de Ye Hui, China

Într-o dimineață de noiembrie, în 2007, în timp ce ne adunam la casa surorii Liu Hua, peste o duzină de ofițeri de poliție au năvălit brusc în curte și, înainte să putem reacționa, s-au repezit în casă, strigând: „Nu mișcați!” Totul era atât de haotic, iar eu eram extrem de speriată, așa că mă tot rugam lui Dumnezeu. Polițiștii au scotocit prin casă. În scurt timp, au întors locul cu susul în jos și au găsit cărțile și DVD-urile conținând cuvintele lui Dumnezeu pe care Liu Hua le păstra în casă. Apoi ne-au percheziționat rapid cu forța și au găsit în buzunarul meu materiale despre numărul de membri și finanțele bisericii. M-am îngrijorat foarte mult, mă temeam că aveau să fie implicați și alți frați și surori, așa că m-am rugat în gând lui Dumnezeu, cerându-I să îi ocrotească. În acel moment, unul dintre ofițerii de poliție a apucat-o pe Liu Hua și a întrebat-o: „Mai există cărți sau fonduri bisericești în casa ta?” Când ea nu a răspuns, ofițerul, ignorând vârsta ei înaintată, a împins-o violent, iar Liu Hua s-a prăbușit greoi la pământ și și-a pierdut cunoștința. Am văzut-o pe Liu Hua zăcând nemișcată pe jos, cu chipul palid, și am vrut să alerg la ea și să o ajut să se ridice, dar, pe neașteptate, doi ofițeri m-au prins de brațe și m-au târât către o mașină. Alți ofițeri au început să o tragă afară pe Liu Hua, dar, văzând-o căzută inconștientă la pământ, au trecut la arestarea altora. M-am gândit: „Partidul Comunist Îl urăște pe Dumnezeu, iar odată ce prind pe cineva care predică Evanghelia, îl vor tortura. Unii sunt bătuți și schilodiți, alții sunt condamnați la închisoare, iar principalii conducători și lucrători sunt uciși în bătaie fără nicio repercusiune. Acum, că am fost arestată și au găsit materialele despre numărul de membri și finanțele bisericii asupra mea, cu siguranță vor crede că sunt o conducătoare de biserică și nu mă vor lăsa să scap ușor.” Eram destul de speriată, neștiind ce fel de tortură va folosi poliția asupra mea. Dacă nu aș fi rezistat și aș fi devenit o iudă, ar fi fost o insultă la adresa firii lui Dumnezeu. Nu puteam deveni o iudă. M-am tot rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, mi-e atât de frică acum, nu știu cum mă va trata poliția. Te rog, ocrotește-mă și dă-mi credință. Sunt dispusă să rămân fermă în mărturia mea!” După ce m-am rugat, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când te confrunți cu suferința, trebuie să poți fi capabil să lași deoparte grija pentru trup și să nu te plângi de Dumnezeu. Când Dumnezeu Se ascunde de tine, trebuie să poți să ai credința de a-L urma, de a-ți păstra iubirea de dinainte fără să o lași să șovăie sau să se risipească. Indiferent ce face Dumnezeu, trebuie să te supui planului Său și să fii pregătit să-ți blestemi trupul, mai degrabă decât să te plângi de El. Când te confrunți cu încercări, trebuie să-L mulțumești pe Dumnezeu, deși s-ar putea să plângi amarnic sau să eziți să te desparți de vreun obiect îndrăgit. Doar aceasta este adevărata iubire și credință” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au adus multă pace în inimă. Dumnezeu lasă să vină peste noi suferințe și încercări pentru a ne desăvârși credința. Când am fost arestată și persecutată, am fost lașă și m-am temut de tortură și am văzut că credința mea în Dumnezeu nu era autentică. Nu trebuia să mă mai gândesc la trupul meu, indiferent cum m-ar tortura poliția. Trebuia să mă bazez pe Dumnezeu pentru a rămâne fermă în mărturia mea și, chiar dacă trebuia să mor, nu aveam să devin niciodată o iudă.

Când am ajuns la secția de poliție, doi bărbați polițiști m-au interogat agresiv: „Cine este conducătorul de biserică? Unde sunt banii bisericii?” M-au chestionat până la 8 seara și, când au văzut că nu spun nimic, m-au transportat la un centru de detenție. Era foarte frig în acea perioadă a anului, iar două polițiste m-au dezbrăcat complet cu forța și m-au percheziționat, apoi m-au închis împreună cu alte două surori într-o cameră fără să ne lase să mâncăm, dându-ne doar o pătură subțire, și ne-au spus cu asprime: „Puteți să muriți de frig toate! Cine a spus că Îl puteți urma pe Dumnezeu Atotputernic? Nici să nu vă gândiți să mâncați cât timp mai aveți credința aceea a voastră!” În acea noapte, noi trei ne-am consolat și ne-am încurajat reciproc în liniște. Am înțeles că arestarea și persecuția erau încercarea lui Dumnezeu și că trebuia să aducem mărturie pentru Dumnezeu. Indiferent cum avea să ne tortureze poliția, chiar dacă avea să ne omoare în bătaie, nu aveam să facem niciodată un compromis cu Satana! Am dobândit credință și putere și, deși ne era frig și foame, nu mai părea atât de insuportabil.

A doua zi, poliția m-a interogat. Un ofițer mi-a împuns cu ferocitate capul cu degetul și mi-a spus: „Cine este conducătorul bisericii tale, vrăjitoareo? Cine v-a dat documentele financiare ale bisericii? Dacă ne spui, te vom elibera astăzi, dar, dacă nu ne spui nimic, chiar vei fi în pericol!” Confruntându-mă cu întrebările lor neîncetate, am continuat să mă rog lui Dumnezeu în sinea mea, cerându-I să-mi ocrotească inima. Văzând că nu spun nimic, unul dintre ofițeri s-a înfuriat și a spus: „Dacă nu vorbești, știm noi cum să te torturăm! Te vom condamna la zece ani!” Altul a spus: „Te voi deporta în Siberia Chinei, ca să-ți faci o idee cum este să suferi acolo. Vom vedea atunci cât de încăpățânată mai ești!” Au tot încercat să mă facă să răspund și să mă ispitească. Eu doar m-am rugat și m-am bazat pe Dumnezeu în inima mea și nu am căzut în capcana lor. A treia zi, la 8 dimineața, patru polițiști m-au chemat să mă fotografieze. Un ofițer, cu un zâmbet fals, m-a întrebat: „Știi de ce te fotografiem? Mănânci mâncarea Partidului Comunist, dar nu crezi în Partidul Comunist, ci crezi în Dumnezeu și propovăduiești Evanghelia. Dacă toată lumea începe acum să creadă în Dumnezeu, cine va mai crede în Partidul Comunist? Te împotrivești Partidului Comunist! Pentru entuziasmul cu care predici Evanghelia, meriți zece ani de închisoare. Îți vom difuza poza la televizor, să o vadă toată lumea, și îți va fi rușine să-ți mai arăți fața în public!” După ce a spus asta, a rânjit și m-a smucit de braț pentru a-mi face o poză cu forța. Eram furioasă, dar și destul de îngrijorată, gândindu-mă: „Dacă poliția anunță la televizor că am fost arestată pentru credința mea și agită publicul, ce vor crede prietenii și rudele mele despre mine? Vecinii mei m-ar putea ridiculiza. Cum mi-aș mai putea arăta fața în public? Oare copiilor mei le-ar fi rușine cu mine și m-ar respinge?” Aceste gânduri m-au făcut să mă simt complet secătuită. Mi-am dat seama că inima mea se îndepărtase de Dumnezeu, așa că m-am rugat repede lui Dumnezeu să-mi ocrotească inima. În acel moment, m-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Nu există printre voi nicio persoană care să fie protejată de lege – în schimb, sunteți sancționați de lege. Și mai problematic este faptul că oamenii nu vă înțeleg: fie că e vorba de rudele voastre, de părinți, de prieteni sau colegi, niciunul nu vă înțelege. Când sunteți abandonați de Dumnezeu, vă e imposibil să continuați să trăiți pe pământ, dar chiar și așa, oamenii nu pot suporta să fie departe de Dumnezeu, ceea ce este semnificația cuceririi oamenilor și este slava lui Dumnezeu. Ce ați moștenit voi în această zi depășește tot ce au avut apostolii și profeții și este mai mare chiar decât ce a avut Moise și Petru. Binecuvântările nu pot fi obținute într-o zi sau în două; ele trebuie câștigate prin multe prețuri. Cu alte cuvinte, trebuie să aveți o dragoste care a îndurat rafinarea, trebuie să aveți o mare credință și trebuie să aveți multe adevăruri pe care Dumnezeu vă cere să le obțineți; mai mult, trebuie să vă îndreptați spre dreptate și să nu fiți niciodată intimidați sau evazivi și trebuie să aveți o inimă iubitoare de Dumnezeu constantă până la moarte. Trebuie să fiți hotărâți, trebuie să aibă loc schimbări în viața-fire a voastră; corupția voastră trebuie vindecată și trebuie să acceptați toate orchestrările lui Dumnezeu, fără cârtire și chiar să fiți supuși până la moarte. Aceasta este ceea ce ar trebui să dobândiți, acesta este scopul final al lucrării lui Dumnezeu și este lucrul pe care îl cere Dumnezeu de la acest grup de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că arestările și persecuția creștinilor de către Partidul Comunist și încercările Partidului de a determina opinia publică să ne calomnieze și să ne atace sunt menite să ne forțeze să-L trădăm pe Dumnezeu. Nu cădeam eu în plasa Satanei fiind negativă și îndurerată pentru că îmi era teamă că aș fi ridiculizată? A fi arestat și umilit pentru că crezi în Dumnezeu înseamnă a fi persecutat pentru dreptate, iar acesta este un lucru glorios, dar mie mi-era teamă să nu fiu batjocorită. Nu se vedea de aici că nu puteam să deosebesc binele de rău? Mă bucurasem atât de mult de udarea și de aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu, iar acum, când Dumnezeu avea nevoie ca eu să aduc mărturie, țineam cont de trupul meu și mă preocupau vanitatea și mândria mea. Îmi lipsea cu adevărat conștiința! Gândindu-mă la asta, am simțit o remușcare profundă și mi-am spus: „Nu contează ce-mi fac astăzi, chiar dacă vor difuza fotografia mea la televizor pentru a mă calomnia și a-i face pe oameni să mă batjocorească și să mă respingă, voi rămâne fermă în mărturia mea și nu-L voi trăda niciodată pe Dumnezeu!”

După ce m-au fotografiat, polițiștii m-au dus înapoi în camera de interogatoriu. Un ofițer a scos din geanta mea documentele privind numărul de membri și finanțele bisericii și le-a aruncat pe masă, uitându-se urât la mine și strigând: „Astăzi trebuie să explici clar de unde provin aceste lucruri! Dacă nu vorbești, vei primi o sentință de zece ani!” Văzând că nu răspund, mi-a împuns violent capul cu degetul și mi-a spus: „Baborniță ce ești, am văzut eu mulți ca tine. Dacă nu mărturisești astăzi, riști să pierzi și puținul de viață care ți-a mai rămas! Avem cinci echipe care te vor interoga prin rotație. Vom vedea cine rezistă mai mult!” Acest lucru m-a înspăimântat, gândindu-mă cum unii frați și unele surori fuseseră torturați cu bețe de bambus sub unghii, iar alții fuseseră forțați să bea apă cu piper după arestare. Mă întrebam dacă mi-ar face la fel dacă aș continua să tac. Dacă m-ar tortura și m-ar închide pentru mai mulți ani, aș fi în stare să îndur asta? Aveam peste 50 de ani, iar sănătatea mea nu era prea bună. Dacă mă omorau torturându-mă? M-am tot rugat lui Dumnezeu în inima mea, cerându-I să-mi dea putere. În acel moment, m-am gândit la câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Se cer de la noi credință și iubire extreme în această etapă a lucrării. S-ar putea să ne împiedicăm din cea mai mică neatenție, căci această etapă a lucrării e diferită de toate cele de dinainte: ceea ce desăvârșește Dumnezeu e credința oamenilor, care este atât invizibilă, cât și intangibilă. Ceea ce face Dumnezeu este să convertească cuvintele la credință, la iubire și la viață” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (8)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. Indiferent cu ce suferință sau încercare mă confruntam, trebuia să mă bazez pe credința mea și să rămân fermă în mărturia mea. Numai în acest fel puteam fi desăvârșită de Dumnezeu. M-am gândit la suferința lui Iov sub ispitirea Satanei. Când și-a pierdut numeroasele cirezi de vite și turme de oi, bogăția enormă și copiii, iar întregul său corp a fost acoperit de răni dureroase, Iov tot a continuat să creadă în Dumnezeu. El a preferat să își blesteme propriul trup decât să se plângă de Dumnezeu și a continuat să laude numele lui Dumnezeu, rămânând astfel ferm în mărturia sa, umilindu-l pe Satana și primind aprobarea și binecuvântările lui Dumnezeu. Capturarea și persecutarea mea erau o ispită a Satanei și erau și o încercare și o testare din partea lui Dumnezeu. Trebuia să urmez exemplul lui Iov și să nu mă plâng de Dumnezeu, chiar dacă asta însemna să mor, și trebuia să mă bazez pe Dumnezeu pentru a rămâne fermă în mărturia mea și pentru a-l face de rușine pe Satana. Din acel moment, indiferent cum mă interoga poliția, nu am spus nimic. Văzând că nu pot obține nimic de la mine, poliția i-a spus altei echipe: „Găsiți o cale să-i deschideți gura, apar o grămadă de bani în aceste documente. Faceți-o să mărturisească detalii despre banii și conducătorii bisericii, nu o lăsați să doarmă până nu vorbește!” A doua echipă de polițiști era formată din doi tineri. Stăteau în stânga și în dreapta mea și mă loveau puternic cu pumnii în umeri, cerând să știe cine erau conducătorii bisericii. Am simțit că mă ia cu leșin, stând pe un scaun, tremurând din toate încheieturile și neputând vorbi. Nu s-au lăsat și au continuat să mă lovească cu pumnii. După un timp, a intrat șeful Biroului de Securitate Publică, scrâșnind din dinți, și a spus: „Încă nu ai mărturisit după tot acest timp? Cine ți-a dat documentele financiare ale bisericii? Dacă nu ne spui astăzi, vei avea de suferit!” Auzind aceasta, inima mea a bătut cu putere și m-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule, se pare că nu mă vor lăsa să plec. Nu pot depăși asta de una singură, sunt dispusă să mă bazez pe Tine. Indiferent cum mă vor tortura, nu voi fi niciodată o iudă!” În acel moment, am simțit brusc cum mi se agită stomacul și am început să vomit. Văzând că vomitam peste tot, polițiștii s-au îndepărtat. Am profitat de ocazie ca să iau de pe masă documentele privind numărul de membri și finanțele bisericii și m-am șters cu ele peste tot. Apoi le-am aruncat pe jos și le-am călcat în picioare ca să le distrug, ceea ce i-a făcut pe polițiști să se înfurie și să pălească. În acel moment, șeful Biroului de Securitate Publică a primit un telefon, prin care era informat că soacra sa murise și că trebuia să se grăbească acasă, așa că au fost nevoiți să oprească interogatoriul. Știam că aceasta era ocrotirea lui Dumnezeu și Îi eram profund recunoscătoare. Polițiștii m-au interogat de opt ori în total, dar nu au obținut nicio informație de la mine, așa că, în cele din urmă, m-au trimis la un penitenciar.

La penitenciar, două femei ofițer m-au dus într-o cameră mică și m-au ocărât: „O să-ți jupuim pielea de pe tine, baborniță ce ești!” Apoi au luat foarfeci și mi-au tăiat fiecare nasture de la haine. În continuare, m-au dezbrăcat și mi-au aruncat pantofii. După inspecție, m-au pus să merg desculță printr-o curte până la o altă încăpere. M-am simțit extrem de umilită și eram foarte supărată și tulburată, așa că am continuat să mă rog lui Dumnezeu. M-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni. Tocmai prin suferința oamenilor, prin calibrul lor și prin toate firile satanice ale oamenilor din acest ținut murdar, Dumnezeu Își face lucrarea de purificare și cucerire, astfel încât, din asta, El să poată obține slavă și să îi poată câștiga pe cei care vor aduce mărturie despre faptele Lui. Aceasta este întreaga însemnătate a tuturor sacrificiilor pe care le-a făcut Dumnezeu pentru grupul acesta de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Luminarea cuvintelor lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că, fiind capturată și umilită, deși trupul meu suferea puțin și mândria mea era afectată, aceasta era o suferință de dragul dreptății și de dragul dobândirii adevărului, iar această suferință era valoroasă și semnificativă. De asemenea, persecuția m-a ajutat să dobândesc discernământ și să văd mai clar ticăloșia și nerușinarea marelui balaur roșu și am ajuns să îl detest și să îl resping din inimă. Gândindu-mă la asta, nu m-am mai simțit rușinată și am hotărât să rămân fermă în mărturia mea pentru a-l umili pe Satana.

După ce am fost închisă timp de treizeci de zile în penitenciar, poliția m-a acuzat de „tulburarea ordinii publice” și m-a condamnat la un an de reeducare prin muncă. În lagărul de muncă, eram înghesuită cu alte 20 de persoane într-o încăpere de aproximativ 10 metri pătrați, iar munca începea în fiecare dimineață la ora 6. Poliția ne aloca mereu sarcini, iar dacă nu le îndeplineam, nu aveam voie să mâncăm sau să dormim și trebuia să lucrăm suplimentar noaptea. Zi sau noapte, ori de câte ori eram chemate să mutăm ceva, trebuia să mergem imediat, să cărăm singure 25-30 de kilograme până la etajul trei, iar dacă ne mișcam încet, poliția striga la noi și ne certa. Când ajungeam la etajul al doilea, nu mă mai puteam mișca și cădeam la fiecare pas, și trebuia să urc cu dificultate, puțin câte puțin, până la etajul trei. Ajungeam epuizată, lac de sudoare și cu picioarele slăbite de fiecare dată, iar după ce terminam, nici nu aveam timp să-mi trag sufletul, că aveam imediat de făcut alte lucrări. Lucram în fiecare zi ca și cum viața mea depindea de asta, temându-mă de pedeapsă sau de prelungirea sentinței dacă nu îmi îndeplineam sarcinile, sfârșind adesea cu dureri de cap și cu amețeli și aproape leșinând de câteva ori. După ce lucram toată ziua, noaptea trebuia să stau de pază timp de două ore fără să ațipesc, sprijinindu-mă de perete sau mișcându-mă liber, iar orice încălcare se solda cu pedepse și cu mustrări. Când venea, în sfârșit, vremea de dormit, somnul era și el un chin, deoarece patru dintre noi trebuiau să se înghesuie într-un pat de un metru lățime, iar eu trebuia să mă înghesui într-un mic spațiu ca să mă pot întinde cât de cât, neputând să mă întorc sau să mă mișc, deoarece deținutele celelalte strigau la mine la orice mișcare. Picioarele îmi atârnau în afara patului, amorțindu-mi de frig. De asemenea, aveam adesea coșmaruri în care eram capturată sau interogată și mă trezeam plină de o transpirație rece. Ne era mereu foame, dar când venea vremea să mâncăm, acelea dintre noi care credeau în Dumnezeu primeau doar mâncare subțire, apoasă, fără niciun fel de ulei. În lagărul de muncă, fiecare zi părea un an. În fiecare zi, mă gândeam: „Când se vor termina aceste zile întunecate și nenorocite?” M-am simțit foarte slăbită, așa că m-am rugat lui Dumnezeu. M-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Indiferent cum lucrează Dumnezeu și indiferent de mediul tău, ești capabil să urmărești viața, să cauți adevărul și cunoașterea lucrării lui Dumnezeu, să-I înțelegi acțiunile și să acționezi potrivit adevărului. A proceda astfel înseamnă a avea credință adevărată și asta arată că nu ți-ai pierdut credința în Dumnezeu. Poți să ai credință adevărată în Dumnezeu doar dacă poți să stărui în căutarea adevărului prin rafinare, dacă poți să-L iubești cu adevărat pe Dumnezeu și să nu începi să ai îndoieli în ceea ce-L privește, dacă indiferent ce face El tu tot practici adevărul pentru a-L mulțumi și dacă poți să-I cauți în profunzime intențiile și să fii atent la acestea” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). „Ați acceptat vreodată binecuvântările care v-au fost pregătite? Ați urmărit vreodată făgăduințele care au fost făcute pentru voi? Sub îndrumarea luminii Mele, voi veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. În mijlocul întunericului, nu veți pierde îndrumarea luminii. Veți fi stăpânii tuturor lucrurilor. Veți fi biruitori înaintea Satanei. La căderea împărăției marelui balaur roșu, vă veți ridica în mijlocul nenumăraților oameni ca dovadă a biruinței Mele. Veți fi hotărâți și de neclintit în ținutul Sinimului. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântările Mele și Îmi veți emana lumina slavei în întregul univers” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 19). Cuvintele lui Dumnezeu m-au mângâiat și m-au încurajat cu adevărat. Un biruitor este o persoană care, în mijlocul persecuției și al necazurilor, poate totuși să practice adevărul, să-l învingă pe Satana și să aducă mărturie pentru Dumnezeu. Dar eu devenisem negativă și slabă după doar o mică suferință. Cum puteam să-l înving pe Satana în felul acesta? Faptul că am putut îndura aceste greutăți și am avut ocazia să aduc mărturie pentru Dumnezeu însemna că Dumnezeu m-a înălțat și m-a binecuvântat. Gândindu-mă la acest lucru, am simțit că această suferință era valoroasă și semnificativă și eram dispusă să mă supun și să mă bazez pe Dumnezeu pentru a o trăi. Astfel, bazându-mă pe rugăciune și pe călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu, am reușit să trec printr-un an în închisoare. Când am părăsit lagărul de muncă, pierdusem peste cincisprezece kilograme și rămăsesem cu sechele la mâini.

După ce am părăsit lagărul de muncă, Partidul Comunist nu și-a slăbit supravegherea asupra mea, plasând un informator în sat doar ca să mă urmărească, să vadă dacă mai cred în Dumnezeu sau dacă mai particip la adunări. Parcă îmi trăiam viața într-o ramă de tablou, neputând să particip la adunări sau să predic Evanghelia, așa că nu am avut de ales decât să plec de acasă pentru a-mi face îndatoririle. În acei ani, oamenii de la secția de poliție veneau adesea la mine acasă pentru a-l interoga pe soțul meu despre locul în care mă aflam și îi sunau adesea pe fiul și pe nora mea, îndemnându-i să vină să mă caute. Într-o zi, nora mea m-a întâlnit pe stradă și a insistat să vin acasă cu ea. Când am ajuns acolo, fiul meu, cu lacrimi în ochi, a spus: „Cei de la secția de poliție ne tot sună când nu ești acasă, nu avem deloc liniște! Știm că credința ta în Dumnezeu este un lucru bun, dar Partidul Comunist se opune, iar dacă vei continua să crezi în Dumnezeu, nu ne vor lăsa copiii să meargă la școală și viețile noastre vor deveni insuportabile. Trebuie să alegi: Dumnezeul tău sau această familie?” La auzul acestor cuvinte, m-am gândit: „Dacă voi continua să cred în Dumnezeu și să propovăduiesc Evanghelia, relația mea cu fiul și cu nora mea se va destrăma, iar ei nu vor mai avea grijă de mine în viitor. Ce mă voi face când voi fi bătrână?” M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea. În acel moment, m-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Când Dumnezeu și Satana se luptă în tărâmul spiritual, cum ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu și cum ar trebui să rămâi ferm în mărturia față de El? Ar trebui să știi că tot ceea ce ți se întâmplă este o mare încercare și timpul când Dumnezeu are nevoie de tine pentru a fi mărturie” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles intenția Lui. Situația cu care mă confruntam era un test, iar eu trebuia să rămân de partea lui Dumnezeu și să-L mulțumesc. Fiul și nora mea mă persecutau și mă împiedicau, dar adevăratul vinovat era Partidul Comunist, care încerca să folosească aceste trucuri pentru a mă forța să Îl trădez pe Dumnezeu. Nu puteam lăsa ca planurile Satanei să reușească, ci trebuia să mă bazez pe Dumnezeu pentru a rămâne fermă în mărturia mea și a-l umili pe Satana. Indiferent cum va fi viața mea sau dacă fiul meu va avea grijă de mine, totul este în mâinile lui Dumnezeu, iar eu sunt dispusă să mă bazez pe El pentru a trăi această experiență. Știam că nu puteam să-mi practic credința și să-mi îndeplinesc îndatoririle acasă, așa că am găsit o cale să plec de acasă și să continui să mi le îndeplinesc.

Marele balaur roșu mă urmărește de mulți ani și, cu cât mă persecută mai mult, cu atât îl urăsc mai mult și îl resping din adâncul inimii mele și cu atât mai mult rămân neclintită în credința mea, Îl urmez pe Dumnezeu și îmi îndeplinesc îndatoririle. Slavă lui Dumnezeu!