Capitolul 25
Timpul trece și cât ai clipi din ochi, ziua de azi a și sosit. Sub călăuzirea Duhului Meu, toți oamenii trăiesc în mijlocul luminii Mele și nu se mai gândește nimeni la trecut și nici nu mai acordă nicio atenție zilei de ieri. Cine nu a trăit și nu a existat vreodată în ziua prezentă? Cine nu a petrecut zile și luni minunate în Împărăție? Cine nu a trăit sub soare? Cu toate că Împărăția a coborât printre oameni, nimeni nu i-a simțit cu adevărat căldura; omul o privește doar din afară, incapabil să-i înțeleagă esența. În timpul formării Împărăției Mele, cine nu se veselește datorită acestui lucru? Pot țările de pe pământ să scape cu adevărat? Este marele balaur roșu cu adevărat capabil să scape datorită vicleniei sale? Decretele Mele administrative sunt anunțate în tot universul, acestea instituie autoritatea Mea printre toți oamenii și ele intră în vigoare în întreg cosmosul; cu toate acestea, omul nu a știut niciodată cu adevărat acest lucru. Când decretele Mele administrative sunt dezvăluite universului, acesta constituie și momentul când lucrarea Mea pe pământ e pe cale să fie încheiată. Când voi cârmui și Îmi voi exercita puterea printre toți oamenii și voi fi recunoscut drept Dumnezeu Însuși, Împărăția Mea va coborî cu totul pe pământ. Astăzi, toți oamenii au parte de un nou început pe o nouă cale. Ei au început o viață nouă, totuși nimeni nu a trăit cu adevărat o viață pe pământ asemănătoare cu cerul. Trăiți voi, cu adevărat, în lumina Mea? Trăiți voi, într-adevăr, printre cuvintele Mele? Cine nu reflectează la propriile perspective? Cine nu este tulburat de propria soartă? Cine nu se zbate în mijlocul unei mări de chin? Cine nu dorește să se elibereze? Sunt binecuvântările Împărăției date la schimb pentru munca grea a omului pe pământ? Ar putea fi îndeplinite toate dorințele omului exact așa cum își dorește? Cândva, i-am prezentat omului priveliștea minunată a Împărăției, și totuși el de-abia și-a ațintit privirile lacome asupra ei și n-a existat nimeni care să aspire cu adevărat să intre în ea. Odată, i-am „expus” omului adevărata situație de pe pământ, însă el nu a făcut nimic mai mult decât să asculte și nu a primit cu inima cuvintele care ieșeau din gura Mea; altădată, i-am spus omului despre condițiile din rai, și cu toate acestea el a tratat vorbele Mele drept povești minunate; și nu a acceptat cu adevărat ceea ce gura Mea descria. Astăzi, scene ale Împărăției strălucesc printre oameni, dar cineva a „traversat munți și văi” vreodată în căutarea acesteia? Fără imboldul Meu, omul încă nu s-ar fi trezit din visele lui. Este el cu adevărat atât de fermecat de viața sa pe pământ? Chiar nu există standarde înalte în inima lui?
Cei pe care i-am predestinat drept poporul Meu sunt capabili să se Mi se dedice și să trăiască în armonie cu Mine. Ei sunt prețioși în ochii Mei și strălucesc cu iubire pentru Mine în Împărăția Mea. Printre oamenii de astăzi, cine îndeplinește asemenea condiții? Cine este în stare să ajungă la nivelul cerut, conform cerințelor Mele? Îi produc, într-adevăr, cerințele Mele dificultăți omului? Îl fac Eu, în mod intenționat, să comită greșeli? Sunt tolerant cu toți oamenii și le acord tratament preferențial. Totuși, acest lucru este valabil numai pentru poporul Meu din China. Nu este din cauză că vă subestimez și nici că Mă uit la voi bănuitor, ci pentru că sunt practic și realist față de voi. În mod inevitabil oamenii întâlnesc impedimente în viețile lor, fie în ceea ce privește familiile lor, fie lumea largă. Și totuși, ale cui greutăți au fost rânduite cu propria mână? Omul este incapabil să Mă cunoască. El are o oarecare înțelegere cu privire la înfățișarea Mea exterioară, dar este neștiutor în privința esenței Mele; el nu cunoaște ingredientele mâncării pe care o mănâncă. Cine este capabil să-Mi perceapă cu grijă inima? Cine este capabil să-Mi înțeleagă cu adevărat intențiile în prezența Mea? Când Mă pogor pe pământ, acesta este învăluit în întuneric, iar omul „doarme profund”. Merg prin toate locurile și tot ce văd este sfâșiat și zdrențuit și insuportabil de privit. De parcă omul este doar dispus să se delecteze și nu are nicio dorință să acorde atenție „lucrurilor din restul lumii”. Fără știrea oamenilor, cuprind cu privirea întregul pământ, și totuși nu văd nicăieri să fie plin de viață. Imediat, aprind mai departe lumină și căldură și privesc pământul din al treilea Cer. Cu toate că lumina cade pe pământ și căldura se răspândește peste acesta, numai lumina și căldura par să se veselească; acestea nu trezesc nimic în om, care se delectează în confort. Văzând aceasta, imediat cobor asupra oamenilor „toiagul” pe care l-am pregătit. În timp ce toiagul cade, lumina și căldura sunt treptat dispersate și pământul devine imediat sterp și întunecat – și din pricina întunericului, omul se folosește de oportunitate pentru a continua să se delecteze. Omul conștientizează vag sosirea toiagului Meu, însă nu reacționează și continuă să se delecteze cu fericirile lui de pe pământ. Apoi, gura Mea proclamă mustrarea tuturor oamenilor, iar oamenii din întreg universul sunt răstigniți pe cruce cu capul în jos. Când pedeapsa Mea vine, omul este zguduit de zgomotul munților care se prăbușesc și al pământului care se rupe în bucăți, după care este trezit. Șocat și terifiat, își dorește să fugă, însă este prea târziu. Pe măsură ce pedeapsa Mea cade, Împărăția Mea coboară pe pământ și toate țările sunt zdrobite, dispărând fără urmă și nelăsând nimic în urmă.
În fiecare zi privesc chipul universului și în fiecare zi Îmi fac noua lucrare printre oameni. Cu toate acestea, toți oamenii se pierd în munca lor și nimeni nu acordă atenție dinamicii lucrării Mele sau nu iau în seamă starea lucrurilor de dincolo de ei. Este ca și cum oamenii ar trăi într-un nou cer și pe un nou pământ creat de ei și nu vor ca nimeni altcineva să-i perturbe. Sunt prinși cu toții în lucrarea de a se delecta și de a se admiră în timp ce își fac „exercițiile de antrenament fizic”. Chiar nu este niciun loc pentru Mine în inima omului? Sunt Eu realmente incapabil să fiu Suveranul inimii omului? Oare spiritul omului l-a părăsit cu adevărat? Cine a chibzuit vreodată cu grijă asupra cuvintelor din gura Mea? Cine a perceput vreodată dorința inimii Mele? Oare inima omului a fost într-adevăr luată în stăpânire de un alt lucru? Multe sunt dățile în care am strigat la om, și totuși a simțit cineva vreodată compasiune? A trăit vreodată cineva în umanitate? Omul poate trăi în trup, dar este lipsit de umanitate. S-a născut el în regnul animal? Ori s-a născut în cer și posedă divinitate? Îi fac cerințe omului, totuși este ca și când el nu-Mi înțelege cuvintele, ca și când aș fi un monstru de care nu te poți apropia și care îi este străin. De atâtea ori am fost dezamăgit de către om de atâtea ori M-am înfuriat din pricina slabei sale realizări și de foarte multe ori am fost mâhnit de slăbiciunea lui. De ce nu reușesc să trezesc sentimentul spiritual în inima omului? De ce nu reușesc să inspir iubire în inima omului? De ce nu este omul dispus să Mă trateze ca pe lumina ochilor lui? Oare inima omului nu-i aparține? Să se fi instalat alt lucru în spiritul lui? De ce bocește omul fără încetare? De ce este nefericit? De ce, când este mâhnit, Îmi ignoră existența? Oare l-am înțepat cu vorbe usturătoare? Se poate ca eu să-L fi abandonat în mod deliberat?
În ochii Mei, omul este stăpânitorul tuturor lucrurilor. Autoritatea pe care i-am dat-o nu a fost mică, îngăduindu-i să stăpânească toate lucrurile de pe pământ – iarba de pe munți, animalele din păduri și peștii din apă. Și totuși, în loc să fie fericit datorită acestui lucru, omul este cuprins de neliniște. Întreaga sa viață este una de suferință, de alergătură, de distracție adăugată deșertăciunii; în toată viața lui nu există noi invenții sau creații. Nimeni nu este capabil să scape din această viață goală, nimeni nu a descoperit vreodată o viață plină de însemnătate și nimeni nu a trăit o viață adevărată. Cu toate că oamenii de astăzi trăiesc toți în lumina Mea strălucitoare, nu cunosc nimic despre viața din cer. Dacă nu sunt milostiv față de om și nu mântuiesc omenirea, atunci toți oamenii au venit în zadar, viețile lor pe pământ sunt fără rost și vor muri în zadar, fără nimic de care să fie mândri. Oamenii din toate religiile, din toate sectoarele societății, toate națiunile și toate confesiunile religioase cunosc cu toții deșertăciunea pe pământ și cu toții Mă caută și așteaptă întoarcerea Mea – totuși, cine este capabil să Mă cunoască atunci când sosesc? Eu am creat toate lucrurile, am creat omenirea și astăzi M-am pogorât printre oameni. Omul, totuși, Îmi dă o ripostă și se răzbună pe Mine. Oare lucrarea pe care am făcut-o asupra omului nu îi este de niciun folos? Sunt Eu realmente incapabil să-l mulțumesc pe om? De ce Mă respinge omul? De ce este omul atât de rece și de indiferent față de Mine? De ce este pământul acoperit de cadavre? Este oare aceasta, într-adevăr, starea lumii pe care am făcut-o pentru om? Cum se face că i-am dat omului bogății fără seamăn, și totuși, în schimbul lor, el Îmi oferă două mâini goale? De ce omul nu Mă iubește cu adevărat? De ce nu vine niciodată înaintea Mea? Să fi fost într-adevăr toate vorbele Mele degeaba? Să fi pierit cuvintele Mele asemenea căldurii din apă? De ce este omul nedoritor să coopereze cu Mine? Este sosirea zilei Mele într-adevăr momentul morții omului? Aș putea cu adevărat să distrug omul în momentul când Împărăția Mea este formată? De ce, în timpul întregului Meu plan de gestionare, nu a priceput nimeni niciodată intențiile Mele? De ce, în loc să țină la cuvântările din gura Mea, omul le disprețuiește și le respinge? Nu condamn pe nimeni, ci doar îi fac pe oameni să redevină calmi și să-și ducă la bun sfârșit lucrarea de introspecție.
27 martie 1992