Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 166)

Știți care cunoaștere este cea mai importantă pentru a înțelege firea dreaptă a lui Dumnezeu? Sunt multe de spus din experiență pe această temă, dar există câteva puncte principale pe care trebuie să vi le spun. Pentru a înțelege firea dreaptă a lui Dumnezeu, trebuie să înțelegem mai întâi sentimentele lui Dumnezeu: ce urăște El, ce disprețuiește, ce iubește, cu cine este tolerant și milos și cărui tip de persoană îi oferă acea milă. Acesta este un punct principal. Trebuie înțeles și că, indiferent cât de iubitor este Dumnezeu, indiferent cât de multă milă și iubire are El pentru oameni, Dumnezeu nu tolerează pe nimeni care Îi jignește poziția și statutul, după cum nu tolerează pe nimeni care Îi jignește demnitatea. Chiar dacă Dumnezeu îi iubește pe oameni, El nu îi răsfață. El le dă oamenilor iubirea, mila și toleranța Sa, dar nu i-a răsfățat niciodată; Dumnezeu are principiile și limitele Sale. Indiferent cât de mult din iubirea lui Dumnezeu ai simțit, indiferent cât de adâncă ar putea fi această iubire, nu trebuie niciodată să-L tratezi pe Dumnezeu cum ai trata altă persoană. Deși este adevărat că Dumnezeu tratează oamenii ca fiind foarte apropiați de El, dacă cineva Îl vede pe Dumnezeu doar ca pe o altă persoană, ca și cum ar fi doar o altă ființă creată, ca pe un prieten sau ca pe un obiect al închinării, Dumnezeu Își va ascunde chipul de el și Se va lepăda de el. Aceasta este firea Lui, iar oamenii nu trebuie trateze cu neglijență această chestiune. Așadar, vedem deseori cuvinte precum acesta rostit de Dumnezeu cu privire la firea Lui: nu contează pe câte drumuri ai călătorit, câtă muncă ai depus sau câtă suferință ai îndurat, imediat ce jignești firea lui Dumnezeu, El va răsplăti pe fiecare pe baza a ceea ce a făcut. Asta înseamnă că Dumnezeu îi tratează pe oameni cu mare familiaritate, dar oamenii nu trebuie să Îl trateze pe Dumnezeu ca pe un prieten sau ca pe o rudă. Nu Îl numi pe Dumnezeu „amicul” tău. Nu contează câtă iubire ai primit de la El, nu contează câtă toleranță ți-a dat, niciodată nu trebuie să-L tratezi pe Dumnezeu ca pe un prieten. Aceasta este firea dreaptă a lui Dumnezeu. Înțelegeți? Mai e nevoie să mai adaug ceva despre asta? Aveți vreo înțelegere anterioară cu privire la această chestiune? Vorbind în general, aceasta este greșeala pe care oamenii o fac cel mai ușor, indiferent dacă înțeleg doctrinele sau dacă nu s-au gândit deloc la asta înainte. Când oamenii Îl jignesc pe Dumnezeu, poate să nu fie din cauza unui eveniment sau a unui lucru pe care l-au spus, ci mai degrabă din cauza unei atitudini pe care o au și a unei stări în care se află. Acesta este un lucru foarte înfricoșător. Unii oameni cred că Îl înțeleg pe Dumnezeu, că au o oarecare cunoaștere despre El, ei chiar ar putea să facă și unele lucruri care Îl mulțumesc pe Dumnezeu. Încep să se simtă egali cu Dumnezeu și că au devenit în mod isteț prieteni cu Dumnezeu. Aceste tipuri de sentimente sunt groaznic de greșite. Dacă nu ai o înțelegere adâncă a acestui lucru – dacă nu înțelegi clar acest lucru – atunci va fi foarte ușor să Îl jignești pe Dumnezeu și să-I jignești firea dreaptă. Înțelegi asta acum, nu-i așa? Nu este firea dreaptă a lui Dumnezeu unică? Ar putea fi vreodată echivalentul caracterului sau poziției morale a unui om? Nu ar putea niciodată. Așadar, nu trebuie să uiți că, indiferent cum îi tratează Dumnezeu pe oameni, indiferent cum gândește El despre oameni, poziția, autoritatea și statutul Lui nu se schimbă niciodată. Pentru omenire, Dumnezeu este întotdeauna Domnul a toate lucrurile și Creatorul.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VII”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 167)

Povestirea 1: O sămânță, pământul, un copac, lumina soarelui, păsările cântătoare și omul

O mică sămânță căzu pe pământ. După o ploaie puternică, sămânța crescu într-o mlădiță delicată și rădăcinile sale săpară încet în solul de dedesubt. Mlădița se înălță cu timpul, înfruntând vânturi crude și ploi puternice, văzând trecerea anotimpurilor și luna crescând și descrescând. Vara, pământul aducea darul apei pentru ca mlădița să poată îndura arșița anotimpului. Iar datorită pământului, mlădița nu era copleșită de căldură și, astfel, supraviețui căldurii verii. Când veni iarna, pământul înveli mlădița cu îmbrățișarea sa caldă și se apucară unul pe altul strâns. Pământul încălzi mlădița și astfel, ea supraviețui frigului amarnic al anotimpului, neatinsă de vânturile iernii și furtunile de zăpadă. Adăpostită de pământ, mlădița a crescut curajoasă și fericită; hrănită cu altruism de pământ, a crescut sănătoasă și puternică. A crescut fericită, cântând în ploaie, dansând și legănându-se în vânt. Mlădița și pământul depind unul de altul…

Anii trecură și mlădița deveni un copac falnic. Stătea viguros deasupra pământului, cu ramuri robuste încărcate cu nenumărate frunze. Rădăcinile copacului tot mai săpau în pământ, ca înainte, iar acum se afundau adânc în solul de sub el. Pământul, care odată protejase micul lăstar, era acum fundația pentru un copac impunător.

O rază de soare străluci peste copac. Copacul își legănă trunchiul, își întinse ramurile larg și respiră adânc în aerul însorit. Pământul de dedesubt respira în același timp cu copacul, iar pământul se simțea reînnoit. Chiar atunci, o briză proaspătă adie printre crengi și copacul tremură de încântare, debordând de energie. Copacul și lumina soarelui depind unul de altul…

Oamenii stăteau la umbra răcoroasă a copacului și savurau aerul înviorător și parfumat. Aerul le curăța inimile și plămânii, curăța sângele din ei și nu își mai simțeau trupurile obosite sau împovărate. Oamenii și copacul depind unul de altul…

Un stol de păsări cântătoare ciripeau pe ramurile copacului. Poate că poposiseră acolo ca să scape de un animal prădător sau să se înmulțească și să-și crească puii, sau poate că doar se odihneau o vreme. Păsările și copacul depind unul de altul…

Rădăcinile copacului, răsucite și încurcate, săpau adânc în pământ. Cu trunchiul său, adăpostea pământul de vânt și ploaie și își întindea marile ramuri pentru a proteja pământul de la picioarele sale. Copacul făcea asta deoarece pământul îi era mamă. Se întăresc unul pe altul, se bazează unul pe altul și niciodată nu se vor despărți…

[…]

Toate lucrurile despre care tocmai v-am vorbit sunt lucruri pe care le-ați mai văzut. Semințele, de exemplu – cresc în copaci și, cu toate că s-ar putea să nu reușești să vezi fiecare detaliu al procesului, știi că are loc, nu-i așa? Știi, de asemenea, despre pământ și lumina soarelui. Imaginea păsărilor cântătoare cocoțate într-un copac este ceva ce toți oamenii au văzut, nu? Și oameni răcorindu-se la umbra unui copac – e ceva ce ați văzut cu toții, da? (Da.) Așadar, când toate aceste lucruri sunt într-o singură imagine, ce sentiment provoacă această imagine? (Un sentiment de armonie.) Fiecare lucru din această imagine vine de la Dumnezeu? (Da.) Întrucât aceste diverse lucruri vin de la Dumnezeu, El știe valoarea și semnificația existenței lor pământești. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, când a planificat și a creat fiecare lucru, El a făcut astfel cu o intenție; iar când a creat acele lucruri, fiecare dintre ele era impregnat de viață. Mediul pe care El l-a creat pentru umanitate, întocmai cum este descris în povestirea noastră, este unul în care sămânța și pământul depind unul de altul, unde pământul hrănește semințele, iar semințele sunt legate de pământ. Această relație a fost predeterminată de Dumnezeu încă de la începutul creației Sale. Scena cu copacul, lumina soarelui, păsările cântătoare și oamenii reprezintă o descriere a mediului de trai pe care Dumnezeu l-a creat pentru umanitate. În primul rând, copacul nu poate să părăsească pământul și nici nu poate să existe fără lumina soarelui. Atunci care a fost scopul pentru care Dumnezeu a creat copacul? Putem spune că este doar pentru pământ? Putem spune că este doar pentru păsările cântătoare? Putem să spunem că este doar pentru oameni? (Nu.) Care este relația dintre ele? Relația dintre ele este de întărire reciprocă, interdependență și inseparabilitate. Altfel spus, pământul, copacul, lumina soarelui, păsările cântătoare și oamenii se bazează unul pe altul pentru a exista și se îngrijesc unul pe altul. Copacul protejează pământul, iar pământul îngrijește copacul; lumina soarelui aprovizionează copacul, iar copacul primește aer curat din lumina soarelui și alină pământul de căldura arzătoare a soarelui. Cine beneficiază în final din asta? Omenirea, nu-i așa? Acesta este unul din principiile de la baza mediului în care trăiește omenirea, pe care Dumnezeu l-a făcut; este așa cum Dumnezeu a intenționat să fie de la început. Chiar dacă aceasta este o imagine simplă, putem vedea în ea înțelepciunea lui Dumnezeu și intenția Lui. Omenirea nu poate trăi fără pământ sau fără copaci, cu atât mai puțin fără păsări cântătoare și lumina soarelui. Nu-i așa? Chiar dacă e doar o povestire, ceea ce zugrăvește este un microcosmos al creației cerurilor și a pământului și a tuturor lucrurilor de către Dumnezeu și al dăruirii de către El a acestui mediu în care omenirea să trăiască.

Dumnezeu a creat cerurile și pământul și toate lucrurile tocmai pentru omenire, precum și un mediu în care să locuiască. Mai întâi, principalul aspect pe care l-am abordat în povestirea noastră este întărirea reciprocă, interdependența și coexistența tuturor lucrurilor. Sub acest principiu, mediul existenței omenirii este protejat; poate să existe și să fie sprijinit. Datorită acestui lucru, omenirea poate să prospere și să se înmulțească. Imaginea pe care am văzut-o reprezintă copacul, pământul, lumina soarelui, păsările cântătoare și oamenii laolaltă. Era și Dumnezeu în această imagine? Nu a fost văzut acolo? Dar ceea ce s-a văzut este regula de întărire reciprocă și interdependență dintre lucrurile din scenă; în această regulă se poate vedea existența și suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu folosește un asemenea principiu și o asemenea regulă pentru a prezerva viața și existența tuturor lucrurilor. În felul acesta aprovizionează Dumnezeu toate lucrurile și omenirea. Este această povestire legată de tema noastră principală? La suprafață pare să nu fie, dar, în realitate, regula după care Dumnezeu a creat toate lucrurile și stăpânirea Sa asupra tuturor lucrurilor sunt strâns legate de faptul că El este sursa vieții pentru toate lucrurile. Aceste fapte sunt inseparabile. Acum începeți să învățați câte ceva!

Dumnezeu controlează regulile ce guvernează modul de operare al tuturor lucrurilor; El controlează regulile ce guvernează supraviețuirea tuturor lucrurilor; tot El controlează toate lucrurile și le stabilește astfel încât să se întărească unul pe altul și totodată să depindă unul de altul, astfel ca ele să nu piară sau să dispară. Doar în acest fel omenirea poate continua să existe; doar în acest fel poate trăi sub îndrumarea lui Dumnezeu în asemenea mediu. Dumnezeu este stăpânul acestor reguli de operare și nimeni nu poate interveni, nici nu le poate schimba. Doar Dumnezeu Însuși știe aceste reguli și doar El Însuși le gestionează. Când vor înmuguri copacii, când o să plouă; câtă apă și câte substanțe nutritive va da pământul plantelor; în ce anotimp cad frunzele, în ce anotimp copacii au fructe, câtă energie va da soarele copacilor, ce vor expira copacii după ce au fost hrăniți de lumina soarelui – toate aceste lucruri au fost predeterminate de către Dumnezeu, când a creat toate lucrurile, drept legi pe care nimeni nu le poate încălca. Lucrurile create de Dumnezeu, fie ele vii, fie, după părerea oamenilor, fără viață, sunt în mâinile lui Dumnezeu, unde le controlează și cârmuiește asupra lor. Nimeni nu poate schimba sau încălca aceste reguli. Altfel spus, când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a prestabilit că, fără pământ, copacul nu și-ar putea înfige rădăcinile, înmuguri și crește; că, dacă pământul nu ar avea copaci, atunci s-ar usca; iar copacul ar trebui să devină casa păsărilor cântătoare, un loc unde să se poată adăposti de vânt. Poate un copac să trăiască fără pământ? Categoric nu. Ar putea să trăiască fără soare sau fără ploaie? Nu ar putea nici asta. Toate aceste lucruri sunt pentru omenire, pentru supraviețuirea acesteia. Omul primește aer proaspăt de la copac și trăiește pe pământul protejat de acesta. Omul nu poate trăi fără lumina soarelui sau fără diferitele ființe vii. Chiar dacă aceste relații sunt complexe, trebuie să-ți amintești că Dumnezeu a creat regulile care guvernează toate lucrurile astfel încât ele să se poată întări unul pe altul, să depindă unul de altul și să existe laolaltă. Cu alte cuvinte, fiecare lucru pe care El l-a creat are valoare și semnificație. Dacă Dumnezeu ar fi creat ceva fără semnificație, Dumnezeu l-ar lăsa să dispară. Aceasta este una dintre metodele pe care El le folosește pentru aprovizionarea tuturor lucrurilor. La ce se referă cuvintele „a aproviziona” în această povestire? Se duce Dumnezeu și udă copacul în fiecare zi? Are copacul nevoie de ajutorul lui Dumnezeu să respire? (Nu.) Aici, „a aproviziona” se referă la gestionarea de către Dumnezeu a tuturor lucrurilor după crearea lor; este suficient ca El să le gestioneze după ce a stabilit regulile care le guvernează. De îndată ce o sămânță este plantată în pământ, copacul crește singur. Condițiile pentru ca el să crească au fost toate create de Dumnezeu. El a făcut lumina soarelui, apa, solul, aerul și mediul înconjurător; Dumnezeu a făcut vântul, înghețul, zăpada și ploaia și cele patru anotimpuri. Acestea sunt condițiile de care copacul are nevoie pentru a crește și sunt lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit. Așadar, este Dumnezeu sursa acestui mediu de trai? (Da.) Trebuie El să numere fiecare frunză din copaci zi de zi? Nu! Nici nu e nevoie să ajute copacul să respire sau să trezească lumina soarelui în fiecare zi spunând: „Acum este timpul să strălucești peste copaci”. El nu trebuie sa facă asta. Lumina soarelui strălucește pe cont propriu când este momentul să strălucească, în conformitate cu regulile; ea apare și strălucește peste copac, iar copacul absoarbe lumina soarelui când este nevoie, iar când nu este, el tot trăiește după aceste reguli. Poate că nu sunteți capabili să explicați clar acest fenomen, însă este, fără îndoială, un adevăr pe care oricine îl poate vedea și recunoaște. Tot ceea ce trebuie să faci este să recunoști că regulile ce guvernează existența tuturor lucrurilor vin de la Dumnezeu și să știi că Dumnezeu este suveran peste dezvoltarea și supraviețuirea lor.

Acum, oare această poveste conține ceea ce oamenii numesc o „metaforă”? Este o personificare? (Nu.) Am spus o poveste adevărată. Orice fel de lucru viu, tot ceea ce are viață, este cârmuit de Dumnezeu; fiecare lucru viu a fost impregnat de viață de către Dumnezeu când a fost creat; viața fiecărui lucru viu vine de la Dumnezeu și urmează cursul și legile care îl conduc. Aceasta nu trebuie alterată de om și nu are nevoie de ajutor de la om; este unul dintre modurile în care Dumnezeu aprovizionează toate lucrurile. Înțelegeți, nu-i așa? Credeți că este necesar ca oamenii să recunoască asta? (Da.) Așadar, această povestire are vreo legătură cu biologia? Are vreo legătură cu vreun domeniu al cunoașterii sau cu vreo ramură a studiului? Nu discutăm biologie aici și, cu siguranță, nu facem nicio cercetare biologică. Care este ideea principală a discuției noastre? (Că Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor.) Ce ați văzut între toate lucrurile creației? Ați văzut copaci? Ați văzut pământul? (Da.) Ați văzut lumina soarelui, corect? Ați văzut păsări cocoțate în copaci? (Am văzut.) Este omenirea fericită să trăiască într-un asemenea mediu? (Da.) Altfel spus, Dumnezeu folosește toate lucrurile – lucrurile pe care El le-a creat – pentru a menține și a proteja casa omenirii, mediul ei de viață. În acest fel, Dumnezeu aprovizionează omul și toate lucrurile.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VII”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 168)

Povestirea 2: Un munte mare, un pârâu mic, un vânt aspru și un val gigantic

A fost odată un mic pârâu care cotea înainte și înapoi, ajungând în cele din urmă la poalele unui munte mare. Muntele bloca drumul micuțului pârâu, așa că pârâul i-a spus muntelui cu vocea sa mică și slabă: „Te rog, lasă-mă să trec. Stai în calea mea și îmi blochezi drumul înainte”. „Încotro te îndrepți?”, întrebă muntele. „Îmi caut casa”, răspunse pârâul. „Bine, dă-i drumul și treci peste mine!” Dar micul pârâu era prea slab și prea tânăr, deci nu avea cum să curgă peste un munte atât de mare. Putea doar să curgă în continuare la poalele muntelui…

Un vânt aspru bătu, cărând cu el nisip și grohotiș până unde era muntele. Vântul urlă la munte: „Lasă-mă să trec!” „Unde te duci?” întrebă muntele. „Vreau să mă duc în partea cealaltă a muntelui,” șuieră vântul ca răspuns. „Bine, dacă poți să treci prin mijloc, atunci te poți duce!” Vântul cel aspru șuieră încoace și încolo, dar, indiferent cât de furios bătea, nu putu trece prin brâul muntelui. Vântul obosi și se opri să se odihnească – iar pe partea cealaltă a muntelui începu să adie un vânt slab, mulțumindu-i pe oamenii de acolo. Acesta era salutul muntelui către oameni…

Pe malul mării, stropii oceanului se izbeau ușor de țărmul stâncos. Deodată, un val gigantic se înălță și mugi pe calea sa către munte. „Dă-te la o parte!” strigă valul gigantic. „Unde te duci?” întrebă muntele. Neputându-și opri înaintarea, marele val șuieră: „Îmi extind teritoriul! Vreau să-mi întind brațele!” „Bine, dacă poți să treci peste creasta mea, te voi lăsa să treci.” Marele val se dădu un pic în spate, apoi se ridică din nou spre munte. Dar, indiferent cât de mult încerca, nu reușea să treacă peste vârful muntelui. Nu avu de ales decât să se retragă încetișor înapoi spre mare…

Mii de ani, micul pârâu se scurse încet în jurul poalelor muntelui. Urmând indicațiile muntelui, micuțul pârâu ajunse înapoi acasă, unde se uni cu un râu care, la rândul său, se vărsă în mare. Sub îngrijirea muntelui, micuțul pârâu nu se rătăci niciodată. Pârâul și muntele se întăreau unul pe altul și depindeau unul de altul; își dădeau putere unul altuia, se înfrânau reciproc și existau împreună.

Mii de ani, vântul aspru a șuierat, așa cum îi era obiceiul. Încă venea adeseori să „viziteze” muntele, cu vârtejuri mari de nisip în bătaia rafalelor sale. A amenințat muntele, dar niciodată nu a răzbătut prin mijlocul lui. Vântul și muntele se întăreau unul pe altul și depindeau unul de altul; își dădeau putere unul altuia, se înfrânau reciproc și existau împreună.

Mii de ani, valul gigantic nu s-a oprit să se odihnească, ci a înaintat necontenit, extinzându-și fără încetare teritoriul. Șuiera și se urca iar și iar pe munte, dar muntele nu s-a clintit vreodată un centimetru. Muntele veghea marea și, astfel, creaturile mării se înmulțeau și se dezvoltau. Valul și muntele se întăreau unul pe altul și depindeau unul de altul; își dădeau putere unul altuia, se înfrânau reciproc și existau împreună.

Astfel se sfârșește povestirea noastră. În primul rând, spuneți-Mi, despre ce este această povestire? Mai întâi a fost un munte mare, un mic pârâu, un vânt aspru și un val gigantic. Ce s-a întâmplat în prima parte cu micul pârâu și cu marele munte? De ce am ales să vorbesc despre un munte și un pârâu? (Sub îngrijirea muntelui, pârâul nu s-a pierdut niciodată. S-au bazat unul pe altul.) Ați spune că muntele a protejat sau a obstrucționat micuțul pârâu? (L-a protejat.) Dar nu l-a obstrucționat? El și pârâul vegheau unul asupra altuia; muntele proteja pârâul și, totodată, îl obstrucționa. Muntele a protejat pârâul până când s-a vărsat în râu, dar totodată l-a împiedicat să curgă unde ar fi curs, provocând inundații și aducând oamenilor dezastre. Nu despre asta era pasajul? Protejând pârâul și blocându-l, muntele a ocrotit casele oamenilor. Micul pârâu s-a unit apoi cu râul la poalele muntelui și s-a revărsat în mare. Nu este aceasta regula care guvernează existența pârâului? Ce i-a îngăduit pârâului să se unească cu râul și cu marea? Nu a fost muntele? Pârâul se baza pe protecția muntelui și pe obstrucționarea lui. Așadar, nu este aceasta ideea principală? Vedeți în asta importanța munților pentru apă? A avut Dumnezeu scopul Lui când a făcut munții, și mari și mici? (Da.) Acesta pasaj scurt, cu nimic mai mult decât un mic pârâu și un mare munte, ne lasă să vedem valoarea și semnificația creării acestor două lucruri de către Dumnezeu; de asemenea, ne arată înțelepciunea și scopul Lui în cârmuirea asupra lor. Nu este așa?

Despre ce era vorba în a doua parte a povestirii? (Un vânt aspru și marele munte.) Este vântul un lucru bun? (Da.) Nu neapărat – uneori, vântul este prea puternic și provoacă dezastre. Cum te-ai simți dacă ar trebui să stai afară în vântul aspru? Depinde de cât de puternic este. Dacă ar fi un vânt de categoria 3 sau 4, ar fi tolerabil. Cel mult, o persoană ar avea probleme să-și țină ochii deschiși. Dar dacă vântul s-ar înteți și ar deveni un uragan, ai fi în stare să reziști? Nu ai fi. Așadar, este greșit ca oamenii să spună că vântul este mereu bun sau că este mereu rău, deoarece depinde de puterea acestuia. Așadar, care este funcția muntelui aici? Nu este să filtreze vântul? La ce anume reduce muntele vântul aspru? (La o adiere.) Acum, în mediul în care locuiesc oamenii, majoritatea lor au experimentat furtuni sau adieri ușoare? (Adieri ușoare.) Nu a fost acesta unul din scopurile lui Dumnezeu, una din intențiile Sale când a creat munții? Cum ar fi ca oamenii să trăiască într-un mediu în care nisipul ar zbura năvalnic în vânt, nestăvilit și nefiltrat? Nu cumva pământul năpăstuit de nisipul spulberat și de pietre ar fi de nelocuit? Pietrele ar putea lovi oamenii, iar nisipul ar putea să-i orbească. Vântul ar putea să facă oamenii să nu se mai țină pe picioare sau să-i ia pe sus în aer. Casele ar fi distruse și s-ar întâmpla tot felul de dezastre. Totuși, existența vântului aspru are o valoare? Am spus că e rău, deci oamenii ar putea simți că nu are valoare, dar este așa? Oare nu are el valoare odată ce s-a transformat într-o briză? De ce au nevoie oamenii mai mult când vremea e umedă sau sufocantă? Au nevoie de o adiere ușoară care să sufle ușor peste ei, pentru a-i răcori și a le limpezi capetele, pentru a le ascuți gândirea, pentru a le remedia și îmbunătăți starea de spirit. Acum, de exemplu, voi toți stați într-o încăpere cu mulți oameni și cu aer înăbușitor – de ce ați avea nevoie cel mai mult? (De o ușoară adiere.) A merge într-un loc unde aerul este tulbure și murdar poate să încetinească gândirea unei persoane, să-i reducă fluxul sanguin și să-i micșoreze limpezimea minții. Totuși, puțină mișcare și circulație ar împrospăta aerul, iar oamenii s-ar simți altfel în aerul proaspăt. Chiar dacă micul pârâu poate provoca dezastre, chiar dacă vântul cel aspru poate provoca dezastre, cât timp muntele este acolo, va transforma acel pericol într-o forță benefică oamenilor. Nu-i așa?

Despre ce era vorba în al treilea pasaj? (Marele munte și valul imens.) Marele munte și valul imens. Acest pasaj este ambientat pe malul mării, la poalele muntelui. Vedem muntele, oceanul împroșcând și un val imens. Ce este muntele pentru val în acest moment? (Un protector și o barieră.) Este atât protector, cât și barieră. Ca protector, împiedică marea să dispară, astfel încât creaturile ce trăiesc în ea să poată să se înmulțească și să prospere. Ca barieră, muntele împiedică apele mării să se reverse, să provoace dezastre și daune și să distrugă casele oamenilor. Așadar, putem spune că muntele este și barieră și protector.

Aceasta este semnificația interconexiunii dintre marele munte și micul pârâu, dintre marele munte și vântul aspru și dintre marele munte și valul imens; aceasta este semnificația faptului că se întăresc și se înfrânează unul pe altul și a coexistenței lor. Existența acestor lucruri create de Dumnezeu este guvernată de o regulă și o lege. Deci, ce fapte ale lui Dumnezeu ați văzut în această povestire? Oare Dumnezeu a ignorat toate aceste lucruri după ce le-a creat? A creat El reguli și a conceput modurile în care toate acestea să funcționeze doar ca să le ignore după aceea? Asta s-a întâmplat? (Nu.) Atunci, ce s-a întâmplat? Dumnezeu deține în continuare controlul. El controlează apa, vântul și valurile. Nu le lasă să o ia razna, după cum nu le lasă să provoace vătămări sau să distrugă casele în care trăiesc oamenii. Datorită acestui lucru, oamenii pot continua să trăiască, să se înmulțească și să prospere pe pământ. Asta înseamnă că, atunci când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El plănuise deja regulile existenței. Când Dumnezeu a făcut fiecare lucru, El S-a asigurat că avea să aducă foloase umanității și a preluat controlul asupra acestuia, astfel încât să nu deranjeze omenirea sau să provoace dezastre. Dacă nu ar fi existat gestionarea lui Dumnezeu, apele nu s-ar revărsa nestăvilite? Nu ar sufla vântul nestăvilit? Oare vântul și apa urmează regulile? Dacă Dumnezeu nu le-ar gestiona, nicio regulă nu le-ar guverna, iar vântul ar șuiera și apele ar fi nestăvilite și ar provoca inundații. Dacă valul ar fi fost mai înalt decât muntele, marea ar mai putea exista? Nu ar putea. Dacă muntele nu ar fi mai înalt decât valul, marea nu ar exista, iar muntele și-ar pierde valoarea și semnificația.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VII”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 169)

Dumnezeu a creat tot ceea ce există și El este suveranul a tot ceea ce există; El le gestionează și le aprovizionează pe toate și, în toate lucrurile, El vede și scrutează fiecare cuvânt și acțiune a tot ceea ce există. Tot la fel, Dumnezeu vede și scrutează fiecare colț al vieții omenești. Așadar, El cunoaște îndeaproape fiecare detaliu a tot ceea ce există în cadrul creației Sale, de la funcția fiecărui lucru, la natura și regulile de supraviețuire, până la semnificația vieții lui și valoarea existenței lui, toate acestea Îi sunt în întregime cunoscute lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat toate lucrurile – credeți că El trebuie să studieze regulile ce le guvernează? Are Dumnezeu nevoie să studieze cunoașterea umană sau știința pentru a învăța despre ele și a le înțelege? (Nu.) Există cineva în toată omenirea atât de învățat și erudit încât să înțeleagă toate lucrurile pe care le face Dumnezeu? Nu există, corect? Există vreun astronom sau biolog care să înțeleagă cu adevărat regulile după care trăiesc și cresc toate lucrurile? Pot ei înțelege cu adevărat valoarea existenței fiecărui lucru? (Nu pot.) Asta este din cauză că toate lucrurile au fost create de Dumnezeu și, oricât de mult sau de profund studiază omenirea această cunoaștere sau oricât de mult timp se străduiește să o învețe, nu vor putea niciodată să priceapă taina ori scopul pentru care Dumnezeu a creat toate lucrurile. Nu așa stau lucrurile? Din discuția noastră de până acum, simțiți că ați dobândit o înțelegere parțială a adevăratei semnificații a propoziției „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”? (Da.) Știam că atunci când aveam să discut acest subiect – Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor – mulți oameni se vor gândi imediat la o altă frază: „Dumnezeu este adevărul și Dumnezeu Își folosește cuvântul pentru a ne aproviziona”, și la nimic altceva dincolo de nivelul acestui subiect. Unii ar putea simți chiar că aprovizionarea de către Dumnezeu cu cele necesare vieții omenești, cu hrană și băutură și toate necesitățile zilnice nu contează ca aprovizionare a omului de către El. Nu sunt unii care simt așa? Totuși, nu este oare evidentă intenția lui Dumnezeu pentru creația Sa – de a îngădui omenirii să existe și să trăiască normal? Dumnezeu menține mediul în care trăiesc oamenii și El aprovizionează toate lucrurile de care are nevoie omenirea pentru a supraviețui. Mai mult, El gestionează și deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Toate acestea îi permit omenirii să trăiască și să prospere și să se înmulțească normal; este modul prin care Dumnezeu aprovizionează toată creația și omenirea. Nu-i adevărat că oamenii trebuie să recunoască și să înțeleagă aceste lucruri? Poate unii ar spune: „Acest subiect este prea îndepărtat de cunoașterea noastră despre adevăratul Dumnezeu Însuși și noi nu vrem să știm asta, deoarece nu trăim doar cu pâine ci, în schimb, trăim după cuvântul lui Dumnezeu”. Este corectă această înțelegere? (Nu.) De ce este incorectă? Puteți avea o înțelegere completă a lui Dumnezeu dacă aveți doar cunoașterea lucrurilor pe care le-a spus Dumnezeu? Dacă acceptați doar lucrarea Lui și Îi acceptați judecata și mustrarea, puteți avea o înțelegere completă a lui Dumnezeu? Dacă voi cunoașteți doar o mică parte a firii lui Dumnezeu, o mică parte a autorității lui Dumnezeu, ați considera că este de ajuns pentru a dobândi o înțelegere a lui Dumnezeu? (Nu.) Acțiunile lui Dumnezeu au început cu creația tuturor lucrurilor și continuă și azi – acțiunile Lui sunt evidente tot timpul și în orice clipă. Dacă oamenii cred că Dumnezeu există doar pentru că El a ales un grup de oameni asupra cărora să lucreze și pe care să-i mântuiască și că niciun alt lucru nu are de-a face cu Dumnezeu, nici autoritatea Lui, statutul Său, nici acțiunile Lui, poate fi aceasta considerată o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu? Oamenii care au această așa-zisă „cunoaștere a lui Dumnezeu” au doar o viziune unilaterală, conform căreia limitează faptele Sale la un grup de oameni. Este aceasta o adevărată cunoaștere a lui Dumnezeu? Nu cumva acești oameni, cu genul acesta de cunoaștere, neagă creația tuturor lucrurilor de către Dumnezeu și stăpânirea Sa asupra lor? Unii oameni nu vor să acorde atenție acestui lucru, gândindu-se în schimb: „Nu am văzut stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Ideea este ceva prea îndepărtat de mine și nu mă interesează să înțeleg. Dumnezeu face ce vrea El și asta nu are nimic de-a face cu mine. Eu doar accept conducerea lui Dumnezeu și cuvântul Său, astfel încât să pot fi mântuit și desăvârșit de către El. Nimic altceva nu contează pentru mine. Regulile pe care le-a făcut Dumnezeu când a creat toate lucrurile și ce face El pentru a asigura nevoile lor și ale omenirii nu au legătură cu mine”. Ce e cu modul acesta de a vorbi? Nu este un act de răzvrătire? Există cineva printre voi cu o asemenea înțelegere? Știu, chiar dacă nu spuneți asta, că foarte mulți dintre voi gândesc în felul acesta. Acest tip de persoane conformiste privesc totul din propriul punct de vedere „spiritual”. Vor doar să-L limiteze pe Dumnezeu la Biblie, să-L limiteze pe Dumnezeu la cuvintele pe care le-a rostit, la semnificația derivată din cuvântul literal scris. Nu vor să-L cunoască mai mult pe Dumnezeu și nu doresc ca El să-Și distragă atenția făcând alte lucruri. Acest tip de gândire este copilărească și este, de asemenea, exagerat de religioasă. Pot oamenii care au aceste puncte de vedere să-L cunoască pe Dumnezeu? Ar fi foarte greu ca ei să-L cunoască pe Dumnezeu. Astăzi am spus două povestiri, fiecare adresându-se unui aspect diferit. Ați putea simți, dat fiind că tocmai ați intrat în contact cu ele, că sunt profunde sau oarecum abstracte, dificil de priceput și înțeles. Ar putea fi greu să le conectați cu acțiunile lui Dumnezeu și cu Dumnezeu Însuși. Totuși, toate acțiunile lui Dumnezeu și tot ceea ce El a făcut în cadrul creației și în toată omenirea ar trebui cunoscut, clar și precis, de fiecare persoană, de toți cei care caută să Îl cunoască pe Dumnezeu. Această cunoaștere îți va da certitudine în credința ta în adevărata existență a lui Dumnezeu. Totodată, îți va da o cunoaștere exactă a înțelepciunii lui Dumnezeu, a puterii Lui și a modului în care El asigură nevoile tuturor lucrurilor. Îți va permite să concepi clar existența adevărată a lui Dumnezeu și să vezi că aceasta nu e ficțională, nu e un mit, nu e vagă, nu este o teorie și cu siguranță nu este doar un fel de consolare spirituală, ci există cu adevărat. Mai departe, le va permite oamenilor să știe că Dumnezeu a aprovizionat întotdeauna toată creația și omenirea; El face asta în propriul Lui mod și în concordanță cu propriul Său ritm. Așadar, tocmai datorită faptului că Dumnezeu a creat toate lucrurile și le-a dat reguli, fiecare dintre acestea este capabil, așa cum a prestabilit El, să-și îndeplinească sarcinile alocate, să-și îndeplinească responsabilitățile și să-și joace propriile roluri. Predeterminat de El, fiecare lucru are propriul folos în serviciul omenirii și în spațiul și mediul în care trăiesc oamenii. Dacă Dumnezeu nu ar fi făcut astfel, iar omenirea nu ar fi avut un asemenea mediu de locuit, atunci ar fi imposibil ca omenirea să creadă în Dumnezeu sau să-L urmeze. Totul s-ar reduce doar la vorbărie goală. Nu este așa?

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VII”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 170)

Mediul de bază pentru viață pe care Dumnezeu îl creează pentru omenire (fragmente selectate)

Am discutat o mulțime de subiecte și teme legate de cuvintele „Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor”, dar știți în inimile voastre ce lucruri conferă Dumnezeu omenirii în afară de a vă oferi cuvântul Lui și de a-Și efectua asupra voastră lucrarea de mustrare și de judecată? Unii oameni ar putea spune: „Dumnezeu îmi acordă har și binecuvântări; El îmi dă disciplină și alinare și El îmi dă grijă și protecție în orice mod cu putință”. Alții vor spune: „Dumnezeu îmi oferă mâncarea și băutura de zi cu zi”, în timp ce alții vor spune chiar: „Dumnezeu mi-a oferit totul”. S-ar putea să răspundeți la aceste lucruri pe care oamenii le întâlnesc în viețile lor de zi cu zi într-o manieră care are legătură cu sfera propriei voastre experiențe de viață trupească. Dumnezeu acordă multe lucruri fiecărei persoane, cu toate că ceea ce discutăm aici nu se limitează doar la sfera nevoilor zilnice ale oamenilor, ci este menit să extindă câmpul perspectivei fiecărei persoane și să vă lase să vedeți lucrurile dintr-o perspectivă macro. De vreme ce Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor, cum întreține El viața tuturor lucrurilor? Cu alte cuvinte, ce oferă Dumnezeu tuturor lucrurilor creației Sale ca să le întrețină existența și legile care o susțin, astfel încât să poată continua să existe? Aceasta este ideea principală a discuției noastre de astăzi. […] Sper că puteți conecta acest subiect și ceea ce am de gând să spun cu faptele lui Dumnezeu, mai degrabă decât cu vreo cunoaștere, cultură sau cercetare omenească. Vorbesc doar despre Dumnezeu, despre Dumnezeu Însuși. Aceasta este sugestia Mea pentru voi. Sunt sigur că înțelegeți, nu?

Dumnezeu a acordat multe lucruri omenirii. Am să încep prin a vorbi despre ceea ce oamenii pot vedea, adică, despre ceea ce pot simți. Acestea sunt lucrurile pe care oamenii le pot accepta și înțelege în inimile lor. Așadar, haideți să începem să vorbim despre ceea ce a oferit Dumnezeu omenirii cu o discuție despre lumea materială.

a. Aerul

Mai întâi, Dumnezeu a creat aerul, ca omul să poată respira. Aerul este o substanță cu care oamenii pot fi zilnic în contact și este un lucru pe care oamenii se bazează clipă de clipă, chiar și atunci când dorm. Aerul pe care l-a creat Dumnezeu este de o importanță monumentală pentru omenire: este esențial pentru fiecare suflare a sa și pentru viața însăși. Această substanță, care poate fi doar simțită, dar nu văzută, a fost primul dar al lui Dumnezeu pentru toate lucrurile creației Sale. Dar după ce a creat aerul, S-a oprit Dumnezeu, considerându-Și lucrarea încheiată? Ori a luat în considerare cât de dens ar fi aerul? A luat El în considerare ce va conține aerul? La ce Se gândea Dumnezeu când a făcut aerul? De ce a făcut Dumnezeu aerul și care I-a fost raționamentul? Oamenii au nevoie de aer – au nevoie să respire. Mai întâi de toate, densitatea aerului ar trebui să fie potrivită pentru plămânii omenești. Cunoaște cineva densitatea aerului? De fapt, nu este deosebit de necesar ca oamenii că cunoască răspunsul la această întrebare la nivel de numere sau date, și chiar este cu totul inutil să cunoască răspunsul – e perfect adecvat să avem doar o idee generală. Dumnezeu a făcut aerul cu o densitate care să fie cea mai potrivită ca plămânii omenești să respire. Adică, a făcut aerul astfel încât să poată pătrunde cu ușurință în corpul uman prin respirație și astfel încât să nu fie afectat corpul atunci când respiră. Acestea au fost considerațiile lui Dumnezeu când a făcut aerul. Mai departe, vom discuta despre ce conține aerul. Conținutul aerului nu este otrăvitor pentru oameni și nu le va afecta plămânii sau vreo parte a corpului. Dumnezeu a trebuit să Se gândească la toate acestea. Dumnezeu a trebuit să Se gândească la faptul că aerul pe care îl respiră oamenii ar trebui să intre și să iasă din corp ușor și că, după ce este inhalat, natura și cantitatea de substanțe din aer ar trebui să fie în așa fel încât sângele, ca și aerul rezidual din plămâni și din corp ca întreg, să fie corect metabolizate. Mai mult, a trebuit să ia în considerare că aerul nu ar trebui să conțină nicio substanță otrăvitoare. Scopul pentru care vă spun despre aceste două standarde pentru aer nu este să vă hrănesc cu vreo informație în particular, ci să vă arăt că Dumnezeu a creat fiecare lucru în parte din creația Sa conform propriilor considerații, iar tot ceea ce a creat este cât se poate de bun. Mai mult, în ceea ce privește cantitatea de praf din aer și cantitatea de praf, nisip și țărână de pe pământ, ca și cantitatea de praf care cade pe pământ din cer, Dumnezeu are propriile metode de a gestiona și aceste lucruri, metode de a le înlătura sau de a le face să se dezintegreze. Deși există o anumită cantitate de praf, Dumnezeu a făcut în așa fel încât praful să nu afecteze corpul omului sau să pună în pericol respirația omului, și a făcut particulele de praf de o dimensiune care să nu fie dăunătoare corpului. Nu a fost crearea aerului de către Dumnezeu un mister? A fost un lucru simplu, ca și cum ar sufla aer din gura Lui? (Nu.) Chiar și în crearea celor mai simple lucruri de către El, taina lui Dumnezeu, funcționarea minții Lui, felul Lui de a gândi și înțelepciunea Lui sunt toate evidente. Nu este Dumnezeu practic? (Ba da, este.) Asta înseamnă că, până și în crearea lucrurilor simple, Dumnezeu Se gândea la omenire. În primul rând, aerul pe care îl respiră oamenii este curat, iar ceea ce conține este potrivit pentru respirația oamenilor, nu este otrăvitor și nu dăunează oamenilor; în același fel, densitatea aerului este potrivită pentru respirația omenească. Acest aer, pe care oamenii îl inspiră și îl expiră constant, este esențial pentru corpul omenesc, pentru trupul omenesc. Iată de ce oamenii pot respira în voie, fără constrângeri sau griji. Pot, astfel, să respire normal. Aerul este ceea ce Dumnezeu a creat la început și ceea ce este indispensabil pentru respirația omenească.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VIII”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 171)

Mediul de bază pentru viață pe care Dumnezeu îl creează pentru omenire (fragmente selectate)

b. Temperatura

Al doilea lucru pe care îl vom discuta este temperatura. Toată lumea știe ce este temperatura. Temperatura este ceva esențial pentru un mediu înconjurător potrivit supraviețuirii umane. Dacă temperatura este prea ridicată – de exemplu, presupunând că temperatura ar fi mai mare de patruzeci de grade Celsius – nu ar fi foarte istovitor pentru oameni? Nu ar fi epuizant pentru oameni să trăiască în astfel de condiții? Iar dacă temperatura ar fi prea scăzută? Presupunând că temperatura ar ajunge la minus patruzeci de grade Celsius, oamenii nu ar fi în stare să suporte nici aceste condiții. Așadar, Dumnezeu a fost foarte atent în stabilirea acestui interval de temperatură, acesta fiind intervalul de temperatură la care corpul omenesc se poate adapta, ceea ce se încadrează, mai mult sau mai puțin, între minus treizeci de grade Celsius și plus patruzeci de grade Celsius. Temperaturile din teritoriile de la nord la sud se încadrează, în esență, în acest interval. În regiunile reci, temperaturile pot coborî, probabil, până la minus cincizeci sau șaizeci de grade Celsius. Dumnezeu nu i-ar lăsa pe oameni să trăiască în asemenea regiuni. Așadar, de ce există aceste regiuni înghețate? Dumnezeu are propria Sa înțelepciune și are propriile Sale intenții în această privință. Nu ți-ar permite să te apropii de acele locuri. Locurile care sunt prea fierbinți sau prea reci sunt protejate de Dumnezeu, ceea ce înseamnă că El nu a plănuit ca omul să trăiască acolo. Aceste locuri nu sunt pentru omenire. Dar de ce ar face El ca asemenea locuri să existe pe pământ? Dacă acestea sunt locuri unde Dumnezeu nu ar lăsa omul să trăiască sau chiar să supraviețuiască, atunci de ce le-ar fi creat Dumnezeu? În asta stă înțelepciunea lui Dumnezeu. Adică, Dumnezeu a calibrat în mod rezonabil intervalul de temperatură a mediului în care oamenii supraviețuiesc. Există și o lege naturală care acționează aici. Dumnezeu a creat anumite lucruri pentru a menține și a controla temperatura. Care sunt ele? În primul rând, soarele le poate aduce oamenilor căldură, dar sunt oamenii în stare să suporte această căldură dacă este prea ridicată? Este cineva care îndrăznește să se apropie de soare? Există vreun instrument științific pe pământ care să se poată apropia de soare? (Nu.) De ce nu? Soarele este prea fierbinte. Orice se apropie prea mult se va topi. Așadar, Dumnezeu a lucrat anume pentru a stabili înălțimea soarelui deasupra omenirii și distanța față de aceasta conform calculelor Sale meticuloase și standardelor Sale. Apoi, există cei doi poli ai pământului, Sud și Nord. Aceste regiuni sunt în întregime înghețate și glaciale. Poate omenirea să trăiască în regiuni glaciale? Sunt asemenea locuri potrivite pentru supraviețuirea oamenilor? Nu, așa că oamenii nu merg în aceste locuri. Din moment ce oamenii nu merg la Polul Sud și la Polul Nord, ghețarii sunt păstrați și pot servi propriului scop, care este acela de a controla temperatura. Înțelegeți, da? Dacă nu ar exista Polul Sud și Polul Nord, atunci căldura constantă a soarelui ar face ca oamenii de pe pământ să piară. Dar oare numai prin aceste două lucruri ține Dumnezeu temperatura în limitele unui interval potrivit supraviețuirii omenești? Nu. Mai sunt și tot felul de lucruri vii, cum ar fi iarba de pe câmp, diferitele tipuri de copaci și toate soiurile de plante din păduri, care absorb căldura soarelui și, făcând asta, neutralizează energia termică a soarelui într-un mod care reglează temperatura mediului în care trăiește omenirea. Mai sunt și sursele de apă, cum ar fi râurile și lacurile. Nimeni nu poate decide suprafața pe care o acoperă râurile și lacurile. Nimeni nu poate controla câtă apă există pe pământ, nici unde curge această apă, direcția în care curge, debitul sau viteza acesteia. Numai Dumnezeu știe. Aceste surse diferite de apă, de la apele subterane la râurile și lacurile vizibile de la suprafață, pot, de asemenea, regla temperatura mediului în care trăiesc oamenii. În afară de sursele de apă, există și tot felul de formațiuni geografice, cum ar fi munții, câmpiile, canioanele și mlaștinile, care, toate, reglează temperaturile într-o măsură proporțională cu amploarea și aria lor geografică. De exemplu, dacă un munte are o circumferință de o sută de kilometri, atunci acești o sută de kilometri vor contribui cu valoarea de utilitate a o sută de kilometri. În privința numărului de lanțuri muntoase și canioane pe care Dumnezeu le-a creat pe pământ, acesta este un număr pe care Dumnezeu l-a luat în considerare. Cu alte cuvinte, dincolo de existența fiecărui lucru creat de Dumnezeu este o poveste, iar fiecare lucru conține înțelepciunea și planurile lui Dumnezeu. Să considerăm, de exemplu, pădurile și toate diferitele feluri de vegetație – amploarea și întinderea ariei în care există și cresc acestea sunt dincolo de controlul vreunui om și nimeni nu are vreun cuvânt de spus în această privință. La fel, niciun om nu poate controla câtă apă absorb, nici câtă energie termică absorb de la soare. Toate aceste lucruri se află în sfera planului pe care Dumnezeu l-a făcut atunci când a creat toate lucrurile.

Numai datorită planificării atente a lui Dumnezeu, a cumpănirii Sale și a rânduielii în toate privințele poate omul să trăiască într-un mediu înconjurător cu o temperatură atât de potrivită. Așadar, fiecare lucru în parte pe care omul îl vede cu ochii lui, cum ar fi soarele, Polul Sud și Polul Nord, despre care oamenii aud atât de des, ca și diferitele viețuitoare de pe și de sub pământ și din apă și mărimea suprafețelor acoperite de păduri și a altor forme de vegetație, sursele de apă, diferitele întinderi de apă, cantitățile de apă din mări și de apă dulce și diferite medii înconjurătoare geografice – toate acestea sunt lucruri pe care Dumnezeu le folosește pentru a menține temperaturi normale pentru supraviețuirea omului. Acest lucru este absolut. Numai pentru că Dumnezeu S-a gândit profund la toate acestea, omul este în stare să trăiască într-un mediu înconjurător cu asemenea temperaturi potrivite. Nu trebuie să fie nici prea frig, nici prea cald: locurile care sunt prea călduroase, în care temperaturile depășesc nivelul la care se poate adapta corpul omenesc, cu siguranță, nu sunt puse deoparte pentru tine de către Dumnezeu. Locurile care sunt prea reci, în care temperaturile sunt prea scăzute, unde, imediat ce sosesc, oamenii vor îngheța complet în doar câteva minute, astfel încât nu mai pot să vorbească, le va îngheța creierul, nu mai sunt în stare să gândească și curând se sufocă – nici asemenea locuri nu sunt puse deoparte de către Dumnezeu pentru omenire. Nu contează ce fel de cercetări vor oamenii să desfășoare, nici dacă vor să inoveze sau să depășească asemenea limitări – indiferent ce gânduri au oamenii, ei nu vor fi niciodată în stare să depășească limitele până la care se poate adapta corpul omenesc. Nu vor putea niciodată să înlăture aceste limitări pe care Dumnezeu le-a creat pentru om. Aceasta se datorează faptului că Dumnezeu a creat ființele omenești și Dumnezeu știe cel mai bine la ce temperaturi se poate adapta corpul omenesc. Dar oamenii înșiși nu știu. De ce spun că oamenii nu știu? Ce lucruri prostești au făcut oamenii? Nu au fost destui oameni care au încercat mereu să cucerească Polul Nord și Polul Sud? Astfel de oameni au vrut mereu să meargă în acele locuri, să ocupe pământul, ca să se stabilească acolo. Ar fi ceva absurd. Chiar dacă ai cercetat intens Polul Sud și Polul Nord, ce urmează? Chiar dacă te poți adapta la temperaturi și ești capabil să trăiești acolo, ar avantaja omenirea în vreun fel dacă ai „îmbunătăți” mediul actual de viață al Polului Sud și al Polului Nord? Omenirea are un mediu înconjurător în care poate supraviețui, dar totuși oamenii nu stau acolo liniștiți și docili, ci insistă să se aventureze în locuri în care nu pot supraviețui. Ce înseamnă asta? Oamenii au devenit plictisiți și nerăbdători în ceea ce privește viața la temperaturi potrivite și s-au bucurat de prea multe binecuvântări. În plus, mediul obișnuit de viață a fost aproape complet distrus de către omenire, așa că acum cred că ar putea la fel de bine să meargă la Polul Sud și la Polul Nord să provoace mai multe daune sau să urmărească vreun soi de „cauză”, că pot găsi vreo modalitate de „a deschide un nou drum”. Nu este acest lucru o prostie? Adică, sub conducerea strămoșului ei, Satana, această omenire continuă să facă absurdități, una după alta, distrugând în mod nesăbuit și nechibzuit căminul frumos pe care Dumnezeu l-a creat pentru ea. Asta este mâna Satanei. Mai mult, văzând că supraviețuirea omului pe pământ este oarecum în pericol, mulți oameni caută metode prin care să călătorească pe Lună, vrând să stabilească o cale prin care să supraviețuiască acolo. Însă, în cele din urmă, oxigenul lipsește de pe Lună. Pot ființele omenești să supraviețuiască fără oxigen? Din moment ce oxigenul lipsește de pe Lună, nu este un loc unde poate sta omul, și totuși omul continuă să-și dorească să meargă acolo. Cum ar trebui să se numească acest comportament? Este, totodată, autodistrugere. Luna este un loc fără aer și temperatura nu este potrivită pentru supraviețuirea omului, deci nu este un loc pus deoparte de Dumnezeu pentru om.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VIII”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 172)

Mediul de bază pentru viață pe care Dumnezeu îl creează pentru omenire (fragmente selectate)

c. Sunetul

Care este cel de-al treilea lucru? Este, de asemenea, ceva care reprezintă o parte esențială a mediului normal al omului, ceva pentru care Dumnezeu a trebuit să facă aranjamente atunci când a creat toate lucrurile. Este foarte important pentru Dumnezeu și, de asemenea, pentru fiecare ființă umană în parte. Dacă Dumnezeu nu S-ar fi ocupat de acest lucru, acesta ar fi interferat mult cu supraviețuirea omenirii, însemnând că ar fi avut un impact atât de semnificativ asupra vieții omului și asupra trupului său lumesc, încât omenirea nu ar fi fost capabilă să supraviețuiască într-un asemenea mediu. Se poate spune că nicio viețuitoare nu ar fi putut supraviețui într-un asemenea mediu. Deci, care este acest lucru despre care vorbesc? Este vorba despre sunet. Dumnezeu a creat totul și totul trăiește în mâinile lui Dumnezeu. Toate lucrurile creației lui Dumnezeu trăiesc și se transformă în mod continuu sub privirile Sale. Ce vreau să spun prin asta este că fiecare lucru creat de Dumnezeu are valoare și sens în existența lui; adică există ceva esențial cu privire la existența fiecărui lucru în parte. În ochii lui Dumnezeu, fiecare lucru are viață și, din moment ce toate trăiesc, vor produce sunete. De exemplu, pământul se învârtește în permanență, soarele se învârtește în permanență și luna se învârtește și ea în permanență. Având în vedere că toate lucrurile se propagă, se dezvoltă și se mișcă, ele emit sunete în mod constant. Toate lucrurile create de Dumnezeu pe pământ sunt în continuă propagare, dezvoltare și mișcare. De exemplu, poalele munților se mișcă și se reașază și toate viețuitoarele din adâncul mărilor înoată și se deplasează. Acest lucru înseamnă că aceste viețuitoare, toate lucrurile de sub privirile lui Dumnezeu, sunt în mișcare în mod constant, regulat și în conformitate cu tiparele stabilite. Deci ce anume produc toate aceste lucruri care se propagă și se dezvoltă în întuneric și se mișcă în secret? Sunete – sunete mari, puternice. Dincolo de planeta Pământ, tot felul de planete sunt și ele constant în mișcare, iar viețuitoarele și organismele de pe aceste planete se propagă și ele, se dezvoltă și se mișcă. Adică, toate lucrurile cu și fără viață se mișcă permanent înainte sub privirea lui Dumnezeu și, pe măsură ce fac acest lucru, fiecare dintre ele emite sunete. Dumnezeu a făcut aranjamente și pentru aceste sunete și cred că deja Îi cunoașteți motivul, nu-i așa? Când te apropii de un avion, ce efect are sunetul asurzitor al motorului asupra ta? Dacă stai în preajma lui pentru mult timp, urechile îți vor fi asurzite. Cum rămâne cu inima ta – va fi în stare să reziste acestui chin? Unii oameni cu inimi slabe nu ar putea să suporte. Bineînțeles, nici aceia cu inimi tari nu vor putea să reziste dacă durează prea mult. Adică, efectul sunetului asupra corpului omenesc, indiferent dacă este vorba despre urechi sau despre inimă, este extrem de important pentru fiecare ființă umană în parte, iar sunetele care sunt prea puternice vor dăuna oamenilor. Așadar, atunci când Dumnezeu a creat toate lucrurile și după ce acestea începuseră să funcționeze normal, Dumnezeu a făcut aranjamente corespunzătoare pentru aceste sunete – sunetele tuturor lucrurilor aflate în mișcare. Aceasta este, de asemenea, una dintre problemele de care a trebuit să țină cont Dumnezeu atunci când a creat un mediu înconjurător pentru omenire.

Mai întâi, înălțimea atmosferei de deasupra suprafeței pământului are un efect asupra sunetului. De asemenea, dimensiunea golurilor din sol va manipula și afecta sunetul. Apoi mai sunt diferite medii geografice a căror confluență afectează, de asemenea, sunetul. Adică, Dumnezeu folosește anumite metode pentru a elimina unele sunete, pentru ca oamenii să poată supraviețui într-un mediu înconjurător la care urechile și inimile lor să poată rezista. Altfel, sunetele ar reprezenta un obstacol imens în calea supraviețuirii oamenilor, devenind o mare bătaie de cap în viețile lor și reprezentând o gravă problemă pentru ei. Asta înseamnă că Dumnezeu a fost foarte atent în crearea pământului, a atmosferei și a diferitelor tipuri de medii geografice și în fiecare dintre acestea este inclusă înțelepciunea lui Dumnezeu. Înțelegerea de către omenire a acestui lucru nu trebuie să fie prea amănunțită. Este suficient ca oamenii să știe că acțiunile lui Dumnezeu sunt incluse. Acum, spuneți-Mi, această lucrare pe care a făcut-o Dumnezeu, calibrând în mod precis sunetul pentru a menține mediul propice vieții și viețile normale ale omenirii – a fost absolut necesară? (Da.) De vreme ce această lucrare a fost necesară, atunci, din această perspectivă, se poate spune că Dumnezeu a folosit această lucrare drept o metodă pentru a oferi toate lucrurile? Dumnezeu a creat un mediu înconjurător atât de liniștit pentru aprovizionarea omenirii astfel încât corpul omenesc să poată trăi relativ normal în el, fără să sufere nicio interferență, și astfel încât omenirea să fie capabilă să existe și să trăiască normal. Nu este aceasta una dintre modalitățile prin care Dumnezeu aprovizionează omenirea? Nu a fost acesta un lucru foarte important pe care l-a făcut Dumnezeu? (Da.) Era mare nevoie de acest lucru. Deci cum apreciați acest lucru? Deși nu puteți simți că aceasta a fost acțiunea lui Dumnezeu, nici nu știți cum a procedat Dumnezeu în acel moment, puteți simți totuși necesitatea pentru care Dumnezeu a făcut acest lucru? Puteți simți înțelepciunea lui Dumnezeu sau grija și considerația pe care le-a pus în acest lucru? (Da, putem.) Este suficient dacă puteți să simțiți acest lucru. Sunt multe acțiuni pe care le-a înfăptuit Dumnezeu între lucrurile creației Sale pe care oamenii nu pot nici să le simtă, nici să le vadă. Aduc acest lucru în discuție doar pentru a vă informa cu privire la acțiunile lui Dumnezeu, astfel încât să puteți ajunge să Îl cunoașteți pe Dumnezeu. Acestea sunt indicii care vă pot permite să Îl cunoașteți și să Îl înțelegeți mai bine pe Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VIII”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 173)

Mediul de bază pentru viață pe care Dumnezeu îl creează pentru omenire (fragmente selectate)

d. Lumina

Cel de-al patrulea lucru se referă la ochii oamenilor: lumina. Și aceasta este foarte importantă. Atunci când vezi o lumină puternică și strălucirea ei ajunge la o anumită intensitate, este capabilă să orbească ochii oamenilor. La urma urmelor, ochii oamenilor sunt ochi ai trupului. Nu suportă iritațiile. Îndrăznește cineva să se uite direct la soare? Unii oameni au încercat și, dacă poartă ochelari de soare, este în regulă – însă acest lucru necesită un instrument. Fără instrumente, ochiul liber al omului nu are nicio abilitate să înfrunte soarele și să privească direct spre el. Totuși, Dumnezeu a creat soarele ca să aducă lumină omenirii, iar această lumină este tot un lucru de care S-a ocupat El. Dumnezeu nu a finalizat pur și simplu de creat soarele, l-a pus undeva și l-a ignorat apoi; Dumnezeu nu face lucrurile în acest fel. El face lucrurile cu atenție și le gândește în profunzime. Dumnezeu a creat omenirii ochi ca să poată vedea, dar a stabilit dinainte parametrii de lumină în funcție de care omul poate vedea lucrurile. Nu ar servi la nimic dacă lumina ar fi prea slabă. Dacă este atât de întuneric încât oamenii nu-și pot vedea degetele în fața lor, atunci ochii lor și-au pierdut funcția și nu vor fi de niciun folos. Însă lumina care este prea strălucitoare va fi insuportabilă pentru ochii oamenilor și aceștia tot nu vor putea vedea nimic. Așadar, Dumnezeu a mobilat mediul înconjurător al existenței omenirii cu o cantitate de lumină potrivită ochilor oamenilor, o cantitate care nu va răni sau afecta ochii oamenilor, darămite să-i facă să-și piardă funcția. De aceea Dumnezeu a adăugat straturi de nori în jurul soarelui și al pământului, și de aceea densitatea aerului este, de asemenea, capabilă să filtreze în mod corespunzător tipurile de lumină care pot răni ochii sau pielea oamenilor – acestea sunt direct proporționale. În plus, culorile pământului creat de către Dumnezeu reflectă lumina soarelui și toate celelalte tipuri de lumină și sunt capabile să elimine tipurile de lumină care sunt prea strălucitoare pentru ca ochii omenești să se adapteze la ea. Prin urmare, oamenii pot să umble pe afară și să-și vadă de viețile lor fără să aibă mereu nevoie de ochelari de soare închiși la culoare. În condiții normale, ochii omenești pot vedea lucruri din câmpul lor vizual fără să fie deranjați de lumină. Adică, n-ar fi de niciun folos dacă lumina ar fi prea penetrantă sau prea slabă. Dacă ar fi prea slabă, ochii oamenilor ar fi afectați și, după o scurtă folosire, distruși; dacă ar fi prea puternică, ochii oamenilor nu ar fi în stare să o suporte. Tocmai lumina aceasta pe care o au oamenii trebuie să fie potrivită ca ochii oamenilor să vadă, iar Dumnezeu a minimalizat, prin diferite metode, daunele produse de lumină ochilor oamenilor. Și cu toate că această lumină ar putea aduce beneficii sau daune ochilor oamenilor, este suficientă ca să le permită oamenilor să reziste până la sfârșitul vieții lor, menținându-le folosirea lor. Nu a fost Dumnezeu minuțios când a luat în considerare acest lucru? Cu toate acestea, diavolul, Satana, acționează fără a ține cont de aceste lucruri, care nici măcar nu-i trec prin minte. Cu Satana, lumina este fie prea strălucitoare, fie prea slabă. Așa acționează Satana.

Dumnezeu a făcut aceste lucruri pentru toate aspectele corpului omenesc – pentru vedere, auz, gust, respirație, sentimente și așa mai departe – pentru a maximiza adaptabilitatea de supraviețuire a omenirii, astfel încât aceasta să poată trăi normal și să continue să o facă. Cu alte cuvinte, mediul de viață actual, creat de către Dumnezeu, este mediul cel mai potrivit și cel mai benefic pentru supraviețuirea omenirii. Unii oameni ar putea crede că nu prea contează și că e un lucru foarte banal. Sunetul, lumina și aerul sunt lucruri pe care oamenii le simt ca fiind dreptul lor din naștere, lucruri de care s-au bucurat din momentul în care s-au născut. Dar dincolo de aceste lucruri de care te poți bucura, a lucrat Dumnezeu; acest lucru este ceva ce oamenii trebuie să înțeleagă, ceva ce trebuie să știe. Indiferent dacă simți că nu e nevoie să le înțelegi sau să le cunoști, pe scurt, când Dumnezeu le-a creat, El S-a gândit mult la ele, a avut un plan, a avut anumite idei. Nu a pus, pur și simplu, omenirea într-un asemenea mediu de viață, la întâmplare sau fără să Se gândească bine la acest lucru. Ați putea crede că am vorbit în mod prea grandios despre fiecare dintre aceste lucruri mărunte, dar în viziunea Mea, fiecare lucru pe care Dumnezeu l-a oferit omenirii este necesar pentru supraviețuirea umanității. În aceasta este acțiunea lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VIII”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 174)

Mediul de bază pentru viață pe care Dumnezeu îl creează pentru omenire (fragmente selectate)

e. Curentul de aer

Care este cel de-al cincilea lucru? Acest lucru este în strânsă legătură cu fiecare zi din viața fiecărei persoane. Această relație este atât de puternică, încât corpul omenesc nu ar putea trăi fără ea în această lume materială. Acest lucru este curentul de aer. Probabil oricine poate să înțeleagă expresia „curent de aer” după ce doar o aude. Deci, ce este curentul de aer? Ați putea spune că simpla mișcare a aerului reprezintă un „curent de aer”. Curentul de aer este un vânt pe care ochiul omenesc nu îl poate vedea. Este și o modalitate prin care se mișcă gazele. Cu toate acestea, în această discuție, la ce se referă, în primul rând, curentul de aer? Veți înțelege de îndată ce o spun. Pământul duce munții, mările și toate lucrurile creației în timp ce se învârtește, iar când se învârtește, o face cu viteză. Deși nu simți nicio rotație, rotația pământului există fără îndoială. Ce generează rotația sa? Atunci când alergi, nu simți vântul pe la urechile tale? Dacă vântul poate fi generat atunci când alergi, cum să nu fie vânt atunci când pământul se învârtește? Când pământul se învârtește, toate lucrurile sunt în mișcare. Însuși pământul este în mișcare și se învârtește cu o anumită viteză, în timp ce toate lucrurile de pe el se propagă și se dezvoltă, de asemenea. Așadar, mișcarea la o anumită viteză va da naștere în mod natural curentului de aer. Acesta este lucrul la care mă refer când spun „curent de aer”. Curentul de aer nu afectează corpul omenesc într-o anumită măsură? Să luăm ca exemplu taifunurile: taifunurile obișnuite nu sunt în mod deosebit puternice, dar, când lovesc, oamenii nu pot nici măcar să rămână pe loc și le este greu să meargă în bătaia vântului. Chiar și un singur pas este dificil și unii oameni pot fi chiar împinși în ceva de vânt, incapabili să se miște. Acesta este unul dintre felurile în care curentul de aer poate afecta omenirea. Dacă pământul întreg ar fi acoperit de câmpii atunci, când pământul și toate lucrurile s-ar roti, i-ar fi imposibil corpului omenesc să suporte curentul de aer care ar fi generat. Ar fi extrem de dificil de răspuns la o asemenea situație. Dacă chiar așa ar sta lucrurile, un astfel de curent de aer nu doar ar afecta omenirea, ci ar distruge-o de tot. Oamenii ar fi incapabili să supraviețuiască într-un asemenea mediu înconjurător. De aceea, Dumnezeu a făcut diferite medii geografice pentru a rezolva asemenea curenți de aer – în medii diferite, curenții de aer devin mai slabi, își schimbă direcția, își schimbă viteza și își schimbă forța. De aceea oamenii pot vedea diferite caracteristici geografice, cum ar fi munții, lanțurile muntoase mărețe, câmpiile, dealurile, depresiunile, văile, platourile și râurile mari. Cu aceste diferite caracteristici geografice, Dumnezeu schimbă viteza, direcția și forța unui curent de aer. Aceasta este metoda pe care o folosește El pentru a reduce sau manipula curentul de aer într-un vânt a cărui viteză, direcție și forță sunt potrivite, astfel încât oamenii să poată avea un mediu de viață normal în care să trăiască. Este nevoie de acest lucru? (Da.) Să facă așa ceva pare dificil pentru oameni, dar este ușor pentru Dumnezeu, deoarece El observă toate lucrurile. Pentru El, nu se poate să fie mai ușor sau mai simplu să creeze un mediu înconjurător cu un curent de aer potrivit pentru omenire. Așadar, într-un astfel de mediu înconjurător creat de Dumnezeu, fiecare lucru al creației Sale este indispensabil. Există valoare și necesitate în existența fiecărui lucru în parte. Cu toate acestea, acest principiu nu este înțeles de Satana sau de omenirea care a fost coruptă. Ei continuă să distrugă, să dezvolte și să exploateze cu visuri deșarte despre transformarea munților în pământ plat, umplerea canioanelor și construirea de zgârie-nori pe pământ plat pentru a crea jungle de beton. Este speranța lui Dumnezeu ca omenirea să poată trăi fericită, să poată crește fericită și să poată petrece fiecare zi fericită în cel mai potrivit mediu înconjurător, pe care El l-a pregătit pentru ea. De aceea Dumnezeu nu a fost niciodată nepăsător în privința felului în care tratează mediul în care trăiește omenirea. De la temperatură la aer, de la sunet la lumină, Dumnezeu a făcut planuri și aranjamente complicate, astfel încât corpurile oamenilor și mediul lor înconjurător de viață să nu fie supuse niciunei interferențe din partea condițiilor naturale și, în schimb, omenirea să poată să trăiască, să se înmulțească normal și să trăiască normal împreună cu toate lucrurile într-o coexistență armonioasă. Toate acestea sunt oferite de către Dumnezeu tuturor lucrurilor și omenirii.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VIII”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 175)

Ați devenit acum conștienți de cea mai mare diferență dintre Dumnezeu și omenire? Până la urmă, cine este stăpânul tuturor lucrurilor? Este omul? (Nu.) Atunci, care este diferența între felul în care Dumnezeu și omenirea se ocupă de toată creația? (Dumnezeu stăpânește și aranjează toate lucrurile, în timp ce omul se bucură de ele.) Sunteți de acord cu acest lucru? Cea mai importantă diferență dintre Dumnezeu și omenire este aceea că Dumnezeu stăpânește peste întreaga creație și o aprovizionează. El este sursa a tot și, în timp ce Dumnezeu aprovizionează toată creația, omenirea se bucură de aceasta. Adică, omul se bucură de toate lucrurile creației atunci când acceptă viața pe care Dumnezeu o conferă tuturor lucrurilor. Dumnezeu este Stăpânul, iar omenirea se bucură de roadele creării tuturor lucrurilor de către Dumnezeu. Atunci, din perspectiva tuturor lucrurilor din creația lui Dumnezeu, care este diferența dintre Dumnezeu și omenire? Dumnezeu poate vedea limpede legile modului în care cresc toate lucrurile și El controlează și domină aceste legi. Adică, toate lucrurile sunt sub privirea lui Dumnezeu și în aria atentei Sale cercetări. Poate omenirea să vadă toate lucrurile? Ceea ce poate să vadă omenirea este limitat la ce se află direct în fața ochilor săi. Dacă urci un munte, nu vezi decât acel munte. Nu poți vedea ce se află de partea cealaltă a muntelui. Dacă te duci pe mal, ceea ce vezi e doar o parte a oceanului, dar nu ai de unde să știi cum este cealaltă parte a oceanului. Dacă intri într-o pădure, poți vedea vegetația din fața ta și din jurul tău, dar nu poți vedea ce se întinde mai departe. Oamenii nu pot vedea locurile mai înalte, mai îndepărtate, mai adânci. Tot ceea ce pot ei vedea este ce se află direct în fața lor și în câmpul lor vizual. Chiar dacă oamenii știu legea care dictează cele patru anotimpuri ale anului și legile creșterii tuturor lucrurilor, tot nu sunt în stare să gestioneze sau să dea ordine tuturor lucrurilor. Totuși, felul în care Dumnezeu vede toate lucrurile creației este ca și cum ar vedea o mașinărie pe care a construit-o El Însuși. Cunoaște extrem de bine fiecare piesă componentă și fiecare legătură, știe care îi sunt principiile și sistemele și care îi sunt scopurile – Dumnezeu cunoaște extrem de limpede toate aceste lucruri. De aceea Dumnezeu este Dumnezeu și omul este om! Deși omul ar putea să-și aprofundeze cercetarea despre știință și legile care guvernează toate lucrurile, acea cercetare are o arie limitată, în vreme ce Dumnezeu controlează totul, control care, pentru om, este unul infinit. Un om și-ar putea petrece întreaga viață cercetând cea mai mică faptă a lui Dumnezeu, fără a obține vreun rezultat real. De aceea, dacă folosești doar cunoașterea și ceea ce ai învățat ca să-L studiezi pe Dumnezeu, nu vei fi niciodată capabil să-L cunoști pe Dumnezeu sau să-L înțelegi. Dar dacă alegi calea de a căuta adevărul și de a-L căuta pe Dumnezeu, și Îl privești pe Dumnezeu din perspectiva celui care ajunge să-L cunoască, atunci, într-o zi, vei recunoaște că acțiunile și înțelepciunea lui Dumnezeu sunt pretutindeni, și vei mai ști de ce este Dumnezeu numit Stăpânul tuturor lucrurilor și sursa vieții tuturor lucrurilor. Cu cât dobândești mai mult o astfel de cunoaștere, cu atât vei înțelege de ce Dumnezeu este numit Stăpânul tuturor lucrurilor. Toate lucrurile și totul, inclusiv tu, primesc constant ciclul neîntrerupt al aprovizionării lui Dumnezeu. De asemenea, vei fi în stare să simți clar că în această lume și în această omenire nu există nimeni în afară de Dumnezeu care ar putea să aibă abilitatea și esența cu care El stăpânește, gestionează și menține existența tuturor lucrurilor. Când vei ajunge la o asemenea înțelegere, vei recunoaște cu adevărat că Dumnezeu este Dumnezeul tău. Când vei ajunge la acest punct, Îl vei fi acceptat cu adevărat pe Dumnezeu și Îi vei fi permis să fie Dumnezeul tău și Stăpânul tău. Când vei dobândi o asemenea înțelegere și când viața ta va ajunge într-un asemenea punct, Dumnezeu nu te va mai pune la încercare și judeca, nici nu-ți va mai cere nimic, pentru că Îl vei înțelege pe Dumnezeu, Îi vei cunoaște inima și Îl vei accepta cu adevărat pe Dumnezeu în inima ta. Acesta este un motiv important pentru părtășia despre aceste subiecte referitoare la stăpânirea și gestionarea tuturor lucrurilor de către Dumnezeu. Realizarea acestui lucru are menirea de a le oferi oamenilor mai multă cunoaștere și înțelegere, nu doar pentru a te face să conștientizezi, ci și pentru a-ți da mai multă cunoaștere practică și înțelegere a acțiunilor lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VIII”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 176)

Mâncarea și băutura zilnice pe care Dumnezeu le pregătește pentru omenire (fragmente selectate)

Cerealele, fructele și legumele și toate tipurile de nuci – acestea sunt toate alimente vegetariene. Ele conțin suficiente substanțe nutritive ca să satisfacă necesitățile corpului omenesc, chiar dacă sunt alimente vegetariene. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a spus: „Le voi da oamenilor doar aceste alimente. Lasă-i să mănânce doar aceste lucruri!” Dumnezeu nu S-a oprit aici, ci a continuat să pregătească pentru omenire mai multe alimente care au un gust chiar mai delicios. Care sunt aceste alimente? Sunt diferite tipuri de cărnuri și pește pe care majoritatea dintre voi le puteți vedea și mânca. El a pregătit pentru om multe, multe tipuri de cărnuri și pește. Peștii trăiesc în apă, iar carnea peștilor din apă este diferită în substanță de carnea animalelor crescute pe pământ și îi poate asigura omului diferite substanțe nutritive. Proprietățile peștilor pot regla, de asemenea, răceala și căldura din corpurile omenești, ceea ce reprezintă un mare avantaj pentru om. Dar ceea ce este delicios nu se poate mânca în exces. Așa cum am spus deja, Dumnezeu oferă omenirii cantitatea potrivită la timpul potrivit, astfel încât oamenii să se poată bucura în mod potrivit de ceea ce a oferit El într-o manieră normală și în conformitate cu anotimpul și timpul. Acum, ce fel de alimente sunt incluse în categoria cărnii de pasăre? Pui, prepeliță, porumbel și așa mai departe. Mulți oameni mănâncă și rață și gâscă. Deși Dumnezeu a asigurat toate aceste feluri de carne, El a emis anumite cerințe la adresa aleșilor Lui și a pus dietei lor limite specifice în timpul Epocii Legii. În zilele noastre, aceste limite se bazează pe gustul individual și interpretarea personală. Aceste diferite tipuri de cărnuri asigură corpului omenesc diferite substanțe nutritive, completând proteina și fierul, îmbogățind sângele, întărind mușchii și oasele și oferind mai multă energie. Indiferent cum le gătesc și le mănâncă oamenii, aceste cărnuri îi pot ajuta să îmbunătățească gustul mâncării și să-și crească apetitul, satisfăcându-și totodată stomacurile. Mai important, aceste alimente îi pot asigura corpului omenesc necesitățile nutriționale zilnice. Acestea sunt aspecte pe care Dumnezeu le-a luat în considerație atunci când a pregătit mâncarea pentru omenire. Există vegetale, există carne – nu este aceasta abundență? Dar oamenii ar trebui să înțeleagă care era intenția lui Dumnezeu atunci când a pregătit toate alimentele pentru omenire. A fost ca oamenii să exagereze cu aceste alimente? Ce se întâmplă când omul devine captiv în încercarea de a-și satisface aceste dorințe materiale? Nu devine îmbuibat? Nu afectează îmbuibarea corpul omenesc în diferite feluri? (Ba da.) De aceea, Dumnezeu repartizează cantitatea potrivită la timpul potrivit și le permite oamenilor să se bucure de diferite alimente, în concordanță cu perioadele de timp și cu anotimpurile. De exemplu, după o vară foarte fierbinte, oamenii acumulează multă căldură, precum și uscăciune patogenă și umiditate în corpurile lor. Atunci când vine toamna, se coc multe feluri de fructe, iar când oamenii le mănâncă, umiditatea din corpurile lor este înlăturată. La această vreme, vitele și oile vor fi crescut robuste, așa că oamenii ar trebui să mănânce niște carne pentru a se hrăni. După ce mănâncă diferite tipuri de carne, corpurile oamenilor obțin energie și căldură pentru a-i ajuta să suporte frigul iernii și, drept rezultat, ei sunt capabili să treacă de iarnă în siguranță și sănătoși. Cu cea mai mare grijă și precizie, Dumnezeu controlează și coordonează ce să ofere omenirii și când; și când va face diferite lucruri să crească, să rodească și să se coacă. Acest lucru are legătură cu „felul în care Dumnezeu a pregătit mâncarea necesară pentru traiul de zi cu zi al omului”. În completarea diferitelor tipuri de hrană, Dumnezeu mai asigură omenirii și surse de apă. După ce mănâncă, oamenii tot trebuie să bea niște apă. Ajunge doar să mănânce fructe? Oamenii nu ar putea trăi doar cu fructe și, în plus, în unele anotimpuri nu există niciun fruct. Deci cum poate fi rezolvată problema apei pentru omenire? Dumnezeu a rezolvat-o pregătind multe surse de apă la suprafața pământului și în subteran, inclusiv lacuri, râuri și izvoare. Din aceste surse de apă se poate bea în situații în care nu există nicio contaminare sau manipulare umană sau alterare. Cu alte cuvinte, în legătură cu sursele de hrană care susțin viețile corpurilor fizice ale oamenilor, Dumnezeu a făcut pregătiri foarte precise, foarte exacte și foarte potrivite, astfel încât viețile oamenilor să fie bogate și îmbelșugate și să nu le lipsească nimic. Acesta este un lucru pe care oamenii îl pot simți și vedea.

În plus, Dumnezeu a creat printre toate lucrurile unele plante, animale și variate ierburi care sunt anume menite să vindece răni sau să trateze boala din corpul uman. Ce ar trebui să facă cineva, de exemplu, dacă se arde sau se opărește din greșeală cu apă fierbinte? Poți să clătești arsura cu apă? Poți să găsești pur și simplu o bucată de cârpă dintr-o haină veche undeva și să o înfășori? Dacă faci asta, rana s-ar putea să se umple de puroi sau să se infecteze. De exemplu, dacă cineva face febră, răcește, suferă un accident de muncă, o durere de stomac din cauză că a mâncat ceva nepotrivit sau dezvoltă anumite boli din cauza obiceiurilor de viață sau a problemelor emoționale, cum ar fi boli vasculare, afecțiuni psihologice sau boli ale organelor interne, atunci există plante corespunzătoare care să vindece toate acestea. Există plante care îmbunătățesc circulația sângelui și înlătură stagnarea, care alină durerea, opresc hemoragia, oferă anestezie, vindecă pielea și o fac să revină la normal, care înlătură staza sângelui și elimină toxinele din corp – pe scurt, aceste plante au întrebuințări în viața de zi cu zi. Oamenii le pot folosi și au fost pregătite de către Dumnezeu pentru corpul omenesc, în caz de nevoie. Dumnezeu i-a permis omului să le descopere pe unele din întâmplare, în timp ce altele au fost descoperite de oameni pe care Dumnezeu i-a ales în acest scop sau ca rezultat al unor fenomene speciale orchestrate de El. După descoperirea acestor plante, omenirea avea să le dea mai departe și apoi, mulți oameni aveau să știe despre ele. Crearea acestor plante de către Dumnezeu are, prin urmare, valoare și semnificație. Rezumând, toate aceste lucruri sunt de la Dumnezeu, pregătite și plantate de El atunci când a creat mediul de viață pentru omenire. Toate aceste lucruri sunt esențiale. Sunt considerațiile lui Dumnezeu mai bine gândite decât acelea ale omenirii? Când vezi tot ceea ce a făcut Dumnezeu, ești în stare să percepi partea practică a lui Dumnezeu? Dumnezeu lucrează în taină. Dumnezeu a creat toate acestea când omul încă nu apăruse pe această lume, înainte de a lua contact cu omenirea. Totul a fost făcut cu gândul la omenire, de dragul existenței omului și cu gândul la supraviețuirea sa, astfel încât omenirea să poată trăi fericită în această lume materială bogată și îmbelșugată pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru ea, fără griji cu privire la hrană sau îmbrăcăminte și nelipsindu-i nimic. Într-un astfel de mediu, omenirea poate continua să se înmulțească și să supraviețuiască.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VIII”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 177)

La început, am vorbit despre mediul de viață al omului și despre ceea ce Dumnezeu a făcut pentru acest mediu înconjurător, precum și despre pregătirile pe care le-a făcut. Am discutat despre ceea ce a rânduit; relația dintre lucrurile create, pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru omenire și despre felul în care Dumnezeu a rânduit aceste relații pentru a împiedica lucrurile creației Sale să provoace daune omenirii. Dumnezeu a diminuat totodată daunele care ar fi putut fi cauzate de numeroși factori diferiți ai creației Sale asupra mediului înconjurător, permițând tuturor lucrurilor să-și îndeplinească scopul suprem și să aducă omenirii un mediu avantajos, cu elemente benefice, permițând astfel omenirii să se adapteze la un asemenea mediu înconjurător și să continue fără întrerupere ciclul înmulțirii și al vieții. Apoi, am discutat despre hrana necesitată de corpul omenesc – mâncarea și băutura de zi cu zi a omenirii. Aceasta este și ea o condiție necesară pentru supraviețuirea omenirii. Adică, corpul omenesc nu poate trăi doar din respirație, doar cu lumina soarelui pentru întreținere sau doar cu vântul ori cu temperaturi potrivite. Ființele umane au nevoie și să-și umple stomacurile, iar Dumnezeu a pregătit pentru omenire, fără a trece nimic cu vederea, sursele hranei omenirii. Când ați văzut toate aceste produse bogate și îmbelșugate – sursele de hrană și băutură ale omenirii – puteți spune că Dumnezeu este sursa aprovizionării pentru omenire și pentru toate lucrurile creației Sale? Dacă, în timpul creației, Dumnezeu ar fi creat numai copacii și iarba sau orice număr de alte ființe vii și dacă aceste diferite ființe vii și plante ar fi fost toate doar ca să le mănânce vitele și oile, sau ar fi fost pentru zebre, căprioare și alte soiuri de animale, de exemplu, leii mănâncă lucruri cum ar fi zebrele și căprioarele, iar tigrii mănâncă lucruri cum ar fi mieii și porcii – dar nu ar fi fost nici măcar un singur lucru potrivit să-l mănânce oamenii, ar fi mers? Nu ar fi mers. Omenirea nu ar fi fost în stare să supraviețuiască mult timp. Dar dacă oamenii ar mânca numai frunze? Ar fi mers? Ar putea oamenii să mănânce iarba menită pentru oi? S-ar putea să nu fi stricat dacă o încercau doar un pic, dar dacă ar fi mâncat-o pe termen lung, stomacul uman n-ar fi putut tolera și oamenii n-ar fi trăit mult timp. Există și lucruri pe care animalele le pot mânca, dar sunt otrăvitoare pentru oameni – animalele le mănâncă fără a suferi consecințe, dar pentru oameni nu este la fel. Asta înseamnă că Dumnezeu a creat ființele omenești, așa că Dumnezeu cunoaște cel mai bine principiile și structura corpului omenesc și de ce au oamenii nevoie. Lui Dumnezeu Îi sunt perfect clare compoziția și conținutul corpului, nevoile sale și felul în care organele interne funcționează, absorb, elimină și metabolizează diferite substanțe. Oamenilor nu le este limpede acest lucru; uneori mănâncă imprudent sau sunt nechibzuiți în modul în care se îngrijesc, iar acest exces produce un dezechilibru. Dacă mănânci și te bucuri normal de lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine, atunci nu vei avea nicio problemă de sănătate. Chiar dacă uneori experimentezi o dispoziție proastă și ai circulația sângelui îngreunată, acest lucru nu pune nicio problemă. Trebuie doar să mănânci un anumit tip de plantă și stagnarea va dispărea. Dumnezeu a făcut pregătiri pentru toate aceste lucruri. Așadar, în ochii lui Dumnezeu, omenirea este cu mult deasupra oricărei alte viețuitoare. Dumnezeu a pregătit un mediu pentru fiecare tip de plantă și a pregătit mâncare și un mediu pentru fiecare tip de animal, dar omenirea are cele mai stringente nevoi cu privire la mediu, iar aceste nevoi nu pot fi trecute cu vederea câtuși de puțin; dacă ar fi trecute cu vederea, omenirea nu ar fi capabilă să continue să se dezvolte, să se înmulțească și să trăiască normal. Dumnezeu este Cel care știe cel mai bine acest lucru în inima Lui. Când Dumnezeu a făcut acest lucru, El i-a acordat o importanță mai mare decât oricărui altul. Poate că nu ești în stare să percepi importanța unui lucru inobservabil, pe care îl poți vedea și de care te bucuri în viață, sau a ceva ce vezi și de care te bucuri, ceva ce ai avut din naștere, dar Dumnezeu a făcut deja pregătiri pentru tine cu mult timp în urmă sau în taină. Dumnezeu a eliminat și a rezolvat în cea mai mare măsură posibilă toți factorii negativi care îi sunt nefavorabili omenirii și care pot afecta corpul omenesc. Ce arată acest lucru? Arată atitudinea lui Dumnezeu față de omenire atunci când i-a creat pe aceștia de data aceasta? Care a fost acea atitudine? Atitudinea lui Dumnezeu a fost atentă și serioasă și El nu a tolerat interferența unor forțe inamice sau a unor factori ori condiții externe, în afară de Dumnezeu. În aceasta se poate vedea atitudinea lui Dumnezeu în crearea și în gestionarea omenirii de data aceasta. Și care este atitudinea lui Dumnezeu? Prin mediul adaptat supraviețuirii și vieții de care se bucură omenirea, cât și prin mâncarea, băutura și trebuințele de zi cu zi, putem vedea atitudinea de responsabilitate față de oameni a lui Dumnezeu, pe care El a avut-o încă de când a creat omul, precum și hotărârea Lui să mântuiască omenirea la această vreme. Este autenticitatea lui Dumnezeu vizibilă în aceste lucruri? Dar minunăția lui Dumnezeu? Caracterul Său de nepătruns? Atotputernicia Sa? Dumnezeu Își folosește metodele atotputernice și înțelepte pentru a asigura totul omenirii, ca și tuturor lucrurilor creației Sale. Acum, că v-am spus atât de multe, puteți să spuneți că Dumnezeu este sursa vieții tuturor lucrurilor? (Da.) Așa este cu siguranță. Aveți vreo îndoială? (Nu.) Oferirea tuturor lucrurilor de către Dumnezeu este suficientă ca să arate că El este sursa vieții tuturor lucrurilor, deoarece El este sursa aprovizionării care a îngăduit tuturor lucrurilor să existe, să trăiască, să se înmulțească și să meargă mai departe și nu există altă sursă în afară de Dumnezeu Însuși. Dumnezeu împlinește necesitățile tuturor lucrurilor și toate necesitățile omenirii, indiferent dacă este vorba despre mediul de viață cel mai de bază al oamenilor, de ceea ce oamenii au nevoie zi de zi sau de nevoia de adevăr, pe care El îl oferă duhurilor oamenilor. În toate privințele, identitatea lui Dumnezeu și statutul Lui sunt de mare importanță pentru omenire; numai Dumnezeu Însuși este sursa vieții tuturor lucrurilor. Adică, Dumnezeu este Domnitorul, Stăpânul și Furnizorul acestei lumi, pe care oamenii o pot vedea și simți. Pentru omenire, nu este aceasta identitatea lui Dumnezeu? Nu este nimic fals în asta. Așa că, atunci când vezi păsările zburând pe cer, ar trebui să știi că Dumnezeu a creat tot ceea ce zboară. Există viețuitoare care înoată în apă și au propriile moduri de supraviețuire. Copacii și plantele care trăiesc în sol, înmuguresc primăvara, rodesc și își pierd frunzele toamna și, până vine iarna, toate frunzele au căzut, deoarece acele plante se pregătesc să înfrunte iarna. Acesta este modul lor de supraviețuire. Dumnezeu a creat toate lucrurile și fiecare trăiește în diferite forme și în diferite moduri, folosind diferite metode de a-și etala forța de a trăi și forma de viață. Indiferent cum trăiesc lucrurile, toate sunt sub stăpânirea lui Dumnezeu. Care este scopul pentru care Dumnezeu stăpânește peste toate formele de viață și viețuitoarele? Este de dragul supraviețuirii omenirii? El controlează toate legile vieții, totul pentru supraviețuirea omenirii. Acest lucru arată cât de importantă este supraviețuirea omenirii pentru Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VIII”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 178)

Dumnezeu nu este doar Dumnezeul aleșilor Lui. În prezent, Îl urmezi pe Dumnezeu și El este Dumnezeul tău, dar este El Dumnezeul celor care nu-L urmează? Este Dumnezeu Dumnezeul tuturor oamenilor care nu Îl urmează? Este Dumnezeu Dumnezeul tuturor lucrurilor? (Da.) Atunci, Își face Dumnezeu lucrarea și Își efectuează acțiunile numai asupra acelora care Îl urmează? (Nu.) Care este sfera lucrării și acțiunilor Lui? La cel mai mic nivel, sfera lucrării și acțiunilor Lui cuprinde întreaga omenire și toate lucrurile creației. La nivelul cel mai înalt, ea cuprinde întregul univers, pe care oamenii nu îl pot vedea. Așa că putem spune că Dumnezeu Își face lucrarea și Își efectuează acțiunile asupra întregii omeniri, iar acest lucru este suficient pentru a le permite oamenilor să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu Însuși în întregimea Sa. Dacă vrei să-L cunoști pe Dumnezeu, să-L cunoști cu adevărat, să-L înțelegi cu adevărat, atunci nu te limita numai la cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu sau la povestirile despre lucrarea pe care El a făcut-o în trecut. Dacă încerci să-L cunoști în acest fel, atunci Îl limitezi pe Dumnezeu, delimitându-L. Îl vezi pe Dumnezeu ca pe ceva foarte mic. Cum i-ar afecta asta pe oameni? Nu ai fi niciodată capabil să cunoști minunăția și supremația lui Dumnezeu, nici puterea, atotputernicia și anvergura autorității Lui. O asemenea înțelegere ar avea un impact asupra abilității tale de a accepta adevărul că Dumnezeu este Stăpânitorul tuturor lucrurilor, precum și a cunoașterii tale cu privire la adevărata identitate și adevăratul statut al lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, dacă înțelegerea ta asupra lui Dumnezeu are o anvergură limitată, ceea ce poți primi este, de asemenea, limitat. De aceea, trebuie să-ți lărgești anvergura și să-ți dezvolți orizonturile. Ar trebui să cauți să înțelegi totul – anvergura lucrării lui Dumnezeu, gestionarea Lui, stăpânirea Lui și toate lucrurile pe care le stăpânește și gestionează El. Prin aceste lucruri ar trebui să ajungi să înțelegi acțiunile lui Dumnezeu. Cu o astfel de înțelegere, vei ajunge să simți, fără să-ți dai seama, că Dumnezeu stăpânește, gestionează și aprovizionează toate lucrurile între ele și, de asemenea, vei simți cu adevărat că ești o parte și un membru al tuturor lucrurilor. Întrucât Dumnezeu aprovizionează toate lucrurile, și tu accepți stăpânirea și aprovizionarea lui Dumnezeu. Acesta este un fapt pe care nimeni nu îl poate nega. Toate lucrurile sunt supuse propriilor lor legi, sub stăpânirea lui Dumnezeu, iar sub stăpânirea lui Dumnezeu, toate lucrurile au propriile lor reguli pentru supraviețuire. Soarta și nevoile oamenilor sunt legate împreună de stăpânirea lui Dumnezeu și de aprovizionarea Lui. De aceea, sub stăpânirea și conducerea lui Dumnezeu, omenirea și toate lucrurile sunt interconectate, interdependente și strâns legate între ele. Acesta este scopul și valoarea creării tuturor lucrurilor de către Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VIII”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 179)

Încă de când a creat Dumnezeu toate lucrurile, acestea au funcționat și au continuat să progreseze în mod sistematic și în conformitate cu legile pe care El le-a prescris. Sub privirea Lui, sub conducerea Sa, omenirea a supraviețuit și, pe toată perioada, toate lucrurile s-au dezvoltat într-o manieră sistematică. Nimic nu poate schimba sau distruge aceste legi. Datorită domniei lui Dumnezeu, toate ființele se pot înmulți și datorită domniei si gestionării Lui, toate ființele pot supraviețui. Cu alte cuvinte, sub domnia lui Dumnezeu, toate ființele se nasc, se dezvoltă, dispar și se reîntrupează în mod sistematic. Când vine primăvara, burnița aduce senzația noului anotimp și umezește pământul. Solul începe să se dezghețe și iarba își croiește drum prin sol și începe să încolțească, pe când copacii se înverzesc treptat. Toate aceste forme de viață aduc o vitalitate proaspătă pământului. Așa arată atunci când se nasc și se dezvoltă toate ființele. Tot felul de animale ies și ele din vizuinile lor ca să simtă căldura primăverii și să înceapă un nou an. Toate ființele se tolănesc la soare în timpul verii și se bucură de căldura adusă de anotimp. Toate cresc repede. Copacii, iarba și toate tipurile de plante cresc cu mare viteză, până când, în cele din urmă, înfloresc și dau roade. Toate ființele sunt ocupate în timpul verii, inclusiv oamenii. Toamna, ploile aduc răcoarea autumnală, iar toate tipurile de viețuitoare încep să simtă că sosește vremea recoltei. Toate plantele dau roade, iar oamenii încep să recolteze aceste tipuri variate de fructe pentru a pregăti hrana pentru iarnă. Iarna, toate ființele încep, treptat, să se potolească în liniște și să se odihnească pe măsură ce vremea rece se instalează, iar oamenii iau și ei o pauză în acest anotimp. De la un anotimp la altul, făcând tranziția de la primăvară la vară, la toamnă, la iarnă – toate aceste schimbări apar în conformitate cu legile stabilite de Dumnezeu. El conduce toate lucrurile și oamenii folosind aceste legi și a conceput pentru omenire un bogat și colorat mod de viață, pregătind un mediu de supraviețuire care are temperaturi și anotimpuri variate. Prin urmare, în cadrul acestor tipuri de medii sistematice pentru supraviețuire, oamenii pot să supraviețuiască și să se înmulțească într-un mod ordonat. Oamenii nu pot schimba aceste legi și nicio persoană sau ființă nu le poate încălca. Deși au avut loc nenumărate modificări – mările au devenit câmpuri, în timp ce câmpurile au devenit mări – aceste legi continuă să existe. Ele există pentru că Dumnezeu există și datorită domniei lui Dumnezeu și a gestionării Lui. Cu acest tip de mediu ordonat și la scară mare, viața oamenilor merge înainte în cadrul acestor legi și reguli. Sub aceste legi au fost crescute generație după generație de oameni și generație după generație de oameni au supraviețuit în cadrul acestora. Oamenii s-au bucurat de acest mediu ordonat pentru supraviețuire, precum și de toate lucrurile create de Dumnezeu pentru generație după generație. Chiar dacă oamenii simt că aceste tipuri de legi sunt inerente și le iau de bune în mod disprețuitor și chiar dacă nu simt că Dumnezeu orchestrează aceste legi, că El conduce peste aceste legi, orice ar fi, Dumnezeu este mereu angajat în această lucrare neschimbătoare. Scopul Lui în această lucrare neschimbătoare este supraviețuirea omenirii, astfel încât oamenii să poată dăinui.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 180)

Dumnezeu stabilește limite tuturor lucrurilor pentru a hrăni întreaga omenire (fragmente selectate)

Astăzi voi vorbi despre modul în care aceste tipuri de legi, pe care le-a adus Dumnezeu tuturor lucrurilor, hrănesc întreaga omenire. Este mai degrabă un subiect vast, așa că putem să-l împărțim în mai multe părți și să le discutăm pe rând, astfel încât ele să vă fie clar conturate. În acest fel, vă va fi mai ușor să percepeți și, treptat, să înțelegeți.

Partea întâi: Dumnezeu stabilește limite pentru fiecare tip de teren

Prin urmare, să începem cu prima parte. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a trasat limite pentru munți, câmpii, deșerturi, dealuri, râuri și lacuri. Pe pământ există munți, câmpii, deșerturi, dealuri, precum și diferite acumulări de apă. Nu constituie acestea tipuri diferite de reliefuri? Între ele, Dumnezeu a trasat limite. Când vorbim despre trasarea limitelor, înseamnă că munții au contururile lor, câmpiile au propriile lor contururi, deșerturile au anumite limite, iar dealurile au o suprafață determinată. Mai există și un număr determinat de acumulări de apă, cum ar fi râurile și lacurile. Adică, atunci când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a împărțit totul foarte clar. Dumnezeu a determinat deja pe câți kilometri ar trebui să se întindă oricare munte, care sunt proporțiile lui. A determinat, de asemenea, pe câți kilometri ar trebui să se întindă o câmpie și care sunt proporțiile ei. Când a creat toate lucrurile, El a determinat și limitele deșerturilor, dar și cele ale dealurilor și dimensiunile lor și ce anume le delimitează – toate aceste lucruri au fost determinate de El. El a determinat întinderea râurilor și a lacurilor în timpul creării – toate au limitele lor. Așadar, la ce ne referim când vorbim despre „limite”? Tocmai am vorbit despre modul în care domnește Dumnezeu peste toate lucrurile stabilind legi pentru toate lucrurile. Adică, întinderea și limitele munților nu se vor mări sau nu vor descrește din cauza rotației Pământului sau a trecerii timpului. Acestea sunt stabilite, neschimbătoare și Dumnezeu este Cel care le dictează caracterul neschimbător. În ce privește zonele de câmpie, care este întinderea lor, ce anume le mărginește – acest lucru a fost stabilit de Dumnezeu. Ele au limitele lor și astfel ar fi imposibil ca o movilă să răsară la întâmplare în mijlocul unei câmpii. Câmpia nu se poate transforma brusc într-un munte – acest lucru ar fi imposibil. Aceasta este semnificația legilor și limitelor despre care tocmai am vorbit. În ce privește deșerturile, nu vom menționa funcțiile specifice ale acestuia sau ale oricărei alte forme de relief sau locația lor geografică, ci doar limitele lor. Sub domnia lui Dumnezeu, nici limitele deșertului nu se vor extinde. Asta deoarece Dumnezeu i-a conferit legea lui, limitele lui. Cât de mare este întinderea lui, care e funcția lui, ce îl mărginește și unde este amplasat – acest lucru a fost deja stabilit de Dumnezeu. El nu își va depăși limitele și nu-și va schimba poziția, iar suprafața lui nu se va extinde la întâmplare. Deși cursurile de apă, cum sunt râurile și lacurile, sunt toate sistematice și continue, nu se vor deplasa niciodată în afara întinderii lor și nu-și vor depăși limitele. Toate curg într-un sens, în direcția în care trebuie să curgă, într-un mod sistematic. Așadar, sub legile domniei lui Dumnezeu, niciun râu sau lac nu va seca în mod arbitrar și nu își va schimba, la întâmplare, cursul sau debitul din cauza rotației Pământului sau a trecerii timpului. Toate acestea sunt sub controlul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, toate lucrurile create de Dumnezeu, în mijlocul acestei omeniri, își au locurile, zonele și limitele stabilite. Adică, atunci când Dumnezeu a creat toate lucrurile, limitele lor au fost stabilite, iar ele nu pot fi modificate, înnoite sau schimbate arbitrar. Ce înseamnă „arbitrar”? Se referă la faptul că ele nu își vor modifica, extinde sau schimba forma inițială la întâmplare, în funcție de vreme, temperatură sau viteza de rotație a Pământului. De pildă, un munte are o anumită înălțime, baza lui are o anumită suprafață, are o anumită altitudine și o anumită cantitate de vegetație. Toate acestea sunt plănuite și calculate de Dumnezeu și nu se vor schimba arbitrar. În ce privește câmpiile, majoritatea oamenilor locuiesc la câmpie și nicio schimbare a climei nu va avea un impact asupra zonelor lor sau a valorii existenței lor. Nici măcar lucrurile din compoziția acestor diferite terenuri și medii geografice, create de Dumnezeu, nu se vor schimba în mod arbitrar. De exemplu, părțile componente ale deșertului, tipurile de zăcăminte minerale din subteran, cantitatea de nisip pe care o conține un deșert și culoarea sa, densitatea deșertului – acestea nu se vor schimba în mod arbitrar. De ce nu se vor schimba în mod arbitrar? Datorită domniei și gestionării lui Dumnezeu. În cadrul tuturor acestor terenuri diferite și medii geografice create de Dumnezeu, El gestionează totul într-un mod planificat și sistematic. Așadar, toate aceste medii geografice încă mai există și își îndeplinesc funcțiile la câteva mii de ani sau chiar la zeci de mii de ani după ce au fost create de Dumnezeu. Cu toate că există anumite perioade în care vulcanii erup și perioade în care apar cutremure și au loc deplasări masive de teren, Dumnezeu nu va permite în niciun caz ca vreun tip de relief să își piardă funcția inițială. Doar datorită acestei gestionări a lui Dumnezeu, a domniei și a controlului Său asupra acestor legi, toate acestea – toate aceste lucruri pe care le vede și de care se bucură omenirea – pot supraviețui pe pământ într-un mod sistematic. Așadar, de ce gestionează Dumnezeu astfel toate aceste reliefuri diferite care există pe pământ? Scopul Lui este ca toate viețuitoarele care supraviețuiesc în diferite medii geografice să aibă un mediu stabil și să poată să trăiască și să se înmulțească în continuare în acel mediu stabil. Toate aceste lucruri – cele care sunt mișcătoare și cele nemișcate, cele care respiră pe nări și cele care nu o fac – formează un mediu unic pentru supraviețuirea omenirii. Doar un astfel de mediu poate hrăni generații după generații de oameni și doar un astfel de mediu le permite oamenilor să continue să supraviețuiască pașnic, generație după generație.

Subiectul despre care tocmai am discutat este destul de amplu, deci poate vi se pare oarecum separat de viețile voastre, dar am încredere că puteți cu toții să-l înțelegeți. Adică, legile lui Dumnezeu sub stăpânirea Sa peste toate lucrurile sunt foarte importante – într-adevăr foarte importante! Care este precondiția pentru creșterea tuturor ființelor în cadrul acestor legi? Este datorită domniei lui Dumnezeu. Datorită domniei Lui toate lucrurile își îndeplinesc funcțiile în cadrul domniei Lui. De exemplu, munții hrănesc pădurile, iar pădurile, la rândul lor, hrănesc și protejează diferite păsări și animale care trăiesc în acestea. Câmpiile sunt o platformă pregătită pentru oameni ca aceștia să le cultive, dar și pentru diferite păsări și animale. Ele permit majorității oamenilor să trăiască la șes și asigură confortul în viețile oamenilor. Iar câmpiile includ și pajiști – suprafețe mari de pajiști. Acestea asigură acoperământul de vegetație al pământului. Ele protejează solul și hrănesc vitele, oile și caii care trăiesc pe pajiști. Deșertul își îndeplinește și el funcția. Nu este un loc în care să trăiască oamenii; rolul său este de a face clima umedă mai secetoasă. Râurile și lacurile aduc oamenilor apă potabilă într-o manieră convenabilă. Oriunde curg, oamenii au apă de băut, iar nevoia de apă a tuturor lucrurilor va fi satisfăcută în mod convenabil. Acestea sunt limitele trasate de Dumnezeu pentru diferitele reliefuri.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 181)

Dumnezeu stabilește limite tuturor lucrurilor pentru a hrăni întreaga omenire (fragmente selectate)

Partea a doua: Dumnezeu stabilește limite pentru fiecare formă de viață

Datorită acestor limite trasate de Dumnezeu, diferitele reliefuri au produs medii variate pentru supraviețuire, iar aceste medii pentru supraviețuire au fost propice diferitelor tipuri de păsări și animale și le-au dat totodată spațiu pentru supraviețuire. De aici s-au dezvoltat limitele mediilor pentru supraviețuire ale diferitelor viețuitoare. Aceasta este a doua parte despre care vom discuta în continuare. În primul rând, unde trăiesc păsările, animalele și insectele? Trăiesc în păduri și crânguri? Acestea reprezintă sălașurile lor. Așadar, pe lângă stabilirea limitelor pentru diferitele medii geografice, Dumnezeu a trasat limite și a stabilit legi pentru feluritele păsări, animale, pești, insecte și pentru toate plantele. Datorită diferențelor dintre diversele medii geografice și datorită existenței variatelor medii geografice, diferite specii de păsări, animale, pești, insecte și plante au medii de supraviețuire diferite. Păsările, animalele și insectele trăiesc printre felurite plante, peștii trăiesc în apă, iar plantele cresc pe sol. Solul include diferite zone, cum ar fi munții, câmpiile și dealurile. Odată ce păsările și animalele și-au stabilit sălașurile, ele nu vor mai hoinări peste tot, mergând într-o direcție oarecare. Sălașurile lor sunt pădurile și munții. Dacă, într-o bună zi, sălașurile lor ar fi distruse, această ordine ar deveni haos. De îndată ce ordinea devine haos, care sunt consecințele? Cine sunt primii care au de suferit? Omenirea. În cadrul acestor legi și limite pe care le-a stabilit Dumnezeu, ați văzut vreun fenomen mai neobișnuit? De exemplu, elefanți mergând prin deșert. Ați văzut așa ceva? Dacă acest lucru chiar s-ar întâmpla, ar fi un fenomen foarte ciudat, deoarece elefanții trăiesc în pădure și acesta este mediul pentru supraviețuire pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru ei. Ei au propriul lor mediu pentru supraviețuire și arealul lor stabil, deci de ce ar merge de colo-colo? A văzut cineva lei și tigri mergând pe malul oceanului? Nu, nu a văzut. Arealul leilor și tigrilor sunt pădurile și munții. A văzut cineva balenele și rechinii înotând prin deșert? Nu, nu a văzut. Balenele și rechinii trăiesc în ocean. În mediul existențial omenesc, există oameni care trăiesc alături de urși bruni? Există oameni care sunt mereu înconjurați de păuni sau de alte păsări, în interiorul sau în afara casei lor? A văzut cineva vulturi sau gâște sălbatice jucându-se cu maimuțele? (Nu.) Toate acestea ar fi fenomene ciudate. Motivul pentru care vorbesc despre aceste lucruri care par atât de ciudate când le auziți este să vă fac să înțelegeți că toate lucrurile create de Dumnezeu – indiferent dacă sunt stabilite într-un singur loc sau dacă pot respira pe nări – au legile lor pentru supraviețuire. Cu mult înainte ca Dumnezeu să creeze aceste ființe, El le-a pregătit deja propriile sălașuri și propriile medii pentru supraviețuire. Aceste ființe aveau propriile medii determinate pentru supraviețuire, propria hrană și propriile sălașuri determinate, și aveau propriile locuri potrivite pentru supraviețuirea lor, locuri cu temperaturi adecvate pentru supraviețuirea lor. Prin urmare, ele nu hoinăresc de colo-colo într-o direcție oarecare și nu subminează supraviețuirea omenirii, afectându-le viața oamenilor. Așa gestionează Dumnezeu toate lucrurile, oferind oamenilor cel mai bun mediu pentru supraviețuire. Toate viețuitoarele, printre toate lucrurile, au fiecare în parte hrană pentru susținerea vieții în cadrul propriilor medii de supraviețuire. Cu acea hrană, ele sunt atașate de mediul lor originar de supraviețuire. În acel fel de mediu, ele continuă să supraviețuiască, să se înmulțească și să meargă mai departe conform legilor pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru ele. Datorită acestor tipuri de legi, datorită predestinării lui Dumnezeu, toate lucrurile trăiesc în armonie cu oamenii, iar aceștia și toate lucrurile coexistă în mod interdependent.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 182)

Dumnezeu stabilește limite tuturor lucrurilor pentru a hrăni întreaga omenire (fragmente selectate)

Partea a treia: Dumnezeu susține mediul și ecologia pentru a hrăni omenirea

Dumnezeu a creat toate lucrurile și le-a stabilit limite; printre ele, El a crescut tot felul de vietăți. Între timp, El a pregătit și diferite mijloace de supraviețuire pentru omenire, așadar poți vedea că oamenii nu au doar o singură metodă de supraviețuire, nici nu au doar un singur tip de mediu de supraviețuire. Am vorbit anterior despre faptul că Dumnezeu a pregătit diferite tipuri de surse de hrană și apă pentru oameni, ceea ce este esențial pentru ca viața oamenilor în trup să continue. Totuși, nu toți oamenii subzistă cu cereale. Oamenii au diferite mijloace de supraviețuire din cauza diferențelor dintre mediile geografice și reliefuri. Toate aceste metode de supraviețuire au fost pregătite de Dumnezeu. Așadar, nu toți oamenii se ocupă de cultivarea pământului. Adică, nu toți oamenii își obțin hrana din culturi. Aceasta este a treia parte pe care o vom discuta: limitele au apărut din cauza diferitelor moduri de viață ale oamenilor. Așadar, ce alte moduri de viață au oamenii? Cu privire la diferitele surse de hrană, ce alte feluri de oameni mai există? Există mai multe tipuri de bază.

Primul este modul de viață vânătoresc. Toată lumea îl cunoaște. Ce mănâncă oamenii care trăiesc din vânătoare? (Vânat.) Ei mănâncă păsările și animalele din pădure. „Vânatul” este un cuvânt modern. Vânătorii nu îl consideră o activitate recreațională, ci îl consideră hrană, mijlocul lor zilnic de subzistență. De pildă, ei prind o căprioară. Prinderea acestei căprioare este pentru vânător cum este obținerea hranei din pământ pentru fermier. Fermierul își adună hrana din pământ, iar când o vede, e fericit și se simte în largul său. Familia nu va fi înfometată când ai recolte de mâncat. Inima fermierului e eliberată de neliniști, iar el este mulțumit. La rândul său, un vânător se simte liniștit și mulțumit când vede ce a prins, deoarece nu trebuie să-și mai facă griji pentru mâncare. Va avea ce mânca la următoarea masă și nu va fi înfometat. Așa se simte cel care vânează ca să trăiască. Majoritatea celor care se întrețin din vânătoare trăiesc în pădurile de la munte. Ei nu cultivă pământul. Nu e ușor să găsești pământ arabil acolo, așa că ei supraviețuiesc cu diferite vietăți, cu diferite tipuri de pradă. Acesta este primul mod de viață care e diferit de cel al oamenilor obișnuiți.

Al doilea tip este modul de viață al păstorilor. Oamenii care au turme de animale pentru a-și câștiga traiul cultivă și pământul? (Nu.) Așadar, ce fac ei? Cum trăiesc? (În general, se ocupă de creșterea vitelor și a oilor, iar iarna taie animalele și le mănâncă. Hrana lor e alcătuită din carne de vită și de oaie în principal și beau ceai cu lapte. Deși păstorii sunt ocupați în toate anotimpurile, ei mănâncă bine. Nu le lipsesc laptele, produsele lactate sau carnea.) Oamenii care cresc animale pentru a-și câștiga traiul mănâncă, în principal, carne de vită și oaie, beau lapte de oaie și de vacă și călăresc vite și cai ca să-și mâne animalele pe câmp cu vântul în păr și cu soarele brăzdându-le chipul. Ei nu înfruntă stresul vieții moderne. Ei privesc toată ziua spre marile întinderi de cer albastru și câmpii cu iarbă. Marea majoritate a celor care se ocupă cu mânatul cirezilor trăiesc pe câmpii și au putut să-și continue modul de viață nomad vreme de generații. Deși viața pe câmpie e cam singuratică, este totuși o viață foarte fericită. Nu e un mod de viață rău!

Al treilea mod de viață este pescuitul. O mică parte a umanității trăiește pe malul oceanului sau pe mici insule. Ei sunt înconjurați de apă, înfruntând oceanul. Acești oameni își câștigă traiul din pescuit. Care e sursa de hrană a celor care își câștigă traiul din pescuit? Sursa lor de hrană include toate tipurile de pește, fructe de mare și alte produse marine. Oamenii care își câștigă traiul din pescuit nu cultivă pământul, ci își petrec fiecare zi pescuind. Hrana lor principală este constituită din diferite specii de pești și fructe de mare. Uneori, dau la schimb aceste lucruri pe orez, făină și alte necesități zilnice. Acesta este un mod de viață diferit, dus de cei care trăiesc pe lângă apă. Trăind aproape de apă, se bazează pe aceasta pentru hrana lor și își câștigă traiul din pescuit. Pescuitul nu le oferă doar o sursă de hrană, ci și un mijloc de trai.

Pe lângă cultivarea pământului, umanitatea trăiește, în principal, conform celor trei moduri de viață menționate mai sus. Cu toate acestea, marea majoritate a oamenilor își câștigă existența din cultivarea pământului, cu doar câteva grupuri de oameni care trăiesc din creșterea animalelor, pescuit și vânătoare. Și ce le trebuie oamenilor care trăiesc din agricultură? Le trebuie pământ. Generație după generație, aceștia trăiesc din plantarea culturilor în pământ și, fie că plantează legume, fructe sau cereale, își iau hrana și necesarul zilnic din pământ.

Care sunt condițiile fundamentale care stau la baza acestor diferite moduri de viață omenești? Nu este absolut necesar ca mediile în care sunt capabili să supraviețuiască să fie păstrate la un nivel de bază? Cu alte cuvinte, dacă cei care trăiesc din vânătoare și-ar pierde pădurile de la munte sau păsările și animalele, sursa lor de trai ar dispărea. Direcția în care această etnie și acest fel de oameni ar trebui să meargă devine nesigură, iar ei ar putea chiar să dispară. Și cum rămâne cu cei care își câștigă traiul din păstorit? Pe ce se bazează ei? Ei nu se bazează cu adevărat pe șeptelul lor, ci pe mediul în care poate să supraviețuiască șeptelul lor – pășunile. Dacă nu ar exista acestea, unde și-ar paște păstorii animalele? Ce ar mânca vitele și oile? Fără animale, acești nomazi nu ar avea niciun mijloc de trai. Fără o sursă de trai, unde ar merge aceștia? Ar deveni foarte dificil pentru ei să continue să supraviețuiască; ei nu ar avea niciun viitor. Dacă nu ar fi surse de apă, iar râurile și lacurile ar seca, toți acei pești care se bazează pe apă pentru a trăi ar mai exista? Nu ar mai exista. Ar mai supraviețui acești oameni care depind de apă și de pești pentru traiul lor? Când nu mai au hrană, când nu mai au sursa traiului lor, acești oameni nu vor mai putea supraviețui. Cu alte cuvinte, dacă oricare etnie ar întâmpina vreodată o problemă privind traiul sau supraviețuirea lor, atunci acea etnie nu ar mai continua și ar putea dispărea de pe fața pământului și ar dispărea ca specie. Iar dacă cei care își asigură traiul făcând agricultură și-ar pierde pământul, dacă nu ar putea cultiva toate tipurile de plante și nu și-ar lua hrana din acele plante, atunci care ar fi rezultatul? Fără hrană, nu ar muri oamenii de foame? Dacă oamenii mor de foame, acea rasă umană nu ar fi distrusă? Așadar, acesta este scopul lui Dumnezeu în conservarea diferitelor tipuri de medii. Dumnezeu are doar un singur scop în conservarea diferitelor medii și ecosisteme și a tuturor viețuitoarelor din cadrul fiecărui mediu – acela de a hrăni toate tipurile de oameni, de a hrăni oamenii care trăiesc în diferite medii geografice.

Dacă toate lucrurile creației și-ar pierde propriile legi, ele nu ar mai exista; dacă legile tuturor lucrurilor s-ar pierde, atunci ființele vii dintre toate ființele nu ar mai putea continua. Omenirea și-ar pierde și ea mediile de care depinde pentru supraviețuire. Dacă omenirea ar pierde toate acestea, nu ar mai putea să trăiască așa cum a făcut-o, să prospere și să se înmulțească generație după generație. Motivul pentru care ființele umane au supraviețuit până acum este că Dumnezeu le-a oferit toate lucrurile creației care să-i hrănească, să alimenteze omenirea în diferite feluri. Ei au supraviețuit până acum, până în ziua de azi, doar pentru că Dumnezeu hrănește omenirea în diferite feluri. Cu un mediu stabilit pentru supraviețuire, care este favorabil și în care legile naturale sunt sistematizate, toate diferitele tipuri de oameni de pe pământ, toate rasele pot supraviețui în cadrul propriilor zone prestabilite. Nimeni nu poate trece dincolo de aceste zone sau de limitele dintre ele, deoarece ele au fost trasate de Dumnezeu. De ce ar trasa Dumnezeu limitele astfel? Acest lucru este foarte important pentru întreaga omenire – cu adevărat foarte important!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 183)

Dumnezeu stabilește limite tuturor lucrurilor pentru a hrăni întreaga omenire (fragmente selectate)

Partea a patra: Dumnezeu trasează granițe între diferitele rase

În al patrulea rând, Dumnezeu a trasat limite între diferitele rase. Pe pământ există oameni albi, negri, creoli și galbeni. Acestea sunt diferitele tipuri de oameni. De asemenea, Dumnezeu a stabilit o sferă pentru viețile acestor tipuri diferite de oameni și, fără să-și dea seama, oamenii trăiesc în mediul lor adecvat pentru supraviețuire sub gestionarea lui Dumnezeu. Nimeni nu poate ieși din asta. De exemplu, haideți să luăm în considerare oamenii albi. Care e zona geografică în care trăiesc cei mai mulți dintre ei? Cei mai mulți trăiesc mai ales în Europa și America. Zona geografică în care trăiesc în principal oamenii negri este Africa. Oamenii creoli locuiesc mai ales în Asia de Sud-Est și Asia de Sud, în țări precum Thailanda, India, Myanmar, Vietnam și Laos. Oamenii galbeni locuiesc mai ales în Asia, adică în țări precum China, Japonia și Coreea de Sud. Dumnezeu a distribuit în mod adecvat aceste rase diferite, astfel încât ele să fie distribuite în diferite părți ale lumii. În aceste diferite părți ale lumii, Dumnezeu a pregătit acum mult timp un mediu de supraviețuire adecvat fiecărei rase de ființe umane. În cadrul acestor medii de supraviețuire, Dumnezeu le-a pregătit soluri de diverse culori și compoziții. Cu alte cuvinte, componentele din trupurile oamenilor albi nu sunt la fel cu cele din trupurile oamenilor negri și acestea sunt diferite de componentele trupurilor oamenilor din alte rase. Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El pregătise deja un mediu de supraviețuire pentru fiecare rasă. Scopul Lui în a face acest lucru a fost ca atunci când acel gen de oameni începea să se înmulțească și să-și mărească numărul, să poată fi stabiliți în cadrul unei anumite sfere. Înainte ca Dumnezeu să creeze oamenii, El se gândise deja la toate – avea să rezerve Europa și America pentru oamenii albi pentru a se putea dezvolta și supraviețui. Astfel, când Dumnezeu a creat pământul, El avea deja un plan, avea o țintă și un scop pentru ceea ce făcea din acea bucată de pământ și pentru ceea ce se hrănea pe acea bucată de pământ. De exemplu, a pregătit de mult timp care munți, câte câmpii, câte surse de apă, ce fel de păsări și animale, care pești și care plante aveau să fie pe acel pământ. Când a pregătit un mediu de supraviețuire pentru un anumit tip de oameni, pentru o anumită rasă, Dumnezeu a trebuit să aibă în vedere multe chestiuni din toate punctele de vedere: mediul geografic, compoziția solului, diferitele specii de păsări și animale, mărimea diferitelor tipuri de pești, componentele peștilor, diferențele în privința calității apei, precum și toate tipurile de plante… Dumnezeu pregătise toate acestea cu mult timp în urmă. Acel tip de mediu este un mediu pentru supraviețuire pe care Dumnezeu l-a creat și pregătit pentru oamenii albi și care le aparține în mod inerent. Ați văzut că, atunci când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El S-a gândit mult la asta și a acționat după un plan? (Da, am văzut că ceea ce a luat în considerare Dumnezeu referitor la diferitele tipuri de oameni a fost foarte chibzuit. Pentru mediul de supraviețuire pe care l-a creat pentru diferitele tipuri de oameni, ce fel de specii de păsări, animale și pești, câți munți și câte câmpii avea să pregătească, sunt lucruri pe care El le-a luat în considerare cu cea mai mare chibzuință și precizie.) Să luăm de exemplu oamenii albi. Ce fel de mâncare consumă albii în general? Mâncarea pe care o consumă oamenii albi este foarte diferită de cea consumată de asiatici. Alimentele de bază pe care le consumă populația albă sunt în general carnea, ouăle, laptele și carnea de pasăre. Cerealele cum ar fi pâinea și orezul nu sunt, în general, alimente de bază și sunt pe post de garnitură. Chiar și când mănâncă salată de legume, ei pun carne prăjită de vită sau de pui în ea și chiar și atunci când mănâncă alimente pe bază de grâu, ei au tendința de a adăuga brânză, ouă sau carne. Cu alte cuvinte, alimentele lor de bază nu constau, în general, din alimente pe bază de grâu sau orez; ei mănâncă o cantitate mare de carne și brânză. Adesea beau apă rece deoarece mănâncă alimente foarte bogate în calorii. Așadar, oamenii albi sunt deosebit de robuști. Astfel este sursa pentru traiul lor și mediile de viață pregătite de Dumnezeu pentru ei, care le permit să aibă un astfel de mod de viață, unul care este diferit de cele ale oamenilor din alte rase. Nu e nimic corect sau greșit în acest mod de viață – este înnăscut, predestinat de Dumnezeu și apare din ordinul lui Dumnezeu și din rânduielile Sale. Faptul că această rasă are acest mod de viață și aceste surse pentru traiul ei se datorează rasei și mediului de supraviețuire pregătit de Dumnezeu pentru ea. Se poate spune că mediul de supraviețuire pregătit de Dumnezeu pentru oamenii albi și hrana zilnică care derivă din acel mediu sunt bogate și îmbelșugate.

Dumnezeu a pregătit și mediile necesare pentru supraviețuirea altor rase. Mai există și oamenii negri – unde sunt aceștia localizați? Ei se află în principal în Africa Centrală și de Sud. Ce le-a pregătit Dumnezeu în acel tip de mediu de viață? Păduri tropicale, tot felul de păsări și animale, dar și deșerturi, iar nenumărate plante trăiesc alături de oameni. Au surse de apă, de trai și de hrană. Dumnezeu nu a fost împotriva lor. Indiferent ce au făcut vreodată, supraviețuirea lor nu a fost niciodată o problemă. Și ei ocupă un anumit loc și o anumită zonă într-o parte a lumii.

Și acum, să discutăm despre oamenii galbeni. Oamenii galbeni sunt localizați, în principal, în Estul pământului. Care sunt diferențele dintre mediile și pozițiile geografice ale Estului și Vestului? În Est, pământul este fertil în cea mai mare parte a sa și este bogat în zăcăminte de materii prime și minerale. Adică, există din plin tot felul de resurse de suprafață și subterane. Și pentru acest grup de oameni, pentru această rasă, Dumnezeu a pregătit un sol corespunzător, o climă corespunzătoare și diferite medii geografice adecvate pentru ei. Deși există mari diferențe între acel mediu geografic și mediul vestic, hrana necesară oamenilor, mijloacele de trai și sursele de supraviețuire au fost, de asemenea, pregătite de Dumnezeu. Doar că e un mediu de trai diferit de cel pe care îl au albii în Vest. Dar care este singurul lucru pe care trebuie să vi-l spun? Numărul oamenilor din rasa estică este relativ mare, așa că Dumnezeu a adăugat în acea bucată de pământ multe elemente diferite de cele din Vest. Acolo, El a adăugat multe peisaje și materii prime din belșug. Acolo, resursele naturale sunt foarte abundente; relieful este și el variat și deosebit, adecvat pentru hrănirea unui număr enorm de oameni ai rasei estice. Ceea ce diferențiază Estul de Vest este faptul că în Est – de la sud la nord și de la est la vest – clima este mai bună decât în Vest. Cele patru anotimpuri sunt clar distincte, temperaturile sunt primitoare, resursele naturale sunt abundente, iar peisajele naturale și tipurile de relief sunt mult mai bune decât în Vest. De ce a făcut Dumnezeu acest lucru? El a creat un echilibru foarte rațional între oamenii albi și cei galbeni. Ce înseamnă asta? Înseamnă că toate aspectele hranei oamenilor albi, lucrurile pe care le folosesc și cele oferite pentru desfătarea lor sunt mult mai bune decât cele de care se pot bucura oamenii galbeni. Cu toate acestea, Dumnezeu nu este părtinitor împotriva niciunei rase. Dumnezeu le-a dat oamenilor galbeni un mediu de supraviețuire mai frumos și mai bun. Acesta este echilibrul.

Dumnezeu a prestabilit care tipuri de oameni ar trebui să trăiască în anumite părți ale lumii; pot oamenii să depășească aceste limite? (Nu, nu pot.) Ce lucru nemaipomenit! Chiar dacă se produc războaie sau invazii în diferite ere sau în momente extraordinare, aceste războaie și aceste invazii nu pot în niciun caz să distrugă mediile de supraviețuire pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru fiecare rasă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a rânduit un anumit tip de oameni într-o anumită parte a lumii, iar ei nu pot să treacă dincolo de acele limite. Chiar dacă oamenii au anumite ambiții de a-și schimba sau de a-și extinde teritoriul, fără permisiunea lui Dumnezeu, le va fi foarte dificil să reușească. Va fi foarte dificil pentru ei să reușească. De exemplu, albii au vrut să își extindă teritoriul și au colonizat alte țări. Germanii au invadat niște țări, iar Marea Britanie a ocupat cândva India. Care a fost rezultatul? La final, au eșuat. Ce înțelegem noi din eșecul lor? Ceea ce Dumnezeu a rânduit nu poate fi distrus. Așadar, indiferent cât de mare a fost avântul pe care poate că l-ai văzut în expansiunea Marii Britanii, în cele din urmă, ei tot au fost nevoiți să se retragă, lăsând acele teritorii să aparțină Indiei. Cei care trăiesc pe acele pământuri sunt tot hindușii, nu britanicii, fiindcă Dumnezeu nu a permis acest lucru. Unii dintre cei care cercetează istoria sau politica au formulat anumite teze despre asta. Ei oferă motive pentru a explica eșecul Marii Britanii, susținând că o anumită etnie nu poate fi cucerită sau desemnând drept cauză alte motive de factură umană… Nu acestea sunt motivele reale. Motivul real este Dumnezeu – El nu permite așa ceva! Dumnezeu îi rânduiește pe cei dintr-o anumită etnie să trăiască într-un anumit ținut și îi așază acolo, iar dacă El nu le permite să se mute de pe acel pământ, ei nu vor reuși niciodată să o facă. Dacă Dumnezeu stabilește o anumită zonă pentru aceștia, ei vor trăi în acea zonă. Omenirea nu poate să se elibereze sau să se extragă din aceste zone definite. Asta e cert. Nu contează cât de mari sunt forțele invadatorilor sau cât de slabi sunt cei care sunt invadați, succesul invadatorilor este decis, la urma urmei, de Dumnezeu. El a predestinat deja acest lucru și nimeni nu îl poate schimba.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 184)

Dumnezeu domnește peste toate și îi aprovizionează pe toți, El este Dumnezeul tuturor lucrurilor (fragmente selectate)

Privind din perspectiva legilor rânduite de Dumnezeu pentru creșterea tuturor lucrurilor, oare nu este toată omenirea, cu toată diversitatea ei, aprovizionată și îngrijită de Dumnezeu? Dacă aceste legi ar fi distruse sau dacă Dumnezeu n-ar fi stabilit aceste legi pentru omenire, care ar fi perspectivele de viitor ale oamenilor? După ce oamenii și-ar pierde mediile primare de supraviețuire, ar mai avea ei surse de hrană? E posibil ca sursele de hrană să devină o problemă. Dacă oamenii și-ar pierde sursele de hrană, adică dacă nu ar putea să găsească nimic de mâncare, câte zile ar putea ei să continue? Probabil că nu ar rezista nici măcar o lună, iar însăși supraviețuirea lor ar deveni problematică. Așadar, fiecare lucru pe care Dumnezeu îl face pentru supraviețuirea oamenilor, pentru continuarea existenței lor, pentru înmulțirea și subzistența lor, este foarte important. Absolut fiecare lucru pe care Dumnezeu îl face între lucrurile creației Sale este strâns legat și inseparabil de supraviețuirea omenirii. Dacă supraviețuirea omenirii ar deveni problematică, ar mai putea să continue gestionarea lui Dumnezeu? Ar mai exista gestionarea lui Dumnezeu? Gestionarea lui Dumnezeu coexistă cu supraviețuirea întregii omeniri pe care El o îngrijește, așa că, indiferent ce pregătiri face Dumnezeu pentru toate lucrurile creației Sale și ceea ce face El pentru oameni, toate sunt necesare pentru El și cruciale pentru supraviețuirea omenirii. Dacă aceste legi pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru toate lucrurile n-ar fi respectate, dacă aceste legi ar fi încălcate sau subminate, niciun lucru nu ar mai putea să existe, mediul de supraviețuire a oamenilor nu ar mai exista, nici sursa lor de subzistență zilnică și nici omenirea însăși. Din acest motiv, planul lui Dumnezeu de gestionare a mântuirii omenirii ar înceta și el să existe.

Tot ceea ce am discutat, fiecare aspect, fiecare punct, este strâns legat de supraviețuirea fiecărei persoane. Ați putea spune: „Lucrul despre care vorbești e prea mare, este ceva ce nu înțelegem”. Și poate că există oameni care ar spune: „Ce spui Tu nu are nicio legătură cu mine”. Totuși, să nu uităm că tu trăiești ca parte a tuturor lucrurilor, că ești unul dintre toate lucrurile creației aflate sub stăpânirea lui Dumnezeu. Lucrurile creației lui Dumnezeu nu pot fi scoase de sub stăpânirea lui Dumnezeu, nicio persoană nu poate ieși de sub stăpânirea Lui. Ieșirea de sub stăpânirea Lui și de sub prevederile Lui ar însemna că viețile oamenilor, viețile trupești ale oamenilor ar dispărea. Aceasta este importanța faptului că Dumnezeu a stabilit medii de supraviețuire pentru omenire. Nu contează cărei rase aparții sau în care regiune trăiești, fie ea în Occident sau în Orient, nu poți să te separi de mediul de supraviețuire pe care Dumnezeu L-a stabilit pentru omenire, nu poți să te separi de hrana și de proviziile oferite de mediul de supraviețuire pe care El l-a stabilit pentru oameni. Nu contează care este modul tău de trai, nu contează pe ce te bazezi ca să trăiești, nici pe ce te bazezi ca să îți susții viața în trup, nu poți să ieși de sub stăpânirea lui Dumnezeu și de sub gestionarea Lui. Unii oameni spun: „Eu nu sunt fermier, nu plantez culturi ca să trăiesc. Eu nu depind de mila Cerurilor pentru hrana mea, așa că supraviețuirea mea nu are loc în mediul de supraviețuire stabilit de Dumnezeu. Acel tip de mediu nu mi-a oferit nimic”. Chiar așa este? Spui că nu plantezi culturi ca să trăiești, dar nu mănânci cereale? Nu mănânci carne și ouă? Și nu mănânci legume și fructe? Tot ceea ce mănânci, toate aceste lucruri de care ai nevoie sunt inseparabile de mediul de supraviețuire stabilit de Dumnezeu pentru omenire. Iar sursa tuturor lucrurilor de care omenirea are nevoie nu poate fi separată de toate lucrurile create de Dumnezeu, care constituie, în totalitatea lor, mediile tale de supraviețuire. Apa pe care o bei, hainele pe care le porți și toate obiectele pe care le folosești – care dintre toate acestea nu sunt obținute din lucrurile creației lui Dumnezeu? Unii spun: „Există anumite obiecte care nu sunt obținute din lucrurile creației lui Dumnezeu. Vezi, plasticul este unul dintre acele lucruri. E un material de proveniență chimică, este făcut de om”. Chiar așa este? Plasticul este într-adevăr făcut de om și e un material de proveniență chimică, dar de unde provin componentele de bază ale plasticului? Aceste componente au fost obținute din materialele create de Dumnezeu. Obiectele de care te bucuri, pe care le vezi, fiecare obiect pe care îl folosești, toate sunt obținute din lucrurile care au fost create de Dumnezeu. Adică, nu contează cărei rase aparține o persoană, nu contează ce mod de trai are sau în ce tip de mediu de supraviețuire ar trăi, nu se poate separa de ceea ce a asigurat Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 185)

Dumnezeu domnește peste toate și îi aprovizionează pe toți, El este Dumnezeul tuturor lucrurilor (fragmente selectate)

Gradul în care oamenii Îl înțeleg pe Dumnezeu în inimile lor reprezintă totodată mărimea locului pe care El îl are în inimile lor. Cu cât e mai mare gradul în care oamenii Îl înțeleg pe Dumnezeu în inimile lor, cu atât e mai important Dumnezeu în inimile lor. Dacă Dumnezeul pe care tu Îl cunoști e vag și fără conținut, atunci Dumnezeul în care crezi este la fel. Dumnezeul pe care tu Îl cunoști este limitat doar la sfera vieții tale personale și nu are nicio legătură cu adevăratul Dumnezeu Însuși. Așadar, să cunoști faptele practice ale lui Dumnezeu, să cunoști realitatea Lui și atotputernicia Sa, să cunoști adevărata identitate a lui Dumnezeu Însuși, să cunoști ceea ce are El și ceea ce este, să știi acțiunile pe care le-a manifestat El în toate lucrurile creației Sale – aceste lucruri sunt extrem de importante pentru fiecare persoană care vrea să-L cunoască pe Dumnezeu. Ele stabilesc direct dacă oamenii pot să intre în realitatea adevărului. Dacă tu îți limitezi înțelegerea lui Dumnezeu doar la cuvinte, dacă o limitezi doar la măruntele tale trăiri, la ceea ce-ți imaginezi tu că este harul lui Dumnezeu sau la măruntele tale mărturii despre Dumnezeu, atunci îți spun cu tărie că Dumnezeul în care crezi nu este Dumnezeu Însuși. Nu doar atât, ci se poate spune că Dumnezeul în care crezi este unul imaginar, nu Dumnezeu Cel adevărat. Asta fiindcă Dumnezeul adevărat este Cel care stăpânește peste toate, Cel care pășește printre toate, Cel care le gestionează pe toate. El este Cel care ține în mâinile Sale soarta întregii omeniri și a tuturor lucrurilor. Lucrarea și faptele Dumnezeului despre care vorbesc nu se limitează doar la o mână de oameni. Adică, nu se limitează doar la cei care Îl urmează în prezent. Faptele Lui sunt manifestate în toate lucrurile, în supraviețuirea tuturor lucrurilor și în legile schimbării tuturor lucrurilor. Dacă nu poți să vezi sau să recunoști faptele lui Dumnezeu în toate lucrurile creației Sale, atunci nu poți să fii martor pentru niciuna dintre faptele Sale. Dacă nu poți să fii martor pentru Dumnezeu, dacă tu continui să vorbești despre acest mărunt și așa-zis „Dumnezeu” pe care tu Îl cunoști, despre acel Dumnezeu care e limitat la ideile tale și care există doar în limitele înguste ale minții tale, dacă tu continui să vorbești despre acel fel de Dumnezeu, atunci Dumnezeu nu îți va lăuda niciodată credința. Când ești martor pentru Dumnezeu, dacă faci asta doar cu referire la modul în care te bucuri de harul lui Dumnezeu, felul în care accepți disciplina și certarea Lui și modul în care te bucuri de binecuvântările Lui atunci când ești martor pentru El, atunci toate acestea nu sunt nici pe departe suficiente și nici pe-aproape de a-L mulțumi. Dacă vrei să fii martor pentru Dumnezeu într-un mod care să fie în conformitate cu voia Sa, să fii martor pentru adevăratul Dumnezeu Însuși, atunci trebuie să afli ceea ce are Dumnezeu și ceea ce este din faptele Lui. Trebuie să remarci autoritatea lui Dumnezeu în faptul că El controlează totul, să vezi adevărul modului în care El susține întreaga omenire. Dacă recunoști doar că subzistența și necesitățile din viața ta vin de la Dumnezeu, dar nu reușești să vezi adevărul conform căruia El susține întreaga omenire prin toate lucrurile create de El, că El conduce întreaga omenire prin stăpânirea Lui asupra tuturor lucrurilor, atunci nu vei putea niciodată să fii martor pentru Dumnezeu. Cu ce scop vă spun Eu toate acestea? Pentru ca voi să luați toate acestea în serios, pentru ca voi să nu credeți în mod eronat că aceste subiecte despre care am discutat sunt irelevante pentru intrarea voastră în viață și pentru ca voi să nu considerați aceste subiecte ca fiind doar un fel de cunoștințe sau de doctrine. Dacă ascultați ceea ce vă spun cu acest gen de atitudine, nu veți câștiga nimic. Veți pierde această minunată oportunitate de a-L cunoaște pe Dumnezeu.

Care este scopul Meu când discut despre toate acestea? Scopul Meu este ca oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu, ca oamenii să înțeleagă faptele practice ale lui Dumnezeu. Odată ce Îl înțelegeți pe Dumnezeu și Îi cunoașteți faptele, doar atunci aveți oportunitatea sau posibilitatea de a-L cunoaște. Dacă, de exemplu, ați vrea să cunoașteți o persoană, cum ați proceda? Ați încerca să o cunoașteți privindu-i doar aspectul exterior? Doar privind hainele pe care le poartă și modul în care se îmbracă? Doar privindu-i mersul? Doar încercând să aflați câte lucruri cunoaște? (Nu.) Așadar, cum puteți să cunoașteți pe cineva? Judecați pe baza vorbelor și a comportamentului acelei persoane, a gândurilor ei și a ceea ce exprimă și dezvăluie acea persoană despre sine. Așa puteți ajunge să cunoașteți și să înțelegeți o persoană. La fel, dacă vreți să-L cunoașteți pe Dumnezeu, dacă vreți să înțelegeți latura Lui practică, latura Lui adevărată, trebuie să vă bazați pe faptele Lui, pe fiecare lucru practic pe care îl săvârșește. Acesta este cel mai bun mod și este singurul mod.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 186)

Dumnezeu echilibrează relațiile dintre toate lucrurile pentru a oferi omenirii un mediu de supraviețuire stabil (fragment selectat)

Când Dumnezeu a creat toate lucrurile, El a folosit tot felul de metode și de căi pentru a le pune în echilibru, pentru a echilibra condițiile de trai din munți și din lacuri, pentru plante și pentru toate felurile de animale, de păsări și de insecte. Scopul Lui a fost să permită tuturor tipurilor de viețuitoare să trăiască și să se înmulțească în cadrul legilor pe care El le-a rânduit. Niciunul dintre lucrurile creației nu poate ieși în afara acestor legi, ele nu pot să fie încălcate. Doar în cadrul acestui tip de mediu primar pot oamenii să supraviețuiască și să se înmulțească în siguranță, generație după generație. Dacă orice viețuitoare trece dincolo de cantitatea și de aria de acoperire stabilită de Dumnezeu sau dacă își depășește rata de creștere, frecvența înmulțirii sau numărul dictat de El, mediul de supraviețuire al omenirii ar suferi distrugeri de diferite magnitudini. Și, în același timp, supraviețuirea omenirii ar fi amenințată. Dacă o specie de viețuitoare ajunge să atingă un număr prea mare, va consuma hrana oamenilor, va distruge sursele de apă ale oamenilor și le va distruge căminele. În acest fel, înmulțirea omenirii și starea lor de supraviețuire ar fi afectată imediat. De exemplu, apa este foarte importantă pentru toate lucrurile. Dacă sunt prea mulți șoareci, prea multe furnici, lăcuste, broaște sau orice fel de alte animale, acestea vor bea mai multă apă. Pe măsură ce cantitatea de apă pe care o beau crește, apa potabilă și sursele de apă ale oamenilor din sfera fixă a surselor de apă potabilă și a zonelor apoase vor fi reduse, iar aceștia se vor confrunta cu lipsuri în privința apei. Dacă sursele de apă potabilă pentru oameni sunt distruse, contaminate sau întrerupte fiindcă tot felul de animale au devenit tot mai numeroase, în acest mediu dur de supraviețuire, supraviețuirea omenirii va fi grav amenințată. Dacă doar o specie sau mai multe specii de viețuitoare își depășesc numărul adecvat, atunci aerul, temperatura, umiditatea, chiar și compoziția aerului din spațiul de supraviețuire al omenirii, toate acestea vor fi otrăvite și distruse într-un grad mai mare sau mai mic. În aceste condiții, supraviețuirea și soarta oamenilor vor fi și ele supuse amenințărilor acestor factori de mediu. Așadar, dacă aceste echilibre sunt pierdute, aerul pe care oamenii îl respiră va fi distrus, apa pe care o beau va fi contaminată, iar temperaturile de care au nevoie se vor schimba și ele și vor fi afectate într-un grad mai mare sau mai mic. Dacă se întâmplă asta, mediile pentru supraviețuire care aparțin inerent omenirii vor fi ținta unor provocări și impacturi enorme. În acest gen de situație în care mediile primare de supraviețuire ale oamenilor au fost distruse, care ar fi perspectiva și soarta omenirii? Aceasta este o problemă foarte serioasă! Fiindcă Dumnezeu știe din ce motiv există fiecare dintre lucrurile creației de dragul omenirii, știe care este rolul fiecărui tip de lucru pe care El l-a creat, știe ce fel de impact are fiecare lucru asupra omenirii și în ce măsură aduce beneficii omenirii, deoarece, în inima lui Dumnezeu, există un plan pentru toate acestea, iar El gestionează absolut fiecare aspect al tuturor lucrurilor pe care El le-a creat, de aceea absolut fiecare lucru pe care El îl face este foarte important și necesar pentru omenire. Așadar, de acum înainte, oricând observi vreun fenomen ecologic printre lucrurile creației lui Dumnezeu sau vreo lege naturală în cadrul lucrurilor creației lui Dumnezeu, nu te vei mai îndoi de necesitatea fiecărui lucru creat de Dumnezeu. Nu vei mai folosi cuvinte neștiutoare pentru a emite judecăți arbitrare despre aranjamentele lui Dumnezeu cu privire la toate lucrurile și despre diferitele Lui moduri de a susține omenirea. Nu vei mai trage nici concluzii arbitrare cu privire la legile lui Dumnezeu pentru toate lucrurile creației Sale.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IX”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 187)

Cum stăpânește și administrează Dumnezeu lumea spirituală

În ceea ce privește lumea materială, ori de câte ori oamenii nu înțeleg anumite lucruri sau fenomene, pot căuta informații relevante sau folosi diverse canale pentru a le afla originile și contextul. Dar, în ceea ce privește cealaltă lume, despre care vorbim azi – lumea spirituală care există în afara lumii materiale – oamenii n-au nici mijloace, nici canale prin care să afle ceva despre aceasta. De ce spun asta? O spun pentru că, în lumea omenirii, tot ceea ce aparține lumii materiale este inseparabil de existența fizică a omului și, pentru că oamenii consideră că tot ceea ce aparține lumii materiale este inseparabil de modul lor de viață fizic și de viețile lor fizice, cei mai mulți dintre ei conștientizează sau văd doar lucrurile materiale din fața ochilor lor, care le sunt vizibile. Totuși, în ceea ce privește lumea spirituală – cu alte cuvinte, tot ceea ce aparține celeilalte lumi – ar fi corect să spunem că majoritatea oamenilor nu cred. Deoarece oamenii nu o pot vedea și cred că nu e nevoie să o înțeleagă sau să știe ceva despre ea, ca să nu mai spunem despre cum lumea spirituală este una complet diferită de lumea materială și, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, ea este deschisă – cu toate că, pentru oameni, este secretă și închisă – oamenii au așadar mari dificultăți în a găsi o cale de a înțelege diversele aspecte ale acestei lumi. Diferitele aspecte ale lumii spirituale despre care voi vorbi privesc doar administrația și suveranitatea lui Dumnezeu; nu revelez nicio taină, și nici nu vă spun niciun secret pe care doriți să-l aflați. Căci aceasta privește suveranitatea lui Dumnezeu, administrația Lui și prevederile Lui și, prin urmare, voi vorbi doar despre partea pe care e necesar s-o cunoașteți.

Mai întâi, să vă adresez o întrebare: după părerea voastră, ce este lumea spirituală? În sens larg, este o lume în afara lumii materiale, una atât invizibilă, cât și intangibilă pentru oameni. Totuși, în imaginația voastră, ce fel de lume ar trebui să fie lumea spirituală? Ca urmare a faptului că nu o puteți vedea, probabil sunteți incapabili să vă gândiți la asta. Cu toate acestea, când auziți niște legende, tot vă gândiți la asta și nu vă puteți abține să nu o faceți. Și de ce spun asta? Există ceva care li se întâmplă multor oameni când sunt tineri: când cineva le spune o poveste înspăimântătoare – despre fantome sau suflete – sunt îngrozitor de speriați. Și de ce anume sunt ei speriați? Pentru că își imaginează acele lucruri; chiar dacă nu le pot vedea, simt că sunt prin camerele lor, într-un colț ascuns sau întunecos și sunt atât de înspăimântați încât nu îndrăznesc să se ducă la culcare. Mai ales noaptea, le este prea frică să fie singuri în camerele lor sau să se aventureze în propriile curți. Aceasta este lumea spirituală a imaginației voastre și e o lume pe care oamenii o consideră înspăimântătoare. Adevărul e că toată lumea și-o imaginează într-o oarecare măsură și toată lumea o poate simți un pic.

Să începem cu o discuție despre lumea spirituală. Ce este aceasta? Să vă dau o explicație scurtă și simplă: lumea spirituală este un loc important, unul diferit de lumea materială. De ce spun că e important? Vom discuta despre asta în detaliu. Existența lumii spirituale este legată inextricabil de lumea materială a omenirii. Ea joacă un rol important în ciclul vieții și al morții omenești în stăpânirea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor; acesta este rolul său și unul dintre motivele pentru care existența sa e importantă. Deoarece este un loc de nedeslușit pentru cele cinci simțuri, nimeni nu poate judeca cu acuratețe dacă lumea spirituală există sau nu. Diversele ei dinamici sunt legate îndeaproape de existența umană și, prin urmare, ordinea vieții omenirii este de asemenea influențată în mod colosal de lumea spirituală. Implică sau nu acest lucru suveranitatea lui Dumnezeu? Da. Când spun asta, înțelegeți de ce discut despre acest subiect: pentru că privește suveranitatea lui Dumnezeu, cât și administrația Lui. Într-o lume ca aceasta – una care e invizibilă oamenilor – fiecare ordin, decret și sistem administrativ ceresc al ei este mult deasupra legilor și sistemelor oricărei națiuni a lumii materiale și nicio ființă care trăiește în această lume nu ar îndrăzni să le contravină sau să le încalce. Are acest lucru legătură cu suveranitatea și administrația lui Dumnezeu? În lumea spirituală, sunt decrete administrative clare, ordine administrative clare și statute clare. La niveluri diferite și în diverse zone, însoțitorii se supun cu strictețe îndatoririlor lor și respectă regulile și reglementările, căci știu care e consecința încălcării unui ordin ceresc; sunt clar conștienți de modul în care Dumnezeu pedepsește răul și răsplătește binele și administrează El și stăpânește toate lucrurile. Mai mult, văd clar cum Își duce la bun sfârșit ordinele și statutele cerești. Sunt acestea diferite de lumea materială locuită de omenire? Sunt, într-adevăr, enorm de diferite. Lumea spirituală este o lume complet diferită de lumea materială. De vreme ce există ordine și statute cerești, acest fapt are legătură cu suveranitatea și administrația lui Dumnezeu și, mai mult, cu firea Lui, cât și cu ceea ce are și este El. După ce ați auzit aceasta, nu considerați că este foarte necesar ca Eu să vorbesc despre acest subiect? Nu doriți să-i aflați tainele intrinseci? (Ba da.) Așa e conceptul lumii spirituale. Deși coexistă cu lumea materială și e supusă simultan administrării și suveranității lui Dumnezeu, administrarea acestei lumi de către Dumnezeu și suveranitatea Sa asupra ei sunt mult mai stricte decât cele ale lumii materiale.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 188)

În cadrul omenirii, clasific toți oamenii în trei tipuri. Primii sunt necredincioșii, aceia fără credințe religioase. Sunt numiți necredincioși. Majoritatea covârșitoare a necredincioșilor cred doar în bani; își sprijină doar propriile interese, sunt materialiști și cred doar în lumea materială – nu cred în ciclul vieții și al morții sau în ce se zice despre zeități și fantome. Pe acești oameni îi clasific drept necredincioși și ei sunt primul tip. Cel de-al doilea tip include diverșii oameni de credință, pe lângă necredincioși. În cadrul omenirii, îi împart pe acești oameni de credință în mai multe grupuri importante: primul grup e reprezentat de evrei, al doilea de catolici, al treilea de creștini, al patrulea de musulmani și al cincilea de budiști; sunt cinci tipuri. Acestea sunt diversele tipuri de oameni de credință. Cel de-al treilea tip îi include pe cei care cred în Dumnezeu și asta vă include pe voi. Astfel de credincioși sunt aceia care-L urmează pe Dumnezeu azi. Acești oameni sunt împărțiți în două tipuri: aleșii lui Dumnezeu și făcătorii de servicii. Aceste tipuri principale au fost clar diferențiate. Așadar, în mințile voastre, sunteți acum capabili să distingeți tipurile și clasificările oamenilor, nu-i așa? Primul tip îi cuprinde pe necredincioși, iar Eu am spus ce sunt ei. Oare cei care cred în Bătrânul din Cer sunt socotiți necredincioși? Mulți necredincioși cred doar în Bătrânul din Cer; ei cred că vântul, ploaia, tunetul și așa mai departe sunt toate controlate de această entitate pe care se bizuie pentru plantatul culturilor și pentru recoltă – dar, când se pomenește credința în Dumnezeu, nu sunt dispuși să creadă în El. Se poate spune că asta înseamnă să ai credință? Astfel de oameni sunt incluși printre necredincioși. Înțelegi asta, nu-i așa? Nu confunda aceste categorii! Cel de-al doilea tip include oamenii de credință, iar al treilea tip sunt aceia care-L urmează pe Dumnezeu în prezent. Așadar, de ce am împărțit toți oamenii în aceste tipuri? (Pentru că diversele tipuri de oameni au sfârșituri și destinații diferite.) Acesta este un aspect al chestiunii. Atunci când aceste rase și tipuri diferite de oameni se vor întoarce în lumea spirituală, toți vor avea un loc diferit în care vor merge, vor fi supuși unor diverse legi ale ciclului vieții și al morții, așa că acesta e motivul pentru care am clasificat oamenii în aceste tipuri importante.

Ciclul vieții și al morții în cazul necredincioșilor (fragmente selectate)

Să începem cu ciclul vieții și al morții în cazul necredincioșilor. După moarte, omul e luat de un însoțitor din lumea spirituală. Și ce anume din om e luat? Nu trupul, ci sufletul său. Când sufletul său e luat, omul ajunge într-un loc care e o agenție a lumii spirituale, una care primește în special sufletele oamenilor care tocmai au murit. Acela este primul loc în care se duce omul după moarte, ceea ce este necunoscut sufletului. Când e dus în acest loc, o oficialitate efectuează primele controale, confirmând numele, adresa, vârsta sa și toate experiențele sale. Tot ceea ce a făcut cât timp a fost în viață e consemnat într-o carte și verificat cu acuratețe. După ce a fost controlat totul, comportamentul și acțiunile persoanei respective de-a lungul vieții sale sunt folosite pentru a stabili dacă va fi pedepsită sau continuă să fie reîntrupată ca om, aceasta fiind prima etapă. Este această primă etapă înfricoșătoare? Nu este foarte înfricoșătoare deoarece singurul lucru care s-a întâmplat este că persoana respectivă a ajuns într-un loc întunecat și necunoscut.

În cea de-a doua etapă, dacă omul acesta a făcut multe lucruri rele de-a lungul vieții sale și a comis multe fapte haine, atunci va fi dus într-un loc de pedeapsă pentru a-și primi sancțiunea. Acela va fi locul expres folosit pentru pedepsirea oamenilor. Detaliile modului în care este pedepsit depind de păcatele comise, cât și de câte lucruri haine a făcut înainte să moară – aceasta este prima situație care are loc în această a doua etapă. Din cauza lucrurilor rele pe care le-au făcut și a răului pe care l-au comis înainte să moară, când vor fi reîntrupați, după pedeapsa lor – când se vor naște încă o data în lumea materială – unii vor fi în continuare oameni, în timp ce alții vor deveni animale. Cu alte cuvinte, după ce un om se întoarce în lumea spirituală, e pedepsit din cauza răului pe care l-a comis; mai mult decât atât, din cauza lucrurilor haine pe care le-a făcut, în următoarea lui reîntrupare, probabil nu se va întoarce drept om, ci drept animal. Sfera animalelor în care s-ar putea transforma include: vaci, cai, porci și câini. Unii oameni s-ar putea renaște ca păsări, ori rațe, ori gâște… După ce s-au reîntrupat ca animale, când vor muri din nou, se vor întoarce în lumea spirituală. Aici, ca înainte, în funcție de comportamentul de dinaintea morții, lumea spirituală va decide dacă se vor întrupa ca oameni. Majoritatea oamenilor comit prea mult rău și păcatele lor sunt prea cumplite, așadar, trebuie să se reîntrupeze ca animale de șapte până la douăsprezece ori. De șapte până la douăsprezece ori – nu este acest lucru înfricoșător? (Este înfricoșător.) Ce vă înfricoșează? Faptul că un om devine un animal – asta e înspăimântător. Și, pentru un om, care sunt cele mai dureroase lucruri în a deveni un animal? Ideea de a nu avea limbaj, de a avea doar gânduri simple, de a putea face doar lucrurile pe care le fac animalele și de a mânca mâncarea pe care o mănâncă animalele, de a avea mentalitatea simplă și limbajul corpului unui animal, de a nu putea merge în două picioare, de a nu putea comunica cu oamenii și faptul că nimic din comportamentul sau activitățile oamenilor nu are nicio legătură cu animalele. Adică, dintre toate lucrurile, a fi animal înseamnă că ești cea mai josnică dintre toate vietățile și implică mult mai multă suferință decât a fi om. Acesta e un aspect al pedepsei aplicate de lumea spirituală celor care au făcut mult rău și au comis păcate mari. Cât despre severitatea pedepsei, aceasta e decisă în funcție de tipul de animal în care se transformă. De pildă, a fi porc este mai bine decât a fi câine? Un porc trăiește mai bine sau mai rău decât un câine? Mai rău, nu-i așa? Dacă oamenii devin cai sau vaci, vor trăi ei mai bine sau mai rău decât ar face-o dacă ar fi porci? (Mai bine.) I-ar fi mai comod unei persoane dacă s-ar renaște ca pisică? Ar fi tot un animal și i-ar fi mai ușor să fie pisică, decât vacă sau cal, pentru că pisicile pot să lenevească aproape tot timpul, dormind. A deveni o vacă sau un cal este mai laborios. Prin urmare, dacă un om se reîntrupează ca vacă sau cal, trebuie să muncească din greu – ceea ce pare a fi o pedeapsă aspră. A deveni câine ar fi puțin mai bine decât a deveni vacă sau cal, pentru că un câine are o relație mai apropiată cu stăpânul lui. Unii câini, după câțiva ani în care au fost animale de companie, sunt în stare să înțeleagă mult din ce spun stăpânii lor. Uneori, un câine se poate adapta stării și exigențelor stăpânului său, iar stăpânul îl tratează pe câine mai bine și animalul mănâncă și bea mai bine și când are dureri, e mai îngrijit. Așadar, nu se bucură câinele de o viață fericită? Astfel, a fi câine este mai bine decât a fi vacă sau cal. În acest caz, severitatea pedepsei unei persoane stabilește de câte ori se reîntrupează ca animal, precum și tipul de animal.

Deoarece au comis atât de multe păcate cât timp au fost în viață, unii oameni sunt pedepsiți prin reîntruparea ca animale de șapte până la douăsprezece vieți După ce au fost pedepsiți de suficiente ori, la întoarcerea în lumea spirituală, sunt duși în altă parte – într-un loc în care diferitele suflete au fost deja pedepsite și sunt din tipul celor care se pregătesc să se reîntrupeze ca oameni. În această locație, fiecare suflet este categorisit în funcție de felul familiei în care se va naște, de rolul pe care îl va juca odată ce s-a reîntrupat și așa mai departe. De pildă, unii oameni vor deveni cântăreți când vor veni pe lumea aceasta, așa că sunt puși printre cântăreți; unii vor deveni oameni de afaceri când vor veni pe lumea aceasta, așa că sunt puși printre oamenii de afaceri; iar dacă o persoană urmează să devină cercetător științific după ce va deveni om, atunci e pus printre cercetătorii științifici. După ce sunt clasificați, fiecare e trimis de acolo, potrivit unui moment diferit și unei date stabilite, așa cum trimit oamenii e-mailuri azi. Astfel, se va încheia un ciclu al vieții și al morții. Din ziua în care un om ajunge în lumea spirituală și până la sfârșitul pedepsei lui sau până când s-a reîncarnat ca animal de multe ori și se pregătește să fie reîncarnat ca om, acest proces este complet.

Cei care nu mai sunt pedepsiți și nu sunt reîntrupați ca animale vor fi trimiși repede în lumea materială pentru a se întrupa ca oameni? Sau cât va dura până când vor putea sosi printre oameni? Care e frecvența cu care se poate întâmpla acest lucru? Acest lucru e restricționat temporal. Tot ceea ce are loc în lumea spirituală este supus restricțiilor și regulilor temporale precise – ceea ce veți înțelege dacă vă explic cu numere. În cazul celor care se reîntrupează într-o perioadă scurtă, la moartea lor, pregătirile ca ei să se reîntrupeze ca oameni vor fi fost deja făcute. Cea mai scurtă perioadă în care se poate întâmpla asta este de trei zile. Pentru unii oameni, durează trei luni, pentru alții, trei ani, pentru unii, treizeci de ani, pentru alții, trei sute de ani și așa mai departe. Așadar, ce se poate spune despre aceste reguli temporale și care sunt particularitățile lor? Acestea se bazează pe ce are nevoie lumea materială – lumea omului – de la un suflet și pe rolul pe care acest suflet e menit să-l joace în această lume. Când oamenii se reîntrupează ca persoane obișnuite, în cazul celor mai mulți dintre ei, acest lucru are loc rapid, pentru că lumea omului are o nevoie presantă de astfel de oameni obișnuiți – așa că, trei zile mai târziu, sunt trimiși din nou unei familii care e complet diferită de aceea în care au fost înainte să moară. Totuși, sunt unii care joacă un rol special în această lume. „Special” înseamnă că nu există o cerere mare pentru aceste persoane în lumea omului; nu mulți oameni sunt necesari pentru a juca un astfel de rol, așa că poate dura trei sute de ani. Cu alte cuvinte, acest suflet va veni doar o dată la trei sute de ani sau chiar doar o dată la trei mii de ani. De ce? Din cauza faptului că, timp de trei sute sau de trei mii de ani, un astfel de rol nu este cerut în lumea omului, așa că acesta este păstrat undeva în lumea spirituală. Să luăm, de pildă, cazul lui Confucius. El a avut un impact profund asupra culturii tradiționale chineze, iar sosirea lui a afectat profund cultura, cunoașterea, tradiția și gândirea oamenilor din acele vremuri. Totuși, un om precum acesta nu e necesar în fiecare eră, așa că el a trebuit să rămână în lumea spirituală, așteptând acolo timp de trei sute sau trei mii de ani înainte de a se reîntrupa. Deoarece lumea omului nu avea nevoie de o asemenea persoană, el a trebuit să aștepte inactiv, căci existau foarte puține roluri ca al lui și foarte puține de făcut pentru el. Așadar, a trebuit să fie ținut undeva, în lumea spirituală, în cea mai mare parte a acelui timp, inactiv, pentru a trimis de acolo când lumea omului a avut nevoie de el. Astfel sunt regulile temporale ale tărâmului spiritual pentru frecvența cu care se reîntrupează majoritatea oamenilor. Indiferent dacă oamenii sunt obișnuiți sau speciali, lumea spirituală are reguli adecvate și practici corecte pentru procesarea reîntrupărilor lor, iar aceste reguli și practici sunt trimise de Dumnezeu, și nu decise sau controlate de niciun însoțitor sau nicio ființă din lumea spirituală.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 189)

Ciclul vieții și al morții în cazul necredincioșilor (fragmente selectate)

Pentru orice suflet, reîntruparea lui, care este rolul lui în această viață, în ce familie se naște și cum e viața lui sunt strâns legate de viața precedentă a sufletului. Tot felul de oameni vin în lumea omului, iar rolurile pe care le joacă ei variază, așa cum variază și sarcinile pe care le îndeplinesc. Și ce sarcini sunt acestea? Unii oameni au venit să-și achite datorii: dacă au datorat altora prea mulți bani în viețile lor trecute, vin să achite acele datorii în această viață. Unii oameni, între timp, au venit să recupereze datorii: au fost escrocați de prea multe lucruri și prea mulți bani în viețile lor anterioare; drept urmare, după ce ajung în lumea spirituală, aceasta le dă dreptate și le permite să-și recupereze datoriile în această viață. Unii oameni au venit să plătească datorii de recunoștință: în timpul vieții lor anterioare – adică în reîntruparea lor precedentă – cineva a fost bun cu ei și, datorită faptului că li s-a dat marea ocazie de a se reîntrupa în această viață, se renasc pentru a achita aceste datorii de recunoștință. Alții, între timp, s-au renăscut în această viață pentru a pretinde vieți. Și ale cui vieți le pretind? Ei o pretind pe aceea a oamenilor care i-au omorât în viețile lor anterioare. Pe scurt, viața actuală a fiecărei persoane are o strânsă legătură cu viețile sale anterioare; această legătură este de neseparat. Cu alte cuvinte, viața actuală a fiecărei persoane este afectată enorm de cea anterioară. De pildă, să spunem că, înainte de a muri, Zhang i-a luat lui Li prin înșelăciune o sumă mare de bani. Are deci Zhang o datorie față de Li? Are, deci este natural atunci ca Li să-și recupereze datoria de la Zhang? Drept urmare, după ce ei mor, există între ei o datorie care trebuie achitată. Când se reîntrupează și Zhang devine om, cum își recuperează Li datoria de la el? O metodă este să se renască drept fiul lui Zhang; Zhang câștigă o mare sumă de bani, care este irosită apoi de Li. Oricât de mulți bani câștigă Zhang, fiul lui, Li, îi risipește. Oricât de mult câștigă Zhang, nu e niciodată destul; iar între timp, fiul lui, dintr-un motiv oarecare, ajunge mereu să cheltuiască banii tatălui lui prin variate mijloace. Zhang e nedumerit: „De ce fiul acesta al meu aduce mereu atâta ghinion? De ce fiii altor oameni sunt atât de cuminți? De ce propriul meu fiu nu are nicio ambiție, de ce e atât de nefolositor și incapabil de a câștiga vreun ban și de ce trebuie mereu să-l întrețin? De vreme ce trebuie să-l întrețin, o voi face – dar oare de ce, oricât de mulți bani îi dau, mereu are nevoie de mai mulți? De ce nu e în stare să aibă o slujbă cinstită, și face în schimb tot felul de lucruri cum ar fi să lenevească, să mănânce, să bea, să preacurvească și să parieze? Ce se întâmplă?” Apoi, Zhang se gândește o vreme: „S-ar putea să am o datorie la el dintr-o viață trecută. Ei bine, atunci am s-o achit! Asta nu se va sfârși până când nu o voi plăti în întregime!” Ar putea să vină ziua când Li și-a recuperat cu adevărat datoria și, până când va avea patruzeci sau cincizeci de ani, ar putea să-și vină brusc în simțiri, realizând: „N-am făcut nici măcar un lucru bun în întreaga primă jumătate a vieții mele! Am risipit toți banii pe care i-a câștigat tatăl meu, deci ar trebui să încep să fiu o persoană bună! Mă voi căli; voi fi cineva care e onest, care trăiește cum se cuvine și nu-i voi mai aduce niciodată mâhnire tatălui meu!” De ce gândește așa? De ce, brusc, se schimbă în bine? Există un motiv pentru asta? Care e motivul? (Este că Li și-a recuperat datoria; Zhang și-a plătit datoria.) În aceasta, există cauză și efect. Povestirea a început cu mult, mult timp în urmă, înainte de viețile lor actuale; această poveste a vieților lor trecute a fost adusă în prezent, și niciunul nu poate da vina pe celălalt. Indiferent de ce l-a învățat Zhang pe fiul lui, acesta nu l-a ascultat niciodată, nici nu a avut o slujbă cinstită. Însă în ziua în care datoria a fost achitată, nu a fost nevoie să-l învețe pe fiul lui – el a înțeles în mod firesc. Acesta e un exemplu simplu. Există multe astfel de exemple? (Da, există.) Ce le spun ele oamenilor? (Că ar trebui să fie buni și să nu comită răul.) Că ar trebui să nu facă rău și că va exista o răsplată pentru fărădelegile lor! Majoritatea necredincioșilor comit mult rău, iar fărădelegile lor își primesc răsplata, corect? Totuși, e arbitrară o astfel de răsplată? Pentru fiecare acțiune, există un context și un motiv în spatele acestei răsplăți. Crezi că nu vei păți nimic după ce i-ai luat cuiva bani prin înșelăciune? Crezi că, după ce ai luat banii aceia printr-un șiretlic, nu vei înfrunta nicio consecință? Așa ceva ar fi imposibil; chiar vor exista consecințe! Indiferent de cine sunt sau dacă ei cred sau nu că există un Dumnezeu, toți indivizii trebuie să-și asume responsabilitatea pentru comportamentul lor și să suporte consecințele acțiunilor lor. Cât despre acest exemplu simplu – pedepsirea lui Zhang și recuperarea banilor de către Li – nu este corect? Când oamenii fac astfel de lucruri, acesta este genul de rezultat care apare. E inseparabil de administrarea lumii spirituale. În ciuda faptului că sunt necredincioși, existența celor care nu cred în Dumnezeu e supusă acestor feluri de ordine și decrete cerești. Nimeni nu poate scăpa de ele și nimeni nu poate evita această realitate.

Cei care nu au credință cred adesea că tot ceea ce e vizibil pentru oameni există, în timp ce tot ceea ce nu poate fi văzut sau care e foarte departe de oameni nu există. Ei preferă să creadă că nu există „un ciclu al vieții și al morții” și că nu există nicio „pedeapsă”; așadar, păcătuiesc și fac rău fără remușcare. Apoi, sunt pedepsiți sau se reîntrupează ca animale. Majoritatea diverselor tipuri de oameni dintre necredincioși cad în acest cerc vicios. Asta deoarece ei nu știu că lumea spirituală e strictă în administrarea tuturor ființelor vii. Indiferent dacă tu crezi sau nu, această realitate există, căci niciun om sau obiect nu se poate sustrage din zona pe care o supraveghează Dumnezeu cu ochii lui și niciun om sau obiect nu poate scăpa de regulile și restricțiile ordinelor și decretelor Sale cerești. Așadar, acest exemplu simplu spune tuturor că, indiferent dacă tu crezi în Dumnezeu, este inacceptabil să păcătuiești, să faci rău, și că toate acțiunile au consecințe. Când cineva care a înșelat pe altcineva, luându-i bani, este pedepsit, o asemenea pedeapsă este corectă. Un comportament des întâlnit ca acesta este sancționat în lumea spirituală, și o asemenea pedeapsă este dată de decretele și ordinele cerești ale lui Dumnezeu. Prin urmare, un comportament infracțional și hain atât de cumplit – violul și jaful, înșelătoria și escrocheria, furtul și tâlhăria, crima și incendierea și așa mai departe – este și mai mult supus unei diversități de pedepse cu grade diferite de severitate. Ce includ aceste pedepse cu diferite grade de severitate? Unele dintre ele stabilesc nivelul severității, folosind timp, în vreme ce unele fac asta prin diferite metodologii; altele fac asta stabilind locurilor în care merg oamenii când se reîntrupează. De pildă, unii oameni sunt spurcați la gură. La ce se referă faptul de a fi „spurcat la gură”? Înseamnă a-i înjura frecvent pe alții și a folosi un limbaj răutăcios, care-i blestemă pe ceilalți. Ce înseamnă „limbaj răutăcios”? Înseamnă că o persoană are o inimă răutăcioasă. Limbajul spurcat care blestemă pe ceilalți vine adesea din gurile unor astfel de oameni și un asemenea limbaj răutăcios aduce consecințe grave. După ce acești oameni mor și primesc pedeapsa potrivită, pot să se renască muți. Unii oameni sunt foarte vicleni cât sunt în viață; profită adesea de alții, micile lor uneltiri sunt deosebit de bine planificate și fac mult rău oamenilor. Când se nasc din nou, e posibil să fie reduși la minte sau cu deficiențe mintale. Unii oameni trag deseori cu ochiul la chestiunile private ale celorlalți; ochii lor văd multe lucruri pe care nu ar fi trebuit să le vadă și află multe pe care nu se cuvine să le știe. Așadar, când se nasc din nou, pot fi orbi. Unii oameni sunt foarte sprinteni când sunt în viață; se bat adesea și fac multe lucruri rele. Din cauza acestui lucru, s-ar putea să se nască din nou fiind invalizi, ologi sau ciungi; alteori, se pot reîntrupa drept cocoșați sau pot avea torticolis, pot șchiopăta sau avea un picior mai scurt decât celălalt și așa mai departe. În aceste situații, ei au fost supuși unor diferite pedepse, în funcție de nivelurile de răutate pe care au comis-o în timp ce erau în viață. De ce credeți că oamenii au ochi leneși? Există mulți astfel de oameni? În zilele de astăzi, nu sunt doar câțiva. Unii oameni au ochi leneși pentru că în viețile lor trecute și-au folosit prea mult ochii și au făcut prea multe lucruri rele, așa că s-au născut în această viață cu ochi leneși, iar în cazuri grave, s-au născut chiar orbi. Aceasta e răsplata! Unii oameni se înțeleg bine cu alții înainte să moară; fac multe lucruri bune pentru rudele lor, prieteni, colegi sau pentru cei care au legătură cu ei. Fac acte de caritate și le pasă de ceilalți sau îi ajută financiar și oamenii au păreri foarte bune despre ei. Când astfel de oameni se întorc în lumea spirituală, nu sunt pedepsiți. Dacă un necredincios nu e pedepsit în niciun fel înseamnă că a fost un om foarte bun. În loc să creadă în existența lui Dumnezeu, el crede doar în Bătrânul din Cer. O astfel de persoană crede doar că există un duh deasupra lui care supraveghează tot ceea ce face – doar în asta crede această persoană. Rezultatul este că se comportă mult mai bine. Asemenea oameni sunt buni la suflet și generoși, iar când în cele din urmă se întorc în lumea spirituală, aceasta îi va trata foarte bine și curând se vor reîntrupa. În ce fel de familie vor ajunge când se vor reîntrupa? Deși familiile acestea nu vor fi bogate, niciun rău nu se va atinge de ele și între membrii ei va fi armonie; acolo, acești oameni reîntrupați vor petrece zile sigure și fericite și toată lumea va fi veselă și va duce vieți bune. Când oamenii aceștia ajung la maturitate, vor avea familii mari, extinse, copiii lor vor fi talentați și se vor bucura de succes, iar familiile lor se vor bucura de noroc – iar un astfel de rezultat este legat în mod colosal de viețile trecute ale acestor oameni. Adică, locul unde merg oamenii după ce mor și se reîntrupează, indiferent dacă sunt bărbați sau femei, care sunt misiunile lor, prin ce va trece în viață, ce dificultăți va îndura, de ce binecuvântări se vor bucura, pe cine vor cunoaște și ce li se va întâmpla – nimeni nu poate să prezică aceste lucruri, să le evite sau să se ascundă de ele. Cu alte cuvinte, după ce viața ta a fost stabilită, orice ți se întâmplă – oricum ai încerca să eviți asta și indiferent de mijloace – nu ai nicio modalitate de a încălca cursul vieții pe care ți l-a stabilit Dumnezeu în lumea spirituală. Căci, atunci când ești reîntrupat, soarta vieții tale a fost deja stabilită. Indiferent dacă e bună sau rea, toată lumea ar trebui să accepte situația și să meargă mai departe. Aceasta e o chestiune pe care nu o poate evita nimeni care trăiește în această lume, și nicio chestiune nu e mai reală. Toți ați înțeles tot ce am spus, nu-i așa?

După ce ați înțeles aceste lucruri, ați văzut acum că Dumnezeu controlează și administrează foarte exigent și riguros ciclul vieții și al morții în cazul necredincioșilor? În primul rând, El a instituit diverse ordine, decrete și sisteme cerești în tărâmul spiritual și, odată ce au fost proclamate, sunt executate cu mare strictețe, așa cum a stabilit Dumnezeu, prin ființe cu diferite posturi oficiale din lumea spirituală și nimeni nu ar îndrăzni să le încalce. Așadar, în ciclul de viață și de moarte al omenirii în lumea omului, indiferent dacă un om se reîntrupează ca animal sau ca om, există legi pentru ambele. Deoarece aceste legi vin de la Dumnezeu, nimeni nu îndrăznește să le încalce și nici nu e capabil să o facă. Doar datorită acestei suveranități a lui Dumnezeu și a existenței unor astfel de legi lumea materială pe care o văd oamenii e atât de exactă și de ordonată; doar datorită acestei suveranități a lui Dumnezeu sunt oamenii capabili să coexiste pașnic cu cealaltă lume, care le e complet invizibilă, și să trăiască în armonie cu ea – totul fiind inextricabil suveranității lui Dumnezeu. După ce viața trupească a unui om se stinge, sufletul încă are viață, așadar, ce s-ar întâmpla dacă nu s-ar afla sub administrarea lui Dumnezeu? Sufletul ar hoinări peste tot, intrând nepoftit peste tot și chiar ar face rău ființelor vii din lumea umană. Un astfel de rău ar fi îndreptat nu doar spre omenire, ci ar putea fi și spre plante și animale – totuși, primii care ar fi răniți ar fi oamenii. Dacă s-ar întâmpla aceasta – dacă un astfel de suflet nu ar fi administrat, ar face cu adevărat rău oamenilor și ar face într-adevăr lucruri haine – atunci acest suflet ar fi, de asemenea, tratat în mod adecvat în lumea spirituală: dacă situația ar fi gravă, sufletul ar înceta curând să existe și ar fi distrus. Dacă ar fi posibil, ar fi pus undeva și, apoi, reîntrupat. Cu alte cuvinte, administrarea de către lumea spirituală a diferitelor suflete este ordonată și realizată conform unor pași și reguli. Doar datorită unei astfel de administrări lumea materială a omului nu a căzut în haos și oamenii lumii materiale au o mentalitate normală, o raționalitate normală și o viață trupească ordonată. Doar după ce omenirea va avea o astfel de viață normală, aceia care trăiesc în trup vor putea continua să prospere și să se înmulțească de-a lungul generațiilor.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 190)

Ciclul vieții și al morții în cazul necredincioșilor (fragmente selectate)

În privința necredincioșilor, principiul din spatele acțiunilor lui Dumnezeu e acela de răsplătire a celor buni și de pedepsire a celor răi? Există excepții? (Nu.) Vedeți că există un principiu în spatele acțiunilor lui Dumnezeu? Necredincioșii nu cred efectiv în Dumnezeu și nici nu se supun orchestrărilor lui Dumnezeu. În plus, nu sunt conștienți de suveranitatea lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin Îl recunosc. Ceea ce e mai grav este că săvârșesc un sacrilegiu împotriva lui Dumnezeu, Îl blestemă și sunt ostili față de cei care cred în Dumnezeu. În ciuda acestei atitudini a lor față de Dumnezeu, administrarea lor de către El tot nu se abate de la principiile Lui; El îi administrează într-un mod ordonat, potrivit principiilor și firii Lui. Cum privește El ostilitatea lor? Ca necunoaștere! Drept urmare, a făcut ca acești oameni – adică marea majoritate a necredincioșilor – să se reîntrupeze, în trecut, ca animale. Așadar, ce sunt, mai exact, necredincioșii în ochii lui Dumnezeu? Toți sunt fiare. Dumnezeu administrează atât fiarele, cât și omenirea și, pentru asemenea oameni are aceleași principii. Chiar și în administrarea acestor oameni, firea Lui, cât și legile din spatele stăpânirii Lui peste toate lucrurile tot pot fi văzute. Așadar, vedeți suveranitatea lui Dumnezeu în principiile după care El îi administrează pe necredincioșii pe care tocmai i-am menționat? Vedeți firea dreaptă a lui Dumnezeu? (Da.) Cu alte cuvinte, indiferent de care lucru dintre toate Se ocupă El, Dumnezeu acționează conform propriilor principii și firi. Aceasta e esența lui Dumnezeu; nu ar renunța cu nonșalanță la decretele sau ordinele cerești pe care le-a instituit pentru că El socotește asemenea oameni drept fiare. Dumnezeu acționează principial, deloc nesăbuit, și acțiunile Lui nu sunt deloc afectate de niciun factor. Tot ceea ce face Îi respectă principiile. Asta pentru că Dumnezeu are esența lui Dumnezeu Însuși; acesta e un aspect al esenței Lui, pe care nu o are nicio ființă creată. Dumnezeu e conștiincios și responsabil în tratarea, abordarea, gestionarea și stăpânirea de către El a fiecărui obiect, individ și lucru viu dintre toate lucrurile pe care El le-a creat și niciodată nu a fost nepăsător în privința asta. Față de cei care sunt buni, El e binevoitor și blând; celor haini le aplică pedepse fără remușcări; iar diferitelor vietăți El le face rânduieli potrivite, într-un mod prompt și regulat, conform diferitelor condiții impuse de lumea umană în momente diferite, astfel încât aceste diverse ființe vii se reîntrupează conform rolurilor pe care le joacă într-un mod ordonat și trec metodic din lumea materială în cea spirituală.

Moartea unei ființe vii – încheierea unei vieți fizice – semnifică faptul că ființa vie a trecut din lumea materială în lumea spirituală, în timp ce nașterea unei noi vieți fizice înseamnă că o ființă vie a venit din lumea spirituală în lumea materială și a început să-și preia și să-și joace rolul. Indiferent dacă este vorba despre plecarea sau sosirea unei ființe, ambele sunt inseparabile de lucrarea lumii spirituale. Înainte ca cineva să vină în lumea materială, rânduieli și precizări adecvate au fost făcute deja de către Dumnezeu în lumea spirituală în ceea ce privește familia în care va merge acea persoană, era în care va ajunge, ora la care va ajunge și rolul pe care îl va juca. Ca atare, întreaga viață a acestei persoane – lucrurile pe care le face și căile pe care merge – va continua conform rânduielilor făcute în lumea spirituală, fără nici cea mai mică abatere. Mai mult, momentul în care se încheie o viață fizică și modul și locul în care se încheie sunt clare și perceptibile lumii spirituale. Dumnezeu stăpânește lumea materială, cât și lumea spirituală, și nu va amâna ciclul normal de viață și de moarte al unui suflet, nici nu ar putea vreodată comite vreo greșeală în rânduielile acelui ciclu. Fiecare dintre însoțitorii din posturile oficiale ale lumii spirituale își îndeplinește sarcinile individuale și face ceea ce se cuvine să facă, în concordanță cu indicațiile și regulile lui Dumnezeu. Așadar, în lumea omenirii, fiecare fenomen material văzut de om este ordonat și nu conține haos. Toate acestea se datorează stăpânirii ordonate asupra lucrurilor de către Dumnezeu, dar și faptului că autoritatea Lui stăpânește peste tot. Stăpânirea lui include lumea materială în care trăiește omul și, mai mult, lumea spirituală invizibilă din spatele omenirii. Prin urmare, dacă oamenii își doresc să aibă o viață bună și speră să trăiască într-un mediu frumos, pe lângă a primi întreaga lume materială vizibilă, ei trebuie să primească și lumea spirituală, pe care nimeni nu o poate vedea, care guvernează fiecare ființă vie în numele omenirii și care e ordonată.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 191)

Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri de credință

Tocmai am discutat despre ciclul de viață și de moarte al oamenilor din prima categorie, cea a necredincioșilor. Acum, să discutăm despre cea de-a doua categorie, cea a credincioșilor de diferite feluri. „Ciclul de viață și de moarte al credincioșilor de diferite feluri” este încă un subiect foarte important și este extrem de necesar ca voi să îl înțelegeți. Mai întâi, să discutăm despre credințele la care se referă cuvântul „credință” din „oameni de credință”: iudaism, creștinism, catolicism, islamism și budism, cele cinci religii principale. În plus față de necredincioși, adepții acestor cinci religii reprezintă o mare parte a populației lumii. În cadrul acestor cinci religii, cei care și-au făcut o carieră din credința lor sunt puțini, dar aceste religii au mulți adepți. Aceștia vor ajunge într-un loc diferit atunci când vor muri. „Diferit” față de cine? De necredincioși – de cei fără de credință – despre care tocmai am discutat. După ce mor, adepții acestor cinci religii ajung în altă parte, într-un loc diferit de cel în care ajung necredincioșii. Totuși, procesul este același; lumea spirituală îi va judeca și pe ei pe baza tuturor faptelor pe care le-au făcut înainte să moară, după care ei vor fi procesați în mod corespunzător. Totuși, de ce acești oameni sunt trimiși într-o altă locație pentru a fi procesați? Există un motiv important pentru asta. Care este? Vi-l voi explica printr-un exemplu. Înainte să fac asta, totuși, s-ar putea să spuneți: „Poate se întâmplă deoarece ei au puțină credință în Dumnezeu! Nu sunt total necredincioși”. Cu toate acestea, nu acesta este motivul. Există un motiv foarte important pentru care ei sunt ținuți departe de ceilalți.

Să luăm drept exemplu budismul. Vă voi spune un fapt. Un budist este, în primul rând, cineva care s-a convertit la budism, și e o persoană care știe care este credința sa. Când budiștii își taie părul și devin călugări sau călugărițe, asta înseamnă că s-au separat de lumea seculară, lăsând în urmă agitația lumii umane. În fiecare zi, budiștii recită incantațiile „sutra” și cântă numele lui Buddha, mănâncă doar hrană vegetariană, duc vieți ascetice și își petrec zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a unei lămpi cu grăsime. Așa își petrec întreaga viață. Când viața fizică a unui budist se încheie, acesta își va face un rezumat al vieții, dar, în inima sa, nu va ști unde va ajunge după ce moare, pe cine va întâlni sau care va fi finalul său: în sinea sa, nu va avea o idee clară privind asemenea lucruri. Nu va fi făcut nimic altceva decât să aibă orbește un tip de credință întreaga viață, după care să părăsească lumea umană împreună cu dorințele și idealurile sale orbești. Astfel se încheie viața fizică a unui budist, atunci când părăsește lumea celor vii; după aceea, se întoarce la locul lui inițial din lumea spirituală. Decizia potrivit căreia această persoană se va reîntrupa sau nu pentru a se întoarce pe pământ și a-și continua autocultivarea depinde de comportamentul și practica sa de dinainte de moarte. Dacă nu a făcut nimic greșit în timpul vieții, această persoană se va reîntrupa rapid și va fi trimisă din nou înapoi pe pământ, acolo unde va deveni din nou călugăr sau călugăriță. Cu alte cuvinte, practică autocultivarea în timpul vieții fizice potrivit modului în care a practicat autocultivarea prima dată și apoi se întoarce în tărâmul spiritual după încheierea vieții fizice, unde este examinată. După aceea, dacă nu se găsește nicio problemă, poate să se întoarcă încă o dată în lumea oamenilor și să convertească din nou la budism, astfel continuându-și practica. După ce se reîntrupează între trei și șapte ori, se va întoarce încă o dată în lumea spirituală, acolo unde se duce după încheierea fiecărei vieți fizice. Dacă diferitele competențe și comportamentul său din lumea oamenilor au respectat legile cerești ale lumii spirituale, atunci, din acel moment, va rămâne acolo; nu se va mai reîncarna ca om, și nici nu va mai exista niciun risc de a fi pedepsit pentru faptele rele făcute pe pământ. Nu va mai fi niciodată nevoit să treacă prin acest proces. Mai degrabă, în funcție de circumstanțele sale, va ocupa o poziție în tărâmul spiritual. Budiștii numesc acest lucru „dobândirea Budeității”. Dobândirea Budeității înseamnă, în principal, să te împlinești ca funcționar al lumii spirituale și, apoi, să nu te mai întrupezi sau să riști să fii pedepsit. Mai mult, înseamnă să nu mai suferi chinurile de a fi om după reîntrupare. Așadar, mai există vreo șansă ca ei să se reîncarneze ca animal? (Nu.) Asta înseamnă că ei vor rămâne pentru a avea un rol în lumea spirituală și că nu se vor mai reîntrupa. Acesta este un exemplu al dobândirii rodniciei Budeității în concepția budistă. Iar cei care nu dobândesc rodnicia, la întoarcerea în lumea spirituală, sunt supuși examinării și verificării de către oficialul relevant, care descoperă că, în timpul vieții, aceștia nu au practicat cu sârguință autocultivarea sau că nu au fost conștiincioși în recitarea incantațiilor „sutra” și în cântarea numelor lui Buddha, așa cum impune budismul și că, în schimb, au comis multe fapte rele și s-au dedat multor comportamente haine. În lumea spirituală, are loc apoi o judecată a răutăților comise de aceștia și, apoi, ei cu siguranță sunt pedepsiți. În asta nu există excepții. Ca atare, când poate dobândi rodnicia acest gen de persoană? Într-o viață în care nu săvârșește niciun rău – atunci când, după întoarcerea în lumea spirituală, se va vedea că nu a făcut niciun rău înainte să moară. Apoi, ei continuă să se reîntrupeze, continuă să recite incantațiile „sutra” și să cânte numele lui Buddha, petrecându-și zilele însoțiți doar de lumina rece și slabă a unei lămpi cu grăsime, abținându-se să nu omoare nicio ființă vie sau să mănânce vreun soi de carne. Nu se implică în lumea oamenilor, lăsând mult în urmă problemele acestei lumi și neavând nicio dispută cu alții. Pe parcurs, dacă nu au făcut niciun rău, se întorc în lumea spirituală și, după ce toate faptele și întregul lor comportament sunt examinate, sunt trimiși încă o dată în tărâmul oamenilor, într-un ciclu care continuă între trei și șapte ori. Dacă în acest timp nu se poartă urât, atunci dobândirea Budeității va rămâne neafectată și nu va fi amânată. Aceasta este o caracteristică a ciclului de viață și de moarte al credincioșilor: ei au capacitatea de a „dobândi rodnicia” și de a ocupa o poziție în lumea spirituală; asta îi diferențiază de necredincioși. În primul rând, cât trăiesc pe pământ, cum se poartă cei sunt capabili să ocupe o poziție în lumea spirituală? Ei trebuie să se asigure că nu comit absolut niciun rău: nu trebuie să ucidă, să provoace incendii, să violeze sau să tâlhărească; dacă se dedau fraudelor, înșelăciunii, furturilor sau jafurilor, nu vor putea să dobândească rodnicia. Cu alte cuvinte, dacă au vreo legătură sau vreo afiliere cu vreo faptă rea, nu vor putea să scape de pedeapsa pregătită lor de lumea spirituală. Lumea spirituală face aranjamente potrivite pentru budiștii care dobândesc Budeitatea: ei pot fi repartizați să îi administreze pe cei care par să creadă în budism și în Bătrânul din Cer – li se poate aloca o jurisdicție. De asemenea, s-ar putea să fie responsabili doar de necredincioși sau să aibă poziții cu îndatoriri mărunte. O astfel de alocare are loc în funcție de diversele naturi ale acestor suflete. Acesta este un exemplu al budismului.

Dintre cele cinci religii principale despre care am vorbit, creștinismul este relativ special. Ce-i face pe creștini atât de speciali? Aceștia sunt oameni care cred în adevăratul Dumnezeu. Cum pot cei care cred în adevăratul Dumnezeu să fie enumerați aici? Creștinismul este un tip de credință și, zicând asta, fără îndoială, ar avea legătură doar cu credința; ar fi doar un fel de ceremonial, un fel de religie și un lucru cu totul diferit de credința celor care Îl urmează cu adevărat pe Dumnezeu. Motivul pentru care am inclus creștinismul printre cele cinci religii principale este că a fost redus la același nivel cu iudaismul, cu budismul și cu islamismul. Majoritatea oamenilor de aici nu cred că există un Dumnezeu sau că El stăpânește peste toate lucrurile; cu atât mai puțin cred în existența Lui. În schimb, ei doar se folosesc de Scripturi pentru a discuta despre teologie și folosesc teologia pentru a-i învăța pe oameni să fie buni, să îndure suferințe și să facă fapte bune. O astfel de religie a devenit creștinismul: se concentrează doar asupra teoriilor teologice, fără absolut nicio legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de a-l gestiona și de a-l mântui pe om. A devenit o religie a oamenilor care Îl urmează pe Dumnezeu, dar care nu sunt cu adevărat recunoscuți de Dumnezeu. Totuși, Dumnezeu are și un principiu conform căruia El abordează astfel de oameni. Nu Se ocupă de ei și nici nu Se poartă cu ei la întâmplare, așa cum face cu necredincioșii. Îi tratează la fel ca pe budiști: dacă, în timpul vieții, un creștin poate să exercite autodisciplina, să respecte cu strictețe Decalogul și să impună cerințe propriului comportament în conformitate cu legile și poruncile, și le respectă întreaga sa viață – atunci și el trebuie să petreacă un interval egal de timp trecând prin ciclurile de viață și de moarte înainte de a putea să dobândească așa-numita „răpire” cu adevărat. După ce creștinii dobândesc această răpire, ei rămân în lumea spirituală, acolo unde ocupă o poziție și devin oficialii acesteia. Pe de altă parte, în cazul în care creștinii comit rele pe pământ – dacă sunt prea păcătoși și comit prea multe păcate – atunci inevitabil vor fi pedepsiți și disciplinați mai mult sau mai puțin sever. În budism, dobândirea rodniciei înseamnă intrarea în tărâmul pur al fericirii supreme, dar cum se numește asta în creștinism? Se numește „intrare în ceruri” și „răpire”. Cei care sunt răpiți cu adevărat trec și ei prin ciclul de viață și de moarte între trei și șapte ori și, după moarte, vin în lumea spirituală, de parcă ar fi adormit. Dacă ei corespund standardului, pot să rămână acolo și să aibă o funcție și, spre deosebire de oamenii de pe pământ, nu se vor reîntrupa într-un mod simplu sau potrivit unei convenții.

În cadrul tuturor acestor religii, sfârșitul despre care vorbesc și după care jinduiesc adepții lor este același cu dobândirea rodniciei din budism; doar că această „rodnicie” este dobândită prin mijloace diferite. Toate sunt la fel. Pentru această parte a adepților acestor religii, care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase în comportamentul lor, Dumnezeu oferă o destinație potrivită, un loc potrivit pentru ei, și îi tratează așa cum se cuvine. Toate acestea sunt logice, dar nu sunt așa cum își imaginează oamenii. Acum, după ce ați aflat ce se întâmplă cu oamenii din creștinism, cum vă simțiți? Credeți că necazul lor e nedrept? Simțiți simpatie pentru ei? (Puțin.) Nu e nimic de făcut; este numai vina lor. De ce spun asta? Lucrarea lui Dumnezeu este adevărată; El trăiește și este real, iar lucrarea Lui este ațintită asupra întregii omeniri și asupra fiecărui individ. Așadar, de ce nu acceptă ei asta? De ce I se opun atât de nebunește lui Dumnezeu și Îl persecută? Ar trebui să se considere norocoși să aibă măcar un final ca acesta, deci de ce vă este milă de ei? Faptul că ei sunt tratați în acest fel dă dovadă de multă toleranță. Având în vedere cu câtă îndârjire I se opun lui Dumnezeu, ei ar trebui să fie distruși, totuși, Dumnezeu nu face asta; pur și simplu îi tratează pe creștini la fel ca pe oricare alții din alte religii. Așadar, mai este nevoie să intrăm în și mai multe detalii cu privire la celelalte religii? Etosul tuturor acestor religii este ca oamenii să sufere tot mai multe greutăți, să nu comită rele, să facă fapte bune, să nu îi înjure pe ceilalți, să nu îi judece pe ceilalți, să se distanțeze de dispute și să fie oameni buni – majoritatea învățăturilor religioase sunt așa. Așadar, dacă acești credincioși – acești adepți ai diferitelor religii și confesiuni religioase – sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele lor religioase, atunci ei nu vor comite greșeli sau păcate grave în timpul petrecut de ei pe pământ; iar după ce se vor reîntrupa de trei și până la șapte ori, acești oameni – cei care sunt capabili să respecte cu strictețe preceptele religioase – vor rămâne și vor avea o funcție în lumea spirituală. Sunt mulți astfel de oameni? (Nu, nu sunt.) Pe ce vă bazați răspunsul? Nu este ușor să faci fapte bune și să respecți legile religioase, Budismul nu le permite oamenilor să mănânce carne – ai putea tu să faci asta? Dacă ar trebui să porți robe gri, să reciți incantații „sutra” și să cânți numele lui Buddha într-un templu budist întreaga zi, ai fi în stare? Nu ar fi ușor. Creștinismul are Decalogul, are porunci și legi; sunt ele ușor de respectat? Nu sunt, nu-i așa? Luați ca exemplu faptul de a nu-i înjura pe ceilalți: oamenii sunt pur și simplu incapabili să respecte această regulă. Nereușind să se abțină, înjură – iar după ce înjură, nu mai pot să-și retragă cuvintele. Așadar, ce fac? Noaptea, își mărturisesc păcatele. Uneori, după ce îi înjură pe alții, încă nutresc ură în inimile lor, iar ei chiar merg atât de departe încât plănuiesc un moment în care să le facă și mai mult rău acelor oameni. Pe scurt, pentru cei care trăiesc în cadrul acestei dogme moarte, nu este ușor să se abțină de la a păcătui și a comite rele. Prin urmare, în cadrul fiecărei religii, doar câțiva oameni sunt într-adevăr capabili să dobândească rodnicia. Presupui că, fiindcă atât de mulți oameni sunt adepții acestor religii, mulți vor putea să rămână și să aibă un rol în tărâmul spiritual? Nu sunt atât de mulți; doar puțini sunt cu adevărat capabili să reușească acest lucru. Asta este totul, în general, despre ciclul de viață și de moarte al credincioșilor. Ceea ce îi diferențiază este faptul că ei pot să dobândească rodnicia, și asta e ceea ce îi separă de necredincioși.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 192)

Ciclul de viață și de moarte al adepților lui Dumnezeu (fragmente selectate)

Acum, să discutăm despre ciclul de viață și de moarte al celor care Îl urmează pe Dumnezeu. Asta vă privește, așa că fiți atenți: în primul rând, gândiți-vă la cum pot fi clasificați oamenii care Îl urmează pe Dumnezeu. (Ca aleși ai lui Dumnezeu și făcători de servicii.) Sunt, într-adevăr, două categorii: aleșii lui Dumnezeu și făcătorii de servicii. Mai întâi, să discutăm despre aleșii lui Dumnezeu, care sunt puțini. La cine se referă cuvintele „aleșii lui Dumnezeu”? După ce Dumnezeu a creat toate lucrurile și a apărut omenirea, Dumnezeu a selectat un grup de oameni care să-L urmeze; la aceștia ne referim simplu ca la „aleșii lui Dumnezeu”. Modul în care Dumnezeu i-a selectat pe acești oameni a avut o sferă și o însemnătate specială. Sfera este specială în sensul că era limitată la câțiva aleși, care trebuie să vină atunci când El săvârșește o lucrare importantă. Și care este însemnătatea? Întrucât au fost un grup ales de Dumnezeu, însemnătate este măreață. Adică, Dumnezeu vrea să-i facă pe acești oameni compleți și să-i desăvârșească, iar odată ce lucrarea Lui de gestionare se termină, El îi va câștiga pe acești oameni. Nu este măreață această însemnătate? Așadar, acești aleși sunt foarte importanți pentru Dumnezeu, pentru că sunt cei pe care El vrea să-i câștige. Cât despre făcătorii de servicii, ei bine, haideți momentan să luăm o pauză de la subiectul predestinării săvârșite de Dumnezeu și să vorbim mai întâi despre originile lor. Un „făcător de servicii” este, literalmente, cineva care slujește. Cei care slujesc sunt vremelnici; ei nu fac asta pe termen lung sau pentru totdeauna, ci sunt angajați sau recrutați doar temporar. Cei mai mulți dintre ei au fost aleși din rândurile necredincioșilor – aceasta e originea lor. Au venit pe pământ este atunci când s-a decretat că își vor asuma rolul de făcători de servicii în cadrul lucrării lui Dumnezeu. Poate că au fost animale în viața anterioară, dar e posibil și să se fi numărat printre necredincioși. Acestea sunt originile făcătorilor de servicii.

Să vorbim mai mult despre aleșii lui Dumnezeu. Când mor, ei se duc într-un loc complet diferit față de cel în care ajung necredincioșii și diferitele tipuri de credincioși. Este un loc în care ei sunt însoțiți de îngeri și de mesagerii lui Dumnezeu; e un loc administrat personal de Dumnezeu. Chiar dacă aleșii lui Dumnezeu nu pot să-L vadă pe Dumnezeu cu ochii lor în acest loc, este unul complet diferit de toate celelalte din tărâmul spiritual; este o locație diferită, unde această categorie de oameni ajung după ce mor. Când mor, și ei sunt obiectul unei minuțioase investigații înfăptuite de mesagerii lui Dumnezeu. Și ce anume se investighează? Mesagerii lui Dumnezeu investighează căile pe care le-au luat acești oameni în credința lor în Dumnezeu, dacă în acest timp I s-au opus sau nu lui Dumnezeu sau dacă L-au blestemat și dacă au comis sau nu fapte rele sau păcate extrem de cumplite. Această investigație va stabili dacă o anumită persoană poate să rămână sau trebuie să plece. Ce înseamnă că „pleacă”? Și ce înseamnă că „rămâne”? „Pleacă” înseamnă că, pe baza comportamentului său, se mai numără sau nu printre aleșii lui Dumnezeu; a-i fi permis să „rămână” înseamnă că poate să rămână printre cei care vor fi făcuți compleți de Dumnezeu în zilele de pe urmă. Pentru cei care rămân, Dumnezeu are aranjamente speciale. În fiecare perioadă a lucrării Lui, El va trimite oameni care să aibă rolul de apostoli sau care să înfăptuiască lucrarea de revitalizare sau îngrijire a bisericilor. Totuși, oamenii care sunt capabili să înfăptuiască asemenea lucrări nu se reîntrupează atât de frecvent ca necredincioșii, care renasc generație după generație; mai degrabă, sunt trimiși pe pământ în potrivit cerințelor și pașilor lucrării lui Dumnezeu și nu se reîntrupează frecvent. Așadar, există reguli care stabilesc când se vor reîntrupa? Vin ei o dată la câțiva ani? Vin atât de frecvent? Acest lucru se bazează pe lucrarea lui Dumnezeu, pe pașii lucrării și pe nevoile Lui, și nu există reguli stabilite. Singura regulă este că, atunci când Dumnezeu va săvârși ultima etapă a lucrării Lui în zilele de pe urmă, acești aleși ai lui Dumnezeu vor veni cu toții, iar această venire va fi ultima lor reîntrupare. Și de ce este așa? Acest lucru se bazează pe rezultatul care urmează să fie obținut în timpul ultimei etape a lucrării lui Dumnezeu – fiindcă în timpul acestei ultime etape a lucrării, Dumnezeu îi va face compleți pe acești aleși. Ce înseamnă asta? Dacă, în timpul acestei faze finale, acești oameni sunt făcuți compleți și desăvârșiți, atunci ei nu se vor mai reîntrupa ca înainte; procesul lor de a fi umani se va fi încheiat complet, precum și procesul reîntrupării lor. Asta are legătură cu cei care vor rămâne. Așadar, unde se duc cei care nu pot să rămână? Cei cărora nu le este permis să rămână au propria destinație potrivită. În primul rând, în urma faptelor rele făcute de ei, a greșelilor și a păcatelor comise, și ei vor fi pedepsiți. După ce au fost pedepsiți, Dumnezeu fie va face aranjamente ca să-i trimită printre necredincioși, după cum dictează circumstanțele, fie va aranja să fie trimiși printre diferitele tipuri de credincioși. Cu alte cuvinte, pentru ei există două posibile finaluri: unul este să fie pedepsiți și probabil să trăiască printre oamenii de o anumită religie după ce se reîntrupează, iar celălalt este să devină necredincioși. Dacă devin necredincioși, ei vor pierde absolut orice șansă; totuși, dacă devin credincioși – dacă, de exemplu, devin creștini – tot vor mai avea șansa de a se întoarce în rândurile aleșilor lui Dumnezeu; există relații extrem de complexe în acest sens. Pe scurt, dacă unul dintre aleșii lui Dumnezeu face ceva care-L ofensează pe Dumnezeu, va fi pedepsit la fel ca toți ceilalți. Să-l luăm drept exemplu pe Pavel, despre care am discutat și înainte. Pavel este un exemplu de persoană care e pedepsită. Începeți să vă formați o idee despre ceea ce spun? Este sfera aleșilor lui Dumnezeu una fixă? (În mare parte, da.) În mare parte, este fixă, dar o mică parte a acestei sfere nu este așa. De ce? Aici, Eu m-am referit la cel mai evident motiv: comiterea de fapte rele. Când oamenii comit fapte rele, Dumnezeu nu îi vrea, iar când Dumnezeu nu îi vrea, El îi aruncă înapoi printre diferitele rase și tipuri de oameni. Asta îi lasă fără speranță și le îngreunează întoarcerea. Toate acestea au legătură cu ciclul de viață și de moarte al aleșilor lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 193)

Ciclul de viață și de moarte al adepților lui Dumnezeu (fragmente selectate)

Următorul subiect are legătură cu ciclul de viață și de moarte al făcătorilor de servicii. Tocmai am vorbit despre originile făcătorilor de servicii, adică despre faptul că ei s-au reîntrupat după ce, în viețile anterioare, au fost necredincioși și animale. Odată cu sosirea ultimei etape a lucrării, Dumnezeu a selectat dintre necredincioși un grup de astfel de oameni, iar acest grup este special. Țelul lui Dumnezeu în alegerea acestor oameni este ca ei să-I slujească lucrarea. „A sluji” nu este un cuvânt care sună prea elegant, și nici nu este în conformitate cu dorințele tuturor, dar ar trebui să ne gândim la cine face referire. Existența făcătorilor de servicii ai lui Dumnezeu are o semnificație specială. Nimeni altcineva nu ar putea să le îndeplinească rolul, fiindcă ei au fost aleși de Dumnezeu. Și care este rolul acestor făcători de servicii? E acela de a-i sluji pe aleșii lui Dumnezeu. În mare parte, rolul lor este să slujească lucrarea lui Dumnezeu, să coopereze cu aceasta și să-L ajute pe Dumnezeu cu întregirea aleșilor Săi. Indiferent dacă muncesc, se ocupă de un anumit aspect al lucrării sau îndeplinesc anumite sarcini, care este cerința lui Dumnezeu de la acești făcători de servicii? Este El foarte solicitant în cerințele Lui? (Nu, El le cere doar să fie loiali.) Făcătorii de servicii trebuie și ei să fie loiali. Indiferent de originile tale și de motivul pentru care Dumnezeu te-a selectat, tu trebuie să fii loial lui Dumnezeu, însărcinărilor date de Dumnezeu, lucrării de care ești responsabil și îndatoririlor pe care le îndeplinești. Care vor fi finalurile făcătorilor de servicii care sunt capabili să fie loiali și să-L mulțumească pe Dumnezeu? Vor putea să rămână. Este o binecuvântare să fii un făcător de servicii care rămâne? Ce înseamnă „să rămână”? Care e semnificația acestei binecuvântări? În ceea ce privește statutul, ei par diferiți de aleșii lui Dumnezeu, par a fi altfel. Dar, de fapt, în această viață nu se bucură ei de același lucru ca aleșii lui Dumnezeu? Cel puțin în această viață, se bucură de același lucru. Nu negați asta, nu-i așa? Cuvântările lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu, proviziile lui Dumnezeu, binecuvântările lui Dumnezeu – cine nu se bucură de aceste lucruri? Toată lumea se bucură de o asemenea abundență. Identitatea unui făcător de servicii este cea a unuia care face servicii, dar, pentru Dumnezeu, se numără printre toate lucrurile pe care El le-a creat; pur și simplu, rolul său este acela de făcător de servicii. Având în vedere că ambii sunt făpturile lui Dumnezeu, e vreo diferență între un făcător de servicii și unul dintre aleșii lui Dumnezeu? În fapt, nu e nicio diferență. Convențional vorbind, există o diferență; în ceea ce privește esența și rolul pe care îl joacă, există o diferență, dar Dumnezeu nu tratează nedrept acest grup de oameni. Atunci, de ce sunt acești oameni definiți ca făcători de servicii? Trebuie să înțelegeți asta întrucâtva. Făcătorii de servicii provin din rândurile necredincioșilor. De îndată ce menționăm că provin dintre necredincioși, este clar că au în comun un mediu rău: ei sunt toți atei și așa au fost și în trecut; nu au crezut în Dumnezeu și au fost ostili față de El, față de adevăr și de toate lucrurile pozitive. Nu au crezut nici în Dumnezeu, și nici în existența Sa. Prin urmare, pot ei să fie capabili să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu? E drept să spunem că, într-o mare măsură, nu sunt. Așa cum animalele sunt incapabile să înțeleagă cuvintele oamenilor, făcătorii de servicii nu pot să înțeleagă ce spune Dumnezeu, ce cere El sau de ce are El asemenea cerințe. Nu înțeleg; aceste lucruri sunt de neînțeles pentru ei, iar ei rămân neluminați. Din acest motiv, acești oameni nu au viața despre care am vorbit. Fără viață, pot oamenii să înțeleagă adevărul? Sunt ei înzestrați cu adevărul? Au experimentat și au cunoscut cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Acestea sunt originile făcătorilor de servicii. Totuși, fiindcă Dumnezeu îi face pe acești oameni făcători de servicii, există totuși standarde ale cerințelor Lui pentru ei; El nu îi desconsideră și nici nu îi tratează cu indiferență. Chiar dacă ei nu pricep cuvintele Lui și nu se află în posesia vieții, Dumnezeu tot îi tratează cu bunătate și există totuși standarde când vine vorba despre cerințele Lui pentru ei. Tocmai ați discutat despre aceste standarde: să fii loial lui Dumnezeu și să faci ceea ce spune El. Când slujești, trebuie să o faci acolo unde este nevoie și trebuie să o faci până la capăt. Dacă poți să fii un făcător de servicii loial, dacă poți să slujești întru totul până la capăt și dacă ești capabil să îndeplinești însărcinarea care ți-a fost încredințată de Dumnezeu, atunci vei trăi o viață plină de valoare. Dacă poți să faci asta, vei putea să rămâi. Dacă depui puțin mai mult efort, dacă te străduiești mai din greu și poți să-ți dublezi strădaniile de a-L cunoaște pe Dumnezeu, dacă poți să vorbești puțin despre cunoașterea de Dumnezeu, dacă poți să fii mărturie pentru El și, în plus, dacă poți să înțelegi o parte din intențiile Lui, poți să cooperezi în lucrarea lui Dumnezeu și să respecți întrucâtva voia lui Dumnezeu, atunci norocul tău, ca făcător de servicii, se va schimba. Și care va fi această schimbare a norocului? Nu vei mai fi capabil doar să rămâi. În funcție de comportamentul tău, de aspirațiile și preocupările tale personale, Dumnezeu te va face unul dintre aleșii Lui. Asta va fi schimbarea. Pentru făcătorii de servicii, care este cel mai mare avantaj al acestui fapt? Este că ei pot să devină aleșii lui Dumnezeu. Dacă fac asta, înseamnă că nu se vor mai reîntrupa în animale, cum o fac necredincioșii. Este ceva benefic? Da, este, și e și o veste bună: înseamnă că făcătorii de servicii pot să fie modelați. Nu este cazul ca un făcător de servicii, odată ce Dumnezeu l-a predestinat să slujească, să facă asta pentru totdeauna; nu este neapărat așa. Dumnezeu Se va purta diferit cu el și îi va răspunde într-un mod care corespunde comportamentului acelui om.

Cu toate acestea, există făcători de servicii care nu pot să slujească până la capăt; sunt cei care, în timpul în care slujesc, care renunță la jumătatea drumului și Îl abandonează pe Dumnezeu, cât și oameni care comit multe nelegiuiri. Sunt chiar și cei care cauzează foarte mult rău și provoacă mari pierderi lucrării lui Dumnezeu, și sunt chiar și făcători de servicii care Îl blestemă pe Dumnezeu, și așa mai departe. Ce indică aceste consecințe iremediabile? Oricare dintre aceste fapte rele înseamnă renunțarea la serviciile lor. Deoarece comportamentul tău din perioada în care ai făcut servicii a fost prea neadecvat și deoarece ai mers prea departe, când Dumnezeu vede că serviciile tale nu corespund standardului, El te va lipsi de eligibilitatea de a face servicii. Nu te va mai lăsa să faci servicii; te va alunga din fața ochilor Lui și din casa lui Dumnezeu. Nu-i așa că nu vrei să faci servicii? Nu-ți dorești mereu să faci fapte rele? Nu ești mereu neloial? Ei bine, atunci există o soluție simplă: vei fi lipsit de eligibilitatea de a face servicii. Pentru Dumnezeu, desființarea eligibilității cuiva de a face servicii înseamnă că sfârșitul acelui făcător de servicii a fost proclamat și că el nu va mai fi eligibil să-L slujească pe Dumnezeu. El nu mai are nevoie de serviciile acestei persoane și, indiferent ce cuvinte frumoase ar putea spune, acele cuvinte vor fi în zadar. Când lucrurile au ajuns în acest punct, situația va fi iremediabilă; astfel de făcători de servicii nu vor mai avea o cale de întoarcere. Și cum Se ocupă Dumnezeu de astfel de făcători de servicii? Îi împiedică pur și simplu din a mai face servicii? Nu. Îi împiedică doar să rămână? Sau îi lasă la o parte și așteaptă ca ei să se schimbe? Nu face asta. Dumnezeu nu e chiar atât de iubitor când vine vorba de acești făcători de servicii. Dacă o persoană are acest gen de atitudine atunci când face servicii pentru Dumnezeu, El, ca urmare a acestei atitudini, îi va răpi eligibilitatea de a mai face servicii, iar aceasta va fi aruncată din nou înapoi în rândurile necredincioșilor. Și care este soarta unui făcător de servicii care a fost aruncat înapoi în rândurile necredincioșilor? Este întocmai ca soarta necredincioșilor: să se reîntrupeze ca animal și, în lumea spirituală, să primească aceeași pedeapsă ca un necredincios. În plus, Dumnezeu nu va fi personal interesat de pedeapsa acestei persoane, căci o asemenea persoană nu mai are nicio relevanță pentru lucrarea lui Dumnezeu. Asta nu e doar finalizarea vieții lor de credință în Dumnezeu, ci și finalizarea sorții lor, cât și proclamarea sorții lor. Așadar, dacă făcătorii de servicii nu slujesc bine, vor trebui să suporte consecințele. Dacă un făcător de servicii este incapabil să slujească până la capăt sau dacă i se ia eligibilitatea de a face servicii la jumătatea drumului, atunci va fi aruncat printre necredincioși – iar dacă se întâmplă așa ceva, o asemenea persoană va fi tratată la fel ca vitele, la fel ca oamenii fără intelect sau fără raționalitate. Când expun astfel situația, puteți să înțelegeți, nu-i așa?

Cele menționate mai sus reprezintă modul în care Se ocupă Dumnezeu de ciclul de viață și de moarte al aleșilor Lui și al făcătorilor de servicii. Cum vă simțiți după ce ați auzit asta? V-am mai vorbit despre acest subiect? Am mai vorbit vreodată despre subiectul aleșilor lui Dumnezeu și al făcătorilor de servicii? De fapt, v-am mai vorbit, dar voi nu vă amintiți. Dumnezeu este drept față de aleșii Lui și făcătorii de servicii. În toate privințele, El este drept. Îi puteți găsi în asta vreo greșeală? Oare nu sunt oameni care vor spune „De ce este Dumnezeu atât de tolerant cu cei aleși? Și de ce este El doar puțin iertător cu făcătorii de servicii?” Vrea cineva să le țină partea făcătorilor de servicii? „Poate Dumnezeu să le acorde făcătorilor de servicii mai mult timp și să fie mai iertător și mai tolerant cu ei?” E corect să dați glas unei asemenea întrebări? (Nu, nu este.) Și de ce nu? (Fiindcă deja am fost favorizați doar prin faptul de a fi făcuți făcători de servicii.) Făcătorii de servicii au fost pur și simplu favorizați prin faptul că li s-a permis să slujească! Fără titlul de „făcători de servicii” și fără lucrarea pe care o fac, unde ar fi acești oameni? S-ar afla printre necredincioși, trăind și murind cu vitele. De ce minunate haruri se bucură ei astăzi, fiindu-le permis să vină înaintea lui Dumnezeu și să intre în casa lui Dumnezeu! Ce milostenie extraordinară! Dacă Dumnezeu nu ți-ar fi oferit oportunitatea de a sluji, nu ai fi avut niciodată șansa de a veni înaintea Lui. Ca să spunem așa, chiar dacă ești o persoană de religie budistă și ai dobândit rodnicia, în cel mai bun caz, ești doar un portărel în lumea spirituală; nu-L vei întâlni niciodată pe Dumnezeu, nu Îi vei auzi glasul sau cuvintele, nu vei simți iubirea și binecuvântările Lui pentru tine, și nici nu vei putea niciodată să ajungi față în față cu El. Singurele sarcini care îi așteaptă pe budiști sunt cele simple. Ei nu pot să-L cunoască pe Dumnezeu și doar se supun și ascultă orbește, în timp ce făcătorii de servicii câștigă atât de multe în cadrul acestei etape a lucrării! În primul rând, ei pot să ajungă față în față cu Dumnezeu, să-I audă glasul, să-I audă cuvintele și să aibă parte de harurile și de binecuvântările pe care El le oferă oamenilor. Mai mult, ei pot să se bucure de cuvintele și de adevărurile dăruite de Dumnezeu. Făcătorii de servicii câștigă într-adevăr atât de multe! Așadar, dacă, făcător de servicii fiind, nu poți nici măcar să depui efortul cuvenit, mai poate Dumnezeu să te păstreze? Nu te poate păstra. El nu îți cere mult, dar tu nu faci nimic cum se cuvine din ceea ce El îți cere; nu ți-ai respectat datoria. Ca atare, fără nicio îndoială, Dumnezeu nu te poate păstra. Așa este firea dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu te răsfață, dar nici nu are o atitudine discriminatorie față de tine. Acestea sunt principiile faptelor lui Dumnezeu. Dumnezeu Se poartă în acest fel cu toți oamenii și cu toate făpturile.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 194)

Ciclul de viață și de moarte al adepților lui Dumnezeu (fragment selectat)

Dacă diferitele ființe din lumea spirituală fac ceva rău sau nu își fac treburile corect, Dumnezeu are edictele și decretele cerești corespunzătoare prin care să Se ocupe de ele; asta e ceva absolut. Așadar, în timpul lucrării de gestionare de câteva mii de ani a lui Dumnezeu, câțiva dintre cei care-și îndeplinesc îndatoririle și care au comis nelegiuiri au fost exterminați, în timp ce unii – chiar și astăzi – sunt reținuți și pedepsiți. Fiecare ființă din lumea spirituală trebuie să se confrunte cu asta. Dacă aceste ființe fac ceva greșit sau comit vreun rău, ele sunt pedepsite – și asta reprezintă aceeași abordare pe care Dumnezeu o are pentru aleșii Lui și pentru făcătorii de servicii. Prin urmare, atât în lumea spirituală, cât și în lumea materială, principiile după care Dumnezeu acționează nu se schimbă. Indiferent dacă poți sau nu să vezi faptele lui Dumnezeu, principiile acestora nu se schimbă. Pretutindeni, Dumnezeu are aceleași principii în abordarea tuturor lucrurilor și în modul în care tratează toate lucrurile. Este ceva imuabil. Dumnezeu va fi bun față de acei necredincioși care trăiesc într-un mod relativ cuviincios și va păstra oportunități pentru acei oameni din fiecare religie care se comportă bine și nu fac rele, permițându-le acestora să-și joace rolurile în toate lucrurile gestionate de Dumnezeu și să facă ceea ce s-ar cuveni să facă. În mod similar, în concordanță cu aceste principii ale Lui, Dumnezeu nu are o atitudine discriminatorie față de nicio persoană din rândurile celor care Îl urmează pe Dumnezeu și din rândurile aleșilor Lui. El este bun cu toți cei care pot să-L urmeze cu sinceritate și îi iubește pe toți cei care Îl urmează cu sinceritate. Doar că pentru aceste diferite tipuri de oameni – necredincioșii, credincioșii de diferite feluri și aleșii lui Dumnezeu – ceea ce El le dă este diferit. De exemplu, necredincioșii: chiar dacă ei nu cred în Dumnezeu, iar Dumnezeu îi consideră niște fiare, printre toate lucrurile, fiecare dintre ei are mâncare, are un loc al lui și un ciclu normal de viață și de moarte. Cei care fac rele sunt pedepsiți, iar cei care fac fapte bune sunt binecuvântați și primesc bunătatea lui Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile? Pentru credincioși, dacă pot să respecte cu strictețe preceptele religioase după fiecare renaștere, atunci, după toate aceste reîntrupări, Dumnezeu va face, în cele din urmă, proclamația referitoare la ei. În mod similar, astăzi, pentru voi, fie că sunteți aleșii lui Dumnezeu sau făcători de servicii, Dumnezeu vă va face, de asemenea, să vă conformați și vă va determina finalul în concordanță cu reglementările și decretele administrative pe care El le-a stabilit. Printre aceste tipuri de oameni, printre diversele tipuri de credincioși – adică, cei care aparțin diferitelor religii – le-a oferit lor Dumnezeu un spațiu în care să trăiască? Unde sunt iudeii? S-a amestecat Dumnezeu în credința lor? Nu S-a amestecat. Iar creștinii? Nu S-a amestecat nici în cazul lor. El le permite să își respecte propriile proceduri și nu le vorbește, nu le oferă nicio luminare și, mai mult, nu le dezvăluie nimic. Dacă tu gândești că așa este bine, atunci crede în acest mod. Catolicii cred în Maria și că prin ea a ajuns vestea la Isus; așa este forma credinței lor. Le-a corectat vreodată Dumnezeu credința? El le dă frâu liber; nu le acordă nicio atenție și le dă un anumit spațiu în care să trăiască. Și față de musulmani și de budiști, nu este El tot la fel? El a stabilit granițe și pentru ei și le permite să aibă propriul spațiu în care să trăiască, fără a Se amesteca în credințele lor. Totul este bine ordonat. Și ce înțelegeți voi din toate acestea? Că Dumnezeu are autoritate, dar nu abuzează de aceasta. Dumnezeu aranjează toate lucrurile într-o ordine perfectă și o face sistematic, iar în asta se regăsesc înțelepciunea și atotputernicia Lui.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 195)

Identitatea și statutul lui Dumnezeu Însuși

Dumnezeu este Cel care stăpânește peste toate lucrurile și administrează toate lucrurile. El a creat tot ceea ce există, El administrează tot ceea ce există, El stăpânește peste tot ceea ce există și aprovizionează tot ceea ce există. Acesta este statutul lui Dumnezeu și este identitatea Sa. Pentru toate lucrurile și pentru tot ceea ce există, adevărata identitate a lui Dumnezeu este cea de Creator, cea de Stăpânitor al întregii creații. Aceasta este identitatea pe care o are Dumnezeu și El este unic printre toate lucrurile. Niciuna dintre creaturile lui Dumnezeu – fie din rândul omenirii, fie din lumea spirituală – nu poate folosi niciun mijloc sau nicio scuză pentru a-și aloca sau a înlocui identitatea și statutul lui Dumnezeu, fiindcă există doar Unul între toate lucrurile care are această identitate, această putere, această autoritate și capacitatea de a stăpâni asupra creației: al nostru unic Dumnezeu Însuși. El trăiește și Se mișcă printre toate lucrurile; El Se poate ridica în locul cel mai înalt, deasupra tuturor lucrurilor. El Se poate smeri devenind uman, devenind unul dintre cei din carne și oase, venind față în față cu oamenii și împărțind cu ei și binele, și răul; pe de altă parte, în același timp, El comandă tot ceea ce există, hotărând soarta a tot ceea ce există și direcția în care o iau toate. Chiar mai mult, El călăuzește soarta întregii omeniri și dirijează direcția pe care o ia omenirea. Un Dumnezeu ca aceasta ar trebui venerat, ascultat și cunoscut de toate ființele vii. Astfel, indiferent cărui grup sau tip de oameni aparții, să crezi în Dumnezeu, să-L urmezi pe Dumnezeu, să-L venerezi pe Dumnezeu, să accepți stăpânirea Lui și aranjamentele pe care El le-a făcut pentru soarta ta este singura alegere – alegerea necesară – pentru orice persoană și pentru orice ființă vie. În unicitatea lui Dumnezeu, oamenii văd că autoritatea Lui, firea Lui cea dreaptă, esența Lui și mijloacele prin care El asigură toate lucrurile sunt toate complet unice; această unicitate determină adevărata identitate a lui Dumnezeu Însuși, cât și statutul Lui. Prin urmare, printre toate creaturile, dacă orice ființă vie din lumea spirituală sau din rândurile omenirii ar vrea să stea în locul lui Dumnezeu, succesul nu ar fi posibil, cum nu ar fi nicio încercare de a juca rolul lui Dumnezeu. Asta e realitatea. Care sunt cerințele pentru omenire ale unui Creator și ale unui Stăpânitor ca acesta, care are identitatea, puterea și statutul lui Dumnezeu Însuși? Ar trebui să fie clar pentru toată lumea și ar trebui ca toți să țină minte; acest lucru e foarte important atât pentru Dumnezeu, cât și pentru om!

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 196)

Diferitele atitudini ale oamenilor față de Dumnezeu

Modul în care oamenii se comportă față de Dumnezeu le decide soarta și felul în care Dumnezeu Se va purta cu ei și îi va aborda. Ajuns aici, vă voi da niște exemple despre modurile în care oamenii se comportă față de Dumnezeu. Să ascultăm și să vedem dacă manierele și atitudinile cu care ei se comportă înaintea lui Dumnezeu sunt corecte sau nu. Să luăm în considerare comportamentul următoarelor șapte tipuri de oameni:

1) Există un tip de oameni a căror atitudine față de Dumnezeu este deosebit de absurdă. Acești oameni cred că Dumnezeu este ca Bodhisattva sau ca o ființă sfântă din folclorul omenirii și că impune ca oamenii să se închine de trei ori de fiecare dată când se întâlnesc și să ardă tămâie după fiecare masă. Drept urmare, ori de câte ori se simt extrem de recunoscători și plini de gratitudine pentru harul Lui, au deseori un astfel de impuls. Ei doresc astfel ca Dumnezeul în care cred în prezent să poată, ca ființa sfântă după care tânjesc în inimile lor, să accepte felul în care se închină de trei ori când se întâlnesc și ard tămâie după fiecare masă.

2) Anumiți oameni Îl văd pe Dumnezeu ca pe un Buddha în viață, capabil să scape toate ființele de suferință și să le mântuiască; ei Îl văd ca pe un Buddha în viață, capabil să îi ducă departe de marea durerilor. Credința acestor oameni în Dumnezeu atrage după sine venerarea Lui drept Buddha. Chiar dacă ei nu ard tămâie, nu se ploconesc și nu dau ofrande, în sinea lor, simt că Dumnezeu este un astfel de Buddha, care le cere doar ca ei să fie buni și milostivi, să nu ucidă nicio ființă vie, să se abțină de la a-i înjura pe ceilalți, să ducă o viață aparent onestă și să nu comită nelegiuiri. Cred că aceste lucruri sunt tot ceea ce le cere El; acesta este Dumnezeul din inimile lor.

3) Unii oameni Îl venerează pe Dumnezeu de parcă ar fi cineva măreț sau faimos. De exemplu, în orice fel preferă să vorbească această măreață persoană, cu orice intonație vorbește, ce cuvinte și ce vocabular folosește, tonul și gesturile acesteia, opiniile și faptele acesteia, ținuta acesteia – ei le copiază pe toate și acestea sunt lucrurile pe care ei trebuie să le genereze pe deplin în cadrul credinței lor în Dumnezeu.

4) Unii oameni Îl văd pe Dumnezeu ca pe un monarh, considerând că El este deasupra tuturor lucrurilor și că nimeni nu îndrăznește să-L jignească – iar dacă o face cineva, acea persoană va fi penalizată. Ei venerează un asemenea monarh fiindcă monarhii dețin un anumit loc în inimile lor. Gândurile, manierele, autoritatea și natura lor – chiar și interesele și viața lor personală – toate acestea devin ceva ce acești oameni simt că trebuie să înțeleagă; devin subiecte și aspecte care îi interesează. Drept urmare, Îl venerează pe Dumnezeu ca pe un monarh. O astfel de formă de credință este ridicolă.

5) Anumiți oameni au o credință deosebită în existența lui Dumnezeu, iar această credință este profundă și de neclintit. Totuși, întrucât cunoașterea lor de Dumnezeu este atât de superficială și ei nu au multă experiență cu privire la cuvintele lui Dumnezeu, Îl venerează ca pe un idol. Acest idol este Dumnezeul din inimile lor; este ceva față de care ei simt că trebuie să se teamă și înaintea căruia trebuie să se încline, ceva ce trebuie urmat și imitat. Ei Îl văd pe Dumnezeu ca pe un idol pe care trebuie să-L urmeze întreaga lor viață. Ei copiază tonul pe care vorbește Dumnezeu și, în aparență, îi imită pe cei pe care Dumnezeu îi simpatizează. Ei fac deseori lucruri care par naive, pure și cinstite, chiar îl urmează pe acest idol de parcă ar fi un tovarăș sau însoțitor de care nu se pot despărți niciodată. Astfel este forma lor de credință.

6) Există un tip de oameni care, în ciuda faptului că au citit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și au auzit multe propovăduiri, simt în sinea lor că singurul principiu din spatele comportamentului lor față de Dumnezeu este că trebuie să fie mereu slugarnici și lingușitori sau că ar trebui să-L slăvească și să-L laude pe Dumnezeu într-un mod nerealist. Ei cred că Dumnezeu este un Dumnezeu care le cere să se comporte într-un asemenea mod. În plus, cred că, dacă nu fac așa, atunci, în orice moment, pot să-I provoace mânia sau să păcătuiască împotriva Lui, iar ca rezultat al faptului că au păcătuit, Dumnezeu îi va pedepsi. Așa este Dumnezeul pe care Îl păstrează în inimile lor.

7) Și mai este cea mai mare parte a oamenilor, cei care găsesc sprijin spiritual în Dumnezeu. Asta se întâmplă deoarece ei trăiesc în această lume, sunt lipsiți de pace și de fericire și nu găsesc nicăieri alinare. După ce Îl găsesc pe Dumnezeu, după ce Îi aud și Îi văd cuvintele, în inimile lor, încep să nutrească o bucurie și o exaltare secretă. Acest lucru se întâmplă deoarece ei cred că au găsit în sfârșit un loc care le va ferici duhurile și că au găsit în sfârșit un Dumnezeu care le va da hrană spirituală. După ce ei L-au acceptat pe Dumnezeu și au început să-L urmeze, ei devin fericiți și viețile lor sunt împlinite. Nu se mai poartă ca necredincioșii, care trec prin viață ca niște somnambuli, ca niște animale, și simt că pot să aștepte ceva de la viață. Așadar, ei cred că acest Dumnezeu le poate satisface colosal nevoile spirituale și le poate aduce multă fericire atât în minte, cât și în suflet. Fără să-și dea seama, devin incapabili să-L părăsească pe acest Dumnezeu care le dă o asemenea hrană spirituală și care aduce fericire duhurilor lor și tuturor membrilor familiilor lor. Ei consideră că o credință în Dumnezeu nu trebuie să aducă nimic altceva decât hrană spirituală.

Are vreunul dintre voi atitudinile față de Dumnezeu pe care tocmai le-am menționat? (Da.) Dacă, în credința sa în Dumnezeu, inima unei persoane nutrește vreuna dintre aceste atitudini, poate ea să vină cu adevărat în fața lui Dumnezeu? Dacă cineva are vreuna dintre aceste atitudini în inima sa, oare crede în Dumnezeu? Crede în unicul Dumnezeu Însuși o asemenea persoană? (Nu.) Din moment ce nu crezi în unicul Dumnezeu Însuși, în cine crezi? Dacă Dumnezeul în care crezi nu este unicul Dumnezeu Însuși, atunci e posibil ca tu să crezi într-un idol, într-un om de seamă sau într-un Bodhisattva, sau că îl venerezi pe Buddha din inima ta. În plus, este posibil ca tu să crezi într-un om obișnuit. Pe scurt, din cauza diferitelor forme de credință și a diferitelor atitudini ale oamenilor față de Dumnezeu, ei Îl pun pe Dumnezeul propriei lor cunoașteri în inima lor, își impun imaginația asupra lui Dumnezeu, își pun atitudinile și închipuirile la același nivel cu unicul Dumnezeu Însuși, iar apoi le înalță pentru a fi consacrate. Ce înseamnă atunci când oamenii au astfel de atitudini nepotrivite față de Dumnezeu? Înseamnă că ei L-au respins pe adevăratul Dumnezeu Însuși și venerează un dumnezeu fals; indică faptul că, deși cred în Dumnezeu, Îl resping și I se opun și neagă existența adevăratului Dumnezeu. Dacă oamenii mențin astfel de forme de credință, ce consecințe vor înfrunta? Cu astfel de forme de credință, vor putea ei să se apropie tot mai mult de îndeplinirea cerințelor lui Dumnezeu? (Nu, nu vor putea.) Din contră, din cauza noțiunilor și a închipuirilor lor, ei se vor îndepărta tot mai mult de calea lui Dumnezeu, fiindcă direcția pe care ei o caută este opusă celei pe care Dumnezeu le-o cere. Ați auzit povestirea „mersului spre sud conducând caleașca spre nord”? Acesta poate fi un caz în care te îndrepți spre sud mergând cu caleașca spre nord. Dacă oamenii cred în Dumnezeu într-un mod atât de ridicol, atunci, cu cât încerci mai mult, cu atât te vei îndepărta de Dumnezeu. Prin urmare, Eu vă povățuiesc astfel: înainte să pornești, trebuie mai întâi să stabilești dacă mergi într-adevăr în direcția corectă. Fii precis în eforturile tale și ai grijă să te întrebi: „Este Dumnezeul în care cred Stăpânitorul tuturor lucrurilor? Este Dumnezeul în care cred doar cineva care îmi oferă hrană spirituală? Este El doar idolul meu? Ce îmi cere acest Dumnezeu în care cred? Oare Dumnezeu aprobă tot ceea ce fac? Sunt toate acțiunile și preocupările mele conform căutării pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu? Respectă oare cerințele Lui pentru mine? Este calea pe care merg recunoscută și aprobată de Dumnezeu? Este El mulțumit de credința mea?” Ar trebui să îți pui deseori și în mod repetat aceste întrebări. Dacă vrei să cauți cunoașterea lui Dumnezeu, atunci trebuie să ai o conștiință limpede și niște obiective clare înainte de reuși să-L mulțumești pe Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu (Fragmentul 197)

Atitudinea pe care Dumnezeu cere ca omenirea să o aibă față de El

De fapt, Dumnezeu nu are cerințe prea mari de la omenire – sau, cel puțin, nu are cerințe atât de mari precum își imaginează oamenii. Dacă Dumnezeu nu ar fi rostit niciun cuvânt și dacă nu Și-ar fi exprimat firea sau faptele, atunci v-ar fi foarte dificil să-L cunoașteți pe Dumnezeu, fiindcă oamenii ar trebui să-I deducă intențiile și voia, iar asta ar fi foarte dificil de făcut. Totuși, în ultima etapă a lucrării Lui, Dumnezeu a rostit multe cuvinte, a făcut multe lucrări și a cerut multe oamenilor. Prin cuvintele Lui și prin numeroasele Lui lucrări, El i-a informat pe oameni despre ceea ce Îi place, despre ceea ce detestă și despre ce fel de oameni ar trebui ei să fie. După ce au înțeles aceste lucruri, în inimile lor, oamenii ar trebui să aibă o definire precisă a cerințelor lui Dumnezeu, fiindcă ei nu mai cred în Dumnezeu în lipsa clarității și într-un Dumnezeu nedeslușit, nici nu au credință în Dumnezeu în toiul neclarității sau nimicniciei. În schimb, oamenii pot să audă cuvântările Lui, să înțeleagă standardele cerințelor Lui și să se ridice la înălțimea lor, iar Dumnezeu folosește limba oamenilor pentru a le spune tot ceea ce ar trebui ei să știe și să înțeleagă. Azi, dacă oamenii încă nu știu ce este Dumnezeu și ceea ce le cere, dacă nu știu de ce ar trebui să creadă în Dumnezeu și nici cum să creadă în Dumnezeu – sau să-L trateze – atunci e o problemă în asta. […] Iată care sunt cerințele corecte ale lui Dumnezeu pentru omenire și pentru cei care Îl urmează. El cere cinci lucruri de la cei care Îl urmează: credință adevărată, să-L urmeze cu loialitate, supunere absolută, cunoaștere adevărată și venerare cordială.

Cu aceste cinci lucruri, Dumnezeu le cere oamenilor să nu-L mai pună sub semnul îndoielii și să nu-L urmeze folosindu-și închipuirile sau punctele de vedere abstracte și nedeslușite; nu trebuie să se bazeze pe închipuiri sau noțiuni atunci când Îl urmează. El cere ca fiecare dintre cei care Îl urmează să facă asta cu loialitate, nu cu jumătate de inimă sau cu tăgadă. Când Dumnezeu îți cere ceva, te testează, te judecă, te tratează și te emondează sau te disciplinează și te lovește, tu ar trebui să I te supui în mod absolut. Nu ar trebui să întrebi care e cauza sau să pui condiții, cu atât mai puțin să întrebi care sunt motivele. Supunerea ta trebuie să fie absolută. Cunoașterea de Dumnezeu este aria în care cei mai mulți oameni au carențe. Deseori, ei Îi impun lui Dumnezeu ziceri, cuvântări și cuvinte care nu au nicio legătură cu El, crezând că asemenea cuvinte sunt cea mai precisă definire a cunoașterii lui Dumnezeu. Nici nu își dau seama că aceste ziceri, care provin din imaginația oamenilor, din rațiunea acestora și din cunoașterea lor, nu au nici cea mai mică legătură cu esența lui Dumnezeu. Așadar, vreau să vă spun că, atunci când vine vorba despre cunoașterea pe care Dumnezeu vrea ca oamenii să o aibă, El nu îți cere doar să-L recunoști pe El și cuvintele Lui, ci îți cere și să-L cunoști corect pe Dumnezeu. Chiar dacă tu poți să spui doar o propoziție sau dacă ești conștient doar de un crâmpei, acest crâmpei de conștiință este corect și adevărat și compatibil cu esența lui Dumnezeu Însuși. Asta pentru că Dumnezeu detestă laudele sau elogiile care sunt nerealiste ori nepotrivite. Mai mult decât atât, El detestă oamenii care Îl tratează ca pe aer. Detestă momentele când, în timpul discuțiilor despre subiecte referitoare la Dumnezeu, oamenii vorbesc fără să ia în considerare faptele, vorbesc după bunul lor plac și fără ezitare sau după cum consideră ei că e potrivit; chiar mai mult, El îi detestă pe cei care cred că Îl cunosc pe Dumnezeu și care se laudă cu cunoștințele lor despre El, discutând fără nicio reținere sau rezervă subiecte care au legătură cu El. Ultima dintre cele cinci cerințe anterior menționate a fost venerarea cordială: aceasta e cea mai importantă cerință a lui Dumnezeu pentru toți cei care Îl urmează. Când cineva Îl cunoaște cu adevărat și corect pe Dumnezeu, poate să-L venereze cu adevărat și să se ferească de rău. Această venerare provine din adâncurile inimii sale; aceasta e oferită de bunăvoie, și nu ca rezultat al presiunii exercitate de Dumnezeu. Dumnezeu nu îți cere să dai în dar nicio atitudine frumoasă, nicio conduită și niciun comportament aparent față de El; mai degrabă, îți cere să-L venerezi și să te temi de El în adâncurile inimii tale. O astfel de venerare este dobândită ca rezultat al schimbărilor firii vieții tale, al dobândirii cunoașterii de Dumnezeu, al înțelegerii faptelor și esenței Sale și al recunoașterii faptului că ești una dintre creaturile lui Dumnezeu. Prin urmare, scopul în care am folosit cuvântul „cordială” pentru a defini aici venerarea este ca oamenii să înțeleagă faptul că venerația lor pentru Dumnezeu ar trebui să vină din adâncurile inimilor lor.

Acum, luați în considerare acele cinci cerințe: există printre voi vreunul capabil să le respecte pe primele trei? Prin asta, Mă refer la credință adevărată, la a-L urma pe Dumnezeu cu loialitate și la supunere absolută. Există vreunul dintre voi capabil de aceste lucruri? Știu că dacă aș fi spus „toate cinci”, atunci, fără nicio îndoială, nu ar fi fost niciunul dintre voi, dar am redus numărul la trei. Gândiți-vă dacă ați reușit să le respectați sau nu. Este „credința adevărată” ușor de dobândit? (Nu, nu este.) Nu este ușor, fiindcă oamenii au mereu îndoieli referitoare la Dumnezeu. Cât despre „a-L urma cu loialitate”? La ce se referă „loialitatea”? (La faptul de a nu-L urma pe Dumnezeu cu jumătate de inimă, ci din toată inima.) Să nu-L urmezi pe Dumnezeu cu jumătate de inimă, ci din toată inima. Ai pus punctul pe „i”. Așadar, sunteți voi capabili să respectați această cerință? Trebuie să vă străduiți mai mult, nu-i așa? Deocamdată, încă nu ați reușit să respectați această cerință. Cât despre „supunerea absolută” – reușiți să o respectați? (Nu.) Nu ați reușit încă nici asta. Sunteți adesea neascultători și răzvrătiți; de multe ori nu ascultați sau nu vreți să vă supuneți sau nu vreți să auziți. Acestea sunt cele trei cerințe fundamentale respectate de oameni după ce dobândesc intrarea în viață, dar voi încă nu ați reușit să le respectați. Așadar, în acest moment, aveți voi un mare potențial? Azi, după ce M-ați auzit rostind aceste cuvinte, sunteți îngrijorați? (Da.) Este bine că simțiți asta. Nu încercați să evitați să fiți îngrijorați. Sunt Eu îngrijorat în numele vostru. Nu voi mai discuta despre celelalte două cerințe; fără îndoială, nimeni de aici nu este capabil să le respecte. Sunteți îngrijorați. Așadar, v-ați stabilit obiectivele? Cu ce obiective și în ce direcție ar trebui să căutați și să vă dedicați eforturile? Aveți un obiectiv? Să vă spun direct: odată ce veți respecta aceste cinci cerințe, atunci Îl veți mulțumi pe Dumnezeu. Fiecare dintre ele este un indicator, cât și un obiectiv final al maturizării intrării în viață a unei persoane. Chiar dacă aș fi ales doar una dintre aceste cerințe pentru a discuta în detaliu despre ea și pentru a vă impune să o respectați, nu v-ar fi fost ușor să o faceți; trebuie să îndurați anumite greutăți și să depuneți un anumit efort. Ce fel de mentalitate ar trebui să aveți? Ar trebui să fie ca a unui bolnav de cancer care așteaptă să ajungă pe masa de operație. De ce spun asta? Dacă vreți să credeți în Dumnezeu și dacă vreți să-L câștigați pe Dumnezeu și să dobândiți mulțumirea Lui, atunci, dacă nu îndurați un anumit grad de durere și nu depuneți un anumit efort, nu veți reuși toate aceste lucruri. Ați auzit multe propovăduiri, dar simplul fapt că le-ați auzit nu înseamnă că această predică vă aparține; trebuie să o absorbiți și să o transformați în ceva care vă aparține. Trebuie să o asimilezi în viața ta și să o aduci în existența ta, permițând acestor cuvinte și acestor propovăduiri să te călăuzească pe calea ta în viață și să îți aducă o valoare existențială și un înțeles în viață. Când se va întâmpla acest lucru, se va dovedi că a meritat să auzi aceste cuvinte. Dacă aceste cuvinte pe care Eu le rostesc nu aduc nicio propășire în viețile tale sau nicio valoare în existențele tale, atunci nu are niciun rost să le asculți. Voi înțelegeți asta, da? Înțelegând asta, tot ceea ce se întâmplă în continuare depinde numai de voi. Trebuie să treceți la treabă! Trebuie să fiți serioși în tot ceea ce faceți! Nu fiți confuzi; timpul trece! Mulți dintre voi cred în Dumnezeu de mai bine de un deceniu. Priviți în urmă la acești peste zece ani: cât de mult ați câștigat? Și câte decenii v-au mai rămas de trăit în această viață? Nu mai aveți mult timp. Nu te mai gândi dacă lucrarea lui Dumnezeu te așteaptă, dacă El ți-a lăsat o șansă, ori dacă El va înfăptui din nou aceeași lucrare – nu vorbi despre aceste lucruri. Poți să dai înapoi cursul ultimilor zece ani din viața ta? Cu fiecare zi care trece și cu fiecare pas pe care îl faci, ai cu o zi mai puțin. Timpul nu așteaptă pe nimeni! Vei câștiga de pe urma credinței în Dumnezeu doar dacă o abordezi ca pe cel mai măreț lucru din viața ta, mai important chiar decât mâncarea, hainele sau orice altceva. Dacă tu crezi doar când ai timp și dacă ești incapabil să-ți dedici întreaga atenție credinței tale și dacă ești mereu împotmolit în confuzie, atunci nu vei câștiga nimic.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”