La ultima noastră adunare, am avut părtășie despre ce înseamnă să urmărești adevărul. Haideți să începem cu o recapitulare: ce înseamnă să urmărești adevărul? Aveți un răspuns la această întrebare? Ați reflectat asupra ei după părtășia noastră anterioară? După ce încheiem părtășia despre anumite subiecte, va trebui să reflectați asupra lor, iar apoi să le experimentați și să treceți prin ele în mod practic în viața voastră reală. Doar atunci vei putea dobândi cunoaștere adevărată; doar atunci vei putea înțelege și aprecia cu adevărat acele subiecte la care ai reflectat; doar atunci vei putea oferi adevărată experiență și cunoaștere. Nu-i așa? (Așa e.) Deci, ați reflectat asupra întrebării? Ce înseamnă să urmărești adevărul? Ce elemente sunt implicate în urmărirea adevărului? Care sunt principalele lucruri pe care le presupune? Ați recapitulat aceste lucruri? (Data trecută, Dumnezeu a început prin a avea părtășie despre diversele idei, opinii și atitudini greșite pe care le are omul în privința urmăririi adevărului, apoi Dumnezeu a avut părtășie în detaliu despre cei cinci pași ai urmăririi adevărului.) În esență, ultima noastră părtășie a avut două părți principale: unele stări negative și opinii greșite pe care le au mulți oameni în raport cu urmărirea adevărului, înțelegerile greșite ale omului despre urmărirea adevărului, precum și scuzele și justificările pe care le aduc oamenii pentru faptul că nu urmăresc adevărul – aceasta a fost prima parte principală. A doua a fost o părtășie despre modul în care să urmărești adevărul, constând din cinci pași. Deși au fost numai două părți, am atins numeroase detalii și particularități în fiecare dintre ele. Eu am dezvăluit ceva din cunoașterea și înțelegerea denaturată a omului despre urmărirea adevărului și am expus, totodată, mai multe dificultăți pe care le are omul în urmărirea adevărului, precum și unele scuze, justificări și pretexte pentru neurmărirea lui, pe care le aduc cei care sunt scârbiți de adevăr. Atitudinile și cunoașterile negative, pasive pe care le afișează oamenii când e vorba de urmărirea adevărului corespund stilurilor de viață și țelurilor la care țin ei în viața lor reală, precum și atitudinilor pe care le nutresc față de adevăr – toate sunt în legătură cu comportamentele și manifestările specifice ale oamenilor. Apoi, pe baza diverselor comportamente umane, am oferit câteva metode specifice și pași de practică în ceea ce privește calea urmăririi adevărului. Vă sunt clare toate acestea? (Da.) Chiar vă sunt? Atunci de ce nu spuneți ceva? Se pare că nu vă sunt atât de clare încă; mai trebuie să avem părtășie asupra unor lucruri.

Chestiunea cea mai importantă în credința în Dumnezeu este urmărirea adevărului. Ce înseamnă să urmărești adevărul? Când vine vorba de chestiunea urmăririi adevărului, toate manifestările oamenilor dezvăluie multe din problemele și dificultățile lor, iar oamenii au tot felul de justificări și scuze pentru faptul că nu urmăresc adevărul – piedicile sunt foarte mari, pur și simplu. Din cauza diverselor lor dificultăți, oamenilor pare să le fie extrem de greu și inconfortabil când e vorba de urmărirea adevărului și consideră că este foarte dificil. De fapt, întrebarea însăși – „Ce înseamnă să urmărești adevărul?” – este ușoară, deci oare de ce nu pot oamenii urmări adevărul? Care e motivul? Toți se laudă că au conștiință și rațiune, că ei cred cu adevărat în Dumnezeu, că își pot face datoria, că sunt dispuși să sufere și gata să plătească un preț. Cum se face că, având aceste bune comportamente ca temelie proprie, sunt incapabili să pornească pe calea urmăririi adevărului? Au o atât de bună umanitate, integritate și o reputație grozavă; au voința, năzuințele și dorințele lor în legătură cu țelul propriu; au eforturile personale, voința de-a îndura greutăți și atitudinea celui care plătește un preț; au atitudinea lor activă, pozitivă, privind în sus, de tânjire după acceptarea adevărului. Cu lucrurile acestea ca temelie a lor, cum se face că nu se califică drept urmărind adevărul? Oare de ce nu pot ei înfăptui urmărirea adevărului? Unde este rădăcina problemei? (Omul nu iubește adevărul și din fire îi e scârbă de el.) E un răspuns exact. Motivul fundamental este că oamenii au firi corupte. Firea coruptă a omului este de la Satana, și orice este de la Satana este potrivnic față de Dumnezeu și adevăr. Ca urmare, a le cere oamenilor să urmărească adevărul este echivalent cu a le cere să se răzvrătească împotriva vieții și a atributelor lor intrinseci, a modului lor intrinsec de-a urmări și a perspectivei lor intrinseci asupra vieții. Să renunțe la aceste lucruri greșite, să se răzvrătească împotriva preferințelor trupești și în schimb să urmărească și să practice cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, care nu plac trupului lor, pe care ei nu le au și pe care le disprețuiesc, le disprețuiesc și le resping – asta li se pare lor dificil. A-ți cere să urmărești adevărul este echivalent cu a-ți cere să renunți la viața ta intrinsecă. Nu e același lucru cu a te pune să-ți dai viața? (Ba da.) Îți dai propria viață. Își dau oamenii viața de bunăvoie? (Nu.) În adâncul inimilor lor, spun: „Nu vreau” – de o sută de ori, de o mie de ori, de zece mii de ori: „Nu vreau.” Indiferent de orice, oamenilor le e greu să renunțe la lucrurile intrinseci, satanice pe care le au. Acesta e un fapt, unul pe care voi l-ați experimentat în mod profund și cu adevărat. Din adâncul inimilor lor, oamenii nu vor să se răzvrătească împotriva trupului; ori să se se răzvrătească împotriva vieții lor, a cărei natură-esență este de la Satana; ori să se se răzvrătească împotriva atributelor lor intrinseci, satanice sau a naturii lor satanice, pentru a urmări adevărul. Așadar, pentru cei cu naturi satanice, care trăiesc după firi satanice, a iubi și a urmări adevărul se opune voinței lor și ei sunt reticenți să facă asta. Care este cauza acestui lucru? Este aceea că atributele din lăuntrul omului sunt de la Satana, iar ele sunt în mod intrinsec potrivnice față de Dumnezeu. Deci după ce oamenii au auzit și înțeles adevărul, numai cei care iubesc adevărul, care sunt dispuși să se străduiască să se înalțe spre el și să plătească un preț, care au această voință, năzuință și dorință, sunt apți să pună adevărul în practică de îndată ce-l înțeleg. Numai ei sunt capabili să trăiască potrivit adevărului și să trăiască realitatea lui. Există mulți oameni care sunt dispuși să practice adevărul, dar naturile și firile lor satanice îi împiedică; sunt incapabili să practice adevărul, deși poate își doresc lucrul acesta. Cert este că, în viața reală, a practica adevărul este un lucru foarte dificil de făcut. Una este să-ți cer să renunți la hainele și bijuteriile tale preferate, sau la lucrurile care-ți fac plăcere, sau la slujba și cariera care-ți plac, ori la punctele tale forte și la hobbyuri, sau la orice astfel de lucru. Ai putea să te răzvrătești împotriva oricărui dintre aceste lucruri; e ușor să renunți la ele. Dar să te pun să te răzvrătești împotriva trupul tău și a firii tale satanice, să ajungi să practici adevărul și să te supui lui Dumnezeu este mult mai dificil. Ca să descriu asta folosind o expresie inexactă, ar fi ca și cum ai forța o rață să se cocoațe pe o stinghie, ori ca și cum ai pune un bivol să se cațăre într-un copac – lucrurile acestea sunt mult prea solicitante pentru ei. Acum, ar fi ușor să faci o felină să se urce în copac; e natural pentru ea. Dar ar fi absolut imposibil s-o determini pe una să mănânce fân în loc de carne. Dacă i-ai cere unei persoane să sufere puțin, să plătească un mic preț și să trăiască umil tot restul vieții, asta e ceva ce poate realiza oricine are voința de a face astfel. De fapt, nicio dificultate fizică nu pune mari probleme cuiva care crede cu adevărat în Dumnezeu și tânjește după adevăr. Să nu se răsfețe cu confortul trupului, de pildă; sau să reducă timpul zilnic de somn; ori să trăiască în condiții aspre zece ani la rând; ori să se descurce cu mâncare, haine, locuință și transport de foarte slabă calitate – asemenea greutăți și prețuri pot fi asumate de oricine, atâta vreme cât are voința de a face astfel și este dispus să urmărească adevărul și să aibă puțină stăpânire de sine. Dacă, însă, îi ceri cuiva să se răzvrătească împotriva trupului și a Satanei, să se poarte în întregime în acord cu cerințele lui Dumnezeu și pe baza cuvintelor Lui, să practice potrivit adevărului și astfel să ajungă la supunerea față de Dumnezeu, oricărei persoane i s-ar părea greu lucrul acesta. Aici sunt dificultățile omului. În urmărirea adevărului, deci, nu e ca și cum oamenii pot, pur și simplu, să ia o hotărâre și să facă o încercare, ori să practice stăpânirea de sine și să respecte regulile, iar apoi să fie capabili să pună adevărul în practică și să aibă adevărul. Urmărirea adevărului e cel mai greu și mai dificil lucru de făcut pentru omenirea coruptă. De unde provine această problemă? (Provine din firea Satanei.) Așa este. Firea Satanei e cea mai mare provocare a omului. O persoană poate să aibă calibru slab sau un temperament irascibil și o personalitate de proastă factură, poate să nu aibă niciun punct forte, talent sau dar cu care să se laude – niciunul dintre aceste lucruri nu va constitui o mare provocare pentru ea. În ultimă instanță, problema provine din firea coruptă a omului. O fire coruptă ține mâinile și picioarele oamenilor, mințile și ideile lor, gândurile, modul lor de a gândi și adâncul sufletelor lor în strânsoarea mortală a controlului său, așa încât fiecare centimentru pe drumul urmăririi adevărului le este greu de parcurs. Cineva s-ar putea să creadă în Dumnezeu trei sau cinci ani fără să dobândească nimic; există, chiar, unii oamenii care au crezut zece, douăzeci sau treizeci de ani și au câștigat foarte puțin din asta. Iar unii dintre ei n-au câștigat absolut nimic – cât de săraci și demni de milă sunt oamenii aceia cu mâinile goale! Au crezut în Dumnezeu treizeci de ani, însă rămân săraci și orbi, fără niciun rezultat. Când cad pradă negativității, nu știu cum să iasă din ea; când cad pradă înțelegerilor greșite despre Dumnezeu, nu știu cum să le risipească; când un necaz se abate asupra lor, nu știu cum să-i facă față, nici nu știu cum să rezolve acel gen de dificultate. Pot fi rezolvate problemele folosind simpla putere subiectivă a voinței de a te abține sau bazându-te pe răbdarea ta pentru a persevera la nesfârșit? E posibil ca oamenii să înainteze cu greu prin situații, pas cu pas, până când acestea trec, dar firile lor corupte rămân, totuși. Nu au fost înlăturate. Indiferent de câte ori au experimentat negativitate sau înțelegeri greșite despre Dumnezeu, ori au avut concepții greșite despre Dumnezeu, ori au eșuat și au căzut și-au fost slabi, chiar și în ziua de azi ei sunt tot incapabili să ofere cea mai mică mărturie de experiență și nici nu au de spus vreun lucru despre cunoștințele lor privind cuvintele lui Dumnezeu, experiența lor în legătură cu ele sau modul în care le-au experimentat. Inimile lor sunt pustii; adâncurile sufletelor lor sunt pustii. Nu au nicio înțelegere a adevărului bazată pe experiență și nicio cunoaștere adevărată a cuvintelor lui Dumnezeu și sunt încă și mai departe de a-I cunoaște lucrarea și firea. Nu sunt ei săraci, orbi și demni de milă? (Sunt.) Dacă cineva nu urmărește adevărul, atunci, indiferent câți ani crede în Dumnezeu, e degeaba. Și atunci, de ce s-ar lăsa cineva să ajungă în acest punct? Unde se află cauza? Și aici, problema provine tot din firea coruptă a omului. Aceasta e cauza obiectivă.

Am clarificat deja care este cauza obiectivă a faptului că oamenii nu urmăresc adevărul. Acum vom vorbi puțin despre cauza subiectivă. Cauza subiectivă este că, deși e posibil ca oamenii să fi aflat din lucrarea lui Dumnezeu și din toate cuvintele Sale sau din viața lor reală că au o fire coruptă, ei niciodată nu se raportează la cuvintele lui Dumnezeu și la adevăr pentru comparație, astfel încât să-și cunoască firile corupte, nu se răzvrătesc niciodată împotriva lor și niciodată nu practică potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Este aceea că, deși e posibil ca oamenii să se străduiască și să se sacrifice foarte mult pe drumul credinței în Dumnezeu, deși e posibil ca ei să lucreze din greu, să sufere mult și să plătească multe prețuri pentru ea, toate acestea sunt doar comportamente exterioare. Ele nu demonstrează că o persoană a pornit pe calea urmăririi adevărului. Oamenii care au suferit cel mai mult sunt cei care au început să-L urmeze pe Dumnezeu devreme, care și-au asumat îndatoririle când aveau în jur de douăzeci de ani. Oamenii aceștia au acum vreo cincizeci de ani și încă sunt necăsătoriți. Ai putea spune că și-au dedicat tinerețea credinței lor în Dumnezeu și au renunțat la familie și căsătorie. Este acesta un preț mare? (Da.) Au renunțat la tinerețea lor, și-au oferit întreaga viață și care e rezultatul? Prețul pe care l-au plătit a fost mare, însă ceea ce câștigă la final nu egalează sau nu e pe măsura sacrificiului lor. Care e problema aici? Pe baza atitudinii și a hotărârii cu care plătesc ei un preț și a duratei, dimensiunii și gradului sacrificiului lor, s-ar zice că ar trebui să înțeleagă adevărul și să-l poată practica. Ai crede că ar trebui să aibă mărturie și inimi cu frică de Dumnezeu; că ar trebui să-L cunoască pe Dumnezeu; că ar trebui să fi pornit deja pe calea temerii de Dumnezeu și feririi de rău; că ar trebui să fi intrat deja în adevărul-realitate. De fapt, însă, asta e doar o deducție – aceste două lucruri au numai o relație logică, nu este în acord cu faptele sau cu ceea ce trăiesc oamenii aceștia. Care e problema aici? Nu ar trebui să o supunem cercetării și discutării? Nu este aceasta o problemă care merită gândită profund? (Este.) Printre cei care au acceptat acest stadiu al lucrării lui Dumnezeu de doi sau trei ani, nu sunt puțini oamenii cu experiență și mărturie. Ei depun mărturie despre modul în care cuvintele lui Dumnezeu i-au schimbat și i-au făcut să devină oameni cinstiți; ei depun mărturie despre modul în care cuvintele lui Dumnezeu le-au permis să înțeleagă adevărul pe calea urmăririi acestuia; ei depun mărturie despre modul în care cuvintele lui Dumnezeu le-au înlăturat firile corupte, aroganța și prefăcătoria, răzvrătirea, tânjirea după statut, ambițiile și dorințele lor și așa mai departe. Acești oameni sunt capabili să aibă experiență și mărturie după numai doi sau trei ani de credință în Dumnezeu; ei au o profundă înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu bazată pe experiență și pot simți adevărul cuvintelor Sale. Atunci, de ce unii oameni cred în Dumnezeu de douăzeci sau treizeci de ani și au plătit atâtea prețuri, au suferit atât de mult și au alergat atât de mult, dar adâncul inimilor lor și lumea lor spirituală rămân pustii și goale? Numeroși oameni care se află într-o astfel de stare se simt pierduți adeseori. Ei spun mereu: „Sunt așa de pierdut!” Eu spun: „Acum crezi în Dumnezeu de douăzeci sau treizeci de ani. Cum ești tot pierdut? Este evident că nu ai dobândit nimic.” Chiar și în ziua de azi, unii oameni sunt tot negativi și slabi. Ei zic: „Cred în Dumnezeu de atâția ani și ce am dobândit?” Adesea, când sunt negativi și slabi, ori când sunt lipsiți de statutul și de avantajele lor, sau când vanitatea nu le e satisfăcută, ei dau vina pe Dumnezeu și regretă că au crezut în El atâția ani. Regretă că au crezut în cuvintele Lui, în primul rând, regretă că au renunțat hotărâți la slujbă, căsătorie sau familie, la șansa lor de-a merge la facultate, pentru a-L urma pe Dumnezeu. Unii dintre ei chiar se gândesc să părăsească biserica. Acum sunt foarte plini de regrete în legătură cu credința lor – de ce s-au mai deranjat cu ea, în primul rând? Cred în Dumnezeu de douăzeci sau treizeci de ani, au auzit atât de multe adevăruri și au experimentat atât de mult din lucrarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, adâncurile inimilor lor sunt tot pustii și de multe ori sunt cuprinși de stări de haos, confuzie, regret, reticență și chiar de nesiguranță în privința viitorului lor – ce anume provoacă asta? Merită milă astfel de oameni? (Nu.) De câte ori îi văd pe acești oameni, de câte ori aud vești despre ei și aflu despre întâmplările lor recente, am o premoniție în legătură cu ei. Îmi vine un gând în legătură cu ei. Cum se face că starea și lumea lor interioară Mi se par atât de familiare? Rămân chiar și acum în casa lui Dumnezeu, îndeplinind îndatoriri – pe ce anume se bazează ei? Pe o concepție a mântuirii prin har? Pe concepția potrivit căreia dacă cineva Îl urmează pe Dumnezeu până la capăt, asta va conduce inevitabil la mântuire? Sau pe o mentalitate bazată pe șansă și noroc? Pe niciuna dintre toate acestea. Atunci, pe ce? Pe exact ceea ce a spus Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Pentru a analiza acest fragment și a o spune simplu, aceste cuvinte au o notă de tranzacție. Există în ele o atitudine, o idee și un plan de a face un târg și vin dintr-o zonă a dorinței și ambiției. Ce fapt observați în aceste cuvinte? Ce urmăresc oamenii în credința lor în Dumnezeu? (O cunună și binecuvântări.) Da. Ei urmăresc binecuvântări și o destinație bună. Și ce ar da la schimb pentru destinația aceea bună și binecuvântări? Ce ar da ei în schimb? (Truda și munca lor, jertfele și sacrificiile, suferința lor și plătirea prețului.) Pentru a folosi cuvintele lui Pavel, s-au luptat lupta lor, și-au sfârșit alergarea. Consideră că au făcut tot ce trebuiau să facă și că ar trebui, deci, să dobândească destinația cea bună și binecuvântările pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru omenire. Ei cred că se înțelege de la sine că asta e ceea ce ar trebui să facă Dumnezeu – ceea ce El trebuie să facă – și dacă nu ar face, nu ar fi Dumnezeu. În mod evident, nu există nicio supunere față de Dumnezeu în asta, nicio atitudine de urmărire a adevărului, nicio atitudine sau plan de a-și îndeplini datoria de ființă creată. Există numai o dorință de-a da la schimb câteva lucruri pe care ei le pot face pentru binecuvântările pe care Dumnezeu le-a promis omenirii. De aceea, oamenii despre care tocmai vorbeam simt adesea că există un vid în lumea lor interioară și că nu au nimic pe care să se bazeze în adâncurile inimilor lor, și totuși ei continuă cum au făcut întotdeauna, plătind astfel de prețuri și suferind așa, persistând în a se lupta lupta lor și a-și sfârși alergarea. Pe ce se bazează ei? Citatele acelea din Pavel de care se agață și în care cred orbește, acelea le susțin „credința”. Ei se bazează pe ambițiile și dorința lor de-a fi răsplătiți și încununați. Se bazează pe visele lor de-a folosi un schimb tranzacțional pentru a primi mari binecuvântări. Nu se bazează pe înțelegerea lucrării lui Dumnezeu sau pe experiența și cunoștințele dobândite urmărind adevărul în timp ce se sacrifică pentru Dumnezeu. Nu pe aceasta se bazează ei.

Examinând lucrurile despre care tocmai am avut părtășie, putem vedea că, deși există multe provocări practice pe calea urmăririi adevărului, precum și lanțurile și constrângerile firilor corupte și o mulțime de dificultăți și obstacole, ar trebui să credem că, atât timp cât o persoană are credință adevărată, bazându-se pe călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu și pe lucrarea Duhului Sfânt, va fi pe deplin capabilă să pornească pe calea urmăririi adevărului. Petru constituie un precedent pentru asta. În credința lor în Dumnezeu, mulți oameni se concentrează exclusiv să lucreze pentru El, se mulțumesc doar să sufere și să plătească un preț, dar nu urmăresc deloc adevărul. Prin urmare, le lipsește adevărata cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu, după ce cred în El zece, douăzeci, treizeci de ani și nu pot vorbi despre nicio experiență sau cunoaștere a adevărului ori a cuvintelor lui Dumnezeu. În timpul adunărilor, când încearcă să vorbească puțin despre mărturia lor legată de experiențe, nu au nimic de spus; dacă vor fi sau nu mântuiți este o necunoscută pentru ei. Care este problema aici? Așa sunt oamenii care nu urmăresc adevărul. Indiferent de câți ani sunt credincioși, ei sunt incapabili să înțeleagă adevărul, cu atât mai puțin să-l practice. Cum ar putea cineva care nu acceptă deloc adevărul să intre în adevărul-realitate? Sunt unii oameni care nu pot să pătrundă această problemă. Ei cred că și ei pot să intre în adevărul-realitate, dacă oamenii care rostesc papagalicește cuvintele și doctrinele îl practică. Este corect? Oamenii care spun pe de rost cuvintele și doctrinele sunt în mod inerent incapabili să înțeleagă adevărul – așadar, cum ar putea să-l practice? Ceea ce practică ei pare să nu încalce adevărul și pare să fie fapte și comportamente bune, dar cum ar putea fi numite adevărul-realitate acele fapte și comportamente bune? Oamenii care nu înțeleg adevărul nu știu ce este adevărul-realitate; ei consideră că faptele și comportamentele bune ale oamenilor reprezintă practicarea adevărului. Este absurd, nu-i așa? Cum diferă acest lucru de concepțiile și opiniile oamenilor religioși? Și cum pot fi rezolvate astfel de probleme de comprehensiune denaturată? Oamenii trebuie mai întâi să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu din cuvintele Sale, ar trebui să știe ce înseamnă înțelegerea adevărului și practicarea lui, pentru a putea să-i privească pe alții și să-i vadă cum sunt cu adevărat și pentru a putea să-și dea seama dacă au sau nu adevărul-realitate. Lucrarea lui Dumnezeu și mântuirea omului de către El au însemnat a-i face pe oameni să înțeleagă și să practice adevărul; numai atunci vor putea oamenii să renunțe la firile lor corupte, să acționeze conform principiilor și să pătrundă în adevărul-realitate. Dacă nu urmărești adevărul și doar te mulțumești să te sacrifici, să suferi și să plătești un preț pentru Dumnezeu, conform propriilor noțiuni și închipuiri, va reprezenta tot ceea ce faci practicarea adevărului de către tine și supunerea ta față de Dumnezeu? Va dovedi asta că ți-ai schimbat firea vieții? Va reprezenta asta faptul că ai adevărată cunoaștere față de Dumnezeu? Nu. Așadar, ce va reprezenta tot ceea ce faci? Poate doar să-ți reprezinte preferințele, comprehensiunea și dorințele deșarte personale. Vor fi numai lucruri pe care îți place să le faci, pe care ești dispus să le faci; tot ce faci doar îți satisface propriilor dorințe, idealuri și hotărâri. În mod clar, asta nu înseamnă urmărirea adevărului. Niciuna dintre acțiunile sau purtările tale nu are nimic de-a face cu adevărul sau cu cerințele lui Dumnezeu. Toate acțiunile și purtările tale sunt pentru tine; lucrezi, lupți și alergi de colo-colo doar de dragul propriilor idealuri, al reputației și statutul tău – prin asta nu ești cu nimic diferit de Pavel, care a trudit și a muncit toată viața doar pentru a fi răsplătit, încununat și pentru a intra în Împărăția Cerurilor – asta arată limpede că mergi pe calea lui Pavel. Unii spun: „Trudesc și muncesc de bunăvoie. Nu am încercat să ajung la o înțelegere cu Dumnezeu.” Nu contează în niciun fel dacă ai încercat sau nu să închei o înțelegere cu Dumnezeu, dacă ai sau nu în mintea ori atitudinea ta o intenție explicită de a încheia o înțelegere cu Dumnezeu – indiferent dacă ai sau nu un astfel de plan și țel – tu încerci să-ți dai la schimb truda, munca, prețul și greutățile pe care le-ai plătit pentru recompense și cununa Împărăției Cerurilor. Esența acestei probleme este că încerci să cazi la învoială cu Dumnezeu – doar că nu conștientizezi că faci acest lucru. Oricum, atâta vreme cât o persoană trece prin greutăți și plătește un preț pentru a obține binecuvântări, esența a ceea ce urmărește ea este aceeași cu a lui Pavel. În ce fel seamănă? Ambele sunt încercări de a da la schimb comportamentele bune ale unei persoane – truda ei, greutățile prin care trece, prețul pe care îl plătește și altele – pentru binecuvântările lui Dumnezeu, pentru binecuvântările pe care El le făgăduiește omenirii. Nu sunt aceste lucruri, în esență, aceleași? (Sunt.) Sunt aceleași în esență; nu există nicio diferență reală. Dacă nu-ți dorești să mergi pe calea lui Pavel, ci pe cea a lui Petru, și vrei să obții aprobarea lui Dumnezeu, cum ar trebui să practici? Nu există nicio îndoială: trebuie să înveți să urmărești adevărul. Trebuie să fii capabil să accepți adevărul, precum și judecata și mustrarea lui Dumnezeu, și să fii emondat; trebuie să te concentrezi să te cunoști pe tine însuți, să aduci o schimbare firii tale și să cauți să practici iubirea față de Dumnezeu. Asta înseamnă să mergi pe calea urmăririi adevărului și să pornești pe calea lui Petru. Ca să mergi pe calea lui Petru, trebuie mai întâi să înțelegi ce-i cere Dumnezeu omului și care este calea pe care i-a arătat-o El omului. Trebuie să poți discerne calea credinței în Dumnezeu care duce la mântuire de aceea care duce la pierzanie și distrugere. Trebuie să reflectezi cu adevărat la motivul pentru care ai putut să mergi pe calea lui Pavel și să constați exact ce fire îți poruncește să mergi pe acea cale. Ar trebui să discerni cele mai ieșite din comun și evidente lucruri care sunt în firile tale corupte, cum ar fi aroganța, înșelăciunea sau ticăloșia. Începând cu aceste firi corupte, reflectează, disecă și ajunge să te cunoști. Dacă poți să atingi adevărata cunoaștere de sine și ura față de propria persoană, îți va fi ușor să scapi de firile tale corupte și să pui adevărul în practică. Așadar, cum trebuie practicat acest lucru, în mod specific? Haideți, pur și simplu, să avem părtășie despre asta, folosind exemplul unei firi arogante. În viața ta de zi cu zi, când vorbești, te comporți și te ocupi de chestiuni, îți îndeplinești datoria, ai părtășie cu ceilalți și așa mai departe, oricare ar fi problema în cauză, sau oriunde te-ai afla, sau oricare ar fi împrejurările, trebuie să te concentrezi tot timpul să analizezi ce fel de fire arogantă ai afișat. Trebuie să dezgropi toate efuziunile, gândurile și ideile care provin din firea ta arogantă de care ești conștient și pe care o poți percepe, precum și intențiile și scopurile tale – în special, faptul că-ți dorești mereu să le ții altora morală de sus, că nu asculți de nimeni, că te consideri mai bun decât alții, că nu accepți ceea ce spun alții, oricâtă dreptate ar avea, că-i faci pe ceilalți să-ți accepte spusele și să se supună lor, chiar și atunci când greșești, că ai tendința constantă de a-i conduce pe ceilalți, că ești dificil și vii cu justificări atunci când conducătorii și lucrătorii te emondează, condamnându-i ca fiind falși, că mereu îi condamni pe ceilalți și te înalți pe tine, că întotdeauna crezi că ești mai bun decât toți ceilalți, că-ți dorești mereu să fii o persoană renumită, distinsă, că întotdeauna adori să te dai în spectacol, astfel încât ceilalți să te respecte enorm și să ți se închine… Prin practica reflectării asupra acestor efuziuni de corupție și a disecării lor, poți ajunge să afli cât de urâtă este firea ta arogantă și poți să te urăști și să te detești și să-ți urăști chiar mai mult firea arogantă. Vei fi astfel dispus să reflectezi dacă ai dat sau nu dovadă de o fire arogantă în toate lucrurile. O parte din aceasta este să reflectezi la ce firi arogante și neprihănite de sine manifești în limbajul tău – ce lucruri lăudăroase, arogante și iraționale spui. Cealaltă parte este să reflectezi asupra lucrurilor absurde și iraționale pe care le faci în timp ce acționezi conform noțiunilor, închipuirilor, ambițiilor și dorințelor tale. Doar acest tip de reflecție asupra propriei persoane poate duce la autocunoaștere. Odată ce ai dobândit adevărata cunoaștere despre tine însuți, ar trebui să cauți în cuvintele lui Dumnezeu căile și principiile practicii pentru a fi o persoană cinstită, și apoi să practici, să-ți îndeplinești datoria și să te apropii de ceilalți și să interacționezi cu ei potrivit căilor și principiilor indicate de cuvintele lui Dumnezeu. După ce ai practicat în acest fel o perioadă, poate o lună sau două, vei simți că inima-ți este luminată datorită acestui lucru, vei fi câștigat ceva din asta și vei fi gustat succesul. Vei simți că ai o cale pentru a deveni o persoană cinstită, rațională, și te vei simți mult mai statornic. Deși nu vei putea încă să vorbești despre o cunoaștere deosebit de profundă a adevărului, vei fi dobândit o anumită cunoaștere perceptivă a acestuia, precum și o cale de practică. Deși nu vei putea să-l exprimi clar în cuvinte, vei avea un oarecare discernământ privind răul pe care-l face oamenilor o fire arogantă și modul în care le denaturează umanitatea. De exemplu, oamenii aroganți și îngâmfați spun adesea lucruri pline de laudă, nebunești, și cuvinte diavolești pentru a-i păcăli pe alții; spun cuvinte pompoase, strigă lozinci și țin discursuri elevate. Nu sunt acestea diverse manifestări ale unei firi arogante? Nu este chiar irațional să manifestăm aceste firi arogante? Dacă ești capabil să înțelegi cu adevărat că sigur ți-ai pierdut rațiunea umană normală dacă dai dovadă de astfel de firi arogante și că a trăi cu o fire arogantă înseamnă a trăi ceva drăcesc, mai degrabă decât umanitatea, atunci vei fi recunoscut într-adevăr că o fire coruptă este una satanică și vei putea să-l urăști pe Satana și firile corupte din inima ta. După șase luni sau un an de o astfel de experiență, vei fi capabil de o adevărată cunoaștere de sine și, dacă vei mai manifesta o fire arogantă, vei fi imediat conștient de aceasta și vei putea să te răzvrătești împotriva ei și să renunți la ea. Vei fi început să te schimbi și, treptat, vei putea să-ți alungi firea arogantă și să te înțelegi cu ceilalți în mod normal. Vei putea vorbi sincer și din inimă; nu vei mai spune minciuni și nici lucruri arogante. Nu vei avea atunci un pic de rațiune și o oarecare asemănare cu o persoană cinstită? Nu vei fi câștigat acea intrare? Acela este momentul în care vei începe să câștigi ceva. Când vei practica onestitatea în acest fel, vei putea să cauți adevărul și să reflectezi asupra ta, indiferent ce fel de fire arogantă manifești și, după ce vei trăi o vreme ca o persoană cinstită în acest mod, vei ajunge pe neașteptate și treptat să înțelegi adevărurile și cuvintele relevante ale lui Dumnezeu despre ce înseamnă să fii o persoană cinstită. Și când vei folosi acele adevăruri pentru a-ți analiza firea arogantă, luminarea și iluminarea cuvintelor lui Dumnezeu vor exista în adâncul inimii tale și vei începe să-ți simți inima mai luminată. Vei vedea limpede corupția pe care o aduce oamenilor o fire arogantă și urâțenia pe care îi face să o trăiască și vei putea discerne fiecare dintre stările corupte în care se află oamenii atunci când manifestă o fire arogantă. Disecând mai mult, vei vedea cu atât mai clar urâțenia Satanei și îl vei urî și mai mult. Astfel, îți va fi ușor să te lepezi de firea ta arogantă. Când cunoștințele tale vor atinge acest nivel, vei înțelege limpede adevărul relevant în cuvintele lui Dumnezeu și adevărul și vei ști că tot ceea ce Dumnezeu cere omului este ceea ce oamenii cu umanitate normală s-ar cuveni să aibă și să trăiască. Astfel, nu-ți va mai fi greu să practici adevărul. În schimb, vei crede că practicarea adevărului este absolut firească și justificată, că așa ar trebui să trăiască omul. În acel moment, vei pune pe deplin și în mod spontan, pozitiv și proactiv cuvintele lui Dumnezeu și adevărul în practică și, în același timp, vei iubi și mai mult adevărul. Numărul lucrurilor pozitive din inima ta va spori, iar adevărata cunoaștere de Dumnezeu se va ivi treptat acolo. Asta înseamnă să înțelegi în mod autentic adevărul. Vei avea o viziune și o perspectivă corectă asupra tuturor chestiunilor, iar această cunoaștere adevărată și aceste puncte de vedere corecte vor prinde, treptat, rădăcini în inima ta. Asta înseamnă să fi intrat în adevărul-realitate – este ceva de care nimeni nu poate să te priveze sau pe care să ți-l fure. După ce ai acumulat aceste lucruri pozitive puțin câte puțin, te vei simți foarte îmbogățit în adâncul inimii tale. Nu vei mai simți că nu are rost să crezi în Dumnezeu, iar sentimentul de pustietate din inima ta va dispărea. După ce vei simți cât de minunat este să înțelegi adevărul și vei vedea lumina vieții umane, adevărata credință se va naște în tine. Și atunci când vei avea credința de a experimenta lucrarea lui Dumnezeu și vei vedea cât de reale și practice sunt urmărirea adevărului și dobândirea mântuirii, vei practica și experimenta cuvintele lui Dumnezeu în mod pozitiv și proactiv. Vei avea părtășie despre adevărata ta experiență și cunoaștere, fiind astfel martor pentru Dumnezeu și ajutând mai mulți oameni să cunoască puterea cuvintelor lui Dumnezeu și beneficiile pe care adevărul i le aduce omului. Vei avea apoi mai multă credință pentru a practica adevărul și a-ți îndeplini bine datoria – și, prin asta, te vei fi supus cu adevărat lui Dumnezeu. Când vei vorbi despre adevăratele tale mărturii de experiență, inima ta se va lumina din ce în ce mai mult. Vei simți mai mult că ai o cale de a practica adevărul și, în același timp, vei vedea că ai foarte multe neajunsuri, că sunt atât de multe adevăruri pe care ar trebui să le practici. O astfel de mărturie despre experiențe este benefică și edificatoare nu numai pentru alții – și tu vei simți că ai câștigat ceva din căutarea adevărului și că ai primit într-adevăr binecuvântările lui Dumnezeu. Când o persoană experimentează lucrarea lui Dumnezeu în acest fel, până când este capabilă să mărturisească pentru El, nu numai că poate să conducă mai mulți oameni să-și cunoască firile corupte, să scape de lanțurile, constrângerile și suferința acelor firi și să le permită să iasă de sub puterea Satanei – acest lucru poate, de asemenea, să ofere acelei persoane din ce în ce mai multă credință pentru a merge pe calea urmăririi adevărului și a desăvârșirii sale. Oare o astfel de experiență nu devine o adevărată mărturie? Aceasta este mărturia adevărată. Oare o persoană capabilă să mărturisească astfel pentru Dumnezeu ar simți că a crede în El este plictisitor, inutil sau lipsit de valoare? Categoric nu. Când o persoană poate să mărturisească pentru Dumnezeu și Îl cunoaște cu adevărat, adâncurile inimii ei sunt pline de pace și bucurie, iar ea se simte îmbogățită și incredibil de statornică. Când un om trăiește într-o astfel de condiție și într-un astfel de tărâm, este firesc să nu se forțeze să sufere, să plătească un preț, să se înfrâneze. Nu s-ar constrânge doar să-și disciplineze corpul și să se răzvrătească împotriva trupului. Mai mult, ar dobândi cunoștințe pozitive despre firile lui corupte. Ar urmări, de asemenea, să cunoască firea lui Dumnezeu, ce are Dumnezeu și ce este și ar înțelege ce ar trebui să facă un om pentru a se supune Lui și a-L mulțumi. Astfel, ar pricepe intențiile lui Dumnezeu pe fondul cuvintelor Lui și ar găsi principiile practicării adevărului, mai degrabă decât să zăbovească asupra sentimentelor trecătoare dinlăuntrul lui. De exemplu, a nu fi capabil să se abțină atunci când i se întâmplă ceva, a fi irascibil, a fi într-o pasă proastă, faptul că s-a supărat din nou în acea zi, că a făcut iarăși ceva prost sau mai puțin ideal în acea zi sau orice astfel de chestiune banală. Atât timp cât aceste lucruri nu te împiedică să practici adevărul, nu este nevoie să-ți faci griji pentru ele. Ar trebui să rămâi concentrat la a-ți înlătura firile corupte și la a căuta cum să practici într-un mod care să-L mulțumească pe Dumnezeu și să fie în concordanță cu intențiile Lui. Practică adevărul astfel și vei progresa rapid în viață și vei fi pornit pe calea urmăririi adevărului și a desăvârșirii tale. Inima ta nu va mai fi pustie; vei avea credință adevărată în Dumnezeu și vei fi din ce în ce mai interesat de cuvintele Lui și de adevăr și le vei prețui tot mai mult. Vei ajunge să înțelegi din ce în ce mai mult intențiile lui Dumnezeu și cerințele Lui. Când cineva ajunge la acest nivel, a intrat pe deplin în cuvintele lui Dumnezeu și în adevărul-realitate.

Lucrurile pe care le practică și în care intră mulți oameni acum nu reprezintă adevărul-realitate; ei intră într-un fel de condiție, în care dau dovadă de comportamente externe bune și sunt dispuși să plătească un preț și gata să sufere și să sacrifice totul. Adâncurile inimii lor rămân însă goale și nu au nimic care să îi susțină în lumile lor lăuntrice. De ce nu au sprijin? Pentru că le lipsește o cale atunci când li se întâmplă ceva; se bazează pe dorințe deșarte și nu au principiile pentru practicarea adevărului. Când o fire coruptă izvorăște din ei, nu pot decât să practice înfrânarea, nu sunt capabili să caute adevărul pentru a o îndepărta. Din fericire pentru oameni, acel trup bătrân al lor are o abilitate instinctivă: poate să sufere. Printre non-credincioși e o zicală care spune: „Nu există suferință care să nu poată fi îndurată, doar binecuvântări de care să nu te poți bucura.” Trupul omului are o capacitate înnăscută, instinctivă: nu poate să se bucure de prea multe binecuvântări, dar este capabil să sufere orice, să îndure și să se înfrâneze. Este acesta un lucru bun? Este un punct forte sau un defect, un neajuns? Este adevărul această zicală a lor? (Nu.) Nu este, iar dacă ceva nu este adevărul, e un nonsens. Acea zicală reprezintă doar cuvinte goale, nu poate să-ți rezolve niciuna dintre probleme și nici nu poate să-ți rezolve dificultățile practice. Pentru a o spune cu exactitate, nu poate să-ți înlăture firile corupte. Așadar, nu are rost să o spui. Deși s-ar putea să ai anumite cunoștințe despre ea, să fii conștient de ea și să o fi experimentat profund, tot nu are niciun folos. Non-credincioșii au și alte zicale, cum ar fi: „Nu mi-e frică să mor, așa că de ce mi-ar fi frică să trăiesc?” și „Când iarna a sosit deja, cât de departe poate fi primăvara?” Sunt niște enunțuri destul de grozave, nu? Destul de inspiraționale și filosofice, nu-i așa? Non-credincioșii numesc aceste zicale „supă de pui pentru suflet”. Îți plac astfel de zicale? (Nu.) De ce nu? Unii ar putea spune: „Nu ne plac pur și simplu. Așa ceva zic non-credincioșii; nouă ne plac cuvintele lui Dumnezeu.” Atunci, care parte din cuvintele lui Dumnezeu îți place? Ce frază consideri că este adevărul? Ce frază ai experimentat și practicat? În ce frază ai intrat și pe care ai câștigat-o? Este inutil faptul că nu-ți plac zicalele acestor non-credincioși; s-ar putea să nu-ți placă, dar nu poți să le discerni clar esența. Sunt corecte aceste zicale? (Nu.) Corecte sau nu, cuvintele non-credincioșilor nu au nimic de-a face cu adevărul. Chiar dacă oamenii le consideră bune și drepte, ele nu sunt în concordanță cu adevărul și nu se pot ridica la nivelul acestuia. Toate încalcă adevărul și sunt dușmanele lui. Non-credincioșii nu acceptă adevărul, așa că nu este nevoie să te cerți cu ei despre ce este bine și ce este rău. Tot ce putem face este să tratăm cuvintele lor ca pe niște absurdități confuze și să le punem capăt. Ce înseamnă „absurdități”? Înseamnă cuvinte care nu sunt deloc edificatoare sau valoroase pentru oameni, pentru viețile lor, pentru căile pe care le parcurg sau pentru mântuirea lor. Toate vorbele de acest fel sunt absurdități; se mai pot numi și cuvinte goale. Nu au nimic de-a face cu viața și moartea omului sau cu calea pe care umblă el și sunt absurdități care nu pot îndeplini nicio funcție pozitivă. Oamenii aud o astfel de expresie și își trăiesc viața așa cum vor, cum au făcut-o dintotdeauna; o astfel de expresie nu va schimba niciun fapt, pentru că nu este adevărul. Numai adevărul este edificator pentru om; are o valoare incomensurabilă. De ce spun asta? Pentru că adevărul poate schimba soarta oamenilor, gândurile, opiniile și lumile lor lăuntrice. Cel mai important, adevărul poate disipa firile corupte ale omului; poate schimba însușirile unei persoane, transformându-i însușirile satanice în cele ale adevărului – poate lua o persoană care trăiește după firile ei corupte și o poate transforma într-una care trăiește după adevăr și cuvintele lui Dumnezeu. Când o persoană trăiește adevărul-realitate, având cuvintele lui Dumnezeu drept temelie, oare viața ei nu s-a schimbat astfel? Când viața unui om se schimbă, înseamnă că gândurile și punctele lui de vedere s-au schimbat; înseamnă că perspectiva, atitudinile și punctele lui de vedere asupra oamenilor și lucrurilor s-au schimbat; înseamnă că poziția și punctele lui de vedere față de evenimente și lucruri sunt diferite de cum erau înainte. Toate acele zicale ale non-credincioșilor sunt cuvinte goale și absurdități. Nu pot rezolva nicio problemă. Cea pe care tocmai am menționat-o: „Nu există suferință care să nu poată fi îndurată, doar binecuvântări de care să nu te poți bucura” – nu e o absurditate? Nu sunt niște cuvinte goale? (Ba da.) Poți să suferi – și ce dacă? Nu suferi pentru a obține adevărul; suferi pentru a te bucura de prestigiu și statut. Suferința ta nu are nicio valoare sau semnificație. Analizează faptele: ai suferit atât de mult și ai plătit un preț atât de mare, dar tot nu te cunoști și nici măcar nu poți să pricepi gândurile și ideile care se nasc din firea ta coruptă, și nici nu poți să le înlături. Crezi că poți să ai intrare în viață, atunci? Are valoare suferința ta? Nu are niciuna. Suferința anumitor oameni are valoare. Suferința prin care trec oamenii pentru a dobândi adevărul, de exemplu, are valoare: atunci când cineva a câștigat adevărul, poate să-i edifice și să-i aprovizioneze pe alții. Mulți oameni suferă și plătesc un preț pentru a răspândi Evanghelia, ajutând la extinderea lucrării bisericii și a casei lui Dumnezeu, și răspândesc Evanghelia Împărăției Cerurilor. Din aceasta, putem vedea că oricine suferă și plătește un preț pentru a câștiga adevărul și a-L mulțumi pe Dumnezeu va câștiga ceva din asta. Acești oameni vor primi aprobarea lui Dumnezeu. Însă există unii care nu urmăresc adevărul și, cu toate că s-ar putea să se sacrifice și să sufere pentru Dumnezeu și să primească bunătatea Lui, acea bunătate nu este mai mult decât mila și toleranța lui Dumnezeu și o oglindire a favorii pe care El o arată omului, cât și a harului pe care i-l oferă El omului. Ce fel de har? Câteva binecuvântări materiale – nimic mai mult de atât. Asta vrei? Acesta este scopul final al credinței tale în Dumnezeu? Nu cred. Din ziua în care ai ajuns să crezi în Dumnezeu, ți-ai dorit doar bunătatea și protecția Lui și câteva dintre binecuvântările materiale pe care le dăruiește? Acestea sunt lucrurile pe care le dorești? Sunt ele ceea ce urmărești în credința ta? (Nu.) Pot aceste lucruri să rezolve problema mântuirii tale? (Nu.) Se pare că gândiți destul de clar. Înțelegeți ce este esențial și ce este important. Nu sunteți confuzi. Știți ce are greutate și ce nu. Totuși, rămâne de văzut dacă puteți porni pe calea urmăririi adevărului.

A crede în Dumnezeu nu înseamnă a câștiga har sau toleranța și mila lui Dumnezeu. Despre ce este vorba, atunci? Este vorba despre a fi mântuit. Așadar, care este semnul mântuirii? Care sunt standardele cerute de Dumnezeu? De ce este nevoie pentru a fi mântuit? De înlăturarea firii corupte. Acesta este miezul problemei. Așadar, la sfârșitul zilei, dacă stai și te gândești, indiferent cât de mult ai suferit sau cât de mare e prețul pe care l-ai plătit sau cât de mult te declari a fi un credincios adevărat – dacă, în cele din urmă, firea ta coruptă nu a fost înlăturată, asta înseamnă că nu ești cineva care urmărește adevărul. Sau se poate spune că, din cauză că nu urmărești adevărul, firea ta coruptă nu a fost înlăturată. Asta înseamnă că nu ai pornit deloc pe calea mântuirii; înseamnă că tot ceea ce spune Dumnezeu și toată lucrarea pe care o face pentru a mântui omul nu au realizat nimic în tine, nu au dus la nicio mărturie din partea ta și nu au dat roade în tine. Dumnezeu va spune: „Pentru că ai suferit și ai plătit un preț, ți-am dat harul, binecuvântările, grija și protecția pe care le meriți în această viață și în această lume. Însă nu ți se cuvine nimic din ceea ce merită omul după ce a fost mântuit. De ce? Pentru că ți-am dăruit deja ceea ce meriți în această viață și în această lume; cât despre ceea ce merită omul după mântuire, pentru tine nu este nimic, deoarece nu ai pornit pe calea urmăririi adevărului.” Nu te afli printre cei care vor fi mântuiți, nu ai devenit o ființă creată adevărată și Dumnezeu nu te vrea. Dumnezeu nu-i vrea pe cei care doar lucrează, aleargă de colo-colo, suferă și plătesc un preț pentru El, care cred oarecum cu adevărat și au puțină credință și nimic mai mult. Astfel de oameni se găsesc peste tot în grupurile de credincioși ai Săi. Cu alte cuvinte, cei care lucrează și muncesc pentru Dumnezeu sunt atât de mulți, că nu pot fi numărați. Dacă sunt persoane pe care Dumnezeu le-a predestinat și ales, care au fost conduse înapoi la casa lui Dumnezeu de către El, atunci niciuna dintre ele nu ar fi dispusă să lucreze și să muncească pentru El. De ce? Pentru că este atât de ușor de făcut. Acesta este motivul pentru care există atât de mulți oameni care muncesc și trudesc pentru Dumnezeu. Există chiar și antihriști și oameni răi care sunt capabili să facă asta, ca Pavel. Oare nu sunt prea mulți oameni ca Pavel? (Ba da.) Dacă ai intra într-o biserică și ai predica astfel: „Atât timp cât ești dispus să alergi de colo-colo, să suferi și să plătești un preț pentru Dumnezeu, atunci te va aștepta o cunună a dreptății”, crezi că mulți oameni ar răspunde chemării tale? Ar face-o foarte mulți. Dar, din păcate, până la urmă, aceștia nu sunt oamenii pe care Dumnezeu îi va mântui sau care pot fi mântuiți. Astfel de oameni rămân, pur și simplu, la stadiul în care fac muncesc; ei sunt dispuși doar să muncească pentru Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acești oameni sunt dispuși doar să-și dea truda la schimb pentru norocul, harul și binecuvântările de la Dumnezeu. Ei nu vor să-și schimbe metodele de supraviețuire, sau modurile de trai, sau temelia pe care se bazează pentru a supraviețui; nu vor să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu pentru a-și schimba firile corupte sau pentru a urmări adevărul ca să obțină mântuirea. Desigur, ai putea spune și că acești oameni sunt dispuși doar să sufere și să plătească un preț, că sunt dispuși doar să abandoneze și să ofere tot ce au, că sacrifică tot ce pot, indiferent de cost, și că sunt dispuși să trudească în orice mod posibil – totuși, dacă le-ai cere să se cunoască pe ei înșiși, să accepte adevărul, să-și înlăture firile corupte, să se răzvrătească împotriva trupului, să practice adevărul și să-și lase răul deoparte și să se întoarcă spre Dumnezeu, așa cum au făcut ninivitenii, și să țină seama de cuvintele Lui și să trăiască potrivit acestora, le-ar fi extrem de dificil. Nu-i așa? (Ba da.) Nu este acest lucru destul de problematic? Dumnezeu a lucrat atât de mult și a rostit atât de multe cuvinte, așadar, de ce li se pare oamenilor că este așa de greu să urmărească adevărul? De ce sunt mereu apatici față de acesta? Chiar și după ce au auzit predici ani de zile, ei tot nu au de gând să se schimbe. Nu s-au căit niciodată sincer în fața lui Dumnezeu, în adâncul inimii lor, și nici nu au recunoscut sau acceptat vreodată cu adevărat faptul că au firi corupte. În ceea ce privește atât punctele lor de vedere asupra lucrurilor, cât și acțiunile lor, ei nu au renunțat niciodată la propriile perspective și nu au căutat adevărul; nu abordează fiecare chestiune cu atitudinea celor care-și schimbă perspectivele și se căiesc în fața lui Dumnezeu. Așadar, sunt mulți oameni care au experimentat multe și au lucrat mult, care-și îndeplinesc îndatoririle de ceva vreme, dar încă nu pot să vină cu nicio mărturie. Ei încă nu au cunoștințe sau experiență privind cuvintele lui Dumnezeu și, când vorbesc despre experiența lor și despre cunoașterea cuvintelor Lui, sunt foarte stânjeniți și neputincioși și par extrem de nepricepuți. Lucrurile stau așa deoarece ei nu cunosc adevărul sau nu sunt interesați de el. A trudi, pe de altă parte, este foarte simplu, foarte ușor. Așadar, toți sunt dispuși să muncească pentru Dumnezeu, dar nu aleg să urmărească adevărul.

Acum, acestea fiind spuse, ce înseamnă, mai exact, a urmări adevărul? Am spus foarte multe; nu ar trebui să definim ce înseamnă a urmări adevărul? Puteți să definiți acest lucru? Ar trebui să fie o definiție destul de simplă, nu? O veți găsi, dacă pur și simplu meditați, vă gândiți și chibzuiți la aceste cuvinte? S-ar putea să fie unii care să zică: „Urmărirea adevărului este un subiect important. Nu poate fi exprimat clar în doar câteva propoziții. Nu știu ce să spun despre asta. Ce cuvinte o pot descrie? Urmărirea adevărului este o chestiune importantă și doar cele mai impresionante cuvinte ar putea să o descrie și să o definească în mod corespunzător – acesta este singurul mod de a impresiona cu adevărat pe toată lumea!” Credeți că așa trebuie să fie? (Nu.) Ei bine, atunci definiți urmărirea adevărului prin cuvinte pe care le folosiți zi de zi. (A urmări adevărul înseamnă a-l folosi pentru a ne îndepărta firea coruptă.) Se califică aceasta ca definiție? Trageți o concluzie cu asta? Este urmărirea adevărului ușor de definit? Definirea acestui lucru nu este o sarcină ușoară; trebuie să depuneți un oarecare efort pentru a-l contempla. Ce înseamnă a urmări adevărul? Haideți să încercăm să definim acest lucru, vreți? Cel mai bun dintre toate limbajele umane este cel simplu, colocvial și realist. Nu vom vorbi într-o limbă străină sau folosind niște cuvinte mărețe. Vom vorbi limba de zi cu zi a oamenilor obișnuiți, într-un mod care este fluent, colocvial și ușor de înțeles, astfel încât oamenii să poată înțelege imediat ceea ce am spus. În afară de minori, de cei prea simpli sau bolnavi mintal pentru a-l înțelege, orice adult care gândește normal va putea înțelege limbajul pe care l-am folosit de îndată ce-l va auzi. Asta înseamnă ca limbajul să fie colocvial; este ceea ce se numește limbaj cotidian. Așadar, ce înseamnă să urmărești adevărul? Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu – asta înseamnă să urmărești adevărul. Așa sună o definiție exactă a urmăririi adevărului. Întrebare: Ce înseamnă să urmărești adevărul? Răspuns: Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Aceasta este definiția urmăririi adevărului. E simplă, nu? Unii dintre voi s-ar putea să spună: „În tot acest timp, ai avut părtășie despre ce înseamnă a urmări adevărul, când definiția acestui lucru este doar acea propoziție. Atât de simplu este?” Da, este atât de simplu. Este o definiție atât de simplă, dar atinge atât de multe subiecte înrudite, iar acele subiecte înrudite ating, toate, subiectul urmăririi adevărului. Aceste subiecte includ dificultățile, gândurile și perspectivele omului, precum și nenumăratele scuze, justificări, metode și atitudini pe care omul le are față de urmărirea adevărului. Există, de asemenea, subiectul împotrivirii omului față de urmărirea adevărului și refuzul de a face asta, lucruri care sunt provocate de firile corupte ale omului. Desigur, chestiunile despre care v-am vorbit – câteva căi și mai mulți pași pentru urmărirea adevărului, modul în care urmărește cineva adevărul, rezultatele care se obțin prin urmărirea adevărului și adevărul-realitate care poate fi văzută la oamenii care o trăiesc – abordează, de asemenea, subiectul urmăririi adevărului. Rezultatul final al acestui lucru este mărturia despre experiența privind cuvintele lui Dumnezeu și lucrarea Lui de mântuire a omului, care apare atunci când oamenii urmăresc adevărul și practică și experimentează cuvintele Lui. Acesta este cel mai important rezultat. O caracteristică a unei astfel de mărturii este că e martoră pentru rezultatele lucrării lui Dumnezeu; o alta este că e martoră pentru efectele pozitive care se văd la oamenii care au urmărit adevărul, și anume că firile lor corupte au fost înlăturate, într-o mai mare sau mai mică măsură. De exemplu, o persoană care obișnuia să fie foarte arogantă, care era arbitrară, nesăbuită și nu ținea cont de nimeni în acțiunile ei, învață, citind cuvintele lui Dumnezeu, că aceasta este o fire coruptă și apoi acceptă acest lucru și îl recunoaște. Treptat, ajunge să cunoască răul pe care această fire coruptă îl aduce asupra ei și a altora: dintr-o perspectivă mai redusă, este dăunătoare oamenilor, iar dintr-o perspectivă mai largă, tulbură, perturbă și prejudiciază lucrarea bisericii. Aceasta este o parte a rezultatelor; este un lucru pe care o persoană îl află atunci când înțelege cuvintele lui Dumnezeu. În plus, bazându-se pe revelația cuvintelor lui Dumnezeu, își recunoaște firea coruptă și apoi, în situații rânduite de Dumnezeu, ajunge treptat să se pocăiască și renunță la stilurile de viață, la perspectivele asupra comportamentului și a acțiunilor sale la care a ținut cândva. Găsește principii și căi de practică printre cuvintele lui Dumnezeu și tratează problemele conform principiilor de practică pe care i le-a dat El. Aceasta este adevărata pocăință și schimbare. Este capabilă să se comporte și să acționeze pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și, în cele din urmă, ajunge să caute adevărurile-principii ori de câte ori acționează și trăiește o parte din realitatea luării cuvintelor lui Dumnezeu ca bază a ei. Acesta este un exemplu de înlăturare a unei firi arogante. Rezultatul final obținut prin asta este că această persoană nu mai trăiește aroganța; în schimb, are conștiință și rațiune, e capabilă să caute adevărurile-principii și chiar se supune adevărului; ceea ce practică și trăiește nu mai este dominat de firea ei coruptă, ci ia adevărul drept criteriu al ei și trăiește realitatea cuvintelor lui Dumnezeu – acesta este rezultatul. Nu se atinge acest rezultat prin urmărirea adevărului? (Ba da.) Acesta este tipul de rezultat pe care îl aduce unei persoane urmărirea adevărului. Iar pentru Dumnezeu, a trăi în acest fel este o adevărată mărturie pentru El și lucrarea Lui; este un rezultat care se obține atunci când o ființă creată se supune judecății, mustrării și dezvăluirii cuvintelor lui Dumnezeu. Este o mărturie adevărată și acesta este un lucru glorios pentru Dumnezeu. Pentru om, desigur, nu este un lucru glorios; ar putea fi numit doar un lucru onorabil și mândru și este mărturia pe care s-ar cuveni să o aibă o ființă creată și să o trăiască după ce a experimentat lucrarea lui Dumnezeu. Este un efect pozitiv care se produce într-o persoană care urmărește adevărul. Și Dumnezeu consideră o astfel de experiență și cunoaștere și ceea ce trăiesc acești oameni drept rezultate obținute prin lucrarea Sa. Pentru El, este mărturia care îl contraatacă pe Satana cu o mare forță. Asta este ceea ce iubește și prețuiește Dumnezeu.

Tocmai am definit ce înseamnă să urmărești adevărul. Prin această definiție, s-a apropiat de realitate viziunea voastră despre ceea ce înseamnă a urmări adevărul? (Da.) Acum că am definit urmărirea adevărului într-un mod pe care îl înțelegeți, cum ar trebui să priviți ceea ce ați urmărit înainte? Este posibil ca marea majoritate dintre voi să nu fiți oameni care urmăresc adevărul. Poate că vă supără puțin să auziți acest lucru, nu? Mai citiți o dată definiția. (Ce înseamnă să urmărești adevărul? Răspuns: Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu.) Acum puteți să o spuneți cu acuratețe. Analizând mai mult, este corectă? (Da.) Dacă veți evalua ceea ce ați urmărit înainte și practicile voastre anterioare pe baza acestei definiții, care va fi rezultatul? Veți putea afla dacă aveți sau nu adevărul-realitate și veți putea verifica dacă purtarea voastră actuală reprezintă urmărirea adevărului. Acesta nu este un mod abstract de a prezenta lucrurile, nu-i așa? Este un limbaj destul de colocvial, nu? (Este.) Este un limbaj obișnuit pe care orice persoană de rând îl poate înțelege. Deși poate părea destul de ușor de înțeles, oamenii au o problemă. Ce problemă? Odată ce au înțeles definiția, sunt stânjeniți și supărați. De ce sunt supărați? Pentru că ei consideră că prețul pe care l-au plătit și suferințele lor din trecut au fost condamnate, că le-au oferit în zadar, iar asta îi face să nu se simtă în apele lor. După ce aud asta, unii oameni vor spune: „O, deci asta este definiția urmăririi adevărului. Dacă ne luăm după definiția asta, atunci nu au fost irosite toate sacrificiile noastre din trecut și tot prețul pe care l-am plătit? Dacă Tu nu ai fi definit ce înseamnă să urmărești adevărul, am fi continuat să credem că procedăm bine cu ceea ce urmărim; acum că i-ai dat această definiție, nu s-au dus pe apa sâmbetei tot ce am urmărit și prețul pe care l-am plătit? Nu au fost distruse toate visele noastre de a fi încununați și răsplătiți? Când înțelegem adevărul, ar trebui să fim binecuvântați și visele noastre ar trebui să devină realitate, așa că de ce suntem judecați acum că înțelegem adevărul? De ce trăim fără speranță, în întuneric? Trecutul și prezentul nostru au fost condamnate și nu se știe cum va fi viitorul. Se pare că nu avem nicio speranță de a fi binecuvântați.” Așa este? Este corect ca oamenii să se gândească la asta în acest fel? (Nu.) Așadar, ar trebui oamenii să se gândească astfel la acest lucru? (Nu.) Nu ar trebui. Însă acest lucru are și o parte bună: poți să citești rugându-te în mod repetat această definiție a urmăririi adevărului, apoi să te uiți la trecutul tău, la prezent și înainte, la viitorul tău. S-ar putea să te superi, dar acest sentiment înseamnă că nu ești amorțit. Știi să-ți analizezi trecutul, prezentul și viitorul și să faci planuri pentru perspectivele tale și să te gândești la ele, să-ți faci griji și să te agiți pentru ele. Acesta este un lucru bun. Dovedește că ești încă în viață, că ești o persoană vie și că inima ta nu a murit. Îngrijorător este atunci când cineva rămâne apatic, indiferent ce i se spune sau cât de clar îi este împărtășită calea urmăririi adevărului. Acea persoană se gândește: „Așa sunt eu; cui îi pasă dacă sunt binecuvântat sau dacă vreun dezastru se abate asupra mea? Judecă-mă, condamnă-mă – fă ce vrei!” Orice i se spune, este indiferentă la ce aude. Asta înseamnă necazuri. Ce vreau să spun prin necazuri? Înseamnă că, indiferent cum ai părtășie cu ea despre adevăr, nu îl va înțelege; este o persoană moartă care nu are spirit. N-are habar despre lucruri precum credința în Dumnezeu, urmărirea adevărului, mântuirea sau lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii și nu înțelege astfel de chestiuni. Este ca și cum ai încerca să înveți un afon să cânte sau un daltonist să amestece culorile: pur și simplu nu este posibil. Părtășia despre aceste lucruri este lipsită de orice semnificație sau valoare pentru ea, deoarece indiferent ce spui, fie că e ceva profund sau superficial, specific sau în sens larg, nu va face nicio diferență – nu va simți nimic în niciun caz. Este ca un orb care poartă ochelari; indiferent dacă poartă acei ochelari sau nu, nu are niciun efect asupra vederii ei. Unii oameni spun adesea: „Când iarna a sosit deja, cât de departe poate fi primăvara?” și „Nu mi-e frică să mor, așa că de ce mi-ar fi frică să trăiesc?” și „Îmi flutur mâinile și nici măcar un norișor nu dispare.” Toate acestea sunt cuvinte ale unor oameni morți și fără spirit, care se cred foarte deștepți. Ca să ne exprimăm în termeni spirituali, le lipsește înțelegerea spirituală. Cei cărora le lipsește înțelegerea spirituală sunt oameni morți, chiar și atunci când trăiesc. Pot morții să înțeleagă cuvintele celor vii? Ei se gândesc: „Ce legătură au cu mine toate discuțiile astea despre urmărirea adevărului și părerile despre oameni și lucruri, despre comportamentul și acțiunile cuiva? Nu mi-e frică să mor, așa că de ce mi-ar fi frică să trăiesc?” Cine gândește așa este terminat. Este unul dintre morți. Așa este cu definiția urmăririi adevărului. Indiferent ce intenții sau planuri ai pentru viitorul tău drum după ce ai citit această definiție sau cum te vei schimba, totul se rezumă la ceea ce urmărești tu personal. Acestea sunt cuvintele pe care trebuie să le spun și lucrarea pe care trebuie să o fac. Am spus tot ce a fost nevoie și am spus tot ce am avut de spus. Dacă voi chiar iubiți adevărul și aveți voința de a-l urmări, ați face bine să adoptați definiția urmăririi adevărului pe care am dat-o ca scop și direcție pentru căutarea voastră, când vine vorba de modul în care priviți, de obicei, oamenii și lucrurile și vă comportați și acționați, sau adoptați-o ca referință, astfel încât să puteți intra treptat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu și în adevărul-realitate. Dacă o faci, atunci, în viitorul apropiat, cu siguranță vei câștiga ceva pe calea urmăririi adevărului. Unii ar putea spune: „Nu este niciodată prea târziu să urmărești adevărul.” Acest lucru este greșit – dacă nu urmărești adevărul decât după ce lucrarea lui Dumnezeu s-a încheiat, va fi, într-adevăr, prea târziu. Cum se explică această idee? Urmărirea adevărului trebuie să aibă loc înainte să se încheie lucrarea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, această afirmație este valabilă înainte ca Dumnezeu să sune clopoțelul pentru a arăta că lucrarea Sa a ajuns la final. Dar, când lucrarea lui Dumnezeu se termină și El spune: „Nu voi mai face nimic din lucrarea de mântuire a omului și nu voi mai spune cuvinte pentru a-i ajuta pe oameni să obțină mântuirea sau care implică mântuirea omului. Nu voi mai vorbi despre astfel de lucruri”, lucrarea Lui se va fi încheiat cu adevărat. Dacă aștepți până atunci să urmărești adevărul, chiar va fi prea târziu. Indiferent ce s-ar întâmpla, dacă începi să urmărești adevărul acum, vei mai avea timp – încă ai șansa de a dobândi mântuirea. De acum înainte, fă tot posibilul pentru a privi treptat oamenii și lucrurile și pentru a te comporta și a acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu, având adevărul drept criteriu. Străduiește-te să citești și să înțelegi toate cuvintele lui Dumnezeu care dau în vileag firile corupte ale omului într-o perioadă scurtă de timp și practică reflecția asupra propriei persoane și autocunoașterea. A face acest lucru este extrem de benefic pentru intrarea ta în viață. Dintre cuvintele lui Dumnezeu care dezvăluie firile corupte ale omenirii, să le luăm, de exemplu, pe cele care se referă la firea antihriștilor. Nu sunt acestea cele mai importante cuvinte? (Ba da.) Și ce ar trebui să faci cu acele cuvinte, ca bază a ta? Să te condamni? Să te blestemi? Să te lipsești de viitorul și destinul tău? Nu – trebuie să le folosești pentru a-ți cunoaște firea coruptă. Nu încerca să scapi de asta. Aceasta este o conjunctură prin care fiecare persoană trebuie să treacă. Ce înseamnă că fiecare persoană trebuie să treacă prin asta? Este exact cum fiecare persoană se naște dintr-o mamă și un tată, apoi crește, îmbătrânește și moare. Acestea sunt conjuncturi prin care fiecare om trebuie să treacă, rând pe rând. Cât de importantă este urmărirea adevărului? Este la fel de importantă ca mâncarea și băutura zilnică a omului. Dacă ai înceta să mănânci și să bei în fiecare zi, trupul tău nu ar putea supraviețui; viața ta nu ar putea continua. „Conform cuvintelor lui Dumnezeu” înseamnă că trebuie să privești oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, fapt care, la rândul său, dă naștere perspectivelor, metodelor și practicilor tale. Desigur, expresia „conform cuvintelor lui Dumnezeu” este echivalenta celei „cu adevărul drept criteriu”. Așadar, în definiția urmăririi adevărului, expresia „conform cuvintelor lui Dumnezeu” este suficientă în sine. De ce trebuie să adăugăm „cu adevărul drept criteriu”? Pentru că există unele probleme specifice pe care cuvintele lui Dumnezeu nu le abordează. În astfel de cazuri, ar trebui să cauți adevărurile-principii și să privești oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi conform acestor principii. Procedând astfel, vei obține, în mod categoric, o acuratețe absolută. Înainte de a obține acuratețea absolută, omul trebuie să-și cunoască firea coruptă și să-și recunoască efuziunile de corupție și esența coruptă. După aceea, trebuie să se pocăiască sincer și, astfel, să se schimbe cu adevărat. Fiecare proces din această serie este indispensabil, la fel ca atunci când o persoană mănâncă: alimentele trebuie băgate în gură, apoi trebuie să treacă prin esofag în stomac, după care sunt digerate și absorbite. Abia atunci poate să intre treptat în sângele ei și să devină hrana de care corpul ei are nevoie. Oamenii urmăresc adevărul și ajung să-l considere drept criteriu și, apoi, pot să pună adevărul în practică, să-l trăiască și să pătrundă în adevărul-realitate. Fiecare dintre procesele normale din această secvență este indispensabil; sunt pași obligatorii pe care fiecare persoană care urmărește adevărul trebuie să-i facă în urmărirea oricărui element al adevărului. Unii ar putea spune: „Nu am nevoie de acești pași și de aceste procese pentru a urmări adevărul. Voi urmări pur și simplu adevărul direct și apoi îl voi pune în practică și îl voi face realitatea mea.” Aceasta este o înțelegere simplistă, dar dacă poate da rezultate, atunci desigur că este o modalitate mai bună. Arată că ai acumulat deja cunoștințe și succes într-o oarecare măsură, în timp ce ți-ai cunoscut în mod regulat firea coruptă, astfel încât să poți să te lipsești de procesele de cercetare, cunoaștere, acceptare, pocăință și altele și să treci direct la căutarea adevărurilor-principii. Ca o persoană să treacă direct la căutarea adevărurilor-principii, trebuie să aibă o anumită statură. Ce înseamnă să aibă o asemenea statură? Înseamnă că își cunoaște cu adevărat firea coruptă și că, atunci când nu înțelege adevărurile despre lucrurile care i se întâmplă, nu mai e nevoită să se cunoască, să se pocăiască sau să-și schimbe cursul. Tot ce trebuie să facă este să obțină în mod direct o înțelegere a adevărurilor-principiiși apoi să continue să practice în conformitate cu acestea. Acest lucru este suficient. Aceasta nu este statura unei persoane obișnuite. O persoană cu o asemenea statură a trecut cel puțin prin procesul de a fi aspru judecată, mustrată, disciplinată și încercată de Dumnezeu. S-a supus Lui și este deja pe drumul spre desăvârșire. Astfel de oameni nu au nevoie de procese precum cunoașterea propriei corupții, apoi recunoașterea acesteia, pocăința și schimbarea. Așadar, cu voi cum rămâne? Trebuie, cei mai mulți dintre voi, să începeți prin a vă cunoaște? Dacă nu te cunoști pe tine însuți, nu vei fi convins și nu-ți va fi ușor să accepți adevărul și nici nu vei fi capabil de pocăință adevărată. Dacă nu te pocăiești cu adevărat, poți să te supui adevărului? Poți să te supui lui Dumnezeu? Cu siguranță nu și, în acest caz, nu ești o persoană care va fi mântuită.

După această părtășie, aveți acum o părticică dintr-o cale pentru a urmări adevărul? Aveți încredere să îl urmăriți? (Da.) E bine; ar fi fost îngrijorător dacă nu ați fi avut. S-ar putea ca unii dintre voi să se simtă negativi după predică. „O, nu! Am un calibru slab. Am ascultat predica, dar nu pot să înțeleg nimic din ea; înțeleg doar un pic din doctrină. Se pare că nu am multă înțelegere spirituală. Mă simt nepăsător în ceea ce privește urmărirea adevărului. În îndeplinirea datoriei mele, tot ce pot face este să trudesc puțin. Am prea multe neajunsuri și sunt plin de firi corupte. Presupun că acest lucru nu poate fi schimbat. Pur și simplu, așa va fi. Mă mulțumesc să fiu un muncitor.” Poate cineva cu gânduri negative ca acestea să pornească pe calea urmăririi adevărului? Pare puțin periculos, deoarece aceste gânduri negative creează o barieră uriașă în calea urmăririi adevărului. Dacă omul nu le va înlătura, atunci nu va putea porni pe această cale, oricât de bună este. Unii oameni au eșuat și au căzut de multe ori pe drumul urmăririi adevărului și ajung să se descurajeze: „Asta este – nu mai e nevoie să urmăresc adevărul. Soarta mea nu este să fiu binecuvântat. Nu a spus-o Dumnezeu Însuși? «Ai tu fața cuiva care ar putea obține binecuvântări?» Dacă arunc o privire în oglindă, văd că am o înfățișare mediocră, cu ochi lipsiți de spirit și trăsături prost proporționate, fără niciun strop de rafinament. Din orice unghi ai privi problema, pur și simplu nu arăt ca un om care este binecuvântat. Dacă Dumnezeu nu a sortit să fie așa, oamenii pot urmări cât vor, căci nu le va fi de niciun folos!” Fiți atenți la mentalitatea acestor oameni: cu atât de multe lucruri hidoase pe care încă nu le-au înlăturat din inima lor, cum pot ei să pornească pe drumul urmăririi adevărului? Urmărirea adevărului este cea mai importantă chestiune din viață, iar cel mai grav lucru pe care îl poți face este să o asociezi întotdeauna cu obținerea binecuvântărilor. Mai întâi, omul trebuie să-și înlăture intenția de a obține binecuvântări. După aceea, urmărirea adevărului va decurge puțin mai ușor. Când vine vorba despre urmărirea adevărului, cel mai important este să nu te uiți dacă pe această cale sunt sau nu mulți oameni și să nu urmezi ceea ce alege majoritatea, ci să te concentrezi doar la strădania de a îndeplini cerințele lui Dumnezeu, imitându-l pe Petru. Cel mai important este să vezi clar prezentul și să trăiești în el, să știi ce fire coruptă este cea pe care o manifești în prezent și să cauți imediat, fără întârziere, adevărul pentru a o înlătura, mai întâi disecând-o și cunoscând-o în detaliu, și apoi pocăindu-te înaintea lui Dumnezeu. Când te pocăiești, punerea adevărului în practică este de maximă importanță – este singura modalitate de a obține rezultate reale. Dacă doar Îi spui lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt dispus să mă pocăiesc. Îmi pare rău. Am greșit. Te rog să mă ierți!” și crezi că doar asta e tot ce trebuie să faci pentru a obține aprobarea lui Dumnezeu, va funcționa? (Nu.) Dacă ești mereu dispus să-I spui lui Dumnezeu: „Dumnezeule, îmi pare rău. Am greșit”, sperând în acest timp că Dumnezeu va spune: „Este în regulă. Continuă” – dacă trăiești întotdeauna în această condiție, nu vei putea să intri în adevăr. Așadar, cum ar trebui să te rogi lui Dumnezeu și să te pocăiești înaintea Lui? Există o cale? Cine are experiență în acest sens poate vorbi puțin despre asta. Nu e nimeni? Se pare că, în mod normal, nu faceți niciodată rugăciuni de pocăință și nici nu vă mărturisiți păcatele și nu vă pocăiți înaintea lui Dumnezeu. Prin urmare, cum ar trebui să renunțați la propriile dorințe și intenții? Cum ar trebui să vă înlăturați corupția? Aveți o cale de practică? Ca să dau un exemplu, dacă nu ai o cale pentru a înlătura o fire arogantă, ar trebui să te rogi lui Dumnezeu astfel: „Dumnezeule, am o fire arogantă. Cred că sunt mai tare decât alții, mai bun decât alții, mai inteligent decât alții și vreau să-i determin pe ceilalți să facă ceea ce spun eu. Acest lucru este atât de lipsit de sens. De ce nu pot să renunț la asta, cu toate că știu că este aroganță? Te implor să mă disciplinezi și să mă dojenești. Sunt dispus să renunț la aroganța și intențiile Mele, ca să caut, în schimb, intențiile Tale. Sunt dispus să ascult cuvintele Tale și să le accept ca fiind viața mea și principiile potrivit cărora acționez. Sunt dispus să trăiesc cuvintele Tale. Te implor să mă îndrumi, Te implor să mă ajuți și să mă călăuzești.” Există o atitudine de supunere în aceste cuvinte? Există vreo dorință de supunere? (Da.) Unii pot spune: „Nu funcționează doar să te rogi o dată. Când mi se întâmplă ceva, tot trăiesc după firea mea coruptă și tot vreau să fiu la conducere.” În acest caz, continuă să te rogi: „Dumnezeule, sunt atât de arogant, atât de răzvrătit! Te implor să mă disciplinezi, să-mi curmi faptele rele din fașă și să-mi înfrânezi firea arogantă. Te implor să mă îndrumi și să mă conduci, astfel încât să pot trăi după cuvintele Tale și să acționez și să practic potrivit cuvintelor și cerințelor Tale.” Vino înaintea lui Dumnezeu rugându-te și implorând mai mult și lasă-L să lucreze. Cu cât sunt mai sincere cuvintele tale și cu cât mai sinceră e inima ta, cu atât mai mult va spori dorința ta de a te răzvrăti împotriva ta și a trupului tău. Când acest lucru îți copleșește dorința de a acționa conform propriei voințe, inima ta se va schimba treptat – și atunci când se va întâmpla acest lucru, va exista speranță ca tu să practici adevărul și să acționezi conform adevărurilor-principii. Când te rogi, Dumnezeu nu-ți va spune nimic, nu-ți va indica și nici nu-ți va promite nimic, dar îți va cerceta inima și intenția din spatele cuvintelor tale; El va observa dacă ceea ce spui este sau nu sincer și adevărat și dacă te rogi Lui și Îl implori cu o inimă cinstită. Când Dumnezeu va vedea că inima ta este cinstită, te va călăuzi și te va îndruma, așa cum I-ai cerut și L-ai rugat să facă și, desigur, te va dojeni și te va disciplina. Când Dumnezeu va împlini ceea ce L-ai implorat, inima ta va fi luminată și oarecum schimbată. Dimpotrivă, dacă rugăciunile și implorările tale către Dumnezeu sunt nesincere și nu îți dorești cu adevărat să te pocăiești, ci doar încerci să-L liniștești, în mod superficial, pe Dumnezeu și să-L păcălești cu vorbele tale, atunci, după ce Dumnezeu îți va cerceta inima, nu va face nimic pentru tine, te va disprețui și te va respinge. În aceste împrejurări, nu vei simți nici că Dumnezeu îți spune ceva, sau face ceva, sau acționează în vreun fel; Dumnezeu nu va face nicio lucrare în tine, pentru că ai o inimă necinstită. Și când Dumnezeu nu lucrează, ce se va întâmpla? Așa cum ai intenționat, inimii tale îi va lipsi dorința de a se pocăi și nu se va fi schimbat deloc. Așadar, în acel mediu și în situația care s-a abătut asupra ta, ceea ce faci va fi în continuare dictat de voința umană și de firile corupte, mai degrabă decât să se bazeze pe adevărurile-principii. Tot vei acționa și vei practica în conformitate cu ceea ce vrei și-ți dorești. Rezultatul rugăciunilor tale către Dumnezeu va fi același ca înainte să te rogi; nu va fi nicio schimbare. Tot vei face ceea ce vrei, fără să te schimbi deloc. Asta înseamnă că, pe parcursul urmăririi adevărului, eforturile subiective ale oamenilor, precum și înțelegerea adevărului, sunt importante. Totodată, atunci când oamenii înțeleg adevărul și doresc să-l practice, dar li se pare greu, ei trebuie să se bazeze pe Dumnezeu și să-și ofere inimile sincere și rugăciunile adevărate. Și asta este foarte important; toate aceste lucruri sunt indispensabile. Dacă tot ce faci este să te rogi lui Dumnezeu în pripă și superficial, spunând: „Dumnezeule, am greșit. Îmi pare rău” și, dacă în inima ta ești la fel de superficial cu Dumnezeu ca atunci când te rogi, atunci Dumnezeu nu va face nicio lucrare și nici nu-ți va acorda atenție. Dacă spui: „Dumnezeule, îmi pare rău. Am greșit”, cu siguranță Dumnezeu nu va spune: „Este în regulă”. Din cauza cuvintelor pripite și superficiale pe care I le-ai adresat, Dumnezeu te va întreba: „În ce fel ai greșit? Ce intenționezi să faci? Te vei pocăi? Îți vei abandona faptele rele și te vei schimba? Veți renunța la voința, intențiile și interesele tale și te vei grăbi să te schimbi? Poți să iei hotărârea de a te schimba?” S-ar putea să nu-L auzi pe Dumnezeu întrebându-te ceva în timp ce se întâmplă acest lucru, dar dacă Îi spui: „Dumnezeule, îmi pare rău. Am greșit”, din perspectiva lui Dumnezeu, atitudinea Lui va fi așa cum tocmai am spus: te va interoga cu aceste cuvinte. Cum te va întreba El? Va continua să urmărească ceea ce faci și alegi după ce ai zis: „Dumnezeule, îmi pare rău. Am greșit.” El va căuta să vadă dacă pocăința ta e una autentică, care se naște din recunoașterea și detestarea cu adevărat a propriei corupții. Dumnezeu va căuta să vadă care este atitudinea ta față de El, care este atitudinea ta față de adevăr, cum îți privești firea coruptă și ce păreri ai despre ea și dacă intenționezi să renunți la opiniile și căile tale greșite; se va uita la alegerile tale, dacă alegi să mergi pe drumul urmăririi adevărului, cum ar trebui să acționezi și la principiile pe care se cuvine să le susții în viitor, dacă poți sau nu să practici adevărul și să te supui Lui. Dumnezeu îți va supraveghea fiecare mișcare, fiecare intenție și alegere și, făcând asta, va căuta să vadă dacă lucrurile pe care le săvârșești după ce faci aceste alegeri sunt într-adevăr acțiuni de pocăință și dacă te schimbi. Aceasta este problema crucială.

Odată ce oamenii au ales să se pocăiască, cum trebuie să procedeze ca să se schimbe? Renunțând la dorințele, gândurile și opiniile tale și la vechile tale căi de a face lucrurile, pentru a practica adevărul și a te schimba cu adevărat. Asta înseamnă să te schimbi cu adevărat. Dacă doar pretinzi că ești dispus să te schimbi, dar în inima ta încă te agăți de propriile dorințe, abandonezi adevărul și continui cu vechile tale căi, atunci nu te schimbi cu adevărat. Dacă tot ce-I spui lui Dumnezeu când te rogi este „Dumnezeule, îmi pare rău. Am greșit”, dar apoi, prin toată purtarea ta, încă alegi, acționezi, practici și trăiești conform propriei voințe, împotrivindu-te adevărului în toate aceste lucruri, atunci, din perspectiva lui Dumnezeu, cum ar trebui să fii definit? Nu te-ai schimbat. Cel puțin, El va spune că nu vrei să te schimbi. Ai putea să-I spui lui Dumnezeu: „Dumnezeule, îmi pare rău. Am greșit”, dar acestea sunt doar cuvinte spuse în treacăt, nu reprezintă pocăința și mărturisirea care vin din adâncul inimii tale. Nu reflectă o atitudine a celui care-și recunoaște vina și se pocăiește; sunt doar cuvinte goale. Dumnezeu nu ascultă ceea ce spui – El Se uită la ce gândești, planifici și complotezi. Și când Dumnezeu va vedea că baza și principiile pentru acțiunile tale sunt tot contrare adevărului, va da un verdict adevărat, real și precis în ceea ce te privește. El va spune: „Nu te-ai schimbat și nu te schimbi.” Și când Dumnezeu va spune asta, când Dumnezeu îți va da acest verdict, nu Se va mai preocupa de tine. Și când Dumnezeu nu Se va preocupa de tine, inima îți va fi întunecată în zilele următoare și tu vei fi lipsit de luminare și iluminare în tot ceea ce faci și nu vei fi deloc conștient când vei manifesta o fire coruptă și nici nu vei fi disciplinat pentru asta. Vei merge mai departe, amorțit și mohorât, vei simți că ești pustiu și că nu ai pe ce să te bazezi. Cel mai grav dintre toate, vei continua să te complaci în comportamentul tău arbitrar și nesăbuit și vei continua să-ți lași firea coruptă să se intensifice și să scape de sub control. Asta se va întâmpla. Care va fi consecința finală a unei persoane care acționează în acest fel? Când o persoană se leapădă de adevăr, consecința pe care o aduce asupra sa este că Dumnezeu nu Se va preocupa de ea. Deși este posibil ca Dumnezeu să nu spună nimic sau să nu-ți indice în mod clar ceva, vei putea simți acest lucru. Pe baza gândurilor și ideilor tale, a stărilor tale reale și a atitudinii tale față de adevăr, va fi clar că starea ta generală este una de amorțeală, mohorâre, intransigență și alte asemenea manifestări. Aceste lucruri se reflectă în oameni. Așadar, după ce comparați cu acest lucru viața voastră reală și ceea ce practicați, s-ar putea să vreți să studiați sau să cercetați următoarele: când nu te-ai întors deloc spre Dumnezeu, s-ar putea să-I spui o mulțime de cuvinte dulci, care sună frumos, dar în ce fel de stare și condiție te afli când faci acest lucru? Și când te-ai schimbat cu adevărat, deși s-ar putea să nu te rogi lui Dumnezeu cu vorbe dulci sau care sună frumos, ci doar vorbești puțin, din inimă, în ce fel de stare și condiție te afli atunci? Cele două stări sunt complet diferite. Se poate ca Dumnezeu să nu le indice nimic clar oamenilor în viața lor de zi cu zi sau să nu le vorbească în cuvinte evidente, dar ei ar trebui să poată simți lucrarea Duhului Sfânt și tot ceea ce face El și fiecare intenție pe care El dorește să o exprime, în viața lor de zi cu zi. Desigur, observatorii pot detecta și aceste lucruri. O persoană care a fost amorțită și grea de cap poate deveni brusc deșteaptă, sau o persoană care este de obicei inteligentă poate deveni brusc amorțită, grea de cap și inutilă. Aceste două stări sau condiții pot apărea în același timp în cazul unei persoane sau la oameni diferiți – este ceva care se întâmplă destul de des. Din aceasta, se poate observa că, în multe cazuri, faptul că o persoană este inteligentă sau nesăbuită nu se referă la creierul, gândurile sau calibrul ei; este stabilit de Dumnezeu. Este clar? (Da.) Nu vei înțelege niciodată aceste lucruri până nu le-ai experimentat. Odată ce le-ai experimentat, vei ști – cu cât este mai profundă experiența ta cu ele, cu atât mai temeinic le vei înțelege și cu atât mai profund le vei aprecia. Intențiile lui Dumnezeu sunt în acțiunile Sale; El nu-ți va oferi nicio indicație evidentă despre acestea și nici nu-ți va spune sau vorbi explicit despre ele, dar acest lucru nu înseamnă că El nu are nicio poziție față de tine. Nu înseamnă că Dumnezeu nu are nicio opinie față de gândurile, ideile, stările sau atitudinile pe care le ai. Când cineva nutrește propriile intenții și planuri personale și când i se întâmplă ceva, când manifestă în mod clar o fire coruptă – acestea sunt exact momentele în care trebuie să reflecteze asupra propriei persoane și să caute adevărul și sunt, de asemenea, momente critice în care Dumnezeu cercetează amănunțit acea persoană. Prin urmare, dacă ești capabil să cauți adevărul, să accepți adevărul și să te pocăiești cu adevărat, acestea sunt momentele care dezvăluie cel mai mult o persoană. În astfel de momente, ar trebui să recunoști că ai o fire coruptă și să fii dispus să te pocăiești cu adevărat. Ar trebui să-I faci o declarație sinceră lui Dumnezeu, mai degrabă decât să fii nepăsător cu El, spunând: „Dumnezeule, îmi pare rău. Am greșit.” Nu de nepăsarea ta are nevoie Dumnezeu de la tine, ci de o atitudine de pocăință sinceră. Dacă ai dificultăți, Dumnezeu te va ajuta, te va îndruma și te va călăuzi pas cu pas în schimbarea ta, spre calea acceptării și urmăririi adevărului. Desigur, dacă pocăința ta există doar în cuvinte sau dacă intenționezi să te pocăiești și-ți dorești să renunți la intențiile și dorințele tale, dar nu ești sincer în privința asta și nu ai voința de a face acest lucru, Dumnezeu nu te va forța. Când vine vorba de Dumnezeu, nu există „trebuie” în atitudinea Lui față de om; Dumnezeu îți dă libertate, îți dă de ales și așteaptă. Ce așteaptă El? Așteaptă să vadă ce alegere ajungi să faci și dacă intenționezi să te pocăiești. Dacă intenționezi să te pocăiești, când vei face acest lucru? Cum se va manifesta pocăința ta? Dacă intenționezi să te pocăiești și ești dispus să o faci, dar tot încerci să-ți protejezi interesele atunci când acționezi și tot nu vrei să-ți pierzi statutul, atunci se vede limpede că nu te pocăiești cu adevărat, că nu ești sincer în privința asta. Doar îți dorești puțin să te pocăiești, dar nu ești cu adevărat pocăit. Va lucra Dumnezeu în tine, dacă doar intenționezi să te pocăiești, dar nu o faci cu adevărat? Nu va lucra. El va spune: „Ei bine, când intenționezi să te pocăiești?” Nu vei ști. Te va mai întreba Dumnezeu o dată? Nu – El va spune: „Așadar, nu te pocăiești cu adevărat. Voi aștepta, atunci.” Este posibil să nu intenționezi să te pocăiești, este posibil să nu fii dispus să o faci sau să renunți la statutul și interesele tale. Bine, atunci. Dumnezeu îți dă libertate, iar tu poți să alegi ce vrei. Dumnezeu nu te va forța. Dar există un fapt pe care trebuie să îl iei în considerare, la fel ca ninivitenii, dacă nu te schimbi și nu te pocăiești, ce va rezulta din asta? Vei fi distrus. Dacă, în prezent, doar intenționezi să te pocăiești, dar nu ai întreprins nicio acțiune reală în această direcție, atunci Dumnezeu nu Se va preocupa de tine. De ce nu Se va preocupa de tine? Dumnezeu spune: „Nu ești autentic, nu-ți declari poziția și inima ta încă ezită.” După o clipă de gândire, ai putea spune că ești dispus să te pocăiești, dar acesta este doar un gând al tău, o declarație goală, fără nicio acțiune sau niciun plan concret. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu spune: „Pe oamenii ca tine îi voi da, pur și simplu, la o parte. Nu Mă interesezi. Fă cum vrei!” Când, într-o zi, îți vei da seama: „O, nu, trebuie să mă pocăiesc”, cum ar trebui să procedezi? Dumnezeu nu Se va lăsa păcălit de acele cuvinte ale tale și nu Se va apuca orbește să lucreze, spunând: „El intenționează să se pocăiască, așa că acum trebuie să-l binecuvântez, nu-i așa?” Dumnezeu nu va face asta. Ce va face El? Te va cerceta. Intenționezi să te pocăiești, îți dorești să te pocăiești, iar cerința ta e puțin mai intensă decât înainte, dar cine știe cât va dura până când o vei face cu adevărat. Dacă nu ai făcut pași concreți sau nu ai un plan concret să practici pocăința, asta nu e pocăință adevărată. Trebuie să iei măsuri reale. Odată ce ai luat o măsură reală, lucrarea lui Dumnezeu va urma. Nu există principii pentru lucrarea lui Dumnezeu și modul în care-i tratează pe oameni? Când Dumnezeu Se apucă să lucreze, o persoană obține luminarea, ochii îi strălucesc, este capabilă să înțeleagă adevărul și să intre în realitate, iar câștigurile ei se înmulțesc de o sută, de o mie de ori. Odată ce se întâmplă acest lucru, ești cu adevărat binecuvântat. Așadar, pe ce temelie trebuie să se bazeze oamenii pentru a realiza aceste lucruri? (Pe cea a abilității de a se pocăi cu adevărat.) Așa este. Când oamenii chiar renunță la propriile interese și dorințe, când se pocăiesc cu adevărat față de Dumnezeu – ceea ce înseamnă că își înăbușă din fașă faptele rele, renunță la răul lor și la dorințele și intențiile lor, mărturisesc lui Dumnezeu și acceptă cerințele lui Dumnezeu și cuvintele Sale – atunci vor începe să intre în realitatea schimbării lor. Numai aceasta este adevărata pocăință.

Tocmai am avut părtășie despre problemele care se întâlnesc frecvent în cursul urmăririi adevărului de către om și despre acelea pe care cei care urmăresc adevărul le pot recunoaște și pot ajunge să le cunoască. Ele sunt chiar problemele care ar trebui rezolvate. S-ar putea să nu fi explicat sau analizat prea mult aceste probleme în trecut, s-ar putea să nu fi ajuns nici măcar la concluzii clare despre ele, dar, pentru fiecare dintre pașii pe care îi experimentează omul în procesul de urmărire a adevărului și diferitele comportamente și stări pe care le au în timpul acestui proces, Dumnezeu are cuvinte și lucrări corespunzătoare și modalități și metode relevante de abordare și înlăturare a acestora. Oamenii pot experimenta și înțelege un pic din toate aceste lucruri; ei nu ar trebui să-L înțeleagă greșit pe Dumnezeu sau să nutrească noțiuni sau închipuiri despre Dumnezeu care nu se potrivesc realității. Mai mult, Dumnezeu le dă oamenilor suficientă libertate și suficientă autoritate pentru a face alegeri cu privire la fiecare pas, fiecare mod de a acționa și fiecare mod de a practica implicat în urmărirea adevărului – El nu îi constrânge pe oameni. Și, deși aceste cuvinte și cerințe sunt tipărite și cu toate că se vorbește despre acestea într-un limbaj clar și precis, totuși, rămâne la latitudinea fiecărei persoane să aleagă liber modul în care va aborda aceste adevăruri. Dumnezeu nu forțează oamenii. Dacă ești dispus să urmărești adevărul, atunci ai speranță să fii mântuit. Dacă nu ești dispus să urmărești adevărul, dacă nu îți pasă de aceste adevăruri și le respingi, dacă nu ești deloc interesat de aceste moduri de a practica urmărirea adevărului, este bine și așa. Dumnezeu nu te va forța. Este bine, de asemenea, dacă ești dispus doar să trudești pentru Dumnezeu. Atâta vreme cât nu încalci principiile, casa lui Dumnezeu îți va permite să faci propria alegere. Deși urmărirea adevărului este inextricabil aferentă dobândirii mântuirii și strâns legată de aceasta, încă sunt destui oameni neinteresați să urmărească adevărul, care nu se gândesc și nu au intenția, nici planuri să facă asta. Sunt, atunci, acești oameni condamnați? Nu neapărat. Dacă acești oameni îndeplinesc cerințele casei lui Dumnezeu în îndeplinirea îndatoririlor lor, ei și le pot îndeplini în continuare acolo. Casa lui Dumnezeu nu îți va răpi dreptul de a îndeplini o datorie pentru că nu urmărești adevărul. Însă, până astăzi, îndeplinirea datoriei în acest fel a fost clasificată drept „trudă”. „Trudă” este un mod frumos de a o spune, este termenul pe care îl folosește casa lui Dumnezeu, dar, de fapt, s-ar putea folosi, pur și simplu, expresia „a face o treabă”. Unii dintre voi ar putea spune: „Când faci o treabă, ți se plătește un salariu.” Da, poți primi salariu pentru că muncești. Așadar, care este salariul tău? Toate harurile pe care Dumnezeu ți le-a dat – acesta este salariul tău. Cât despre urmărirea adevărului, orice intenționezi, plănuiești sau îți dorești să faci, îți spun limpede acum că ești liber. Poți să urmărești adevărul, este în regulă; dacă nu, e bine și asta. Dar ultimul lucru pe care vi-l voi spune este că omul poate fi mântuit doar prin urmărirea adevărului. Dacă nu urmăriți adevărul, speranța voastră de a fi mântuiți este nulă. Acesta este faptul pe care vi l-aș spune. Trebuie să vi se spună acest fapt, astfel încât să fie în mod clar, expres, precis și distinct însemnat în inima voastră – ca să puteți ști clar în inima voastră pe ce temelie se bazează speranța mântuirii. Dacă te mulțumești doar să trudești, gândind: „Lucrurile sunt în regulă dacă pot să-mi îndeplinesc datoria și să nu fiu exclus din casa lui Dumnezeu; nu trebuie să mă deranjez cu ceva atât de greu ca urmărirea adevărului”, va fi valabilă această părere a ta? Deși mai crezi în Dumnezeu acum sau îndeplinești o datorie, ești convins că Îl poți urma pe Dumnezeu până la capăt? Indiferent de orice, să urmărești adevărul este o chestiune importantă în viață, este mai importantă decât să te căsătorești și să ai copii, decât să-ți crești fiii și fiicele, decât să-ți trăiești viața și să faci avere. Este chiar mai importantă decât îndeplinirea unei datorii și urmărirea unui viitor în casa lui Dumnezeu. În definitiv, urmărirea adevărului este cel mai însemnat lucru din calea vieții unei persoane. Dacă nu ați dezvoltat încă un interes pentru urmărirea adevărului, nimeni nu vă va da un verdict și nu va spune că nu veți urmări adevărul în viitor. Nici Eu nu voi da un verdict în ceea ce vă privește și nu voi spune că, dacă nu urmăriți adevărul acum, nu o veți face niciodată în viitor. Nu asta se întâmplă. Nu există o astfel de relație logică; nu aceasta e realitatea. Orice ar fi, sper ca, în viitorul apropiat sau chiar în acest moment, să puteți porni pe calea urmăririi adevărului, să deveniți oameni care urmăresc adevărul și să vă numărați printre cei care au speranță la mântuire.

Urmărirea adevărului este direct legată de dobândirea mântuirii, așa că subiectul urmăririi adevărului nu este unul neînsemnat. Deși poate fi un subiect comun, este relevant pentru foarte multe adevăruri. De fapt, acest subiect este strâns legat de perspectivele și destinul omului și, cu toate că avem deseori părtășie despre el, oamenilor încă nu le sunt foarte clare diferitele adevăruri și probleme pe care trebuie să le înțeleagă în ceea ce privește urmărirea adevărului. În schimb, ei doar adoptă confuzi diverse comportamente și abordări pe care oamenii le consideră bune, precum și unele gânduri și opinii pe care oamenii le consideră relativ active, inspirate și pozitive, urmărindu-le ca fiind adevărul. Aceasta este o greșeală îngrozitoare. Există multe lucruri pe care oamenii le consideră bune, drepte și corecte și care, ca să o spunem cu exactitate, nu sunt adevărul. Unele dintre ele pot, cel mult, să fie în acord cu adevărul, dar nu se poate spune că sunt adevărul. Majoritatea oamenilor au înțelegeri profund greșite cu privire la urmărirea adevărului și nutresc destul de multe înțelegeri false și părtiniri față de acest lucru. De aceea este necesar ca noi să avem clar părtășie în acest sens și să îi facem pe oameni să înțeleagă adevărurile pe care le conține și pe care se cuvine să le înțeleagă și problemele pe care se cuvine să le rezolve. Aveți vreo părere privind conținutul specific legat de urmărirea adevărului despre care tocmai am avut părtășie? Aveți vreun plan sau vreo intenție? Acum, că am oferit prin părtășia noastră o definiție mai exactă pentru ceea ce înseamnă a urmări adevărul, mulți oameni sunt puțin nedumeriți de lucrurile pe care obișnuiau să le facă și să le manifeste, precum și de ceea ce intenționează să facă în viitor. Sunt supărați, iar unii chiar simt că nu au nicio speranță și că sunt în pericol de a fi eliminați. Dacă am avut în mod clar părtășie despre adevăr și, totuși, oamenii se simt apatici, este corectă starea lor? Este normală? (Nu, nu este normală.) Dacă ai fi urmărit adevărul înainte și ai fi primit confirmarea acestui lucru, ascultând această părtășie, nu te-ai fi simțit mai energic? (Ba da.) Așadar, de ce să se simtă oamenii apatici? Care este sursa acestei apatii? Cu cât părtășia despre adevăr e mai clară și mai transparentă, cu atât mai mult ar trebui oamenii să aibă o cale – așadar, de ce se simt oamenii apatici, dacă au cu atât mai mult o cale? Nu este o problemă aici? (Ba da.) Ce problemă? (Dacă o persoană știe că este bine să urmărească adevărul, dar nu este dispusă să-l urmărească, este din cauză că nu iubește adevărul.) Oamenii nu iubesc adevărul și nici nu intenționează să-l urmărească – de aceea se simt apatici. Și cum rămâne cu acțiunile lor anterioare? (Sunt condamnate.) „Condamnate” nu este tocmai cuvântul potrivit – ca să fim exacți, acțiunile lor anterioare nu au fost recunoscute. Ce fel de rezultat este acela, când acțiunile omului nu sunt recunoscute? Ce se întâmplă când acțiunile unei persoane rămân nerecunoscute? Ce înseamnă asta? Este simplu – dacă acțiunile unei persoane nu sunt recunoscute, asta arată că ea nu urmărește adevărul și că, în schimb, urmărește lucruri pe care omul le consideră drepte și bune și că încă trăiește după noțiunile și închipuirile ei. Nu asta se întâmplă? (Ba da.) Asta se întâmplă. Când acțiunile oamenilor nu sunt recunoscute de Dumnezeu, ei se supără. În astfel de momente, nu au ei ceva dintr-o cale de practică pozitivă și corectă? Ar fi corect ca un om să devină negativ, să-și abandoneze datoria și să renunțe la sine însuși, ca fiind lipsit de speranță, doar pentru că acțiunile lui nu au fost recunoscute? Este aceasta calea corectă de practică? (Nu.) Nu este calea corectă de practică. Când unei persoane i se întâmplă așa ceva și ea își descoperă problemele, ar trebui să-și schimbe imediat modul de a acționa. Dacă, prin părtășia noastră despre ce înseamnă să urmărești adevărul, descoperi că acțiunile și comportamentele tale anterioare nu au avut nicio legătură cu urmărirea adevărului, atunci, indiferent dacă te supără sau nu, primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să-ți schimbi vechile moduri și metode greșite de practică, precum și calea incorectă a ceea ce urmărești. Ar trebui să schimbi imediat aceste lucruri. Când acțiunile lor anterioare sunt respinse și nerecunoscute de Dumnezeu, când El spune că aceste acțiuni au fost doar trudă și că nu au nimic de-a face cu urmărirea adevărului, unii oameni se vor gândi: „O, noi, oamenii, suntem într-adevăr nesăbuiți și orbi. Nu înțelegem adevărul și nu putem vedea lucrurile așa cum sunt – și, în tot acest timp, am crezut că practicam adevărul, că îl căutam și Îl mulțumeam pe Dumnezeu. Abia acum aflăm că lucrurile pe care le-am făcut în așa-numita noastră «urmărire a adevărului» au fost doar comportamente umane bune – erau doar lucruri pe care oamenii le fac pe baza diferitelor abilități instinctive, calibre și talente ale trupului lor. Sunt departe de esența, definiția și cerințele urmăririi adevărului; pur și simplu nu au nimic de-a face cu asta. Ce ar trebui să facem în această privință?” Aceasta este o problemă majoră și ar trebui rezolvată. Care este modalitatea de a o rezolva? Întrebarea a fost pusă: având în vedere că au fost respinse în unanimitate abordările și comportamentele pe care oamenii le considerau anterior ca fiind bune, iar Dumnezeu nu le pomenește și nici nu le-a definit ca urmărire a adevărului, ce este, atunci, urmărirea adevărului? Pentru a răspunde la această întrebare, omul trebuie să citească rugându-se, cu atenție, definiția urmăririi adevărului și să găsească o modalitate de a practica din acea definiție și să o transforme în realitatea vieții lui. În trecut, oamenii nu au practicat urmărirea adevărului, așa că, de acum înainte, trebuie să ia definiția urmăririi adevărului ca bază și temelie a comportamentului lor. Așadar, care este definiția urmăririi adevărului? Este aceasta: să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Acest lucru nu putea fi exprimat mai clar sau mai explicit. Care au fost toate acțiunile și comportamentele anterioare ale omului? Au fost conform cuvintelor lui Dumnezeu, având drept criteriu adevărul? Gândește-te la trecut – au fost? (Nu.) Se poate spune că astfel de acțiuni și comportamente sunt foarte rare; practic, nu se găsesc nicăieri. Așadar, oare omul chiar nu a realizat nimic în atâția ani de credință în Dumnezeu, citind și având părtășie despre cuvintele Lui? Nu au practicat oamenii niciun singur lucru conform cuvintelor lui Dumnezeu? Spre ce e îndreptată definiția despre care am vorbit aici: „Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu”? Ce problemă este menită să rezolve? Spre care dintre problemele omului și dintre aspectele firii-esenței sale este îndreptată? S-ar putea ca oamenii să înțeleagă acum definiția urmăririi adevărului, dar când vine vorba de motivul pentru care acțiunile lor anterioare nu au fost recunoscute și de ce au fost definite ca nefiind urmărirea adevărului, aceste lucruri rămân neclare, de neînțeles și obscure pentru ei. Unii vor spune: „Am renunțat la foarte multe de când am acceptat numele lui Dumnezeu: am renunțat la familii și la slujbele noastre și ne-am abandonat perspectivele. Unii dintre noi au demisionat de la locuri de muncă bune; unii dintre noi au abandonat familii fericite; unii dintre noi au avut cariere importante și bine plătite, cu perspective nenumărate, și au renunțat la toate. Acestea sunt lucrurile la care am renunțat. De când am ajuns să credem în Dumnezeu, am învățat să fim smeriți, răbdători și toleranți. Nu ne luăm la ceartă cu ceilalți atunci când interacționăm cu ei, ne străduim să rezolvăm toate problemele care apar în biserică și facem tot posibilul pentru a ne ajuta cu dragoste frații și surorile ori de câte ori au dificultăți. Evităm să facem rău altora și evităm, pe cât posibil, să dăunăm intereselor altor persoane. Oare aceste abordări chiar nu au nimic de-a face cu urmărirea adevărului?” Gândiți-vă cu atenție, acum: de ce anume sunt legate renunțările, sacrificiile, eforturile, toleranța, răbdarea și chiar suferința omului? Cum se realizează aceste lucruri? Pe ce se bazează ele? Ce forță motivatoare îi impulsionează pe oameni să facă aceste lucruri? Reflectați la asta. Nu sunt aceste lucruri demne de cugetare profundă? (Ba da.) Ei bine, din moment ce sunt demne de cugetare profundă, haideți să le explorăm și să le cercetăm astăzi; să vedem dacă aceste lucruri pe care omul le-a considerat dintotdeauna bune, drepte și nobile au sau nu vreo legătură cu urmărirea adevărului.

Vom începe prin a examina renunțările, eforturile și prețurile pe care le plătește omul. Indiferent de contextul sau mediul acestor renunțări, eforturi și prețuri, de unde vine principala forță motivatoare pentru aceste lucruri? În rezumatul făcut de Mine, există două surse. Prima este atunci când oamenii, cu ideile și noțiunile lor, gândesc: „Dacă tu crezi în Dumnezeu, ar trebui să renunți, să te sacrifici și să plătești un preț pentru El. Lui Dumnezeu Îi place când oamenii fac asta. Nu-I place când oamenii se răsfață în confort și urmăresc lucruri lumești sau când rămân indiferenți și continuă să-și trăiască viața după ce au pretins că-I acceptă numele și devin adepții Săi. Lui Dumnezeu nu-I place când oamenii fac asta.” În ceea ce privește voința subiectivă a oamenilor, acest gând este o certitudine. Oricare ar fi motivul unui om pentru a-L accepta pe Dumnezeu și noua Sa lucrare, voința lui subiectivă încuviințează să acționeze în acest fel, crezând că lui Dumnezeu Îi place doar atunci când oamenii acționează astfel și că ei vor primi fericirea și mulțumirea lui Dumnezeu doar acționând în acest fel. Ei cred că atâta vreme cât oamenii se luptă cu asiduitate, depun eforturi și se străduiesc fără să ceară nimic în schimb și că atât timp cât își ignoră binele sau răul ca să plătească un preț și continuă să facă eforturi, să plătească un preț, să se sacrifice și să se ofere lui Dumnezeu, atunci El va fi cu siguranță fericit. Și așa, odată ce un om crede asta, își pleacă fruntea fără să se gândească de două ori și, indiferent de toate celelalte, renunță la tot ce poate renunța, oferă tot ce poate oferi și îndură orice suferință pe care o poate îndura. Oamenii pun în aplicare aceste abordări, dar a ridicat vreunul dintre ei capul pentru a-L întreba pe Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt lucrurile pe care le fac eu ceea ce ai Tu nevoie? Dumnezeule, îmi recunoști sacrificiile, eforturile, suferința și prețurile pe care le-am plătit?” Oamenii nu-L întreabă niciodată asta pe Dumnezeu și, fără să știe care este reacția sau atitudinea Lui, continuă să depună eforturi, să ofere și să se cheltuie pe baza dorințelor lor unilaterale, crezând că Dumnezeu va fi fericit și mulțumit doar dacă ei suferă în acest fel. Unii oameni merg atât de departe încât renunță să mai mănânce găluști, temându-se că Dumnezeu ar fi nefericit dacă ei le-ar mânca. În schimb, mănâncă pâine de porumb făcută la aburi, crezând că a mânca găluști înseamnă a se răsfăța în confort. Se simt în largul lor doar când mănâncă pâine de porumb făcută la aburi, pâine râncedă și legume murate, iar când se simt în largul lor, cred că Dumnezeu sigur este mulțumit. Își confundă sentimentele, bucuria, tristețea, mânia și fericirea cu sentimentele lui Dumnezeu, cu bucuria, tristețea, mânia și fericirea Lui. Nu este absurd? Mulți oameni tratează lucrurile pe care omul le consideră corecte ca fiind adevărul și I le impun lui Dumnezeu, descriindu-le drept cerințele lui Dumnezeu pentru om, pentru că asta cred toți oamenii. Și, atât timp cât oamenii au o astfel de credință, este foarte probabil și natural ca ei, fără să-și dea seama, să caracterizeze acele afirmații, comportamente și abordări drept adevăr. Și pe măsură ce oamenii stabilesc că acele lucruri sunt adevărul, vor crede că ele sigur sunt principiile de practică pe care trebuie să le respecte omul și că, dacă o persoană le practică și le respectă în acest fel, ea pune cuvintele lui Dumnezeu în practică, urmărește adevărul și, desigur, urmează voia Lui. Și din moment ce oamenii „urmează voia lui Dumnezeu”, oare greutățile lor nu merită osteneala? Nu plătesc corect acest preț? Nu este acesta un lucru de care Dumnezeu este mulțumit și pe care-l pomenește? Oamenii ar crede că este, cu siguranță. Aceasta este distanța și distincția dintre ceea ce omul crede că este „adevărul” și cuvintele lui Dumnezeu. Oamenii clasifică în mod uniform drept adevăr tot ceea ce, în noțiunile și închipuirile lor, corespunde caracterului moral uman și este bun, nobil și corect, apoi continuă să acționeze și se străduiesc să practice în această direcție, în timp ce au cerințe stricte de la ei înșiși. Ei cred că, astfel, urmăresc adevărul, că nu sunt decât persoane care urmăresc adevărul și că, desigur, sunt și categoric persoane care pot fi mântuite. Realitatea este că adevărul și cuvintele lui Dumnezeu nu au nimic de-a face cu acele lucruri pe care oamenii le consideră bune, corecte și pozitive. Totuși, chiar și atunci când oamenii citesc și țin cuvintele lui Dumnezeu în mâini, ei consideră tot ceea ce – în noțiunile lor – este bun, drept, frumos, binevoitor, pozitiv și susținut de om ca fiind adevărul, ca fiind lucruri pozitive și le urmăresc neobosit, nu doar cerându-și să le urmărească și să le atingă, dar cerând și ca alții să facă asta. Oamenii confundă neobosit cu adevărul lucrurile pe care omul le consideră bune, apoi le urmăresc potrivit standardelor și direcției impuse de acele lucruri și, astfel, cred că ei urmăresc deja adevărul-realitate și îl trăiesc. Acesta este un aspect al înțelegerilor greșite pe care le au oamenii despre urmărirea adevărului. Această înțelegere greșită înseamnă că oamenii iau ceea ce cred ei – în noțiunile lor – a fi bun, corect și pozitiv drept standardele lor, înlăturând cerințele lui Dumnezeu de la om și cerințele și standardele cuvintelor Sale. Oamenii confundă cu adevărul aceste lucruri pe care, în noțiunile lor, le consideră corecte și bune, și nu doar atât – se supun acestora și le și urmăresc. Nu este aceasta o problemă? (Ba da.) Este o problemă cu gândurile și părerile omului. Ce anume îi motivează pe oameni când fac aceste lucruri? Care este cauza principală care îi determină să aibă aceste idei și înțelegeri false? Cauza principală este că oamenii cred că lui Dumnezeu Îi plac aceste lucruri, așa că I le impun. De exemplu, cultura tradițională le spune oamenilor să fie harnici și chibzuiți; hărnicia și chibzuința sunt merite umane. „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață” este un alt merit, precum este și „Fă cum poruncește stăpânul tău, altfel nu vei câștiga nimic, nici măcar din cele mai minuțioase eforturi ale tale” și alte asemenea idei. În fiecare rasă și grup, oamenii cred că tot ceea ce consideră că este bun, drept, pozitiv, activ și inspirat este adevărul și tratează aceste lucruri ca fiind adevărul, înlocuind toate adevărurile pe care le-a exprimat Dumnezeu. Ei confundă lucrurile în care omul crede cu fermitate, și care sunt ale Satanei, cu adevărul și standardele cerințelor lui Dumnezeu. Ceea ce urmăresc ei se îndreaptă către idealurile, direcțiile și țelurile pe care și le imaginează și le consideră corecte. Aceasta este o greșeală groaznică. Aceste lucruri care provin din noțiunile și închipuirile omului nu sunt deloc conforme cuvintelor lui Dumnezeu și sunt întru totul contrare adevărului.

Voi da câteva exemple de oameni care confundă cu adevărul lucruri pe care, în noțiunile lor, le consideră a fi bune și corecte, astfel încât această idee să nu fie atât de abstractă, iar voi să o puteți înțelege. De exemplu: unele femei nu se mai machiază și nu mai poartă bijuterii după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu. Își lasă machiajul și bijuteriile deoparte, considerând că se cuvine ca aceia care cred în Dumnezeu să se poarte frumos și că nu pot să se machieze sau să se îmbrace elegant. Unii oameni dețin mașini, dar nu le conduc, ci merg cu bicicleta. Ei cred că a conduce înseamnă să se răsfețe în confort. Unii oameni au bani să mănânce carne, dar nu o fac, gândindu-se că dacă ar mânca întotdeauna carne și ar veni o vreme în care împrejurările nu le-ar mai permite să o mănânce, ar deveni negativi și slabi și L-ar trăda pe Dumnezeu. Așadar, preventiv, învață să îndure lipsa ei. Alții cred că, în calitate de credincioși în Dumnezeu, trebuie să pară manierați, așa că își cântăresc defectele și obiceiurile proaste și se străduiesc să-și schimbe tonul vocii, își înfrânează temperamentul și fac tot posibilul să devină rafinați, și nu vulgari. Ei cred că, odată ce o persoană a ajuns să creadă în Dumnezeu, trebuie să se limiteze și să se înfrâneze, că trebuie să fie o persoană bună și manierată în ochii celorlalți. Ei cred că, făcând asta, plătesc un preț, Îl mulțumesc pe Dumnezeu și practică adevărul. Unii oameni se gătesc și ies din când în când la cumpărături și se simt vinovați atunci când fac acest lucru. Consideră că acum cred în Dumnezeu și nu pot să poarte machiaj, să se gătească și să poarte haine frumoase. Cred că dacă se machiază, se gătesc și poartă haine frumoase, Dumnezeu îi va detesta și nu-i va plăcea. Ei cred că lui Dumnezeu Îi place omenirea primitivă, că lui Dumnezeu nu-I place industria, nici știința modernă, nici vreo tendință. Ei cred că urmăresc adevărul doar dacă renunță la urmărirea acestor lucruri. Nu este aceasta o înțelegere denaturată? (Ba da.) Au citit acești oameni cu atenție cuvintele lui Dumnezeu? Au luat ei cuvintele Lui drept adevărul? (Nu.) Și, din moment ce nu au luat cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul, îl urmăresc ei? (Nu.) De aceea, aceste abordări și manifestări reprezintă pur și simplu oameni care confundă cu adevărul lucrurile pe care le consideră, în noțiunile lor, drepte și bune și le folosesc pentru a-l înlocui. Ei practică aceste lucruri cu pasiune, după care cred că urmăresc adevărul și că sunt oameni care au adevărul-realitate. De exemplu, există oameni care nu s-au uitat la niciun program de televiziune, nu au urmărit știrile și nici nu au ieșit la cumpărături de când au ajuns să creadă în Dumnezeu. Au dormit multe nopți în căpițe de fân și și-au petrecut multe zile stând prin bordeie pentru că au răspândit Evanghelia și și-au îndeplinit îndatoririle. Au avut multe dureri de stomac din cauză că au mâncat alimente reci, au slăbit multe kilograme și au suferit mult din cauza lipsei de somn și a unei diete neîndestulătoare. Ei știu toate aceste lucruri foarte bine, le țin evidența rând pe rând. De ce păstrează consemnări atât de exacte ale acestor lucruri? Motivul este că ei cred că aceste comportamente și abordări înseamnă că practică adevărul și Îl mulțumesc pe Dumnezeu și că, dacă obțin toate aceste comportamente bune, Dumnezeu le va aproba. Și, astfel, oamenii nu se plâng și practică aceste lucruri fără ezitare. Nu obosesc niciodată să vorbească despre ele, să le reia și să și le aducă aminte în mintea lor și își simt inima foarte împlinită. Dar, totuși, când se confruntă cu încercările lui Dumnezeu, când mediul pe care El îl rânduiește nu este așa cum își doresc ei să fie, când ceea ce le cere El și acțiunile Lui nu se conformează noțiunilor lor, atunci lucrurile pe care acești oameni le consideră a fi drepte, precum și prețurile pe care le plătesc și practicile lor nu vor fi de niciun folos. Aceste lucruri nu îi vor ajuta, nici măcar câtuși de puțin, să se supună lui Dumnezeu sau să-L cunoască în mediile cu care se confruntă. Dimpotrivă, acestea vor deveni piedici și obstacole pentru intrarea lor în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu și supunerea față de El. Motivul acestui fapt este că oamenii nu au învățat niciodată că lucrurile pe care ei le cred corecte nu sunt, în principiu, adevărul și că ceea ce practică nu reprezintă urmărirea adevărului. Așadar, ce au oamenii de câștigat din aceste lucruri? Doar un fel de comportament bun. Oamenii nu vor câștiga adevărul și viața de pe urma lor. Și, totuși, cred în mod eronat că aceste comportamente bune sunt adevărul-realitate și se simt și mai hotărâți când stabilesc faptul că aceste lucruri pe care le consideră corecte în noțiunile lor sunt adevărul și lucruri pozitive și, în consecință, acea determinare prinde rădăcini în inima lor. Cu cât oamenii se închină mai mult la aceste lucruri pe care le consideră corecte în noțiunile lor și cred orbește în ele, cu atât mai mult resping adevărul și cu atât mai mult se îndepărtează de cerințele lui Dumnezeu și de cuvintele Sale. Și, în același timp, cu cât oamenii plătesc mai multe prețuri, cu atât mai mult cred că ei câștigă capital și că sunt calificați pentru a fi mântuiți și a primi făgăduința lui Dumnezeu. Nu este acesta un cerc vicios? (Ba da.) Care este rădăcina acestei probleme? Cine este principalul vinovat? (Oamenii care-și confundă noțiunile cu lucruri pozitive și înlocuiesc cuvintele lui Dumnezeu cu ele.) Oamenii înlocuiesc cuvintele lui Dumnezeu cu propriile noțiuni, lasă deoparte cuvintele lui Dumnezeu și, în esență, le ignoră. Cu alte cuvinte, ei nu consideră deloc cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul. Este sigur să spunem că oamenii, după ce ajung să creadă în Dumnezeu, pot citi cuvintele Lui, dar, cu toate acestea, ceea ce urmăresc, aleg și practică se bazează tot pe noțiunile și închipuirile omului și nu au pornit pe calea credinței în Dumnezeu, conform cuvintelor și cerințelor Lui. De unde, mai exact, izvorăște problema oamenilor care cred în Dumnezeu pe baza propriilor noțiuni și închipuiri? De unde apar noțiunile și închipuirile omului? De unde provin? Se poate spune că ele provin în primul rând din cultura tradițională și din moștenirea omului, precum și din condiționarea și influența lumii religioase. Noțiunile și închipuirile omului sunt direct legate de aceste lucruri.

În gândurile și opiniile lor, ce alte lucruri consideră oamenii a fi bune, corecte și pozitive? Puteți să începeți și să numiți câteva ca exemple. Oamenii deseori spun: „Cei buni au o viață liniștită” și „Oamenii candizi vor triumfa mereu” – acestea sunt câteva, nu? (Da.) Și mai sunt: „Binele este răsplătit cu bine și răul cu rău; aceste lucruri vor fi răsplătite, vremea încă nu a sosit”, „A persista în rău aduce autodistrugerea”, „Dumnezeu mai întâi îl înnebunește pe cel pe care-l va distruge”, „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață”, „A urmări altceva e neînsemnat, cărțile le excelează pe toate” și așa mai departe. Toate aceste cuvinte diavolești sunt dezgustătoare. Mă cuprinde furia când aud astfel de cuvinte, dar oamenii le spun foarte ușor. De ce pot să zică atât de ușor aceste cuvinte? Cum de Eu par să nu le pot spune? Nu-mi plac aceste cuvinte, aceste zicale. Faptul că le aveți la îndemână, că vi se rostogolesc de pe limbă și felul în care le recitați atât de ușor demonstrează că adorați în mod special aceste lucruri și le venerați. Venerați aceste lucruri goale, iluzorii, ireale, și, în același timp, le socotiți drept mottouri și ca principii, criterii și fundament pentru acțiunile voastre. Și apoi, chiar considerați că și Dumnezeu crede aceste lucruri și că ale Sale cuvinte sunt doar o abordare diferită a acestor idei și că aceste lucruri sunt sensul general al cuvintelor Sale: o chemare ca oamenii să fie buni. Este corect acest punct de vedere? Reprezintă aceste lucruri sensul cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurile pe care le exprimă El? Deloc; ceea ce vrea Dumnezeu să spună nu are nimic de-a face cu aceste lucruri. Prin urmare, atitudinea oamenilor față de adevăr trebuie să se schimbe, iar modul în care recunosc ei adevărul trebuie corectat – ceea ce înseamnă că standardul după care poziționează adevărul trebuie corectat și schimbat. În caz contrar, le va fi greu să accepte adevărul și nu vor avea nicio modalitate de a porni pe calea urmăririi lui. Ce este adevărul? În linii mari, toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Mai precis, atunci – care este adevărul? V-am mai spus. Ce am spus? („Adevărul este criteriul pentru comportamentul omului, acțiunile lui și închinarea la Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a treia)”).) Aveți dreptate. Adevărul este criteriul pentru comportamentul omului, acțiunile lui și închinarea la Dumnezeu. Așadar, are adevărul vreo legătură cu lucrurile pe care oamenii, în noțiunile lor, le consideră drepte și bune? (Nu are.) De unde provin acele lucruri umane? (Din filosofia Satanei pentru interacțiuni lumești și din unele gânduri insuflate omului de cultura tradițională.) Așa este. Mai exact, aceste lucruri provin de la Satana. Și cine sunt oamenii eminenți și celebri care i-au insuflat aceste lucruri omului? Nu sunt ei Satana? (Ba da.) Toți acei patriarhi ai voștri sunt Satana – ei sunt Satana, în carne și oase. Uitați-vă doar la acele zicale pe care le adoptă chinezii: „Ce bucurie aduce un prieten venit de departe”, „Odată ce ai sosit, ai putea la fel de bine să rămâi”, „Nu călători departe, cât timp părinții tăi mai sunt în viață”, „Pietatea filială este o virtute care trebuie pusă mai presus de orice altceva”, „Dintre cele trei impietăți filiale, a nu avea un moștenitor este cea mai gravă”, „Despre morți numai de bine”, „Când o persoană se apropie de moarte, cuvintele ei sunt adevărate și blânde”. Analizați cu atenție aceste cuvinte – reprezintă vreunul dintre ele adevărul? (Nu.) Toate sunt sofisme și cuvinte diavolești. Spuneți-Mi, cât de nesăbuiți trebuie să fie oamenii care confundă aceste sofisme și cuvinte diavolești cu adevărul, după ce au acceptat lucrarea lui Dumnezeu? Au acești oameni capacitatea de a înțelege adevărul? (Nu.) Asemenea oameni sunt absurzi și complet incapabili să înțeleagă adevărul. Și voi, după ce ați citit acum atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, nu aveți un pic de cunoaștere a adevărului? (Ba da, avem.) De unde vine adevărul? (Vine de la Dumnezeu.) Adevărul vine de la Dumnezeu. Să nu credeți niciun cuvânt care nu este rostit de Dumnezeu. Acele filosofii satanice pentru interacțiuni lumești și acele idei din cultura tradițională nu sunt adevărul și nu trebuie să priviți oamenii și lucrurile, sau să vă comportați și să acționați conform lor, sau cu astfel de lucruri drept criterii ale lor, pentru că nu vin de la Dumnezeu. Atât timp cât ceva vine de la om, nu contează dacă este din cultura tradițională sau de la vreo persoană faimoasă sau dacă este un produs al educației sau al societății, sau din ce dinastie sau rasă de oameni provine – nu este adevărul. Totuși, exact acestea sunt lucrurile pe care oamenii le consideră a fi adevărul, pe care le urmăresc și le practică în locul lui. Și, în tot acest timp, ei cred că practică adevărul și că sunt aproape de a satisface intențiile lui Dumnezeu când, de fapt, exact contrariul este adevărat: când urmărești și practici pe baza acestor lucruri, te îndepărtezi tot mai mult de cerințele lui Dumnezeu și de adevăr.

Este inerent absurd ca oamenii să confunde cu adevărul lucrurile pe care omul le consideră bune și pozitive și să le urmărească de parcă ar fi adevărul. Cum se face că oamenii care au acceptat lucrarea lui Dumnezeu și au citit multe dintre cuvintele Lui pot să mai persiste în a confunda cu adevărul acele lucruri pe care omul le vede bune și să le urmărească de parcă ar fi adevărul? Care este problema aici? Acest lucru este suficient pentru a arăta că oamenii nu înțeleg ce este adevărul și că nu au o cunoaștere reală a acestuia. Acesta este un factor în întrebarea pe care tocmai am adresat-o: „Având în vedere că aceste lucruri nu sunt adevărul, cum pot oamenii să le practice și să creadă că practică adevărul?” Voi vorbi despre un alt factor, unul care abordează firea coruptă a omului. Oamenii cred că lucrurile pe care le consideră bune, corecte și pozitive în noțiunile lor sunt adevărul și, pe această bază, complotează, crezând că atunci când Îl vor mulțumi pe Dumnezeu, iar El va fi fericit, le va dărui binecuvântările pe care le-a promis omului. Nu este acest complot o încercare de a ajunge la o înțelegere cu Dumnezeu? (Ba da.) Într-o privință, oamenii susțin și urmăresc aceste lucruri, deși au o înțelegere falsă și, în același timp, încearcă să facă o înțelegere cu Dumnezeu, după propriile dorințe și ambiții. Nu este acesta un alt factor? (Ba da.) În trecut, am avut frecvent părtășie despre acest factor, așa că nu vom vorbi despre el în detaliu acum. Așadar, vă întreb: când cineva care crede în Dumnezeu renunță, suferă, se sacrifică și plătește un preț pentru Dumnezeu, nu are o intenție și un scop în a face acest lucru? (Ba da.) Există cineva care spune: „Nu-mi doresc nimic și nu cer nimic. Voi renunța, mă voi sacrifica și voi plăti un preț, indiferent de împrejurări. Asta este tot. Nu am dorințe și ambiții personale. Oricum mă tratează Dumnezeu este bine. Poate sau nu să mă răsplătească – în orice caz, eu am acționat în conformitate cu cerințele Lui, m-am oferit, am renunțat la tot, am plătit un preț și am suferit”? Există astfel de oameni? (Nu.) Până în prezent, nu s-a născut o persoană ca aceasta. Unii ar putea spune: „O astfel de persoană ar trebui să trăiască într-un vid.” Chiar dacă o persoană ar trăi într-un vid, nu ar fi așa: tot ar avea o fire coruptă, ambiții și dorințe și tot ar încerca să încheie o înțelegere cu Dumnezeu. Așadar, al doilea factor în această problemă este că oamenii complotează, odată ce tratează drept adevăr lucrurile pe care ei, în noțiunile lor, le consideră corecte. Și care este acel complot? Să practice aceste lucruri ca să le dea la schimb pentru binecuvântările pe care Dumnezeu le-a promis omului și pentru o destinație frumoasă. Ei cred că, atât timp cât ceva este privit de om ca fiind pozitiv, trebuie să fie corect, așa că fac și urmăresc tot ceea ce cred că este corect și consideră că, practicând în acest fel, cu siguranță vor fi binecuvântați de Dumnezeu. Acesta este complotul omului. Acest al doilea factor se referă exclusiv la oamenii care încearcă să-și satisfacă ambițiile și dorințele și să încheie o înțelegere cu Dumnezeu. Dacă nu crezi acest lucru, încearcă să le interzici oamenilor să facă înțelegeri sau lipsește-i de dorințele și ambițiile lor – determină-i să renunțe la dorințele și ambițiile lor. Își vor pierde imediat energia de a suferi și a plăti un preț. De ce își vor pierde energia de a face aceste lucruri? Pentru că vor simți că și-au pierdut perspectivele și destinul, că nu mai există nicio speranță ca ei să fie binecuvântați și că nu au nimic de câștigat. Ceea ce practică ei nu este adevărul și ceea ce urmăresc nu este adevărul, ci lucruri pe care și le imaginează a fi pozitive și, totuși, atunci când dorințele și ambițiile lor sunt spulberate, nu mai sunt dispuși nici măcar să plătească aceste lucruri. Spune-Mi, ce au oamenii? Au credință adevărată? (Nu.) Pentru a duce lucrurile un pic mai departe, sunt oamenii loiali? Unii ar putea spune: „Indiferent ce spune Dumnezeu acum, noi Îl urmăm. Indiferent ce spune El, nu devenim negativi sau descurajați și nu dăm înapoi, cu atât mai puțin nu renunțăm. Chiar dacă Dumnezeu nu ne vrea și spune că suntem cei care muncesc și trudesc, că nu suntem oameni care urmăresc adevărul și că nu avem nicio speranță de a fi mântuiți, tot Îl vom urma fără ezitare și vom persista în îndeplinirea îndatoririlor noastre. Nu e asta loialitate? Nu înseamnă a avea credință? A fi loial și a avea credință nu este același lucru cu a urmări adevărul? Nu înseamnă că, într-o oarecare măsură, urmărim adevărul?” Spune-Mi, asta este urmărirea adevărului? (Nu.) Ce înseamnă să spui că nu este urmărirea adevărului? Înseamnă că au fost luate toate „ancorele de salvare” ale omului, că nici măcar nu au paie de care să se prindă. Ce este de făcut atunci? Se poate face ceva? Indiferent dacă pot să facă sau nu ceva în privința asta, cum se simt oamenii după ce aud aceste cuvinte? Se simt extrem de dezamăgiți: „Oare asta chiar înseamnă că nu am nicio speranță de a fi binecuvântat? Ce Doamne iartă-mă se întâmplă?” Oamenii își pierd complet orientarea în aceste împrejurări. Acum că v-au lăsat cuvintele Mele fără nicio „ancoră de salvare”, voi vedea încotro vă îndreptați de aici. Unii spun: „Nu este corect să trudești, să încerci să te tocmești, să ai înțelegeri denaturate, sau să suferi și să plătești un preț – așadar, care anume este lucrul corect de făcut? Indiferent ce va spune Dumnezeu, nu-L vom părăsi. Vom continua să ne îndeplinim îndatoririle. Nu echivalează asta cu practicarea adevărului?” Această întrebare trebuie înțeleasă clar. Deoarece oamenii nu înțeleg adevărul și nutresc întotdeauna înțelegeri denaturate despre ceea ce înseamnă practicarea lui, ei cred că renunțarea, sacrificiul, suferința și plătitul unui preț înseamnă a practica adevărul și a se supune lui Dumnezeu. Aceasta este o eroare groaznică. A practica adevărul înseamnă să practici cuvintele lui Dumnezeu, dar oamenii trebuie să le practice principial – categoric, nu trebuie să facă acest lucru pe baza noțiunilor și închipuirilor omului. Ceea ce vrea Dumnezeu este o inimă sinceră, o inimă iubitoare de Dumnezeu și o inimă care-L mulțumește. Doar practicarea cuvintelor lui Dumnezeu în acest fel reprezintă practicarea adevărului. Dacă o persoană își dorește întotdeauna să încheie o înțelegere cu Dumnezeu atunci când se sacrifică pentru El și să-și satisfacă ambițiile și dorințele, ea nu practică adevărul, se joacă cu el și-l calcă în picioare și este ipocrită. Așadar, dacă un om este capabil să accepte cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu, nu-L părăsește și persistă în a-și îndeplini datoria, în ciuda faptului că intențiile și dorințele lui de a obține binecuvântări sunt spulberate și cu toate că nu are nimic de așteptat și nimic care să-l motiveze, sunt aceste lucruri echivalente cu urmărirea și practicarea adevărului? Din punctul Meu de vedere, dacă evaluăm acest lucru bazându-ne pe definiția urmăririi adevărului, atunci încă nu este urmărirea adevărului și nu atinge nici pe departe standardul urmăririi lui. Acum că avem o definiție exactă a urmăririi adevărului, ar trebui să o respectăm cu strictețe atunci când evaluăm acțiunile, purtarea și manifestările oamenilor. Ce evaluare poate fi făcută pe baza capacității cuiva de a rămâne cu Dumnezeu și de a persista în a-și îndeplini datoria, deși nu are binecuvântări pe care să le aștepte cu nerăbdare? Că oamenii, ca ființe create, sunt născuți cu două lucruri lăudabile în umanitatea lor și că, dacă vei putea să le folosești, sigur – în cea mai mică măsură – Îl vei urma pe Dumnezeu. Știți care sunt acele două lucruri? (Conștiința și rațiunea.) Corect. Există două lucruri care sunt cele mai valoroase în umanitatea omului – atunci când oamenii nu înțeleg adevărul, când au un calibru foarte slab și sunt lipsiți de orice cunoaștere sau intrare în ceea ce privește cerințele lui Dumnezeu și adevărul, dar pot, totuși, să-și mențină poziția cu fermitate, care este condiția prealabilă de bază ce le permite să realizeze acest lucru? Ei trebuie să aibă conștiința și rațiunea umanității normale. Așadar, răspunsul este clar. De vreme ce oamenii nu urmăresc adevărul și nu au nicio dorință sau ambiție de a fi binecuvântați, din moment ce au fost lipsiți de dorința lor de a fi binecuvântați, dacă mai pot să-L urmeze pe Dumnezeu și să-și îndeplinească îndatoririle, pe ce bază o fac? Ce îi motivează? Nu există nicio bază sau motivație pentru acțiunile lor – atât timp cât oamenii au conștiința și rațiunea umanității normale, ei pot face aceste lucruri. Așa stau lucrurile acum: nu înțelegi adevărul, aceasta e realitatea, iar faptul că înțelegi doctrinele este inutil, nu înseamnă că ai intrat în adevărul-realitate. Știi că încercarea de a încheia o înțelegere cu Dumnezeu pentru a-ți urmări perspectivele și destinul este greșită, dar cu adevărat remarcabil ar fi dacă încă ai fi fericit să-L urmezi pe Dumnezeu și să-ți îndeplinești datoria, după ce ai fost privat de urmărirea perspectivelor, a destinului și a dorinței de a fi binecuvântat și după ce aceste lucruri au fost condamnate. Dacă ai fi capabil să-L urmezi pe Dumnezeu fără să fi câștigat adevărul, de ce ar depinde asta? Ar depinde de conștiința și rațiunea ta. Conștiința și rațiunea unei persoane îi pot susține existența, viața și tratamentul normal al oamenilor și lucrurilor. Așadar, care este diferența dintre îndeplinirea datoriei tale bazându-te pe conștiință și rațiune și practicarea adevărului? O persoană care urmărește adevărul se manifestă privind oamenii și lucrurile, comportându-se și acționând în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, având adevărul drept criteriu, în timp ce aceia care acționează doar pe baza conștiinței și rațiunii lor s-ar putea să nu urmărească adevărul, dar tot pot să trudească, să-și îndeplinească îndatoririle și să rămână în casa lui Dumnezeu, fără vreo însemnare neplăcută în istoricul lor. De ce depinde asta? Ei privesc oamenii și lucrurile, se comportă și acționează pe baza criteriilor conștiinței și rațiunii lor, mai degrabă decât să facă acest lucru conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Așadar, având în vedere acest lucru, dacă doar îți îndeplinești datoria pe baza conștiinței și rațiunii tale, nu există o diferență între aceasta și urmărirea adevărului? (Ba da.) A îndeplini o datorie bazându-te pe conștiință și rațiune înseamnă să te mulțumești doar să trudești; înseamnă să ai ca standarde lucruri precum să trudești bine, să nu provoci perturbări sau tulburări, să asculți și să te supui, să ai comportamente și relații bune cu ceilalți și să nu ai însemnări neplăcute în istoricul tău. Se ridică asta la nivelul urmăririi adevărului? Nu. Indiferent câte comportamente bune are o persoană, dacă nu are deloc cunoștințe despre firile ei corupte, nici despre răzvrătirea, noțiunile, concepțiile greșite despre Dumnezeu și diferitele ei stări negative, dacă îi este imposibil să înlăture aceste lucruri, dacă îi este imposibil să înțeleagă principiile practicării adevărului și dacă niciuna dintre efuziunile ei de firi corupte nu a fost înlăturată, dacă încă e arogantă și neprihănită de sine, arbitrară și nesăbuită, necinstită și înșelătoare și există momente când chiar devine negativă și slabă și se îndoiește de Dumnezeu și așa mai departe – dacă aceste lucruri încă există în ea, poate să ajungă la adevărata supunere înaintea lui Dumnezeu? Dacă aceste firi corupte mai există în interiorul ei, va putea să experimenteze cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu? Dacă o persoană are doar comportamente bune, este aceasta o manifestare a urmăririi adevărului? (Nu este.) Care sunt cele mai bune lucruri ale omului? Doar conștiința și rațiunea lui; acestea sunt singurele două lucruri pozitive și reprezintă ceea ce este lăudabil la om. Cu toate acestea, niciunul din ele nu are legătură cu adevărul; nu sunt decât cele mai simple condiții prealabile pentru urmărirea adevărului de către om, ceea ce înseamnă că dacă ai conștiința și rațiunea normală a umanității și ești în stare să înțelegi adevărul, vei fi capabil să iei deciziile corecte atunci când ți se va întâmpla ceva. Conștiința și rațiunea pe care le are omul sunt următoarele: Dumnezeu este Domnul creației, iar tu ești o ființă creată; Dumnezeu te-a ales, așa că este cât se poate de corect să te dedici și să te sacrifici pentru El și să-I asculți cuvintele. Acest „cât se poate de corect” este determinat de conștiința și rațiunea ta – dar ai ascultat cuvintele lui Dumnezeu? Care sunt principiile și metodele din spatele acțiunilor tale? Ai o fire coruptă – te-ai răzvrătit împotriva ei? Ai înlăturat-o? Astfel de lucruri nu au nicio legătură cu ceea ce este „cât se poate de corect”. Dacă nu depășești această bază a ceea ce este cât se poate de corect să faci și cum este corect să acționezi și trăiești în mijlocul parametrilor a ceea ce este „cât se poate de corect”, nu e acesta un efect al conștiinței și rațiunii tale? (Ba da.) Conștiința ta îți spune: „Dumnezeu m-a mântuit, așa că ar trebui să mă sacrific pentru El. Dumnezeu mi-a salvat viața și mi-a dăruit o a doua, așa că este cât se poate de corect să-I răsplătesc dragostea. Dumnezeu este Domnul creației, iar eu sunt o ființă creată, așa că ar trebui să mă supun rânduielilor Sale.” Nu este acesta un efect al conștiinței și rațiunii tale? (Ba da.) Diversele comportamente, moduri de practică, atitudini și opinii care se nasc în oameni datorită efectului conștiinței și rațiunii lor nu depășesc parametrii de care sunt capabile, în mod natural, conștiința și rațiunea lor, iar ei nu reușesc să practice adevărul. Nu-i așa? (Așa este.) Unii oameni pot spune, de exemplu: „Casa lui Dumnezeu m-a înălțat, permițându-mi să îndeplinesc o datorie și mă hrănește, mă îmbracă și se îngrijește de locuința mea. Casa lui Dumnezeu are grijă de fiecare aspect al vieții mele. M-am bucurat de foarte mult din harul lui Dumnezeu, așa că ar trebui să-I răsplătesc dragostea; nu ar trebui să-L tratez pe Dumnezeu superficial în datoria mea, cu atât mai puțin nu ar trebui să fac ceva perturbator sau tulburător. Sunt dispus să mă supun oricărui lucru pe care mi-l rânduiește casa lui Dumnezeu. Nu mă voi plânge, indiferent ce mă pune casa lui Dumnezeu să fac.” Acest tip de declarație este în regulă; nu este destul de ușor pentru un om cu conștiință și rațiune să facă asta? (Ba da.) Se poate ridica la nivelul practicării adevărului? (Nu poate.) Nu e la înălțimea practicării adevărului. Prin urmare, indiferent cât de nobilă e conștiința unui om sau cât de normală e rațiunea lui, sau dacă este capabil sau nu să facă totul condus de conștiința și rațiunea lui și indiferent cât de cuviincioase și decente sunt acțiunile lui sau cât de mult le admiră alții, nu sunt decât niște bune comportamente umane. Ele pot fi clasificate numai în domeniul bunelor comportamente umane; nu se ridică, în mod fundamental, la nivelul practicării adevărului. Când îți vei baza interacțiunile cu ceilalți pe rațiunea ta, vei avea un limbaj un pic mai blând și nu îi vei ataca pe alții, nu te vei înfuria, nu vei suprima, nu vei controla, nu vei hărțui și nici nu vei căuta să ai un avantaj față de alți oameni și așa mai departe – toate acestea sunt lucruri care pot fi realizate prin rațiunea umanității normale – dar sunt acestea legate de practicarea adevărului? Nu, nu sunt. Sunt lucruri care pot fi realizate prin rațiunea omului și există o anumită distanță între ele și adevăr.

De ce spun că a acționa bazându-te pe conștiință și rațiune nu are legătură cu practicarea adevărului? Voi da un exemplu. Să spunem că o persoană a fost amabilă cu tine, iar tu ești în relații bune cu ea și aceasta acceptă lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și apoi îți împărtășește Evanghelia, ceea ce este la fel ca atunci când Dumnezeu o folosește pentru a-ți împărtăși Evanghelia. După ce ai acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu, te simți și mai recunoscător față de ea și îți dorești mereu să o răsplătești. Așadar, îi acorzi un pic de libertate de acțiune în orice faci și, orice i-ai spune, ești mereu deosebit de politicos. Ești deosebit de cuviincios, respectuos și tolerant față de ea și, indiferent ce lucruri rele face sau indiferent de caracterul ei, ești răbdător și grijuliu cu ea, atât de mult încât, ori de câte ori te caută pentru ajutor atunci când se confruntă cu o provocare, o ajuți necondiționat. De ce ai face asta? Ce îți afectează acțiunile? (Conștiința mea.) Faci acest lucru ca urmare a efectului pe care-l are asupra ta conștiința. Acest efect al conștiinței tale nu poate fi numit pozitiv sau negativ; tot ce se poate spune este că ai conștiință și puțină umanitate și că, atunci când cineva este amabil cu tine, ești recunoscător și îl răsplătești. Din această perspectivă, ești o persoană în regulă. Dar dacă ar fi să evaluăm acest lucru folosind adevărul, am putea ajunge la o concluzie diferită. Să presupunem că, într-o zi, acea persoană face rău și va fi îndepărtată din biserică, iar tu continui să o evaluezi folosindu-ți conștiința și spui: „Ea a fost cea care mi-a împărtășit Evanghelia. Nu-i voi uita bunătatea cât timp voi trăi; dacă nu ar fi fost ea, nu aș fi unde sunt acum. Chiar dacă astăzi a făcut rău, nu pot să o dau în vileag. Chiar dacă am văzut că ceea ce a făcut a fost greșit, nu pot să spun asta, pentru că m-a ajutat foarte mult. S-ar putea să nu fiu în stare să o răsplătesc, dar nu pot să o atac. Dacă altcineva dorește să o raporteze, poate să o facă, dar eu nu o voi face. Nu pot să-i pun sare pe rană – dacă aș face-o, ce fel de persoană aș fi? Nu aș fi o persoană fără conștiință? O persoană fără conștiință nu este, pur și simplu, o fiară?” Ce crezi? Care este efectul pe care-l are conștiința în astfel de circumstanțe? În acest caz, nu încalcă adevărul efectul pe care-l are conștiința? (Ba da.) Putem vedea din asta că, uneori, efectele conștiinței omului sunt constrânse și influențate de emoțiile sale și, drept rezultat, deciziile lui intră în conflict cu adevărurile-principii. Ca atare, putem vedea clar un lucru: efectul conștiinței omului este inferior standardului adevărului și, uneori, oamenii încalcă adevărul pe baza conștiinței lor. Dacă tu crezi în Dumnezeu, dar nu trăiești după adevăr și, în schimb, acționezi pe baza propriei conștiințe, poți să faci rău și să te împotrivești lui Dumnezeu? Vei fi cu adevărat capabil să faci unele lucruri rele – în niciun caz nu se poate spune că nu e niciodată greșit ca omul să acționeze pe baza conștiinței sale. Acest lucru arată că, dacă cineva își dorește să-L mulțumească pe Dumnezeu și să se conformeze intențiilor Sale, doar a acționa pe baza conștiinței omului va fi extrem de insuficient. Omul trebuie să acționeze pe baza adevărului pentru a îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Când îți tratezi conștiința ca fiind adevărul și o consideri superioară tuturor celorlalte lucruri, unde ai plasat, atunci, adevărul? L-ai înlocuit cu conștiința ta; nu înseamnă asta că te împotrivești adevărului? Nu înseamnă că te opui lui? Dacă trăiești după conștiința ta, poți să încalci adevărul, iar să încalci adevărul înseamnă să te împotrivești lui Dumnezeu. Există mulți oameni care, după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu, își iau conștiința drept standard pentru limbajul și acțiunile lor și se și comportă pe baza conștiinței lor. Reprezintă sau nu practicarea adevărului acțiunile bazate pe conștiința omului? Poate conștiința unui om să înlocuiască adevărul? În ce fel, exact, diferă acțiunile bazate pe conștiința omului de cele bazate pe adevăr? Unii oameni insistă întotdeauna să acționeze în funcție de conștiința lor și cred că sunt persoane care urmăresc adevărul. Este corect acest punct de vedere? (Nu este.) Pot sentimentele conștiinței unei persoane să înlocuiască adevărul? (Nu pot.) Ce greșeală fac acești oameni? (Contrazic adevărul, ceea ce înseamnă că se împotrivesc lui Dumnezeu.) Așa este. Ei echivalează sentimentele conștiinței lor cu adevărul, ceea ce îi predispune să încalce adevărul. O astfel de persoană privește întotdeauna oamenii și lucrurile, se comportă și acționează pe baza standardului conștiinței ei, având conștiința sa drept criteriu. E încurcată și controlată de propria conștiință și, în același timp, și rațiunea ei este controlată de aceasta. Dacă un om este controlat de conștiința lui, mai poate să caute adevărul și să practice în conformitate cu acesta? Nu poate. Poate, așadar, conștiința să înlocuiască adevărul? Nu poate. Unii ar putea întreba: „Din moment ce nu ne putem folosi conștiința pentru a evalua modul în care îi tratăm pe ceilalți și nu ne putem considera conștiința drept adevăr, este corect să folosim standardele conștiinței noastre pentru a evalua modul în care Îl tratăm pe Dumnezeu?” Această întrebare merită luată în considerare. În orice caz, conștiința unei persoane nu poate înlocui adevărul. Dacă nu deții adevărul și te apropii de Dumnezeu bazându-te pe conștiința ta, ar fi considerat în regulă conform standardului uman, însă nu vei putea atinge iubirea sau supunerea față de Dumnezeu, bazându-te pe acest standard – cel mult, vei putea evita încălcarea adevărului sau împotrivirea față de Dumnezeu, ceea ce, în sine, este un lucru foarte bun. Unii ar putea zice: „Nu este nevoie să-ți folosești conștiința cu alți oameni, și nici cu Dumnezeu.” Este corect sau nu? Din perspectiva doctrinelor și a teoriei, pare greșit, nu-i așa? Atunci, folosește adevărul pentru a evalua lucrul acesta – ți se pare corect? Le spune Dumnezeu oamenilor să se apropie de El, folosindu-se de conștiința lor? Ce îi cere Dumnezeu omului? Cum îi cere omului să se apropie de El? S-ar putea să ai conștiință, dar ești sincer? Dacă ai conștiință, dar nu ești sincer, chiar nu va fi de ajuns. Dumnezeu cere ca omul să se apropie de El cu sinceritate. Este scris în Biblie: „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta” (Marcu 12:30). Ce anume cere Dumnezeu? (Ca oamenii să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima, cu toată mintea și cu tot sufletul.) Ce vrea Dumnezeu de la oameni? (Sinceritatea lor.) Corect. A spus Dumnezeu: „Trebuie să Mă iubești cu conștiința, rațiunea și instinctele tale”? A spus Dumnezeu asta? (Nu, nu a spus.) De ce nu zice Dumnezeu asta? (Deoarece conștiința nu este adevărul.) Ce este conștiința? (Cel mai mic standard al umanității.) Așa este, conștiința și rațiunea sunt cele mai mici și cele mai simple standarde ale umanității. Cum poți să-ți dai seama dacă o persoană este bună și dacă are umanitate? Cum și cu ce poți să evaluezi asta? Cel mai mic și mai simplu standard este dacă acea persoană are conștiință și rațiune. Acesta este standardul după care puteți evalua dacă o persoană are umanitate. Care este, atunci, standardul pentru a evalua dacă o persoană urmărește adevărul? Poți să-ți dai seama dacă o persoană urmărește sau nu adevărul, bazându-te pe conștiința și rațiunea pe care le are sau nu – sunt aceste cuvinte adevărul? Sunt corecte? (Nu.) Atunci, ce vrea Dumnezeu de la om? (Sinceritate.) Dumnezeu vrea sinceritatea omului. Din ce este alcătuită acea sinceritate? Ce ar trebui să facă omul pentru a-și demonstra sinceritatea? Dacă o persoană spune doar atunci când se roagă că-și oferă sinceritatea lui Dumnezeu, dar, după aceea, nu se sacrifică sincer pentru Dumnezeu și nu-și îndeplinește datoria cu loialitate, este aceasta sinceritate? Aceasta nu este sinceritate – este înșelăciune. Așadar, ce comportament este o manifestare a sincerității? Care este practica specifică? Știți? Nu este o atitudine de supunere față de Dumnezeu? (Ba da.) O persoană este sinceră doar dacă are o atitudine de supunere. Nu este acest lucru cu mult superior conștiinței? Conștiința și rațiunea omului nu sunt nici măcar aproape de sinceritate, există o distanță între ele. Conștiința și rațiunea oamenilor sunt doar cele mai simple condiții pentru menținerea existenței, a vieții lor normale și a relațiilor pe care le au cu alți oameni. Dacă ei și-ar pierde conștiința și rațiunea, nu ar fi capabili să existe, să aibă vieți normale sau relații cu alți oameni nici măcar la cel mai simplu nivel. Uitați-vă doar la acei oameni care nu au conștiință sau rațiune, la acei oameni răi – ar interacționa cu ei, de bunăvoie, cineva dintr-un grup? (Nu.) Nimeni nu ar interacționa de bunăvoie cu ei. Ce simt oamenii în timp ce interacționează cu ei? Dezgust, aversiune – pot chiar să se simtă temători, constrânși și îngrădiți de ei. Asemenea oameni nici măcar nu au conștiința și rațiunea umanității normale și nimeni nu ar interacționa de bunăvoie cu ei. Spuneți-Mi, i-ar mântui Dumnezeu pe acești oameni? (Nu.) Dacă o persoană rea răspunde oricui o jignește, spunând: „Dacă împrejurările o vor permite vreodată, te voi ucide – te voi distruge!”, atunci, indiferent dacă e într-adevăr capabilă să facă acele lucruri, faptul că ar putea spune așa ceva nu o face o persoană rea? (Ba da.) Așadar, ce fel de persoană este aceea ale cărei cuvinte trezesc frica în alții? Este una care are conștiință și rațiune? (Nu.) Și au umanitate cei fără conștiință și rațiune? (Nu.) Cine ar îndrăzni să interacționeze cu genul de persoană rea, care nu are umanitate? Au acei oameni răi relații normale cu alții? (Nu au.) Care este condiția relațiilor lor cu alți oameni? Toată lumea se teme și e restricționată și constrânsă de ei – aceștia își doresc să hărțuiască fiecare persoană pe care o întâlnesc și să-i pedepsească pe toți. Au astfel de oameni o umanitate normală? Nimeni nu îndrăznește să interacționeze cu acest tip de persoane, care nu au conștiință și rațiune. Ei nici măcar nu pot duce o viață umană normală, așa că nu sunt diferiți de diavoli și fiare. În grupuri, se răstesc mereu la alții, pedepsind o persoană și apoi pe alta. Până la urmă, toată lumea păstrează distanța față de ei și îi evită. Cât de înspăimântători trebuie să fie! Sunt chiar incapabili să aibă relații umane normale și nu-și pot câștiga o poziție bună în cadrul unui grup – ce fel de ființe sunt? Asemenea oameni nici măcar nu au umanitate – pot ei să urmărească adevărul? (Nu.) Ce fel de persoane nu au umanitate? Fiarele, diavolii. Dumnezeu dăruiește omenirii adevărurile pe care le exprimă, nu fiarelor și diavolilor. Doar aceia cu conștiință și rațiune sunt apți să fie numiți oameni. Mai ziceți-Mi o dată: a fi înzestrat cu conștiință și rațiune este singurul lucru necesar ca o persoană să trăiască pe deplin umanitatea normală? Se poate spune că rămâne o lacună, pentru că oamenii au firi corupte. Ei trebuie să urmărească adevărul înainte de a putea să scape de firile lor corupte și de a trăi umanitatea normală. Unii ar putea zice: „Am conștiință și rațiune. Atât timp cât mă asigur că nu fac rău, voi avea adevărul-realitate.” Este corect? Dacă un om are conștiință și rațiune, asta nu înseamnă că urmărește deja adevărul, și nici faptul că trăiește după conștiința și rațiunea sa. Așadar, ce sunt, exact, conștiința și rațiunea? Conștiința și rațiunea omului sunt doar cele mai simple repere și calități de bază ale umanității, pe care oamenii trebuie să le aibă pentru a urmări adevărul. A trăi după aceste două lucruri nu înseamnă că o persoană urmărește adevărul și cu atât mai puțin demonstrează că are adevărul-realitate. Din exemplul despre care tocmai am vorbit, se poate observa că, atunci când o persoană privește oamenii și lucrurile, se comportă și acționează pe baza conștiinței și rațiunii ei, este predispusă la încălcarea adevărului și a principiilor. Este cu mult sub standardul care impune să facă acele lucruri conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Prin urmare, oricât de multă conștiință ai și oricât de normală este rațiunea ta, dacă nu poți să privești oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu, nu urmărești adevărul. La fel, indiferent cât de mult suferi și trudești în limitele instinctelor conștiinței și rațiunii, nu se poate spune că urmărești adevărul.

Tocmai am disecat trei lucruri, toate fiind prejudecăți și neînțelegeri pe care le au oamenii cu privire la urmărirea adevărului. Spuneți-Mi, care au fost acele trei lucruri? (Primul a fost că oamenii confundă cu adevărul lucrurile pe care le consideră în noțiunile lor ca fiind bune, corecte și pozitive și le folosesc drept standarde – înlocuind cerințele lui Dumnezeu de la om și cerințele și standardele cuvintelor Sale – după care urmăresc și practică acele lucruri. Al doilea a fost că, pe baza înțelegerilor greșite de care se agață oamenii, ei încearcă să încheie înțelegeri cu Dumnezeu, în timp ce nutresc dorințe și ambiții. Oamenii cred că, odată ce L-au mulțumit pe Dumnezeu, iar El este fericit, le va oferi făgăduința Lui. Cel de-al treilea a fost că oamenii cred că, purtându-se și acționând pe baza conștiinței și rațiunii lor, practică deja adevărul.) Lăsând deoparte aceste trei lucruri, ce înseamnă, exact, să urmărești adevărul? Haideți să ne întoarcem la definiția dată de noi urmăririi adevărului: „Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu.” Aceste cuvinte sunt suficiente pentru a-i face pe oameni să înțeleagă ce înseamnă să urmărească adevărul și cum să facă asta. Am vorbit deja mult despre ce înseamnă a urmări adevărul. Așadar, cum îl urmărește omul? Am avut foarte mult părtășie despre asta, atât acum, cât și în trecut: dacă privești oamenii și lucrurile, te comporți și acționezi, trebuie să o faci conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Aceasta este urmărirea adevărului. Orice altceva care nu are legătură cu aceste cuvinte nu reprezintă urmărirea adevărului. Desigur, dacă „să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu” nu sunt cuvinte care vizează firile corupte ale omului, se adresează unora dintre gândurile, opiniile și noțiunile omului. Și dacă se adresează acestor lucruri și sunt menite să atingă scopul de a-i permite omului să practice potrivit adevărurilor-principii și să se supună cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului, atunci, în mod firesc, acesta va fi rezultatul final. „Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu” este o definiție destul de clară și explicită. Calea pe care le-o oferă în cele din urmă oamenilor le permite să se lepede de prejudecățile lor în practicile personale și să renunțe la dorințele și ambițiile lor. În același timp, oamenii nu trebuie să trăiască ascunzându-se în spatele convingerii că sunt superiori, că au umanitate, conștiință și rațiune și să folosească acest lucru pentru a înlocui principiul practicii potrivit căruia iei cuvintele lui Dumnezeu ca bază și adevărul drept criteriu. Indiferent ce justificări aduci, oricare ar fi punctele forte și avantajele pe care le ai, ele nu sunt suficiente pentru a înlocui faptul de a privi oamenii și lucrurile, de a te comporta și a acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Aceasta este o certitudine absolută. În schimb, dacă punctul de plecare pentru părerile tale despre oameni și lucruri și comportamentul și acțiunile tale sunt întru totul conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul ca principiu de practică, atunci practici adevărul. În caz contrar, nu o faci. Pe scurt, oamenii care trăiesc în mijlocul noțiunilor și închipuirilor umane, care acționează cu intenția de a încheia înțelegeri sau înlocuiesc în mod constant urmărirea adevărului și practicarea acestuia cu convingerea că au o conduită morală bună sunt exemple de abordări nesăbuite. Niciuna dintre ele nu este o manifestare a urmăririi adevărului și, în cele din urmă, rezultatul acestor abordări nesăbuite va fi că oamenii nu înțeleg adevărul, că sunt incapabili să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și să pornească pe drumul mântuirii. Înțelegeți? (Da.) Desigur, printre cei care nu urmăresc adevărul – în afară de cei care nu pot fi mântuiți – există unii care sunt dispuși să fie muncitori care vor supraviețui. Acest lucru este destul de în regulă, poate fi considerat ca o alternativă bună pentru a nu urmări adevărul. Calea pe care o alegeți în particular depinde de voi. Poate că unii oameni vor spune: „După toată această părtășie, tot nu ne-ai spus cum să privim oamenii și lucrurile, sau cum să ne comportăm și să acționăm.” Nu v-am spus? (Ba da.) Cum ar trebui să privească o persoană oamenii și lucrurile și conform cărui lucru ar trebui să se comporte și să acționeze? (Conform cuvintelor lui Dumnezeu.) Și cu ce anume drept criteriu? (Cu adevărul drept criteriu.) Care sunt, atunci, cuvintele lui Dumnezeu? Unde este adevărul? (Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul.) Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte multe, iar ele le spun oamenilor despre fiecare aspect al modului în care să privească oamenii și lucrurile și cum să se comporte și să acționeze, așa că nu vom intra acum în detalii privind aceste lucruri. Citiți încă o dată ce înseamnă să urmărești adevărul. (Ce înseamnă să urmărești adevărul? Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu.) Trebuie să purtați aceste cuvinte în inimile voastre și să le folosiți ca deviză a vieții voastre. Scoateți-le des, ca să vă gândiți la ele și să le luați în considerare; comparați-vă cu ele comportamentul, atitudinea în viață, punctele de vedere asupra lucrurilor, intențiile și obiectivele. Vei putea atunci să simți clar care este adevărata ta stare și care este firea-esență pe care o manifești. Compară-le cu aceste cuvinte și ia aceste cuvinte drept principiile tale de practică și drept cale și direcție pentru practica ta. Când vei urmări în acest fel, când vei putea să pătrunzi în aceste cuvinte și să le trăiești pe deplin, vei înțelege ce înseamnă să urmărești adevărul. În mod firesc, atunci când vei intra în realitatea acestor cuvinte, vei fi pornit deja pe calea urmăririi adevărului. Când vei porni pe calea urmăririi adevărului, ce rezultat vei avea? Suferința provocată de perturbarea, controlul și constrângerile firii tale corupte va deveni din ce în ce mai ușoară. De ce? Pentru că vei simți că ai o cale de a-ți înlătura firea coruptă și că există speranța de a fi mântuit. Numai atunci vei simți că o viață în care crezi cu adevărat în Dumnezeu și în care mănânci și bei din cuvintele Lui îți aduce împlinire și e pașnică și fericită. După mulți ani în care au crezut în Dumnezeu, cei care nu iubesc adevărul continuă să simtă că viața este foarte pustie și că nu au pe ce să se bazeze. Adesea, chiar simt că este cu adevărat dureros să trăiască având o fire coruptă și, cu toate că își doresc să se lepede de ea, nu pot. Ei rămân pentru totdeauna constrânși, înlănțuiți și îngrădiți de firea lor coruptă, ceea ce le provoacă o mare suferință, și, totuși, nu au nicio cale de urmat. Zilele lor amare sunt nesfârșite. Dacă ar putea să accepte adevărul și să obțină mântuirea, aceste zile amare ar trece. Totuși, rezultatele tuturor acestor lucruri depind de ceea ce veți urmări și pătrunde pe viitor.

29 ianuarie 2022