de Miao Xiao, China

În februarie 2023, am fost promovată în funcția de supraveghetoare a lucrării de udare. La acea vreme, supravegheam lucrarea mai multor lideri ai echipelor de udare. Simțeam că mă pricep oarecum la udarea nou-veniților, așa că eram sigură că oamenii aveau să mă admire pentru că făceam această datorie. Nu mă puteam abține să nu mă simt mulțumită de mine însămi. Dar, deși eram fericită, eram și îngrijorată. Mă pricepeam destul de bine să-i ajut pe liderii de echipă cu problemele și dificultățile nou-veniților, dar, ca supraveghetoare, trebuia să rezolv și problemele și dificultățile liderilor de echipă. De obicei, mă concentram doar pe lucrare și nu pe propria mea intrare în viață, așa că înțelegerea mea despre adevăr era destul de superficială. Puteam găsi cuvintele lui Dumnezeu pentru a rezolva stări și probleme obișnuite, dar când venea vorba de unele mai complexe, nu le puteam vedea clar și nu știam ce să fac. Înainte, fusesem la același nivel cu ceilalți lideri de echipă, așa că nu conta dacă nu le puteam rezolva problemele și dificultățile. Dar acum eram supraveghetoare. Dacă nu le puteam rezolva dificultățile, ce ar fi crezut despre mine? Ar fi spus că nu sunt la înălțimea acestei datorii? Ar fi fost atât de umilitor să nu le pot rezolva problemele și să fiu demisă pentru că nu obțineam niciun rezultat în lucrare! Ca să-i fac pe toți să creadă că sunt o supraveghetoare conform standardului, îmi scoteam în evidență punctele forte la fiecare adunare, cum ar fi să înțeleg problemele și dificultățile nou-veniților și să le indic o cale de practică sau să corectez abaterile liderilor de echipă din lucrarea lor de udare. M-am gândit că, atât timp cât gestionam bine lucrarea liderilor de echipă și lucrarea dădea rezultate, nu aveam să fiu privită de sus sau demisă. Dar rareori întrebam despre dificultățile pe care le aveau liderii de echipă în îndatoririle lor – nici măcar nu îndrăzneam să întreb. Mi-era teamă că, dacă aș fi întrebat și nu le-aș fi putut rezolva, m-aș fi făcut de rușine. Acest lucru era valabil mai ales când o conducătoare venea la adunările noastre. Ca să fac o impresie bună și s-o fac să creadă că sunt la înălțimea datoriei de supraveghetoare, nu ceream ajutor nici măcar atunci când aveam dificultăți și probleme. Mă purtam mereu ca și cum n-aș fi avut deloc dificultăți. Când rezolvam stările liderilor de echipă, eram, de asemenea, foarte precaută. Așteptam ca respectiva conducătoare să-și încheie părtășia, iar apoi interveneam și aveam și eu părtășie în câteva cuvinte, ca să arăt că opiniile mele erau aceleași cu ale ei. În felul acesta, ea nu avea să-mi vadă neajunsurile sau abaterile.

După un timp, i-am auzit pe liderii de echipă plângându-se că se concentraseră doar să alerge în sus și-n jos ocupându-se de lucrare, dar nu dobândiseră nicio intrare în viață. M-am simțit foarte vinovată. Știam că, dacă adunările se rezumau doar la monitorizarea lucrării și nu le rezolvau dificultățile, acest lucru avea să afecteze intrarea în viață a fraților și surorilor, iar ei nu aveau să obțină rezultate bune în îndatoririle lor. M-am gândit ca, la viitoarele adunări, să le rezolv mai întâi dificultățile, înainte de a trece la chestiunile legate de lucrare. Dar apoi m-am îngrijorat: „Și dacă nu le pot rezolva? N-ar fi atât de stânjenitor?” Așa că, din nou, n-am mai fost dispusă să practic în felul acesta. Întrebam despre stările liderilor de echipă doar când acestea erau deja foarte rele și nu aveam de ales. Uneori, când nu le puteam vedea clar problemele și nu știam ce să fac, nu voiam să mă deschid și să căutăm o soluție împreună. Mă forțam pur și simplu să găsesc un fragment din cuvintele lui Dumnezeu și să ofer o părtășie superficială, doar ca să depășesc momentul. Și astfel, trăiam într-o stare de teamă constantă că frații și surorile mă vor privi de sus. Mă simțeam deosebit de înăbușită în timpul adunărilor și trăiam în întuneric și durere, incapabilă să mă eliberez. Chiar regretam că am acceptat să fac această datorie.

Mai târziu, m-am deschis în fața fraților și surorilor cu privire la starea mea. O soră a spus că mă pusesem pe un piedestal și a găsit, de asemenea, un fragment din cuvintele lui Dumnezeu pe care să-l citesc. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii corupți au cu toții un defect comun: când nu au statut, nu-și dau aere și nu adoptă o anumită manieră în timp ce interacționează sau vorbesc cu alții. Vorbirea lor nu are un ton afectat și este obișnuită și normală. Nu afișează o fațadă și nu-și fac griji cu privire la ce gândesc alții despre ei. Nu simt nicio presiune psihologică și sunt capabili să se deschidă și să se angajeze cu alți oameni în părtășie și în discuții sincere. Ceilalți simt că sunt prietenoși și abordabili și cred că sunt destul de buni. De îndată ce dobândesc statut, devin mari și tari, îi ignoră pe oamenii obișnuiți, nimeni nu-i poate aborda; simt că sunt nobili, că ei și oamenii obișnuiți sunt din altă croială. Ei se uită de sus la oamenii de rând, își dau aere când vorbesc și încetează să aibă părtășie cu ceilalți în mod deschis. De ce nu mai au părtășie în mod deschis? Ei simt că acum au statut și sunt conducători. După ei, conducătorii trebuie să aibă o anumită imagine, să fie mai presus decât oamenii obișnuiți, să aibă o statură mai înaltă și să aibă rezistență; ei cred că, în comparație cu oamenii obișnuiți, conducătorii trebuie să aibă mai multă răbdare, să fie capabili să sufere și să se consume mai mult și să poată rezista oricărei ispite din partea Satanei. Chiar dacă le mor părinții sau alți membri ai familiei, ei simt că trebuie să aibă stăpânirea de sine de a nu plânge sau că trebuie să plângă în secret, pe ascuns, mai degrabă decât în fața altora. Ei cred că nu pot lăsa pe nimeni să le vadă neajunsurile sau defectele sau oricare dintre slăbiciunile lor și că nu pot lăsa pe nimeni să știe nici măcar dacă au devenit negativi; în schimb, trebuie să ascundă toate aceste lucruri. Ei cred că așa ar trebui să acționeze cineva cu statut. Când se reprimă la acest nivel, n-a devenit statutul dumnezeul lor, domnul lor? Și așa stând lucrurile, mai dețin ei o umanitate normală? Când au aceste idei, se încadrează în acest tipar și pun în scenă acest gen de teatru, n-au devenit ei îndrăgostiți de statut?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să înlături tentațiile și robia statutului”). Acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu se adresa direct stării mele. Mi-am dat seama că trăisem mereu în întuneric, incapabilă să mă eliberez, pentru că trăiam înrobită de statut. Înainte să fiu supraveghetoare, eram la același nivel cu ceilalți lideri de echipă; nu exista nicio diferență de statut între noi. Chiar dacă intrarea mea în viață era un pic superficială și existau unele probleme pe care nu le puteam rezolva, nu simțeam nicio presiune. Dar de când am devenit supraveghetoare, m-am pus pe un piedestal. Simțeam că, din moment ce eu răspundeam de lucrarea lor, trebuia să fiu mai bună decât ei din toate punctele de vedere și că, dacă era ceva ce nu știam sau nu puteam face, aveau să mă privească de sus și să spună că nu sunt la înălțimea datoriei. Ca să-i împiedic pe liderii de echipă să mă privească de sus, nu întrebam despre stările lor în timpul adunărilor și mă interesam doar de lucrare. Când conducătoarea mea venea la adunări, mi-era teamă ca propriile mele probleme să nu fie expuse în fața ei, așa că îmi ascundeam neajunsurile. Nu raportam dificultățile din lucrare, creându-i o impresie falsă conducătoarei, ca ea să creadă că pot rezolva problemele și că sunt la înălțimea datoriei de supraveghetoare. După ce am devenit supraveghetoare, nu m-am gândit cum să-mi fac bine datoria sau cum să rezolv dificultățile fraților și surorilor. Nu mă gândeam decât cum să-mi protejez propria reputație și propriul statut. Eram cu adevărat atât de egoistă!

Ulterior, am căutat și am cugetat: de ce păstram mereu aparențele și mă deghizam ca să-mi protejez reputația și statutul? Ce fire coruptă controla acest lucru? Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Orice adevăruri, cuvinte corecte și lucruri pozitive sunt toate pentru cei care iubesc adevărul, iubesc cuvântul lui Dumnezeu și au o dorință arzătoare pentru Dumnezeu. După ce ascultă adevărul, cei care nu dețin aceste calificări vor spune, de asemenea, că adevărul este drept și că adevărul este bun, dar vor cugeta la el și se vor gândi: «Pentru ce trăiesc eu? Trăiesc pentru prestigiu, pentru statut, pentru cununi, nimburi și recompensele lui Dumnezeu. Fără acestea, mai am eu demnitate? Care este sensul vieții mele? Nu este credința în Dumnezeu doar un mijloc de a urmări recompense și cununi? Acum, că am consumat atât de mult din sângele inimii mele și după ce am așteptat atât de mult, a venit, în sfârșit, momentul ca Dumnezeu să-i recompenseze pe cei buni și să-i pedepsească pe cei răi. Acum ar trebui să fiu încununat și să-mi primesc recompensa. Cum aș putea să cedez altcuiva așa ceva? Să fiu o persoană normală, o persoană obișnuită, la fel ca toți ceilalți oameni banali, ce sens are să trăiești așa? Nu sunt atât de prost!» Nu este o asemenea persoană fără scăpare? (Ba da.) Nu căuta să-i convingi pe astfel de oameni. Adevărul nu este pentru ei și ce vor ei nu este adevărul. O astfel de persoană caută doar binecuvântări și cununi. Dorințele și ambițiile sale depășesc limitele a ceea ce este necesar pentru oamenii normali. Unii oameni nu își pot imagina de ce o astfel de persoană se agață de statut și de putere și nu vrea să le dea drumul. Aceasta este esența și natura înnăscută a unei astfel de persoane. Tu nu poți să-ți dai seama, fiindcă esența ta este diferită de a ei, iar ea nu te poate înțelege pe tine. Ea nu știe de ce ești atât de prost. Nu vrei cununi gata confecționate, nimburi și prestigiu și, în schimb, ai fi o persoană obișnuită. Ea te găsește de neconceput. O astfel de persoană se gândește: «Urmărești adevărul cu conștiinciozitate, practici ceea ce îți spune Dumnezeu, faci ce îți spune El și te supui la orice îți spune El să faci. Cum poți fi atât de prost?» Ea crede că a fi o persoană onestă și a practica adevărul înseamnă că ești stupid, ignorant și încet la minte. Se crede inteligentă fiindcă urmărește cunoașterea și joacă rolul unei persoane superioare. Crezând că înțelege totul, trage concluzia că «viața unei persoane care nu are statut și prestigiu, care nu poartă cununi pe cap și care nu are merite printre oameni și nici autoritate pentru a vorbi este lipsită de valoare. Dacă nu trăiești pentru faimă, trebuie să trăiești pentru câștig personal. Dacă nu trăiești pentru câștig personal, trebuie să trăiești pentru faimă». Nu este aceasta logica Satanei? Trăind după logica Satanei, ea nu are scăpare. Nu ar putea accepta niciodată vreunul dintre cuvintele, lucrurile pozitive sau sfaturile corecte ale lui Dumnezeu. Dacă nu poate accepta asta, ce este de făcut? Nu intenționăm să îi spunem ei aceste cuvinte. Aceste cuvinte se adresează doar oamenilor cu umanitate normală, oamenilor cu o dorință arzătoare pentru Dumnezeu. Ele sunt doar pentru acești oameni. Doar acești oameni pot să asculte și să cugete în mod serios la cuvintele lui Dumnezeu, să obțină o înțelegere a adevărului, să acționeze în conformitate cu adevărurile-principii, să-și îndeplinească îndatoririle așa cum cere Dumnezeu, să practice și să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu în mediile pregătite de Dumnezeu și să intre treptat în adevărul-realitate. Cât despre cei care nutresc în inimile lor dispreț și ostilitate față de lucrurile pozitive și față de cuvântul lui Dumnezeu, ei nu se pot împăca să trăiască o viață neremarcabilă și banală, să fie persoane comune, să vină în mod conștiincios înaintea lui Dumnezeu și să caute și să aștepte din toată inima, cu privire la chestiuni pe care nu le înțeleg. Nu sunt mulțumiți să fie astfel de persoane. Astfel, este imposibil ca o astfel de persoană să fie mântuită. Împărăția Cerurilor nu a fost pregătită pentru acești oameni” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Dumnezeu îi mântuiește pe cei care iubesc și acceptă adevărul. Când Dumnezeu pregătește circumstanțe pentru ei, astfel de oameni sunt capabili să caute adevărul, să renunțe la dorințele lor personale și să practice conform cuvintelor lui Dumnezeu. Cei care nu iubesc adevărul cred în Dumnezeu și își fac datoria doar pentru a-și satisface dorința de reputație și statut. Orice ar face, ei iau în considerare doar dacă acest lucru aduce beneficii reputației și statutului lor, nu și cum să-și facă datoria într-un mod care să fie în acord cu intenția lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt detestați și urâți de Dumnezeu. Eram influențată de otrava satanică: „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și consideram reputația și statutul ca fiind scopul corect pe care să-l urmăresc. Am vrut întotdeauna să fiu admirată și să nu fiu niciodată privită de sus. Când biserica a rânduit să fac datoria de supraveghetoare, eram foarte conștientă că intrarea mea în viață era destul de superficială și că, atunci când mă confruntam cu probleme și dificultăți pe care nu le puteam rezolva, ar fi trebuit să mă rog alături de liderii de echipă și să căutăm adevărul împreună pentru a le rezolva. Dar mi-era teamă că, practicând în felul acesta, mi-aș expune prea multe dintre neajunsuri și ei m-ar privi de sus. Așa că, în timpul adunărilor, pur și simplu nu le rezolvam dificultățile și mă concentram doar pe monitorizarea lucrării. În felul acesta, nu doar că liderii de echipă puteau vedea că am unele idei pentru gestionarea lucrării, dar, dacă lucrarea dădea rezultate bune, nu aveam să fiu demisă. Când conducătoarea venea la adunări, așteptam ca ea să-și exprime opiniile înainte de a interveni, ca să-mi ascund neajunsurile. Încercam din răsputeri să ascund orice ar fi putut dezvălui cum eram de fapt și mi-ar fi afectat imaginea în ochii altora, folosindu-mă de înșelăciune și de viclenie. Eram atât de detestabilă! Deși îmi frământam mintea ca să-i păcălesc temporar pe conducătoarea mea și pe liderii de echipă, nu eram o persoană cinstită și nu mergeam pe calea cea dreaptă și nu-L puteam înșela pe Dumnezeu. Nu puteam primi călăuzirea lui Dumnezeu în datoria mea, iar lucrarea bisericii a fost afectată. Oare nu mă judeca Dumnezeu prin fapte? Folosisem înșelăciunea ca să-i induc în eroare pe oameni pentru a mă admira, dar, cu timpul, frații și surorile aveau să mă discearnă și, în cele din urmă, aș fi fost respinsă de ei. Gândindu-mă la asta, m-am speriat. Dacă nu mă pocăiam, era doar o chestiune de timp până când aveam să fiu demisă. Mai rău, aș fi fost detestată și abandonată de Dumnezeu.

Ulterior, am căutat adevăruri relevante pentru problemele mele. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Spuneți-Mi, cum puteți fi cineva obișnuit și normal? Cum puteți voi, după cum spune Dumnezeu, să vă asumați locul adecvat al unei ființe create – fără să încercați să fiți personaje ilustre sau super-oameni? Cum ar trebui să practicați pentru a fi persoane obișnuite și normale? Cum se poate realiza acest lucru? Cine ar dori să vorbească? (În primul rând, trebuie să admitem că suntem oameni obișnuiți, oameni foarte comuni și că sunt multe lucruri pe care nu le pricepem, nu le înțelegem și nu le putem desluși. Trebuie să admitem că suntem corupți și plini de defecte. După aceea, trebuie să avem o inimă sinceră și să venim adesea înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta.) În primul rând, nu-ți da un titlu și apoi să te lași încorsetat de el, spunând: «Eu sunt conducătorul, eu sunt liderul de echipă, eu sunt supraveghetorul sau eu sunt cea mai cunoscătoare și cea mai competentă persoană în domeniu din punct de vedere tehnic.» Nu te lăsa inhibat de titlul pe care ți l-ai autoatribuit. De îndată ce se întâmplă acest lucru, te va lega strâns; cuvintele și acțiunile tale vor fi afectate de el, la fel ca și gândirea și judecata ta normală. Trebuie să te eliberezi de constrângerile acestui statut. În primul rând, coboară de pe poziția pe care ți-o dă acest titlu oficial și asumă-ți poziția unei persoane obișnuite. Mentalitatea ta va deveni atunci oarecum normală. Trebuie, de asemenea, să admiți: «Nu știu cum să fac asta și nu înțeleg acel lucru – trebuie să fac cercetări și să studiez» sau «Nu am experimentat niciodată asta, așa că nu știu ce să fac.» Când poți să spui ceea ce gândești cu adevărat și să vorbești sincer în acest fel, vei avea o rațiune normală. Dacă le permiți altora să cunoască adevărata ta persoană, ei vor avea o viziune normală asupra ta, iar tu nu va trebui să te prefaci. Nu te vei mai simți puternic presat și vei putea comunica normal cu ceilalți. A trăi astfel este liber și ușor. Oricine simte că viața este prea epuizantă nu are pe cine da vina decât pe el însuși. Nu te preface și nu ascunde nimic. Mai întâi, vorbește deschis despre ceea ce gândești în inima ta și despre adevăratele tale gânduri, astfel încât toată lumea să le cunoască și să le înțeleagă. În acest fel, preocupările tale, precum și barierele și suspiciunile dintre tine și ceilalți, vor fi toate eliminate. În plus, mai există și altceva care te leagă, și anume că te consideri mereu liderul echipei, un conducător sau un lucrător, cineva cu un titlu, cu statut și poziție – dacă spui atunci că nu înțelegi asta și ești incapabil să faci aia, nu înseamnă că te înjosești? Când renunți la aceste cătușe din inima ta, când încetezi să te mai consideri un conducător sau un lucrător și când încetezi să mai crezi că ești mai bun decât alți oameni și, în schimb, simți că ești o persoană obișnuită, la fel ca toți ceilalți, și că există unele domenii în care le ești inferior altora, atunci, când ai părtășie despre adevăr și despre chestiuni legate de lucrare cu această mentalitate, atât rezultatele, cât și atmosfera vor fi diferite. […] Toți oamenii, fie că sunt conducători și lucrători sau frați și surori, sunt persoane obișnuite. Ar trebui să practice cu toții acest principiu. Toți au partea și responsabilitatea lor în practicarea cuvântului lui Dumnezeu. Poți fi un conducător, un lucrător, liderul unei echipe, un supraveghetor sau o persoană foarte stimată din grup. Indiferent cine ești, ar trebui să înveți să practici în acest fel. Scoate-ți nimbul și titlul pe care-l porți deasupra capului, scoate-ți coroanele pe care ți le-au oferit alții. Atunci, îți va fi ușor să devii o persoană normală și vei acționa cu ușurință pe baza conștiinței și a rațiunii. Desigur, după asta, nu este suficient să recunoști, pur și simplu, că nu înțelegi și că nu știi. Aceasta nu este soluția supremă, care rezolvă problema. Care este soluția supremă? Adu chestiunile și dificultățile înaintea lui Dumnezeu, ca să te rogi și să cauți. Nu este suficient ca o persoană să se roage singură. În schimb, împreună cu toți ceilalți, trebuie să oferi rugăciuni cu privire la această chestiune și să-ți asumi această răspundere și această obligație. Acesta este un mod minunat de a face lucruri! Vei evita să pășești pe calea de a încerca să fii un personaj ilustru și un supraom. Dacă poți să faci asta, îți vei asuma în mod inconștient locul adecvat al unei ființe create și te vei elibera de constrângerile ambiției și ale dorinței de a fi un supraom și un personaj ilustru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles intenția lui Dumnezeu și am avut o cale de practică și de intrare. Pentru a scăpa de robia și de constrângerile statutului, trebuia să cobor de pe piedestalul meu, să nu mai am o părere atât de bună despre mine însămi și să recunosc că eram doar o persoană obișnuită, cu nimic mai bună decât oricine altcineva. De asemenea, trebuia să mă port cu picioarele pe pământ, conform cerințelor lui Dumnezeu, și să fiu o persoană obișnuită, normală, cu conștiință și rațiune. Prin harul lui Dumnezeu, mi s-a oferit șansa de a fi supraveghetoare pentru a avea ocazia să mă instruiesc. Dar pentru că statura mea reală nu se schimbase și intrarea mea în viață era superficială, nu puteam desluși lucrurile pe care nu le experimentasem, iar unele probleme erau prea complexe ca să le pot rezolva – toate acestea erau perfect normale. Trebuia să fiu o persoană cinstită, așa cum cere Dumnezeu, și să mă deschid și să caut adevărul alături de toată lumea pentru a rezolva aceste probleme. După aceea, am început să practic și să intru conform cerințelor lui Dumnezeu. Ori de câte ori mă confruntam cu ceva ce nu puteam vedea clar, mă deschideam, mă dezvăluiam și aveam părtășie și căutam împreună cu liderii de echipă.

Ulterior, am mers la o adunare cu liderii echipelor de udare. Înainte să înceapă, m-am gândit: „Nu ne-am mai întâlnit față în față de ceva vreme din cauza mediului ostil creat de arestările PCC-ului. Cu siguranță frații și surorile au o mulțime de dificultăți și de probleme care necesită părtășie și rezolvare. Și dacă nu le pot desluși și nu le pot rezolva? Oare mă vor privi de sus?” Mi-am dat seama că mă gândeam din nou la reputație și la statut, așa că m-am rugat în inima mea, cerându-I lui Dumnezeu să-mi protejeze inima ca să mă pot deschide cu privire la neajunsurile mele și să caut și să intru împreună cu toți ceilalți. După ce m-am rugat, m-am simțit un pic mai liniștită. I-am întrebat mai întâi pe liderii de echipă despre stările lor. Am auzit că unul dintre ei avea o problemă cu felul în care conducătoarea monitoriza lucrarea. Nu știam la ce aspect din cuvintele lui Dumnezeu ar trebui să ne uităm pentru a o rezolva, așa că, pur și simplu, m-am deschis față de toți și i-am rugat să căutăm adevărul împreună pentru a ajuta la găsirea unei soluții. În acel moment, m-am gândit la adevărul legat de modul în care ar trebui să tratăm supravegherea din partea altora, așa că l-am găsit și l-am citit împreună. După ce l-am citit, toți au spus că aceste cuvinte ale lui Dumnezeu erau atât de bune și că puteau rezolva această problemă. Deși aveam încă multe neajunsuri, când am încetat să mai păstrez aparențele și să mă deghizez de dragul reputației și statutului și am fost dispusă să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu, am putut primi călăuzirea lui Dumnezeu și am rezolvat unele dintre problemele liderilor de echipă. Uneori, deschizându-mă și căutând, am putut dobândi, de asemenea, o oarecare lumină și pătrundere din înțelegerea bazată pe experiență a fraților și surorilor. Îi sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu.

Ulterior, o atenționare din partea fraților și surorilor m-a făcut să-mi dau seama că intrarea mea superficială în viață și incapacitatea mea de a rezolva problemele liderilor de echipă se datorau în principal faptului că, în datoria mea, mă concentram mereu doar pe a face lucruri, și nu pe intrarea mea în viață. Dacă aș fi continuat așa, cu siguranță n-aș fi reușit să-mi fac bine datoria, așa că am căutat cuvintele lui Dumnezeu referitoare la acest aspect. Dumnezeu Atotputernic spune: „A accepta adevărul și a urmări adevărul este calea cea mai realistă și mai practică pentru a dobândi mântuirea. Dacă nu poți dobândi adevărul, crezi în Dumnezeu în zadar. Cei care spun cuvinte goale și doctrine, care strigă mereu sloganuri, debitează idei pompoase și respectă mereu reglementările, fără a se concentra pe practicarea adevărului, nu câștigă nimic, indiferent câți ani cred. Cine sunt oamenii care câștigă ceva? Cei care își fac datoria cu sinceritate și sunt dispuși să practice adevărul, cei care tratează ceea ce le-a încredințat Dumnezeu ca pe misiunea lor, cei care își petrec de bunăvoie întreaga viață consumându-se pentru Dumnezeu și nu uneltesc pentru propriile interese și cei care se poartă într-un mod realist și se conformează orchestrărilor lui Dumnezeu. Făcându-și datoria, astfel de oameni sunt capabili să priceapă adevărurile-principii, să facă fiecare sarcină bine, cu atenție și să obțină rezultatul de a aduce mărturie pentru Dumnezeu și de a satisface intențiile lui Dumnezeu. Când întâmpină dificultăți în timp ce își fac datoria, se pot ruga lui Dumnezeu și pot încerca să priceapă intențiile lui Dumnezeu, se pot conforma orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și pot căuta adevărul și practica adevărul atunci când fac lucruri. Ei nu strigă sloganuri sau nu debitează idei pompoase, ci se concentrează doar pe a face lucrurile într-un mod realist și pe a gestiona meticulos chestiunile conform principiilor. Ei pun suflet în tot ceea ce fac și experimentează totul cu inima lor. În majoritatea chestiunilor, ei pot pune adevărul în practică, pot dobândi cunoștințe și înțelegere prin experiență și pot trage învățăminte și pot avea câștiguri autentice. Și când au gânduri incorecte sau stări greșite, se pot ruga lui Dumnezeu și pot căuta adevărul pentru a le rezolva. Indiferent ce adevăruri înțeleg, au experiența lor și o perspectivă asupra lor și sunt capabili să-și împărtășească mărturia bazată pe experiență. Astfel de oameni pot dobândi în cele din urmă adevărul. Cei care sunt nechibzuiți nu reflectează niciodată în inimile lor la chestiuni legate de practicarea adevărului. Ei se concentrează doar pe a depune efort și a acționa și pe a se afișa și a se lăuda, în timp ce nu caută niciodată cum să practice adevărul. Acest lucru le îngreunează dobândirea adevărului. Gândiți-vă – exact ce fel de oameni pot intra în adevărul-realitate? (Cei care pun suflet în lucruri, care sunt pragmatici și care își fac datoria într-un mod realist.) Așa este. Doar cei care își fac datoria într-un mod realist și caută cu sârguință adevărul pot înțelege adevărul și pot intra în realitate. În plus, astfel de oameni se concentrează pe ceea ce este practic în toate lucrurile; sunt relativ pragmatici, iubesc lucrurile pozitive, sunt capabili să accepte adevărul și să practice adevărul și, în cele din urmă, pot dobândi adevărul și pot ajunge la supunerea față de Dumnezeu. Voi ce tip de persoane sunteți? (Nu una practică. Una care mereu vrea să facă lucrurile de dragul aparențelor și care se bazează pe înșelătorie.) Se poate câștiga ceva făcând asta? (Nu.) Ai găsit o cale de a-ți rezolva problemele? Dacă poți să realizezi asta și începi să schimbi lucrurile în bine, îți vei da seama dacă ți s-au schimbat noțiunile, închipuirile și perspectiva asupra lucrurilor? (Simt că s-au schimbat întrucâtva.) Atât timp cât există rezultate și progres, ar trebui să ai părtășie despre ele și să-i lași pe alții să se edifice. Deși experiența ta e limitată, totuși este o experiență de creștere în viață. Procesul creșterii în viață este experiența ta de credință în Dumnezeu, de creștere a vieții tale prin experimentarea cuvântului lui Dumnezeu. Aceste experiențe sunt cele mai valoroase” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, cel mai important este să practici și să experimentezi cuvintele Lui”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că intrarea mea în viață era superficială deoarece, în datoria mea, mă concentram de obicei doar pe a depune efort și a munci, și pe a îmbunătăți rezultatele lucrării pentru ca alții să mă admire. Nu mă concentram să caut adevărul și să pricep intenția lui Dumnezeu în toate lucrurile, să practic conform cerințelor Sale. Iată de ce viața mea nu crescuse prea mult, deși credeam în Dumnezeu de atâta timp. M-am gândit cum Pavel, deși crezuse în Domnul mulți ani, nu s-a concentrat niciodată pe a reflecta și a se cunoaște pe sine și nu a avut absolut deloc o înțelegere a propriei sale firi corupte. Deși a suferit mult predicând Evanghelia, natura lui de a se împotrivi lui Dumnezeu nu s-a schimbat deloc și, în cele din urmă, a fost eliminat. Dar Petru s-a concentrat pe a căuta să priceapă intenția lui Dumnezeu, atât în lucrurile mari, cât și în cele mici. Nu numai că și-a înțeles propria corupție și propriile neajunsuri, dar a și urmărit să acționeze în conformitate cu intenția lui Dumnezeu în toate lucrurile și, în cele din urmă, a obținut aprobarea lui Dumnezeu. Calea pe care a urmat-o Petru în credința sa în Dumnezeu a fost aceea de a urmări intrarea în viață. Viața lui a fost valoroasă și plină de însemnătate. Pe viitor, nu mă pot concentra doar pe a face o lucrare exterioară în datoria mea; trebuie să mă concentrez pe intrarea mea în viață și pe schimbările din firea mea. După aceea, am început să reflectez în mod conștient asupra firilor corupte pe care le dezvăluiam în fiecare chestiune și găseam cuvintele lui Dumnezeu relevante pentru problemele mele și luam notițe. După ce am practicat în felul acesta o vreme, am dobândit o oarecare înțelegere a firilor mele corupte. M-am simțit un pic mai liniștită și mai împăcată în inima mea și am putut vedea lucrurile mai clar decât înainte. Acest mic progres pe care l-am făcut este în întregime rezultatul călăuzirii cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!