de Jinxin, China

Sunt născută în anii ’90, iar în gimnaziu eram obsedată de telenovele. De fiecare dată când vedeam dragostea de neclintit dintre protagoniști, mai ales când bărbatul avea grijă de femeie, eram invidioasă și speram ca într-o zi să am și eu parte de o astfel de dragoste. Credeam că să găsesc pe cineva care să mă iubească și să ne fim alături la bine și la greu ar fi cel mai fericit și mai plin de sens mod de a-mi trăi viața.

În aprilie 2009, la scurt timp după ce Îl găsisem pe Dumnezeu, l-am întâlnit pe Wenbin. El era cu patru ani mai mare decât mine; era un om cinstit, sincer, matur și stabil și era grijuliu și atent cu mine. De fiecare dată când eram prost dispusă, el era mereu tolerant cu mine. De obicei, când se întâmpla ceva, îmi cerea mai întâi părerea, era mereu de acord cu mine și îmi respecta alegerile. Mă simțeam confortabil alături de el. Și rudele și prietenii noștri ne invidiau și spuneau că Wenbin îmi făcea mereu pe plac și că o astfel de persoană era greu de găsit în zilele noastre. Eram cufundată în dulceața dragostei și deseori mă simțeam norocoasă că am un iubit atât de grijuliu.

Pe măsură ce citeam tot mai mult din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că lucrarea Lui prin întrupare în zilele de pe urmă are ca scop mântuirea și desăvârșirea omenirii, aducerea în epoca următoare a celor care cred cu sinceritate în El și sunt curățiți, și că aceasta este ultima etapă a lucrării Lui de mântuire a omenirii. Părinții mei aveau și ei deseori părtășie cu mine despre semnificația credinței în Dumnezeu, amintindu-mi să prețuiesc această oportunitate de o mare raritate. Am vrut să-l aduc pe Wenbin înaintea lui Dumnezeu, ca să putem crede amândoi în El și să urmărim adevărul împreună, și astfel, în final, să putem fi mântuiți și să intrăm împreună în Împărăție. Ce lucru fericit ar fi fost! Așa că l-am întrebat subtil despre atitudinea lui față de credință. El nu credea în Dumnezeu și considera că destinul unui om este în propriile mâini. El a spus: „Suntem tineri și totul ar trebui să fie despre bani.” Mi-a mai spus să nu-i ascult pe părinții mei când vorbeau despre credința în Dumnezeu și că nu există niciun Dumnezeu în această lume. Auzindu-l spunând aceste lucruri, m-am simțit nespus de inconfortabil. Inițial, am vrut să-l aduc înaintea lui Dumnezeu și să credem amândoi în El, dar nu mă așteptasem niciodată să fie ateu. Ce era de făcut? Văzusem cum unii frați și unele surori erau împiedicați și persecutați de familiile lor care nu credeau în Dumnezeu. La fel ca verișoara mea; înainte de a se căsători, era activă în îndeplinirea îndatoririlor ei și predica Evanghelia în diverse locuri, dar după căsătorie, soțul ei, un ateu, a persecutat-o și i-a împiedicat credința și, în fiecare zi, ori discutau în contradictoriu, ori se băteau. Mai târziu, verișoara mea nu a mai putut nici măcar să participe la adunări și, în final, a fost nevoită să divorțeze, iar copilul i-a fost încredințat tatălui. Se simțea foarte tristă de fiecare dată când se gândea la copilul ei. Nu voiam să îndur o astfel de căsnicie sau o astfel de durere. Wenbin nu credea în Dumnezeu, așa că, dacă avea să mă persecute în viitor, aș fi fost eu în stare să rămân fermă? O vreme, nu am știut ce să fac. În durerea mea, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, nu mă așteptam ca Wenbin să fie ateu. După ce am fost împreună atât de mult timp, am investit prea multe sentimente, iar dacă mă despart de el, o să simt că mi se rupe inima. Nu pot suporta să renunț la această afecțiune. Dar dacă rămân cu el, iar el stă în calea credinței mele pentru că mergem pe drumuri diferite, ce mă voi face atunci? Dumnezeule, statura mea este prea mică. Te rog, îndrumă-mă să fac alegerea corectă!” În zilele care au urmat, am început să citesc cuvintele lui Dumnezeu despre cum trebuie abordată căsnicia și am ajuns să înțeleg că există principii în alegerea unui partener. E important să găsesc pe cineva cu vederi similare, cu o umanitate bună și care nu ar sta în calea credinței mele. Wenbin nu credea în Dumnezeu, nu vedeam lucrurile la fel, nici nu eram pe aceeași cale, așa că, mai devreme sau mai târziu, ne-am fi despărțit. Cu cât investeam mai multă afecțiune, cu atât despărțirea avea să devină mai dureroasă. În acea perioadă, ori de câte ori mă gândeam la asta, mă durea inima. Nu puteam să suport ideea de a ne despărți; dar, dacă rămâneam împreună, am fi mers pe căi diferite. Simțeam o mare contradicție în inimă, așa că I-am vorbit lui Dumnezeu despre durerea și despre dificultățile mele și I-am cerut ajutorul.

Fără să-mi dau seama, a sosit martie 2011, iar familia lui Wenbin ne cerea să ne logodim. Trebuia să fac o alegere. În inima mea, știam limpede că Wenbin nu credea în Dumnezeu și că nu puteam ajunge la capătul aceluiași drum împreună, dar încă mai aveam o oarecare speranță, gândindu-mă: „Nu i-am adus niciodată mărturie în mod oficial despre lucrarea lui Dumnezeu și nu știu care este atitudinea lui față de adevăr. Dacă el nu crede în Dumnezeu, dar nici nu mă împiedică, am putea rămâne împreună.” Așa că am hotărât să-i vorbesc despre credința mea în Dumnezeu și să văd cum avea să reacționeze. S-a întâmplat ceva la care nu mă așteptam deloc. De îndată ce a auzit că eu cred în Dumnezeu, a strâns pumnul de furie și l-a izbit de perete. Gestul lui m-a șocat, iar până mi-am revenit, mâna lui sângera deja de la impact. Când am văzut că era pe punctul de a lovi peretele din nou, i-am prins repede mâna, dar s-a smucit cu putere. Când i-am văzut comportamentul anormal și expresia rece, mi s-a părut un străin și m-am speriat, gândindu-mă: „Mai este acesta iubitul care obișnuia să fie de acord cu tot ce spuneam? De ce are o asemenea atitudine când aude că eu cred în Dumnezeu? Ochii lui sunt plini de ură. Eu doar cred în Dumnezeu, nu am făcut nimic rău. De ce reacționează așa?” M-am rugat neîncetat lui Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule, dacă el va sta cu adevărat în calea credinței mele, sunt dispusă să mă despart de el. Dar statura mea este prea mică și nu pot renunța la afecțiunea pe care ne-am împărtășit-o în acești doi ani. Te rog, dă-mi puterea de a face alegerea corectă!” După ce m-am rugat, i-am împărtășit experiența mea de a fi ocrotită de Dumnezeu și i-am spus clar care era poziția mea. A tăcut o vreme, apoi a fost de acord să nu stea în calea credinței mele. Am convenit că, dacă vreodată va sta în calea credinței mele, mă voi despărți de el. La început, a rămas uimit când a auzit asta, dar a fost totuși de acord.

Fratele și cumnata lui Wenbin aveau o umanitate decentă și credeau în existența lui Dumnezeu, așa că le-am adus mărturie despre lucrarea Lui din zilele de pe urmă. Când Wenbin a aflat, a explodat de furie și, în fața familiei sale, mi-a spus să plec și că nu mai vrea să mă vadă niciodată. A trântit cu putere telefonul în fața mea. Nu-l mai văzusem niciodată atât de furios. Cu ură în glas, a spus: „Nu voi sta în calea credinței tale, dar nu încerca să predici familiei mele!” Văzând cât de potrivnic era față de credința mea, am devenit îngrijorată, gândindu-mă: „A spus că nu va sta în calea credinței mele, dar asta pentru că nu știe că particip la adunări și că îmi fac îndatoririle. Dacă va afla, oare va încerca să stea în calea credinței mele? Dacă într-adevăr va încerca să-mi stea în cale, inevitabil ne vom certa, iar căsnicia noastră s-ar putea destrăma. Ce ar trebui să fac atunci?” În inima mea se dădea o luptă. Dacă ne despărțeam, s-ar putea să nu mai întâlnesc niciodată o altă persoană care să mă iubească așa cu adevărat și atunci, ce rost ar mai avea viața mea? Dar, dacă nu ne despărțeam, cu siguranță ne-am fi certat în continuare și atunci ce fericire ar putea exista într-o astfel de viață? Doar gândul la asta mă făcea să simt că mi se rupe inima și eram prinsă într-o dilemă. Mai târziu, mi-am dat seama că modurile noastre de a privi lucrurile erau evident diferite. De exemplu, el spunea că, după ce ne vom căsători, ar trebui să deschidem un restaurant, să câștigăm bani ca să cumpărăm o mașină, o casă și așa mai departe. Eu i-am spus: „Câți bani poate câștiga un om este deja prestabilit de Cer și avem nevoie doar de cât să ne ajungă să trăim. Banii nu sunt cel mai important lucru în viață. Trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu. Aceasta este calea cea dreaptă în viață.” El a spus, nefericit: „Ce rost are să trăiești dacă nu faci bani? Cum vei mânca sau vei bea fără bani? Nu ai ambiție deloc!” Astfel de certuri aveau loc frecvent și mă simțeam epuizată. De fiecare dată când aveam o neînțelegere care provoca nefericire, mă întrebam: „Aceasta este fericirea pe care mi-o doream? De ce nu mă pot simți fericită? Ce este cel mai plin de sens de urmărit în viață? Cum pot evita să-mi irosesc această viață?” După aceea, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, inițial am crezut că să trăiesc alături de Wenbin mi-ar aduce fericire și că aceasta era viața la care visasem dintotdeauna, dar văd acum că lucrurile nu stau așa cum credeam. Mergem pe căi diferite și nu avem interese comune, așa că inima mea nu-și poate găsi niciodată eliberarea. În fiecare zi, citesc în secret cuvintele Tale și particip pe ascuns la adunări, pentru că mi-e teamă să nu ne certăm din cauza acestor lucruri. Dumnezeule, sunt într-o mare suferință și vreau să mă eliberez de aceste sentimente, dar în adâncul meu nu pot suporta să renunț la această relație. Te rog, ajută-mă!”

Mai târziu, Wenbin a părut să fi simțit ceva. De câteva ori, când mă întorceam de la o ieșire, îmi punea tot felul de întrebări. La început, nu am dat prea multă importanță acestui lucru, până când, într-o zi, a venit timpul pentru o altă adunare. M-am pregătit devreme și eram pe punctul să plec, când el a spus: „Spune-mi adevărul, iar te duci la o adunare?” Tonul său blând obișnuit s-a schimbat brusc și părea foarte serios. Am spus: „Da, mă duc. Ce-i cu asta? Nu ai spus că nu mă vei opri să cred în Dumnezeu?” El a spus: „Atunci am crezut că, dacă nu aș fi fost de acord, te-ai fi despărțit de mine. Cum aș fi putut să nu spun asta? Am crezut că, după mult timp, voința ta de a crede în Dumnezeu va slăbi și că vei înceta să mai crezi. Nu m-am așteptat niciodată să devii și mai înflăcărată în ultimele șase luni! Nu mai suport. Trebuie să alegi între mine și credința ta. Dacă mă alegi pe mine, trebuie să renunți la credință!” Știam că, dacă rămâneam împreună, ne-am fi certat mereu și că această dispută ar fi fost doar începutul. Dar, dacă ne despărțeam cu adevărat, tot aș fi simțit multă reticență și nu aș fi vrut să renunț la această relație. Însă dacă alegeam să fiu cu Wenbin, trebuia să renunț la credința mea. Acesta era momentul cheie pentru ca Dumnezeu să desăvârșească oamenii și ajunsesem, de asemenea, să cred cu tărie că vorbele lui Dumnezeu Atotputernic sunt adevărul, calea și viața și, prin trăirea lucrării lui Dumnezeu, trăisem experiența modului în care cuvintele Lui îi pot curăți pe oameni, le pot îndepărta firile corupte și le pot indica direcția și calea corecte în comportamentul și în conduita personală. Adevărul pe care Dumnezeu îl dă oamenilor este cu adevărat prețios, așa că, dacă aș fi ratat această ocazie, aș fi regretat toată viața! Cum să aleg între credința mea și căsătorie? De ce nu le puteam avea pe amândouă? Eram sfâșiată și m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu. M-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu pe care îl citisem la o adunare: „În spatele fiecărui pas al lucrării pe care Dumnezeu o face în voi este pariul Satanei cu Dumnezeu – în spatele a toate acestea este o luptă. […] Când Dumnezeu și Satana se luptă în tărâmul spiritual, cum ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu și cum ar trebui să rămâi ferm în mărturia față de El? Ar trebui să știi că tot ceea ce ți se întâmplă este o mare încercare și timpul când Dumnezeu are nevoie de tine pentru a aduce mărturie” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că El vrea să-i mântuiască pe oameni, dar Satana nu renunță cu ușurință. Dumnezeu îi permite Satanei să ne ispitească pentru a vedea cum alegem în astfel de situații și dacă putem sta alături de El pentru a-L mulțumi. La suprafață, părea că Wenbin mă oprea să-L urmez pe Dumnezeu, dar, în realitate, Satana provoca tulburări din culise. Atât Dumnezeu, cât și Satana urmăreau cum aveam să aleg, iar eu trebuia să aduc mărturie pentru Dumnezeu. Mi-am stăpânit emoțiile și am spus cu calm: „Aleg să cred în Dumnezeu!” Wenbin și-a exprimat clar poziția: prefera să se despartă decât să-mi permită să cred în Dumnezeu. M-am simțit profund abătută și, când am ajuns acasă, nu m-am putut abține să nu izbucnesc în lacrimi. Nu mă așteptam ca, după toți acești ani, relația noastră să ajungă în acest punct. În durerea mea, m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă ajute să rămân fermă în această situație.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te sacrifici pentru adevăr, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și trebuie să înduri mai multă suferință în scopul de a câștiga mai mult din adevăr. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul de a te bucura de armonie în familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea de o viață de dragul desfătărilor de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de înțeles. Dacă duci o asemenea viață lumească și pământească nu ai niciun obiectiv de urmărit, nu înseamnă oare irosirea vieții tale? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să te lepezi de toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, în viață, căsătoria nu este cel mai important lucru și că a crede în Dumnezeu, a dobândi adevărul și a-L cunoaște sunt cele care fac viața să fie însemnată. În zilele de pe urmă, Dumnezeul întrupat a venit printre oameni și a exprimat atât de mult adevăr pentru a ne dărui viață veșnică. Dar eu m-am concentrat doar pe plăcerea fizică temporară. Nu eram dispusă să sufăr și să plătesc un preț pentru a dobândi adevărul și viața și am râvnit mereu la confortul fizic. Ce aș fi putut câștiga la final, trăind în acest fel? Când vor veni marile catastrofe, cine ar fi putut să mă mântuiască? Pentru a dobândi adevărul, trebuie să suferi și să plătești un preț, pentru că este imposibil să intri în Împărăția Cerurilor ținut într-un glob de sticlă. În trecut, căsătoria mi se părea frumoasă și credeam că viața căpăta sens dacă ți-o petreci cu cineva care te iubește, dar acum mi-am dat seama că fusesem prea naivă. Eu și Wenbin eram pe căi diferite. Wenbin nu credea în Dumnezeu, el venera știința și plăcerile materiale și căuta modalități de a face bani și de a duce o viață superioară. În schimb, eu credeam că mă mulțumesc cu mâncare și băutură atât cât să trăiesc și că oamenii ar trebui să urmărească adevărul și să caute să trăiască manifestând o asemănare umană reală în viață, să-și îndeplinească îndatoririle de ființe create și să obțină aprobarea Creatorului. Părerile noastre și lucrurile pe care le urmăream în viață erau complet diferite, așa că nu aveam interese comune. Chiar dacă era foarte grijuliu și atent cu mine, tot simțeam durere înlăuntrul meu și trăiam simțindu-mă foarte ținută în frâu. Când eram cu el, trebuia să particip la adunări și să citesc cuvintele lui Dumnezeu în secret, de teamă că se va certa cu mine din cauza credinței mele, și mă simțeam extrem de constrânsă și de epuizată înlăuntrul meu. Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că cele mai importante lucruri în viață pentru o persoană sunt să urmărească adevărul, să-și îndeplinească datoria de ființă creată și să ducă la bun sfârșit misiunea dată de Creator. O astfel de persoană este considerată prețioasă în ochii Creatorului și trăiește o viață plină de sens și de valoare. Exact ca Petru, care și-a petrecut viața concentrându-se pe urmărirea adevărului și pe îndeplinirea datoriei sale pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și care, în final, a primit aprobarea Lui. După ce am înțeles acest lucru, am fost și mai sigură că alegerea de a crede în Dumnezeu era cea corectă. Apoi m-am alăturat în mod activ rândurilor celor care își îndeplineau îndatoririle.

După un timp, Wenbin și părinții lui au venit din senin la mine acasă. Wenbin, cu lacrimile șiroindu-i pe față, a spus: „Nu pot renunța la această relație, dar pur și simplu nu pot accepta credința ta. De dragul meu, nu poți renunța la ea? Hai să trăim o viață bună împreună!” Și părinții lui m-au îndemnat să renunț la credința mea. Mi-am dat seama că aceasta era o altă alegere pe care trebuia să o fac. M-am calmat și m-am gândit: „Dacă Wenbin mă iubește cu adevărat, atât timp cât sunt fericită, ar trebui să mă susțină indiferent de ce fac. Dacă credința în Dumnezeu mă face fericită, el m-ar susține. Dar Wenbin nu-mi permite să cred în Dumnezeu. Este aceasta dragoste adevărată? Nu, nu pot face compromisuri.” Așa că mi-am exprimat cu calm poziția: „Vreau să cred în Dumnezeu și nu voi regreta alegerea mea.” Înainte de a pleca, Wenbin m-a întrebat de ce nu l-am ales pe el și s-a întrebat dacă nu fusese suficient de bun cu mine. I-am spus: „Nu, ai fost bun cu mine. În trecut, căsnicia mi se părea minunată și o parte importantă a vieții, dar, după ce L-am găsit pe Dumnezeu, am înțeles că să te căsătorești nu este cel mai important lucru în viață. Dacă aș alege să renunț la credința mea pentru a fi cu tine, deși la suprafață viața ar putea părea ușoară și armonioasă, cu plăceri fizice, ce sens ar avea să trăiești așa? Nu aș trăi ca un cadavru fără suflet? Viața înseamnă doar să mănânci, să bei și să te distrezi, așteptând să mori? Ce valoare ar avea o astfel de viață? Tu urmărești plăcerile fizice și o viață de superioritate, dar acestea nu sunt lucrurile pe care le vreau eu. Eu caut să trăiesc o viață adevărată, să trăiesc manifestând o asemănare umană reală și să primesc aprobarea Creatorului. Mergem pe căi diferite și nu vom ajunge niciodată la aceeași destinație.” Wenbin a tăcut după ce a auzit asta, iar relația noastră s-a încheiat.

Mai târziu, am reflectat la motivul pentru care am fost atât de tulburată când m-am confruntat cu alegerea între căsătorie și credință. Am dat peste un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Influențe dăunătoare, pe care mii de ani de «spirit înalt al naționalismului» le-au lăsat adânc în inima omului, precum și gândirea feudală, prin care oamenii sunt legați și înlănțuiți, fără un dram de libertate, fără nicio voință de a aspira sau a persevera, nicio dorință de a face progrese, rămânând, în schimb, negativ și regresiv, înrădăcinat într-o mentalitate de sclav, și așa mai departe – acești factori obiectivi au conferit o distribuție urâtă și o mizerie permanentă a concepției ideologice, idealurilor, moralității și firii umanității. Oamenii, s-ar părea, trăiesc într-o lume întunecată a terorismului pe care niciunul dintre ei nu caută să o depășească și, niciunul dintre ei nu se gândește să avanseze spre o lume ideală; mai degrabă, ei sunt mulțumiți cu soarta lor în viață, să-și petreacă zilele născând și crescând copiii, străduindu-se, transpirând, făcându-și treburile casnice, visând la o familie confortabilă și fericită, la afecțiune conjugală, la copii ascultători, la bucurie în anii lor de amurg, în timp ce-și trăiesc, în pace, viețile… Timp de zeci, mii, zeci de mii de ani până acum, oamenii și-au risipit timpul, în acest fel, fără ca nimeni să-și creeze o viață desăvârșită. Toți intenționează doar să se ucidă reciproc în această lume întunecată, în cursa pentru faimă și avere, și să se provoace unul pe celălalt. Cine a căutat vreodată intențiile lui Dumnezeu? A fost cineva vreodată atent la lucrarea lui Dumnezeu? Toate părțile umanității, ocupate de influența întunericului, au devenit, de mult timp, natură umană și, astfel, este destul de dificil de îndeplinit lucrarea lui Dumnezeu, iar oamenii au chiar mai puțină inimă pentru a acorda atenție la ceea ce Dumnezeu le-a încredințat astăzi” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (3)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles de ce mi-a fost atât de greu să aleg între căsnicie și credință. Fusesem îndoctrinată de la o vârstă fragedă de serialele TV care mă învățaseră că „Viața este prețioasă; dragostea și mai mult” și că „Dragostea este supremă”. Aceste idei îmi influențaseră și îmi otrăviseră mintea. Credeam că cel mai fericit lucru în viață era să găsesc pe cineva care să mă iubească și să îmbătrânim împreună, sprijinindu-ne unul pe celălalt. Mai ales când le vedeam pe protagoniste fiind îngrijite de protagoniști în toate modurile, credeam că erau foarte fericite și am considerat în mod complet eronat că să găsești pe cineva care să te iubească însemna că viața ta nu era trăită în zadar. După ce L-am găsit pe Dumnezeu, Wenbin s-a opus cu tărie și mi-a cerut să aleg între el și credința mea. Acest lucru m-a umplut de durere și de conflict și m-am gândit că, dacă nu puteam să-mi petrec viața cu cineva care mă iubea, atunci viața mea nu ar avea nicio valoare sau niciun sens. Mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles în cele din urmă că dragostea și căsătoria nu sunt cele mai însemnate lucruri. La fel cum, deși Wenbin era mereu grijuliu și atent cu mine, tot mă simțeam adesea neajutorată, cu sufletul gol, și doar citind cuvintele lui Dumnezeu, inima mea și-a găsit alinarea. Mi-am dat seama că golul din inimă nu poate fi umplut de plăcerile materiale sau de grija unui partener. Ideile precum „Dragostea este supremă” și „Viața este prețioasă; dragostea și mai mult” sunt toate cuvinte diavolești ale Satanei pentru a înșela oamenii, iar Satana încearcă să le folosească pentru a ne ispiti și a ne înșela, făcându-ne să urmărim orbește dragostea și căsătoria și să le considerăm lucrurile corecte de urmărit, determinându-ne în cele din urmă să ne îndepărtăm de Dumnezeu, să-L trădăm și să ne pierdem șansa la mântuire. Dacă nu ar fi fost luminarea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, aș fi ales căsătoria și mi-aș fi pierdut șansa la mântuirea lui Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, hotărârea mea de a-L urma pe Dumnezeu și de a crede în El a devenit și mai fermă.

Prin faptul că Wenbin stătea în mod repetat în calea credinței mele, am ajuns treptat să-i deslușesc esența. Wenbin părea blând, abordabil și prietenos, dar era ateu și, ori de câte ori auzea despre credința mea, se înfuria și ochii i se înroșeau. Cuvintele și dezvăluirile lui erau pline de ostilitate și avea esența unui demon. Așa cum a spus Dumnezeu: „Toți aceia care nu cred, cât și aceia care nu practică adevărul, sunt demoni!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). O persoană normală, chiar dacă nu acceptă credința, nu va fi ostilă. Numai demonii Îl urăsc pe Dumnezeu, iar Wenbin avea cu adevărat esența unui demon. Apoi am citit cuvintele lui Dumnezeu: „De ce un soț își iubește soția? De ce o soție își iubește soțul? De ce sunt copiii ascultători și respectuoși față de părinții lor? De ce părinții își adoră copiii? Ce gen de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Oare intenția lor nu e de a-și satisface propriile planuri și dorințe egoiste?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că relațiile dintre oameni se bazează toate pe interese și pe tranzacții și că nu există dragoste adevărată. Bunătatea lui Wenbin față de mine era, de fapt, doar pentru propriul său beneficiu, pentru că nu cheltuiam banii nechibzuit ca alte fete și nici nu aveam obiceiuri proaste. Eram și bună cu părinții lui, munceam din greu pentru familia lui și nu mă dădeam în lături de la sarcini neplăcute sau de la trudă. Aceste lucruri îl avantajau. Dar când a aflat că eu credeam în Dumnezeu, s-a îngrijorat că, din moment ce Îl găsisem pe Dumnezeu, nu aș mai câștiga bani alături de el și, cum aceste lucruri îi afectau interesele, a început să devină potrivnic. Ori de câte ori se ivea ceva legat de credință, mă certa și mă înjosea, fără să țină cont deloc de sentimentele mele. Încă nu mă măritasem cu el și nu-i afectasem cu adevărat interesele și totuși mă trata deja așa. După ce ne-am fi căsătorit, odată ce aș fi început să mă dedic datoriei mele, cu siguranță m-ar fi obstrucționat și m-ar fi persecutat mai mult și s-ar putea chiar să fi ajuns la divorț. Cum ar putea exista vreo fericire cu cineva care acordă prioritate intereselor personale și Îl urăște pe Dumnezeu?

După ce m-am despărțit de Wenbin, m-am simțit mult mai liniștită în inima mea și am putut să citesc cuvintele lui Dumnezeu, să particip la adunări și să-mi fac îndatoririle fără constrângeri. M-am gândit că a putea să fiu martoră la apariția lui Dumnezeu în timpul vieții mele, a accepta să fiu curățită și desăvârșită de cuvintele lui Dumnezeu și a-mi îndeplini datoria de ființă creată este cu adevărat o mare binecuvântare, iar inima mea s-a umplut de dulceață și de bucurie. Acum mă pot dedica pe deplin credinței și datoriei mele. Aceasta este dragostea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine și Îi mulțumesc din adâncul inimii mele!