Ne putem face datoria cum se cuvine numai după remedierea superficialității

septembrie 29, 2019

de Jingxian, Japonia

În mod obișnuit, în timpul adunării sau când îmi făceam devoțiunile spirituale, deși citeam adesea cuvintele lui Dumnezeu care aveau legătură cu expunerea superficialității oamenilor, nu acordam prea multă atenție intrării mele; în inima mea, nu credeam că aceasta era o problemă serioasă în mine, prin urmare rareori căutam adevărul pentru a remedia problema realizării datoriilor mele în mod superficial. Asta până când propria-mi superficialitate a dus la probleme majore în lucrarea mea. Când această superficialitate a dăunat lucrării evanghelice a bisericii, doar prin judecarea și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu am dobândit o oarecare cunoaștere despre manifestările și originile superficialității mele în timp ce îmi realizam datoria. Am văzut că, dacă ar rămâne nerezolvată, problema superficialității mele ar atrage ura și disprețul lui Dumnezeu și că, mai devreme sau mai târziu, El mă va expune și mă va elimina. După aceea, am început să mă concentrez asupra urmăririi adevărului pentru a rezolva problema superficialității, astfel încât să-mi pot realiza datoria în mod adecvat.

Într-o zi, în timp ce ascultam pe niște frați și surori din alte biserici vorbind despre unele căi bune de a practica propovăduirea Evangheliei, mi-am dat seama că anul trecut auzisem ceva asemănător. Pe atunci, simțisem, de asemenea, că o astfel de practică era mult mai bună decât abordarea noastră actuală – dar, mai târziu, când am încercat să conving mai multe persoane responsabile din grupurile evanghelice să implementeze aceste practici, mi-au spus că, din nenumărate motive, aceste practici nu erau posibile pentru noi. Cu toate că m-am simțit un pic dezamăgit când i-am auzit spunând asta, nu am mai insistat asupra chestiunii; pur și simplu așa stăteau lucrurile. Auzind din nou o discuție similară, m-am simțit încurajat; credeam că această cale de propovăduire a Evangheliei era foarte bună și eram dornic să le comunic persoanelor responsabile cum să se bazeze pe punctele forte ale altora. Și, astfel, în timpul adunării, le-am spus persoanelor responsabile propriile mele sugestii și opinii. Apoi, am observat că unii dintre ei nu au părut prea interesați, în timp ce alții au motivat de ce această metodă de răspândire a Evangheliei nu ar fi practicabilă aici. Mi-am dat seama că aveau multe moduri de gândire și puncte de vedere depășite la care nu doreau să renunțe și că părtășia mea nu a avut niciun efect. Dar, apoi, m-am gândit la cât de multă experiență în propovăduirea Evangheliei aveau acești oameni: deși eram responsabil pentru lucrarea lor, nu aveam multă experiență în propovăduirea Evangheliei. Dacă aș fi incapabil să am părtășie despre o cale practică, ar fi foarte dificil să le schimb modul de gândire cu doar câteva cuvinte simple. În inima mea, m-am gândit: „Nu va fi ușor să îi fac să accepte aceste noi căi de a practica! Dacă trebuie să le explic o bază fezabilă pentru aceste metode și să am o părtășie clară, trebuie să găsesc alți frați și alte surori cu mai multă experiență care să mă ajute și să încerce să înțeleagă acest lucru. La fel de bine s-ar putea să trebuiască să discut în detaliu cu mulți oameni și să vorbesc mult ca să fiu eficient. O! În jurul meu nu există asemenea frați și surori, și nici nu cunosc pe alții din alte țări. Îmi va fi foarte dificil să rezolv această problemă. Ar fi nevoie de timp și de efort, iar eu ar trebui să plătesc un mare preț. Deranjul este prea mare. În plus, am și alte lucrări de făcut. Nu pot să-mi dedic toate eforturile ca să rezolv problema aceasta! Am spus ce ar trebui să spun; de ei depinde cât de mult acceptă ceilalți oameni. Ar fi mai bine să uit de asta și să nu fiu atât de serios. Am făcut mai mult sau mai puțin suficient în privința asta.” Și, astfel, pentru că problema aceasta nu a fost rezolvată la timp, lucrarea Evangheliei nu s-a îmbunătățit deloc.

În următoarele câteva zile, m-am simțit neputincios de fiecare dată când m-am gândit la asta. Dându-mi seama că starea mea era greșită, am venit înaintea lui Dumnezeu ca să mă rog și să caut. Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Atunci când faceți lucrurile și vă îndepliniți îndatoririle, reflectați adesea la comportamentul și intențiile voastre? Dacă procedați astfel rareori, atunci sunteți foarte predispuși să faceți greșeli, ceea ce înseamnă că încă este o problemă cu statura voastră. Dacă nu reflectați niciodată, atunci nu sunteți cu nimic diferiți de necredincioși; însă, dacă sunt momente când reflectați, atunci aveți o oarecare înfățișare de credincioși. Trebuie să petreceți mai mult timp reflectând. Ar trebui să reflectați asupra a orice: reflectează asupra propriei stări ca să vezi dacă trăiești înaintea lui Dumnezeu, dacă intențiile din spatele acțiunilor tale sunt juste, dacă motivațiile și sursa acțiunilor tale ar trece de inspecția lui Dumnezeu și dacă ai acceptat scrutarea meticuloasă a lui Dumnezeu. Uneori, îți va veni gândul: «Este în regulă să procedez așa; este destul de bine, nu-i așa?» Cu toate acestea, presupoziția inerentă acestui gând dă la iveală o anumită atitudine pe care oamenii o au când au de-a face cu problemele, precum și felul în care își privesc îndatoririle. Această mentalitate este un fel de stare. Nu este, oare, această stare atitudinea celui fără simțul răspunderii, care execută mecanic mișcările când își privește datoria? S-ar putea să mai trebuiască să reflectați asupra acestui lucru și s-ar putea să simțiți că este o expresie naturală, că nu este decât o manifestare normală a condiției de om și că nu înseamnă nimic, dar dacă te afli adesea într-o astfel de stare, într-o asemenea condiție, atunci în spatele ei este o fire care te domină. Este ceva ce merită să fie supus examinării și să fie luat în serios; dacă nu o faci, atunci nu se va petrece nicio schimbare în tine(„Cum să rezolvi problema neglijenței și a complezenței în îndeplinirea datoriei” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). „Dar dacă nu-ți pui inima în datoria ta și ești neglijent, făcând lucrurile în felul cel mai ușor, atunci ce fel de mentalitate este aceasta? Este doar una în care doar execuți mișcările, fără vreo loialitate față de îndatorirea ta, fără niciun simț al responsabilității și fără un simț al misiunii. De fiecare dată când îți îndeplinești datoria, îți folosești doar jumătate din putere; o faci cu jumătate de inimă, nu îți pui inima în ceea ce faci și încerci doar să ajungi la sfârșit, fără conștiinciozitate. O îndeplinești într-o manieră atât de relaxată încât pare că doar te joci. Oare asta nu va duce la probleme? Până la urmă, cineva va spune că, atunci când îți îndeplinești datoria, nu faci decât să urmezi un proces. Și ce va spune Dumnezeu despre asta? Va spune că nu ești de încredere. Adică, dacă ți s-a încredințat o slujbă și, fie că este una de mare răspundere sau doar una obișnuită, dacă nu-ți pui inima în ea și nu te ridici la înălțimea răspunderii tale și dacă nu o vezi ca pe o misiune pe care Dumnezeu ți-a dat-o sau ca pe o chestiune pe care Dumnezeu ți-a încredințat-o, și nu o faci ca pe propria ta îndatorire și obligație, atunci asupra ta se vor abate necazuri. «Nedemn de încredere» – aceste trei cuvinte te vor defini în raport cu datoria ta și Dumnezeu va declara că nu ai un caracter corespunzător. Dacă ți se încredințează ceva de făcut și tu adopți această atitudine și gestionezi situația în felul acesta, atunci ți se vor mai încredința, oare, alte îndatoriri în viitor? Ți se poate încredința ceva important? Poate că da, dar depinde de cum te porți. În inima lui Dumnezeu, însă, va exista întotdeauna o urmă de neîncredere față de tine. Întotdeauna va fi o urmă de neîncredere și de nemulțumire în mintea lui Dumnezeu, așadar nu este aceasta o problemă?(„Doar prin contemplarea frecventă a adevărului poți avea o cale înainte” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). În fața revelației cuvintelor lui Dumnezeu, inima mea a fost cuprinsă de reproșuri și acuzații. Am văzut că atitudinea față de datoria mea era una de superficialitate și eschivare. M-am gândit la prima dată când am auzit despre căile bune de a propovădui Evanghelia. Am acceptat și aprobat aceste căi și am simțit că ar trebui să le acceptăm și să le practicăm. Cu toate acestea, când am încercat cu adevărat să am părtășie cu frații și surorile despre introducerea acestor metode – și am eșuat – am fost conștient că ar trebui să le comunic adevărul pentru a le schimba vechile moduri de gândire și puncte de vedere. Dar, când m-am gândit la prețul pe care va trebui să-l plătesc pentru a rezolva această problemă, la timpul și efortul necesar – acesta era un „proiect de mare amploare” și nu ceva care putea fi rezolvat imediat – mi s-a părut că era prea multă bătaie de cap, m-am temut de greutățile trupului și, așadar, am fost superficial, am făcut totul formal și pe jumătate, crezând că „am încercat”, că „am depus un efort”, că „a fost mai mult sau mai puțin suficient” și că „nimeni nu poate munci din greu pentru tot”. M-am folosit de aceste cuvinte ca să ies din încurcătură, ca să trec peste problema asta cu un ochi deschis și unul închis; nici măcar nu m-a interesat dacă am fost eficient, crezând că era suficient doar să termin. Acestea erau standardele conform cărora am acționat de-a lungul timpului. Părtășia mea cu persoanele responsabile nu a fost profundă. Nu am suferit cu adevărat și nici nu am plătit un preț pentru a le rezolva problemele; în schimb, am crezut că am făcut deja destul. De fapt, am folosit metode pe termen scurt, superficiale, pentru a-i trage pe sfoară pe oameni astfel încât, după aceea, când cineva ar fi deschis subiectul acesta, să am un răspuns de oferit; mai mult, responsabilitatea pentru slaba eficiență în propovăduirea Evangheliei nu era a mea – era rezultatul faptului că ei nu acceptau căile bune de a practica. Am încercat chiar să-L păcălesc pe Dumnezeu: „O, Dumnezeule, atât pot să fac”. Doar acum mi-am dat seama că, de fiecare dată când am întâmpinat dificultăți, nu am încercat cu adevărat să înțeleg voia lui Dumnezeu și nu m-am străduit să practic și să-L mulțumesc pe Dumnezeu conform celor cerute de El. În schimb, am fost adesea superficial și am încercat să-L înșel pe Dumnezeu. Cât de șiret și viclean am fost! Eram perfect conștient că dificultățile fraților și surorilor în propovăduirea Evangheliei nu au fost înlăturate și că nu mi-am îndeplinit responsabilitatea. Dar, de dragul de a evita greutățile trupului, n-am acordat atenție nici măcar când am văzut că lucrarea Evangheliei era îngreunată. Nu însemna asta să iau în râs lucrarea lui Dumnezeu? Am văzut că nu aveam nicio fărâmă de conștiință sau raționalitate, că nu puteam fi deloc de încredere! Din nou, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Cunosc profund impuritățile din inima fiecărei ființe create și, înainte de a vă fi creat, cunoșteam deja nedreptatea care exista adânc în inima omenească și cunoșteam toată înșelăciunea și strâmbătatea din inima omenească. Așadar, chiar dacă nu există deloc urme atunci când oamenii fac lucruri nedrepte, Eu tot știu că nedreptatea păstrată în inimile voastre depășește bogăția tuturor lucrurilor pe care le-am creat(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când frunzele care cad se vor reîntoarce la rădăcinile lor, vei regreta tot răul pe care l-ai făcut”). În acel moment, mi-a devenit clar că judecata și mustrarea lui Dumnezeu au venit asupra mea. Dumnezeu văzuse în adâncul sufletului meu și, cu toate că niciun om nu îmi știa gândurile înșelătoare, ele Îi erau limpezi lui Dumnezeu. Nu mi-am asumat responsabilitatea pentru însărcinarea pe care mi-o încredințase Dumnezeu. Am fost nesincer, fapt care a împiedicat lucrarea Evangheliei. După toate aparențele, părea că îmi realizam datoria – dar, de fapt, eram superficial și încercam să-L înșel pe Dumnezeu. Nu aveam teamă de Dumnezeu. Înaintea cuvintelor lui Dumnezeu, mă simțeam rușinat.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă, atunci când faci lucruri, pui ceva mai multă inimă în ele, precum și ceva mai multă bunătate, responsabilitate și considerație, atunci vei fi capabil să depui mai mult efort. Când poți face acest lucru, rezultatele datoriilor pe care le îndeplinești se vor îmbunătăți. Rezultatele tale vor fi mai bune, iar lucrul acesta îi va mulțumi deopotrivă pe oameni și pe Dumnezeu(„Pătrunderea în viață trebuie să înceapă cu împlinirea datoriei tale” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Într-o părtășie, se spune: „Ce înseamnă să fii superficial? Pe scurt, înseamnă a face lucrurile pe jumătate astfel încât ceilalți să vadă și să creadă «A reușit.» Poate o astfel de abordare să obțină rezultate? (Nu.) Așa fac lucrurile cei fără povară; acesta este modul în care își realizează datoria. Ei nu își asumă cu adevărat povara acestei lucrări, dar nu pot scăpa fără să o facă. Dacă nu o fac, oamenii vor vedea că există o problemă cu acest lider și, astfel, trebuie să facă lucrurile pe jumătate, de dragul aparențelor. Dumnezeu a spus: «Asta înseamnă a face un serviciu. Ei nu își realizează datoria.» Deci, care este diferența dintre a face un serviciu și a-ți realiza datoria? Oamenii care își fac datoria cu adevărat au un simț al responsabilității – care provine din faptul că vor într-adevăr să remedieze problema și să facă această lucrare în mod corespunzător, dorindu-și să-L mulțumească pe Dumnezeu și să răsplătească dragostea Lui. Prin urmare, care este hotărârea lor atunci când fac aceste lucruri? Că trebuie să fie făcute și că trebuie să fie făcute bine. Problema trebuie rezolvată. Ei nu se vor odihni până nu o vor face, nu se vor opri până nu va fi rezolvată. Aceasta este povara cu care își duc la bun sfârșit lucrarea și, astfel, le este ușor să fie eficienți. Asta se înțelege prin realizarea datoriei. Îți realizezi datoria numai când lucrarea și realizarea datoriei sunt eficiente; dacă nu există niciun efect, atunci ești superficial, continui să faci totul fără vreun plan sau scop. Asta se numește a face un serviciu; realizarea în mod ineficient a unei datorii înseamnă a face un serviciu – în privința acestui lucru nu există nicio îndoială și nimic greșit!” („Cum să intri în adevăruri pentru a face deosebirea dintre falșii lideri și antihriști” din Predici și părtășie despre intrarea în viață XI). Din cuvintele lui Dumnezeu și din această părtășie, am găsit o cale de a practica: realizarea datoriei necesită seriozitate și sinceritate, necesită tratarea tuturor lucrurilor cu seriozitate și responsabilitate; numai astfel vei mulțumi voia lui Dumnezeu. Încercarea de a evita rezolvarea problemelor reale, a fi superficial și a face lucrurile pe jumătate înseamnă a-L înșela pe Dumnezeu și a te juca cu El și cu siguranță nu vor avea niciun efect. Dumnezeu nu a vrut să mă vadă dând dovadă de superficialitate și împotrivindu-mă Lui în timp ce îmi realizez datoria. El a sperat că voi putea să-I abordez însărcinarea cu onestitate, să-mi îndrept atitudinea față de realizarea datoriei mele, să înfrunt în mod practic toate dificultățile și să-mi petrec mai mult timp gândindu-mă cum să rezolv problemele, cum să fiu eficient; numai o astfel de practică este după inima lui Dumnezeu. În acel moment, mi-am dat seama că problemele cu grupurile evanghelice nu mai puteau fi lăsate deoparte. Deși a avea părtășie și a schimba perspectivele depășite ale grupurilor evanghelice nu avea să fie un lucru ușor, nu doream să mai evit acest lucru. Apoi, am căutat ocazia să discut în detaliu despre problemele privind propovăduirea Evangheliei cu persoanele responsabile, fratele Zhang și fratele Zhao – cum să adoptăm în mod flexibil metodele de propovăduire a Evangheliei în alte locuri și să includem avantajele lor. După părtășie, fratele Zhang și fratele Zhao au spus că sunt bucuroși să accepte acest lucru și să exploreze cum să-l practice. După aceea, frații și surorile au fost mai agili în propovăduirea Evangheliei, iar eficiența lor s-a îmbunătățit la rândul ei.

După ce am experimentat această chestiune, am putut să am un strop de discernământ când a venit vorba de superficialitatea mea în timp ce îmi realizam datoria. Am început să mă lepăd de trup în mod deliberat și să mă concentrez pe practicarea adevărului și pe îndeplinirea datoriei mele cu credință. Dar tot nu aveam prea multe cunoștințe despre esența, cauza și gravitatea consecințelor superficialității mele. Mai târziu, Dumnezeu a pregătit un mediu ca să-mi permită să continuu să-mi învăț lecția, pentru a rezolva problema superficialității.

După ceva timp, am descoperit anumite probleme cu grupurile evanghelice. Ca persoană responsabilă de lucrare, fratele Zhang era destul de arogant. Era poruncitor în vorbire și comportament și reticent să accepte sugestiile celorlalți frați și surori. De asemenea, avea o influență dominatoare asupra fratelui Zhao, care lucra cu el. Împreună, cei doi erau incapabili să discute și să caute să rezolve adevăratele dificultăți din lucrarea Evangheliei. În plus, fratele Zhao era foarte conservator și respecta multe doctrine când propovăduia Evanghelia. Aceste două motive împiedicau progresul în lucrarea Evangheliei. Am avut părtășii speciale cu ei pentru a aborda problemele lor, dar nu a avut loc nicio mare schimbare. După aceea, am încetat să încerc să-i fac să colaboreze armonios; era suficient să păstrez lucrurile așa cum erau. Cât despre problema refuzului fratelui Zhang de a accepta sugestiile celorlalți, au fost momente în care am ales să cedez și momente în care, pur și simplu, am supravegheat lucrurile. Însă nu am căutat adevărul pentru a rezolva această problemă. Cu câteva luni în urmă, respectarea rigidă a doctrinei de către fratele Zhao a întrerupt lucrarea; am avut părtășie cu el despre acest lucru, iar el a înțeles, dar, după aceea, am descoperit că în anumite domenii, încă mai respecta doctrina și era inflexibil. Uneori îi arătam aceste lucruri, dar el se pricepea să se susțină. În inima mea, m-am gândit: „Va fi nevoie de mult efort pentru a-i schimba punctele de vedere. Trebuie să găsesc niște principii, să-i vorbesc în lumina a ceea ce se manifestă, de fapt, în el. S-ar putea să fiu nevoit să găsesc alți frați și alte surori cu experiență în propovăduirea Evangheliei pentru a comunica împreună cu el astfel încât să obținem un rezultat.” Gândindu-mă la necazurile pe care le-ar implica rezolvarea acestei probleme, am hotărât să las lucrurile să-și urmeze cursul. Deși mi-am dat seama că problemele cu fratele Zhang și fratele Zhao vor afecta lucrarea Evangheliei, am simțit că, pentru moment, în grupurile evanghelice nu era nimeni mai bun care să poată prelua însărcinarea aceasta. Nu era ca și când realizarea datoriei lor era total ineficientă – doar acceptabilă. Era bine atâta vreme cât conducerea de nivel superior nu avea să-mi spună nimic în legătură cu asta. Erau câteva lucruri care aveau să te deranjeze mereu și unele probleme care nu puteau fi vreodată rezolvate. Așadar, când venea vorba de problemele cu acești doi frați, nu mi-am mai petrecut timpul căutând cum ar trebui să abordez chestiunea și nici nu am mai cântărit dacă beneficiile realizării datoriei lor depășeau neajunsurile.

Curând după aceea, biserica a efectuat un sondaj de opinie publică. Rezultatele m-au lăsat foarte alarmat. Mulți frați și multe surori au raportat că fratele Zhang nu accepta niciodată sugestiile altor oameni, că adeseori acționa în mod arbitrar, că mereu trebuia să aibă ultimul cuvânt și că deseori le făcea morală celorlalți și îi trata condescendent. Unii frați și surori se temeau să-l întâlnească. Ei nu aveau de ales decât să-i susțină aranjamentele fără tragere de inimă, simțindu-se constrânși și trăind în negativitate. Faptele arătau că fratele Zhang mergea pe calea antihristului. Când a venit vorba despre fratele Zhao, frații și surorile au spus că era intransigent și că respecta rigid doctrina. Rareori ghida frații și surorile în intrarea în principiu. În timpul procesului de propovăduire a Evangheliei, le cerea celorlalți frați și surori să facă multe lucrări care nu serveau niciunui scop. Toate acestea arătau că el nu înțelegea spiritul și principiul. Acțiunile lor provocau o considerabilă obstrucție și întrerupere a lucrării Evangheliei. De asemenea, le provocau multe constrângeri și suferință fraților și surorilor. Potrivit principiului, fratele Zhang și fratele Zhao trebuiau să fie înlăturați.

Faptul că eram superficial și nu făceam o lucrare reală a dăunat lucrării Evangheliei. De asemenea, le-a provocat multe dificultăți fraților și surorilor. Gândindu-mă la asta, am simțit foarte multă condamnare în inima mea. Simțind că nu pot să scap de această responsabilitate, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Faptul că astăzi am cauzat atât rău lucrării bisericii este rezultatul neglijenței în datoriile mele, al superficialității, al complacerii în binecuvântările statutului meu și al lipsei unei lucrări reale. Îți sunt îndatorat și îmi pare rău pentru frații și surorile mele. O, Dumnezeule! Voi accepta judecata și mustrarea Ta în această chestiune astfel încât să pot să mă cunosc mai profund și cu adevărat să mă pocăiesc Ție”.

Mai târziu, am citit în părtășii că, „Dacă ești o persoană care își face datoria pe jumătate și plănuiește să fie înșelătoare, lucrul acesta arată că ești o persoană înșelătoare și necinstită care-i aparține Satanei” (Părtășia celui de mai sus). „Toată lumea are aceeași problemă în îndeplinirea datoriilor, și anume superficialitatea. Este ca și cum nimeni nu merită conștiinciozitatea lor – în cazul în care cineva face ceva pentru o persoană și o face foarte serios, atunci acea persoană trebuie să fie cineva pe care îl respectă foarte mult, cineva care îl poate ajuta foarte mult sau cineva căruia îi este profund îndatorat, altfel nu ar lua-o în serios. Cuvântul „profit” este scris mare în natura omenirii; oamenii iau ceva în serios doar dacă primesc ceva profit în schimb și, dacă nu le aduce niciun profit, ei vor adopta o atitudine superficială. Aceasta este natura ființelor umane și, de asemenea, o trăsătură a omenirii corupte. Toți oamenii sunt egoiști, deci toți oamenii se poartă superficial și sunt fericiți doar să se strecoare neobservați. Ar putea să fie puțin mai bine dacă omenirea ar putea vedea cu adevărat faptul de a-și realiza datoria ca pe un lucru care este pentru Dumnezeu și care trebuie luat în serios de dragul lui Dumnezeu. Dacă omenirea are, într-adevăr, o inimă care se teme de Dumnezeu, atunci ar fi puțin probabil ca oamenii să acționeze în mod superficial atunci când își îndeplinesc datoria” (Părtășia celui de mai sus). Comparându-mă cu aceste părtășii și reflectând asupra propriilor acțiuni, m-am simțit foarte rușinat. Am văzut că propria mea natură era deosebit de egoistă și vicleană, că tot ce făceam era să-mi protejez interesele. Mantra mea era legea supraviețuirii „Nu te trezi niciodată devreme decât dacă există un beneficiu asociat?” Lucrurile care aduc beneficii trebuie să fie făcute, cele fără beneficii, nu. Realizarea datoriei nu era pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu, ci pentru a face un târg cu Dumnezeu. Întotdeauna am încercat să câștig mai multe binecuvântări plătind un preț mai mic, așadar eram predispus la a fi superficial și a încerca să-L înșel pe Dumnezeu. M-am gândit la modul în care, în abordarea problemelor cu fratele Zhang și cu fratele Zhao, am fost conștient de faptul că lucrul care se manifesta în ei avea să împiedice lucrarea Evangheliei – dar văzând că, după toate aparențele, își realizau datoria, și simțind că nu era nimeni mai bun să-i înlocuiască, nu am făcut nimic mai mult decât să am părtășie cu ei de câteva ori, nefiind dispus să plătesc niciun preț mai mare pentru a rezolva această chestiune. Când îmi realizam datoria, mă mulțumeam doar să-i conving pe alții să creadă că făceam o treabă bună sau când conducerea de nivel superior nu era stare să găsească probleme majore; nu mă gândeam absolut deloc la ceea ce credea Dumnezeu sau cum vedea acest lucru. Știam foarte bine că nu am rezolvat complet problema, nici nu am încercat să-mi dau seama care erau sursa și esența problemelor lor, astfel încât a fost nevoie de tot acest timp pentru a-i înlocui – ceea ce a reprezentat un obstacol major în calea lucrării Evangheliei. Dumnezeu m-a înălțat dându-mi o datorie atât de importantă, sperând că voi fi conștient de voia Lui – dar nu m-am gândit să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu și, în schimb, am jucat rolul de lacheu al Satanei, încercând să-L păcălesc și să-L înșel pe Dumnezeu și aducând distrugerea asupra lucrării Lui. Îmi lipsea cea mai mică fărâmă de umanitate. Eram cu adevărat vrednic de dispreț și detestabil, eram într-adevăr nedemn să trăiesc înaintea lui Dumnezeu! Firea dreaptă a lui Dumnezeu este de neofensat de către om; cum ar putea acțiunile mele să nu fie disprețuite de Dumnezeu?

După aceea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Cât despre care le sunt intențiile și cât de mult efort depun în îndeplinirea datoriilor lor, Dumnezeu cercetează și vede. Este de o importanță crucială ca oamenii să-și pună toată inima și toată puterea în ceea ce fac. Și cooperarea lor este crucială. A te strădui să nu ai regrete față de îndatoririle pe care le-ai îndeplinit și față de acțiunile din trecut și să ajungi în punctul în care să nu-I datorezi nimic lui Dumnezeu – asta înseamnă să îți dai toată inima și toată puterea. Dacă, astăzi, nu îți dai toată inima și toată puterea, atunci mai târziu, când ceva nu merge bine și vor exista consecințe, nu va fi prea târziu pentru regrete? Vei rămâne veșnic îndatorat și asta va fi o pată pe tine! A fi întinat este o fărădelege când oamenii își îndeplinesc datoriile. Dă-ți toată silința să îți dedici inima și puterea în ceea ce ar trebui și este nevoie să fie făcut, atunci când îți onorezi îndatoririle. Dacă nu le faci, pur și simplu, de mântuială și dacă nu ai regrete, atunci îndatoririle pe care le îndeplinești în acest timp vor fi ținute minte. Ceea ce este ținut minte reprezintă fapte bune înaintea lui Dumnezeu. Și care sunt lucrurile care nu sunt amintite? (Fărădelegile și faptele rele.) Fărădelegile. S-ar putea ca oamenii să nu accepte că acestea sunt fapte rele dacă ar fi descrise așa, acum, dar dacă vine ziua când vor exista consecințe grave din cauza lor, când vor avea un impact negativ, atunci vei simți că nu este doar o fărădelege la nivel de comportament, ci o faptă rea. Și când îți vei da seama de asta, îți vei spune în gândul tău: «Asta nu s-ar fi întâmplat dacă aș fi înțeles mai curând acest lucru! Dacă m-aș fi gândit mai mult la asta, dacă aș fi depus ceva mai mult efort, arunci nu s-ar fi întâmplat una ca asta.» Nimic nu va șterge această pată eternă din inima ta. Dacă ea dă naștere unei datorii eterne, atunci ai dat de necaz(„Cum să rezolvi problema neglijenței și a complezenței în îndeplinirea datoriei” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit profund emoționat. M-am gândit la modul în care am fost condus de propria-mi natură vicleană și egoistă, la cum întotdeauna am încercat cu nesinceritate să încerc să evit să plătesc un preț atunci când îmi realizam datoria, la cum nu le-am identificat și redistribuit imediat pe acele persoane responsabile care nu erau potrivite a fi folosite și astfel lucrarea Evangheliei a fost îngreunată, iar frații și surorile au trăit în mijlocul întunericului și al constrângerilor. Am greșit înaintea lui Dumnezeu. Dacă judecata și mustrarea oportună a lui Dumnezeu nu mi-ar fi verificat pașii răi, cine știe ce mare rău aș fi făcut în viitor? În acel moment, cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă temeam mai mult. A fi superficial în realizarea datoriilor era atât de periculos – putea întrerupe lucrarea bisericii în orice moment! Doar după ce am văzut consecințele dureroase ale faptului de a fi superficial mi-am dat seama că, dacă nu mă concentram pe acceptarea judecății și a mustrării lui Dumnezeu și pe practica cuvintelor lui Dumnezeu, dacă eram neglijent în realizarea datoriei mele, atunci niciodată nu puteam să dobândesc credința în Dumnezeu, cu atât mai puțin eliberarea de firea mea coruptă și mântuirea lui Dumnezeu. În acel moment, am avut o oarecare hotărâre și dorință de a urmări adevărul și de a atinge credința în îndeplinirea datoriei mele.

După aceea, am folosit principiul pentru a găsi oameni mai potriviți ca să-i înlocuim pe fratele Zhang și pe fratele Zhao. Cu toate acestea, problemele din grupurile evanghelice au rămas, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! În grupurile evanghelice există încă multe probleme care nu au fost rezolvate. Unele metode bune de practică nu au fost implementate pe deplin. Deoarece înainte am fost neglijent în căutarea adevărului, unele probleme au rămas până acum. De data asta trebuie să caut în mod corespunzător pentru a vedea cum să rezolv aceste probleme. O, Dumnezeule! Fie ca Tu să mă poți călăuzi”. După aceea, în grupurile evanghelice am găsit niște surori și frați mai eficienți cu care să discut în detaliu despre calea predicării Evangheliei. Am învățat multe. Apoi, m-am pregătit să organizez adunarea cu toată lumea și să am părtășie despre problemele privind realizarea datoriei noastre. În acea seară, m-am gândit la situație în timp ce citeam materialele, încercând să-mi dau seama cum să fac pregătirile în mod eficient. Am rezumat problemele din mai multe domenii și m-am uitat la cuvintele relevante ale lui Dumnezeu după un răspuns. Când am ajuns la jumătate, mi-am dat seama că mai erau încă multe detalii care trebuiau clarificate – și, luând în considerare că era deja târziu, acele gânduri de a ceda și de a fi superficial au apărut din nou, pe neașteptate: „Va fi nevoie de mult timp și efort să găsesc referințe pentru aceste probleme. O, este atât de târziu – poate că nu ar trebui să intru în atât de multe detalii; în orice caz, am stabilit deja direcția generală, iar frații și surorile vor putea să o înțeleagă. Va fi de ajuns.” Dar, când m-am gândit să mă opresc pentru a mă odihni, m-am simțit neliniștit în inima mea. În acel moment, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Ori de câte ori vrei să fii delăsător și să execuți mecanic mișcările, ori de câte ori vrei să fii leneș și ori de câte ori îți permiți să fii distras și dorești doar să te distrezi, ar trebui să te gândești la consecințe: comportându-mă astfel, sunt eu nedemn de încredere? Asta înseamnă să-mi pun inima în îndatorirea mea? Nu cumva sunt neloial procedând astfel? Nu cumva dezamăgesc încrederea pe care Dumnezeu mi-a acordat-o? Iată cum ar trebui să reflectezi asupra ta. Ar trebui să-ți spui: «Nu am tratat cu seriozitate această chestiune. Pe atunci, am simțit că era o problemă, dar nu am luat-o în serios; am trecut, pur și simplu, nepăsător, peste ea. Acum, problema încă nu s-a rezolvat. Ce fel de persoană sunt eu?» Vei fi identificat problema și vei fi ajuns să te cunoști puțin pe tine însuți. Ar trebui să te oprești când ai căpătat puțină cunoaștere? Ai terminat de îndată ce ți-ai mărturisit păcatele? Trebuie să te pocăiești și să o iei de la capăt!(„Doar prin contemplarea frecventă a adevărului poți avea o cale înainte” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu m-au făcut să-mi dau seama că eram din nou superficial; că, din nou, urmam trupul și încercam să aleg calea mai scurtă. În același timp, în inima era clar că, dacă nu identificam problemele cruciale și nu duceam la bun sfârșit o părtășie precisă, cu siguranță acest lucru urma să aibă un impact asupra eficacității. Pentru a obține efectul optim, trebuia să mă lepăd de trup. Drept urmare, m-am gândit mult și am făcut o listă cu fiecare dintre problemele care avea cel mai urgent nevoie de o rezolvare. Deși lucrul acesta mi-a luat o mare parte din noapte, m-am simțit neclintit în inima mea. A doua zi, ne-am adunat ca să avem părtășie despre problemele existente. Frații și surorile au aprobat ferm calea și măsurile noi. Văzând că problemele care ne-au încurcat atât de mult timp au fost rezolvate și că toată lumea a fost eliberată, am simțit o mare mângâiere în inimă. Apoi, am început să practicăm în conformitate cu noua cale și noile metode. Treptat, lucrarea Evangheliei a fost eficientă și nu am putut să nu-I mulțumesc lui Dumnezeu în inima mea.

După ce am experimentat acest lucru, am simțit cu adevărat cât de profund fusesem corupt de Satana. Îmi pierdusem conștiința și raționalitatea; deși, în exterior, am reușit să renunț la lucruri și să mă sacrific – și chiar am putut să plătesc un preț în anumite chestiuni – pentru că nu dobândisem adevărul și viața, firea mea coruptă încă mă controla. Natura mea înșelătoare și vicleană, o natură oarbă la orice altceva în afară de propriile mele interese, mă controla în fiecare moment. Orice făceam era pentru binele meu. Când îmi realizam datoria, eram întotdeauna necinstit și încercam să-L înșel pe Dumnezeu; nu-mi dădeam câtuși de puțin seama că o ființă creată ar trebui să răsplătească dragostea lui Dumnezeu și să respecte voia Lui. Mulțumită revelației lui Dumnezeu, am văzut cât de josnic și de abject eram, încât nu aveam nici cea mai mică aparență a umanității. Când m-am gândit mai ales la răul pe care l-am cauzat lucrării casei lui Dumnezeu din cauza superficialității mele, am simțit că eram atât de nedemn de încredere și atât de supărător pentru Dumnezeu. De asemenea, am simțit o ură și mai mare față de mine și am avut o dorință și mai puternică de a mă lepăda de firea coruptă și de a fi mântuit de Dumnezeu. Fie ca Dumnezeu să pregătească mai multe medii pentru a mă judeca și mustra, astfel încât să pot fi cât mai curând posibil după inima Sa când îmi realizez datoria.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Mântuirea lui Dumnezeu

de Yi Chen, China Dumnezeu Atotputernic spune: „Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu – fie că sunt cuvinte dure ori judecată sau mustrare...