de Song Xiao, China

Bunica mi-a predicat Evanghelia lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă când aveam 18 ani. Citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, am înțeles că, în zilele de pe urmă, Dumnezeu exprimă adevărul și face lucrarea de judecată ca să curățească oamenii și să îi mântuiască, să îi clasifice după felul lor și, în cele din urmă, să pună capăt acestei epoci. Nu crezusem niciodată în Domnul Isus și am avut norocul să descopăr etapa finală a lucrării lui Dumnezeu. Acesta era harul lui Dumnezeu pentru mine. Trebuia să cred în Dumnezeu cu toată convingerea și să îmi fac datoria ca să Îi răsplătesc dragostea. Din acel moment, am urmărit cu înflăcărare și am citit adeseori cuvintele lui Dumnezeu, participând la adunări împreună cu părinții mei și cu bunica mea. De asemenea, eram activ în îndeplinirea îndatoririlor mele. După șase luni, am plecat de acasă datorită nevoilor lucrării, ca să îmi fac datoria. Din când în când, găseam timp să revin acasă, atunci când treceam prin orașul meu natal.

În anul 2019, aveam 25 de ani. Odată, când m-am întors acasă, tatăl meu mi-a spus: „Fiule, ai ajuns la vârsta potrivită pentru însurătoare și ar trebui să îți întemeiezi o familie. Uită-te la vărul tău și la soția lui. Au putut să continue să facă îndatoriri în biserică și după ce s-au căsătorit, iar lucrurile s-au aranjat.” Mi-a mai dat câteva exemple de frați tineri și de surori tinere care s-au căsătorit, încercând să mă convingă să fac același lucru. Am spus: „Sunt ocupat să îmi fac datoria. Nu mă simt deloc înclinat să mă căsătoresc și să duc o viață de familie. În această viață, vreau doar să-mi dedic tot timpul credinței în Dumnezeu și îndeplinirii datoriei mele. Viețile noastre pot avea sens doar dacă urmărim adevărul și dacă ne facem îndatoririle bine. Dumnezeu spune: «Unii oameni sunt oprimați de propriile familii în așa fel încât nu pot să creadă în Dumnezeu dacă nu se căsătoresc. Astfel, căsătoria le este, în mod contrar, de ajutor. Altora, căsnicia nu le aduce niciun beneficiu, ci îi costă ceea ce aveau odată» [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (7)”]. Nu mă persecută nimeni din familia noastră, astfel că vreau să-mi dedic tot timpul îndeplinirii datoriei mele. Acest lucru va favoriza eforturile mele de urmărire a vieții.” În timp ce vorbeam, l-am văzut pe tatăl meu întinzându-se pe pat, dezamăgit. Cu glas scăzut, a șoptit: „Să îți folosești tot timpul pentru îndeplinirea datoriei înseamnă să mergi pe calea cea dreaptă. Dacă alegi să nu te căsătorești, ești liber să faci acest lucru și nu îți voi sta în cale. Însă, când mă gândesc la familia noastră care, timp de trei generații, a fost continuată de un fiu unic și la faptul că, dacă nu te căsătorești, neamul nostru se va sfârși odată cu tine, mă simt trist în inima mea. De aceea, m-am gândit să discut cu tine despre posibilitatea de a alege să te căsătorești, la fel ca vărul tău.” După aceea, tatăl meu nu a mai încercat niciodată să mă convingă în acest fel.

După Festivalul Primăverii din anul 2024, unii frați și unele surori au fost arestați în zona în care îmi făceam datoria. Pentru câtva timp, nu am avut o casă de găzduire potrivită în care să locuiesc, așa că le-am sugerat conducătorilor să mă întorc, temporar, acasă. Cât am stat acasă, mama îmi vorbea din când în când despre căsătorie. Odată, mi-a prezentat fiicele a două surori. Credea că una dintre ele era foarte drăguță și m-a întrebat ce părere am. De îndată ce am auzit acest lucru, m-am gândit: „Chestiunea căsătoriei mele i-a preocupat mereu pe părinții mei și acum au acționat. Dacă refuz direct, va fi prea supărător pentru mama.” Astfel, am schimbat subiectul conversației, încercând, în mod conștient, să evit discuția. Într-o seară, stăteam de vorbă cu mama. Aceasta a spus, solemn: „Fiule, știi de ce am economisit toți acești bani? Un motiv este ca să plătesc îngrijirea medicală a bunicii tale; celălalt este ca tu să te căsătorești cu cineva. Acum, bunica ta a murit și singura chestiune majoră care a rămas în familia noastră este căsătoria ta. Dacă întâlnești pe cineva potrivit, ar trebui să te căsătorești! Acest lucru nu va sta în calea credinței tale în Dumnezeu. Ai deja treizeci de ani și nu întinerești. Dacă nu te căsătorești cu cineva, nu vei avea pe nimeni care să-ți țină de urât și vei sfârși singur. Nici eu și nici tatăl tău nu întinerim și nu vom putea să fim alături de tine toată viața.” Auzind aceste cuvinte ale mamei mele, am simțit puțină durere în inima mea. De-a lungul anilor, punctul meu de vedere asupra căsătoriei fusese mereu foarte ferm, dar acum șovăiam cu adevărat. Mi-am adus aminte când bunica a murit, anul trecut. Am simțit că, având o rudă mai puțin pe lume, era o persoană mai puțin care ar putea să îmi țină tovărășie și am simțit un fel de răceală în inima mea: „După ce părinții mei trec în neființă, dacă nu mă căsătoresc, îmi voi trăi bătrânețea în singurătate.” În plus, de când eram copil, părinții mei nu îmi ceruseră niciodată nimic. Mă sprijiniseră în toți acești ani în care fusesem plecat de acasă, făcându-mi datoria. Nu reușisem să le satisfac această unică și măruntă așteptare pe care ei o avuseseră de la mine în această viață. Am simțit că îmi dezamăgisem părinții. Însă apoi m-am gândit la altceva: „Dacă mă căsătoresc și am copii, atunci voi avea mai multe complicații în viața mea și voi avea mai puțin timp și mai puțină energie pentru datoria mea. S-ar putea chiar să nu pot să îmi fac datoria. Aceasta este situația unui frate care, după ce s-a căsătorit, a fost forțat de viață să se întoarcă în lume, ca să câștige bani. Nu putea nici măcar să participe în mod regulat la adunări. Am primit harul lui Dumnezeu ca să vin în casa Lui și să îmi fac datoria. De-a lungul acestor ani, am primit foarte multe de la Dumnezeu. Dacă nu mi-aș face datoria și, în schimb, m-aș duce să trăiesc o viață de familie, L-aș dezamăgi pe Dumnezeu!” Prin urmare, i-am spus mamei: „Nu vreau să întemeiez o familie. Dacă fac acest lucru, voi avea prea multe complicații și datoria mea va fi afectată. Mă simt bine singur. Tu du o viață tihnită și nu îți face griji pentru mine.” Când mama m-a auzit spunând acest lucru, a fost atât de tristă încât și-a plecat capul și nu a mai zis nimic. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la înfățișarea dezamăgită și tristă a tatălui meu, de acum câțiva ani, și, dintr-o dată, inima mea s-a înmuiat. M-am gândit: „Dacă nu pot să satisfac cel puțin această cerință a părinților mei, lăsându-i, de asemenea, să fie stânjeniți în fața rudelor noastre și a prietenilor lor, să fie batjocoriți și judecați de alții, nu ar fi prea egoist din partea mea? Sunt singurul copil pe care părinții mei l-au avut și l-au crescut. Prin urmare, dacă nu mă căsătoresc și nu am copii, familia mea nu va avea urmași. Îmi voi fi dezamăgit părinții și strămoșii. Nu înseamnă asta că sunt lipsit de sentimente filiale? Toate rudele mele și toți prietenii mă întreabă când mă voi căsători. Unii dintre ei spun că părinții mei nu își asumă responsabilitatea în mod corespunzător. Spun că, deși am mai mult decât vârsta potrivită, nici măcar nu am o soție, cu atât mai puțin copii, și că pun capăt neamului nostru. Dacă în continuare nu mă grăbesc să întemeiez o familie și să îmi fac o carieră, cine știe ce altceva vor mai spune pe la spatele meu!” În toată acea perioadă, am fost tulburat de această chestiune și, uneori, trecea de miezul nopții fără să pot adormi. M-am gândit în sinea mea: „În toți acești ani mi-am făcut datoria departe de casă și am văzut câțiva frați și câteva surori de vârsta mea care s-au căsătorit și au avut copii. Cu toate că au multe dificultăți, încă pot să facă niște îndatoriri. Dacă pur și simplu găsesc pe cineva potrivit, mă căsătoresc și cred în Dumnezeu în timp ce trăiesc acea viață? Nu ar trebui să îmi las rudele și prietenii să spună că pun capăt neamului, deoarece acest lucru i-ar face pe părinții mei să se simtă stânjeniți în fața lor. Însă, dacă mă căsătoresc și am copii, vor apărea complicații serioase și îndeplinirea datoriei mele va fi extrem de limitată, fără să îmi aducă nici cel mai mic beneficiu în ceea ce privește credința în Dumnezeu sau urmărirea adevărului…” Mă aflam în fața unei dileme. Mai târziu, conducătorii mi-au găsit o familie gazdă potrivită și au trimis o scrisoare prin care îmi cereau să mă duc să îmi fac datoria. La plecare, când m-a condus, mama a plâns. Am fost foarte trist și mi-am stăpânit lacrimile, ca mama să nu le vadă. Am simțit că, în această viață, îmi dezamăgisem părinții. Pe lângă faptul că, în calitate de fiu, nu putusem să le țin companie, le provocasem îngrijorare și, din cauza mea, oamenii îi bârfeau pe la spate. Trăind în această stare, m-am simțit chinuit și îndeplinirea datoriei mele a fost, de asemenea, afectată. Știam că starea mea era greșită, așa că am citit în mod conștient cuvintele lui Dumnezeu, ca să rezolv problema.

Într-o după amiază, mi-am adus brusc aminte de un imn bazat pe cuvintele lui Dumnezeu, pe care îl auzisem anterior: „Ce trebuie să urmărească tinerii.” Apoi am căutat acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu și l-am citit. Dumnezeu Atotputernic spune: „Tinerii nu ar trebui să fie lipsiți de aspirații, de elan sau de un spirit viguros de a lupta în sus; nu ar trebui să fie descurajați de perspectivele lor și nici nu ar trebui să își piardă speranța în viață sau încrederea în viitor; ar trebui să aibă perseverența de a continua drumul adevărului pe care l-au ales acum – să-și împlinească dorința de a-și sacrifica întreaga viață pentru Mine. Nu ar trebui să fie lipsiți de adevăr, nici să ascundă ipocrizie și nedreptate – ar trebui să rămână fermi pe poziția lor corectă. Ei nu ar trebui să fie în derivă, ci ar trebui să aibă spiritul de a îndrăzni să facă sacrificii și să lupte pentru dreptate și adevăr. Oamenii tineri ar trebui să aibă curajul de a nu ceda în fața opresiunii forțelor întunericului și de a transforma semnificația existenței lor. Tinerii nu ar trebui să se resemneze în fața adversităților, ci ar trebui să fie deschiși și sinceri și cu un spirit de iertare pentru frații și surorile lor. Bineînțeles, acestea sunt cerințele Mele pentru toată lumea, cât și sfatul Meu pentru toată lumea. Dar chiar mai mult, acestea sunt cuvintele Mele liniștitoare pentru toți oamenii tineri. Ar trebui să practicați potrivit cuvintelor Mele. În special, persoanelor tinere nu ar trebui să le lipsească hotărârea de a discerne clar cum stau lucrurile și de a căuta dreptatea și adevărul. Ar trebui să urmăriți toate lucrurile frumoase și bune și ar trebui să dobândiți realitatea tuturor lucrurilor pozitive. În plus, ar trebui să fiți responsabili față de viața voastră și nu trebuie să o tratați cu ușurință. Oamenii vin pe pământ și Mă întâlnesc rareori și, de asemenea, rar au oportunitatea de a căuta și dobândi adevărul. De ce să nu prețuiești acest moment frumos ca pe calea corectă de urmat în această viață? Și de ce disprețuiți atât de mult adevărul și dreptatea? De ce vă călcați mereu în picioare și vă distrugeți pentru acea nedreptate și murdărie care se joacă cu oamenii?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvinte pentru cei tineri și cei vârstnici”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am simțit ca și cum El m-ar îndruma față în față. M-am simțit extrem de încurajat. Am văzut că Dumnezeu are așteptări mari de la tineri în ceea ce privește urmărirea adevărului. Fiind eu însumi tânăr, credința în Dumnezeu nu înseamnă doar ca eu să am idealuri și scopuri de urmărit pentru dobândirea adevărului, ci îmi și impune să iau atitudine: nu pot să mă las purtat de val, trebuie să am capacitatea să-mi exercit discernământul asupra chestiunilor. M-am gândit la Petru. El a început să creadă în Dumnezeu când era tânăr. Tânjea după dreptate și era însetat după adevăr. Părinții lui i-au cerut să meargă la școală, ca să poată să obțină vreun fel de funcție oficială la maturitate, dar Petru știa că acest lucru era contrar urmăririi căii drepte, că era o viață goală. Nu s-a lăsat constrâns de părinții săi și tot a ales să meargă pe calea credinței în Dumnezeu. Petru putea să distingă între corect și greșit și a luat o atitudine fermă. A fost capabil să deteste, să respingă și să refuze să urmeze ceea ce provenea de la om și a fost capabil să suporte umilința și chiar să își dea viața ca să urmeze ceea ce provenea de la Dumnezeu. În cele din urmă, a fost desăvârșit de Dumnezeu și a trăit cea mai plină de sens viață. În comparație cu experiența lui Petru, m-am simțit profund rușinat. Când am fost supus condamnării non-credincioșilor pe tema căsătoriei și am îndurat o oarecare umilință și suferință, mi-am pierdut atitudinea. Am considerat că îndeplinirea îndatoririlor de fiu prin căsătorie și copii avea aceeași importanță ca îndeplinirea îndatoririlor de ființă creată. Stăteam în două bărci în același timp, cu un picior în fiecare: ambele părți erau instabile, deoarece nu o alesesem pe niciuna. Acum este perioada critică în care Dumnezeu lucrează ca să mântuiască oamenii. Dacă m-aș căsători și aș avea copii în acest moment, ar trebui să lucrez din greu ca să îi întrețin și nu aș mai avea atât de mult timp și energie ca să îmi fac datoria sau să urmăresc adevărul. Dacă aș pierde condițiile favorabile pe care le am acum, aș regreta toată viața. Când am înțeles acest lucru, mi-am dat seama că dorința mea de a întemeia o familie în timp ce cred în Dumnezeu și îmi fac datoria în mod corespunzător pur și simplu nu era realistă. Odată ce mă căsătoream, s-ar putea să nu mai depindă de mine. Nu mă puteam lăsa influențat de părinții mei. Trebuia să perseverez în urmărirea mea. Dându-mi seama de acest lucru, nu am mai fost atât de indecis și chinuit în inima mea. Cu toate acestea, ulterior, ori de câte ori un mediu potrivit se abătea asupra mea, îmi trecea din nou prin minte ideea că vreau să mă căsătoresc și să duc acel tip de viață. Odată, m-am rugat cu toată convingerea lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule, în ziua în care am revenit la Tine, am hotărât că Te voi urma toată viața mea, că mă voi consuma pentru Tine și că voi face îndatoririle unei ființe create. Însă, recent, m-am gândit într-una să îmi găsesc o parteneră, să întemeiez o familie și să duc o viață de familie în timp ce cred în Dumnezeu. Nu sunt dispus să decad în acest mod, dar nu am puterea să fiu mai hotărât. Te rog, călăuzește-mă să ies din această stare incorectă.”

Într-o zi, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare înțelegere asupra problemei mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii nu pot suporta cicăleala părinților lor. La început, cred că este grozav că sunt singuri și nu trebuie să aibă grijă decât de ei înșiși. Mai ales după ce cred în Dumnezeu, sunt foarte ocupați cu îndeplinirea îndatoririlor în fiecare zi și nu au timp să se gândească la aceste lucruri, așa că nu merg la întâlniri și nu se vor căsători în viitor. Cu toate acestea, nu pot scăpa de examinarea atentă a părinților lor. Părinții lor nu sunt de acord, îndemnându-i și presându-i mereu. Ori de câte ori își întâlnesc copiii, încep să-i cicălească: «Ieși cu cineva? Există cineva care îți place? Grăbește-te și adu-l acasă, ca să-l putem verifica pentru tine. Dacă este potrivit, mergi odată și căsătorește-te, că nu mai întinerești! Femeile au treizeci de ani și sunt necăsătorite, iar bărbații au treizeci și cinci de ani și nu-și caută parteneră – despre ce e vorba aici? Este o încercare de a întoarce lumea cu josul în sus? Dacă nu te căsătorești, cine va avea grijă de tine la bătrânețe?» Părinții își fac griji și se preocupă mereu cu asta, vrând ca tu să cauți cutare și cutare fel de persoană, bătându-te la cap să te căsătorești și să găsești un partener. Și după ce te căsătorești, părinții tăi continuă să te sâcâie: «Grăbește-te și fă un copil cât încă sunt tânăr. Voi avea grijă de el pentru tine.» Spui: «Nu am nevoie să ai grijă de copiii mei. Nu-ți face griji.» Răspund: «Cum adică „nu-ți face griji”? Grăbește-te și fă un copil! După ce se naște, voi avea grijă de el pentru tine. Odată ce mai crește, atunci poți prelua tu frâiele.» Orice așteptări au părinții de la copiii lor – indiferent de atitudinile părinților sau dacă aceste așteptări sunt corecte – ele par întotdeauna o povară pentru copiii lor. Dacă își ascultă părinții, nu se vor simți în largul lor și vor fi nefericiți. Dacă nu-și ascultă părinții, vor avea conștiința încărcată: «Părinții mei nu greșesc. Sunt atât de bătrâni și nu vor apuca să mă vadă căsătorit sau având copii. Sunt triști, așa că mă îndeamnă să mă căsătoresc și să fac copii. Și aceasta este responsabilitatea lor.» Așadar, când vine vorba de gestionarea așteptărilor părinților în această privință, în adâncul sufletului, oamenii au mereu un sentiment vag că este o povară. Indiferent dacă ascultă sau nu, pare greșit și oricum simt că, dacă nu ascultă cerințele sau dorințele părinților lor, este un lucru rușinos și imoral. Este o chestiune care le apasă pe conștiință. Unii părinți chiar intervin în viețile copiilor lor: «Grăbește-te și căsătorește-te și fă copii. Mai întâi, oferă-mi un nepot mare și sănătos.» În felul acesta, ei încearcă să intervină până și cu privire la genul copilului. Unii părinți spun și: «Ai deja o fiică, grăbește-te și oferă-mi un nepot, vreau și un nepot, și o nepoată. Tu și soțul tău sunteți ocupați să credeți în Dumnezeu și să vă îndepliniți îndatoririle toată ziua. Nu vă faceți treaba cum trebuie; să ai copii e mare lucru. Nu știi că „Dintre cele trei impietăți filiale, a nu avea un moștenitor este cea mai gravă”? Crezi că este suficient să ai doar o fiică? Ai face bine să te grăbești și să-mi oferi și un nepot! Ești singurul copil din familia noastră; dacă nu-mi oferi un nepot, oare nu se va sfârși linia familiei noastre?» Te gândești: «Așa e, dacă linia familiei se încheie cu mine, oare nu-mi voi dezamăgi strămoșii?» Așadar, să nu te căsătorești e greșit, iar să te căsătorești, dar să nu faci copii este, de asemenea, greșit; dar nici nu este suficient să ai o fiică, trebuie să ai un fiu. Unii oameni au mai întâi un fiu, dar părinții lor spun: «Unul nu este suficient. Dacă se întâmplă ceva? Mai faceți unul, ca să-și țină companie.» Când vine vorba de copiii lor, cuvântul părinților e lege, iar ei pot fi complet absurzi, capabili să articuleze cea mai strâmbă logică – copiii lor pur și simplu nu știu cum să-i trateze. Părinții intervin și critică viețile, slujba, căsnicia și atitudinile copiilor lor față de diverse lucruri. Copiii nu pot decât să-și înghită mânia. Nu se pot ascunde de părinții lor și nu pot scăpa de ei. Nu-și pot certa sau educa propriii părinți – deci ce pot face? Îndură, încearcă să-i vadă cât de rar posibil și evită să menționeze aceste probleme, dacă trebuie neapărat să se întâlnească. Și dacă aceste probleme sunt menționate, îi vor întrerupe imediat și vor merge să se ascundă undeva. Cu toate acestea, există unii oameni care, pentru a împlini așteptările părinților lor și a nu-i dezamăgi, sunt de acord cu cerințele acestora. Fără tragere de inimă, s-ar putea să te grăbești să mergi la întâlniri, să te căsătorești și să ai copii. Dar nu este îndeajuns să ai un singur copil; trebuie să ai mai mulți. Faci asta ca să satisfaci cerințele părinților tăi, ca să-i faci fericiți și bucuroși. Indiferent dacă poți să satisfaci dorințele părinților tăi, cerințele lor ar fi supărătoare pentru orice copil. Părinții tăi nu încalcă legea și nu poți să îi critici, să vorbești cu altcineva despre asta sau să ai o discuție rațională cu ei. Pe măsură ce te gândești și te răzgândești în felul acesta, chestiunea devine povara ta. Simți mereu că, atât timp cât nu poți satisface cerințele părinților tăi, de a te căsători și a avea copii, nu vei fi capabil să-ți înfrunți părinții și strămoșii cu conștiința împăcată. Dacă nu ai îndeplinit cerințele părinților tăi – adică nu ai mers la întâlniri, nu te-ai căsătorit, nu ai avut copii și nu ai continuat linia genealogică a familiei așa cum ți-au cerut – vei simți o presiune interioară. Te poți relaxa puțin doar dacă părinții tăi spun că nu vor interveni în aceste chestiuni, oferindu-ți libertatea de a lua lucrurile așa cum vin. Cu toate acestea, dacă reacția socială care vine din partea rudelor tale îndepărtate, a prietenilor, a colegilor de clasă, a colegilor de serviciu și a tuturor celorlalți este de a te condamna și de a vorbi despre tine pe la spate, atunci și asta este o povară pentru tine. Când ai 25 de ani și nu ești căsătorit, nu crezi că asta contează prea mult, dar când ajungi la 30, începi să simți că nu este atât de bine, așa că eviți aceste rude și acești membri ai familiei și nu aduci vorba despre asta. Și dacă nu ești căsătorit nici la 35, oamenii vor spune: «De ce nu ești căsătorit? E ceva în neregulă cu tine? Ești un ciudat, nu-i așa?» Dacă ești căsătorit, dar nu vrei copii, vor spune: «De ce nu ai făcut copii după ce te-ai căsătorit? Alții se căsătoresc și au o fiică și apoi un fiu, sau au un fiu și apoi o fiică. De ce nu vrei copii? Ce-i cu tine? Nu ai deloc sentimente omenești? Măcar ești o persoană normală?» Fie că provin de la părinți, fie că provin de la societate, aceste probleme devin o povară pentru tine în diferite medii și condiții. Simți că greșești, mai ales la vârsta ta. De exemplu, dacă ai între treizeci și cincizeci de ani și încă nu ești căsătorit, nu îndrăznești să te întâlnești cu oameni. Ei spun: «Femeia aceea nu a fost căsătorită niciodată în viața ei, este o fată bătrână, nimeni nu o vrea, nimeni nu se va căsători cu ea.» «Bărbatul acela n-a avut o soție niciodată în viața lui.» «De ce nu s-au căsătorit?» «Cine știe, poate este ceva în neregulă cu ei.» Chibzuiești: «Nu este nimic în neregulă cu mine. Atunci de ce nu m-am căsătorit? Nu mi-am ascultat părinții și îi dezamăgesc.» Oamenii spun: «Băiatul acela nu este căsătorit, fata aceea nu este căsătorită. Uite cât de jalnici sunt părinții lor acum. Alți părinți au nepoți și strănepoți, dar ei sunt încă singuri. Probabil că strămoșii lor au făcut ceva groaznic, nu? Nu înseamnă asta că lasă familia fără un moștenitor? Nu vor avea descendenți ca să continue linia genealogică. Ce se întâmplă cu familia aceea?» Indiferent cât de fermă este atitudinea ta actuală, atât timp cât ești muritor, o persoană obișnuită, și nu ai suficient adevăr pentru a înțelege această chestiune, mai devreme sau mai târziu vei fi tulburat și deranjat de ea” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (16)”]. Cuvântul lui Dumnezeu a expus exact starea mea. Știam că o căsătorie era o complicație majoră și că nu aducea niciun beneficiu pentru urmărirea adevărului sau pentru îndeplinirea datoriei mele, așadar nu doream să mă căsătoresc. Însă, deoarece aveam treizeci de ani și încă nu mă căsătorisem și nu aveam copii, eram batjocorit și criticat de rudele mele și de prieteni. Nici eu, nici părinții mei nu simțeam că puteam ține capul sus. Drept urmare, părinții mei au insistat în mod repetat să mă căsătoresc, ca să duc neamul mai departe. Chiar mi-au făcut cunoștință în mod activ cu potențiale partenere. Toate acestea erau rezultatul înrobirii de către noțiunile tradiționale, precum „Dintre cele trei impietăți filiale, a nu avea un moștenitor este cea mai gravă” și „Când bărbații devin adulți, trebuie să se însoare; când femeile devin adulte, trebuie să se căsătorească.” Tratasem aceste idei false, care ne-au fost insuflate de Satana, ca principii care să ne ghideze conduita și acțiunile. Am crezut că părinții trebuie să se preocupe de căsătoria și de cariera copiilor lor, astfel încât să existe urmași care să ducă neamul mai departe. În același timp, am crezut că acești copii trebuie să se supună și să aibă, la rândul lor, copii, ca să asigure destui urmași, astfel încât părinții lor să se poată bucura de plăcerile unei case pline de copii și de nepoți. În cazul în care copiii nu îndeplineau această cerință, era considerată o răzvrătire gravă și o lipsă de sentimente filiale. Eu nu am putut îndeplini așteptările părinților mei, i-am făcut să se îngrijoreze și să se întristeze din cauza mea și le-am creat o reputație proastă. Am simțit că, în calitate de fiu, am fost prea egoist și lipsit de sentimente filiale. Nu am putut suporta condamnarea rudelor și a prietenilor și m-am gândit să mă căsătoresc ca să îmi plătesc datoria față de părinți. Cu toate acestea, nu am vrut să îmi pierd condițiile favorabile pentru urmărirea adevărului și îndeplinirea datoriei. Drept urmare, nu puteam mânca bine și dormeam prost, trăind în neliniște. Dumnezeu le-a dat oamenilor dreptul de a decide dacă să se înmulțească sau nu și, orice ar alege aceștia, este justificat. Dar Satana folosește noțiuni tradiționale precum „Dintre cele trei impietăți filiale, a nu avea un moștenitor este cea mai gravă” și „Când bărbații devin adulți, trebuie să se însoare; când femeile devin adulte, trebuie să se căsătorească” pentru a constrânge oamenii. Astfel, umanitatea sau sentimentele filiale sunt evaluate pe baza statutului matrimonial și a existenței copiilor, nu pe baza caracterului oamenilor și cu atât mai puțin pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. În acest mod, pe lângă faptul că oamenii nu vor putea să evalueze pe cineva în mod imparțial, toți sunt forțați să trăiască de dragul de a se căsători și de a duce neamul mai departe de teamă să nu fie condamnați, disprețuiți și respinși de alții. La drept vorbind, dacă nu te căsătorești nu înseamnă că nu ai sentimente filiale față de părinți. Unele persoane nu doresc să ia în considerare relațiile serioase deoarece sunt ocupate să își facă o carieră. Unele persoane nu se căsătoresc din cauza presiunilor vieții. Eu am ales să nu mă căsătoresc ca să pot să fac bine îndatoririle unei ființe create. Aceasta este libertatea mea și alegerea cea mai corectă. Cu toate acestea, nu dețineam adevărul și nu puteam desluși lucrurile, astfel că eram înrobit de noțiunile tradiționale și nu puteam obține eliberarea. Nu puteam decât să îndur neputincios presiunea din partea familiei mele și condamnarea din partea opiniei publice. Eu și tatăl meu credeam în Dumnezeu de mulți ani, însă vedeam în continuare lucrurile bazându-ne pe aceste perspective false și continuam să fim înrobiți și încătușați de aceste noțiuni tradiționale. Am fost cu adevărat prea nesăbuiți!

Într-o zi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Ce contează că linia genealogică a familiei se rupe? Nu este doar o chestiune de nume de familie ale trupului? Sufletele nu au nicio legătură unele cu celelalte; nu există nicio moștenire sau o continuare între ele despre care să vorbim. Omenirea are un singur strămoș; fiecare este urmașul acelui strămoș, așa că nu se pune problema că linia genealogică a omenirii se va încheia. Să duci mai departe linia genealogică nu este responsabilitatea ta. Să meargă pe calea cea dreaptă în viață, să ducă o viață detașată și liberă și să fie ființe create adevărate sunt lucruri pe care oamenii ar trebui să le urmărească. Să fii o mașinărie pentru propagarea omenirii nu este o povară pe care ar trebui s-o porți. De asemenea, nu este responsabilitatea ta să reproduci sau să continui o linie genealogică de dragul unei familii. Dumnezeu nu ți-a dat această responsabilitate. Oricine vrea să procreeze, poate să procreeze; oricine vrea să-și continue linia genealogică, poate s-o facă; oricine e dispus să-și asume acea responsabilitate, poate să și-o asume; nu are nicio legătură cu tine. Dacă nu ești dispus să-ți asumi acea responsabilitate și să îndeplinești această obligație, este în regulă, este dreptul tău. Nu așa se cuvine? (Ba da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (16)”]. Cuvintele lui Dumnezeu au adus o mare claritate și luminare în inima mea, de parcă mi s-ar fi luat o piatră de pe inimă. Am înțeles că oamenii nu au nicio responsabilitate să ducă neamul mai departe. La început, Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva, strămoșii omenirii, și, prin înmulțire continuă, omenirea a creat clanuri și familii, însă sufletul unei persoane nu aparține exclusiv unui clan sau unei familii. Dumnezeu deține suveranitatea asupra acestui lucru și rânduiește cine ajunge într-o anumită familie. În această viață, s-ar putea să te naști în familia Li; în următoarea viață, s-ar putea să te naști în familia Zhao, iar în cea de după, Dumnezeu poate rândui să te naști într-o țară străină. Numele de familie este un identificator pentru o persoană și, indiferent care este numele de familie al unei persoane, la o analiză finală, cu toții suntem umanitate creată, iar sursa vieților noastre este Dumnezeu. Înainte, nu văzusem clar această chestiune. Deoarece trei generații din familia mea fuseseră duse mai departe doar de fii, crezusem întotdeauna că, dacă eu, în generația mea, nu mă căsătoream și nu aveam copii, atunci aș pune capăt neamului și mi-aș dezamăgi părinții și strămoșii. Drept urmare, m-am condamnat în inima mea. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că sufletele oamenilor nu au relații între ele. Dacă aleg să nu mă căsătoresc sau să nu am copii, acest lucru nu influențează caracterul meu filial. Eu și părinții mei am venit pe această lume cu propriile noastre misiuni. Dumnezeu m-a onorat lăsându-mă să vin în casa Lui, ca să îmi fac datoria, iar eu am ales să renunț la complicațiile lumești ca să mă concentrez pe îndeplinirea datoriei mele. Acest lucru înseamnă să mergi pe calea corectă și să te ocupi de îndatoririle corespunzătoare. Este aprobat de Dumnezeu.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „În ceea ce privește căsătoria, mai întâi, să lăsăm deoparte faptul că aceasta este predestinată de Dumnezeu. Atitudinea lui Dumnezeu față de această chestiune este de a acorda oamenilor dreptul de a alege ei înșiși. Poți alege să fii singur sau poți alege să te căsătorești; poți alege să trăiești viața de cuplu sau poți alege să ai o întreagă familie numeroasă. Aceasta este libertatea ta. Indiferent pe ce bază faci aceste alegeri sau ce scop sau rezultat vrei să obții, pe scurt, acest drept îți este dat de Dumnezeu; ai dreptul să alegi. […] Deși Dumnezeu ți-a acordat un astfel de drept, când îl exerciți, trebuie să te gândești cu atenție ce alegere urmează să faci și ce consecințe ar putea aduce această alegere. Indiferent de consecințele care ar putea apărea, nu ar trebui să-i învinuiești pe ceilalți și nici pe Dumnezeu. Ar trebui să-ți asumi responsabilitatea pentru consecințele propriilor alegeri. […] Pe de o parte, să alegi să intri într-o căsnicie nu înseamnă că astfel ai răsplătit bunătatea părinților tăi sau ți-ai îndeplinit datoria filială; desigur, să alegi să fii singur nu înseamnă nici că-ți sfidezi părinții. Pe de altă parte, să alegi să intri într-o căsnicie sau să ai mulți copii nu este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și nici nu înseamnă că-L sfidezi. Nu vei fi condamnat pentru asta. Să alegi să fii singur nu va fi motivul pentru care Dumnezeu îți va acorda, în cele din urmă, mântuirea. Pe scurt, indiferent dacă ești singur, căsătorit sau ai mulți copii, Dumnezeu nu va determina dacă poți fi mântuit în final pe baza acestor factori. Dumnezeu nu Se uită la trecutul sau la statutul tău matrimonial; Se uită numai dacă urmărești adevărul, la atitudinea ta față de îndeplinirea îndatoririlor, cât adevăr ai acceptat și la cât te-ai supus și dacă acționezi conform adevărurilor-principii. În cele din urmă, Dumnezeu va lăsa, de asemenea, deoparte statutul tău matrimonial pentru a examina calea în viață, principiile după care trăiești și regulile după care supraviețuiești, pe care le-ai ales, ca să determini dacă vei fi mântuit. Desigur, există un fapt pe care trebuie să-l menționăm. În ceea ce-i privește pe cei care sunt singuri sau divorțați, adică aceia care nu au intrat într-o căsnicie sau au ieșit dintr-una, ei au un lucru în plus, și anume că nu este nevoie să fie responsabili pentru nimeni și nimic în cadrul căsniciei. Ei nu trebuie să pună umărul la aceste responsabilități și obligații, așa că sunt relativ mai liberi. Au mai multă libertate în ceea ce privește timpul, energie mai din belșug și, într-o anumită măsură, mai multă libertate personală. De exemplu, ca adult, când mergi să-ți îndeplinești îndatoririle, nimeni nu te poate restricționa – nici măcar părinții tăi nu au dreptul acesta. Singur te rogi lui Dumnezeu, El va face rânduieli pentru tine, iar tu poți să-ți faci bagajele și să pleci. Dar dacă ești căsătorit și ai o familie, nu ești la fel de liber. Trebuie să fii responsabil pentru ei. În primul rând, în ceea ce privește condițiile de trai și resursele financiare, trebuie cel puțin să le furnizezi hrană și îmbrăcăminte, iar când copiii tăi sunt mici, trebuie să îi duci la școală. Trebuie să-ți asumi aceste responsabilități. În aceste situații, oamenii căsătoriți nu sunt liberi, pentru că au obligații sociale și familiale pe care trebuie să le îndeplinească. Este mai simplu pentru cei care sunt necăsătoriți și nu au copii. Când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, nu le va fi foame sau frig; vor avea atât mâncare, cât și un adăpost. Nu trebuie să alerge ca să câștige bani și să lucreze, din cauza nevoilor vieții de familie. Asta este diferența. În final, când vine vorba de căsătorie, ideea rămâne aceeași: nu ar trebui să porți nicio povară. Indiferent dacă e vorba de așteptările părinților tăi, de părerile tradiționale ale societății sau de propriile dorințe extravagante, nu ar trebui să duci nicio povară” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (16)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii nu ar trebui să poarte nicio povară atunci când aleg dacă să se căsătorească sau nu. Dumnezeu ne-a dat dreptul să alegem liber. El nu mă va condamna dacă aleg căsătoria și nici nu va determina că pot fi mântuit doar pentru că nu aleg căsătoria. Dumnezeu nu stabilește finalurile oamenilor în funcție de statutul matrimonial. El se uită dacă oamenii au pătruns adevărul în credința lor în Dumnezeu și dacă și-au făcut îndatoririle bine. În urmărirea adevărului, toți suntem egali. Totuși, mi-am dat seama și de faptul că frații necăsătoriți și surorile necăsătorite au câteva avantaje în ceea ce privește urmărirea adevărului și îndeplinirea îndatoririlor. Lipsiți de complicațiile unei familii, au mai mult timp și mai multă energie pe care să le dedice realizării îndatoririlor și ca să reflecteze la cuvintele lui Dumnezeu. Este un aspect care favorizează pătrunderea adevărului de către oameni. Când am văzut că, în întreaga lume, multe persoane care credeau de puțin timp în Dumnezeu au început să predice Evanghelia ca să Îi aducă mărturie lui Dumnezeu, m-am gândit la ceea ce a spus El: „Pe măsură ce poporul lui Dumnezeu se maturizează, acest lucru dovedește că marele balaur roșu continuă să se prăbușească; acest lucru îi este clar vizibil omului. Maturizarea poporului lui Dumnezeu este prevestirea morții inamicului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 10). Lucrarea lui Dumnezeu este aproape de final și, în prezent, dezastrele devin din ce în ce mai grave. Dacă nu dedicăm acum mai mult timp și mai multă energie îndatoririlor noastre, mai târziu s-ar putea să nu mai avem nicio șansă ca să urmărim adevărul așa cum se cuvine sau să ne face îndatoririle corespunzător, chiar dacă ne dorim asta. În prezent, frați și surori din întreaga lume își fac în mod activ îndatoririle, propovăduind și aducând mărturie privind lucrarea lui Dumnezeu. Acestea sunt fapte bune, care nu sunt uitate de Dumnezeu. Astăzi, aleg să nu mă căsătoresc. Trebuie să îmi fac datoria corespunzător, să chibzuiesc în mod regulat la cuvintele lui Dumnezeu, ca să îmi înlătur firile corupte, și să îmi folosesc timpul ca să urmăresc adevărul. Această viață nu va fi trăită în zadar doar dacă pot să Îi aduc mărturie lui Dumnezeu și dacă îmi fac datoria bine. După ce am înțeles acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule, am renunțat la căsătorie și de bunăvoie am ales să îmi folosesc tot timpul ca să îmi fac îndatoririle. Fie ca Tu să mă îndrumi, ca să merg pe calea urmăririi adevărului, să practic și să experimentez cuvintele Tale, astfel încât să îmi înlătur firile corupte.”

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „În relațiile cu părinții tăi, ar trebui mai întâi să te îndepărtezi rațional de această legătură de sânge și să-ți discerni părinții folosind adevărurile pe care deja le-ai acceptat și înțeles. Discerne-ți părinții pe baza gândurilor, părerilor și motivelor pe care le au în privința comportamentului și pe baza principiilor și metodelor de comportare, care vor confirma că și ei sunt oameni corupți de Satana. Privește-i și discerne-i din perspectiva adevărului, în loc să te gândești mereu că părinții tăi sunt măreți, altruiști și buni cu tine și, dacă îi privești în felul acela, nu vei descoperi niciodată ce probleme au. Nu-ți privi părinții din perspectiva legăturilor de familie sau a rolului tău de fiu sau fiică. Ieși din această sferă și uită-te cum abordează lumea, adevărul, oamenii, chestiunile și lucrurile. De asemenea, în mod specific, uită-te la ideile și părerile pe care părinții tăi le-au condiționat în tine, în legătură cu felul în care ar trebui să privești lumea și lucrurile și cum ar trebui să te comporți și să acționezi – așa ar trebui să-i recunoști și să-i discerni. În felul acesta, calitățile lor umane și faptul că au fost corupți de Satana vor deveni clare, încetul cu încetul. Ce fel de oameni sunt? Dacă nu sunt credincioși, care este atitudinea lor față de oamenii care cred în Dumnezeu? Dacă sunt credincioși, care este atitudinea lor față de adevăr? Sunt ei oameni care urmăresc adevărul? Iubesc ei adevărul? Le plac lucrurile pozitive? Care este perspectiva lor asupra vieții și asupra lumii? Și așa mai departe. Dacă-ți poți discerne părinții pe baza acestor lucruri, îți vei face o idee clară. Odată ce aceste chestiuni devin clare, în mintea ta, statutul măreț, nobil și de nezdruncinat al părinților tăi se va schimba. Și când se va schimba, iubirea maternă și paternă pe care ți-au arătat-o părinții tăi – împreună cu vorbele și acțiunile lor specifice și acele imagini mărețe pe care le ai despre ei – nu vor mai fi atât de profund întipărite în mintea ta. Altruismul și măreția iubirii părinților tăi pentru tine, precum și devotamentul cu care au avut grijă de tine, te-au protejat și chiar te-au răsfățat, nu vor mai ocupa, fără ca tu să-ți dai seama, un loc important în mintea ta” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (13)”]. Cuvintele lui Dumnezeu au determinat o trezire lăuntrică. Mi-am adus aminte cum părinții mei mă îndemnaseră, în repetate rânduri, să mă căsătoresc. La suprafață, părinții mei se gândeau la mine și erau îngrijorați că aveam să fiu singur, dar, în esență, ei trăiau bazându-se pe noțiunile tradiționale, care m-ar fi făcut să fiu prins în capcana unei vieți de familie a trupului și să pierd condițiile favorabile pentru urmărirea adevărului. Acestea își au originea în tulburările Satanei. Înainte, văzusem mereu lucrurile din perspectiva trupului și a afecțiunii familiale; nu discernusem lucrurile conform adevărului. Crezusem mereu că părinții mă îndemnau să mă căsătoresc deoarece considerau că ar fi bine pentru mine și m-am simțit vinovat pentru că i-am refuzat. Dacă, în repetate rânduri, nu m-ar fi călăuzit cuvintele lui Dumnezeu, nu aș fi fost capabil să discern deloc aceste valori culturale tradiționale. Acum, trebuie să urmez cuvintele lui Dumnezeu în ceea ce privește credința în El și alegerea căii mele. Nu mă pot lăsa influențat de părinții mei. Dacă ceea ce spun ei este în concordanță cu cele rostite de Dumnezeu, pot să mă supun; însă, dacă spusele lor sunt contrare adevărului și nu aduc beneficii vieții mele, atunci trebuie să le resping. Când am înțeles acest lucru, nu am mai simțit nicio constrângere în inima mea privind decizia de a nu mă căsători.

După aceea, mi-am găsit timp să îi scriu tatălui meu și să am părtășie despre înțelegerea mea bazată pe experiență, astfel încât să înțeleagă și el adevărul din cuvintele lui Dumnezeu și să lase în urmă noțiunile tradiționale dăunătoare. Mai târziu, tatăl meu mi-a răspuns într-o scrisoare: „Experiența ta este foarte bine scrisă. Pe atunci, am vrut să îți cer să-ți găsești o parteneră din cauza gândurilor tradiționale. După ce am citit scrisoarea ta, ți-am admirat cu adevărat alegerea. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu pe care le-ai găsit pentru mine, am putut și eu să îmi schimb această perspectivă. În trecut, te-am tulburat bazându-mă pe afecțiunea omenească, dar acum înțeleg că ești dispus că renunți la căsătorie ca să îți dedici tot timpul îndeplinirii datoriei tale, acesta fiind cel mai însemnat lucru!” Văzând răspunsul tatălui meu, am fost foarte mulțumit. Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Ele au schimbat gândurile și perspectivele noastre greșite. Ne-au scăpat de constrângerile noțiunilor tradiționale, astfel încât să ne putem face îndatoririle în libertate și eliberați. Am experimentat în mod intens mântuirea și iubirea lui Dumnezeu. Mulțumire și slavă lui Dumnezeu Atotputernic!