de Junior, Africa

De când eram mic, am fost mereu influențat de societate. Îmi plăcea să îi urmez pe ceilalți în tot ce făceam – oamenii din jurul meu erau creștini, așa că și eu eram la fel. Dar când am tânjit să aflu despre Dumnezeu, am început să-mi pun câteva întrebări. De ce credem în Dumnezeu? Cum Îl putem cunoaște pe Dumnezeu? În această lume întunecată și rea, unde e adevărul, de fapt? De ce îndură oamenii greutăți în viață? Aceste întrebări erau o succesiune de mistere, iar eu n-am găsit niciodată răspunsuri. Din fericire, am acceptat Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic și am găsit răspunsurile la toate aceste dileme în cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Am aflat că a crede în Dumnezeu înseamnă a experimenta cuvintele și lucrarea Lui și a ajunge prin asta să-L cunoaștem, să-L ascultăm și să să-L iubim. Am aflat și că, în zilele de pe urmă, Dumnezeu folosește judecata, mustrarea, încercările și rafinarea ca să desăvârșească oamenii și să-i curățească de corupție. Așadar, m-am rugat ca încercările să se abată asupra mea. Ba chiar mi-am dorit să mă fi născut în China, ca să pot îndura opresiunea și persecuția diavolului Satana, la fel ca frații și surorile chineze, și să pot aduce mărturie răsunătoare și să fiu făcut un biruitor de către Dumnezeu, prin intermediul acelei greutăți. Am fost surprins cât de repede m-am confruntat cu un astfel de mediu.

Din cauza pandemiei, compania pentru care lucram s-a închis, iar eu mi-am pierdut slujba. Am încercat să caut de lucru la multe alte companii, dar nu am fost chemat niciodată la un interviu. Cu trecerea timpului, situația doar s-a înrăutățit. N-aveam niciun venit sau bani de mâncare. Nu știam ce să fac. Înainte, participam la întruniri pe internet, citeam cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, urmăream filme bisericești și-mi făceam datoria cu ceilalți, după ce ieșeam de la muncă. Acestea erau cele mai importante lucruri pentru mine; consideram că era un mod grozav de a-mi pune credința în practică. Dar acum că treceam prin acest calvar, mă gândeam că, de vreme ce credeam în singurul Dumnezeu adevărat, El sigur va avea grijă de mine și mă va ajuta. M-am și rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea o slujbă. M-am gândit că, de vreme ce eram credincios, Dumnezeu avea să-mi dea tot ceream, dar El n-a făcut asta. Am simțit o oarecare slăbiciune atunci și am fost foarte confuz. Citeam cuvintele lui Dumnezeu și mă rugam zilnic, așadar, de ce nu mă ajuta când sufeream? Când mi-a venit ideea asta, m-am gândit la Iov. Când și-a pierdut toate avuțiile, tot a putut rămâne ferm în mărturia lui. Iov credea că toate, bune și rele, erau rânduiala suverană a lui Dumnezeu și nu s-a plâns niciodată. I-a mulțumit lui Dumnezeu că i-a dat binecuvântări materiale, iar atunci când le-a pierdut, el tot a slăvit numele lui Iahve Dumnezeu. Gândindu-mă cu adevărat la credința și rugăciunile lui Iov, am realizat cât de meschină era credința mea – nu se putea compara cu a lui Iov. Știam că trebuia să urmez exemplul lui Iov și să mă supun rânduielilor suverane ale lui Dumnezeu, așa cum a făcut el. Însă gândindu-mă că nu aveam suficientă mâncare și că îmi consumasem internetul de pe telefon și nu mai puteam participa la întruniri pe internet, am ajuns la capătul răbdării. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, dacă mor sau nu de foame, dacă mă pot întruni sau nu este numai în mâinile Tale. Sunt dispus să-Ți încredințez aceste dificultăți și să mă supun rânduielilor Tale suverane.” Când m-am rugat așa, m-am simțit împăcat. În aceeași zi, după ce m-am rugat, s-a întâmplat ceva din senin: unchiul meu m-a sunat și m-a întrebat dacă nu voiam să lucrez la compania lui de construcții. Deși munca în construcții e obositoare, într-o săptămână câștigasem suficienți bani ca să mă întrețin o vreme. I-am mulțumit din suflet lui Dumnezeu! Când m-am gândit la ce dezvăluisem în această perioadă, m-am întrebat de ce crezusem că, doar pentru că aveam credință în Dumnezeu, El avea să mă aprovizioneze cu tot ce Îi ceream. Apoi, într-o zi, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu care m-au ajutat să înțeleg asta. Dumnezeu Atotputernic spune: „Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterea pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în următoarea viață. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în următoarea viață. Când Îmi revărs furia asupra oamenilor și le iau toată bucuria și pacea pe care o aveau cândva, aceștia devin plini de îndoieli. Când revărs asupra oamenilor suferința iadului și iau înapoi binecuvântările cerești, ei se înfurie. Când Îmi cer să îi vindec, iar Eu nu le acord atenție și simt aversiune față de ei, aceștia pleacă de lângă Mine ca să caute în schimb calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când retrag tot ceea ce oamenii Îmi ceruseră, dispar cu toții fără nicio urmă. Din acest motiv, spun că oamenii au credință în Mine deoarece harul Meu este prea îmbelșugat și pentru că se obțin prea multe beneficii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). „Relația omului cu Dumnezeu este doar una de pur interes personal. Este relația dintre cel care primește binecuvântarea și cel care o oferă. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este relația dintre un angajat și un angajator. Angajatul lucrează din greu numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Nu există nicio afecțiune de înrudire în acest fel de relație bazată pe interese proprii, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar o neputincioasă indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netrecut. Acum că lucrurile au ajuns până în acest punct, cine poate inversa o astfel de direcție? Și câți oameni sunt capabili să înțeleagă cu adevărat cât de cumplită a devenit această relație? Cred că atunci când oamenii se cufundă în atmosfera plină de bucurie a faptului de a fi binecuvântați, niciunul nu-și poate imagina cât de jenantă și de dizgrațioasă este o astfel de relație cu Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi mântuit numai în cadrul gestionării lui Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu dezvăluie de ce căutăm să primim binecuvântări, precum și firile noastre corupte. Mulți oameni caută, de fapt, doar mângâierea lui Dumnezeu în credința lor. Nu vor să sufere necazuri și speră că Dumnezeu le va da tot ce vor. Nu le pasă dacă-L mulțumesc pe Dumnezeu. Pentru ei, supunerea față de Dumnezeu și îndeplinirea cerințelor Lui nu contează; ceea ce contează e ca Dumnezeu să le dea ce își doresc. În timpul credinței mele în Domnul, pastorii și prezbiterii ne puneau deseori să ne rugăm pentru binecuvântările lui Dumnezeu. Totuși, să urmărim asta transformă relația noastră cu Dumnezeu într-una anormală. Întocmai cum dezvăluie cuvintele Sale: „Relația omului cu Dumnezeu este doar una de pur interes personal. Este relația dintre cel care primește binecuvântarea și cel care o oferă. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este relația dintre un angajat și un angajator. Angajatul lucrează din greu numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Nu există nicio afecțiune de înrudire în acest fel de relație bazată pe interese proprii, ci doar o tranzacție.” Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și a trebuit să mă evaluez. Am văzut că eu credeam și pentru a câștiga binecuvântările lui Dumnezeu. Intenția era adânc ascunsă în inima mea. Credeam că, de vreme ce Dumnezeu S-a întors pe pământ, El sigur avea să binecuvânteze pe oricine Îl accepta. Mă gândeam că, din moment ce acceptasem lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, binecuvântările aveau să vină repede, iar viața mea avea să se îmbunătățească. Totuși, lucrurile nu au decurs astfel. Am întâmpinat greutăți și viața mi-a devenit dificilă, iar eu am devenit slab și negativ. Nu aveam un venit, nu aveam mâncare și nu puteam folosi internetul ca să particip la întruniri. Cum puteam continua să-mi practic credința? Eram nemulțumit și simțeam că lui Dumnezeu nu-I păsa de mine. Căutasem de lucru peste tot și mă rugasem pentru ajutorul lui Dumnezeu, dar El nu mi-a răspuns niciodată și nu mi-a dat ce Îi cerusem. Nu am putut să înțeleg și am început să am îndoieli în privința Lui. Este întocmai cum spune Dumnezeu: „Când Îmi revărs furia asupra oamenilor și le iau toată bucuria și pacea pe care o aveau cândva, aceștia devin plini de îndoieli” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). Revelația cuvintelor lui Dumnezeu m-a făcut să-mi fie rușine de ceea ce dezvăluisem. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat și că e o perspectivă greșită să ai credință de dragul binecuvântărilor. Fiindcă Îl văzusem pe Dumnezeu ca pe o sursă de binecuvântări și pe mine ca destinatarul lor, când Dumnezeu nu îmi dăduse slujba bună pe care mi-am dorit-o, Îl învinovățisem și am crezut că nu-I păsa deloc de mine. Am văzut cât de absurdă, ignorantă și nesăbuită era perspectiva mea asupra credinței. Mi-am amintit cum mergeam la întruniri religioase de când eram copil și auzeam numai: „Dumnezeu îți va oferi binecuvântări minunate! Dumnezeu te va binecuvânta dacă ești credincios. Roagă-te și cere-I lucruri lui Dumnezeu, iar El sigur va răspunde.” Aceste lucruri pe care le auzisem de la lumea religioasă, părinții mei și ceilalți din jurul meu m-au afectat foarte mult și m-au făcut să cred că trebuia doar să am credință ca să câștig binecuvântările lui Dumnezeu și să scap de suferința lumească. Înainte, n-am crezut niciodată că era greșit să fii credincios și să ai dorința de binecuvântări, cu atât mai puțin am realizat că asta era o fire satanică. N-am înțeles deloc lucrul acesta până n-am citit cuvintele lui Dumnezeu care expun corupția oamenilor.

După aceea, m-am întrebat: a avea credință chiar se rezumă doar la a primi binecuvântări materiale? Oare Dumnezeu îi aprobă pe cei cu bani suficienți și cu avuții materiale? Dacă da, de ce a spus Domnul Isus în Ioan 6:27: „Lucrați nu pentru mâncarea care se strică, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul Omului! Căci pe El Și-a pus Dumnezeu Tatăl pecetea”? De ce a spus, de asemenea: „Nu vă adunați comori pe pământ, unde le distrug moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții, ci adunați-vă comori în cer, unde nu le distrug moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Căci acolo unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei 6:19-21)? Atunci am realizat că a-I cere mereu lui Dumnezeu binecuvântări materiale este o dorință extravagantă a omenirii – este firea noastră coruptă și Dumnezeu o detestă. Asta doar pentru că Satana l-a indus în eroare pe om, ceea ce ne împiedică să cunoaștem identitatea lui Dumnezeu și mai ales să știm că El stăpânește asupra destinelor noastre. Suntem incapabili să ne supunem Creatorului – în schimb, Îi cerem tot timpul ceva. Când totul merge bine, Îi mulțumim lui Dumnezeu și-L slăvim, dar când întâmpinăm greutăți în viață, când Dumnezeu nu ne îndeplinește cerințele, Îl evităm și-L învinovățim. M-am gândit la Avraam. Era dispus să se supună oricărui lucru venit de la Dumnezeu. Bun sau rău, el nu avea o alegere personală. Când Dumnezeu i-a spus lui Avraam să-și jertfească fiul, Avraam a fost pregătit să facă așa cum i-a cerut Dumnezeu. A fost un lucru foarte dureros pentru el, dar nu L-a întrebat pe Dumnezeu: „De ce-mi ceri asta? Cum mă poți trata așa?” Avraam credea că orice ar fi cerut Dumnezeu era corect și trebuia să asculte. Știa că Dumnezeu e Creatorul și că el însuși era o ființă creată, așa că trebuia să accepte și să se supună necondiționat oricărei porunci sau cerințe ale lui Dumnezeu. Credința lui Avraam a dobândit aprobarea lui Dumnezeu. Dar oamenii din ziua de azi sunt total diferiți de Avraam. Suntem mereu preocupați de binecuvântările materiale și ignorăm voia lui Dumnezeu. Domnul Isus ne-a îndemnat: „Căutați mai întâi Împărăția (lui Dumnezeu) și dreptatea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). N-ar trebui să căutăm binecuvântările materiale; în schimb, ar trebui să ne îngrijim de voia lui Dumnezeu, să urmărim adevărul și să ne facem bine îndatoririle. Asta contează. Dumnezeu este Creatorul. El ne știe cel mai bine gândurile și știe cel mai bine ce ne trebuie. Dar din cauza corupției Satanei, gândurile omenirii au fost complet acaparate de lăcomie și binecuvântări materiale – nu credem în Dumnezeu ca să-L ascultăm și să-L mulțumim, ci doar ca să câștigăm binecuvântări și să ne satisfacem dorințele. Întocmai cum dezvăluie cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Oamenii corupți trăiesc cu toții pentru ei înșiși. Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate – aceasta rezumă natura umană. Oamenii cred cu toții în Dumnezeu de dragul lor; ei se leapădă de lucruri și se consumă de dragul de a fi binecuvântați, iar suferința pe care o îndură și prețul pe care îl plătesc în îndeplinirea datoriei lor sunt, de asemenea, de dragul de a fi răsplătiți. Pe scurt, totul este cu scopul de a fi binecuvântați, de a fi răsplătiți și de a intra în Împărăția Cerurilor. În lume, oamenii lucrează pentru propriul beneficiu, iar în casa lui Dumnezeu, ei fac o datorie pentru a obține binecuvântări. De dragul de a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de tot și pot îndura multă suferință. Toate acestea sunt cea mai clară dovadă că oamenii au o natură satanică” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit precis adevărul despre mine. Mi-am văzut ignoranța și egoismul și am văzut cum trebuia să mă rog și să mă supun lui Dumnezeu când împrejurările nu erau în conformitate cu noțiunile mele. Nu puteam doar să cer har și binecuvântări.

La scurt timp, am avut aceeași problemă. De vreme ce lucrasem la unchiul meu doar o săptămână înainte să demisionez, după care stătusem acasă, axându-mă numai pe datoria mea, am rămas fără bani destul de repede. Nu știam de unde voi avea mâncare sau cum să caut de lucru, fiindcă nu aveam o diplomă sau calificări profesionale. Nu aveam nimic pe numele meu și nici bani să-mi cumpăr o opțiune cu internet mobil. Chiar aveam nevoie de internet ca să particip la întruniri și să fac o datorie. Gândindu-mă la asta, m-am simțit iar slab și nu întrezăream nicio speranță. Chiar atunci, mama mi-a spus că, din cauza pandemiei, nu mai aveau nimic de mâncare și că sperau să le dau eu câte ceva. Să știu că și mama era strâmtorată ca mine m-a făcut să mă simt slab și trist. Nu știam ce să fac. Simțeam că sufeream mult mai mult decât alți oameni, că viața mea chiar era grea. Nu puteam înțelege clar voia lui Dumnezeu. Credeam că, de vreme ce eram ocupat zilnic făcându-mi datoria, Dumnezeu ar fi trebuit să aibă grijă de mine, deci de ce mi se înrăutățea situația? În perioada aceea, am citit des cuvintele lui Dumnezeu și am ascultat multe imnuri de slăvire. Două dintre acele pasaje din cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să-I înțeleg voia. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ceea ce caută oamenii în credința lor în Dumnezeu este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări și rafinare. Oamenii trebuie să fie rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunt purificați și în care tot dezvăluie corupție – aceasta este rânduiala lui Dumnezeu. El îți pregătește medii, obligându-te să treci prin rafinarea din ele, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi în punctul în care ai fi dispus să renunți la planurile și dorințele tale și să te supui suveranității și rânduielii lui Dumnezeu, chiar dacă asta ar însemna să mori. Prin urmare, dacă oamenii nu trec prin câțiva ani de rafinare, dacă nu îndură o anumită doză de suferință, nu vor putea să se elibereze din constrângerile corupției trupului în gândurile lor și în inima lor. În oricare dintre aspectele în care oamenii sunt încă supuși constrângerilor naturii lor satanice și în oricare dintre aspectele în care au încă propriile dorințe și cerințe, acestea sunt aspectele în care ar trebui să sufere. Numai prin suferință pot să tragă învățăminte, ceea ce înseamnă că sunt capabili să câștige adevărul și să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu. De fapt, multe adevăruri sunt înțelese experimentând suferință și încercări. Nimeni nu poate să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, să ajungă să cunoască atotputernicia și înțelepciunea Lui sau să aprecieze firea Sa dreaptă, atunci când se află într-un mediu confortabil și relaxat sau atunci când împrejurările sunt favorabile. Acest lucru ar fi imposibil!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Oamenii I-au cerut mereu lucruri extravagante lui Dumnezeu, gândindu-se mereu: «Am renunțat la familiile noastre pentru a ne îndeplini îndatoririle, așadar Dumnezeu ar trebui să ne binecuvânteze. Am acționat în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu, așadar ar trebui să ne răsplătească.» Mulți oameni păstrează astfel de lucruri în inimile lor în timp ce cred în Dumnezeu. […] Oamenii sunt atât de lipsiți de rațiune; ei nu practică adevărul, iar apoi se plâng de Dumnezeu și nu fac ceea ce ar trebui să facă. Ei ar trebui să aleagă calea urmăririi adevărului, dar sunt scârbiți de adevăr, tânjesc după plăcerile trupești și caută întotdeauna să obțină binecuvântări și să se bucure de har, plângându-se totodată că sunt excesive cerințele lui Dumnezeu față de om. Continuă să-I ceară lui Dumnezeu să fie milostiv cu ei și să le dăruiască mai mult har și să le permită să simtă plăcerea trupească – oare sunt ei oameni care cred sincer în Dumnezeu? […] Aceste cuvinte pe care le rostesc oamenii sunt complet lipsite de rațiune și credință. Toate sunt rostite pentru că nu le-au fost îndeplinite cererile extravagante, ceea ce i-a făcut să fie nemulțumiți de Dumnezeu. Toate acestea sunt lucruri pe care le dezvăluie în inimile lor și le reprezintă în totalitate natura. Aceste lucruri există în oameni și, dacă nu se eliberează de ele, îi pot face pe oameni să se plângă de Dumnezeu și să-L înțeleagă greșit în orice moment sau loc. Este posibil ca oamenii să-L hulească pe Dumnezeu și să părăsească adevărata cale în orice moment și în orice loc. Este un lucru foarte firesc” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). În trecut, mă axasem zilnic pe datoria mea, până când am ajuns să dau puțină atenție familiei mele, având convingerea că Dumnezeu ar fi trebuit să mă recompenseze și să-mi ofere binecuvântări. Nu-mi dorisem recompense bogate de la Dumnezeu, doar o slujbă care să-mi permită să mă descurc – după ce obțineam slujba, aș fi fost capabil să-mi fac mai bine datoria. Considerasem că era o cerință rezonabilă, deloc excesivă. Dar reflectând asupra lucrurilor pe care le dezvăluiseră cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că acele dorințe extravagante arătau că nu mă supusesem Lui; în schimb, Îi ceream să facă un lucru sau altul pentru mine. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat și că, dacă cineva are mereu cerințe absurde de la Dumnezeu, îi este greu să practice adevărul și probabil Îl va trăda și se va lepăda de El atunci când nu-i sunt îndeplinite. Am înțeles atunci de ce întâmpinasem aceste dificultăți. La prima vedere, părea că sufeream mult, că eram demn de milă, dar de fapt treceam prin niște încercări dureroase. Deși simțeam că nu mai suportam nu însemna că Dumnezeu mă abandona. Asta era ca să-mi permită să văd punctele de vedere incorecte și impuritățile din credința mea și să le îndrept în direcția corectă pe care Dumnezeu speră ca oamenii s-o urmeze. N-am putut să nu mă întreb: „Nu vreau o slujbă bună unde pot câștiga niște bani? Nu vreau mai mult internet ca să-mi acopăr nevoile de bază? Nu vreau să-mi pot face datoria fără piedici, fără probleme? Ba da, vreau. Așadar, de vreme ce sper să obțin aceste lucruri, de ce nu rânduiește Dumnezeu să le am? Sunt chiar atât de nenorocos, de ghinionist?” Categoric nu. Eram extrem de norocos. Aceasta era iubirea lui Dumnezeu care se revărsa asupra mea. Dumnezeu aprobase aceste împrejurări în care mă aflam. Erau orchestrările și rânduiala Lui, ca să pot căuta adevărul, să învăț lecții și să-mi curățesc impuritățile din credință. Dacă ar fi fost să-mi practic credința într-un mediu pe deplin bun și confortabil, fără să experimentez situații ostile și nefavorabile, credința mea în Dumnezeu și iubirea mea pentru El ar fi avut motive, dorințe și impurități, lucru pe care El nu l-ar fi aprobat. Dumnezeu speră ca oamenii să fie sinceri, devotați și ascultători față de El, în orice împrejurări. La fel ca un copil. Dacă-și iubește tatăl doar când îi oferă o viață materială confortabilă, dar altfel îl urăște și spune: „Dacă nu-mi vei oferi tot ce vreau, nu te voi respecta și nu te voi recunoaște drept tatăl meu”, ce fel de copil e acela? Unul lipsit e sentimente filiale, căruia îi lipsesc conștiința și rațiunea. Slavă lui Dumnezeu! Asta era situația pe care o înfruntam și eu. Să trec prin aceste lucruri era exact ceea ce aveam nevoie pentru a-mi curăți impuritățile din credință.

După aceea, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce este astăzi credința practică în Dumnezeu? Este a accepta cuvântul lui Dumnezeu drept viața-realitate pe care o ai, a-L cunoaște pe Dumnezeu din cuvântul Său și a dobândi astfel o iubire adevărată pentru El. Ca să fie clar: credința în Dumnezeu există pentru ca tu să poți să te supui lui Dumnezeu, să-L iubești pe Dumnezeu și să îndeplinești datoria care ar trebui îndeplinită de o ființă creată. Acesta este scopul credinței în Dumnezeu. Trebuie să ajungi să cunoști frumusețea lui Dumnezeu, cât de demn de veneraţie este Dumnezeu și modul în care lucrarea pe care o face Dumnezeu în ființele Sale create este mântuirea și desăvârșirea lor – acestea sunt lucrurile absolut esențiale ale credinței tale în Dumnezeu. A crede în Dumnezeu înseamnă în principal a trece de la o viață a trupului la o viață de iubire a lui Dumnezeu și de la a trăi în corupție la a trăi în viața cuvintelor lui Dumnezeu; înseamnă a ieși de sub controlul Satanei și a trăi sub grija și protecția lui Dumnezeu; are ca scop să te poți supune lui Dumnezeu în loc să te supui trupului, pentru ca Dumnezeu să-ți câștige întreaga inimă și să te facă desăvârșit și pentru ca tu să fii eliberat de firile corupte satanice. Credința în Dumnezeu există în primul rând pentru ca marea putere și slavă a lui Dumnezeu să se poată manifesta în tine, astfel încât să poți să respecți voia lui Dumnezeu, astfel încât planul lui Dumnezeu să poată fi îndeplinit și astfel încât tu să poți aduce mărturie pentru Dumnezeu înaintea Satanei. Credința în Dumnezeu nu ar trebui să aibă legătură cu dorința de a vedea semne și minuni, nici nu ar trebui să fie de dragul propriului tău trup. Ar trebui să fie despre urmărirea cunoașterii lui Dumnezeu, despre a fi capabil să te supui lui Dumnezeu și, asemeni lui Petru, să te supui Lui până la moarte. Scopul principal este să obții acest lucru. Omul mănâncă și bea cuvântul lui Dumnezeu și pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și a-L mulțumi. A mânca și a bea cuvântul lui Dumnezeu îți oferă o mai bună cunoaștere a lui Dumnezeu și abia după aceea poți să te supui Lui. Numai având cunoaștere de Dumnezeu Îl poți iubi și numai acesta e scopul pe care omul trebuie să îl aibă în credința sa în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Totul se săvârșește prin cuvântul lui Dumnezeu”). Deși citisem acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu exact după ce am câștigat credință în Dumnezeu Atotputernic, în acel moment nu l-am înțeles cu adevărat. Abia după ce am trecut prin toate acele greutăți, am câștigat puțină înțelegere despre voia lui Dumnezeu. Adevărata credință chiar nu e cum crezusem eu – că atât timp cât credeam în Dumnezeu și mă sacrificam pentru El, Dumnezeu ar fi trebuit să mă vegheze, să mă apere și să-mi satisfacă toate nevoile. Acea perspectivă asupra credinței e greșită. În credința noastră, ar trebui să experimentăm cuvintele lui Dumnezeu și să-L mulțumim în toate lucrurile. Fie că Dumnezeu ne dă sau ne ia, ar trebui să ne supunem Lui și să ne sacrificăm sincer. Dacă, în credința lor, oamenii nu vor urmări decât să-L cunoască pe Dumnezeu prin cuvintele Sale și să se supună rânduielilor Lui suverane, Dumnezeu va aproba credința lor. Oricine Îl poate iubi enorm pe Dumnezeu și Îl poate asculta până la moarte, ca Petru, e un om pe care Dumnezeu l-a desăvârșit. Din fericire, prin această situație, Dumnezeu m-a luminat ca să văd perspectiva adecvată asupra credinței, iar asta m-a făcut să mă simt statornic și liniștit. Am făcut o rugăciune de supunere față de Dumnezeu, cerându-I doar să-mi dea tăria de a rezista acelor greutăți. Spre surprinderea mea, a doua zi, unchiul meu mi-a trimis câțiva bani, permițându-mi să-mi cumpăr mâncare și internet. I-am mulțumit din suflet lui Dumnezeu că mi-a deschis o cale.

Pe deasupra, am reușit să obțin o slujbă cu jumătate de normă. Nu era deloc o slujbă ușoară, dar puteam câștiga suficient cât să-mi acopăr nevoile de bază. Chiar am experimentat că acceptarea și supunerea față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu sunt o lecție fundamentală pe care ar trebui s-o învățăm în viața reală și că ne pot ajuta să cunoaștem suveranitatea atotputernică a lui Dumnezeu și faptele Sale minunate, prin experiența noastră. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o avem în viață față de tot felul de probleme. Mi-am amintit de un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Atunci când te confrunți cu probleme în viața reală, cum ar trebui să înțelegi și să percepi autoritatea lui Dumnezeu și suveranitatea Lui? Când te confrunți cu aceste probleme și nu știi cum să le înțelegi, să le faci față și să le experimentezi, ce atitudine ar trebui să adopți ca să dovedești că ai intenția și dorința de a te supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și realitatea acestei supuneri? Mai întâi, trebuie să înveți să aștepți; apoi trebuie să înveți să cauți; apoi trebuie să înveți să te supui. «Așteptarea» înseamnă așteptarea timpului lui Dumnezeu, așteptarea oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care El le-a aranjat pentru tine și așteptarea ca intențiile Lui să ți se dezvăluie treptat. «Căutarea» înseamnă examinarea și înțelegerea intențiilor minuțioase ale lui Dumnezeu prin intermediul oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care El le-a orchestrat, înțelegerea adevărurilor din ele, înțelegerea a ceea ce ar trebui să facă oamenii și a căilor pe care ar trebui să le respecte, și înțelegerea rezultatelor pe care Dumnezeu intenționează să le obțină în oameni și a realizărilor pe care El intenționează să le atingă în ei. «Supunerea», desigur, se referă la acceptarea oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care Dumnezeu le-a orchestrat, acceptarea suveranității Lui și, prin aceasta, experimentarea felului în care Creatorul deține suveranitate asupra sorții omului, cum îi dă omului viața Lui și cum lucrează adevărul în om. Toate lucrurile de sub suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu se supun legilor naturale și, dacă ai credința să accepți tot ce rânduiește Dumnezeu și toate lucrurile peste care deține suveranitate pentru tine, ar trebui să înveți să aștepți, ar trebui să înveți să cauți și ar trebui să înveți să te supui. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o adopte fiecare persoană care este dispusă să se supună autorității lui Dumnezeu și este și cea mai de bază calitate pe care ar trebui să o aibă fiecare persoană care este dispusă să accepte suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu și să se supună lor. Pentru a avea o asemenea atitudine, pentru a avea o asemenea calitate, trebuie să munciți mai din greu; numai când înțelegeți adevărul, puteți să ajungeți la supunere autentică și să pătrundeți în adevărata realitate” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Deși mai citisem acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, a părut diferit când l-am citit după ce trecusem prin greutăți. Puteam vedea din cuvintele lui Dumnezeu că a-I căuta voia, a aștepta și a se supune este prima abordare pe care trebuie s-o aibă un om când înfruntă o problemă. Dar nu e o așteptare pasivă – include rugăciuni, lecturi ale cuvintelor lui Dumnezeu, căutarea voii Sale și introspecție. Astfel poți să-ți cunoști adevărata stare și să înțelegi în ce ar trebui să pătrunzi. Printr-o astfel de căutare și experiență, putem vedea suveranitatea atotputernică a lui Dumnezeu și faptele Sale reale.

La început, am vrut să fac acea slujbă dificilă cu jumătate de normă timp de o lună, doar cât să pot câștiga suficient ca să mă descurc și să-mi petrec apoi restul timpului făcându-mi datoria. Dar am avut o problemă cu telefonul mobil. M-am gândit că, dacă mai lucram o lună, mi-aș fi putut cumpăra alt telefon și un laptop. Totuși, eram conducător de biserică și trebuia să mă ocup de multe lucrări ale bisericii. Să-mi fac datoria era lucrul cel mai important pentru mine, era prioritatea mea, așa că am decis să-mi părăsesc slujba. Când conducătoarea superioară a aflat de situația mea, mi-a spus că, pentru a mă sprijini să-mi fac bine datoria, biserica mă putea ajuta să cumpăr un laptop și o opțiune cu internet. Am fost foarte încântat să aud asta – nespus de fericit! Știam că era doar harul lui Dumnezeu. Am văzut și că Dumnezeu nu-mi îngreunase deloc situația, El voia doar să fiu sincer și ascultător. Experimentasem iubirea lui Dumnezeu prin suferință. Înainte, ce-mi închipuisem despre iubirea lui Dumnezeu pentru oameni era vag și nu se conforma realității. Doar după ce am experimentat acele împrejurări și am învățat o lecție din ele, am realizat cu adevărat că fiecare dintre acele împrejurări a fost orchestrată de Dumnezeu. Făcuse asta ca să mă testeze, să mă îndrume să-I înțeleg voia puțin câte puțin, să-mi schimb perspectivele greșite asupra credinței și să mă pună pe calea dreaptă a ceea ce urmăream. Asta chiar era iubirea lui Dumnezeu pentru mine. Am ajuns și să înțeleg atitudinea pe care trebuie s-o avem când trecem prin necazuri.

Curând, am înfruntat alt test real. După o lună la acea slujbă, chiar după ce fusesem plătit, am fost jefuit. Au fugit cu jumătate din salariul meu. Dar mulțumită protecției lui Dumnezeu, deși aveau cuțite, nu m-au rănit. Imediat m-am gândit că Dumnezeu a permis să se întâmple asta datorită intențiilor Sale bune. M-am gândit la cât de bogat era Iov, însă atunci când i-au fost luate toate avuțiile, iar toți copiii i-au murit, el s-a supus necondiționat, nu s-a plâns și tot a slăvit numele lui Dumnezeu. Eu nu eram bogat – eram doar un om obișnuit. Deși aveam nevoie de acei bani și îmi făcusem multe planuri cu ei, am fost gata să urmez exemplul lui Iov în credință și ascultare. M-am rugat: „Dumnezeule, ești de nepătruns. Nu pot înțelege pe deplin de ce s-a întâmplat asta, dar cred că voia Ta stă în spatele celor întâmplate. Sunt dispus să mă supun rânduielilor Tale. Te rog să-mi atingi inima și să mă îndrumi, ca să nu cad într-o stare negativă.” După ce m-am rugat, m-am simțit foarte calm, de parcă nu se întâmplase absolut nimic. Am continuat să-mi fac datoria liniștit, ca de obicei, fără griji sau anxietate. Atitudinea mea era total diferită față de cea de dinainte să înțeleg adevărul suveranității lui Dumnezeu. Asta fiindcă aflasem că Dumnezeu orchestrase și rânduise lucrurile astfel, ca să mă curățească și să mă mântuiască. Înțelegerea iubirii lui Dumnezeu mi-a fost și ea aprofundată. Iubirea Lui nu este exprimată doar prin faptul că ne oferă binecuvântări materiale, fiindcă acele lucruri nu pot decât să ne satisfacă dorințele trupești. Adevărata iubire a lui Dumnezeu are scopul de a ne face să aflăm adevărul prin experimentarea judecății, mustrării, încercărilor și rafinării cuvintelor Sale. Scopul ei este să ne facă să știm de ce avem credință, cum să ne fie frică de Dumnezeu și să ne ferim de rău, cum să-L iubim și mulțumim pe Dumnezeu și, în cele din urmă, să ne supunem tuturor orchestrărilor și rânduielilor Sale. Mi-am amintit câteva din cuvintele lui Dumnezeu: „Dragostea omului față de Dumnezeu este construită pe fundația rafinării și judecății lui Dumnezeu. Dacă doar te bucuri de harul lui Dumnezeu, având o viață de familie liniștită sau binecuvântări materiale, atunci nu L-ai câștigat pe Dumnezeu, iar credința ta în Dumnezeu nu poate fi considerată de succes. Dumnezeu a desfășurat deja o fază a lucrării harului în trup și a revărsat deja binecuvântări materiale asupra omului, dar omul nu poate fi desăvârșit numai cu har, dragoste și îndurare. În experiențele sale, omul întâlnește o parte din dragostea lui Dumnezeu și vede dragostea și mila lui Dumnezeu, însă, după ce a experimentat pentru o perioadă, el vede că harul lui Dumnezeu și dragostea și mila Lui sunt incapabile de a-l desăvârși pe om, incapabile de a dezvălui ceea ce e corupt în om și incapabile de a-l scăpa pe om de firea sa coruptă sau a-i desăvârși dragostea și credința. Lucrarea harului lui Dumnezeu a fost lucrarea unei perioade, iar omul nu se poate baza pe faptul de a se bucura de harul lui Dumnezeu pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). „Prin ce mijloace este împlinită desăvârșirea omului de către Dumnezeu? Este îndeplinită prin intermediul firii drepte a lui Dumnezeu. Firea Lui constă în primul rând în dreptate, mânie, măreție, judecată și blestem, iar El îl desăvârșește pe om în primul rând prin intermediul judecății Sale” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, simt profund că lucrarea Lui de judecată din zilele de pe urmă are rolul de a curăți omenirea de orice nedreptate. Impuritățile din credința noastră și firile noastre corupte pot fi curățite doar prin judecata, revelația, încercările și rafinarea cuvintelor Sale. Asta nu se va realiza niciodată doar bucurându-ne de harul și binecuvântările lui Dumnezeu. N-aș fi înțeles niciodată aceste lucruri fără cuvintele lui Dumnezeu și fără aceste împrejurări dificile. Slavă Ție, Dumnezeule Atotputernic!