de Lin Qing, China

M-am născut într-o familie obișnuită de țărani. Părinții mei erau neșcoliți și nu puteau să ne întrețină decât făcând muncă manuală. O duceam extrem de greu. Părinții mei aveau deja peste patruzeci de ani când m-am născut eu și și-au pus toate așteptările în mine. Părinții mei mă îndrumau mereu spunând: „Noi avem puțină școală și ne petrecem viețile trudind în aer liber. Ne-am chinuit toată viața, dar nu avem deloc perspective. Tu trebuie să înveți din greu și să-ți găsești o slujbă bună în viitor, ca să poți sta într-un birou fără să fii expusă la soare sau la vânt, fără griji în privința mâncării și a îmbrăcămintei. Vom putea și noi să ne bucurăm de pe urma gloriei tale.” Profesorii ne învățau și ei adesea lucruri precum: „Cunoștințele îți pot schimba soarta” și „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață”. Am crescut sub influența acestor zicale. În special, când vedeam oameni care obținuseră succes academic și faimă care erau admirați oriunde mergeau și care se bucurau de mult prestigiu, am devenit și mai convinsă că știința de carte ar duce la un viitor bun, în care aș putea să mă bucur de o viață materială mai bună și să fiu admirată. Am luat în secret o hotărâre în inima mea că, în viitor, voi intra cu siguranță la o facultate bună și îmi voi găsi o slujbă respectabilă. Astfel, îmi voi ajuta părinții să trăiască o viață bună și voi face astfel încât rudele și vecinii să ne privească familia cu alți ochi.

Când eram la școală, mi-am dedicat tot timpul și energia studiului: în timp ce alții se distrau în vacanțe, eu citeam cărți și îmi făceam temele. Ultimul an de liceu a fost cea mai aglomerată perioadă pentru mine și mi-am dedicat toată energia pregătirii pentru examenul de admitere la facultate. Totuși, rezultatele mele la examenul de admitere nu au fost ideale și m-am simțit cu adevărat dezamăgită. Nu puteam permite ca viața mea să ajungă într-un punct mort chiar când abia începea. Familia mea nu avea bani și nicio influență, așa că, dacă voiam să am o viață bună și să fiu respectată în viitor, singura mea opțiune era să intru la o facultate bună. Astfel, am luat decizia să repet anul. După aceea, am învățat mai mult ca niciodată. Deși nu eram la fel de deșteaptă precum colegii mei talentați, trebuia să fiu mai hotărâtă decât ei. Adesea foloseam zicalele „O pasăre înceată trebuie să-și ia zborul prima” și „Cerul răsplătește munca grea” pentru a mă motiva. Pentru a economisi timp, nu mergeam acasă în weekenduri și stăteam la școală să învăț. Ori de câte ori aveam timp, făceam subiecte de examen dificile. Uneori, dacă nu le puteam termina în timpul zilei, le luam înapoi în dormitor și continuam să lucrez la ele sub pături, cu o lanternă. Chiar dacă miopia mea s-a înrăutățit, nu mi-a păsat. Inima mea era ca un arc încordat în fiecare zi, îngrozită că nu mă voi descurca bine la examen și că voi pierde șansa de a-mi schimba destinul. În 2014, am fost admisă la facultate și am putut să-mi aleg specializarea preferată. În acel moment, eram plină de speranță pentru viitorul meu și am simțit că eforturile mele nu fuseseră în zadar de data aceasta. Dacă aveam să continui să învăț din greu și să-mi găsesc o slujbă respectabilă după absolvire, rudele mele mai în vârstă aveau să mă laude cu siguranță pentru că aveam perspective bune.

În anul în care am început facultatea, mătușa mea mi-a predicat Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic și am început să trăiesc viața bisericească. Prin adunări, am înțeles că cerul, pământul și toate lucrurile au fost create de Dumnezeu și că Dumnezeu deține suveranitatea și controlează totul. După ce oamenii au fost corupți de Satana, au devenit din ce în ce mai ticăloși și mai depravați și, pentru a mântui omenirea, Dumnezeu întreprinde trei etape de lucrare. În zilele de pe urmă, El S-a și întrupat personal pentru a exprima cuvinte ca să-i judece și să-i curățească pe oameni, mântuind oamenii din robia păcatului și aducându-i la o destinație minunată. M-am gândit cum, din milioane de oameni, eram una dintre acele persoane suficient de binecuvântate încât să audă glasul lui Dumnezeu și să primească mântuirea Lui. M-am simțit foarte onorată și entuziasmată. Aceasta a fost cea mai mare binecuvântare din viața mea! La adunări, le povesteam surorilor mele despre lucrurile care mi se întâmplau la facultate, iar ele aveau părtășie cu mine despre cuvintele lui Dumnezeu cu privire la problemele mele. Uneori, mă luau și pe mine să-i ud pe nou-veniți. Mă simțeam în mod special eliberată și liberă când mă adunam cu frații și cu surorile mele și inima mea se simțea foarte în largul ei.

Mai târziu, am auzit că sora Muchen începuse să-și facă datoria cu normă întreagă după ce a absolvit facultatea. Am fost șocată la momentul respectiv și m-am gândit în sinea mea: „Deși sora este foarte tânără, hotărârea ei de a se consuma pentru Dumnezeu este foarte mare. Eu nu am o asemenea hotărâre. Dacă îmi fac datoria cu normă întreagă și nu voi avea o slujbă bună în viitor, oare vor spune rudele și prietenii mei că nu am realizat nimic? Ar trebui să cred în Dumnezeu și să merg la facultate în același timp. Nu numai că voi putea să-mi găsesc o slujbă bună, dar voi putea și să primesc binecuvântările lui Dumnezeu. Voi avea ce e mai bun din ambele lumi.” Totuși, am văzut apoi că sora nu credea în Dumnezeu de mult timp, dar făcea progrese foarte rapide și era capabilă să aibă părtășie și să ne ajute cu oricare dintre dificultățile noastre. În special, când am auzit-o având părtășie despre faptul că, atunci când poliția venise la ușă să o aresteze în timpul unei adunări, ea se bizuise pe Dumnezeu și văzuse ocrotirea minunată a lui Dumnezeu, am simțit admirație și invidie din adâncul inimii. Am început să reflectez, gândindu-mă: „Sora își face îndatoririle în biserică în fiecare zi și înțelege multe adevăruri. Creșterea ei în viață este atât de rapidă! Eu și studiez, și particip la adunări în același timp și nu pot vorbi despre nicio experiență. Se pare că, dacă vreau să progresez în viață, trebuie să fac mai multe îndatoriri. Totuși, dacă fac îndatoriri cu normă întreagă, așa cum face sora, nu voi avea energie să învăț. Am învățat din greu atâția ani doar ca să pot să-mi găsesc o slujbă bună după absolvire, să nu am griji în privința mâncării și a îmbrăcămintei, să-mi ajut părinții să trăiască o viață bună în viitor și, de asemenea, să par respectabilă și să am prestigiu în ochii rudelor mele. Dacă aleg să-mi dedic tot timpul îndeplinirii datoriei mele, în timp ce toți colegii mei își găsesc slujbe bune după absolvire, voi fi doar eu cea neînsemnată, fără o slujbă respectabilă. Ce vor crede rudele și prietenii mei despre mine?” Când m-am gândit la asta, nu am mai vrut să-mi fac datoria cu normă întreagă.

Cu o lună înainte de vacanță, o soră m-a întrebat: „Vacanța se apropie. Ce planuri ai în continuare? Ești dispusă să te instruiești și să-ți faci datoria?” La început, am fost foarte entuziasmată să aud asta. Înțelegeam prea puțin din adevăr, așa că aceasta era o ocazie perfectă să mă instruiesc în a face o datorie și să dobândesc adevărul. Totuși, apoi m-am gândit: „Odată ce încep să-mi fac datoria, dacă o abandonez când începe din nou facultatea, asta nu ar fi în conformitate cu intenția lui Dumnezeu. Dar dacă voi continua să-mi fac datoria după ce începe școala, studiile mele vor fi cu siguranță afectate. Dacă află colegele mele de cameră că eu cred în Dumnezeu și raportează acest lucru profesoarei, s-ar putea să fiu exmatriculată și atunci chiar că nu voi mai avea niciun viitor. Atunci cum îi voi putea răsplăti pe părinții mei? Dacă nu mă voi descurca la fel de bine ca ceilalți, ce vor crede rudele mele despre mine? Cum ar trebui să aleg?” Pe drumul de întoarcere, inima mea era în tumult. Pe de o parte era visul meu de a merge la facultate, pe care îl urmăream cu atâta sârguință de atâția ani; pe de altă parte, îndeplinirea datoriei mele ca ființă creată. Nu voiam să pierd niciunul dintre aceste lucruri. În acea perioadă, îmi simțeam inima foarte grea și nu știam cum să aleg. Dându-mi seama că starea mea era greșită, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „Dumnezeule drag, știu că a-mi face datoria este plin de sens și asta vreau să fac. Dar statura mea este prea mică și sunt îngrijorată că, dacă îmi fac datoria, studiile mele vor fi afectate. Mă simt slabă sufletește, dar nu vreau să pierd această ocazie. Dumnezeule drag, fie ca Tu să mă conduci să-Ți înțeleg intenția!”

În acea noapte, m-am foit în pat, fără să pot dormi. Am deschis telefonul și am auzit un imn al cuvintelor lui Dumnezeu intitulat „Trebuie să îți pui credința în Dumnezeu mai presus de orice”:

1  Dacă vrei să crezi în Dumnezeu și vrei să-L câștigi pe Dumnezeu și să-I câștigi mulțumirea, atunci trebuie să înduri unele greutăți și să depui un efort, altfel nu vei putea dobândi aceste lucruri. Deși ați ascultat multe predici, doar a asculta nu înseamnă că sunt ale tale; trebuie să le absorbi și să le transformi în ceva ce îți aparține. Trebuie să le asimilezi în viața ta și să le aduci în existența ta, permițând acestor cuvinte și predici să ghideze direcția vieții tale, să impregneze viața ta cu valoarea existenței și cu sensul de a fi în viață. În acest fel, va merita să asculți aceste cuvinte.

2  În cazul în care cuvintele pe care le rostesc nu aduc un punct de cotitură în viața ta de zi cu zi sau nu adaugă vieții tale valoarea existenței, atunci le asculți în zadar. Trebuie să tratezi credința în Dumnezeu ca pe o chestiune majoră în viața ta, mai importantă decât mâncarea, îmbrăcămintea sau orice altceva – în acest fel, vei obține rezultate. Dacă crezi doar în timpul liber și nu te dedici credinței și ești mereu confuz, atunci nu vei câștiga nimic.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”

În timp ce ascultam imnul cuvintelor lui Dumnezeu, am fost atât de profund mișcată, încât nu m-am putut abține să nu plâng. Am simțit că Dumnezeu era chiar lângă mine, ascultându-mi rugăciunile și folosindu-Și cuvintele pentru a mă îndruma și a mă inspira. Am înțeles că a crede în Dumnezeu este cel mai important lucru în viață, mai important decât mâncarea, îmbrăcămintea și plăcerile și mai important decât orice faimă, câștig sau viitor pe care l-aș putea avea. Tot ceea ce este trupesc este temporar. Numai urmărind adevărul și obținând o schimbare a firii poate cineva să fie mântuit și să supraviețuiască. A ne face datoria este calea prin care putem dobândi adevărul și pătrunde în adevărul-realitate. Făcându-ne îndatoririle, vom întâmpina diverse dificultăți și probleme și vom dezvălui diverse firi corupte. Totuși, acest lucru ne îndeamnă și să căutăm mai mult adevărul pentru a ne rezolva corupția. Dacă particip la adunări doar în timpul liber și nu fac o datorie, petrecându-mi în schimb cea mai mare parte a timpului studiind, atunci voi experimenta mai puține lucruri și voi căuta mai puțin adevărul pentru a-mi rezolva problemele. Voi înțelege doar niște cuvinte și doctrine superficiale și nu voi putea pătrunde în realitate. Din cauza acestui lucru, e foarte dificil să fii mântuit. Muchen și cu mine eram cât se poate de diferite. Muchen nu credea în Dumnezeu de mult timp, dar experimentase multe lucruri făcându-și datoria și căutase adevărul mai mult. Când avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu la adunări, era capabilă să-și includă experiențele și vorbea într-un mod practic. Prin intermediul experiențelor ei, a văzut faptele lui Dumnezeu, credința în El i-a sporit și a devenit mai motivată în îndeplinirea datoriei sale. Pe de altă parte, eu tratam credința în Dumnezeu ca pe un hobby, ca să nu-mi afecteze studiile. Mă mulțumeam să particip la adunări și nu mă gândeam să-mi fac datoria de ființă creată. Dacă aș fi continuat să cred într-un mod atât de confuz și aș fi ratat perioada critică în care să urmăresc adevărul, eșuând în cele din urmă să-l dobândesc, nu aș fi fost atunci eliminată? În sfârșit eram în vacanță. Nu puteam lăsa să-mi scape această ocazie de a-mi face datoria și de a dobândi adevărul, i-am spus surorii că sunt dispusă să mă instruiesc să-mi fac datoria.

În timpul vacanței, am găzduit împreună adunări de grup. Când ne adunam, toți se deschideau cu inocență și comunicau unii cu alții, iar eu mă simțeam deosebit de eliberată și liberă în inima mea. M-am gândit la colegii mei de la facultate care mâncau, beau și se distrau toată ziua, erau dependenți de jocuri pe telefoanele mobile, ieșeau la întâniri și duceau o viață depravată și decadentă. Pe vremuri, eram și eu la fel ca ei. Ori de câte ori aveam timp liber, mă jucam pe telefon sau mă uitam la un serial TV, fără nimic serios în inima mea. Dar, participând la adunări și mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, îmi dădusem seama că aceste tendințe rele nu ar face decât să-mi acapareze inima și să o îndepărteze de Dumnezeu și că nu erau absolut deloc benefice pentru viața mea. Treptat, am căpătat hotărârea de a sta departe de aceste tendințe rele și am fost capabilă să-mi liniștesc inima înaintea lui Dumnezeu, mâncând și bând cuvintele Lui și făcându-mi datoria. Nu mi-am mai irosit zilele fără sens. Mi-am dat seama că numai crezând în Dumnezeu, urmărind adevărul și făcându-mi datoria puteam sta departe de aceste tendințe rele și puteam trăi o viață valoroasă și plină de sens.

Pe măsură ce se apropia începutul semestrului, eram puțin nehotărâtă. Oare trebuia să renunț la studii și să-mi fac îndatoririle cu normă întreagă? I-am cerut sfatul lui Muchen, întrebând-o: „În această perioadă, simt că dobândesc mai multe adevăruri făcându-mi datoria. Vreau, de asemenea, să mănânc și să beau mai mult cuvintele lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc datoria. Dar când mă gândesc că nu voi avea o slujbă bună și nimeni nu mă va admira în viitor și că nu-mi voi putea răsplăti părinții într-un mod mai bun, îmi pierd hotărârea de a renunța la studii.” Sora a avut părtășie cu mine despre experiența ei și a găsit cuvinte relevante ale lui Dumnezeu pentru a mă ajuta. Dumnezeu Atotputernic spune: „În timpul procesului în care oamenii dobândesc cunoștințe, prin folosirea a tot felul de metode, fie că le spune povești, fie că le oferă pur și simplu fărâme de cunoștințe sau le permite să-și satisfacă dorințele sau aspirațiile, pe ce cale vrea Satana să-i ducă pe oameni? Oamenii cred că nu este nimic în neregulă cu dobândirea cunoștințelor, că este absolut firesc și justificat. Ca să o spunem într-un mod care sună atrăgător, a stabili aspirații înalte sau a avea ambiții înseamnă a avea un imbold, iar aceasta ar trebui să fie calea corectă în viață. Dacă cineva își poate realiza propriile aspirații sau își poate stabili o carieră de succes în timpul vieții, nu este acesta un mod de viață mai glorios? În felul acesta, nu numai că își poate onora strămoșii, dar are și șansa de a-și lăsa amprenta asupra generațiilor viitoare – nu este acesta un lucru bun? Acesta este un lucru bun în ochii oamenilor lumești și, pentru ei, ar trebui să fie ceva potrivit și pozitiv. Totuși, oare Satana, cu motivele sale sinistre, îi duce pe oameni pe o astfel de cale și gata? Cu siguranță, nu. De fapt, indiferent cât de mărețe sunt aspirațiile omului, cât de realiste sunt dorințele lui sau cât de cuvenite pot fi, tot ceea ce omul dorește să realizeze, tot ceea ce caută el este legat inextricabil de două cuvinte. Aceste două cuvinte sunt de o importanță vitală pentru fiecare persoană toată viața ei și sunt lucruri pe care Satana intenționează să le insufle în om. Care sunt aceste două cuvinte? Sunt «faimă» și «câștig». Satana folosește o metodă foarte blândă, o metodă care este foarte mult în conformitate cu noțiunile oamenilor și care nu este foarte agresivă, pentru a-i face pe oameni să accepte pe neștiute modalitățile și legile lui de supraviețuire, să-și dezvolte obiectivele și direcția în viață și să ajungă să aibă aspirații de viață. Indiferent cât de pompoase ar putea să fie descrierile făcute de oameni pentru a vorbi despre aspirațiile lor de viață, acestea din urmă se învârt mereu în jurul faimei și câștigului. Tot ceea ce orice persoană importantă sau faimoasă – sau, de fapt, orice persoană – urmărește de-a lungul vieții are legătură doar cu aceste două cuvinte: «faimă» și «câștig». Oamenii cred că, odată ce au faimă și câștig, au capitalul pentru a se bucura de statut înalt, de bogăție mare și de viață. Ei cred că, odată ce au faimă și câștig, au capitalul pentru a căuta plăcere și a se implica în desfătări nesăbuite ale trupului. De dragul acestei faime și al acestui câștig pe care și le doresc, oamenii, bucuroși și fără să știe, îi predau Satanei trupurile și inimile lor și chiar tot ceea ce au, inclusiv perspectivele și sorțile lor. Ei fac asta fără rezerve, fără niciun moment de îndoială și fără să știe vreodată să recupereze tot ce au avut odată. Oare pot oamenii să mai păstreze vreun control asupra lor înșiși odată ce s-au predat Satanei și i-au devenit loiali în felul acesta? Cu siguranță, nu. Ei sunt controlați complet și total de Satana. S-au scufundat complet și total în această mlaștină și nu se pot elibera. Odată ce o persoană se împotmolește în faimă și câștig, nu mai caută ceea ce este luminos, ceea ce este just sau acele lucruri care sunt frumoase și bune. Asta deoarece farmecul faimei și al câștigului este prea mare pentru oameni, iar acestea sunt lucruri pe care oamenii le pot urmări la nesfârșit pe tot parcursul vieții și chiar pentru întreaga veșnicie. Nu așa stau de fapt lucrurile?” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Din cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că Satana folosește faima și câștigul ca momeală ca să-i determine pe oameni să muncească din greu pentru a acumula cunoștințe și a urmări să iasă în evidență, să considere faima și câștigul ca fiind scopul lor în viață, să nege suveranitatea lui Dumnezeu și să se îndepărteze inconștient de grija și ocrotirea Creatorului, astfel încât să trăiască în capcana Satanei și, în cele din urmă, să fie devorați de el. Fusesem profund vătămată de Satana. „Cunoștințele îți pot schimba soarta” și „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață” – așa fusesem educată acasă și la școală, de la o vârstă fragedă. Am crezut că succesul academic putea aduce onoare familiei și te putea face să ieși în evidență și să fii admirat de ceilalți. Am văzut că părinții mei nu aveau educație și puteau întreține familia doar prin muncă fizică grea. Nu numai că era epuizant, dar nici nu-i privea nimeni cu respect. Am simțit că nu avea nicio valoare să-mi trăiesc viața așa și că numai dobândind cunoștințe academice și obținând o slujbă respectabilă în viitor aș fi putut să-mi schimb viața și să fiu admirată de rudele și de prietenii mei. Pentru a-mi atinge aspirațiile, am învățat nonstop și, când prima mea încercare la examenul de admitere la facultate nu a mers așa cum speram, am ales să repet anul și am muncit chiar mai mult ca înainte. Chiar și atunci când se stingeau luminile în dormitor, tot foloseam o lanternă pentru a citi materiale de studiu sub pături. Chiar dacă miopia mea s-a agravat nu mi-a păsat. De dragul unei bucăți de hârtie cu note bune, eram întruna îngrijorată și anxioasă. Pe măsură ce se apropia examenul de admitere la facultate, eram constant încordată, ca un arc, îngrozită să nu pic examenul și să nu-mi pierd singurul „colac de salvare”. Mă simțeam, de asemenea, confuză și îndurerată, dar nu aveam puterea să scap. Tot ce puteam face era să urmez aceste tendințe. Acum înțelegeam că Satana folosește faima și câștigul pentru a-i induce în eroare pe oameni, făcând ca inimile lor să se îndepărteze tot mai mult de Dumnezeu. M-am gândit cum ruda mea mi-a predicat Evanghelia după ce am fost admisă la facultate. Am fost îndeajuns de binecuvântată să primesc mântuirea lui Dumnezeu și să-I aud glasul, dar nu am prețuit această oportunitate. Am considerat urmărirea unui viitor bun ca fiind prioritatea mea principală și voiam să cred în Dumnezeu doar în timpul liber, cu condiția să nu-mi afecteze studiile, Mi-am dat seama că faima și câștigul erau cele mai mari obstacole în calea practicării adevărului și a îndeplinirii datoriei mele. Acum auzisem glasul lui Dumnezeu, dar nu puteam urmări adevărul și nu-mi puteam face datoria, trăind în schimb după regulile satanice de supraviețuire și prețuind faima și câștigul mai mult decât adevărul și viața. Chiar nu puteam distinge binele de rău! Chiar dacă absolveam cu o diplomă și îmi găseam o slujbă bună, dacă nu dobândeam adevărul și viața, eram în cele din urmă eliminată de Dumnezeu. În trecut, crezusem mereu că a merge la facultate în timp ce credeam în Dumnezeu îmi putea aduce atât faimă și câștig, cât și binecuvântările lui Dumnezeu. Aceasta era doar dorința mea deșartă și pur și simplu nu era deloc în conformitate cu adevărul. Dumnezeu spune: „Dacă crezi doar în timpul liber și nu te dedici credinței și ești mereu confuz, atunci nu vei câștiga nimic” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul X”). Domnul Isus a spus, de asemenea: „Oricine dintre voi care nu renunță la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:33). Am înțeles că pentru a-L urma pe Dumnezeu trebuie să ai o inimă devotată și să nu fii constrâns sau legat de familie, de trup, de bani, de faimă sau de câștig. Ar trebui să-ți dedici toată inima și toată mintea datoriei tale, să te concentrezi asupra urmăririi și practicării adevărului și, în cele din urmă, să obții o schimbare a firii și să fii mântuit de Dumnezeu. Cât despre ucenicii Domnului Isus din Epoca Harului, unii dintre ei au renunțat la statut și la bogăție, iar alții au renunțat la familiile lor pentru a-L urma pe Domnul Isus din toată inima, călătorind peste tot pentru a predica Evanghelia și a aduce mărturie pentru Domnul. Acestea au fost vieți pline de sens, demne de urmat. În plus, obișnuiam să cred că dobândirea cunoștințelor academice ar duce la o slujbă bună, permițându-mi să trăiesc o viață lipsită de griji în privința mâncării și a îmbrăcămintei, și să fiu admirată de rudele și de prietenii mei; credeam că numai faima și câștigul puteau aduce fericirea. Dar gândindu-mă la asta, deși mulți intelectuali și oameni cu bogăție și putere par nemaipomeniți și frumoși la suprafață și se bucură de prestigiu oriunde merg, ei nu cred în Dumnezeu și nu înțeleg adevărul. Trăiesc în capcana Satanei, concurând pentru faimă și câștig și luptându-se atât fățiș, cât și pe ascuns. Pentru a obține statut și reputație, își compromit sănătatea și își vând integritatea și demnitatea. Viețile lor nu sunt fericite. Dacă o persoană pierde grija și ocrotirea lui Dumnezeu și nu are binecuvântarea sau mântuirea lui Dumnezeu, despre ce fericire se mai poate vorbi? Indiferent cât de multe cunoștințe are, cât de mult e admirată de alții sau cât de fastuoase sunt plăcerile sale materiale, în cele din urmă va cădea în catastrofe, va îndura pierzania și va pieri. Acesta nu este un viitor real. Acum sunt zilele de pe urmă. Dumnezeu va pune capăt acestei epoci și Își va face lucrarea de a-i răsplăti pe cei buni și de a-i pedepsi pe cei răi. Numai urmărind adevărul și obținând o schimbare a firii poți fi mântuit și poți supraviețui și poți fi condus de Dumnezeu în epoca următoare. Acesta este viitorul real.

Mai târziu, am citit despre experiența lui Petru, care mi-a oferit o oarecare inspirație și motivație. Dumnezeu Atotputernic spune: „Petru s-a născut în astfel de condiții sociale favorabile – în mod evident, acesta a fost norocul lui. Isteț și ager la minte, pricepea cu ușurință ideile noi. După ce și-a început studiile, putea să tragă concluzii din ceea ce învăța, fără să i se pară deloc dificil. Părinții lui erau mândri să aibă un fiu atât de isteț și de ager la minte, așa că au făcut tot posibilul să-i sprijine educația, sperând că va putea să se remarce și să obțină un fel de post oficial în societate. Fără să-și dea seama, Petru devenise interesat de Dumnezeu. Astfel, la paisprezece ani, când era la liceu, a simțit o aversiune profundă față de cultura greacă antică pe care o studia; în special, ura cu atât mai mult personajele fictive și evenimentele inventate din istoria Greciei antice. De atunci încolo, Petru – care tocmai intrase în primăvara tinereții sale – a început să cerceteze viața umană și să se implice în societate. Nu a răsplătit truda părinților săi dintr-un simț al conștiinței, deoarece a văzut clar că toți oamenii trăiau într-o stare de autoamăgire, duceau vieți fără sens și că toți își distrugeau propriile vieți de dragul de a concura pentru reputație și profit. Perspicacitatea sa avea mult de-a face cu mediul social în care trăia. Cu cât oamenii aveau mai multe cunoștințe, cu atât relațiile lor interpersonale și lumile lor interioare erau mai complicate și, prin urmare, cu atât mai gol se simțea spațiul în care trăiau. În aceste circumstanțe, Petru își petrecea timpul liber făcând vizite peste tot, majoritatea celor pe care îi vizita fiind oameni din cercuri religioase. Părea să aibă în inima sa sentimentul vag că poate religia ar putea clarifica diversele enigme ale lumii umane și astfel mergea adesea la o sinagogă de lângă casa sa pentru a participa la slujbe, fără știrea părinților săi. Nu după mult timp, Petru, care avusese întotdeauna un caracter bun și excelase la învățătură, a început să urască să meargă la școală. Sub supravegherea părinților săi, a terminat liceul fără tragere de inimă, după care, ieșind din oceanul cunoașterii, a tras adânc aer în piept – de atunci încolo, s-a eliberat de orice educație și constrângere” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dezvăluiri ale tainelor «Cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Despre viața lui Petru). Din experiența lui Petru, am văzut că inima sa era inocentă și că el iubea lucrurile pozitive; a început să se gândească la viață de la o vârstă fragedă. Prin intermediul interacțiunilor sale cu societatea, și-a dat seama că oamenii își trăiau viețile pentru faimă și câștig și că mintea unui om devine cu atât mai complicată și mai coruptă cu cât acesta dobândește mai multe cunoștințe. De asemenea, a văzut clar întunericul și ticăloșia societății și a recunoscut că urmărirea faimei, a câștigului și a statutului este lipsită de valoare. Nu a respectat dorințele părinților săi de a căuta să iasă în evidență și de a obține un fel de post oficial în societate. În schimb, a renunțat hotărât la studii și a urmat calea credinței în Dumnezeu, iar mai târziu L-a urmat pe Domnul Isus. Și-a petrecut viața urmărind să-L înțeleagă pe Dumnezeu, a căutat intenția lui Dumnezeu în toate și și-a înțeles neajunsurile și deficiențele prin cuvintele lui Dumnezeu. În cele din urmă, a putut să I se supună lui Dumnezeu până la moarte și să-L iubească la extrem, câștigând aprobarea Sa. Prin comparație, eu nu puteam pătrunde lucrurile și, din cauză că urmăream faima și câștigul, nu eram dispusă să-mi fac datoria de ființă creată, mulțumindu-mă să cred doar în timpul liber. Dacă aș fi continuat să cred așa până la sfârșit, totul ar fi fost în zadar! Trebuia să urmez exemplul lui Petru, să renunț la viitorul personal și să iau inițiativa de a urmări activ lucrurile pozitive. În timpul petrecut la facultate, am văzut că facultățile de sub conducerea Partidului Comunist Chinez sunt baze pentru educația ateistă. Toată lumea urmărește vanitatea și tânjește după rău și nimănui nu-i pasă că studenții mănâncă, beau, se distrează sau se bat. Totuși, oamenii care cred în Dumnezeu și merg pe calea cea dreaptă sunt persecutați. În plus, facultățile răspândesc zvonuri nefondate pentru a-L condamna și a-L calomnia pe Dumnezeu, făcându-i pe oameni să se îndepărteze de El și să-L trădeze. Dacă aș fi continuat să urmez cursurile facultății, aș fi fost doar luată de valul tendințelor rele, îndepărtându-mă tot mai mult de Dumnezeu. În cele din urmă, aș fi căzut în marile catastrofe și aș fi fost distrusă. Numai Dumnezeu le poate arăta oamenilor calea cea dreaptă și numai înțelegând adevărul poate cineva să trăiască mai mult o asemănare umană. Eram dispusă să aleg să-mi fac datoria și să-L mulțumesc pe Dumnezeu.

Totuși, când eram cu adevărat pe punctul de a decide să renunț la studii, încă aveam unele îndoieli. Odată ce alegeam să-mi aloc tot timpul îndatoririlor mele, nu aș mai fi putut câștiga bani pentru a-mi îngriji părinții. Părinții mei munciseră atât de mult pentru a mă crește și a-mi susține educația, iar acum erau bătrâni și sănătatea lor nu mai era la fel de bună ca înainte. Dacă s-ar fi îmbolnăvit în viitor, atunci condițiile mele nu mi-ar fi permis să-i îngrijesc. Aș fi simțit mereu că le sunt datoare. Când sora a aflat despre starea mea, mi-a căutat niște cuvinte ale lui Dumnezeu. Am citit cuvintele Lui: „Îi voi alina mereu pe toți aceia care Îmi percep intențiile și nu le voi permite să sufere sau să dea de necaz. Lucrul crucial acum este să fii în stare să acționezi în concordanță cu intențiile Mele. Cei care fac acest lucru vor primi în mod cert binecuvântările Mele și vor veni sub protecția Mea. Cine este cu adevărat capabil să se consume în totalitate pentru Mine și să-și ofere totul de dragul Meu? Sunteți cu toții cu inima împărțită, gândurile vă umblă de colo-colo, vă gândiți la familie, la lumea de afară, la mâncare și îmbrăcăminte. În ciuda faptului că te afli aici, înaintea Mea, făcând lucruri pentru Mine, în inima ta, încă te mai gândești la soția ta, la copiii tăi și la părinții tăi de acasă. Sunt ei proprietatea ta? De ce nu îi încredințezi mâinilor Mele? Nu ai încredere în Mine? Sau te temi cumva că voi face rânduieli nepotrivite pentru tine?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 59). Cei care se consumă sincer pentru Dumnezeu Îi sunt loiali și supuși; ei își fac datoria fără a lua în considerare câștigurile și pierderile personale și își îndeplinesc responsabilitățile pentru a duce la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. Totuși, când m-am confruntat cu o alegere, am luat mereu în considerare propriul viitor, pe familia și pe părinții mei. Nu am putut cu adevărat să pun tot ce aveam în mâinile lui Dumnezeu. De fapt, destinul părinților noștri se află sub suveranitatea lui Dumnezeu: cât de multă suferință vor îndura și de cât de multă fericire se vor bucura sunt lucruri predeterminate de Dumnezeu cu mult timp în urmă. Dacă sunt afectați de boală, noi, în calitate de copii, chiar dacă stăm cu părinții noștri sau le plătim tratamentul medical, nu putem suferi în locul lor și nu putem schimba nimic. Luați-l ca exemplu pe unchiul meu, care are o mulțime de copii. Familiile verilor mei sunt relativ înstărite, iar ei sunt destul de devotați față de unchiul meu. Când unchiul meu s-a îmbolnăvit de cancer pulmonar, toți au plătit pentru operația lui și s-au ocupat de el pe rând. Ei crezuseră că se va recupera după operație, dar, în mod neașteptat, a murit în câteva luni. Familia mea nu este înstărită, iar părinții mei fac în mare parte muncă manuală. Cu toate acestea, ei sunt încă sănătoși și rareori se îmbolnăvesc pe parcursul anului. Nu înțelegeam suveranitatea lui Dumnezeu, iar credința mea în Dumnezeu era prea slabă. Din acel moment, am fost dispusă să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Creatorului și să-I încredințez lui Dumnezeu tot ceea ce are legătură cu părinții mei.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns să-mi dau seama de intenția arzătoare a lui Dumnezeu de a mântui omenirea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu îi caută pe cei care tânjesc după arătarea Lui, îi caută pe cei care ascultă cuvintele Lui, pe cei care nu uită însărcinarea dată de El și care Îi oferă Lui inimile și trupurile lor și îi caută pe cei care sunt la fel de supuși și de lipsiți de potrivnicie ca niște prunci în fața Lui. Dacă Îi ești devotat lui Dumnezeu, neîngrădit de vreo forță, atunci Dumnezeu te va privi favorabil și îți va dărui binecuvântările Lui. Dacă ai statut înalt, o reputație excelentă, o sumedenie de cunoștințe, o mulțime de bunuri și sprijinul multor oameni, totuși rămâi netulburat de aceste lucruri și tot vii înaintea lui Dumnezeu, să accepți chemarea Lui și însărcinarea dată de El și să faci ceea ce îți cere Dumnezeu, atunci tot ceea ce vei face va fi cea mai semnificativă cauză de pe pământ și cea mai justă întreprindere a omenirii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu deține suveranitate peste destinul întregii omeniri”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că El caută oameni care pot să-I asculte cuvintele și să I se supună și vrea să-i mântuiască pe cei care tânjesc după arătarea Sa. Dacă oamenii pot renunța la reputația, la statutul, la banii și la interesele lor și pot veni înaintea lui Dumnezeu pentru a-și face datoria, acest lucru este aprobat de El și este, de asemenea, un lucru plin de sens. M-am gândit la felul în care Petru a ascultat chemarea lui Dumnezeu și și-a îndeplinit datoria, aducând în cele din urmă o mărturie frumoasă și răsunătoare pentru a-I mângâia inima. Ar trebui să-mi îndeplinesc și eu responsabilitățile de ființă creată și să-mi fac datoria; numai atunci pot să am conștiință și umanitate. Faptul că am fost destul de binecuvântată să pot să-mi fac datoria în biserică a fost harul lui Dumnezeu pentru mine și am fost dispusă să renunț la studii și să-mi fac datoria.

După aceea, i-am spus tatălui meu despre alegerea mea și el m-a susținut. Ba chiar a zis următoarele: „Credința în Dumnezeu este calea cea dreaptă în viață. Acum ești adultă și, de vreme ce ai ales această cale, trebuie să ai hotărârea și perseverența de a merge mai departe. Indiferent de obstacolele sau dificultățile pe care le întâlnești, nu te descuraja. Doar urmărește cu seriozitate!” Am fost puțin surprinsă de sprijinul tatălui meu. Știam că gândurile și ideile lui erau în mâinile lui Dumnezeu și I-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu în inima mea. Credința mea în a-L urma pe Dumnezeu a devenit și ea chiar mai puternică. După ce a început noul semestru, am solicitat școlii mele retragerea de la studii. Profesorul meu nu a înțeles de ce aș lăsa deoparte o facultate bună și a tot încercat să mă convingă să nu o fac, spunând: „Trebuie să te gândești la asta cu atenție. Părinții tăi au muncit din greu să te trimită la facultate și nu ți-a fost ușor să intri. Dacă renunți acum, nu vei avea niciodată o slujbă stabilă în viitor. Trebuie să ai viziune și să nu fii obtuză!” Când l-am auzit pe profesor spunând că ar trebui să am viziune, inima mi-a sărit din piept. M-am gândit: „Da. Odată ce iau această decizie, nu voi avea niciodată o slujbă respectabilă. Atunci, nu voi avea parte nici de admirația celorlalți, nici de plăcerile trupești.” Mi-am dat seama că mentalitatea mea nu era corectă, așa că m-am rugat repede lui Dumnezeu în inima mea. În acel moment, mi-am amintit clar cuvintele lui Dumnezeu: „Poporul Meu ar trebui să fie întotdeauna în alertă împotriva uneltirilor viclene ale Satanei” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 3). Am știut că Dumnezeu îmi reamintea. La suprafață, părea că doar interacționam cu profesorul meu, dar, în realitate, în spatele acestui lucru se ascundea uneltirea Satanei. Satana s-a folosit de profesor pentru a spune niște lucruri care păreau a fi în interesul meu, ispitindu-mă să mă îndepărtez de Dumnezeu și să-mi abandonez datoria. Satana este cu adevărat atât de josnic! Am reflectat, de asemenea: „Profesorul a spus că nu ar trebui să fiu obtuză, ci să am viziune; ce anume înseamnă a fi obtuz și ce înseamnă a avea viziune? Dacă urmăresc o diplomă de nivel înalt, o slujbă bună și să fiu admirată de alții, dar nu pot să-mi îndeplinesc datoria sau să dobândesc adevărul, atunci, când lucrarea lui Dumnezeu se va sfârși, nu voi câștiga nimic. Asta înseamnă să fii obtuz. A-L urma pe Dumnezeu și a-mi îndeplini datoria de ființă creată și a urmări adevărul pentru obține o schimbare a firii și a fi mântuită – aceasta este cea mai corectă alegere; și aceasta este adevărata viziune.” Atunci, am răspuns ferm: „Decizia mea de a renunța la facultate nu a fost o decizie de moment. Am cântărit-o mult timp și nu o voi regreta!” Profesorul a văzut că nu mă putea convinge și a clătinat din cap, neputincios. Mi-a finalizat cererea de retragere de la facultate. În momentul în care am ieșit din campus, m-am simțit extrem de voioasă, deoarece nu mai trebuia să fiu constrânsă de profesori sau de colegi când participam la adunări sau îmi făceam datoria! M-am simțit de parcă o povară grea mi s-ar fi luat de pe umeri. M-am simțit ca o pasăre care scapă dintr-o colivie, întorcându-se în îmbrățișarea cerului albastru.

După aceea, mi-am dedicat tot timpul îndatoririlor mele. Împreună cu frații și surorile mele, participam la adunări și îmi făceam datoria în fiecare zi, simțindu-mă foarte în largul meu și împăcată. În procesul îndeplinirii datoriei mele, am dezvăluit multe firi corupte. De exemplu, făcându-mi datoria, eram dornică de câștiguri rapide, eram superficială și mă răsfățam cu confortul trupesc; de asemenea, am experimentat emondarea, certarea și disciplinarea. Am dobândit o oarecare înțelegere a propriilor firi corupte și am obținut unele schimbări. Acestea au fost câștiguri pe care nu le-aș fi putut obține cât timp încă studiam la facultate. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a scos din mlaștina urmăririi faimei și a câștigului și că m-a condus pe calea cea dreaptă în viață!