de Song Yu, Țările de Jos

„În viața Sa, dacă omul dorește să fie curățat și să obțină schimbări în firea sa, dacă el dorește să trăiască o viață plină de semnificație și să-și îndeplinească datoria de făptură, atunci el trebuie să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și nu trebuie să permită ca disciplinarea din partea lui Dumnezeu și lovirea din partea lui Dumnezeu să plece de la el, pentru ca el să se poată elibera de manipularea și influența Satanei și să trăiască în lumina lui Dumnezeu. Să știi că mustrarea și judecata lui Dumnezeu reprezintă lumina și lumina mântuirii omului și că nu există nicio mântuire, har sau protecție mai bună pentru om.”

(„Mustrarea și judecata lui Dumnezeu sunt lumina mântuirii omului” din Urmați Mielul și cântați cântări noi)

De fiecare dată când cânt acest imn, mă gândesc la o experiență de când abia începusem să cred. Pe atunci, cuvintele lui Dumnezeu: „Mustrarea și judecata lui Dumnezeu reprezintă lumina și lumina mântuirii omului și nu există nicio mântuire, har sau protecție mai bună pentru om”, nu-mi erau complet clare. Simțeam că trebuie să fie foarte dureros să trec prin judecată și mustrare, așa că de ce ar spune Dumnezeu că asta era protecție și o binecuvântare pentru omenire? Apoi, mai târziu, chiar am avut experiența judecății cuvintelor lui Dumnezeu, am fost emondată și tratată, așa că am ajuns să înțeleg personal acest lucru și am simțit cât de practice sunt cuvintele Lui.

Țin minte, la sfârșitul lunii iunie 2015, am fost aleasă predicatoare slujind în cinci biserici diferite. La început, am fost emoționată când am participat la adunări cu diaconii și conducătorii din acele biserici, temându-mă că înțelegerea mea privind adevărul era prea superficială și că nu voi fi de ajutor pentru alții. Așa că am încercat să mă pregătesc înainte de fiecare adunare, analizând serios cuvintele lui Dumnezeu ce urmau a fi discutate cu o povară autentică. După părtășia asupra cuvintelor lui Dumnezeu, îi întrebam pe ceilalți ce dificultăți avuseseră. Eram îngrijorată că vor aduce în discuție probleme pe care nu le-am experimentat și nu aș ști cum să răspund, așa că m-am rugat, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume să fiu o persoană cinstită și să am părtășie doar despre ce înțelegeam. Dacă nu înțelegeam, eram onestă cu toți că nu aveam informații despre acel lucru și, mai târziu, mă rugam și căutam mai mult. După ce am practicat astfel un timp, treptat, am ajuns să pricep unele principii ale lucrării bisericii și am învățat mai mult despre post. M-am simțit mai motivată decât la început, lucrând până foarte târziu. Nu mai eram la fel de intimidată la adunările cu conducătorii bisericii și aveam unele idei despre cum să rezolv probleme. Uneori, când auzeam frații și surorile spunând că eram atât de tânără, nu eram credincioasă de mult timp, dar eram atât de plină de credință și capabilă să sufăr și să mă sacrific, că urmăream adevărul, mă simțeam foarte mulțumită de mine însămi. Nu mult după aceea, am gestionat niște alegeri în cadrul bisericii. Toți conducătorii și lucrătorii bisericilor de care mă ocupam au fost aleși, unul după altul. Văzând că s-a întâmplat astfel, am simțit că mi-am făcut bine lucrarea, așa că nu era de mirare că am fost aleasă predicatoare! Era din cauză că aveam calibru bun și eram o persoană talentată în biserică.

Apoi, spre sfârșitul lunii august 2015, chiar când simțeam că făceam o treabă chiar bună în datoria mea, o conducătoare senioară mi-a spus că, pentru că eram tânără, nu aveam o umanitate matură și-mi lipsea experiența de viață, nu puteam rezolva problemele reale ale fraților și surorilor, așa că, în baza principiilor, nu eram potrivită să slujesc drept predicatoare și ar trebui să-mi încep instruirea drept conducător de biserică. N-am îndrăznit să spun nimic atunci, dar m-am simțit copleșită. Am simțit că, deși experiența mea de viață era limitată, înregistrasem progrese rapide de când devenisem predicatoare și învățasem destule principii ale lucrării bisericii. De asemenea, recent, gestionasem singură niște alegeri bisericești și ceilalți spuneau că am urmărit adevărul. Simțeam că nu era just să-mi fie modificată datoria astfel. De asemenea, înțelegerea și calibrul meu nu erau rele și, dintre toți cei cu care lucram, răspundeam și învățam cel mai rapid, așa că potențialul meu de avansare trebuia să fie cel mai mare. În plus, din mai mulți predicatori, eram singura fără legături de familie. Aveam o credință sinceră și puteam să sufăr și să mă sacrific în datoria mea, așa că de ce am fost transferată?

Timp de mai multe zile acesta a fost singurul lucru la care m-am putut gândi și chiar nu mi-am putut găsi pacea interioară. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, am fost transferată de la datoria mea. Ce lecție trebuie să învăț de aici? Nu-mi pot vedea problema – Te rog, îndrumă-mă.” Apoi, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Atunci când te confrunți cu problemele vieții reale, cum ar trebui să știi și să înțelegi autoritatea lui Dumnezeu și suveranitatea Lui? Când te confrunți cu aceste probleme și nu știi cum să le înțelegi, să le tratezi și să le experimentezi, ce atitudine ar trebui să adopți ca să-ți dovedești intenția de a te supune, dorința de a te supune și realitatea supunerii tale față de suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu? Mai întâi, trebuie să înveți să aștepți; apoi trebuie să înveți să cauți; apoi trebuie să înveți să te supui. «Așteptarea» înseamnă așteptarea timpului lui Dumnezeu, așteptarea oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care El le-a aranjat pentru tine, așteptarea ca voia Lui să ți se dezvăluie treptat. «Căutarea» înseamnă observarea și înțelegerea intențiilor atente ale lui Dumnezeu pentru tine prin intermediul oamenilor, evenimentelor și al lucrurilor pe care El le-a proiectat, înțelegerea adevărului prin ele, înțelegerea a ceea ce trebuie să realizeze oamenii și a căilor pe care trebuie să le respecte, înțelegerea a ceea ce intenționează Dumnezeu să realizeze în oameni și a săvârșirilor pe care El intenționează să le atingă în ei. «Supunerea,» desigur, se referă la acceptarea oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care Dumnezeu le-a orchestrat, acceptarea suveranității Lui și, prin aceasta, ajungerea la cunoașterea felului în care Creatorul dictează soarta omului, cum îi dă omului viața Lui, cum lucrează adevărul în om” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). Mi-am dat seama și că mi se schimbase datoria și că, deși nu înțelegeam voia lui Dumnezeu și nu știam lecția pe care trebuia s-o învăț, ar trebui cel puțin să am o atitudine de supunere, să aștept și să caut voia Lui. Dacă stăteam tot timpul îmbufnată, nu însemna că fac lucrurile mai dificile pentru alții, ci că mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Mai târziu, m-am rugat lui Dumnezeu, pregătită să mă supun și să mă străduiesc să fiu conducătoare de biserică.

Apoi, câteva zile mai târziu, partenera mea, sora Xu, mi-a spus că bisericile alegeau un predicator și că a auzit că a numit candidații conducătoarea senioară. Auzind-o spunând asta, chiar nu m-am putut calma. Imediat am reacționat: „Ce? A numit candidații? Principiile alegerilor menționează clar că nimănui nu-i este permis să facă asta și acesta este tipul de lucru pe care îl face Satana, marele balaur roșu. Încalcă principiile dacă face asta.” Partenera mea s-a grăbit să răspundă: „Asta e ceva ce-am auzit, nu știu dacă e adevărat. Să nu te-apuci să răspândești vestea asta.” Când a spus asta, am fost de acord verbal, dar, în sinea mea, am continuat să mă gândesc la asta. Nu iese fum fără foc așa că, dacă n-ar fi făcut-o, de ce ar inventa-o cineva la întâmplare? Probabil că a făcut-o, a fost descoperită și din acest motiv se vorbește despre asta. Am fost predicatoare înainte și m-a transferat din funcția aceea, iar acum a numit candidați. Chiar acționa fără principii. Așa că am menționat acest lucru unei conducătoare din altă biserică, sora Lin. Puțin mai târziu, sora Lin mi-a spus că ajunsese la o înțelegere privind problema la o adunare a colegilor lucrători. Conducătoarea senioară alesese candidații pentru alegere dintre conducătorii de biserică puțin mai buni. Asta nu însemna să numești candidați. Conducătoarea senioară a spus și că, răspândind aleatoriu acel zvon, am perturbat lucrarea bisericii. M-am simțit nedreptățită când am auzit asta și am simțit că nu aveam acel tip de motiv. Doar îi spusesem pe scurt surorii Lin ceea ce știam. Cum puteam să mai dau ochii cu toți după ce conducătoarea senioară spusese că aveam motive și mă analizase în fața tuturor? Pe cât mă gândeam la asta, pe atât mă simțeam mai nedreptățită și nu-mi puteam reține lacrimile. Mă rugam lui Dumnezeu fără încetare, cerându-I să mă îndrume să învăț o lecție. Am fost foarte deprimată și nefericită câteva zile și nu aveam energie în nimic ce făceam. Apoi, la o adunare, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu din „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul” care mi-a dat puțină înțelegere de mine însămi. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Aceia dintre frați și surori care întotdeauna dau frâu liber negativității sunt lacheii Satanei și deranjează biserica. Astfel de oameni trebuie într-o zi să fie expulzați și eliminați. Dacă oamenii, în credința lor în Dumnezeu, nu au o inimă care-L venerează pe Dumnezeu, dacă nu au o inimă care Îl ascultă pe Dumnezeu, nu numai că nu vor putea face vreo lucrare pentru El, ci, din contră, vor deveni cei care-I tulbură lucrarea și care Îl sfidează. […] Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu Îl au mereu în inima lor și-nlăuntrul lor poartă întotdeauna o inimă care Îl slăvește și Îl iubește pe Dumnezeu. Cei care cred în Dumnezeu ar trebui să facă lucrurile cu prudență și precauție și tot ceea ce fac ei ar trebui să fie potrivit cerințelor Lui și să-I poată mulțumi inima. Nu ar trebui să fie încăpățânați, făcând orice le place; aceasta nu se potrivește unui caracter evlavios. Oamenii nu trebuie să alerge înnebuniți, fluturând steagul lui Dumnezeu peste tot, mândrindu-se și înșelând pretutindeni; acesta este cel mai rebel tip de comportament. Familiile au reguli proprii, iar națiunile au legile lor – și nu cu atât mai mult stau astfel lucrurile în casa lui Dumnezeu? Nu sunt standardele și mai stricte? Nu sunt și mai multe decrete administrative? Oamenii sunt liberi să facă ceea ce doresc, dar decretele administrative ale lui Dumnezeu nu pot fi schimbate după bunul plac. Dumnezeu este un Dumnezeu care nu tolerează ofensele din partea oamenilor; este un Dumnezeu care îi condamnă pe oameni la moarte. Oare oamenii chiar nu știu asta deja?” („Cuvântul Se arată în trup”). Cuvintele lui Dumnezeu: „lacheii Satanei” și „deranjează biserica” îmi erau atât de pătrunzătoare și înfricoșătoare. În baza cuvintelor lui Dumnezeu, să-i spun surorii Lin că acea conducătoare senioară numea candidați fără a înțelege pe deplin adevărata situație însemna să răspândesc și să semăn dezbinare la întâmplare. Sora Xu m-a avertizat clar că era doar ceva ce auzise și nu știa dacă era adevărat, însă eu doar m-am întors și i-am spus surorii Lin despre asta. Voiam ca mai mulți oameni să creadă că acea conducătoare senioară nu proceda conform principiului, că, în privința a ceva atât de important precum alegerile, numea candidați, acționa pe ascuns, ca oamenii să aibă prejudecăți în privința ei. Să fac asta a însemnat, de fapt, să subminez conducătoarea superioară, să acționez drept lacheul Satanei, perturbând lucrarea bisericii. Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Aceia care îi aparțin Satanei îi vor fi înapoiați, în timp ce aceia care aparțin lui Dumnezeu vor merge cu siguranță în căutarea adevărului; lucrul acesta este hotărât de natura lor. Fie ca toți cei care îl urmează pe Satana să piară! Niciun pic de milă nu va fi arătată acestor oameni. Fie ca toți cei care caută adevărul să fie aprovizionați și să se bucure de cuvântul lui Dumnezeu după placul inimii lor. Dumnezeu este drept; El nu ar favoriza pe nimeni. Dacă ești un diavol, atunci ești incapabil să practici adevărul; dacă ești un om care caută adevărul, atunci este sigur că nu vei fi luat captiv de Satana. Acest lucru este de netăgăduit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). Citind cuvintele lui Dumnezeu: „Fie ca toți cei care îl urmează pe Satana să piară!” am început să tremur de frică. Dacă nu mă căiam, ci continuam să procedez după cum aveam chef, acționând precum lacheul Satanei, urma să ajung dezvăluită și alungată de Dumnezeu. Și m-am gândit la asta: „Aceia care îi aparțin Satanei îi vor fi înapoiați, în timp ce aceia care aparțin lui Dumnezeu vor merge cu siguranță în căutarea adevărului.” Dacă puteam căuta adevărul să-mi abordez fărădelegile și să mă cunosc pe mine însămi, nu puteam câștiga mila lui Dumnezeu? Apoi m-am întrebat de ce am avut o reacție așa mare când sora Xu mi-a spus că acea conducătoare senioară numise candidați. Cu câteva luni înainte, când datoria mi-a fost schimbată, am fost foarte nefericită din cauza asta și am avut foarte multe prejudecăți împotriva conducătoarei senioare. Așa că, atunci când am auzit pe cineva spunând că numea candidați, am simțit că sigur nu proceda conform principiilor, așa că i-am spus surorii Lin despre asta, dorindu-mi s-o atrag de partea mea și să aibă și ea prejudecăți împotriva conducătoarei senioare. O judecam intenționat pe conducătoarea senioară și exista și un element de răzbunare. Era un motiv atât de josnic, răutăcios! Am fost copleșită de regrete când am văzut partea aceea urâtă din mine. Dacă acea conducătoare senioară n-ar fi analizat esența acțiunilor mele imediat ca toată lumea să-mi poată vedea motivele reale, odată ce știrea falsă s-ar fi răspândit la frați și surori, ei ar fi avut prejudecăți față de ea și n-ar fi putut să coopereze bine cu ea. Asta ar fi afectat direct lucrarea bisericii. Apoi, m-am grăbit să vin înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să mă căiesc. Am spus: „Dumnezeule, am acționat drept lacheul Satanei, perturbând și tulburând lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu vreau să continui să vorbesc și să acționez din corupție. Vreau să-mi înțeleg fărădelegile și faptele rele și să mă căiesc sincer. Te rog, îndrumă-mă!”

Pe atunci, mă rugam și căutam înaintea lui Dumnezeu. De ce mă opuneam atât de mult că mi s-a schimbat datoria atunci, până la punctul în care am ajuns să lucrez pentru Satana, creând vrajbă între frați și surori, judecând conducătoarea senioară? În rugăciunile mele, într-o zi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Aceia care se stimează nespus în prezența lui Dumnezeu sunt cei mai abjecți dintre oameni, în timp ce aceia care se cred modești sunt cei mai onorați. Și aceia care cred că ei cunosc lucrarea lui Dumnezeu și care, mai mult, sunt în stare să proclame altora lucrarea lui Dumnezeu în sunet de fanfară chiar în timp ce se uită direct la El – aceștia sunt cei mai ignoranți oameni. Astfel de oameni sunt fără mărturia lui Dumnezeu, aroganți și plini de îngâmfare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu”). „Vă îndemn pe toți să nu vă considerați mai de preț decât aurul. Dacă alții pot accepta judecata lui Dumnezeu, atunci voi de ce nu puteți? Cu ce sunteți mai presus decât alții? Dacă alții pot să-și plece capul în fața adevărului, de ce nu puteți și voi să faceți la fel?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Hristos înfăptuiește lucrarea judecății prin adevăr”). Cuvintele de judecată și de revelație ale lui Dumnezeu mi-au ajuns direct în inimă. Eram exact acest tip de persoană arogantă și încrezută. Slujisem drept predicatoare și învățasem unele principii, așa că simțeam că aveam calibru bun și învățam repede, că eram o persoană talentată în biserică și ar trebui să fiu cultivată. Auzindu-i pe frați și surori cum mă lăudau pentru că puteam suferi, plăti un preț în datoria mea și căutam adevărul deși eram atât de tânără, am început să am o părere foarte bună despre mine însămi. M-am etichetat drept o căutătoare a adevărului. Conducătoarea senioară a avut părtășie cu mine privind principiile și mi-a spus că, la acel moment, situația mea reală mă făcea nepotrivită să slujesc drept predicatoare, însă eu n-am putut accepta acest lucru. Ba chiar am simțit că, faptul că mi s-a schimbat datoria însemna că acea conducătoare senioară încerca să-mi îngreuneze situația, că nu urma principiile. Aveam o părere prea bună despre mine, credeam că eram grozavă, fără să văd cât de puțin din ce aluat eram plămădită de fapt. De asemenea, eram complet convinsă că eram potrivită să fiu predicatoare, dar, de fapt, nu fusesem credincioasă de prea mult timp și nu aveam prea multă experiență reală. Confruntată cu unele probleme practice, precum colaborarea precară a conducătorilor bisericii, nu am avut experiența practică pentru a-i ajuta. Două luni după ce mi s-a schimbat datoria, tot eram nemulțumită din cauza asta și nu o acceptasem nici măcar la nivel de bază. Ba chiar judecam, pe ascuns, acțiunile conducătoarei senioare drept fiind contrare principiilor. Eram arogantă dincolo de orice rațiune. Nu puteam rezolva problemele reale folosind adevărul și nu știam cum să experimentez lucrarea lui Dumnezeu. Nici nu m-am supus și nici nu am învățat cu adevărat vreo lecție când m-am confruntat cu probleme. Doar aceste lucruri erau suficiente să arate că nu aveam multă experiență practică, nu înțelegeam adevărul și nu știam de corupția pe care o dezvăluiam. Cum puteam rezolva problemele reale din acele biserici? Când conducătoarea senioară mi-a schimbat datoria, a spus că nu aveam multă experiență de viață și nu puteam rezolva probleme reale. Fără ca realitatea să dezvăluie acest lucru, n-aș fi văzut niciodată cât de arogantă eram.

După asta, am citit acest pasaj în cuvintele lui Dumnezeu: „Astăzi, Dumnezeu vă judecă, vă mustră și vă condamnă, dar să știi că scopul acestei condamnări este ca tu să te cunoști pe tine. El condamnă, blestemă, judecă și mustră pentru ca tu să poți să te cunoști pe tine însuți, astfel încât firea ta să se poată schimba și, în plus, pentru ca tu să îți poți cunoaște valoarea și să vezi că toate acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte, în conformitate cu firea Sa și cu cerințele lucrării Sale, că El lucrează potrivit planului Său pentru mântuirea omului și că este Dumnezeul drept care îl iubește, îl mântuiește, îl judecă și îl mustră pe om” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să lăsați deoparte binecuvântările statutului și să înțelegeți voia lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului”). Am fost foarte mișcată după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu. Faptul că mi-a fost schimbată datoria a însemnat dragostea și protecția Lui pentru mine. Dacă nu s-ar fi întâmplat asta, tot nu aș fi știut exact cât de arogantă eram. Faptul că m-a dezvăluit conducătoarea senioară, precum și judecata și revelația aspră a lui Dumnezeu chiar m-au lovit adânc, însă m-au ajutat să-mi văd aroganța, lipsa de venerație pentru Dumnezeu, că acționam precum lacheul Satanei pentru propriul statut și beneficiu și că perturbam lucrarea bisericii. Dumnezeu m-a oprit la timp din drumul meu rău, permițându-mi să învăț ceva despre mine însămi.

Apoi, doar m-am străduit să fiu o bună o conducătoare de biserică. Partenera mea, sora Xu, avea grijă de familia ei pe lângă a-și face datoria. Eu nu aveam acel tip de responsabilități casnice, așa că eram puțin mai liberă. Când frații și surorile aveau dificultăți, mă duceam să am părtășie și să rezolv probleme mai des. La început, am fost înțelegătoare și iertătoare față de sora Xu, însă, după un timp, am început să simt că eram mai implicată decât ea. Uneori, am văzut că, atunci când se acumulau uneori problemele în familia ei, nu urmărea sau nu se ocupa de problemele bisericii imediat, așa că simțeam un oarecare dispreț față de ea. Simțeam că avea prea multă afecțiune pentru familia ei și că, în timp, va ține pe loc lucrarea bisericii. Uneori, am avut părtășie cu sora Xu, însă, văzând-o că arată puțin deranjată, am devenit extrem de disprețuitoare și sfidătoare față de ea. Sora Xu se simțea constrânsă de mine, temându-se că, dacă făcea ceva greșit, voi fi dificilă cu ea. Pentru că nu aveam prea multă înțelegere privind firea mea arogantă, nu după mult timp, vechile mele probleme au început iar să se adune.

Mai târziu, sora Xu a devenit candidată să fie predicatoare și apoi a fost aleasă. Mi-a fost greu să accept când am aflat. Credeam că nu putea fi candidată doar pentru că eram tânără, însă cum nu eram egala surorii Xu? Aveam un calibru mai bun decât ea, aveam mai multă energie în datoria mea și nu eram implicată în familie. De asemenea, fusesem emondată și tratată, eșuasem, fusesem dezvăluită și câștigasem puțină înțelegere despre mine însămi. Încă arătam puțină aroganță, dar deja mă schimbasem destul de mult. Acum sora Xu a fost aleasă predicatoare, responsabilă pentru lucrarea mai multor biserici, dar eu răspundeam doar de o biserică, așa că asta însemna că nu eram suficient de bună? Eram atât de tânără – nu-mi iroseam talentul rămânând în acea biserică drept conducătoare? Având calibrul meu, chiar puteam să mă ocup doar de o biserică? Nu puteam juca un rol important în casa lui Dumnezeu? Conducătoarea senioară de ce nu-mi vedea progresul și schimbarea? De asemenea, o predicatoare, sora Zhang, m-a emondat și m-a tratat în adunări de mai multe ori la rând. Mi-a spus: „În interacțiunile mele din trecut cu tine, am simțit că aveai o umanitate foarte bună. Sunt surprinsă să văd cât de arogantă și înfumurată ești. Ai un calibru scăzut, îi desconsideri pe alții și-i constrângi cu orice ocazie. Mereu îți arăți dezacordul față de oameni. Acum văd că nu ai o umanitate bună.” Am fost distrusă să o aud spunând asta. De ce trebuia să vorbească despre problemele mele la fiecare întâlnire? De ce se purta așa dur cu mine? Doar arătasem puțină corupție, fusesem puțin arogantă, dar chiar era necesar să-mi vorbească astfel? Când chiar n-am mai putut suporta, am fugit la baie să plâng în secret. M-am simțit de parcă-mi înfipsese un cuțit în inimă. Strigam la Dumnezeu în rugăciune în fiecare zi, rugându-L să mă îndrume să învăț o lecție.

În acea perioadă am citit multe din cuvintele de judecată și revelație ale lui Dumnezeu. Unul dintre acele pasaje mi-a lăsat o impresie deosebit de profundă. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ar fi mai bine pentru voi să dedicați mai mult efort adevărului cunoașterii sinelui. De ce nu ați fost lăudați de Dumnezeu? De ce este firea voastră abominabilă pentru El? De ce discursul vostru Îi provoacă dezgust? De îndată ce ați dat dovadă de un pic de loialitate, vă cântați propriile laude și cereți recompensă pentru o contribuție mică; vă uitați de sus la alții când ați arătat un minimum de ascultare și deveniți disprețuitori față de Dumnezeu după îndeplinirea unei sarcini minore. Pentru a-L primi pe Dumnezeu, cereți bani, daruri și complimente. Vă doare inima să dați un ban sau doi; când dați zece, vă doriți binecuvântări și să fiți tratați cu deosebire. Despre o umanitate ca a voastră este, în mod indiscutabil, jignitor să se vorbească sau să se audă. Există ceva demn de laudă în vorbele și acțiunile voastre? Cei care își fac datoria și cei care nu și-o fac, cei care conduc și cei care îi urmează, cei care Îl primesc pe Dumnezeu și cei care nu Îl primesc, cei care fac donații și cei care nu fac, cei care predică și cei care primesc cuvântul și așa mai departe, toți acești oameni se laudă pe ei înșiși. Nu găsiți acest lucru ridicol? Să știți foarte bine că voi credeți în Dumnezeu și, cu toate acestea, să nu puteți fi compatibili cu Dumnezeu. Știind foarte bine că sunteți pe deplin nevrednici, insistați, totuși, în a vă lăuda. Nu simțiți că rațiunea vi s-a deteriorat până într-acolo încât nu mai aveți autocontrol? Cu o rațiune ca aceasta, cum sunteți vrednici de a vă asocia cu Dumnezeu? Nu vă temeți pentru voi, în acest moment? Firea voastră s-a deteriorat deja până în punctul în care nu puteți fi compatibili cu Dumnezeu. Astfel, nu este ridicolă credința voastră? Nu este credința voastră fără noimă? Cum ai să-ți abordezi viitorul? Cum vei alege ce cale să urmezi?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit perfect starea. După ce am învățat câteva principii în datoria mea, am simțit că aveam un calibru mare, că eram talentată. Când am făcut unele sacrificii și am plătit puțin prețul, m-am lăudat pe mine însămi și am simțit că urmăream adevărul. Când sora Xu și cu mine am fost făcute partenere în datoria noastră, am lucrat puțin mai mult și am simțit că urmam mai mult decât ea, că eram mai bună. Văzând că sora Xu era reținută de treburile familiei, nu o înțelegeam, ci o subevaluam, o desconsideram și aveam tendința de a mă uita urât la ea. Nu aveam niciun pic de dragoste pentru ea, ci întotdeauna o trăgeam în jos. Asta dezvăluia complet o fire arogantă și era dezgustătoare pentru Dumnezeu. Deși sora Xu avea legături de familie, avea o umanitate bună și-și făcea bine datoria. Și părtășia ei era cu adevărat practică și putea rezolva dificultățile altora. De exemplu, din cauza muncilor câmpului, unii oameni ajungeau târziu la adunări sau nu participau regulat. Aveam părtășie cu ei că acesta este momentul cel mai important în care să urmeze adevărul, că nu vor câștiga nimic din faptul că erau mereu ocupați cu viața trupului și că un nesăbuit doar se va ruina prin lăcomia față de confort. Aveam părtășie cu privire la toate acele banalități și toți își exprimau acordul dând din cap, însă, apoi, rămâneau ocupați cu munca la fermă și continuau să întârzie la adunări. Însă sora Xu avea unele legături de familie, așa că le putea înțelege problemele din viața reală. Avea părtășie cu frații și surorile privind experiențele ei pentru a-i ajuta. Ei ascultau și simțeau că e foarte practică și, de obicei, reîncepeau să vină la adunări regulat. Amândouă aveam părtășii cu frații și surorile. Eu nu le puteam rezolva problemele reale, însă sora Xu putea obține rezultate reale cu părtășia ei. Din asta se putea vedea că chiar avea o oarecare experiență practică.

Mai târziu, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a ajutat să înțeleg ce este realitatea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „A lua cuvintele lui Dumnezeu și a fi capabil să le explici fără să fii tulburat nu înseamnă că ești în posesia realității; lucrurile nu sunt atât de simple pe cât îți imaginezi. A fi sau a nu fi în posesia realității nu se bazează pe ceea ce spui; mai degrabă, se bazează pe ceea ce trăiești. Doar când cuvintele lui Dumnezeu devin viața și exprimarea ta firească se poate spune că ai realitatea, și doar atunci se poate considera că ai dobândit adevărata înțelegere și statura reală. Trebuie să fii capabil să reziști examinării lungi perioade de timp și trebuie să poți trăi asemănarea pe care o cere Dumnezeu. Aceasta nu trebuie să fie o simplă imagine, ci să se reverse natural din tine. Numai atunci vei avea cu adevărat realitate și numai atunci vei fi obținut viața. […] Vai de cei care sunt aroganți și trufași și vai de cei care nu au cunoaștere de sine; asemenea oameni sunt adepții vorbelor și, totuși, se descurcă cel mai rău când își pun cuvintele în practică. La cel mai mic semn de dificultate, acești oameni încep să aibă îndoieli, iar gândul renunțării le pătrunde în minte. Nu au niciun fel de realitate; au doar teorii care sunt mai presus decât religia, lipsite de realitatea pe care o cere Dumnezeu acum. Cel mai mult Mă dezgustă cei care nu vorbesc decât de teorii, fără să aibă realitate. Aceștia strigă cel mai tare când își fac lucrarea, dar, imediat ce sunt confruntați cu realitatea, se prăbușesc. Nu arată asta oare că oamenii aceștia nu au realitate? Indiferent cât de cumplite ar fi vânturile și valurile, dacă poți rămâne în picioare fără să permiți ca vreo fărâmă de îndoială să-ți pătrundă în minte și dacă poți rămâne ferm și să nu tăgăduiești, chiar și atunci când nu a mai rămas nimeni altcineva, se va considera că ai adevărata înțelegere și că ești, într-adevăr, în posesia realității. Dacă te întorci după cum bate vântul – dacă urmezi majoritatea și înveți să spui ceea ce spun ceilalți – indiferent cât de elocvent ai putea fi, nu va fi o dovadă că ai realitatea. Așadar, îți sugerez să nu te pripești să strigi cuvinte goale. Știi tu ce va face Dumnezeu? Nu te purta ca un alt Petru, ca să nu atragi rușinea asupra ta și să nu-ți mai poți ține capul sus; asta nu va ajuta pe nimeni. Majoritatea oamenilor nu au o statură reală. Deși Dumnezeu a lucrat foarte mult, El nu a făcut realitatea să se coboare asupra oamenilor; ca să fiu mai precis, Dumnezeu nu a mustrat niciodată pe nimeni personal. Unii oameni au fost dați în vileag prin intermediul unor asemenea încercări, ei întinzându-și tot mai mult mâinile păcătoase, gândindu-se că este ușor să Îl înfrângă pe Dumnezeu, că pot face orice își doresc. Din moment ce nu sunt capabili să reziste nici măcar unei astfel de încercări, încercările și mai solicitante ies din discuție, iar realitatea iese și ea din discuție. Nu încearcă ei, pur și simplu, să-L păcălească pe Dumnezeu? A avea realitatea nu e ceva ce poate fi simulat, și nici nu e ceva ce poți obține din cunoașterea acesteia. Depinde atât de adevărata ta statură, cât și de abilitatea ta de a face sau nu față tuturor încercărilor. Înțelegi?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar punerea adevărului în practică înseamnă să ai realitatea”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt extrem de clare. Dacă o persoană posedă realitatea nu depinde doar de ceea ce spune aceasta, ci și dacă practică adevărul, dacă mărturisește pentru Dumnezeu prin ceea ce trăiește. Dacă doar înțelegi doctrina și crezi că asta înseamnă că posezi realitatea, asta înseamnă să fii arogant și lipsit de cunoaștere de sine. În general, simțeam că eram plină de credință, mă ocupam prompt de lucrarea bisericii, eram entuziastă în datorie și păream să mă pot supune lui Dumnezeu, însă, după ce sora Xu a fost aleasă predicatoare, am fost dată peste cap. Am simțit că eram mai bună decât ea, mai capabilă, așa că de ce nu eram aleasă? Mi-au apărut nemulțumiri în inimă și simțeam că nu era just față de mine. În baza a ceea ce arătasem, chiar nu mă cunoșteam și nu mă puteam supune situației pe care o crease Dumnezeu. Nu posedam deloc realitatea adevărului. Doar aveam entuziasm în datorie și puteam rosti niște doctrine. Am înțeles greșit aceste lucruri drept statura mea reală, însă, de fapt, chiar nu înțelegeam dificultățile reale ale fraților și surorilor și nu le puteam rezolva problemele reale. Să fiu lăsată să slujesc drept conducătoare a bisericii însemna deja că mi se dădea o șansă, însă nu mă cunoșteam deloc și voiam să lupt să fiu predicatoare. Eram arogantă dincolo de rațiune. Voiam să fiu deosebit de apreciată de Dumnezeu, lucru imposibil. Lui Dumnezeu nu I-ar plăcea o persoană scăpată de sub control și lipsită de rațiune. Văzând că aveam o fire arogantă și nu făceam schimbări, că aveam un comportament pe care Dumnezeu îl considera dezgustător și odios, am fost cuprinsă de multe remușcări. Simțeam că eram prea amorțită și chiar nu mă cunoșteam pe mine însămi. Dacă sora Zhang nu m-ar fi tratat, încă nu mi-aș fi putut vedea problemele. I-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu că a creat acest tip de situație pentru mine.

Apoi, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să-I înțeleg voia. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Atunci când suferiți o constrângere sau o greutate mică este bine pentru voi; dacă v-ar fi ușor, ați fi distruși și atunci cum ați putea fi protejați? Astăzi, tocmai pentru că sunteți mustrați, judecați și blestemați, vi se acordă protecție. Tocmai pentru că ați suferit mult sunteți protejați. Dacă nu ar fi așa, de mult ați fi căzut în depravare. Aceasta nu înseamnă că fac lucrurile dificile pentru voi în mod intenționat – natura omului este greu de schimbat și trebuie să fie astfel pentru ca firile lor să fie schimbate. Astăzi, nu posedați nici măcar conștiința sau rațiunea lui Pavel și nu aveți nici conștiința lui de sine. Trebuie să fiți mereu presați și trebuie să fiți mereu mustrați și judecați ca să vă treziți sufletele. Mustrarea și judecata reprezintă ceea ce este mai bun pentru viața voastră. Și, când este necesar, trebuie să fie și mustrarea faptelor care vin asupra voastră; numai atunci vă veți supune pe deplin. Naturile voastre sunt astfel încât, fără mustrare și blestem, nu veți vrea să vă plecați capetele, nu veți vrea să vă supuneți. Fără faptele dinaintea ochilor voștri, nu va exista niciun efect. Aveți caractere prea josnice și prea lipsite de valoare! Fără mustrare și judecată, va fi dificil să fiți cuceriți și va fi greu ca ticăloșia și neascultarea voastră să fie biruite. Vechea voastră natură este atât de adânc înrădăcinată. Dacă ați fi puși pe tron, nu ați avea nicio idee despre înălțimea cerului și adâncimea pământului, cu mai puțin despre locul spre care vă îndreptați. Nu știți nici măcar de unde ați venit, așadar cum ați putea să-L cunoașteți pe Domnul creației? Fără mustrarea oportună și blestemele de astăzi, ziua voastră de pe urmă ar fi venit de mult. Ca să nu mai vorbesc despre soarta voastră – nu ar fi ea într-o primejdie iminentă? Fără această binevenită mustrare și judecată, cine știe cât de trufași ați deveni sau cât de depravați ați ajunge. Această mustrare și această judecată v-au adus în ziua de astăzi și v-au menținut existența. Dacă ați fi încă «educați» după aceleași metode ca ale «tatălui» vostru, cine știe în ce lume ați intra! Nu aveți absolut nicio abilitate de a vă controla și de a reflecta cu privire la voi înșivă. Pentru oameni ca voi, dacă doar urmați și dați ascultare fără să vă amestecați sau să provocați tulburări, scopurile Mele vor fi atinse. Nu ați face mai bine să acceptați mustrarea și judecata de astăzi? Ce alte alegeri aveți?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (6)”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, îmi treceau prin minte scenă după scenă, de la momentul când eram predicatoare la acela în care mi-a fost schimbată datoria. Chiar puteam simți că judecata și emondarea lui Dumnezeu au fost protecția Lui pentru mine. Am fost atât de arogantă încât nu știam nimic și, în plus, în adâncul inimii, eram foarte încăpățânată și rebelă. Dacă faptele nu mi-ar fi tot fost reamintite, nu știu cât de departe aș fi mers în aroganța mea. Am simțit și cât de practică este dragostea lui Dumnezeu pentru omenire. Dumnezeu a creat în mod repetat situații pentru a mă avertiza și a mă ajuta să vin înaintea Lui pentru a reflecta asupra mea. Cuvintele Lui m-au îndrumat, m-au judecat și mi-au dezvăluit răzvrătirea și corupția, făcându-mă să mă cunosc pe mine însămi și să mă căiesc înaintea Lui. Dumnezeu Își asumă atât de multă responsabilitate pentru viețile oamenilor. Este atât de iubitor și vrednic de dragostea noastră. Înțelesul adevărat al cuvintelor: „Mustrarea și judecata lui Dumnezeu reprezintă lumina și lumina mântuirii omului și nu există nicio mântuire, har sau protecție mai bună pentru om,” este ceva ce chiar am ajuns să înțeleg puțin. Dacă oamenii vor să-și curățe și schimbe firea, acest lucru este inseparabil de judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Am făcut o rugăciune de supunere față de Dumnezeu, pregătită cu adevărat să-mi păstrez îndatorirea aceea și, chiar dacă n-aș fi fost promovată niciodată, eram pregătită și dornică să mă supun aranjamentelor Lui.

Puțin mai târziu, am primit o scrisoare de la conducătoarea senioară, spunându-mi că fusesem promovată și că urma să fac o datorie în alt loc. Nu-mi imaginasem niciodată acest lucru. Atunci, am avut atât de multă mulțumire față de Dumnezeu și am simțit cât de iubitor este! Realitatea este că Dumnezeu nu încerca să mă facă să rămân blocată acolo, fără a putea face o altă datorie, doar că eram problematică și opusă la tot, așa că aveam nevoie ca Dumnezeu să aranjeze lucrurile în acel mod pentru a mă curăți și schimba. Am avut și experiența celor mai sincere intenții ale Lui de a mă mântui. Slavă lui Dumnezeu!