de Yang Chen, China

În iunie 2023, trebuia să plec de acasă pentru a-mi face datoria, din cauza nevoilor lucrării de evanghelizare. Întrucât știam că nu mă voi putea întoarce pentru o vreme, m-am gândit să merg acasă, să-mi anunț părinții și să-mi iau și câteva haine. Când am ajuns, am văzut-o pe mama conectată la o perfuzie și arătând destul de palidă. Am întrebat-o ce era în neregulă cu ea și a spus că nu era nimic grav și că se va ameliora cu o mică operație. Însă părea ceva mai grav, așa că am cerut să-i văd dosarul medical. Acolo scria că avea trei tipuri de tumori maligne. Eram în stare de șoc, mama avea cancer! Acestea erau tumori maligne – putea într-adevăr să se facă bine? Dacă tratamentul nu funcționa? Tatăl meu mi-a spus: „Mama ta face chimioterapie acum, iar succesul tratamentului va depinde de cum decurge aceasta.” Știam, oricum, că toate acestea erau cu permisiunea lui Dumnezeu și nu puteam să mă plâng, așa că m-am rugat Lui să-mi protejeze inima. Apoi, tata a început să-mi spună cum, atunci când mama era bolnavă în spital, fratele meu mai mic fusese acolo să aibă grijă de ea și chiar își luase o slujbă ca să facă bani pentru facturile medicale ale mamei. Am fost destul de supărată după ce am auzit asta. Eram cea mai mare dintre frați și ar fi trebuit să fiu cea care se ocupa de toate acestea, dar, în schimb, nu puteam să ofer niciun ajutor. Oare părinții mei aveau să creadă că-mi lipsea conștiința, că nu eram filială și că mă crescuseră în zadar? Mama m-a mângâiat, spunând: „Nu-ți face griji și nu te teme. Doar de Dumnezeu depinde cât trăim. Tu continuă să-ți faci datoria și nu te îngrijora pentru mine.” Auzind-o pe mama spunând asta, chiar am vrut să rămân și să am grijă de ea, însă era atât de multă lucrare de făcut în biserică și știam că nu puteam sta acasă. Văzând-o pe mama așa, pur și simplu n-am putut să spun că plănuiam să merg să-mi fac datoria departe de casă, așa că, în final, am plecat în grabă fără să spun nimic.

Pe drum, nu m-am putut gândi la altceva decât la mama bolnavă în spital, fără nimeni care să aibă grijă de ea și la fratele meu mai mic trudind pentru a-i plăti facturile medicale. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai prost. Consideram că, fiind fiica ei, ar trebui să fiu acolo să am grijă de ea când era bolnavă, dar nu numai că nu puteam avea grijă de ea, nu eram capabilă să ajut deloc. Ce ar spune alți oameni despre mine dacă ar auzi asta? Oare ar spune că n-am conștiință și că sunt nerecunoscătoare? Oare fratele meu s-ar plânge de mine? Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai prost și mi-am pierdut complet elanul de a pleca de acasă și de a-mi face datoria. În inima mea, I-am spus lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, nu pot pleca de acasă să-mi fac datoria. Mama mea are cancer și, dacă plec acum, s-ar putea să nu mai apuc s-o văd vreodată! Îmi voi face, pur și simplu, datoria aici, ca să pot să merg să-mi văd mama când am timp liber.” După aceea, tot mi-a făcut datoria, dar nu puteam să-mi liniștesc mintea și să mă concentrez. Mă tot gândeam: „Oare cum e mama mea acum?” Voiam să-mi fac timp, pentru a merge acasă să o văd. Știam că starea mea era deplasată, așa că am căutat să citesc cuvinte de la Dumnezeu. Am găsit acest pasaj: „În fiecare perioadă și în fiecare etapă, în biserică se întâmplă anumite lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile oamenilor. De exemplu, unii oameni se îmbolnăvesc, conducătorii și lucrătorii sunt înlocuiți, unii oameni sunt dați în vileag și eliminați, unii înfruntă încercarea vieții și a morții, în unele biserici chiar sunt oameni răi și antihriști care provoacă perturbări și așa mai departe. Aceste lucruri se petrec din când în când, dar nu sunt deloc întâmplătoare. Toate aceste lucruri sunt rezultatul suveranității și al rânduielilor lui Dumnezeu. O perioadă foarte liniștită poate fi brusc întreruptă de mai multe incidente sau evenimente neobișnuite, care fie au loc în jurul vostru, fie vi se întâmplă vouă, iar apariția acestor lucruri tulbură ordinea normală și normalitatea vieților oamenilor. Din exterior, acestea nu se conformează noțiunilor și închipuirilor oamenilor; ei nu vor să li se întâmple sau să vadă asemenea lucruri. Așadar, e benefică pentru oameni apariția acestor lucruri? […] Nimic nu se petrece întâmplător, totul este condus de Dumnezeu. Deși oamenii pot înțelege și accepta acest lucru în teorie, cum ar trebui să trateze suveranitatea lui Dumnezeu? Acesta este adevărul pe care oamenii ar trebui să-l urmărească și să-l înțeleagă și ar trebui să-l practice în mod specific. Dacă oamenii recunosc suveranitatea lui Dumnezeu doar în teorie, dar nu au o înțelegere reală a ei, iar noțiunile și închipuirile lor nu au fost înlăturate, atunci indiferent de câți ani cred în Dumnezeu și câte lucruri experimentează, în cele din urmă tot nu vor putea dobândi adevărul” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (11)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu mi-am dat seama că oamenii vor înfrunta circumstanțe dificile în diverse faze ale vieții lor. S-ar putea ca ei să nu vrea să le înfrunte, însă în ele se află intenția lui Dumnezeu. Dacă nu căutăm adevărul, trăim în noțiunile și închipuirile noastre și-L înțelegem greșit pe Dumnezeu și ne plângem de El, va fi greu să învățăm din aceste situații. Erau lucruri pe care le puteam învăța din îmbolnăvirea mamei mele. Trebuia să caut adevărul și să reflectez asupra mea. Am reflectat la felul în care, atunci când am auzit că mama a făcut cancer, am fost îngrijorată că tratamentul avea să nu meargă. Îmi făceam griji și că, dacă nu o îngrijeam cât făcea chimio la spital, ea avea să se supere. Oare avea să creadă că m-a crescut degeaba? Din cauza acestei îngrijorări, mi-am pierdut imediat toată motivația de a pleca pentru a-mi face datoria. Ba chiar m-am apărat în fața lui Dumnezeu. Simțeam că trebuia să rămân și să am grijă de mama acum că era bolnavă și că nu puteam pleca de acasă ca să-mi fac datoria. Atașamentele mele emoționale erau prea profunde și trebuia să caut adevărul pentru a le înlătura.

Ulterior, am căutat să citesc pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „În lumea non-credincioșilor, există o zicală: «Ciorile își răsplătesc mamele hrănindu-le, iar mieii îngenunchează ca să primească lapte de la mamele lor.» Mai există și zicala: «O persoană nefilială este mai prejos decât o fiară.» Ce grandios sună aceste zicale! De fapt, fenomenele pe care prima zicală le menționează, ciorile care își răsplătesc mamele hrănindu-le și mieii care îngenunchează ca să primească lapte de la mamele lor, chiar există, acestea sunt realități. Totuși, sunt doar fenomene din lumea animalelor. Sunt doar un tip de lege pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru diverse viețuitoare și pe care o respectă toate felurile de viețuitoare, inclusiv oamenii. […] De ce zic oamenii astfel de lucruri? Pentru că, în societate și în grupurile de oameni, există diverse idei și consensuri greșite. După ce oamenii au fost influențați, măcinați și stricați de aceste lucruri, în ei vor apărea diferite moduri de a interpreta și de a gestiona relația părinte-copil și, în cele din urmă, își vor trata părinții ca pe creditorii lor – creditori pe care nu vor fi capabili să-i răsplătească toată viața lor. Chiar există niște oameni care, după moartea părinților, se simt vinovați toată viața și se cred nevrednici de bunătatea părinților lor, din cauza unui lucru pe care l-au făcut și care nu i-a făcut fericiți pe părinții lor sau nu a mers așa cum au vrut părinții lor. Spune-Mi, nu este o exagerare? Oamenii trăiesc sub imperiul sentimentelor lor, așa că nu pot fi invadați și tulburați decât de diverse idei care derivă din aceste sentimente. Oamenii trăiesc într-un mediu influențat de ideologia omenirii corupte, așadar sunt invadați și tulburați de diverse idei false, lucru care le face viața epuizantă și mai puțin simplă decât cea a altor viețuitoare. Cu toate acestea, în prezent, întrucât Dumnezeu lucrează și exprimă adevărul, pentru a le spune oamenilor care este adevărata natură a tuturor faptelor și pentru a le permite să înțeleagă adevărul, după ce ajungi să înțelegi adevărul, aceste idei și păreri false nu te vor mai împovăra și nu-ți vor mai servi drept ghid pentru felul în care îți gestionezi relația cu părinții. În acest punct, viața ta va deveni mai relaxată. Să duci o viață relaxată nu înseamnă că nu vei ști care sunt responsabilitățile și obligațiile tale – vei ști în continuare aceste lucruri. Depinde doar de perspectiva și metodele pe care le alegi pentru a-ți aborda responsabilitățile și obligațiile. O cale este de a lua drumul sentimentelor și de a gestiona aceste lucruri prin mijloace emoționale și prin metodele, ideile și părerile spre care Satana îl îndrumă pe om. Cealaltă cale este de a trata aceste lucruri pe baza cuvintelor pe care omul le-a învățat de la Dumnezeu. Când ei tratează aceste chestiuni conform ideilor și părerilor false ale Satanei, nu pot decât să trăiască în încurcătura sentimentelor lor și nu vor fi niciodată capabili să distingă ce este corect de ce este greșit. În aceste circumstanțe, nu au de ales decât să trăiască într-o capcană, prinși mereu în chestiuni precum: «Ai dreptate, eu greșesc. Tu mi-ai oferit mai mult; eu ți-am oferit mai puțin. Ești nerecunoscător. Depășești limita.» Prin urmare, ei nu vorbesc niciodată clar. Totuși, după ce oamenii înțeleg adevărul și când scapă de ideile și părerile lor false și din plasa sentimentelor, aceste chestiuni devin simple pentru ei. Dacă respecți un adevăr-principiu, o idee sau o părere care este corectă și provine de la Dumnezeu, viața ta va deveni foarte relaxată. Nici opinia publică, nici conștiința ta trează și nici povara sentimentelor tale nu-ți vor mai obstrucționa felul în care gestionezi relația cu părinții tăi; dimpotrivă, aceste lucruri îți vor permite să înfrunți această relație într-un mod corect și rațional. Dacă acționezi conform adevărurilor-principii pe care Dumnezeu le-a dat omului, chiar dacă oamenii te critică pe la spate, tot te vei simți împăcat și calm în adâncul sufletului și acest lucru nu va avea niciun efect asupra ta. Cel puțin nu te vei mustra aspru pentru că ești un ingrat nerecunoscător sau, în adâncul inimii, nu vei mai simți că te acuză conștiința. Asta pentru că vei ști că toate acțiunile tale sunt realizate conform metodelor pe care le-ai învățat de la Dumnezeu și că auzi cuvintele lui Dumnezeu și te supui lor și Îi urmezi calea. Să asculte cuvintele lui Dumnezeu și să-I urmeze calea este simțul rațiunii pe care oamenii se cuvine să-l aibă cel mai mult. Vei fi o persoană adevărată numai când vei face aceste lucruri. Dacă nu ai realizat aceste lucruri, atunci ești un ingrat nepăsător. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.)” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (17)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că motivul pentru care eram atât de nefericită era faptul că părerile false precum: „Pietatea filială este o virtute care trebuie pusă mai presus de orice altceva” și „O persoană care nu este filială este mai prejos decât o fiară”, pe care mi le insuflase Satana, prinseseră rădăcini adânci. Credeam că, dacă nu puteam să fiu filială cu părinții mei, asta însemna că eram o fiică nerecunoscătoare, care nu era filială. Simțeam că trebuie să fi fost greu să mă crească, mai ales că m-am născut într-o epocă în care băieții și bărbații erau considerați superiori, ceea ce însemna că mama a îndurat multă umilință și batjocură din cauză că eram fată, dar m-a iubit mai mult decât pe fratele meu mai mic. Totodată, mă spijinea în mod deosebit în credința și datoria mea. Știa că aveam atașamente emoționale profunde, deci dacă se întâmpla ceva acasă, ea nu-mi spunea de teamă să nu mă distragă și să-mi influențeze datoria. Fie dintr-o perspectivă emoțională, fie financiară, mama mi-a oferit mult sprijin și m-a încurajat deseori să-mi îndeplinesc bine datoria. Gândindu-mă la toate acestea și la faptul că nu-i puteam fi alături să o îngrijesc când era bolnavă, m-am simțit foarte necăjită. Mă gândeam mereu că, în calitate de fiică a sa, dacă nu o onoram sau nu aveam grijă de ea când era bolnavă, acesta era un comportament lipsit de recunoștință, care nu era filial. Așa că mă simțeam vinovată și mi-era rușine să dau ochii cu ea. Fusesem profund influențată de otrăvuri satanice! Dacă aș fi continuat să privesc acest lucru prin prisma atașamentului emoțional și a perspectivelor tradiționale, ar fi trebuit să-mi asum această povară ideologică, gândind că nu eram filială pentru că nu aveam grijă de mama mea. Aceasta ar fi o manieră foarte obositoare și nefericită de a trăi. Trebuia să mă lepăd în mod activ de toate acestea și să învăț să privesc oamenii și lucrurile conform adevărului din cuvintele lui Dumnezeu, căci doar atunci aș fi putut scăpa de această suferință.

Ulterior, în timpul devoționalelor, am dat peste acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Mi-a oferit mai multă claritate referitoare la cum să mă gândesc la relația cu părinții mei. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Fiind copil, ar trebui să înțelegi că părinții nu sunt creditorii tăi. Sunt multe pe care trebuie să le faci în viața asta și toate sunt lucruri pe care o ființă creată se cuvine să le facă, lucruri care ți-au fost încredințate de Domnul creației, și nu au nicio legătură cu răsplătirea bunătății părinților tăi. Să le arăți pietate filială, să-i răsplătești, să le întorci bunătatea – aceste lucruri nu au nicio legătură cu misiunea ta în viață. De asemenea, se poate spune că nu este necesar să le arăți pietate filială părinților tăi, să-i răsplătești sau să-ți îndeplinești vreo responsabilitate față de ei. Mai clar, poți să faci puțin din asta și să-ți îndeplinești puțin responsabilitățile când circumstanțele îți permit; când nu-ți permit, nu trebuie să insiști să faci acest lucru. Dacă nu-ți poți îndeplini responsabilitatea de a le arăta pietate filială părinților tăi, acesta nu este un lucru îngrozitor, pur și simplu se împotrivește puțin conștiinței tale, moralității și noțiunilor umane. Însă cel puțin nu se împotrivește adevărului, iar Dumnezeu nu te va condamna pentru asta. Când vei înțelege adevărul, nu vei mai avea mustrări de conștiință din cauza asta. Oare inimile voastre nu se simt neclintite, acum că ați înțeles acest aspect al adevărului? (Ba da.) Unii oameni spun: «Deși Dumnezeu nu mă va condamna, în conștiința mea, tot nu pot trece peste acest lucru și mă simt instabil.» Dacă așa stau lucrurile pentru tine, atunci statura ta este prea mică și nu ai înțeles sau nu ai pătruns esența acestei chestiuni. Nu înțelegi destinul omului, nu înțelegi suveranitatea lui Dumnezeu și nu ești dispus să Îi accepți suveranitatea și rânduielile. Ai mereu voință umană și propriile sentimente, iar aceste lucruri te conduc și te domină; au devenit viața ta. Dacă alegi voința umană și sentimentele tale, atunci nu ai ales adevărul, nu-l practici și nu i te supui. Dacă alegi voința umană și sentimentele tale, atunci trădezi adevărul. Este clar că mediul și circumstanțele tale nu-ți permit să le arăți pietate filială părinților tăi, dar te gândești mereu: «Am o datorie față de părinții mei. Nu le-am arătat pietate filială. Nu m-au văzut atât de mulți ani. M-au crescut degeaba.» În adâncul inimii tale, nu ești niciodată capabil să renunți la aceste lucruri. Asta dovedește un lucru: nu accepți adevărul. În ceea ce privește doctrina, recunoști că sunt corecte cuvintele lui Dumnezeu, dar nu le accepți ca fiind adevărul sau nu le iei drept principiile acțiunilor tale. Așadar, cel puțin, când vine vorba de chestiunea felului în care îți tratezi părinții, nu ești o persoană care urmărește adevărul. Asta pentru că, în această chestiune, nu acționezi pe baza adevărului, nu practici conform cuvintelor lui Dumnezeu ci, în schimb, îți satisfaci nevoile emoționale și pe cele ale conștiinței tale, vrând să le arăți pietate filială părinților tăi și să le răsplătești bunătatea. Deși Dumnezeu nu te condamnă pentru că ai făcut această alegere, și este alegerea ta, în cele din urmă, cel care va avea de pierdut, mai ales în ceea ce privește viața, ești tu” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (17)”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit mult mai multă claritate. Am înțeles că felul în care mă crescuseră părinții mei se datora întru totul suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Bunătatea mamei mele era într-adevăr harul lui Dumnezeu. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit mult mai multă claritate. ar fi putut părea din exterior ca un act de bunătate al ei, dar, în realitate, erau pentru că Dumnezeu îmi știa statura și a făcut rânduieli în conformitate cu aceasta. Era datoria și responsabilitatea mamei mele să țină casa și să mă sprijine în credința mea. Dumnezeu spune că părinții noștri nu sunt creditorii noștri, a fi filiali față de ei este doar o responsabilitate, nu misiunea noastră ca oameni. Dacă situația o permite, putem avea grijă de ei și le putem arăta pietate filială, dar dacă nu o permite și nu le putem arăta pietate filială, acest lucru nu e o rușine, întrucât există multe lucruri pe care trebuie să le facem în această viață. Avem îndatoriri pe care ar trebui să le facem ca ființe create și nu putem trăi doar pentru a le arăta părinților noștri evlavie filială. Există, totodată, mulți non-credincioși care petrec mult timp departe de părinții lor din cauza carierelor și a familiei și nu pot să aibă grijă de aceștia, dar oamenii înțeleg și nu-i condamnă sau nu-i batjocoresc. Cât despre mine, m-am afundat în recunoștința mea pentru părinți și m-am simțit deseori necăjită și vinovată pentru că n-am putut să fiu cu ei să-i îngrijesc și chiar aș fi ales să nu plec de acasă pentru a-mi face datoria. Atașamentele mele emoționale erau, pur și simplu, prea puternice! Ne aflăm într-un moment în care Evanghelia se răspândește foarte mult și, în calitate de conducătoare de biserică, ar fi trebuit să fiu mult mai atentă la intenția lui Dumnezeu. Ar trebui să-mi conduc frații și surorile să fie martori Evangheliei din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și să permit și mai multor oameni să-I audă glasul și să primească mântuirea Sa în zilele de pe urmă. Acest lucru era datoria și responsabilitatea mea. Dar, în schimb, credeam că a-i îngriji și a-i onora pe părinții mei era cel mai important lucru pe care-l puteam face. Fusesem de ani de zile credincioasă și mâncasem și băusem atât de mult din cuvintele lui Dumnezeu, dar când m-am confruntat cu o situație realmente dificilă, nu am fost în stare să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc datoria și nu am gestionat situația folosind adevărurile-principii. Am trădat adevărul și nu am reușit să-l accept! Mi-am dat seamă că, dacă traiam în continuare după aceste perspective tradiționale și nu mă căiam în fața lui Dumnezeu și nu-mi îndeplineam datoria, aveam să fiu, în cele din urmă, dată în vileag și eliminată. M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „O, Dumnezeule! Boala mamei mele a expus pe deplin punctele mele de vedere neîncrezătoare. Văd acum că statura mea este destul de mică și îmi lipsește adevărul-realitate. Înțeleg acum că misiunea mea nu este să le arăt părinților mei pietate filială. Adevătata mea misiune și responsabilitate este îndeplinirea datoriei ca ființă creată. Sunt dispusă să mă lepăd de părerile mele false și să las boala mamei mele în mâinile Tale. Orice s-ar întâmpla, voi rămâne tare în datoria mea și nu voi deveni obiectul batjocurii Satanei.” După rugăciune, m-am simțit mult mai ușurată și eram dispusă să mă bazez pe Dumnezeu pentru a-mi îndeplini datoria atribuită.

După o vreme, m-am consultat cu un medic chinez cu privire la mama mea și i-am cerut să o trateze. Medicul a spus: „Cancerul a metastazat deja în tot corpul ei și nu poate fi vindecat. Tot ce pot să fac este să-i prescriu ierburi timp de două săptămâni și să vedem cum merge.” Când am văzut concluzia la care ajunsese, mi-a stat inima, pur și simplu. Mi-am amintit cum am văzut-o pe mama tușind când am mai fost pe-acasă și n-am dus-o niciodată la spital, i-am luat doar niște ierburi chinezești și cam atât. Oare dacă aș fi dus-o mai devreme la spital și ar fi luat mai repede tratmentul, s-ar mai fi ajuns în situația aceasta? Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai necăjită și mai vinovată și am devenit foarte deprimată. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu cerându-I să mă îndrume să ies din acea stare. Ulterior, am văzut acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Așadar, ce se întâmplă când părinții tăi se confruntă cu chestiuni importante? Se poate spune doar că Dumnezeu a orchestrat acest fel de chestiune în viețile lor. A fost orchestrată de mâna lui Dumnezeu – nu te poți concentra asupra unor motive și cauze obiective; părinții tăi trebuiau să se confrunte cu această chestiune când ajungeau la această vârstă, trebuiau să fie loviți de boală. Ar fi putut evita acest lucru dacă tu ai fi fost acolo? Dacă Dumnezeu nu ar fi rânduit ca boala să fie o parte a sorții lor, atunci nu li s-ar fi întâmplat nimic, chiar dacă nu ai fi fost cu ei. Dacă le-ar fi fost sortit să se confrunte cu o asemenea nenorocire în viața lor, ce efect ai fi putut avea dacă ai fi fost alături de ei? Tot nu ar fi fost capabili să o evite, nu-i așa? (Așa e.) Gândește-te la acei oameni care nu cred în Dumnezeu – nu sunt familiile lor împreună, an după an? Când acei părinți se confruntă cu o mare nenorocire, membrii familiei lor extinse și copiii lor sunt cu toții alături de ei, nu-i așa? Când părinții se îmbolnăvesc sau când boala lor se agravează, oare este pentru că i-au părăsit copiii? Nu așa stau lucrurile, este sortit să se întâmple. Doar că, fiind copilul lor, pentru că ai această legătură de sânge cu părinții tăi, vei fi supărat când vei auzi că sunt bolnavi, în vreme ce alți oameni nu vor simți nimic. Este un lucru foarte normal. Cu toate acestea, faptul că părinții tăi se confruntă cu o asemenea nenorocire nu înseamnă că e nevoie să analizezi și să investighezi sau să te gândești cum să scapi de ea sau s-o înlături. Părinții tăi sunt adulți; au întâlnit acest lucru de numeroase ori în societate. Dacă Dumnezeu rânduiește un mediu ca să-i scape de această chestiune, atunci, mai devreme sau mai târziu, va dispărea complet. Dacă această chestiune este o dificultate în viața lor și trebuie s-o experimenteze, atunci depinde de El cât timp trebuie s-o experimenteze. Este un lucru pe care trebuie să-l experimenteze și nu-l pot evita. Dacă vrei să rezolvi singur această chestiune, să analizezi și să investighezi sursa, cauzele și consecințele pe care le are, acesta este un gând nesăbuit. Nu este de niciun folos și este de prisos. Nu ar trebui să acționezi în felul acesta, analizând, investigând și contactându-ți colegii de clasă și prietenii ca să te ajute, contactând spitalul pentru părinții tăi, sunând cei mai buni doctori, aranjând să primească cel mai bun pat de spital – nu este nevoie să-ți storci creierii făcând toate aceste lucruri. Dacă ai într-adevăr puțină energie în plus, atunci ar trebui să faci o treabă bună în datoria pe care trebuie s-o îndeplinești acum. Părinții tăi au propriile sorți. Nimeni nu poate scăpa de vârsta la care trebuie să moară. Părinții tăi nu sunt stăpânii sorții tale și, la fel, tu nu ești stăpânul sorții lor. Dacă le este sortit să li se întâmple ceva, ce poți face tu în privința asta? Ce efect poate obține faptul că ești anxios și cauți soluții? Niciunul; depinde de intențiile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vrea să-i ia și să-ți permită să-ți îndeplinești datoria netulburat, poți să faci ceva în legătură cu asta? Poți discuta condiții cu Dumnezeu? Ce ar trebui să faci acum? Să-ți storci creierii ca să găsești soluții, să cercetezi, să analizezi, să te învinovățești și să te simți rușinat să dai ochii cu părinții tăi – sunt acestea gândurile și acțiunile pe care se cuvine să le aibă un om? Toate acestea sunt manifestări ale unei lipse de supunere față de Dumnezeu și de adevăr; sunt iraționale, nu sunt înțelepte și se împotrivesc lui Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să aibă aceste manifestări. Înțelegi? (Da.)” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (17)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu mi-am dat seama că El dictează și orchestrează ce greutăți vor înfrunta oamenii și cât de multă suferință vor îndura, pe baza nevoilor și staturii lor. Cât despre momentul în care vor înfrunta anumite situații și câtă vreme trebuie să le îndure, toate acestea sunt conduse și rânduite de Dumnezeu. Nimic din toate acestea nu poate fi decis de omenire, și cu atât mai puțin ar trebui să fie analizate dintr-o simplă perspectivă umană. Oamenii trebuie să învețe să accepte rânduielile și orchestrările de la Dumnezeu și să se supună acestora. De exemplu, boala mamei mele, superficial vorbind, ar fi putut să pară că starea ei s-a agravat din cauză că n-a fost dusă din timp la spital, dar, de fapt, aceasta-i era soarta. Mortalitatea omului este întru totul în mâinile lui Dumnezeu. Dacă El n-o permite, nici măcar catastrofele la scară largă nu vor răni oamenii. De exemplu, tata a fost implicat într-un accident de mașină serios și toți ceilalți pasageri au fost grav răniți, dar el a scăpat cu răni ușoare și și-a revenit cel mai repede. În viețile noastre, ne ducem la bun sfârșit misiunile. Dacă cineva și-a încheiat misiunea în viață, vă părăsi această lume conform planurilor lui Dumnezeu. Dacă nu și-a îndeplinit misiunea, atunci indiferent de greutățile pe care le înfruntă, le va depăși în siguranță. Boala mamei mele era destul de avansată, iar medicul a spus că nu se mai putea recupera, dar cât avea ea de trăit nu putea să stabilească o simplă persoană, ci avea să fie hotărât și rânduit de Dumnezeu. Motivul pentru care eram atât de nefericită era că avusesem cerințe nerezonabile de la Dumnezeu și-mi doream mereu ca mama să-și revină. De îndată ce lucrurile n-au mers cum voiam eu, am devenit negativă și nefericită. Toate acestea pentru că nu cunoșteam suveranitatea lui Dumnezeu și nu mă puteam supune Lui. După ce am înțeles intenția lui Dumnezeu, m-am rugat Lui: „O, Dumnezeule! Nu ține de mine să decid cum va decurge recuperarea mamei mele sau cât de mult va trăi ea. Ar trebui să-mi las la o parte cerințele și să fiu dispusă să mă supun orice ar fi.” După rugăciune, m-am simțit calmă și liniștită. Atunci am văzut acest pasaj din cuvintele Domnului Isus: „Dacă vine cineva la Mine și nu-și urăște tatăl, mama, soția, copiii, frații, surorile, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:26). Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă iubirea pentru părinții tăi este mai mare decât cea pentru Dumnezeu, atunci nu ești vrednic să-L urmezi pe Dumnezeu și nu ești unul dintre discipolii Lui. Dacă nu ești unul dintre discipolii Lui, atunci se poate spune că nu ești un biruitor, iar Dumnezeu nu te vrea” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (17)”). Dumnezeu a spus că aceia care-și iubesc părinții mai mult decât pe El nu sunt potriviți să fie adepții Lui. Trebuia să încetez să trăiesc după aceste perspective false pe care Satana le insuflase în mine. Trebuia să încep să trăiesc diferit, să văd oamenii și lucrurile, să mă comport și să acționez conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii. Acum am început, treptat, să mă dedic datoriei mele. Uneori, tot îmi mai fac griji pentru mama, dar apoi mă gândesc că, în viața ei, situațiile pe care le întâlnește și suferințele prin care trebuie să treacă sunt toate determinate dinainte de Dumnezeu. Numai de Dumnezeu depinde cât va trăi mama mea și cum va pleca și nu este ceva ce pot hotărî eu. Realizând acest lucru, m-am mai liniștit. Recent, am aflat că starea mamei mele este acum stabilă și că a învățat câteva lucruri prin această boală. Auzind aceste vești, m-am simțit profund emoționată și, totodată, mi-a fost rușine de lipsa credinței mele în Dumnezeu. Recent, mi-am depus candidatura pentru a-mi face îndatoririle departe de casă.

Prin această experiență, am o nouă înțelegere referitoare la punctele mele slabe și am dobândit discernământ cu privire la părerile false pe care le-am susținut mereu. Nu voi mai trăi după acestea și voi avea o atitudine potrivită față de relația mea cu părinții. Toate acestea se datorează îndrumării din partea lui Dumnezeu.