Lucrarea și intrarea voastră sunt destul de sărace; omul nu acordă importanță modului de a lucra și este chiar și mai neglijent cu intrarea în viață. Omul nu le privește pe acestea ca pe lecții în care ar trebui să intre; prin urmare, în experiența voastră spirituală, aproape tot ceea ce vede omul reprezintă miraje fără conținut. Nu vi se cere prea mult în ceea ce privește lucrarea, dar, ca persoane ce urmează a fi desăvârșite de Dumnezeu, se cuvine să învățați lecțiile despre lucrarea pentru Dumnezeu, astfel încât să vă puteți conforma în curând intențiilor lui Dumnezeu. De-a lungul veacurilor, cei care au lucrat au fost numiți lucrători sau apostoli, cuvinte care se referă la un număr mic de oameni ce sunt folosiți de Dumnezeu. Totuși, lucrarea despre care Eu vorbesc astăzi nu se referă doar la acei lucrători sau apostoli, ci este îndreptată mai degrabă către toți cei care urmează să fie desăvârșiți de Dumnezeu. Poate că există mulți care au un interes scăzut în acest sens, dar, de dragul intrării, ar fi cel mai bine să discutăm despre adevărul cu privire la această chestiune.

În ceea ce privește lucrarea, omul crede că a lucra înseamnă a alerga de colo până colo pentru Dumnezeu, a predica peste tot și a se sacrifica de dragul Lui. Deși această credință este corectă, ea este prea mărginită; ceea ce Dumnezeu cere de la om nu este doar să alerge de colo până colo pentru El; mai mult decât atât, această lucrare privește slujirea și alimentarea în interiorul spiritului. Mulți frați și surori, chiar și după toți acești ani de experiență, nu s-au gândit niciodată să lucreze pentru Dumnezeu, deoarece lucrarea, așa cum o concepe omul, este incompatibilă cu ceea ce Dumnezeu cere. De aceea, omul nu are absolut niciun interes în chestiunea lucrării, iar acesta este exact motivul pentru care intrarea omului este, de asemenea, destul de mărginită. Voi toți ar trebui să vă începeți intrarea lucrând pentru Dumnezeu, astfel încât să puteți trece cât mai bine prin fiecare aspect al experienței. În asta ar trebui voi să intrați. Lucrarea nu privește faptul de a alerga de colo-colo pentru Dumnezeu, ci dacă viața omului și ceea ce trăiește omul reușesc să-L bucure pe Dumnezeu. Lucrarea se referă la utilizarea de către oameni a devotamentului lor față de Dumnezeu și a cunoștințelor lor despre El pentru a mărturisi despre Dumnezeu, precum și pentru a-i sluji omului. Aceasta este responsabilitatea omului și asta e ceea ce ar trebui să înțeleagă toți oamenii. S-ar putea spune că intrarea voastră este lucrarea voastră și că voi căutați să intrați în timp ce lucrați pentru Dumnezeu. A experimenta lucrarea lui Dumnezeu nu înseamnă numai că știți cum să mâncați și să beți cuvântul Lui; mai important, trebuie să știți cum să mărturisiți pentru Dumnezeu și să fiți capabili să-L slujiți pe Dumnezeu, să fiți capabili să faceți lucrare de slujire pentru oameni și să-i aprovizionați. Aceasta este lucrarea, și este și intrarea voastră; acesta este lucrul pe care fiecare persoană ar trebui să-l înfăptuiască. Există mulți oameni care se concentrează doar pe a alerga de colo până colo pentru Dumnezeu și a predica peste tot, însă trec cu vederea experiența lor individuală și își neglijează intrarea în viața spirituală. Asta a făcut ca acei ce Îl slujesc pe Dumnezeu să devină cei ce I se împotrivesc. Acești oameni, care L-au slujit pe Dumnezeu și au făcut lucrare de slujire pentru oameni atât de mulți ani, au privit, pur și simplu, lucrarea și predicarea drept intrare, și niciunul nu a luat experiența spirituală individuală ca pe o intrare importantă. În schimb, ei au luat luminarea care derivă din lucrarea Duhului Sfânt drept punct central pentru a-i învăța pe alții. Când propovăduiesc, ei sunt tare împovărați și primesc lucrarea Duhului Sfânt și, prin intermediul acestui lucru, ei emit glasul Duhului Sfânt. În acest moment, cei care lucrează se simt pe deplin mulțumiți de sine, de parcă lucrarea Duhului Sfânt ar fi devenit experiența lor spirituală individuală; ei simt că toate cuvintele pe care le rostesc aparțin ființei lor individuale, dar, totodată, că propria lor experiență nu este la fel de clară precum au descris-o ei. Mai mult, înainte de a vorbi, nu au nicio bănuială despre ce o să spună, însă, când Duhul Sfânt lucrează în ei, cuvintele lor vin revărsându-se într-un șuvoi nesfârșit. După ce ai predicat o dată în acest fel, simți că statura ta reală nu e așa de mică pe cât credeai și, ca într-o situație în care Duhul Sfânt a lucrat în tine de mai multe ori, tu hotărăști atunci că ai deja statură și crezi, în mod eronat, că lucrarea Duhului Sfânt este propria ta intrare și propria ta ființă. Dacă experimentezi constant în acest fel, vei deveni permisiv cu privire la propria ta intrare, vei deveni leneș fără să-ți dai seama și vei înceta să acorzi vreo importanță intrării tale individuale. Din acest motiv, când faci lucrare de slujire pentru alții, trebuie să distingi clar între statura ta și lucrarea Duhului Sfânt. Acest lucru poate să-ți faciliteze mai bine intrarea și să aducă mai mult folos experienței tale. Când omul ia lucrarea Duhului Sfânt drept experiența lui individuală, acest lucru devine o sursă de depravare. Iată de ce Eu spun că, indiferent de datoria pe care o îndepliniți, se cuvine să priviți intrarea ca pe o lecție vitală.

Cineva lucrează pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu, pentru a-i aduce înaintea Lui pe toți care-I satisfac intențiile, pentru a-l aduce pe om la Dumnezeu și pentru a-i prezenta omului lucrarea Duhului Sfânt și îndrumarea lui Dumnezeu, prin aceasta, desăvârșind roadele lucrării Lui. Prin urmare, se impune să fiți pe deplin lămuriți despre substanța lucrării. Drept cineva care este folosit de Dumnezeu, fiecare om este vrednic de a lucra pentru Dumnezeu, altfel spus, cu toții au ocazia de a fi folosiți de către Duhul Sfânt. Totuși, există un punct pe care trebuie să-l înțelegeți: când omul face lucrarea încredințată de Dumnezeu, i s-a dat ocazia să fie folosit de Dumnezeu, dar ceea ce este spus și cunoscut de om nu reprezintă în întregime statura omului. Tot ce puteți să faceți este să vă cunoașteți mai bine propriile lipsuri de pe parcursul lucrării voastre și să intrați în posesia unei luminări mai mari de la Duhul Sfânt. În acest fel, vi se va îngădui să obțineți o mai bună intrare în timpul lucrării voastre. Dacă oamenii privesc îndrumarea ce vine de la Dumnezeu ca pe propria lor intrare și ca pe ceva inerent lor, atunci nu există nicio posibilitate ca statura oamenilor să crească. Luminarea pe care Duhul Sfânt o realizează în om are loc atunci când omul este într-o stare normală; în astfel de momente, oamenii confundă adesea luminarea pe care o primesc cu propria lor statură reală, deoarece felul în care Duhul Sfânt luminează este absolut normal, și El Se folosește de ceea ce este inerent omului. Când oamenii lucrează și vorbesc, sau când se roagă și își fac devoțiunile spirituale, deodată un adevăr le va deveni clar. În realitate, ceea ce vede omul este doar luminarea de către Duhul Sfânt (în mod firesc, această luminare este legată de cooperarea omului) și nu reprezintă statura reală a omului. După o perioadă de experiență în care omul întâlnește câteva greutăți și încercări, adevărata statură a omului devine evidentă în astfel de circumstanțe. Doar atunci va descoperi omul că statura lui nu este atât de mare, iar egoismul, considerațiile personale și lăcomia omului ies toate la iveală. Numai după câteva cicluri de experiențe ca aceasta, mulți dintre cei care sunt treziți în duhurile lor își vor da seama că ceea ce experimentaseră în trecut nu era realitatea lor individuală, ci o iluminare momentană de la Duhul Sfânt, și că omul nu făcuse decât să primească această lumină. Când Duhul Sfânt îl luminează pe om pentru a înțelege adevărul, este, adesea, într-o manieră clară și distinctă, fără să explice cum s-au întâmplat lucrurile ori încotro se îndreaptă. Adică, în loc să încorporeze greutățile omului în această revelație, El dezvăluie în mod direct adevărul. Când omul întâmpină greutăți în procesul de intrare, iar apoi încorporează luminarea Duhului Sfânt, aceasta devine experiența reală a omului. De exemplu, o soră necăsătorită a vorbit astfel în timpul părtășiei: „Noi nu căutăm slavă și bogăție și nu râvnim la fericirea unei iubiri între soț și soție; noi căutăm doar să-I dedicăm lui Dumnezeu o inimă pură și neclintită”. A continuat să vorbească: „Odată ce oamenii se căsătoresc, multe lucruri îi asaltează, iar inima lor iubitoare de Dumnezeu nu mai este autentică. Inimile lor sunt mereu preocupate de familia lor și de partenerul lor și, astfel, lumea lor interioară devine mult mai complicată…” În timp ce vorbea, era ca și cum ceea ce îi ieșea din gură era ceea ce gândea în inima ei; cuvintele ei erau răsunătoare și puternice, de parcă tot ceea ce spunea venea din străfundul inimii, de parcă dorința ei arzătoare era să se dedice în întregime lui Dumnezeu, iar speranța ei, că alți frați și surori ca ea aveau să împărtășească aceeași hotărâre. Se poate spune că sentimentele tale din acest moment, de hotărâre și de a fi mișcat, vin în întregime din lucrarea Duhului Sfânt. Când metoda lucrării lui Dumnezeu se va schimba, și tu vei fi crescut cu câțiva ani ca vârstă; vezi că toate colegele tale de clasă și prietenele de aceeași vârstă cu tine s-au căsătorit, ori auzi că după ce cutare s-a căsătorit, soțul ei a dus-o să trăiască la oraș, iar ea a găsit un loc de muncă acolo. Când o vezi, începi să devii invidioasă, văzând cât e de plină de farmec și elegantă din cap până în picioare și cum, atunci când vorbește cu tine, are un stil cosmopolit, fără să mai fie în ea vreun semn că-i necioplită. Văzând acest lucru, sentimentele se stârnesc în tine. Tu, după ce te-ai sacrificat pentru Dumnezeu tot acest timp, nu ai o familie sau o carieră și ai îndurat o mare măsură de emondare; ai intrat în vârsta mijlocie de ceva timp, iar tinerețea ta s-a scurs demult în tăcere, ca și cum ai fi fost într-un vis. Acum, că ai venit atâta cale până în prezent, nu știi unde să te stabilești. În acest moment, ești prinsă într-un vârtej de gânduri, ca și cum ți-ai fi pierdut mințile. Complet singură și fără a reuși să adormi, stând întinsă trează cât e noaptea de lungă, începi, înainte să-ți dai seama, să te gândești la hotărârea ta și la jurămintele tale solemne față de Dumnezeu și la motivul pentru care, chiar și așa, ai decăzut într-o stare atât de jalnică. Fără să-ți dai seama, verși lacrimi în tăcere și simți o durere sfâșietoare. Venind înaintea lui Dumnezeu pentru a te ruga, îți amintești, în zilele în care erai împreună cu Dumnezeu, cât de apropiați și de inseparabili erați. Scenă după scenă ți se derulează înaintea ochilor, iar legământul pe care l-ai făcut în acea zi îți sună din nou în urechi: „Nu este Dumnezeu singurul meu apropiat?”. De pe acum, ești deja zdruncinată de hohote: „Dumnezeule! Dumnezeule preaiubit! Mi-am dat deja inima, în totalitate, Ție. Doresc să-Ți fiu făgăduită pururi și Te voi iubi neclintit întreaga mea viață…” Doar când te lupți în acea suferință intensă, simți cu adevărat cât de minunat este Dumnezeu și doar atunci înțelegi clar: mi-am dat totul lui Dumnezeu cu mult timp în urmă. După ce ai suportat o astfel de lovitură, devii mult mai matur în privința acestor chestiuni și vezi că lucrarea Duhului Sfânt, la acel moment, nu era ceva ce omul avea. În experiențele tale de dincolo de acest punct, nu vei mai fi constrâns în acest aspect al intrării; e ca și cum cicatricile vechilor tale răni ar fi fost de mare folos intrării tale. Ori de câte ori întâlnești o situație ca aceasta, îți vei aminti imediat de lacrimile pe care le-ai vărsat în ziua aceea, ca și cum te-ai fi reunit cu Dumnezeu după o despărțire și te temi mereu că relația cu Dumnezeu ar putea fi din nou retezată, iar atașamentul emoțional (relația normală) dintre tine și Dumnezeu ar putea fi vătămat. Aceasta este lucrarea și intrarea ta. Prin urmare, în același moment când primiți lucrarea Duhului Sfânt, se cuvine să acordați și mai multă importanță intrării voastre, văzând exact care este lucrarea Duhului Sfânt și care este intrarea voastră, precum și să încorporați lucrarea Duhului Sfânt în intrarea voastră, astfel încât să puteți fi desăvârșiți de Duhul Sfânt în mai multe feluri, astfel încât substanța lucrării Duhului Sfânt să poată fi modelată în voi. În timpul experienței voastre legate de lucrarea Duhului Sfânt, veți ajunge să-L cunoașteți atât pe Duhul Sfânt, cât și pe voi înșivă și, mai mult, în toiul numeroaselor crize de suferință intensă, veți dezvolta o relație normală cu Dumnezeu, iar relația dintre voi și Dumnezeu va deveni mai apropiată pe zi ce trece. După nenumărate exemple de emondare și rafinare, veți dezvolta o adevărată dragoste pentru Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care trebuie să realizați că suferința, lovirea și necazurile nu trebuie să fie temute; ceea ce este înfricoșător este să aveți doar lucrarea Duhului Sfânt, dar nu și intrarea voastră. Când vine ziua în care lucrarea lui Dumnezeu este terminată, veți fi muncit pentru nimic; cu toate că ați experimentat lucrarea lui Dumnezeu, nu veți fi ajuns să-L cunoașteți pe Duhul Sfânt sau să fi avut propria voastră intrare. Luminarea pe care Duhul Sfânt o realizează în om nu este pentru a susține pasiunea omului, ci pentru a deschide o cale pentru intrarea omului, precum și a-i permite omului să ajungă să-L cunoască pe Duhul Sfânt și, din acest moment, să înceapă să aibă o inimă care se teme de Dumnezeu și Îl adoră.