Ce înțelegi despre Dumnezeu?

Oamenii cred în Dumnezeu de multă vreme și, totuși, majoritatea dintre ei nu înțeleg ce înseamnă cuvântul „Dumnezeu” și doar urmează nedumeriți. Nu au niciun indiciu de ce omul ar trebui să creadă în Dumnezeu sau ce este Dumnezeu. Dacă oamenii știu doar să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze, dar habar nu au ce este Dumnezeu și dacă nici nu-L cunosc, atunci nu este aceasta doar o mare glumă? Chiar dacă, ajungând atât de departe, oamenii au fost martorii multor taine cerești și au auzit multe cunoștințe profunde pe care omul nu le-a înțeles niciodată înainte, ei sunt neștiutori în privința multora dintre cele mai elementare adevăruri, nicicând studiate de om. Unii ar putea spune: „Credem în Dumnezeu de mulți ani. Cum să nu știm ce este El? Oare întrebarea asta nu ne subestimează?” Dar, în realitate, deși oamenii Mă urmează astăzi, nu știu nimic despre lucrarea de astăzi și nu reușesc să priceapă nici cele mai simple și mai ușoare întrebări, ca să nu mai vorbim de cele deosebit de complexe, cum ar fi cele despre Dumnezeu. Să știi că acele întrebări care nu te interesează, pe care nu le-ai identificat, sunt cele pe care este extrem de important să le înțelegi, căci știi doar să urmezi mulțimea, fără să acorzi atenție și să te îngrijești de cele cu care ar trebui să te înzestrezi. Știi cu adevărat de ce ar trebui să ai credință în Dumnezeu? Știi cu adevărat ce este Dumnezeu? Știi cu adevărat ce este omul? Ca persoană cu credință în Dumnezeu, dacă nu înțelegi aceste lucruri, nu pierzi oare demnitatea unui credincios al lui Dumnezeu? Lucrarea Mea de astăzi este aceasta: să-i fac pe oameni să-și înțeleagă esența, să înțeleagă tot ce fac și să cunoască adevăratul chip al lui Dumnezeu. Acesta este actul final al planului Meu de gestionare, ultima etapă a lucrării Mele. De aceea vă vorbesc dinainte despre toate tainele vieții, astfel încât să le puteți accepta de la Mine. Întrucât aceasta este lucrarea epocii finale, trebuie să vă spun toate viețile-adevăruri în privința cărora nu ați fost niciodată receptivi înainte, chiar dacă sunteți incapabili să le înțelegeți sau să le suportați deoarece sunteți pur și simplu prea deficienți și nepregătiți. Îmi voi încheia lucrarea; voi termina lucrarea pe care trebuie să o fac și vă voi spune tot ce v-am însărcinat să faceți, ca să nu vă mai rătăciți și să vă lăsați înșelați de urzelile celui rău, atunci când se va coborî întunericul. Sunt multe căi pe care nu le înțelegeți, multe aspecte care vă sunt necunoscute. Sunteți atât de ignoranți; vă cunosc foarte bine statura și neajunsurile. Prin urmare, deși sunt multe cuvinte pe care nu sunteți în stare să le înțelegeți, tot sunt dispus să vă spun toate aceste adevăruri în privința cărora n-ați fost niciodată receptivi, pentru că tot Mă îngrijorez dacă, cu statura voastră actuală, puteți să rămâneți fermi în mărturia voastră pentru Mine. Nu e vorba că vă subapreciez; toți sunteți fiare care nu au avut parte de instruirea Mea formală, iar Eu nu pot deloc să văd cât de multă slavă este în voi. Deși am consumat multă energie lucrând asupra voastră, se pare că elementele pozitive din voi sunt practic inexistente și că elementele negative pot fi numărate pe degete și folosesc doar ca mărturii care-l fac de ocară pe Satana. Aproape orice altceva din voi este otrava Satanei. Mi se pare că sunteți dincolo de mântuire. După cum se prezintă situația, Mă uit la diversele voastre expresii și purtări și, în final, vă cunosc statura adevărată. De aceea Mă neliniștesc mereu pentru voi: lăsați să-și trăiască singuri viața, oare vor ajunge oamenii mai bine sau măcar la fel cum sunt astăzi? Nu vă neliniștește statura voastră infantilă? Puteți fi cu adevărat ca poporul ales al lui Israel – credincioși Mie și numai Mie tot timpul? Ceea ce se dezvăluie în voi nu este obrăznicia copiilor care s-au îndepărtat de părinții lor, ci bestialitatea care izbucnește din animalele fugite de sub biciul stăpânilor. Ar trebui să vă cunoașteți natura, care este și slăbiciunea pe care cu toții o împărtășiți; este o boală comună vouă, tuturor. Astfel, singurul Meu îndemn pentru voi astăzi este acela de a rămâne fermi în mărturia voastră pentru Mine. Nu permiteți, cu niciun chip, ca vechea boală să vă cuprindă iarăși. Să fiți mărturie este cel mai important lucru – este inima lucrării Mele. Ar trebui să acceptați cuvintele Mele la fel cum Maria a acceptat revelația lui Iahve care a venit la ea într-un vis: crezând și apoi supunându-se. Doar asta înseamnă castitate. Căci voi sunteți cei care aud cel mai mult cuvintele Mele, cei mai binecuvântați de Mine. V-am dat toate bunurile Mele cele de preț, v-am oferit totul și, totuși, sunteți extrem de diferiți de poporul lui Israel; sunteți pur și simplu două lumi complet distincte. Însă, în comparație cu ei, voi ați primit mult mai mult; în timp ce ei așteaptă cu disperare arătarea Mea, voi vă petreceți zile plăcute cu Mine, împărțind abundența Mea. Având în vedere diferența aceasta, ce anume vă dă dreptul să protestați și să vă certați cu Mine și să vă cereți partea din bunurile Mele? Nu ați câștigat mult? Eu vă dau atât de mult, dar în schimb nu-Mi oferiți decât tristețe sfâșietoare, anxietate, resentimente nestăpânite și nemulțumire. Sunteți atât de respingători și, totuși, demni de milă, așa că nu am de ales decât să-Mi înghit toate resentimentele și să dau glas obiecțiilor Mele față de voi din nou și din nou. De-a lungul miilor de ani de muncă, n-am ocărât niciodată omenirea, pentru că am descoperit că, în istoria dezvoltării oamenilor, doar „șarlatanii” dintre voi au devenit cei mai cunoscuți, asemenea moștenirilor prețioase lăsate vouă de strămoșii faimoși din vremuri străvechi. Cât urăsc acei porci și câini subumani. Sunteți prea lipsiți de conștiință! Caracterul vostru este prea josnic! Inimile voastre sunt prea împietrite! Dacă aș fi dus asemenea cuvinte și o astfel de lucrare israeliților, aș fi dobândit slava de multă vreme. Dar, printre voi, acest lucru e de neatins; printre voi există doar neglijență crudă, un umăr rece și scuzele voastre. Sunteți prea lipsiți de sentimente și prea lipsiți de valoare!

Ar trebui să dedicați totul pentru lucrarea Mea. Ar trebui să faceți o lucrare care Îmi folosește. Sunt dispus să vă explic tot ceea ce nu înțelegeți, pentru a putea obține de la Mine tot ceea ce vă lipsește. Chiar dacă defectele voastre sunt prea multe ca să fie numărate, sunt dispus să-Mi continui lucrarea pe care ar trebui să o fac asupra voastră, oferindu-vă ultima Mea îndurare pentru ca voi să puteți beneficia de Mine și să dobândiți slava care lipsește în voi și pe care lumea n-a văzut-o niciodată. Am lucrat atât de mulți ani, dar niciun om nu M-a cunoscut vreodată. Îmi doresc să vă spun secrete pe care nu le-am spus nimănui altcuiva.

În rândul oamenilor, am fost Duhul pe care nu L-au putut vedea, Duhul cu care nu au putut interacționa niciodată. Datorită celor trei etape ale lucrării Mele pe pământ (crearea lumii, răscumpărarea și distrugerea), apar în mijlocul lor în momente diferite (niciodată public) pentru a-Mi face lucrarea printre ei. Prima dată când am venit printre oameni a fost în timpul Epocii Răscumpărării. Bineînțeles, am venit în familia evreiască; prin urmare, primii care L-au văzut pe Dumnezeu venind pe pământ au fost evreii. Motivul pentru care am făcut personal această lucrare a fost pentru că am vrut să-Mi folosesc întruparea ca jertfă de păcat în lucrarea Mea de răscumpărare. Așadar, primii care M-au văzut au fost evreii în Epoca Harului. A fost prima dată când am lucrat în trup. În Epoca Împărăției, lucrarea Mea este de a cuceri și a desăvârși, așa că-Mi fac din nou lucrarea de păstorire în trup. Aceasta este a doua oară când lucrez în trup. În ultimele două etape ale lucrării, oamenii nu mai interacționează cu Duhul nevăzut, intangibil, ci cu o persoană care este Duhul întrupat. Astfel, în ochii omului, devin din nou un om care nu are nimic din înfățișarea și dispoziția lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Dumnezeul pe care Îl văd oamenii nu este numai bărbat, ci și femeie, ceea ce este cel mai uluitor și derutant pentru ei. De nenumărate ori, lucrarea Mea extraordinară a zdrobit credințele vechi păstrate de mulți, mulți ani. Oamenii sunt uluiți! Dumnezeu nu este doar Duhul Sfânt, Duhul, acel Duh multiplicat de șapte ori, sau Duhul atotcuprinzător, ci și un om – un om de rând, un om absolut obișnuit. El nu este numai bărbat, ci și femeie. Ei sunt asemănători prin faptul că ambii sunt născuți din oameni și diferiți în sensul că unul a fost conceput de Duhul Sfânt, iar celălalt s-a născut dintr-un om, deși provenit direct din Duh. Ei sunt asemănători prin faptul că amândoi, trupuri întrupate ale lui Dumnezeu, îndeplinesc lucrarea lui Dumnezeu Tatăl, dar și diferiți, în sensul că unul a făcut lucrarea de răscumpărare, iar celălalt face lucrarea de cucerire. Amândoi Îl reprezintă pe Dumnezeu Tatăl, dar unul este Răscumpărătorul, plin de iubire binevoitoare și milă, iar celălalt este Dumnezeul dreptății, plin de mânie și judecată. Unul este Conducătorul Suprem care a lansat lucrarea de răscumpărare, iar celălalt este Dumnezeul cel drept care săvârșește lucrarea de cucerire. Unul este Începutul, celălalt este Sfârșitul. Unul este trup neprihănit, iar celălalt este trup ce întregește răscumpărarea, continuă lucrarea și nu este niciodată păcătos. Ambii sunt același Duh, dar sălășluiesc în trupuri diferite și s-au născut în locuri diferite și sunt separați în timp de câteva mii de ani. Cu toate acestea, lucrarea lor este reciproc complementară, niciodată conflictuală și se poate vorbi despre ea în aceeași suflare. Ambii sunt oameni, dar unul a fost băiețel și celălalt a fost o fetiță. În toți acești ani mulți, ceea ce au văzut oamenii n-a fost doar Duhul și nu doar un om, un bărbat, ci multe alte lucruri care nu corespund noțiunilor umane; prin urmare, oamenii nu Mă pot înțelege pe deplin niciodată. Ei cred și se îndoiesc de Mine în aceeași măsură, de parcă aș exista și totuși aș fi o iluzie – de aceea, până în ziua de azi, oamenii încă nu știu ce este Dumnezeu. Mă poți descrie cu adevărat într-o singură propoziție simplă? Îndrăznești cu adevărat să spui că „Isus nu este altul decât Dumnezeu și Dumnezeu nu este altul decât Isus”? Ești cu adevărat atât de temerar încât să spui „Dumnezeu nu este altul decât Duhul și Duhul nu este altul decât Dumnezeu”? Te simți confortabil spunând „Dumnezeu este doar un om în carne și oase”? Ai cu adevărat curajul să afirmi că „Chipul lui Isus este chipul măreț al lui Dumnezeu”? Poți să-ți folosești elocvența ca să explici cu claritate firea și chipul lui Dumnezeu? Îndrăznești cu adevărat să spui „Dumnezeu a creat doar bărbații, nu și femeile, după chipul Său”? Dacă ai spune asta, atunci nicio femeie nu s-ar număra printre aleșii Mei, și cu atât mai puțin ar fi femeile o categorie a omenirii. Acum știi cu adevărat ce este Dumnezeu? Este Dumnezeu un om? Este Dumnezeu un Duh? Este Dumnezeu într-adevăr un bărbat? Doar Isus este în stare să finalizeze lucrarea pe care trebuie să o fac? Dacă alegi doar una dintre aceste variante pentru a-Mi rezuma esența, atunci ești un credincios loial extrem de ignorant. Dacă aș lucra ca om întrupat o dată și doar o singură dată, M-ai delimita? Mă poți înțelege pe deplin dintr-o singură privire? Mă poți descrie într-adevăr complet, doar pe baza a ceea ce ai trăit în timpul vieții tale? Și dacă în cele două întrupări ale Mele aș face o lucrare asemănătoare, cum M-ai percepe? M-ai lăsa țintuit pe cruce pentru totdeauna? Ar putea fi Dumnezeu așa simplu precum pretinzi?

Deși credința voastră este foarte sinceră, niciunul dintre voi nu este în stare să Mă descrie întru totul, nici unul dintre voi nu poate să depună mărturie deplină despre toate faptele pe care le vede. Gândiți-vă la asta: astăzi cei mai mulți dintre voi v-ați abandonat îndatoririle, căutând în schimb trupul, săturându-l și bucurându-l cu lăcomie. Aveți puțin adevăr. Cum puteți, așadar, mărturisi pentru tot ce ați văzut? Chiar credeți că puteți fi martorii Mei? Dacă va veni o zi în care nu vei putea depune mărturie pentru tot ce ai văzut astăzi, atunci îți vei fi pierdut funcția de ființă creată și existența ta nu va mai avea niciun sens. Nu vei mai fi demn să te numești om. S-ar putea chiar spune că nu vei mai fi om! Am făcut o nemăsurată lucrare asupra ta, dar, pentru că în prezent tu nu înveți nimic, nu ești conștient de nimic și ineficient în munca ta, când va fi vremea să Îmi extind lucrarea, pur și simplu vei privi în gol, cu limba legată și cu totul inutilă. Oare asta nu va face din tine un păcătos pentru vecie? Când va veni acel timp, nu vei regreta amarnic? Nu te va cuprinde deprimarea? Toată lucrarea Mea de astăzi nu e săvârșită din lipsă de activitate și plictiseală, ci pentru a pune o temelie lucrării Mele viitoare. Nu este vorba că sunt în impas și e necesar să inventez ceva nou. Ar trebui să înțelegi lucrarea pe care o fac; nu este ceva făcut de un copil ce se joacă pe stradă, ci o lucrare săvârșită ca să-L reprezinte pe Tatăl Meu. Ar trebui să știi că nu Eu fac totul; mai degrabă, Îl reprezint pe Tatăl Meu. Între timp, rolul tău este doar acela de a urma, de a te supune, de a te schimba și de a da mărturie. Ce ar trebui să înțelegeți este motivul pentru care ar trebui să credeți în Mine; aceasta este cea mai importantă chestiune pe care trebuie să o înțelegeți fiecare dintre voi. Tatăl Meu, pentru slava Sa, v-a predestinat pe toți pentru Mine, din momentul în care a creat lumea. Pentru lucrarea Mea și pentru slava Lui v-a predestinat El. Datorită Tatălui voi credeți în Mine; datorită predestinării Tatălui Meu, voi Mă urmați pe Mine. Nimic din toate acestea nu a fost alegerea voastră. Chiar și mai important este să înțelegeți că voi sunteți cei pe care Tatăl Mi i-a încredințat cu scopul de a mărturisi pentru Mine. Pentru că El v-a încredințat Mie, ar trebui să păziți căile pe care le-am așezat pentru voi, precum și cuvintele și căile pe care vă învăț, căci este datoria voastră să mergeți pe căile Mele. Acesta este scopul inițial al credinței voastre în Mine. Prin urmare, vă spun aceasta: voi sunteți pur și simplu oameni pe care Tatăl Meu Mi i-a încredințat pentru a rămâne pe căile Mele. Cu toate acestea, doar credeți în Mine; nu sunteți de la Mine pentru că nu sunteți din familia israelită, ci, în schimb, sunteți din teapa vechiului șarpe. Tot ce vă cer să faceți este să fiți martori pentru Mine, dar astăzi trebuie să-Mi urmați calea. Toate acestea sunt de dragul mărturiei viitoare. Dacă vă purtați doar ca oameni care ascultă de căile Mele, atunci nu veți avea nicio valoare și sensul faptului că Tatăl v-a încredințat Mie se va pierde. Ceea ce insist să vă spun este aceasta: ar trebui să-Mi urmați calea.

Anterior: Care este înțelegerea voastră despre binecuvântări?

Înainte: Ce înseamnă să fii o persoană adevărată

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte