astfel încât să meargă pe calea cea dreaptă. Toate aceste lucruri sunt hotărâte de esența lui Dumnezeu și de esența sfințeniei Sale.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 146)

Ispita Satanei (fragmente selectate)

Matei 4:8-11 Diavolul L-a mai dus pe un munte foarte înalt și I-a arătat toate regatele lumii și splendoarea lor. Apoi I-a zis: „Toate acestea Ți le voi da Ție dacă Te vei prosterna și mi Te vei închina”. Atunci Isus i-a răspuns: „Pleacă, Satan, căci este scris: «Domnului, Dumnezeul tău, să te închini și numai Lui să-I slujești!»” Atunci diavolul a plecat de la El. Și iată că niște îngeri au venit să-I slujească.

Diavolul Satana, eșuând cu cele două vicleșuguri anterioare, a mai încercat unul: I-a arătat Domnului Isus toate împărățiile lumii și slava lor și I-a cerut să i Se închine. Din această situație, ce înțelegeți despre adevăratele trăsături ale diavolului? Nu este absolut nerușinat diavolul Satana? (Ba da.) Cum este nerușinat? Toate lucrurile au fost create de Dumnezeu și, totuși, Satana s-a întors și I le-a arătat, spunând: „Privește bogăția și slava tuturor acestor împărății. Dacă mi Te închini, Ți le voi da pe toate Ție”. Nu este aceasta o completă inversare a rolurilor? Oare nu este nerușinat Satana? Dumnezeu a creat toate lucrurile, dar pentru bucuria Sa le-a creat? El a dat totul omenirii, dar Satana a vrut să acapareze totul și, făcând asta, după aceea, I-a spus lui Dumnezeu: „Închină-Te mie! Închină-Te mie și Îți voi da toate acestea”. Aceasta este fața urâtă a Satanei; el este absolut nerușinat! Satana nici măcar nu cunoaște semnificația cuvântului „rușine”. Acesta este doar un alt exemplu al răutății lui. El nici măcar nu știe ce este rușinea. Satana știe în mod clar că Dumnezeu a creat toate lucrurile și că El le conduce și le stăpânește pe toate. Totul Îi aparține lui Dumnezeu, nu omului, cu atât mai puțin Satanei, totuși, diavolul Satana a spus cu neobrăzare că-I va da lui Dumnezeu toate lucrurile. Nu e oare un alt exemplu care ne arată că Satana a făcut din nou ceva absurd și fără rușine? Lucrul acesta Îl face pe Dumnezeu să-l urască și mai mult pe Satana, nu-i așa? Totuși, indiferent ce a încercat Satana să facă, oare L-a păcălit pe Domnul Isus? Ce a spus El? („Domnului, Dumnezeul tău, să te închini și numai Lui să-I slujești!”) Au aceste cuvinte un înțeles practic? (Da.) Ce fel de înțeles practic? Vedem răutatea și nerușinarea Satanei în discursul său. Deci, care ar fi rezultatul dacă omul i s-ar închina Satanei? Ar obține el bogăția și slava tuturor împărățiilor? (Nu.) Ce ar obține? Ar deveni omenirea la fel de nerușinată și ridicolă ca Satana? (Da.) Atunci, oamenii nu ar fi deloc diferiți de acesta. Prin urmare, Domnul Isus a spus aceste cuvinte care sunt importante pentru fiecare ființă umană: „Domnului, Dumnezeul tău, să te închini și numai Lui să-I slujești!” Asta înseamnă că, în afară de Domnul, cu excepția lui Dumnezeu Însuși, dacă ai sluji pe altul, dacă te-ai închina diavolului Satana, atunci te-ai scălda în aceeași mizerie ca și acesta. Atunci ai împărtăși nerușinarea și răutatea Satanei și, la fel ca el, L-ai ispiti și ataca pe Dumnezeu. Atunci, care ar fi rezultatul pentru tine? Ai fi detestat, lovit și distrus de Dumnezeu. După ce Satana L-a ispitit pe Domnul Isus fără succes de câteva ori, a mai încercat s-o facă? N-a încercat din nou și apoi a plecat. Ce dovedește acest lucru? Dovedește că natura diabolică, răutatea, absurditatea și exagerarea Satanei nu merită nici măcar să fie menționate în fața lui Dumnezeu. Domnul Isus l-a înfrânt pe Satana cu doar trei propoziții, după care acesta a fugit înspăimântat, cu coada între picioare, prea rușinat ca să-și arate fața și niciodată nu L-a mai ispitit. De vreme ce Domnul Isus a învins această ispitire a Satanei, El ar putea acum să continue cu ușurință lucrarea pe care trebuia s-o facă și să preia sarcinile care stau înaintea Lui. Dacă ar fi aplicate în ziua de astăzi, oare toate lucrurile pe care le-a făcut și spus Domnul Isus în această situație ar purta o semnificație practică pentru toate ființele umane? (Da.) Ce fel de înțeles practic? Oare înfrângerea Satanei este un lucru ușor de făcut? Oare oamenii trebuie să înțeleagă clar natura malefică a Satanei? Trebuie ca oamenii să înțeleagă exact ispitele Satanei? (Da.) Dacă în viața ta ai să experimentezi ispitele Satanei, dacă ai fi capabil să-i înțelegi natura diabolică, n-ai putea să-l înfrângi? Dacă ai ști despre absurditatea și exagerarea Satanei, i-ai mai rămâne alături și L-ai ataca pe Dumnezeu? Dacă ai înțelege cum prin tine sunt revelate răutatea și nerușinea Satanei – dacă ai recunoaște și ai ști în mod clar aceste lucruri – tot L-ai ataca și ispiti pe Dumnezeu astfel? (Nu, nu am face-o.) Ce ați face? (Ne-am răzvrăti împotriva Satanei și ne-am lepăda de el.) Oare este un lucru ușor de făcut? Nu este ușor. Pentru a face acest lucru, oamenii trebuie să se roage în mod frecvent, trebuie să se așeze adesea înaintea lui Dumnezeu și să se examineze. Trebuie să permită ca disciplina, judecata și mustrarea lui Dumnezeu să vină asupra lor. Numai în acest fel se vor elibera oamenii treptat de amăgirea și controlul Satanei.

Acum, uitându-ne la toate aceste cuvinte rostite de Satana, vom face un rezumat al lucrurilor care alcătuiesc esența Satanei. În primul rând, se poate spune că, în general, esența lui este malefică, în contrast cu sfințenia lui Dumnezeu. De ce spun că esența Satanei este malefică? Ca să răspundem la această întrebare, trebuie să examinăm consecințele a ceea ce le face Satana oamenilor. Satana îl corupe și-l controlează pe om, iar omul acționează sub firea coruptă a Satanei și trăiește într-o lume de oameni corupți de acesta. Omenirea este fără știre posedată și asimilată de Satana; așadar, omul are firea coruptă a Satanei, care este natura sa. Din tot ce a spus și a făcut Satana, i-ați văzut aroganța? I-ați văzut înșelăciunea și răutatea? Cum se arată, în primul rând, aroganța Satanei? Oare Satana nutrește mereu dorința de a ocupa poziția lui Dumnezeu? Satana vrea întotdeauna să sfâșie lucrarea și poziția Dumnezeu și să o ia pentru sine, astfel încât oamenii să-l urmeze, să-l sprijine și să-l venereze; aceasta este natura arogantă a Satanei. Când acesta corupe oamenii, oare le spune direct ce ar trebui să facă? Când Satana Îl ispitește pe Dumnezeu, oare iese și spune „Te ispitesc, Te voi ataca”? Indiscutabil, nu. Așadar, ce metodă folosește Satana? El seduce, ispitește, atacă și întinde capcane, ba chiar citează din Scripturi. Satana vorbește și acționează în moduri diferite pentru a-și atinge obiectivele și a-și realiza intențiile. După ce face acest lucru, ce se poate vedea din ceea ce se manifestă în om? Oare nu și oamenii devin aroganți? Omul a suferit din cauza corupției Satanei mii de ani și, astfel, omul a devenit arogant, înșelător, malițios și irațional. Toate aceste lucruri sunt provocate de natura Satanei. De vreme ce natura lui este rea, el i-a dat omului această natură malefică și i-a adus această fire coruptă, diabolică. Prin urmare, omul trăiește sub firea coruptă satanică și, la fel ca Satana, se împotrivește lui Dumnezeu, Îl atacă și Îl ispitește astfel încât omul nu mai poate să I se închine și nu are o inimă care Îl venerează.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 147)

Cum folosește Satana cunoașterea pentru a-l corupe pe om

Este cunoașterea ceva considerat drept lucru pozitiv de către toată lumea? Cel puțin, oamenii cred că însemnătatea cuvântului „cunoaștere” este mai degrabă pozitivă decât negativă. Deci, de ce menționăm aici că Satana folosește cunoașterea pentru a-l corupe pe om? Teoria evoluției nu este un aspect al cunoașterii? Oare legile științifice ale lui Newton nu sunt o parte din aceasta? Atracția gravitațională a pământului face parte tot din cunoaștere, nu-i așa? (Da.) Deci, de ce se numără cunoașterea printre lucrurile pe care Satana le folosește pentru coruperea omenirii? Care este părerea voastră despre acest lucru? Are oare cunoașterea măcar o fărâmă de adevăr în ea? (Nu.) Atunci, care este esența cunoașterii? Pe ce bază sunt însușite cunoștințele învățate de om? Se bazează ele pe teoria evoluției? Cunoașterea pe care omul a dobândit-o prin explorare și însumare nu se bazează pe ateism? Are vreuna dintre aceste cunoștințe o legătură cu Dumnezeu? Are legătură cu închinarea la Dumnezeu? Este legată de adevăr? (Nu.) Așadar, cum folosește Satana cunoașterea pentru a corupe omul? Tocmai am spus că niciuna dintre aceste cunoștințe nu este legată de închinarea la Dumnezeu sau de adevăr. Unii oameni se gândesc la acest lucru astfel: „Cunoașterea s-ar putea să nu aibă nimic de-a face cu adevărul, dar tot nu corupe oamenii”. Care este părerea voastră despre acest lucru? Te-a învățat cunoașterea că o persoană trebuie să-și creeze fericirea cu propriile mâini? Te-a învățat cunoașterea că soarta omului era în propriile lui mâini? (Da.) Ce fel de discuție este aceasta? (Este diavolească.) Exact! Este diavolească! Cunoașterea este un subiect complicat de discutat. Puteți afirma pur și simplu că un domeniu al cunoașterii nu este altceva decât cunoaștere. Acela este un domeniu al cunoașterii însușit pe baza neînchinării la Dumnezeu și a lipsei de înțelegere a faptului că El a creat toate lucrurile. Când oamenii studiază acest tip de cunoaștere, ei nu văd că Dumnezeu este suveran peste toate lucrurile; nu văd că Dumnezeu este responsabil de ele ori că le gestionează pe toate. În schimb, ei nu fac decât să cerceteze și să exploreze la nesfârșit aceea zonă de cunoaștere și să caute răspunsuri bazate pe cunoaștere. Totuși, nu e adevărat că dacă oamenii nu cred în Dumnezeu, ci, în schimb, caută doar cercetarea, ei nu vor găsi niciodată răspunsurile adevărate? Tot ce pot să-ți dea cunoștințele sunt un mijloc de trai, un loc de muncă și venituri, astfel încât să nu flămânzești; dar nu te vor face niciodată să I te închini lui Dumnezeu și nu te vor ține vreodată departe de rău. Cu cât oamenii dobândesc mai multe cunoștințe, cu atât mai mult vor dori să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, să-L supună cercetărilor lor, să-L ispitească și să I se împotrivească. Așadar, ce vedem acum că-i învăță cunoașterea pe oameni? Totul este filosofia Satanei. Filosofiile și regulile de supraviețuire răspândite de Satana printre oamenii corupți au vreo legătură cu adevărul? Nu au nimic de-a face cu adevărul și, de fapt, sunt opusul adevărului. Oamenii spun adesea: „Viața este mișcare” și „Omul este fier, orezul este oțel, omul se simte înfometat dacă sare peste o masă”; ce sunt aceste zicale? Sunt erezii și, când le aud, mă simt dezgustat. În așa-numita cunoaștere a omului, Satana a impregnat destul de mult din filosofia vieții și gândirii sale. Și, în timp ce face acest lucru, Satana îi permite omului să-i adopte gândirea, filosofia și punctele de vedere, astfel încât acesta să poată să nege existența lui Dumnezeu, să-I nege stăpânirea asupra tuturor lucrurilor și asupra soartei omului. Deci, în timp ce studiile omului progresează și el dobândește mai multă cunoaștere, simte că existența lui Dumnezeu devine nedeslușită și s-ar putea chiar să nu mai simtă că El există. Deoarece Satana a insuflat în om anumite gânduri, păreri și noțiuni, odată ce Satana a insuflat acest venin în om, nu e omul păcălit și corupt de Satana? Așadar, după ce ați spune că trăiesc oamenii de astăzi? Nu trăiesc ei după cunoștințele și gândurile insuflate de Satana? Și lucrurile ascunse în aceste cunoștințe și gânduri nu sunt filosofiile și veninul Satanei? Omul trăiește după filosofiile și veninul Satanei. Și ce se află în centrul coruperii omului de către Satana? Satana vrea să-l facă pe om să Îl nege pe Dumnezeu, să I se opună și să I se împotrivească așa cum o face el; acesta este scopul Satanei în a corupe omul și, de asemenea, acestea sunt mijloacele prin care Satana îl corupe pe om.

Vom începe prin a aborda cel mai superficial aspect al cunoașterii. Pot gramatica și limbajele să corupă oamenii? Pot cuvintele să-i corupă pe aceștia? Cuvintele nu corup oamenii; ele sunt un instrument pe care oamenii-l folosesc pentru a vorbi și, de asemenea, sunt instrumentul prin care oamenii comunică cu Dumnezeu, ca să nu mai menționăm că, în prezent, limbajul și cuvintele sunt modul prin care Dumnezeu comunică cu oamenii. Sunt instrumente și sunt o necesitate. Unu plus unu este egal cu doi și doi înmulțit cu doi este egal cu patru; aceasta nu este cunoaștere? Dar te poate corupe aceasta? E ceva ce știe toată lumea – un tipar stabilit – și, astfel, nu poate corupe oamenii. Deci, ce tip de cunoaștere corupe oamenii? Cunoașterea care corupe este una amestecată cu punctele de vedere și gândurile Satanei. Satana caută să întipărească aceste puncte de vedere și gânduri în umanitate prin intermediul cunoașterii. De exemplu, într-un articol, nu este nimic în neregulă cu vorbele scrise în sine. Problema este în punctele de vedere și intenția autorului de când a scris articolul, precum și conținutul gândurilor sale. Acestea sunt lucruri spirituale și sunt capabile să corupă oamenii. De exemplu, dacă te-ai uita la o emisiune de televiziune, din lucrurile prezentate, care ar putea schimba părerea oamenilor? Ar putea ceea ce ar spune artiștii, cuvintele în sine, să corupă oamenii? (Nu.) Ce fel de lucruri i-ar corupe? Ar fi profunzimea gândurilor și conținutul spectacolului, care ar reprezenta viziunile regizorului. Informațiile transmise de aceste puncte de vedere ar putea influența inimile și mințile oamenilor. Nu-i așa? Acum știți la ce Mă refer în discuția Mea despre Satana care folosește cunoașterea pentru a corupe oamenii. Nu veți înțelege greșit, nu-i așa? Deci, data viitoare când ai să citești un roman sau un articol, ai să poți să evaluezi dacă gândurile exprimate de cuvintele scrise corup omenirea sau o ajută? (Da, într-o mică măsură.) Acesta este un lucru care trebuie studiat și experimentat într-un ritm lent și nu este ceva ușor de înțeles imediat. De exemplu, atunci când cercetezi sau studiezi o arie a cunoașterii, unele aspecte pozitive ale aceleia te pot ajuta să înțelegi oarecum gândirea generală despre acel domeniu, permițându-ți să afli și ce ar trebui să evite oamenii. Ia ca exemplu „electricitatea” – acesta este un domeniu al cunoașterii, nu? Nu ai fi ignorant dacă nu ai ști că electricitatea poate să-i curenteze și să-i rănească pe oameni? Dar, odată ce înțelegi acest domeniu al cunoașterii, nu vei fi neglijent ca să atingi obiectele cu curent electric și vei ști cum să utilizezi energia electrică. Acestea sunt ambele lucruri pozitive. Acum vă este clară discuția privind modul în care cunoașterea corupe oamenii? Există multe tipuri de cunoștințe studiate în lume, și trebuie să vă faceți timp pentru a le diferenția voi înșivă.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 148)

Cum folosește Satana știința pentru a-l corupe pe om

Ce este știința? Oare știința nu este ținută la mare cinste și considerată profundă în mintea aproape oricărei persoane? Când se menționează știința, oamenii nu sunt de părere că „Este ceva ce-i depășește pe oamenii de rând; este un subiect pe care numai cercetătorii sau experții științifici îl pot menționa în treacăt; nu are nicio legătură cu noi, oamenii obișnuiți”? Are vreo legătură cu oamenii obișnuiți? (Da.) Cum folosește Satana știința pentru a corupe oamenii? În discuția noastră, vom vorbi doar despre lucrurile pe care oamenii le întâlnesc frecvent în viața lor, ignorând alte chestiuni. Există un cuvânt, „gene”. Ați auzit de el? Sunteți toți familiarizați cu acest termen? Nu prin știință au fost descoperite genele? Ce înseamnă, mai exact, genele pentru oameni? Nu-i fac pe oameni să simtă că trupul este un lucru misterios? Când oamenilor le este prezentat acest subiect, nu vor exista unii oameni – în special curioșii – care vor vrea să știe mai mult și vor vrea mai multe detalii? Acești oameni curioși își vor concentra energia asupra acestui subiect și, când nu vor avea altceva de făcut, vor căuta informații în cărți și pe internet pentru a afla mai multe detalii despre el. Ce este știința? Ca să vorbim pe înțeles, știința reprezintă gândurile și teoriile privind lucrurile asupra cărora omul este curios, lucruri care sunt necunoscute și care nu îi sunt spuse de către Dumnezeu; știința reprezintă gândurile și teoriile tainelor pe care omul vrea să le exploreze. Care este aria de acoperire a științei? Ai putea spune că e mai degrabă amplă; omul cercetează și studiază tot ce îl interesează. Știința implică cercetarea detaliilor și a legilor acestor lucruri și apoi propunerea unor teorii plauzibile care-i fac pe toți să gândească: „Acești oameni de știință sunt cu adevărat minunați! Ei știu atât de multe, suficient încât să înțeleagă aceste lucruri!” Îi admiră foarte mult pe oamenii de știință, nu-i așa? Ce fel de opinii au oamenii care studiază știința? Oare ei nu doresc să cerceteze universul și lucrurile misterioase din zona lor de interes? Care este rezultatul final al acestui lucru? În cadrul unor anumite științe, oamenii trag propriile concluzii prin supoziții, iar în cadrul altora, se bazează pe experiența umană pentru a trage concluzii. În alte domenii științifice, oamenii ajung să tragă propriile concluzii pe baza observațiilor istorice și de context. Nu e așa? Deci, ce face știința pentru oameni? Știința doar le permite oamenilor să vadă obiectele din lumea fizică și satisface curiozitatea acestora, dar nu le poate permite să vadă legile prin care Dumnezeu stăpânește peste toate lucrurile. Omul pare să găsească răspunsuri în știință, dar acestea sunt enigmatice și oferă doar satisfacție temporară, o satisfacție care servește doar la îngrădirea inimii omului în lumea materială. Omul simte că a primit răspunsuri de la știință, deci, indiferent ce problemă se ivește, el își folosește părerile științifice drept bază pentru a dovedi sau accepta acea chestiune. Inima omului devine sedusă și posedată de știință până în punctul în care pe om nu-l mai interesează să-L cunoască pe Dumnezeu, să I se închine și să creadă că toate lucrurile vin de la El, și că omul de la El ar trebui să caute răspunsuri. Nu este așa? Cu cât o persoană crede mai mult în știință, cu atât devine mai absurdă, crezând că totul are o soluție științifică și că cercetarea poate rezolva orice. Ei nu-L caută pe Dumnezeu și nu cred că El există. Există mulți credincioși în Dumnezeu cu vechime care, atunci când se confruntă cu orice problemă, vor folosi un computer pentru a căuta lucruri și răspunsuri; ei cred doar în cunoașterea științifică. Ei nu cred că sunt adevărul cuvintele lui Dumnezeu, nu cred că acestea pot rezolva toate problemele omenirii, nu văd nenumăratele probleme ale omenirii din perspectiva adevărului. Indiferent ce problemă întâmpină, ei nu se roagă niciodată lui Dumnezeu și nu găsesc o soluție prin căutarea adevărului în cuvintele lui Dumnezeu. În multe privințe, ei ar prefera să creadă că problema poate fi rezolvată prin cunoștințe; pentru ei, știința este răspunsul suprem. Dumnezeu lipsește cu desăvârșire din inimile unor astfel de oameni. Ei sunt necredincioși, iar opiniile lor despre credința în Dumnezeu nu sunt diferite de cele ale multor academicieni și oameni de știință distinși, care încearcă mereu să-L cerceteze pe Dumnezeu folosind metode științifice. De exemplu, există mulți experți religioși care s-au dus în muntele pe care a venit arca să se odihnească și, astfel, au dovedit existența arcei. Au văzut-o, însă nu văd existența lui Dumnezeu în apariția arcei. Ei cred doar în povestiri și istorie; acesta este rezultatul cercetării lor științifice și al studierii lumii materiale. Dacă vei cerceta lucruri materiale, fie că este vorba despre microbiologie, astronomie sau geografie, nu vei găsi niciodată un rezultat care să determine că există Dumnezeu sau că El este suveran asupra tuturor lucrurilor. Deci, ce face știința pentru om? Nu îl îndepărtează de Dumnezeu? Nu-i face pe oameni să-L studieze pe Dumnezeu? Nu-i face pe oameni să se îndoiască mai mult de existența și suveranitatea lui Dumnezeu și, astfel, să-L tăgăduiască și să-L trădeze? Aceasta e consecința. Așadar, când Satana folosește știința pentru a corupe omul, ce scop încearcă să atingă? Vrea să folosească concluzii științifice pentru a-i înșela și a-i face insensibili pe oameni și să folosească răspunsuri ambigue pentru a se agăța de inima lor, astfel încât ei să nu-L caute pe Dumnezeu și să nu creadă în existența Lui. Așadar, de aceea spun că știința este una dintre căile prin care Satana corupe oamenii.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 149)

Cum folosește Satana cultura tradițională pentru a-l corupe pe om

Există sau nu multe lucruri care sunt considerate parte a culturii tradiționale? (Există.) Ce înseamnă „cultura tradițională”? Unii spun că este transmisă de la strămoși – acesta este un aspect. De la început, modul de viață, obiceiurile, zicalele și regulile le-au fost transmise familiilor, grupurilor etnice și chiar întregii rase umane, iar acestea s-au întipărit în gândirea oamenilor. Ei le consideră o parte indispensabilă a vieții și le văd ca pe niște reguli, respectându-le de parcă ar fi viața însăși. Într-adevăr, nu vor să le schimbe vreodată sau să le abandoneze pentru că le-au fost transmise de strămoșii lor. Există și alte aspecte ale culturii tradiționale întipărite chiar în oasele oamenilor, ca lucrurile transmise de Confucius și Mencius și cele deprinse de oameni din taoismul chinez și confucianism. Nu-i așa? Ce lucruri sunt incluse în cultura tradițională? Include ea și sărbătorile oamenilor? De exemplu, Festivalul de primăvară, Festivalul felinarelor, Ziua curățirii mormântului, Festivalul bărcii-dragon, precum și Festivalul fantomelor și Festivalul mijlocului toamnei. Unele familii sărbătoresc chiar și zilele când cei în vârstă ating o anumită etate sau când copiii ajung la vârsta de o lună sau au o sută de zile. Și așa mai departe. Toate acestea sunt sărbători tradiționale. Oare nu cultura tradițională e fundamentul acestor sărbători? Care este nucleul culturii tradiționale? Are vreo legătură cu închinarea la Dumnezeu? Are legătură cu a le spune oamenilor să practice adevărul? Există sărbători în care oamenii să-I ofere jertfe lui Dumnezeu, să meargă la altarul Lui și să-I primească învățăturile? Există sărbători de acest fel? (Nu.) Ce fac oamenii în toate aceste sărbători? În vremurile moderne, acestea sunt văzute ca ocazii de a mânca, a bea și a se distra. Care este sursa de la baza culturii tradiționale? De la cine vine cultura tradițională? Vine de la Satana. În spatele acestor sărbători tradiționale, Satana insuflă anumite lucruri în om. Care sunt aceste lucruri? Să se asigure că oamenii își amintesc de strămoșii lor – e unul dintre ele? De exemplu, în Ziua curățirii mormântului, oamenii fac ordine pe morminte și le oferă sacrificii strămoșilor, ca să nu-și uite străbunii. De asemenea, Satana se asigură că oamenii își amintesc să fie patrioți, un exemplu fiind Festivalul bărcii-dragon. Dar Festivalul de la jumătatea toamnei? (E vorba despre reuniunile de familie.) Care este motivul întâlnirilor în familie? Să comunice și să creeze o legătură emoțională. Desigur, fie că sărbătorim ajunul Anului Nou Lunar sau Festivalul felinarelor, există multe moduri de a descrie motivele din spatele acestor sărbători. Oricum ar descrie cineva aceste motive, fiecare este modul Satanei de a-și insufla filosofia și gândirea în oameni, astfel încât ei să se îndepărteze de Dumnezeu și să nu știe că El există și să ofere ofrande fie strămoșilor lor, fie Satanei sau să mănânce, să bea și să se distreze de dragul dorințelor trupului. Când fiecare dintre aceste sărbători este celebrată, gândurile și părerile Satanei sunt plantate adânc în mintea oamenilor, fără știința lor. Când oamenii ajung să aibă patruzeci sau cincizeci de ani sau chiar mai mult, aceste gânduri și punctele de vedere ale Satanei sunt deja adânc înrădăcinate în inimile lor. Mai mult de-atât, oamenii fac tot posibilul pentru a transmite aceste idei, indiferent dacă sunt bune sau rele, până la următoarea generație, fără discriminare și fără reținere. Nu-i așa? (Ba da.) Cum îi corup pe oameni cultura tradițională și aceste sărbători? Știți? (Oamenii devin constrânși și legați de regulile acestor tradiții, astfel încât nu au timp sau energie să-L caute pe Dumnezeu.) Acesta este un aspect. De exemplu, toată lumea sărbătorește în timpul Anului Nou Lunar – dacă nu ai sărbători, oare n-ai fi trist? Ții, în inima ta, la vreo superstiție? Nu s-ar putea să-ți spui „Eu nu am sărbătorit Anul Nou și, de vreme ce ziua Anului Nou Lunar a fost îngrozitoare, nu va fi rău și tot restului anului?” Nu te-ai simți imediat rău și puțin înfricoșat? Există chiar unii oameni care nu le-au adus jertfe strămoșilor de ani de zile și care, dintr-o dată, visează că o persoană decedată le cere bani. Ei cum se vor simți? „Cât este de trist că această persoană decedată are nevoie de bani de cheltuială! Voi arde niște bani de hârtie pentru ea. Dacă nu o fac, n-ar fi corect. S-ar putea ca noi, cei vii, să avem probleme – cine poate spune când va lovi nenorocirea?” Ei vor avea întotdeauna acest mic nor de teamă și îngrijorare în inimile lor. Cine le dă această îngrijorare? Satana este sursa acestei îngrijorări. Nu este aceasta una dintre căile prin care el îl corupe pe om? Satana folosește diferite mijloace și pretexte pentru a te controla, a te amenința și a te lega, astfel încât să cazi într-o stare de zăpăceală, să te dai bătut și i te supui; acesta este modul în care îl corupe pe om. Deseori când oamenii sunt slabi sau nu sunt pe deplin conștienți de situație, ar putea face neintenționat ceva, într-un mod confuz; adică, ei cad fără a-și da seama în strânsoarea Satanei și ar putea să se poarte nechibzuit, să facă lucruri fără să știe ce fac. Acesta este modul în care Satana îl corupe pe om. Acum există destul de mulți oameni reticenți să se despartă de cultura tradițională adânc înrădăcinată și care, pur și simplu, nu pot renunța la ea. Mai ales atunci când sunt slabi și pasivi, își doresc să celebreze astfel de sărbători și să-l întâlnească pe Satana și să-l mulțumească din nou, ca să-și aline inima. Care este contextul culturii tradiționale? Oare mâna neagră a Satanei este cea care trage sforile în spatele scenei? Oare natura lui diabolică este cea care manipulează și controlează lucrurile? Controlează Satana totul? (Da.) Când oamenii trăiesc într-o cultură tradițională și celebrează aceste tipuri de sărbători tradiționale, am putea spune că acesta este un mediu în care sunt păcăliți și corupți de Satana și că, în plus, sunt fericiți să se lase păcăliți și corupți de el? (Da.) Acesta este un lucru pe care îl recunoașteți toți, unul pe care îl știți.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 150)

Cum folosește Satana superstiția pentru a-l corupe pe om

Cum folosește Satana superstiția pentru a corupe omul? Oamenii doresc cu toții să-și cunoască soarta, așa că Satana profită de curiozitatea lor pentru a-i ademeni. Oamenii se angajează în preziceri, ghicit și citire a feței pentru a afla ce se va întâmpla cu ei în viitor și ce fel de drum au înainte. În cele din urmă, însă, în mâinile cui sunt soarta și perspectivele de care oamenii sunt atât de preocupați? (În mâinile lui Dumnezeu.) Toate aceste lucruri sunt în mâinile lui Dumnezeu. Folosind aceste metode, ce vrea Satana ca oamenii să știe? El vrea să folosească cititul trăsăturilor feței și prezicerea viitorului ca să le spună oamenilor că știe ce soartă vor avea și, nu numai că știe aceste lucruri, dar că le și controlează. Satana vrea să profite de această oportunitate și să folosească aceste metode pentru a controla oamenii, astfel încât aceștia să aibă încredere oarbă în el și să-i asculte fiecare cuvânt. De exemplu, când ți se citesc trăsăturile feței, dacă omul care îți prezice viitorul închide ochii și îți spune tot ce ți s-a întâmplat în ultimele decenii, cu claritate perfectă, cum te-ai simți în sinea ta? Ai simți imediat: „Este atât de precis! Nu am povestit niciodată trecutul meu cuiva, cum de a știut despre el? Îl admir cu adevărat pe acest prezicător!” Oare Satanei nu-i este prea ușor să-ți cunoască trecutul? Dumnezeu te-a condus până unde ești astăzi și, în tot acest răstimp, Satana i-a corupt pe oameni și te-a urmărit. Trecerea zecilor de ani din viața ta nu înseamnă nimic pentru Satana, iar acestuia nu-i este dificil să știe aceste lucruri. Când afli că tot ceea ce spune Satana este exact, oare nu-i dai inima ta? Oare nu depinzi de el să preia controlul asupra viitorului și norocului tău? Într-o clipă, inima ta va simți un oarecare respect sau venerație pentru el și, în acest moment, e posibil ca acesta să fi înșfăcat sufletele unora. Și-l vei întreba imediat pe ghicitor: „Ce ar trebui să fac în continuare? Ce ar trebui să evit în anul următor? Ce lucruri nu trebuie să fac?” Iar atunci, acesta îți va spune: „Nu trebuie să mergi acolo, nu trebuie să faci asta, nu purta haine de o anumită culoare, ar trebui să frecventezi mai puțin anumite locuri, să faci mai mult anumite lucruri…” Nu vei pune imediat la inimă tot ce-ți spune? I-ai memora cuvintele mai repede decât cuvintele lui Dumnezeu. De ce le-ai memora atât de repede? Pentru că ai vrea să te bazezi pe Satana pentru noroc. Nu acum este momentul când pune stăpânire pe inima ta? Când prezicerile sale se vor adeveri, rând pe rând, nu ai vrea să te întorci imediat la el ca să afli ce soartă îți va aduce anul următor? (Ba da.) Ai face tot ceea ce-ți spune Satana să faci și ai evita lucrurile pe care îți spune să le eviți. În felul acesta, oare nu respecți tot ceea ce spune? Foarte repede, vei cădea în îmbrățișarea sa, vei fi amăgit și vei ajunge sub controlul lui. Acest lucru se întâmplă deoarece crezi că ceea ce spune este adevărul și că știe despre viața ta din trecut, despre viața ta de acum și despre ceea ce va aduce viitorul. Aceasta este metoda pe care o folosește Satana pentru a-i controla pe oameni. Dar, în realitate, cine deține cu adevărat controlul? Dumnezeu Însuși deține controlul, nu Satana. În acest caz, Satana doar își folosește șiretlicurile ingenioase pentru a-i păcăli pe oamenii neștiutori, care văd doar lumea materială, să-l creadă și să se bazeze pe el. Apoi, ei vor cădea în prinsoarea Satanei și îi vor asculta fiecare cuvânt. Dar își slăbește vreodată Satana prinsoarea când oamenii vor să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze? Satana nu face asta. În această situație, cad oamenii într-adevăr în strânsoarea Satanei? (Da.) Am putea spune că, în această privință, Satana se poartă cu nerușinare? (Da.) De ce am spune acest lucru? Pentru că acestea sunt tactici necinstite și înșelătoare. Satana este nerușinat și îi înșală pe oameni să creadă că el controlează tot ce are legătură cu ei, chiar și soarta lor. Asta îi face pe oamenii neștiutori să i se supună în totalitate. Sunt păcăliți cu doar câteva cuvinte. În uimirea lor, oamenii se pleacă în fața lui. Deci, ce fel de metode folosește Satana, ce spune ca să te facă să crezi în el? De exemplu, e posibil să nu-i fi spus Satanei câte persoane sunt în familia ta, dar el tot ar putea să-ți spună câte persoane sunt, precum și vârstele părinților și copiilor tăi. Dacă înainte de asta e posibil să fi avut bănuieli și îndoieli în privința Satanei, după ce l-ai auzi spunând aceste lucruri, nu ți s-ar părea un pic mai credibil? Satana s-ar putea să-ți spună apoi cât de dificilă a fost munca pentru tine în ultima vreme, că superiorii tăi nu-ți acordă recunoașterea pe care o meriți, că acționează permanent împotriva ta și așa mai departe. După ce ai auzi acest lucru, ai gândi: „Exact așa se întâmplă! Lucrurile nu au mers bine la serviciu”. Așa că l-ai crede pe Satana puțin mai mult. După aceea ar spune altceva ca să te înșele, făcându-te să-l crezi chiar mai mult. Puțin câte puțin, te-ai găsi în imposibilitatea de a te împotrivi sau de a-l mai bănui. Satana folosește doar câteva trucuri triviale, chiar tertipuri mărunte și, astfel, te zăpăcește. Pe măsură ce te zăpăcești, nu vei putea să te orientezi, nu vei ști ce să faci și vei începe să urmezi ceea ce spune Satana. Aceasta este metoda „genială” pe care Satana o folosește pentru a-l corupe pe om și care te face să-i cazi fără să vrei în capcană și să fii sedus de acesta. Satana îți spune câteva lucruri pe care oamenii și le imaginează a fi bune, iar apoi îți spune ce să faci și ce să eviți. Așa ești păcălit fără să-ți dai seama. Odată ce ai căzut în capcană, lucrurile vor deveni dificile pentru tine; te vei gândi constant la ceea ce a spus Satana și la ce ți-a zis să faci, iar tu vei fi, fără să știi, posedat de el. De ce se întâmplă asta? Se întâmplă pentru că omenirii îi lipsește adevărul și, astfel, este incapabilă să se opună și să reziste ispitei și seducției Satanei. Confruntată cu răutatea și cu înșelăciunea, cu trădarea și malițiozitatea Satanei, omenirea este atât de ignorantă, imatură și slabă, nu-i așa? Nu este aceasta una dintre căile prin care Satana îl corupe pe om? (Ba da.) Puțin câte puțin, prin diferitele metode ale Satanei, oamenii sunt înșelați și păcăliți fără să știe, deoarece le lipsește abilitatea de a face diferența dintre pozitiv și negativ. Le lipsesc această statură și capacitatea de a triumfa asupra Satanei.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 151)

Cum folosește Satana tendințele sociale pentru a-l corupe pe om

Când au apărut tendințele sociale? Doar în ziua de astăzi? S-ar putea spune că tendințele sociale au apărut atunci când Satana a început să-i corupă pe oameni. Ce includ acestea? (Stilurile de îmbrăcăminte și machiaj.) Acestea sunt lucruri cu care oamenii intră adesea în contact. Stilurile de îmbrăcăminte, moda și tendințele – acestea sunt un aspect neînsemnat. Mai este și altceva? Contează și expresiile populare pe care le inventează deseori oamenii? Contează stilurile de viață pe care și le doresc oamenii? Contează vedetele muzicii, celebritățile, revistele și romanele care le plac oamenilor? (Da.) În mintea voastră, care aspect al acestor tendințe sociale poate corupe omul? Care dintre aceste tendințe este cea mai ispititoare pentru voi? Unii oameni spun: „Toți am ajuns la o anumită vârstă, suntem trecuți de cincizeci, șaizeci, șaptezeci sau optzeci de ani și nu ne mai putem încadra în aceste tendințe, iar acestea nu ne prea atrag atenția”. Așa este? Alții spun: „Nu urmărim celebritățile; asta o fac tinerii de douăzeci de ani; în plus, nu purtăm haine la modă, asta fac oamenii preocupați de propria imagine”. Deci, care dintre acestea poate să vă corupă? (Zicalele populare.) Pot aceste zicale să corupă oamenii? Vă voi da un exemplu, iar voi puteți vedea dacă îi corupe sau nu pe oameni: „Banii fac lumea să se învârtă”; este aceasta o tendință? Prin comparație cu tendințele din modă și din culinară pe care le-ați amintit, nu e aceasta mult mai rea? „Banii fac lumea să se învârtă” este o filosofie a Satanei. Predomină în întreaga omenire, în fiecare societate umană; ați putea spune că este o tendință. Asta deoarece a fost întipărită în inima fiecărei persoane care, la început, nu a acceptat această zicală, dar apoi a acceptat-o tacit când a venit în contact cu viața reală și a început să simtă că aceste cuvinte erau de fapt adevărul. Nu este acesta un proces prin care Satana îl corupe pe om? Poate oamenii nu înțeleg această zicală în aceeași măsură, dar fiecare o interpretează și o recunoaște la niveluri diferite, în baza lucrurilor care s-au întâmplat în jurul lor, și a experiențelor personale. Nu asta e situația? Indiferent cât de multă experiență are cineva cu această expresie, care este efectul negativ pe care îl poate avea asupra inimii cuiva? Ceva este dezvăluit prin firea umană a oamenilor din această lume, inclusiv a fiecăruia dintre voi. Ce anume este? Este divinizarea banilor. Este greu să scoți acest lucru din inima cuiva? Este foarte greu! Se pare că Satana l-a corupt profund pe om! Satana folosește banii pentru a-i ispiti pe oameni și îi corupe să divinizeze banii și să venereze lucrurile materiale. Și cum se manifestă în oameni această venerație a banilor? Credeți oare că nu ați putea supraviețui în această lume fără niciun ban, că până și o singură zi fără bani ar fi imposibilă? Statutul oamenilor se bazează pe cât de mulți bani au, ca și respectul pe care îl pretind. Spatele celor săraci este îndoit de rușine, în timp ce bogații se bucură de statutul lor înalt. Ei stau drepți și mândri, vorbind tare și trăind arogant. Ce le aduc oamenilor această zicală și această tendință? Oare nu este adevărat că mulți fac orice sacrificiu în goana după bani? Oare nu mulți își sacrifică demnitatea și integritatea căutând mai mulți bani? Oare nu mulți oameni pierd oportunitatea de a-și îndeplini datoria și de a-L urma pe Dumnezeu, de dragul banilor? Oare pierderea șansei de a dobândi adevărul și de a fi mântuiți nu este cea mai mare pierdere pentru oameni? Nu e Satana sinistru că folosește această metodă și această zicală pentru a-l corupe pe om într-o asemenea măsură? Nu este un tertip malițios? Pe măsură ce treci de la a te opune acestei zicale populare la a o accepta în cele din urmă ca adevăr, inima ta cade întru totul în strânsoarea Satanei și, prin urmare, ajungi să trăiești, necugetat, după aceasta. În ce măsură te-a afectat această expresie? S-ar putea să cunoști adevărata cale și s-ar putea să știi adevărul, dar nu ai putere s-o urmărești. Ai putea să știi clar cum cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, însă nu ești dispus să plătești prețul sau să suferi pentru a dobândi adevărul. În schimb, ai prefera să-ți sacrifici propriul viitor și destin pentru a te împotrivi lui Dumnezeu chiar până la sfârșit. Indiferent ce spune sau ce face El, indiferent dacă înțelegi cât de profundă și de mare este iubirea lui Dumnezeu pentru tine, ai insista cu încăpățânare să faci cum vrei și să plătești prețul pentru această zicală. Adică, această zicală ți-a păcălit și controlat deja gândurile, ți-a guvernat deja comportamentul și tu ai prefera să îi permiți să-ți conducă soarta decât să încetezi să mai cauți bogăția. Faptul că oamenii pot acționa astfel, că pot fi controlați și manipulați de cuvintele Satanei nu înseamnă că au fost păcăliți și corupți de Satana? Oare filosofia, mentalitatea și firea Satanei nu au prins rădăcini în inima ta? Când urmărești orbește bogăția și abandonezi căutarea adevărului, nu și-a atins Satana scopul de a te păcăli? Exact aceasta e situația. Așadar, poți să simți când ești păcălit și corupt de Satana? Nu poți. Dacă nu-l vezi pe Satana stând chiar în fața ta sau nu simți că Satana acționează în secret, ai putea să vezi răutatea Satanei? Ai putea să știi cum corupe Satana omenirea? El îl corupe pe om în orice moment și în orice loc. Satana face imposibil ca omul să se apere de această stricăciune și-l face neajutorat în fața acesteia. Satana te face să-i accepți gândurile, punctele de vedere și lucrurile rele care vin de la el în situațiile în care ești neștiutor și nu recunoști ce ți se întâmplă. Oamenii acceptă pe deplin aceste lucruri și nu fac nicio excepție de la ele. Prețuiesc și păstrează aceste lucruri ca pe o comoară, le permit să-i manipuleze și să se joace cu ei; acesta este modul în care oamenii trăiesc sub puterea Satanei și ascultă de el fără să-și dea seama, iar corupția omului de către Satana devine din ce în ce mai profundă.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 152)

Satana folosește aceste câteva metode pentru a-l corupe pe om. Omul are cunoștințe și înțelege unele teorii științifice, trăiește sub influența culturii tradiționale, iar fiecare ființă umană este un moștenitor și transmițător al acesteia. Omul este obligat să continue cultura tradițională care îi este oferită de Satana, dar se și conformează tendințelor sociale pe care acesta le oferă omenirii. Conformându-se cu tot ceea ce face Satana tot timpul, acceptându-i răutatea, înșelăciunea, pizma și aroganța, omul este inseparabil de acesta. Odată ce omul a ajuns să aibă aceste firi ale Satanei, a fost oare fericit sau trist trăind în această omenire coruptă? (Trist.) De ce spui acest lucru? (Deoarece omul este legat și controlat de aceste lucruri corupte, trăiește în păcat și este înghițit de o luptă istovitoare.) Unii oameni poartă ochelari, părând a fi intelectuali; e posibil să vorbească în mod foarte respectabil, elocvent și rezonabil și, deoarece au trecut prin multe lucruri, pot fi foarte experimentați și sofisticați. S-ar putea să vorbească în detaliu despre chestiuni importante și insignifiante; ar putea, de asemenea, să poată evalua autenticitatea și rațiunea lucrurilor. Unii ar putea să se uite la comportamentul și înfățișarea acestor oameni, precum și la caracterul, umanitatea, conduita lor și așa mai departe și să nu le găsească niciun defect. Oamenii aceștia sunt deosebit de capabili să se adapteze la tendințele sociale actuale. Deși acești oameni ar putea fi mai în vârstă, nu sunt niciodată demodați sau prea bătrâni ca să învețe. Aparent, nimeni nu le poate găsi niciun cusur, totuși, în esența lor lăuntrică, sunt total și complet corupți de Satana. Deși niciun cusur exterior nu li se poate găsi acestor oameni, deși la prima vedere sunt blânzi, rafinați și au cunoștințe, o anumită moralitate și integritate și cu toate că în ceea ce privește cunoașterea nu sunt nicidecum inferiori celor tineri, totuși, prin prisma naturii și esenței lor, acești oameni sunt un model complet și viu al Satanei, sunt leit acesta. Acesta este „rodul” coruperii omului de către Satana. S-ar putea să vă rănească spusele Mele, dar totul este adevărat. Cunoștințele pe care le studiază omul, știința pe care o înțelege și mijloacele prin care alege să se acomodeze cu tendințele sociale sunt, fără excepție, instrumente prin care Satana îl corupe pe om. Acest lucru este absolut adevărat. Prin urmare, omul trăiește într-o fire complet coruptă de Satana, iar omul nu are cum să știe ce este sfințenia sau care este esența lui Dumnezeu. Asta se întâmplă pentru că, în aparență, nu se poate da vina pe modurile prin care Satana îl corupe pe om; nu se poate spune din purtarea cuiva că este greșit ceva. Toată lumea muncește în mod normal și trăiește o viață normală; oamenii citesc cărți și ziare, studiază și vorbesc în mod normal. Unii oameni au învățat puțină etică și se pricep să vorbească, sunt înțelegători și prietenoși, de ajutor și filantropici și nu se implică în certuri mărunte și nici nu profită de oameni. Cu toate acestea, firea lor satanică stricată este înrădăcinată adânc în ei, iar această esență nu poate fi schimbată doar pe baza eforturilor externe. Din cauza acestei esențe, omul nu poate cunoaște sfințenia lui Dumnezeu și, în ciuda faptului că esența sfințeniei Sale e dezvăluită omului, acesta n-o ia în serios. Asta se întâmplă pentru că, prin diverse mijloace, Satana a ajuns deja să dețină complet sentimentele, ideile, punctele de vedere și gândurile omului. Această deținere și această corupție nu sunt temporare sau ocazionale, ci sunt prezente peste tot și în orice moment. Astfel, mulți oameni care au crezut în Dumnezeu timp de trei sau patru ani sau chiar și cinci sau șase ani încă percep ca pe niște comori aceste gânduri rele, păreri, logica și filosofiile pe care Satana le-a insuflat în ei și nu sunt capabili să renunțe la ele. Deoarece omul a acceptat lucrurile rele, arogante și răuvoitoare care vin din natura Satanei, în mod inevitabil, în relațiile interpersonale ale omului au deseori loc conflicte, certuri și incompatibilități, care apar ca urmare a naturii arogante a Satanei. Dacă Satana ar fi dat omenirii lucruri pozitive – dacă, de exemplu, confucianismul și taoismul din cultura tradițională, pe care omul le-a acceptat, ar fi lucruri bune – oamenii care se aseamănă ar trebui să fie capabili să se înțeleagă bine unii cu ceilalți după acceptarea acelor lucruri. Deci, de ce între oamenii care au acceptat aceleași lucruri există o atât de mare separare? De ce? Din cauză că aceste lucruri provin de la Satana și el creează separarea între oameni. Indiferent cât de demne sau de importante par la suprafață, lucrurile oferite de Satana îi aduc omului și scot la iveală în viața lui numai aroganță și nimic mai mult decât înșelăciunea naturii malefice a Satanei. Nu-i așa? Cineva capabil să se ascundă, care are o bogăție de cunoștințe sau care are o educație bună tot ar avea dificultăți în a-și masca firea satanică stricată. Adică, indiferent în câte moduri s-ar ascunde această persoană, chiar dacă te-ai gândi la ea ca la un sfânt sau ai crede că este desăvârșită ori un înger, indiferent cât de pură ai crede că este, cum e viața reală a acesteia, în culise? Ce esență ai vedea în dezvăluirea firii ei? Fără îndoială, ai vedea natura malefică a Satanei. E admisibil să se spună acest lucru? (Da.) De exemplu, să presupunem că știi pe cineva apropiat ție, pe care l-ai crezut o persoană bună, poate cineva pe care l-ai idolatrizat. Cu statura ta actuală, ce crezi despre ea? În primul rând, evaluezi dacă acest tip de persoană are sau nu umanitate, dacă este cinstită, dacă are iubire adevărată pentru oameni, iar cuvintele și acțiunile ei sunt folositoare și îi ajută pe ceilalți. (Nu.) Ce sunt cu adevărat așa-numita bunăvoință, iubire sau bunătate pe care le dezvăluie acești oameni? Totul este fals, totul este o fațadă. În spatele fațadei, e un scop diabolic ulterior: ca acea persoană să fie adorată și idolatrizată. Vedeți acest lucru în mod clar? (Da.)

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 153)

Ce aduc omenirii metodele folosite de Satana pentru a-i corupe pe oameni? Aduc ceva pozitiv? În primul rând, poate omul să facă diferența dintre bine și rău? Ați spune că în această lume, fie că e vorba despre o persoană celebră sau importantă, fie despre o revistă sau altă publicație, sunt corecte standardele pe care aceasta le folosește pentru a judeca dacă ceva este bun sau rău și corect sau greșit? Sunt imparțiale evaluările lor privind evenimentele și oamenii? Conțin adevăr? Oare această lume, această umanitate, evaluează lucruri pozitive și negative bazându-se pe standardul adevărului? (Nu.) De ce oamenii nu au acea abilitate? Oamenii au dobândit atât de multe cunoștințe și știu atât de mult despre știință, așadar au abilități grozave, nu? Deci, de ce nu pot face diferența dintre lucrurile pozitive și cele negative? De ce se întâmplă asta? (Pentru că oamenii nu au adevăr; știința și cunoștințele nu sunt adevăr.) Tot ceea ce Satana îi aduce umanității este rău, corupt, lipsit de adevăr, viață și cale. Cu răul și corupția pe care Satana le aduce omului, poți să spui că Satana are iubire? Poți spune că omul are iubire? Unii oameni ar putea spune: „Te înșeli; în întreaga lume există mulți oameni care îi ajută pe cei săraci sau fără adăpost. Acei oameni nu sunt buni? Există și organizații de caritate care fac lucrări bune; nu este bună lucrarea pe care o fac ei?” Ce ai spune în fața unor asemenea cuvinte? Satana folosește multe metode și teorii diferite pentru a corupe omul; este această stricăciune a omului un concept nedeslușit? Nu, nu este. De asemenea, Satana face unele lucruri practice și promovează un punct de vedere sau o teorie în această lume și în societate. În fiecare dinastie și epocă, promovează o teorie și insuflă unele gânduri în mintea oamenilor. Aceste gânduri și teorii se înrădăcinează treptat în inimile oamenilor, iar apoi aceștia încep să trăiască prin ele. Odată ce încep să trăiască prin aceste lucruri, nu devin ei, pe neștiute, Satana? Nu sunt oamenii una cu el? Când oamenii devin una cu Satana, care este atitudinea lor față de Dumnezeu în cele din urmă? Nu este aceeași atitudine pe care Satana o are față de Dumnezeu? Nimeni nu îndrăznește să recunoască acest lucru, nu-i așa? Cât de înfricoșător! De ce spun că natura Satanei este diabolică? N-o spun fără motiv; de fapt, natura Satanei e determinată și analizată pe baza a ceea ce a făcut și a lucrurilor pe care le-a dezvăluit. Dacă v-aș spune doar că Satana este diabolic, voi ce ați crede? V-ați gândi: „Evident, Satana este rău”. Așadar, te întreb: „Care aspecte ale Satanei sunt malefice?” Dacă spui: „Împotrivirea Satanei față de Dumnezeu este rea”, tot nu ai vorbi clar. Acum că am vorbit astfel despre caracteristici, înțelegeți conținutul specific al esenței răului Satanei? (Da.) Dacă puteți să vedeți clar natura malefică a Satanei, atunci vă veți vedea propriile stări. Există vreo legătură între aceste două lucruri? Vă este utilă sau nu? (Da.) Când am părtășie despre esența sfințeniei lui Dumnezeu, este necesar să am părtășie și despre esența diabolică a Satanei? Ce părere aveți? (Da, este necesar.) De ce? (Răutatea lui scoate în evidență sfințenia lui Dumnezeu.) Așa este? Acest lucru este parțial corect, în sensul că, fără răul Satanei, oamenii nu ar ști că Dumnezeu e sfânt; este corect să spunem asta. Totuși, este corect dacă spui că sfințenia Sa există numai datorită contrastului cu răutatea Satanei? Acest mod dialectic de gândire este greșit. Sfințenia lui Dumnezeu este esența Sa inerentă; chiar și atunci când El o dezvăluie prin faptele Sale, este tot o expresie firească a esenței lui Dumnezeu și tot este esența Sa inerentă; aceasta a existat întotdeauna și Îi este intrinsecă și înnăscută lui Dumnezeu Însuși, deși omul nu o poate vedea. Acest lucru e din cauză că omul trăiește în mijlocul firii corupte a Satanei și sub influența lui și nu știe despre sfințenie, cu atât mai puțin despre conținutul specific al sfințeniei lui Dumnezeu. Deci, este esențial să avem părtășie mai întâi despre esența diabolică a Satanei? (Da, este.) Se poate ca unii oameni să-și exprime o oarecare îndoială: „Tu ai părtășie despre Dumnezeu Însuși, așa că de ce întotdeauna vorbești despre modul în care Satana corupe oamenii și natura sa malefică?” Acum ai pus capăt acestor îndoieli, nu-i așa? Când oamenii au discernământ despre răutatea Satanei și au o definiție precisă a acestuia, când pot vedea clar conținutul specific și manifestarea răului, sursa și esența lui, doar atunci, prin discuția despre sfințenia lui Dumnezeu pot ei să-și dea seama sau să recunoască ce este sfințenia lui Dumnezeu, ce este sfințenia. Dacă nu discut despre răul Satanei, unii vor crede în mod eronat că unele lucruri pe care le fac oamenii în societate și printre ceilalți – sau unele lucruri din această lume – ar putea avea o legătură cu sfințenia. Nu este greșit acest punct de vedere? (Ba da, este.)

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul V”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 154)

Satana folosește cunoașterea pentru a-l corupe pe om și faima și câștigul pentru a-l controla (fragment selectat)

Dintre cele cinci moduri prin care Satana corupe omul, primul pe care l-am menționat este cunoașterea, deci haideți să luăm cunoașterea drept primul subiect al părtășiei. Satana folosește cunoașterea ca momeală. Ascultați cu atenție: cunoașterea este doar un tip de momeală. Oamenii sunt convinși să studieze din greu și să se perfecționeze în fiecare zi, să se folosească de cunoștințe ca de o armă și să se înarmeze cu ele, iar apoi să le folosească pentru a deschide poarta spre știință; cu alte cuvinte, cu cât dobândești mai multă cunoaștere, cu atât vei înțelege mai mult. Satana le spune oamenilor toate acestea; le spune oamenilor să încurajeze idealuri înalte în timp ce dobândesc cunoașterea, instruindu-i să nutrească ambiții și idealuri. Fără știrea oamenilor, Satana transmite multe mesaje ca acesta, determinând oamenii să simtă, în mod inconștient, că aceste lucruri sunt corecte sau benefice. Fără a-și da seama, oamenii pășesc pe acest drum, conduși, fără să știe, de propriile idealuri și ambiții. Pas cu pas, fără să vrea, ei învață, din cunoașterea dată de Satana, felurile în care gândesc oamenii importanți sau celebri. De asemenea, ei învață unele lucruri din faptele oamenilor care sunt considerați eroi. Ce-i recomandă Satana omului din faptele acestor eroi? Ce vrea el să întipărească în om? Că omul trebuie să fie patriot, să aibă integritate națională și să fie un spirit eroic. Ce învață omul din poveștile istorice sau din biografiile unor figuri eroice? Să aibă un simț al loialității personale, să fie gata să facă orice pentru prieteni și frați. În cadrul acestor cunoștințe de la Satana, omul, fără să-și dea seama, învață multe lucruri care nu sunt deloc pozitive. În mijlocul inconștienței oamenilor, semințe pregătite pentru ei de către Satana sunt sădite în mințile lor imature. Aceste semințe îi fac să simtă că se cuvine să fie oameni importanți, că se cuvine să fie faimoși, să fie eroi, patrioți, să fie oameni care își iubesc familiile sau care vor face orice pentru un prieten și care au un simț al loialității personale. Seduși de Satana, ei pășesc neștiutori pe drumul pe care el l-a pregătit pentru ei. Pe măsură ce merg pe acest drum, ei sunt forțați să accepte regulile de viață ale Satanei. Fără să-și dea deloc seama, își dezvoltă propriile reguli după care trăiesc, dar acestea nu sunt altceva decât regulile Satanei pe care le-a întipărit în ei cu forța. În timpul procesului de învățare, Satana îi determină să-și adopte propriile obiective, să decidă propriile scopuri în viață, regulile după care să trăiască și direcția în viață, insuflându-le, în tot acest timp, lucrurile Satanei, folosind povești, biografii și orice alt mijloc posibil pentru a ademeni oamenii, încetul cu încetul, până când mușcă momeala. În acest fel, pe parcursul învățăturii lor, unii ajung să prefere literatura, unii economia, alții astronomia sau geografia. Apoi, există unii cărora ajunge să le placă politica, unii cărora le place fizica, altora chimia și chiar unii cărora le place teologia. Toate acestea fac parte din întregul mai mare care este cunoașterea. În inimile voastre, fiecare dintre voi știe despre ce este de fapt vorba în aceste lucruri; fiecare dintre voi a avut contact cu ele înainte. Oricine dintre voi poate vorbi la nesfârșit despre una sau alta dintre aceste ramuri ale cunoașterii. Și, astfel, este clar cât de profund a intrat în mintea omului această cunoaștere; este ușor de văzut poziția ocupată de ea în mintea lui și ce efect profund are asupra acestuia. Odată ce o persoană se atașează de o fațetă a cunoașterii, când s-a îndrăgostit profund de această fațetă, atunci, fără să-și dea seama, dezvoltă ambiții: unii oameni doresc să fie scriitori, alții doresc să fie autori de literatură, unii vor să facă din politică o carieră, iar alții vor să se implice în economie și să devină oameni de afaceri. Apoi, există un grup de oameni care vor să fie eroi, să fie importanți sau faimoși. Indiferent ce fel de persoană vrea cineva să fie, scopul ei este să ia această metodă de învățare și să o folosească în propriile scopuri, să-și realizeze propriile dorințe și propriile ambiții. Nu contează cât de bine sună – fie că vor să-și realizeze visele, să nu-și irosească viața sau să aibă o anume carieră – ei nutresc aceste idealuri și ambiții înalte, dar, în esență, pentru ce sunt toate acestea? V-ați pus vreodată această întrebare înainte? De ce acționează Satana astfel? Cu ce scop insuflă el aceste lucruri în om? Trebuie să fiți lămuriți în inimile voastre cu privire la această chestiune.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 155)

Satana folosește cunoașterea pentru a-l corupe pe om și faima și câștigul pentru a-l controla (fragmente selectate)

În timpul dobândirii de către om a cunoștințelor, Satana folosește tot felul de metode, fie că este vorba de relatarea istorisirilor, de a le da pur și simplu o anumită cunoștință sau de a le permite să-și satisfacă dorințele sau ambițiile. Pe ce drum vrea Satana să te conducă? Oamenii cred că nu este nimic în neregulă cu dobândirea cunoștințelor, că este ceva întru totul natural. Ca să facă să sune atrăgător, să încurajezi idealuri înalte sau să ai ambiții înseamnă să ai aspirații, iar aceasta ar trebui să fie calea cea dreaptă în viață. Nu este oare o modalitate mai glorioasă ca oamenii să trăiască astfel, dacă își pot realiza propriile idealuri sau pot avea o carieră de succes? Făcând aceste lucruri, nu numai că ne onorăm strămoșii, ci avem și șansa de a lăsa o urmă în istorie – nu este acesta un lucru bun? Acesta este un lucru bun în ochii oamenilor din lume, iar, pentru ei, acest lucru ar trebui să fie cuvenit și pozitiv. Totuși Satana, cu motivele lui sinistre, duce oamenii pe un astfel de drum și asta-i tot? Cu siguranță, nu. De fapt, indiferent de cât de înalte sunt idealurile omului, cât de realiste sau de cuvenite pot fi dorințele lui, tot ceea ce omul dorește să realizeze, tot ceea ce caută el este strâns legat de două cuvinte. Aceste două cuvinte sunt de o importanță vitală pentru viața fiecărei persoane și sunt lucruri pe care Satana intenționează să le insufle în om. Care sunt aceste două cuvinte? Sunt „faimă” și „câștig”. Satana folosește o metodă foarte subtilă, o metodă foarte mult în acord cu noțiunile oamenilor, care nu este deloc radicală, prin care îi face pe oameni să accepte pe neștiute modul lui de viață, regulile lui de trai, și să-și stabilească obiectivele și direcția în viață și, făcând astfel, ei ajung, fără să-și dea seama, și să aibă ambiții de viață. Indiferent cât de grandioase ar putea să pară aceste ambiții de viață, ele sunt legate inextricabil de „faimă” și de „câștig”. Tot ceea ce persoanele importante sau faimoase – de fapt toți oamenii – urmează în viață are legătură doar cu aceste două cuvinte: „faimă” și „câștig”. Oamenii cred că, odată ce au faimă și câștig, ei pot apoi să le valorifice ca să se bucure de statut înalt, de bogăție mare și să se bucure de viață. Ei cred că faima și câștigul sunt un gen de capital pe care îl pot folosi ca să obțină o viață de căutare a plăcerii și de desfătare nesăbuită a trupului. De dragul acestei faime și al acestui câștig la care râvnesc atât, oamenii, de bună voie, totuși fără să știe, îi predau Satanei trupurile și mințile lor, tot ceea ce au, viitorul și destinele lor. Ei fac astfel fără niciun moment de ezitare, ignorând întotdeauna nevoia de a recupera tot ceea ce au predat. Oare pot oamenii să mai păstreze vreun control asupra lor înșiși odată ce s-au refugiat astfel în Satana și i-au devenit loiali? Cu siguranță, nu. Ei sunt controlați complet și total de Satana. S-au scufundat complet și total într-o mlaștină și nu se pot elibera. Odată ce o persoană se împotmolește în faimă și câștig, nu mai caută ceea ce este strălucitor, ceea ce este drept sau acele lucruri care sunt frumoase și bune. Asta deoarece puterea seducătoare pe care o au asupra oamenilor faima și câștigul este prea mare; ele devin lucruri pe care oamenii le urmăresc fără încetare pe tot parcursul vieții și chiar pentru întreaga veșnicie. Nu este acest lucru adevărat? Unii oameni vor spune că însușirea cunoștințelor nu este altceva decât citirea cărților sau învățarea câtorva lucruri pe care încă nu le cunosc, astfel încât să nu fie demodați sau să nu fie lăsați în urmă de lume. Cunoștințele sunt însușite doar pentru ca ei să poată pune mâncare pe masă, pentru propriul lor viitor sau pentru a asigura necesitățile de bază. Există cineva care ar îndura un deceniu de studiu intens doar pentru necesitățile de bază, doar pentru a soluționa problema alimentelor? Nu, nu există astfel de oameni. Deci, de ce un om suferă aceste greutăți toți acești ani? Pentru faimă și câștig. Faima și câștigul îl așteaptă în zare, îl cheamă, iar el crede că numai prin propria sârguință, prin greutăți și luptă poate să urmeze drumul ce-l va conduce să dobândească faimă și câștig. O astfel de persoană trebuie să sufere aceste greutăți pentru propria cale viitoare, pentru bucuria sa viitoare și pentru a câștiga o viață mai bună. Ce este oare această cunoaștere – puteți să-Mi spuneți? Nu reprezintă regulile și filosofiile de viață pe care Satana i le insuflă omului, cum ar fi „Iubește partidul, iubește țara și iubește-ți religia” și „Un om înțelept se supune circumstanțelor”? Nu sunt „idealurile înalte” ale vieții insuflate în om de către Satana? Luați, de exemplu, ideile oamenilor de seamă, integritatea celor faimoși sau spiritul curajos al figurilor eroice, sau luați cavaleria și bunătatea protagoniștilor și a spadasinilor din romanele de arte marțiale – nu sunt toate acestea căi prin care Satana insuflă aceste idealuri? Aceste idei influențează o generație după alta, iar oamenii din fiecare generație sunt făcuți să accepte aceste idei. Ei se luptă constant în căutarea „idealurilor înalte” pentru care chiar își vor sacrifica viața. Acesta este mijlocul și aceasta e abordarea prin care Satana folosește cunoștințele pentru a corupe oamenii. Deci, după ce Satana îi conduce pe oameni pe această cale, sunt ei capabili să asculte de Dumnezeu și să I se închine? Și sunt ei capabili să accepte cuvintele lui Dumnezeu și să urmărească adevărul? Categoric nu – pentru că au fost duși pe căi greșite de Satana. Să ne uităm din nou la cunoștințele, gândurile și opiniile insuflate oamenilor de Satana: conțin aceste lucruri adevărurile ascultării față de Dumnezeu și închinării la Dumnezeu? Există adevăruri despre temerea de Dumnezeu și ferirea de rău? Există vreun cuvânt de-al lui Dumnezeu? Există ceva în ele care să aibă legătură cu adevărul? Deloc – aceste lucruri sunt total absente. Puteți să fiți siguri că lucrurile insuflate oamenilor de Satana nu conțin niciun adevăr? Nu îndrăzniți, dar nu contează. Deci, atât timp cât recunoști că „faima” și „câștigul” sunt cele două cuvinte cheie pe care Satana le folosește pentru a-i ademeni pe oameni pe calea răului, atunci este suficient.

Haideți să recapitulăm pe scurt ce am discutat până acum: ce folosește Satana pentru a-l ține pe om sub controlul său strict? (Faima și câștigul.) Deci, Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt cătușe monstruoase pe care Satana le folosește pentru a-l lega pe om. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor pe care el le folosește pentru a te lega. Când va veni vremea să-ți dorești să te debarasezi de toate lucrurile pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei detesta cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci omenirea va avea o dragoste și o dorință reală pentru Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 156)

Satana folosește știința pentru a-l corupe pe om

Satana folosește numele științei pentru a satisface curiozitatea omului, dorința omului de a explora știința și a cerceta taine. În numele științei, Satana satisface nevoile materiale ale omului și cererea omului de a-și spori încontinuu calitatea vieții. Prin urmare, tocmai cu acest pretext, Satana folosește știința pentru a corupe omul. Oare Satana corupe doar gândirea sau mintea omului folosind știința în acest fel? Printre oamenii, evenimentele și lucrurile dimprejurul nostru pe care le putem vedea și cu care intrăm în contact, ce altceva corupe Satana cu ajutorul științei? (Mediul natural.) Aveți dreptate. Se pare că ați fost profund vătămați de acest lucru și profund afectați. Pe lângă faptul că folosește toate diversele descoperiri și concluzii științifice pentru a-l înșela pe om, Satana folosește, de asemenea, știința ca mijloc de a duce la bun sfârșit distrugerea și exploatarea fără noimă a mediului de viață care i-a fost dăruit omului de către Dumnezeu. El face acest lucru sub pretextul că, dacă omul efectuează cercetări științifice, atunci mediul său de viață și calitatea vieții vor deveni tot mai bune, și, în plus, că scopul dezvoltării științifice este de a satisface nevoile materiale zilnice sporite ale omului și nevoia acestuia de a-și îmbunătăți neîncetat calitatea vieții. Aceasta este baza teoretică a dezvoltării științei de către Satana. Cu toate acestea, ce a adus știința omenirii? Oare mediul nostru de viață – și mediul de viață al întregii omeniri – nu a fost pângărit? Oare aerul pe care îl respiră omul nu a fost pângărit? Nu s-a spurcat apa pe care o bem? Mai e organică și naturală mâncarea pe care o consumăm? Majoritatea cerealelor și legumelor sunt modificate genetic, au fost cultivate cu îngrășământ, iar unele sunt variante create folosind știința. Nici măcar legumele și fructele pe care le consumăm nu mai sunt naturale. Până și ouăle naturale nu mai sunt ușor de găsit și nu mai au gustul pe care obișnuiau să-l aibă, fiind deja prelucrate chimic de așa-numita știință a Satanei. Privind imaginea de ansamblu, întreaga atmosferă a fost distrusă și poluată; munții, lacurile, pădurile, râurile, oceanele și toate de deasupra pământului sau de sub acesta au fost ruinate de așa-numitele realizări științifice. Pe scurt, întregul mediu natural, mediul de viață dăruit omenirii de către Dumnezeu a fost distrus și ruinat de așa-numita știință. Deși există mulți oameni care au obținut ceea ce au sperat dintotdeauna privitor la calitatea vieții pe care o caută, satisfăcându-și atât dorințele, cât și trupul, mediul în care trăiește omul a fost distrus și devastat în mod esențial de diferitele „realizări” aduse de știință. Acum, nu mai avem acum dreptul de a respira nicio gură de aer curat. Nu este aceasta tristețea omenirii? Mai există vreo fericire demnă de menționat, când trebuie să trăiască în acest fel de spațiu? Acest spațiu și mediu de viață în care trăiește omul a fost creat încă de la început de Dumnezeu pentru om. Apa pe care o beau oamenii, aerul pe care-l respiră, diversele mâncăruri pe care le mănâncă, precum și plantele și ființele vii și chiar munții, lacurile și oceanele – fiecare parte din acest mediu de viață a fost dăruită oamenilor de către Dumnezeu; este natural, funcționând conform unei legi naturale stabilite de Dumnezeu. Fără știință, oamenii tot ar urma metodele oferite lor de Dumnezeu, ar putea să se bucure de tot ceea ce e imaculat și natural și ar fi fericiți. Totuși, acum, toate acestea au fost distruse și ruinate de Satana; spațiul fundamental de viață al omului nu mai este imaculat. Dar nimeni nu este capabil să recunoască ce a cauzat asta sau cum s-a întâmplat și mulți oameni abordează și înțeleg știința prin ideile întipărite în ei de Satana. Nu este acest lucru nespus de detestabil și jalnic? Acum, când Satana a luat spațiul în care există omenirea și mediul său de viață și le-a corupt în această stare, și cu omenirea care continuă să se dezvolte în acest fel, este vreo nevoie ca Dumnezeu să-i distrugă personal pe acești oameni? Dacă omenirea continuă să se dezvolte în acest fel, ce direcție va lua? (Va fi exterminată.) Cum va fi exterminată? Pe lângă căutarea lacomă a faimei și a câștigului, oamenii efectuează necontenit explorări științifice și se cufundă în cercetări aprofundate, iar apoi acționează neîncetat astfel încât să-și satisfacă propriile nevoi și dorințe materiale; care sunt atunci consecințele pentru om? În primul rând, echilibrul ecologic este distrus și, când se întâmplă asta, corpurile oamenilor, organele lor interne, sunt contaminate și vătămate de acest mediu dezechilibrat, iar diverse boli infecțioase și epidemii s-au răspândit în toată lumea. Nu este adevărat că asta e o situație asupra căreia omul nu are acum niciun control? Acum, că înțelegeți acest lucru, dacă omenirea nu Îl urmează pe Dumnezeu, ci îl urmează mereu pe Satana în acest fel – folosind cunoașterea pentru a se îmbogăți încontinuu, folosind știința pentru a explora fără încetare viitorul vieții umane și folosind acest tip de metodă pentru a continua să trăiască – sunteți capabili să recunoașteți cum se va termina pentru omenire? Omenirea va dispărea în mod natural: pas cu pas, omenirea avansează spre distrugere, spre propria distrugere! Nu înseamnă că aduce distrugerea asupra sa? Și nu este oare consecința progresului științific? Acum pare că știința este un fel de poțiune magică pe care Satana a pregătit-o pentru om, astfel încât, atunci când încercați să discerneți lucrurile, să o faceți într-o brumă încețoșată; indiferent cât de intens priviți, nu puteți vedea lucrurile în mod clar și, indiferent de cât de mult încercați, nu le puteți pricepe. Totuși, Satana folosește numele științei pentru a-ți deschide apetitul și pentru a te duce de nas, cu un picior în fața celuilalt, spre abis și spre moarte. Și așa stând lucrurile, oamenii vor vedea clar că, de fapt, distrugerea omului este făcută de mâna Satanei – Satana este capul răutăților.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 157)

Satana folosește cultura tradițională pentru a-l corupe pe om

Satana folosește cultura tradițională pentru a-l corupe pe om. Există multe asemănări între cultura tradițională și superstiție, dar diferența este că această cultură tradițională are anumite povești, aluzii și surse. Satana a fabricat și inventat multe povești sau povestiri populare ce apar în cărțile de istorie, lăsând oamenii cu impresii profunde despre cultura tradițională și figurile superstițioase. De exemplu, în China există „Cei opt nemuritori care traversează marea”, „Călătorie spre vest”, „Împăratul de jad”, „Nezha îl cucerește pe Regele Dragon” și „Învestitura zeilor”. Nu au devenit acestea profund înrădăcinate în mințile oamenilor? Chiar dacă unii dintre voi nu cunosc toate detaliile, tot cunoașteți povestirile generale, iar acest conținut general se lipește în inima și în mintea ta, astfel încât nu poți să-l uiți. Acestea sunt diverse idei sau legende pe care Satana le-a pregătit pentru om de multă vreme și care au difuzate în diferite momente. Aceste lucruri dăunează și erodează direct sufletele oamenilor și pun oamenii sub o vrajă după alta. Aceasta înseamnă că, odată ce ai acceptat astfel de cultură tradițională, povestiri sau lucruri superstițioase, odată ce sunt stabilite în mintea ta și odată ce acestea sunt blocate în inima ta, atunci este ca și cum ai fi vrăjit – devii implicat și influențat de aceste capcane culturale, de aceste idei și povești tradiționale. Ele îți influențează viața, concepția asupra vieții și judecata asupra lucrurilor. Chiar mai mult, îți influențează căutarea adevăratului drum al vieții: aceasta este într-adevăr o vrajă rea. Oricât ai încerca, nu poți scăpa de ele; le tai, dar nu le poți reteza; le bați, dar nu le poți suprima. În plus, după ce oamenii sunt puși, fără să știe, sub o astfel de vrajă, ei încep să se închine pe neștiute Satanei, alimentând imaginea acestuia în inimile lor. Cu alte cuvinte, l-au instalat pe Satana ca idol al lor, un obiect la care să se închine și la care să privească, chiar mergând atât de departe încât să-l considere drept Dumnezeu. Fără știre, aceste lucruri sunt în inima oamenilor, controlându-le cuvintele și faptele. În plus, consideri întâi că aceste povestiri și legende sunt false, dar apoi, fără să știi, le recunoști existența, făcându-le figuri reale și transformându-le în obiecte reale, existente. În necunoașterea ta, primești subconștient aceste idei și existența acestor lucruri. Tot în mod inconștient, îi primești și pe diavoli, pe Satana și pe idoli în propria ta casă și în inima ta – aceasta este într-adevăr o vrajă. Au aceste cuvinte vreun răsunet în voi? (Da.) Există vreunul printre voi care a ars tămâie și s-a închinat lui Buddha? (Da.) Deci, care a fost scopul de a arde tămâie și de a te închina lui Buddha? (A mă ruga pentru pace.) Gândindu-te acum la asta, nu este absurd să i te rogi lui Satana pentru pace? Oare el aduce pace? (Nu.) Tu nu vezi cât de neștiutor erai atunci? Acest fel de purtare este absurdă, ignorantă și naivă, nu-i așa? Satana se preocupă doar de cum să te corupă. Nu-ți poate da nicidecum pace, doar un răgaz temporar. Dar, ca să obții acest răgaz, trebuie să depui un jurământ, iar dacă-ți încalci făgăduința sau jurământul pe care i l-ai făcut Satanei, atunci vei vedea cum te chinuie. Făcându-te să depui un jurământ, el, de fapt, vrea să te controleze. Când v-ați rugat pentru pace, ați obținut pace? (Nu.) Nu ați obținut pace, ci, dimpotrivă, eforturile voastre au adus nenorociri și dezastre nesfârșite – cu adevărat un ocean necuprins de amărăciune. Pacea nu este în domeniul Satanei, iar acesta este adevărul. Acesta este efectul pe care superstiția feudală și cultura tradițională l-au avut asupra omenirii.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 158)

Satana folosește tendințele sociale pentru a-l corupe pe om

Satana îl corupe și îl controlează pe om prin tendințele sociale. Tendințele sociale acoperă multe aspecte, incluzând diverse domenii ca venerarea figurilor faimoase și mărețe, precum și a idolilor din filme și muzică, venerarea celebrităților, a jocurilor online etc. – toate acestea fac parte din tendințele sociale, și nu e nevoie să intrăm în detalii aici. Vom vorbi doar despre ideile pe care le provoacă în oameni tendințele sociale, modul în care ele îi determină să se poarte în lume, obiectivele și perspectivele de viață pe care le cauzează în oameni. Acestea sunt foarte importante; ele pot controla și influența gândurile și părerile oamenilor. Aceste tendințe se ridică una după alta și au toate o influență malefică ce degenerează continuu omul, determinându-l să-și piardă conștiința, umanitatea și rațiunea, slăbindu-le din ce în ce mai mult moralul și calitatea caracterului, în măsura în care putem chiar să spunem că majoritatea oamenilor nu au acum nicio integritate, nicio umanitate și nici nu au vreo conștiință și cu atât mai puțin rațiune. Deci, ce sunt aceste tendințe sociale? Sunt tendințe pe care nu le poți vedea cu ochiul liber. Când în lume suflă vântul unei tendințe, poate doar un număr mic de oameni sunt la curent cu ultimele noutăți, devenind cei care lansează moda. Ei încep să facă unele lucruri noi, acceptând apoi un anume tip de idee sau de perspectivă. Totuși, majoritatea oamenilor, într-o stare de inconștiență, vor fi infectați, atrași și asimilați de această tendință, până când toți, fără să știe și fără să vrea, o acceptă și sunt toți cufundați în ea și controlați de ea. Una după alta, asemenea tendințe îi fac pe oameni, care nu sunt sănătoși la corp și la minte, nu știu ce este adevărul și nu pot face diferența dintre lucrurile pozitive și cele negative, să accepte fericiți aceste tendințe, precum și viziunea de viață și valorile care vin de la Satana. Ei acceptă ceea ce le spune Satana despre cum să abordeze viața și acceptă modul de a trăi pe care Satana „îl revarsă” asupra lor și nu au nici puterea și nici capacitatea, cu atât mai puțin conștiința de a se împotrivi. Deci, cum recunoaștem aceste tendințe? Am ales un exemplu simplu pe care puteți ajunge treptat să-l înțelegeți. De exemplu, oamenii din trecut își desfășurau afacerea într-un mod în care nimeni nu era înșelat; ei vindeau obiectele la același preț, indiferent de cine cumpăra. Nu sunt transmise aici unele elemente de conștiință curată și de umanitate? Se poate vedea că, atunci când oamenii își administrau astfel afacerea, în bună credință, încă aveau o anumită conștiință și o oarecare umanitate la vremea aceea. Dar, odată cu cererea de bani tot mai sporită a oamenilor, ei au ajuns, fără să știe, să iubească din ce în ce mai mult banii, câștigul și plăcerea. Oare oamenii nu prioritizează banii mai mult decât o făceau odinioară? Când oamenii văd banii ca fiind mai importanți, încep, fără știre, să dea mai puțină importanță reputației, renumelui, prestigiului și integrității, nu-i așa? Când te implici în afaceri, îi vezi pe alții îmbogățindu-se înșelând oamenii. Deși banii câștigați sunt obținuți necinstit, ei devin din ce în ce mai bogați. Văzând toate lucrurile de care se bucură familia lor, te superi: „Amândoi facem afaceri, dar ei s-au îmbogățit. De ce nu pot câștiga mulți bani? Nu pot să accept asta – trebuie să găsesc o modalitate de a câștiga mai mulți bani”. După aceea, nu te gândești decât cum să faci avere. Odată ce ai renunțat la convingerea că „banii ar trebui câștigați cu conștiință, fără a păcăli pe nimeni”, atunci, condus de propriile interese, modul tău de a gândi se schimbă treptat, la fel ca principiile din spatele acțiunilor tale. Când înșeli pe cineva pentru prima dată, simți reproșul conștiinței tale, iar inima ta îți spune: „După ce se termină, asta este ultima dată când voi înșela pe cineva. Înșelarea continuă a oamenilor va duce la pedeapsă!” Aceasta este funcția conștiinței omului – de a te face să ai scrupule și de a-ți reproșa, astfel încât să te simți anormal atunci când păcălești pe cineva. Dar, după ce ai înșelat cu succes pe cineva, vezi că acum ai mai mulți bani decât aveai înainte și crezi că această metodă îți poate fi foarte folositoare. În ciuda durerii surde din inima ta, încă îți mai vine să te feliciți pentru succesul tău și te simți oarecum mulțumit de tine. Pentru prima dată, îți aprobi propriul comportament, propriile căi înșelătoare. Odată ce omul a fost contaminat de această înșelare, este la fel ca cineva care se apucă de jocuri de noroc și apoi devine un jucător înrăit. În necunoștința ta de cauză, îți aprobi propriul comportament de înșelăciune și îl accepți. Inconștient, consideri înșelăciunea ca fiind un comportament comercial legitim și mijlocul cel mai util pentru supraviețuirea și mijloacele tale de trai; crezi că, făcând acest lucru, te poți îmbogăți repede. Acesta este un proces: la început, oamenii nu pot accepta acest tip de comportament și privesc de sus acest comportament și această practică. Apoi, ei experimentează personal acest comportament și îl încearcă în felul lor, iar inimile lor încep treptat să se transforme. Ce fel de transformare este aceasta? Este o aprobare și recunoaștere a acestei tendințe, a acestei idei insuflate în tine de tendința socială. Fără să-ți dai seama, dacă nu înșeli oamenii când faci afaceri cu ei, simți că este mult mai rău; dacă nu înșeli oamenii, simți că ai pierdut ceva. Fără să-ți dai seama, această înșelăciune devine chiar sufletul tău, caracterul tău și un tip indispensabil de comportament care este un principiu în viața ta. După ce omul a acceptat acest comportament și această gândire, nu a adus oare asta o schimbare în inima sa? Inima ta s-a schimbat, s-a transformat deci și integritatea ta? Umanitatea ta s-a schimbat? S-a schimbat conștiința ta? Întreaga ta ființă, de la inima la gândurile tale, din interior spre exterior, s-a schimbat, iar aceasta e o schimbare calitativă. Această schimbare te îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu, iar tu începi să fii tot mai mult în conformitate cu Satana; devii tot mai asemănător lui, rezultatul fiind acela că, prin corupția Satanei, devii un demon.

Când privești acum aceste tendințe sociale, ai spune că au o influență mare asupra oamenilor? Au un efect profund dăunător asupra lor? Chiar au un efect profund dăunător asupra oamenilor. Ce aspecte ale omului corupe Satana cu fiecare dintre aceste tendințe? În principal, Satana corupe conștiința, rațiunea, umanitatea, principiile și perspectivele omului asupra vieții. Și oare aceste tendințe sociale nu degradează și corup treptat oamenii? Cauzează în oameni o degenerare treptată, nu-i așa? Satana folosește aceste tendințe sociale pentru a ademeni oamenii, pas cu pas, într-un cuib de diavoli, astfel încât oamenii prinși în ele să pledeze, în necunoștință de cauză, pentru bani și dorințe materiale, pentru răutate și violență. Ce anume devine omul odată ce aceste lucruri au intrat în inima omului? Omul devine diavolul Satana! De ce? Ce înclinație psihologică există în inima omului? Ce adulează omul? Lui încep să-i placă răutatea și violența, fără să arate nicio dragoste pentru frumusețe sau bunătate, cu atât mai puțin pentru pace. Oamenii nu sunt dornici să trăiască viața simplă a umanității normale, dar, în schimb, doresc să se bucure de statut înalt și bogăție mare, să se desfete cu plăcerile trupului, fără să cruțe niciun efort în a-și satisface propriul trup, fără nicio restricție, fără legături care să-i tragă înapoi; cu alte cuvinte, făcând tot ceea ce doresc. Deci, când omul s-a cufundat în astfel de tendințe, poate oare cunoașterea pe care ți-ai însușit-o să te ajute să te eliberezi? Poate înțelegerea ta despre cultura tradițională și superstiții să te ajute să scapi de această situație groaznică? Pot moralitatea și ceremonialurile tradiționale cunoscute omului să-l ajute să exercite înfrânarea? Luați drept exemplu Analectele și Tao Te Ching. Îi pot ajuta pe oameni să-și scoată picioarele din nisipul mișcător al acestor tendințe rele? Categoric nu. În acest fel, omul devine din ce în ce mai rău, arogant, condescendent, egoist și malițios. Nu mai există nicio afecțiune între oameni, nu mai există nicio iubire între membrii familiei, nu mai există deloc înțelegere între rude și prieteni; relațiile umane au devenit caracterizate de violență. Toate persoanele vor să folosească metode violente pentru a trăi printre semenii lor; ele își acaparează propria chiverniseală folosind violența; își câștigă pozițiile și își obțin propriile profituri prin violență și folosesc căi violente și rele pentru a face orice doresc. Nu este această umanitate terifiantă? Este extrem de terifiantă: nu numai că L-au răstignit pe Dumnezeu, dar i-ar și măcelări pe toți cei care Îl urmează – pentru că omul este prea ticălos. După ce ați auzit toate aceste lucruri despre care tocmai v-am vorbit, nu credeți că este terifiant să trăiți în acest mediu, în această lume și între astfel de oameni, în mijlocul cărora Satana corupe omenirea? (Ba da.) Deci, ați simțit vreodată că sunteți jalnici? Probabil că simțiți puțin asta acum, nu-i așa? (Ba da.) Auzindu-vă tonul, pare ca și cum gândiți: „Satana are atât de multe moduri diferite de a corupe omul. El prinde fiecare ocazie și este oriunde ne întoarcem. Mai poate fi mântuit omul?” Mai poate fi el mântuit? Poate omul să se mântuiască pe sine? (Nu.) Poate împăratul de jad să-l mântuiască pe om? Poate Confucius să-l mântuiască? Poate Guanyin Bodhisattva să-l mântuiască pe om? (Nu.) Deci cine-l poate mântui pe om? (Dumnezeu.) Totuși, unii oameni, în inimile lor, își vor pune întrebări precum: „Satana ne rănește atât de sălbatic, într-o frenezie atât de dementă, încât nu avem nicio speranță și nicio încredere de a ne trăi viața. Toți trăim în mijlocul corupției și fiecare persoană I se împotrivește oricum lui Dumnezeu, iar acum inimile noastre s-au scufundat cât de jos au putut. Deci, în timp ce Satana ne corupe, unde este Dumnezeu? Ce face El? Orice face Dumnezeu pentru noi, niciodată nu simțim!” Unii oameni se simt, în mod inevitabil, demoralizați și oarecum descurajați. Pentru voi, acest sentiment este foarte profund, pentru că tot ce Eu am spus a fost pentru a le îngădui oamenilor să ajungă încet să înțeleagă, să simtă din ce în ce mai mult că sunt fără speranță, să simtă din ce în ce mai mult că au fost părăsiți de Dumnezeu. Dar nu vă faceți griji. Tema noastră de părtășie pentru astăzi, „răul Satanei”, nu este adevărata noastră temă. Cu toate acestea, pentru a vorbi despre esența sfințeniei lui Dumnezeu, trebuie, mai întâi, să vorbim despre modul în care Satana corupe omul și despre răutatea Satanei, pentru a le face mai clar oamenilor în ce fel de condiție este omul acum. Un scop pentru a vorbi despre acest lucru este de a le permite oamenilor să cunoască răutatea Satanei, pe când celălalt este de a le permite oamenilor să înțeleagă mai profund ce este adevărata sfințenie.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 159)

Înțelegerea sfințeniei lui Dumnezeu prin ceea ce îi face El omului (fragment selectat)

Ori de câte ori Satana corupe omul sau îi provoacă omului un rău nestăvilit, Dumnezeu nu stă cu mâinile în sân, nici nu-i înlătură și nici nu Se face că nu-i vede pe cei aleși de El. Dumnezeu înțelege cu o claritate desăvârșită tot ceea ce face Satana. Indiferent ce face Satana, indiferent ce tendință provoacă, Dumnezeu știe tot ceea ce încearcă acesta să facă și nu-i abandonează pe cei pe care i-a ales. În schimb, fără a atrage deloc atenția – în secret și în tăcere – Dumnezeu face tot ceea ce este necesar. Când Dumnezeu începe să lucreze asupra cuiva, când a ales pe cineva, El nu dă nimănui această veste, nici nu-i dă de veste Satanei și, cu atât mai puțin, nu face vreun gest măreț. Ci, în liniște și foarte natural, El face pur și simplu ceea ce este necesar. Mai întâi, El îți alege o familie; trecutul familiei tale, părinții tăi, strămoșii tăi – toate acestea, Dumnezeu le hotărăște dinainte. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu ia aceste hotărâri dintr-un capriciu; dimpotrivă, a început această lucrare acum mult timp. Odată ce Dumnezeu a ales o familie pentru tine, El alege apoi data la care te vei naște. După aceea, Dumnezeu te veghează când te naști și vii, plângând, în lume. El veghează nașterea ta, te privește în timp ce rostești primele cuvinte, te privește când te poticnești și faci primii tăi pași, învățând cum să mergi. Faci întâi un pas și apoi altul – iar acum poți să alergi, să sari și să-ți exprimi sentimentele… Pe măsură ce omul crește, privirea Satanei este fixată asupra fiecăruia dintre ei, ca un tigru care-și pune ochii pe pradă. Dar, făcându-Și lucrarea, Dumnezeu nu a suferit niciodată vreo limitare din partea oamenilor, a evenimentelor sau lucrurilor, a spațiului sau timpului; El face ceea ce ar trebui și ceea ce este cuvenit. În procesul de creștere, poți întâmpina multe lucruri care nu sunt pe placul tău, cum ar fi boli și frustrări. Dar, pe măsură ce mergi pe acest drum, viața și viitorul tău sunt strict în grija lui Dumnezeu. El îți dă o garanție adevărată care să dureze toată viața, pentru că El este chiar lângă tine, păzindu-te și având grijă de tine. Crești fără să fii conștient de acest lucru. Începi să intri în contact cu lucruri noi și să ajungi să cunoști această lume și această omenire. Pentru tine, totul este proaspăt și nou. Ai anumite lucruri pe care te bucuri să le faci. Trăiești în propria ta umanitate, în propriul tău spațiu și nu ai nici cea mai mică înțelegere despre existența lui Dumnezeu. Dar El te veghează la fiecare pas al drumului pe măsură ce crești și te supraveghează în timp ce faci fiecare pas înainte. Chiar atunci când îți însușești cunoștințe sau studiezi știința, Dumnezeu nu a plecat niciodată de lângă tine, la niciun pas. Ești exact la fel ca ceilalți oameni prin faptul că, în cursul cunoașterii lumii și al contactului cu ea, ți-ai stabilit propriile idealuri, ai propriile hobby-uri, propriile interese și nutrești, de asemenea, ambiții înalte. Cugeți adesea la propriul tău viitor, deseori schițând conturul a cum ar trebui să arate viitorul tău. Dar, indiferent ce se întâmplă pe parcurs, Dumnezeu vede limpede cum se întâmplă totul. Poate că tu ți-ai uitat propriul trecut, dar, pentru Dumnezeu, nu este nimeni care să te înțeleagă mai bine decât El. Trăiești sub privirea Lui, crescând, maturizându-te. În această perioadă, cea mai importantă sarcină a lui Dumnezeu este ceva ce nu înțelege nimeni niciodată, ceva ce nu știe nimeni. Dumnezeu, cu siguranță, nu spune nimănui despre asta. Deci care este acest lucru extrem de important? Se poate spune că este garanția că Dumnezeu va mântui o persoană. Asta înseamnă că, dacă Dumnezeu vrea să mântuiască această persoană, El trebuie să facă acest lucru. Această sarcină este de o importanță vitală atât pentru om, cât și pentru Dumnezeu. Știți care este aceasta? Se pare că nu aveți niciun sentiment sau vreo idee în privința asta, așa că vă voi spune Eu. Din momentul în care te-ai născut și până acum, Dumnezeu a îndeplinit multă lucrare asupra ta, dar El nu-ți dă ție explicații pas cu pas despre tot ceea ce a făcut. Dumnezeu nu ți-a permis să știi asta și nici nu ți-a spus. Cu toate acestea, pentru omenire, tot ceea ce face El este important. Pentru Dumnezeu, este ceva ce El trebuie să facă. În inima Lui, există ceva important care trebuie făcut, care depășește cu mult toate aceste lucruri. Adică, din momentul în care omul s-a născut și până acum, Dumnezeu trebuie să-i garanteze siguranța. Când auziți aceste cuvinte, s-ar putea să vi se pară că nu înțelegeți pe deplin. Ați putea întreba: „Este atât de importantă această siguranță?” Ei bine, care este sensul literal al cuvântului „siguranță”? Poate că înțelegeți că înseamnă pace sau poate considerați că înseamnă să nu experimentați niciodată vreun dezastru sau vreo calamitate, să trăiți bine, să duceți o viață normală. Dar, în inimile voastre, trebuie să știți că nu este atât de simplu. Deci, care anume este acest lucru despre care am vorbit Eu, pe care Dumnezeu trebuie să-l facă? Ce înseamnă pentru Dumnezeu siguranța? Este cu adevărat o garanție în înțelesul normal al „siguranței”? Nu. Deci, ce anume face Dumnezeu? Această „siguranță” înseamnă că nu vei fi devorat de Satana. Este important acest lucru? Să nu fi devorat de Satana – privește asta siguranța ta sau nu? Da, asta privește siguranța ta personală și nu poate fi nimic mai important. Odată ce ai fost devorat de Satana, sufletul și trupul tău nu-I mai aparțin lui Dumnezeu. Dumnezeu nu te va mai mântui. Dumnezeu părăsește sufletele și oamenii care au fost devorați de Satana. Așadar, Eu spun că cel mai important lucru pe care Dumnezeu trebuie să-l facă este să garanteze această siguranță a ta, să garanteze că nu vei fi devorat de Satana. Acest lucru este foarte de important, nu-i așa? Deci, de ce nu puteți răspunde? Se pare că nu puteți simți marea bunătate a lui Dumnezeu!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 160)

Înțelegerea sfințeniei lui Dumnezeu prin ceea ce îi face El omului (fragment selectat)

Dumnezeu face mult mai mult în afară de a garanta siguranța oamenilor, garantând că nu vor fi devorați de Satana; El face, de asemenea, multă lucrare pregătitoare înainte de a alege și de a mântui pe cineva. În primul rând, El face pregătiri meticuloase în privința caracterului pe care-l vei avea, în ce fel de familie te vei naște, cine vor fi părinții tăi, câți frați și câte surori vei avea și care vor fi situația, statutul economic și condițiile familiei în care te naști. Știți în ce fel de familie se nasc, de obicei, aleșii lui Dumnezeu? Sunt familii de seamă? Nu putem spune cu siguranță că nu este niciunul născut în familii de seamă. Poate că sunt câțiva, dar sunt foarte puțini. Sunt oare născuți în familii extraordinar de bogate, familii de miliardari sau multimilionari? Nu, nu se nasc aproape niciodată în astfel de familie. Deci, ce fel de familie rânduiește Dumnezeu pentru majoritatea acestor oameni? (Familii obișnuite.) Deci, ce familii pot fi considerate „familii obișnuite”? Acestea includ familiile de muncitori – adică cei care depind de salarii pentru a supraviețui, își pot permite necesitățile de bază și nu sunt înstăriți peste măsură; acestea includ și familiile de fermieri. Fermierii depind de plantarea culturilor pentru propria hrană, au grâu de mâncare și haine de îmbrăcat și nu flămânzesc ori îngheață. Apoi, există unele familii care conduc mici afaceri și altele în care părinții sunt intelectuali, iar acestea pot fi considerate tot familii obișnuite. Există, de asemenea, unii părinți care lucrează la birou sau sunt funcționari guvernamentali mărunți, care nu pot fi nici ei socotiți ca aparținând unor familii de seamă. Majoritatea se nasc în familii obișnuite, iar acest lucru este aranjat în totalitate de Dumnezeu. Adică, în primul rând, acest mediu în care trăiești nu este familia mijloacelor substanțiale pe care și le-ar putea închipui oamenii, ci este o familie hotărâtă pentru tine de către Dumnezeu, iar majoritatea oamenilor va trăi în limitele acestui fel de familie. Deci, cum rămâne cu statutul social? Condițiile economice ale majorității părinților sunt medii, iar ei nu au statut social înalt – pentru ei este bine doar să aibă un loc de muncă. Sunt incluși guvernatorii? Sau președinții naționali, nu? Cel mult, sunt oameni cum ar fi manageri sau proprietari de afaceri mici. Statutul lor social este mediocru, iar condițiile lor economice sunt medii. Un alt factor este mediul de viață al familiei. Mai întâi, în aceste familii nu există părinți care și-ar influența în mod clar copiii să meargă pe calea ghicitului și a prezicerii norocului; sunt foarte puțini cei care se implică în astfel de lucruri. Majoritatea părinților sunt destul de normali. În momentul în care Dumnezeu alege oamenii, El le pregătește acest tip de mediu, lucru care este foarte folositor pentru lucrarea Sa de mântuire a oamenilor. Din exterior, pare că Dumnezeu nu a făcut nimic formidabil pentru om; El doar continuă, în liniște și în secret, să facă toate lucrurile pe care le face, cu umilință și în tăcere. Dar, de fapt, Dumnezeu face tot ceea ce face pentru a pune o bază mântuirii tale, pentru a-ți pregăti drumul înainte și toate condițiile necesare pentru mântuirea ta. După aceea, Dumnezeu aduce toate persoanele înapoi înaintea Sa, fiecare într-un moment specificat: atunci este momentul când auzi glasul lui Dumnezeu; acela este momentul când vii înaintea Sa. Până când să se întâmple acest lucru, unii oameni au devenit deja ei înșiși părinți, pe când alții încă sunt copiii cuiva. Cu alte cuvinte, unii oameni s-au căsătorit și au avut copii, în timp ce alții sunt încă singuri, neîntemeindu-și încă propria familie. Dar, indiferent de situația fiecăruia, Dumnezeu a stabilit deja momentele când vei fi ales și când Evanghelia și cuvintele Lui vor ajunge la tine. Dumnezeu a stabilit împrejurările, a hotărât asupra unei anumite persoane sau a unui anumit context prin care Evanghelia îți va fi transmisă, astfel încât să poți auzi cuvintele Sale. Dumnezeu ți-a pregătit deja toate condițiile necesare. Astfel, deși omul nu-și dă seama că se întâmplă asta, vine înaintea lui Dumnezeu și se întoarce la familia lui Dumnezeu. Tot fără să-și dea seama, omul Îl urmează pe Dumnezeu și intră în fiecare pas al lucrării Lui, intrând în fiecare pas al căii de lucru pe care El a pregătit-o pentru om. Ce căi folosește Dumnezeu atunci când face lucruri pentru om de data aceasta? În primul rând, strictul necesar îl reprezintă îngrijirea și protecția de care se bucură omul. În afară de asta, Dumnezeu stabilește diferite persoane, evenimente și lucruri, astfel încât omul să poată vedea, prin acestea, existența și faptele Lui. De exemplu, există unii oameni care cred în Dumnezeu deoarece cineva din familia lor este bolnav. Când alții le predică Evanghelia, ei încep să creadă în Dumnezeu, iar această credință se ivește datorită situației. Deci, cine a rânduit această situație? (Dumnezeu.) Prin intermediul acestei boli, există unele familii în care toți sunt credincioși, pe când în altele, doar câțiva oameni din familie cred. Poate să ți se pară că cineva din familie are o boală, dar, este, de fapt, o condiție care ți-a fost dată ca să poți veni înaintea lui Dumnezeu – aceasta este bunătatea Lui. Deoarece viața familială a unor oameni este dură și ei nu-și pot găsi pacea, s-ar putea ivi o ocazie norocoasă – cineva transmite mai departe Evanghelia și spune „Crezi în Domnul Isus și vei avea pace”. Astfel, pe neștiute, ei ajung să creadă în Dumnezeu în împrejurări foarte naturale, deci nu este acesta un tip de condiție? Iar faptul că familia lor nu are pace nu e un har acordat lor de Dumnezeu? De asemenea, există unii care ajung să creadă în Dumnezeu din alte motive. Există diferite motive și diferite căi de credință, dar, indiferent ce motiv te aduce să crezi în El, totul este, de fapt, rânduit și călăuzit de Dumnezeu. La început, Dumnezeu folosește diferite moduri de a te alege și de a te aduce în familia Sa. Acesta este harul pe care Dumnezeu îl revarsă asupra fiecărei persoane în parte.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 161)

Înțelegerea sfințeniei lui Dumnezeu prin ceea ce îi face El omului (fragment selectat)

În etapa actuală a lucrării lui Dumnezeu din aceste zile de pe urmă, El nu mai dăruiește pur și simplu har și binecuvântări omului, așa cum a făcut înainte, nici nu-l convinge pe om să înainteze. În timpul acestei etape a lucrării, ce au văzut oamenii din toate aspectele lucrării lui Dumnezeu pe care le-au experimentat? Ei au văzut dragostea lui Dumnezeu și judecata și mustrarea lui Dumnezeu. În această perioadă, Dumnezeu aprovizionează, sprijină, luminează și îndrumă omul, astfel încât omul ajunge treptat să-I cunoască intențiile, să cunoască cuvintele pe care le rostește El și adevărul pe care îl acordă omului. Când omul este slab, demoralizat, când nu are unde să se întoarcă, Dumnezeu Își va folosi cuvintele ca să-l mângâie, să-l sfătuiască și să-l încurajeze, astfel încât statura mică a omului să poată spori în putere treptat, să crească în pozitivitate și să devină dornic să coopereze cu Dumnezeu. Dar când omul nu ascultă de Dumnezeu sau I se împotrivește sau când își dezvăluie propria corupție, Dumnezeu nu va arăta nicio milă în a-l mustra și a-l disciplina. Totuși, Dumnezeu va arăta îngăduință și răbdare pentru nesăbuința, ignoranța, slăbiciunea și imaturitatea omului. În felul acesta, prin toată lucrarea pe care Dumnezeu o face pentru om, omul se maturizează treptat, crește și ajunge să-I cunoască intențiile, ajunge să cunoască unele adevăruri, să știe care lucruri sunt pozitive și care sunt negative, să știe care sunt răul și întunericul. Dumnezeu nu are deloc atitudinea de a-l certa și a-l disciplina întotdeauna pe om, dar nici nu arată întotdeauna îngăduință și răbdare. Dimpotrivă, El aprovizionează fiecare persoană în moduri diferite, la etape diferite ale fiecăreia și în funcție de statura și calibrul diferit al fiecăreia. El face multe lucruri pentru om și cu mare preț; omul nu înțelege nimic din aceste lucruri sau despre acest preț, totuși, practic, tot ceea ce face Dumnezeu este îndeplinit asupra fiecărei persoane în parte. Dragostea lui Dumnezeu este practică: prin harul Lui, omul evită un dezastru după altul și, în tot acest răstimp, Dumnezeu Își arată iar și iar îngăduința pentru slăbiciunea omului. Judecata și mustrarea lui Dumnezeu le permit oamenilor să ajungă treptat să cunoască stricăciunea omenirii și esența ei satanică. Ceea ce aprovizionează Dumnezeu, luminarea omului de către El și îndrumarea Sa, toate îi permit omenirii să cunoască din ce în ce mai mult esența adevărului și să cunoască tot mai mult ceea ce au nevoie oamenii, pe ce drum ar trebui să apuce, pentru ce trăiesc, valoarea și semnificația vieții lor și cum să meargă pe calea dinainte. Toate aceste lucruri pe care le face Dumnezeu sunt inseparabile de singurul Său scop originar. Care este, așadar, acest scop? De ce folosește Dumnezeu aceste metode pentru a-Și săvârși lucrarea asupra omului? Ce rezultat vrea El să obțină? Cu alte cuvinte, ce vrea Dumnezeu să vadă în om? Ce vrea El să obțină de la om? Ceea ce vrea Dumnezeu să vadă este că inima omului poate fi reînviată. Aceste metode pe care El le folosește pentru a lucra asupra omului sunt un efort continuu de a trezi inima omului, de a-i trezi duhul, de a-i permite să știe de unde a venit, cine îl călăuzește, îl sprijină și îl aprovizionează și cine i-a permis să trăiască până în ziua de azi; sunt un mijloc de a-i permite omului să înțeleagă cine este Creatorul, cui ar trebui să se închine, pe ce fel de drum ar trebui să meargă și în ce mod ar trebui să vină înaintea lui Dumnezeu; sunt un mijloc de a reînvia treptat inima omului, astfel încât el să cunoască și să înțeleagă inima lui Dumnezeu și să priceapă marea grijă și preocupare din spatele lucrării Sale de a-l mântui pe om. Când inima omului este reînviată, omul nu mai dorește să trăiască având o fire degenerată și coruptă, ci dorește în schimb să urmărească adevărul spre a-L mulțumi pe Dumnezeu. Când inima omului a fost trezită, omul este capabil atunci să se rupă definitiv de Satana. Nu va mai fi rănit de către Satana, nu va mai fi controlat sau păcălit de el. În schimb, omul poate coopera proactiv la lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu pentru a-I mulțumi inima, dobândind astfel frica de Dumnezeu și ferindu-se de rău. Acesta este scopul original al lucrării lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 162)

Înțelegerea sfințeniei lui Dumnezeu prin ceea ce îi face El omului (fragment selectat)

Discuția pe care tocmai am purtat-o despre răul Satanei îi face pe toți să simtă că oamenii trăiesc atât de nefericiți și că viața omului este asaltată de ghinioane. Dar acum, când vorbesc despre sfințenia lui Dumnezeu și despre lucrarea pe care El o îndeplinește asupra omului, cum vă face asta să vă simțiți? (Foarte fericiți.) Acum putem să vedem că tot ceea ce face Dumnezeu, tot ceea ce El rânduiește cu mare atenție pentru om este imaculat. Tot ceea ce face El este fără eroare, adică este lipsit de defecte, nu e nevoie ca nimeni să corecteze, să dea sfaturi sau să facă vreo schimbare. Tot ceea ce face Dumnezeu pentru fiecare individ este mai presus de îndoială; El conduce pe toată lumea de mână, Se ocupă de tine în fiecare clipă ce trece și nu te-a părăsit niciodată. Pe măsură ce oamenii cresc într-un astfel de mediu și cu acest tip de trecut, oare am putea spune că oamenii cresc, de fapt, în palma mâinii lui Dumnezeu? (Da.) Deci, mai aveți acum un sentiment de pierdere? Se mai simte cineva demoralizat? Simte cineva că Dumnezeu a părăsit omenirea? (Nu.) Deci, atunci, ce anume a făcut Dumnezeu? (El a vegheat asupra omenirii.) Marea grijă și preocupare din spatele a tot ceea ce face Dumnezeu sunt indubitabile. Mai mult, în îndeplinirea lucrării Sale, El a făcut astfel în mod necondiționat. El niciodată nu a cerut ca vreunul dintre voi să cunoască prețul pe care îl plătește pentru tine, ca să te facă să te simți profund recunoscător. A cerut Dumnezeu vreodată asta de la tine? (Nu.) Pe parcursul îndelungatei vieți a omului, aproape fiecare individ a întâmpinat multe situații periculoase și a înfruntat numeroase ispite. Asta deoarece Satana stă chiar lângă tine, cu ochii permanent ațintiți pe tine. Când te lovește dezastrul, Satana se delectează cu asta; când calamitățile se abat asupra ta, când nimic nu-ți merge bine, când ajungi să fii prins în plasa Satanei, el simte o mare bucurie din aceste lucruri. Cât despre ceea ce face Dumnezeu, El te protejează cu fiecare clipă ce trece, ferindu-te de nenorociri după nenorociri și de dezastre după dezastre. De aceea, Eu spun că tot ceea ce are omul – pacea și bucuria, binecuvântările și siguranța personală – este, de fapt, totul sub controlul lui Dumnezeu; El călăuzește și decide soarta fiecărui individ. Dar oare Dumnezeu are o idee exagerată despre poziția Sa, după cum spun unii? Îți declară Dumnezeu că „Eu sunt cel mai mare dintre toți. Eu sunt Cel care Se ocupă de voi. Trebuie să implorați mila Mea, iar neascultarea va fi pedepsită cu moartea”? A amenințat Dumnezeu vreodată omenirea în acest fel? (Nu.) A spus El vreodată că „Omenirea este coruptă, așa că nu contează cum o tratez, poate fi tratată oricum ar fi; nu-i nevoie să fac rânduieli sigure pentru ea”? Oare Dumnezeu gândește astfel? A acționat Dumnezeu astfel? (Nu.) Dimpotrivă, tratamentul Său față de fiecare persoană este serios și responsabil. El te tratează chiar cu mai multă responsabilitate față de cum te tratezi tu însuți. Nu este așa? Dumnezeu nu vorbește aiurea, nici nu Se mândrește de poziția Sa elevată și nici nu-i înșală cu nesocotință pe oameni. În schimb, El face, cu sinceritate și în tăcere, lucrurile pe care El Însuși trebuie să le facă. Aceste lucruri aduc binecuvântări, pace și bucurie omului. Ele aduc omul în pace și fericire înaintea privirii lui Dumnezeu și în familia Sa; apoi, el trăiește înaintea lui Dumnezeu și acceptă mântuirea Sa cu rațiunea și cu gândirea normale. Deci, a fost Dumnezeu vreodată, în lucrarea Sa, ipocrit față de om? A afișat vreodată falsă bunătate, păcălindu-l mai întâi pe om cu câteva amabilități și întorcându-i apoi spatele? (Nu.) A spus Dumnezeu vreodată ceva și apoi a făcut altceva? A făcut El vreodată făgăduințe goale și S-a lăudat, spunându-le oamenilor că El poate face un lucru pentru ei sau că îi poate ajuta cu ceva, iar apoi a dispărut? (Nu.) Nu există nicio înșelăciune în Dumnezeu, nicio falsitate. El este credincios și este devotat în tot ceea ce face. El este Singurul pe care oamenii se pot baza; El este Dumnezeul căruia Îi pot încredința viețile lor și tot ceea ce au ei. Deoarece nu există nicio înșelăciune în Dumnezeu, putem spune că El este cel mai sincer? (Da.) Bineînțeles că putem! Deși cuvântul „sincer” este prea plăpând, prea uman când Îi este aplicat lui Dumnezeu, ce alt cuvânt am putea folosi? Acestea sunt limitele limbajului uman. Cu toate că este oarecum nepotrivit să-L numim pe Dumnezeu „sincer”, totuși vom folosi acest cuvânt deocamdată. Dumnezeu este loial și sincer. Deci, când vorbim despre aceste aspecte, la ce ne referim? Ne referim la diferențele dintre Dumnezeu și om și la diferențele dintre Dumnezeu și Satana? Da, am putea spune asta. Acest lucru se datorează faptului că omul nu poate vedea în Dumnezeu nicio urmă a firii corupte a Satanei. Am dreptate când spun asta? Amin? (Amin!) Niciuna dintre firile rele ale Satanei nu este revelată în Dumnezeu. Tot ceea ce face și dezvăluie Dumnezeu este întru totul benefic și de ajutor pentru om, este făcut în totalitate pentru a aproviziona omul, este plin de viață și îi dă omului un drum de urmat și o direcție în care să meargă. Dumnezeu nu este corupt și, în plus, privind acum la tot ce face El, putem spune că Dumnezeu este sfânt? Deoarece Dumnezeu nu are niciuna dintre firile corupte ale omenirii și nimic asemănător esenței satanice a omenirii corupte, din acest punct de vedere putem spune că Dumnezeu este sfânt. Dumnezeu nu dezvăluie nicio stricăciune și, în același timp în care lucrează, Dumnezeu Își dezvăluie esența, ceea ce confirmă întru totul că Dumnezeu Însuși este sfânt. Vedeți voi acest lucru? Pentru a cunoaște esența sfântă a lui Dumnezeu, să luăm în considerare, pentru moment, aceste două aspecte: în primul rând, nu există nicio urmă de fire coruptă în Dumnezeu și, în al doilea rând, esența lucrării lui Dumnezeu asupra omului îi permite acestuia să vadă însăși esența lui Dumnezeu, iar această esență este în întregime pozitivă. Căci toate lucrurile pe care fiecare parte a lucrării lui Dumnezeu le aduce omului sunt pozitive. În primul rând, Dumnezeu îi cere omului să fie cinstit – nu este pozitiv acest lucru? Dumnezeu îi dă omului înțelepciune – nu este pozitiv acest lucru? Dumnezeu îl face pe om capabil să distingă între bine și rău – nu este pozitiv acest lucru? El îi permite omului să înțeleagă semnificația și valoarea vieții umane – nu este pozitiv acest lucru? El îi permite omului să vadă în esența oamenilor, evenimentelor și lucrurilor potrivit cu adevărul – nu este pozitiv acest lucru? Este. Iar rezultatul tuturor acestor lucruri este că omul nu mai este înșelat de Satana, că nu va continua să fie rănit sau controlat de el. Cu alte cuvinte, aceste lucruri le permit oamenilor să se elibereze complet de stricăciunea Satanei și, prin urmare, să meargă treptat pe calea temerii de Dumnezeu și a feririi de rău.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 163)

Există șase trucuri primare pe care Satana le folosește pentru a corupe omul

Întâi sunt controlul și constrângerea. Adică, Satana va face tot posibilul pentru a prelua controlul inimii tale. Ce înseamnă „constrângere”? Înseamnă folosirea amenințărilor și a tacticilor puternice pentru a te face să asculți de el, făcându-te să te gândești la consecințe, în cazul în care nu ești ascultător. Îți este frică și nu îndrăznești să-l sfidezi, astfel că, după aceea, i te supui.

Al doilea este înșelarea și păcălirea. Ce implică „înșelarea și păcălirea”? Satana inventează niște povești și minciuni, păcălindu-te să le crezi. Nu-ți spune niciodată că omul a fost creat de Dumnezeu, dar nici nu-ți spune direct că tu n-ai fost făcut de Dumnezeu. Nu folosește deloc cuvântul „Dumnezeu”, ci folosește, în schimb, altceva ca înlocuitor, folosind acest lucru pentru a te înșela, astfel încât tu, practic, să nu ai nicio idee despre existența lui Dumnezeu. Această „păcăleală” include, desigur, multe aspecte, nu doar pe acesta.

Al treilea este îndoctrinarea cu forța. Cu ce sunt oamenii îndoctrinați cu forța? Este îndoctrinarea cu forța făcută prin alegerea omului? Este făcută cu consimțământul lui? Cu siguranță nu. Chiar dacă nu-ți dai consimțământul, nu ai ce să faci. În inconștiența ta, Satana te îndoctrinează, insuflându-ți gândirea, regulile de viață și esența lui.

Al patrulea este intimidarea și ispitirea. Adică, Satana folosește diverse șiretlicuri ca să te facă să-l accepți, să-l urmezi și să lucrezi în slujba lui. Va face orice ca să-și atingă scopurile. Uneori, el îți face mici favoruri, timp în care te ispitește să săvârșești păcatul. Dacă nu-l urmezi, te va face să suferi și te va pedepsi și va folosi diferite modalități ca să te atace și să comploteze împotriva ta.

A cincea este amăgirea și paralizia. „Amăgirea și paralizia” înseamnă că Satana insuflă oamenilor niște vorbe dulci și idei care sunt în concordanță cu noțiunile lor și par plauzibile, pentru a face să pară că ar lua în considerare situația trupească a oamenilor sau viața și viitorul lor când, de fapt, singurul lui scop este de a te păcăli. După aceea, el te paralizează, astfel încât să nu știi ce este bine și ce este rău, ca să fii păcălit fără să-ți dai seama și, prin aceasta, să ajungi sub controlul lui.

Al șaselea este distrugerea corpului și a minții. Ce parte a omului distruge Satana? Satana îți distruge mintea, făcându-te neputincios să te împotrivești, ceea ce înseamnă că, puțin câte puțin, inima ta se îndreaptă spre Satana, în ciuda ta. El insuflă aceste lucruri în tine, în fiecare zi, folosind zilnic aceste idei și culturi pentru a te influența și a te educa, slăbindu-ți încetul cu încetul voința, astfel încât până la urmă să nu mai vrei să fii o persoană bună, să nu mai dorești să susții ceea ce numești „dreptate”. Fără să-ți dai seama, nu mai ai puterea voinței de a înota împotriva curentului, ci, în schimb, plutești împreună cu el. „Distrugere” înseamnă că Satana îi chinuie atât de mult pe oameni, încât aceștia devin propriile umbre, nemaifiind umani. Tocmai atunci, Satana lovește, înșfăcându-i și devorându-i.

Toate aceste mijloace pe care Satana le utilizează ca să-l corupă pe om îl fac pe acesta neputincios să se împotrivească; oricare dintre aceste mijloace îi poate fi fatal omului. Cu alte cuvinte, orice face Satana și orice mijloace folosește îți poate provoca degenerarea, te poate aduce sub controlul Satanei și împotmoli într-o mlaștină a răului și a păcatului. Acestea sunt mijloacele pe care le folosește Satana pentru a corupe omul.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 164)

Deocamdată, înțelegerea voastră perceptivă despre esența lui Dumnezeu necesită încă o perioadă lungă pentru a învăța, a confirma, a simți și a experimenta acest lucru, până când, într-o zi, veți ști, chiar din adâncul inimii, că „sfințenia lui Dumnezeu” înseamnă că esența Sa este fără cusur, că dragostea Lui este altruistă, tot ceea ce Dumnezeu îi dă omului este altruist și veți ajunge să aflați că sfințenia Sa este fără pată și ireproșabilă. Aceste aspecte ale esenței lui Dumnezeu nu sunt doar cuvinte pe care El le folosește pentru a Se lăuda cu statutul Său, ci Își folosește, în schimb, esența, pentru a-l trata pe fiecare individ în parte cu liniștită sinceritate. Cu alte cuvinte, esența lui Dumnezeu nu este goală, nici nu este teoretică sau doctrinară și, cu siguranță, nu este un fel de cunoaștere. Nu este un fel de educație pentru om; în schimb, este adevărata revelație a propriilor acțiuni ale lui Dumnezeu și este esența revelată a ceea ce are El și ce este. Omul ar trebui să cunoască această esență și să o înțeleagă, deoarece tot ceea ce face Dumnezeu și fiecare cuvânt pe care-l spune are o mare valoare și o mare însemnătate pentru fiecare persoană în parte. Când tu ajungi să înțelegi sfințenia lui Dumnezeu, atunci poți să crezi cu adevărat în El; când ajungi să înțelegi sfințenia Sa, atunci poți să realizezi adevăratul sens al cuvintelor „Dumnezeu Însuși, Unicul”. Nu vei mai visa, gândindu-te că mai există alte căi în afară de aceasta, pe care ai putea alege să pășești, și nici nu vei mai fi dispus să trădezi tot ceea ce Dumnezeu a rânduit pentru tine. Deoarece esența Lui este sfântă, aceasta înseamnă că doar prin Dumnezeu tu poți să umbli pe drumul luminos și drept prin viață; numai prin El poți cunoaște semnificația vieții, doar prin Dumnezeu poți trăi o umanitate reală, poți avea și deopotrivă cunoaște adevărul. Doar prin Dumnezeu poți obține viață din adevăr. Doar Dumnezeu Însuși te poate ajuta să te ferești de rău și te poate izbăvi de răutatea și de controlul Satanei. În afară de Dumnezeu, nimeni și nimic nu te poate mântui din marea suferinței ca să nu mai suferi. Acest lucru este determinat de esența Sa. Doar Dumnezeu Însuși te mântuiește atât de altruist, doar El este, în cele din urmă, responsabil pentru viitorul, destinul și viața ta și El rânduiește toate lucrurile pentru tine. Acest lucru este ceva pe care nimic creat sau necreat nu îl poate realiza. Deoarece nimic creat sau necreat nu are o esență precum esența lui Dumnezeu, nicio persoană sau lucru nu are capacitatea de a te mântui sau de a te conduce. Aceasta este importanța esenței lui Dumnezeu pentru om. Poate că simțiți că aceste cuvinte pe care Eu le-am spus ar putea să ajute puțin, în principiu. Dar, dacă urmărești adevărul, dacă iubești adevărul, atunci vei ajunge să experimentezi felul în care aceste cuvinte nu doar îți vor schimba destinul, ci, mai mult, te vor aduce pe drumul cel drept al vieții umane. Înțelegeți asta, nu-i așa?

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 165)

Aș vrea să vă vorbesc despre ceva ce ați făcut la începutul adunării noastre de astăzi și care M-a surprins. Probabil unii dintre voi ați nutrit un sentiment de recunoștință, poate v-ați simțit recunoscători și, astfel, emoția voastră a provocat o acțiune corespunzătoare. Ceea ce ați făcut nu este ceva de reproșat; nu este nici corect, nici greșit. Dar aș vrea să înțelegeți ceva. Ce anume vreau să înțelegeți? În primul rând, aș vrea să vă întreb despre ceea ce ați făcut chiar acum. Ați făcut mătănii sau ați îngenuncheat ca să vă închinați? Poate să-Mi spună cineva? (Cred că am bătut mătănii.) Voi credeți că ați bătut mătănii, deci, care este atunci sensul acestui lucru? (Să ne închinăm.) Deci, ce înseamnă atunci să îngenunchezi pentru închinare? Înainte, nu am mai avut părtășie despre acest lucru cu voi, dar astăzi simt că este necesar să o facem. Bateți mătănii la adunările obișnuite? (Nu.) Bateți mătănii când vă spuneți rugăciunile? (Da.) Bateți mătănii de fiecare dată când vă rugați, când situația o permite? (Da.) Asta este bine. Dar ce aș vrea să înțelegeți astăzi este că Dumnezeu acceptă numai mătăniile a două tipuri de oameni. Nu trebuie să consultăm Biblia sau faptele și comportamentul vreunui personaj spiritual. În schimb, vă voi spune, aici și acum, ceva adevărat. În primul rând, a bate mătănii și a îngenunchea pentru închinare nu sunt același lucru. De ce acceptă Dumnezeu închinăciunile celor care bat mătănii? Este pentru că Dumnezeu cheamă pe cineva la El și somează această persoană să accepte însărcinarea dată de El, așa că îi va îngădui să bată mătănii înaintea Lui. Acesta este primul tip de persoană. Cel de-al doilea tip este cineva care îngenunchează pentru a se închina și care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Există doar aceste două tipuri de oameni. Deci, voi cărui tip îi aparțineți? Puteți spune? Acesta este adevărul, deși poate vă rănește puțin sentimentele. Nu este nimic de spus despre mătăniile oamenilor în timpul rugăciunii – acest lucru este cuvenit și este așa cum ar trebui să fie deoarece, atunci când oamenii se roagă, o fac de obicei pentru ceva, deschizându-și inima către Dumnezeu și venind față în față cu El. Este vorba de comunicare și dialog, o conversație sinceră cu Dumnezeu. Închinarea în genunchi nu ar trebui să fie o simplă formalitate. Nu vreau să vă reproșez ceea ce ați făcut astăzi. Vreau doar să vă lămuresc, astfel încât să înțelegeți acest principiu – știți asta, nu-i așa? (Da, știm.) Vă spun acest lucru astfel încât să nu se mai întâmple din nou. Așadar, au oamenii vreo ocazie să bată mătănii și să îngenuncheze în fața lui Dumnezeu? Nu e adevărat că nu va exista niciodată această ocazie. Mai devreme sau mai târziu, va veni o zi, dar acum nu este momentul. Înțelegeți? Vă face acest lucru să vă simțiți necăjiți? (Nu.) Asta-i bine. Poate că aceste cuvinte vă vor motiva sau vă vor inspira, astfel încât să puteți ști, în inimile voastre, care este situația actuală critică dintre Dumnezeu și om și ce fel de relație există acum între ei. Deși recent am discutat și am dialogat mult, înțelegerea omului despre Dumnezeu este încă departe de a fi suficientă. Omul are încă o cale lungă de parcurs pe acest drum pentru a căuta să-L înțeleagă pe Dumnezeu. Intenția Mea nu este să vă pun să faceți acest lucru urgent sau să vă zoresc să exprimați astfel de aspirații sau sentimente. Ceea ce ați făcut astăzi vă poate dezvălui și exprima sentimentele adevărate, iar Eu le-am simțit. Deci, în timp ce voi ați făcut aceasta, Eu am vrut doar să Mă ridic și să vă aduc urările Mele de bine, pentru că doresc ca tuturor să vă fie bine. Deci, în fiecare cuvânt al Meu și în fiecare acțiune a Mea, fac totul pentru a vă ajuta, pentru a vă călăuzi, pentru ca voi să aveți înțelegerea corectă și viziunea corectă a tuturor lucrurilor. Puteți să înțelegeți acest lucru, nu-i așa? (Da.) Foarte bine. Deși oamenii au o anumită înțelegere a diferitelor firi ale lui Dumnezeu, a aspectelor referitoare la ceea ce are El și ce este și a lucrării pe care o face, o mare parte din această înțelegere nu depășește citirea cuvintelor de pe o pagină sau înțelegerea lor în principiu sau doar cugetarea la ele. Ceea ce le lipsește cel mai mult oamenilor sunt înțelegerea și pătrunderea reală care provin din experiența adevărată. Chiar dacă Dumnezeu folosește diferite metode pentru a trezi inima omului, există încă un drum lung de parcurs înainte ca acest lucru să se poată îndeplini. Nu vreau să văd pe nimeni că simte ca și cum Dumnezeu l-a lăsat afară, în frig, că l-a abandonat sau i-a întors spatele. Vreau doar să văd pe toată lumea pe drumul urmăririi adevărului și căutând să-L înțeleagă pe Dumnezeu, mărșăluind înainte cu îndrăzneală și cu o hotărâre neclintită, fără nicio îndoială sau povară. Indiferent ce nedreptăți ai comis, cât de departe ai mers pe un drum greșit sau dacă ai făcut fărădelegi grave, nu lăsa ca acestea să devină poveri sau bagaje în exces pe care să trebuiască să le porți în căutarea ta de a-L înțelege pe Dumnezeu: continuă să mergi mai departe. Tot timpul, El ține mântuirea omului în inima Lui; asta nu se schimbă niciodată. Este partea cea mai prețioasă a esenței lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”