de Lin Yinuo, China

De când eram mică, părinții mei m-au învățat cât de important e să învăț serios. Îmi spuneau că doar obținând o diplomă bună voi avea un serviciu bun și că numai atunci voi putea trăi tot restul vieții fără grija hranei și a îmbrăcămintei și voi fi privită cu respect. Tata se dădea adesea exemplu, spunând că a fost primul din satul lui care a mers la universitate, ceea ce i-a permis să plece din sat și să vină la oraș. Acum stătea într-un birou cu aer condiționat, bea ceai, câștiga un salariu mare și se bucura de beneficii bune. Toate acestea se datorau diplomei lui. Mai târziu, mama L-a găsit pe Dumnezeu. Îmi spunea adesea povești din Biblie și mă punea să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Am aflat că Dumnezeu a fost mereu alături de noi, veghind asupra noastră și ocrotindu-ne și că acum El exprima adevărul pentru a ne mântui. M-am simțit foarte fericită și am fost dispusă să cred în Dumnezeu. Mama a avut părtășie cu mine și mi-a spus că a crede în Dumnezeu este cel mai important lucru în viață și că ar trebui să tratez acest lucru cu seriozitate. Dar nu puteam să înțeleg și eram mai mult de acord cu punctul de vedere al tatălui meu, că „A urmări altceva e neînsemnat, cărțile le excelează pe toate”. Credeam că doar o diplomă superioară îmi putea aduce o viață bună, mă putea face să ies în evidență și să fiu invidiată și admirată. Studiul era cel mai important lucru din viața mea. Planul meu de viață era să intru fără probleme la universitate, apoi să fac un masterat, un doctorat și un postdoctorat și, în final, să devin profesoară, ceea ce m-ar fi făcut persoana cea mai remarcabilă dintre rudele și prietenii mei și un model pentru copiii lor. Atunci aș aduce onoare familiei mele și aș trăi o viață fără regrete. Încă din școala primară, mă trezeam aproape în fiecare dimineață pe sunetul casetelor în limba engleză, iar în vacanțe, tata nu mă lăsa niciodată să ies la joacă. De asemenea, m-a înscris la meditații în weekenduri și în timpul vacanțelor de iarnă și de vară. Deși mă simțeam foarte obosită, simțeam că asta trebuia să fac și, ori de câte ori făceam ceva ce îmi întârzia studiile, mă simțeam vinovată.

Ca să mă facă să intru la o universitate mai bună, tata a cheltuit o mulțime de bani ca să mă transfere de la liceul din orașul din district la unul din capitala provinciei. La acest liceu, dacă te clasai printre primii două sute de elevi ai școlii la examenele de admitere directă din fiecare semestru, puteai fi admis direct la universități de top precum Tsinghua, Peking și Tongji. Dar nu era ușor să intri la acest liceu; trebuia să treci un examen de admitere. Pentru ca eu să intru la acest liceu fără probleme, tata a cheltuit din nou o mulțime de bani pentru a mă înscrie la meditații individuale. Aveam cursuri de când deschideam ochii dimineața și până mă culcam seara. Ba chiar visam formule și litere prăbușindu-se peste mine. Mă simțeam copleșită și neajutorată, dar tot ce puteam face pentru a-mi descărca sentimentele era să plâng și apoi să merg mai departe. Până la urmă, am intrat la acel liceu, exact cum îmi dorisem. După ce m-am transferat, am văzut că la acest liceu, concurența între elevi era acerbă. Toată lumea se străduia să intre în primii două sute pentru a-și asigura un loc de admitere directă. Într-un astfel de mediu, am simțit multă presiune și nu îndrăzneam să mă relaxez deloc. Stăteam până târziu în fiecare noapte să învăț, neîndrăznind să mă culc înainte de ora unu sau două dimineața, iar să dorm puțin mai mult în weekenduri mi se părea un păcat. Mă gândeam adesea: se vor sfârși vreodată zilele acestea de epuizare? Dar apoi m-am gândit: „Dacă nu muncesc din greu acum și nu reușesc să intru la o universitate bună și ajung să fiu disprețuită pentru asta, voi regreta și mai mult. Odată ce voi intra la o universitate bună, lucrurile vor fi în regulă.” Când m-am gândit la asta, mi-a revenit o urmă de speranță în suflet. Dar, spre surprinderea mea, am reușit să intru doar la o universitate obișnuită. Am fost foarte dezamăgită. În special, m-am simțit foarte rușinată când am dat la această universitate peste câțiva colegi care învățaseră în orașul meu de provincie și aveau note mai proaste decât mine. „M-am transferat chiar și la un liceu bun doar ca să intru la o universitate bună, dar până la urmă, nu am intrat. Cu siguranță râd de mine, spunând că doar de atât am fost în stare și că nu sunt cu nimic mai bună decât ei, nu-i așa?” Așa că mi-am stabilit un nou țel în viață: „Nu am reușit să intru la o universitate de top pentru licență, așa că voi intra la o universitate de top pentru masterat! Când voi avea o diplomă superioară, toți prietenii și toate rudele mele mă vor aprecia. Cât de minunat va fi!” Gândul acesta m-a umplut de motivație. După aceea, ori de câte ori aveam timp, mergeam la bibliotecă să studiez. Când s-au organizat la universitate cursuri de pregătire pentru examenul de admitere la masterat, m-am înscris și eu din timp. Pe atunci, participam la adunări de două ori pe săptămână. Câștigam ceva de la fiecare adunare și îmi și plăcea să particip. O soră care participa la adunări cu mine îmi fusese colegă de școală, într-o clasă mai mică. Avea un mare simț al poverii în datoria ei și fusese chiar aleasă conducătoare de biserică. Folosea cât putea de mult din timpul ei pentru adunări și pentru datoria ei, dar eu nu puteam. Simțeam că studiul era cel mai important lucru în viață, așa că dedicam mai mult timp liber pregătirii pentru admiterea la masterat. Mai târziu, am fost aleasă diaconiță de udare, iar numărul adunărilor la care participam săptămânal a crescut și el puțin. Îndeplineam cu seriozitate fiecare datorie pe care mi-o rânduia conducătoarea. Totuși, pentru că încă urmam cursuri de pregătire pentru admiterea la masterat, aveam mai puțin timp pentru datoria mea. În timpul adunărilor, dacă frații și surorile aveau vreo problemă, voiam să am părtășie pentru a o rezolva rapid, ca să-mi rămână mai mult timp pentru pregătirea examenului. Uneori, când o adunare era pe cale să se încheie, vedeam că frații și surorile mele voiau să continue părtășia și aș fi vrut și eu să mai stau, dar apoi îmi aminteam că rămăsesem deja în urmă cu studiul în ziua aceea și că, dacă aș fi continuat adunarea, aș fi rămas și mai mult în urmă, iar asta mi-ar fi afectat succesul la examen, așa că găseam o scuză ca să plec. După aceea, simțeam mustrare în inima mea, dar apoi mă gândeam cum m-ar disprețui alții dacă aș pica examenul de admitere la masterat, așa că înăbușeam acel sentiment de remușcare.

Pe 26 august 2016, am fost aleasă conducătoare de biserică. Când s-a anunțat acest rezultat, am simțit în inimă un amestec de bucurie și îngrijorare. Eram bucuroasă pentru că a fi aleasă conducătoare de biserică însemna că aș fi avut mai multe ocazii de instruire. Eram îngrijorată pentru că, în a doua jumătate a anului, urma să fiu în anul patru de facultate, iar examenul național de admitere la masterat bătea la ușă. Muncisem din greu mulți ani pentru acest examen, iar ultimele luni erau perioada critică pentru pregătire. Dacă nu aș fi luat examenul, aș fi fost etichetată drept „candidată picată” sau „repetentă”. Cât de rușinos ar fi fost! În plus, admiterea la masterat era un pas important pe calea atingerii gloriosului meu țel în viață. Dacă nu puteam intra nici măcar la masterat, cum aș fi putut obține vreodată o diplomă superioară? Pentru ce stătusem până târziu și învățasem din greu în toți acești ani? Nu era oare pentru a obține o diplomă superioară? Dacă acceptam datoria de conducătoare de biserică în acel moment, ar fi trebuit să particip la mai multe lucrări ale bisericii și nu aș mai fi avut timp sau energie să mă pregătesc pentru admiterea la masterat. S-ar putea spune că renunțam la viitorul meu și că, drept urmare, aș fi purtat pentru totdeauna eticheta de „studentă de licență”. Acum, absolvenții de facultate sunt peste tot. Nu aș avea niciun avantaj în găsirea unui loc de muncă. Dacă nu aș putea găsi un serviciu bun, cum aș putea să ies în evidență și să aduc onoare familiei mele? Nu voiam să fiu disprețuită la nesfârșit, așa că am spus că nu doresc să fiu conducătoare. Predicatoarea, după ce mi-a ascultat îndoielile, mi-a citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a mișcat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă ești o persoană care este atentă la intențiile lui Dumnezeu, atunci vei dezvolta o povară autentică pentru biserică. De fapt, în loc să numești aceasta o povară pe care o porți pentru biserică, ar fi mai bine să o numești o povară pe care o porți pentru propria ta viață, fiindcă ajungi să ai o povară pentru biserică, astfel încât Dumnezeu să te poată desăvârși prin astfel de experiențe. Prin urmare, oricine poartă cea mai mare povară pentru biserică, oricine poartă o povară pentru a dobândi intrarea în viață – aceia sunt cei pe care Dumnezeu îi desăvârșește. Ai văzut clar acest lucru? Dacă biserica în care te afli este împrăștiată ca nisipul, dar tu nu ești îngrijorat și nu te agiți, ba chiar închizi ochii când frații și surorile tale nu pot să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu în mod normal, atunci aceasta este o manifestare a faptului că nu ai nicio povară. Asemenea oameni nu sunt cei pe care îi iubește Dumnezeu. Cei pe care îi iubește Dumnezeu sunt flămânzi și însetați după dreptate și sunt atenți la intențiile lui Dumnezeu. De aceea, ar trebui să deveniți atenți la povara lui Dumnezeu, aici și acum. Nu ar trebui să așteptați ca firea dreaptă a lui Dumnezeu să fie revelată nenumăraților oameni înainte ca voi să deveniți atenți la povara lui Dumnezeu. Nu ar fi prea târziu atunci? Acum este momentul prielnic să fii desăvârșit de Dumnezeu. Dacă lași această șansă să îți scape printre degete, vei regreta tot restul vieții tale, așa cum Moise nu a putut să pătrundă în țara bună a Canaanului și a regretat acest lucru tot restul vieții sale, murind plin de remușcări. Când firea dreaptă a lui Dumnezeu va fi dezvăluită nenumăratelor popoare, vei regreta nespus. Chiar dacă Dumnezeu nu te mustră, te vei mustra singur din cauza remușcărilor tale. Unii nu sunt convinși de acest lucru, dar, dacă nu crezi, așteaptă și ai să vezi. Unii oameni sunt tocmai aceia care vor vedea aceste cuvinte adeverindu-se în ei înșiși. Ești dispus să te transformi într-o jertfă pentru aceste cuvinte?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Fiți atenți la intențiile lui Dumnezeu pentru a atinge desăvârșirea”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că acum este perioada critică în care Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni, iar Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni prin faptul că aceștia își îndeplinesc datoria. Fiind conducătoare, aș putea interacționa cu mai mulți frați și surori și aș putea întâmpina mai multe probleme. Toate aceste probleme ar trebui rezolvate prin căutarea adevărului și, cu cât aș rezolva mai multe probleme, cu atât aș înțelege mai multe adevăruri. În procesul de îndeplinire a datoriei mele, aș dezvălui multe firi corupte. Căutând adevărul, perspectivele greșite din spatele a ceea ce urmăresc ar fi corectate, iar firile mele corupte s-ar rezolva treptat. Acest proces este și procesul de a fi curățită. Fără îndeplinirea datoriei, nu poți dobândi adevărul și pierzi și ocazia de a fi curățit și de a dobândi mântuirea. Mi-am dat seama că, dacă nu profitam de această ocazie și, până la sfârșitul lucrării lui Dumnezeu, nu m-aș fi înzestrat cu mult adevăr, iar firea mea coruptă nu s-ar fi schimbat, aș fi fost în cele din urmă sortită distrugerii, și atunci ar fi fost prea târziu pentru regrete. M-am gândit cum, în această perioadă, prin faptul că m-am înzestrat cu adevărurile referitoare la viziuni făcându-mi datoria, înțelesesem scopul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu, semnificația lucrării Sale de judecată și dobândisem o oarecare cunoaștere a lucrării Sale. De asemenea, când mi se întâmplau lucruri înainte, nu știam cum să reflectez asupra mea. Crezusem întotdeauna că umanitatea mea era bună și că eram cinstită și bună la suflet. Dar, prin expunerea făcută de cuvintele lui Dumnezeu și prin dezvăluirea faptelor, am văzut, în sfârșit, că aveam motive ascunse pentru faptul că plăteam un preț și mă consumam, că încercam să negociez cu Dumnezeu și că nu eram deloc o persoană cinstită. Dacă nu aș fi îndeplinit o datorie, nu aș fi obținut niciodată această cunoaștere și nici aceste câștiguri. În acea zi, fusesem aleasă conducătoare, iar Dumnezeu spera că voi înțelege mai multe adevăruri făcându-mi datoria. Dumnezeu voia să mă mântuiască, dar eu nu știam ce era bine pentru mine. Mă gândeam doar dacă voi putea fi respectată de alții în viitor și dacă voi putea să ies în evidență și să aduc onoare familiei mele. Voiam să resping ocazia pe care mi-o dăduse Dumnezeu de a fi desăvârșită. Eram cu-adevărat atât de mărginită, de proastă și de ignorantă! Apoi mi-am amintit cum, în această perioadă în care făceam datoria de udare, frații și surorile mele sperau la mai multe adunări și părtășii, dar eu mă gândeam doar să mă întorc rapid să mă pregătesc pentru examene și nu luam deloc în considerare lucrarea bisericii. Eram cu-adevărat atât de egoistă și de lipsită de umanitate!

Am crezut întotdeauna că a avea un nivel înalt de educație și o diplomă superioară mi-ar garanta un viitor bun și o viață confortabilă. Dar este acest punct de vedere cu-adevărat sustenabil? Într-o zi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Unii oameni își aleg o specializare bună la facultate și ajung să-și găsească o slujbă excelentă după absolvire; se poate spune că au un început fulminant pe drumul vieții. Alții învață și stăpânesc multe abilități diferite, dar totuși nu-și găsesc niciodată o slujbă care să li se potrivească sau un post pentru ei, cu atât mai puțin să-și construiască o carieră proprie; se poate spune că primul pas al acestor oameni în viață este marcat de piedici și perioade dificile, perspectivele lor fiind sumbre, iar viețile lor, incerte. Unii se dedică cu sârguință studiilor, dar ratează la limită fiecare șansă de a primi o educație superioară; par sortiți să nu obțină niciodată succesul – se poate spune că primele lor speranțe pe drumul vieții se fac scrum. Neștiind dacă drumul dinainte este neted sau stâncos, ei simt pentru prima dată cât de imprevizibil este destinul uman și, astfel, înfruntă viața cu un amestec de spaimă și așteptare. Alții nu sunt foarte bine educați, dar pot să scrie cărți, obținând o oarecare faimă. Iar alții sunt aproape analfabeți, dar pot să câștige bani din afaceri și, astfel, sunt capabili să se întrețină… Ce ocupație își alege cineva, cum își câștigă existența, dacă alegerile pe care le face sunt bune sau rele – au oamenii vreo alegere în privința acestor lucruri? Se bazează acestea pe dorințele și deciziile oamenilor? Majoritatea oamenilor își doresc să muncească mai puțin și să câștige mai mult, să nu trudească în ploaie și soare, să se îmbrace onorabil, să facă senzație oriunde ar merge, să iasă învingători și să aducă onoare străbunilor lor. Oamenii au astfel de dorințe «perfecte», dar când fac primul pas pe drumul vieții, ajung treptat să vadă cât de imperfect este destinul uman și pentru prima dată își dau seama cu adevărat că, deși o persoană își poate face planuri îndrăznețe pentru viitor și poate nutri fără rețineri tot felul de visuri, nimeni nu are abilitatea sau puterea de a-și realiza propriile visuri, nici abilitatea de a-și controla propriul viitor. Va exista întotdeauna un decalaj între visurile cuiva și realitățile cu care se confruntă; lucrurile nu pot să iasă niciodată așa cum și le imaginează, iar în fața unor asemenea realități, oamenii nu pot găsi niciodată satisfacție sau mulțumire. Există chiar și unii oameni care încearcă în mod repetat să găsească tot felul de abordări și să exploreze fiecare canal posibil, și care fac tot felul de eforturi și sacrificii de dragul mijloacelor lor de trai și al perspectivelor, și de dragul schimbării sorții lor. Dar, în cele din urmă, chiar dacă își pot realiza visurile și dorințele prin propria lor muncă asiduă, ei nu își pot schimba niciodată soarta și, indiferent cât de mult s-ar strădui, nu își pot depăși niciodată destinul. Indiferent de diferențele de abilități și inteligență, și de faptul că au sau nu hotărâre, oamenii sunt toți egali în fața sorții, unde nu se face distincție între mare și mic, înalt și de jos, nobil și umil. Ce ocupație are cineva, ce face pentru a-și câștiga existența și câtă avere are în viață nu depinde de părinții săi, de talentele sale sau de eforturile și ambițiile sale – depinde de predeterminarea Creatorului” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”). După ce am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că felul perspectivelor și destinului pe care îl are o persoană nu este determinat de specializarea sau de diploma pe care o are, ci mai degrabă de predeterminarea lui Dumnezeu. M-am uitat la oamenii din jurul meu. Mulți studiaseră bine și obținuseră diplome superioare, dar în cele din urmă nu și-au găsit locuri de muncă bune. Unii dintre colegii mei de școală aveau note slabe, dar când au absolvit, s-a întâmplat să aibă noroc cu reformele politice și s-au angajat la companii bune. Alți colegi au intrat la masterat, dar în cele din urmă făceau aceeași muncă precum cei cu diplome de licență. De asemenea, dacă poți intra sau nu la o școală bună nu depinde de tine. Luați-mă pe mine, de exemplu. Pentru a intra la o universitate bună, m-am transferat special la un liceu bun și am învățat până noaptea târziu în fiecare zi. Am crezut că, prin mult efort, aș putea să pășesc pe porțile unei universități de top și, de atunci încolo, să ies în evidență și să aduc onoare familiei mele. Dar nu m-am așteptat niciodată ca, în cele din urmă, să intru doar la o facultate obișnuită. Era la fel și acum. Dacă îmi era sortit să intru la un masterat de top, aș fi intrat. Dacă nu-mi era sortit, atunci, indiferent cât de mult efort aș fi depus, nu aș fi luat examenul. Tot ce puteam face era să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să experimentez lucrurile lăsându-le să-și urmeze cursul, în timp ce îmi făceam bine datoria. Gândindu-mă la asta, m-am simțit ușurată în inima mea și am acceptat datoria de conducătoare. După ce am devenit conducătoare, am văzut că toate problemele din biserică, mari și mici, trebuiau rezolvate cu grijă. Mă instruiam de puțin timp și nu înțelegeam principiile și nu știam cum să gestionez multe lucruri. Așa că a trebuit să depun efort pentru a căuta principii și a avea părtășie cu frații și surorile mele. Practic, nu aveam nici timp, nici energie să studiez. În același timp, simțeam din ce în ce mai mult că memorarea cunoștințelor din manuale era plictisitoare și obositoare și că aceste cunoștințe nu aveau nicio utilitate practică. Întotdeauna trebuia să mă forțez să memorez acele lucruri. Dar a-mi face datoria era diferit. A-mi face datoria îmi putea aduce câștiguri practice, iar inima mea simțea bucurie. De exemplu, în implementarea lucrării de curățire a bisericii, trebuia să caut adevărul în ceea ce privea aspectul discernământului și să-l corelez cu manifestările oamenilor, ceea ce îmi putea îmbunătăți capacitatea de discernământ. De asemenea, întâmpinam adesea dificultăți în îndeplinirea lucrării bisericii. Mă întorceam la Dumnezeu pentru a mă ruga și a căuta și pentru a primi luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Credința mea în Dumnezeu a crescut și ea. Deși nu L-am văzut pe Dumnezeu cu ochii mei, precum Iov, am putut simți că Dumnezeu era alături de mine în orice moment și în orice loc și era singurul meu sprijin. Inima mea era incredibil de liniștită, iar acel sentiment de satisfacție din inima mea era ceva ce nu putea fi obținut din învățare. Dar de fiecare dată când mă întorceam la universitate și îi vedeam pe colegii mei, cu toții ocupați cu pregătirea pentru examenul de admitere la masterat, și îi auzeam, de asemenea, pe profesori, pe studenți și pe părinți vorbind cu toții despre examenul de admitere la masterat, în timp ce eu eram ocupată cu lucrarea bisericii și aveam din ce în ce mai puțin timp să mă pregătesc pentru examen, mă îngrijoram de ceea ce ar crede ei despre mine. S-ar gândi oare că nu mă dedicam studiilor și că nu mă ocupam de lucrurile mele de bază? Apoi m-am gândit cum, încă de mică, muncisem din greu pentru a obține o diplomă superioară. Chiar aveam să renunț așa de ușor? Atunci nu aș mai avea niciodată șansa de a ieși în evidență. Gândindu-mă la aceste lucruri, inima mea tot nu putea să renunțe, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, îmi doresc constant să obțin o diplomă superioară și încă vreau în inima mea să dau examenul de admitere la masterat. Nu pot renunța complet la asta. Te rog, îndrumă-mă să înțeleg adevărul, ca să nu fiu afectată de problema examenului de admitere la masterat și să-mi pot face bine datoria.”

După ce m-am rugat, am căutat cuvintele lui Dumnezeu legate de faimă și câștig. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În timpul procesului în care oamenii dobândesc cunoștințe, prin folosirea a tot felul de metode, fie că le spune povești, fie că le oferă pur și simplu fărâme de cunoștințe sau le permite să-și satisfacă dorințele sau aspirațiile, pe ce cale vrea Satana să-i ducă pe oameni? Oamenii cred că nu este nimic în neregulă cu dobândirea cunoștințelor, că este absolut firesc și justificat. Ca să o spunem într-un mod care sună atrăgător, a stabili aspirații înalte sau a avea ambiții înseamnă a avea un imbold, iar aceasta ar trebui să fie calea corectă în viață. Dacă cineva își poate realiza propriile aspirații sau își poate stabili o carieră de succes în timpul vieții, nu este acesta un mod de viață mai glorios? În felul acesta, nu numai că își poate onora strămoșii, dar are și șansa de a-și lăsa amprenta asupra generațiilor viitoare – nu este acesta un lucru bun? Acesta este un lucru bun în ochii oamenilor lumești și, pentru ei, ar trebui să fie ceva potrivit și pozitiv. Totuși, oare Satana, cu motivele sale sinistre, îi duce pe oameni pe o astfel de cale și gata? Cu siguranță, nu. De fapt, indiferent cât de mărețe sunt aspirațiile omului, cât de realiste sunt dorințele lui sau cât de cuvenite pot fi, tot ceea ce omul dorește să realizeze, tot ceea ce caută el este legat inextricabil de două cuvinte. Aceste două cuvinte sunt de o importanță vitală pentru fiecare persoană toată viața ei și sunt lucruri pe care Satana intenționează să le insufle în om. Care sunt aceste două cuvinte? Sunt «faimă» și «câștig». Satana folosește o metodă foarte blândă, o metodă care este foarte mult în conformitate cu noțiunile oamenilor și care nu este foarte agresivă, pentru a-i face pe oameni să accepte pe neștiute modalitățile și legile lui de supraviețuire, să-și dezvolte obiectivele și direcția în viață și să ajungă să aibă aspirații de viață. Indiferent cât de pompoase ar putea să fie descrierile făcute de oameni pentru a vorbi despre aspirațiile lor de viață, acestea din urmă se învârt mereu în jurul faimei și câștigului. Tot ceea ce orice persoană importantă sau faimoasă – sau, de fapt, orice persoană – urmărește de-a lungul vieții are legătură doar cu aceste două cuvinte: «faimă» și «câștig». Oamenii cred că, odată ce au faimă și câștig, au capitalul pentru a se bucura de statut înalt, de bogăție mare și de viață. Ei cred că, odată ce au faimă și câștig, au capitalul pentru a căuta plăcere și a se implica în desfătări nesăbuite ale trupului. De dragul acestei faime și al acestui câștig pe care și le doresc, oamenii, bucuroși și fără să știe, îi predau Satanei trupurile și inimile lor și chiar tot ceea ce au, inclusiv perspectivele și sorțile lor. Ei fac asta fără rezerve, fără niciun moment de îndoială și fără să știe vreodată să recupereze tot ce au avut odată. Oare pot oamenii să mai păstreze vreun control asupra lor înșiși odată ce s-au predat Satanei și i-au devenit loiali în felul acesta? Cu siguranță, nu. Ei sunt controlați complet și total de Satana. S-au scufundat complet și total în această mlaștină și nu se pot elibera. Odată ce o persoană se împotmolește în faimă și câștig, nu mai caută ceea ce este luminos, ceea ce este just sau acele lucruri care sunt frumoase și bune. Asta deoarece farmecul faimei și al câștigului este prea mare pentru oameni, iar acestea sunt lucruri pe care oamenii le pot urmări la nesfârșit pe tot parcursul vieții și chiar pentru întreaga veșnicie. Nu așa stau de fapt lucrurile? Unii oameni vor spune că însușirea cunoștințelor nu este altceva decât citirea cărților și învățarea unor lucruri pe care încă nu le cunoști, astfel încât să nu fii demodat sau să nu fii lăsat în urmă de lume. Cunoștințele sunt însușite doar pentru ca tu să poți pune mâncare pe masă, pentru propriul tău viitor sau pentru a asigura necesitățile de bază. Există cineva care ar îndura un deceniu de studiu intens doar pentru necesitățile de bază, doar pentru a soluționa problema hranei? Nu, nu există astfel de oameni. Deci, de ce un om suferă aceste greutăți toți acești ani? Pentru faimă și câștig. Faima și câștigul îl așteaptă în zare, îl cheamă, iar el crede că numai prin propria sârguință, prin propriile greutăți și lupte poate să calce pe drumul care duce spre faimă și câștig, câștigând astfel aceste lucruri. O astfel de persoană trebuie să sufere aceste greutăți pentru propria cale viitoare, pentru desfătarea sa viitoare și pentru a câștiga o viață mai bună. […] Aceste idei și afirmații influențează o generație după alta; mulți oameni acceptă aceste idei și urmăresc, se luptă și sunt chiar dispuși să-și sacrifice viețile pentru a îndeplini aceste «aspirații înalte». Acestea sunt mijlocul și metoda prin care Satana folosește cunoașterea pentru a-i corupe pe oameni. Așadar, după ce Satana îi conduce pe oameni pe această cale, sunt ei capabili să I se supună lui Dumnezeu și să I se închine? Și sunt ei capabili să accepte cuvintele lui Dumnezeu și să urmărească adevărul? Categoric nu – pentru că au fost duși pe căi greșite de Satana. Haideți acum să ne gândim la acest lucru: În cadrul cunoașterii, ideilor și perspectivele insuflate oamenilor de către Satana, există adevărurile supunerii față de Dumnezeu și ale închinării față de Dumnezeu? Există adevărurile fricii de Dumnezeu și ale feririi de rău? Există vreunul dintre cuvintele lui Dumnezeu? Există ceva în ele care să fie din adevăr? Deloc – aceste lucruri sunt total absente” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). „De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se îndepărtează de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai ticăloasă. În acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de ură motivele sale insidioase? Poate că astăzi încă nu puteți desluși motivele insidioase ale Satanei, deoarece credeți că, fără faimă și câștig, viața ar fi lipsită de sens și oamenii nu ar mai putea să vadă calea înainte, nu ar mai putea să-și vadă obiectivele, iar viitorul le-ar deveni întunecat, neclar și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt lanțuri masive pe care Satana i le pune omului. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor aduse ție de Satana. Când vei dori să te eliberezi de toate aceste lucruri pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei urî cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci vei avea o dragoste și o tânjire reală pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”).

Citind cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, la suprafață, nu este nimic greșit în a urmări cunoașterea, dar în spatele acestui fapt se ascund intențiile sinistre ale Satanei. Dumnezeu l-a creat pe om. Este absolut firesc și justificat ca oamenii să creadă în Dumnezeu și să I se închine și să-și facă datoria; acestea sunt lucruri pozitive. Dar Satana, pentru a se lupta cu Dumnezeu pentru oameni, folosește cunoașterea pentru a-i induce în eroare, conducându-i pe calea urmăririi faimei și a câștigului, făcându-i pe oameni să considere urmărirea faimei și a câștigului ca pe un lucru pozitiv, astfel încât ei își consumă tot timpul și toată energia pentru faimă și câștig și nu au nicio intenție să-și facă îndatoririle sau să I se închine lui Dumnezeu, îndepărtându-se astfel de Dumnezeu, trădându-L și, în cele din urmă, fiind devorați de Satana. Mi-am amintit cum, de la o vârstă fragedă, acceptasem punctul de vedere insuflat de tatăl meu, că „A urmări altceva e neînsemnat, cărțile le excelează pe toate”. Credeam că, pentru a nu fi disprețuită, trebuia să învăț din greu și să obțin o diplomă superioară. Pentru examenele de admitere, îmi îndesam cunoștințe în creier ca un robot, de dimineața până seara, în fiecare zi. Simțeam că îmi va exploda capul. Copleșită și îndurerată, nu aveam nicio modalitate de a-mi descărca sentimentele în afară de a plânge. Chiar și așa, nu m-am gândit niciodată să renunț, deoarece credeam că obținerea faimei și a câștigului echivala cu a avea un viitor strălucit. A ieși în evidență și a aduce onoare familiei mele era ca o momeală atârnată în fața mea, ispitindu-mă să-mi consum tot timpul și toată energia. Mai târziu, deși participam și la adunări și îmi făceam datoria, gândul meu era cum să fac rost de mai mult timp pentru studiu. Nu aveam tragere de inimă să rezolv dificultățile și problemele fraților și surorilor mele, temându-mă că mi-ar lua din timpul de studiu. Frații și surorile mele m-au ales conducătoare, ceea ce a fost o ocazie dată de Dumnezeu de a mă instrui, astfel încât să pot dobândi adevărul și să cresc în viață. Dar am vrut să refuz. Am considerat urmărirea faimei și a câștigului ca pe un lucru pozitiv și am fost dispusă să plătesc orice preț pentru a le obține. Cu toate acestea, când nu mi-am făcut bine datoria, nu am simțit deloc mustrări de conștiință. Chiar nu distingeam binele de rău! Am văzut că urmărirea faimei și a câștigului nu ar face decât să mă îndepărteze de Dumnezeu și să mă facă să-L trădez și, în cele din urmă, aș pierde complet mântuirea lui Dumnezeu și aș fi devorată de Satana. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat ca să exprime cuvinte pentru a mântui omenirea. Acesta este momentul critic pentru mântuirea omului, totuși îmi iroseam cei mai buni ani ai vieții studiind aceste cunoștințe inutile, ratând cea mai bună ocazie pentru mântuirea de către Dumnezeu. Când lucrarea lui Dumnezeu se va încheia și vor veni marile catastrofe, indiferent cât de multe cunoștințe sau cât de mulți bani aș avea sau cât de grozavă ar fi reputația mea, nu-mi vor putea salva viața. Ce sens ar avea asta? Gândindu-mă la asta, mi-am dat seama de consecințele grave ale urmăririi faimei și a câștigului și am simțit din ce în ce mai mult că pregătirea pentru examenul de admitere la masterat nu ar face decât să-mi irosească tinerețea. Nu mai puteam fi înșelată de Satana. Trebuia să renunț la urmărirea faimei și a câștigului și să investesc mai mult timp și mai multă energie în îndeplinirea datoriei mele.

În decembrie 2016, pe măsură ce data examenului se apropia din ce în ce mai mult, m-am uitat la cărțile de pregătire pentru examenul de admitere la masterat de pe biroul meu, pe care nu le deschisesem de câteva zile, și inima mea era încă oarecum tulburată: „Să merg sau să nu merg la examen? La urma urmei, am muncit din greu mai bine de zece ani. Și dacă iau examenul? Dar dacă îl iau, va trebui să încep o nouă rundă de studiu anevoios, vor fi mai multe lupte deschise și ascunse între colegi și o goană nesfârșită după diverse certificate. Doar gândul la asta mă face să mă simt copleșită și sufocată! De asemenea, îmi va lua inevitabil timp de la îndeplinirea datoriei mele. Dar dacă nu dau examenul de admitere la masterat, ce pot face în viitor? Societatea prețuiește atât de mult diplomele acum! Dacă nu am o diplomă superioară, nu va fi ușor să găsesc un loc de muncă. La urma urmei, asta se leagă de viitorul meu!” Gândindu-mă la asta, mă plimbam de colo-colo prin camera de studiu. Ce ar trebui să aleg? Mi-am amintit una dintre ultimele unsprezece cerințe pe care Dumnezeu le are pentru om: „De dragul Meu, ești în stare să te lipsești de gânduri, planuri sau pregătiri pentru calea ta viitoare de supraviețuire?” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte serioasă: trădarea (2)”]. Apoi am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ceea ce omul speră și urmărește sunt lucrurile la care tânjește în timp ce-și urmărește dorințele extravagante ale trupului, mai degrabă decât destinația cuvenită omului. Între timp, ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru om sunt binecuvântările și promisiunile pentru om odată ce el a fost purificat, pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru om după ce a creat lumea, iar acestea nu sunt întinate de alegerile, noțiunile, închipuirile sau trupul omului. Această destinație nu este pregătită pentru o anumită persoană, dar este locul de odihnă al întregii omeniri. Și astfel, această destinație este cea mai potrivită pentru omenire” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). „Acum este timpul când Duhul Meu săvârșește o lucrare măreață și timpul când Îmi încep lucrarea printre națiunile păgânilor. Mai mult decât atât, este momentul în care clasific toate ființele create, punându-le pe fiecare în categoria sa, astfel încât lucrarea Mea să poată fi mai rapidă și să fie mai capabilă de a dobândi rezultate. Și astfel, ceea ce îți cer încă este să îți oferi întreaga ființă pentru lucrarea Mea și, chiar mai mult, să discerni în mod clar și să vezi cu acuratețe toată lucrarea pe care am făcut-o în tine și să îți consumi toată energia astfel încât lucrarea Mea să poată dobândi rezultate mai mari. Asta este ceea ce trebuie să înțelegi. Renunță la rivalitatea dintre voi, la a căuta o soluție de rezervă sau la a căuta confortul pentru trupul tău, astfel încât să eviți întârzierea lucrării Mele și împiedicarea viitorului tău minunat. Departe de a te proteja, acest lucru ar putea duce doar la distrugerea ta. Nu ar fi acest lucru nesăbuit din partea ta? Lucrul în care te complaci astăzi reprezintă chiar ceea ce îți va distruge viitorul, în timp ce durerea pe care o înduri astăzi este chiar ceea ce te protejează. Trebuie să fii conștient în mod clar de aceste lucruri, pentru a evita să cazi pradă ispitelor din care ți se pare greu să scapi și să eviți să intri din greșeală în ceața densă și să nu mai fii niciodată în stare să găsești soarele. Atunci când ceața densă se va împrăștia, te vei afla în toiul zilei mari a judecății” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului”). Am cugetat la cuvintele lui Dumnezeu iar și iar și, cu cât cugetam mai mult, cu atât inima mea se lumina mai mult. Intenția lui Dumnezeu este ca oamenii să se poată întoarce înaintea Creatorului și să-și poată face datoria, să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și să li se curețe firile corupte, obținând astfel destinația frumoasă pe care Dumnezeu le-a pregătit-o. În schimb, ceea ce urmăream eu – să ies în evidență și să aduc onoare familiei mele – părea, în exterior, să corespundă intereselor trupului meu, dar, în esență, mă îndepărta de Dumnezeu și mă făcea să-L trădez și, în cele din urmă, m-ar fi ruinat. M-am gândit cum familia mea de patru persoane crezuse în Dumnezeu înainte, dar mai târziu, tata și sora mea, temându-se că credința lor în Dumnezeu va fi descoperită de angajatorii lor și le va afecta viitorul, au încetat treptat să mai participe la adunări și, în cele din urmă, au încetat complet să mai creadă în Dumnezeu. Deși au obținut mai târziu un statut înalt și o viață materială bună, erau mereu în gardă față de oameni, nu aveau prieteni adevărați și se temeau să nu fie trași pe sfoară; își petreceau zilele complotând și angajându-se în intrigi, atât de îngrijorați încât nu puteau dormi noaptea. Erau manipulați și chinuiți de Satana și trăiau într-o mare durere. Consecințele faptului că urmăreau faima și câștigul mi-au servit și mie ca un memento că urmărirea faimei și a câștigului nu aduce niciun beneficiu: este un drum fără ieșire. Nu puteam urma calea lor eșuată. Trebuia să urmăresc să-mi fac bine datoria de ființă creată și să urmăresc viitorul adevărat pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru om. Gândindu-mă la asta, nu am mai simțit frigul iernii. Deși plătisem taxa de înscriere la examenul de admitere la masterat și sala de examen îmi fusese repartizată, am decis să nu-l dau, pentru că, chiar dacă l-aș fi luat, nu este calea corectă în viață și acea faimă este lipsită de sens.

După ce am luat această decizie, am simțit o senzație de ușurare în tot corpul. Când m-am întors la școală și mi-am văzut colegii îngrijorați de examenul de admitere la masterat, am știut că Satana îi chinuia, iar inima mea nu mai era atrasă de examenul de admitere la masterat. De atunci încolo, m-am dedicat pe deplin îndeplinirii datoriei mele. Un an mai târziu, tatăl meu a fost diagnosticat cu cancer la stomac în stadiu terminal și a murit șase luni mai târziu. Văzând că faima, cunoștințele și câștigul nu erau de niciun folos în fața morții, am devenit și mai sigură în inima mea că a crede în Dumnezeu și a urmări adevărul este singura cale pe care oamenii o pot urma pentru a trăi. Acum îmi fac datoria cu normă întreagă, departe de zarva și de conflictele lumii și mă simt foarte liniștită și împăcată în inima mea. În fiecare zi, interacționez cu frații și surorile mele și ne facem îndatoririle și avem părtășie despre adevăr împreună. De asemenea, mă concentrez pe experimentarea judecății și a mustrării din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o oarecare cunoaștere a propriilor firi corupte. Aceste câștiguri sunt ceva ce anii de școală și obținerea unei mari faime și a unui mare câștig nu mi le-ar fi putut aduce niciodată. Mulțumesc îndrumării cuvintelor lui Dumnezeu pentru că mi-a permis să înțeleg ce este un viitor adevărat și să fac o alegere înțeleaptă.