de Liu Hui, China

În 2022, la sfârșitul lui septembrie, soțul lui Ming Hui a dus-o acasă de la închisoare. Din cauza credinței în Dumnezeu Atotputernic, Ming Hui fusese arestată și persecutată de două ori de poliție. Asta era a doua oară când era arestată și fusese condamnată la trei ani de închisoare. Întrucât s-a sustras urmăririi poliției și ulterior a fost condamnată la închisoare, nu mai fusese acasă de 10 ani.

După ce a ajuns acasă, Ming Hui a aflat că, în urmă cu un an, tatăl ei se îmbolnăvise și murise, iar mama ei paralizase. Când și-a văzut mama, a fost uluită. Mama ei, a cărei sănătate fusese cândva de fier, ajunsese acum în scaun cu rotile. Ming Hui se simțea îndatorată față de părinții ei. Era cea mai tânără din familie și, de la o vârstă fragedă, tatăl ei nu o lăsase să facă nicio sarcină. Mama ei, în special, avusese mare grijă de ea. S-au chinuit atât de mult să o crească, oferindu-i hrană, îmbrăcăminte și o educație, dar când au avut nevoie de ea, nu fusese deloc o fiică ascultătoare. S-a gândit la prima dată când a fost închisă în centrul de detenție. Mama ei era îngrijorată că polițiștii aveau s-o bată cu brutalitate și, din cauza asta, nu putea să mănânce sau să doarmă. Mama ei a apelat la cunoștințe și a cheltuit bani ca să o scoată pe cauțiune. Gândindu-se la asta, Ming Hui s-a îndreptat către mama ei. Izbucnind în lacrimi, mama ei a spus: „În sfârșit, te-ai întors. Știi cât de dor mi-a fost de tine în anii aceștia? Mă temeam că sufereai și că erai tratată nedrept acolo.” Auzind asta, Ming Hui s-a simțit și mai îndatorată față de mama ei. Plângea incontrolabil și se gândea: „«Trebuie să avem grijă de părinții noștri la bătrânețe», dar când ai mei s-au îmbolnăvit și au avut nevoie de grija mea, nu am avut ocazia să le fiu alături și să-i ajut. Nu i-am hrănit și nu le-am dat medicamente, cu atât mai puțin i-am ajutat să-și facă nevoile. Nu sunt vrednică de bunătatea pe care mi-au arătat-o crescându-mă. La ce bun să crească o asemenea fiică?” Cu cât se gândea mai mult, cu atât își făcea mai multe reproșuri. Ming Hui și-a petrecut zilele următoare având grijă de mama ei paralizată. Voia să compenseze toți acei ani în care i-a fost îndatorată. La scurt timp după ce s-a întors, doi polițiști locali au mers acasă la ea și au fotografiat-o. Au spus și că aveau să vină s-o vadă o dată pe lună. Ming Hui știa prea bine că acei diavoli îi monitorizau locația. I-ar fi fost imposibil să creadă în Dumnezeu și să-și facă datoria acolo.

Într-o zi, conducătorul bisericii i-a trimis o scrisoare în care o întreba dacă putea să-și facă datoria altundeva. Când a primit scrisoarea, Ming Hui a simțit și bucurie, și îngrijorare. Era fericită să știe că avea încă ocazia de a-și face datoria, dar îngrijorată știind că și-ar fi făcut griji pentru mama ei bătrână și paralizată. A fost destul de greu să aibă ocazia să se întoarcă acasă și să se îngrijească de mama ei. Dacă pleca, nu știa când avea să se întoarcă. Ming Hui s-a adâncit în contemplare, gândindu-se: „Părinții m-au crescut până la maturitate. Când a murit tata, nu am fost acasă. Dacă moare mama, iar eu nu îi sunt alături, voi avea vreo fărâmă de umanitate? Ca să nu mai spun că vecinii mă vor face nerecunoscătoare, asta îmi va rămâne mereu pe conștiință! Oare părinții mei nu s-au chinuit atât de mult să mă crească, astfel încât să le pot fi alături și să-i îngrijesc la bătrânețe? În acești câțiva ani, am fost arestată și persecutată de Partidul Comunist pentru credința mea în Dumnezeu și nu am avut niciodată ocazia să-i ajut. Deja am mustrări de conștiință din cauza asta; nu pot să-mi abandonez mama acum.” Gândindu-se la asta, Ming Hui i-a scris conducătorului, respingându-i cererea. După asta, s-a învinovățit în sinea ei. Ca ființă creată, se cuvenea să-și facă datoria, dar o respinsese pentru a rămâne acasă și a avea grijă de mama ei. Asta nu era în conformitate cu intenția lui Dumnezeu! În acele zile, Ming Hui a fost profund tulburată și s-a rugat constat în privința asta. S-a gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Cineva care are umanitate normală trebuie, cel puțin, să aibă conștiință și rațiune. Cum îți dai seama dacă o persoană are conștiință și rațiune? Dacă vorbirea și acțiunile sale sunt practic în concordanță cu standardele conștiinței și rațiunii, atunci, dintr-o perspectivă umană, este o persoană bună și este cineva care a ajuns la un standard acceptabil. Dacă poate, de asemenea, să înțeleagă adevărul și să acționeze potrivit adevărurilor-principii, atunci îndeplinește cerințele lui Dumnezeu, ceea ce este pe o treaptă mai înaltă decât standardul conștiinței și rațiunii. Unii oameni spun: «Omul a fost creat de Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat suflarea vieții și El este Cel care ne aprovizionează, ne hrănește și ne conduce spre a deveni adulți. Oamenii cu rațiune și conștiință nu pot trăi pentru ei înșiși sau pentru Satana; ar trebui să trăiască pentru Dumnezeu și să-și îndeplinească datoria.» Acest lucru este adevărat, dar e doar un cadru larg, o schiță nefinisată. Cât privește detaliile modului de a trăi pentru Dumnezeu în realitate, este nevoie de conștiință și rațiune. Deci cum trăiește cineva pentru Dumnezeu? (Își face bine datoria pe care se cuvine să o facă o ființă creată.) Corect. În prezent, tot ce faceți este să vă faceți datoria de oameni, dar, în realitate, pentru cine faceți asta? (Pentru Dumnezeu.) E pentru Dumnezeu, e în cooperare cu El! Însărcinarea pe care v-a dat-o Dumnezeu este datoria voastră. Este sortită, predestinată și guvernată de El sau, cu alte cuvinte, Dumnezeu este Cel care vă încredințează această sarcină și vrea să o finalizați” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu, Ming Hui a ajuns să înțeleagă ce însemna să ai conștiință și umanitate. Era o ființă creată și fiecare suflare a ei îi era dată de Dumnezeu. Tot ce avea îi fusese oferit de Dumnezeu. Faptul că supraviețuise până în ziua aceea era inseparabil de suveranitatea și aprovizionarea lui Dumnezeu și, crezând în Dumnezeu toți acei ani, s-a bucurat de udarea și aprovizionarea cuvintelor Lui. Dacă avea într-adevăr o fărâmă de conștiință și rațiune, ar fi trebuit să-și facă bine datoria pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu. Nu ar fi trebuit să se preocupe numai de propriile treburi, trăind doar pentru familia ei, pentru părinții sau copiii ei; asta însemna că nu avea deloc conștiință. Acum, fratele și sora ei mai mare aveau grijă de mama ei și ar fi făcut-o indiferent dacă ea era sau nu acasă. În zilele care au urmat, Ming Hui s-a rugat lui Dumnezeu și a fost dispusă să se supună orchestrării și rânduielii Lui și să-și facă datoria.

În februarie 2023, Ming Hui a scăpat de supravegherea poliției și și-a părăsit căminul, pentru a-și face datoria. În sfârșit, s-a reunit cu frații și surorile, iar o încântare de nedescris i-a răscolit inima. Într-o zi, a citit un scurt articol despre o femeie de vârstă mijlocie, care a auzit că mama ei se îmbolnăvise, așa că i-a cumpărat mâncare și a mers s-o viziteze. Femeia își dorea foarte mult să o aducă acasă la ea pe mama ei și s-o îngrijească timp de câteva zile, însă circumstanțele nu au permis acest lucru și tot ce a putut face a fost să-i spună câteva cuvinte afectuoase mamei ei. Ming Hui n-a putut să nu se gândească la mama ei, iar vocea i-a fost sugrumată de lacrimi. Văzând asta, sora care îi era parteneră i-a spus în glumă: „Ce s-a întâmplat? Articolul acesta atinge o coardă sensibilă?” Pe moment, Ming Hui a fost incapabilă să-i răspundă surorii. Era ca și cum ar fi văzut-o pe mama ei, în scaunul cu rotile, sperând să-i vadă chipul și, din cauza asta, fără să-și dea seama, îi curgeau lacrimi din ochi. De la o vârstă fragedă, îi dăduse mamei ei multe motive de îngrijorare. După ce a crezut în Dumnezeu, din cauza persecuției constante din partea Partidului Comunist, a fost arestată și închisă de două ori. Mama ei fusese adesea într-o stare de anxietate din cauza ei. Se îngrijorase în privința ei de nenumărate ori și vărsase nenumărate lacrimi și poate că boala ei a fost cauzată chiar de ea. Acum, când mama ei avea nevoie de ajutor, ea a abandonat-o și a plecat să-și facă datoria. Cu cât s-a gândit mai mult, cu atât Ming Hui a simțit că îi era îndatorată mamei ei și a început să plângă. Și-a dat seama că trăia din nou cuprinsă de afecțiunile ei și s-a rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule, trăiesc din nou într-o stare de anxietate cu privire la mama mea. Te rog să-mi aperi inima și să-mi permiți să privesc oamenii și lucrurile pe baza cuvintelor Tale, fără să fiu tulburată de Satana. Amin!”

După aceea, Ming Hui a citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, iar inima i-a fost oarecum eliberată. Dumnezeu Atotputernic spune: „Crescându-te, părinții tăi doar își îndeplineau responsabilitatea și obligația, iar acest lucru nu ar trebui să fie plătit și nu ar trebui să fie o tranzacție. Așadar, nu trebuie să-ți abordezi părinții și să-ți gestionezi relația cu ei conform ideii de a-i recompensa. Dacă îți tratezi părinții, îi răsplătești și-ți gestionezi relația cu ei conform acestei idei, acest lucru este inuman. În același timp, este posibil să te facă să fii reținut și legat de sentimentele tale trupești și îți va fi greu să ieși din aceste încurcături, în măsura în care s-ar putea chiar să-ți pierzi calea. Părinții nu sunt creditorii tăi, așa că nu ai nicio obligație să le adeverești toate așteptările. Nu ai nicio obligație să plătești prețul pentru așteptările lor. Adică, ei pot avea propriile așteptări. Tu ai propriile alegeri și calea în viață și destinul pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru tine, lucru care nu are nicio legătură cu părinții tăi. Așadar, când unul din părinții tăi spune: «Ești un copil nefilial. Nu te-ai întors să mă vezi de atât de mulți ani și au trecut atât de multe zile de când m-ai sunat ultima oară. Sunt bolnav și nu există nimeni care să aibă grijă de mine. Chiar te-am crescut degeaba. Ești într-adevăr un ingrat nepăsător și un copil nerecunoscător!», dacă nu înțelegi adevărul că «Părinții nu sunt creditorii tăi», să auzi aceste cuvinte va fi la fel de dureros ca un cuțit care îți străpunge inima, iar tu te vei simți vinovat. Fiecare dintre aceste cuvinte se va întipări în inima ta și te va face să te simți rușinat în fața părintelui tău, îndatorat și plin de vinovăție față de el. Când părintele tău spune că ești un ingrat nepăsător, tu chiar vei crede: «Are completă dreptate. M-a crescut până la vârsta aceasta și nu a fost capabil să se încălzească deloc în lumina mea. Acum e bolnav și a sperat că aș putea să stau la căpătâiul său, să-l servesc și să-i țin de urât. A avut nevoie să-i răsplătesc bunătatea, iar eu nu am fost acolo. Chiar sunt un ingrat nepăsător!» Te vei cataloga drept un ingrat nepăsător – este acesta un lucru rezonabil? Ești un ingrat nepăsător? Dacă nu ți-ai fi părăsit căminul ca să-ți îndeplinești datoria în altă parte și ai fi rămas alături de părintele tău, l-ai fi putut împiedica să se îmbolnăvească? (Nu.) Poți controla dacă părinții tăi trăiesc sau mor? Poți controla dacă sunt bogați sau săraci? (Nu.) Orice boală vor face părinții tăi, nu va fi pentru că s-au epuizat crescându-te sau pentru că le-a fost dor de tine; cu siguranță nu vor contracta din cauza ta niciuna dintre aceste boli majore, grave și posibil fatale. Aceea este soarta lor și nu are nicio legătură cu tine. Indiferent cât de filial ești, tot ce poți realiza este să le reduci puțin suferința și poverile trupești, dar au vreo legătură cu tine momentul în care se îmbolnăvesc, ce boală fac, când și unde mor? Nu, nu au. Dacă ești filial, dacă nu ești un ingrat nepăsător și îți petreci toată ziua cu ei, veghindu-i, oare nu se vor îmbolnăvi? Oare nu vor muri? Dacă se vor îmbolnăvi, oare nu se vor îmbolnăvi oricum? Dacă vor muri, oare nu vor muri oricum? Nu este corect? […] Indiferent dacă părinții te numesc un ingrat nepăsător, cel puțin îți faci datoria de ființă creată înaintea Creatorului. Cât timp nu ești un ingrat nepăsător în ochii lui Dumnezeu, este suficient. Nu contează ce spun oamenii. Ce zic părinții tăi despre tine nu este neapărat adevărat și ce afirmă nu este folositor. Trebuie să iei cuvintele lui Dumnezeu drept fundament. Dacă Dumnezeu spune că ești o ființă creată corespunzătoare, atunci nu contează dacă oamenii te numesc un ingrat nepăsător, ei nu pot realiza nimic. Este vorba doar că oamenii vor fi afectați de aceste insulte, din cauza efectului conștiințelor lor sau atunci când nu înțeleg adevărul și statura lor este mică și vor fi într-o dispoziție cam proastă și puțin deprimați, dar când se întorc înaintea lui Dumnezeu, toate acestea se vor rezolva și nu vor mai fi o problemă pentru ei” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (17)”). Ming Hui I-a mulțumit lui Dumnezeu în inima ei. Dacă El n-ar fi avut părtășie clară despre adevărul că „Părinții nu sunt creditorii tăi”, ea ar fi crezut întotdeauna că, întrucât părinții au adus-o pe lume, s-au chinuit mult să-i ofere o educație și s-au îngrijorat atât de mult pentru ea, bunătatea pe care i-au arătat-o crescând-o era mai mare decât orice, iar ea, la maturitate, trebuia să-i răsplătească pentru aceasta. Dacă nu putea face asta, ar fi avut mustrări de conștiință, iar ceilalți ar fi numit-o nerecunoscătoare și lipsită de devotament. Crezuse că, dacă ar fi fost acasă în timpul acelor ani, ar fi putut avea grijă cum se cuvine de tatăl ei, când era bolnav, iar mama ei nu ar mai fi fost atât de anxioasă în privința ei. Atunci, poate că mama ei nu s-ar mai fi îmbolnăvit. Crezuse mereu că boala mamei ei avea legătură cu ea. Acum a citit cuvintele lui Dumnezeu, care spun: „Poți controla dacă părinții tăi trăiesc sau mor? Poți controla dacă sunt bogați sau săraci? (Nu.) Orice boală vor face părinții tăi, nu va fi pentru că s-au epuizat crescându-te sau pentru că le-a fost dor de tine; cu siguranță nu vor contracta din cauza ta niciuna dintre aceste boli majore, grave și posibil fatale. Aceea este soarta lor și nu are nicio legătură cu tine.” Ming Hui a recunoscut că soarta tuturor este în mâinile lui Dumnezeu. În viața aceasta, momentul în care cineva se îmbolnăvește sau moare este predestinat demult de Dumnezeu. Chiar dacă ar fi fost alături de părinții ei în timpul acelor ani, asta nu le-ar fi schimbat soarta. Ming Hui s-a gândit cum, în fiecare an, mulți oameni în vârstă, din cauza hipertensiunii, au făcut hemoragii cerebrale și atacuri de cord, murind de boli subite sau suferind de hemiplegie din cauza consecințelor. Unii dintre oamenii aceștia au avut copii devotați îngrijirii lor, dar oricât de mare a fost grija lor, ei nu și-au putut împiedica părinții să se îmbolnăvească și să moară. Tot ce au putut face a fost să-și ducă imediat părinții la spital pentru tratament, dar nu au avut un cuvânt de spus dacă doctorii puteau sau nu să le vindece părinții. Recunoscând asta, Ming Hui a înțeles clar că îmbolnăvirea mamei sale în acest fel nu era din cauză că i-a fost dor de ea sau că era epuizată după ce a crescut-o. Era soarta ei. Ming Hui s-a simțit mult mai relaxată.

Deși a înțeles că boala mamei ei nu avea legătură cu ea, de îndată ce s-a gândit la tot ce făcuse mama ei pentru ea și la faptul că acum era paralizată și avea nevoie de îngrijire, dar ea nu era acolo, tot a avut mustrări de conștiință. Se considera îndatorată mamei ei. Curând după asta, a citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu, care i-au schimbat perspectiva asupra chestiuni. Dumnezeu Atotputernic spune: „În lumea non-credincioșilor, există o zicală: «Ciorile își răsplătesc mamele hrănindu-le, iar mieii îngenunchează ca să primească lapte de la mamele lor.» Mai există și zicala: «O persoană nefilială este mai prejos decât o fiară.» Ce grandios sună aceste zicale! De fapt, fenomenele pe care prima zicală le menționează, ciorile care își răsplătesc mamele hrănindu-le și mieii care îngenunchează ca să primească lapte de la mamele lor, chiar există, acestea sunt realități. Totuși, sunt doar fenomene din lumea animalelor. Sunt doar un tip de lege pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru diverse viețuitoare și pe care o respectă toate felurile de viețuitoare, inclusiv oamenii. Faptul că toate felurile de viețuitoare respectă această lege demonstrează și mai mult că toate viețuitoarele sunt create de Dumnezeu. Niciuna dintre ele nu poate încălca această lege și nu o poate transcende. Chiar și carnivorele relativ feroce, precum leii și tigrii, își hrănesc puii și nu îi mușcă înainte să ajungă la maturitate. Acesta este un instinct animalic. Indiferent ce specie sunt, că sunt feroce sau bune și blânde, toate animalele au acest instinct. Tot felul de creaturi, inclusiv oamenii, pot continua să se reproducă și să supraviețuiască doar dacă respectă acest instinct și această lege. Dacă nu ar respecta această lege sau dacă nu ar avea această lege și acest instinct, nu ar fi capabile să se reproducă și să supraviețuiască. Lanțul biologic nu ar exista, și nici lumea. Nu este adevărat? (Ba da.) Ciorile care își răsplătesc mamele hrănindu-le și mieii care îngenunchează ca să primească lapte de la mamele lor demonstrează tocmai faptul că lumea animalelor respectă acest fel de lege. Toate felurile de viețuitoare au acest instinct. Odată ce puii se nasc, femelele sau masculii speciei au grijă de ei și îi hrănesc până la maturitate. Toate felurile de viețuitoare pot să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile față de puii lor, crescând conștiincios și cu grijă următoarea generație. Acest lucru ar trebui să fie cu atât mai mult valabil pentru oameni. Omenirea îi numește pe oameni animale superioare – dacă nu pot respecta această lege și le lipsește acest instinct, atunci oamenii sunt mai prejos decât animalele, nu-i așa? Prin urmare, indiferent cât de multă grijă au avut părinții de tine când te-au crescut și cât de mult și-au îndeplinit responsabilitatea față de tine, au făcut doar ce se cuvine să facă în sfera abilităților unei ființe umane create – a fost instinctul lor” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (17)”). „Din afară, se pare că părinții au dat naștere vieții tale trupești și ei sunt cei care ți-au dat viață. Dar din perspectiva lui Dumnezeu și din rădăcina problemei, viața trupească nu ți-a fost dată de părinții tăi, pentru că oamenii nu pot crea viață. Mai simplu spus, nicio persoană nu poate crea răsuflarea omului. Motivul pentru care trupul fiecărei persoane este capabil să devină o persoană este pentru că are acea suflare. Viața omului constă în această suflare și este semnul unei persoane vii. Oamenii au această suflare și această viață, iar sursa și originea acestor lucruri nu sunt părinții lor. Doar că oamenii au apărut fiindcă părinții le-au dat viață – la rădăcină, Dumnezeu este Cel care dă oamenilor aceste lucruri. Prin urmare, părinții nu sunt stăpânii vieții tale, Stăpânul vieții tale este Dumnezeu. El a creat omenirea, a creat viețile omenirii și i-a dat acesteia suflarea vieții, care este originea vieții omului. Prin urmare, este ușor de înțeles că «Părinții nu sunt stăpânii vieții tale»? Suflarea nu ți-a fost dată de părinții tăi și cu atât mai puțin ceea ce urmează nu-ți este dat de părinți. Dumnezeu veghează și guvernează fiecare zi a vieții tale. Părinții tăi nu pot decide cum va decurge fiecare zi a vieții tale, dacă va fi fericită și va merge ca pe roate, cu cine te vei întâlni sau în ce mediu vei trăi în fiecare zi. Pur și simplu Dumnezeu are grijă de tine prin intermediul părinților tăi – ei sunt doar oamenii pe care El i-a trimis să aibă grijă de tine. Când te-ai născut, nu părinții tăi au fost cei care ți-au dat viață, așadar ei au fost cei care ți-au dat viața care ți-a permis să trăiești până acum? Tot nu. Originea vieții tale este tot Dumnezeu și nu părinții tăi” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (17)”). După ce a citit cuvintele lui Dumnezeu, Ming Hui a răsuflat ușurată. Așa cum a spus Dumnezeu, era adevărat că „Ciorile își răsplătesc mamele hrănindu-le, iar mieii îngenunchează ca să primească lapte de la mamele lor”, dar această realitate a dovedit doar că toate animalele din lumea naturală își îndeplinesc responsabilitatea și obligația de a-și crește puii. Aceasta este o lege formulată de Dumnezeu pentru toate ființele vii. Chiar dacă este un tigru sau un leu feroce, când puii lui sunt mici și încă nu au crescut, se va devota protejării și creșterii lor până când aceștia pot fi independenți. Aceasta este o lege a lui Dumnezeu pentru animale și este și instinctul lor. Oamenii sunt o specie mai avansată decât alte animale, cu inimi și spirite, și ar trebui să știe și mai bine cum să respecte această lege. Orice preț plătesc părinții pentru copiii lor, ei doar își îndeplinesc responsabilitatea și obligația și asta nu se poate numi deloc bunătate. Ming Hui a observat că, înainte, a înțeles zicala: „Ciorile își răsplătesc mamele hrănindu-le, iar mieii îngenunchează ca să primească lapte de la mamele lor” într-un mod neconform adevărului. Credea că asta însemna că până și animalele știau să răsplătească bunătatea cu care părinții lor le-au crescut și că, dacă ea nu putea face asta, era chiar mai rea decât un animal. O astfel de înțelegere era greșită și nu se alinia la cuvintele lui Dumnezeu. Faptul că părinții ei i-au dat viață, au crescut-o și i-au oferit hrană, îmbrăcăminte și o educație era doar responsabilitatea și obligația pe care trebuiau să le îndeplinească în calitate de părinți. Nu ar trebui să se simtă mereu îndatorată părinților ei, cu atât mai puțin să creadă că ar trebui să le răsplătească bunătatea. În aparență, părinții ei i-au dat viață și au crescut-o, dar acest lucru a fost predestinat de Dumnezeu. Părinții au avut grijă de viețile copiilor lor și i-au crescut până la maturitate, dar în legătură cu soarta bună sau rea a acestora și cu momentul în care li se vor întâmpla anumite lucruri sau vor avea accidente, ei nu pot controla niciunul dintre aceste lucruri. Ming Hui și-a amintit subit de o întâmplare, de când avea cinci sau șase ani și a mers să se joace pe malul râului cu sora ei, care era cu doi ani mai mare, și a căzut din greșeală într-un șanț adânc. A înghițit multă apă și aproape s-a înecat. Plângând, sora ei a tras-o afară din șanț. În momentul acela, deși nu credea în Dumnezeu, dacă El nu ar fi avut grijă de ea și nu ar fi protejat-o, ar fi încetat să respire și și-ar fi pierdut viața demult. Oricât de mult o iubeau părinții ei, aceștia nu puteau decide dacă trăia sau murea. Faptul că a supraviețuit până astăzi era doar rezultatul grijii și protecției lui Dumnezeu. Trebuia să reflecteze cum să răsplătească iubirea lui Dumnezeu și să-și facă datoria de ființă creată; asta ar trebui să facă o persoană cu rațiune și conștiință.

Curând după asta, Ming Hui a citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În prezența Creatorului, ești o ființă creată. Ce ar trebui să faci în viața asta nu este numai să-ți îndeplinești responsabilitățile față de părinții tăi, ci să îndeplinești responsabilitățile și îndatoririle de ființă creată. Poți să-ți îndeplinești responsabilitățile față de părinții tăi numai pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărurilor-principii, nu făcând orice pentru ei pe baza nevoilor tale emoționale sau a nevoilor conștiinței tale. […] Desigur, unii oameni vor spune: «Lucrurile pe care le-ai spus sunt toate realități, dar simt că o astfel de abordare este prea rece. Am tot timpul mustrări de conștiință și nu pot suporta asta.» Dacă nu poți suporta asta, atunci pur și simplu acționează după sentimentele tale; fii alături de părinții tăi și rămâi aproape de ei, slujește-i, fii devotat și fă orice spun ei, indiferent dacă au dreptate sau nu – devino ca o codiță pentru ei și un însoțitor, totul este în regulă. În felul acesta, nimeni nu te va critica pe la spate și chiar și familia ta extinsă va vorbi despre cât de devotat ești. Cu toate acestea, în cele din urmă, singurul care va suferi o pierdere vei fi tu. Ți-ai păstrat reputația de copil devotat, ți-ai satisfăcut nevoile emoționale, conștiința ta nu a fost niciodată acuzată și ai răsplătit bunătatea părinților tăi, dar există un singur lucru pe care l-ai neglijat și l-ai pierdut: nu ai tratat și nu ai gestionat toate aceste chestiuni conform cuvintelor lui Dumnezeu și ai pierdut șansa de a-ți îndeplini datoria de ființă creată. Ce înseamnă asta? Înseamnă că ai fost devotat față de părinții tăi, dar L-ai trădat pe Dumnezeu. Ai dat dovadă de pietate filială și ai satisfăcut nevoile emoționale ale trupurilor părinților tăi, dar te-ai răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Ai alege mai degrabă să fii un copil devotat decât să-ți îndeplinești îndatoririle de ființă creată. Aceasta este cea mai mare lipsă de respect față de Dumnezeu. Dumnezeu nu va spune că ești un om care I se supune sau are umanitate, numai pentru că ești un copil devotat, nu ți-ai dezamăgit părinții, ai o conștiință și îți îndeplinești responsabilitățile de copil. Dacă doar satisfaci nevoile conștiinței tale și nevoile emoționale ale trupului tău, dar nu accepți cuvintele lui Dumnezeu sau adevărul drept baza și principiile de tratare sau gestionare a acestei chestiuni, atunci dai dovadă de cea mai mare răzvrătire față de Dumnezeu. Dacă vrei să fii o ființă creată calificată, trebuie mai întâi să privești și să faci totul conform cuvintelor lui Dumnezeu. Asta înseamnă să fii calificat, să ai umanitate și o conștiință. Dimpotrivă, dacă nu accepți cuvintele lui Dumnezeu drept principiile și baza pentru a trata sau a gestiona această chestiune și, de asemenea, nu accepți chemarea lui Dumnezeu să mergi și să-ți îndeplinești îndatoririle, sau ai prefera să amâni sau să renunți la oportunitatea de a-ți îndeplini îndatoririle pentru a rămâne alături de părinții tăi, a le ține de urât, a le aduce fericire, a le permite să se bucure de anii bătrâneții și a le răsplăti bunătatea, atunci Dumnezeu va spune că ești un lucru lipsit de umanitate sau conștiință. Nu ești o ființă creată, iar El nu te va recunoaște” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (16)”). Ming Hui și-a amintit prima dată când conducătorul bisericii i-a scris, întrebând dacă putea pleca de acasă, pentru a-și face datoria. Primul lucru la care s-a gândit a fost că, de-a lungul anilor, ar deveni foarte îndatorată părinților ei. Era mai ales prea târziu să compenseze ce îi datora tatălui ei. Dacă își părăsea și mama, i-ar fi fost și mai greu să se justifice. Ca să-și aline puțin conștiința și ca să-i facă pe vecini să spună că era devotată, și-a respins datoria și a rămas acasă pentru a avea grijă de mama ei. Credea că asta însemna să fie o persoană care avea conștiință și umanitate. Din cuvintele lui Dumnezeu, a înțeles că, în calitate de ființă creată, care respira suflarea pe care i-a dat-o Dumnezeu și se bucura de tot ce îi oferea El, trebuia să răsplătească iubirea lui Dumnezeu. Totuși, când biserica a avut nevoie ca ea să-și facă datoria, a respins-o pentru a avea grijă de mama ei. Chiar dacă avea multă grijă de mama ei și era lăudată ca fiind devotată, înaintea Creatorului tot avea să fie o persoană lipsită de conștiință sau umanitate. Gândindu-se la asta, Ming Hui n-a putut decât să se urască și s-a gândit: „Dacă n-aș crede în Dumnezeu și nu I-aș fi citit cuvintele, ar fi scuzabil. Acum cred în Dumnezeu de atâția ani și am citit atât de multe dintre cuvintele Sale, totuși opiniile mele despre lucruri sunt încă la fel ca ale non-credincioșilor. Nu sunt o neîncrezătoare? Pentru a-L urma pe Domnul Isus, a răspândi Evanghelia Împărăției Cerurilor și a păstori bisericile, Petru și-a abandonat părinții și familia. Au mai existat și acei misionari străini, care și-au părăsit familiile și au traversat mările ca să ajungă în China și ne-au răspândit Evanghelia Împărăției Cerurilor a Domnului Isus. Și ei au avut părinți, copii și rude. Totuși, ei nu s-au gândit la familiile lor, la părinții și copiii lor, ci la cum să fie atenți la intenția lui Dumnezeu și cum să-i aducă înaintea lui Dumnezeu, pentru a-I accepta mântuirea, pe cei care trăiau în păcat și erau profund răniți de Satana. Aceștia erau oameni care aveau conștiință și umanitate. Acum, zilele de pe urmă au sosit, iar lucrarea lui Dumnezeu e aproape de final. Coronavirusul, inundațiile, războiul și tot felul de dezastre s-au abătut asupra noastră. Există în continuare mulți oameni care încă nu au auzit Evanghelia lucrării din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Acești oameni înfruntă pericolul de a se pierde oricând în dezastre. Faptul că am acum șansa de a-mi face datoria și a răspândi Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, nu este acesta cel mai drept și mai semnificativ lucru? Acesta este tipul de lucru pe care ar trebui să-l facă o persoană cu umanitate! Ce contează cât de mult sunt apreciată de ceilalți? Ca ființă creată, cel mai important este doar să-mi îndeplinesc datoria și să primesc aprobarea Creatorului.” Ming Hui a mai citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și și-a cunoscut mai bine problema. Dumnezeu Atotputernic spune: „Din cauza condiționării culturii tradiționale chineze, în noțiunile tradiționale ale chinezilor, ei cred că oamenii ar trebui să respecte pietatea filială față de părinții lor. Cine nu respectă pietatea filială nu este un copil devotat părinților. Aceste idei au fost insuflate oamenilor încă din copilărie și, practic, sunt predate în fiecare gospodărie, precum și în fiecare școală și în societate, în general. Când capul unei persoane a fost umplut cu astfel de lucruri, ea crede că «Pietatea filială este mai importantă decât orice. Dacă nu aș respecta-o, nu aș fi o persoană bună – nu aș fi un copil devotat și aș fi învinuit de societate. Aș fi o persoană lipsită de conștiință.» Este corectă această părere? Oamenii au văzut foarte multe adevăruri exprimate de Dumnezeu – a cerut Dumnezeu ca o persoană să manifeste pietate filială față de părinții săi? Este acesta unul dintre adevărurile pe care credincioșii în Dumnezeu trebuie să le înțeleagă? Nu, nu este. Dumnezeu doar a avut părtășie cu privire la câteva principii. Pe baza cărui principiu cuvintele lui Dumnezeu le cer oamenilor să-i trateze pe ceilalți? Să iubească ce iubește Dumnezeu și să urască ce urăște El: acesta este principiul la care ar trebui să se adere. Dumnezeu îi iubește pe cei care urmăresc adevărul și care-I pot respecta voia; aceștia sunt oamenii pe care și noi ar trebui să-i iubim. Cei care nu pot urma voia lui Dumnezeu, cei care-L urăsc pe Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui – acești oameni sunt detestați de Dumnezeu și ar trebui să-i detestăm și noi. Asta le cere Dumnezeu oamenilor. […] Satana folosește acest fel de cultură tradițională și aceste noțiuni de moralitate pentru a-ți înrobi gândurile, mintea și inima, făcându-te incapabil să accepți cuvintele lui Dumnezeu; ai fost stăpânit de aceste lucruri ale Satanei și făcut incapabil să accepți cuvintele lui Dumnezeu. Când vrei să practici cuvintele lui Dumnezeu, aceste lucruri provoacă tulburări în tine, te fac să te opui adevărului și cerințelor lui Dumnezeu și te fac incapabil să scapi de jugul culturii tradiționale. După ce te lupți o vreme, faci un compromis: preferi să crezi că noțiunile tradiționale ale moralității sunt corecte și în acord cu adevărul, așa că respingi cuvintele lui Dumnezeu sau te lepezi de ele. Nu accepți cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul și nu ți se pare ceva neobișnuit să fii mântuit, simțind că încă trăiești în această lume și poți supraviețui doar bazându-te pe acești oameni. Incapabil să înduri acuzațiile societății, ai alege mai degrabă să renunți la adevăr și la cuvintele lui Dumnezeu, abandonându-te noțiunilor tradiționale ale moralității și influenței Satanei, preferând să-L ofensezi pe Dumnezeu și să nu practici adevărul. Nu este deplorabil omul? Nu are el nevoie de mântuirea de la Dumnezeu? Unii oameni cred de mulți ani în Dumnezeu, dar tot nu au discernământ în ceea ce privește chestiunea pietății filiale. Ei chiar nu înțeleg adevărul. Nu pot niciodată să treacă de această barieră a relațiilor lumești; nu au nici curajul, nici încrederea, cu atât mai puțin hotărârea interioară, deci nu pot să-L iubească pe Dumnezeu și să asculte de El” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin recunoașterea propriilor păreri nechibzuite se poate obține cu adevărat o transformare”). Într-o clipită, cuvintele lui Dumnezeu i-au înseninat inima lui Ming Hui. Ea e recunoscut că refuzul ei de a renunța la mama sa a provenit din îndoctrinarea și influența culturii tradiționale pe care Satana i le-a insuflat. Trăia după otrăvuri satanice precum: „Pietatea filială este o virtute care trebuie pusă mai presus de orice altceva”, „Părinții te cresc astfel încât să poți avea grijă de ei la bătrânețe” şi „Nu călători departe, cât timp părinții tăi mai sunt în viață.” De la o vârstă fragedă, auzise deseori oamenii făcând remarci precum: „Copilul lui cutare chiar este devotat; știe să fie devotat părinților lui și să le răsplătească bunătatea. Chiar are conștiință! Între timp, copilul lui cutare nu e bun de nimic. Părinții lui s-au îmbolnăvit, dar el n-a avut grijă de ei. Ce fiu nerecunoscător! Și-a aruncat conștiința pe fereastră!” Aceste cuvinte fuseseră deja sădite în adâncul inimii lui Ming Hui. A pus pe primul loc devotamentul față de părinți și a crezut că, întrucât mama ei era bolnavă, ca fiică a ei, trebuia să-i fie alături, ajutând-o. Dacă nu era alături de mama ei, era o fiică lipsită de devotament. Se temea că vecinii aveau s-o numească o fiică nerecunoscătoare, fără umanitate, așa că și-a respins datoria. Ulterior, deși a reînceput să-și facă datoria, s-a simțit în continuare îndatorată mamei ei. A recunoscut că fusese foarte înrobită de aceste otrăvuri satanice. În acest moment, Ming Hui s-a gândit cum mama ei era o neîncrezătoare Anul trecut, pentru că mama ei nu a putut suporta chinul bolii, a mers să venereze spirite rele. Ming Hui nu numai că nu putea să iubească ceea ce Dumnezeu iubește și să urască ceea ce El urăște, dar a și lăsat grija pentru mama ei să-i afecteze datoria. Nu însemna asta că era incapabilă să distingă binele de rău și ce era corect de ce era greșit? Ming Hui s-a urât pentru că a fost atât de oarbă și ignorantă! A oftat, gândindu-se: „Din fericire, Dumnezeu a exprimat aceste cuvinte și ne-a spus principiile pe care ar trebui să le practicăm cu privire la părinții noștri. Doar datorită acestui lucru pot să renunț la îndatorarea mea față de mama și să mă concentrez la datoria mea. Altfel, în viața aceasta, aș putea fi controlată numai de gândirea tradițională pe care mi-a insuflat-o Satana și n-aș fi dispusă deloc să-mi fac datoria. În final, mi-aș pierde șansa la mântuire și aș deveni jalnică.”

Ming Hui a mai citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu și a învățat cum să-și privească părinții. Dumnezeu Atotputernic spune: „În primul rând, cei mai mulți oameni aleg să plece de acasă pentru a-și îndeplini îndatoririle parțial din cauza circumstanțelor obiective cuprinzătoare, care îi obligă să-și părăsească părinții; nu le pot fi alături părinților lor, ca să aibă grijă de ei și să le țină de urât. Nu este vorba că au ales de bunăvoie să-și părăsească părinții; acesta este motivul obiectiv. În al doilea rând, subiectiv vorbind, pleci să-ți îndeplinești îndatoririle nu pentru că ai vrut să-ți părăsești părinții și să scapi de responsabilitățile tale, ci datorită chemării lui Dumnezeu. Pentru a coopera cu lucrarea lui Dumnezeu, a-I accepta chemarea și a îndeplini îndatoririle unei ființe create, nu ai avut încotro și ți-ai părăsit părinții; nu le-ai putut rămâne alături pentru a le ține de urât și a avea grijă de ei. Nu i-ai părăsit ca să eviți responsabilitățile, nu-i așa? Să-i părăsești ca să-ți eviți responsabilitățile și să fii nevoit să-i părăsești pentru a răspunde chemării lui Dumnezeu și a-ți îndeplini îndatoririle – aceste lucruri nu au două naturi diferite? (Ba da.) În inima ta, ai atașamente și gânduri emoționale față de părinții tăi; sentimentele tale nu sunt lipsite de conținut. Dacă circumstanțele obiective o permit și ești capabil să le fii alături îndeplinindu-ți, în același timp, îndatoririle, atunci ai fi dispus să le fii alături, având grijă de ei în mod regulat și îndeplinindu-ți responsabilitățile. Dar din cauza circumstanțelor obiective, trebuie să-i părăsești; nu le poți rămâne alături. Nu este vorba că nu vrei să-ți îndeplinești responsabilitățile de copil al lor, ci că nu poți. Nu este acest lucru diferit în natură? (Ba da.) Dacă ai fi plecat de acasă pentru a evita să fii devotat părinților și să-ți îndeplinești responsabilitățile, ar reprezenta o lipsă de devotament și de umanitate. Părinții tăi te-au crescut, dar abia aștepți să-ți întinzi aripile și să pleci repede pe cont propriu. Nu vrei să-ți vezi părinții și nu dai atenție când auzi că au întâmpinat vreo dificultate. Chiar dacă ai mijloacele să ajuți, n-o faci; pur și simplu te prefaci că nu auzi și îi lași pe ceilalți să spună orice doresc despre tine – pur și simplu nu vrei să-ți îndeplinești responsabilitățile. Asta înseamnă să nu fii devotat părinților. Însă așa stau lucrurile acum? (Nu.) Mulți oameni și-au părăsit județele, orașele, provinciile sau chiar țările pentru a-și îndeplini îndatoririle; deja sunt departe de orașele lor natale. În plus, nu le convine să păstreze legătura cu familiile lor, din diverse motive. Ocazional, se interesează de situația actuală a părinților lor, de la oamenii care au venit din același oraș natal și se simt ușurați când aud că părinții lor sunt încă sănătoși și se descurcă bine. De fapt, nu ești lipsit de devotament; nu ai ajuns în punctul în care îți lipsește umanitatea, în care nici măcar nu vrei să ai grijă de părinții tăi sau să-ți îndeplinești responsabilitățile față de ei. Din diverse motive obiective, trebuie să faci această alegere, așadar nu ești lipsit de devotament. Acestea sunt cele două motive. […] În plus, cel mai important este că, după ani de credință în Dumnezeu și după ascultarea atâtor adevăruri, cel puțin oamenii au această mică înțelegere și pătrundere: soarta omului este determinată de Ceruri, omul trăiește în mâinile lui Dumnezeu, iar a avea grija și protecția lui Dumnezeu este mult mai important decât preocupările, pietatea filială sau compania propriilor copii. Nu te simți ușurat că părinții tăi sunt în grija și sub protecția lui Dumnezeu? Nu trebuie să te îngrijorezi în privința lor. Dacă îți faci griji, asta înseamnă că nu ai încredere în Dumnezeu; credința ta în El este prea mică. Dacă ești cu adevărat îngrijorat și preocupat în legătură cu părinții tăi, atunci ar trebui să te rogi des lui Dumnezeu, să-i încredințezi în mâinile Sale și să-L lași să orchestreze și să rânduiască totul” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (16)”). „Fiind copil, ar trebui să înțelegi că părinții nu sunt creditorii tăi. Sunt multe pe care trebuie să le faci în viața asta și toate sunt lucruri pe care o ființă creată se cuvine să le facă, lucruri care ți-au fost încredințate de Domnul creației, și nu au nicio legătură cu răsplătirea bunătății părinților tăi. Să le arăți pietate filială, să-i răsplătești, să le întorci bunătatea – aceste lucruri nu au nicio legătură cu misiunea ta în viață. De asemenea, se poate spune că nu este necesar să le arăți pietate filială părinților tăi, să-i răsplătești sau să-ți îndeplinești vreo responsabilitate față de ei. Mai clar, poți să faci puțin din asta și să-ți îndeplinești puțin responsabilitățile când circumstanțele îți permit; când nu-ți permit, nu trebuie să insiști să faci acest lucru. Dacă nu-ți poți îndeplini responsabilitatea de a le arăta pietate filială părinților tăi, acesta nu este un lucru îngrozitor, pur și simplu se împotrivește puțin conștiinței tale, moralității și noțiunilor umane. Însă cel puțin nu se împotrivește adevărului, iar Dumnezeu nu te va condamna pentru asta. Când vei înțelege adevărul, nu vei mai avea mustrări de conștiință din cauza asta” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (17)”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, Ming Hui și-a dat seama cum incapacitatea de a fi acasă pentru a avea grijă de părinții ei de-a lungul acestor ani, s-a datorat în primul rând persecuției și arestărilor din partea Partidului Comunist. A fost forțată să-și piardă șansa de a sta acasă și a avea grijă de părinții ei; nu a fost vorba că s-a sustras intenționat de la responsabilitatea de a-i sprijini. Acum, avea cazier, iar polițiștii puteau merge oricând la ea acasă, pentru a o hărțui și a-i monitoriza locația. Categoric, nu avea cum să creadă în Dumnezeu și să-și facă datoria acasă, așa că nu a avut de ales și a plecat. Ca ființă creată, să facă datoria unei ființe create era mai important decât să le fie devotată părinților ei. Acesta era cel mai just lucru de făcut în viața ei, ca să nu mai spunem că era misiunea ei. În cuvintele lui Dumnezeu, Ming Hui a găsit o cale de practică. Dacă îi permiteau condițiile și ar avea șansa să fie acasă și să aibă grijă de mama ei, atunci și-ar fi putut îndeplini responsabilitatea și obligația de fiică și ar fi avut grijă de ea. Dacă circumstanțele nu erau potrivite, n-ar fi fost nevoie să-și facă reproșuri. Copiii și părinții nu-și datorează nimic unii altora. Recunoscând asta, Ming Hui și-a simțit tot trupul relaxându-se. În inima ei, I-a mulțumit lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care au ajutat-o să vadă clar cum cultura tradițională rănea oamenii și să înțeleagă că, în calitate de ființă creată, doar a trăi pentru datorie are însemnătate și face din om o persoană care are cu adevărat conștiință și umanitate. În zilele care au urmat, Ming Hui s-a dedicat complet datoriei ei.