Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 83)

Dumnezeu folosește cuvântul pentru a crea toate lucrurile (fragmente selectate)

Geneza 1:3-5 Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!”; și a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a despărțit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina „zi”, iar întunericul l-a numit „noapte”. A fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi.

Geneza 1:6-7 Dumnezeu a zis: „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!” Astfel, Dumnezeu a făcut bolta și a despărțit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Și așa a și fost.

Geneza 1:9-11 Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer și să apară uscatul!” Și așa a și fost. Dumnezeu a numit uscatul „pământ”, iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit „mări”. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să dea rod cu sămânță în el, potrivit soiului lor!” Și așa a și fost.

Geneza 1:14-15 Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele și anii și să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!” Și așa a și fost.

Geneza 1:20-21 Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!” Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, potrivit felurilor lor și toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

Geneza 1:24-25 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare, potrivit felurilor lor: vite, animale mici și animale sălbatice, fiecare potrivit felurilor lor!” Și așa a și fost. Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor și toate animalele mici care mișună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

În prima zi, se nasc ziua și noaptea omenirii și rămân neclintite mulțumită autorității lui Dumnezeu

Haideți să ne uităm la acest prim pasaj: „Atunci Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!»; și a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a despărțit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina «zi», iar întunericul l-a numit «noapte». A fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi” (Geneza 1:3-5). Acest pasaj descrie primul act al lui Dumnezeu la începutul creației și prima zi petrecută de Dumnezeu în care au existat o seară și o dimineață. Dar a fost o zi extraordinară: Dumnezeu a început să pregătească lumina pentru toate lucrurile, și mai departe a despărțit lumina de întuneric. În această zi, Dumnezeu a început să vorbească, iar cuvintele Sale și autoritatea Sa au existat unele lângă altele. Autoritatea Lui a început să se arate în toate lucrurile și puterea Lui s-a răspândit printre toate lucrurile ca rezultat al cuvintelor Sale. Începând din această zi, toate lucrurile au luat formă și au rămas neclintite datorită cuvintelor lui Dumnezeu, a autorității lui Dumnezeu și a puterii lui Dumnezeu și au început să funcționeze mulțumită cuvintelor lui Dumnezeu, a autorității lui Dumnezeu și a puterii lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a spus cuvintele „Să fie lumină”, a fost lumină. Dumnezeu nu a început niciun program de lucrări; lumina apăruse ca rezultat al cuvintelor Sale. Aceasta era lumina pe care Dumnezeu a numit-o zi și de care omul încă depinde și astăzi pentru existența lui. Prin porunca lui Dumnezeu, esența și valoarea ei nu s-au schimbat și nu au dispărut niciodată. Existența ei dovedește autoritatea și puterea lui Dumnezeu, proclamă existența Creatorului. Confirmă, iar și iar, identitatea și statutul Creatorului. Nu este intangibilă sau iluzorie, ci o lumină reală care poate fi văzută de către om. De atunci încolo, în această lume goală în care „pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului era întuneric,” a fost produs primul lucru material. Acest lucru a venit din cuvintele din gura lui Dumnezeu și a apărut în primul act al creației tuturor lucrurilor datorită autorității și cuvântărilor lui Dumnezeu. Curând după aceea, Dumnezeu a poruncit ca lumina și întunericul să se separe… Totul s-a schimbat și a fost complet datorită cuvintelor lui Dumnezeu… Dumnezeu a numit această lumină „Zi” și a numit întunericul „Noapte”. În acel moment, prima seară și prima dimineață au fost produse în lumea pe care Dumnezeu intenționa să o creeze și Dumnezeu a zis că aceasta a fost prima zi. Această zi a fost prima zi a creației tuturor lucrurilor de către Creator și a fost începutul creației tuturor lucrurilor, și a fost prima dată când autoritatea și puterea Creatorului s-au arătat în această lume pe care El o crease.

Prin aceste cuvinte, omul poate să vadă autoritatea lui Dumnezeu și a cuvintelor Lui, precum și puterea lui Dumnezeu. Deoarece doar Dumnezeu posedă o asemenea putere, așadar, doar Dumnezeu are o asemenea autoritate; deoarece doar Dumnezeu este în posesia unei asemenea autorități, așadar, doar Dumnezeu are o asemenea putere. Ar putea vreun om sau obiect să posede o asemenea autoritate și putere? Există un răspuns în inimile voastre? În afară de Dumnezeu, există vreo ființă creată sau necreată care să posede o asemenea autoritate? Ați văzut vreodată un exemplu de asemenea lucru în altă carte sau publicație? Există vreo menționare că cineva a creat cerurile și pământul și toate lucrurile? Nu apare în alte cărți sau menționări; acestea sunt, desigur, singurele cuvinte demne de încredere și puternice despre măreața creație a lumii de către Dumnezeu, care sunt consemnate în Biblie; aceste cuvinte vorbesc despre autoritatea unică și identitatea lui Dumnezeu. Se poate spune că o asemenea autoritate și putere simbolizează unica identitate a lui Dumnezeu? Se poate spune că ele sunt deținute de către Dumnezeu și doar de către Dumnezeu? Fără îndoială, doar Dumnezeu Însuși deține o asemenea autoritate și putere! Această autoritate și această putere nu pot fi deținute sau înlocuite de nicio ființă creată sau necreată! Este aceasta una dintre caracteristicile unicului Dumnezeu Însuși? Ați văzut-o cu ochii voștri? Aceste cuvinte permit repede și limpede oamenilor să înțeleagă faptul că Dumnezeu deține o autoritate unică, o putere unică și identitatea și statutul supreme. Din această părtășie de mai sus, puteți să spuneți că Dumnezeu în care credeți este unicul Dumnezeu Însuși?

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 84)

Dumnezeu folosește cuvântul pentru a crea toate lucrurile (fragmente selectate)

În ziua a doua, autoritatea lui Dumnezeu pune în ordine apele și face întinderea cerului și apare un spațiu pentru cele mai elementare nevoi de supraviețuire ale omului

„Dumnezeu a zis: «Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!» Astfel, Dumnezeu a făcut bolta și a despărțit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Și așa a și fost” (Geneza 1:6-7). Ce schimbări au apărut după ce Dumnezeu a zis „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape”? În Scripturi se spune: „Astfel, Dumnezeu a făcut bolta și a despărțit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei”. Care a fost rezultatul după ce Dumnezeu a rostit și a făcut asta? Răspunsul stă în ultima parte a pasajului: „Și așa a și fost”.

Aceste două scurte fraze consemnează un eveniment măreț și descriu o scenă minunată – formidabila acțiune prin care Dumnezeu a orânduit apele și a creat un spațiu în care omul putea exista…

În această imagine, apele și întinderea apar în fața lui Dumnezeu într-o clipită și sunt despărțite de autoritatea cuvântului lui Dumnezeu și sunt separate într-un „sus” și un „jos” în maniera stabilită de Dumnezeu. Adică, întinderea creată de Dumnezeu nu doar că a acoperit apele de jos, dar a susținut și apele de sus… La asta, omul nu se poate abține să nu fie cuprins de uimire, stupefiat și să răsufle întretăiat de admirație la măreția autorității Sale și la splendoarea scenei în care Creatorul a mișcat apele și le-a poruncit și a creat întinderea cerului. Prin cuvintele lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu și autoritatea lui Dumnezeu, El a făcut o altă faptă mare. Nu este aceasta măreția autorității Creatorului? Să folosim scripturile pentru a explica faptele lui Dumnezeu: Dumnezeu Și-a rostit cuvintele și, datorită acestor cuvinte ale lui Dumnezeu, a apărut o întindere în mijlocul apelor. În același timp, o schimbare enormă a apărut în acest spațiu datorită cuvintelor lui Dumnezeu, și nu era o schimbare în sensul obișnuit, ci un fel de substituție în care nimicul a devenit ceva. A fost născut din gândurile Creatorului și a devenit ceva din nimic datorită cuvintelor rostite de Creator și, mai departe, din acest moment a existat și a rămas neclintit de dragul Creatorului și s-a modificat, schimbat și reînnoit conform gândurilor Creatorului. Acest pasaj descrie al doilea act al Creatorului în creația Sa a întregii lumi. A fost o altă expresie a autorității și puterii Creatorului și o altă acțiune de pionierat a Creatorului. Această zi a fost a doua zi pe care Creatorul a petrecut-o de la întemeierea lumii și a fost o altă zi minunată pentru El: El a mers prin lumină, a creat întinderea cerului, a aranjat și orânduit apele, iar faptele Sale, autoritatea și puterea Sa au fost puse la lucru în această nouă zi…

A existat întinderea cerului în mijlocul apelor înainte ca Dumnezeu să Își rostească cuvintele? Sigur că nu! Și după ce Dumnezeu a spus: „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor”? Lucrurile intenționate de Dumnezeu au apărut; a fost întinderea cerului în mijlocul apelor și apele s-au separat deoarece Dumnezeu a spus „care să despartă apele de ape”. În acest fel, ca urmare a cuvintelor lui Dumnezeu, două noi obiecte, două lucruri abia născute au apărut printre toate lucrurile ca rezultat al autorității și puterii lui Dumnezeu. Ce părere aveți despre apariția acestor două noi obiecte? Simțiți măreția puterii Creatorului? Simțiți forța unică și extraordinară a Creatorului? Măreția unei asemenea forțe și puteri se datorează autorității lui Dumnezeu și această autoritate este o reprezentare a lui Dumnezeu Însuși și o caracteristică unică a lui Dumnezeu Însuși.

V-a dat acest pasaj, încă o dată, un sens profund al unicității lui Dumnezeu? De fapt, este departe de a fi suficient; autoritatea și puterea Creatorului se extind mult mai departe de asta. Unicitatea Lui nu constă doar în faptul că El posedă o esență diferită de cea a oricărei alte ființe, dar și pentru că autoritatea și puterea Lui sunt extraordinare, fără limite, superlativul absolut și ies în evidență printre toate și, mai mult decât atât, pentru că autoritatea Lui și ceea ce El are și este pot crea viață, pot produce miracole, pot crea fiecare minut și secundă spectaculoase și extraordinare. În același timp, El este capabil să guverneze viața pe care El o creează și să stăpânească asupra miracolelor și a absolut fiecărui minut și a fiecărei secunde pe care El le creează.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 85)

Dumnezeu folosește cuvântul pentru a crea toate lucrurile (fragmente selectate)

În ziua a treia, cuvintele lui Dumnezeu nasc pământul și mările și autoritatea lui Dumnezeu face ca lumea să fie plină de viață

Să citim prima frază din Geneza 1:9-11: „Dumnezeu a zis: Să se adune la un loc apele care sunt sub cer și să apară uscatul!” Ce schimbări au apărut după ce Dumnezeu a zis pur și simplu: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer și să apară uscatul”? Și ce mai era în acest spațiu în afară de lumină și întinderea cerului? În Scripturi este scris: „Dumnezeu a numit uscatul «pământ», iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit «mări». Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Adică, acum erau pământ și mări în acest spațiu și pământul și mările erau separate. Apariția acestor noi lucruri a urmat poruncii din gura lui Dumnezeu, „Și așa a și fost”. Îl descrie Scriptura pe Dumnezeu ca fiind grăbit în timp ce făcea asta? Îl descrie implicat în efort fizic? Așadar, cum a făcut Dumnezeu asta? Cum a făcut Dumnezeu ca aceste noi lucruri să fie produse? Este de la sine înțeles, Dumnezeu a folosit cuvinte pentru a realiza toate acestea, pentru a crea toate acestea.

[…]

Să continuăm cu ultima frază a acestui pasaj: „Atunci Dumnezeu a zis: «Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să dea rod cu sămânță în el, potrivit soiului lor!» Și așa a și fost”. În timp ce Dumnezeu vorbea, toate lucrurile au luat ființă urmând gândurile lui Dumnezeu și, într-o clipă, o varietate de mici forme delicate de viață au scos șovăitor capetele din pământ și, înainte ca ele să se scuture de fărâmele de pământ de pe trupuri, au început nerăbdătoare să își facă semne de salut una către alta, dând din cap și zâmbind lumii. I-au mulțumit Creatorului pentru viața pe care le-a dat-o și au anunțat lumii că sunt o parte a tuturor lucrurilor și că fiecare își va dedica viața pentru a demonstra autoritatea Creatorului. Pe când cuvintele lui Dumnezeu erau rostite, pământul devenea luxuriant și verde, tot soiul de ierburi ce puteau fi savurate de om înmugureau și ieșeau prin pământ, iar munții și câmpiile deveneau dens populate de copaci și păduri… Această lume stearpă, în care nu fusese nicio urmă de viață, era rapid acoperită de o abundență de iarbă, plante și copaci și deborda de verdeață… Mireasma ierbii și parfumul solului s-au răspândit prin aer, o varietate de plante au început să respire în tandem cu circulația aerului și au început procesul de creștere. În același timp, mulțumită cuvintelor lui Dumnezeu și urmând gândurilor lui Dumnezeu, toate plantele au început ciclurile perpetue ale vieții în care cresc, înfloresc, rodesc și se înmulțesc. Au început să adere cu strictețe la cursul vieții lor și au început să-și îndeplinească rolurile corespunzătoare în mijlocul tuturor lucrurilor… Toate s-au născut și au trăit datorită cuvintelor Creatorului. Vor primi neîncetata înzestrare și susținere din partea Creatorului, vor supraviețui mereu, tenace, în toate colțurile pământului pentru a demonstra autoritatea și puterea Creatorului și vor arăta mereu forța vieții dăruite lor de Creator…

Viața Creatorului este extraordinară, gândurile Lui sunt extraordinare și autoritatea Lui este extraordinară, și astfel, când cuvintele Lui au fost rostite, rezultatul final a fost „și așa a fost”. Clar, Dumnezeu nu are nevoie să lucreze cu mâinile atunci când acționează; pur și simplu Își folosește gândurile pentru a porunci și cuvintele pentru a ordona, și astfel lucrurile sunt înfăptuite. În această zi, Dumnezeu a adunat apele împreună într-un singur loc și a lăsat să apară uscatul, după care Dumnezeu a făcut ca iarba să înmugurească din pământ și au crescut plante făcând semințe și copaci purtând fructe, iar Dumnezeu le-a împărțit pe fiecare după felul său și a făcut ca fiecare să își poarte propria sămânță. Toate acestea au fost realizate potrivit gândurilor lui Dumnezeu și poruncilor cuvintelor lui Dumnezeu și fiecare a apărut, una după alta, în această lume nouă.

Când încă nu Își începuse lucrarea, Dumnezeu avea deja în minte o imagine a ceea ce intenționa să realizeze, iar când Dumnezeu a început să facă aceste lucruri, ceea ce s-a întâmplat tot atunci când Dumnezeu a deschis gura pentru a vorbi despre conținutul acestei imagini, au început să apară schimbări în toate lucrurile mulțumită autorității și puterii lui Dumnezeu. Indiferent cum a făcut Dumnezeu sau cum Și-a exercitat autoritatea, toate au fost făcute pas cu pas potrivit planului lui Dumnezeu și datorită cuvintelor lui Dumnezeu; schimbări pas cu pas între cer și pământ au apărut mulțumită cuvintelor și autorității lui Dumnezeu. Toate aceste schimbări și apariții au arătat autoritatea Creatorului și caracterul extraordinar și măreția puterii vieții Creatorului. Gândurile Lui nu sunt simple idei sau o imagine goală, ci o autoritate ce posedă vitalitate și energie extraordinară, și ele sunt puterea ce face toate lucrurile să se schimbe, să renască, să se reînnoiască și să piară. Din această cauză, toate lucrurile funcționează datorită gândurilor Sale și, în același timp, sunt realizate datorită cuvintelor din gura Sa…

Înainte ca toate lucrurile să apară, se formase de mult în gândurile lui Dumnezeu un plan complet, și o nouă lume fusese de mult realizată. Deși în a treia zi au apărut tot soiul de plante pe pământ, Dumnezeu nu avea niciun motiv să întrerupă pașii creației Sale a acestei lumi; El a intenționat să continue să Își rostească cuvintele, să continue să înfăptuiască creația fiecărui lucru nou. El avea să vorbească, avea să Își dea poruncile, să Își exercite autoritatea și să Își arate puterea, și a pregătit tot ceea ce El plănuise să pregătească pentru toate lucrurile și pentru omenirea pe care intenționa să o creeze…

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 86)

Dumnezeu folosește cuvântul pentru a crea toate lucrurile (fragmente selectate)

În a patra zi, sunt create anotimpurile, zilele și anii omenirii, pe când Dumnezeu Își exercită autoritatea încă o dată

Creatorul Și-a folosit cuvintele pentru a-Și înfăptui planul, și astfel Și-a petrecut primele trei zile ale planului Său. În timpul acestor trei zile, Dumnezeu nu a fost văzut ocupat sau extenuându-Se; dimpotrivă, El a petrecut trei prime zile minunate ale planului Său și a înfăptuit marea acțiune a transformării radicale a lumii. O lume nou-nouță a apărut în fața ochilor Săi și, bucată cu bucată, frumoasa imagine ce fusese pecetluită în gândurile Sale a fost, în sfârșit, dezvăluită în cuvintele lui Dumnezeu. Apariția fiecărui lucru nou a fost ca nașterea unui nou-născut, iar Creatorului I-a plăcut imaginea ce fusese odată în gândurile Lui, dar care fusese acum adusă la viață. În acest moment, inima Lui a dobândit o fărâmă de satisfacție, dar planul Lui abia începuse. Într-o clipită, a sosit o nouă zi – și care a fost următoarea pagină din planul Creatorului? Ce a spus El? Cum Și-a exercitat autoritatea? Între timp, ce lucruri noi au apărut în această nouă lume? Urmând îndrumarea Creatorului, privirea noastră se fixează asupra celei de-a patra zi a creației tuturor lucrurilor de către Dumnezeu, o zi ce a fost un alt nou început. Sigur, pentru Creator a fost, fără îndoială, o altă zi minunată și o altă zi de extremă importanță pentru omenirea de astăzi. A fost, bineînțeles, o zi de o inestimabilă valoare. Cum a fost ea minunată, cum a fost importantă și cum a fost de o inestimabilă valoare? Să ascultăm mai întâi cuvintele rostite de Creator…

„Dumnezeu a zis: «Să fie niște luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele și anii și să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!»” (Geneza 1:14-15). Aceasta a fost o altă exercitare a autorității lui Dumnezeu ce a fost demonstrată de făpturi în urma creării Sale a uscatului și a plantelor de pe el. Pentru Dumnezeu, un asemenea act a fost la fel de ușor ca ceea ce deja făcuse, pentru că Dumnezeu are asemenea putere; Dumnezeu Se ține de cuvânt și cuvântul Său va fi împlinit. Dumnezeu a poruncit luminătorilor să apară în cer, și acești luminători nu doar că au strălucit pe cer și deasupra pământului, dar au servit și ca semne pentru zi și noapte, pentru anotimpuri, zile și ani. Astfel, pe când Dumnezeu Își rostea cuvintele, fiecare act pe care Dumnezeu a vrut să îl ducă la bun sfârșit a fost îndeplinit conform cu ceea ce a vrut Dumnezeu și în maniera statornicită de Dumnezeu.

Luminătorii din ceruri sunt materie din cer ce poate radia lumină; pot lumina cerul și pământul și mările. Se rotesc potrivit ritmului și frecvenței poruncite de către Dumnezeu și luminează în diferite perioade de timp deasupra pământului, și astfel, ciclurile de revoluție ale luminilor fac ca ziua și noaptea să se producă în estul și în vestul pământului și nu sunt doar semne pentru noapte și zi, ci, prin aceste cicluri diferite, marchează și sărbătorile și alte zile speciale pentru omenire. Ele sunt complementul și acompaniamentul perfecte ale celor patru anotimpuri – primăvara, vara, toamna și iarna – făcute de Dumnezeu, împreună cu care luminile servesc armonios ca indicatoare regulate și precise pentru perioadele lunare, pentru zilele și anii omenirii. Deși abia după apariția agriculturii a început omenirea să înțeleagă și să întrevadă împărțirea perioadelor lunare, a zilelor și anilor cauzate de luminile create de Dumnezeu, de fapt, perioadele lunare, zilele și anii pe care omul le înțelege azi au început să fie generate acum mult timp, în a patra zi a creației tuturor lucrurilor și, la fel, ciclurile alternante ale primăverii, verii, toamnei și iernii experimentate de către om încep acum mult timp, în a patra zi a creației tuturor lucrurilor de către Dumnezeu. Luminile create de Dumnezeu i-au permis omului să distingă regulat, precis și clar între noapte și zi, să numere zilele și să țină o evidență clară a perioadelor lunare și a anilor. (Ziua lunii pline era încheierea unei luni și din asta omul știa că iluminarea luminătorilor începe un nou ciclu; ziua semilunii era încheierea a unei jumătăți de lună care spunea omului când începea un nou ciclu lunar, de unde se putea deduce câte zile și nopți erau într-un ciclu lunar, câte cicluri lunare erau într-un anotimp și câte anotimpuri într-un an și acestea erau dezvăluite cu mare regularitate.) Astfel, astfel, omul putea lesne ține socoteala ciclurilor lunare, a zilelor și anilor marcate de revoluțiile luminătorilor. Din acest moment, omenirea și toate lucrurile au trăit, fără să își dea seama, în schimbarea sistematică a nopții și zilei și în alternanța anotimpurilor produse de revoluțiile luminătorilor. Aceasta a fost semnificația creației luminătorilor, în cea de-a patra zi, de către Creator. În același fel, scopurile și semnificația acestei acțiuni a Creatorului au fost în continuare inseparabile de autoritatea și puterea Lui. Și astfel, luminătorii făcuți de Dumnezeu și valoarea pe care aveau să o aducă în curând omului au fost o altă lovitură de maestru în exercitarea autorității Creatorului.

În această nouă lume, în care omenirea nu-și făcuse încă apariția, Creatorul a făcut seara și dimineața, întinderea cerului, pământul și mările, ierburile, plantele și feluritele tipuri de copaci și luminătorii, anotimpurile, zilele și anii pentru noua viață pe care avea să o creeze curând. Autoritatea și puterea Creatorului au fost exprimate în fiecare lucru nou pe care l-a creat, iar cuvintele și realizările Lui au apărut simultan, fără nici cea mai mică discrepanță și fără nici un fel de pauză. Apariția și nașterea acestor noi lucruri au fost dovada autorității și puterii Creatorului: El Se ține de cuvânt și cuvântul Lui va fi înfăptuit și ceea ce înfăptuiește El durează pe vecie. Acest lucru rămâne neschimbat: așa a fost în trecut, așa este astăzi și așa va fi în veci. Când vă mai uitați o dată la acele cuvinte din Scriptură, vi se par noi? Ați văzut un nou conținut și ați făcut noi descoperiri? Asta se întâmplă deoarece faptele Creatorului v-au agitat inimile, v-au ghidat direcția cunoașterii puterii și autorității Lui și au deschis ușa către înțelegerea Lui, iar faptele și autoritatea Lui au dat viață acestor cuvinte. Astfel, în aceste cuvinte, omul a văzut o expresie reală și plină de viață a autorității Creatorului, a fost cu adevărat martor al supremației Creatorului și a văzut caracterul extraordinar al autorității și puterii Creatorului.

Autoritatea și puterea Creatorului produc miracol după miracol; El atrage atenția omului și omul nu poate decât să se uite transfigurat la faptele uluitoare născute din exercitarea autorității Sale. Puterea Lui fenomenală produce încântare după încântare, iar omul rămâne uluit, bucuros peste măsură, icnind de admirație, cuprins de venerație și înviorat; mai mult, omul este vizibil mișcat și astfel apar în el respectul, venerația și atașamentul. Autoritatea și faptele Creatorului au un puternic impact și un efect de curățire asupra duhului omului și, mai mult decât atât, umplu duhul omului. Fiecare dintre gândurile Lui, fiecare dintre cuvântările Lui și fiecare dezvăluire a autorității Lui este o capodoperă între toate lucrurile și este o mare inițiativă cât se poate de vrednică de înțelegerea profundă și cunoașterea omenirii create.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 87)

Dumnezeu folosește cuvântul pentru a crea toate lucrurile (fragmente selectate)

În ziua a cincea, viața de diferite și variate forme înfățișează autoritatea Creatorului în diferite feluri

Scriptura spune: „Dumnezeu a zis: «Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!» Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, potrivit felurilor lor și toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” (Geneza 1:20-21). Scriptura ne spune clar că, în această zi, Dumnezeu a făcut viețuitoarele apelor și păsările cerului, adică, El a creat diverși pești și diferite păsări și le-a împărțit pe fiecare după felul lor. Astfel, pământul, cerurile și apele au fost îmbogățite de creația lui Dumnezeu…

Pe măsură ce cuvintele lui Dumnezeu erau rostite, noi vietăți, fiecare cu o formă diferită prindeau viață instantaneu printre cuvintele Creatorului. Au venit în această lume înghesuindu-se pentru poziție, sărind, zburdând de bucurie… Pești de toate mărimile și formele au înotat prin apă; crustacee de toate felurile au ieșit din nisipuri; creaturi cu solzi, cu cochilie sau nevertebrate au crescut în grabă în diferite forme, fie ele mari sau mici, lungi sau scurte. La fel au făcut și diferite feluri de alge ce au început să crească din senin, legănându-se odată cu mișcările variatei vieți marine, ondulându-se, incitând apele stătătoare, parcă zicându-le: „Grăbiți-vă! Aduceți-vă prietenii! Pentru că nu veți mai fi singure niciodată!” Din momentul în care variatele viețuitoare create de Dumnezeu au apărut în apă, fiecare nouă viață a adus vitalitate apelor ce fuseseră tăcute atât de mult timp și le-a însoțit într-o nouă eră… Din acel moment, s-au cuibărit una în alta și și-au ținut companie și nu au mai păstrat distanța între ele. Apa a existat pentru viețuitoarele din ea, hrănind fiecare viață ce locuia în îmbrățișarea ei, și fiecare viață a existat pentru binele apei și datorită hrănirii ei. Fiecare i-a dat viață celeilalte și, în același timp, fiecare, în același mod, a depus mărturie pentru măreția și caracterul miraculos al creației Creatorului și pentru puterea de neîntrecut a autorității Creatorului…

Așa cum marea nu a mai fost tăcută, la fel, viața a început să umple cerurile. Una după alta, păsările, mari sau mici, au zburat în cer de pe pământ. Spre deosebire de viețuitoarele mării, ele aveau aripi și pene ce le acopereau siluetele zvelte și grațioase. Și-au fâlfăit aripile, arătându-și cu mândrie și semeție penajul superb și funcțiile și abilitățile speciale date lor de către Creator. S-au avântat libere și s-au plimbat cu dibăcie între ceruri și pământ, peste pășuni și păduri… Erau favoritele aerului, erau favoritele tuturor lucrurilor. Aveau să devină curând legătura dintre cer și pământ și să transmită mesaje tuturor lucrurilor… Au cântat, au coborât bucuroase, au adus veselie, râs și vibrație acestei lumi odată pustii… Și-au folosit cântul lor limpede și melodios, și-au folosit cuvintele din inimile lor pentru a-L preamări pe Creator pentru viața ce le-a fost dăruită. Au dansat vesele pentru a arăta perfecțiunea și caracterul miraculos al creației Creatorului și aveau să-și închine întreaga viață pentru a purta dovada autorității Creatorului prin viața specială pe care El le-a dăruit-o…

Indiferent dacă erau în apă ori în cer, la porunca Creatorului, această puzderie de vietăți a existat în diferite configurații de viață și, la porunca Creatorului, s-au adunat împreună în concordanță cu speciile lor – și această lege, această regulă a fost de neschimbat pentru orice viețuitoare. Niciodată nu au îndrăznit să meargă dincolo de hotarele stabilite lor de către Creator, nici nu au putut să facă asta. După cum le-a fost menit de către Creator, au trăit, s-au înmulțit, au urmat strict cursul vieții și legile date pentru ele de către Creator și, în mod conștiincios, s-au conformat poruncilor, dispozițiilor și preceptelor cerești pe care le-a dat El, până astăzi. Au conversat cu Creatorul în felul lor specific, au ajuns să aprecieze semnificația Creatorului și s-au supus poruncilor lui. Niciuna nu a încălcat vreodată autoritatea Creatorului și stăpânirea Sa, iar stăpânirea asupra lor a fost exercitată de gândurile Lui; nu au fost rostite cuvinte, dar autoritatea ce era unică Creatorului a controlat toate lucrurile tăcute care nu posedau limbaj și care erau diferite de omenire. Exercitarea autorității Sale în acest mod special a silit omul să capete o nouă cunoaștere și să facă o nouă interpretare a autorității unice a Creatorului. Aici, trebuie să vă spun că, în această nouă zi, exercitarea autorității Creatorului a demonstrat încă o dată unicitatea Creatorului.

Acum, să aruncăm o privire la ultima frază din acest pasaj al scripturii: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Ce credeți că înseamnă asta? Emoțiile lui Dumnezeu sunt cuprinse în aceste cuvinte. Dumnezeu a privit toate lucrurile pe care El le crease apărând și rămânând neclintite datorită cuvintelor Sale și, treptat, începând să se schimbe. În acest moment, era Dumnezeu mulțumit de diferitele lucruri pe care le făcuse cu vorbele Sale și de diferitele acțiuni pe care le săvârșise? Răspunsul este că: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Ce vedeți aici? Ce reprezintă faptul că: „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”? Ce simbolizează asta? Înseamnă că Dumnezeu a avut puterea și înțelepciunea să realizeze ceea ce El plănuise și ordonase, să atingă țelurile pe care Își propusese să le atingă. După ce Dumnezeu a îndeplinit fiecare sarcină, a simțit El regret? Răspunsul este tot „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”. Cu alte cuvinte, nu doar că El nu a simțit niciun regret, dar a fost, în schimb, satisfăcut. Ce înseamnă că nu a simțit niciun regret? Înseamnă că planul lui Dumnezeu este perfect, că puterea și înțelepciunea Sa sunt perfecte și că doar prin autoritatea Sa poate fi realizată o asemenea perfecțiune. Când omul îndeplinește o sarcină, poate el, ca Dumnezeu, să vadă că este bună? Poate tot ce e făcut de om să atingă perfecțiunea? Poate omul să termine ceva odată pentru totdeauna? Exact cum spune omul, „nimic nu e perfect, doar mai bun”, nimic din ceea ce face omul nu poate atinge perfecțiunea. Când Dumnezeu a văzut că tot ceea ce El făcuse și realizase era bun, tot ceea ce făcuse Dumnezeu era făcut de cuvintele Lui, adică, atunci când „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun,” tot ceea ce a făcut a luat o formă permanentă, a fost clasificat în concordanță cu tipul și i s-a dat o poziție, un scop și o funcție fixe pe vecie. Mai mult decât atât, rolul lor între toate lucrurile și călătoria pe care trebuie să o facă în timpul gestiunii lui Dumnezeu a tuturor lucrurilor fuseseră deja menite de Dumnezeu și erau imuabile. Aceasta a fost legea cerească dată de Creator tuturor lucrurilor.

„Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun,” aceste cuvinte simple și subapreciate, atât de des ignorate, sunt cuvintele legii cerești și ale edictului ceresc date tuturor făpturilor de către Dumnezeu. Acestea sunt o altă întrupare a autorității Creatorului, una ce este mai concretă, mai profundă. Prin cuvintele Sale, Creatorul nu doar că a fost capabil să obțină tot ceea ce planificase să obțină și să înfăptuiască tot ceea ce planificase să înfăptuiască, dar și să aibă în mâinile Sale controlul asupra a tot ceea ce crease și să conducă toate lucrurile pe care le făcuse sub autoritatea Sa și, mai mult decât atât, totul a fost sistematic și corespunzător. Toate lucrurile au proliferat, au existat și au pierit de asemenea după cuvântul Lui și, mai mult, prin autoritatea Lui au existat în mijlocul legii pe care El o stabilise și niciunul nu a fost exceptat! Această lege a început exact în aceeași clipă în care „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun,” și va exista, va continua și va funcționa de dragul planului de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii) exact până în ziua în care va fi abrogată de către Creator! Autoritatea unică a Creatorului s-a manifestat nu doar prin abilitatea Sa de a crea toate lucrurile și de a porunci ca toate lucrurile să ia ființă, dar și în abilitatea Sa de a guverna și de a menține stăpânirea asupra tuturor lucrurilor, de a dărui viață și vitalitate tuturor lucrurilor și, mai mult decât atât, în abilitatea Sa de a cauza, odată pentru totdeauna, ca toate lucrurile pe care El le-a creat în planul Său să apară și să existe în lumea făcută de El într-o formă perfectă, cu o structură a vieții perfectă și cu un rol perfect. De asemenea, s-a manifestat într-un mod în care gândurile Creatorului nu au fost supuse nici unor restricții, nu au fost limitate de timp, spațiu sau geografie. Ca și autoritatea Sa, identitatea unică a Creatorului va rămâne neschimbată în vecii vecilor. Autoritatea Sa va fi întotdeauna o reprezentare și un simbol al identității Sale unice și autoritatea Sa va exista pentru totdeauna alături de identitatea Sa!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 88)

Dumnezeu folosește cuvântul pentru a crea toate lucrurile (fragmente selectate)

În ziua a șasea, Creatorul grăiește și fiecare fel de viețuitoare din mintea Sa își face apariția, una după alta

Imperceptibil, lucrarea Creatorului în facerea tuturor lucrurilor continuase vreme de cinci zile, urmate imediat de întâmpinarea de către Creator a celei de-a șasea zile a creației Sale a tuturor lucrurilor. Această zi a fost un alt nou început și o altă zi extraordinară. Care a fost, atunci, planul Creatorului în ajunul acestei noi zile? Ce noi viețuitoare avea să producă, avea să creeze? Ascultați, aceasta este vocea Creatorului…

„Dumnezeu a zis: «Să dea pământul viețuitoare, potrivit felurilor lor: vite, animale mici și animale sălbatice, fiecare potrivit felurilor lor!» Și așa a și fost. Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor și toate animalele mici care mișună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun” (Geneza 1:24-25). Ce viețuitoare sunt incluse? Scripturile spun: vite, toate târâtoarele și fiarele sălbatice după felul lor. Cu alte cuvinte, în această zi nu erau doar tot soiul de vietăți pe pământ, dar erau și clasificate după felul lor și, de asemenea, „Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun”.

Ca și în precedentele cinci zile, Creatorul a vorbit pe același ton și a poruncit nașterea viețuitoarelor pe care El le-a dorit și ca ele să apară pe pământ, fiecare după felul său. Când Creatorul Își exercită autoritatea, niciunul din cuvintele Lui nu este rostit în van, și astfel, în cea de-a șasea zi, fiecare viețuitoare pe care intenționase să o creeze a apărut la timpul hotărât. Când Creatorul a spus „Să dea pământul viețuitoare, potrivit felurilor lor,” pământul s-a umplut deodată de viață și pe pământ a apărut subit suflarea a tot soiul de viețuitoare… În sălbăticia înverzită și plină de ierburi, vaci zdravene, șfichiuind din cozi încoace și încolo, au apărut una după alta, oile, behăind, s-au adunat în turme și caii, nechezând, au început să galopeze… Într-o clipită, întinderile vaste de pajiște tăcută au explodat de viață… Apariția acestui șeptel variat era o frumoasă priveliște pe pajiștea liniștită și a adus o vitalitate fără limite… Aveau să fie companionii pajiștii și stăpânii pajiștii, depinzând unii de alții; la fel, aveau să devină paznicii și păstrătorii acestor pământuri care le vor fi habitat permanent și care le vor asigura tot ceea ce au nevoie, o sursă eternă de hrană pentru existența lor…

În aceeași zi în care acest șeptel variat a apărut întru ființă, la cuvântul Creatorului, o abundență de insecte au apărut, de asemenea, una după alta. Chiar dacă erau cele mai mici viețuitoare dintre toate creaturile, forța lor vitală a fost totuși miraculoasa creație a Creatorului, și nu au venit prea târziu… Unele au fâlfâit din aripile lor micuțe, în timp ce altele s-au târât încetișor; unele au țopăit și sărit, altele s-au clătinat; unele s-au rostogolit în față, pe când altele s-au retras rapid; unele s-au mișcat în lateral, altele au sărit în sus și în jos… Toate se agitau să își găsească case: unele și-au făcut drum în iarbă, altele și-au scobit găuri în pământ, unele au zburat în copaci, ascunse în păduri… Deși mici ca dimensiune, nu erau dispuse să sufere chinul unui stomac gol, și, după ce și-au găsit casă, s-au grăbit să caute mâncare pentru a se hrăni. Unele s-au cățărat pe iarbă pentru a-i mânca firul, altele au înhățat guri pline de pământ care le-au ajuns până în stomac, mâncând cu multă poftă și plăcere (pentru ele, chiar și pământul este un ospăț gustos); unele erau ascunse în pădure, dar nu s-au oprit să se odihnească, pentru că seva frunzelor lucioase de un verde întunecat asigura o masă suculentă… După ce s-au săturat, insectele tot nu și-au încetat activitatea; deși mici de statură, acestea aveau o energie formidabilă și o exuberanță fără limite, astfel că, dintre toate făpturile, sunt cele mai active și cele mai harnice. Ele nu au fost niciodată leneșe și niciodată nu s-au dedat odihnei. Odată ce și-au satisfăcut poftele, ele au continuat să trudească la muncile lor pentru viitorul lor, agitându-se și grăbindu-se pentru zilele lor viitoare, pentru supraviețuirea lor… Au fredonat încetișor balade pe diferite melodii și ritmuri pentru a se îndemna și încuraja. De asemenea, au adus bucurie ierbii, copacilor și fiecărui centimetru de pământ, făcând fiecare zi și fiecare an unice… Cu propriile lor limbaje și propriile moduri au transmis informații tuturor vietăților pământului. Folosind cursul vieții lor special, au însemnat toate lucrurile peste care ele și-au lăsat urmele… Ele erau apropiate de pământ, iarbă și păduri și au adus vigoare și vitalitate pământului, ierbii și pădurilor. Au adus povețele și salutările Creatorului tuturor viețuitoarelor…

Scrutarea Creatorului a trecut peste toate lucrurile pe care El le crease și, în acest moment, ochii Lui s-au oprit la păduri și munți, neîncetând să chibzuiască. În timp ce cuvintele Sale erau rostite, în pădurile dese și deasupra munților, a apărut un tip de viețuitoare cum nu mai fuseseră înainte: acestea erau animalele sălbatice grăite de gura lui Dumnezeu. De mult amânate, și-au scuturat capetele și au plesnit din cozi, fiecare cu propria sa față unică. Unele erau blănoase, altele aveau armură, altele aveau colți dezgoliți, altele rânjeau, unele aveau gâturile lungi, altele cozile scurte, unele cu privirea speriată, altele cu o căutătură timidă, unele se aplecau să mănânce iarbă, altele cu sânge la bot, unele sărind pe două labe, altele mergând calm pe patru copite, unele uitându-se în depărtări deasupra copacilor, altele pândind în păduri, unele căutând peșteri pentru a se odihni, altele fugind și zburdând pe câmpii, unele căutând prada prin păduri…; unele răgeau, altele urlau, unele lătrau, unele țipau…; unele erau soprane, unele erau bariton, unele erau cu glasuri joase, altele erau clare și melodioase…; unele erau feroce, unele erau drăguțe, unele erau dezgustătoare, unele erau adorabile, unele erau înfricoșătoare, unele erau fermecător de naive… Una după alta, au ieșit la iveală. Vedeți cât de mărețe și puternice sunt, spirite libere, alene, indiferente una față de alta, neobosindu-se nici măcar să arunce altora o privire… Fiecare purtându-și viața caracteristică, dăruită lor de către Creator, și propria-i sălbăticie și caracterul animalic, au apărut în păduri și pe munți. Disprețuitoare de toate, atât de complet arogante – erau, la urma urmei, adevăratele stăpâne ale munților și pădurilor. Din momentul în care apariția lor a fost rânduită de Creator, și-au revendicat pădurile și munții deoarece Creatorul le stabilise deja limitele și determinase aria existenței lor. Numai ele erau adevăratele doamne ale munților și ale pădurilor și de aceea erau atât de sălbatice, atât de disprețuitoare. Se numeau animale „sălbatice” pur și simplu deoarece, dintre toate creaturile, ele erau cele cu adevărat sălbatice, animalice și de neîmblânzit. Nu au putut fi îmblânzite, astfel că nu au putut fi crescute și nu au putut trăi în armonie cu omenirea sau munci pentru omenire. Deoarece nu puteau fi crescute, nu puteau lucra pentru umanitate, trebuiau să trăiască la distanță de omenire și oamenii nu se puteau apropia de ele. În schimb, deoarece trăiau la distanță față de omenire și oamenii nu se puteau apropia de ele, au fost capabile să îndeplinească responsabilitatea dată lor de Creator: aceea de a păzi munții și pădurile. Sălbăticia lor a protejat munții și a păzit pădurile și a fost cea mai bună protecție și chezășie a existenței și răspândirii lor. În același timp, sălbăticia lor a menținut și a asigurat echilibrul între toate lucrurile. Sosirea lor a adus sprijin și ancoră munților și pădurilor; sosirea lor a injectat o vigoare și o vitalitate nesfârșită în munții și pădurile nemișcate și goale. Din acest moment, munții și pădurile au devenit habitatul lor permanent și nu își vor pierde niciodată casa, căci pentru ele au apărut și au existat munții și pădurile; animalele sălbatice își vor împlini menirea și vor face orice vor putea pentru a le păzi. Și astfel și animalele sălbatice s-au supus strict povețelor Creatorului de a-și păstra teritoriul și de a continua să își folosească natura sălbatică pentru a menține echilibrul tuturor lucrurilor stabilit de Creator, demonstrând autoritatea și puterea Creatorului!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 89)

Sub autoritatea Creatorului, toate lucrurile sunt perfecte

Toate lucrurile create de Dumnezeu, incluzând și pe cele care se pot mișca și pe cele care nu pot, precum păsările și peștii, copacii și florile, și incluzând șeptelul, insectele și animalele sălbatice făcute în a șasea zi – toate erau în pace în ochii lui Dumnezeu și, de asemenea, în ochii lui Dumnezeu, aceste lucruri, în concordanță cu planul Lui, atinseseră apogeul perfecțiunii și atinseseră standardele pe care Dumnezeu a dorit să le îndeplinească. Pas cu pas, Creatorul a făcut lucrarea pe care El intenționase să o facă în concordanță cu planul Lui. Unul după altul, au apărut lucrurile pe care El intenționase să le creeze și apariția fiecăruia a fost o reflecție a autorității Creatorului, o cristalizare a autorității Lui; datorită acestor cristalizări, toate creaturile nu puteau decât să fie recunoscătoare pentru harul și pentru aprovizionarea lor de către Creator. Pe măsură ce faptele miraculoase ale lui Dumnezeu se manifestau, lumea aceasta creștea, bucată cu bucată, cu toate lucrurile create de Dumnezeu și s-a schimbat de la haos și întuneric la claritate și luminozitate, de la nemișcare mortală la însuflețire și vitalitate nesfârșită. Printre toate lucrurile creației, de la cele mai mari la cele mici, de la cele mici la cele microscopice nu era unul care să nu fi fost creat de autoritatea și puterea Creatorului și era o necesitate unică și inerentă și o valoare în existența fiecărei creaturi. Indiferent de diferențele de formă și structură, toate au fost făcute de către Creator să existe sub autoritatea Creatorului. Uneori oamenii văd o insectă, una care este foarte urâtă și spun: „Această insectă este atât de oribilă, nu se poate ca un asemenea lucru urât să fi putut fi făcut de Dumnezeu – nu se poate ca El să fi creat ceva atât de urât”. Ce perspectivă nesăbuită! Ceea ce ar trebui să spună este „Deși această insectă este atât de urâtă, ea a fost făcută de Dumnezeu, așa că trebuie să aibă propria utilitate unică!” În gândurile lui Dumnezeu, El a intenționat să dea fiecăruia în parte propria înfățișare și tot felul de funcții și întrebuințări varietății de viețuitoare pe care El le-a creat, astfel că nimic din ceea ce Dumnezeu a creat nu a fost făcut din același material. De la exterior la alcătuirea lor interioară, de la obiceiurile de viețuire la locul pe care îl ocupă – fiecare este diferit. Vacile au înfățișarea de vaci, măgarii au înfățișarea de măgari, căprioarele au înfățișarea de căprioare și elefanții au înfățișarea de elefanți. Poți să spui care este cel mai arătos și care cel mai urât? Poți să spui care este cel mai util și existența căruia este cea mai puțin necesară? Unora le place cum arată elefanții, dar nimeni nu folosește elefanți ca să are terenurile; altora le place cum arată leii și tigrii, pentru că aspectul lor este cel mai impresionant dintre toate, dar poți să îi ții ca animale de companie? Pe scurt, când este vorba de nenumăratele lucruri ale creației, omul ar trebui să se supună autorității Creatorului, adică, să se supună ordinii statornicite de Creator pentru toate lucrurile; aceasta este cea mai înțeleaptă atitudine. Numai o atitudine de cercetare și supunere față de intențiile inițiale ale Creatorului reprezintă o adevărată acceptare și certitudine a autorității Creatorului. Este bine în ochii lui Dumnezeu, așadar, care este motivul pentru care omul să Îi caute pricină?

Astfel, toate lucrurile de sub autoritatea Creatorului trebuie să cânte o nouă simfonie a stăpânirii Creatorului, trebuie să înceapă un preludiu genial pentru lucrarea Lui a unei zile noi și, în acest moment, Creatorul va deschide și o nouă pagină în lucrarea gestionării Sale! În concordanță cu legea stabilită de Creatorul mugurilor noi de primăvară, coacerii vara, recoltei de toamnă și depozitării iarna, toate lucrurile vor repeta planul de gestionare al Creatorului și vor întâmpina propria nouă zi, noul început și noul curs al vieții. Vor continua să trăiască și se vor reproduce într-o succesiune fără sfârșit pentru a întâmpina fiecare zi sub stăpânirea autorității Creatorului…

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 90)

Niciuna dintre ființele create sau necreate nu poate înlocui identitatea Creatorului

De când a început creația tuturor lucrurilor, puterea lui Dumnezeu a început să fie exprimată și dezvăluită, pentru că Dumnezeu a folosit cuvinte pentru a crea toate lucrurile. Indiferent de modul în care El le-a creat, indiferent de motivul pentru care El le-a creat, toate lucrurile au fost create și au fost de neclintit și au existat datorită cuvintelor lui Dumnezeu; aceasta este autoritatea unică a Creatorului. Înainte ca omenirea să apară pe lume, Creatorul Și-a folosit puterea și autoritatea pentru a crea toate lucrurile pentru omenire și a utilizat metodele Sale unice pentru a pregăti un mediu înconjurător potrivit pentru aceasta. Tot ceea ce a făcut a fost o pregătire pentru omenirea care avea să primească în curând suflarea Lui. Adică, înainte ca umanitatea să fie creată, autoritatea lui Dumnezeu s-a manifestat în toate viețuitoarele diferite de umanitate, în lucruri mărețe precum cerurile, luminătorii, mările și pământul și în cele mici precum animalele și păsările, ca și în tot soiul de insecte și microorganisme, incluzând diferite bacterii invizibile cu ochiul liber. Fiecăruia i-a fost dată viața de către Creator, fiecare a proliferat datorită cuvintelor Creatorului și fiecare a trăit sub stăpânirea Creatorului datorită cuvintelor Lui. Chiar dacă nu au primit suflarea Creatorului, totuși au manifestat vitalitatea vieții dată lor de Creator prin diferitele lor forme și structuri; chiar dacă nu au primit abilitatea de a vorbi dată omenirii de către Creator, fiecare a primit un mod de a-și exprima viața ce le-a fost dăruită de Creator și care diferă de limbajul omului. Autoritatea Creatorului nu dă numai vitalitatea vieții unor obiecte materiale ce par statice pentru ca ele să nu dispară niciodată dar, în plus, El dă fiecărei ființe vii instinctul de a se reproduce și înmulți, astfel ca ele să nu piară și astfel, generație după generație, să transmită mai departe legile și principiile supraviețuirii cu care le-a înzestrat Creatorul. Maniera în care Creatorul Își exercită autoritatea nu aderă rigid la o perspectivă micro sau macro și nu este limitată la nicio formă; El poate să poruncească proceselor universului și să aibă stăpânire asupra vieții și morții tuturor lucrurilor și, mai mult decât atât, poate să manevreze toate lucrurile pentru ca acestea să Îl servească; El poate gestiona toate lucrările munților, râurilor și lacurilor și să conducă toate lucrurile din ele și, dincolo de aceasta, poate să asigure tot ceea ce este necesar tuturor lucrurilor. Aceasta este manifestarea autorității unice a Creatorului între toate lucrurile pe lângă omenire. O asemenea manifestare nu este doar pentru o viață; nu va înceta, nici nu se va odihni niciodată și nu poate fi modificată sau vătămată de nicio persoană sau lucru, nici nu poate fi sporită sau redusă de nicio persoană sau lucru – pentru că nimic nu poate înlocui identitatea Creatorului și, astfel, autoritatea Creatorului nu poate fi înlocuită de nicio ființă creată; este de neatins pentru orice ființă necreată. Luați ca exemplu mesagerii și îngerii lui Dumnezeu. Nu posedă puterea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin autoritatea Creatorului, și motivul pentru care nu au puterea și autoritatea lui Dumnezeu este acela că nu posedă esența Creatorului. Ființele necreate, cum ar fi mesagerii și îngerii lui Dumnezeu, deși pot face niște lucruri în numele lui Dumnezeu, nu Îl pot reprezenta pe Dumnezeu. Chiar dacă dețin o oarecare putere pe care omul nu o are, ele nu dețin autoritatea lui Dumnezeu, nu au autoritatea lui Dumnezeu de a crea toate lucrurile, de a conduce toate lucrurile și de a stăpâni peste toate lucrurile. Astfel, unicitatea lui Dumnezeu nu poate fi înlocuită de nicio ființă necreată, și la fel autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu pot fi înlocuite de nicio ființă necreată. În Biblie ai citit de vreun mesager care să fi creat toate lucrurile? De ce nu a trimis Dumnezeu niciunul dintre mesagerii sau îngerii Lui să creeze toate lucrurile? Pentru că nu dețineau autoritatea lui Dumnezeu, așa că nu aveau abilitatea de a exercita autoritatea lui Dumnezeu. Ca toate celelalte făpturi, sunt cu toții sub suveranitatea Creatorului, și sub autoritatea Creatorului și astfel, în același fel, Creatorul este și Dumnezeul lor și Suveranul lor. Printre fiecare dintre ei – fie ei nobili sau modești, de o putere mai mare sau mai mică – nu există niciunul ce ar putea depăși autoritatea Creatorului, și astfel printre ei nu este niciunul ce ar putea înlocui identitatea Creatorului. Ei nu trebuie numiți niciodată Dumnezeu și nu vor fi niciodată capabili să devină Creatorul. Acestea sunt adevăruri și fapte imuabile!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 91)

Dumnezeu Își folosește cuvintele pentru a stabili un legământ cu omul

Geneza 9:11-13 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop și niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul. Dumnezeu a mai zis: Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi și cu toate viețuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generațiile viitoare: pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ.

După ce El face toate lucrurile, autoritatea Creatorului este confirmată și manifestată o dată în plus în legământul curcubeului

Autoritatea Creatorului este permanent demonstrată și exercitată printre toate creaturile și El nu doar stăpânește soarta tuturor lucrurilor, ci EL stăpânește și omul, acea făptură specială pe care El a creat-o cu propriile Sale mâini și care posedă o structură a vieții diferită și există într-o formă de viață diferită. După ce a făcut toate lucrurile, Creatorul nu a încetat să Își manifeste autoritatea și puterea; pentru El, autoritatea cu care stăpânea asupra tuturor lucrurilor și a sorții întregii umanități a început formal doar odată ce omenirea a fost cu adevărat născută din mâna Sa. El a intenționat să gestioneze umanitatea și să conducă umanitatea; El a intenționat să mântuiască omenirea și să obțină cu adevărat omenirea, să obțină o omenire care să guverneze toate lucrurile; El a intenționat să facă o asemenea omenire să trăiască sub autoritatea Lui, să cunoască și să se supună autorității Lui. Astfel, Dumnezeu a început să Își exprime oficial autoritatea printre oameni folosindu-Și cuvintele și a început să Își folosească autoritatea pentru a-Și realiza cuvintele. Bineînțeles, autoritatea lui Dumnezeu a fost vădită peste tot în timpul acestui proces; am ales pur și simplu câteva exemple reprezentative, bine cunoscute, din care voi puteți să înțelegeți și să cunoașteți unicitatea lui Dumnezeu și autoritatea Sa unică.

Există o similitudine între acest pasaj din Geneză 9:11-13 și pasajele de mai sus privind relatarea creării lumii de către Dumnezeu, dar este și o diferență. Care este similitudinea? Similitudinea constă în folosirea de către Dumnezeu a cuvintelor pentru a face ceea ce El a intenționat, iar diferența este că pasajele citate aici reprezintă discursul lui Dumnezeu către om, în care El stabilește un legământ cu omul și îi spune omului ce conține legământul. Această exercitare a autorității lui Dumnezeu a fost împlinită în timpul dialogului Său cu omul, adică, înainte de crearea omenirii, cuvintele lui Dumnezeu erau instrucțiuni și ordine ce au fost date creaturilor pe care El a intenționat să le creeze. Dar acum era cineva care să audă cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât cuvintele Lui au fost și un dialog cu omul, dar și povață și mustrare către om. Mai mult decât atât, cuvintele lui Dumnezeu au fost porunci care purtau autoritatea Lui și erau date tuturor lucrurilor.

Ce acțiune a lui Dumnezeu este relatată în acest pasaj? Pasajul relatează legământul pe care Dumnezeu l-a stabilit cu omul după distrugerea Sa a lumii cu potopul; îi spune omului că Dumnezeu nu va mai provoca lumii din nou o asemenea distrugere și că, în acest scop, Dumnezeu a creat un semn. Care a fost acest semn? În Scripturi se spune că „pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ”. Acestea sunt cuvintele originale spuse de Creator umanității. Când El a spus aceste cuvinte, un curcubeu a apărut înaintea ochilor omului și a rămas acolo până în ziua de azi. Toată lumea a văzut un asemenea curcubeu și, când îl vezi, știi cum apare? Știința este incapabilă să îl dovedească, să îi localizeze sursa sau să identifice locul unde se află. Asta deoarece curcubeul este semnul legământului stabilit între Creator și om; nu necesită bază științifică, nu a fost făcut de om și niciun om nu îl poate modifica. Este o continuare a autorității Creatorului după ce El Și-a rostit cuvintele. Creatorul a folosit metoda Lui proprie pentru a-Și ține legământul cu omul și promisiunea, și astfel, folosirea de către El a curcubeului ca un semn al legământului pe care El l-a stabilit este o lege și un edict ceresc ce va rămâne pentru totdeauna neschimbat, fie în privința Creatorului sau a omenirii create. Această lege imuabilă este, trebuie să spunem, o altă manifestare adevărată a autorității Creatorului după crearea tuturor lucrurilor și trebuie spus că autoritatea și puterea Creatorului sunt fără limite; folosirea curcubeului ca semn este o continuare și o extensie a autorității Creatorului. Acesta a fost un alt act al lui Dumnezeu folosindu-Și cuvintele și a fost un semn al legământului pe care Dumnezeu l-a stabilit cu omul folosind cuvintele. El i-a spus omului ceea ce El a hotărât a fi înfăptuit și în ce mod va fi îndeplinit și înfăptuit. Astfel, chestiunea a fost îndeplinită în concordanță cu vorbele din gura lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu posedă o asemenea putere și astăzi, câteva mii de ani după ce El a rostit aceste cuvinte, omul încă se poate uita la curcubeul rostit de gura lui Dumnezeu. Datorită acestor cuvinte rostite de Dumnezeu acest lucru a rămas permanent și neschimbat până astăzi. Nimeni nu poate îndepărta acest curcubeu, nimeni nu îi poate schimba legile și el există doar datorită cuvintelor lui Dumnezeu. Aceasta este întocmai autoritatea lui Dumnezeu. „Dumnezeu Își ține cuvântul Lui, iar cuvântul Lui va fi împlinit și ceea ce El împlinește va fi pentru totdeauna.” Asemenea cuvinte sunt clar manifestate aici și reprezintă un semn și o caracteristică clare ale autorității și puterii lui Dumnezeu. Un asemenea semn sau caracteristică nu este deținută de nicio ființă creată sau văzută în nicio ființă creată, și nu este văzută nici în vreo ființă necreată. Aparține doar unicului Dumnezeu și distinge identitatea și esența deținute doar de Creator de cele ale făpturilor. În același timp, este un semn și o particularitate, care, în afară de Dumnezeu Însuși, nu poate fi niciodată depășită de nicio ființă creată sau necreată.

Stabilirea de către Dumnezeu a legământului Său a fost un act de mare importanță, unul pe care El a intenționat să îl folosească pentru a comunica un fapt omului și a-i spune omului voia Sa. În acest scop, a întrebuințat o metodă unică, a folosit un semn special pentru a stabili un legământ cu omul, un semn ce a fost o făgăduială a legământului pe care El l-a stabilit cu omul. Așadar, a fost stabilirea acestui legământ un mare eveniment? Cât de mare a fost? Asta este exact ceea ce este atât de special la acest legământ: nu este un legământ stabilit între doi oameni, între două grupuri sau între două țări, ci un legământ stabilit între Creator și întreaga omenire și va rămâne valabil până în ziua în care Creatorul va aboli toate lucrurile. Executantul acestui legământ este Creatorul și păstrătorul este, de asemenea, tot Creatorul. Pe scurt, legământul curcubeului stabilit cu omenirea a fost îndeplinit și înfăptuit în totalitate în concordanță cu dialogul dintre Creator și omenire și așa a rămas până în ziua de azi. Ce altceva ar putea face făpturile în afară de a se supune, a se conforma, a crede, a aprecia, a mărturisi și a preamări autoritatea Creatorului? Pentru că nimeni altcineva în afară de unicul Dumnezeu nu posedă puterea de a stabili un asemenea legământ. Apariția curcubeului, iar și iar, este un anunț pentru omenire și atrage atenția asupra legământului dintre Creator și aceasta. În aparițiile continue ale legământului dintre Creator și omenire, ceea ce se demonstrează umanității nu este un curcubeu sau legământul în sine, ci autoritatea imuabilă a Creatorului. Apariția recurentă a curcubeului demonstrează faptele extraordinare și miraculoase ale Creatorului în locuri ascunse și, în același timp, reprezintă o reflecție vitală a autorității Creatorului ce nu se va estompa și nu se va schimba niciodată. Nu este aceasta o expunere a unui alt aspect al autorității unice a Creatorului?

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 92)

Binecuvântările lui Dumnezeu

Geneza 17:4-6 În ce Mă privește pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te-am făcut tatăl multor neamuri. Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieși din tine.

Geneza 18:18-19 Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el. Pentru că îl cunosc; el își va comanda copiii și gospodăria după el și vor păstra calea lui Iahve pentru a face dreptate și judecată, pentru ca Iahve să poată aduce asupra lui Avraam ceea ce a vorbit despre el.

Geneza 22:16-18 Am jurat pe Mine Însumi, a spus Iahve, căci, deoarece ai făcut acest lucru și nu ți-ai păstrat fiul, unicul tău fiu: te voi binecuvânta cu binecuvântare și îți voi înmulți urmașii precum stelele cerului și precum nisipul de pe malul mării; iar urmașii tăi vor cuceri poarta dușmanilor lui; iar prin urmașii tăi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate; pentru că Mi-ai ascultat vocea.

Iov 42:12 Așadar, Iahve Dumnezeu a binecuvântat a doua jumătate a vieții lui Iov mai mult decât la început: căci el avea paisprezece mii de oi și șase mii de cămile și o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe.

Maniera unică și caracteristicile cuvântărilor Creatorului sunt un simbol al identității unice și al autorității Creatorului (fragmente selectate)

Mulți doresc să caute și să dobândească binecuvântările lui Dumnezeu, dar nu toată lumea poate dobândi aceste binecuvântări, pentru că Dumnezeu are propriile Lui principii și binecuvântează omul în felul Său. Promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut omului și cantitatea de har pe care El a dăruit-o omului sunt distribuite pe baza gândurilor și acțiunilor omului. Așadar, ce se arată prin binecuvântările lui Dumnezeu? Ce pot să vadă oamenii în ele? În acest punct, să lăsam deoparte discuția despre ce fel de oameni binecuvântează Dumnezeu și principiile binecuvântării omului de către Dumnezeu. În schimb, să ne uităm la binecuvântările lui Dumnezeu asupra omului cu scopul de a cunoaște autoritatea lui Dumnezeu, din perspectiva cunoașterii autorității lui Dumnezeu.

Cele patru pasaje din Scriptură de mai sus sunt toate mărturii despre binecuvântările primite de om de la Dumnezeu. Ele dau o descriere detailată a destinatarilor binecuvântărilor lui Dumnezeu, precum Avraam sau Iov, ca și despre motivele pentru care Dumnezeu a dăruit binecuvântările Lui și ce era conținut în acele binecuvântări. Tonul și maniera cuvântărilor lui Dumnezeu și perspectiva și poziția din care El vorbește permit oamenilor să aprecieze că Cel care dăruiește binecuvântări și destinatarul unor asemenea binecuvântări sunt de o identitate, statut și esență absolut distincte. Tonul și maniera acestor cuvântări și poziția din care ele au fost rostite sunt caracteristice lui Dumnezeu, care posedă identitatea Creatorului. El are autoritatea și puterea, ca și onoarea Creatorului și măreția ce nu acceptă niciun dubiu din partea nici unui om.

Să ne uităm întâi la Geneza 17:4-6: „În ce Mă privește pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te-am făcut tatăl multor neamuri. Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieși din tine”. Aceste cuvinte au fost legământul pe care Dumnezeu l-a stabilit cu Avraam, ca și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru Avraam: Dumnezeu îl va face pe Avraam părintele popoarelor, îl va face extrem de fertil, va face popoare din el și regi vor ieși din el. Vezi autoritatea lui Dumnezeu în aceste cuvinte? Și cum vezi o asemenea autoritate? Ce aspect al esenței autorității lui Dumnezeu vezi? Printr-o citire atentă a acestor cuvinte nu este greu de descoperit că autoritatea și identitatea lui Dumnezeu sunt clar dezvăluite în exprimarea cuvântărilor lui Dumnezeu. De exemplu, când Dumnezeu spune: „legământul Meu cu tine: tu vei fi […] te-am făcut […] te voi face […],” expresii precum „tu vei fi” și „te voi,” a căror formulare poartă afirmarea identității și autorității lui Dumnezeu, sunt într-o anumită privință o indicație a credinței Creatorului și, în altă privință, acestea sunt cuvinte speciale utilizate de Dumnezeu, care posedă identitatea Creatorului – dar fac parte și din vocabularul convențional. Dacă cineva spune că speră ca o altă persoană să fie extrem de fertilă, că popoare vor fi făcute din ea și că regi vor veni din ea, atunci, fără tăgadă, reprezintă un soi de dorință, nu o promisiune sau o binecuvântare. Astfel, oamenii nu îndrăznesc să zică: „Te voi face așa și așa, tu vei… așa și așa” pentru că ei știu că nu au o asemenea putere; nu ține de ei, și chiar dacă ar spune asemenea lucruri, cuvintele lor ar fi goale, fără sens, conduse de dorință și ambiție. Îndrăznește cineva să vorbească pe un asemenea ton măreț dacă simte ca nu își poate îndeplini dorințele? Toată lumea dorește ce e mai bine pentru urmași și speră că aceștia vor excela și se vor bucura de mari succese. „Ce noroc ar fi dacă unul din ei ar ajunge împărat! Dacă unul ar fi un guvernator bun, de asemenea – câtă vreme sunt cineva important!” Acestea sunt toate dorințe ale oamenilor, dar oamenii își pot doar dori binecuvântări pentru urmași și nu pot împlini sau face vreuna din promisiunile lor să devină realitate. În inimile lor, toți știu clar că nu au puterea de a realiza asemenea lucruri, pentru că tot ce ține de ele este dincolo de controlul lor, deci cum pot porunci sorții altora? Motivul pentru care Dumnezeu poate rosti asemenea cuvinte este acela că Dumnezeu posedă o asemenea autoritate și poate să înfăptuiască și să împlinească toate promisiunile pe care El le face omului și să facă să devină realitate toate binecuvântările pe care El le dăruiește omului. Omul a fost creat de către Dumnezeu, iar pentru Dumnezeu să facă pe cineva extrem de fertil ar fi o joacă de copii; să facă urmașii cuiva să fie prosperi ar necesita doar un cuvânt din partea Lui. El niciodată nu ar trebui să trudească pentru un asemenea lucru, să Își ocupe mintea sau să Se dea peste cap pentru asta; aceasta este însăși puterea lui Dumnezeu, însăși autoritatea lui Dumnezeu.

După ce ați citit „Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el” în Geneza 18:18, puteți simți autoritatea lui Dumnezeu? Puteți simți caracterul extraordinar al Creatorului? Puteți simți supremația Creatorului? Cuvintele lui Dumnezeu sunt sigure. Dumnezeu nu spune asemenea cuvinte datorită, sau ca reprezentare a încrederii Sale în succes; acestea sunt, în schimb, dovezi ale autorității cuvântărilor lui Dumnezeu și sunt o poruncă ce îndeplinește cuvintele lui Dumnezeu. Sunt două expresii la care ar trebui să fiți atenți aici. Când Dumnezeu spune „Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el,” există vreun element de ambiguitate în aceste cuvinte? Există vreun element de îngrijorare? Există vreun element de frică? Deoarece datorită cuvintelor „sigur va” și „va fi” din cuvântările lui Dumnezeu, aceste elemente caracteristice omului și deseori arătate în el, nu au avut niciodată nicio relație cu Creatorul. Nimeni nu ar îndrăzni să folosească asemenea cuvinte când urează altora de bine, nimeni nu ar îndrăzni să binecuvânteze pe altcineva cu o asemenea certitudine încât să îi dea un popor măreț și puternic sau să promită că toate popoarele pământului vor fi binecuvântate în el. Cu cât sunt mai sigure cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai mult ele dovedesc ceva – și care este acel ceva? Ele dovedesc că Dumnezeu are o asemenea autoritate, că autoritatea Lui poate îndeplini aceste lucruri și că îndeplinirea lor este inevitabilă. Dumnezeu a fost sigur în inima Sa, fără cea mai mică ezitare, de toate cu câte l-a binecuvântat pe Avraam. Mai mult decât atât, toate acestea vor fi împlinite în concordanță cu cuvintele Lui și nicio forță nu va putea să modifice, obstrucționeze, dăuneze sau să perturbe înfăptuirea acestora. Indiferent ce altceva s-a întâmplat, nimic nu a putut abroga sau influența împlinirea și înfăptuirea cuvintelor lui Dumnezeu. Aceasta este chiar puterea cuvintelor rostite de gura Creatorului și autoritatea Creatorului nu acceptă negarea omului! Citind aceste cuvinte, încă mai ai îndoieli? Aceste cuvinte au fost rostite din gura lui Dumnezeu, și în cuvintele lui Dumnezeu sunt putere, măreție și autoritate. O asemenea tărie și autoritate și inevitabilitatea realizării faptului sunt de neatins de orice ființă creată sau necreată și de nedepășit de orice ființă creată sau necreată. Numai Creatorul poate conversa cu omenirea cu un asemenea ton și intonație, și faptele au dovedit că promisiunile Lui nu sunt vorbe goale sau lăudăroșenii în van, ci expresia autorității unice care este de nedepășit de orice persoană, eveniment sau lucru.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 93)

Binecuvântările lui Dumnezeu

Geneza 17:4-6 În ce Mă privește pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te-am făcut tatăl multor neamuri. Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieși din tine.

Geneza 18:18-19 Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el. Pentru că îl cunosc; el își va comanda copiii și gospodăria după el și vor păstra calea lui Iahve pentru a face dreptate și judecată, pentru ca Iahve să poată aduce asupra lui Avraam ceea ce a vorbit despre el.

Geneza 22:16-18 Am jurat pe Mine Însumi, a spus Iahve, căci, deoarece ai făcut acest lucru și nu ți-ai păstrat fiul, unicul tău fiu: te voi binecuvânta cu binecuvântare și îți voi înmulți urmașii precum stelele cerului și precum nisipul de pe malul mării; iar urmașii tăi vor cuceri poarta dușmanilor lui; iar prin urmașii tăi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate; pentru că Mi-ai ascultat vocea.

Iov 42:12 Așadar, Iahve Dumnezeu a binecuvântat a doua jumătate a vieții lui Iov mai mult decât la început: căci el avea paisprezece mii de oi și șase mii de cămile și o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe.

Maniera unică și caracteristicile cuvântărilor Creatorului sunt un simbol al identității unice și al autorității Creatorului (fragment selectat)

Care este diferența dintre cuvintele rostite de Dumnezeu și cuvintele rostite de om? Când citești aceste cuvinte rostite de Dumnezeu, simți tăria cuvintelor lui Dumnezeu și autoritatea lui Dumnezeu. Cum te simți când auzi oamenii spunând asemenea cuvinte? Crezi că sunt aroganți și făloși, oameni care se dau în spectacol? Pentru că ei nu au această putere, nu posedă o asemenea autoritate și, astfel, sunt complet incapabili să realizeze asemenea lucruri. Faptul că sunt atât de siguri de promisiunile lor arată doar indolența spuselor lor. Dacă cineva spune asemenea cuvinte, atunci fără îndoială acea persoană este arogantă, prea sigură de sine și se dezvăluie pe ea însăși ca un exemplu clasic de fire de arhanghel. Aceste cuvinte au venit din gura lui Dumnezeu; simți vreun element de aroganță aici? Simți că sunt doar o glumă cuvintele lui Dumnezeu? Cuvintele lui Dumnezeu sunt autoritate, cuvintele lui Dumnezeu sunt fapt și, înainte ca ele să fie rostite din gura Sa, adică, în timp ce El ia decizia să facă ceva, atunci acel lucru a fost deja realizat. Se poate spune că tot ceea ce Dumnezeu i-a zis lui Avraam a fost un legământ pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avraam și o promisiune făcută de Dumnezeu lui Avraam. Această promisiune este un fapt stabilit, ca și un fapt împlinit și aceste fapte au fost treptat împlinite în gândurile lui Dumnezeu conform planului lui Dumnezeu. Astfel, faptul că Dumnezeu spune asemenea vorbe nu înseamnă că El are o fire arogantă, pentru că Dumnezeu este capabil să îndeplinească asemenea lucruri. El are această putere și autoritate și este perfect capabil să împlinească aceste acte, iar îndeplinirea lor este complet în raza abilităților Sale. Când asemenea cuvinte sunt rostite din gura lui Dumnezeu, ele sunt o revelație și o expresie ale adevăratei firi a lui Dumnezeu, o revelație și o manifestare perfecte ale esenței și autorității lui Dumnezeu și nimic nu este mai cuvenit și mai potrivit ca dovadă a identității Creatorului. Maniera, tonul și formularea unor asemenea cuvântări sunt exact semnul identității Creatorului și corespund perfect exprimării propriei identități a lui Dumnezeu; în ele nu există nicio amăgire, nicio impuritate; ele sunt complet și absolut demonstrația perfectă a esenței și a autorității Creatorului. Cât despre făpturi, ele nu posedă nici autoritatea nici esența, și cu atât mai puțin posedă puterea dată de Dumnezeu. Dacă omul manifestă un asemenea comportament, atunci, mai mult ca sigur, ar fi o culminare a firii sale stricate, și la originea acestui lucru s-ar afla impactul deranjant al aroganței și al ambiției nebunești a omului, și o expunere a intențiilor dușmănoase ale nimănui altcuiva decât diavolul, Satana, ce dorește să îi amăgească pe oameni și să îi ademenească să Îl trădeze pe Dumnezeu. Cum privește Dumnezeu ceea ce este dezvăluit cu un asemenea limbaj? Dumnezeu ar spune că dorești să Îi uzurpi locul și că dorești să Îl înlocuiești și să te dai drept El. Când imiți tonul cuvântărilor lui Dumnezeu, intenționezi să iei locul lui Dumnezeu din inimile oamenilor, să îți însușești omenirea ce îi aparține de drept lui Dumnezeu. Acesta este Satana, pur și simplu; acestea sunt acțiuni ale descendenților arhanghelului, intolerabile Cerului! Printre voi este cineva care vreodată L-a imitat pe Dumnezeu într-un fel anume, rostind câteva cuvinte, cu intenția de a induce în eroare și a amăgi oamenii și de a-i face să simtă ca și cum cuvintele și acțiunile acestei persoane ar purta autoritatea și tăria lui Dumnezeu, ca și cum identitatea și esența acestei persoane ar fi unice și chiar că tonul cuvintelor acestei persoane ar fi fost similar cu al lui Dumnezeu? Ați făcut vreodată așa ceva? Ați imitat vreodată tonul lui Dumnezeu în vorbirea voastră, cu gesturi ce reprezintă intenționat firea lui Dumnezeu, cu ceea ce presupuneți a fi măreție și autoritate? Cei mai mulți dintre voi deseori acționați sau plănuiți să acționați în acest mod? Acum, când vedeți, percepeți și cunoașteți cu adevărat autoritatea Creatorului și vă uitați în urmă la ce obișnuiați să faceți și la ce obișnuiați să dezvăluiți despre voi, vă simțiți dezgustați? Vă recunoașteți josnicia și lipsa de rușine? Disecând firea și esența unor asemenea oameni, se poate spune că sunt progenituri blestemate ale iadului? Se poate spune că oricine face asemenea lucruri își aduce umilirea? Recunoașteți seriozitatea naturii acesteia? Cât de serios este acest lucru? Intenția oamenilor care acționează astfel este de a-L imita pe Dumnezeu. Vor să fie Dumnezeu, să îi facă pe oameni să îi venereze ca pe Dumnezeu. Vor să desființeze locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor și să scape de Dumnezeul care lucrează printre oameni și fac astapentru a-și atinge scopul de a controla oamenii, de a devora oamenii și a-i lua în stăpânire. Fiecare are asemenea dorințe și ambiții în subconștient și fiecare trăiește în acest fel de esență satanică stricată, într-o natură satanică în care este în vrăjmășie cu Dumnezeu, Îl trădează pe Dumnezeu și dorește să devină Dumnezeu. După părtășia Mea pe tema autorității lui Dumnezeu, mai vreți sau mai aspirați să jucați rolul lui Dumnezeu sau să Îl imitați? Încă doriți să fiți Dumnezeu? Încă vreți să deveniți Dumnezeu? Autoritatea lui Dumnezeu nu poate fi imitată de către om și identitatea și statutul lui Dumnezeu nu pot fi personificate de om. Chiar dacă ești capabil să imiți tonul cu care vorbește Dumnezeu, nu poți imita esența lui Dumnezeu. Chiar dacă poți să stai în locul lui Dumnezeu și să joci rolul lui Dumnezeu, nu vei putea niciodată să faci ceea ce Dumnezeu intenționează să facă și nu vei putea niciodată să stăpânești și să poruncești tuturor lucrurilor. În ochii lui Dumnezeu vei rămâne pe veci o făptură măruntă și, indiferent cât de mărețe îți sunt talentele și abilitatea, indiferent de câte daruri ai, ești în întregime sub stăpânirea Creatorului. Chiar dacă ești capabil să rostești câteva vorbe nesăbuite, asta nu poate să arate nici că ai esența Creatorului și nici nu înseamnă că ai autoritatea Creatorului. Autoritatea și puterea lui Dumnezeu sunt esența lui Dumnezeu Însuși. Nu au fost învățate sau adăugate din afară, ci sunt esența inerentă a lui Dumnezeu Însuși. Și astfel, relația dintre Creator și creaturi nu poate fi vreodată schimbată. Ca una dintre făpturi, omul trebuie să își păstreze poziția și să se comporte conștiincios. Să păzești cu grijă ceea ce-ți încredințează Creatorul. Să nu te abați sau să faci lucruri dincolo de aria capacităților tale sau care sunt neplăcute lui Dumnezeu. Nu încerca să fii măreț sau să devii un supraom sau deasupra altora, nici să cauți să devii Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să dorească să fie astfel. Să cauți să fii măreț sau un supraom e absurd. Să cauți să devii Dumnezeu este și mai dezonorant; este dezgustător și mârșav. Să devină adevărate făpturi este ceva vrednic de laudă și scopul pe care făpturile ar trebui să și-l asume mai mult decât orice altceva; acesta este singurul țel pe care toți oamenii ar trebui să îl urmărească.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 94)

Autoritatea Creatorului nu este constrânsă de timp, spațiu sau geografie și autoritatea Creatorului este incomensurabilă (fragmente selectate)

Să ne uităm la Geneză 22:17-18. Acesta este un alt pasaj rostit de Iahve Dumnezeu în care El îi spune lui Avraam, „Te voi binecuvânta cu adevărat și-ți voi înmulți foarte mult urmașii, cât stelele cerului și cât nisipul de pe țărmul mării. Urmașii tăi vor pune stăpânire pe cetățile dușmanilor lor, iar prin sămânța ta vor fi binecuvântate toate neamurile pământului, pentru că M-ai ascultat”. Iahve Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam de multe ori cu faptul că urmașii lui se vor înmulți – dar în ce măsură se vor înmulți? În măsura rostită în Scriptură: „cât stelele cerului și cât nisipul de pe țărmul mării”. Asta înseamnă că Dumnezeu a dorit să îi dăruiască lui Avraam progenituri la fel de numeroase ca stelele cerurilor și la fel de îmbelșugate ca nisipul de la țărmul mării. Dumnezeu a grăit folosind imagistica și, din această imagistică, nu este greu de văzut că Dumnezeu nu va dărui unul, doi sau chiar și o mie de urmași lui Avraam, ci nenumărați urmași, destul cât să devină o multitudine de popoare, pentru că Dumnezeu i-a promis lui Avraam că el va fi părintele multor popoare. Așadar, a fost acel număr decis de om sau de Dumnezeu? Poate omul controla câți urmași are? Ține de el? Nu ține de om nici măcar dacă are câțiva, fără să mai vorbim de atât de mulți ca „stelele cerului și cât nisipul de pe țărmul mării”. Cine nu vrea ca urmașii săi să fie mai numeroși decât stelele? Din păcate, nu se întâmplă mereu cum dorești. Indiferent de cât de talentat sau capabil este un om, nu ține de el; nimeni nu poate fi în afara a ceea ce Dumnezeu a statornicit. Cât de mult ți-a îngăduit El, atât de mult vei avea: dacă Dumnezeu îți dă puțin, atunci niciodată nu vei avea mult, dacă Dumnezeu îți dă mult nu are rost să fii supărat de cât ai. Nu așa stau lucrurile? Toate acestea țin de Dumnezeu, nu de om! Omul este condus de Dumnezeu și nimeni nu este exceptat!

Când Dumnezeu a zis „Îți voi înmulți foarte mult urmașii,” acesta a fost un legământ pe care Dumnezeu l-a încheiat cu Avraam și, la fel ca legământul curcubeului, va fi înfăptuit pentru eternitate, și a fost totodată și o promisiune a lui Dumnezeu către Avraam. Doar Dumnezeu este calificat și capabil să facă o asemenea promisiune să devină realitate. Indiferent dacă omul o crede sau nu, indiferent dacă omul o acceptă sau nu și indiferent cum o privește și o consideră omul, toate acestea vor fi împlinite, până la ultimul detaliu, conform cuvintelor rostite de Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu nu vor fi modificate datorită schimbărilor din voia sau noțiunile omului, și nu vor fi modificate datorită schimbărilor niciunei persoane, eveniment sau lucru. Toate lucrurile pot dispărea, dar cuvintele lui Dumnezeu vor rămâne pentru totdeauna. De fapt, ziua în care toate lucrurile vor dispărea este exact ziua în care cuvintele lui Dumnezeu vor fi complet împlinite pentru că El este Creatorul, El posedă autoritatea Creatorului, puterea Creatorului și El controlează toate lucrurile și toată forța vitală; El e capabil să cauzeze ceva să iasă din nimic sau să facă din ceva nimic și El controlează transformările tuturor lucrurilor din vii în moarte; pentru Dumnezeu nimic nu putea fi mai ușor decât să înmulțească sămânța cuiva. Asta sună fantastic pentru om, ca un basm, dar pentru Dumnezeu ceea ce El decide și ce promite să facă nu este fantastic, nici nu este un basm. Mai degrabă, este un fapt pe care Dumnezeu deja l-a văzut și care sigur va fi realizat. Apreciați acest lucru? Au dovedit faptele că urmașii lui Avraam au fost numeroși? Cât de numeroși au fost ei? Au fost la fel de numeroși precum „stelele cerului și cât nisipul de pe țărmul mării” de care a zis Dumnezeu? S-au răspândit prin toate popoarele și regiunile, în fiecare loc de pe lume? Prin ce a fost înfăptuit acest lucru? A fost realizat acest lucru prin autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu? Vreme de câteva sute sau mii de ani după ce cuvintele lui Dumnezeu au fost rostite, acestea au continuat să se împlinească și au devenit permanent fapte; aceasta este tăria cuvintelor lui Dumnezeu și dovada autorității lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile la început, Dumnezeu a zis să fie lumină și a fost lumină. Asta s-a întâmplat foarte repede, a fost împlinit într-un timp foarte scurt și nu a fost nici o întârziere în realizarea și împlinirea acestui lucru; efectele cuvintelor lui Dumnezeu au fost imediate. Ambele au fost o etalare a autorității lui Dumnezeu, dar când Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, El a permis omului să vadă o altă parte a esenței autorității lui Dumnezeu, precum și faptul că autoritatea Creatorului este incomensurabilă și, mai mult decât atât, El i-a permis omului să vadă o parte mai concretă, mai minunată a autorității Creatorului.

Odată ce cuvintele lui Dumnezeu sunt rostite, autoritatea lui Dumnezeu preia comanda acestei lucrări și faptul promis de gura lui Dumnezeu începe treptat să devină realitate. Ca rezultat, încep să apară schimbări printre toate lucrurile, cam la fel cum, la venirea primăverii, iarba înverzește, florile înfloresc, mugurii înmuguresc din copaci, păsările încep să cânte, gâștele se întorc și câmpurile forfotesc de oameni… Cu venirea primăverii, toate lucrurile sunt reîntinerite și aceasta este fapta miraculoasă a Creatorului. Când Dumnezeu Își îndeplinește promisiunile, toate lucrurile din ceruri și de pe pământ se reînnoiesc și se schimbă conform gândurilor lui Dumnezeu – nimeni nu este exceptat. Când o făgăduială sau o promisiune este rostită din gura lui Dumnezeu, toate lucrurile servesc pentru împlinirea ei și sunt manevrate pentru împlinirea ei; toate creaturile sunt orchestrate și aranjate sub stăpânirea Creatorului, jucându-și rolul respectiv și servindu-și funcția respectivă. Aceasta este manifestarea autorității Creatorului. Ce vezi în asta? Cum cunoști autoritatea lui Dumnezeu? E vreo limită în autoritatea lui Dumnezeu? Există o limită de timp? Se poate spune că are o anumită înălțime sau o anumită durată? Se poate spune că are o anumită dimensiune sau forță? Poate fi măsurată cu măsura omului? Autoritatea lui Dumnezeu nu pâlpâie, nu vine și pleacă și nu există nimeni care să poată măsura cât de măreață este autoritatea Sa. Indiferent de cât de mult timp trece, când Dumnezeu binecuvântează o persoană, acea binecuvântare va continua și continuarea sa va purta mărturie inestimabilei autorități a lui Dumnezeu și va permite omenirii să vadă, iar și iar reapariția inepuizabilei forțe vitale a Creatorului. Fiecare etalare a autorității Sale este demonstrația perfectă a cuvintelor din gura Sa și este demonstrată tuturor lucrurilor și omenirii. Mai mult decât atât, tot ceea ce realizează autoritatea Sa este minunat dincolo de orice comparație și este absolut fără cusur. Se poate spune că gândurile Sale, cuvintele Sale, autoritatea Sa și toată lucrarea pe care El o împlinește sunt toate un tablou incomparabil de frumos și pentru făpturi, limbajul omenirii este incapabil să articuleze semnificația și valoarea acestuia. Când Dumnezeu face o promisiune unei persoane, totul despre ea Îi este la fel de familiar lui Dumnezeu ca dosul palmei Sale, indiferent că este vorba de unde locuiește sau de ceea ce face, de trecutul său înainte sau după ce a primit promisiunea sau de cât de mari au fost prefacerile în mediul său de viață. Nu contează cât timp trece după ce au fost rostite cuvintele lui Dumnezeu, pentru El este ca și cum abia au fost rostite. Asta înseamnă că Dumnezeu are puterea și are o asemenea autoritate încât poate ține evidența, poate controla și îndeplini fiecare promisiune pe care o face omenirii și, indiferent de care este acea promisiune, indiferent de cât durează pentru a fi complet îndeplinită și, mai mult, indiferent cât de mare este întinderea pe care îndeplinirea sa o atinge – de exemplu, timpul, geografia sau rasa și așa mai departe – această promisiune va fi realizată și îndeplinită și, mai mult, realizarea și îndeplinirea acesteia nu va cere nici cel mai mic efort din partea Lui. Ce dovedește asta? Dovedește că întinderea autorității și puterii lui Dumnezeu este suficientă să controleze tot universul și toată omenirea. Dumnezeu a făcut lumina, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu gestionează doar lumina sau că gestionează doar apa deoarece El a creat apa și că toate celelalte nu au legătură cu Dumnezeu. Nu ar fi aceasta o înțelegere greșită? Chiar dacă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui Avraam a pălit treptat din memoria omului după câteva sute de ani, pentru Dumnezeu, această promisiune a rămas aceeași. Era încă în procesul de împlinire și nu s-a oprit niciodată. Omul nu a știut sau auzit niciodată cum Dumnezeu Și-a exercitat autoritatea, cum toate lucrurile au fost orchestrate și aranjate și cât de multe povestiri minunate au apărut printre toate lucrurile creației lui Dumnezeu în timpul acesta, dar fiecare parte minunată a manifestării autorității lui Dumnezeu și fiecare parte minunată din dezvăluirea faptelor Sale a fost transmisă și preamărită printre toate lucrurile, toate lucrurile au fost făcute publice și au vorbit despre faptele miraculoase ale Creatorului, iar fiecare poveste mult spusă despre suveranitatea Creatorului peste toate lucrurile va fi proclamată de acestea pentru totdeauna. Autoritatea prin care Dumnezeu stăpânește peste toate lucrurile și puterea lui Dumnezeu arată tuturor lucrurilor că Dumnezeu este prezent peste tot și tot timpul. Odată ce ai fost martor la ubicuitatea autorității și puterii lui Dumnezeu, ai să vezi că Dumnezeu este prezent peste tot și tot timpul. Autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu sunt constrânse de timp, geografie, spațiu sau de vreo persoană, eveniment sau lucru. Amploarea autorității și puterii lui Dumnezeu depășește imaginația omului; este de nepătruns pentru om, de neimaginat pentru om și nu va fi niciodată complet cunoscută de om.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 95)

Autoritatea Creatorului nu este constrânsă de timp, spațiu sau geografie și autoritatea Creatorului este incomensurabilă (fragment selectat)

Unor oameni le place să deducă și să își imagineze, dar cât de departe poate ajunge imaginația omului? Poate merge dincolo de această lume? Este omul capabil să deducă și să își imagineze autenticitatea și acuratețea autorității lui Dumnezeu? Sunt deducția și imaginația omului capabile să îi permită să atingă o cunoaștere a autorității lui Dumnezeu? Îl pot face ele pe om să aprecieze și să se supună cu adevărat autorității lui Dumnezeu? Faptele dovedesc că deducția și imaginația omului sunt doar produse ale intelectului său și nu asigură nici cel mai mic ajutor sau beneficiu în cunoașterea autorității lui Dumnezeu. După ce au citit știință-ficțiune, unii sunt capabili să își imagineze luna sau cum sunt stelele. Totuși, asta nu înseamnă că omul are vreo înțelegere a autorității lui Dumnezeu. Imaginația omului este exact asta: imaginație. Despre realitatea acestor lucruri, adică, despre legătura lor cu autoritatea lui Dumnezeu, el nu are nici o pricepere. Și ce contează chiar dacă ai fost pe lună? Arată asta că ai o înțelegere multidimensională a autorității lui Dumnezeu? Arată că ești capabil să îți imaginezi întinderea autorității și puterii lui Dumnezeu? Din moment ce deducția și imaginația omului sunt incapabile să îi permită să cunoască autoritatea lui Dumnezeu, ce ar trebui să facă omul? Cea mai înțeleaptă opțiune ar fi să nu deducă și să nu își imagineze, adică, omul nu ar trebui niciodată să se bazeze pe imaginație și să depindă de deducție când este vorba de cunoașterea autorității lui Dumnezeu. Ce vreau să vă spun aici? Cunoașterea autorității lui Dumnezeu, a puterii lui Dumnezeu, a propriei identități a lui Dumnezeu și esenței lui Dumnezeu nu poate fi realizată bazându-te pe imaginația ta. Din moment ce nu te poți baza pe imaginație pentru a cunoaște autoritatea lui Dumnezeu, atunci în ce mod poți obține o adevărată cunoaștere a autorității lui Dumnezeu? Modul în care poți face asta este prin a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, prin părtășie și prin experimentarea cuvintelor lui Dumnezeu. Astfel, vei avea o experiență treptată și o dovadă a autorității lui Dumnezeu și vei căpăta o înțelegere treptată și o cunoaștere graduală a acesteia. Acesta este singurul mod de a atinge înțelegerea autorității lui Dumnezeu; nu există scurtături. A vă cere să nu vă imaginați nu este același lucru cu a vă face să așteptați pasiv distrugerea sau a vă opri să faceți ceva. Să nu îți folosești creierul pentru a gândi și a-ți imagina înseamnă să nu folosești logica pentru a deduce, să nu folosești cunoașterea pentru a analiza, să nu folosești știința ca bază ci, în loc de asta, să apreciezi, să verifici și să confirmi că Dumnezeul în care crezi tu are autoritate, să confirmi că El stăpânește peste soarta ta și că puterea Lui în toate timpurile dovedește că El este cu adevărat Dumnezeu Însuși, prin cuvintele lui Dumnezeu, prin adevăr, prin tot ce întâlnești în viață. Acesta este singurul mod de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Unii spun că își doresc să găsească o cale mai ușoară de a atinge acest țel, dar vă puteți gândi la o asemenea cale? Îți spun eu, nu e nevoie să te gândești: nu există alte căi! Singura cale este să știi și să confirmi în mod conștient și ferm ceea ce Dumnezeu are și este prin fiecare cuvânt pe care El îl exprimă și prin tot ceea ce face El. Aceasta este singura cale de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Pentru că ceea ce Dumnezeu are și este și tot ceea ce ține de Dumnezeu nu este fals și gol, ci real.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 96)

Realitatea controlului și a stăpânirii Creatorului asupra tuturor lucrurilor și viețuitoarelor vorbește despre adevărata existență a autorității Creatorului

Binecuvântarea lui Iahve asupra lui Iov este consemnată în Cartea lui Iov. Ce i-a oferit Dumnezeu lui Iov? „Așadar, Iahve Dumnezeu a binecuvântat a doua jumătate a vieții lui Iov mai mult decât la început: căci el avea paisprezece mii de oi și șase mii de cămile și o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe” (Iov 42:12). Din perspectiva omului, care au fost aceste lucruri care i-au fost dăruite lui Iov? Au fost posesiuni ale omenirii? Cu aceste posesiuni, nu ar fi fost Iov foarte bogat în acea perioadă? Atunci, cum a dobândit asemenea posesiuni? Ce a generat bogăția sa? Se înțelege de la sine – mulțumită binecuvântării lui Dumnezeu, Iov a ajuns să le dețină. Cum a văzut Iov aceste posesiuni și cum a prețuit binecuvântările lui Dumnezeu nu reprezintă ceva despre care să discutăm acum. Când e vorba de binecuvântările lui Dumnezeu, toți oamenii tânjesc, zi și noapte, să fie binecuvântați de Dumnezeu, dar omul nu are control asupra a câte posesiuni poate obține în timpul vieții sale sau dacă poate primi binecuvântări de la Dumnezeu – acesta este un fapt indiscutabil! Dumnezeu are autoritatea și puterea de a dărui oricâte posesiuni omului, de a-i permite omului să obțină orice blagoslovire, și totuși există un principiu al binecuvântărilor lui Dumnezeu. Ce fel de oameni binecuvântează Dumnezeu? El binecuvântează oamenii care Îi plac, bineînțeles! Avraam și Iov au fost amândoi binecuvântați de Dumnezeu, dar binecuvântările pe care le-au primit ei nu au fost aceleași. Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam cu urmași la fel de numeroși ca nisipul și stelele. Când Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, El a făcut ca urmașii unui singur om și un singur popor să devină prosperi și puternici. Prin asta, autoritatea lui Dumnezeu a condus omenirea ce respira suflarea lui Dumnezeu între toate lucrurile și viețuitoarele. Sub stăpânirea autorității lui Dumnezeu, această omenire a proliferat și a existat cu rapiditatea decisă de Dumnezeu și la proporțiile decise de Dumnezeu. În mod concret, viabilitatea, rata de răspândire și speranța de viață a acestui popor au fost toate parte a aranjamentelor lui Dumnezeu și principiul a toate acestea s-a bazat în întregime pe promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam. Adică, indiferent de circumstanțe, promisiunile lui Dumnezeu aveau să înainteze fără obstacole și să fie realizate sub providența autorității lui Dumnezeu. Prin promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam, indiferent de transformările lumii, indiferent de eră, indiferent de catastrofele îndurate de omenire, urmașii lui Avraam nu se vor confrunta cu riscul nimicirii și poporul lor nu se va stinge. Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lui Iov, însă, l-a făcut pe acesta extrem de bogat. Ce i-a dat Dumnezeu a fost o abundență de viețuitoare cu suflare în ele, ale căror specificități – numărul lor, viteza de înmulțire, rata de supraviețuire, cantitatea de grăsime din trupurile lor și tot așa – au fost de asemenea controlate de Dumnezeu. Chiar dacă aceste viețuitoare nu aveau capacitatea de a vorbi, și ele erau parte a aranjamentelor Creatorului, iar principiul din spatele aranjamentelor lui Dumnezeu pentru ele a fost stabilit pe baza binecuvântărilor pe care Dumnezeu i le-a promis lui Iov. În binecuvântările pe care Dumnezeu le-a oferit lui Avraam și lui Iov, chiar dacă promisiunile au fost diferite, autoritatea cu care Creatorul a condus toate lucrurile și viețuitoarele a fost aceeași. Fiecare detaliu al autorității și puterii lui Dumnezeu este exprimat în diferitele Lui promisiuni și binecuvântări date lui Avraam și Iov și arată omenirii, încă odată, că autoritatea lui Dumnezeu este mult dincolo de imaginația omului. Aceste detalii spun omenirii încă o dată că, dacă dorește să cunoască autoritatea lui Dumnezeu, atunci acest lucru poate fi împlinit numai prin cuvintele lui Dumnezeu și prin experimentarea lucrării lui Dumnezeu.

Autoritatea lui Dumnezeu de suveranitate asupra tuturor lucrurilor îi permite omului să observe un fapt: autoritatea lui Dumnezeu nu este doar întrupată în cuvintele „Și Dumnezeu a zis să fie lumină și a fost lumină și Să fie întinderea cerurilor și a fost întinderea cerurilor și Să fie pământ și a fost pământ,” ci, mai mult decât atât, autoritatea Lui e întruchipată în felul în care a făcut El ca lumina să continue, a împiedicat întinderea cerului să dispară și a ținut pământul pentru totdeauna separat de apă, ca și detaliile despre felul în care a condus și gestionat toate lucrurile pe care le-a creat: lumină, întinderea cerului și pământ. Ce altceva mai vedeți în binecuvântarea omenirii de către Dumnezeu? Clar, după ce Dumnezeu i-a binecuvântat pe Avraam și Iov, pașii lui Dumnezeu nu s-au oprit, pentru că El abia începuse să Își exercite autoritatea și intenționa să transforme fiecare cuvânt al Său în realitate și să facă fiecare din detaliile pe care le grăise să devină adevărate; și astfel, în anii ce au urmat, El a continuat să facă tot ceea ce intenționase. Deoarece Dumnezeu are autoritate, poate să îi pară omului că Dumnezeu doar trebuie să vorbească și, fără să ridice un deget, toate chestiunile și lucrurile sunt împlinite. Asemenea închipuiri sunt ridicole! Dacă adopți o singură perspectivă asupra statornicirii legământului lui Dumnezeu cu omul folosind cuvintele și nu ești capabil să vezi diferitele semne și fapte ale autorității lui Dumnezeu ce stăpânește asupra existenței tuturor lucrurilor, atunci înțelegerea ta asupra autorității lui Dumnezeu este atât de găunoasă și de ridicolă! Dacă omul își imaginează pe Dumnezeu fiind astfel, atunci, trebuie spus, cunoașterea omului asupra lui Dumnezeu a ajuns la efortul final și a ajuns într-o fundătură, fiindcă Dumnezeul pe care și-L imaginează omul este doar o mașină de emis ordine, nu Dumnezeul ce are autoritatea. Ce ai văzut prin exemplele lui Avraam și Iov? Ai văzut adevărata față a autorității și puterii lui Dumnezeu? După ce Dumnezeu i-a binecuvântat pe Avraam și Iov, El nu a rămas unde era și nici nu Și-a pus mesagerii la muncă în timp ce aștepta să vadă care va fi rezultatul. Dimpotrivă, imediat ce Dumnezeu Și-a rostit cuvintele, sub călăuzirea autorității lui Dumnezeu, toate lucrurile au început să se conformeze cu lucrarea pe care Dumnezeu intenționa să o facă și au fost pregătiți oamenii, lucrurile și obiectele pe care le-a cerut Dumnezeu. Adică, imediat ce vorbele au fost rostite din gura lui Dumnezeu, autoritatea lui Dumnezeu a început să fie exercitată pe tot pământul și El a stabilit un curs pentru a se realiza și îndeplini promisiunile pe care El le-a făcut lui Avraam și Iov, făcând în același timp toate planurile și pregătirile potrivite pentru tot ce era nevoie la fiecare pas și fiecare etapă cheie pe care El plănuise să o ducă la bun sfârșit. În tot acest timp, Dumnezeu nu Și-a manevrat doar mesagerii, ci și toate lucrurile care fuseseră create de El. Asta înseamnă că aria în care autoritatea lui Dumnezeu a fost exercitată nu a inclus doar mesagerii, ci toate lucrurile din creație, care au fost manevrate pentru a se conforma cu lucrarea pe care El intenționa să o împlinească; acestea au fost modurile specifice în care autoritatea lui Dumnezeu a fost exercitată. În închipuirile voastre, unii pot avea următoarea înțelegere a autorității lui Dumnezeu: Dumnezeu are autoritate și Dumnezeu are putere și astfel Dumnezeu nu trebuie decât să rămână în al treilea Cer sau într-un loc fix și nu trebuie să facă nicio lucrare anume, și întregimea lucrării lui Dumnezeu este terminată prin gândurile Sale. Unii ar putea, de asemenea, să creadă că, deși Dumnezeu l-a binecuvântat pe Avraam, Dumnezeu nu a trebuit să facă nimic și a fost de ajuns pentru El doar să-Și rostească cuvintele. Chiar așa s-a întâmplat? Evident că nu! Chiar dacă Dumnezeu posedă autoritate și putere, autoritatea Sa este adevărată și reală, nu goală. Autenticitatea și realitatea autorității și puterii lui Dumnezeu sunt treptat dezvăluite și întrupate în creația Sa a tuturor lucrurilor, în controlul Său asupra tuturor lucrurilor și în procesul prin care conduce și gestionează omenirea. Fiecare metodă, fiecare perspectivă și fiecare detaliu al stăpânirii lui Dumnezeu asupra omenirii și a tuturor lucrurilor și toată lucrarea pe care El a realizat-o, ca și înțelegerea Lui a tuturor lucrurilor – literalmente toate dovedesc că autoritatea și puterea lui Dumnezeu nu sunt vorbe goale. Autoritatea și puterea Lui sunt manifestate și dezvăluite constant și în toate lucrurile. Aceste manifestări și dezvăluiri vorbesc despre adevărata existență a autorității lui Dumnezeu, pentru că El Își folosește autoritatea și puterea pentru a-Și continua lucrarea, pentru a porunci tuturor lucrurilor și pentru a conduce în fiecare moment; puterea și autoritatea Sa nu pot fi înlocuite nici de îngeri, nici de mesagerii lui Dumnezeu. Dumnezeu a hotărât ce binecuvântări să le dăruiască lui Avraam și Iov – a decizia luată de Dumnezeu. Chiar dacă mesagerii lui Dumnezeu i-au vizitat personal pe Avraam și pe Iov, acțiunile lor s-au bazat pe poruncile lui Dumnezeu și s-au desfășurat sub autoritatea lui Dumnezeu și, de asemenea, mesagerii au fost sub suveranitatea lui Dumnezeu. Chiar dacă omul îi vede pe mesagerii lui Dumnezeu vizitându-l pe Avraam și nu Îl vede pe Iahve Dumnezeu făcând personal ceva în relatările Bibliei, de fapt, Singurul care Își exercită cu adevărat puterea și autoritatea este Dumnezeu Însuși, și asta nu suportă nicio îndoială din partea niciunui om! Chiar dacă ai văzut că îngerii și mesagerii au o mare putere, au împlinit miracole sau că au făcut niște lucruri însărcinați de Dumnezeu, acțiunile lor au fost pur și simplu pentru a termina însărcinarea dată de către Dumnezeu, și nu sunt, sub nicio formă, o etalare a autorității lui Dumnezeu – pentru că niciun om sau obiect nu are sau posedă autoritatea Creatorului de a crea toate lucrurile și a conduce toate lucrurile. Astfel, niciun om sau obiect nu poate exercita sau demonstra autoritatea Creatorului.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 97)

Autoritatea Creatorului este imuabilă și de neofensat

1. Dumnezeu folosește cuvântul pentru a crea toate lucrurile

Geneza 1:3-5 Atunci Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!”; și a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a despărțit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina „zi”, iar întunericul l-a numit „noapte”. A fost o seară și a fost o dimineață: ziua întâi.

Geneza 1:6-7 Dumnezeu a zis: „Să fie o boltă cerească în mijlocul apelor, care să despartă apele de ape!” Astfel, Dumnezeu a făcut bolta și a despărțit apele care sunt sub boltă de apele care sunt deasupra ei. Și așa a și fost.

Geneza 1:9-11 Dumnezeu a zis: „Să se adune la un loc apele care sunt sub cer și să apară uscatul!” Și așa a și fost. Dumnezeu a numit uscatul „pământ”, iar apele care au fost adunate la un loc, le-a numit „mări”. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. Atunci Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vegetație: plante care să facă sămânță și pomi fructiferi care să dea rod cu sămânță în el, potrivit soiului lor!” Și așa a și fost.

Geneza 1:14-15 Dumnezeu a zis: „Să fie niște luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele și anii și să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!” Și așa a și fost.

Geneza 1:20-21 Dumnezeu a zis: „Să mișune apele de viețuitoare și să zboare păsări pe bolta cerului, deasupra pământului!” Astfel, Dumnezeu a făcut creaturile cele mari din ape, toate viețuitoarele care se mișcă și de care mișună apele, potrivit felurilor lor și toate păsările înaripate, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

Geneza 1:24-25 Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare, potrivit felurilor lor: vite, animale mici și animale sălbatice, fiecare potrivit felurilor lor!” Și așa a și fost. Dumnezeu a făcut animalele sălbatice, potrivit felurilor lor, vitele, potrivit felurilor lor și toate animalele mici care mișună pe pământ, potrivit felurilor lor. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun.

2. Dumnezeu Își folosește cuvintele pentru a stabili un legământ cu omul

Geneza 9:11-13 Închei un legământ cu voi: niciodată nu vor mai fi distruse toate creaturile de apele vreunui potop și niciodată nu va mai fi vreun potop care să distrugă pământul. Dumnezeu a mai zis: Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi și cu toate viețuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generațiile viitoare: pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine și pământ.

3. Binecuvântările lui Dumnezeu

Geneza 17:4-6 În ce Mă privește pe Mine, acesta este legământul Meu cu tine: tu vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, pentru că te-am făcut tatăl multor neamuri. Te voi face foarte roditor: voi face să iasă multe neamuri din tine, chiar regi vor ieși din tine.

Geneza 18:18-19 Avraam va deveni cu siguranță o națiune mare și puternică, iar toate națiunile pământului vor fi binecuvântate în el. Pentru că îl cunosc; el își va comanda copiii și gospodăria după el și vor păstra calea lui Iahve pentru a face dreptate și judecată, pentru ca Iahve să poată aduce asupra lui Avraam ceea ce a vorbit despre el.

Geneza 22:16-18 Am jurat pe Mine Însumi, a spus Iahve, căci, deoarece ai făcut acest lucru și nu ți-ai păstrat fiul, unicul tău fiu: te voi binecuvânta cu binecuvântare și îți voi înmulți urmașii precum stelele cerului și precum nisipul de pe malul mării; iar urmașii tăi vor cuceri poarta dușmanilor lui; iar prin urmașii tăi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate; pentru că Mi-ai ascultat vocea.

Iov 42:12 Așadar, Iahve Dumnezeu a binecuvântat a doua jumătate a vieții lui Iov mai mult decât la început: căci el avea paisprezece mii de oi și șase mii de cămile și o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe.

Ce ați văzut în aceste trei părți ale Scripturii? Ați văzut că există un principiu prin care Dumnezeu Își exercită autoritatea? De exemplu, Dumnezeu a folosit un curcubeu pentru a stabili un legământ cu omul – El a plasat un curcubeu în nori pentru a spune omului că nu va mai folosi niciodată potopul pentru a distruge lumea. Este curcubeul pe care oamenii îl văd acum același cu cel grăit din gura lui Dumnezeu? Natura și sensul lui s-au schimbat? Fără îndoială că nu. Dumnezeu Și-a folosit autoritatea pentru a întreprinde acțiunea, iar legământul pe care El l-a încheiat cu omul a continuat până astăzi, și timpul când acest legământ se va schimba va fi, bineînțeles, decizia lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a spus: „pun în nori curcubeul Meu”, Dumnezeu a respectat mereu acest legământ, până astăzi. Ce vezi în asta? Deși Dumnezeu deține autoritate și putere, El este foarte riguros și principial în acțiunile Sale și Își respectă cuvântul. Rigurozitatea Sa și principiile acțiunilor Sale arată neofensabilitatea Creatorului și caracterul de neînvins al autorității Creatorului. Chiar dacă El posedă autoritatea supremă și toate lucrurile sunt sub stăpânirea Sa și chiar dacă El are puterea de a conduce toate lucrurile, Dumnezeu nu Și-a stricat sau întrerupt propriul plan și, de fiecare dată când Își exercită autoritatea, acest lucru este în strictă concordanță cu propriile Lui principii, urmează precis ceea ce a fost rostit din gura Sa și urmează pașii și obiectivele planului Său. E de la sine înțeles, toate lucrurile stăpânite de Dumnezeu se supun și ele principiilor prin care se exercită autoritatea lui Dumnezeu, și niciun om sau lucru nu este exceptat de la aranjamentele autorității Sale, nici nu poate modifica principiile după care se exercită autoritatea Sa. În ochii lui Dumnezeu, aceia care sunt binecuvântați primesc norocul adus de autoritatea Sa, iar cei care sunt blestemați își primesc pedeapsa datorită autorității lui Dumnezeu. Sub stăpânirea autorității lui Dumnezeu, niciun om sau lucru nu este exceptat de la exercitarea autorității Sale, nici nu poate modifica principiile după care se exercită autoritatea Sa. Autoritatea Creatorului nu este modificată de nicio schimbare în niciun aspect și, la fel, principiile după care se exercită autoritatea Sa nu se modifică pentru niciun motiv. Cerul și pământul pot trece prin mari transformări, dar autoritatea Creatorului nu se va schimba; toate lucrurile pot dispărea, dar autoritatea Creatorului nu va dispărea niciodată. Aceasta este esența autorității imuabile și neofensabile a Creatorului și aceasta este însăși unicitatea Creatorului!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 98)

Porunca lui Dumnezeu pentru Satana

Iov 2:6 Și Iahve Dumnezeu i-a spus Satanei „Iată, este în mâna ta; dar cruță-i viața”.

Satana nu a îndrăznit niciodată să încalce autoritatea Creatorului și, din această cauză, toate lucrurile trăiesc în ordine

Acesta este un fragment din Cartea lui Iov și „el” în aceste cuvinte se referă la Iov. Deși concisă, această frază elucidează multe chestiuni. Descrie un schimb de cuvinte neobișnuit între Dumnezeu și Satana în lumea spirituală și ne spune că obiectul cuvintelor lui Dumnezeu este Satana. De asemenea, relatează exact ceea ce a fost spus de către Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu au fost o poruncă și un ordin pentru Satana. Detaliile specifice ale acestui ordin se referă la cruțarea vieții lui Iov și arată unde Dumnezeu a tras linie în comportamentul Satanei față de Iov – Satana a trebuit să îi cruțe viața lui Iov. Primul lucru pe care îl aflăm din această frază este că acestea au fost cuvinte rostite de Dumnezeu către Satana. Potrivit textului original al Cărții lui Iov, ni se spune împrejurarea pentru asemenea cuvinte: Satana dorea să îl acuze pe Iov, așa că a trebuit să obțină acordul lui Dumnezeu înainte de a putea să îl ispitească pe acesta. Când a consimțit la cererea Satanei de a-l ispiti pe Iov, Dumnezeu i-a pus Satanei următoarea condiție: „Iov este în mâna ta; dar cruță-i viața”. Care este natura acestor cuvinte? Ele sunt clar o poruncă, un ordin. Înțelegând natura acestor cuvinte, ar trebui, bineînțeles, să pricepi că Acela care a emis acest ordin era Dumnezeu și cel ce a primit acest ordin și s-a supus a fost Satana. Nu mai trebuie menționat, în acest ordin, că relația dintre Dumnezeu și Satana este evidentă pentru oricine citește aceste cuvinte. Bineînțeles, aceasta este de asemenea și relația dintre Dumnezeu și Satana în lumea spirituală și diferența dintre identitatea și statutul lui Dumnezeu și al Satanei, prevăzută în relatările schimburilor de replici dintre Dumnezeu și Satana în Scripturi și reprezintă diferența clară dintre identitatea și statutul lui Dumnezeu și al Satanei despre care, până în acest moment, omul poate afla din exemplul concret și mărturia contextuală. În acest punct, trebuie să spun că relatarea acestor cuvinte reprezintă un document important pentru cunoașterea de către omenire a identității și statutului lui Dumnezeu și oferă informații importante pentru cunoașterea lui Dumnezeu de către omenire. Prin intermediul acestui schimb de replici dintre Creator și Satana în lumea spirituală, omul poate să înțeleagă încă un aspect specific din autoritatea Creatorului. Aceste cuvinte sunt o altă mărturie a unicei autorități a Creatorului.

Din afară, Iahve Dumnezeu intră într-un dialog cu Satana. În ceea ce privește esența, atitudinea cu care Iahve Dumnezeu vorbește și poziția în care stă sunt mai presus decât Satana. Adică, Iahve Dumnezeu îi poruncește Satanei, pe ton de ordin și îi spune Satanei ce ar trebui să facă și ce nu, că Iov este deja în mâinile lui și că este liber să îl trateze pe Iov cum dorește – dar că nu îi poate lua viața lui Iov. Subtextul este că, deși Iov a fost plasat în mâinile Satanei, viața lui nu îi este dată Satanei; nimeni nu poate lua viața lui Iov din mâinile lui Dumnezeu decât dacă îi este permis de Dumnezeu. Atitudinea lui Dumnezeu este clar articulată în această poruncă pentru Satana, iar această poruncă, de asemenea, manifestă și dezvăluie poziția din care Iahve Dumnezeu conversează cu Satana. Prin aceasta, Iahve Dumnezeu nu doar că deține statutul lui Dumnezeu care a creat lumina, aerul, toate lucrurile și toate vietățile, a lui Dumnezeu ce deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și vietăților, dar și pe aceea a lui Dumnezeu care stăpânește omenirea și stăpânește Gheena, Dumnezeu care controlează viața și moartea tuturor vietăților. În lumea spirituală, cine în afară de Dumnezeu ar îndrăzni să emită un asemenea ordin către Satana? Și de ce Dumnezeu a emis personal ordinul Său către Satana? Deoarece viața omului, inclusiv cea a lui Iov, este controlată de Dumnezeu. Dumnezeu nu i-a permis Satanei să îl rănească sau să îi ia viața lui Iov și chiar și atunci când Dumnezeu i-a permis Satanei să îl ispitească pe Iov, Dumnezeu Și-a amintit să emită în mod special un asemenea ordin și i-a poruncit încă o dată Satanei să nu îi ia viața lui Iov. Satana nu a îndrăznit niciodată să încalce autoritatea lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, a ascultat întotdeauna cu atenție și s-a supus ordinelor și poruncilor concrete ale lui Dumnezeu, neîndrăznind niciodată să le sfideze și, bineînțeles, neîndrăznind să modifice liber niciunul dintre ordinele lui Dumnezeu. Acestea sunt limitele stabilite de Dumnezeu pentru Satana, așa că Satana nu a îndrăznit niciodată să depășească aceste limite. Nu este aceasta puterea autorității lui Dumnezeu? Nu este o mărturie a autorității lui Dumnezeu? Satana are o înțelegere mult mai clară decât omenirea despre cum să se comporte față de Dumnezeu și cum să Îl privească pe Dumnezeu, și astfel, în lumea spirituală, Satana vede statutul și autoritatea lui Dumnezeu foarte limpede și are o apreciere profundă a puterii autorității lui Dumnezeu și a principiilor din spatele exercitării autorității Lui. Nu îndrăznește deloc să nu țină seama de ele, nici nu îndrăznește să le încalce în vreun fel sau să facă ceva care să încalce autoritatea lui Dumnezeu și nu îndrăznește să provoace mânia lui Dumnezeu în vreun fel. Deși este rău și arogant prin natura sa, Satana nu a îndrăznit niciodată să treacă peste granițele și limitele stabilite pentru el de către Dumnezeu. Milioane de ani, a respectat cu strictețe aceste granițe, a ascultat de fiecare poruncă și ordin date de Dumnezeu și niciodată nu a îndrăznit să încalce consemnul. Deși este răuvoitor, Satana este mult mai înțelept decât omenirea stricată; cunoaște identitatea Creatorului și își cunoaște propriile limite. Din acțiunile „supuse” ale Satanei se poate vedea că autoritatea și puterea lui Dumnezeu sunt edicte cerești care nu pot fi încălcate de către Satana, iar asta tocmai datorită unicității și autorității lui Dumnezeu, prin care toate lucrurile se schimbă și se dezvoltă în mod ordonat, prin care omenirea poate trăi și se poate înmulți în cursul stabilit de Dumnezeu, cu nimeni și nimic în stare să strice această ordine și cu nimeni și nimic în stare să schimbe această lege – pentru că toate provin din mâinile Creatorului și din porunca și autoritatea Creatorului.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 99)

Doar Dumnezeu, care are identitatea Creatorului, posedă unica autoritate (fragment selectat)

Identitatea specială a Satanei i-a făcut pe mulți oameni să arate un puternic interes pentru manifestările acestuia în diferite aspecte. Sunt chiar mulți oameni nesăbuiți care cred că, la fel ca Dumnezeu, Satana posedă și el autoritate, pentru că Satana poate să arate miracole și poate să facă lucruri imposibile pentru omenire. Astfel, în plus față de venerarea lui Dumnezeu, omenirea i-a rezervat și Satanei un loc special în inimă, ba chiar îl venerează pe Satana ca Dumnezeu. Acești oameni sunt și jalnici și detestabili. Sunt jalnici din cauza ignoranței lor și detestabili din cauza ereziei lor și a substanței inerent rele. În acest moment, simt că este necesar să vă instruiesc despre ce este autoritatea, ce simbolizează și ce reprezintă aceasta. În mare, Dumnezeu Însuși este autoritatea, autoritatea Sa simbolizează supremația și esența lui Dumnezeu, iar autoritatea lui Dumnezeu Însuși reprezintă statutul și identitatea lui Dumnezeu. Aceasta fiind situația, îndrăznește Satana să spună că și el însuși este Dumnezeu? Îndrăznește Satana să spună că el a creat toate lucrurile și că stăpânește peste toate lucrurile? Sigur că nu. Pentru că este incapabil să creeze toate lucrurile; până acum, nu a făcut nimic creat de Dumnezeu și nu a creat nimic care să aibă viață. Pentru că nu are autoritatea lui Dumnezeu, el nu ar putea avea niciodată statutul și identitatea lui Dumnezeu iar acest lucru este determinat de propria lui esență. Are aceeași putere ca Dumnezeu? Sigur că nu! Cum numim noi actele Satanei și miracolele arătate de Satana? Este aceasta putere? Poate fi numită autoritate? Sigur că nu! Satana dirijează valul răului și deranjează, strică și dăunează fiecărui aspect din lucrarea lui Dumnezeu. În ultimele câteva mii de ani, pe lângă stricarea și abuzarea omenirii și ademenirea și amăgirea omului înspre depravare și spre respingerea lui Dumnezeu, astfel încât omul să meargă înspre valea morții, a făcut Satana orice lucru care ar merita cea mai mică comemorare, apreciere sau prețuire din partea omului? Dacă Satana ar fi fost autoritate și putere, ar fi fost omenirea stricată de el? Dacă Satana ar fi fost autoritate și putere, ar fi fost omenirea vătămată de el? Dacă Satana ar fi fost putere și autoritate, L-ar fi abandonat omenirea pe Dumnezeu și s-ar fi întors spre moarte? De vreme ce Satana nu are autoritate sau putere, ce ar trebui să concluzionăm despre esența a tot ceea ce face? Există aceia care definesc tot ceea ce face Satana ca o simplă înșelăciune, dar Eu cred că o asemenea definiție nu este atât de potrivită. Sunt faptele rele ale stricării omenirii simplă înșelăciune? Puterea răului cu care Satana l-a abuzat pe Iov și dorința feroce de a-l abuza și devora nu ar fi putut fi atinse doar prin simpla înșelăciune. Privind înapoi, într-o clipită, turmele și cirezile lui Iov, împrăștiate pretutindeni peste dealuri și munți, au dispărut; într-o clipă, marea avere a lui Iov a dispărut. Putea fi obținut acest lucru printr-o simplă înșelăciune? Natura a tot ceea ce face Satana corespunde și se potrivește cu termeni negativi precum stricat, deranjat, distrus, vătămat, rău, vrăjmășie și întuneric, astfel că apariția a tot ceea ce este nedrept și rău este inextricabil legată de acte ale Satanei și este inseparabilă de esența rea a Satanei. Indiferent de cât de „puternic” este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, Satana este inferior crinilor de pe munte, păsărilor ce zboară în aer, peștilor din mare și viermilor de pe pământ. Rolul acestuia între toate lucrurile este să servească toate lucrurile, să lucreze pentru omenire și să slujească lucrării lui Dumnezeu și planului Său de gestionare (planul mântuirii). Indiferent de cât de răuvoitoare îi este natura sau cât de rea îi este esența, singurul lucru pe care îl poate face este să își respecte ascultător funcția: să Îi slujească lui Dumnezeu și să asigure un contrapunct lui Dumnezeu. Astfel este esența și poziția Satanei. Esența sa este deconectată de la viață, deconectată de la putere, deconectată de la autoritate; este doar o jucărie în mâinile lui Dumnezeu, doar o mașinărie în slujba lui Dumnezeu!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 100)

Doar Dumnezeu, care are identitatea Creatorului, posedă unica autoritate (fragmente selectate)

Autoritatea în sine poate fi explicată ca puterea lui Dumnezeu. În primul rând, se poate spune cu certitudine că ambele, autoritatea și puterea, sunt pozitive. Nu au nicio conexiune cu nimic negativ și nu sunt legate de nicio ființă creată sau necreată. Puterea lui Dumnezeu este capabilă să creeze lucruri în orice formă care are viață și vitalitate, iar acest lucru este determinat de viața lui Dumnezeu. Dumnezeu este viață, astfel El este sursa tuturor vietăților. Mai departe, autoritatea lui Dumnezeu poate face ca toate viețuitoarele să se supună fiecărui cuvânt a lui Dumnezeu, adică să apară pe lume în concordanță cu cuvintele din gura lui Dumnezeu, să trăiască și să se reproducă prin porunca lui Dumnezeu, după care Dumnezeu stăpânește și poruncește tuturor vietăților și niciodată nu va fi nicio deviație, în vecii vecilor. Nicio persoană sau obiect nu are aceste lucruri; doar Creatorul posedă și poartă o asemenea putere, și astfel, este numită autoritate. Aceasta este unicitatea Creatorului. Ca atare, indiferent dacă este cuvântul „autoritate” în sine sau esența acestei autorități, fiecare poate fi asociată doar cu Creatorul, deoarece este un simbol al identității și al esenței unice ale Creatorului și reprezintă identitatea și statutul Creatorului; în afara Creatorului, nimeni și nimic nu poate fi asociat cu cuvântul „autoritate”. Aceasta este o interpretare a autorității unice a Creatorului.

Chiar dacă Satana s-a uitat la Iov cu ochi jinduitori, fără permisiunea lui Dumnezeu, nu a îndrăznit să se atingă de un fir de păr de pe corpul lui Iov. Deși Satana este inerent crud și rău, după ce Dumnezeu a emis un ordin către el, el nu are altă opțiune decât să urmeze porunca lui Dumnezeu. Astfel, chiar dacă Satana era frenetic ca un lup printre oi când a venit peste Iov, nu a îndrăznit să uite limitele stabilite de Dumnezeu, nu a îndrăznit să încalce ordinele lui Dumnezeu și, în tot ce a făcut, Satana nu a îndrăznit să devieze de la principiile și limitele cuvintelor lui Dumnezeu – nu este acesta un fapt? Din aceasta se poate vedea că Satana nu îndrăznește să nesocotească niciunul dintre cuvintele lui Iahve Dumnezeu. Pentru Satana, fiecare cuvânt din gura lui Dumnezeu este un ordin și o lege cerească, o expresie a autorității lui Dumnezeu – pentru că în spatele fiecărui cuvânt al lui Dumnezeu se află pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei care Îi încalcă ordinele și pentru cei ce nu se supun și se opun legilor cerești. Satana știe clar că, dacă încalcă ordinele lui Dumnezeu, atunci trebuie să accepte consecințele încălcării autorității lui Dumnezeu și ale opoziției față de legile cerești. Care sunt exact aceste consecințe? E de la sine înțeles că acestea sunt pedeapsa lui Dumnezeu. Acțiunile Satanei asupra lui Iov au fost pur și simplu un microcosm al stricăciunii omului, iar când Satana a întreprins aceste acțiuni, limitele pe care Dumnezeu le-a stabilit și ordinele pe care El le-a emis pentru Satana au fost pur și simplu un microcosm al principiilor din spatele a tot ceea ce face. În plus, rolul și poziția Satanei în această chestiune a fost pur și simplu un microcosm al rolului și poziției sale în lucrarea gestionării lui Dumnezeu, iar completa supunere a Satanei față de Dumnezeu în ispitirea lui Iov a fost pur și simplu un microcosm al felului în care Satana nu îndrăznește să afișeze nici cea mai mică opoziție față de Dumnezeu în lucrarea gestionării lui Dumnezeu. Ce avertisment vă dau aceste microcosmuri? Printre toate lucrurile, inclusiv Satana, nu există nimeni și nimic care să încalce legile și edictele cerești stabilite de către Creator și nimeni și nimic care îndrăznește să încalce aceste legi și edicte cerești, pentru că nimeni și nimic nu poate modifica sau scăpa de pedeapsa pe care Creatorul o aplică celor ce nu le dau ascultare. Doar Creatorul poate stabili legi și edicte cerești, doar Creatorul are puterea de a le aplica și doar puterea Creatorului nu poate fi încălcată de nimeni și de nimic. Aceasta este autoritatea unică a Creatorului, iar această autoritate este supremă printre toate lucrurile și, astfel, este imposibil să zici că „Dumnezeu este cel mai mare și Satana este numărul doi”. În afara Creatorului care posedă autoritatea unică, nu există alt Dumnezeu!

Acum aveți o nouă cunoaștere a autorității lui Dumnezeu? În primul rând, există o diferență între autoritatea lui Dumnezeu, abia menționată, și puterea omului? Care este acea diferență? Unii oameni zic că nu există comparație între acestea două. Este corect! Deși oamenii zic că nu există comparație între acestea două, în gândurile și noțiunile omului, puterea omului este deseori confundată cu autoritatea, iar cele două sunt adesea comparate una lângă alta. Ce se întâmplă aici? Nu fac oamenii greșeala să le substituie una alteia inadecvat? Cele două sunt neconectate și nu există comparații între ele, totuși oamenii nu se pot abține. Cum ar trebui rezolvată această chestiune? Dacă dorești cu adevărat să găsești o rezolvare, singurul mod este să înțelegi și să cunoști autoritatea unică a lui Dumnezeu. După ce înțelegi și cunoști autoritatea Creatorului, nu vei mai menționa puterea omului și autoritatea lui Dumnezeu în aceeași răsuflare.

La ce se referă puterea omului? Pe scurt, este o abilitate sau pricepere care facilitează firea stricată, dorințele și ambițiile omului să fie extinse sau împlinite în cea mai mare măsură. Se consideră asta autoritate? Indiferent de cât de umflate sau profitabile sunt ambițiile și dorințele omului, nu se poate spune că acea persoană posedă autoritate; cel mult această umflare și succesul sunt pur și simplu o demonstrație a caraghioslâcului Satanei cu omul, cel mult este o farsă în care Satana îl joacă pe propriul lui înaintaș pentru a-și împlini ambiția de a fi Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 101)

Doar Dumnezeu, care are identitatea Creatorului, posedă unica autoritate (fragmente selectate)

Ce simbolizează autoritatea lui Dumnezeu? Simbolizează identitatea lui Dumnezeu Însuși? Simbolizează puterea lui Dumnezeu Însuși? Simbolizează statutul unic al lui Dumnezeu Însuși? Dintre toate lucrurile, în care ai văzut autoritatea lui Dumnezeu? Cum ai văzut-o? În ceea ce privește cele patru anotimpuri experimentate de om, poate cineva schimba legea alternanței dintre primăvară, vară, toamnă și iarnă? Primăvara, copacii înmuguresc și înfloresc; vara sunt acoperiți de frunze; toamna dau rod, iar iarna cad frunzele. Poate cineva să modifice această lege? Reflectă aceasta o latură a autorității lui Dumnezeu? Dumnezeu a spus „Să fie lumină,” și a fost lumină. Această lumină mai există? Datorită cui există? Există datorită cuvintelor lui Dumnezeu, bineînțeles, și datorită autorității lui Dumnezeu. Aerul creat de Dumnezeu încă există? Aerul pe care îl respiră omul vine de la Dumnezeu? Poate lua cineva lucrurile care vin de la Dumnezeu? Poate cineva modifica esența și funcția lor? Poate cineva confunda noaptea și ziua alocate de Dumnezeu și legea nopții și a zilei ordonată de Dumnezeu? Poate Satana să facă un asemenea lucru? Chiar dacă nu dormi noaptea și iei noaptea drept zi, atunci este tot noapte; poți să îți schimbi rutina zilnică, dar nu poți să schimbi legea alternanței dintre noapte și zi – acest fapt nu poate fi modificat de nici o persoană, nu-i așa? Este cineva capabil să facă leul să are pământul ca un bou? Este cineva capabil să transforme un elefant într-un măgar? Este cineva capabil să facă o găină să se avânte prin aer ca un vultur? Este cineva capabil să facă un lup să mănânce iarbă ca o oaie? (Nu.) Este cineva capabil să facă peștii din apă să traiască pe uscat? Acest lucru nu poate fi făcut de oameni. De ce nu? Pentru că Dumnezeu le-a poruncit peștilor să trăiască în apă, așa că trăiesc în apă. Pe pământ nu ar putea să supraviețuiască și ar muri; sunt incapabili să încalce limitele poruncii lui Dumnezeu. Toate lucrurile au o lege și o limită a existenței lor și fiecare dintre ele își are propriile instincte. Acestea sunt orânduite de către Creator și nu pot fi modificate și depășite de nimeni. De exemplu, leul va trăi întotdeauna în sălbăticie, la distanță de comunitățile omului și nu va putea fi niciodată la fel de docil și loial ca boul, care trăiește cu omul și lucrează pentru el. Deși atât elefanții cât și măgarii sunt animale, ambii au patru picioare și sunt ființe ce respiră aer, sunt specii diferite, deoarece au fost împărțite în diferite tipuri de Dumnezeu, fiecare are propriile instincte, așa că niciodată nu vor fi interschimbabili. Chiar dacă găina are două picioare și aripi precum un vultur, nu va fi niciodată capabilă să zboare în aer; cel mult poate zbura într-un copac – acest lucru e determinat de instinctul ei. Nu mai trebuie să o spunem, toate acestea sunt datorită poruncilor autorității lui Dumnezeu.

În dezvoltarea omenirii de azi, se poate spune că știința omenirii înflorește, iar realizările explorării științifice a omului pot fi descrise ca impresionante. Abilitatea omului, trebuie spus, a devenit din ce în ce mai măreață, dar există o realizare științifică pe care omenirea nu a putut să o facă: omenirea a făcut avioane, portavioane și bomba atomică, omenirea s-a dus în spațiu, a mers pe lună, a inventat internetul și a ajuns să ducă un stil de viață hi-tech, totuși omenirea este incapabilă să creeze un lucru care să trăiască, să respire. Instinctele fiecărei vietăți și legile după care trăiesc acestea și ciclul vieții și morții fiecărei ființe vii – toate acestea sunt dincolo de puterea științei omului și nu pot fi controlate de ea. În acest moment, trebuie spus că nu contează cât de înalte sunt culmile atinse de știința omului, aceasta este incomparabilă cu oricare dintre gândurile Creatorului și este incapabilă să discearnă caracterul miraculos al creației Creatorului și tăria autorității Sale. Sunt multe oceane pe pământ, totuși ele nu și-au încălcat niciodată limitele și nu au venit asupra pământului după bunul plac, și asta deoarece Dumnezeu a stabilit limite pentru fiecare dintre ele; ele au rămas unde le-a poruncit El, și fără permisiunea lui Dumnezeu, ele nu se pot mișca liber. Fără permisiunea lui Dumnezeu, ele nu se pot afecta unele pe altele, și se pot mișca doar când le spune Dumnezeu să o facă, iar locul în care se duc și stau este determinat de autoritatea lui Dumnezeu.

Ca să o spunem simplu, „autoritatea lui Dumnezeu” înseamnă că totul depinde de Dumnezeu. Dumnezeu are dreptul să decidă cum să facă ceva și se face în orice mod dorește El. Legea tuturor lucrurilor ține de Dumnezeu și nu ține de om; nici nu poate fi modificată de om. Nu poate fi mutată la dorința omului, dar este în schimb modificată de gândurile lui Dumnezeu, de înțelepciunea lui Dumnezeu și de ordinele lui Dumnezeu; acesta este un fapt de netăgăduit de niciun om. Cerurile, pământul și toate lucrurile, universul, cerul înstelat, cele patru anotimpuri ale anului, ceea ce este vizibil și invizibil omului – ele toate există, funcționează și se schimbă fără cea mai mică eroare sub autoritatea lui Dumnezeu, potrivit ordinelor lui Dumnezeu, potrivit poruncilor lui Dumnezeu și potrivit legilor de la începutul creației. Nici o singură persoană sau obiect nu își poate schimba legile sau cursul inerent după care funcționează; au apărut pe lume datorită autorității lui Dumnezeu și pier datorită autorității lui Dumnezeu. Aceasta este chiar autoritatea lui Dumnezeu. Acum, după ce s-au spus atât de multe, poți simți că autoritatea lui Dumnezeu este un simbol al identității și statutului lui Dumnezeu? Poate autoritatea lui Dumnezeu să fie deținută de vreo ființă creată sau necreată? Poate fi imitată, întruchipată sau înlocuită de vreo persoană, lucru sau obiect?

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 102)

Identitatea Creatorului este unică și nu ar trebui să te conformezi ideii de politeism

Deși talentele și abilitățile Satanei sunt mai mari decât cele ale omului, deși poate face lucruri de neatins pentru om, indiferent de cât de mult invidiezi sau râvnești la ceea ce face Satana, indiferent dacă urăști sau ești dezgustat de aceste lucruri, indiferent dacă poți sau nu să le vezi și indiferent cât de mult poate Satana realiza sau cât de mulți oameni poate înșela să îl venereze și să îl considere divin, indiferent de cum îl definești, nu poți sub nicio formă să spui că are autoritatea și puterea lui Dumnezeu. Ar trebui să știi că Dumnezeu este Dumnezeu, că există un singur Dumnezeu, și, mai mult, ar trebui să știi că doar Dumnezeu are autoritate, că doar Dumnezeu are puterea de a controla și stăpâni toate lucrurile. Doar pentru că Satana are abilitatea de a înșela oamenii și poate să se dea drept Dumnezeu, să imite semnele și miracolele făcute de Dumnezeu și a făcut lucruri similare cu cele făcute de Dumnezeu, tu crezi greșit că Dumnezeu nu este unic, că sunt mulți Dumnezei, că acești diferiți Dumnezei pur și simplu au abilități mai mari sau mai mici și că sunt diferențe în întinderea puterii pe care o dețin aceștia. Le clasifici măreția în ordinea apariției și potrivit vârstei lor, crezi în mod eronat că există alte zeități în afara lui Dumnezeu și crezi că puterea și autoritatea lui Dumnezeu nu sunt unice. Dacă ai asemenea idei, dacă nu recunoști unicitatea lui Dumnezeu, nu crezi că doar Dumnezeu posedă autoritate și dacă doar tolerezi politeismul, atunci Eu îți spun că ești scursura făpturilor, ești adevărata întrupare a Satanei și ești în întregime o persoană a răului! Înțelegeți ce încerc să vă învăț spunând aceste cuvinte? Nu contează timpul, locul sau mediul, nu trebuie să Îl confundați pe Dumnezeu cu nicio altă persoană, lucru sau obiect. Oricât de necunoscute sau inaccesibile simți că sunt autoritatea lui Dumnezeu și esența lui Dumnezeu Însuși, indiferent de cât de mult faptele și vorbele Satanei sunt în acord cu noțiunea și imaginația ta, indiferent de cât de satisfăcătoare sunt pentru tine, nu fi nesăbuit, nu confunda aceste concepte, nu nega existența lui Dumnezeu, nu nega identitatea și statutul lui Dumnezeu, nu Îl împinge pe Dumnezeu pe ușă afară ca să-l aduci pe Satana să Îl înlocuiască pe Dumnezeu în inima ta și să fie Dumnezeul tău. Nu Mă îndoiesc că puteți să vă imaginați consecințele acestui lucru!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 103)

Cu toate că omenirea a fost stricată, aceasta încă trăiește sub suveranitatea autorității Creatorului

Satana a corupt omenirea timp de mii de ani. A elaborat cantități de nedescris de rău, a înșelat generație după generație și a comis crime atroce pe lume. L-a abuzat, înșelat și sedus pe om ca să I se opună lui Dumnezeu și a comis acte rele care au încurcat și subminat iar și iar planul de gestionare al lui Dumnezeu. Totuși, sub autoritatea lui Dumnezeu, toate lucrurile și ființele vii continuă să respecte regulile și legile stabilite de către Dumnezeu. Comparate cu autoritatea lui Dumnezeu, natura rea și turbarea Satanei sunt atât de urâte, de dezgustătoare, de abjecte, de mărunte și de vulnerabile. Chiar dacă Satana merge printre toate lucrurile create de Dumnezeu, acesta nu este în stare să pună în practică nici cea mai mică schimbare în oamenii, lucrurile și obiectele comandate de către Dumnezeu. Au trecut câteva mii de ani, iar omenirea încă se bucură de lumina și aerul oferite de către Dumnezeu, încă mai inspiră suflarea expirată de Dumnezeu Însuși, încă se mai bucură de păsările, florile, peștii și insectele create de către Dumnezeu și se bucură de toate lucrurile puse la dispoziție de către Dumnezeu; ziua și noaptea încă se mai înlocuiesc constant una pe cealaltă; cele patru anotimpuri alternează ca de obicei; gâștele care zboară în cer pleacă iarna și tot se întorc primăvara următoare; peștii din apă nu părăsesc niciodată râurile și lacurile – casa lor; cicadele de pe pământ cântă din toată inima în zilele de vară; greierii din iarbă fredonează încetișor în ritm cu vântul pe timp de toamnă; gâștele se adună în stoluri, în timp ce vulturii rămân solitari; haitele de lei se susțin prin vânătoare; elanii nu se îndepărtează de iarbă și flori… Fiecare fel de ființă vie dintre toate lucrurile pleacă și revine și apoi pleacă din nou, un milion de schimbări survenind cât ai clipi – dar ceea ce nu se schimbă sunt instinctele lor și legile supraviețuirii. Ele trăiesc sub aprovizionarea și hrănirea lui Dumnezeu și nimeni nu le poate modifica instinctele, nici nu le poate cineva prejudicia regulile de supraviețuire. Cu toate că omenirea, care trăiește între toate lucrurile, a fost stricată și înșelată de către Satana, omul tot nu poate renunța la apa făcută de Dumnezeu, la aerul făcut de Dumnezeu și la toate lucrurile făcute de Dumnezeu, iar omul încă trăiește și se înmulțește în spațiul creat de către Dumnezeu. Instinctele omenirii nu s-au schimbat. Omul încă se bazează pe ochii săi ca să vadă, pe urechile sale ca să audă, pe creierul său ca să gândească, pe inima lui ca să înțeleagă, pe picioarele lui ca să meargă, pe mâinile lui ca să lucreze și așa mai departe; toate instinctele pe care Dumnezeu le-a oferit omului pentru ca acesta să poată accepta aprovizionarea lui Dumnezeu rămân nealterate, facultățile prin care omul cooperează cu Dumnezeu nu s-au schimbat, facultatea omenirii de a-și face datoria de ființă creată nu s-a schimbat, nevoile spirituale ale omenirii nu s-au schimbat, dorința omenirii de a-și găsi originile nu s-a schimbat, dorința arzătoare a omenirii de a fi mântuită de către Creator nu s-a schimbat. Acestea sunt circumstanțele actuale ale omenirii, care trăiește sub autoritatea lui Dumnezeu și care a îndurat distrugerea sângeroasă pusă la cale de Satana. Cu toate că omenirea a fost supusă oprimării Satanei și nu mai sunt Adam și Eva de la începutul creației, ci în schimb e plină de lucruri în antiteză cu Dumnezeu, cum ar fi cunoașterea, imaginația, noțiunile și așa mai departe, și plină de fire coruptă satanică, în ochii lui Dumnezeu, omenirea este încă aceeași omenire pe care a creat-o El. Omenirea încă este condusă și orchestrată de către Dumnezeu și încă trăiește în cursul stabilit de către Dumnezeu, așa că, în ochii lui Dumnezeu, omenirea, care a fost coruptă de către Satana, este pur și simplu acoperită de mâzgă, cu o burtă care scoate zgomote, cu reacții care sunt ușor întârziate, o memorie care nu e la fel de bună pe cât era înainte, și este cam bătrână – dar toate funcțiile și instinctele omului sunt complet neafectate. Aceasta este omenirea pe care Dumnezeu intenționează să o mântuiască. Această omenire nu trebuie decât să audă chemarea Creatorului și să audă vocea Creatorului, și se va ridica și se va grăbi să localizeze sursa acestei voci. Această omenire nu trebuie decât să vadă chipul Creatorului și va deveni nepăsătoare la toate celelalte și va abandona totul pentru a I se dedica lui Dumnezeu și va renunța chiar la viața sa pentru El. Când inima omenirii înțelege cuvintele sincere ale Creatorului, omenirea îl va respinge pe Satana și va veni de partea Creatorului; când omenirea și-a spălat complet noroiul de pe trup și a primit încă o dată provizia și hrana Creatorului, atunci memoria omenirii va fi restaurată și, în acel moment, omenirea se va fi întors cu adevărat sub stăpânirea Creatorului.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 104)

Pentru că I se opune cu încăpățânare, omul este distrus de mânia lui Dumnezeu (fragmente selectate)

Geneza 19:1-11 Cei doi îngeri au ajuns seara la Sodoma. Lot stătea la poarta Sodomei, iar când i-a văzut, s-a ridicat să-i întâmpine, li s-a închinat până la pământ și le-a zis: Stăpânii mei, vă rog, întoarceți-vă la casa slujitorului vostru, rămâneți peste noapte și spălați-vă picioarele. Mâine-dimineață vă veți scula devreme și vă veți continua drumul. Nu, i-au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în afara cetății. Dar Lot a insistat foarte mult, astfel încât ei s-au întors cu el și au intrat în casa lui. Lot le-a pregătit masa, a copt azime, iar aceștia au mâncat. Dar înainte ca ei să se culce, toți bărbații din toate colțurile cetății Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa, l-au strigat pe Lot și l-au întrebat: Unde sunt bărbații care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să-i cunoaștem. Lot a ieșit afară la ei, a închis ușa după el și a zis: Vă rog, fraților, nu fiți atât de răi. Am două fiice care n-au cunoscut bărbat; lăsați-mă să vi le aduc și faceți cu ele ce vă place; dar să nu le faceți nimic acestor bărbați, căci ei au venit să se adăpostească sub acoperișul meu. Dă-te din calea noastră! i-au răspuns ei. Acesta a venit aici ca străin, au continuat ei, iar acum face pe judecătorul! Ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot și s-au apropiat ca să spargă ușa. Dar bărbații dinăuntru și-au întins mâinile, l-au tras pe Lot în casă și au închis ușa; iar pe bărbații care erau la ușa casei, atât pe cei tineri, cât și pe cei bătrâni, i-au lovit cu orbire, astfel încât aceștia n-au mai putut găsi ușa.

Geneza 19:24-25 Apoi Iahve a plouat pe Sodoma și pe Gomora pucioasă și foc de la Iahve din cer; și El a zdrobit acele cetăți și toată câmpia și pe toți locuitorii cetăților și ce creștea pe pământ.

Din aceste pasaje, nu este dificil de văzut că răutatea și corupția Sodomei ajunseseră deja la un nivel detestabil atât pentru om, cât și pentru Dumnezeu și că, de aceea, în ochii Lui, orașul merita să fie distrus. Dar ce s-a întâmplat în oraș înainte de a fi distrus? Ce inspirație pot să atragă oamenii din aceste evenimente? Ce le arată oamenilor atitudinea lui Dumnezeu față de aceste evenimente în privința firii Lui? Pentru a înțelege întreaga poveste, să citim cu atenție ce a fost consemnat în Scriptură…

Corupția Sodomei: îl revoltă pe om, Îl înfurie pe Dumnezeu

În acea noapte, Lot a primit doi mesageri de la Dumnezeu și a pregătit un festin pentru ei. După cină, înainte de a se culca, oamenii de peste tot din oraș au înconjurat reședința lui Lot și l-au strigat. Scriptura consemnează că ei au spus: „Unde sunt bărbații care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să-i cunoaștem”. Cine a spus aceste cuvinte? Către cine au fost rostite? Acestea au fost cuvintele oamenilor din Sodoma, strigate lângă reședința lui Lot și menite să fie auzite de el. Cum te simți când auzi aceste cuvinte? Ești furios? Ți se face greață de la acestea? Clocotești de mânie? Nu duhnesc a Satana aceste cuvinte? Prin acestea, poți simți răul și întunericul din acest oraș? Poți simți brutalitatea și barbaria comportamentului acestor oameni prin cuvintele lor? Poți simți profunzimea corupției lor prin comportamentul lor? Prin conținutul discursului lor, nu este greu de văzut că natura rea și firea lor sălbatică atinseseră un nivel în afara controlului lor. Cu excepția lui Lot, nicio persoană din acest oraș nu era diferită de Satana; doar vederea unei alte persoane îi făcea să vrea să o rănească și să o devoreze… Aceste lucruri nu prezintă doar natura înfiorătoare și terifiantă a orașului, cât și atmosfera de moarte din jurul acestuia, ci prezintă și răutatea și caracterul sângeros al orașului.

Față în față cu o gașcă de criminali inumani, oameni care erau plini de dorința sălbatică de a devora suflete umane, cum a reacționat Lot? Conform Scripturii: „Vă rog, nu fiți atât de răi. Am două fiice care n-au cunoscut bărbat; lăsați-mă să vi le aduc și faceți cu ele ce vă place; dar să nu le faceți nimic acestor bărbați, căci ei au venit să se adăpostească sub acoperișul meu”. Ceea ce Lot a vrut să spună prin aceste cuvinte a fost: el era dispus să renunțe la cele două fiice ale sale pentru a proteja mesagerii. Prin orice calcul rațional, acești oameni ar fi trebuit să fie de acord cu condițiile lui Lot și să-i fi lăsat în pace pe cei doi mesageri; până la urmă, mesagerii erau niște străini pentru ei, oameni care nu aveau absolut nimic de-a face cu ei și nu le afectaseră interesele niciodată. Totuși, motivați de natura lor rea, ei nu au lăsat baltă problema, ci mai degrabă și-au intensificat eforturile. Aici, un alt dialog de-al lor le poate oferi oamenilor alte informații privind adevărata natură rea a acestor oameni, permițându-le în același timp să cunoască și să înțeleagă motivul pentru care Dumnezeu dorea să distrugă acest oraș.

Deci, ce au spus ei în continuare? După cum este scris în Biblie: „Dă-te din calea noastră! i-au răspuns ei. Acesta a venit aici ca străin, au continuat ei, iar acum face pe judecătorul! Ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot și s-au apropiat ca să spargă ușa”. De ce doreau să spargă ușa lui Lot? Motivul este că erau nerăbdători să îi rănească pe acei doi mesageri. Ce i-a adus pe acești mesageri în Sodoma? Scopul venirii lor acolo a fost de a-l salva pe Lot și pe familia sa, dar oamenii din oraș au crezut în mod greșit că ei veniseră pentru a ocupa posturi oficiale. Fără să întrebe de scopul mesagerilor, oamenii din oraș și-au bazat dorința de a-i răni cu sălbăticie pe acești doi mesageri pe o simplă conjunctură; ei doreau să rănească doi oameni care nu aveau absolut nimic de-a face cu ei. Este clar că oamenii din acest oraș își pierduseră cu totul umanitatea și rațiunea. Gradul nebuniei și sălbăticiei lor deja nu mai era cu nimic diferit de natura rea a Satanei, prin care rănește și devorează oameni.

Când au cerut ca Lot să-i predea pe acești oameni, ce a făcut Lot? Din text, știm că Lot nu i-a predat. Îi cunoștea Lot pe acești doi mesageri ai lui Dumnezeu? Desigur că nu! Totuși, de ce a fost el capabil să îi salveze pe acești doi oameni? Știa el ce veniseră să facă? Deși el nu le cunoștea motivul venirii, a știut că erau slujitorii lui Dumnezeu, așadar i-a băgat în casa lui. Faptul că i-a putut intitula „domni” pe acești slujitori ai lui Dumnezeu arată că Lot era un adept obișnuit al lui Dumnezeu, spre deosebire de ceilalți oameni din Sodoma. De aceea, când mesagerii lui Dumnezeu au venit la el, el și-a riscat propria viață pentru a-i băga pe acești doi slujitori în casa lui; în plus, și-a oferit la schimb cele două fiice ale sale pentru a-i proteja pe acești doi slujitori. Aceasta era fapta cea dreaptă a lui Lot; era o exprimare tangibilă a naturii și esenței lui Lot și era și motivul pentru care Dumnezeu Și-a trimis slujitorii pentru a-l salva. Când s-a confruntat cu pericolul, Lot i-a protejat pe acești doi slujitori fără a lua în considerare nimic altceva; el chiar a încercat să își dea la schimb cele două fiice pentru siguranța slujitorilor. În afară de Lot, exista altcineva în oraș care ar fi făcut așa ceva? După cum o dovedesc faptele – nu, nu exista! De aceea, se subînțelege că toată lumea din Sodoma, în afară de Lot, era o țintă pentru distrugere și pe bună dreptate – o meritau.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 105)

Geneza 19:1-11 Cei doi îngeri au ajuns seara la Sodoma. Lot stătea la poarta Sodomei, iar când i-a văzut, s-a ridicat să-i întâmpine, li s-a închinat până la pământ și le-a zis: Stăpânii mei, vă rog, întoarceți-vă la casa slujitorului vostru, rămâneți peste noapte și spălați-vă picioarele. Mâine-dimineață vă veți scula devreme și vă veți continua drumul. Nu, i-au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în afara cetății. Dar Lot a insistat foarte mult, astfel încât ei s-au întors cu el și au intrat în casa lui. Lot le-a pregătit masa, a copt azime, iar aceștia au mâncat. Dar înainte ca ei să se culce, toți bărbații din toate colțurile cetății Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa, l-au strigat pe Lot și l-au întrebat: Unde sunt bărbații care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să-i cunoaștem. Lot a ieșit afară la ei, a închis ușa după el și a zis: Vă rog, fraților, nu fiți atât de răi. Am două fiice care n-au cunoscut bărbat; lăsați-mă să vi le aduc și faceți cu ele ce vă place; dar să nu le faceți nimic acestor bărbați, căci ei au venit să se adăpostească sub acoperișul meu. Dă-te din calea noastră! i-au răspuns ei. Acesta a venit aici ca străin, au continuat ei, iar acum face pe judecătorul! Ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot și s-au apropiat ca să spargă ușa. Dar bărbații dinăuntru și-au întins mâinile, l-au tras pe Lot în casă și au închis ușa; iar pe bărbații care erau la ușa casei, atât pe cei tineri, cât și pe cei bătrâni, i-au lovit cu orbire, astfel încât aceștia n-au mai putut găsi ușa.

Geneza 19:24-25 Apoi Iahve a plouat pe Sodoma și pe Gomora pucioasă și foc de la Iahve din cer; și El a zdrobit acele cetăți și toată câmpia și pe toți locuitorii cetăților și ce creștea pe pământ.

Sodoma este total anihilată pentru că a ofensat mânia lui Dumnezeu

Când oamenii din Sodoma au văzut acești doi slujitori, ei nu i-au întrebat motivul pentru care au venit, nici dacă veniseră pentru a răspândi voia lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ei formaseră o gloată și, fără a aștepta vreo explicație, au venit ca niște câini sălbatici sau lupi răi să pună mâna pe acești doi servitori. A privit Dumnezeu în timp ce se petreceau aceste lucruri? Ce gândea El în inima Lui în privința acestui tip de comportament uman, acestui tip de eveniment? Dumnezeu s-a hotărât să distrugă acest oraș; El nu avea să ezite sau să aștepte, nici nu avea să mai dea dovadă de răbdare. Venise ziua Lui și, astfel, a început lucrarea pe care dorea să o facă. Prin urmare, Geneza 19:24-25 spune: „Apoi Iahve a plouat pe Sodoma și pe Gomora pucioasă și foc de la Iahve din cer; și El a zdrobit acele cetăți și toată câmpia și pe toți locuitorii cetăților și ce creștea pe pământ”. Aceste două versete descriu metoda cu care Dumnezeu a distrus acest oraș, cât și lucrurile pe care le-a distrus El. Mai întâi, Biblia relatează că Dumnezeu a ars orașul cu foc și că întinderea acestui foc a fost suficientă pentru a distruge toți oamenii și tot ceea ce creștea pe pământ. Adică, focul care a căzut din cer nu numai că a distrus orașul, a distrus și toți oamenii și ființele vii din el, până când nu a mai rămas nicio singură urmă. După ce orașul a fost distrus, pământul a fost lăsat fără ființe vii; nu a mai existat viață, nici semne ale acesteia. Orașul devenise un deșert, un loc pustiu, plin de tăcere mormântală. Nu aveau să mai existe fapte rele comise împotriva lui Dumnezeu în acest loc; nici măcel sau sânge vărsat.

De ce a vrut Dumnezeu să ardă atât de temeinic acest oraș? Ce puteți vedea aici? Chiar ar putea suporta Dumnezeu să privească omenirea și natura, propriile Sale creații, distruse așa? Dacă poți discerne mânia lui Iahve Dumnezeu de focul care a fost trimis din cer, atunci nu este dificil de văzut cât de mare a fost furia Sa, judecând după țintele distrugerii Sale și după gradul în care a fost anihilat acest oraș. Când Dumnezeu disprețuiește un oraș, Își va trimite pedeapsa asupra acestuia. Când este dezgustat de un oraș, El va emite avertismente repetate pentru a informa oamenii în privința furiei Sale. Totuși, când Dumnezeu decide să termine și să distrugă un oraș – adică, atunci când mânia și măreția Sa au fost ofensate – El nu va mai trimite pedepse sau avertismente. În schimb, îl va distruge direct. Îl va face să dispară cu totul. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 106)

Geneza 19:1-11 Cei doi îngeri au ajuns seara la Sodoma. Lot stătea la poarta Sodomei, iar când i-a văzut, s-a ridicat să-i întâmpine, li s-a închinat până la pământ și le-a zis: Stăpânii mei, vă rog, întoarceți-vă la casa slujitorului vostru, rămâneți peste noapte și spălați-vă picioarele. Mâine-dimineață vă veți scula devreme și vă veți continua drumul. Nu, i-au răspuns ei, ci vom petrece noaptea în afara cetății. Dar Lot a insistat foarte mult, astfel încât ei s-au întors cu el și au intrat în casa lui. Lot le-a pregătit masa, a copt azime, iar aceștia au mâncat. Dar înainte ca ei să se culce, toți bărbații din toate colțurile cetății Sodoma, tineri și bătrâni, au înconjurat casa, l-au strigat pe Lot și l-au întrebat: Unde sunt bărbații care au venit la tine în această seară? Scoate-i afară la noi ca să-i cunoaștem. Lot a ieșit afară la ei, a închis ușa după el și a zis: Vă rog, fraților, nu fiți atât de răi. Am două fiice care n-au cunoscut bărbat; lăsați-mă să vi le aduc și faceți cu ele ce vă place; dar să nu le faceți nimic acestor bărbați, căci ei au venit să se adăpostească sub acoperișul meu. Dă-te din calea noastră! i-au răspuns ei. Acesta a venit aici ca străin, au continuat ei, iar acum face pe judecătorul! Ne vom purta cu tine mai rău decât cu ei. Ei l-au împins cu putere pe Lot și s-au apropiat ca să spargă ușa. Dar bărbații dinăuntru și-au întins mâinile, l-au tras pe Lot în casă și au închis ușa; iar pe bărbații care erau la ușa casei, atât pe cei tineri, cât și pe cei bătrâni, i-au lovit cu orbire, astfel încât aceștia n-au mai putut găsi ușa.

Geneza 19:24-25 Apoi Iahve a plouat pe Sodoma și pe Gomora pucioasă și foc de la Iahve din cer; și El a zdrobit acele cetăți și toată câmpia și pe toți locuitorii cetăților și ce creștea pe pământ.

După ostilitatea și împotrivirea repetată a orașului Sodoma față de El, Dumnezeu îl nimicește cu totul

Dintr-o perspectivă umană, Sodoma a fost un oraș care putea satisface pe deplin dorința omului și răutatea omului. Ispititor și fermecător, cu muzică și dans noapte de noapte, prosperitatea sa îi împingea pe oameni către fascinație și nebunie. Răul său rodea inimile oamenilor și îi vrăjea să fie depravați. Acesta era un oraș unde duhurile necurate și cele rele erau libere și nestingherite; mustea de păcat și crimă, iar aerul era îmbibat de o duhoare sângeroasă, putredă. Era un oraș care îi făcea pe oameni să le înghețe sângele în vine, un oraș de care oricine ar fugi îngrozit. Nimeni din acest oraș – nici bărbat, nici femeie, nici tânăr, nici bătrân – nu căuta calea adevărată; nimeni nu tânjea după lumină sau după renunțarea la păcat. Oamenii trăiau sub controlul Satanei, sub corupția și înșelăciunea sa. Ei își pierduseră umanitatea; își pierduseră rațiunea și scopul inițial al existenței omului. Făcuseră nenumărate fapte rele de împotrivire față de Dumnezeu; Îi refuzaseră călăuzirea și se opuseseră voii Sale. Faptele lor rele au fost cele care îi duceau, pas cu pas, în jos pe calea distrugerii pe acești oameni, orașul și fiecare ființă vie din interiorul acestuia.

Deși aceste două pasaje nu consemnează toate detaliile cu privire la gradul de corupție a oamenilor din Sodoma, consemnând în schimb comportamentul lor față de cei doi slujitori ai lui Dumnezeu după sosirea acestora din urmă în oraș, există un fapt simplu care dezvăluie măsura în care oamenii din Sodoma erau corupți, răi, și I se împotriveau lui Dumnezeu. Prin acesta sunt expuse și adevărata față și esență a oamenilor din oraș. Acești oameni nu numai că au refuzat să accepte avertizările lui Dumnezeu, ci nici nu s-au temut de pedeapsa Sa. Dimpotrivă, ei au disprețuit furia Lui. I s-au împotrivit orbește lui Dumnezeu. Indiferent de ce a făcut El sau de cum a procedat, natura lor rea doar s-a intensificat și I s-au împotrivit în mod repetat lui Dumnezeu. Oamenii din Sodoma erau ostili față de existența Lui, venirea Lui, pedeapsa din partea Lui și, chiar mai mult, față de avertizările Sale. Erau extrem de aroganți! Ei au devorat și au rănit toți oamenii care puteau fi răniți și devorați și la fel i-au tratat și pe slujitorii lui Dumnezeu. În privința tuturor faptelor rele comise de oamenii din Sodoma, a-i răni pe slujitorii lui Dumnezeu era doar vârful aisbergului, iar natura lor rea care a fost astfel dezvăluită, reprezenta, de fapt, doar o picătură dintr-un mare ocean. De aceea, Dumnezeu a ales să-i distrugă cu foc. Dumnezeu nu a utilizat un potop, nici un uragan, cutremur, tsunami sau orice altă metodă pentru a distruge orașul. Ce semnificație a avut utilizarea focului pentru distrugerea acestui oraș? A însemnat distrugerea totală a orașului; a însemnat că orașul a fost șters cu totul de pe fața pământului și nu a mai existat. Aici, „distrugere” nu se referă doar la dispariția formei și structurii orașului sau a înfățișării exterioare; înseamnă, de asemenea, că sufletele oamenilor din oraș au încetat să existe, fiind eradicate cu totul. Simplu spus, toți oamenii, evenimentele și lucrurile asociate cu orașul au fost distruse. Nu avea să existe o altă viață sau o reîncarnare pentru oamenii din acel oraș; Dumnezeu îi eradicase din omenire, din creația Sa, pentru totdeauna. „Folosirea focului” a semnificat finalul păcatului în acest loc și că păcatul fusese înfrânat acolo; acesta avea să înceteze să existe și să se răspândească. A însemnat că răutatea Satanei își pierduse pământul roditor, precum și cimitirul care îi acorda un loc unde să stea și să trăiască. În războiul dintre Dumnezeu și Satana, utilizarea focului de către Dumnezeu este marca victoriei Sale cu care este însemnat Satana. Distrugerea Sodomei este o mare greșeală în ambiția Satanei de a I se opune lui Dumnezeu, corupând și devorând oameni și este, la fel, un semn umilitor al unei perioade din cursul dezvoltării omenirii, când omul a respins călăuzirea lui Dumnezeu și s-a abandonat viciului. În plus, este o consemnare a unei adevărate revelații a firii drepte a lui Dumnezeu.

Când focul trimis de Dumnezeu din cer a prefăcut Sodoma în nimic mai mult decât cenușă, a însemnat că orașul numit „Sodoma” a încetat să existe după aceea, precum și tot ce exista în cadrul orașului. A fost distrus de furia lui Dumnezeu, dispărând sub mânia și măreția Lui. Datorită firii drepte a lui Dumnezeu, Sodoma și-a primit pedeapsa dreaptă și finalul cuvenit. Finalul existenței Sodomei s-a datorat răutății sale și s-a datorat, de asemenea, dorinței lui Dumnezeu de a nu mai privi acest oraș niciodată, nici pe oamenii care trăiseră în acesta sau orice ființă vie care crescuse acolo. „Dorința Lui de a nu mai privi niciodată orașul” este mânia Lui, precum și măreția Sa. Dumnezeu a ars orașul deoarece răutatea și păcatul acestuia L-au făcut să simtă furie, dezgust și scârbă față de acesta și să-și dorească să nu-l mai vadă niciodată, nici pe vreunul dintre oamenii și ființele vii din interiorul său. Odată ce orașul a terminat de ars, lăsând doar cenușă în urmă, a încetat să existe cu adevărat în ochii lui Dumnezeu; chiar și amintirea Lui cu privire la oraș a dispărut, s-a șters. Asta înseamnă că focul trimis din cer nu a distrus doar întreg orașul Sodoma, nici nu a distrus doar oamenii din oraș care erau plini de păcat, nici doar toate lucrurile din interiorul orașului care fuseseră întinate de păcat; pe lângă aceste lucruri, focul a distrus și amintirea răului și împotrivirii omenirii față de Dumnezeu. Acesta a fost scopul lui Dumnezeu când a ars din temelii orașul.

Această umanitate devenise coruptă până la extrem. Acești oameni nu știau cine era Dumnezeu sau de unde veniseră ei înșiși. Dacă L-ai fi menționat pe Dumnezeu în fața lor, ei ar fi atacat, ar fi defăimat și ar fi hulit. Chiar și atunci când slujitorii lui Dumnezeu veniseră să răspândească avertismentul Său, acești oameni corupți nu numai că nu au arătat nici urmă de căință și nu și-au abandonat comportamentul rău, ci dimpotrivă, ei i-au rănit cu nerușinare pe slujitorii lui Dumnezeu. Ceea ce ei au exprimat și dezvăluit a fost natura și esența lor de ostilitate extremă față de Dumnezeu. Putem vedea că împotrivirea acestor oameni corupți față de Dumnezeu era mai mult decât o dezvăluire a firii lor corupte, era mai mult decât un caz de defăimare sau batjocură care pur și simplu venea dintr-o lipsă de înțelegere a adevărului. Nici prostia, nici ignoranța nu au fost cauza comportamentului lor rău; ei s-au comportat în acest mod nu din cauză că fuseseră înșelați și, cu siguranță, nu din cauza faptului că fuseseră induși în eroare. Comportamentul lor atinsese nivelul de opoziție, vociferare și antagonism flagrant de nerușinat împotriva lui Dumnezeu. Fără îndoială, acest tip de comportament uman avea să Îl înfurie pe Dumnezeu și firea Lui – o fire care nu trebuie ofensată. De aceea, Dumnezeu Și-a dezlănțuit direct și în mod deschis mânia și măreția; aceasta a fost o revelație adevărată a firii Sale drepte. Confruntându-Se cu un oraș copleșit de păcat, Dumnezeu a dorit să îl distrugă în cea mai rapidă manieră posibilă, să eradice oamenii din cadrul orașului și păcatele lor în întregime, în cel mai desăvârșit mod, să facă oamenii acestui oraș să nu mai existe și să oprească păcatul din acest loc din a se înmulți. Cea mai rapidă și mai desăvârșită cale de a face acest lucru a fost să-l ardă din temelii. Atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii din Sodoma nu a fost una de abandon sau nepăsare. Mai degrabă, El Și-a utilizat mânia, măreția și autoritatea pentru a pedepsi, doborî și distruge cu totul acești oameni. Atitudinea Sa față de ei a fost una nu numai de distrugere fizică, ci și de distrugere a sufletului, o eradicare eternă. Aceasta este adevărata implicație a ceea ce Dumnezeu vrea să spună prin cuvintele „să înceteze să existe”.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 107)

Deși mânia lui Dumnezeu este ascunsă și necunoscută pentru om, aceasta nu tolerează nicio ofensare

Tratamentul pe care Dumnezeu îl aplică întregii omeniri, așa nesăbuită și ignorantă cum este ea, se bazează în principal pe milă și toleranță. Mânia Lui, pe de altă parte, este ținută ascunsă în cea mai mare parte a timpului și în cea mai mare parte a evenimentelor și este necunoscută pentru om. Prin urmare, omului îi este dificil să Îl vadă pe Dumnezeu exprimându-Și mânia și, de asemenea, să I-o înțeleagă. Astfel, omul nu ia în serios mânia lui Dumnezeu. Când omul se confruntă cu lucrarea și etapa finală a lui Dumnezeu de îngăduință și iertare pentru om – adică, atunci când dovada finală de milă și avertismentul Său vin asupra omenirii – dacă oamenii tot folosesc aceleași metode de a I se opune și nu fac niciun efort pentru a se căi, a-și îndrepta purtarea și a accepta mila Sa, atunci Dumnezeu nu le va mai acorda îngăduința și răbdarea Sa. Dimpotrivă, Dumnezeu Își va retrage mila în acest moment. După aceasta, El Își va trimite doar mânia. El Își poate exprima mânia în diferite moduri, la fel cum poate utiliza diverse metode pentru a pedepsi și a distruge oamenii.

Folosirea focului de către Dumnezeu pentru a distruge orașul Sodomei este metoda Sa cea mai rapidă de a anihila cu totul o omenire sau orice alt lucru. Arderea oamenilor din Sodoma a distrus mai mult decât corpurile lor fizice; le-a distrus duhurile, sufletele și corpurile în întregime, garantând faptul că oamenii din oraș vor înceta să existe atât în lumea materială, cât și în lumea care este invizibilă pentru om. Aceasta este una dintre căile prin care Dumnezeu Își dezvăluie și Își exprimă mânia. Această manieră a revelației și exprimării este un aspect al esenței mâniei lui Dumnezeu, precum este în mod natural și o revelație a esenței firii drepte a lui Dumnezeu. Când Dumnezeu Își trimite mânia, El încetează să mai dezvăluie mila sau generozitate iubitoare, nici nu Își mai arată îngăduința sau răbdarea; nu există persoană, lucru sau motiv care să-L poată convinge să continue să fie răbdător, să Își ofere mila din nou, să Își acorde încă o dată îngăduința. În locul acestor lucruri, fără a ezita vreo secundă, Dumnezeu Își trimite mânia și măreția, făcând ceea dorește. Va face aceste lucruri într-o manieră rapidă și exactă, în conformitate cu propriile Sale dorințe. Acesta este modul în care Dumnezeu Își trimite mânia și măreția, pe care omul nu trebuie să le ofenseze și este, de asemenea, o exprimare a unui aspect al firii Sale drepte. Când oamenii sunt martori ai grijii și iubirii lui Dumnezeu față de om, ei nu-I pot detecta mânia, nu-I pot vedea măreția sau simți intoleranța față de ofensare. Aceste lucruri i-au făcut mereu pe oameni să creadă că firea dreaptă a lui Dumnezeu este una doar de milă, îngăduință și iubire. Totuși, când o persoană Îl vede pe Dumnezeu că distruge un oraș sau detestă o omenire, furia Sa în timpul distrugerii omului și măreția Sa le permit oamenilor să zărească cealaltă latură a firii Lui drepte. Aceasta este intoleranța lui Dumnezeu față de ofensare. Firea lui Dumnezeu care nu tolerează nicio ofensare depășește imaginația oricărei ființe create și, printre ființele necreate, niciuna nu este capabilă de a interfera sau a o afecta; cu atât mai puțin poate fi uzurpată sau imitată. Prin urmare, acest aspect al firii lui Dumnezeu este cel pe care omenirea ar trebui să-l cunoască cel mai mult. Doar Dumnezeu Însuși are acest tip de fire și doar Dumnezeu Însuși este înzestrat cu acest tip de fire. Dumnezeu e înzestrat cu acest tip de fire dreaptă deoarece detestă răutatea, întunericul, răzvrătirea și faptele rele ale Satanei – coruperea și devorarea omenirii – deoarece El detestă toate faptele păcătoase în opoziție cu El și datorită esenței Sale sfinte și nepângărite. Din această cauză El nu va suporta ca nicio ființă creată sau necreată să I se opună sau să-L conteste în mod deschis. Chiar și un individ căruia El îi arătase odată milă sau pe care îl alesese trebuie doar să Îi provoace firea și să-I încalce principiile de răbdare și toleranță și El își va dezlănțui și revela firea dreaptă care nu îngăduie nicio ofensare, fără cea mai mică urmă de milă sau ezitare.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 108)

Mânia lui Dumnezeu este o protecție pentru toate forțele dreptății și toate lucrurile pozitive (fragmente selectate)

Intoleranța lui Dumnezeu în privința ofensării este esența Sa unică; mânia lui Dumnezeu este firea Lui unică; măreția lui Dumnezeu este esența Lui unică. Principiul de la baza furiei Lui este demonstrarea identității și statutului Său, pe care doar El le are. Se înțelege de la sine că acest principiu este, de asemenea, un simbol al esenței unicului Dumnezeu Însuși. Firea lui Dumnezeu este propria Sa esență inerentă, care nu este deloc schimbată de trecerea timpului, nici nu este afectată de schimbarea locului geografic. Firea Lui inerentă este esența Lui intrinsecă. Indiferent asupra cui Își îndeplinește lucrarea, esența Lui nu se schimbă, și nici firea Sa dreaptă. Când o persoană Îl înfurie pe Dumnezeu, ceea ce transmite Dumnezeu este firea Sa inerentă; în același timp, principiul de la baza mâniei Sale nu se schimbă, nici identitatea și statutul Lui unic. El nu devine furios din cauza unei schimbări a esenței Sale sau deoarece diferite elemente decurg din firea Sa, ci deoarece opoziția omului față de El Îi ofensează firea. Provocarea flagrantă a lui Dumnezeu de către om este o provocare gravă la adresa propriei identități și a propriului statut al lui Dumnezeu. În viziunea Lui, când omul Îl provoacă, Îl contestă și Îi pune la încercare furia. Când omul I se va opune, când omul Îl va contesta, când Îi va pune la încercare în mod continuu mânia – tocmai în astfel de momente păcatul se dezlănțuie – mânia lui Dumnezeu se va dezvălui și se va prezenta în mod natural. De aceea, exprimarea de către Dumnezeu a mâniei Sale este un simbol al faptului că toate forțele ostile vor înceta să existe și simbolizează faptul că toate forțele ostile vor fi distruse. Aceasta este caracterul unic al firii drepte a lui Dumnezeu și al mâniei Sale. Când demnitatea și sfințenia lui Dumnezeu vor fi provocate, când forțele dreptății vor fi obstrucționate și nevăzute de om, atunci Dumnezeu Își va trimite mânia. Din cauza esenței lui Dumnezeu, toate acele forțe de pe pământ care Îl contestă, I se opun și se luptă cu El sunt rele, corupte și nedrepte; acestea provin de la Satana și îi aparțin. Deoarece Dumnezeu este drept și este al luminii și cu desăvârșire sfânt, toate lucrurile rele, corupte și care aparțin Satanei vor dispărea când mânia lui Dumnezeu va fi dezlănțuită.

Deși revărsarea mâniei Lui este un aspect al exprimării firii Sale drepte, furia Lui nu discriminează în privința țintei sale și nici nu este fără principii. Dimpotrivă, Dumnezeu nu Se înfurie repede, nici nu Își dezvăluie ușor mânia și măreția. Ba mai mult, mânia Lui este destul de controlată și de măsurată; nu este comparabilă deloc cu modul în care omul are obiceiul de a-și ieși din fire sau de a da frâu liber furiei sale. În Biblie, sunt consemnate multe conversații între om și Dumnezeu. Cuvintele unor persoane individuale implicate în conversații erau superficiale, ignorante și infantile, dar Dumnezeu nu i-a doborât și nici nu i-a condamnat. În special, în timpul încercării lui Iov, cum i-a tratat Iahve Dumnezeu pe cei trei prieteni ai lui Iov și pe ceilalți, după ce a auzit cuvintele pe care i le-au spus lui Iov? I-a condamnat? S-a înfuriat pe ei? Nu a făcut nimic asemănător! În schimb, El i-a spus lui Iov să facă implorări în numele lor și să se roage pentru ei, iar Dumnezeu Însuși nu a pus la inimă greșelile lor. Aceste cazuri reprezintă toate principala atitudine cu care Dumnezeu tratează umanitatea, coruptă și ignorantă cum e ea. De aceea, dezlănțuirea mâniei lui Dumnezeu nu este în niciun caz o exprimare a dispoziției Sale, nici nu este pentru El un mod de a-Și da frâu liber sentimentelor. Contrar înțelegerii greșite a omului, mânia lui Dumnezeu nu este o răbufnire totală de furie. Dumnezeu nu Își dezlănțuie mânia deoarece nu Își poate controla propria dispoziție sau deoarece mânia Sa a atins punctul de fierbere și trebuie descărcată. Dimpotrivă, mânia Sa este o expunere și o exprimare autentică a firii Sale drepte și este o revelație simbolică a esenței Lui sfinte. Dumnezeu este mânie și nu îngăduie să fie ofensat – asta nu înseamnă că furia Lui nu face diferența între cauze sau că nu are principii; omenirea coruptă este cea care are drept exclusiv asupra izbucnirilor de furie aleatorie, fără principii, genul de furie care nu face diferența între cauze. Odată ce un om are statut, îi va fi deseori dificil să-și controleze dispoziția și, astfel, se va bucura să găsească ocazii pentru a-și exprima lipsa de satisfacție și a-și descărca emoțiile; el își va pierde firea deseori, aparent fără niciun motiv, pentru a-și dezvălui abilitatea și pentru a le arăta celorlalți că statutul și identitatea sa sunt diferite de cele ale oamenilor obișnuiți. Desigur, oamenii corupți fără niciun statut își pierd, de asemenea, controlul. Furia lor este frecvent cauzată de daune aduse intereselor lor private. Pentru a-și proteja propriul statut și propria demnitate, ei își vor descărca frecvent emoțiile și își vor dezvălui natura arogantă. Omul se va pierde cu firea și își va descărca emoțiile pentru a apăra și sprijini existența păcatului, iar aceste acțiuni sunt modurile prin care omul își exprimă lipsa de satisfacție; sunt pline de impurități, de uneltiri și intrigi, de corupția și răutatea omului și, mai mult decât atât, sunt pline de ambițiile și dorințele sălbatice ale omului. Când dreptatea se ciocnește cu răutatea, omul nu se va pierde cu firea pentru apărarea existenței dreptății sau pentru a o susține; dimpotrivă, când sunt amenințate, persecutate și atacate forțele dreptății, atitudinea omului este una de nepăsare, evitare sau eschivare. Totuși, când se confruntă cu forțele răului, atitudinea omului este una de curtenie, plecăciune și reverență. De aceea, exprimarea furiei omului este un refugiu pentru forțele răului, o exprimare a comportamentului rău, năvalnic și de neoprit al omului lumesc. Când Dumnezeu Își va trimite mânia, însă, toate forțele răului vor fi oprite, toate păcatele care rănesc omul vor fi curmate, toate forțele ostile care obstrucționează lucrarea lui Dumnezeu vor deveni evidente, separate și blestemate și toți complicii Satanei care I se opun lui Dumnezeu vor fi pedepsiți și eliminați. În locul lor, lucrarea lui Dumnezeu va continua nestingherită de niciun obstacol, planul de gestionare al lui Dumnezeu va continua să se dezvolte pas cu pas, conform programului și aleșii lui Dumnezeu vor scăpa de perturbarea și înșelăciunea Satanei, iar cei care Îl urmează pe Dumnezeu se vor bucura de conducerea și de dispozițiile Lui, în împrejurări liniștite și pline de pace. Mânia lui Dumnezeu este o protecție care împiedică toate forțele răului să se înmulțească și să se răspândească și este și o măsură de siguranță care protejează existența și propagarea tuturor lucrurilor care sunt drepte și pozitive și le păzește veșnic de suprimare și distrugere.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 109)

Mânia lui Dumnezeu este o protecție pentru toate forțele dreptății și toate lucrurile pozitive (fragmente selectate)

Puteți vedea esența mâniei lui Dumnezeu în distrugerea Sodomei? Există altceva ce se contopește cu mânia Sa? Este furia Lui pură? Pentru a folosi cuvintele omului, este mânia lui Dumnezeu nealterată? Există vreun șiretlic la baza mâniei Lui? Există vreo conspirație? Există secrete de nerostit? Vă pot spune în mod serios și solemn: nu există nicio parte a mâniei lui Dumnezeu care să vă facă să vă îndoiți. Mânia Lui este una imaculată, nealterată, care nu nutrește alte intenții sau scopuri. Motivul din spatele furiei Lui sunt imaculate, ireproșabile și fără cusur. Sunt o revelație și o expunere naturală a esenței Lui sfinte; este ceva ce nimeni nu are, din toată creația. Este o parte din firea dreaptă, unică a lui Dumnezeu și este și o diferență grăitoare între respectivele esențe ale Creatorului și creația Sa.

Indiferent dacă o persoană devine furioasă în fața altor persoane sau pe la spatele lor, toți oamenii au diferite intenții și scopuri în spatele furiei lor. Poate își construiesc prestigiul sau poate își apără interesele, își mențin imaginea sau păstrează aparențele. Unii își exercită cumpătarea când se înfurie, în timp ce alții sunt mai impulsivi și dau frâu liber furiei ori de câte ori doresc, fără niciun pic de cumpătare. Pe scurt, furia omului derivă din firea lui coruptă. Indiferent care este scopul acesteia, aparține trupului și naturii; nu are nimic de-a face cu dreptatea sau nedreptatea, deoarece nimic din natura și esența omului nu corespunde cu adevărul. De aceea, temperamentul umanității corupte și mânia lui Dumnezeu nu ar trebui menționate în aceeași frază. Fără excepție, comportamentul unui om corupt de Satana începe cu dorința de a proteja corupția și, într-adevăr, se bazează pe corupție; de aceea, furia omului nu poate fi menționată în aceeași frază cu mânia lui Dumnezeu, indiferent de cât de potrivită poate părea în teorie furia unui om. Când Dumnezeu Își trimite furia, forțele rele sunt puse sub control și lucrurile rele sunt distruse, în timp ce lucrurile drepte și pozitive ajung să se bucură de grija lui Dumnezeu și de protecția Sa și li se permite să continue. Dumnezeu Își trimite mânia deoarece lucrurile rele, nedrepte și negative obstrucționează, perturbă sau distrug activitatea normală și dezvoltarea lucrurilor drepte și pozitive. Scopul furiei lui Dumnezeu nu este de a-Și proteja statutul și identitatea, ci de a proteja existența lucrurilor drepte, pozitive, frumoase și bune, de a proteja legile și ordinea supraviețuirii normale a umanității. Aceasta este cauza principală a mâniei Lui. Furia lui Dumnezeu este o revelație foarte naturală, potrivită și adevărată a firii Sale. Nu există motive ascunse la baza furiei Lui și nu există nici înșelăciune sau uneltire, cu atât mai puțin dorințele, viclenia, rea voința, violența, răutatea sau orice altă trăsătură comună a umanității corupte. Înainte ca Dumnezeu să Își trimită furia, El a perceput deja esența fiecărei chestiuni foarte clar și pe deplin și a formulat deja definiții și concluzii clare și precise. Prin urmare, obiectivul Lui în tot ceea ce face este limpede precum cristalul, ca și atitudinea Lui. El nu este confuz, orb, impulsiv sau neglijent și, cu siguranță, nu este fără principii. Acesta este aspectul practic al mâniei lui Dumnezeu și, datorită acestui aspect practic al mâniei Lui, omenirea și-a dobândit existența normală. Fără mânia Lui, omenirea ar decădea în condiții anormale de trai și toate lucrurile drepte, frumoase și bune ar fi distruse și ar înceta să existe. Fără mânia Lui, legile și regulile existenței pentru ființele create ar fi încălcate sau chiar cu totul distruse. De la crearea omului, Dumnezeu Și-a utilizat în mod continuu firea dreaptă pentru a proteja și a susține existența normală a omenirii. Deoarece firea Sa dreaptă conține mânie și măreție, toți oamenii răi, lucrurile și obiectele rele și toate lucrurile care perturbă și dăunează existenței normale a omenirii sunt pedepsite, controlate și distruse ca urmare a mâniei Sale. De-a lungul ultimelor milenii, în lucrarea lui Dumnezeu de gestionare a omenirii, El Și-a folosit în mod continuu firea dreaptă pentru a doborî și a distruge toate tipurile de duhuri rele și necurate care I se opun și care se comportă precum complicii și lacheii Satanei. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului a avansat întotdeauna conform planului Său. Adică, datorită existenței mâniei lui Dumnezeu, cele mai drepte cauze ale oamenilor nu au fost distrusă niciodată.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 110)

Deși Satana pare uman, drept și virtuos, esența Satanei este crudă și rea

Satana își clădește reputația prin înșelarea oamenilor și deseori se prezintă ca avangardă și model de dreptate. Sub falsul pretext de a proteja dreptatea, îi rănește pe oameni, le devorează sufletele și folosește tot felul de mijloace pentru a amorți, înșela și instiga omul. Scopul său este de a-l face pe om să aprobe și să-i accepte comportamentul rău, de a-l face pe om să i se alăture în a se opune autorității și suveranității lui Dumnezeu. Totuși, când o persoană își dă seama de uneltirile, intrigile și trăsăturile lui rele și când cineva nu vrea să continue să fie călcat în picioare și păcălit de el, sau să-i fie în continuare sclav, sau să fie pedepsit și distrus împreună cu el, atunci Satana își schimbă trăsăturile anterior sfinte și își scoate masca falsă pentru a-și dezvălui adevărata față, care este rea, depravată, urâtă și sălbatică. Nu i-ar plăcea nimic mai mult decât să îi extermine pe toți cei care refuză să îl urmeze și care se opun forțelor sale rele. În acest stadiu, Satana nu poate să mai afișeze înfățișarea unui gentleman demn de încredere; în schimb, sunt dezvăluite trăsăturile sale adevărate, urâte, de sub pielea sa de oaie. Odată ce uneltirile Satanei sunt aduse la lumină și trăsăturile sale adevărate, expuse, el se va pierde cu firea și își va expune barbaria. După aceea, dorința lui de a răni și de a devora oameni doar se va intensifica. Asta deoarece este înfuriat când omul se trezește la realitate, iar el dezvoltă un spirit de răzbunare puternic față de oameni din cauza aspirației lor de a tânji după libertate și lumină și de a se elibera din închisoarea lui. Furia lui are intenția de ai apăra și susține răul și este, de asemenea, o revelație adevărată a naturii sale sălbatice.

În fiecare chestiune, comportamentul Satanei îi expune natura rea. Dintre toate faptele rele pe care Satana le-a îndeplinit asupra omului – de la eforturile sale timpurii de a amăgi omul să-l urmeze, până la exploatarea omului de către el, prin care îl atrage în faptele lui rele, până la spiritul său de răzbunare față de om după ce trăsăturile sale adevărate au fost expuse și omul l-a recunoscut și l-a abandonat – niciuna dintre aceste fapte nu dă greș în a expune esența rea a Satanei, nici în a dovedi faptul că Satana nu are legătură cu lucrurile pozitive și că Satana este sursa tuturor lucrurilor rele. Fiecare dintre acțiunile sale protejează răul, menține continuitatea faptelor lui rele, este împotriva lucrurilor drepte și pozitive și strică legile și ordinea existenței normale a omenirii. Acestea fapte ale Satanei sunt ostile față de Dumnezeu și vor fi distruse de mânia lui Dumnezeu. Deși Satana are propria furie, aceasta este doar un mijloc de a da frâu liber naturii sale rele. Motivul pentru care Satana este exasperat și furios este acesta: uneltirile sale cumplite au fost scoase la iveală; nu poate scăpa ușor cu intrigile sale; ambiția sa sălbatică și dorința de a-L înlocui pe Dumnezeu și de a acționa ca Dumnezeu au fost doborâte și blocate; iar scopul său de a controla întreaga omenire a devenit acum un eșec și nu poate fi niciodată realizat. Ceea ce a oprit intrigile Satanei din a se realiza și ceea ce a pus stavilă răspândirii și dezlănțuirii răului Satanei este invocarea repetată a mâniei lui Dumnezeu, iar și iar. Din acest motiv, Satana atât urăște, cât și se teme de mânia lui Dumnezeu. De fiecare dată când se pogoară mânia lui Dumnezeu, nu numai că demască adevărata înfățișare rea a Satanei, ci și scoate la lumină dorințele rele ale Satanei și, odată cu ele, motivele furiei Satanei împotriva omenirii sunt pe deplin divulgate. Izbucnirea furiei Satanei este o revelație adevărată a naturii sale rele și o expunere a uneltirilor sale. Desigur, fiecare dată când Satana este înfuriat prevestește distrugerea tuturor lucrurilor rele și protecția și continuarea lucrurilor pozitive; prevestește adevărul că mânia lui Dumnezeu nu poate fi ofensată!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 111)

Nu trebuie să te bazezi pe experiență și imaginație pentru a cunoaște firea dreaptă a lui Dumnezeu

Când te confrunți cu judecata și mustrarea lui Dumnezeu, vei spune că este denaturat cuvântul Lui? Vei spune că există o poveste în spatele furiei Lui și că este denaturat? Îl vei defăima pe Dumnezeu, spunând că firea Sa nu este în mod necesar cu totul dreaptă? Când tratezi fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să fii sigur că firea dreaptă a lui Dumnezeu este lipsită de orice alte elemente, că este sfântă și perfectă. Aceste acțiuni includ doborârea, pedeapsa și distrugerea omenirii de către Dumnezeu. Fără excepție, fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu este făcută strict în conformitate cu firea Sa inerentă și cu planul Său și nu include cunoașterea, tradiția și filozofia omenirii. – Fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu este o exprimare a firii și esenței Sale, fără a avea legătură cu nimic din ceea ce aparține omenirii corupte. Omenirea are noțiunea că doar iubirea, mila și toleranța lui Dumnezeu față de omenire sunt perfecte, nealterate și sfinte și nimeni nu știe că furia și mânia lui Dumnezeu sunt, de asemenea, nealterate; în plus, nimeni nu a contemplat întrebări cum ar fi de ce Dumnezeu nu tolerează nicio ofensare sau de ce furia Sa este atât de măreață. Dimpotrivă, unii confundă mânia lui Dumnezeu cu un temperament rău, precum cel al omenirii corupte, și înțeleg greșit furia lui Dumnezeu ca fiind întocmai ca furia omenirii corupte. Ei chiar presupun în mod greșit că furia Lui este exact ca revelația naturală a firii corupte a omenirii și că eliberarea mâniei lui Dumnezeu este întocmai ca furia oamenilor corupți când se confruntă cu vreo situație neplăcută și cred că eliberarea mâniei lui Dumnezeu este o exprimare a dispoziției Sale. După această părtășie, sper că niciunul nu va mai avea concepții greșite, închipuiri sau speculații cu privire la firea dreaptă a lui Dumnezeu. Sper că, după auzirea cuvintelor Mele, puteți avea o recunoaștere adevărată în inimile voastre a mâniei firii drepte a lui Dumnezeu, că puteți da la o parte orice înțelegere greșită anterioară privind mânia lui Dumnezeu și că vă puteți schimba convingerile și opiniile greșite privind esența mâniei Lui. În plus, sper că puteți avea o definiție precisă a firii lui Dumnezeu în inimile voastre, că nu veți mai avea îndoieli în privința firii drepte a lui Dumnezeu și că nu veți impune niciun raționament sau închipuire umană asupra firii adevărate a lui Dumnezeu. Firea Lui dreaptă este adevărata Lui esență proprie. Nu este ceva scris sau conturat de om. Firea Lui dreaptă este firea Lui dreaptă și nu are legătură sau conexiune cu nimic din creație. Dumnezeu Însuși este Dumnezeu Însuși. El nu va deveni niciodată o parte a creației și, chiar dacă devine un membru al ființelor create, esența și firea Sa inerentă nu se vor schimba. De aceea, a-L cunoaște pe Dumnezeu nu este precum cunoașterea unui obiect; a-l cunoaște pe Dumnezeu nu înseamnă a analiza un lucru, nici nu este precum înțelegerea unei persoane. Dacă omul își folosește conceptul sau metoda de a cunoaște un obiect sau de a înțelege o persoană pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, atunci nu vei putea niciodată să obții cunoaștere despre Dumnezeu. A-L cunoaște pe Dumnezeu nu se bazează pe experiență sau imaginație și, de aceea, nu trebuie niciodată să-ți impui experiența sau imaginația asupra Lui; indiferent de cât de bogate pot fi experiența și imaginația ta, acestea sunt tot limitate. Mai mult, imaginația ta nu corespunde cu faptele și cu atât mai puțin cu adevărul și este incompatibilă cu adevărata fire și esență ale lui Dumnezeu. Nu vei reuși niciodată dacă te bazezi pe imaginația ta pentru a înțelege esența lui Dumnezeu. Singura cale este aceasta: acceptă tot ceea ce vine de la Dumnezeu, apoi experimentează și înțelege treptat acest lucru. Va exista o zi când Dumnezeu te va lumina să înțelegi și să-L cunoști cu adevărat datorită cooperării tale și datorită foamei și setei tale de adevăr.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 112)

Omenirea câștigă mila și toleranța lui Dumnezeu prin căință sinceră (fragmente selectate)

Avertismentul lui Iahve Dumnezeu ajunge la niniviteni

Să trecem la al doilea pasaj, al treilea capitol din Cartea lui Iona: „Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: «Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!»” Acestea sunt cuvintele pe care Dumnezeu i le-a transmis direct lui Iona pentru a le spune ninivitenilor, așadar, desigur, acestea sunt cuvintele pe care Iahve a dorit să le zică ninivitenilor. Aceste cuvinte le indică oamenilor faptul că Dumnezeu a început să deteste și să urască oamenii orașului deoarece răutatea lor ajunsese înaintea ochilor Săi și, astfel, El dorea să distrugă acest oraș. Totuși, înainte ca Dumnezeu să distrugă orașul, El avea să le facă un anunț ninivitenilor și, în același timp, să le ofere oportunitatea de a se căi pentru răutatea lor și de a începe o nouă viață. Această oportunitate avea să dureze patruzeci de zile, nimic mai mult. Cu alte cuvinte, dacă oamenii din oraș nu se căiau, nu-și recunoșteau păcatele și nu se aruncau înaintea lui Iahve Dumnezeu în decurs de patruzeci de zile, Dumnezeu avea să distrugă orașul așa cum distrusese Sodoma. Asta a fost ceea ce Iahve Dumnezeu a dorit să le spună oamenilor din Ninive. În mod clar, nu a fost o simplă declarație. Nu numai că a transmis mânia lui Iahve Dumnezeu, ci a transmis și atitudinea Sa față de niniviteni, servind în același timp drept un avertisment solemn pentru oamenii care trăiau în oraș. Acest avertisment le-a spus că faptele lor rele le atrăseseră ura lui Iahve Dumnezeu și îi vor aduce curând la un pas de anihilarea lor. De aceea, viața fiecărui locuitor din Ninive era în pericol iminent.

Puternicul contrast dintre reacția celor din Ninive și reacția celor din Sodoma față de avertismentul lui Iahve Dumnezeu

Ce înseamnă a fi dărâmat? În termeni familiari, înseamnă a nu mai exista. Dar în ce mod? Cine putea dărâma un întreg oraș? Omului i-ar fi imposibil să facă un asemenea lucru, desigur. Oamenii din Ninive nu erau proști; de îndată ce au auzit această declarație, ei au înțeles ideea. Știau că declarația venise de la Dumnezeu, știau că Dumnezeu avea să-Și îndeplinească lucrarea și știau că răutatea lor Îl înfuriase pe Iahve Dumnezeu și adusese mânia Sa asupra lor, astfel încât curând aveau să fie distruși împreună cu orașul lor. Cum s-au comportat oamenii din oraș după ce au auzit avertismentul lui Iahve Dumnezeu? Biblia descrie amănunțit modul în care oamenii au reacționat, de la rege până la omul de rând. Următoarele cuvinte au fost consemnate în Scripturi: „Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, și-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac și s-a așezat în cenușă. El a trimis să se vestească în Ninive: Din porunca regelui și a nobililor săi, se cer următoarele: «Nici un om și nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc! Oamenii și vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile! […]»” (Iona 3:5-9).

După ce au auzit declarația lui Iahve Dumnezeu, oamenii din Ninive au afișat o atitudine complet opusă față de cea a oamenilor din Sodoma – în vreme ce oamenii din Sodoma I s-au opus în mod deschis lui Dumnezeu, avansând din rău în mai rău, ninivitenii, după ce au auzit aceste cuvinte, nu au ignorat chestiunea și nici nu s-au împotrivit. În schimb, L-au crezut pe Dumnezeu și au declarat o perioadă de post. Ce înseamnă cuvântul „crezut” aici? Cuvântul însuși sugerează credință și supunere. Dacă utilizăm comportamentul actual al ninivitenilor pentru a explica acest cuvânt, acesta înseamnă că ei au crezut că Dumnezeu putea și avea să facă precum a zis și că erau dispuși să se căiască. Au simțit oamenii din Ninive frică în fața dezastrului iminent? Credința lor a fost cea care le-a băgat frica în inimi. Așadar, ce putem utiliza pentru a dovedi credința și frica ninivitenilor? Este așa cum spune Biblia: „[…] și au proclamat post și s-au îmbrăcat cu pânză de sac, de la cel mai mare până la cel mai mic dintre ei”. Asta înseamnă că ninivitenii au crezut cu adevărat și că din această convingere a venit frica, ceea ce i-a făcut apoi să postească și să se îmbrace cu pânză de sac. Acesta este modul în care au arătat că începeau să se căiască. Într-un contrast total cu oamenii din Sodoma, nu numai că ninivitenii nu I s-au opus lui Dumnezeu, ci și-au arătat clar și căința prin comportamentul și acțiunile lor. Desigur, a fost ceva ce toți oamenii din Ninive au făcut, nu doar oamenii de rând – regele lor nu a făcut excepție.

Căința regelui din Ninive câștigă lauda lui Iahve Dumnezeu

Când regele din Ninive a auzit aceste vești, s-a ridicat de pe tronul său, și-a dat jos haina, s-a îmbrăcat în pânză de sac și a stat în cenușă. Apoi, a proclamat că nimeni din oraș nu va avea voie să guste nimic și că nici oile, boii sau orice alt animal nu vor avea voie să pască sau să bea apă. Atât omul, cât și animalele aveau să se îmbrace cu pânză de sac, iar oamenii aveau să-I adreseze implorări sincere lui Dumnezeu. Regele a declarat, de asemenea, că fiecare dintre ei avea să se îndepărteze de căile sale rele și să abandoneze violența din mâinile sale. Judecând după această serie de acțiuni, regele din Ninive a avut căință sinceră în inima sa. Această serie de acțiuni pe care el le-a întreprins – ridicarea de pe tron, aruncarea hainei sale de rege, purtarea sacului și așezarea în cenușă – le spune oamenilor că regele din Ninive și-a dat deoparte statutul regal și a purtat pânză de sac, împreună cu oamenii de rând. Asta înseamnă că regele din Ninive nu și-a ocupat funcția regală pentru a continua pe calea cea rea sau violența din mâinile sale după auzirea anunțului din partea lui Iahve Dumnezeu; mai degrabă, el a lăsat deoparte autoritatea pe care o deținea și s-a căit înaintea lui Iahve Dumnezeu. În acest moment, regele din Ninive nu se căia în calitate de rege; el venise înaintea lui Dumnezeu să se căiască și să-și mărturisească păcatele drept un supus obișnuit al lui Dumnezeu. Pe lângă acestea, a spus și întregului oraș să se căiască și să-și mărturisească păcatele înaintea lui Iahve Dumnezeu, în același mod în care a făcut-o el; în plus, el avea un plan specific al modului prin care să facă acest lucru, așa cum se arată în Scripturi: „Nici un om și nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc! […] să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile!” Din postura de conducător al orașului, regele din Ninive avea putere și statut suprem și putea face tot ce voia. Când s-a confruntat cu anunțul lui Iahve Dumnezeu, el ar fi putut să ignore chestiunea sau să se căiască și să își mărturisească doar el păcatele; el ar fi putut să ignore complet dacă oamenii din oraș alegeau sau nu să se căiască. Cu toate acestea, regele din Ninive nu a făcut asta deloc. Nu numai că s-a ridicat de pe tron, a purtat pânză de sac și cenușă, s-a căit și și-a mărturisit păcatele înaintea lui Iahve Dumnezeu, ci a și ordonat tuturor oamenilor și animalelor din oraș să facă același lucru. El chiar le-a ordonat oamenilor să „strige cu putere către Dumnezeu”. Prin această serie de acțiuni, regele din Ninive a înfăptuit cu adevărat ceea ce ar trebui să facă un conducător. Seria lui de acțiuni este una care era dificil de înfăptuit pentru orice rege din istoria omenească și, într-adevăr, niciun alt rege nu înfăptuise aceste lucruri. Aceste acțiuni pot fi numite fără precedent în istoria umană și sunt demne de a fi atât comemorate, cât și imitate de omenire. De la apariția omului, fiecare rege își condusese supușii spre a se împotrivi lui Dumnezeu și a I se opune. Nimeni nu își condusese vreodată supușii spre a-L implora pe Dumnezeu cu scopul de a căuta răscumpărare pentru răutatea lor, de a primi iertarea lui Iahve Dumnezeu și de a evita pedeapsa iminentă. Regele din Ninive, totuși, a putut să își conducă supușii spre a se întoarce la Dumnezeu, spre a-și lăsa în urmă căile rele și a abandona violența din mâinile lor. În plus, a putut și să-și lase la o parte tronul și, în schimb, Iahve Dumnezeu S-a întors și S-a căit și Și-a retras mânia, permițându-le oamenilor din oraș să supraviețuiască, și ferindu-i de distrugere. Acțiunile regelui pot fi numite doar un miracol rar în istoria umană; pot fi numite chiar model al unei omeniri corupte ce se mărturisește și se căiește de păcatele sale înaintea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 113)

Iona 3 Și cuvântul lui Iahve a ajuns la Iona a doua oară, spunând: „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare și propovăduiește-i predicarea pe care ți-o dau”. Deci Iona s-a ridicat și s-a dus în Ninive, după cuvântul lui Iahve. Ninive era o cetate deosebit de mare, fiind nevoie de trei zile pentru a o străbate. Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!” Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, și-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac și s-a așezat în cenușă. El a trimis să se vestească în Ninive: „Din porunca regelui și a nobililor săi, se cer următoarele: «Nici un om și nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc! Oamenii și vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile! Cine știe? Poate Dumnezeu se va răzgândi, Îi va părea rău, Își va opri apriga Sa mânie și astfel nu vom pieri!»” Dumnezeu a văzut faptele lor și cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care zisese că li-l va face și nu l-a mai făcut.

Dumnezeu vede căința sinceră din adâncul inimilor ninivitenilor

După auzirea declarației lui Dumnezeu, regele din Ninive și supușii săi au întreprins o serie de acțiuni. Care este natura acestor acțiuni și a comportamentului lor? Cu alte cuvinte, care a fost esența comportamentului lor în întregimea lui? De ce au făcut ceea ce au făcut? În ochii lui Dumnezeu, ei se căiseră în mod sincer, nu numai deoarece Îi adresaseră sincere implorări lui Dumnezeu și își mărturisiseră păcatele înaintea Lui, ci și pentru că își abandonaseră conduita rea. Ei s-au comportat în acest mod deoarece, după auzirea cuvintelor lui Dumnezeu, au fost incredibil de înspăimântați și au crezut că El va face cum a spus. Postind, purtând pânză de sac și stând în cenușă, ei au dorit să-și exprime disponibilitatea de a-și îndrepta căile și de a se abține de la răutate și s-au rugat lui Iahve Dumnezeu să-Și înfrâneze furia, implorându-L să-Și retragă decizia și catastrofa care urma să se abată asupra lor. Dacă examinăm întregul lor comportament, putem vedea că ei înțelegeau deja că faptele lor rele anterioare erau detestabile pentru Iahve Dumnezeu și putem vedea și că înțelegeau motivul pentru care El avea să îi distrugă curând. De aceea, ei au dorit cu toții să aibă o căință deplină, să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Cu alte cuvinte, odată ce au fost informați despre declarația lui Iahve Dumnezeu, absolut fiecare dintre ei a simțit frică în inima sa; și-au sistat comportamentul rău și nu au mai comis acele fapte care erau atât de detestabile pentru Iahve Dumnezeu. În plus, L-au implorat pe Iahve Dumnezeu să le ierte păcatele din trecut și să nu-i trateze conform acțiunilor lor din trecut. Ei erau dispuși să nu mai practice răutatea niciodată și să acționeze conform instrucțiunilor lui Iahve Dumnezeu, numai să fie posibil să nu-L mai înfurie niciodată pe Iahve Dumnezeu. Căința lor era sinceră și profundă. Venea din adâncul inimilor lor și era nesimulată și intransigentă.

Odată ce toți oamenii din Ninive, de la rege la oamenii de rând, au aflat că Iahve Dumnezeu era supărat pe ei, Dumnezeu a putut vedea cât se poate de bine fiecare dintre acțiunile lor ulterioare și comportamentul lor în întregime, precum și fiecare dintre deciziile și alegerile pe care le-au făcut. Inima lui Dumnezeu s-a schimbat conform comportamentului lor. Ce stare de spirit avea Dumnezeu exact în acel moment? Biblia vă poate răspunde la acea întrebare. Următoarele cuvinte au fost consemnate în Scripturi: „Dumnezeu a văzut faptele lor și cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care zisese că li-l va face și nu l-a mai făcut” (Iona 3:10). Deși Dumnezeu S-a răzgândit, nu exista nimic complicat în legătură cu starea Sa de spirit. El doar a trecut de la a-Și exprima furia la a-Și calma furia, și apoi a decis să nu trimită catastrofă asupra orașului Ninive. Motivul pentru care decizia lui Dumnezeu – de a cruța ninivitenii de catastrofă – a fost atât de rapidă este că Dumnezeu a observat inima fiecărei persoane din Ninive. El a văzut ce păstrau ei în adâncul inimilor lor: căința lor sinceră și mărturisirea pentru păcatele lor, convingerea lor sinceră în El, perspectiva lor profundă privind modul în care faptele lor rele Îi înfuriaseră firea și frica rezultată din pedeapsa iminentă a lui Iahve Dumnezeu. În același timp, Iahve Dumnezeu a auzit și rugăciunile lor, care au venit din adâncul inimilor lor, implorându-L să nu mai fie furios pe ei ca să poată evita catastrofa. Când Dumnezeu a observat toate aceste fapte, puțin câte puțin, furia Lui s-a stins. Indiferent de cât de mare fusese furia Lui înainte, inima Lui a fost impresionată când a văzut căința sinceră din adâncul inimilor acestor oameni, și, astfel, El nu a putut îndura să trimită catastrofă asupra lor și a încetat să mai fie furios pe ei. În schimb, El a continuat să-Și arate mila și îngăduința față de ei și a continuat să îi călăuzească și să-i aprovizioneze.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 114)

Iona 3 Și cuvântul lui Iahve a ajuns la Iona a doua oară, spunând: „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare și propovăduiește-i predicarea pe care ți-o dau”. Deci Iona s-a ridicat și s-a dus în Ninive, după cuvântul lui Iahve. Ninive era o cetate deosebit de mare, fiind nevoie de trei zile pentru a o străbate. Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!” Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, și-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac și s-a așezat în cenușă. El a trimis să se vestească în Ninive: „Din porunca regelui și a nobililor săi, se cer următoarele: «Nici un om și nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc! Oamenii și vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile! Cine știe? Poate Dumnezeu se va răzgândi, Îi va părea rău, Își va opri apriga Sa mânie și astfel nu vom pieri!»” Dumnezeu a văzut faptele lor și cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care zisese că li-l va face și nu l-a mai făcut.

Dacă este adevărată credința ta în Dumnezeu, vei primi grija Lui deseori

Schimbarea intențiilor Sale față de oamenii din Ninive nu a presupus ezitare sau nimic care era ambiguu sau vag. Mai degrabă, a fost o transformare de la mânie pură, la îngăduință pură. Aceasta este o adevărată revelație a esenței Lui. Dumnezeu nu este niciodată șovăitor sau indecis în acțiunile Sale; principiile și scopurile de la baza acțiunilor Sale sunt toate clare și transparente, pure și perfecte, fără absolut niciun șiretlic sau uneltire implicată. Cu alte cuvinte, esența lui Dumnezeu nu conține întuneric sau rău. Dumnezeu S-a înfuriat pe niniviteni deoarece faptele lor rele ajunseseră înaintea privirii Sale; în acel moment, furia Sa era derivată din esența Sa. Totuși, când furia lui Dumnezeu s-a risipit și El Și-a acordat îngăduința oamenilor din Ninive încă o dată, tot ceea ce a dezvăluit El reprezenta tot propria Lui esență. Această schimbare era datorată în întregime unei schimbări în atitudinea omului față de Dumnezeu. Pe tot parcursul acestei perioade, firea Sa de neofensat nu s-a schimbat, esența îngăduitoare a lui Dumnezeu și esența Sa iubitoare și miloasă nu s-au schimbat. Când oamenii vor face fapte rele și Îl vor ofensa pe Dumnezeu, El Își va trimite furia asupra lor. Când oamenii se vor căi cu adevărat, inima lui Dumnezeu se va schimba și furia Sa va înceta. Când oamenii vor continua să I se opună cu încăpățânare lui Dumnezeu, furia Lui va fi necontenită și mânia Lui va continua să se reverse asupra lor, puțin câte puțin, până ce vor fi distruși. Aceasta este esența firii lui Dumnezeu. Indiferent dacă Dumnezeu exprimă mânie, sau milă, sau generozitate iubitoare, comportamentul omului, conduita și atitudinea lui față de Dumnezeu în adâncul inimii sale dictează ceea ce este exprimat prin revelația firii lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu supune în mod continuu un om furiei Sale, inima acestuia se opune fără îndoială lui Dumnezeu. Deoarece el nu s-a căit niciodată, nu și-a plecat capul înaintea lui Dumnezeu și nici nu a avut credință adevărată în Dumnezeu, el nu a obținut niciodată mila și îngăduința lui Dumnezeu. Dacă un om primește deseori grija, mila și îngăduința lui Dumnezeu, atunci fără îndoială acesta are în inima lui credință adevărată în Dumnezeu și inima sa nu I se opune lui Dumnezeu. Acest om se căiește deseori înaintea lui Dumnezeu; de aceea, chiar dacă disciplina lui Dumnezeu deseori coboară asupra acestui om, mânia Sa nu o va face.

Această scurtă relatare le permite oamenilor să vadă inima lui Dumnezeu, să vadă caracterul real al esenței Sale, să vadă că furia lui Dumnezeu și schimbările din inima Lui nu sunt fără motiv. În ciuda contrastului puternic pe care Dumnezeu l-a demonstrat când a fost mânios și când Și-a schimbat inima, ceea ce îi face pe oameni să creadă că există o mare deconectare sau un contrast puternic între aceste două aspecte ale esenței lui Dumnezeu – furia Lui și îngăduința Sa – atitudinea Lui față de căința ninivitenilor le permite oamenilor, încă o dată, să vadă o altă latură a firii adevărate a lui Dumnezeu. Răzgândirea lui Dumnezeu permite cu adevărat omenirii să vadă încă o dată adevărul milei și generozității iubitoare ale lui Dumnezeu și să vadă adevărata revelație a esenței lui Dumnezeu. Omenirea trebuie să recunoască faptul că mila și generozitatea iubitoare ale lui Dumnezeu nu sunt mituri, nici născociri. Asta pentru că sentimentul lui Dumnezeu din acel moment era adevărat și răzgândirea lui Dumnezeu era reală – Dumnezeu chiar Și-a revărsat încă o dată mila și îngăduința asupra omenirii.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 115)

Iona 3 Și cuvântul lui Iahve a ajuns la Iona a doua oară, spunând: „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare și propovăduiește-i predicarea pe care ți-o dau”. Deci Iona s-a ridicat și s-a dus în Ninive, după cuvântul lui Iahve. Ninive era o cetate deosebit de mare, fiind nevoie de trei zile pentru a o străbate. Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!” Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic. Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, și-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac și s-a așezat în cenușă. El a trimis să se vestească în Ninive: „Din porunca regelui și a nobililor săi, se cer următoarele: «Nici un om și nici un animal, nici din cireadă, nici din turmă, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc! Oamenii și vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile! Cine știe? Poate Dumnezeu se va răzgândi, Îi va părea rău, Își va opri apriga Sa mânie și astfel nu vom pieri!»” Dumnezeu a văzut faptele lor și cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care zisese că li-l va face și nu l-a mai făcut.

Căința adevărată din inimile ninivitenilor câștigă mila lui Dumnezeu și le schimbă propriile finaluri

Exista vreo contradicție între schimbarea inimii lui Dumnezeu și mânia Lui? Desigur că nu! Asta pentru că toleranța lui Dumnezeu din momentul respectiv a avut un motiv. Ce motiv ar putea fi acesta? Este cel oferit în Biblie: „Fiecare persoană s-a îndepărtat de calea sa rea” și „a abandonat violența din mâinile sale”.

Această „cale rea” nu se referă la câteva fapte rele, ci la sursa răului din care izvorăște comportamentul oamenilor. „A se îndepărta de la calea sa rea” înseamnă că respectivii nu vor mai comite aceste fapte niciodată. Cu alte cuvinte, nu se vor mai comporta niciodată în acest mod malefic; metoda, sursa, scopul, intenția și principiul acțiunilor lor s-au schimbat toate; ei nu vor mai folosi niciodată acele metode și principii pentru a aduce plăcere și fericire în inimile lor. „Abandonarea” din „abandonarea violenței din mâinile proprii” înseamnă a da deoparte sau a renunța, a rupe legătura cu trecutul și a nu mai face cale întoarsă niciodată. Când oamenii din Ninive au abandonat violența din mâinile lor, aceasta a dovedit și a reprezentat adevărata lor căință. Dumnezeu observă aparențele exterioare ale oamenilor, precum și inimile lor. Când Dumnezeu a observat adevărata căință din inimile ninivitenilor fără îndoială și a observat și că-și părăsiseră căile rele și abandonaseră violența din mâinile lor, El S-a răzgândit. Asta înseamnă că purtarea și comportamentul acestor oameni și diversele moduri de a face lucruri, precum și mărturisirea și căința lor adevărată pentru păcatele din inimile lor, L-au făcut pe Dumnezeu să Se răzgândească în inima Sa, să Își schimbe intențiile să Își retragă deciziile și să nu îi pedepsească sau distrugă. Prin urmare, oamenii din Ninive au dobândit un final diferit pentru ei înșiși. Ei și-au răscumpărat viețile și în același timp au câștigat mila și toleranța lui Dumnezeu, moment în care Dumnezeu Și-a retras, de asemenea, mânia.

Mila și toleranța lui Dumnezeu nu sunt rare – adevărata căință a omului este rară

Indiferent de cât de furios fusese Dumnezeu pe niniviteni, de îndată ce au declarat post și și-au pus pânză de sac și cenușă, inima Lui a început să se înmoaie treptat și El a început să Se răzgândească. Când le-a proclamat că le va distruge orașul – momentul anterior mărturisirii și căinței pentru păcatele lor – Dumnezeu încă era furios pe ei. Odată ce împliniseră o serie de fapte de căință, furia lui Dumnezeu față de oamenii din Ninive s-a transformat treptat în milă și toleranță pentru ei. Nu există nimic contradictoriu cu privire la revelarea simultană a celor două aspecte ale firii lui Dumnezeu în același eveniment. Deci, cum ar trebui înțeleasă și cunoscută această lipsă de contrazicere? Dumnezeu a exprimat și a dezvăluit pe rând ambele dintre aceste două esențe aflate la poli opuși când oamenii din Ninive s-au căit, permițând oamenilor să vadă realitatea și caracterul de neofensat al esenței lui Dumnezeu. Dumnezeu Și-a folosit atitudinea pentru a le spune oamenilor următoarele: nu e că Dumnezeu nu tolerează oamenii sau că nu vrea să-Și arate mila față de ei; mai degrabă, e faptul că ei rareori se căiesc cu adevărat față de Dumnezeu și se întâmplă rar ca oamenii să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu este furios pe om, El speră că omul va putea să se căiască cu adevărat și El chiar speră să vadă adevărata căință a omului, caz în care apoi va continua cu generozitate să-i acorde omului mila și toleranța Sa. Asta înseamnă că purtarea rea a omului atrage mânia lui Dumnezeu, în timp ce mila și toleranța lui Dumnezeu sunt acordate celor care Îl ascultă și se căiesc cu adevărat înaintea Lui, celor care pot să se îndepărteze de căile lor rele și să abandoneze violența din mâinile lor. Atitudinea lui Dumnezeu a fost foarte clar revelată în modul în care i-a tratat pe niniviteni: mila și toleranța lui Dumnezeu nu sunt deloc greu de obținut, iar ceea ce El cere este căința adevărată a omului. Atât timp cât oamenii se îndepărtează de la căile lor rele și abandonează violența din mâinile lor, Dumnezeu Își va schimba inima și atitudinea față de ei.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 116)

Firea dreaptă a Creatorului este reală și vie

Când Dumnezeu S-a răzgândit în inima Sa privitor la oamenii din Ninive, erau mila și toleranța Sa o impresie falsă? Desigur că nu! Atunci, ce a fost arătat prin tranziția între aceste două aspecte ale firii lui Dumnezeu pe parcursul tratării acestei anumite situații de către Dumnezeu? Firea lui Dumnezeu este un întreg complet – nu este deloc divizată. Indiferent dacă El exprimă furie sau milă și toleranță față de oameni, acestea sunt toate exprimări ale firii Sale drepte. Firea lui Dumnezeu este vitală și evidentă cu vivacitate, iar El Își schimbă gândurile și atitudinile conform modului în care se desfășoară lucrurile. Transformarea atitudinii Sale față de niniviteni spune omenirii că El are propriile gânduri și idei; nu este un robot sau o figurină de lut, ci Dumnezeu Însuși cel viu. El putea fi furios pe oamenii din Ninive, la fel cum putea să le ierte trecutul datorită atitudinilor lor. El putea decide să trimită nenorociri asupra ninivitenilor și putea și să-Și schimbe decizia datorită căinței lor. Oamenilor le place să aplice reguli în mod rigid și să folosească astfel de reguli pentru a-L delimita și a-L defini pe Dumnezeu, la fel cum le place să folosească formule pentru a încerca să cunoască firea lui Dumnezeu. Așadar, în ceea ce privește domeniul gândirii omenești, Dumnezeu nu gândește, nici nu are idei esențiale. Dar, în realitate, gândurile lui Dumnezeu sunt într-o stare de continuă transformare conform schimbărilor lucrurilor și mediilor. În timp ce aceste gânduri se transformă, diferite aspecte ale esenței lui Dumnezeu sunt dezvăluite. În timpul acestui proces de transformare, în momentul precis în care Dumnezeu Se răzgândește în inima Sa, ceea ce El dezvăluie omenirii este existența reală a vieții Sale și faptul că firea Sa dreaptă este plină de vitalitate dinamică. În același timp, Dumnezeu Își folosește propriile revelații adevărate pentru a dovedi omenirii adevărul existenței mâniei Sale, milei Sale, generozității Sale iubitoare și toleranței Sale. Esența Sa va fi dezvăluită în orice moment și în orice loc, conform cu felul în care se desfășoară lucrurile. El are mânia unui leu și mila și toleranța unei mame. Firea Sa dreaptă nu permite îndoială, încălcare, schimbare sau distorsionare din partea niciunei persoane. Printre toate chestiunile și toate lucrurile, firea dreaptă a lui Dumnezeu – adică, mânia și mila lui Dumnezeu – poate fi dezvăluită în orice moment și în orice loc. El oferă o exprimare vitală acestor aspecte în fiecare ungher al întregii creații și le implementează cu vitalitate în fiecare moment care trece. Firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este limitată de timp sau spațiu; cu alte cuvinte, firea dreaptă a lui Dumnezeu nu este exprimată sau dezvăluită în mod mecanic conform constrângerilor timpului sau spațiului, ci mai degrabă, cu perfectă ușurință și în toate momentele și locurile. Când Îl vezi pe Dumnezeu că Se răzgândește în inima Sa și încetează să-Și exprime mânia și Se abține de la a distruge orașul Ninive, poți spune că Dumnezeu este doar milos și iubitor? Poți spune că mânia lui Dumnezeu constă din cuvinte goale? Când Dumnezeu se dezlănțuie cu mânie feroce și Își retrage mila, poți spune că nu simte iubire adevărată față de omenire? Această mânie feroce este exprimată de Dumnezeu ca răspuns la faptele rele ale oamenilor; mânia Sa nu are defecte. Inima lui Dumnezeu este mișcată ca răspuns la căința oamenilor și această căință este cea care aduce această schimbare din inima Sa. Când Se simte mișcat, când are o schimbare în inima Sa, și când Își arată mila și toleranța față de om, toate acestea sunt pe deplin fără cusur; sunt curate, pure, nepătate și nealterate. Toleranța lui Dumnezeu este exact asta: toleranță, tocmai așa cum mila Sa nu e nimic altceva decât milă. Firea Sa dezvăluie mânie sau milă și toleranță în conformitate cu căința omului și cu variațiile din conduita omului. Indiferent ce exprimă și dezvăluie El, totul este pur și direct; esența este diferită de orice altceva din creație. Când Dumnezeu exprimă principiile de la baza acțiunilor Sale, ele sunt libere de orice imperfecțiuni sau neajunsuri, și la fel sunt și gândurile Lui, ideile Lui și fiecare decizie în parte pe care o ia și fiecare acțiune în parte pe care o face. Întrucât Dumnezeu a decis astfel și întrucât a acționat astfel, tot astfel El Își duce la bun sfârșit acțiunile. Rezultatele demersurilor Sale sunt corecte și fără erori tocmai deoarece sursa lor este fără de cusur și nepătată. Mânia lui Dumnezeu este fără de cusur. În mod asemănător, mila și toleranța lui Dumnezeu – pe care nu le are nimeni din întreaga creație – sunt sfinte și fără cusur și pot face față unei atente deliberări și experimentări.

Prin înțelegerea voastră în privința poveștii lui Ninive, vedeți acum cealaltă latură a esenței firii drepte a lui Dumnezeu? Vedeți cealaltă latură a firii drepte unice a lui Dumnezeu? Are cineva din omenire acest fel de fire? Are cineva acest fel de mânie, mânia lui Dumnezeu? Are cineva milă și toleranță precum cele pe care le are Dumnezeu? Cine din creație poate invoca o mânie atât de măreață și decide să distrugă sau să trimită dezastrul asupra omenirii? Și cine este calificat să acorde milă omului, să tolereze și să ierte și, prin aceasta, să-și schimbe decizia precedentă de a distruge omul? Creatorul Își exprimă firea dreaptă prin propriile Lui metode și principii unice și nu Se supune controlului sau limitelor impuse de oameni, evenimente sau lucruri. Cu firea Sa unică, nimeni nu Îi poate schimba gândurile și ideile, nici nu Îl poate convinge și schimba vreuna dintre deciziile Sale. Ansamblul comportamentelor și gândurilor care există în toată creația există sub judecata firii Sale drepte. Nimeni nu poate controla dacă El exercită mânie sau milă; doar esența Creatorului – sau, cu alte cuvinte, firea dreaptă a Creatorului – poate decide acest lucru. Astfel este natura unică a firii drepte a Creatorului!

Prin analiza și înțelegerea transformării atitudinii lui Dumnezeu față de oamenii din Ninive, puteți folosi cuvântul „unic” pentru a descrie mila aflată în firea dreaptă a lui Dumnezeu? Anterior, am spus că mânia lui Dumnezeu este un aspect al esenței firii Sale drepte unice. Acum, voi defini două aspecte – mânia lui Dumnezeu și mila lui Dumnezeu – ca firea Lui dreaptă. Firea dreaptă a lui Dumnezeu este sfântă; nu tolerează să fie ofensată sau pusă în discuție; este ceva ce nu posedă niciuna dintre ființele create sau necreate. Este atât exclusivă, cât și unică lui Dumnezeu. Asta înseamnă că mânia lui Dumnezeu este sfântă și de neofensat. În același fel, celălalt aspect al firii drepte a lui Dumnezeu – mila lui Dumnezeu – este sfânt și nu poate fi ofensat. Niciuna dintre ființele create sau necreate nu Îl poate înlocui sau reprezenta pe Dumnezeu în acțiunile Sale, nici nu ar fi putut cineva să-L înlocuiască sau să-L reprezinte în distrugerea Sodomei sau mântuirea orașului Ninive. Aceasta este exprimarea adevărată a firii drepte, unice a lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 117)

Sentimentele sincere ale Creatorului față de omenire

Oamenii spun deseori că nu este un lucru ușor să-L cunoști pe Dumnezeu. Eu, însă, spun că a-L cunoaște pe Dumnezeu nu este deloc o chestiune dificilă, căci Dumnezeu Își arată frecvent faptele pentru ca omul să le vadă. Dumnezeu nu a întrerupt niciodată dialogul Său cu omenirea și nu S-a deghizat niciodată față de om, nici nu S-a ascuns. Gândurile, ideile, cuvintele și faptele Sale sunt toate dezvăluite omenirii. Așadar, atât timp cât omul dorește să-L cunoască pe Dumnezeu, el poate ajunge să-L înțeleagă și să-L cunoască prin tot felul de mijloace și metode. Motivul pentru care omul crede orbește că Dumnezeu l-a evitat în mod intenționat, că Dumnezeu S-a ascuns intenționat de omenire, că nu are de gând să-i permită omului să-L înțeleagă și să-L cunoască, este că el nu știe cine este Dumnezeu, nici nu dorește să-L înțeleagă. Chiar mai mult, el nu se preocupă de gândurile, cuvintele sau faptele Creatorului… Sincer vorbind, dacă o persoană își folosește timpul liber doar ca să înțeleagă și să se concentreze pe cuvintele sau faptele Creatorului și dacă acordă măcar un pic de atenție gândurilor Creatorului și vocii din inima Sa, nu îi va fi dificil să realizeze că gândurile, cuvintele și faptele Creatorului sunt vizibile și transparente. La fel, nu va fi nevoie de mult efort pentru a realiza că El este printre oameni tot timpul, că poartă mereu conversații cu oamenii și cu întreaga creație și împlinește fapte noi în fiecare zi. Esența și firea Lui sunt exprimate în dialogul Său cu omul; gândurile și ideile Sale sunt dezvăluite complet în faptele Sale; El însoțește și observă omenirea întotdeauna. El vorbește încet omenirii și întregii creații cu silențioasele Sale cuvinte: „Eu sunt în ceruri și sunt în mijlocul creației Mele. Stau de veghe; aștept; sunt alături de tine…” Mâinile Sale sunt calde și puternice; pașii Săi sunt ușori; vocea Sa este lină și plină de farmec; silueta Sa trece și se întoarce, îmbrățișând întreaga omenire; înfățișarea Sa este frumoasă și blândă. El nu a plecat niciodată, nu a dispărut niciodată. Zi și noapte, El este tovarășul constant al omenirii, ce nu pleacă nicicând de lângă ea. Grija Sa devotată și afecțiunea Sa specială pentru omenire, precum și preocuparea și iubirea Lui adevărate pentru om au fost arătate încetul cu încetul când a salvat orașul Ninive. În special, dialogul dintre Iahve Dumnezeu și Iona a dezvăluit pe deplin blândețea Creatorului față de omenirea pe care El Însuși a creat-o. Prin acele cuvinte, poți obține o înțelegere mai profundă a sentimentelor sincere ale lui Dumnezeu pentru omenire…

Următorul pasaj a fost consemnat în Cartea lui Iona 4:10-11: „Atunci Iahve a spus: «Ai avut milă de tărtăcuța pentru care nu ai lucrat și nici n-ai făcut-o să crească; cea care a ieșit într-o noapte și a pierit într-o noapte; și nu ar trebui să-Mi fie milă de Ninive, acel oraș mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de persoane care nu pot să-și deosebească mâna dreaptă de cea stângă; și, de asemenea, multe bovine?»” Acestea sunt chiar cuvintele lui Iahve Dumnezeu, consemnate după o conversație între Dumnezeu și Iona. Cu toate că acest dialog este scurt, debordează de grija Creatorului pentru om și de reticența Lui de a renunța la omenire. Aceste cuvinte exprimă atitudinea și sentimentele adevărate pe care Dumnezeu le are în inima Sa pentru creația Sa. Prin aceste cuvinte, care sunt clare și precise cum rareori a auzit omul, Dumnezeu Își declară adevăratele intenții pentru omenire. Acest dialog reprezintă o atitudine pe care Dumnezeu a avut-o față de oamenii din Ninive – dar ce fel de atitudine e aceasta? Este atitudinea pe care El a avut-o față de oamenii din Ninive înainte și după căința lor și e atitudinea cu care El tratează omenirea. În aceste cuvinte se află gândurile Sale și firea Sa.

Ce gânduri ale lui Dumnezeu sunt dezvăluite în aceste cuvinte? Dacă sunteți atenți la detalii pe măsură ce citiți, nu va fi greu să observați că El folosește cuvintele „a-I fi milă”; folosirea acestor cuvinte arată adevărata atitudine a lui Dumnezeu față de omenire.

La nivelul înțelesului literal, oamenii pot interpreta cuvintele „a-i fi milă” în diferite moduri: mai întâi, înseamnă „a iubi și a proteja, a simți tandrețe față de ceva”; în al doilea rând, înseamnă „a iubi sincer”; și, în sfârșit, înseamnă „a nu fi dispus să rănești acel lucru și a nu putea suporta să faci asta”. Pe scurt, acest cuvânt implică afecțiune și iubire tandră, precum și refuzul de a renunța la cineva sau la ceva; implică mila și toleranța lui Dumnezeu față de om. Dumnezeu a folosit acest cuvânt, care e un cuvânt rostit în mod obișnuit de oameni, dar care este și capabil să dezvăluie glasul din inima lui Dumnezeu și atitudinea Sa față de omenire.

Cu toate că orașul Ninive era plin de oameni la fel de corupți, de răi și de violenți precum cei din Sodoma, căința lor L-a făcut pe Dumnezeu să Se răzgândească și să decidă să nu-i distrugă. Deoarece felul în care au tratat cuvintele și instrucțiunile lui Dumnezeu a demonstrat o atitudine aflată în contrast evident cu cea a locuitorilor din Sodoma și datorită supunerii sincere în fața lui Dumnezeu și a căinței sincere pentru păcatele lor, precum și datorită comportamentului lor adevărat și sincer în toate privințele, Dumnezeu Și-a exprimat încă o dată mila sinceră și a revărsat-o asupra lor. Ceea ce Dumnezeu dăruiește omenirii și mila Sa pentru omenire sunt imposibil de reprodus de către cineva și e imposibil ca vreo persoană să aibă mila sau toleranța lui Dumnezeu ori sentimentele Lui sincere față de omenire. Există vreo persoană, pe care tu o consideri un bărbat sau o femeie grozav(ă) sau chiar un super-om care, dintr-un punct înalt, vorbind ca un bărbat sau o femeie grozav(ă) sau din punctul cel mai înalt, să facă acest fel de afirmație față de omenire sau de creație? Ce om poate cunoaște starea vieții umane ca pe palma propriei mâini? Cine poate purta povara și responsabilitatea pentru existența umanității? Cine este calificat să proclame distrugerea unui oraș? Și cine este calificat să ierte un oraș? Cine poate spune că îi este milă față de propria creație? Doar Creatorul! Doar Creatorul are blândețe față de această omenire. Doar Creatorul îi arată acestei omeniri milă și afecțiune. Doar Creatorul are o afecțiune adevărată, de neclintit pentru această omenire. La fel, doar Creatorul poate să acorde milă acestei omeniri și doar Lui poate să Îi fie milă de întreaga creație. Inima Sa tresaltă și suspină la fiecare acțiune a omului: El este supărat, neliniștit și mâhnit din cauza răului și corupției omului; este încântat, bucuros, iertător și euforic pentru căința și credința omului; fiecare dintre gândurile și ideile Sale există pentru și se învârt în jurul omenirii; ceea ce este El și ceea ce are este exprimat în întregime de dragul omenirii; ansamblul emoțiilor Sale se întrepătrunde cu existența omenirii. De dragul omenirii, El călătorește și Se agită; El oferă în liniște fiecare strop din viața Sa; dedică fiecare minut și secundă din viața Sa… El nu a știut niciodată cum să-Și prețuiască propria viață, totuși întotdeauna I-a fost milă de omenirea pe care El Însuși a creat-o… El dă tot ce are pentru această omenire… El Își acordă mila și toleranța în mod necondiționat și fără a aștepta o recompensă. El face acest lucru doar pentru ca omenirea să continue să supraviețuiască sub ochii Lui, primind provizia Lui de viață. El face acest lucru doar pentru ca într-o zi omenirea să se poată supune înaintea Lui și să recunoască faptul că El e Cel care hrănește existența omului și alimentează viața întregii creații.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 118)

Iona 4 Iona s-a supărat însă foarte tare din pricina aceasta și s-a aprins de mânie. Și s-a rugat lui Iahve și a spus: „O, Te rog, Iahve, nu asta este ceea ce spuneam eu, atunci când eram încă în țara mea? De aceea, am fugit înainte la Tars, căci știam că ești un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și Te căiești de rău. De aceea, acum, o, Iahve, ia-mi viața; căci este mai bine pentru mine să mor decât să trăiesc”. Apoi Iahve a zis: „Faci bine să te superi?” Atunci Iona a ieșit din cetate și s-a așezat la răsărit de aceasta. Acolo și-a făcut un adăpost și a șezut la umbra lui, așteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. Și Iahve Dumnezeu a pregătit o tărtăcuță și a făcut să crească peste Iona, ca să-i țină umbră deasupra capului, ca să-l izbăvească din durerea lui. Iona s-a bucurat nespus de tărtăcuță. Însă, în zorii zilei următoare, Dumnezeu a trimis un vierme care a vătămat ricinul și acesta s-a uscat. Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt uscat dinspre răsărit. Soarele l-a bătut pe Iona în creștet, sleindu-l de puteri. El și-a dorit să moară și a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!” Dumnezeu l-a întrebat pe Iona: Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului? El a răspuns: Da, fac bine că mă mânii, chiar până la moarte! Atunci Iahve a spus: „Ai avut milă de tărtăcuța pentru care nu ai lucrat și nici n-ai făcut-o să crească; cea care a ieșit într-o noapte și a pierit într-o noapte; și nu ar trebui să-Mi fie milă de Ninive, acel oraș mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de persoane care nu pot să-și deosebească mâna dreaptă de cea stângă; și, de asemenea, multe bovine?”

Creatorul Își exprimă adevăratele sentimente pentru umanitate

Această conversație dintre Iahve Dumnezeu și Iona este, fără îndoială, o exprimare a adevăratelor sentimente ale Creatorului pentru umanitate. Pe de-o parte, îi informează pe oameni despre înțelegerea Creatorului cu privire la întreaga creație de sub suveranitatea Sa; precum a spus Iahve Dumnezeu: „Și nu ar trebui să-Mi fie milă de Ninive, acel oraș mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de persoane care nu pot să-și deosebească mâna dreaptă de cea stângă; și, de asemenea, multe bovine?” Cu alte cuvinte, înțelegerea lui Dumnezeu în privința orașului Ninive era departe de a fi superficială. El nu doar că știa numărul de lucruri vii din oraș (inclusiv oameni și animale), ci știa și cât de mulți nu puteau face deosebire între mâna dreaptă și cea stângă – adică, știa cât de mulți copii și tineri erau prezenți. Aceasta e dovada concretă a înțelegerii vaste a lui Dumnezeu în privința omenirii. Pe de altă parte, această conversație îi informează pe oameni în privința atitudinii Creatorului față de omenire, adică a importanței omenirii în inima Creatorului. Este întocmai precum a spus Iahve Dumnezeu: „Ai avut milă de tărtăcuța pentru care nu ai lucrat și nici n-ai făcut-o să crească; cea care a ieșit într-o noapte și a pierit într-o noapte; și nu ar trebui să-Mi fie milă de Ninive, acel oraș mare […]?” Acestea sunt cuvintele de reproș ale lui Iahve Dumnezeu către Iona, dar toate sunt adevărate.

Deși lui Iona îi fusese încredințată proclamarea cuvintelor lui Iahve Dumnezeu către oamenii din Ninive, el nu a înțeles intențiile lui Iahve Dumnezeu, nici nu I-a înțeles grijile și așteptările cu privire la oamenii din oraș. Prin acest reproș, Dumnezeu dorea să îi spună că umanitatea era produsul propriilor Lui mâini și că depusese un efort asiduu pentru fiecare persoană în parte, că fiecare persoană ducea pe umeri așteptările lui Dumnezeu și fiecare se bucura de provizia vieții lui Dumnezeu; pentru fiecare persoană în parte, Dumnezeu plătise prețul unui efort considerabil. Acest reproș i-a mai spus lui Iona că lui Dumnezeu Îi era milă de umanitate, care era lucrarea mâinilor Sale, la fel de mult câtlui Iona însuși îi era milă de tărtăcuță. Dumnezeu, în niciun caz, nu avea să abandoneze omenirea cu ușurință sau în ultimul moment posibil, mai ales că erau atât de mulți copii și animale nevinovate în oraș. Când era vorba de aceste produse tinere și neștiutoare ale creației lui Dumnezeu, care nu puteau nici să-și deosebească mâna dreaptă de cea stângă, era cu atât mai de neconceput ca Dumnezeu să le sfârșească viețile și să le hotărască finalurile într-o manieră așa grăbită. Dumnezeu a sperat să îi vadă cum cresc; El a sperat că nu vor călca pe urmele părinților, că nu va fi nevoie ca ei să audă din nou avertizarea lui Iahve Dumnezeu și că vor fi martori pentru trecutul Ninivelui. Cu atât mai mult, Dumnezeu spera să vadă Ninivele după ce se căise, să vadă viitorul Ninivelui după căința sa și, mai important, să vadă Ninivele trăind din nou sub mila lui Dumnezeu. De aceea, în ochii lui Dumnezeu, acele obiecte ale creației care nu puteau deosebi între mâinile lor drepte și cele stângi erau viitorul Ninivelui. Ei aveau să-și asume trecutul demn de dispreț al Ninivelui, la fel cum aveau să-și asume datoria importantă de a fi martori pentru trecutul și viitorul Ninivelui sub călăuzirea lui Iahve Dumnezeu. Prin această declarație a adevăratelor Lui sentimente, Iahve Dumnezeu a prezentat mila Creatorului pentru întreaga omenire. A arătat omenirii că „mila Creatorului” nu este o vorbă goală, nici o promisiune în vânt; are principii, metode și obiective concrete. Dumnezeu este adevărat și real și nu utilizează falsități sau deghizări și, în aceeași manieră, mila Sa e acordată la nesfârșit omenirii în fiecare perioadă și epocă. Totuși, până în ziua de astăzi, dialogul Creatorului cu Iona este unica afirmare verbală a motivului pentru care El arată milă omenirii, a modului în care arată milă omenirii, cât de tolerant este față de omenire și adevăratele Lui sentimente pentru omenire. Cuvintele succinte ale lui Iahve Dumnezeu din această conversație exprimă gândurile Sale pentru omenire ca un tot unitar; ele sunt o exprimare adevărată a atitudinii inimii Sale față de omenire, precum și dovada concretă a faptului că revarsă milă abundentă asupra omenirii. Mila Sa nu e oferită numai generațiilor mai în vârstă, ci și membrilor mai tineri ai omenirii, așa cum a fost întotdeauna, de la o generație la următoarea. Deși mânia lui Dumnezeu se abate frecvent asupra anumitor colțuri și anumitor epoci ale omenirii, mila lui Dumnezeu nu a încetat niciodată. Cu mila Sa, El călăuzește și conduce o generație a creației Sale după alta, alimentează și hrănește o generație a creației după alta, deoarece sentimentele Lui adevărate față de omenire nu se vor schimba niciodată. Așa cum a spus Iahve Dumnezeu: „Și nu ar trebui să-Mi fie milă […]?” Lui I-a fost întotdeauna milă de propria creație. Aceasta este mila din firea dreaptă a Creatorului și este, de asemenea, completa unicitate a Creatorului!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 119)

Cinci tipuri de oameni

Îi voi clasifica în câteva categorii pe cei care Îl urmează pe Dumnezeu, conform înțelegerii lor în privința lui Dumnezeu și înțelegerii și experienței lor privind firea Sa dreaptă, astfel încât să știți în care etapă sunteți momentan, precum și statura voastră actuală. În privința cunoașterii lui Dumnezeu și înțelegerii firii Lui drepte de către oameni, diferitele etape și staturi pe care oamenii le ocupă pot fi împărțite, în general, în cinci tipuri. Acest subiect este predicat pe baza cunoașterii lui Dumnezeu Cel unic și a firii Sale drepte. De aceea, când citiți următorul conținut, ar trebui să încercați cu atenție să vă dați seama de cât de multă înțelegere și cunoaștere aveți în privința caracterului unic al lui Dumnezeu și în privința firii Sale drepte și apoi ar trebui să folosiți rezultatul pentru a judeca etapa în care vă aflați cu adevărat, cât de mare este statura voastră cu adevărat și ce tip de persoană sunteți cu adevărat.

Primul tip: etapa bebelușului învelit în fașă

Ce înseamnă un bebeluș învelit în fașă? Un bebeluș învelit în fașă este un bebeluș care abia a intrat în această lume, un nou-născut. Atunci oamenii sunt cei mai imaturi.

Oamenii din această etapă, în principiu, nu conștientizează sau nu cunosc chestiunile privind credința în Dumnezeu. Ei sunt derutați și ignoranți față de toate lucrurile. Acești oameni poate au crezut în Dumnezeu pentru mult timp sau poate pentru foarte puțin timp, dar starea lor confuză și ignorantă și adevărata lor statură îi plasează în etapa bebelușului învelit în fașă. Definiția precisă a condițiilor unui bebeluș învelit în fașă este altfel: indiferent de cât timp acest tip de om a crezut în Dumnezeu, el va fi întotdeauna zăpăcit, confuz și naiv; el nu știe motivul pentru care crede în Dumnezeu, nici nu știe cine este Dumnezeu sau cine Dumnezeu este. Deși Îl urmează pe Dumnezeu, nu există o definiție exactă a lui Dumnezeu în inima sa și nu poate determina dacă Acela pe care el Îl urmează este Dumnezeu, cu atât mai puțin dacă ar trebui cu adevărat să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze. Aceasta este adevărata stare a acestui tip de persoană. Gândurile acestor oameni sunt tulburi și, simplu spus, credința lor este confuză. Ei există mereu într-o stare de derutare și vid; „zăpăceala”, „confuzia” și „naivitatea” le descriu, pe scurt, stările. Ei nu au văzut niciodată, nici nu au simțit existența lui Dumnezeu și, de aceea, a vorbi cu ei despre cunoașterea lui Dumnezeu este la fel de util precum a-i pune să citească o carte scrisă în hieroglife – nici nu o vor înțelege, nici nu o vor accepta. Pentru ei, a-L cunoaște pe Dumnezeu este același lucru cu a auzi o poveste fantastică. Cu toate că gândurile lor pot fi tulburi, de fapt, ei cred cu tărie că a-L cunoaște pe Dumnezeu este o pierdere totală de timp și de efort. Acesta este primul tip de persoană: bebelușul învelit în fașă.

Al doilea tip: etapa sugarului

În comparație cu un bebeluș învelit în fașă, acest tip de persoană a făcut un anume progres. Din păcate, tot nu-L înțelege deloc pe Dumnezeu. Acestor persoane încă le lipsește o înțelegere clară a lui Dumnezeu și o perspectivă în privința lui Dumnezeu și nu sunt foarte sigure în privința motivului pentru care ar trebui să creadă în Dumnezeu, dar în inimile lor au propriul scop și propriile idei clare. Acestea nu se preocupă dacă este bine a crede în Dumnezeu. Obiectivul și scopul pe care îl urmăresc prin credința în Dumnezeu este de a se bucura de harul Său, de a avea bucurie și pace, de a trăi vieți confortabile, de a se bucura de grija și protecția lui Dumnezeu și de a trăi sub binecuvântările lui Dumnezeu. Ele nu se preocupă de măsura în care Îl cunosc pe Dumnezeu; nu au dorința puternică de a căuta să-L înțeleagă pe Dumnezeu și nici nu se preocupă de ceea ce face Dumnezeu sau de ceea ce dorește El să facă. Acești oameni doar caută orbește să se bucure de harul Său și să obțină mai mult din binecuvântările Lui; caută să câștige însutit în epoca actuală și viață eternă în epoca ce va să vină. Gândurile lor, cât de mult se sacrifică ei și devotamentul lor, precum și suferința lor, toate au același obiectiv: să obțină harul și binecuvântările lui Dumnezeu. Ei nu se preocupă de nimic altceva. Acest tip de persoană este sigură doar de faptul că Dumnezeu poate să-i țină pe oameni în siguranță și să le acorde harul Său. Se poate spune că lor nu le pasă și nici nu cunosc prea bine motivul pentru care Dumnezeu dorește să-l mântuiască pe om sau rezultatul pe care Dumnezeu dorește să-l obțină cu cuvintele și lucrarea Sa. Aceste persoane nu au făcut niciodată niciun efort să cunoască esența și firea dreaptă a lui Dumnezeu, nici nu au vreun interes să o facă. Le lipsește înclinația pentru a da atenție acestor lucruri și nici nu doresc să le cunoască. Nu doresc să întrebe despre lucrarea lui Dumnezeu, cerințele lui Dumnezeu de la om, voia lui Dumnezeu sau nimic altceva legat de Dumnezeu și le lipsește și înclinația pentru a întreba despre aceste lucruri. Asta deoarece ei cred că aceste chestiuni nu au legătură cu faptul că se bucură de harul lui Dumnezeu și se preocupă doar de un Dumnezeu care există în legătură directă cu interesele lor și care poate să reverse har asupra omului. Ei nu au niciun interes pentru nimic altceva și, astfel, nu pot pătrunde în realitatea adevărului, indiferent cât de mulți ani au crezut în Dumnezeu. Fără nimeni care să-i ude sau să-i hrănească frecvent, le este greu să continue pe calea credinței în Dumnezeu. Dacă nu pot să se bucure de bucuria și pacea lor anterioară sau de harul lui Dumnezeu, atunci este foarte posibil ca ei să renunțe. Acesta este cel de-al doilea tip de persoane: persoana care există în etapa sugarului.

Al treilea tip: etapa bebelușului înțărcat sau etapa copilului mic

Acest grup de oameni au un anumit nivel de conștientizare clară. Ei sunt conștienți că a se bucura de harul lui Dumnezeu nu înseamnă că ei înșiși au o experiență adevărată și sunt conștienți că, și dacă nu obosesc niciodată să caute bucurie și pace, să caute har, sau dacă pot fi martori împărtășind experiențele lor în care s-au bucurat de harul lui Dumnezeu sau lăudându-L pe Dumnezeu pentru binecuvântările pe care El le-a acordat lor, aceste lucruri nu înseamnă că au viață, nici nu înseamnă că au realitatea adevărului. Începând de la conștiința lor, ei încetează să întrețină speranțe nebunești că vor fi însoțiți doar de harul lui Dumnezeu; mai degrabă, când se bucură de harul Lui, ei își doresc în mod simultan să facă ceva pentru Dumnezeu. Ei sunt dornici să își îndeplinească datoria, să îndure câteva greutăți și oboseală, să se implice într-o oarecare măsură să coopereze cu Dumnezeu. Totuși, deoarece căutarea din credința lor în Dumnezeu este prea alterată, deoarece intențiile și dorințele individuale pe care le nutresc sunt prea puternice, deoarece firea lor este arogantă până la extrem, le este foarte greu să satisfacă dorința lui Dumnezeu sau să fie loiali lui Dumnezeu. De aceea, frecvent, ei nu pot să-și realizeze dorințele individuale sau să-și respecte promisiunile față de Dumnezeu. Deseori, se află în stări contradictorii: ei își doresc foarte mult să-L mulțumească pe Dumnezeu în cel mai înalt grad posibil, totuși, își folosesc toată forța pentru a I se opune și, deseori, Îi fac jurăminte lui Dumnezeu, dar apoi își încalcă rapid legămintele. Chiar mai des se află în alte stări contradictorii: ei cred sincer în Dumnezeu, totuși, Îl neagă pe El și tot ce vine de la El; ei speră cu nerăbdare ca Dumnezeu să-i lumineze, să-i conducă, să-i aprovizioneze și să-i ajute, dar tot caută să-și urmeze propria cale. Ei doresc să-L înțeleagă și să-L cunoască pe Dumnezeu, totuși, nu sunt dispuși să se apropie de El. În schimb, Îl evită întotdeauna pe Dumnezeu și inimile lor sunt închise pentru El. Cu toate că au o înțelegere și o experiență superficială a sensului literal al cuvintelor lui Dumnezeu și al adevărului și un concept superficial în privința lui Dumnezeu și a adevărului, în mod involuntar, ei tot nu pot confirma sau determina dacă Dumnezeu este adevărul, nici nu pot confirma dacă Dumnezeu este cu adevărat drept. Nu pot nici să determine realitatea firii și esenței lui Dumnezeu, cu atât mai puțin existența Lui adevărată. Credința lor în Dumnezeu conține mereu îndoieli și lucruri greșit înțeleseși conține, de asemenea, închipuiri și noțiuni. Pe măsură ce se bucură de harul lui Dumnezeu, ei experimentează sau practică cu reticență și unele adevăruri pe care le consideră probabile, pentru a-și îmbogăți credința, pentru a-și amplifica experiența credinței în Dumnezeu, pentru a-și verifica înțelegerea privind credința în Dumnezeu și pentru a-și satisface vanitatea, mergând pe calea vieții pe care ei înșiși au stabilit-o și realizând o faptă dreaptă pentru omenire. În același timp, ei fac aceste lucruri și pentru a-și satisface dorința de a obține binecuvântări, ceea ce face parte dintr-un pariu pe care îl fac în speranța de a primi binecuvântări și mai mari pentru omenire și de a-și îndeplini aspirația ambițioasă și dorința de-o viață de a nu se odihni până ce nu L-au obținut pe Dumnezeu. Acești oameni rareori pot obține luminarea lui Dumnezeu, căci dorința și intenția lor de a obține binecuvântări sunt prea importante pentru ei. Nu își doresc să renunțe la acest lucru și, într-adevăr, nu ar suporta să o facă. Ei se tem că, fără dorința de a obține binecuvântări, fără ambiția foarte prețuită de a nu se odihni până ce nu L-au obținut pe Dumnezeu, vor pierde motivația de a crede în Dumnezeu. De aceea, ei nu doresc să înfrunte realitatea. Ei nu doresc să se confrunte cu lucrarea sau cuvintele lui Dumnezeu. Ei nu doresc să facă față firii sau esenței lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să menționeze subiectul cunoașterii lui Dumnezeu. Asta deoarece odată ce Dumnezeu, esența Lui și firea Sa dreaptă le vor înlocui închipuirile, visele lor se vor spulbera și așa-zisa lor credință pură și „meritele” acumulate de ei de-a lungul unor ani de muncă asiduă vor dispărea și vor fi în zadar. La fel, „teritoriul” pe care l-au cucerit cu sângele și sudoarea lor de-a lungul anilor se va confrunta cu prăbușirea. Toate acestea vor însemna că anii lor mulți de eforturi și muncă grea au fost inutili și că trebuie din nou să înceapă de la zero. Aceasta este cea mai grea durere de suportat în inimile lor și este rezultatul pe care își doresc cel mai puțin să-l vadă și, de aceea, ei sunt întotdeauna blocați în acest tip de impas, refuzând să se întoarcă. Acesta este cel de-al treilea tip de persoană: persoana care există în etapa de bebeluș care este înțărcat.

Cele trei tipuri de persoane descrise mai sus – adică oamenii care există în aceste trei etape – nu au nicio credință adevărată în identitatea și statutul lui Dumnezeu sau în firea Lui dreaptă și nici nu au o recunoaștere sau o afirmare clară, corectă a acestor lucruri. De aceea, este foarte dificil pentru aceste trei tipuri de persoane să pătrundă realitatea adevărului și este, de asemenea, dificil pentru acestea să primească mila, luminarea și iluminarea lui Dumnezeu, deoarece maniera în care cred în Dumnezeu și atitudinea lor greșită față de El Îl împiedică pe Dumnezeu să lucreze în inimile lor. Îndoielile, concepțiile greșite și închipuirile în privința Lui depășesc credința lor și cunoașterea de Dumnezeu. Acestea sunt trei tipuri de oameni supuși foarte mult riscului și reprezintă trei etape foarte periculoase. Când o persoană își menține o atitudine de îndoială față de Dumnezeu, esența lui Dumnezeu, identitatea Lui, față de faptul dacă Dumnezeu este adevărul și realitatea existenței Sale și când o persoană nu poate fi sigură de aceste lucruri, cum poate ea să accepte tot ceea ce vine de la Dumnezeu? Cum poate să accepte că Dumnezeu este adevărul, calea și viața? Cum poate să accepte mustrarea și judecata lui Dumnezeu? Cum poate să accepte mântuirea lui Dumnezeu? Cum poate acest tip de persoană să obțină adevărata călăuzire și aprovizionare de la Dumnezeu? Cei care sunt în aceste trei etape pot să I se opună lui Dumnezeu, să Îl judece, să-L hulească sau să-L trădeze în orice moment. Ei pot să abandoneze adevărata cale și pot să se lepede de Dumnezeu în orice moment. Se poate spune că oamenii din aceste trei etape există într-o perioadă critică, căci nu au intrat pe calea dreaptă a credinței în Dumnezeu.

Al patrulea tip: etapa copilului care se maturizează sau copilăria

După ce un om fost înțărcat – adică, după ce s-a bucurat de o cantitate vastă de har, acesta începe să exploreze ce înseamnă a crede în Dumnezeu, începe să își dorească să înțeleagă diferite întrebări, precum motivul pentru care omul trăiește, modul în care omul ar trebui să trăiască și motivul pentru care Dumnezeu Își îndeplinește lucrarea asupra omului. Când aceste gânduri neclare și moduri confuze de a gândi apar în interiorul oamenilor și există în interiorul lor, ei sunt udați încontinuu și sunt, de asemenea, capabili să-și facă datoria. În această perioadă, ei nu mai au îndoieli în privința adevărului existenței lui Dumnezeu și înțeleg cu acuratețe ce înseamnă să crezi în Dumnezeu. Pe această bază, ei dobândesc o înțelegere graduală în privința lui Dumnezeu și obțin, treptat, niște răspunsuri la gândurile lor neclare și la modurile confuze de a gândi în ceea ce privește firea și esența lui Dumnezeu. În ceea ce privește schimbările din firea lor, precum și cunoașterea lor față de Dumnezeu, oamenii din această etapă încep să o ia pe calea cea dreaptă și intră într-o perioadă de tranziție. În această etapă, oamenii încep să aibă viață. Indicațiile clare referitoare la a avea viață sunt rezolvarea treptată a diferitelor întrebări legate de cunoașterea lui Dumnezeu pe care oamenii o au în inimile lor – precum interpretările greșite, închipuirile, noțiunile și definițiile vagi ale lui Dumnezeu – și nu numai că ajung să creadă cu adevărat și să recunoască realitatea existenței lui Dumnezeu, ci ajung și să aibă o definiție precisă a lui Dumnezeu și să aibă locul potrivit pentru Dumnezeu în inimile lor, iar faptul de a-L urma cu adevărat pe Dumnezeu le înlocuiește credința nedeslușită. În această etapă, oamenii ajung să-și cunoască treptat concepțiile greșite față de Dumnezeu și căutările și modurile eronate de a crede. Ei încep să tânjească după adevăr, să tânjească după experimentarea judecății, mustrării și disciplinei din partea lui Dumnezeu și să tânjească după o schimbare a firii lor. Treptat, în această etapă, ei lasă în urma lor tot felul de noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu și, în același timp, ei își schimbă și îndreaptă cunoașterea incorectă de Dumnezeu și obțin anumite cunoștințe fundamentale corecte în privința lui Dumnezeu. Deși o parte din cunoașterea avută de oameni în această etapă nu este foarte specifică sau exactă, cel puțin ei încep treptat să-și abandoneze noțiunile, cunoștințele și interpretările greșite în privința lui Dumnezeu; nu își mai păstrează noțiunile și închipuirile față de Dumnezeu. Încep să învețe cum să abandoneze – să abandoneze lucruri găsite printre propriile noțiuni, lucruri din cunoaștere și lucruri de la Satana; încep să fie dispuși să se supună lucrurilor corecte și pozitive, chiar lucrurilor care vin din cuvintele lui Dumnezeu și care se conformează adevărului. Ei încep, de asemenea, să încerce să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu, să cunoască și să îndeplinească personal cuvintele Sale, să le accepte drept principii pentru acțiunile lor și drept bază pentru schimbarea firii lor. În această perioadă, oamenii acceptă în mod inconștient judecata și mustrarea lui Dumnezeu și acceptă în mod inconștient cuvintele lui Dumnezeu ca fiind viața lor. Cu toate că acceptă judecata, mustrarea și cuvintele lui Dumnezeu, ei devin tot mai conștienți și capabili să simtă faptul că Dumnezeul în care cred în inimile lor există cu adevărat. În cuvintele lui Dumnezeu, în experiențele și viețile lor, ei simt tot mai mult că Dumnezeu a fost întotdeauna la cârma sorții omului și că l-a condus și aprovizionat pe om mereu. Prin asocierea lor cu Dumnezeu, ei confirmă treptat existența lui Dumnezeu. De aceea, înainte de a realiza acest lucru, ei au aprobat deja în mod involuntar și au început să creadă ferm în lucrarea lui Dumnezeu și au aprobat cuvintele lui Dumnezeu. Odată ce oamenii aprobă cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, ei se neagă fără încetare pe ei înșiși, își neagă noțiunile, cunoașterea, propriile închipuiri și, în același timp, caută, de asemenea, fără încetare, să afle ce e adevărul și care este voia lui Dumnezeu. Cunoașterea de Dumnezeu a oamenilor este destul de superficială în această perioadă a dezvoltării – ei nu pot să descrie clar această cunoaștere prin cuvinte, nici nu o pot exprima în termeni cu detalii specifice – și au doar o înțelegere bazată pe intuiție; totuși, în comparație cu cele trei etape anterioare, viețile imature ale oamenilor din această perioadă au primit deja udare și aprovizionare prin cuvintele lui Dumnezeu și au început deja să încolțească. Acest lucru este precum o sămânță îngropată în pământ; după obținerea umezelii și a esențelor nutritive, aceasta va străpunge pământul și încolțirea sa va reprezenta nașterea unei noi vieți. Această naștere ne permite să întrezărim semnele vieții. Când oamenii au viață, vor crește. De aceea, pe aceste temelii – intrarea treptată pe calea cea dreaptă de a crede în Dumnezeu, abandonarea propriilor noțiuni, obținerea călăuzirii lui Dumnezeu – viețile oamenilor vor crește, în mod inevitabil, puțin câte puțin. Pe ce bază se măsoară creșterea? Se măsoară în funcție de experiența unei persoane în ceea ce privește cuvintele lui Dumnezeu și de adevărata sa înțelegerea firii drepte a lui Dumnezeu. Deși li se pare foarte dificil să își folosească propriile cuvinte pentru a descrie în mod precis cunoașterea lui Dumnezeu și a esenței Sale în timpul acestei perioade de creștere, acest grup de oameni nu mai este dispus în mod subiectiv să caute plăcere prin beneficierea de harul lui Dumnezeu sau să creadă în Dumnezeu pentru a-și urmări scopul de a-I obține harul. În schimb, sunt dispuși să urmeze o viață trăită după după cuvântul lui Dumnezeu și să devină obiectele mântuirii lui Dumnezeu. Ba mai mult, sunt încrezători și gata să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Acesta este semnul unei persoane din etapa de creștere.

Deși oamenii din această etapă au o anumită cunoaștere a firii drepte a lui Dumnezeu, această cunoaștere este foarte încețoșată și confuză. Cu toate că nu pot descrie clar acest lucru, ei simt că au câștigat deja ceva în interiorul lor, căci au obținut o anumită măsură a cunoașterii și a înțelegerii firii drepte a lui Dumnezeu prin mustrarea și judecata Lui. Totuși, totul este mai degrabă superficial și este încă la un nivel de bază. Acest grup de oameni are un punct de vedere specific cu care tratează harul lui Dumnezeu, care este exprimat în schimbările obiectivelor pe care le urmăresc și în modul prin care o fac. Deja au văzut – în cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, în toate tipurile cerințelor Sale pentru om și în revelațiile Sale despre om – faptul că, dacă ei încă nu urmăresc adevărul, dacă încă nu caută să pătrundă realitatea, dacă încă nu urmăresc să-L mulțumească și să-L cunoască pe Dumnezeu pe măsură ce Îi experimentează cuvintele, atunci vor pierde sensul credinței în Dumnezeu. Ei văd că, indiferent cât de mult se bucură de harul lui Dumnezeu, nu își pot schimba firea, nu Îl pot mulțumi pe Dumnezeu sau cunoaște pe Dumnezeu și că, dacă oamenii trăiesc în mod continuu sub harul lui Dumnezeu, nu vor obține niciodată creștere, viață, și nu vor putea primi mântuire. Pe scurt, dacă o persoană nu poate să experimenteze cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu și nu poate să-L cunoască pe Dumnezeu prin cuvintele Sale, atunci aceasta va rămâne etern în etapa de bebeluș și nu va avansa deloc în creșterea vieții sale. Dacă exiști pentru totdeauna în etapa de bebeluș, dacă niciodată nu pătrunzi realitatea cuvântului lui Dumnezeu, dacă nu ai niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca viață a ta, dacă niciodată nu ai credință și cunoaștere adevărată de Dumnezeu, există atunci vreo posibilitate ca tu să fii făcut complet de Dumnezeu? Așadar, oricine pătrunde în realitatea cuvântului lui Dumnezeu, oricine acceptă cuvântul lui Dumnezeu ca fiind viața sa, oricine începe să accepte mustrarea și judecata lui Dumnezeu, oricine a cărui fire coruptă începe să se schimbe și oricine are o inimă care tânjește după adevăr, oricine are o dorință de a-L cunoaște pe Dumnezeu și o dorință de a accepta mântuirea lui Dumnezeu – aceștia sunt oamenii care au cu adevărat viață. Acesta este într-adevăr cel de-al patrulea tip de persoană, cel de copil care se maturizează, persoana în etapa copilăriei.

Al cincilea tip: etapa maturizării vieții sau etapa de adult

După experimentarea și mersul de-a bușilea prin etapa copilăriei, o etapă a creșterii pline de suișuri și coborâșuri repetate, viețile oamenilor s-devin stabile, ritmul lor de avansare nu se mai întrerupe și nimeni nu poate să-i împiedice. Deși calea ce îi așteaptă este încă dură și aspră, ei nu mai sunt slabi sau temători și nu se mai rătăcesc, nici nu se mai pierd cu firea. Temeliile lor sunt adânc înrădăcinate în experiența reală a cuvântului lui Dumnezeu, iar inimile lor au fost atrase de măreția și demnitatea lui Dumnezeu. Ei tânjesc să calce pe urmele lui Dumnezeu, să-I cunoască esența, să cunoască totul despre Dumnezeu.

Oamenii din această etapă știu deja clar în cine cred și știu clar de ce ar trebui să creadă în Dumnezeu și semnificația propriilor vieți și știu clar că tot ceea ce exprimă Dumnezeu este adevărul. În decursul numeroșilor lor ani de experiență, ei își dau seama că fără judecata și mustrarea lui Dumnezeu, o persoană nu va fi niciodată capabilă să-L mulțumească sau să-L cunoască pe Dumnezeu și nu va fi niciodată capabilă cu adevărat să vină înaintea lui Dumnezeu. În inimile acestor oameni există o dorință puternică de a fi încercați de Dumnezeu, pentru a putea vedea firea dreaptă a lui Dumnezeu în timp ce sunt încercați și pentru a obține o iubire mai pură și, în același timp, pentru a fi în stare să-L înțeleagă și să-L cunoască mai îndeaproape pe Dumnezeu. Oamenii din această etapă și-au luat deja rămas-bun cu totul de la etapa de bebeluș și etapa de a beneficia de harul lui Dumnezeu și de a mânca pâine pe săturate. Ei nu mai au speranțe extravagante de a-L face pe Dumnezeu să îi tolereze și să le arate milă; mai degrabă, ei sunt încrezători că vor primi și speră la mustrarea și judecata neîncetată a lui Dumnezeu, pentru a se despărți de firea lor coruptă și a-L mulțumi pe Dumnezeu. Cunoașterea lor de Dumnezeu și căutările lor sau scopurile finale ale căutărilor lor sunt toate foarte clare în inimile lor. De aceea, oamenii în etapa de adult au spus deja complet adio etapei de credință nedeslușită, etapei în care se bazează pe har pentru mântuire, etapei de viață imatură care nu poate rezista la încercări, etapei de confuzie, etapei de rătăcire, etapei de a nu avea frecvent o cale pe care să meargă, perioadei instabile de alternare între căldură și răceală bruscă și etapei în care o persoană Îl urmează pe Dumnezeu cu ochii acoperiți. Oamenii de acest tip primesc frecvent luminarea și iluminarea lui Dumnezeu și se angajează frecvent în asociere și comunicare adevărată cu Dumnezeu. Se poate spune că oamenii care trăiesc în această etapă au priceput deja o parte din voia lui Dumnezeu, că sunt capabili să găsească principiile adevărului în tot ceea ce fac și că știu cum să satisfacă dorința lui Dumnezeu. În plus, ei au găsit și calea de a-L cunoaște pe Dumnezeu și au început să fie martori pentru cunoașterea lor de Dumnezeu. În timpul procesului de creștere graduală, ei obțin o înțelegere și o cunoaștere treptată a voii lui Dumnezeu: a voii Lui în crearea omenirii și a voii Lui în gestionarea omenirii. De asemenea, ei obțin treptat o înțelegere și o cunoaștere a firii drepte a lui Dumnezeu în ceea ce privește esența. Nicio noțiune sau închipuire omenească nu poate înlocui această cunoaștere. Cu toate că nu se poate spune că în a cincea etapă viața unei persoane este complet matură sau că această persoană este dreaptă sau completă, totuși, acest tip de persoană a făcut deja un pas către etapa de maturitate în viață și este deja capabilă să vină înaintea lui Dumnezeu, să stea față în față cu cuvântul lui Dumnezeu și cu Dumnezeu. Deoarece acest tip de persoană a experimentat atât de mult din cuvântul Lui, a experimentat nenumărate încercări și nenumărate cazuri de disciplină, judecată și mustrare din partea lui Dumnezeu, supunerea acesteia față de Dumnezeu nu este relativă, ci absolută. Cunoașterea de Dumnezeu a acestor oameni a transformat cunoașterea din una inconștientă, în una clară și precisă, din superficială în profundă, din confuză și încețoșată în meticuloasă și tangibilă. Ei au trecut de la rătăcire obositoare și căutare pasivă, la cunoaștere lipsită de efort și mărturisire proactivă. Se poate spune că oamenii din această etapă au realitatea adevărului cuvântului lui Dumnezeu, că au pășit pe o cale către desăvârșire, precum calea pe care a mers Petru. Acesta este cel de-al cincilea tip de persoană, una care trăiește într-o stare de maturizare – etapa de adult.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”