de Su Fengshuang, China

În 2021, îndeplineam datoria de conducătoare în biserică. La acea vreme, sora Li Hua îmi era parteneră. Eu eram responsabilă în principal de lucrarea de evanghelizare, iar Li Hua se ocupa de lucrarea de curățire a bisericii. Lucram împreună la alte sarcini. Într-o zi, am primit o scrisoare de la o soră care ne informa că Fang Xia nu făcuse progrese în organizarea materialelor de curățire, iar acest lucru împiedica progresul lucrării. Scrisoarea ne cerea să evaluăm dacă trebuia să fie realocată. Știam că Fang Xia nu avea un calibru prea bun și că organizarea materialelor de curățire era o muncă destul de grea pentru ea, așa că, într-adevăr, trebuia să fie realocată. Dar după aceea m-am gândit că lucrarea de curățire era responsabilitatea lui Li Hua. Dacă existau orice probleme, ea ar fi trebuit să aibă părtășie pentru a le rezolva. Lucrarea de evanghelizare, pentru care eram responsabilă eu, implica multe lucruri și presupunea multe probleme. Anterior, fusesem chiar emondată de către conducătorii superiori pentru că unele lucrări nu fuseseră implementate. Dacă nu le urmăream progresul și nu le implementam curând, aș fi putut fi emondată din nou. M-am gândit că era mai important să îmi investesc timpul și energia în lucrarea de evanghelizare. În acele două zile, Li Hua era plecată din casa de găzduire pentru a se ocupa de ceva, așa că am cerut altei surori să-i transmită un mesaj, cum că ar trebui să înțeleagă rapid ce se întâmpla cu Fang Xia când se întorcea și să o realoce în timp util. După aceea, m-am ocupat de lucrarea de care eram responsabilă. După un timp, o altă soră a raportat probleme cu Fang Xia, spunând că nu-și purta povara în îndeplinirea datoriei și că, atunci când surorile i-au semnalat problemele, nu le-a acceptat și chiar a dezvăluit impetuozitate. Toți se simțeau constrânși de ea întrucâtva. M-am gândit în sinea mea: „E posibil oare ca Li Hua să nu fi mers ultima dată să afle ce se întâmpla? De ce nu a fost încă demisă Fang Xia? A devenit o perturbare și o tulburare printre frații și surorile noastre și trebuie demisă urgent.” Pe atunci, Li Hua nu putea să iasă și să îndeplinească datoria din cauza riscurilor pentru siguranța ei. Pentru a compensa, am ales un alt conducător, Ding Yan, să preia lucrarea de curățire de care fusese responsabilă Li Hua. Mi-am zis în gând: „Ding Yan a mai făcut înainte lucrarea de curățire și este mai bună decât mine la a discerne între oameni. O voi ruga pe Ding Yan să o dea afară pe Fang Xia.” Nu m-am gândit nicio clipă că la întoarcerea lui Ding Yan de la adunare o voi auzi spunând: „Mi-am făcut griji că dacă o demiteam pe Fang Xia chiar la prima întâlnire cu ea, ar fi putut să-și facă o părere proastă despre mine, așa că nu am dat-o afară.” La momentul respectiv, m-am gândit doar la faptul că lucrarea de curățire era responsabilitatea lui Ding Yan și că, dacă ea nu o dădea afară pe Fang Xia, acesta era eșecul ei de a-și îndeplini responsabilitatea și nu problema mea, așa că nu m-am implicat în această problemă. Mai târziu, conducătorii superiori au aflat despre această chestiune și au rânduit să o demită cineva rapid pe Fang Xia. De asemenea, au trimis o scrisoare întrebându-ne de ce nu am demis și nu am realocat persoanele nepotrivite cu promptitudine și ne-au cerut să scriem reflecții despre această chestiune și învățămintele pe care le-am tras din ea. În acel moment, nu aveam nici cea mai mică înțelegere de sine. Mă gândeam că această lucrare nu era de competența mea și, chiar dacă cineva trebuia să fie tras la răspundere, nu ar fi trebuit să fiu eu aceea. Li Hua și Ding Yan au fost cele care nu au dat-o afară prompt pe Fang Xia. Conducătorii superiori au văzut că dădeam replici, mă sustrăgeam de la responsabilitățile mele și nu aveam niciun fel de înțelegere de sine. Mai mult, aveam o fire arogantă și nu acceptam emondarea și îndrumarea fraților și surorilor mele. Nu îmi îndeplineam datoria conform principiilor și dăunasem lucrării casei lui Dumnezeu și intrării în viață a fraților și surorilor mele. De aceea, m-au demis.

În timpul devoționalului meu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care era foarte relevant pentru starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum se manifestă egoismul și abjecția antihriștilor? În tot ceea ce este în beneficiul statutului și reputației lui, depune eforturi ca să facă sau să spună orice este necesar și îndură de bunăvoie orice suferință. Dar când este vorba de lucrarea rânduită de casa lui Dumnezeu sau de lucrarea care este prielnică pentru progresul în viață al aleșilor lui Dumnezeu, o ignoră cu desăvârșire. Chiar și atunci când oamenii răi întrerup, tulbură și comit tot felul de rele, afectând grav prin asta lucrarea bisericii – rămâne impasibil și nepăsător, ca și cum acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu el. Și dacă cineva descoperă și raportează faptele condamnabile ale unei persoane rele, el spune că nu a văzut nimic și simulează ignoranța. Însă dacă cineva îl raportează și dă în vileag faptul că nu face lucrare practică și doar urmărește faima, câștigul și statutul, vede roșu înaintea ochilor. Ședințele sunt convocate în grabă pentru a discuta cum să reacționeze, se desfășoară anchete pentru a descoperi cine l-a trădat, cine a fost inițiatorul și cine a fost implicat. Nu va mânca și nu va dormi până nu va da de capăt problemei și până când chestiunea nu va fi dată cu totul uitării; ba chiar se va simți fericit doar după ce-i va doborî pe toți cei implicați în raportarea sa. Aceasta este manifestarea egoismului și abjecției, nu-i așa? Face el lucrarea bisericii? El acționează pur și simplu de dragul puterii și statutului său. Își conduce propria operațiune. Indiferent ce lucrare întreprinde, antihriștii nu se gândesc niciodată la interesele casei lui Dumnezeu. Se gândesc doar dacă propriile interese vor fi afectate, doar la puțina lucrare prezentă care e în beneficiul lor. Pentru ei, lucrarea principală a bisericii este doar un lucru făcut în timpul liber. Nu o iau deloc în serios. Se mișcă doar când sunt îndemnați să acționeze, fac numai ceea ce le place și doar lucrarea menită pentru a le păstra statutul și puterea. În ochii lor orice lucrare rânduită de casa lui Dumnezeu, lucrarea de răspândire a Evangheliei și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt importante. Indiferent ce dificultăți întâmpină alți oameni în munca lor, ce probleme au identificat și raportat lor, cât de sincere le sunt cuvintele, antihriștii nu acordă atenție, nu se implică, de parcă asta nu are nicio legătură cu ei. Indiferent de cât de importante sunt problemele care apar în lucrarea bisericii, ei sunt extrem de indiferenți. Chiar și atunci când văd problema înaintea ochilor, ei doar o abordează superficial. Numai atunci când sunt emondați direct de Cei de mai sus și li se ordonă să rezolve o problemă, vor face, în silă, puțină lucrare reală și vor oferi Celor de mai sus ceva de văzut; curând după aceea, își vor vedea de propria treabă. Când vine vorba de lucrarea bisericii și de lucrurile importante ale contextului mai larg, ei sunt dezinteresați și desconsideră aceste lucruri. Ba chiar ignoră problemele pe care le descoperă și dau răspunsuri superficiale sau dau din colț în colț când sunt întrebați de probleme, abordându-le doar cu mare reticență. Aceasta este manifestarea egoismului și abjecției, nu-i așa?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Excursul patru: Rezumând caracterul antihriștilor și firea-esență pe care o au (Partea întâi)”]. Dumnezeu expune că antihriștii sunt extrem de egoiști și abjecți. Ei sunt dispuși să muncească din greu, să îndure greutăți și să plătească un preț doar pentru lucruri care îi pot face să arate bine și să le câștige stima altora. Nu sunt deloc preocupați de lucrarea bisericii și de dificultățile fraților și surorilor și tratează toate acestea într-o manieră superficială. Sunt complet nepăsători chiar și când știu că cineva cauzează perturbări și tulburări. Firea pe care am dezvăluit-o era la fel ca a unui antihrist. Știam foarte bine că Fang Xia nu obținea rezultate în îndatoririle ei și că trebuia să fie realocată rapid, dar simțeam că lucrarea de curățire era responsabilitatea Li Hua și că orice probleme ar fi trebuit să fie rezolvate de ea. Simțeam că, chiar dacă aș fi petrecut timp încercând să rezolv aceste probleme, nu m-ar fi făcut să arăt bine și ar fi fost o pierdere de timp pentru mine. Așa că am acționat iresponsabil și am ignorat problema. Mai târziu, lui Li Hua i-a fost imposibil să își îndeplinească îndatoririle. Ding Yan tocmai fusese aleasă conducătoare și ar fi trebuit să merg cu ea pentru a o demite pe Fang Xia. Dar nu am discutat decât pe scurt cu ea despre asta. După aceea, am auzit-o spunând că a avut îndoieli și că de aceea nu o dăduse afară pe Fang Xia, dar eu tot nu rezolvasem prompt problema. Fusesem superficială cu lucrarea bisericii și nu o tratasem cu conștiinciozitate. Când conducătorii superiori au venit să mă emondeze, nu doar că nu am reflectat asupra mea, dar am încercat și să pasez responsabilitatea, spunând că surorile care lucrau cu mine erau cele care nu au demis-o prompt pe Fang Xia. Procedând astfel, am încercat să mă spăl pe mâini de această problemă. Dacă conducătorii superiori nu ar fi demis-o rapid afară pe Fang Xia, nu se știe cât timp ar fi continuat să tulbure echipa și cât rău ar fi provocat lucrării de curățire și vieților fraților și surorilor. Fusesem conducătoare mai mult de doi ani și pricepusem câteva principii. Ar fi trebuit să fiu mai preocupată și să îmi îndeplinesc responsabilitățile de a proteja diferitele lucrări ale bisericii. Când vedeam pe cineva care tulbura și perturba lucrarea bisericii, ar fi trebuit să opresc imediat persoana respectivă și o țin în frâu. Cei care erau nepotriviți trebuiau realocați ori dați afară în timp util. Dacă nu puteam înțelege clar lucrurile, ar fi trebuit să caut să mă consult cu colegii. Asta înseamnă să îți îndeplinești responsabilitățile. Însă, în goana mea după reputație și statut și pentru a câștiga stima conducătorilor superiori, m-am preocupat doar de lucrarea care ținea de responsabilitățile mele principale și, atunci când vedeam probleme apărând în alte domenii ale lucrării, nu le acordam atenție. Chiar că nu aveam nicio umanitate! Eram complet egoistă! Dacă nu aș fi fost expusă, emondată și demisă de către conducătorii superiori, nu aș fi știut niciodată că trebuie să reflectez asupra mea. Nu aș fi înțeles cât de profund fusesem coruptă de Satana sau cât de abject și sordid era felul în care trăiam. Când am înțeles asta, am simțit un regret adânc și mustrări de conștiință. În același timp, m-am rugat lui Dumnezeu cu mulțumiri în inimă: „Dragă Dumnezeule, demiterea mea este dreptatea Ta. Nu m-ai tratat conform fărădelegilor mele, ba chiar mi-ai oferit și o șansă să mă căiesc, astfel încât să pot reflecta asupra mea și să mă înțeleg. Aceasta este dragostea și mântuirea Ta. Dragă Dumnezeule, Te rog să mă călăuzești să mă înțeleg pe mine însămi în această chestiune și să mă pocăiesc cu adevărat.”

Mai târziu, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În casa lui Dumnezeu, toți cei care urmăresc adevărul sunt uniți înaintea lui Dumnezeu, nu separați. Ei lucrează cu toții către un scop comun: să-și îndeplinească datoria, să facă lucrarea care le revine, să acționeze conform adevărurilor-principii, să facă precum cere Dumnezeu și să-I satisfacă intențiile. Dacă scopul tău nu este de dragul acestui lucru, ci de dragul tău, de dragul satisfacerii propriilor dorințe egoiste, atunci asta reprezintă dezvăluirea unei firi satanice corupte. În casa lui Dumnezeu, datoriile sunt făcute în conformitate cu adevărurile-principii, pe când acțiunile non-credincioșilor sunt guvernate de firile lor satanice. Acestea sunt două căi foarte diferite. Non-credincioșii nutresc propriile uneltiri, fiecare dintre ei are propriile scopuri și planuri și fiecare trăiește pentru propriile interese. Din acest motiv, ei se zbat pentru beneficiul propriu și nu sunt dispuși să renunțe la un dram din ceea ce câștigă. Sunt divizați, nu uniți, pentru că nu acționează pentru un scop comun. Intenția și natura din spatele a ceea ce fac sunt aceleași. Toți acționează pentru ei înșiși. Nu există niciun adevăr care să domnească în asta; ceea ce chiar domnește și deține puterea aici este o fire coruptă, satanică. Ei sunt controlați de către firile lor satanice corupte și nu se pot abține, așa că se cufundă tot mai adânc în păcat. În casa lui Dumnezeu, dacă principiile, metodele, motivația și punctul de plecare al acțiunilor voastre nu ar fi diferite de cele ale non-credincioșilor, dacă și voi ați fi păcăliți, controlați și manipulați de o fire coruptă satanică, iar punctul de plecare al acțiunilor voastre ar fi interesele, reputația, mândria și statutul propriu, atunci v-ați îndeplini datoria într-un fel cu nimic diferit de felul în care non-credincioșii fac lucrurile” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cugetând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, deși credeam în Dumnezeu, Îl urmam și îmi îndeplineam îndatoririle în biserică, gândurile și punctele mele de vedere nu se schimbaseră. Trăiam încă în conformitate cu otrăvurile satanice „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară.” Trăiam într-o fire egoistă și abjectă, fiind preocupată doar de propria reputație și de propriul statut. Când am aflat că Fang Xia nu obținea niciun rezultat în îndeplinirea datoriei sale, că îi și tulbura pe alți frați și surori și împiedica lucrarea de curățire, eram perfect conștientă că trebuia demisă prompt și înlocuită cu o persoană potrivită. Totuși, nu m-am gândit decât la lucrarea de care eram responsabilă eu și am urmărit doar propria reputație și propriul statut. M-am gândit că, dacă această problemă ar fi fost rezolvată, alții și-ar fi asumat meritul și eu nu aș fi avut ocazia să culeg laurii. Prin urmare, nu i-am acordat atenție. Nu am luat în considerare magnitudinea răului care urma să fie provocat lucrării bisericii, precum și vieților fraților mei și ale surorilor mele, dacă această problemă nu ar fi fost rezolvată. Deși lucrarea de curățire era în principal responsabilitatea partenerei mele, asta nu înseamnă că nu trebuia să mă preocup de această lucrare. În calitate de conducătoare, dacă apare o problemă în oricare dintre sarcini, ar trebui să mă implic și, împreună cu colegii mei, să o discutăm, să căutăm principii și să o rezolvăm. Acestea sunt responsabilitatea mea și îndatoririle postului meu. Totuși, eu trăiam doar pentru reputația și statutul meu. Eram egoistă și abjectă și nu protejam interesele bisericii, la fel cum nu luam în considerare nici lucrarea generală. Nu abordam lucrarea bisericii ca parte a unei echipe. Non-credincioșii au propriile vicleșuguri în munca lor, iar tot ceea ce fac, fac pentru binele propriu. Modul în care procedam acum nu era cu nimic diferit de modul în care lucrează non-credincioșii.

Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu într-un videoclip cu o mărturie bazată pe experiență: „Dumnezeu a făcut o treabă măreață exprimând adevărul și mântuindu-i pe oameni și a depus întregul Său efort minuțios pentru acest lucru. Dumnezeu ia foarte în serios această cauză justă; tot efortul Său minuțios a fost depus pentru acești oameni pe care vrea să-i mântuiască. De asemenea, toate așteptările Lui sunt direcționate către acești oameni și rezultatul final și gloria pe care vrea să le obțină din planul Lui de gestionare de 6000 de ani vor fi toate realizate asupra acestor oameni. Dacă cineva devine rivalul lui Dumnezeu, se opune rezultatului acestei cauze, îl tulbură și îl distruge, oare Dumnezeu îl va ierta? (Nu.) Ofensează acest lucru firea lui Dumnezeu? Dacă tu continui să spui că Îl urmezi pe Dumnezeu, că urmărești mântuirea, accepți scrutarea și îndrumarea de la Dumnezeu și accepți judecata și mustrarea din partea lui Dumnezeu și li te supui, dar, în timp ce spui aceste cuvinte, totuși perturbi, tulburi și distrugi diversele lucrări ale bisericii și, din cauza perturbării, tulburării și distrugerii tale, din cauză că îți neglijezi sau îți abandonezi datoria sau din cauza dorințelor tale egoiste și de dragul de a-ți urmări propriile interese, interesele casei lui Dumnezeu, interesele bisericii și o mulțime de alte aspecte au fost prejudiciate, chiar până într-acolo, încât lucrarea casei lui Dumnezeu a fost grav tulburată și distrusă, atunci cum ar trebui să-ți evalueze Dumnezeu finalul în cartea vieții tale? Cum ar trebui să fii caracterizat? Ar fi corect să fii pedepsit. Asta înseamnă să primești ce ți se cuvine. Ce înțelegeți acum? Cum sunt interesele oamenilor? (Ticăloase.) Interesele oamenilor sunt, de fapt, toate dorințele lor extravagante. Pe scurt, toate sunt ispite, toate sunt minciuni și toate sunt momeli folosite de Satana pentru a-i ispiti pe oameni. Urmărirea faimei, a câștigului și a statutului și urmărirea intereselor personale – asta înseamnă să cooperezi cu Satana, făcând rău, și să I te împotrivești lui Dumnezeu. Pentru a împiedica lucrarea lui Dumnezeu, Satana creează diverse medii pentru a-i ispiti, tulbura și induce în eroare pe oameni și pentru a-i împiedica să-L urmeze pe Dumnezeu și să fie capabili să I se supună. În schimb, ei cooperează cu Satana și îl urmează, ridicându-se voit ca să tulbure și să distrugă lucrarea lui Dumnezeu. Indiferent cât de multă părtășie are Dumnezeu despre adevăr, ei tot nu-și vin în fire. Indiferent cât de mult îi emondează casa lui Dumnezeu, ei tot nu acceptă adevărul. Nu I se supun deloc lui Dumnezeu, în schimb, insistă ca lucrurile să fie cum vor ei și să procedeze după bunul plac. Drept urmare, tulbură și distrug lucrarea bisericii, afectând grav progresul diverselor lucrări ale bisericii și provocând prejudicii enorme pătrunderii în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Acest păcat este prea mare, iar astfel de oameni sigur vor fi pedepsiți de Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. Cugetând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles că El a depus eforturi minuțioase pentru a mântui omenirea. Dumnezeu nu vrea să vadă lucrarea Sa suferind vreo tulburare sau vreo pagubă. Dumnezeu urăște și detestă toate persoanele care tulbură și prejudiciază lucrarea Sa și care se împotrivesc Lui. O astfel de persoană ar trebui pedepsită. Dumnezeu îi iubește pe cei care urmăresc adevărul, se supun Lui și Îi arată loialitate. Dumnezeu speră că noi ne putem îndeplini responsabilitatea de a proteja lucrarea bisericii. Am reflectat la cum, atunci când eram conducătoare, nu am fost în stare să îmi îndeplinesc responsabilitatea de a o demite prompt pe Fang Xia, întârziind lucrarea de curățire. Ajunsesem să fiu o persoană care perturba și tulbura lucrarea bisericii, pe care Dumnezeu o ura și detesta. Când am înțeles asta, a început să mi se facă frică și m-am dus înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog: „Dragă Dumnezeule, sunt complet egoistă. Nu am niciun fel de umanitate. Urmăresc numai reputația și statutul și nu protejez interesele casei lui Dumnezeu. Am făcut lucruri care se răzvrătesc împotriva Ta și Ți se împotrivesc. Nu sunt demnă de mântuirea Ta. Dragă Dumnezeule, sunt dispusă să mă căiesc. Te rog să mă călăuzești să găsesc o cale de practică.”

Am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ești conducător, atunci, indiferent de câte sarcini ești responsabil, este de datoria ta să fii implicat în mod constant și să pui întrebări despre ele și să cercetezi, în același timp inspectând și rezolvând prompt problemele, pe măsură ce acestea apar. Aceasta este treaba ta. Astfel, chiar dacă ești conducător regional, de sector, de biserică sau orice lider sau supraveghetor de echipă, odată ce ai aflat care este sfera responsabilităților tale, trebuie să verifici frecvent dacă faci o lucrare reală, dacă ai îndeplinit responsabilitățile pe care s-ar cuveni să le îndeplinească un conducător sau un lucrător, precum și ce sarcini – dintre cele câteva încredințate ție – nu ai făcut, pe care nu vrei să le faci, care au dat rezultate slabe și principiile cărei lucrări nu ai reușit să le înțelegi. Toate acestea sunt lucruri pe care ar trebui să le examinezi adesea. Totodată, trebuie să înveți să ai părtășie cu alți oameni și să le pui întrebări și să înveți cum să identifici, în cuvintele și rânduielile de lucru ale lui Dumnezeu, un plan, principii și o cale de practică. Față de orice rânduială de lucru, indiferent dacă se referă la administrație, personal sau viața bisericească, sau orice fel de lucrare profesională, dacă are legătură cu responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, atunci este o responsabilitate pe care aceștia ar trebui să o îndeplinească, fiind în sfera responsabilităților acestora – acestea sunt sarcinile de care trebuie să te ocupi. Desigur, prioritățile ar trebui stabilite în funcție de situație, nicio lucrare nu poate să rămână în urmă. Unii conducători și lucrători spun: «Eu nu am zece mâini. Sunt atât de multe sarcini în rânduiala de lucru; cu siguranță nu mă pot descurca dacă sunt numit să mă ocup de toate.» Dacă există sarcini în care nu te poți implica personal, atunci ai rânduit ca altcineva să le îndeplinească? După ce ai făcut această rânduială, ai urmărit și ai făcut cercetări? I-ai evaluat lucrarea? Cu siguranță ai avut timp să faci cercetări și evaluări? Cu siguranță ai făcut-o!” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (10)”]. „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cel mai simplu mod de a practica intrarea în adevărul-realitate este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să ții seama de lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Nu simțiți că devine ceva mai ușor atunci când împărțiți asta în doi pași și faceți unele compromisuri? Dacă vei practica astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru atât de dificil. Ba mai mult, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și datoria, să lași deoparte dorințele, intențiile și motivele tale egoiste, să dai dovadă de considerație față de intențiile lui Dumnezeu și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a te comporta. Înseamnă să trăiești deschis și onest, să nu fii o persoană meschină, josnică; înseamnă să trăiești cu dreptate și onoare, mai degrabă decât să fii josnic, meschin și să nu fii bun de nimic. Vei simți că așa ar trebui să acționeze o persoană. Și că aceasta este înfățișarea pe care ar trebui să o trăiască. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că toate sarcinile din casa lui Dumnezeu sunt foarte importante și că fiecare dintre ele intră în responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor care trebuie să le supravegheze și să le urmărească. Împărțirea sarcinilor este doar o parte necesară a lucrării, pentru a asigura că lucrarea produce rezultate chiar mai bune. Cu toate acestea, eu credeam că împărțirea sarcinilor însemna că nu aveam nicio responsabilitate pentru celelalte sarcini. Mă gândeam că, dacă apăreau probleme într-o lucrare care era responsabilitatea unei anumite persoane, acea persoană era cea care trebuia să meargă și să o rezolve și să își asume responsabilitatea pentru ea. Acest punct de vedere este incorect și nu se aliniază cerințelor lui Dumnezeu pentru conducători și lucrători. Conducătorii sunt responsabili de lucrarea generală, iar lucrarea de curățire era și ea parte din atribuțiunile mele. Dacă erau probleme cu aceasta, trebuia să îmi îndeplinesc responsabilitatea: trebuia să discut și să rezolv problemele împreună cu colegii mei. În același timp, am înțeles că în îndeplinirea datoriei mele, trebuia să acord prioritate intereselor casei lui Dumnezeu și să iau în considerare lucrarea generală. Nu puteam lăsa câștigurile și pierderile legate de interesele mele personale să influențeze lucrarea casei lui Dumnezeu și să întârzie intrarea în viață a fraților și surorilor mele. În viitor, trebuie să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu. Indiferent de sarcina pe care o realizez, trebuie să îmi îndeplinesc întotdeauna propriile responsabilități. Nu mai pot lua în considerare interesele mele personale.

Mai târziu, am fost responsabilă cu sarcina de udare a nou-veniților. Partenera mea, sora Yang Li, a trebuit să meargă altundeva pentru o perioadă să rezolve ceva. Înainte de a pleca, mi-a predat toți nou-veniții pe care îi uda. M-am gândit: „Unii dintre nou-veniții pe care îi ud nu sunt într-o stare bună. Trebuie să le rezolv problemele. Cum voi găsi timp să mă ocup de nou-veniții de care tu ești responsabilă? Dacă aceasta va interfera cu datoria mea, ce vor crede conducătorii despre mine? Vor spune oare că nu port povara și că nu fac o lucrare reală?” Când m-am gândit astfel, mi-am dat seama că starea mea nu era corectă. Din nou mă preocupam de interesele mele și lucram pentru propria reputație și propriul statut. Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cel mai simplu mod de a practica intrarea în adevărul-realitate este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Trebuia să protejez interesele casei lui Dumnezeu. Nu mai puteam lua în considerare propria reputație și propriul statut. Nou-veniții pe care mi-i predase Yang Li nu prinseseră încă rădăcini ferme pe adevărata cale. PCC îi persecuta și îi aresta pe creștini peste tot și răspândea zvonuri nefondate pentru a discredita Biserica lui Dumnezeu Atotputernic. Dacă nou-veniții nu înțelegeau adevărul, în orice moment puteau fi induși în eroare și capturați de Satana. Acum Yang Li îmi predase acești nou-veniți, iar udarea și sprijinirea lor era responsabilitatea pe care trebuia să o îndeplinesc. Dacă i-aș fi făcut pe acești nou-veniți să se retragă și să înceteze să mai creadă din cauza egoismului, abjecției și iresponsabilității mele, aș fi rămas cu conștiința încărcată. Nu mai puteam trăi sub imperiul firii mele egoiste și abjecte. Indiferent a cui responsabilitate erau acești nou-veniți, trebuia să îi ud bine pentru ca ei să prindă rădăcini ferme cât mai rapid posibil. Prin urmare, m-am înzestrat cu adevărul și i-am udat și i-am sprijinit pe toți nou-veniții, conform noțiunilor și problemelor lor. Când am practicat în acest mod, inima mea s-a simțit liniștită și împăcată.

După aceste experiențe, am avut conștientizarea profundă că, atunci când oamenii trăiesc într-o fire egoistă, abjectă și coruptă și nu urmăresc decât reputația și statutul, deși pe moment se pot bucura de prestigiu, atunci când nu își îndeplinesc responsabilitățile, lasă în urma lor fărădelegi, iar inimile lor ard în agonie. Dar când renunți la interesele personale și practici și ai pătrundere conform cuvintelor lui Dumnezeu, inima ta este liniștită și împăcată. Îți mulțumesc, Dumnezeule, că m-ai călăuzit către aceste înțelegeri și câștiguri!