În zilele noastre, cei care îndeplinesc îndatoriri sunt tot mai ocupați. Ei simt că timpul trece prea repede, că nu e suficient. De ce se întâmplă asta? În mod cert, este din cauză că acum înțeleg adevărul și pricep multe chestiuni. Simțul responsabilității îi apasă tot mai mult și își îndeplinesc îndatoririle cu tot mai multă asiduitate, făcând lucrări din ce în ce mai detaliate. Prin urmare, ei simt că sunt tot mai multe îndatoriri pe care ar trebui să le îndeplinească. De aceea devin tot mai ocupați cu îndatoririle lor. Pe lângă asta, în fiecare zi, majoritatea celor care îndeplinesc îndatoriri trebuie să citească și cuvintele lui Dumnezeu și să aibă părtășie despre adevăr. Trebuie să reflecteze asupra lor înșiși, iar când dau de o problemă, trebuie să caute adevărul pentru a o rezolva. De asemenea, trebuie să-și însușească unele aptitudini profesionale. Întotdeauna simt că nu este suficient timp, că fiecare zi trece prea repede. Noaptea, se gândesc la ce au făcut în ziua respectivă și li se pare că ceea ce au făcut nu a avut multă valoare, că nu a ieșit nimic măreț din asta. Simt că au o statură foarte mică și că sunt deficitari și sunt nerăbdători să le crească repede statura. Unii dintre ei spun: „Când se va termina cu atâta treabă pentru lucrare? Când voi putea să-mi liniștesc inima și să citesc cum se cuvine cuvintele lui Dumnezeu și să mă dotez în mod adecvat cu adevărul? E foarte limitat ceea ce câștig din una sau două adunări pe săptămână. Ar trebui să ne întrunim mai des și să ascultăm mai multe predici – este singurul mod de a înțelege adevărul.” Așadar, așteaptă și tânjesc și, cât ai clipi, au trecut trei, patru, cinci ani, iar ei simt că timpul trece prea repede. Unii oameni nu pot oferi multă mărturie despre experiențe nici după zece ani de credință. Devin neliniștiți, speriați că vor fi abandonați și își doresc să se doteze repede cu mai mult adevăr. De aceea simt presiunea timpului. Sunt mulți care gândesc în acest mod. Toți cei care poartă povara îndeplinirii unei datorii și care urmăresc adevărul simt că timpul trece atât de repede. Cei care nu iubesc adevărul, care râvnesc la confort și desfătări nu simt că timpul se scurge repede; unii dintre ei chiar se plâng: „Când va veni ziua lui Dumnezeu? Tot timpul spun că lucrarea Lui se apropie de final – de ce nu s-a încheiat încă? Când se va extinde lucrarea lui Dumnezeu în tot universul?” Oamenii care spun astfel de lucruri simt că timpul trece foarte încet. În adâncul inimii, ei nu sunt interesați de adevăr; își doresc mereu să se întoarcă în lume și să-și continue viețile mărunte. Evident, această stare a lor este diferită de cea a oamenilor care urmăresc adevărul. Oricât de ocupați sunt cu îndatoririle lor, oamenii care urmăresc adevărul tot pot să caute adevărul pentru a rezolva problemele care se abat asupra lor, să ceară părtășie despre lucrurile care nu le sunt clare din predicile pe care le-au auzit și să-și liniștească inimile pentru a reflecta asupra modului în care au evoluat, apoi să se gândească la cuvintele lui Dumnezeu și să se uite la înregistrări cu mărturii despre experiențe. Ei câștigă lucruri din asta. Indiferent cât sunt de ocupați cu îndatoririle lor, asta nu le îngreunează deloc intrarea în viață, nici nu o întârzie. Pentru oamenii care iubesc adevărul este firesc să practice în acest fel. Oamenii care nu iubesc adevărul nu îl caută și nu sunt dispuși să se liniștească înaintea lui Dumnezeu, pentru a reflecta asupra lor înșiși și a se cunoaște, indiferent dacă sunt ocupați cu datoria lor și indiferent de problemele care se abat asupra lor. Așadar, chiar dacă sunt ocupați sau relaxați în datoria lor, ei nu urmăresc adevărul. Realitatea este că dacă cineva simte în inimă să urmărească adevărul și dacă tânjește după el și poartă povara intrării în viață și a schimbării firii, atunci se va apropia mai mult de Dumnezeu în inima sa și se va ruga Lui, oricât de ocupat este cu datoria lui. Cu siguranță va obține o parte din luminarea și strălucirea Duhului Sfânt, iar viața sa va progresa fără încetare. Dacă cineva nu iubește adevărul și nu poartă nicio povară a intrării în viață sau a schimbării firii, sau dacă nu este interesat de aceste lucruri, atunci nu poate câștiga nimic. A reflecta asupra propriilor manifestări de corupție este un lucru care trebuie făcut oriunde și oricând. De exemplu, dacă cineva a manifestat corupție în timp ce-și îndeplinea datoria, atunci, în inima lui, trebuie să se roage lui Dumnezeu, să reflecteze asupra lui însuși și să-și cunoască firea coruptă și să caute adevărul pentru a o înlătura. Aceasta este o chestiune care ține de inimă; nu are nicio legătură cu sarcina de care trebuie să se ocupe imediat. Este ușor de făcut? Acest lucru depinde de măsura în care ești o persoană care urmărește adevărul. Oamenii care nu iubesc adevărul nu sunt interesați de chestiuni legate de creșterea în viață. Ei nu se gândesc la astfel de lucruri. Doar oamenii care urmăresc adevărul sunt dispuși să se dedice creșterii în viață; doar ei cugetă frecvent la problemele care există cu adevărat și la modul în care să caute adevărul ca să rezolve acele probleme. De fapt, procesul rezolvării problemelor și cel al urmăririi adevărului sunt același lucru. Dacă cineva se concentrează în mod constant asupra căutării adevărului pentru a rezolva probleme în timp ce-și îndeplinește datoria și dacă a rezolvat destul de multe de-a lungul câtorva ani de practică asemănătoare, atunci îndeplinirea datoriei de către el este cu siguranță la înălțimea standardului. Astfel de oameni au mult mai puține manifestări de corupție și au dobândit multă experiență adevărată prin îndeplinirea îndatoririlor lor. Prin urmare, ei sunt capabili să mărturisească pentru Dumnezeu. Cum trec acești oameni prin experiența care a început când au preluat prima dată o datorie, până când au fost capabili să mărturisească pentru Dumnezeu? Fac acest lucru bazându-se pe căutarea adevărului pentru rezolvarea problemelor. De aceea, oricât de ocupați sunt cu îndatoririle lor oamenii care urmăresc adevărul, ei îl vor căuta pentru a rezolva probleme și a reuși să-și îndeplinească îndatoririle în conformitate cu principiile și vor fi capabili să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Acesta este procesul de intrare în viață și este, de asemenea, procesul de pătrundere în adevărul-realitate. Unii oamenii spun mereu că sunt atât de ocupați cu îndatoririle lor, încât nu au timp să urmărească adevărul. Acest lucru nu este valabil. În cazul unei persoane care urmărește adevărul, orice lucrare ar face, imediat ce va sesiza o problemă, va căuta adevărul pentru a o rezolva și va ajunge să înțeleagă și să dobândească adevărul. Aceasta este o certitudine. Sunt mulți care cred că adevărul poate fi înțeles doar dacă se întrunesc zilnic. Nimic nu ar putea fi mai greșit. Adevărul nu e un lucru care poate fi înțeles doar întrunindu-se sau ascultând predici; au nevoie și să practice și să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu și au nevoie și de acel proces de descoperire și rezolvare a problemelor. Ceea ce este crucial e că trebuie să învețe să caute adevărul. Cei care nu iubesc adevărul nu îl caută, indiferent de problemele care se abat asupra lor; iubitorii de adevăr îl caută, oricât de ocupați sunt cu îndatoririle lor. Așadar, putem spune cu certitudine că acei oameni care se plâng mereu că sunt atât ocupați cu îndatoririle lor, încât nu au timp de adunări, trebuind, în consecință, să-și amâne urmărirea adevărului, nu sunt iubitori ai adevărului. Sunt oameni cu o pricepere absurdă, care nu au înțelegere spirituală. Când citesc cuvintele lui Dumnezeu sau ascultă predici, de ce nu pot să le practice sau să le aplice atunci când își îndeplinesc îndatoririle? De ce nu pot aplica în viețile lor reale cuvintele lui Dumnezeu? Acest lucru este suficient pentru a demonstra că nu iubesc adevărul și, prin urmare, orice dificultăți ar putea să întâmpine în îndeplinirea îndatoririlor lor, ei nu caută adevărul, nici nu îl practică. În mod clar, acești oameni sunt muncitori. Unii s-ar putea să-și dorească să urmărească adevărul, dar calibrul lor este prea slab. Nu își pot organiza bine nici propriile vieți; când au două sau trei lucruri de făcut, nu știu pe care să-l facă primul și pe care, ultimul. Dacă se abat asupra lor două sau trei probleme, nu știu cum să le rezolve. Sunt amețiți. Pot astfel de oameni să aibă acces la adevăr? Pot reuși să caute adevărul pentru a rezolva probleme? Nu neapărat, deoarece calibrul lor este prea slab. Mulți oameni sunt dispuși să urmărească adevărul, însă, deși au crezut în Dumnezeu zece sau douăzeci de ani, sfârșesc prin a fi incapabili să ofere vreo mărturie experiențială și nu au dobândit niciun adevăr. Principala cauză este faptul că au un calibru prea slab. Dacă cineva urmărește adevărul nu este o chestiune legată de cât de ocupat este cu datoria lui sau de cât de mult timp are; depinde de măsura în care iubește adevărul în inima sa. Adevărul e că toată lumea are timp din abundență; diferența este modul în care îl petrece fiecare persoană. Este posibil ca oricine spune că nu are timp de urmărit adevărul să își petreacă timpul cu desfătări trupești sau să fie ocupat cu un demers extern. Nu își petrece acel timp căutând adevărul pentru a rezolva probleme. Așa sunt oamenii neglijenți cu ceea ce urmăresc. Acest lucru întârzie marea chestiune a intrării lor în viață.

La ultimele noastre două adunări, am avut părtășie despre subiectul „Ce înseamnă să urmărești adevărul”, cât și despre câteva particularități care decurg din acest subiect. Să începem prin a recapitula despre ce am avut părtășie la ultima noastră adunare. Am dat o definiție corectă pentru „Ce înseamnă să urmărești adevărul”, apoi am continuat prin a avea părtășie despre unele probleme specifice și câteva moduri concrete în care se comportă oamenii, care sunt implicate în ceea ce însemnă să urmărești adevărul. Care a fost ultima chestiune a părtășiei de la ultima noastră adunare? (Dumnezeu a pus în discuție o întrebare: având în vedere că nu este adevărul ceea ce omul consideră a fi bun și corect, de ce continuă el să urmărească asta ca și cum ar fi adevărul?) Având în vedere că acele lucruri pe care omul le consideră bune și corecte nu sunt adevărul, de ce continuă să le susțină ca și cum acestea ar fi adevărul, în timp ce crede că îl urmărește? Data trecută am avut părtășie despre trei lucruri care abordează această întrebare. Primul: lucrurile pe care le urmărește omul nu sunt adevărul, așadar, de ce continuă să le practice de parcă acestea ar fi adevărul? Deoarece pentru om, lucrurile pe care le consideră corecte și bune par să fie adevărul, așa că omul urmărește acele lucruri pe care le crede bune și corecte ca și cum acestea ar fi adevărul. Nu este un mod clar de a explica asta? (Ba da.) Așadar, care este răspunsul corect la această întrebare? Oamenii susțin lucrurile pe care le cred corecte și bune ca și cum acestea ar fi adevărul și, procedând astfel, ei cred că urmăresc adevărul. Nu este acesta răspunsul complet? (Ba da.) Al doilea: de ce, susținând lucruri pe care le consideră bune și corecte ca și cum acestea ar fi adevărul, omul crede că urmărește adevărul? Se poate răspunde în următorul fel: pentru că omul are dorința de a fi binecuvântat. El se avântă în urmărirea acestor lucruri pe care le consideră corecte și bune cu dorință și ambiție și, astfel, crede că practică și urmărește adevărul. În esență, asta înseamnă a încerca să faci o înțelegere cu Dumnezeu. Al treilea: dacă o persoană are conștiință și rațiune normală, atunci, în cazurile în care nu înțelege adevărul, va alege instinctiv să acționeze conform conștiinței și rațiunii sale, urmând reglementări, legi, reguli și așa mai departe. Putem spune că omul susține instinctiv lucrurile pe care le consideră în conștiința lui a fi pozitive, constructive și conforme umanității, ca și cum acestea ar fi adevărul. Acest lucru se poate realiza în limitele conștiinței și rațiunii omului. Sunt mulți care pot trudi în mod normal în casa lui Dumnezeu; ei sunt dispuși să facă servicii și să se supună rânduielilor casei lui Dumnezeu, pentru că au o conștiință și o rațiune normală. Pentru a obține binecuvântări, ei vor îndura chiar și suferință și vor plăti un preț. Așadar, omul consideră lucrurile de care este capabil în limitele conștiinței și rațiunii sale drept practicarea și urmărirea adevărului. Acestea sunt cele trei elemente principale ale răspunsului la acea întrebare. Ultima dată am avut părtășie despre aceste trei elemente la modul general; astăzi, vom avea o părtășie exactă, detaliată, despre problemele pe care aceste trei puncte le lasă în urmă și vom diseca problemele care decurg din fiecare punct, precum și modul în care fiecare element este diferit sau în contradicție cu urmărirea adevărului, astfel încât să știți mai clar ce înseamnă să urmăriți adevărul și cum anume trebuie practicată acea urmărire. A proceda în acest fel va fi un stimulent mai bun pentru oameni să practice și să urmărească adevărurile cu acuratețe, în viețile lor de zi cu zi.

Vom începe prin a avea părtășie despre prima chestiune. Pe scurt, părtășia noastră despre prima chestiune se va axa pe lucrurile pe care omul le consideră în noțiunile lui a fi corecte și bune. De ce ar trebui să se axeze părtășia noastră pe acest conținut? Care sunt problemele care decurg din el? Gândiți-vă mai întâi la asta, în amănunt. Ați putea să aveți o cunoaștere exactă a lor dacă, la adunări, nu am avea părtășie adecvată despre acest conținut? Dacă nu am avea părtășie specifică și v-ați ghida doar după modul în care îl contemplați sau dacă ați petrece timp experimentând și ajungând să îl cunoașteți, ați ști atunci ce adevăruri abordează acest conținut? Ați fi capabili să le pricepeți prin contemplare? (Nu.) Vom începe prin a analiza sensul propriu al cuvintelor din sintagma „lucrurile pe care omul le consideră în noțiunile lui a fi corecte și bune” și vom vedea până unde ajunge cunoașterea voastră în această privință. Mai întâi, ce abordează partea importantă a acestei sintagme despre care vom avea părtășie? Nu puteți spune? E o sintagmă abstractă? Conține vreo taină? (Abordează noțiunile și închipuirile omului.) Este un mod general de a spune; să dăm un exemplu. (În noțiunile lui, omul crede că, atât timp cât va putea să renunțe, să se sacrifice, să sufere și să plătească un preț, va fi capabil să obțină aprobarea lui Dumnezeu. Există și o oarecare cultură tradițională – lucruri precum pietatea filială și femeile care trebuie să aibă grijă de soții lor și să-și crească odraslele. Oamenii consideră și aceste lucruri ca fiind bune.) Aveți câteva dintre aceste lucruri. Ați prins ideea? Ce părți abordează subiectul nostru? (Renunțarea, sacrificarea, suferința și plătirea unui preț.) (Pietatea filială și femeile care trebuie să aibă grijă de soții lor și să-și crească odraslele.) Da. Ar mai fi ceva? (O etalare a devotamentului, răbdării și a îngăduinței, precum fariseii.) Smerenia, răbdarea, îngăduința – au legătură cu câteva demonstrații și zicale specifice despre comportament. De vreme ce vom avea părtășie despre un astfel de conținut, ar fi bine să o facem în mod specific, folosind zicale specifice. Oamenii pot obține o înțelegere mai riguroasă și mai limpede dacă ne concentrăm astfel asupra întrebării. Deocamdată, nu puteți oferi niciun indiciu, așa că voi continua să am părtășie, bine? (Da.) Cultura de cinci mii de ani a Chinei este „vastă și profundă”, e plină de tot felul de zicale și expresii populare. De asemenea, are o mulțime de „înțelepți antici” lăudați, precum Confucius, Mencius și alții. Ei au creat învățăturile chinezești ale confucianismului, care cuprind principala parte a culturii tradiționale chineze. Există mult limbaj, vocabular și multe zicale în cultura tradițională chineză care au fost elaborate de generații de oameni. Unele fac referire la antichitate, altele, nu; unele provin de la oamenii de rând, iar altele de la oameni celebri. S-ar putea să nu vă placă prea mult cultura tradițională, sau să vă fi smuls din cultura tradițională fundamentală, sau să fiți suficient de tineri încât să nu vă fi lansat încă în studiul sau cercetarea intensă a „vastei și profundei” culturi tradiționale chineze și de aceea nu știți despre ea sau nu înțelegeți astfel de lucruri. De fapt, acesta este un lucru bun. Deși omul s-ar putea să nu înțeleagă asta, gândirea și noțiunile lui sunt subliminal insuflate și viciate de lucrurile din cultura tradițională. Ajunge să trăiască în conformitate cu aceste lucruri, fără să știe. Ceea ce se transmite de la străbuni, mai exact cultura tradițională transmisă de la strămoșii omului, emite tot felul de pretenții despre felul în care omul ar trebui să vorbească, să acționeze și să se comporte. Și, deși oamenii pot avea diferite înțelegeri și opinii despre diversele afirmații ale culturii tradiționale, ei sunt în general siguri de asemenea lucruri din cultura tradițională. Din această observație, putem vedea că sursa influenței exercitate asupra vieții și existenței umanității, asupra opiniilor ei despre oameni și lucruri și asupra comportamentului și acțiunilor sale sunt, toate, lucruri din cultura tradițională. Deși diversele etnii ale umanității au afirmații diferite despre standardele criteriilor morale pe care le susțin, ideile generale din spatele lor sunt aceleași. Astăzi vom avea părtășie despre câteva dintre ele și le vom diseca în detaliu. Chiar dacă nu vom putea să menționăm și să disecăm toate lucrurile pe care omul le consideră a fi corecte și bune, conținutul lor general nu reprezintă nimic altceva decât cele două elemente abordate în definiția urmăririi adevărului: opiniile unei persoane despre oameni și lucruri și modul în care aceasta se comportă și acționează. Un element este reprezentat de opinii, celălalt, de comportamente. Asta înseamnă că omul privește oamenii și evenimentele din lume prin prisma lucrurilor pe care le consideră în noțiunile lui a fi corecte și bune și ia acele lucruri drept temelia, baza și criteriile după care se comportă și acționează. Așadar, care anume sunt aceste lucruri bune și corecte? În mare, lucrurile pe care omul le consideră în noțiunile lui a fi corecte și bune nu sunt decât cerințe ca omul să se poarte bine și să aibă o morală umană bună și un caracter bun. Sunt aceste două lucruri. Gândiți-vă: nu sunt acestea fundamentale? (Ba da.) Unul este comportamentul bun; celălalt este caracterul și morala umană. Omenirea a stabilit, esențialmente, două lucruri drept standardele după care să se evalueze umanitatea cu care trăiește cineva și modul în care se comportă: unul este cerința ca omul să se comporte bine la exterior, celălalt este să se poarte cu moralitate. Oamenii folosesc acești doi factori ca să evalueze bunătatea unei persoane. Deoarece folosesc acești doi factori ca să evalueze bunătatea unei persoane, au apărut în acest scop standarde după care să judece comportamentul și morala oamenilor și, în paralel cu asta, oamenii au început să audă în mod firesc tot soiul de afirmații despre conduita morală a omului sau despre comportamentul lui. Ce zicale specifice există în acest sens? Știți? Ceva simplu, de exemplu: ce standarde și zicale există pentru a evalua comportamentul oamenilor? A fi bine educat și rațional, a fi blând și rafinat – acestea se referă la comportamentele exterioare. A fi curtenitor este unul dintre ele? (Da.) Restul sunt la fel, mai mult sau mai puțin, și, prin analogie, veți ști care cuvinte și afirmații sunt standarde pentru evaluarea comportamentului omului și care afirmații sunt standarde pentru evaluarea moralei sale. Acum: „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală” – este acesta un standard pentru comportamentul exterior sau pentru morală? (Este vorba despre morală și etică.) Dar mărinimia? (Este vorba tot de morală.) Așa este. Acestea au legătură cu morala și caracterul moral al omului. Principalele afirmații care au legătură cu comportamentul omului sunt cele precum a fi curtenitor, a fi blând și rafinat și a fi bine educat și rațional. Toate acestea sunt lucruri pe care omul le consideră în noțiunile lui a fi corecte și bune; sunt lucruri pe care el le crede pozitive, pe baza aserțiunilor din cultura tradițională, sau cel puțin în conformitate cu conștiința și rațiunea, nefiind lucruri negative. Vorbim aici despre lucruri pe care oamenii le recunosc în general ca fiind corecte și bune. Așadar, ce alte afirmații există despre comportamentul bun al omului, în afară de cele trei pe care tocmai le-am spus? (Să respecți bătrânii și să ai grijă de tineri.) Să respecți bătrânii și să ai grijă de tineri, să fii amabil, să fii abordabil – acestea sunt lucruri cu care oamenii sunt oarecum familiarizați și pe care le înțeleg. A fi bine educat și rațional, a fi blând și rafinat, a fi curtenitor, a respecta bătrânii și a avea grijă de tineri, a fi amabil, a fi abordabil – în mintea omului, oricine are aceste comportamente este considerat a fi un om bun, o persoană drăguță, o persoană cu umanitate. Toți îi evaluează pe ceilalți pe baza comportamentului lor; ei judecă bunătatea cuiva pe baza comportamentului său exterior. Oamenii judecă, stabilesc și evaluează dacă o persoană este cultivată și are umanitate, dacă este vrednică de interacțiune și încredere, în funcție de gândurile și ideile din cultura tradițională și de comportamentele acelei persoane pe care pot să le vadă. Au oamenii abilitatea de a pătrunde lumea materială? Deloc. Oamenii pot doar să judece și să distingă după comportamentul unei persoane dacă aceasta este bună sau rea sau ce fel de persoană este; doar interacționând, vorbind și colaborând cu cineva pot oamenii să observe și să stabilească acele lucruri. Indiferent dacă folosești în mod explicit afirmații precum: „Să fii bine educat și rațional”, „Să fii amabil” și „Să respecți bătrânii și să ai grijă de tineri” în evaluările tale, standardele lor nu depășesc aceste afirmații. Când cineva nu poate să vadă lumea interioară a altcuiva, el evaluează dacă acesta este bun sau rău, nobil sau josnic, observându-i comportamentul și acțiunile și aplicând aceste criterii pentru comportament. În esență, asta este tot ce folosește. Nu este așa? (Ba da.) Pe baza afirmațiilor pe care tocmai le-am prezentat, ce standarde de evaluare are omenirea? Care sunt lucrurile pe care oamenii le consideră în noțiunile lor a fi bune și corecte? Decât să începem cu lucruri legate de conduita morală, mai bine să ne începem părtășia și disecarea cu lucrurile bune, corecte și pozitive pe care omul le exteriorizează și le manifestă prin comportamentul său. Să vedem dacă aceste lucruri sunt cu adevărat pozitive. Așadar, există în afirmațiile pe care tocmai le-am enumerat ceva care abordează adevărul? Este vreun conținut al lor în conformitate cu adevărul? (Nu.) Dacă cineva urmărește să fie o astfel de persoană, un om cu un asemenea comportament și aparență, urmărește acea persoană adevărul? Are ceea ce urmărește ea vreo legătură cu urmărirea adevărului? Practică și urmărește adevărul cineva care are aceste comportamente? Este o persoană bună, în adevăratul sens al cuvântului, cineva care are aceste comportamente și manifestări? Răspunsul e negativ – nu este. E evident.

Să analizăm mai întâi afirmația potrivit căreia un om trebuie să fie bine educat și rațional. Să vorbim despre ce înseamnă în sine afirmația: „Să fii bine educat și rațional.” (Aceasta descrie pe cineva care este destul de cuviincios și bine-crescut.) Ce înseamnă să fii „cuviincios”? (Înseamnă să fii oarecum reglementar.) Corect. De ce reglementări ține cont o astfel de persoană? Cu cât va fi mai exact răspunsul tău, cu atât mai profundă va fi înțelegerea ta în legătură cu această chestiune și cu esența ei. Așadar, ce înseamnă să fii reglementar? Iată un exemplu. Când mănâncă, generația mai tânără nu trebuie să se așeze la masă înaintea celor mai în vârstă și trebuie să rămână tăcută când aceștia nu vorbesc. Dacă rămâne mâncare de la cei mai în vârstă, nimeni nu o poate mânca decât dacă aceștia spun asta. Pe lângă asta, nu trebuie să vorbească în timp ce mănâncă, să-și arate dinții, să râdă zgomotos, să plescăie din buze sau să scotocească prin farfurie. Când generația mai în vârstă a terminat, cei tineri trebuie să se oprească din mâncat și să se ridice în picioare. Pot continua să mănânce doar după ce au plecat cei mai în vârstă. Nu este aceasta respectarea reglementărilor? (Ba da.) Aceste reglementări există, într-o măsură mai mare sau mai mică, în fiecare casă și gospodărie, în familii de toate numele și rangurile. Toți oamenii respectă aceste reglementări, într-o măsură mai mare sau mică și, făcând asta, sunt constrânși de ele. Există diferite reglementări în diferite familii – și cine le stabilește? Strămoșii acelei familii și venerabilii vârstnici din diferite vremuri trecute. Acestea capătă o importanță specială când se celebrează o sărbătoare importantă sau o zi comemorativă; atunci, toți trebuie să le respecte, fără ca nimeni să facă excepție. Dacă cineva încalcă reglementările sau nu le respectă, acesta va fi aspru pedepsit de criticile familiei. Unii s-ar putea chiar să trebuiască să îngenuncheze la altarul familiei, pentru a cere iertare. Acestea sunt reglementările. Lucrurile despre care tocmai am vorbit sunt doar câteva dintre reglementările care se pot aplica într-o anumită gospodărie sau familie. Nu fac aceste reglementări parte din ceea ce înseamnă să fii cuviincios? (Ba da.) Putem spune dacă cineva este cuviincios doar privindu-l mâncând. Dacă plescăie din buze în timp ce mănâncă, alege mâncarea sau oferă mereu altora îmbucături, vorbește și râde tare, ba chiar, în unele cazuri, arată cu bețișoarele lui spre cel cu care vorbește, atunci, prin toate acestea, dă dovadă de necuviința lui. A spune că o persoană este necuviincioasă implică faptul că alții o dojenesc, o chestionează și o disprețuiesc în ceea ce privește comportamentul ei. Cât despre cei care sunt cuviincioși, aceștia nu vorbesc când mănâncă sau nu chicotesc, nici nu aleg mâncarea sau nu dau îmbucături altora. Sunt destul de reglementari. Ceilalți le văd comportamentul și prestația și spun pe această bază că sunt persoane cuviincioase. Și, datorită acestei cuviințe a lor, ei câștigă respectul și stima altora, cât și simpatia lor. Aceasta este o parte din ceea ce stă la baza cuviinței. Așadar, ce este, de fapt, cuviința? Tocmai am spus: „cuviința” are legătură numai cu comportamentul oamenilor. În aceste ultime exemple, să zicem, a existat o ordine a întâietății când se mănâncă, în funcție de generații. Toți trebuie să-și ocupe locurile conform reglementărilor; nu trebuie să se așeze în locul greșit. Generațiile mai în vârstă și cele mai tinere respectă reglementările familiei deopotrivă, pe care nimeni nu poate să le încalce, iar ei par foarte reglementari, afabili, nobili și demni – totuși, oricât de mult par a fi astfel, totul se reduce doar la comportamente exterioare bune. Implică acest lucru firile corupte? Nu; nu este decât un standard după care să evaluezi comportamentele exterioare ale oamenilor. Care comportamente? În principal, limbajul și acțiunile lor. De exemplu, o persoană nu trebuie să vorbească atunci când mănâncă sau să facă zgomot în timp ce mestecă. Când se așază la masă, există o ordine în ceea ce privește cine se așază primul. Există moduri adecvate de a se ridica și a se așeza în general. Toate acestea nu sunt decât comportamente, comportamente exterioare, absolut toate. Așadar, sunt oamenii cu adevărat dornici să respecte aceste reglementări? Ce gândesc oamenii în sinea lor despre această chestiune? Ce părere au despre ea? Este benefic oamenilor să respecte aceste reglementări jalnice? Pot acestea să le acorde progresul în viață? Care este problema respectării acestor reglementări jalnice? Are legătură cu chestiunea legată de existența sau inexistența schimbării perspectivei cuiva asupra lucrurilor și a vieții-fire? Deloc. Are legătură doar cu comportamentul oamenilor. Prezintă doar câteva cerințe legate de comportamentul oamenilor, cerințe privind reglementările pe care oamenii trebuie să le respecte și să le urmeze. Indiferent ce crede cineva despre aceste reglementări și chiar dacă le urăște și le disprețuiește, nu are de ales decât să trăiască încătușat de ele din cauza familiei și strămoșilor săi și din cauza codului familiei sale. Cu toate acestea, nimeni nu începe să investigheze ce gânduri exacte au oamenii în legătură cu aceste reglementări sau modul în care oamenii le percep și le privesc în gândirea lor, sau perspectiva și atitudinea lor față de ele. E suficient să demonstrezi un comportament bun și să urmezi aceste reguli în această sferă specifică. Cei care fac asta sunt oameni cuviincioși. „Să fii bine educat și rațional” impune diverse cerințe doar comportamentului oamenilor. Este folosit doar pentru a delimita comportamentul oamenilor, comportament care include postura oamenilor când se așază și se ridică, mișcările lor corporale, gesturile organelor lor senzoriale, modul în care să privească, să își miște gura, să-și întoarcă capul și așa mai departe. Le dă oamenilor un standard pentru comportamentul exterior, fără să se preocupe de starea în care sunt mințile, firile și esența umanității lor. Astfel este standardul pentru a fi bine educat și rațional. Dacă îndeplinești acest standard, atunci ești o persoană bine educată și rațională, iar dacă ai bunul comportament de a fi bine educat și rațional, atunci, în ochii celorlalți, ești cineva care își atrage stima și respectul. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Așadar, este miezul acestei afirmații comportamentul omului? (Da.) Ce rost are, de fapt, acest standard comportamental? În principal, rostul lui este acela de a evalua dacă o persoană este cuviincioasă și reglementară, dacă ar putea să câștige respectul și stima celorlalți când aceștia au de-a face cu ea și dacă este vrednică de admirație. Evaluarea oamenilor în acest fel este în total dezacord cu adevărurile-principii. Este insignifiantă.

Părtășia noastră de acum a avut legătură cu educația unei persoane, aceasta fiind una dintre cerințele impuse de afirmația: „Să fii bine educat și rațional.” La ce se referă „a fi rațional”? (Se referă la a da dovadă de o înțelegere a manierelor și a etichetei.) Este puțin superficial, dar face parte din asta. „A fi rațional” nu înseamnă a avea politețea de a asculta de glasul rațiunii, de a fi supus rațiunii? Putem să mergem atât de departe? (Da.) A da dovadă de o înțelegere a manierelor și a etichetei și a avea politețea de asculta de glasul rațiunii. Așadar, ca să rezumăm, dacă cineva are comportamentele care decurg din faptul de „a fi bine educat și rațional”, cum anume arată el acest lucru în ansamblu? Ați văzut vreo persoană care este bine educată și rațională? Există vreo persoană bine educată și rațională printre vârstnicii și rudele voastre sau printre prietenii voștri? Care sunt trăsăturile ei distinctive? Respectă un număr excepțional de regulamente. Este foarte atentă cu limbajul ei, care nu este nici aspru, nici grosolan, nici supărător pentru ceilalți. Când se așază, o face în mod corespunzător; când se ridică, are ținută. În orice privință, comportamentul ei pare rafinat și echilibrat pentru ceilalți, care simt simpatie și invidie când o văd. Când întâlnește oameni, își înclină capul și corpul, face plecăciuni și îndoaie un genunchi. Vorbește politicos, respectând strict regulile decenței și ale ordinii publice, fără obiceiurile sau huliganismul celor din pătura de jos a societății. În ansamblu, comportamentul său exterior stârnește confort și laudă din partea celor care îl văd. Totuși, există un lucru supărător legat de asta: are reguli pentru toate lucrurile. Mâncatul are regulile sale; dormitul are regulile sale; mersul are regulile sale; chiar și plecatul de acasă și întoarcerea au reguli. Te simți destul de constrâns și stingherit când ești cu o astfel de persoană. Nu știi când va veni brusc cu o regulă și, dacă o încalci întâmplător, pari destul de necugetat și de ignorant, în vreme ce ea pare atât de rafinată. Este foarte rafinată și când zâmbește, fără să-și arate dinții, și atunci când plânge, lucru pe care nu-l face niciodată în fața altora, ci ascunsă sub plapumă, noaptea târziu, în timp ce alții dorm. Orice face este reglementat. Este ceea ce se numește „educație”. Astfel de oameni trăiesc într-un tărâm al etichetelor, într-o mare familie importantă; au o mulțime de regulamente și foarte multă educație. Oricum ai pune problema, comportamentele bune care decurg din a fi bine educat și rațional sunt comportamente – comportamente bune la exterior, care îi sunt inoculate unei persoane de mediul în care a fost crescută și pe care ea le asimilează treptat, prin standardele înalte și cerințele stricte pe care le impune comportamentului său. Indiferent de influența pe care ar putea să o exercite asemenea comportamente asupra oamenilor, ele nu afectează nimic altceva decât comportamentul exterior al omului și, chiar dacă astfel de comportamente exterioare sunt considerate de către om a fi bune, comportamente spre care oamenii tind din răsputeri și pe care le aprobă, sunt un lucru diferit de firea omului. Oricât de bun este comportamentul exterior al cuiva, nu îi poate ascunde firea coruptă; oricât de bun este comportamentul exterior al cuiva, nu poate ține locul unei schimbări a firii sale corupte. Deși comportamentul unei persoane bine educate și raționale este destul de organizat, stârnind foarte mult respect și stimă din partea altora, acel comportament bun al ei nu este de niciun folos când firea ei coruptă se manifestă. Oricât de nobil și de matur poate fi comportamentul său, când asupra ei se abate ceva ce implică adevărurile-principii, acel comportament bun al său nu este de niciun folos, nici nu o incită să înțeleagă adevărul – în schimb, deoarece în noțiunile sale crede că a fi bine educată și rațională este un lucru pozitiv, ea continuă să considere acest lucru drept adevărul, prin care evaluează și pune la îndoială cuvintele pe care le spune Dumnezeu. Își evaluează limbajul și acțiunile în conformitate cu acea afirmație și este, de asemenea, standardul său pentru a-i evalua pe ceilalți. Uitați-vă acum la definiția pentru: „Ce înseamnă să urmărești adevărul” – să priviți oamenii și lucrurile și să vă comportați și să acționați conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul vostru. Acum, standardul pentru comportamentul exterior care impune să fiți bine educați și raționali are vreo legătură cu acele cuvinte ale lui Dumnezeu și cu adevărul? (Nu.) Nu numai că nu există nicio legătură – sunt în conflict. Unde este conflictul? (Astfel de zicale doar îi determină pe oameni să se axeze pe comportamentul exterior bun, în vreme ce ignoră intențiile și firile corupte din ei. Fac în așa fel încât oamenii să fie induși în eroare de aceste comportamente bune și să nu reflecteze la ceea ce au în gândurile și ideile lor și, astfel, să fie incapabili să-și vadă firea coruptă și chiar să-i invidieze și să-i venereze pe alții orbește, în funcție de comportamentul acestora.) Acestea sunt consecințele acceptării afirmațiilor din cultura tradițională. Așadar, când omul vede o manifestare a acestor comportamente bune, el le va prețui. Începe prin a crede că aceste comportamente sunt lucruri bune și pozitive și, pe baza faptului că sunt lucruri pozitive, le tratează de parcă ar fi adevărul. Apoi, folosește asta drept criteriu prin care se inhibă pe el însuși și îi evaluează pe alții; el consideră acest lucru baza pentru opiniile sale despre oameni și lucruri și, făcând asta, îl consideră și baza pentru comportamentul și acțiunile sale. Așadar, nu este acest lucru în conflict cu adevărul? (Ba da.) Deocamdată, vom lăsa deoparte întrebarea dacă îi induce în eroare pe oameni afirmația că o persoană trebuie să fie bine educată și rațională și vom vorbi despre afirmația în sine. „Să fii bine educat și rațional” este o sintagmă civilizată, nobilă. Tuturor le place această afirmație, iar omul o folosește pentru a-i evalua pe alții și pentru a privi oamenii și lucrurile, bazându-se pe supoziția că este corectă, bună și un criteriu. Făcând asta, o consideră și fundamentul pentru comportamentul și acțiunile sale. De exemplu, omul nu-și bazează evaluarea bunătății cuiva pe cuvintele lui Dumnezeu. Pe ce și-o bazează? „Este această persoană bine educată și rațională? Este comportamentul său exterior cultivat? Este o persoană reglementară? Îi respectă pe ceilalți? Are maniere? Adoptă o atitudine smerită când vorbește cu alții? Are comportamentele bune, cum a făcut odată Kong Rong, renunțând la cea mai mare pară?^[a] Este ea acest gen de persoană?” Pe ce bază avansează aceste întrebări și opinii? În primul rând, se bazează pe criteriul de a fi bine educat și rațional. Este corect din partea lui să folosească acest lucru drept criteriul său? (Nu.) De ce nu este corect? Un răspuns atât de simplu și, totuși, nu îl puteți da. Deoarece nu acesta este modul în care evaluează Dumnezeu și nu l-ar pune pe om să procedeze astfel. Dacă omul face asta, greșește. Dacă cineva ar evalua o persoană sau un eveniment în acest fel, dacă ar folosi acest lucru drept un standard după care să privească oamenii și lucrurile, ar încălca adevărul și cuvintele lui Dumnezeu. Acesta este conflictul dintre noțiunile tradiționale și adevărul. Nu este așa? (Ba da.) Pe ce anume îl pune Dumnezeu pe om să-și bazeze evaluările făcute celorlalți? În conformitate cu ce anume îl pune să privească oamenii și lucrurile? (În conformitate cu ale Sale cuvinte.) Îl pune pe om să privească oamenii conform cuvintelor Sale. În mod specific, asta înseamnă să evaluezi dacă o persoană are umanitate în funcție de cuvintele Sale. Acest lucru face parte din asta. În plus, se bazează pe întrebarea dacă acea persoană iubește adevărul, dacă are o inimă temătoare de Dumnezeu și dacă se poate supune adevărului. Nu sunt acestea particularitățile acestui lucru? (Ba da.) Așadar, pe ce își bazează omul evaluările bunătății altei persoane? Pe măsura în care aceasta este cultivată și reglementară, dacă plescăie din buze sau tinde să scotocească prin farfurie după îmbucături când mănâncă, dacă așteaptă ca vârstnicii să se așeze la masă înaintea ei. Folosește astfel de lucruri ca să-i evalueze pe alții. A folosi astfel de lucruri nu înseamnă a folosi drept standard pentru comportament ideea de a fi bine educat și rațional? (Ba da.) Sunt astfel de evaluări corecte? Se aliniază ele cu adevărul? (Nu.) Este destul de clar că nu se aliniază cu adevărul. Atunci, ce rezultă, în cele din urmă, dintr-o astfel de evaluare? Cel care evaluează crede că oricine e bine educat și rațional este o persoană bună și, dacă îl vei pune să aibă părtășie despre adevăr, le va inocula mereu oamenilor acele reguli și învățături de familie și acele comportamente bune. În cele din urmă, rezultatul faptului că le inoculează oamenilor aceste lucruri este că îi conduce spre comportamente bune, dar esența coruptă a acelor oameni nu se va schimba deloc. Acest mod de a proceda este o mare abatere de la adevăr și de la cuvintele lui Dumnezeu. Acești oameni doar au câteva comportamente bune. Așadar, pot fi schimbate firile corupte din ei datorită comportamentului bun? Pot ei să ajungă la supunere și loialitate față de Dumnezeu? Nici pe departe. În ce s-au transformat acești oameni? În farisei, care au doar un comportament exterior bun, dar în esență nu înțeleg adevărul, și care nu se pot supune lui Dumnezeu. Nu este așa? (Ba da.) Uitați-vă la farisei – în aparență, nu erau impecabili? Țineau sabatul; în ziua de sabat, nu făceau nimic. Erau curtenitori când vorbeau, destul de reglementari și supuși regulilor, destul de cultivați, civilizați și învățați. Deoarece știau să se deghizeze și nu le era deloc teamă de Dumnezeu, ci Îl judecau și Îl condamnau, au fost osândiți de El în cele din urmă. Dumnezeu i-a definit ca farisei ipocriți, care sunt toți răufăcători. De asemenea, genul de oameni care folosesc comportamentul bun de a fi bine educați și raționali drept criteriu pentru comportamentul și acțiunea lor nu sunt, în mod evident, oameni care urmăresc adevărul. Desigur, când folosesc această regulă pentru a-i evalua pe alții, pentru a se comporta și a acționa, ei nu urmăresc adevărul; iar când emit vreo judecată despre cineva sau ceva, standardul și fundamentul pentru acea judecată nu se aliniază cu adevărul, ci îl încalcă. Singurul lucru pe care se axează îl reprezintă comportamentul unei persoane, obiceiurile sale, nu firea și esența ei. Cuvintele lui Dumnezeu și adevărul nu sunt fundamentul lor; în schimb, evaluările lor sunt bazate pe standardul comportamental din cultura tradițională, precum a fi bine educați și raționali. Rezultatul unei asemenea evaluări este că, pentru ei, o persoană este bună și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu pentru ea atât timp cât aceasta are astfel de comportamente exterioare bune, precum a fi bine educată și rațională. Când oamenii adoptă asemenea clasificări, în mod evident au luat o atitudine opusă adevărului și cuvintelor lui Dumnezeu. Și, cu cât folosesc mai mult acest criteriu de comportament pentru a privi oamenii și lucrurile și pentru a se comporta și acționa ei înșiși, ceea ce rezultă din asta îi îndepărtează pe toți și mai mult de cuvintele lui Dumnezeu și de adevăr. Chiar și atunci, le place ceea ce fac și cred că urmăresc adevărul. Susținând câteva dintre afirmațiile bune din cultura tradițională, ei cred că susțin adevărul și adevărata cale. Cu toate acestea, oricât vor respecta aceste lucruri, oricât vor insista asupra lor, în cele din urmă nu vor avea nicio experiență sau apreciere a cuvintelor lui Dumnezeu, a adevărului, și nici nu se vor supune deloc lui Dumnezeu. Cu atât mai puțin poate duce acest lucru la adevărată teamă față de Dumnezeu. Asta se întâmplă când oamenii susțin tot felul de astfel de comportamente bune, precum a fi bine educați și raționali. Cu cât se axează mai mult omul pe comportamentul bun, pe trăirea lui, pe urmărirea lui, cu atât mai mult se îndepărtează de cuvintele lui Dumnezeu – și cu cât este mai îndepărtat omul de cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai puțin capabil este să înțeleagă adevărul. Doar la asta ne putem aștepta. Dacă purtarea cuiva se îmbunătățește, înseamnă asta că se schimbă firea sa? Aveți experiența acestui lucru? Ați căutat vreodată în mod inconștient să fiți oameni bine educați, raționali? (Da.) Asta pentru că toată lumea înțelege că, prin a fi o persoană bine educată, rațională, aceasta pare pentru alții destul de respectabilă și nobilă. Ceilalți au o părere bună despre ea. Așa stau lucrurile, da? (Da.) Așadar, nu ar trebui să fie un lucru rău să avem aceste comportamente bune. Dar poate dobândirea acestor comportamente bune, a acestor manifestări bune să înlăture firea coruptă a omului? Îi poate împiedica pe oameni să facă lucruri rele? Dacă nu, care este folosul unor astfel de comportamente bune? Este doar o imagine bună; nu are niciun folos. Pot oamenii cu un asemenea comportament bun să se supună lui Dumnezeu? Pot ei să accepte și să practice adevărul? În mod clar nu. Comportamentul bun nu poate să înlocuiască practicarea adevărului de către om. Este exact cum a fost în cazul fariseilor. Comportamentul lor a fost grozav, iar ei erau destul de pioși, dar cum L-au tratat pe Domnul Isus? Nimeni nu și-ar fi imaginat că ar putea ajunge să Îl răstignească pe Mântuitorul omenirii. Așadar, cei care au doar comportamente exterioare bune, dar nu au dobândit adevărul, sunt în primejdie. S-ar putea să continue ca fariseii, împotrivindu-I-se lui Dumnezeu și trădându-L. Dacă nu puteți pricepe asta, încă puteți fi induși în eroare de comportamentul bun al oamenilor, ca întotdeauna.

A fi bine educat și rațional este o noțiune tradițională a omului. Este în total dezacord cu adevărul. Având în vedere că este în conflict cu adevărul, ce anume ar trebui să aibă omul dacă ar pune adevărul în practică? Ce realitate care, atunci când este trăită, se aliniază cu adevărul și cerințele lui Dumnezeu? Știți? Cu o astfel de părtășie, unii ar putea spune: „Zici că a fi bine educat și rațional este în dezacord cu adevărul, că este doar un comportament exterior bun. Așadar, pur și simplu nu vom mai fi oameni bine educați și raționali. Viața va fi mai lipsită de griji, fără nicio constrângeri, neînfrânată de reguli. Vom putea să facem ceea ce vrem, să trăim cum vrem. Cât de lipsiți de griji vom fi atunci! Suntem mai liberi acum, având în vedere că bunul comportament al omului nu are legătură cu finalul său. Nu trebuie să ne facem griji pentru educație, reguli sau nimic de genul acesta.” Este ceea ce trebuie să învățăm din asta? (Nu.) Este o înțelegere deformată; ei fac greșeala de a merge până la extreme. Așadar, e cineva care ar face o astfel de greșeală? S-ar putea să existe unii care spun: „De vreme ce oamenii cultivați încă pot să se împotrivească lui Dumnezeu și să-L trădeze, pur și simplu nu voi fi o persoană cultivată. Încep să simt dispreț pentru oamenii cultivați. Îi disprețuiesc pe cei care sunt bine educați și raționali, blânzi și rafinați, curtenitori, care îi respectă pe bătrâni și au grijă de tineri, care sunt amabili. Privesc cu dispreț pe oricine văd că afișează aceste lucruri și îl dojenesc în public: «Ai comportamentul fariseilor. Este menit să-i inducă în eroare pe ceilalți. Nu înseamnă să urmărești adevărul, cu atât mai puțin să-l practici. Nu mai încerca să ne păcălești – nu vom fi înșelați de tine, nici nu vom cădea în capcanele tale!»” Ați proceda astfel? (Nu.) E în ordine dacă nu ați face-o. Dacă ați face ceva atât de lipsit de sens, ar însemna că sunteți persoane predispuse la deformări. Unor oameni cu o înțelegere deformată le lipsește o pricepere pură a adevărului – nu au abilitatea de a pricepe. Tot ce pot face este să urmeze reguli, așadar, acesta este modul în care acționează. Prin urmare, de ce avem părtășie despre această problemă și de ce o disecăm? În principal, pentru a-i face pe oameni să înțeleagă că a urmări adevărul nu înseamnă a urmări comportamentul exterior bun, nici nu este un lucru menit să te facă o persoană bine-crescută, reglementară și cultivată. Mai degrabă, este menit să te facă să înțelegi adevărul, să-l practici și să fii capabil să acționezi pe baza adevărului, asta însemnând că tot ceea ce faci își are baza în cuvintele lui Dumnezeu, că totul se aliniază cu adevărul. Comportamentele care se aliniază cu adevărul și au drept fundament cuvintele lui Dumnezeu nu sunt la fel cu a fi bine educat și rațional, nici nu sunt la fel cu standardele cerute de la om de cultura și de moralitatea tradițională. Sunt două lucruri diferite. Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și doar ele sunt singurul criteriu după care sunt evaluate binele și răul, dreptatea și greșeala omului. Pe de altă parte, standardul culturii tradiționale de a fi bine educat și rațional nu corespunde deloc adevărurilor-principii. Când anume, în ce etapă a lucrării, ți-a spus Dumnezeu că trebuie să fii o persoană bine educată, rațională, un om cultivat, nobil, fără niciun interes josnic pentru tine? A spus Dumnezeu un astfel de lucru? (Nu.) Nu a spus. Așadar, ce afirmație și cerință are Dumnezeu în privința comportamentului omului? Comportă-te și acționează pe deplin conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul tău. Atunci, care este fundamentul cuvintelor lui Dumnezeu? Mai exact, ce adevăruri ar trebui să folosești drept criterii ale tale și ce fel de viață trebuie să trăiești, astfel încât să urmărești și să practici adevărul? Nu este ceva ce ar trebui înțeles? (Ba da.) Așadar, care sunt standardele cuvintelor lui Dumnezeu pentru cerințele comportamentele de la om? Puteți să găsiți cuvinte de-ale Lui care sunt clare în această privință? (Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Am multe speranțe. Sper să vă puteți purta într-un mod cuviincios și plăcut, să vă realizați îndatoririle cu credință, să aveți adevăr și omenie, să fiți oameni care pot renunța la tot ce au și chiar la viața lor pentru Dumnezeu, și așa mai departe. Toate aceste speranțe izvorăsc din neajunsurile voastre, din stricăciunea voastră și din răzvrătire” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Fărădelegile îl vor conduce pe om în iad”).) Toate acele cuvinte sunt principii și cerințe pentru comportamentul omului. Așadar, ce alte cuvinte de-ale lui Dumnezeu există care au legătură cu practica specifică? (Mai e un fragment care spune: „Inima ta trebuie să fie într-o stare constantă de liniște, iar atunci când ți se întâmplă anumite lucruri, nu trebuie să fii pripit, să ai prejudecăți, să fii încăpățânat, radical, artificial sau fals, astfel încât să fii capabil să acționezi cu rațiune. Aceasta este manifestarea potrivită a umanității normale” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Calea de a înlătura o fire coruptă”).) Aceasta este puțină practică specifică. Acelea sunt recomandări și cerințe specifice pentru comportamentul exterior și metodele omului. Pot fi acestea privite drept fundamentul cuvintelor lui Dumnezeu? Sunt destul de specifice? (Da.) Citiți-le din nou. („Inima ta trebuie să fie într-o stare constantă de liniște, iar atunci când ți se întâmplă anumite lucruri, nu trebuie să fii pripit, să ai prejudecăți, să fii încăpățânat, radical, artificial sau fals, astfel încât să fii capabil să acționezi cu rațiune. Aceasta este manifestarea potrivită a umanității normale.”) Țineți seama de aceste elemente; ele sunt principiile pe care ar trebui să le susțineți când acționați pe viitor. Acestea le spun oamenilor că ar trebui să învețe să facă față lucrurilor cu raționament în comportamentul și acțiunile lor și că, în plus, trebuie să fie capabili să caute adevărurile-principii, pornind de la fundamentul de a acționa cu rațiune și conștiință. Comportați-vă și acționați astfel și vor exista principii, precum și o cale de practică.

Acele câteva lucruri despre care tocmai am vorbit: „Când ți se întâmplă anumite lucruri, nu trebuie să fii pripit, să ai prejudecăți, să fii încăpățânat, radical, artificial sau fals, astfel încât să fii capabil să acționezi cu rațiune” – sunt ele ușor de făcut? Într-adevăr, sunt realizabile, după o perioadă de instruire. Dacă există cineva care chiar nu poate să le facă, atunci care este soluția? Va fi în ordine atât timp cât faci doar un lucru, asta însemnând că, atunci când întâlnești o problemă sau interacționezi cu alții, există cel puțin un lucru pe care să-l susții: trebuie să te comporți și să acționezi într-un mod care îi edifică pe ceilalți. Acesta este cel mai important punct. Dacă vei practica și vei respecta asta, dacă vei practica în conformitate cu acest lucru și avându-l drept criteriu, atunci, în ansamblu, nu vei face niciun mare rău celorlalți, nici nu vei suferi tu însuți vreo pierdere considerabilă. Comportă-te și acționează într-un fel care îi edifică pe ceilalți – există detalii în legătura cu asta? (Da.) Nu-ți baza satisfacția de sine pe prejudicierea intereselor altora; nu-ți clădi fericirea și bucuria pe suferința altora. Asta înseamnă să edifici. Care este modul fundamental de a înțelege o asemenea edificare? Înseamnă că purtarea ta trebuie să fie tolerabilă pentru alții, așa cum este evaluată de conștiința și rațiunea umanității; trebuie să fie în conformitate cu rațiunea și conștiința umanității. Nu-i așa că oricine are umanitate normală poate să trăiască în conformitate cu asta? (Ba da, așa este.) Să spunem că cineva se odihnește în cameră, iar tu intri, fără să ții seama de împrejurări, și începi să cânți și să pui muzică. Ar fi un lucru potrivit? (Nu.) Nu ar însemna asta să-ți clădești distracția și fericirea pe suferința altuia? (Ba da.) Dacă cineva este adâncit în lectura cuvintelor lui Dumnezeu sau în părtășia despre adevăr, iar tu tocmai trebuie să-i vorbești despre problemele tale, nu este lipsit de respect față de el? Nu este needificator pentru el? (Ba da.) Ce înseamnă a fi needificator? Înseamnă, cel puțin, că nu-i respecți pe ceilalți. Nu trebuie să întrerupi discursul sau acțiunile altora. Nu este ceva ce umanitatea normală poate să realizeze? Dacă nu poți să realizezi nici măcar asta, chiar nu ai conștiință și rațiune. Pot cei lipsiți de conștiință și rațiune să aibă acces la adevăr? Nu pot. Practicarea adevărului poate fi realizată doar de cei care au cel puțin conștiință și rațiune și, dacă ai urmări adevărul, trebuie cel puțin să fii în acord cu standardele conștiinței și ale rațiunii în limbajul și acțiunile tale; trebuie să-i faci pe cei din jurul tău să te considere tolerabil și să pari bun pentru toți. Este ceea ce tocmai am spus: fă ca acțiunile tale să pară cel puțin decente pentru ceilalți și fii edificator pentru ei. Este a fi edificator același lucru cu a fi de folos altora? În realitate, nu – a fi edificator înseamnă a respecta în mod reciproc spațiul altora și a nu-i perturba, a nu-i întrerupe și a nu-i deranja; înseamnă să nu-i faci să aibă de suferit sau să simtă suferință din cauza comportamentului tău. Asta înseamnă să fii edificator. Cum înțelegeți asta? A fi edificator nu are legătură cu măsura în care ești de folos altora; are legătură cu abilitatea lor de a profita de interesele și drepturile care le revin, fără să fie întrerupți în timp ce le folosesc sau privați de ele de către îndărătnicia și comportamentul tău neadecvat. Nu este așa? (Ba da.) Acum cunoașteți câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu care au legătură cu cerințele Sale pentru comportamentul și acțiunile omului, dar totuși, vă spun că lucrul cel mai important este faptul că trebuie să fii edificator pentru alții în comportamentul și acțiunile tale. Acesta este principiul pentru acțiune. Ați înțeles ce înseamnă să fii edificator? (Da.) Există câțiva care nu se gândesc deloc dacă alții sunt edificați de limbajul și acțiunile lor, dar tot pretind că sunt oameni bine educați și raționali. Nu este o înșelăciune? A fi edificator pentru alții în comportament și acțiune – nu există o lecție de învățat din asta? S-ar putea să fie o demonstrație comportamentală și, totuși, este ușor de realizat? Dacă cineva înțelege o parte din adevăr, va ști cum să acționeze în conformitate cu principiile, cum să acționeze într-un mod care îi edifică pe alții și cum să acționeze într-un mod care le este de folos altora. Dacă cineva nu înțelege adevărul, nu va ști ce să facă; poate să acționeze doar bazându-se pe noțiunile și închipuirile sale. Unii oameni nu caută niciodată adevărul în viețile lor de zi cu zi, indiferent ce se abate asupra lor. Doar acționează în conformitate cu preferințele lor, fără să le pese cum se simt alții din cauza asta. Există principii pentru o astfel de acțiune? Ar trebui să fiți capabili să vedeți dacă sunt, nu-i așa? Toți vă întruniți și citiți deseori cuvintele lui Dumnezeu; dacă veți fi cu adevărat capabili să înțelegeți o parte din adevăr, veți putea să practicați și să vă implicați în unele chestiuni conform adevărurilor-principii. Cum te face să te simți o astfel de practică? Cum îi face pe alții să se simtă? Dacă veți încerca din răsputeri să examinați asta, veți ști ce fel de practică este edificatoare pentru alții. De obicei, când se abate ceva asupra voastră, orice ar fi, nu vă gândiți la chestiunile reale legate de modul în care să acționați astfel încât să abordați umanitatea normală sau practicarea adevărului. Așadar, când vi se întâmplă ceva, dacă ar fi să vă întrebe cineva ce fel de practică sau acțiune ar fi edificatoare pentru alții, vi s-ar părea greu să răspundeți, de parcă nu ar exista o cale clară. Toate lucrurile despre care am părtășie la adunări sunt aceste probleme din viața reală și, totuși, când le întâlniți, nu sunteți niciodată capabili să țineți pasul și nu mai știți nimic. Nu există o discrepanță aici? (Ba da.) Ce ați dobândit, atunci, din credința voastră în Dumnezeu? Câteva doctrine, câteva sloganuri. Cât sunteți de slabi și de jalnici!

Unul dintre lucrurile pe care le-am discutat ca fiind considerat corect și bun de către om în noțiunile sale – a fi bine educat și rațional – include câteva dintre noțiunile și închipuirile specifice ale omului, precum și unele moduri tradiționale ale sale de a înțelege acest comportament. Pe scurt, dacă analizăm acum această manifestare comportamentală, vedem că nu are nicio legătură cu adevărul sau cu adevărata umanitate, pentru că nu corespunde nici pe departe adevărului și nu poate fi menționată odată cu acesta și, în plus, un astfel de comportament este în mod fundamental în dezacord cu standardele cerințelor lui Dumnezeu pentru opiniile omului despre oameni și lucruri, precum și pentru comportamentul și acțiunile lui, cu care este total incompatibil și cu care nu are nicio legătură. Este doar comportamentul omului. Oricât de bine afișează omul un astfel de comportament și oricât de adecvat îl practică, este doar o formă de comportament. Nici măcar nu se califică drept adevărată umanitate normală. Afirmația că cineva trebuie să fie bine educat și rațional este doar un mod de a împacheta frumos comportamentul exterior al omului. Pentru a se „împacheta” frumos și a se înfrumuseța, omul se străduiește din răsputeri să fie o persoană bine educată și rațională, câștigând prin asta stima și respectul altora și ridicându-și poziția și valoarea în grupul său. Dar adevărul este că un asemenea comportament nu se ridică nici măcar la nivelul moralității, integrității și demnității pe care ar trebui să le aibă o adevărată persoană. A fi bine educat și rațional este o afirmație care vine din cultura tradițională și este un set de manifestări comportamentale pe care omenirea coruptă și le-a definit ca fiind ceva ce ea crede că ar trebui susținut. Aceste manifestări comportamentale sunt menite să sporească reputația unei persoane în grupul său și să îi crească valoarea, astfel încât să poată câștiga respectul altora și să fie cea mai puternică dintre toate, cineva care nu este pasibil să fie disprețuit sau hărțuit în grupul său. Acest comportament exterior nu are absolut nicio legătură cu moralitatea sau calitatea umanității și, totuși, omul îl plasează foarte sus și îi acordă foarte multă importanță. Convingeți-vă singuri cât de multă înșelăciune trebuie să fie în asta! Prin urmare, dacă în prezent urmărești să fii o persoană bine educată, rațională, și îți reglementezi comportamentul, străduindu-te din răsputeri în ceea ce urmărești și practici să atingi țelul de a fi bine educat și rațional, te îndemn să încetezi asta imediat. Astfel de comportamente și metode nu pot decât să te facă să te ascunzi tot mai mult și să fii din ce în ce mai ipocrit și, pe măsură ce se întâmplă asta, te vei îndepărta tot mai mult de faptul de a fi o persoană onestă, simplă, deschisă. Cu cât te străduiești mai mult să fii o persoană bine educată, rațională, cu atât mai mult te vei ascunde – cu cât este mai profundă deghizarea ta, cu atât mai greu le va fi altora să te evalueze sau să te înțeleagă și cu atât mai adânc va fi ascunsă firea ta coruptă. Fă asta și va fi foarte greu să dobândești acceptarea adevărului și mântuirea. Așadar, în lumina acestor elemente, este calea de a urmări să fii o persoană bine educată, rațională aceeași cu cea de a urmări adevărul? Este urmărirea adecvată? (Nu.) Nu există mai multă înșelăciune împotriva altora și a propriei persoane în spatele comportamentului de a fi bine educat, rațional, pe lângă substanța lui negativă și rezultatele sale negative? (Ba da.) O persoană bine educată, rațională, ascunde în sinea ei multe secrete și, mai mult decât atât, ascunde tot felul de gânduri, noțiuni, păreri, atitudini și idei greșite, care sunt necunoscute celorlalți, josnice, murdare, rele și odioase pentru alții. În spatele comportamentului bun al unei persoane bine educate, raționale, se ascunde o fire mai coruptă de-ale ei. O astfel de persoană, sub acoperirea acelei manifestări comportamentale, nu are curajul să-și înfrunte firea coruptă, nici nu are încrederea să și-o recunoască. Cu atât mai puțin are curajul și încrederea să se destăinuie în legătură cu firea ei coruptă, cu deformata ei cunoaștere, cu gândurile, intențiile și țelurile sale rele – sau, după caz, chiar în legătură cu gândurile ei pizmașe, veninoase. Are atât de multe lucruri ascunse în ea și nimeni nu poate să le vadă; tot ceea ce văd oamenii este așa-zisa persoană bună din fața lor, care are comportamentul bun de a fi bine educată și rațională. Nu este un caz de înșelăciune? (Ba da.) Întregul comportament al acelei persoane, toată prestația, urmărirea și esența ei sunt un caz de înșelăciune. Îi escrochează pe alții și se escrochează pe sine. Care va fi finalul definitiv pentru o astfel de persoană? Ca să fie o persoană bine educată, rațională, ea se leapădă de Dumnezeu, întoarce spatele adevăratei căi și este disprețuită și respinsă de Dumnezeu. În fiecare ungher ascuns din spatele comportamentului bun de a fi bine educat, rațional, omul își tăinuiește tehnicile și comportamentele de deghizare și înșelăciune și, în același timp, își tăinuiește firile, precum aroganța, ticăloșia, aversiunea față de adevăr, ferocitatea și intransigența. Așadar, cu cât este cineva mai bine educat și mai rațional, cu atât mai înșelător este și, cu cu cât se străduiește să fie o persoană bine educată, rațională, cu atât mai puțin este un iubitor de adevăr și cu atât mai mult este o persoană care e scârbită de adevăr și de cuvintele lui Dumnezeu. Spuneți-Mi, nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Deocamdată, vom încheia aici părtășia noastră despre comportamentul bun de a fi bine educat și rațional.

Tocmai acum, am avut părtășie despre o afirmație referitoare la comportamentul bun din cultura tradițională: a fi bine educat și rațional. Nu vom avea părtășie în mod individual despre celelalte câteva afirmații. Grupate, toate afirmațiile despre comportamentul bun sunt doar un mod de a împacheta frumos comportamentul exterior și imaginea omului. „A împacheta frumos” este o formulare drăguță; mai exact, este, de fapt, o formă de deghizare, un mod de a folosi o fațadă falsă pentru a-i păcăli pe alții să aibă sentimente bune față de propria ta persoană, să te evalueze în mod pozitiv, să te respecte, în vreme ce partea întunecată din inima ta, firile tale corupte și adevărata ta față sunt toate ascunse și împachetate frumos. Putem să spunem și așa: ceea ce se ascunde în spatele aurei acestor comportamente bune e adevărata față coruptă a fiecărui membru al umanității corupte. Ceea ce se ascunde e fiecare membru al umanității rele, cu o fire arogantă, o fire înșelătoare, o fire feroce și o fire a aversiunii față de adevăr. Nu contează dacă purtarea exterioară a unei persoane este bine educată și rațională sau blândă și rafinată, nici dacă aceasta este amabilă, abordabilă, dacă îi respectă pe bătrâni și are grijă de tineri sau orice altceva asemănător – oricare dintre aceste lucruri le manifestă, nu este nimic mai mult decât un comportament exterior pe care alții pot să-l vadă. Nu o poate conduce printr-un comportament bun spre cunoașterea naturii-esențe pe care o are. Deși omul arată bine datorită comportamentelor exterioare de a fi bine educat și rațional, blând și rafinat, abordabil și amabil, astfel că întreaga lume umană este prietenoasă cu el, nu poate fi negat faptul că firile corupte ale omului chiar există sub acoperirea acestor comportamente bune. Aversiunea față de adevăr a omului, împotrivirea și răzvrătirea lui față de Dumnezeu, natura-esență pe care o are de a-i fi scârbă de cuvintele rostite de Creator și de a se împotrivi Creatorului – acestea chiar există acolo. Nu este nimic fals în legătură cu asta. Indiferent cât de bine se preface o persoană, indiferent cât de prezentabile sau cuviincioase sunt comportamentele sale, cât de drăguț sau frumos s-a împachetat sau cât de înșelătoare este, ceea ce nu poate fi negat este faptul că fiecare persoană coruptă este plină de firi satanice. Sub masca acestor comportamente exterioare, încă se împotrivește și se răzvrătește față de Dumnezeu, se împotrivește și se răzvrătește față de Creator. Desigur, cu aceste comportamente bune drept mantie și acoperire, oamenii manifestă firi corupte în fiecare zi, în fiecare ceas și moment, în fiecare minut și secundă, în fiecare chestiune, timp în care trăiesc printre firi corupte și păcat. Este un fapt incontestabil. În ciuda comportamentelor prezentabile ale omului, a cuvintelor plăcute și a exteriorului fals, firea lui coruptă nu s-a diminuat deloc și nici s-a schimbat datorită acestor comportamente exterioare ale sale. Dimpotrivă, firea sa coruptă se manifestă în mod constant tocmai din cauza faptului că are acoperirea acestor comportamente bune și nu-și înfrânează pașii dinspre a face rău și a se împotrivi lui Dumnezeu – și, desigur, conduse de firile sale feroce și ticăloase, ambițiile, dorințele și cerințele sale extravagante se extind și se dezvoltă constant. Spuneți-Mi, unde este persoana curtenitoare, amabilă, abordabilă, a cărei imagini trăite și a cărei baze pentru comportamentul și acțiunile sale sunt pozitive și în acord cu ale lui Dumnezeu cuvinte, cu adevărul? Unde este persoana bine educată, rațională, blândă și rafinată, care iubește adevărul, care este dispusă să găsească în cuvintele lui Dumnezeu direcția și scopul vieții sale, care a avut o contribuție la mântuirea omenirii? Puteți găsi o singură astfel de persoană? (Nu.) Adevărul este că, printre oameni, cu cât este mai cunoscătoare o persoană, cu atât mai educată este; și cu cât are mai multe idei, mai mult statut și reputație – chiar dacă poate fi numită o persoană bine educată și rațională, amabilă, abordabilă – cu atât mai mult poate să-i inducă în eroare pe oameni cu afirmațiile așternute de ea în scris, cu atât mai mult rău face și cu atât mai gravă este împotrivirea ei față de Dumnezeu. Cei cu reputație și statut mai mare îi induc în eroare pe alții cu atât mai mult, iar împotrivirea lor față de Dumnezeu este cu atât mai gravă. Uitați-vă în rândul umanității la oamenii ei faimoși, măreți, la gânditorii, educatorii, scriitorii, revoluționarii, oamenii ei de stat sau la orice alt om ilustru într-un domeniu – care dintre ei nu a fost bine educat și rațional, abordabil și amabil? Care dintre ei nu s-a purtat, în aparență, într-un mod care i-a atras lauda altora și prin care a fost demn de respectul altora? Totuși, cu ce au contribuit efectiv la omenire? Au condus ei omenirea pe calea cea dreaptă sau au dus-o pe căi greșite? (Au dus-o pe căi greșite.) Au dus omenirea sub stăpânirea Creatorului sau au adus-o la picioarele Satanei? (Au adus-o la picioarele Satanei.) Au lăsat omenirea să aibă parte de suveranitatea, aprovizionarea și îndrumarea Creatorului sau au lăsat-o să înfrunte zdrobirea, cruzimea și abuzul din partea Satanei? Dintre toate personajele eroice, dintre toți oamenii faimoși, măreți, elevați, extraordinari și puternici din istorie, care nu și-a câștigat autoritatea și statutul prin uciderea a milioane și milioane de oameni? Care dintre ei nu și-a dobândit reputația înșelând, inducând în eroare și ispitind omenirea? Din exterior, ei par abordabili în întâlnirile lor zilnice cu alții și destul de pașnici, punându-se pe picior de egalitate cu alții și vorbind cu amabilitate – cu toate acestea, ceea ce fac ei în culise este total diferit. Unii dintre ei uneltesc pentru a-i prinde în capcană pe alții; unii se dedau înșelăciunii cu scopul de a-i distruge și răni pe alții; unii caută oportunități să se răzbune. Majoritatea oamenilor de stat sunt cruzi și nimicitori cu nenumărați oameni. Și-au câștigat statutul și influența călcând cu putere în picioare capetele multor oameni și prin sângele acestora, dar totuși, în mediile publice, oamenii văd fizionomia lor abordabilă și comportamentul lor amabil. Oamenii văd personajele blânde și rafinate, bine educate și raționale, modeste pe care le-au creat. La exterior, sunt curtenitori, blânzi și rafinați, dar în spatele acestor aparențe, ei ucid numeroși oameni, înhață bunurile multor persoane, domină numeroși oameni și îi joacă pe degete. Spun fiecare cuvânt frumos și fac fiecare lucru rău și țin predici de pe scena lor, cu nerușinare și tupeu, învățându-i pe alții cum să fie oameni abordabili, bine educați și raționali, cum să fie oameni care contribuie pentru țară și omenire, cum să servească poporul și să fie slujitori ai statului, cum să se dedice națiunii. Nu este un lucru nerușinat? Absolut toți sunt niște scursuri, insolenți, lacomi! Pe scurt, să fii o persoană cu un comportament bun care se conformează noțiunilor tradiționale de moralitate nu înseamnă să urmărești adevărul; nu înseamnă să urmărești să fii o adevărată ființă creată. Dimpotrivă, în spatele urmăririi acestor comportamente bune se ascund multe secrete întunecate și de nemenționat. Indiferent ce fel de comportament bun urmărește omul, scopul din spatele acestuia nu este altul decât acela de a câștiga simpatia și respectul mai multor oameni, de a-și promova propria poziție și de a-i face pe oameni să creadă că este respectabil și vrednic de încredere și de însărcinare. Dacă urmărești să fii o astfel de persoană care se comportă frumos, din punct de vedere al calității, nu înseamnă acest lucru că ești precum cei celebri și măreți? Dacă ești o persoană care doar se comportă cum se cuvine, dar nu iubește cuvântul lui Dumnezeu și nu acceptă adevărul, atunci, din punct de vedere calitativ, ești la fel ca ei. Și care este rezultatul? Lucrul la care ai renunțat este adevărul; ceea ce ai pierdut este șansa ta de mântuire. Acesta este cel mai nesăbuit comportament – reprezintă alegerea și urmărirea pe care le face un idiot. V-ați dorit vreodată să fiți acea persoană măreață, faimoasă, impresionantă de pe scenă, pe care ați admirat-o atât de mult timp? Acea persoană amabilă și abordabilă? Acea persoană curtenitoare, blândă și rafinată, bine educată și rațională? Acea persoană care, din exterior, pare a fi prietenoasă și drăguță? Nu ați mai urmat și venerat astfel de oameni înainte? (Ba da.) Dacă, acum, încă urmezi astfel de oameni, încă idolatrizezi oameni de acest gen, permite-Mi să-ți spun: nu ești departe de moarte, întrucât oamenii pe care îi idolatrizezi sunt oameni răi care se prefac a fi buni. Dumnezeu nu-i va mântui pe oamenii răi. Dacă idolatrizezi oamenii răi și nu accepți adevărul, în cele din urmă, vei fi și tu distrus.

Esența din spatele comportamentului bun, precum a fi abordabil și amabil, poate fi descrisă într-un singur cuvânt: prefăcătorie. Un astfel de comportament bun nu se naște din cuvintele lui Dumnezeu și nici ca rezultat al practicării adevărului sau al purtării conform principiilor. Ce anume îl produce? Provine din motivele, uneltirile oamenilor, din prefăcătoria lor, jucarea unui rol, din faptul că sunt înșelători. Când oamenii aderă la aceste comportamente bune, scopul este să obțină lucrurile pe care și le doresc; în caz contrar, ei nu s-ar mâhni niciodată în acest fel și ar trăi contrar propriilor dorințe. Ce înseamnă a trăi contrar propriilor dorințe? Înseamnă că adevărata lor natură nu este pe atât de manierată, lipsită de viclenie, blândă, bună și virtuoasă pe cât își imaginează oamenii. Ei nu trăiesc după conștiință și rațiune; în schimb, trăiesc pentru a atinge un anumit scop sau cerință. Care este adevărata natură a omului? Adevărata sa natură este confuză și ignorantă. Fără legile și poruncile date de Dumnezeu, oamenii nu ar avea idee ce este păcatul. Nu așa era omenirea în trecut? Doar atunci când Dumnezeu a emis legile și poruncile, oamenii au avut un concept despre păcat. Însă tot nu aveau conceptul de bine și rău sau de lucruri pozitive și negative. Și, în acest caz, cum ar putea ei să fie conștienți de principiile corecte pentru a vorbi și a acționa? Ar putea să știe ce moduri de a acționa, ce comportamente bune ar trebui să se regăsească în umanitatea normală? Ar putea să știe ce produce un comportament cu adevărat bun, ce fel de cale ar trebui să urmeze pentru a trăi o asemănare umană? N-ar putea. Din cauza naturii satanice a oamenilor, din cauza instinctelor lor, ei n-ar putea decât să se prefacă și să pretindă că trăiesc decent și cu demnitate – ceea ce a dat naștere la înșelăciuni precum a fi bine educat și rațional, blând și rafinat, curtenitor, a respecta bătrânii și a avea grijă de tineri și a fi amabil și abordabil; astfel au apărut aceste trucuri și tehnici de înșelăciune. Și, odată ce au apărut, oamenii s-au agățat selectiv de una sau mai multe dintre aceste înșelăciuni. Unii au ales să fie amabili și abordabili, alții au ales să fie bine educați și raționali, blânzi și rafinați, unii au ales să fie curtenitori, să respecte bătrânii și să aibă grijă de tineri, alții au ales să fie toate aceste lucruri. Și totuși, Eu îi definesc pe oamenii cu astfel de comportamente bune printr-un singur termen. Care este acel termen? „Pietre netede.” Ce sunt pietrele netede? Sunt acele pietre netede din râuri care au fost erodate și lustruite, îndepărtând orice margini ascuțite, după ani lungi de trecere a apei. Și, deși s-ar putea să nu îi doară când calcă pe ele, oamenii pot aluneca pe ele dacă nu au grijă. Ca aspect și formă, aceste pietre sunt foarte frumoase, dar odată ce le-ai luat acasă, sunt destul de inutile. Nu te înduri să le arunci, dar nu are rost nici să le păstrezi – asta este ceea ce reprezintă o „piatră netedă”. Pentru Mine, oamenii care au aceste comportamente aparent bune sunt lipsiți de entuziasm. Ei pretind că sunt buni la exterior, dar nu acceptă deloc adevărul, spun lucruri care sună frumos, dar nu fac nimic real. Nu sunt decât pietre netede. Dacă ai părtășie cu ei despre adevăr și principii, ei îți vor vorbi despre a fi blând și rafinat și curtenitor. Dacă le spui despre discernerea antihriștilor, îți vor vorbi despre a-i respecta pe bătrâni, a avea grijă de tineri și a fi bine educat și rațional. Dacă le zici că trebuie să existe principii în comportamentul cuiva, că trebuie să cauți principiile în datoria ta și să nu acționezi cu încăpățânare, care va fi atitudinea lor? Vor spune: „A acționa în conformitate cu adevărurile-principii e altă chestiune. Eu vreau doar să fiu bine educat și rațional și ceilalți să-mi aprobe acțiunile. Câtă vreme respect bătrânii, am grijă de tineri și am aprobarea celorlalți oameni, asta-i suficient.” Le pasă numai de comportamentele bune, nu se concentrează asupra adevărului. În general, sunt capabili să îi respecte pe bătrâni, pe cei mai în vârstă, pe cei care au calificări, pe cei cu o ținută morală și cu o reputație bună din grupul lor, în timp ce au, de asemenea, multă grijă iubitoare față de comunitățile celor tineri și vulnerabili. Ei susțin cu strictețe regula socială de a respecta bătrânii și a avea grijă de tineri cu scopul de a se dovedi nobili. Totuși, ceea ce nu poate fi negat este că, atunci când interesele lor vor intra în conflict cu această regulă, ei o vor lăsa la o parte și își vor proteja interesele orbește și fără să „îndure” constrângerile nimănui. Deși comportamentul lor bun le atrage aprobarea tuturor celor pe care îi întâlnesc, pe care îi cunosc sau cu care sunt familiarizați, nu poate fi negat faptul că, deși au aceste comportamente bune, lăudate de alții, ei nu suferă nici cea mai mică pierdere pentru interesele lor și luptă pentru ele prin toate mijloacele necesare, fără să „îndure” constrângerile nimănui. Respectul lor pentru bătrâni și grija lor față de tineri sunt doar un comportament efemer, bazat pe fundamentul de a nu dăuna intereselor proprii. Se limitează la un mod de purtare. O pot face în cazul în care acest lucru nu le aduce nicio atingere intereselor sau nu le afectează deloc, dar când interesele lor ies în față, în final, ei vor lupta pentru ele. Așadar, respectul lor pentru bătrâni și grija lor față de tineri nu le afectează urmărirea propriilor interese, nici nu pot îngrădi acea urmărire. Comportamentul de a respecta bătrânii și a avea grijă de tineri este unul bun, pe care oamenii îl pot avea doar în anumite circumstanțe, condiția fiind să nu le dăuneze intereselor. Nu este ceva ce provine din viața unei persoane, din măduva oaselor ei. Oricât de mult poate o persoană să practice un astfel de comportament, oricât de mult poate să persiste, acest lucru nu poate schimba firile corupte pe care omul se bazează pentru a trăi. Asta înseamnă că, și dacă o persoană poate să nu aibă acest comportament bun, ea totuși manifestă firi corupte – cu toate că a dobândit acest comportament bun, firile sale corupte nu s-au ameliorat sau nu s-au schimbat deloc. Dimpotrivă, ea le ascunde tot mai adânc. Acestea sunt lucruri esențiale care sunt ascunse în spatele unor astfel de comportamente bune.

Cam atât despre părtășia și disecarea noastră legată de comportamentele bune din cultura tradițională de a fi blând și rafinat, curtenitor, respectuos cu bătrânii și grijuliu față de tineri, amabil și abordabil. Acestea se aseamănă cu a fi bine educat și rațional și, mai mult sau mai puțin, sunt aceleași în esență. Sunt nesubstanțiale. Oamenii ar trebui să renunțe la aceste comportamente bune. Ceea ce oamenii ar trebui să tindă cel mai mult să realizeze este să facă din cuvintele lui Dumnezeu baza lor, iar din adevăr, criteriul lor; numai atunci vor putea să trăiască în lumină și să trăiască asemănarea unei persoane normale. Dacă îți dorești să trăiești în lumină, ar trebui să acționezi conform adevărului; ar trebui să fii o persoană sinceră care spune vorbe sincere și face lucruri cinstite. Este esențial să ai adevărurile-principii în comportamentul tău; odată ce oamenii pierd adevărurile-principii și se concentrează doar asupra comportamentului bun, acest lucru dă inevitabil naștere la falsitate și prefăcătorie. Dacă nu există niciun principiu în comportamentul oamenilor, atunci, oricât de bun este comportamentul lor, sunt niște ipocriți; s-ar putea să fie capabili să-i inducă în eroare pe ceilalți pentru un timp, dar nu vor fi niciodată de încredere. Numai atunci când oamenii acționează și se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu au o bază adevărată. Dacă nu se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu și se axează doar pe a pretinde că se comportă bine, pot, prin urmare, să devină oameni buni? Categoric nu. Doctrinele bune și comportamentul bun nu pot schimba firile corupte ale omului și nu pot schimba esența lui. Numai adevărul și cuvintele lui Dumnezeu pot schimba firile corupte, gândurile și opiniile oamenilor și pot deveni viața lor. Diversele comportamente bune pe care omul le consideră ca atare în cultura tradițională și în noțiunile lui, precum a fi bine educat și rațional, blând și rafinat, curtenitor, respectuos cu bătrânii și grijuliu față de tineri, a fi amabil și a fi abordabil sunt doar comportamente. Acestea nu sunt viața, cu atât mai puțin, adevărul. Cultura tradițională nu este adevărul, nici comportamentele bune pe care le promovează. Oricât de multă cultură tradițională stăpânește omul și oricât de multe comportamente bune manifestă în viața lui, acest lucru nu poate schimba firile lui corupte. Așadar, timp de mii de ani, omenirii i-a fost inoculată cultura tradițională, iar firea ei coruptă nu s-a schimbat deloc; dimpotrivă, corupția ei s-a adâncit și mai mult, iar lumea a devenit tot mai întunecată și mai rea. Acest lucru are legătură directă cu educația din cultura tradițională. Oamenii pot trăi asemănarea unei ființe umane adevărate doar luând cuvintele lui Dumnezeu drept viață a lor. Este un lucru indiscutabil. Așadar, ce fel de parametri și cerințe stabilesc cuvintele lui Dumnezeu pentru comportamentul omului? Pe lângă ceea ce e stabilit prin legi și porunci, există și cerințele Domnului Isus pentru comportamentul omului, mai ales cerințele și regulile pentru om din judecata lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Acestea sunt cele mai prețioase cuvinte dintre toate în ceea ce privește omenirea și sunt cele mai importante principii pentru comportamentul ei. Trebuie să identificați în cuvintele lui Dumnezeu cele mai importante criterii comportamentale pentru purtarea și acțiunile voastre. Când o veți face, veți fi capabili să scăpați de proasta îndrumare și inducerea în eroare a comportamentelor bune din cultura tradițională chineză. Atunci veți fi găsit calea și principiile pentru comportament și acțiune, ceea ce înseamnă și că veți fi găsit calea și principiile mântuirii. Dacă luați cuvintele actuale ale lui Dumnezeu drept baza voastră și adevărul despre care am avut părtășie acum drept criteriul vostru și le folosiți pentru a înlocui acele standarde pentru un comportament bun pe care le are omenirea în noțiunile ei, atunci ești cineva care urmărește adevărul. Cerințele lui Dumnezeu pentru om sunt în toate cazurile legate de ce fel de persoană ar trebui să fie și ce drum ar trebui să urmeze. El nu cere niciodată ca omul să aibă vreun comportament în mod izolat. El cere ca oamenii să fie sinceri, nu înșelători; cere ca omul să accepte și să urmărească adevărul și să-I fie credincios lui Dumnezeu, supus și martor pentru El. Nu a cerut niciodată ca omul să aibă doar câteva comportamente bune, nu a presupus că acest lucru în sine ar ajunge. Cu toate acestea, cultura tradițională chineză îl face pe om să se axeze doar pe comportamentul bun, pe a avea manifestări exterioare bune. Nu face nimic pentru a lămuri ce sunt firile corupte ale omului sau de unde izvorăște corupția lui, cu atât mai puțin este capabilă să indice calea prin care firile sale corupte sunt alungate. Prin urmare, oricum ar putea pleda cultura tradițională pentru oricare dintre comportamentele bune pe care ar trebui să le aibă omul, nu este de niciun folos când vine vorba de alungarea firilor corupte de către oameni și de trăirea asemănării unei adevărate ființe umane. Oricât de nobile sau atrăgătoare ar fi afirmațiile ei despre moralitate, nu poate face nimic pentru a schimba esența coruptă a omenirii. Sub îndoctrinarea și influența culturii tradiționale, au apărut multe lucruri subconștiente în omenirea coruptă. Ce înseamnă „subconștient” aici? Înseamnă că, odată ce omului i s-a inoculat în mod imperceptibil cultura tradițională și a fost contaminat de aceasta, în absența oricăror cuvinte, afirmații, reguli sau cunoștințe clare despre cum să acționeze adecvat, el practică și respectă instinctiv ideile și metodele convenționale ale oamenilor. Trăind în aceste circumstanțe, într-o astfel de condiție, cum fac toți oamenii, ajunge fără să-și dea seama să creadă, în subconștientul său: „A fi bine educat și rațional e grozav – e pozitiv și este în acord cu adevărul; a fi blând și rafinat e grozav – așa ar trebui să fie oamenii, lui Dumnezeu Îi place asta și este în acord cu adevărul; a fi curtenitor, respectuos cu bătrânii și grijuliu față de tineri, amabil și abordabil, toate sunt manifestări provenite din umanitatea normală – sunt în acord cu adevărul și cuvintele lui Dumnezeu.” Deși nu a găsit o bază clară în cuvintele lui Dumnezeu, el simte în inima lui că ale lui Dumnezeu cuvinte și cerințe pentru om și standardele culturii tradiționale sunt aproape la fel, fără nicio diferență majoră între ele. Nu sunt acestea o distorsionare și o interpretare falsă a cuvintelor lui Dumnezeu? Au spus cuvintele lui Dumnezeu astfel de lucruri? Nu au spus, nici nu sunt ceea ce vrea El să zică; acele lucruri sunt distorsionările și interpretările false ale cuvintelor lui Dumnezeu pe care le are omul. Cuvintele lui Dumnezeu nu au spus niciodată aceste lucruri, așa că voi nu trebuie, în niciun caz, să gândiți în funcție de acei termeni. Ar trebui să citiți cuvintele lui Dumnezeu în amănunt și să identificați exact cerințele comportamentale pe care le transmit cuvintele Lui pentru om, apoi să găsiți alte câteva fragmente din cuvintele Lui, să le reuniți și să le citiți, rugându-vă și având părtășie despre ele în sinteză. Odată ce aveți cunoștințe despre ele, puteți să le practicați și să le experimentați. Acest lucru aduce cuvintele lui Dumnezeu în viața voastră reală, unde devin baza pentru opiniile voastre despre oameni și lucruri, precum și pentru comportamentul și acțiunile voastre. Care ar trebui să fie baza discursului și acțiunilor oamenilor? Cuvintele lui Dumnezeu. Prin urmare, care sunt cerințele și standardele pe care le are Dumnezeu cu privire la discursul și acțiunile oamenilor? (Să fie constructive pentru oameni.) Așa este. În mod fundamental, trebuie să spui adevărul, să vorbești sincer și să fii de folos celorlalți. Cel puțin, discursul tău trebuie să-i edifice pe oameni, și nu să-i păcălească, să-i inducă în eroare, să-i ia în râs, să-i batjocorească, să-i ridiculizeze, să râdă de ei, să-i constrângă, să le dea în vileag slăbiciunile sau să-i rănească. Aceasta este exprimarea umanității normale. Este virtutea umanității. Ți-a spus Dumnezeu cât de tare să vorbești? Ți-a cerut să folosești un limbaj standard? Ți-a cerut să folosești o retorică bombastică sau un stil lingvistic elevat, rafinat? (Nu.) Nu există nicio fărâmă din aceste lucruri superficiale, ipocrite, false, inutile. Toate cerințele lui Dumnezeu sunt lucruri pe care ar trebui să le aibă umanitatea normală, standarde și principii pentru limbajul și comportamentul omului. Nu contează unde s-a născut cineva sau ce limbă vorbește. În orice caz, cuvintele pe care le spui – exprimarea și conținutul lor – trebuie să fie edificatoare pentru alții. Ce înseamnă să fie edificatoare? Înseamnă că alții, după ce le-au auzit, simt că sunt adevărul, se îmbogățesc și găsesc ajutor în ele, pot să înțeleagă adevărul și nu mai sunt confuzi, nici susceptibili să fie induși în eroare de alții. Așadar, Dumnezeu le cere oamenilor să spună adevărul, să spună ceea ce gândesc și nu să-i păcălească, să-i inducă în eroare, să-i ia în râs, să-i batjocorească, să-i ridiculizeze, să râdă de alții sau să-i constrângă, sau să le dea în vileag slăbiciunile, sau să-i rănească. Nu sunt acestea principiile discursului? Ce înseamnă a spune că o persoană nu ar trebui să dea în vileag slăbiciunile oamenilor? Înseamnă să nu arunci cu noroi în alți oameni. Nu te lega de greșelile sau neajunsurile lor din trecut pentru a-i judeca sau condamna. Acesta este minimul pe care ar trebui să-l faci. Din punct de vedere proactiv, cum se exprimă discursul constructiv? În principal încurajând, orientând, îndrumând, îndemnând, înțelegând și consolând. De asemenea, în unele cazuri speciale, devine necesar să dăm în vileag direct greșelile altor oameni și să-i emondăm, astfel încât aceștia să dobândească cunoașterea adevărului și dorința de a se pocăi. Abia atunci se obține efectul cuvenit. Această cale de practicare este foarte benefică pentru oameni. Nu-i așa că le este de un real ajutor și că e constructivă pentru ei? Să spunem, de exemplu, că ești deosebit de îndărătnic și arogant. Nu ai fost niciodată conștient de acest lucru, dar cineva care te cunoaște bine vine direct și îți expune problema. Te gândești în sinea ta: „Sunt îndărătnic? Sunt arogant? Nimeni altcineva nu a îndrăznit să-mi spună asta, dar el mă înțelege. Faptul că a putut spune așa ceva sugerează că acest lucru este chiar adevărat. Trebuie să petrec ceva timp reflectând la acest lucru.” După aceea îi spui persoanei: „Alți oameni îmi spun doar lucruri frumoase, îmi cântă osanale, nimeni nu discută deschis cu mine niciodată, nimeni nu mi-a semnalat niciodată aceste neajunsuri și probleme. Numai tu ai fost în stare să-mi spui, să fii sincer cu mine. A fost atât de grozav, de mare ajutor pentru mine.” Asta înseamnă să ai o discuție sinceră, nu-i așa? Încetul cu încetul, cealaltă persoană îți transmite ce are în minte, gândurile sale despre tine și experiențele despre cum a avut noțiuni, închipuiri, negativitate și slăbiciune în această chestiune și a putut să le înlăture prin căutarea adevărului. Asta înseamnă a avea o discuție sinceră; este o comuniune a sufletelor. Și, în fond, care este principiul din spatele discuției? Acesta este: spune ce ai în inima ta și vorbește despre experiențele tale reale și despre ceea ce gândești cu adevărat. Aceste cuvinte sunt cele mai benefice pentru oameni, îi aprovizionează, îi ajută, sunt pozitive. Refuză să spui acele cuvinte false, acele cuvinte care nu le sunt de folos oamenilor și nu îi edifică; acest lucru va evita rănirea sau împiedicarea lor, aruncarea lor în negativitate și obținerea unui efect negativ. Trebuie să spui lucruri pozitive. Trebuie să te străduiești să ajuți oamenii cât de mult poți, să le fii de folos, să-i aprovizionezi, să produci în ei credință adevărată în Dumnezeu; și trebuie să le permiți oamenilor să fie ajutați și să câștige mult din experiențele tale cu privire la cuvintele lui Dumnezeu și la modul în care rezolvi problemele și să poată înțelege calea de a experimenta lucrarea lui Dumnezeu și de a pătrunde în adevărul-realitate, permițându-le să aibă intrare în viață și făcându-le viața să crească – toate acestea fiind efectul faptului că există principii în cuvintele tale și sunt edificatoare pentru oameni. Pe lângă asta, când oamenii se adună ca să bârfească și să chicotească în voie, acest lucru este neprincipal. Tot ceea ce manifestă ei sunt firile lor corupte. Nu este ceva bazat pe cuvintele lui Dumnezeu, iar ei nu susțin adevărurile-principii. Totul reprezintă filosofiile omului pentru interacțiuni lumești – ei trăiesc după cum sunt manipulați de firile lor corupte.

Dumnezeu cere ca omul să fie principial și edificator cu alții în limbajul său. Are acest lucru vreo legătură cu acele comportamente exterioare bune ale omului? (Nu.) Nu are nicio legătură cu ele. Să spunem că nu îi domini pe alții sau nu ești fals și viclean în limbajul tău, dar totuși ești deopotrivă capabil să-i încurajezi, să-i îndrumi și să-i consolezi pe alții. Dacă poți să le faci pe amândouă, mai este nevoie să le faci cu o atitudine abordabilă? Trebuie să atingi abordabilitatea? Poți să faci doar acele lucruri care se înscriu într-un tipar comportamental al unor astfel de exteriorizări, precum a fi curtenitor, blând și rafinat? Nu este nevoie. Precondiția ca limbajul tău să fie edificator pentru alții este să fie bazat pe cuvintele lui Dumnezeu și pe cerințele Lui – să fie bazat pe adevăr, mai degrabă decât pe comportamente bune, stabilite în sânul culturii tradiționale. Odată ce limbajul tău este principial și edificator pentru alții, poți să vorbești fiind așezat sau poți să vorbești stând în picioare; poți să vorbești cu voce tare sau cu voce joasă; poți să te exprimi prin cuvinte blânde sau prin cuvinte aspre. Atât timp cât rezultatul final este pozitiv, iar tu ți-ai îndeplinit responsabilitatea și celeilalte părți i-a fost de folos, atunci este în acord cu adevărurile-principii. Dacă ceea ce urmărești este adevărul și ceea ce practici este adevărul, iar baza discursului și acțiunilor tale o reprezintă cuvintele lui Dumnezeu, adevărurile-principii, iar ceilalți pot să profite și să aibă de câștigat de la tine, nu v-ar fi acest lucru de folos amândurora? Dacă, trăind constrâns de gândirea culturii tradiționale, te prefaci în timp ce și ceilalți fac același lucru și oferi amabilități manierate, în timp ce aceștia se înclină și fac reverențe, fiecare prefăcându-se pentru celălalt, atunci niciunul dintre voi nu este bun de nimic. Și tu și el vă înclinați și faceți reverențe și vă angajați în amabilități toată ziua, fără un cuvânt de adevăr, întruchipând în viață doar comportamentul bun, așa cum este promovat de cultura tradițională. Deși un astfel de comportament, văzut din exterior, este convențional, totul reprezintă o ipocrizie, un comportament care îi păcălește și îi induce în eroare pe alții, un comportament care îi acaparează pe oameni și-i trage pe sfoară, fără să fie auzit niciun cuvânt sincer. Dacă te împrietenești cu o astfel de persoană, cu certitudine vei fi, în cele din urmă, acaparat și păcălit. Nu există nimic care să te edifice să fii câștigat ceva de pe urma bunei sale purtări. Tot ce poate să te învețe este falsitatea și înșelăciunea: tu o păcălești pe ea și ea te păcălește pe tine. Ceea ce vei simți, în cele din urmă, este o degradare extremă a integrității și demnității tale, pe care va trebui pur și simplu să o înduri. Tot va trebui să te prezinți curtenitor, într-un mod bine educat și rațional, fără să intri în dispute cu ceilalți sau să le ceri prea mult. Tot va trebui să fii răbdător și tolerant, simulând nonșalanță și mărinimie permisivă cu un zâmbet radiant. Câți ani de efort sunt necesari pentru a atinge o astfel de condiție! Dacă îți vei cere să trăiești în acest mod înaintea altora, nu te va epuiza viața ta? Să te prefaci că ai atât de multă iubire, știind foarte bine că nu ai – o asemenea ipocrizie nu este un lucru ușor! Ai simți din ce în ce mai puternic epuizarea faptului de a te comporta astfel ca persoană; ai prefera ca în viața ta viitoare să te naști mai degrabă ca vacă sau cal, porc sau câine, decât ca ființă umană. Ți s-ar părea prea falsă și prea rea. De ce trăiește omul într-un mod care îl epuizează atât de mult? Deoarece trăiește în mijlocul noțiunilor tradiționale, care îl constrâng și îl încătușează. Bazându-se pe firea lui coruptă, el trăiește în păcat, de care nu se poate elibera. Nu are nicio scăpare. Ceea ce trăiește el nu este asemănarea unei ființe umane adevărate. Între oameni, o persoană nu poate să audă sau să obțină niciun cuvânt de o sinceritate elementară, nici între soț și soție, mamă și fiică, tată și fiu, nici între cei mai apropiați oameni – nu se aude niciun cuvânt intim, niciun cuvânt călduros sau unul prin care o persoană poate să obțină mângâiere. Așadar, ce funcție au aceste comportamente exterioare bune? Ele servesc pentru a păstra o distanță normală și relații normale între oameni. Totuși, în spatele acestor comportamente bune, nimeni nu îndrăznește să interacționeze profund cu altcineva, ceea ce omenirea a ajuns să rezume prin sintagma: „Distanța dă naștere frumuseții.” Acest lucru dezvăluie adevărata natură a omenirii, nu-i așa? Cum ar putea distanța să dea naștere frumuseții? În realitatea falsă și rea a unei astfel de vieți, omul trăiește într-o singurătate, o retragere, o depresie, o indignare și o nemulțumire veșnic crescândă, fără o cale de urmat. Aceasta este adevărata condiție a non-credincioșilor. Totuși, tu crezi în Dumnezeu astăzi. Ai venit în casa lui Dumnezeu și ai acceptat aprovizionarea cuvintelor Sale și asculți deseori predici. Cu toate acestea, în inima ta, încă îți plac comportamentele bune pe care le promovează cultura tradițională. Asta dovedește ceva: nu înțelegi adevărul și nu ai nicio realitate. De ce în viața ta, acum, încă ești atât de deprimat, de singur, de jalnic, de umilit? Singurul motiv pentru acest lucru este că nu accepți adevărul și că nu te-ai schimbat deloc. Cu alte cuvinte, nu privești oamenii și lucrurile și nu te comporți și nu acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu, nici având adevărul drept criteriu. Încă trăiești bazându-te pe firile corupte și noțiunile tradiționale. De aceea viața ta încă este atât de însingurată. Nu ai prieteni, nu ai cui să te destăinui. Nu poți obține de la alții încurajarea, îndrumarea, ajutorul sau edificarea pe care ar trebui să le ai, nici nu poți oferi altora încurajare, îndrumare sau ajutor. Nici măcar în aceste comportamente care sunt cele mai simple nu iei cuvintele lui Dumnezeu drept baza ta și adevărul drept criteriul tău, fără să mai menționăm opiniile tale despre oameni și lucruri sau comportamentul și acțiunea ta – acestea sunt la sute de mii de kilometri distanță de adevăr, de cuvintele lui Dumnezeu!

Tocmai am avut părtășie despre cerințele pe care le are Dumnezeu pentru comportamentul omului: El cere ca limbajul și acțiunile omului să fie principiale și edificatoare pentru alții. Așadar, pe baza acestui lucru, știe toată lumea acum dacă există vreo valoare în acele comportamente bune rezumate de om – dacă merită prețuite? (Nu merită.) Prin urmare, ce ar trebui să faceți, având în vedere că nu credeți că merită prețuite? (Să renunțăm la ele.) Cum renunță o persoană la ele? Pentru a renunța la ele, o persoană trebuie să aibă o cale specifică și pași pentru practica ei. Mai întâi, o persoană trebuie să se analizeze pentru a vedea dacă are manifestările comportamentale de a fi bine educată și rațională și de a fi blândă și rafinată, cum sunt promovate de cultura tradițională. Ce formă ia o asemenea analiză și care e conținutul ei? Acestea ar fi să vă cercetați pentru a vedea care este baza pentru opiniile voastre despre oameni și lucruri, precum și pentru comportamentul și acțiunile voastre, și pentru a vedea care lucruri de la Satana au prins rădăcini adânci în inima voastră și v-au pătruns în sânge și oase. De exemplu, să spunem că e cineva care a fost răsfățat din copilărie și care nu știe multe despre autocontrol, dar a cărui umanitate, totuși, nu este rea. Este un adevărat credincios, crede în Dumnezeu și își îndeplinește datoria cu sinceritate și poate să sufere și să plătească un preț. Există doar un lucru greșit în ceea ce-l privește: când mănâncă, are tendința să aleagă îmbucăturile și să plescăie din buze. Te deranjează atât de mult să auzi asta, încât nu-ți poți înghiți mâncarea. Obișnuiai să simți o antipatie aparte pentru astfel de oameni. Te gândeai că nu aveau bună creștere și nu știau să se controleze, că nu erau bine educați și raționali. În inima ta, îi disprețuiai, crezând că astfel de oameni sunt josnici și nedemni, că nu au cum să fie oameni pe care îi alege Dumnezeu, cu atât mai puțin oameni pe care îi iubește El. Pe ce bază ai crezut asta? Le-ai priceput esența? I-ai evaluat pe baza esenței lor? Care a fost baza evaluării tale? Evident, evaluai oamenii pe baza diverselor afirmații ale culturii tradiționale chineze. Așadar, când ajungi să auzi despre această problemă, ce ar trebui să gândești, pe baza adevărurilor despre care am avut părtășie azi? „Vai, obișnuiam să-i disprețuiesc! Nu am ascultat niciodată părtășia lor de bunăvoie. Oricând au spus sau au făcut ceva, indiferent câtă dreptate aveau să o facă sau cât de practice erau cuvintele părtășiei lor, imediat ce mă gândeam cum plescăie din buze și cum scotocesc după îmbucături la masă, nu mai voiam să-i aud vorbind. Întotdeauna i-am considerat persoane prost crescute, fără calibru. Acum, printr-o astfel de părtășie de la Dumnezeu, văd că opiniile mele despre oameni nu se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu; în schimb, tratez obiceiurile și comportamentele greșite pe care le au oamenii în viață – în special acele cercuri în care le lipsește buna creștere sau sunt indecenți – de parcă ar fi revărsări ale umanității-esențe pe care o au. Acum, evaluate pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, toate acele lucruri sunt mici greșeli care nu implică umanitatea-esență pe care o au. Nu sunt nici pe departe probleme de principiu.” Nu este aceasta autoexaminare? (Ba da.) Cei care pot să accepte cuvintele lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul pot să vadă clar aceste lucruri. Așadar, ce e de făcut de acum înainte? Există o cale? Ar funcționa dacă le-ai cere să renunțe imediat la aceste obiceiuri proaste? (Nu.) Astfel de mici defecte sunt împământenite și greu de schimbat. Nu sunt ceva ce o persoană poate să schimbe într-o zi sau două. Problemele comportamentale nu sunt atât de greu de rezolvat, dar având defecte în obiceiurile de viață, o persoană are nevoie de ceva timp ca să scape de ele. Cu toate acestea, ele nu sugerează calitatea umanității cuiva sau umanitatea-esență pe care o are, așa că nu le da prea multă importanță sau nu refuza să renunți la ele. Fiecare are propriile obiceiuri și metode în viață. Nimeni nu provine dintr-un vid. Fiecare are câteva defecte și, oricare sunt acestea, dacă îi afectează pe alții, trebuie să fie corectate. Așa se obțin interacțiunile amicale. Totuși, nu este posibil să fim ideali în toate privințele. Oamenii vin din locuri foarte diferite, iar obiceiurile lor în viață sunt toate diferite, așa că trebuie să fie toleranți unii cu alții. Este ceva ce ar trebui să aibă umanitatea normală. Nu pune la suflet probleme neînsemnate. Exersează toleranța. Este cel mai potrivit mod de a-i trata pe alții. Acesta este principiul toleranței, principiul și metoda după care sunt gestionate astfel de probleme. Nu încerca să determini esența și umanitatea oamenilor pe baza micilor defecte pe care le au. Acea bază e în total dezacord cu principiile, pentru că orice defecte sau cusururi ar putea avea o persoană, ele nu exprimă esența ei, nici nu înseamnă că acea persoană nu este un credincios sincer în Dumnezeu, cu atât mai puțin că nu este cineva care urmărește adevărul. Trebuie să ne uităm la punctele forte ale oamenilor și să ne bazăm opiniile despre ei pe cuvintele lui Dumnezeu și pe cerințele Lui pentru om. E modul de a trata oamenii corect. Cum ar trebui să privească oamenii o persoană care urmărește adevărul? Opiniile sale despre oameni și lucruri și comportamentul și acțiunile ei trebuie să fie toate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul său. Așadar, cum privești fiecare persoană conform cuvintelor lui Dumnezeu? Cercetează dacă are conștiință și rațiune, dacă este o persoană bună sau una rea. În interacțiunea ta cu ea, poți vedea că, deși are partea ei de mici defecte și neajunsuri, este destul de bună în umanitatea sa. Este tolerantă și răbdătoare în interacțiunile ei cu oamenii, iar când cineva este negativ și slab, este iubitoare cu el și îl poate aproviziona și ajuta. Aceasta este atitudinea ei față de alții. Atunci, care este atitudinea ei față de Dumnezeu? Prin atitudinea ei față de Dumnezeu, se poate evalua și mai mult dacă are umanitate. Se poate ca, față de tot ceea ce face Dumnezeu să fie supusă, căutătoare și doritoare, iar în timp ce-și îndeplinește datoria și interacționează cu alții – când acționează – să aibă o inimă temătoare de Dumnezeu. Nu înseamnă că este temerară, acționând în mod excesiv, și nu înseamnă că ar face și ar spune orice. Când se întâmplă ceva care Îl implică pe Dumnezeu sau lucrarea Sa, este foarte precaută. Odată ce ai constatat că are aceste manifestări, cum trebuie să evaluezi dacă acea persoană este bună sau rea, pe baza lucrurilor care se revarsă din umanitatea ei? Evaluează asta pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și pe baza măsurii în care ea are conștiință și rațiune și a atitudinii sale față de adevăr și față de Dumnezeu. Evaluând-o din aceste două privințe, vei vedea că, deși există câteva probleme și defecte în comportamentul său, tot poate să fie o persoană cu rațiune și conștiință, care are o inimă plină de supunere și temătoare față de Dumnezeu și o atitudine de iubire și acceptare față de adevăr. Dacă așa stau lucrurile, atunci, în ochii lui Dumnezeu, este o persoană care poate fi mântuită, o persoană pe care El o iubește. Și, având în vedere că în ochii lui Dumnezeu este o persoană care poate fi mântuită și pe care El o iubește, cum ar trebui să o tratezi? Trebuie să privești oamenii și lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu și să faci evaluări conform cuvintelor Sale. Este un adevărat frate sau o adevărată soră și ar trebui să o tratezi corect și fără prejudecată. Nu te uita doar la părțile ei bune sau nu o evalua conform afirmațiilor din cultura tradițională – în schimb, evalueaz-o prin cuvintele lui Dumnezeu. În ceea ce privește defectele ei comportamentale, dacă ai inimă bună, ar trebui să o ajuți. Spune-i cum să se poarte adecvat. Ce faci dacă poate să accepte asta, dar nu poate să renunțe imediat la defectele ei comportamentale? Ar trebui să apelezi la toleranță. Dacă nu ești tolerant, asta înseamnă că nu ai inimă bună și ar trebui să cauți adevărul în atitudinea ta față de ea, să reflectezi asupra propriilor neajunsuri și să le cunoști. Așa poți să ajungi să-i tratezi pe oameni corect. Dacă, dimpotrivă, spui: „Acea persoană are atât de multe defecte. Este prost crescută, nu știe să se controleze, nu știe să-i respecte pe alții și nu știe de maniere. Atunci, este o non-credincioasă. Nu vreau să mă asociez cu ea, nu vreau să o văd și nu vreau să aud nimic din ce are de spus, oricât de corect este. Cine ar crede că se teme de Dumnezeu și că I se supune? Este capabilă să facă asta? Are calibrul necesar?”, atunci ce fel de atitudine este asta? A-i trata pe alții așa înseamnă a-i ajuta cu amabilitate? Este în acord cu adevărurile-principii? Este un astfel de tratament din partea ta față de alții o înțelegere și o practicare a adevărului? Este iubitor? Te temi de Dumnezeu în inima ta? În cazul în care credința unei persoane în Dumnezeu nu conține nici măcar amabilitatea elementară, deține o astfel de persoană adevărul-realitate? Dacă tu continui să aderi la noțiunile tale, iar opiniile tale despre oameni și lucruri rămân bazate pe propriile tale sentimente, impresii, preferințe și noțiuni, asta este o dovadă suficientă că nu înțelegi nicio fărâmă de adevăr și că încă trăiești bazându-te pe filosofii satanice. Este o dovadă suficientă că nu ești un iubitor al adevărului sau cineva care îl urmărește. Unii oameni sunt foarte neprihăniți de sine. Oricum ai părtășie cu ei, aceștia continuă să adere la propriile opinii: „Sunt o persoană curtenitoare, care respectă bătrânii și are grijă de tineri – care e problema? Cel puțin sunt o persoană bună. Ce nu e bine în felul în care mă comport? Cel puțin, toată lumea mă respectă.” Nu contest că ești o persoană bună, dar dacă vei continua să pretinzi asta, vei fi capabil să dobândești adevărul și viața? Poate că a fi o persoană bună în felul în care ești tu nu-ți încalcă integritatea sau nu contravine țelului și sensului comportamentului tău, dar există un lucru pe care trebuie să-l înțelegi: continuă așa și nu vei fi capabil să înțelegi adevărul sau să pătrunzi în adevărul-realitate și, în final, nu vei fi capabil să dobândești adevărul sau viața, ori mântuirea din partea lui Dumnezeu. Acesta este singurul final posibil.

Tocmai am avut părtășie despre cum să priviți comportamentele bune din noțiunile oamenilor și cum să identificați acele comportamente bune, astfel încât să urmăriți adevărul. Aveți o cale acum? (Da.) Ce ar trebui să faceți? (Mai întâi, să reflectăm dacă noi înșine avem acele comportamente. Apoi, să ne gândim care sunt bazele și criteriile obișnuite pentru opiniile noastre despre oameni și lucruri.) Așa e. Ar trebui să începeți prin a vedea clar dacă în opiniile voastre prealabile despre oameni și lucruri sau în comportamentul și acțiunile voastre există ceva care a intrat în conflict cu lucrurile despre care Eu am avut părtășie azi sau ceva care le contrazice. Reflectați care este baza pentru perspectiva și opinia pe care le adoptați când priviți oameni și lucruri și dacă baza voastră reprezintă standardele din cultura tradițională sau zicalele vreunei persoane mărețe și renumite, sau dacă reprezintă cuvintele lui Dumnezeu, adevărul. De aici încolo, continuați prin a reflecta dacă gândurile și opiniile din cultura tradițională și cele ale oamenilor măreți, renumiți, sunt în acord cu adevărul, unde anume intră în conflict cu el, unde anume sunt greșite. Acestea sunt specificațiile celui de-al doilea pas din procesul de autoreflecție. Acum, al treilea pas. Când descoperi că părerile, metodele, baza și criteriul pentru opiniile tale despre oameni și lucruri, precum și comportamentul și acțiunile tale izvorăsc din voința omului, din tendințele rele ale societății și ale culturii tradiționale și că sunt contrare adevărului, ce ar trebui să faci atunci? Nu ar trebui să cauți cuvinte relevante de la Dumnezeu și să le iei pe acestea drept bază? (Ba da.) Caută adevărurile-principii în cuvintele lui Dumnezeu care abordează modul de a privi oamenii și lucrurile, precum și comportamentul și acțiunile. Ar trebui să te bazezi în principal pe ceea ce spun cuvintele lui Dumnezeu sau, mai exact, pe adevărurile-principii din cuvintele lui Dumnezeu. Acele adevăruri-principii ar trebui să devină baza și criteriul pentru opiniile tale despre oameni și lucruri și pentru comportamentul și acțiunile tale. Acesta este lucrul cel mai dificil de îndeplinit. O persoană trebuie mai întâi să-și nege propriile perspective, noțiuni, opinii și atitudini. Asta implică unele păreri incorecte, deformate ale omului. O persoană trebuie să-și scoată la iveală acele opinii, să ajungă să le cunoască și să le supună unei analize atente. Pe de altă parte, când oamenii au găsit afirmația potrivită în cuvintele relevante ale lui Dumnezeu, ar trebui să cugete la ea și să aibă părtășie despre asta și, când au clarificat care sunt adevărurile-principii în legătură cu ea, devine imediat o chestiune legată de modul în care trebuie să accepte și să practice adevărul. Spuneți-Mi, odată ce o persoană a înțeles adevărurile-principii, este ea în scurt timp capabilă să le accepte și să li se supună? (Nu.) Răzvrătirea și firile corupte ale omului nu pot fi înlăturate într-o clipă. Omul are firi corupte și, chiar dacă s-ar putea să înțeleagă ce vor să spună cuvintele lui Dumnezeu, nu le poate pune în practică imediat. Punerea adevărului în practică este pentru el o luptă în fiecare caz. Omul are o fire răzvrătită. Nu poate renunța la prejudecata, capriciozitatea, intransigența, trufia, neprihănirea de sine sau autoimportanța sa, nici la nenumăratele justificări și scuze, nici la îngâmfarea, statutul, reputația și vanitatea sa. Așadar, când renunți la un lucru pe care îl consideri în noțiunile tale ca fiind bun, trebuie să renunți la aceste interese ale tale și la lucrurile pe care le prețuiești. Când vei putea renunța și scăpa de toate aceste lucruri, atunci vei avea speranță sau o șansă să practici pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, conform adevărurilor-principii. A renunța la tine și a te nega – acesta este momentul cel mai greu de depășit. Cu toate acestea, imediat ce ai trecut de el, nu vor mai rămâne dificultăți mari în inima ta. Când ai înțeles adevărul și ești capabil să pătrunzi esența comportamentelor bune, opiniile tale despre oameni și lucruri se vor schimba și, atunci, vei fi capabil, treptat, să renunți la astfel de lucruri din cultura tradițională. Așadar, a schimba opiniile greșite ale omului despre oameni și lucruri, metodele și manierele acțiunilor sale, proveniența acțiunilor sale și motivele din spatele lor nu este un lucru ușor de făcut. Cel mai greu de schimbat este faptul că omul are firi corupte. Opiniile lui despre lucruri și stilul său de viață sunt generate de firile sale corupte. Firile corupte te fac arogant, neprihănit de sine și îndărătnic; te fac să-i disprețuiești pe alții, concentrându-te tot timpul asupra susținerii renumelui și statutului tău sau asupra măsurii în care poți să atragi stimă și să ieși în evidență printre alții, ținând cont tot timpul de proiectele tale viitoare și de soarta ta și așa mai departe. Toate aceste lucruri se nasc din firea ta coruptă și îți afectează interesele. După ce ai luat fiecare dintre aceste lucruri și i-ai pus capăt, l-ai priceput și negat, vei fi capabil să renunți la ele. Și doar când vei putea să renunți la ele, puțin câte puțin, vei fi capabil, fără compromisuri și în mod categoric, să iei cuvintele lui Dumnezeu drept baza ta și adevărul drept criteriul tău pentru opiniile tale despre oameni și lucruri și pentru comportamentul și acțiunile tale.

Ia cuvintele lui Dumnezeu drept bază pentru opiniile tale despre oameni și lucruri și pentru comportamentul și acțiunile tale – toată lumea înțelege aceste cuvinte. Sunt ușor de înțeles. În raționalitatea și gândurile lui, în hotărârea și idealurile sale, omul este capabil să priceapă aceste cuvinte și este dispus să le urmeze. Nu ar trebui să fie nicio dificultate în asta. Dar, în realitate, omului îi este greu să trăiască potrivit lor când practică adevărul, iar obstacolele și problemele apărute în timp ce o face nu sunt doar dificultăți aduse de mediul său extern. Principalul motiv are legătură cu firea lui coruptă. Firea coruptă a omului este sursa diverselor sale probleme. Odată ce este înlăturată, toate necazurile și dificultățile omului nu mai ajung să fie vreo problemă majoră. Atunci, rezultă că toate dificultățile omului în practicarea adevărului sunt cauzate de firea lui coruptă. Prin urmare, în timp ce practici aceste cuvinte ale lui Dumnezeu și pătrunzi în această realitate a practicării adevărului, vei deveni și mai conștient de asta: „Am o fire coruptă. Eu sunt «omenirea coruptă» despre care vorbește Dumnezeu, corupt până în măduva oaselor de Satana, cineva care trăiește conform firilor satanice.” Nu așa se întâmplă? (Ba da.) Prin urmare, dacă omul ar urmări adevărul și ar pătrunde în adevărul-realitate, să cunoască și să priceapă lucrurile negative reprezintă doar primul pas din pătrunderea în viață, pasul de la începutul ei. Așadar, de ce mulți oameni înțeleg câteva adevăruri, totuși nu le pot pune în practică? De ce toți pot să predice foarte multe cuvinte și doctrine, dar au rămas incapabili să pătrundă în adevărul-realitate? Să fie pentru că nu înțeleg nimic din adevăr? Nu – este exact contrariul. Înțelegerea lor teoretică a adevărului, la nivel de cuvinte și sintagme, este exact cum ar trebui să fie. Le este chiar foarte ușor să le recite. Desigur, sunt hotărâți și au o mentalitate bună și aspirații; toți sunt dispuși să lupte din răsputeri pentru adevăr. Totuși, de ce nu pot să îl pună în practică, ci continuă să fie incapabili să pătrundă în adevărul-realitate? Deoarece cuvintele, slovele și teoriile pe care le stăpânesc nu pot să se manifeste în viața lor reală. Atunci, de unde provine această problemă? Ea izvorăște din prezența firii lor corupte în mijlocul lor, împiedicând lucrurile. De aceea există unii oameni cărora le lipsește înțelegerea spirituală și care nu înțeleg ce înseamnă să urmărească adevărul, care își iau un angajament și își exprimă voința de fiecare dată când eșuează, cad sau nu pot să pună adevărul în practică. Ei fac nenumărate astfel de angajamente și declarații, totuși asta nu le rezolvă problema. Se opresc mereu la acel stadiu unde devin hotărâți și își iau angajamente. Rămân blocați acolo. Când practică adevărul, mulți oameni devin hotărâți și jură solemn, spunând că se vor strădui din răsputeri. În fiecare zi, se încurajează prin asta. Trei, patru, cinci ani de străduință – și cum se termină până la urmă? Nu s-a îndeplinit nimic și totul se încheie cu un eșec. Puțina doctrină pe care o înțeleg nu poate fi aplicată nicăieri. Când se abate ceva asupra lor, nu știu cum să privească acest lucru și nu pot să-l priceapă. Nu pot găsi cuvinte de la Dumnezeu care să le servească drept bază; nu știu să vadă lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu, nici nu știu care element al adevărului din cuvintele lui Dumnezeu se aplică problemei care s-a abătut asupra lor. Apoi sunt cuprinși de o mare anxietate, se urăsc și se roagă, cerându-I lui Dumnezeu să le dea mai multă putere și credință, continuând în cele din urmă să se încurajeze prin asta. Nu este aceasta o persoană nesăbuită? (Ba da.) Sunt precum copiii. Felul în care omul tratează zilnic urmărirea adevărului nu este, de fapt, la fel de infantil? Omul își dorește mereu să se încurajeze să practice adevărul, devenind hotărât și luându-și angajamente, înfrânându-se și încurajându-se, însă practicarea adevărului și pătrunderea în el nu provin din autoîncurajarea omului. În schimb, trebuie să pătrunzi și să practici cu adevărat conform căii și pașilor pe care ți-i spun, călcând cu fermitate și statornicie, un pas urmându-l pe celălalt. Numai așa vei vedea rezultate; numai așa vei urmări adevărul și vei fi capabil să pătrunzi în adevărul-realitate. Nu există nicio scurtătură care să ocolească acest lucru. Asta nu înseamnă că adevărul va deveni realitatea ta dacă ai puțină inimă, puțină dorință să te sacrifici, o mare voință și un țel măreț, ci că omul trebuie să învețe lecțiile fundamentale de căutare, pătrundere, practică și supunere în viața lui reală, printre oameni, evenimente și lucruri. Numai după ce a învățat aceste lecții, poate omul să intre în contact cu adevărul și cuvintele lui Dumnezeu sau să le experimenteze și să le cunoască. Fără să procedeze astfel, omul nu va dobândi nimic mai mult decât puțină doctrină cu care să-și umple golul din inimă, indiferent câți ani petrece motivându-se, încurajându-se și bucurându-se de asta. Va simți doar o fărâmă efemeră de satisfacție spirituală, dar nu va fi dobândit nimic ce are o substanță adevărată. Ce înseamnă să nu fi dobândit nimic ce are o substanță adevărată? Înseamnă că baza opiniilor tale despre oameni și lucruri și a comportamentului și acțiunilor tale nu e reprezentată de cuvintele lui Dumnezeu. Nu găsim niciunul dintre cuvintele Lui care să servească drept bază pentru opiniile tale despre oameni și lucruri sau pentru viziunea ta asupra comportamentului și acțiunilor. Trăiești o viață confuză, o viață fără ajutor și, cu cât vei fi pus mai mult în fața unei probleme, una care necesită să-ți expui opiniile, principiile și poziția, cu atât mai evidente vor fi ignoranța, nesăbuința, goliciunea și neajutorarea ta. În împrejurări normale, ești capabil să trâmbițezi câteva doctrine și lozinci corecte, de parcă ai înțelege totul, dar când apare o problemă și cineva îți cere cu seriozitate să-ți declari poziția și să-ți exprimi punctul de vedere, nu vei găsi niciun cuvânt. Unii vor spune: „Niciun cuvânt? Nu e vorba de asta – e vorba de faptul că nu aș îndrăzni să le spun.” Ei bine, de ce n-ai îndrăzni? Asta arată că nu ești sigur dacă este corect ceea ce faci. De ce ai fi nesigur de asta? Pentru că atunci când ai făcut acel lucru, nu ai confirmat niciodată care era baza pentru ceea ce făceai, nici care erau principiile tale făcând asta, cu atât mai puțin, desigur, dacă vedeai și făceai acel lucru conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul tău. Așadar, când apare o problemă, nu-ți mai rămâne decât să pari penibil și incapabil. Unii oameni nu sunt convinși. Ei spun: „Eu nu sunt așa. Am mers la facultate. Mi-am luat diploma de master.” Sau: „Sunt filosof, profesor, un intelectual de rang înalt”, sau „Sunt o persoană cultă. Poți să publici ceea ce spun eu”, „Sunt un cărturar de seamă” sau „Sunt un talent”. Îți folosește la ceva să trâmbițezi aceste lucruri? Nu sunt meritele tale. Cel mult, aceste lucruri înseamnă că ai puțină cunoaștere. E greu de spus dacă asta va fi de folos în casa lui Dumnezeu, dar cel puțin este sigur că acea cunoaștere a ta nu coincide cu adevărul și nu-ți reflectă statura. Ce înseamnă „cunoașterea ta nu-ți reflectă statura”? Astfel de lucruri nu sunt viața ta; sunt din afara trupului tău. Atunci, ce este viața ta? Este o viață a cărei bază și ale cărei criterii sunt logica și filosofia Satanei și, în ciuda cunoașterii, culturii și inteligenței tale, nu poți suprima și nu poți controla aceste lucruri. Așadar, când apare o problemă, izvorul tău de talent și inteligență și cunoașterea ta îmbelșugată nu îți vor fi de niciun folos – sau s-ar putea ca atunci când se manifestă un aspect al firii tale corupte, să nu îți folosească deloc răbdarea, creșterea, cunoașterea ta și altele asemenea. Atunci te vei simți neajutorat. Toate aceste lucruri sunt căi ciudate prin care neurmărirea adevărului și lipsa pătrunderii în adevărul-realitate se manifestă în om. Este ușor de pătruns în adevăr? Există vreo provocare în asta? Unde? Nu există nicio provocare, dacă Mă întrebi pe Mine. Nu te axa pe a deveni hotărât sau a-ți lua angajamente. Sunt lucruri inutile. Când ai timp să devii hotărât și să îți iei angajamente, mai degrabă investește acel timp făcând eforturi pentru cuvintele lui Dumnezeu. Gândește-te la ceea ce spun ele, la care parte din ele abordează starea ta prezentă. Nu are niciun rost să devii hotărât. Ai putea să-ți spargi capul și să-ți lași sângele să curgă în timp ce devii hotărât, tot inutil va fi. Acest lucru nu poate să rezolve nicio problemă. Poți să păcălești astfel omul și demonii, dar nu-L poți păcăli pe Dumnezeu. Dumnezeu nu Se bucură de această hotărâre a ta. De câte ori ai devenit hotărât? Îți iei angajamente, apoi renunți la ele și, după ce ai renunțat la ele, ți le iei din nou și iarăși renunți la ele. Ce fel de persoană te face asta? Când te vei ține de cuvânt? Nu contează dacă te ții de cuvânt sau dacă devii hotărât. Nici dacă îți iei un angajament nu are nicio relevanță. Ce anume este important? Să pui în practică adevărul pe care îl înțelegi chiar acum, imediat, de îndată. Chiar dacă este cel mai evident adevăr, cel care atrage cel mai puțin atenția celorlalți și pe care tu însuți pui cel mai puțin accent, practică-l imediat – pătrunde-l imediat. Dacă o faci, vei pătrunde imediat în adevărul-realitate și vei porni de îndată pe calea urmăririi lui. Vei fi pe punctul de a deveni cineva care urmărește adevărul. Pe această temelie, vei fi curând capabil să devii o persoană care privește oamenii și lucrurile și care se comportă și acționează conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul său. Ce recompensă va fi asta – ce valoare tangibilă!

După ce am avut părtășie despre zicale cu privire la comportamentul bun din cultura tradițională, ați dobândit vreo înțelegere cu ajutorul acestora? Cum ar trebui să abordați acest tip de comportament bun? Unii oameni ar putea spune: „Începând de astăzi, nu voi fi o persoană bine educată și rațională, blândă și rafinată sau curtenitoare. Nu voi fi o așa-zisă persoană «bună»; nu voi fi o persoană care respectă bătrânii sau are grijă de tineri; nu voi fi o persoană amabilă, abordabilă. Nimic din toate acestea nu reprezintă o revărsare firească a umanității normale; este un comportament înșelător care este simulat și fals și nu se ridică la nivelul practicării adevărului. Ce fel de persoană voi fi? Voi fi o persoană onestă; voi începe prin a fi o persoană onestă. În discursul meu, pot să fiu needucat, să nu înțeleg regulile, să fiu lipsit de cunoștințe și disprețuit de ceilalți, dar voi vorbi deschis, cu sinceritate și fără falsitate. În calitate de persoană și în acțiunile mele, nu voi fi fals și nu mă voi preface. De fiecare dată când voi vorbi, va fi din inimă – voi spune ceea ce gândesc în sinea mea. Dacă voi urî pe cineva, mă voi analiza și nu-i voi face niciun rău acelei persoane; voi face doar lucruri care sunt constructive. Când voi vorbi, nu voi lua în considerare propriul meu câștig și nici nu voi fi constrâns de reputația sau imaginea mea. Mai mult decât atât, nu voi avea intenția de a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre mine. Mă va interesa doar dacă Dumnezeu este fericit. Să nu rănesc oamenii va fi standardul meu. Ceea ce voi face va fi în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu; nu voi face lucruri care să le facă rău altora și nici nu voi face lucruri în detrimentul intereselor casei lui Dumnezeu. Voi face doar lucruri care sunt benefice pentru alții, voi fi doar o persoană cinstită și care Îl face pe Dumnezeu fericit.” Nu reprezintă aceasta schimbarea unei persoane? Dacă într-adevăr practică aceste cuvinte, atunci se va fi schimbat cu adevărat. Viitorul și soarta sa se vor fi schimbat în bine. Va porni, în curând, pe calea urmăririi adevărului, va pătrunde, în curând, în realitatea adevărului și va deveni, în curând, o persoană cu speranță de mântuire. Acesta este un lucru bun, un lucru pozitiv. Necesită asta să deveniți hotărâți sau să vă luați un angajament? Nu necesită nimic: nici să deveniți hotărâți în fața lui Dumnezeu; nici să faceți inventarul fărădelegilor, greșelilor și răzvrătirii voastre anterioare, să vă grăbiți să-I mărturisiți lui Dumnezeu și să-I cereți iertare. Nu e nevoie de astfel de formalități. Doar spuneți ceva adevărat și din inimă, chiar acum, imediat, de îndată, și faceți ceva temeinic, fără minciuni sau șiretlicuri. Atunci veți fi dobândit ceva și va fi speranță ca voi să deveniți persoane oneste. Când cineva devine o persoană onestă, acel om dobândește adevărul-realitate și începe să trăiască asemenea unei ființe umane. Așa sunt cei pe care îi aprobă Dumnezeu. Nu există nicio îndoială în legătură cu asta.

5 februarie 2022

Note de subsol:

a. Kong Rong apare într-o bine-cunoscută poveste chineză, folosită în mod tradițional pentru a-i educa pe copii cu privire la valorile curtoaziei și ale iubirii frățești. Povestea relatează despre modul în care, atunci când familia sa a primit un coș cu pere, Kong Rong, în vârstă de patru ani, a renunțat în favoarea fraților săi mai în vârstă la perele mai mari și a luat-o pe cea mai mică pentru el.