de Bai Lu, China

M-am născut într-o familie de fermieri, în care ne câștigam existența lucrând pământul. De mică, tatăl și bunicul meu m-au învățat că trebuie să învăț bine și că, doar fiind admisă la o universitate bună, aș putea găsi un loc de muncă bun, m-aș putea distinge și aș putea aduce onoare familiei. Sub îndrumarea lor, atât prin cuvânt, cât și prin exemplu, am studiat cu sârguință și notele mele au fost întotdeauna excepționale. Tatăl meu îmi spunea adesea: „Verișoara ta și-a luat doctoratul și a devenit profesoară universitară. Are un salariu bun și este renumită. Celălalt văr al tău a absolvit o universitate renumită și acum lucrează în cercetare, având mari beneficii…” Am crezut că trebuie să învăț din greu, să fiu admisă la o universitate bună și să găsesc un loc de muncă bun; astfel m-aș onora pe mine și aș aduce onoare și părinților mei. Pe atunci, deja credeam în Dumnezeu, dar, ca să fiu admisă la o universitate bună și, ulterior, să găsesc un loc de muncă bun și să-i fac pe toți să mă admire, m-am concentrat în întregime pe studiile mele și nu am participat regulat la adunări. Mai târziu, din cauza presiunii puternice a examenelor și a concurenței acerbe, am început, treptat, să am probleme de sănătate. Una după alta, am avut parte de afecțiuni precum o tiroidă mărită, probleme stomacale și gastroenterită acută. Am mers la spital pentru tratament, dar durerea nu s-a ameliorat prea mult; în plus, părul mi s-a rărit în mod vizibil și mi-a căzut considerabil. Aveam frecvent episoade acute de gastroenterită și, deseori, diaree. Aceste boli m-au chinuit, provocându-mi o suferință insuportabilă. Văzând în oglindă cât de trasă eram la față, mă simțeam epuizată fizic și mental și aveam dureri foarte mari; îmi lipseau zilele când mă întâlneam cu frații și cu surorile, când citeam cuvintele lui Dumnezeu și cântam pentru a-L slăvi, ceea ce era deosebit de relaxant și de eliberator. Tânjeam după o pauză, dar volumul mare de sarcini academice mă lăsa epuizată fizic și mental. Adesea, aveam dureri și simțeam un gol interior, gândindu-mă că să trăiesc astfel era prea istovitor. Uneori, mă gândeam chiar că ar fi grozav să sar de la înălțime și să cad într-un somn etern, nesfârșit. Mi-am dat seama că aceste gânduri veneau de la Satana și că nu le puteam pune în practică. Mai târziu, m-am gândit: „Am muncit atât de mult atâția ani pentru visul meu de a mă distinge de restul. Mai trebuie doar să trec prin acest ultim an. Odată ce intru la universitate, lucrurile vor fi mai ușoare. Nivelul de stres de la universitate va fi diferit de cel din liceu și voi putea participa la adunări în mod normal.”

În 2019, am fost acceptată la o universitate politehnică bună. Rudele au venit să mă felicite și chiar le-au spus copiilor lor să mă considere un model de urmat. Într-o clipă, am devenit o celebritate în familia mea. Și prietenii mi-au trimis mesaje de felicitare după ce au aflat vestea. Auzind aceste laude din partea rudelor și a prietenilor, m-am simțit foarte fericită. Am crezut că stresul academic va fi mai mic la universitate decât la liceu și că voi avea mult timp liber, ceea ce îmi va permite să particip la adunări în mod normal. Totuși, lucrurile nu au decurs așa cum îmi imaginasem. Pe lângă frecventarea cursurilor, trebuia să dau diverse examene de atestare și eram, adesea, ocupată cu participarea la cursurile de pregătire pentru acele examene. Trebuia să particip și la diverse activități organizate de școală pentru a obține credite, ceea ce îmi încărca programul foarte mult. Mai mult decât atât, în universitățile chineze, nu este permis să crezi în Dumnezeu, așa că a trebuit să particip la adunări în secret. M-am simțit oarecum constrânsă și mi-a fost mereu frică să nu fiu descoperită. Mai târziu, sora Chen Xin a spus că mulți nou-veniți din biserică aveau nevoie urgentă de udare și voia ca eu să mă instruiesc pentru a face asta. M-am gândit în sinea mea: „Sunt ocupată cu studiile mele și trebuie să dau examene de atestare. Dacă mai fac și o datorie, îmi va întârzia progresul academic. Ce fac dacă nu obțin suficiente credite pentru a obține diploma? Cum voi găsi atunci un loc de muncă bun?” Gândindu-mă la asta, am refuzat și m-am dedicat, în întregime, obținerii de credite. Deși continuam să merg la adunări, nu reușeam să-mi găsesc liniștea sufletească. M-am rugat și am citit cuvintele lui Dumnezeu mai rar. În fiecare zi, urmam o rutină: frecventam cursurile și obțineam credite și, în timp, un sentiment inexplicabil de gol interior a început să mă cuprindă, care mă făcea să simt că acest mod de viață era lipsit de sens. Colega mea de cameră m-a luat cu ea să ne distrăm și să mâncăm mâncare delicioasă, dar golul din inima mea nu s-a diminuat deloc.

În timpul sărbătorilor, când m-am întors acasă, m-am întâlnit la o adunare cu He Xin, o colegă de la școala generală. He Xin mi-a spus că sora ei mai mică suferise o cădere nervoasă în urmă cu doi ani pentru că nu reușise să intre la liceu de două ori. Am fost uluită: „Sora ei obișnuia să fie atât de veselă și de optimistă, iar acum era bolnavă mintal!” Acest incident a avut un oarecare impact asupra mea. În acele zile, mă gândeam adesea: „Sora lui He Xin a studiat atât de mult pentru a se distinge de restul. Nu mă așteptam ca acesta să fie rezultatul. Am studiat foarte mult pentru admiterea la universitate și, chiar dacă am fost admisă la cea dorită de mine și sunt admirată de rude și de prieteni, nu simt nicio bucurie și sunt foarte obosită. Merită cu adevărat să urmăresc aceste lucruri?” Câteva zile mai târziu, COVID-19 s-a declanșat în toată țara, iar satele și drumurile au fost izolate și au fost impuse restricții de călătorie. Universitățile au suspendat cursurile, fabricile s-au închis în număr mare și nu am mai putut merge la școală. Așadar, am participat la adunări în mod normal la biserică și am început să-mi îndeplinesc îndatoririle. Pe măsură ce am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles unele adevăruri. Într-o zi, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „În îndeplinirea propriei datorii, există două tipuri principale de oameni. Unul este genul care se sacrifică sincer pentru Dumnezeu, pe când celălalt este genul care își lasă întotdeauna o cale de ieșire. Ce fel de persoană crezi că va aproba și va mântui Dumnezeu? (Cea care se sacrifică sincer pentru Dumnezeu.) Dumnezeu vrea să îi obțină pe acei oameni care se sacrifică sincer pentru El. […] În acest moment, vă folosiți hobby-urile și abilitățile pe măsură ce vă faceți datoria. De asemenea, în acest timp, vă faceți datoria de ființă creată, sunteți capabili să înțelegeți adevărul și să intrați pe drumul cel bun al vieții. Ce eveniment fericit, ce mare noroc! Oricum v-ați uita la asta, nu este o pierdere. Pe măsură ce Îl urmați pe Dumnezeu, vă îndepărtați de locurile păcatului și vă îndepărtați de grupurile de oameni răi, cel puțin gândurile și inimile voastre nu vor continua să sufere corupția și călcarea în picioare a Satanei. Ai ajuns pe o bucată de pământ pur, ai venit înaintea lui Dumnezeu. Nu este acesta un mare noroc? Oamenii se reîncarnează generație după generație, până în prezent, și câte astfel de șanse au? Nu cumva au această oportunitate numai oamenii care s-au născut în zilele de pe urmă? Ce lucru grozav este acesta! Nu e o chestiune de pierdere, este cel mai mare noroc. Ar trebui să fii foarte fericit! Ca ființe create, din toată creația, dintre cele câteva miliarde de oameni de pe pământ, câți oameni sunt care au ocazia să mărturisească despre faptele Creatorului în identitățile lor de ființe create, să-și facă datoria și responsabilitatea în cadrul lucrării lui Dumnezeu? Cine are o asemenea oportunitate? Sunt mulți astfel de oameni? Sunt prea puțini! Care este raportul? Unul din zece mii? Nu, sunt și mai puțini! În special voi, care vă puteți folosi abilitățile și cunoștințele pe care le-ați acumulat pentru a vă îndeplini datoria, nu sunteți extrem de binecuvântați? Voi nu mărturisiți despre un bărbat, iar ceea ce faceți nu este o carieră – Cel pe care Îl slujiți este Creatorul. Acesta este cel mai frumos și mai valoros lucru! Nu ar trebui să vă simțiți mândri? (Ar trebui.) Pe măsură ce vă faceți datoria, obțineți udarea și provizia lui Dumnezeu. Cu un mediu și o oportunitate atât de bune, dacă nu obțineți nimic substanțial, dacă nu obțineți adevărul, atunci nu veți regreta pentru tot restul vieții? Deci, trebuie să profitați de ocazie pentru a vă face datoria și să nu o lăsați să treacă pe lângă voi; urmăriți cu seriozitate adevărul în timp ce vă faceți datoria și obțineți-l. Acesta este lucrul cel mai valoros pe care îl puteți face, cea mai semnificativă viață!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că doar cei care se consumă sincer pentru Dumnezeu pot fi aprobați de El. Ca ființă creată, a-ți face datoria și a te strădui să obții adevărul sunt cel mai binecuvântat și cel mai prețios lucru pe care-l poți face. M-am gândit că sunt doar o mică ființă creată și că, dintre miliardele de oameni din lume, am avut privilegiul de a accepta lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, de a fi udată și hrănită de cuvintele Lui, de a-mi îndeplini îndatoririle în casa lui Dumnezeu și de a contribui prin eforturile mele la lucrarea de răspândire a Evangheliei lui Dumnezeu; cu siguranță, aceasta a fost o înălțare de la Dumnezeu! Înainte, singurul meu obiectiv era să mă disting de restul și să fiu admirată, dedicându-mi tot timpul și toată energia studiilor, și nu luam credința mea în serios. Când sora Chen Xin m-a rugat să mă instruiesc pentru udarea nou-veniților, am refuzat. Dar Dumnezeu nu s-a supărat pe mine și mi-a oferit o altă oportunitate să-mi îndeplinesc îndatoririle. Trebuia să o prețuiesc cum se cuvine. Apoi, mi-am luat îndatoririle în serios și m-am gândit cum să le îndeplinesc bine. În timp ce îmi îndeplineam îndatoririle, am dezvăluit destul de multă corupție. Cu îndrumarea și ajutorul surorilor, am dobândit o oarecare înțelegere a firilor mele corupte. Am avut un sentiment de stabilitate, pace, ușurare și libertate pe care nu l-am mai trăit niciodată. Fiecare zi îmi aducea satisfacție și speram să îmi îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu pentru totdeauna.

Totuși, vremurile bune nu au durat. Consilierul studenților ne-a anunțat că școala va începe în septembrie și că, din cauza pandemiei, școala va implementa un sistem de management închis după redeschidere, cu restricția ca nimeni să nu plece din campus. La primirea veștilor, am fost brusc copleșită de durere. „Acum, că școala implementează un sistem de management închis, nu voi putea părăsi campusul după redeschiderea școlii, așa că nu voi putea să particip la adunări sau să îmi îndeplinesc îndatoririle. În plus, voi fi îndoctrinată cu idei ateiste. Credința mea are doar o temelie superficială și statura mea este mică. Voi putea rămâne fermă într-un astfel de mediu?” Așa că nu am vrut să merg la școală. Dar apoi m-am gândit: „Dacă nu merg la școală, tatăl și bunicul meu vor fi, cu siguranță, foarte dezamăgiți de mine. Rudele și prietenii mei nu mă vor mai privi cu respect și s-ar putea chiar să mă batjocorească. Dar, dacă merg la școală, nu voi putea să particip la adunări sau să îmi îndeplinesc îndatoririle. Acum, că pandemia se răspândește peste tot și dezastrele se intensifică, lucrarea lui Dumnezeu se apropie de final. Dacă lucrarea lui Dumnezeu se încheie și eu încă nu am dobândit adevărul, nu voi cădea atunci pradă dezastrelor? Dar, dacă renunț la studiile mele, nu se vor irosi toate eforturile depuse de-a lungul anilor?” Reflectând la asta, eram profund tulburată și nu știam ce să aleg. La acea vreme, conducătorul m-a contactat și a spus: „Acum, că Evanghelia se răspândește considerabil și tot mai mulți oameni acceptă lucrarea lui Dumnezeu, biserica are urgent nevoie de udători, iar noi dorim ca tu să uzi nou-veniții. Ai voința să o faci?” M-am simțit destul de dezorientată la momentul respectiv. Apoi am urmărit piesa de teatru „Adio, campusul meu inocent” și am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu citat în videoclip: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Satana folosește faima și câștigul pentru a-i ademeni pe oameni să se îndepărteze de Dumnezeu și pentru a-i determina să-L trădeze. Mi-am amintit că, în copilăria mea, tatăl și bunicul meu m-au învățat „Să mă disting și să aduc onoare străbunilor mei” și că „Pentru a deveni cel mai mare dintre oameni, cineva trebuie să îndure cele mai mari greutăți”. Am considerat urmărirea faimei, câștigului și statutului singurul scop în viață, crezând că doar prin obținerea faimei și a câștigului și prin admirația altora, viața ar putea fi semnificativă și valoroasă. Nu am ezitat să-mi sacrific sănătatea pentru a fi admisă la o universitate de prestigiu. Am studiat neîncetat ca un robot, ceea ce mi-a provocat diverse boli. Durerea fizică și chinul interior m-au făcut să mă simt extraordinar de tulburată și de epuizată. Mi-am pierdut motivația de a trăi și mi-am dorit, cu adevărat, să pot dormi pentru totdeauna. Totuși, de dragul obținerii unei diplome, a faimei și a câștigului, am scrâșnit din dinți și am perseverat. După ce am fost admisă la universitatea dorită, pentru a obține o diplomă de licență și a găsi un loc de muncă bun, m-am concentrat pe obținerea creditelor, îndepărtându-mă tot mai mult de Dumnezeu. Am participat la adunări în mod mecanic, iar rugăciunile mele și citirea cuvintelor lui Dumnezeu s-au rărit. Faima și câștigul erau ca o cătușă invizibilă pe care mi-o pusese Satana, imobilizându-mă și provocându-mi suferință împotriva voinței mele. În căutarea faimei și a câștigului, mi-am investit tot timpul și toată energia în studiile mele de-a lungul anilor, neglijându-mi credința în Dumnezeu, și viața mea spirituală a suferit mult. Continuând pe acest drum, aș putea obține o diplomă de licență, un loc de muncă bun și admirația oamenilor, dar ce folos dacă pierdeam posibilitatea de mântuire? Acum, că pandemia se răspândea peste tot, numărul persoanelor infectate creștea zilnic și mulți muriseră. Chiar și unii demnitari fuseseră infectați. Oricât de bogat sau de faimos era cineva, dacă contracta virusul, era sortit să moară la fel. Mi-am dat seama că urmărirea faimei, a câștigului și a statutului nu are nicio valoare sau semnificație reală. Doar urmărirea adevărului oferă o speranță pentru mântuire.

Am văzut un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu în videoclip: „Hristos al zilelor de pe urmă aduce viață și aduce calea trainică și veșnică a adevărului. Acest adevăr este cărarea prin care omul dobândește viața și este singura cărare prin care omul Îl va cunoaște pe Dumnezeu și va fi aprobat de Dumnezeu. Dacă nu cauți calea vieții oferită de Hristos al zilelor de pe urmă, atunci nu vei obține niciodată aprobarea lui Isus și nu te vei califica niciodată să intri pe porțile Împărăției cerurilor, deoarece tu ești atât o marionetă, cât și un prizonier al istoriei” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”). Protagonistul a avut părtășie, spunând: „Singura cale către Împărăția lui Dumnezeu este acceptarea lui Hristos al zilelor de pe urmă. … Înțelegerea adevărului și mântuirea în credința noastră nu sunt lucruri simple. Nu suntem mântuiți de îndată ce credem în Dumnezeu. … Dezastrele sunt în creștere, iar noi nu ne-am terminat studiile încă. Nu vom putea împărtăși Evanghelia și aduce mărturie până când nu vom absolvi. Așadar, acest lucru înseamnă că Îl urmăm pe Dumnezeu?” După ce am auzit aceste lucruri, am fost profund mișcată. „Numai acceptând lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și urmărind dobândirea adevărului, cineva poate fi mântuit și poate supraviețui. Dacă studiez și cred în Dumnezeu în același timp, dar nu îmi îndeplinesc îndatoririle, pot fi considerată un adevărat discipol al lui Dumnezeu? Dacă acest lucru continuă, nu mă voi alege cu nimic?” Apoi am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Lucrarea zilelor de pe urmă constă în împărțirea tuturor după felul lor și în încheierea planului de gestionare al lui Dumnezeu, deoarece clipa se apropie și ziua lui Dumnezeu a sosit. Dumnezeu îi aduce pe toți cei care intră în Împărăția Sa, adică pe toți cei care Îi sunt credincioși până la sfârșit, în epoca lui Dumnezeu Însuși. Cu toate acestea, înainte de venirea epocii lui Dumnezeu Însuși, lucrarea lui Dumnezeu nu este de a observa faptele oamenilor sau de a le cerceta traiul, ci de a le judeca răzvrătirea, deoarece Dumnezeu îi va purifica pe toți cei care vin în fața tronului Său. Toți cei care au călcat pe urmele lui Dumnezeu până în ziua de azi sunt aceia care vin în fața tronului lui Dumnezeu, și așa stând lucrurile, fiecare persoană care acceptă lucrarea lui Dumnezeu în faza finală este obiectul purificării lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu în faza finală fac obiectul judecății lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”). Am înțeles că, în zilele de pe urmă, Dumnezeu a venit să facă lucrarea de judecată pentru a clasifica oamenii după felurile lor și, în cele din urmă, pentru a desăvârși lucrarea Lui de mântuire a omenirii. El îi va aduce pe cei care ascultă cuvintele Lui, I se supun Lui și Îi sunt loiali Lui în următoarea epocă minunată, în timp ce aceia care nu își îndeplinesc îndatoririle și nu posedă adevărul-realitate vor cădea cu toții pradă dezastrelor și vor fi distruși de Dumnezeu. Doar credința în Dumnezeu, îndeplinirea îndatoririlor și urmărirea adevărului pentru a intra în adevărul-realitate sunt cele mai importante și mai semnificative lucruri. Am fost norocoasă să aud glasul lui Dumnezeu și să accept Evanghelia Împărăției, având posibilitatea de a urmări adevărul și de a obține mântuirea. Acesta este un mare har de la Dumnezeu. Totuși, nu am reușit să-l prețuiesc, dedicându-mi tot timpul și toată energia urmăririi faimei și a câștigului. Cât de oarbă și de ignorantă fusesem! Până acum, m-am concentrat doar pe faimă și pe câștig și nu am luat în serios urmărirea adevărului. Ca urmare, deși am crezut în Dumnezeu ani de zile, nu înțelegeam adevărul și aveam puține cunoștințe despre propria mea fire coruptă. Din cauza pandemiei, mi-am petrecut ultimele luni citind cuvintele lui Dumnezeu și îndeplinindu-mi datoria acasă. Am înțeles unele adevăruri și am dobândit unele cunoștințe despre firile mele corupte. Câștigurile din acea perioadă m-au făcut să mă simt foarte împlinită și am vrut să renunț la studiile mele pentru a-mi îndeplini îndatoririle. Le-am spus bunicii și mamei mele despre decizia mea de a abandona școala. Bunica mea m-a susținut foarte mult. Dar când mama a auzit acest lucru, nu s-a oprit din plâns și a spus: „Nu ne-a fost ușor să îți susținem educația. Dacă renunți acum, ce vor spune tatăl și bunicul tău? Ce vor crede rudele și prietenii noștri după ce vor afla?” Sora mea a încercat să mă convingă și ea după ce a aflat, spunând: „După mai bine de zece ani de muncă asiduă la școală, ești sigură că nu vei regreta că ai abandonat?” La auzul cuvintelor lor, m-am simțit oarecum supărată. Am sacrificat atât de multe ca să intru la universitate. Dacă renunț acum, oare cei paisprezece ani de muncă grea și osteneala părinților mei nu ar fi în zadar? Mai mult, nu a fost ușor pentru părinții mei să mă sprijine pe parcursul studiilor. Sperau că voi intra la o universitate bună, că voi găsi un loc de muncă bun, că le voi oferi o viață mai bună și le voi aduce onoare. Dacă aș renunța pentru a-mi îndeplini îndatoririle, cu siguranță, le-aș frânge inima și ar fi dezamăgiți. Cât de nerecunoscătoare aș fi! Nu voiam să-mi întristez părinții, dar aceasta nu era viața pe care mi-o doream. M-am simțit foarte dezorientată și îndurerată, așa că am continuat să mă rog lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, sunt foarte tulburată acum. Te rog să mă călăuzești ca să înțeleg intenția Ta și să fac alegerea corectă.”

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu a creat această lume și a adus în ea omul, o ființă vie căreia El i-a dăruit viață. Mai departe, omul a ajuns să aibă părinți și rude și nu a mai fost singur. Încă de când omul a zărit prima oară această lume materială, a fost menit să existe sub predestinarea lui Dumnezeu. Suflarea vieții de la Dumnezeu susține fiecare ființă vie în parte pe parcursul creșterii sale și până la maturitate. În acest proces, nimeni nu simte că omul crește sub îngrijirea lui Dumnezeu; mai degrabă, el consideră că omul face asta sub dragostea grijulie a părinților săi și că este propriul său instinct al vieții cel care îi dirijează creșterea. Acest lucru e cauzat de faptul că omul nu știe cine i-a dăruit viața sau de unde a venit aceasta, cu atât mai puțin felul în care instinctul vieții creează miracole. El știe doar că hrana este baza pe care viața sa continuă, că perseverența este sursa existenței vieții sale și că acele credințe din mintea lui sunt capitalul de care depinde supraviețuirea lui. Cu privire la harul și aprovizionarea lui Dumnezeu, omul e total uituc, iar acesta este modul în care își irosește el viața pe care i-a oferit-o Dumnezeu… Nimeni din această omenire, de care Dumnezeu are grijă zi și noapte, nu ia hotărârea de a I se închina. Dumnezeu doar continuă, așa cum a plănuit, să lucreze asupra omului, de la care El nu are nicio așteptare. El face acest lucru în speranța că, într-o zi, omul se va trezi din visul lui și va realiza brusc valoarea și semnificația vieții, prețul pe care Dumnezeu l-a plătit pentru tot ce i-a dat și bunăvoința sârguincioasă cu care Dumnezeu așteaptă ca omul să se reîntoarcă la El” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că toți existăm sub suveranitatea și predestinarea lui Dumnezeu. În aparență, părinții mei par că m-au crescut, dar, în realitate, viața mea vine de la Dumnezeu. Dumnezeu este cel care are grijă de mine, rânduind familia în care m-am născut și părinții mei, satisfăcându-mi toate nevoile pentru a supraviețui și călăuzindu-mă pas cu pas până acolo unde mă aflu astăzi. Părinții care își cresc copiii își îndeplinesc, pur și simplu, responsabilitățile și obligațiile; nu există nicio datorie între ei. Întotdeauna am vrut să merg la facultate și să găsesc un loc de muncă bun pentru ca eu și părinții mei să avem o viață mai bună și să câștigăm admirația oamenilor. Pentru acest obiectiv, am muncit din greu timp de peste un deceniu. Totuși, când am urmărit faima și câștigul și am fost rănită și chinuită de Satana, nu părinții mei, ci Dumnezeu a fost cel care mi-a stat alături în cele mai dureroase momente ale mele. Dumnezeu a vegheat asupra mea și m-a protejat, m-a mângâiat și m-a îndrumat prin cuvintele Sale. El aștepta să mă schimb. Dacă aș continua să urmez această cale greșită, I-aș fi prea îndatorată lui Dumnezeu. Dumnezeu m-a udat și mi-a purtat de grijă în permanență, conducându-mă pas cu pas până acolo unde sunt astăzi. Acum, având în vedere diversele sarcini din casa lui Dumnezeu care necesită colaborarea oamenilor, ar trebui să-mi îndeplinesc responsabilitățile ca ființă creată și să-mi duc la bun sfârșit îndatoririle. După ce am înțeles aceste lucruri, le-am spus mamei și surorii mele: „Eu am misiunea mea și, indiferent dacă sunteți sau nu sunteți de acord, renunț la școală.” Văzând cât de hotărâtă eram, n-au mai spus nimic.

Ulterior, i-am trimis un mesaj consilierului meu pentru a-l informa despre decizia mea de a renunța. Consilierul a încercat să mă convingă, spunând: „Gândește-te bine. Odată ce vei absolvi, vei avea o diplomă de licență și vei găsi un loc de muncă mult mai ușor.” Auzind asta, m-am simțit puțin influențată, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și mi-am amintit cuvintele Lui: „Treziți-vă, fraților! Treziți-vă, surorilor! Ziua Mea nu va fi amânată; timpul înseamnă viață, iar a profita de timp înseamnă a salva viața! Timpul nu este departe! Dacă nu reușiți să luați examenul de admitere la facultate, puteți să studiați și să-l dați de câte ori vreți. Totuși, ziua Mea nu va accepta să mai fie amânată. Țineți minte! Țineți minte! Vă îndemn cu aceste cuvinte bune. Sfârșitul lumii se desfășoară chiar în fața ochilor voștri, iar marile dezastre se apropie cu repeziciune. Viața voastră sau somnul vostru, mâncarea, băutura și hainele – care dintre aceste lucruri e mai important? A sosit timpul să cântăriți aceste lucruri. Nu mai fiți neîncrezători și nu vă feriți să fiți siguri!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 30). M-am trezit brusc la realitate, înțelegând că oricât de avansată era diploma mea sau oricât de bun era locul meu de muncă, ar fi doar ceva temporar și mi-ar satisface vanitatea doar pentru un moment, fără să aducă niciun beneficiu concret vieții mele. Acum, Dumnezeu realizează etapa finală a lucrării Sale de mântuire și de curățire a omenirii; aceasta este o oportunitate care apare o singură dată în viață. Dacă o ratez, voi regreta pentru totdeauna. Trebuia să profit de această oportunitate pentru a-mi face datoria și a urmări adevărul cu seriozitate. În caz contrar, oricât de prestigioasă era diploma mea, oricât de bun era locul meu de muncă sau oricâtă admirație obțineam din partea prietenilor și a rudelor, tot aș ajunge să cad pradă dezastrelor. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea credință pentru a putea crede neclintit în El și pentru a-mi îndeplini îndatoririle. După ce m-am rugat, i-am trimis un mesaj hotărât consilierului meu, spunându-i: „M-am hotărât să renunț!” Văzând determinarea mea, consilierul nu a mai încercat să mă convingă și procesul de retragere a fost finalizat fără probleme.

În momentul în care am ieșit pe poarta școlii cu bagajele mele, am simțit ca și cum mi s-ar fi ridicat o povară grea de pe inimă. Am avut un sentiment de ușurare și de bucurie pe care nu l-am mai simțit niciodată. După aceea, am mers la biserică să-mi îndeplinesc îndatoririle și am avut mai mult timp să citesc cuvintele lui Dumnezeu și să mă apropii de El. Trăind în diversele medii pe care Dumnezeu le-a rânduit, am dobândit o oarecare înțelegere a adevărului, am învățat care este adevăratul sens al credinței în Dumnezeu, cum să urmăresc intrarea în viață, cum să-mi îndrept firea coruptă și așa mai departe. Inima mea a fost deosebit de luminată. Am simțit că fiecare zi era plină de satisfacții, iar inima mea era deosebit de liniștită și plină de bucurie. Chiar și unele dintre bolile pe care le-am avut au dispărut treptat fără să observ. Când am mers acasă de Anul Nou, mi-am văzut foștii colegi care erau ocupați în fiecare zi cu studiile lor, dădeau diverse examene de atestare și participau la tot felul de activități. Urmăreau faima și câștigul ca scop al vieții lor, străduindu-se neobosit pentru acestea, totuși, nici măcar nu știau de unde au venit, unde vor ajunge în cele din urmă, de ce trăiesc oamenii, și așa mai departe. Ei trăiau vieți jalnice. Dacă nu aș fi abandonat școala atunci, aș fi fost una dintre ei. Sunt atât de fericită că am ales să abandonez școala și să vin la casa lui Dumnezeu pentru a-mi îndeplini îndatoririle; este cea mai corectă decizie pe care am luat-o vreodată și nu o voi regreta niciodată!