Acum ceva vreme, o conducătoare de grup, sora Li, a propus-o pe Wang Mei drept udătoare. După părerea mea, umanitatea ei era destul de slabă. Era mereu neglijentă în datoria ei și nu proteja lucrarea casei lui Dumnezeu. Așa că m-am grăbit să-i cer surorii Li să-i facă o evaluare lui Wang Mei ca să văd cum era atunci. Dacă era în continuare iresponsabilă în datoria ei, atunci nu era potrivită să ude nou-veniți. Atunci, sora Li a zis: „Wang Mei își prețuiește reputația și statutul, dar atitudinea ei față de datorie e decentă și nu văd vreo problemă majoră.” Am fost ușurată să aud asta. Dacă sora Li analizase chestiunea, Wang Mei ar fi trebuit să fie potrivită ca udătoare. Câteva zile mai târziu, rânduisem totul pentru transferul de rol și mă pregătisem ca Wang Mei să preia lucrarea. Dar apoi, sora Li mi-a spus din senin că întrucât Wang Mei fusese alunecoasă, se lenevise și nu a acceptat adevărul, fusese demisă din datoria ei. Când am auzit această veste, am avut un șoc și m-am gândit: N-ai spus că nu erau probleme majore atunci când ai evaluat-o, acum câteva zile? „Au trecut doar câteva zile, cum putea fi demisă pur și simplu din îndatoririle ei?” Nu m-am putut abține să nu mă plâng: „Nu mă pot baza deloc pe tine. Îți cer să cercetezi o persoană și tu nu faci treaba până la capăt. Asta arată o lipsă gravă de discernământ din partea ta. Alegerea persoanei greșite mi-a afectat și datoria mea. Oare asta nu va întârzia lucrurile? Cum poți fi lider de grup cu un astfel de calibru?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă înfuriam mai tare, dar nu am înțeles adevărata situație și am continuat pur și simplu s-o judec în mintea mea. Pe atunci, chiar voiam să-i trimit un mesaj surorii Li, ca s-o întreb ce se întâmpla cu ea, dacă avusese sau nu vreun discernământ în legătură cu această persoană, de ce nu cercetase temeinic această chestiune și cum putea să fie atât de iresponsabilă. Însă apoi m-am gândit: „Să le trimit mesaje oamenilor când sunt furioasă nu e un lucru rațional.” Așa că nu i-am trimis un mesaj și lucrurile au trecut.

În timpul unei adunări, am auzit părtășia unui frate despre cum se înfuria și învinovățea oamenii când lucrurile nu mergeau cum voia el și cum a căutat adevărul, a reflectat și a aflat lucruri despre el însuși. Mi-a fost rușine când am auzit asta și mi-am amintit propria experiență din trecut. Oare acest frate și cu mine nu eram în aceeași situație? A obținut rezultate fiindcă a căutat adevărul și și-a învățat lecția. Eu de ce nu-mi învățam lecția? Așadar, am dus această chestiune înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, căutând lecția pe care ar fi trebuit s-o învăț. Odată, în timpul devoționalelor, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Ascultarea față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu este lecția fundamentală în ascultarea de Dumnezeu. Orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu includ oamenii, chestiunile și lucrurile – și diverse situații – pe care Dumnezeu le ridică în jurul tău. Așadar, cum ar trebui să reacționezi atunci când te confrunți cu aceste situații? Cel mai important lucru dintre toate este acceptarea de la Dumnezeu. Ce înseamnă «acceptare de la Dumnezeu»? A te plânge și a te împotrivi – este aceasta acceptare de la Dumnezeu? A inventa scuze și a găsi vinovați – este aceasta acceptare de la Dumnezeu? Nu. Prin urmare, cum ar trebui să fie pusă în practică acceptarea de la Dumnezeu? Mai întâi relaxează-te, caută adevărul și practică ascultarea. Nu veni cu scuze sau motive. Nu încerca să ghicești sau să analizezi cine are dreptate și cine greșește. Și nu analiza a cui greșeală este mai gravă și a cui mai puțin gravă. Este analizarea continuă a acestor lucruri atitudinea de acceptare de la Dumnezeu? Este atitudinea de ascultare? (Nu.) Aceasta nu este atitudinea de ascultare față de Dumnezeu, nu este atitudinea de acceptare de la Dumnezeu, nu este atitudinea de a accepta stăpânirea și rânduielile lui Dumnezeu. Acceptarea de la Dumnezeu: acesta este un aspect al principiilor pentru practicarea ascultării de Dumnezeu. […] A nu analiza ce e corect sau ce e greșit, a nu raționaliza, a nu găsi defecte oamenilor, a nu despica firul în patru, a nu analiza motivele obiective și a nu analiza și examina folosind mintea umană; toate acestea sunt detalii, iar aceasta înseamnă acceptare de la Dumnezeu. Iar modalitatea de a pune acest lucru în practică este de a asculta mai întâi. Chiar dacă ai noțiuni sau dacă lucrurile nu îți sunt clare, ascultă, nu găsi scuze și nu te răzvrăti; iar după ce ai ascultat, caută adevărul; roagă-te lui Dumnezeu și caută” („Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). Dumnezeu spune că atunci când suntem puși într-o anumită situație, indiferent dacă Îi înțelegem sau nu voia, nu trebuie să ne împotrivim sau să pledăm propriul caz. Trebuie să avem o atitudine de acceptare și ascultare față de situația în care ne pune Dumnezeu. Acesta este comportamentul de acceptare a lucrurilor ca fiind de la Dumnezeu. Când se întâmpla ceva, mereu priveam lucrurile dinafară, analizând binele și răul și plângându-mă despre una, despre alta. Credeam mereu că această conducătoare de grup era neglijentă și iresponsabilă în datoria ei, afectând lucrarea și făcându-mă să depun multe eforturi inutile. În această situație, nu am avut deloc o atitudine de acceptare a chestiunilor de la Dumnezeu. Nu mi-am liniștit inima, n-am căutat voia lui Dumnezeu și n-am reflectat asupra lecțiilor pe care trebuia să le învăț. În schimb, mi-am fixat privirea pe liderul de grup. Am vrut să mă înfurii, s-o cert și să-i critic neajunsurile. Aceasta nu era o atitudine de acceptare sau ascultare! Pe atunci, chiar erau problemele și obstacolele din lucrare cauzate numai de alți oameni? Nimic din toate acestea nu avea legătură cu mine? Mereu mă împotrivisem situațiilor în care mă punea Dumnezeu. Chiar dacă, în final, problemele erau doar din vina celorlalți, iar eu nu eram responsabilă, aceștia au putut să reflecteze asupra lor, să învețe din ele și să progreseze. Însă eu ce câștigam, în afară de furia pe care mi-o înăbușeam? Atunci mi-am dat seama că mă aflam într-o stare greșită. Nu puteam continua să analizez și să cercetez, încurcându-mă în cine avea dreptate și cine greșea. Trebuia să mă calmez, să caut adevărul și să-mi învăț lecția.

În vreme ce reflectam, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Dacă nu te bazezi pe Dumnezeu și nu te gândești la Dumnezeu atunci când îți îndeplinești datoria și faci doar ceea ce îți dorești, atunci oricât de inteligent ești, vor exista întotdeauna momente în care eșuezi. Oamenii care au voință sunt predispuși să-și urmeze propriile idei, așadar au ei o inimă care se teme de Dumnezeu? Oamenii care au prea multă voință L-au uitat pe Dumnezeu și au uitat de ascultarea de Dumnezeu; numai când ajung să se întâmple lucruri, când acești oameni se lovesc de un zid sau nu reușesc să realizeze ceva, le trece prin minte că nu L-au ascultat pe Dumnezeu și nu s-au rugat lui Dumnezeu. Ce înseamnă asta? Ei nu Îl au pe Dumnezeu în inimile lor. Acțiunile lor indică faptul că Dumnezeu este absent din inimile lor, că totul vine de la ei înșiși. Și astfel, fie că faci o lucrare în biserică, îndeplinești o datorie, te ocupi de unele chestiuni externe sau de chestiuni din viața ta personală, trebuie să existe principii în inima ta, trebuie să existe o stare spirituală. Ce stare? «Oricum ar fi, înainte să mi se întâmple ceva, se cuvine să mă rog, se cuvine să ascult de Dumnezeu, se cuvine să mă supun stăpânirii Lui, totul este rânduit de Dumnezeu, iar când se întâmplă ceva, trebuie să caut voia lui Dumnezeu, trebuie să am această mentalitate, nu trebuie să-mi fac propriile planuri.» După ce au astfel de experiențe de o vreme, oamenii se vor trezi că văd stăpânirea lui Dumnezeu în multe lucruri. Dacă ai întotdeauna propriile planuri, considerații, gânduri, motive egoiste și dorințe, atunci inima ta se va îndepărta, fără să vrea, de Dumnezeu, vei fi orb cu privire la modul în care acționează Dumnezeu și, de cele mai multe ori, Dumnezeu va fi ascuns de tine. Nu îți place să faci lucrurile după propriile idei? Nu îți faci propriile planuri? Ai minte, ești educat, ai cunoștințe, ai capacitatea și metodologia de a face lucruri, poți să le faci singur, ești bun, nu ai nevoie de Dumnezeu, așa că Dumnezeu spune: «Prin urmare, du-te și fă-o singur și asumă-ți responsabilitatea în caz că merge bine sau nu, nu Îmi pasă». Dumnezeu nu îți acordă deloc atenție. Când oamenii își urmează propria voință în acest fel în credința lor în Dumnezeu și cred în ce manieră vor ei, care este consecința? Ei nu sunt niciodată capabili să experimenteze stăpânirea lui Dumnezeu, nu pot vedea niciodată mâna lui Dumnezeu, nu pot simți niciodată luminarea și iluminarea Duhului Sfânt, nu pot simți îndrumarea lui Dumnezeu. Și ce se va întâmpla odată cu trecerea timpului? Inimile lor se vor îndepărta tot mai mult de Dumnezeu și vor exista efecte secundare. Ce efecte? (Îndoiala și negarea față de Dumnezeu.) Acesta nu este doar un caz de îndoială și tăgăduire față de Dumnezeu; când Dumnezeu nu are loc în inimile oamenilor și ei fac cum doresc pe termen lung, se va instala un obicei: când li se va întâmpla ceva, primul lucru pe care îl vor face va fi să se gândească la propriile soluții, obiective, motivații, și planuri; se vor gândi mai întâi dacă acest lucru le este de folos sau nu; dacă le este de folos, o vor face, iar dacă nu este, nu o vor face; va deveni obiceiul lor să meargă direct pe această cale. Și cum va trata Dumnezeu asemenea oameni dacă aceștia continuă să acționeze astfel, fără pocăință? Dumnezeu nu le va acorda nicio atenție și îi va lăsa deoparte” („Principiile de practică referitoare la supunerea față de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am chibzuit la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am văzut propria stare mai clar. Cuvântul lui Dumnezeu spune că oamenii care sunt deosebit de încăpățânați încep adesea prin a planifica și a stabili reguli, calculând ce urmează să facă și cum. Încep prin a formula și a finaliza un plan, apoi îl execută, folosind mijloacele și metodele pe care le-au ales, în vreme ce le cer celorlalți să le urmeze și ei metoda. Pare că își îndeplinesc datoria, protejând lucrarea casei lui Dumnezeu și asigurându-se că lucrarea lor obține rezultate bune. Dar când fac lucrurile în felul acesta, există prea multă voință a lor și prea multe reguli ale lor. Ei nu se roagă sau nu-L caută suficient pe Dumnezeu, le lipsește atitudinea de ascultare și nu au grijă să urmeze îndrumarea Duhului Sfânt. Fac totul conform propriilor dorințe și vor ca lucrurile să decurgă cum doresc ei. Dumnezeu spune că propria lor dorință e prea puternică și că nu există loc pentru El în inimile lor. Dumnezeu detestă și ignoră astfel de oameni. Când am reflectat asupra purtării mele, am văzut că fusesem prea încăpățânată în îndatoririle mele și că, orice făceam, de îndată ce mă hotăram, nimic nu mă putea face să mă răzgândesc. Ba chiar îi făceam pe ceilalți să se conformeze cerințelor mele și, dacă n-o făceau, credeam că nu erau loiali în datoria lor și că nu apărau lucrarea bisericii. Așa a fost cu cercetarea celei responsabile de udare. Am auzit că nu erau probleme cu Wang Mei, așa că am stabilit când să vină și să preia lucrarea, dar apoi, conducătoarea de grup mi-a spus că Wang Mei fusese demisă din datoria ei, iar planurile mele au fost date peste cap. Am vrut să-mi pierd cumpătul, iar inima îmi era plină de plângeri. Am judecat-o pe conducătoarea de grup că îi lipsea calibrul și discernământul și că era iresponsabilă. Am fost atât de neprihănită de sine, arogantă și absurdă! Chiar dacă lucrurile pe care le planific și le hotărăsc sunt corecte și nu încalcă principiile casei lui Dumnezeu, lucrurile nu se întâmplă mereu așa cum vreau eu și nu au mereu efectul pe care-l preconizez. Fac planuri și rânduieli, asta e datoria mea și felul în care ar trebui să cooperez, dar nu ar trebui să hotărăsc rezultatul final dinainte. Ar trebui să fac ce pot, apoi să mă supun voii lui Dumnezeu. Cât despre faptul că o chestiune poate fi sau nu îndeplinită în final, ce variabile pot fi în joc și cum va decurge, trebuie să urmez îndrumarea Duhului Sfânt și să mă supun conducerii lui Dumnezeu. Acesta este simțul rațiunii pe care ar trebui să-l am. Lucrurile pe care le făceam erau doar din voia mea, nu cunoșteam suveranitatea lui Dumnezeu și nu era loc pentru Dumnezeu în inima mea. Cum aș putea obține luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu, făcându-mi datoria în felul acesta?

Ulterior, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, care mi-a oferit puțină înțelegere a firii corupte din spatele mâniei mele. Dumnezeu spune: „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să asculți de Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, este ușor să faci rău și o vei face în pofida felului tău de a fi. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și să te facă să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Chibzuind la cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit puțină înțelegere a naturii mele arogante și îngâmfate. Se pare că nu doar făceam lucrurile conform propriilor dorințe, dar, în spatele acestui lucru, se ascundea o fire arogantă. De data asta, amintindu-mi de problema din lucrare, nu am înțeles contextul și nici n-am întrebat dacă liderul de grup avea vreo dificultate. Doar m-am plâns și am judecat-o la întâmplare. Când am disprețuit-o și am judecat-o, de fapt o subestimam ca să mă înalț pe mine, punându-mă pe un piedestal și crezând că eram mai bună ca ceilalți, ca și cum aș fi avut o înțelegere specială a adevărului și ceilalți nu, ca și cum numai eu eram conștiincioasă și toți ceilalți erau nepăsători, ca și cum puteam înțelege tot, dar ceilalți erau orbi. Mă vedeam ca pe stăpâna adevărului, iar pe ceilalți ca pe slujitorii acestuia. Le aminteam celorlalți să reflecteze asupra acțiunilor lor, să se cunoască și să învețe lecții, ca și cum eu nu eram coruptă de Satana și nu aveam nevoie să reflectez sau să mă cunosc. În ochii mei, ceilalți erau incompetenți și de nesuportat, iar eu eram cea mai bună, așa că oricând apăreau probleme pe parcursul datoriei cuiva, mă gândeam mereu: „Așa-ți faci tu datoria?”, „Ești măcar capabil să-ți faci datoria?”, „Doar perturbi lucrurile”, și spuneam că sunt așa și pe dincolo. Voiam doar să îi învinuiesc și să-i cert pe ceilalți. De fapt, și eu făcusem multe greșeli în îndatoririle mele, la fel ca ceilalți și mă împiedicasem de aceleași lucruri, deci chiar eram mult mai bună ca ei? Toți au momente când nu pot vedea clar o persoană sau o situație, iar oamenii vor avea neajunsuri și vor rămâne în urmă inevitabil în îndatoririle lor. Atâta vreme cât problemele și abaterile pot fi găsite la timp și sunt revizuite și îndreptate continuu, atunci acesta este doar un proces de progresare. De fapt, eu greșesc adesea în datoria mea, exact ca în incidentul cu Wang Mei. Știam clar că purtarea acestei persoane fusese rea în trecut, dar când sora Li a spus că nu fuseseră probleme în comportamentul ei recent, n-am mai căutat claritate. Doar am presupus că sora Li evaluase situația și că n-ar trebui să existe probleme. În final, chiar a apărut o problemă, și, în mod clar, eram și eu responsabilă, dar am lăsat totul pe umerii surorii Li, arătând-o cu degetul, judecând-o și criticând-o. Am fost atât de arogantă și n-am avut deloc umanitate! Când ne facem datoria astfel, nu numai că nu-i vom ajuta deloc pe ceilalți și nu-i vom edifica, dar probabil că-i vom restricționa și-i vom face negativi. Când am întâmpinat o problemă, nu am văzut lucrurile sau oamenii conform cuvântului lui Dumnezeu. Doar m-am plâns, am devenit impulsivă și am mustrat oamenii. Ba chiar am crezut că asta însemna să fiu responsabilă, că era un act de dreptate și că apăram lucrarea bisericii. Această perspectivă era complet absurdă!

Ulterior, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care mi-a luminat inima. Dumnezeu Atotputernic spune: „Odată ce un om are statut, îi va fi deseori dificil să-și controleze dispoziția și, astfel, se va bucura să găsească ocazii pentru a-și exprima lipsa de satisfacție și a-și descărca emoțiile; el își va pierde firea deseori, aparent fără niciun motiv, pentru a-și dezvălui abilitatea și pentru a le arăta celorlalți că statutul și identitatea sa sunt diferite de cele ale oamenilor obișnuiți. Desigur, oamenii corupți fără niciun statut își pierd, de asemenea, controlul. Furia lor este frecvent cauzată de daune aduse intereselor lor private. Pentru a-și proteja propriul statut și propria demnitate, omenirea coruptă își va descărca frecvent emoțiile și își va dezvălui natura arogantă. Omul se va pierde cu firea și își va descărca emoțiile pentru a apăra și sprijini existența păcatului, iar aceste acțiuni sunt modurile prin care omul își exprimă lipsa de satisfacție; sunt pline de impurități; pline de uneltiri și intrigi, de corupția și răutatea omului și, mai mult decât atât, sunt pline de ambițiile și dorințele sălbatice ale omului. Când dreptatea contestă răutatea, omul nu va izbucni furios pentru a apăra existența dreptății; din contră, când sunt amenințate, persecutate și atacate forțele dreptății, atitudinea omului este una de nepăsare, evitare sau eschivare. Totuși, când se confruntă cu forțele răului, atitudinea omului este una de grijă, plecăciune și reverență. De aceea, exprimarea furiei omului este un refugiu pentru forțele răului, o exprimare a comportamentului rău, năvalnic și de neoprit al omului lumesc. Când Dumnezeu Își va trimite mânia, însă, toate forțele răului vor fi oprite; toate păcatele care rănesc omul vor fi oprite; toate forțele ostile care obstrucționează lucrarea lui Dumnezeu vor deveni evidente, separate și blestemate; toți complicii Satanei care I se opun lui Dumnezeu vor fi pedepsiți, eliminați. În locul lor, lucrarea lui Dumnezeu se va desfășura liberă de orice obstacole; planul de gestionare (planul mântuirii) al lui Dumnezeu va continua să se dezvolte pas cu pas, conform programului; poporul ales al lui Dumnezeu va fi liber de deranj și înșelăciune; cei care Îl urmează pe Dumnezeu se vor bucura de conducerea și de aprovizionarea Lui în împrejurări liniștite și pline de pace. Mânia lui Dumnezeu este o protecție care împiedică toate forțele răului să se înmulțească și să se răspândească și este și o măsură de siguranță care protejează existența și răspândirea tuturor lucrurilor drepte și pozitive și le păzește etern de suprimare și distrugere” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că, pentru a-și apăra propriile interese și a-și satisface dorințele și ambițiile, oamenii se supără fără să țină cont de motivul, principiul sau ținta mâniei lor. Toate acestea sunt forme de impulsivitate și expresia unei firi corupte și Îl dezgustă pe Dumnezeu. Dar dacă oamenii pot să vadă lucrurile și pe ceilalți conform cuvântului lui Dumnezeu, să iubească ce iubește Dumnezeu, să urască ce urăște El, să-i deteste pe acei răufăcători și antihriști perturbatori, ca să apere lucrarea bisericii și interesele aleșilor lui Dumnezeu, atunci asta e o expresie a umanității normale și o manifestare a simțului dreptății cuiva. Chiar dacă uneori vorbești puțin cam ferm sau aspru, atât timp cât tot ce spui se bazează pe cuvântul lui Dumnezeu, nu contrazice faptele, nu dă frâu liber propriei răutăți și nu e întinat de propriile motive, atunci oamenii vor fi convinși și vor vedea mai clar esența problemelor, iar comentariile tale vor obține rezultate pozitive. Acest fel de mânie este un lucru pozitiv și nu esre expresia unei firi corupte. A-ți pierde firea ca urmare a unei firi corupte e diferit. Mânia e contaminată cu motive personale și cu obiective ascunse. Unii își pierd cumpătul ca să-și apere reputația și statutul, unii o fac ca să-i determine pe ceilalță să-i asculte și să acționeze conform dorințelor lor, iar unii o fac pentru că interesele lor personale au fost afectate. Toate acestea sunt forme ale impulsivității și ale unei firi corupte. Ca atunci când am văzut că au apărut probleme în îndatoririle oamenilor, care au întârziat progresul, mânia mea a părut motivată de dorința de a proteja lucrarea bisericii, dar, de fapt, eram mânioasă fiindcă oamenii nu-mi îndeplineau cerințele și că a trebuit să trec prin multe bătăi de cap inutile. Am folosit acest lucru ca pe o ocazie să-mi dau frâu liber sentimentelor de nemulțumire, judecându-i și subestimându-i pe oameni în sinea mea. Era clar că aceasta era impulsivitatea care se ițea.

Am întâlnit adesea acest fel de situație pe parcursul obișnuit al îndatoririlor mele. Înainte, natura mea mă domina, dar eu nu m-am gândit prea mult la asta. Deci cum ar trebui să acționez când întâmpin această situație în viitor? În devoționalele mele, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Când este vorba de lucrare sau de rezolvarea lucrurilor, măcar nu încălca standardele conștiinței și rațiunii; implică-te și interacționează cu oamenii – și ocupă-te de lucruri – conform simțului umanității normale; în mod firesc, cel mai bine este să practici conform principiilor adevărului cerute de Dumnezeu, acest lucru Îl mulțumește pe Dumnezeu. Prin urmare, care sunt principiile adevărului cerute de Dumnezeu? Ca oamenii să înțeleagă slăbiciunea și negativitatea altora atunci când aceștia sunt slabi și negativi, ca oamenii să fie conștienți de durerea și dificultățile altora și apoi să întrebe despre aceste lucruri și să le ofere ajutor și sprijin și să le citească cuvintele lui Dumnezeu pentru a-i ajuta să rezolve problemele, astfel încât să nu mai fie slabi și să fie aduși înaintea lui Dumnezeu. Este acesta un mod de a practica în conformitate cu principiul? Practicarea în acest fel este în conformitate cu principiul. În mod natural, relațiile de acest fel sunt, de asemenea, în conformitate cu principiul. Atunci când oamenii sunt în mod deliberat băgăcioși și perturbatori sau în mod deliberat neglijenți și superficiali atunci când își îndeplinesc datoria, dacă vezi acest lucru și ești capabil să gestionezi problemele conform principiilor și poți să le evidențiezi aceste lucruri, să îi admonestezi și să-i ajuți, atunci acest lucru este în conformitate cu principiile adevărului. Dacă închizi ochii sau ești tolerant față de ei, îi acoperi și chiar mergi atât de departe încât să le spui lucruri frumoase, să-i lauzi și să-i aplauzi, menajându-i folosind cuvinte false, atunci astfel de comportamente, astfel de moduri de a interacționa cu oamenii, de a trata și de a gestiona problemele sunt în mod clar în contradicție cu principiile adevărului și nu au nicio bază în cuvintele lui Dumnezeu – în acest caz, aceste comportamente și moduri de a interacționa cu oamenii și de a gestiona problemele sunt evident nelegitime” („Identificarea liderilor falși”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că cel mai bun și mai rațional mod de a acționa când apar probleme în îndatoririle celorlalți este să am părtășie despre adevăr, să-i ajut și să-i sprijin. Dacă ceilalți provoacă întârzieri în lucrare din cauza unei omisiuni de moment sau fiindcă nu au înțeles principiile, atunci ar trebui să ai părtășie cu ei despre adevăr, cu răbdare, având părtășie clară cu ei, în același timp, despre principii ca să-i faci să recunoască problemele care există și să le oferi o cale. Unii sunt mereu neglijenți în datoria lor. Nu pot duce poveri, problemele tot apar, iar lucrurile care puteau fi făcute bine nu sunt făcute așa. Același probleme apar iar și iar, afectând lucrarea sau provocând daune grave. Atunci, o astfel de persoană poate fi tratată, emondată sau avertizată. Dacă nu se schimbă în pofida avertismentelor repetate, acestui om i se poate atribui altă sarcină sau poate fi demis. Însă, oricare ar fi situația, trebuie mereu să vezi și să te ocupi de chestiuni pe baza cuvântului lui Dumnezeu și a principiilor adevărului, nu să acționezi din impulsivitate sau din cauza unei firi corupte. După ce am chibzuit la aceste lucruri, inima mi s-a luminat și am găsit o cale de practică.

După asta, am mers s-o găsesc pe sora Li ca să înțeleg ce s-a întâmplat cu Wang Mei. Abia atunci am aflat că Wang Mei îndeplinise în trecut îndatoriri la alte biserici și abia recent se transferase la biserica noastră, așadar sora Li încă nu o cunoștea prea bine. Interesându-se la alte biserici, a aflat ulterior că Wang Mei fusese mereu neglijentă, precum și vicleană și alunecoasă. Lucrurile pe care le spunea, sunau bine la suprafață, dar ea nu făcea ceea ce spunea, nu avea umanitate și îi plăcea să constrângă oamenii, așa că, în cele din urmă, a fost demisă din datoria ei. Mi-a fost foarte rușine când am descoperit acest context. Sora Li nu fusese iresponsabilă așa cum crezusem eu. Au apărut câteva greșeli în proces și verificarea nu se făcuse clar doar fiindcă au trebuit să se facă cercetări la alte biserici. N-am mai criticat-o pe sora Li din cauza acestei chestiuni și doar i-am amintit să folosească această problemă drept o oportunitate de a analiza aceste greșeli și de a evita ca această problemă să mai apară. De data asta, când m-am ocupat de problemă, asta nu a venit din mânie sau din propria voință, ci pur și simplu din căutarea principiilor adevărului. Practicând în felul acesta, inima mea a fost împăcată.

Din această experiență, am văzut că, fie că e vorba de datoria ta sau de felul în care tratezi oamenii, nu te poți baza pe noțiunile și închipuirile tale sau pe mânia ta. Totul ar trebui să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu. Caută principiile adevărului în cuvintele lui Dumnezeu, practică și îndeplinește-ți îndatoririle condorm cerințelor Lui. Doar asta e o urmărire adevărată a adevărului și calea de a pătrunde în viață.