de Zheng Xin, China

În 1997, am ajuns să cred în Domnul Isus deoarece nu reușeam să mă vindec de enterită cronică și, după ce L-am găsit pe Domnul, boala mea s-a ameliorat mult. Doi ani mai târziu, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă și, de atunci, îmi îndeplinesc îndatoririle în biserică. Fără să-mi dau seama, enterita mea cronică s-a vindecat complet. Am devenit și mai dornică să-mi îndeplinesc îndatoririle și nu am ocolit sau m-am eschivat niciodată de la vreo datorie stabilită de biserică. Indiferent dacă eram împiedicată sau persecutată de soțul meu sau dacă Partidul Comunist încerca să mă aresteze și să mă persecute, nu am dat niciodată înapoi și nu am întârziat niciodată cu îndatoririle mele.

Într-o zi, în mai 2020, am simțit un disconfort la nivelul gâtului, ca și cum aș fi fost strangulată, așa că m-am dus la spital pentru un control. Mi s-a pus diagnosticul de nodul tiroidian. După analize, doctorul a spus: „Nu este grav. Luați niște medicamente și veniți la control la fiecare șase luni. Atât timp cât nu există anomalii, nu este nevoie de tratament.” Când am auzit doctorul spunând asta, m-am gândit: „Nu este o boală gravă. Atât timp cât depun eforturi să-mi îndeplinesc îndatoririle, Dumnezeu mă va ocroti.” Așa că mi-am luat medicamentele și am continuat să-mi îndeplinesc îndatoririle și boala mea a părut să se amelioreze puțin. În 2023, starea mea s-a înrăutățit. Simțeam o presiune pe gât când dormeam și respirația îmi era îngreunată. Îmi era greu să vorbesc și nu puteam comunica fără efort. După o examinare, doctorul a spus că starea mea evolua spre cancer și că aveam nevoie de o intervenție chirurgicală. M-am gândit: „În prezent, îndeplinesc sarcini de conducere și sunt ocupată de dimineața până seara în fiecare zi. Dumnezeu mă va ocroti pentru eforturile și costurile mele și nu va evolua în cancer.” Așadar, nu mi-a fost foarte frică și am suferit o intervenție chirurgicală. Operația a decurs bine și, a doua zi după operație, am putut să mă ridic din pat cu ajutorul familiei mele. Am simțit că asta era grija și protecția lui Dumnezeu și I-am mulțumit lui Dumnezeu din adâncul inimii mele.

O jumătate de lună mai târziu, am mers la spital pentru a-mi lua fișele medicale. Am văzut că, în fișe, era menționată o tumoare malignă, un cancer, și am început să mă simt neliniștită, gândindu-mă: „Deci, chiar am cancer! Deși am suferit o intervenție chirurgicală, s-ar putea să recidiveze sau să metastazeze într-o zi. Oare asta înseamnă că voi muri în curând? De ce nu m-a ocrotit Dumnezeu? Am suferit mult în timp ce-mi îndeplineam îndatoririle timp de peste douăzeci de ani. Am continuat să-mi îndeplinesc îndatoririle, în ciuda multor situații periculoase și dificile, cum aș putea avea cancer? Dacă aș fi știut că o să fac cancer, nu mi-aș fi abandonat familia și slujba pentru a-mi îndeplini îndatoririle. Am crezut că voi putea obține mântuirea lui Dumnezeu și o destinație bună în viitor, dar acum, că am o boală terminală și că aș putea muri, acea destinație bună este inaccesibilă!” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât simțeam mai multă disperare și suferință. M-am simțit foarte rău și nu m-am putut abține să nu plâng. În următoarele zile, un cuvânt îmi răsuna în minte… cancer. M-am simțit atât de descurajată. Nu am putut mânca sau dormi, mă dureau toate oasele și brațele îmi erau amorțite. Am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog, spunându-I despre starea mea, sperând că mă va ajuta să înțeleg intenția Lui. Apoi am citit cuvintele lui Dumnezeu despre cum să fac față bolii. Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles puțin mai mult intenția Lui. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când Dumnezeu rânduiește ca un om să se îmbolnăvească, fie de o boală grea sau de una ușoară, scopul Lui nu este să te facă să cunoști amănuntele bolii, răul pe care ți-l face, greutățile și dificultățile pe care ți le provoacă și nenumăratele sentimente pe care te face să le ai – scopul Lui nu este ca tu să cunoști boala trecând prin ea. Scopul Lui este mai degrabă ca tu să tragi învățăminte din boală, să înveți cum să cauți intențiile lui Dumnezeu, să cunoști firile corupte pe care le dezvălui și atitudinile greșite pe care le adopți față de Dumnezeu atunci când ești bolnav și să înveți cum să te supui suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, astfel încât să poți ajunge la o supunere adevărată față de Dumnezeu și să fii capabil să rămâi ferm în mărturia ta – acest lucru este esențial. Dumnezeu Își dorește să te mântuiască și să te curățească prin boală. Ce anume vrea să curățească la tine? Vrea să curățească toate dorințele și cerințele tale extravagante de la Dumnezeu și chiar diversele planuri, judecăți și intrigi pe care le faci cu orice preț, ca să supraviețuiești și să rămâi în viață. Dumnezeu nu-ți cere să faci planuri și să judeci și nu-ți permite să ai dorințe extravagante față de El; îți cere doar să I te supui și, prin practicarea ta și experimentarea supunerii tale, să-ți cunoști atitudinea față de boală și față de aceste afecțiuni trupești pe care ți le dă, precum și propriile dorințe. Când ajungi să cunoști aceste lucruri, poți aprecia beneficiile pe care ți le aduce faptul că Dumnezeu a rânduit circumstanțele bolii pentru tine sau că ți-a dat aceste afecțiuni trupești; și poți aprecia cât de mult te ajută acestea să-ți schimbi firea, să obții mântuirea și să pătrunzi în viață. De aceea, atunci când boala îți bate la ușă, nu trebuie să te întrebi mereu cum poți să scapi, să fugi de ea sau s-o respingi” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am simțit o claritate în suflet. S-a dovedit că această boală nu însemna că Dumnezeu mă dezvăluia și mă elimina, ci mai degrabă că El îmi curăța firea coruptă și mă mântuia. Dar eu nu am căutat intenția lui Dumnezeu și am crezut că a avea această boală însemna că Dumnezeu mă dezvăluia și mă elimina. Am trăit în disperare, certându-mă cu și plângându-mă lui Dumnezeu și chiar regretând eforturile și costurile mele anterioare. Am văzut că fusesem cu adevărat lipsită de conștiință! Acum am înțeles că, dacă boala mea avea să recidiveze sau să metastazeze, și în ce măsură avea să se dezvolte, toate acestea conțineau intenția lui Dumnezeu. Nu mai puteam să-L înțeleg greșit pe Dumnezeu. Trebuia să caut adevărul pentru a-mi rezolva problemele.

Mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu despre cum să înfrunți corect moartea, așa că l-am găsit și l-am citit. Dumnezeu Atotputernic spune: „Problema morții are aceeași natură ca alte chestiuni. Nu depinde de oameni să aleagă pentru ei înșiși și cu atât mai puțin poate fi schimbată prin voința omului. Moartea este la fel ca orice alt eveniment important din viață: se află în întregime sub predestinarea și suveranitatea Creatorului. Dacă cineva ar implora ca moartea să vină, e posibil să nu moară; dacă ar implora să trăiască, e posibil să nu trăiască. Toate acestea sunt sub suveranitatea și predestinarea lui Dumnezeu și sunt lucruri schimbate și hotărâte de autoritatea Sa, de firea Lui dreaptă și de suveranitatea și rânduielile Sale. Prin urmare, să spunem că faci o boală gravă, posibil fatală, nu vei muri neapărat – cine decide dacă vei muri sau nu? (Dumnezeu.) Dumnezeu decide. Și, de vreme ce Dumnezeu decide și oamenii nu pot hotărî un asemenea lucru, în legătură cu ce se simt ei anxioși și tulburați? […] Ceea ce ar trebui să facă oamenii atunci când se confruntă cu chestiunea extraordinar de importantă a morții este să nu se tulbure, să nu se agite sau să se teamă de ea, dar ce? Oamenii ar trebui să aștepte, da? (Da.) Nu-i așa? Așteptarea înseamnă să aștepte moartea? Să aștepte să moară atunci când se confruntă cu moartea? Așa este? (Nu, oamenii ar trebui să o înfrunte în mod pozitiv și să se supună.) Așa e, nu înseamnă să aștepți moartea. Nu rămâne împietrit în fața morții și nu-ți folosi toată energia gândindu-te la moarte. Nu te gândi toată ziua: «Oare voi muri? Când voi muri? Ce voi face după ce voi muri?» Pur și simplu nu te gândi la asta. Unii spun: «De ce să nu mă gândesc la asta? De ce să nu mă gândesc la asta când sunt în pragul morții?» Fiindcă nu se știe dacă vei muri sau nu și nici dacă Dumnezeu îți va permite să mori – aceste lucruri sunt necunoscute. Mai exact, nu se știe când vei muri, unde, la ce oră sau cum te vei simți când vei muri. Oare nu ești nesăbuit dacă îți macini creierul, gândindu-te și meditând la lucruri pe care nu le cunoști și fiind neliniștit și îngrijorat din cauza lor? De vreme ce asta te face un nesăbuit, nu ar trebui să îți macini creierul pentru aceste lucruri” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am simțit și mai mare claritate în suflet. Fiecare dintre noi va cunoaște moartea, iar ce boală vom avea și când vom muri sunt toate predestinate de Dumnezeu. Viața și moartea unei persoane nu sunt influențate de factori externi, ci mai degrabă depind doar de suveranitatea și predestinarea lui Dumnezeu. Dumnezeu a predestinat durata vieții fiecărei persoane și acest lucru nu are nicio legătură cu starea sa fizică sau dacă are o boală gravă. M-am gândit la mama, care a fost întotdeauna sănătoasă, dar a ajuns să aibă hemiplegie și a decedat în câțiva ani. Dar o vecină de-a mea, despre care am auzit că avea o sănătate șubredă încă de la patruzeci de ani, care era adesea bolnavă, nu putea să lucreze pe câmp și putea doar să gătească și să facă treburi casnice, are acum mai bine de nouăzeci de ani. Acest lucru arată că sănătatea și durata de viață ale unei persoane sunt deja predestinate de Dumnezeu și chiar dacă suferă de o boală gravă, dacă unei persoane nu i-a sosit vremea conform predestinării lui Dumnezeu, aceasta nu va muri. Gândindu-mă la acest lucru, am reușit să-mi înfrunt propria boală cu calm.

Am citit apoi mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Spuneți-Mi, cine dintre miliardele de oameni din toată lumea este atât de binecuvântat să audă atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, să înțeleagă atât de multe adevăruri despre viață și atât de multe taine? Cine dintre ei poate primi personal îndrumarea, aprovizionarea, grija și protecția lui Dumnezeu? Cine e atât de binecuvântat? Foarte puțini. Așadar, faptul că voi, cei puțini, sunteți capabili să trăiți astăzi în casa lui Dumnezeu, să-I primiți mântuirea și aprovizionarea, face să merite totul, chiar dacă ar fi să muriți acum. Sunteți atât de binecuvântați, nu-i așa? (Ba da.) Privind lucrurile din această perspectivă, oamenii nu ar trebui să fie îngroziți de chestiunea morții și nici n-ar trebui să fie constrânși de ea. Chiar dacă nu te-ai bucurat deloc de gloria și bogăția lumii, ai primit, totuși, mila Creatorului și ai auzit multe dintre cuvintele lui Dumnezeu – nu este aceasta o mare fericire? (Ba da.) Oricâți ani trăiești în viața asta, totul merită și nu ai regrete, fiindcă ți-ai făcut mereu datoria în lucrarea lui Dumnezeu, ai înțeles adevărul, tainele vieții, calea și obiectivele pe care ar trebui să le urmărești în viață – ai câștigat atât de mult! Ai trăit o viață însemnată!” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. Faptul că cineva la fel de nesemnificativ ca mine ar putea accepta lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este înălțarea lui Dumnezeu. Crezând în Dumnezeu de peste douăzeci de ani, mă bucurasem atât de mult de udarea și providența din cuvintele lui Dumnezeu și de grija și protecția lui Dumnezeu, dar când m-am îmbolnăvit, tot am înțeles greșit și m-am plâns, m-am certat cu Dumnezeu și m-am împotrivit Lui. Nu aveam nicio mărturie și devenisem un semn al rușinii. Aveam dureri mari și mă gândeam că, chiar și după ce am crezut în Dumnezeu atâția ani, tot nu pătrunsesem într-o mare parte a adevărului-realitate, și că, dacă aș muri, aș lăsa în urmă doar regrete. Cum eram încă în viață, am simțit că trebuie să urmăresc cu seriozitate adevărul și că, oricât de mult aș trăi, trebuie să prețuiesc fiecare zi pe care o am și să-mi îndeplinesc datoria unei ființe create, fără regrete.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am fost profund emoționată. Dumnezeu Atotputernic spune: „Pe mulți care Îl urmează pe Dumnezeu îi preocupă doar cum să obțină binecuvântări sau să prevină dezastrul. […] Acești oameni au doar un scop foarte simplu în a-L urma pe Dumnezeu, iar acel scop este de a primi binecuvântări. Astfel de oameni nu se pot deranja să țină cont de orice altceva care nu implică direct acest scop. Pentru ei, nu există un scop mai legitim decât credința în Dumnezeu pentru a primi binecuvântări – este însăși valoarea credinței lor. În caz că ceva nu contribuie la acest scop, lucrul acela nu îi mișcă deloc. Acesta este cazul majorității oamenilor care cred astăzi în Dumnezeu. Scopul și intenția lor par legitime, pentru că, în timp ce ei cred în Dumnezeu, se și sacrifică pentru Dumnezeu, se dedică lui Dumnezeu și își îndeplinesc datoria. Ei renunță la tinerețe, își părăsesc familia și cariera și chiar își petrec ani de zile departe de casă, găsindu-și ceva de făcut. De dragul scopului lor final, își schimbă interesele, viziunea asupra vieții și chiar direcția pe care o caută; totuși, ei nu pot schimba scopul credinței lor în Dumnezeu. […] Pentru moment, să nu discutăm despre cât de mult au oferit acești oameni. Comportamentul lor, totuși, este foarte demn de disecția noastră. În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista alte motive pentru care acești oameni, care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu, I-ar da atât de mult? În aceasta, descoperim o problemă neidentificată anterior: relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este o relație dintre o persoană care primește și una care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este relația dintre un angajat și un angajator. Angajatul lucrează din greu numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o astfel de relație bazată pe interese, nu există nicio afecțiune, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar o neputincioasă indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netraversat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au expus exact starea. După ce am crezut în Dumnezeu și am văzut că mi-a vindecat boala, mi-am abandonat familia și cariera pentru a-mi îndeplini datoria și chiar și atunci când familia mea m-a persecutat și exista pericolul de a fi arestată, nu am fost influențată. Dar când am aflat că am cancer și speranțele mele pentru binecuvântări au fost spulberate, m-am certat cu Dumnezeu, m-am plâns că El nu m-a ocrotit, am regretat costurile și eforturile mele anterioare și nu am vrut să mă mai rog lui Dumnezeu sau să mai citesc cuvintele Lui. Abia atunci am văzut că relația mea cu Dumnezeu era pur tranzacțională. Voiam să-mi ofer sacrificiile și eforturile în schimbul unei destinații bune. Încercam să-L înșel și să-L folosesc pe Dumnezeu. Am fost atât de egoistă și de detestabilă! O persoană cu umanitate nu ar înțelege greșit sau nu s-ar plânge de Dumnezeu atunci când se confruntă cu încercări, ci ar căuta intenția lui Dumnezeu și chiar și când suferă, ar sta în poziția corectă ca ființă creată și L-ar lăsa pe Dumnezeu să o orchestreze după cum dorește. Dar uitându-mă la mine, am profitat de tot harul și de toate binecuvântările pe care mi le-a dat Dumnezeu și, când un lucru nu mi-a satisfăcut cerințele, L-am făcut pe Dumnezeu responsabil. Chiar îmi lipsea umanitatea și nu merita să trăiesc. Chiar dacă Dumnezeu m-ar distruge, ar fi dreptatea Lui! Dar Dumnezeu mi-a dat totuși o șansă să mă pocăiesc, folosind cuvintele Lui pentru a mă lumina și a mă călăuzi să reflectez asupra mea. Nu mai puteam să înțeleg greșit sau să mă plâng de Dumnezeu. Trebuia să urmăresc adevărul și să-mi îndeplinesc bine îndatoririle.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit câteva căi de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A primi binecuvântări se referă la momentul în care cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la momentul în care firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a îndura nenorociri. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți faci datoria, cu atât mai mult adevăr vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta. Cei care își îndeplinesc datoria doar în mod mecanic și nu caută adevărul vor fi eliminați în final, deoarece astfel de oameni nu-și îndeplinesc datoria în practicarea adevărului și nu practică adevărul în realizarea datoriei lor. Ei sunt aceia care rămân neschimbați și vor îndura nenorociri. Nu doar că expresiile lor sunt impure, ci tot ceea ce exprimă ei este rău” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că a-ți îndeplini datoria nu are nimic de-a face cu a primi binecuvântări sau a suferi nenorociri și că este perfect normal și justificat ca ființele create să își îndeplinească îndatoririle, și indiferent dacă obțin un rezultat bun sau o destinație bună, sau dacă pot fi binecuvântate, ele trebuie să-și îndeplinească îndatoririle. În plus, oamenii se bucură de binecuvântări ca urmare a căutării adevărului și a obținerii unei schimbări a firii în timp ce își îndeplinesc datoria și când, în cele din urmă, sunt mântuiți de Dumnezeu. Dacă firea coruptă a unei persoane nu se schimbă, în cele din urmă, va fi pedepsită. În lumina cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama cât de absurde erau părerile mele. Am crezut întotdeauna că dacă aș suferi mai mult, dacă m-aș sacrifica și m-aș consuma pentru Dumnezeu, aș fi mântuită și aș primi destinația bună pe care Dumnezeu o acordă oamenilor. Aceasta a fost doar o iluzie de-a mea. Dacă mi-aș îndeplini doar datoria fără a examina necurățiile din ea, dacă nu m-aș concentra pe urmărirea adevărului, iar firea mea coruptă nu s-ar schimba niciodată și, când n-aș primi binecuvântări, chiar L-aș considera pe Dumnezeu responsabil, în cele din urmă, aș fi pedepsită pentru că m-am împotrivit lui Dumnezeu. Văzând asta, mi-am dat seama în ce mare pericol eram. Dacă aș continua pe această cale, aș fi eliminată fără să știu măcar de ce! I-am mulțumit sincer lui Dumnezeu pentru că mi-a permis ca această boală să mă ajute să văd calea greșită pe care eram în credința mea și să mă întorc la timp. Am înțeles, de asemenea, că a crede în Dumnezeu nu ar trebui să însemne a urmări binecuvântări, ci a urmări adevărul și a-ți schimba firea și a te supune tuturor rânduielilor lui Dumnezeu. Dându-mi seama de aceste lucruri, mi-am simțit inima ușurată și eliberată instantaneu și nu m-am mai simțit constrânsă de boală sau moarte. Dacă boala mea recidiva sau metastaza, eram dispusă să mă supun orchestrărilor lui Dumnezeu. Indiferent dacă boala mea ar putea fi vindecată sau dacă aș putea primi binecuvântări în viitor, voi încerca din răsputeri să îmi îndeplinesc bine îndatoririle. După aceea, am început să lucrez cu frații și cu surorile pentru a rezolva dificultățile și problemele în răspândirea Evangheliei și am obținut unele rezultate. După mai mult de zece zile, am mers la un alt control medical și, în mod neașteptat, toți parametrii erau normali.

Am câștigat mult de pe urma acestei boli. Mi-am văzut adevărata statură și am văzut că mi-am abandonat familia și cariera în toți acești ani de dragul binecuvântărilor, și toate acestea de dragul câștigurilor. Inima mea era cu adevărat intransigentă! Dumnezeu îmi dăruise atât de mult har și atâtea binecuvântări și lucrase neîncetat să mă mântuiască, dar din cauza acestui lucru care nu îmi satisfăcea cerințele, m-am certat cu Dumnezeu și L-am considerat responsabil. Dumnezeu plătise atât de mult pentru mine și, totuși, nu putea primi adevărata mea inimă în schimb! Gândindu-mă la acest lucru, m-am simțit profund îndatorată față de Dumnezeu. Dar, în același timp, Îi eram foarte recunoscătoare lui Dumnezeu, pentru că, dacă nu ar fi fost această boală, nu m-aș fi recunoscut și nu aș fi reflectat niciodată asupra mea, aș fi continuat să încerc să-L înșel, să-L șantajez și să fac tranzacții cu El. Fără ca Dumnezeu să-mi dezvăluie acest lucru, încă aș crede că aș putea să fiu mântuită. Dar acum văd că statura mea este jalnic de mică și departe de a fi mântuită! Trebuie să o iau de la capăt, dar de data aceasta, cu rațiune. Indiferent cum mă încearcă Dumnezeu în viitor, trebuie să mă supun orchestrărilor Lui, să urmăresc adevărul și să fac o schimbare în firea mea.