de Ding Ning, orașul Heze, provincia Shandong

În ultimele câteva zile, biserica a rânduit o schimbare în lucrarea mea. Primind această nouă sarcină, m-am gândit „Trebuie să profit de această ultimă șansă și să convoc o adunare cu frații și surorile mele, să le vorbesc clar despre lucruri și să las o impresie bună.” Așa că m-am întâlnit cu câțiva diaconi și, la finalul întâlnirii noastre, am spus „Mi s-a cerut să părăsesc acest loc și să trec la altă lucrare. Sper că veți accepta liderul care îmi va lua locul și că veți lucra împreună cu ea, cu o singură inimă și o singură minte.” De îndată ce au auzit cuvintele mele, unele dintre surorile prezente s-au albit la față și zâmbetul le-a dispărut de pe chip. Câteva dintre ele mi-au apucat mâinile, câteva m-au îmbrățișat și au spus lăcrimând „Nu se poate să ne părăsiți! Nu se poate să ne dați la o parte și să ne ignorați trebuințele!…” În special sora din familia gazdă nu voia să îmi dea drumul. Mi-a spus „Este atât de bine că sunteți aici, cu noi. Sunteți o persoană care poate îndura greutățile și vă pricepeți la împărtășirea adevărului. Oricând am avut nevoie de dumneavoastră, ați fost întotdeauna acolo, pentru a ne sprijini cu răbdare. Dacă veți pleca, noi ce vom face?…” Văzându-le șovăiala de a se despărți de mine, inima mea s-a umplut de bucurie și de satisfacție. Le-am oferit alinare cu aceste cuvinte: „Depindeți de Dumnezeu. Când voi putea, voi veni să vă vizitez…”

Dar după aceea, de fiecare dată când priveam înapoi la scena despărțirii de frații și surorile mele, mă simțeam neliniștită în inima mea. Mă întrebam „Tristețea lor era un lucru normal? De ce s-au purtat ca și cum plecarea mea ar fi un lucru îngrozitor? Până la urmă, de ce a vrut biserica să mă mut?” Pur și simplu nu puteam înțelege, așa că m-am înfățișat adesea înaintea lui Dumnezeu, căutând răspunsuri. Într-o zi citeam o predică și am dat peste acest pasaj: „Cei care doresc să Îl slujească pe Dumnezeu trebuie să Îl slăvească întotdeauna pe Dumnezeu și să Îl mărturisească pe Dumnezeu. Doar așa pot ajunge să îi călăuzească pe alții către cunoașterea lui Dumnezeu. Și doar slăvindu-L și mărturisindu-L pe Dumnezeu îi pot aduce și pe alții înaintea lui Dumnezeu. Acesta este unul dintre principiile slujirii lui Dumnezeu. Fructul cel mai de preț al lucrării lui Dumnezeu constă chiar în lucrarea de a-i ajuta pe alții să cunoască lucrarea lui Dumnezeu și astfel să I se înfățișeze. Dacă cei care sunt în poziții de conducere nu Îl înalță pe Dumnezeu și nu slujesc întru mărturisirea lui Dumnezeu, punându-se în schimb pe ei înșiși în prim plan…, atunci ei nu fac decât să se opună, de fapt, lui Dumnezeu. Ei stau în locul lui Dumnezeu și îi fac pe oameni să-i trateze ca pe Dumnezeu. Lucrarea lor devine o lucrare care concurează cu Dumnezeu pentru oameni. Nu este acesta întocmai felul în care Satana se împotrivește lui Dumnezeu? Acum, există mulți lideri care au fiecare un anturaj de adepți sub ei și îi promovează și îi formează pe oameni așa cum vor ei. În final, Dumnezeu nu a câștigat pe nimeni care Îi cunoaște inima. Pentru cine fac oamenii toată munca lor? Câți oameni au format ei care să fie într-un gând cu Dumnezeu? Câți oameni au călăuzit ei spre a-L cunoaște și a-L iubi pe Dumnezeu? Așadar, dacă prin slujirea lor oamenii nu Îl înalță pe Dumnezeu și nu Îl mărturisesc, atunci cu siguranță aceștia se fălesc. Chiar dacă poartă stindardul slujirii lui Dumnezeu, în realitate ei lucrează pentru propriul lor rang; în realitate, lucrează spre satisfacția trupească. Nu se poate spune că Îl înalță pe Dumnezeu sau că Îl mărturisesc în lucrarea lor. Dacă cineva încalcă acest principiu al slujirii lui Dumnezeu, nu face decât să arate că I se opune lui Dumnezeu” (Rânduielile de lucru). Cu cât citeam mai mult, cu atât îmi era mai tulburată inima. Cu cât citeam mai mult, cu atât mă înspăimântam mai tare. Mustrările mele de conștiință deveneau din ce în ce mai puternice. Din atitudinea fraților și surorilor mele față de mine, am înțeles că lucrarea mea nu fusese să îmi călăuzesc frații și surorile înaintea lui Dumnezeu, ci mai degrabă să îi călăuzesc înaintea mea. Nu puteam să nu revăd multe situații din perioada de timp petrecută cu frații și surorile mele. Îi spusesem adesea surorii din familia gazdă: „Vedeți cât de norocoși sunteți cu toții. Toată familia voastră este credincioasă. Atunci când sunt acasă, soțul meu se poartă urât cu mine toată ziua. Dacă nu mă lovește, mă blestemă. Mi-am făcut datoria cât de mult am putut și vedeți câtă amărăciune am îndurat pentru credința mea în Dumnezeu.” Atunci când frații și surorile mele se loveau de greutăți, nu le transmiteam care este voia lui Dumnezeu; nu mă purtam ca un martor al lucrării lui Dumnezeu și al iubirii lui Dumnezeu. În schimb, puneam mereu dorințele trupești pe primul loc și încercam să îi fac pe ceilalți să creadă că eu însămi eram atât de bună și atentă. Atunci când vedeam un frate sau o soră făcând ceva care era contrar principiilor, îmi era teamă să nu îi jignesc, așa că nu îi ajutam și nu le ofeream îndrumare, încercând întotdeauna să protejez relațiile dintre oameni. În orice făceam, lucrul de care îmi păsa cel mai mult era poziția mea și imaginea mea în inimile oamenilor. […]Principalul meu scop era întotdeauna să câștig simpatia și admirația celorlalți; aceasta a devenit cea mai mare satisfacție pentru mine. Aceasta arată cu adevărat că mă înălțam pe mine însămi, slujind pentru a mă mărturisi pe mine însămi. De fapt, tot ceea ce făceam era împotriva lui Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu, care spun „Acum, când lucrez printre voi, vă comportați în acest fel – dacă va veni ziua când nu va fi nimeni care să vă supravegheze, nu veți fi ca niște bandiți care s-au declarat regi? Când se va întâmpla asta și veți provoca o catastrofă, cine va fi acolo pentru a curăța după voi?” („O problemă foarte serioasă: Trădarea (1)” din Cuvântul Se arată în trup). Din nou, cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că slujirea mea față de Dumnezeu era de fapt o mărturisire și înălțare de sine și m-au ajutat să văd urmările grave ale acestui comportament. Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că natura mea, ca aceea a arhanghelului, mă putea face să devin un tâlhar tiranic și că puteam provoca o mare catastrofă. M-am gândit la cum slujirea mea față de Dumnezeu nu se împlinise conform adevăratelor principii ale slujirii; nu-L înălța pe Dumnezeu și nu Îl mărturisea pe Dumnezeu, nu îmi făceam datoria. În schimb, îmi petreceam zilele fălindu-mă, mărturisindu-mă pe mine însămi, aducând pe frații și surorile mele înaintea mea. Nu este acest fel de slujire vrednic de dispreț? Nu este aceasta pur și simplu „slujirea” anticristului? Dacă nu ar fi fost îngăduința și mila lui Dumnezeu, aș fi deja blestemată de Dumnezeu și doborâtă la pământ.

În acel moment am început să tremur de teamă și rușine; inima mi-a fost inundată de un sentiment al datoriei imense pe care o aveam de plătit și m-am prosternat la pământ, plângând amar și implorându-L pe Dumnezeu: „Oh, Dumnezeule! Dacă nu ar fi fost revelația și luminarea din partea Ta, nu știu în ce prăpastie m-aș afunda. Îți datorez, cu adevărat, mai mult decât voi putea plăti vreodată. Îți mulțumesc pentru mântuirea pe care mi-o oferi! Îți mulțumesc pentru că mă ajuți să îmi văd sinele urât și josnic din adâncul sufletului meu. Îți mulțumesc pentru că îmi arăți că modul în care Te slujeam era în realitate împotrivire față de Tine. Dacă aș fi judecată după acțiunile mele, nu aș merita decât blestemul Tău, dar Tu mi-ai deschis ochii, m-ai îndrumat și mi-ai dat șansa să mă căiesc și să o iau de la capăt. Oh, Dumnezeule, sunt dispusă să văd această experiență ca pe o lecție pe care o voi purta cu mine toată viața mea. Fie ca mustrarea și judecata Ta să mă însoțească întotdeauna și fie ca aceasta să mă ajute neîntârziat să scap de vechiul meu sine al lui Satana și să mă ajute să devin o slujitoare cu adevărat reverențioasă a lui Dumnezeu, astfel încât să pot începe să îmi plătesc datoria imensă pe care o am.”