de Shara, Filipine

Părinții mei au decedat la începutul vieții mele, iar eu și cele două surori ale mele am locuit cu bunica de la o vârstă fragedă. Bunica noastră a fost cea care ne-a predicat Evanghelia Domnului Isus. Ne rugam deseori Domnului și, duminica, mergeam la biserică împreună cu bunica. După ce bunica a murit, mătușa și unchiul nostru ne-au luat în grijă, tratându-ne ca pe copiii lor. Mătușa noastră ne spunea adesea că educația este cel mai important lucru în viață și reprezintă cheia unui viitor strălucit. Am păstrat aceste cuvinte în sufletul meu, gândindu-mă că orice s-ar întâmpla, nu aș putea renunța la studiile mele. Am învățat foarte mult și insistam să merg la școală chiar și atunci când eram bolnavă. Notele mele au fost, întotdeauna, printre cele mai bune din clasă și am câștigat multe premii și certificate.

În 2020, după izbucnirea pandemiei de COVID-19, nu am mai mers la biserică și am început să citesc Biblia acasă. Am fost inspirată de sfinții din Biblie care și-au dedicat viețile lui Dumnezeu și, treptat, am descoperit dorința de a-L sluji pe Dumnezeu. Am început să caut online grupuri cu care să mă întâlnesc, iar în august 2020, un prieten de pe Facebook m-a invitat să particip la o adunare online. La adunare, mi-au mărturisit despre lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Când am citit pentru prima dată cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, am fost profund impresionată și emoționată, întrucât cuvintele Dumnezeului Atotputernic aveau autoritate și dezvăluiau multe taine pe care nu le înțelesesem înainte. Ca urmare, am devenit foarte dornică să particip la adunări online și, în timpul meu liber, am urmărit multe filme produse de Biserica lui Dumnezeu Atotputernic și mărturiile bazate pe experiențe ale fraților și surorilor. Mi s-a umplut inima de bucurie și îndestulare.

În scurt timp, practicam udarea nou-veniților online. Din cauza pandemiei, puteam să studiez doar online și aveam mult timp liber, așa că nu a fost prea greu să găsesc un echilibru între îndatoririle mele și studii. Cu timpul, unchiul și mătușa mea au început să-și facă griji că îndatoririle mele îmi vor afecta studiile și, de aceea, m-au rugat să nu mai particip la adunările online. Am fost puțin îngrijorată, gândindu-mă: „Dacă nu mi se permite să particip la adunările online, cum îmi voi îndeplini îndatoririle? În ultima vreme, din ce în ce mai mulți nou-veniți veneau să accepte lucrarea Dumnezeului Atotputernic și, dacă nu-i ud corespunzător, viața lor va avea de suferit. Ar fi vina mea și sunt sigură că aș avea conștiința încărcată.” Din această cauză, am ales să continui să-mi îndeplinesc îndatoririle. Într-o zi, conducătorul mi-a trimis un mesaj în care mă întreba dacă vreau să-mi îndeplinesc îndatoririle cu normă întreagă. Am fost extaziată și am acceptat imediat când am primit acest mesaj, deoarece, în sfârșit, îmi puteam petrece tot timpul consumându-mă pentru Dumnezeu și dorința mea de a-L sluji pe Dumnezeu toată viața s-ar fi împlinit. Dar aveam și unele griji, întrucât mă întrebam: „Dacă îmi îndeplinesc îndatoririle cu normă întreagă, ce se va întâmpla cu studiile mele? Dacă renunț la școală, ce se va întâmpla cu viitorul meu? Cum se vor simți unchiul și mătușa mea? Încă se așteaptă să am grijă de ei într-o zi și să le răsplătesc dragostea și eforturile pe care le-au depus pentru a mă crește.” În acel moment, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent de datoria pe care o îndeplinește cineva, este cel mai potrivit lucru pe care l-ar putea face, cel mai frumos și mai just lucru în mijlocul omenirii. În calitate de ființe create, se cuvine ca oamenii să-și îndeplinească datoria și abia atunci pot primi aprobarea Creatorului. Ființele create trăiesc sub stăpânirea Creatorului și acceptă tot ceea ce este oferit de Dumnezeu și tot ceea ce vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile. Acest lucru este absolut firesc și justificat și a fost predestinat de Dumnezeu. Din asta se poate vedea că, pentru oameni, îndeplinirea datoriei unei ființe create este mai justă, mai frumoasă și mai nobilă decât orice altceva făcut în timpul vieții pe pământ; nimic din omenire nu este mai semnificativ sau mai vrednic și nimic nu aduce un sens și o valoare mai mare vieții unei persoane create decât îndeplinirea datoriei de ființă creată. Pe pământ, doar grupul de oameni care îndeplinesc cu adevărat și sincer datoria unei ființe create sunt cei care I se supun Creatorului. Acest grup nu urmează tendințele lumești; ei se supun conducerii și îndrumării lui Dumnezeu, ascultă doar de cuvintele Creatorului, acceptă adevărurile exprimate de Creator și trăiesc după cuvintele Creatorului. Aceasta este cea mai adevărată, cea mai răsunătoare mărturie și este cea mai bună mărturie a credinței în Dumnezeu. Ca o ființă creată să poată îndeplini datoria unei creaturi a lui Dumnezeu, să-L poată mulțumi pe Creator, este cel mai frumos lucru din mijlocul omenirii și e ceva ce ar trebui să fie răspândit ca o poveste care să fie lăudată de toți oamenii. Orice lucru încredințează Creatorul ființelor create ar trebui să fie acceptat necondiționat de acestea; pentru omenire, aceasta este o chestiune care ține atât de fericire, cât și de privilegiu, iar pentru toți aceia care îndeplinesc datoria unei ființe create, nimic nu e mai frumos sau demn de comemorare – este ceva pozitiv. […] Ca ființă creată, când cineva vine înaintea Creatorului, se cuvine să își îndeplinească datoria. Acesta este un lucru foarte potrivit de făcut și acea persoană ar trebui să îndeplinească această responsabilitate. Cu condiția ca ființele create să își îndeplinească îndatoririle, Creatorul a făcut o lucrare și mai importantă în rândul omenirii, a săvârșit o etapă suplimentară a lucrării asupra oamenilor. Și ce lucrare este aceasta? Ea oferă omenirii adevărul, permițându-le oamenilor să câștige adevărul de la Dumnezeu în timp ce își îndeplinec îndatoririle și, astfel, să se lepede de firile lor corupte și să fie purificați, să satisfacă intențiile lui Dumnezeu și să pășească pe calea cea dreaptă în viață și, în cele din urmă, să fie capabili să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, să obțină mântuirea deplină și să nu mai fie supuși chinurilor Satanei. Acesta este efectul pe care Dumnezeu intenționează să-l obțină în cele din urmă, punând omenirea să-și îndeplinească îndatoririle” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a șaptea)”]. „Ca membri ai rasei umane și creștini devotați, este responsabilitatea și obligația noastră, a tuturor, să ne oferim mințile și trupurile pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu, deoarece întreaga noastră ființă a venit de la Dumnezeu și există grație suveranității Lui. Dacă mințile și trupurile noastre nu sunt dedicate însărcinării date de Dumnezeu și cauzei juste a omenirii, atunci sufletele noastre se vor simți rușinate de cei care au fost martirizați pentru însărcinarea dată de Dumnezeu și mult mai rușinate de Dumnezeu, care ne-a oferit totul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”). Cuvintele lui Dumnezeu ne spun clar că este responsabilitatea și obligația noastră să ne dedicăm trupul și mintea pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu și a răspândi Evanghelia Lui. Dacă nu ne dedicăm trupul și mintea însărcinării date de Dumnezeu și ne petrecem viața trăind doar pentru trup, atunci viețile noastre nu au sens. Dumnezeu speră că ne putem îndeplini îndatoririle și că nu ne vom risipi timpul. Sunt o ființă creată, iar viața mea vine de la Dumnezeu, așa că ar trebui să-mi îndeplinesc îndatoririle. Din cuvintele lui Dumnezeu, am mai înțeles că îndeplinirea datoriei este calea către dobândirea mântuirii și a desăvârșirii, și că, dacă nu mi-aș mai îndeplini îndatoririle, viața mea ar fi deșartă și aș trăi în zadar, fără aprobarea lui Dumnezeu Atotputernic. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat curaj și am descoperit dorința de a-L mulțumi pe Dumnezeu și de a-mi dedica viața Lui. Deși eram dispusă să renunț la tot, împreună cu studiile mele, pentru a îndeplini îndatoririle unei ființe create, eram îngrijorată și de ce s-ar întâmpla cu viitorul meu dacă aș renunța la studii. Mă întrebam dacă voi putea găsi un loc de muncă bun fără o diplomă și dacă aș putea să mă întrețin în viitor. Mi-am amintit și ce spunea, adesea, mătușa mea: „Educația este cel mai important lucru în viață. Cunoașterea este cel mai valoros bun, ceva ce nu poate fi furat și cheia unui viitor strălucit.” Mă gândeam că, dacă nu obțin rezultate bune la învățătură, nu voi putea găsi un loc de muncă bun și nu voi avea o viață stabilă. Acest gând m-a neliniștit și m-a îngrijorat și mai mult. În acel moment, mai aveam doar două sau trei luni până la absolvirea liceului, așa că voiam să termin liceul mai întâi. Astfel, studiam în timp ce-mi îndeplineam îndatoririle la biserică. Voiam să le fac pe amândouă bine în același timp, dar, de fapt, era foarte greu. Uneori, trebuia să-mi fac temele și să-i ud pe nou-veniți și inima mea nu se putea liniști. Îmi amintesc că, într-o zi, mi s-au dat niște teme și când am văzut cât de mult aveam de făcut, m-am întrebat ce s-ar alege de îndatoririle mele dacă aș încerca să termin totul. Mai mult, când am citit materialul pe care îl studiam, m-am simțit foarte deranjată, întrucât cea mai mare parte din conținutul cursului nu se alinia cu adevărul și o parte chiar contrazicea adevărul și nega existența lui Dumnezeu. Acest lucru mi-a cauzat multă suferință și frământări interioare. Simțeam că trăiesc în două lumi: o lume a luminii și o lume a întunericului, și că stăteam cu un picior în lumină și cu celălalt în întuneric. În acel moment, mi-am dat seama, în sfârșit, că trebuia să aleg între studiile mele și îndatoririle mele.

Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Unii oameni își aleg o specializare bună la facultate și ajung să-și găsească o slujbă satisfăcătoare după absolvire, făcând un prim pas triumfător în călătoria vieții lor. Unii oameni învață și stăpânesc multe deprinderi diferite și, totuși, nu-și găsesc niciodată o slujbă care să li se potrivească, nici nu-și găsesc un post, cu atât mai puțin nu reușesc să aibă o carieră; la începutul călătoriei vieții lor se trezesc contracarați în orice moment, împresurați de necazuri, cu perspective deprimante și vieți nesigure. Unii oameni se dedică silitori studiilor lor, totuși ratează la limită fiecare șansă de a primi educație universitară; par a fi meniți să nu atingă niciodată succesul, cea dintâi aspirație în călătoria vieții lor risipindu-se ca un abur. Neștiind dacă drumul dinaintea lor este neted sau pietros, ei simt pentru prima dată cât de plin de variabile este destinul omenesc și, ca atare, privesc viața cu așteptări și groază. Unii oameni, în ciuda faptului că nu sunt foarte educați, scriu cărți și obțin o oarecare faimă; alții, deși aproape complet analfabeți, câștigă bani în afaceri și sunt, prin urmare, în stare să se întrețină… Ce ocupație își alege cineva, din ce trăiește cineva: au oamenii vreun control asupra faptului de a face o alegere bună sau una proastă în privința acestor lucruri? Sunt aceste lucruri în concordanță cu dorințele și deciziile oamenilor? Majoritatea oamenilor își doresc următoarele: să poată munci mai puțin și câștiga mai mult, să nu trudească în arșiță și ploaie, să se îmbrace bine, să strălucească și să lucească oriunde, să se ridice deasupra celorlalți și să aducă onoare strămoșilor lor. Oamenii speră la perfecțiune, dar când fac primii pași în călătoria vieții lor, ei ajung treptat să-și dea seama cât de imperfect este destinul omenesc și, pentru prima oară, înțeleg cu adevărat faptul că, deși o persoană își poate face planuri îndrăznețe de viitor și deși poate nutri fantezii temerare, nimeni nu are abilitatea sau puterea de a-și realiza propriile visuri și nimeni nu este în postura de a-și controla propriul viitor. Va exista mereu o oarecare distanță între visurile cuiva și realitățile cu care trebuie să se confrunte; lucrurile nu sunt niciodată așa cum și-ar dori cineva să fie și, confruntați cu asemenea realități, oamenii nu pot obține niciodată satisfacție sau mulțumire. Unii oameni vor merge până în pânzele albe, vor face eforturi imense și mari sacrificii de dragul traiului și al viitorului lor, în încercarea de a-și schimba propriul destin. Dar, în final, chiar dacă își pot realiza visurile și dorințele prin propria lor muncă grea, ei nu-și pot nicicând schimba destinul, și indiferent cât de stăruitor încearcă, nu pot nicicând depăși ceea ce le-a alocat destinul. Indiferent de diferențele de abilități, inteligență și voință, oamenii sunt cu toții egali în fața destinului, care nu face deosebire între cei măreți și cei mărunți, cei superiori și cei inferiori, cei elevați și cei mediocri. Ce ocupație își alege cineva, din ce își câștigă existența și câtă avere acumulează în viață nu sunt lucruri decise de părinții acelei persoane, de talentele sale, de eforturile sau de ambițiile sale, ci sunt predestinate de către Creator” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că destinul și viitorul meu nu sunt în mâinile mele și nici nu depind de eforturile mele. Aceste lucruri sunt stabilite, în întregime, de Creator. Cunoașterea este cheia unui viitor strălucit și a unei bogății incomparabile, spunea întotdeauna mătușa mea, iar aceste cuvinte au prins rădăcini adânci în inima mea, făcându-mă să cred că acesta este adevărul. Îmi spuneam adesea că, orice s-ar întâmpla, nu trebuie să renunț la studii, deoarece aceasta este cheia unui viitor de succes și că, dacă aș înceta să studiez, destinul meu nu s-ar schimba. Nu voiam să cresc săracă sau să mor săracă, așa că am învățat din greu. Acum însă, mi-am dat seama că vorbele care fuseseră sădite în inima mea erau cele folosite de Satana pentru a-i induce în eroare pe oameni și a-i determina să I se împotrivească lui Dumnezeu și să-I nege suveranitatea și rânduielile, făcându-ne să credem că un destin bun depinde de munca noastră asiduă, că destinul nostru este în mâinile noastre, și să negăm adevărul că destinul uman este în mâinile Creatorului. Mă întrebam de ce mulți oameni care au competențe academice înalte sau studiază specializări bune ajung să aibă cariere și averi care sunt cu mult sub așteptările lor. Unii devin bone după absolvire, alții devin fermieri, unii devin vânzători, iar alții nici măcar nu-și găsesc un loc de muncă. Pe de altă parte, mulți oameni care nu au studiat deloc sau cel puțin nu au studiat intens sunt acum bogați sau celebri. Reflectând asupra acestor lucruri, am înțeles că destinele noastre nu sunt în mâinile noastre, ci în mâinile lui Dumnezeu. Așa cum a spus Domnul Isus: „De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea, nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca! Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu adună în hambare. Şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai valoroşi decât ele?” (Matei 6:25-26). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El este sursa a tot ce avem nevoie, că El ne oferă tot ceea ce ne trebuie și că eu nu trebuie să-mi fac griji pentru nimic. În ceea ce privește viitorul meu, dacă voi avea ce să mănânc, o casă în care să locuiesc sau dacă voi găsi un loc de muncă bun, nu trebuie să-mi fac griji, deoarece trebuie doar să-L caut pe Dumnezeu și să-I încredințez Lui totul, iar Dumnezeu va orchestra și orândui totul. În acel moment, m-am simțit în largul meu și am decis să-mi întrerup studiile și să mă concentrez pe îndatoririle mele. Eram însă îngrijorată că familia mea s-ar putea să nu fie de acord cu asta și simțeam că îi datorez ceva. Au trecut prin multe ca să mă crească. Unchiul meu lucra adesea peste program și își luase o slujbă cu jumătate de normă pentru a câștiga mai mulți bani ca să ne întrețină. Uneori, alegea să nu mănânce ca să se asigure că avem destulă mâncare. Aceste gânduri mă întristau foarte mult, dar dacă mi-aș abandona îndatoririle pentru a-i răsplăti pe ei, aș avea mustrări de conștiință.

Mai târziu, am dat peste un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic care mi-a rezolvat problema. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu a creat această lume și a adus în ea omul, o ființă vie căreia El i-a dăruit viață. Mai departe, omul a ajuns să aibă părinți și rude și nu a mai fost singur. Încă de când omul a zărit prima oară această lume materială, a fost menit să existe sub predestinarea lui Dumnezeu. Suflarea vieții de la Dumnezeu susține fiecare ființă vie în parte pe parcursul creșterii sale și până la maturitate. În acest proces, nimeni nu simte că omul crește sub îngrijirea lui Dumnezeu; mai degrabă, el consideră că omul face asta sub dragostea grijulie a părinților săi și că este propriul său instinct al vieții cel care îi dirijează creșterea. Acest lucru e cauzat de faptul că omul nu știe cine i-a dăruit viața sau de unde a venit aceasta, cu atât mai puțin felul în care instinctul vieții creează miracole. El știe doar că hrana este baza pe care viața sa continuă, că perseverența este sursa existenței vieții sale și că acele credințe din mintea lui sunt capitalul de care depinde supraviețuirea lui. Cu privire la harul și aprovizionarea lui Dumnezeu, omul e total uituc, iar acesta este modul în care își irosește el viața pe care i-a oferit-o Dumnezeu… Nimeni din această omenire, de care Dumnezeu are grijă zi și noapte, nu ia hotărârea de a I se închina. Dumnezeu doar continuă, așa cum a plănuit, să lucreze asupra omului, de la care El nu are nicio așteptare. El face acest lucru în speranța că, într-o zi, omul se va trezi din visul lui și va realiza brusc valoarea și semnificația vieții, prețul pe care Dumnezeu l-a plătit pentru tot ce i-a dat și bunăvoința sârguincioasă cu care Dumnezeu așteaptă ca omul să se reîntoarcă la El” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El are grijă de toată lumea și că, deși ni se pare că familia noastră este cea care are grijă de noi, în culise, Dumnezeu este, de fapt, Acela care rânduiește lucrurile și veghează asupra noastră de-a lungul vieții. Mi-am amintit deodată că, atunci când eu și surorile mele încă eram copii, am trăit bine chiar și fără grija părinților noștri. Indiferent unde am locuit, oamenii pe care i-am întâlnit au fost întotdeauna buni și ne-au tratat ca pe copiii lor. Mi-am amintit și că, atunci când aveam șapte ani, odată, când eu și sora mea traversam strada, a venit brusc o mașină spre noi și aproape că ne-a lovit. Eu și sora mea am fost prea uimite ca să ne putem mișca, dar mașina s-a oprit brusc și n-am fost rănite. Altă dată, era să fiu lovită de o tricicletă în timp ce traversam strada însă și aceasta s-a oprit brusc, iar eu am scăpat nevătămată. Gândul la aceste incidente m-a făcut să plâng necontrolat. Dumnezeu fusese mereu alături de mine, veghind asupra mea și protejându-mă, dar nu-mi dădusem seama. Am crezut că tot ce aveam fusese rezultatul sacrificiilor și muncii grele a unchiului și mătușii mele. Recunoștința față de ei mi-a rămas mereu în minte și am sperat să-i pot răsplăti. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că tot ceea ce aveam se datora iubirii și grijii lui Dumnezeu și că El era Cel care merita cel mai mult dragostea și recunoștința mea. Ca ființă creată, am obligația și responsabilitatea să îndeplinesc îndatoririle unei ființe create. După aceea, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea curajul să-i spun familiei mele despre decizia mea.

Într-o seară, i-am trimis un mesaj mătușii mele și i-am scris așa: „Mătușă, când eram mică, bunica ne-a împărtășit Evanghelia Domnului Isus mie și surorilor mele, ne-a învățat cum să ne rugăm lui Dumnezeu și ne-a ajutat să înțelegem că Dumnezeu este Creatorul. Am văzut cât de minunat și de bun este Dumnezeu, că El a sacrificat totul pentru omenire și că ne iartă oricât de multe păcate avem. Din moment ce Dumnezeu face totul pentru noi, de ce nu putem, noi, oamenii, să ne îndeplinim îndatoririle pe fondul gestionării lui Dumnezeu? Din acest motiv, am hotărât să-L slujesc pe Dumnezeu. Domnul a devenit din nou trup și El este Dumnezeu Atotputernic și îndeplinește lucrarea de judecată și curățire pentru a-i elibera pe oameni de păcat. Vreau să-mi dedic tot timpul îndatoririlor și îndeplinirii promisiunii mele față de Dumnezeu. Sper că poți accepta decizia mea.” După ce am trimis acest mesaj, am simțit că mi s-a luat o piatră de pe inimă. M-am simțit mult mai bine.

A doua zi dimineață, mătușa mea mi-a spus: „Shara, ești sigură că asta este decizia ta? Cum rămâne cu viitorul tău? Unchiul tău a făcut atât de multe pentru tine, iar tu renunți atât de ușor la studii?” Mătușa mea a făcut și alte remarci dureroase, iar ceea ce a spus m-a afectat profund. Apoi m-a întrebat: „Mai studiezi?” Am răspuns: „Nu, nu mai studiez.” Mătușa mea s-a supărat foarte tare când a auzit acest lucru și a ridicat vocea: „Ce? Nu studiezi? Ce-i în capul tău? Eu și unchiul tău am muncit atât de mult pentru a te ajuta să mergi la școală și așa ne răsplătești? Întotdeauna, am crezut că tu ești cea mai bună și cea mai inteligentă dintre surorile tale, dar se pare că m-am înșelat. Chiar ne-ai dezamăgit!” Nu mi-am putut stăvili lacrimile care-mi șiroiau pe față, pentru că știam că plătiseră un preț mare în numele meu, dar simțeam că am procedat corect alegându-mi îndatoririle. Dar oricât de multe ori am încercat să explic, mătușa mea, pur și simplu, nu m-a înțeles. Mai târziu, în bucătărie, i-am trimis un mesaj unei surori, povestindu-i prin ce treceam. Sora m-a încurajat și mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să ai curajul Meu în tine și trebuie să ai principii când te confrunți cu rudele care nu cred. Dar, de dragul Meu, nu trebuie să cedezi în fața niciunei forțe întunecate. Bizuie-te pe înțelepciunea Mea pentru a merge pe calea perfectă; nu permite niciuneia dintre conspirațiile Satanei să preia controlul. Depune toate eforturile pentru a-ți pune inima înaintea Mea, iar Eu te voi alina și îți voi aduce pace și fericire. Nu te strădui să fii într-un fel anume în fața altor oameni; nu este mai valoros și mai important să Mă mulțumești pe Mine? Mulțumindu-Mă pe Mine, nu vei avea și mai multă pace și fericire veșnică de-a lungul vieții?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Cuvintele lui Dumnezeu m-au emoționat și mi-au dat putere și am simțit că Dumnezeu mă încuraja, îmi aducea aminte și mă sfătuia. Știam că Satana îmi folosea familia pentru a mă ispiti și a mă ataca, făcându-mă slabă și dorindu-și ca eu să mă retrag, dar nu puteam ceda în fața Satanei. Oricum se purta familia mea cu mine, trebuia să rămân fermă în mărturia mea pentru a-l umili pe Satana! M-am rugat la Dumnezeu: „Dumnezeule, Satana mă atacă, iar eu sunt slabă și neputincioasă. Te rog, dă-mi putere, veghează asupra inimii mele și ferește-mă de uneltirile Satanei.” După rugăciunea mea, am căpătat curaj și am fost dispusă să mă bazez pe Dumnezeu pentru a mă confrunta cu situația următoare. După un timp, unchiul meu s-a întors. Văzându-l, am început să mă simt din nou neliniștită. „Vrei să mergi și să-L slujești pe Dumnezeu în biserică. Asta îți dorești cu adevărat?” Am încuviințat. Am încuviințat. M-a întrebat din nou: „Ești sigură de decizia ta?” „Da”, am spus eu. Am crezut că unchiul meu va fi furios, dar spre surprinderea mea, a spus: „Bine, dacă asta este decizia ta, nu te voi opri. Shara, i-am promis mamei tale că o să am grijă de tine și de surorile tale și o să mă asigur că primiți o educație. Acum că ți-am oferit deja asta, nu mă mai amestec în decizia ta. Atât timp cât nu ajungi să-ți regreți decizia, continuă și fă ce vrei.” În acel moment, nu m-am putut abține să nu plâng; chiar nu mă așteptasem ca unchiul meu să fie atât de calm. Am văzut că toți cei din jurul meu erau sub suveranitatea lui Dumnezeu, că aceasta era fapta lui Dumnezeu și I-am mulțumit din toată inima!

Dar, spre surprinderea mea, într-o zi, unchiul meu și-a schimbat brusc părerea și a cerut să se vadă cu frații și surorile, spunând că nu pot pleca înaintea lui. Trebuia să-i dau telefonul la opt seara și nu puteam participa la adunare și, dacă refuzam să-i dau telefonul, mă dădea afară. Când l-am auzit spunând asta, m-am speriat foarte tare. Deoarece unchiul meu era foarte sever, nu am îndrăznit să-i nesocotesc ordinele, dar erau și nou-veniți care aveau nevoie de udare la opt seara și, dacă unchiul meu mi-ar lua telefonul, cum i-aș uda? Cu gândul la asta, pur și simplu, nu am reușit să mă liniștesc, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu pot să fac nimic acum. Îți încredințez Ție situația mea actuală. Te rog, ajută-mă!” După ce m-am rugat, m-am gândit cum totul este în mâinile lui Dumnezeu, și cum trebuia să mă bazez pe Dumnezeu, să fiu alături de El și să nu permit ca uneltirile Satanei să izbândească. Cu acest gând, m-am simțit luminată și am decis să ud nou-veniții. S-a făcut opt seara și unchiul meu nu mi-a luat telefonul, iar eu am participat la adunarea online ca de obicei. Spre surprinderea mea, unchiul meu nu a spus nimic și nu mi-a întrerupt adunarea online și a rămas tăcut până am terminat adunarea cu nou-veniții. În acel moment, nu m-am putut abține să nu plâng. Am văzut că, oricât de sever era unchiul meu, și el era în mâinile lui Dumnezeu și sub suveranitatea și orchestrările Lui. Credeam că persecuția din partea unchiului meu s-a încheiat, dar a continuat să-mi stea în cale. Uneori, nu puteam să nu mă întreb: „De ce și-a schimbat unchiul meu brusc părerea și a început să mi se opună?” Până când am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Când Dumnezeu lucrează, Se îngrijește de o persoană și o apreciază și când o favorizează și o aprobă, Satana se ține și el îndeaproape în urma acesteia, încercând să o inducă în eroare și să-i facă rău. Dacă Dumnezeu dorește să câștige această persoană, Satana, pentru a-și atinge obiectivul ascuns, ar face orice-i stă în putere să-L împiedice pe Dumnezeu, folosind diferite vicleșuguri ticăloase ca să ispitească, să tulbure și să submineze lucrarea lui Dumnezeu. Care este acest obiectiv? El nu vrea ca Dumnezeu să câștige pe nimeni; vrea să pună stăpânire pe toți cei pe care vrea Dumnezeu să-i câștige, vrea să-i controleze, să preia controlul asupra lor pentru ca ei să i se închine și să i se alăture în a comite fapte rele și să I se împotrivească lui Dumnezeu. Nu este acesta motivul sinistru al Satanei?” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”). „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face asupra oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau tulburări umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu. Luați ca exemplu pe Iov, când a fost încercat: în spatele scenei, Satana făcea un pariu cu Dumnezeu și ceea ce i s-a întâmplat lui Iov au fost faptele și tulburarea oamenilor. În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele acestui tot este o luptă. […] Când Dumnezeu și Satana se luptă în tărâmul spiritual, cum ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu și cum ar trebui să rămâi ferm în mărturia față de El? Ar trebui să știi că tot ceea ce ți se întâmplă este o mare încercare și timpul când Dumnezeu are nevoie de tine pentru a fi mărturie” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El vrea să mântuiască oamenii și că Satana nu vrea ca oamenii să-L urmeze de bunăvoie pe Dumnezeu și nu vrea ca Dumnezeu să câștige pe nimeni. Prin urmare, atunci când oamenii doresc să se apropie de Dumnezeu și să I se închine, Satana face toate eforturile pentru a-i tulbura și a-i împiedica să vină înaintea lui Dumnezeu. Am văzut cât de rău și nerușinat este Satana! În aparență, mă confruntam cu piedicile și restricțiile impuse de familia mea, dar ascunsă în spatele acestora era tulburarea Satanei. Satana folosea oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul meu ca să mă oprească să-L urmez pe Dumnezeu. Acesta a fost scopul răuvoitor al Satanei și am ajuns să-l urăsc și mai mult. Dumnezeu spune: „Ar trebui să știi că tot ceea ce ți se întâmplă este o mare încercare și timpul când Dumnezeu are nevoie de tine pentru a fi mărturie.” Oricare ar fi modul în care Satana mă tulbură și mă împiedică, voi rămâne fermă în mărturia mea și îl voi umili pe Satana! M-am gândit și la lucrurile prin care a trecut Iov. În culise, Satana a făcut un pariu cu Dumnezeu și diverse suferințe trupești, emoționale și spirituale s-au abătut asupra lui Iov. Iov a îndurat multe greutăți fără să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu sau să se distanțeze de El și, chiar și atunci când soția lui l-a tulburat și l-a atacat pentru a-l face să-și abandoneze credința în Dumnezeu, el a rămas ferm. În cele din urmă, Satana a văzut că Iov tot nu L-a tăgăduit și nici nu L-a trădat pe Dumnezeu, în ciuda chinurilor mari îndurate, și s-a retras rușinat. Ținând cont de acest lucru, hotărârea mea de a-L urma pe Dumnezeu a devenit și mai fermă. Mai târziu, unchiul meu a adus rude acasă aproape în fiecare zi pentru a încerca să mă convingă să-mi schimb părerea. Unchiul meu a spus: „Ce este mai important pentru tine acum, datoria ta sau familia ta? Alege!” Au spus și multe lucruri care I se opuneau lui Dumnezeu și-L negau, iar eu am văzut clar adevărata lor atitudine de a I se împotrivi lui Dumnezeu și de a-L urî. Indiferent cum au încercat să mă convingă sau să mă împiedice, nimic nu m-a făcut să-mi schimb decizia. Am continuat să-mi fac datoria și mi-am împachetat lucrurile ca să plec de acasă. Acum, că îmi îndeplinesc datoria alături de frați și surori, mă simt eliberată și liniștită. În sfârșit, pot să-L urmez de bunăvoie pe Dumnezeu și să-mi fac datoria!