Interogatoriul secret de la hotel
Într-o zi din februarie 2013, eu și cu o soră am programat să mergem la o adunare. Cam pe la ora 2 după-amiază, în timp ce o așteptam în fața unui magazin de pantofi, am văzut un bărbat care se uita la mine din când în când, în timp ce vorbea la telefon, și am simțit că ceva nu era în ordine. Tocmai când să plec, am auzit: „Nu mișca!” Am văzut patru sau cinci oameni repezindu-se spre mine și m-am gândit: „O, nu, este poliția!” Am încercat să fug, dar doi bărbați m-au ajuns din urmă, m-au trântit la pământ și apoi m-au vârât într-o mașină, unde am văzut alte trei surori care erau arestate împreună cu mine.
Poliția ne-a dus la secție și ne-a ordonat să stăm lângă zidurile din curte. Eram foarte agitată. M-am rugat lui Dumnezeu cu sinceritate și m-am gândit la cuvintele Lui: „Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). Într-adevăr, cu Dumnezeu de partea mea, de ce aveam să mă tem? Trebuia să mă bazez pe Dumnezeu pentru a experimenta acest mediu. Încet-încet, am reușit să mă calmez. După aceea, o polițistă m-a obligat să mă dezbrac pentru percheziție și m-a pus să fac o genuflexiune cu picioarele depărtate. M-am simțit umilită și furioasă.
În noaptea următoare, poliția m-a dus la un hotel cu șase etaje. Închiriaseră ultimele trei etaje ale hotelului și le transformaseră într-un centru de interogatoriu secret, pentru a reține și tortura acolo credincioși în Dumnezeu. Când am ajuns la etajul șase, am văzut peste 20 de frați și surori stând în rând și am fost șocată: atât de mulți oameni fuseseră arestați! Se părea că Partidul Comunist îi arestase pe toți în același timp. Nu știam cum ne va trata poliția, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să ne protejeze, ca să putem rămâne fermi. Apoi, poliția ne-a despărțit pentru interogatoriu.
La ora 5 dimineața, în a treia zi, un polițist dolofan a intrat și a spus pe un ton dojenitor: „Bărbatul pe care îl interogam este conducător și a fost unul încăpățânat. Interogatoriul nu s-a terminat până la ora 2 sau 3.” A gesticulat mândru și a continuat: „Prima dată, l-am lovit tare cu piciorul peste față, apoi, pe cealaltă parte a feței, după care l-am plesnit neîncetat cu ambele mâini.” Și-a scuturat mâinile și a continuat să se plângă furios: „L-am lovit atât de tare încât m-au durut mâinile, așa că am luat o jumătate de sticlă de apă minerală și l-am lovit peste față până când nu mi-am mai putut mișca brațele. Întreaga față îi era deformată. Era complet de nerecunoscut.” Eram îngrozită de prestația polițistului. Îmi zvâcnea inima și eram deosebit de furioasă: „Acești polițiști sunt atât de cruzi. Dacă m-ar bate cum l-au bătut pe fratele meu, aș putea suporta?” N-am îndrăznit să mă mai gândesc la asta. M-am rugat repede lui Dumnezeu, cerându-I să-l protejeze pe fratele care a fost bătut, dar și pe mine, ca să avem încredere să experimentăm acest mediu.
În dimineața celei de-a patra zile, poliția m-a dus la secție. Un polițist pe nume Wu m-a întrebat care era funcția mea în biserică. Am spus că eram o credincioasă de rând. S-a ridicat brusc și a spus: „Presupun că nu vei spune adevărul dacă nu simți puțină durere!” Mi-a ordonat să-mi întind brațele, să stau ghemuită, să mă ridic și apoi să repet mișcarea. După ce am făcut asta mult timp, eram atât de obosită încât transpiram abundent și mă dureau picioarele. Am căzut la pământ. A rânjit și a spus: „Știi ceva? Oricât de duri sunt oamenii, aici, trebuie să se plece adânc în fața mea. Ești conducătoare? Cine este superiorul tău?” Când nu am spus nimic, mi-a ordonat să stau ghemuită. După ce am făcut asta timp de doar câteva minute, au început să-mi tremure picioarele, s-au umflat și, curând, m-am prăbușit. Mi-a cerut să mă ridic și să continui să fac genuflexiuni și le-am repetat de peste 800 de ori. Un polițist a spus amenințător: „Uite cât ești de transpirată. Arăți jalnic. De ce suferi așa? Unde e acest Dumnezeu? Dacă ne spui ceea ce știi, nu va trebui să suferi. Dacă nu ne spui, vei suferi mai mult decât îți poți da seama.” Ascultând cuvintele polițistului, m-am simțit dezgustată. I-am aruncat o privire și i-am spus că nu știam nimic. Mi-au legat mâinile la spate cu cătușe de banca tigrului. La scurt timp după ce mi-au pus cătușele, am simțit că ceva mă apăsa pe piept și respiram greu. Aproape că mă sufocam. Le-am cerut să-mi scoată cătușele și, după mult timp, le-au desfăcut în sfârșit. Ulterior, un polițist a intrat și a spus: „Încearcă să-ți înțelegi situația. Toți ceilalți au mărturisit. E absurd să stai aici și să reziști singură, nu-i așa? Spune-mi acum ceea ce știi și te vom lăsa să pleci.” Apoi, a scos câteva fotografii și mi-a cerut să-i identific pe oamenii din ele. A spus: „Acești oameni au fost toți arestați și au spus că te cunosc. Tu îi cunoști? Care este slujba lor în biserică?” M-am gândit: „Dacă frații și surorile chiar recunosc că mă știu, iar eu spun că nu îi cunosc, poliția sigur nu-mi va da drumul. Dar dacă spun că îi cunosc, îmi voi trăda frații și surorile. Asta m-ar face o iudă care Îl trădează pe Dumnezeu. Ce ar trebui să fac?” Atunci, mi-am amintit de un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Poporul Meu ar trebui să fie întotdeauna în alertă împotriva uneltirilor viclene ale Satanei, păzind poarta casei Mele pentru Mine […] ca să evite să cadă în capcana Satanei, moment în care ar fi prea târziu pentru regrete” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 3). Am realizat că acesta era unul dintre șiretlicurile Satanei. Poliția s-ar putea să folosească această metodă ca să mă înșele și să mă facă să-mi trădez frații și surorile și pe Dumnezeu. Nu puteam să mă las înșelată. Chiar dacă frații și surorile mele au recunoscut că mă cunoșteau, eu tot nu aș putea să-i trădez. Cu acest gând în minte, le-am spus că nu îi cunoșteam.
Polițistul pe nume Wu a văzut că nu m-am lăsat păcălită și a spus furios: „Aș vrea să văd cât de încăpățânată ești!” Apoi mi-a ordonat să mă ridic și mi-a legat mâinile cu cătușe de barele de metal care acopereau geamul din coridor. Trupul îmi era suspendat în aer, încheieturile mă dureau îngrozitor, timp în care polițistul și-a ridicat privirea spre mine și a râs. După o vreme, m-au dat jos și mi-au spus să continui să fac genuflexiuni. În acea noapte, poliția m-a dus înapoi la hotel. În dimineața următoare, polițistul pe nume Wu a spus: „Începând de azi, te voi lega cu cătușe de geam. Dacă nu spui adevărul, nu vei putea nici să mănânci.” După aceea, mi-au legat cu cătușe o mână de barele de metal. Din când în când, veneau să mă întrebe detalii despre biserica mea. Când unul dintre polițiști a văzut că tot nu vorbeam, m-a lovit puternic cu un dosar și a deschis intenționat ușa, ca să pot să aud sunetele celorlalte surori care erau torturate. Auzindu-le strigătele de agonie, mi s-a rupt inima și am fost foarte furioasă.
Patru zile mai târziu, un polițist pe nume Mu mi-a luat agenda, a arătat spre numerele din ea și m-a întrebat dacă erau numerele de celular ale fraților și surorilor mele. Când nu am răspuns, a strigat tare: „Chiar dacă nu spui niciun cuvânt, această agendă ajunge ca să fii condamnată!” A scos o fotografie, mi-a arătat persoana din ea și m-a întrebat dacă era conducătorul bisericii. Apoi, a scos trei fotografii cu casele de găzduire pentru biserică și mi-a cerut să le identific. Știam toate aceste case, dar am spus că nu le recunoșteam. A adăugat: „Te vom băga într-o mașină și te vom duce acolo. Trebuie doar să ne indici locul. Și vom păstra secretul pentru tine, nimeni nu va ști că ne-ai dat informația.” Văzând că tot nu spuneam nimic, i-a spus polițistului de lângă el: „Dezbrac-o la piele, atârnă-o în așa fel încât să fie cu fața spre geam, ca să o poată vedea trecătorii. Apoi, fă-i o poză și pune-o pe internet, spune că este o iudă și că ne-a zis totul.” După aceea, s-a apropiat ca să-mi dea jos hainele. Mi-a fost foarte frică. Dacă într-adevăr făcea asta și îmi punea fotografia pe internet, rudele și prietenii mei ar vedea-o. Cum aș putea trăi după aceea? L-am implorat să nu-mi dea jos hainele, dar a rânjit și a spus: „Ce este? Ți-e frică?” Apoi, toți au izbucnit în râs. Văzând cât de mulțumiți păreau, mi-am dat seama că acesta era un alt șiretlic al Satanei, așa că m-am calmat repede și L-am strigat pe Dumnezeu. Atunci, mi-am amintit un imn al cuvântului lui Dumnezeu, intitulat „Ar trebui să te lepezi de toate, pentru adevăr”: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul unei vieți liniștite de familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea vieții tale de dragul unei desfătări de moment” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat încredere și putere. Am crezut în Dumnezeu și am urmat calea cea dreaptă în viață. Nu era nimic rușinos în faptul că eram torturată și umilită pentru credința mea în Dumnezeu. Eram persecutată pentru dreptate, iar Dumnezeu a aprobat asta. Dacă aș ceda în fața Satanei și L-aș trăda pe Dumnezeu pentru a-mi proteja reputația, asta ar fi cel mai rușinos lucru pe care l-aș putea face și mi-aș pierde cu adevărat demnitatea umană. M-am urât pentru că eram lipsită de coloană vertebrală și ceream milă de la Satana, transformându-mă astfel în bătaia lui de joc. Mi-am jurat că, oricum m-ar umili acești polițiști răi, chiar dacă mi-ar da într-adevăr hainele jos, nu aș pleca niciodată capul în fața lor, nu le-aș implora mila și nu aș deveni niciodată o iudă. Când polițiștii au văzut că nu-mi mai era frică, au fost atât de furioși încât mi-au legat cu cătușe ambele mâini de barele de metal. O polițistă a strigat: „Nu aveați de gând să o dezbrăcați la piele? Dați-i jos toate hainele ca să vedeți totul.” Grupul de polițiști a râs cu sălbăticie, ca niște demoni din infern. În acel moment, picioarele mele erau în aer, iar greutatea îmi atârna de încheieturi, care mă dureau de parcă urmau să se rupă. M-am rugat sincer lui Dumnezeu în inima mea, cerându-I să-mi dea încredere și putere ca să pot îndura tortura poliției și să nu mă compromit cu Satana. După mai bine de o jumătate de oră, polițiștii m-au dat jos. Aveam picioarele amorțite și insensibile și am căzut pe podea imediat ce am atins-o cu picioarele. Un polițist a spus cu răutate: „Gândește-te la situația ta. Dacă tot nu ai de gând să vorbești, avem și alte trucuri ca să ne ocupăm de tine.” După aceea, au plecat.
Două zile mai târziu, a intrat un polițist dolofan. Imediat ce a intrat, le-a spus celor doi polițiști care mă păzeau: „Știți de ce nu o puteți face să vorbească pe această femeie? Pentru că sunteți prea moi, nu folosiți tehnicile potrivite. Azi, am să vă învăț câteva trucuri și am să vă arăt cum se face.” Mi-a cerut să fac o genuflexiune, apoi să repet până când am ajuns să-mi pierd puterea și m-am prăbușit. Apoi, le-a spus celor doi polițiști să mă ia fiecare de un braț, să mă împingă în jos și să mă ridice și să continue să mă tortureze așa în mod repetat. Privindu-le expresiile fioroase, am știut că urmează o tortură și mai grea. M-am gândit la cât de servilă am părut când m-am plecat în fața Satanei și am implorat milă cu două zile înainte, din cauza fricii mele de umilință, așa că m-am hotărât că azi aveam să mă bizui pe Dumnezeu și să fiu mărturie pentru El în fața Satanei. M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „Dumnezeule, nu știu ce alte mijloace va folosi poliția ca să mă tortureze, dar vreau să creez o mărturie puternică și răsunătoare pentru Tine, așa că Îți cer să-mi dai încredere și putere.” După puțin timp, erau atât de obosiți și transpirați încât nu m-au mai putut ridica. Imediat ce mi-au dat drumul din mâinile lor, am căzut cu toată greutatea pe podea. Mi-au ordonat să mă ridic și să fac genuflexiuni iar și iar. Polițistul dolofan a rânjit și a spus: „Pare să-i fie cald. Toarnă apă rece pe ea. Sunt sigur că-i va plăcea.” Apoi, au aruncat apă rece pe mine până când am fost leoarcă. Dar ceea ce a fost uimitor este că am simțit un val cald izvorând din mine și nu mi-a fost frig deloc. Am știut că aceasta a fost protecția lui Dumnezeu pentru mine. I-am mulțumit încontinuu lui Dumnezeu în inima mea și am simțit că îmi crește credința în El.
Apoi, cei doi polițiști m-au tras în sus și mi-au legat cu cătușe mâna stângă de barele de metal. Încheietura mea era deja rănită de când fusesem atârnată înainte, așadar, de data asta când m-au încătușat, m-a durut și mai tare. Polițiștii au râs când mi-au văzut durerea și n-am vrut să-mi vadă slăbiciunea, așa că am îndurat durerea fără să scot un sunet. Ca să reduc durerea, m-am forțat să stau pe vârful degetelor de la picioare. Încă puteam să ating podeaua cu unul dintre degete, însă cu greu, dar când un polițist a văzut asta, mi-a apăsat călcâiul cu piciorul, suspendându-mi corpul o vreme, apoi și-a mișcat piciorul, smucindu-mi cu violență mâna care mă durea cel mai tare. Văzând că tot rămân tăcută, poliția mi-a legat o frânghie de un picior, a tras de ea ca să-mi atârne corpul în aer și apoi i-a dat drumul brusc. Au făcut asta în mod repetat. În acest mod, corpul meu s-a balansat dintr-o parte în alta și am simțit că parcă un cuțit îmi tăia încheietura. În timp ce au continuat cu asta, m-am rugat cu tărie lui Dumnezeu în inima mea. Ulterior, polițistul dolofan a adus înăuntru un scaun împletit. Ceilalți doi polițiști mi-au apucat fiecare câte un picior, le-au pus deasupra spătarului scaunului și apoi au împins scaunul. Toată greutatea mi-a fost susținută de încheietură. Durerea a fost aproape insuportabilă. Treizeci sau patruzeci de minute mai târziu, polițiștii mi-au dat mâna stângă jos, mi-au încătușat mâna dreaptă de barele de metal și au continuat tortura. Am început să respir greu și m-am gândit: „Nu știu cât mă va mai tortura poliția. Dacă mă țin atârnată așa, îmi vor schilodi mâinile și dacă chiar se va întâmpla asta, cum voi supraviețui în viitor?” Cu cât m-am gândit mai mult, cu atât mai nefericită m-am simțit, până când mi-a fost foarte greu să respir. Am simțit că nu mai pot îndura, așa că m-am rugat sincer lui Dumnezeu: „Dumnezeule, trupul meu este prea slab. Nu mai pot rezista. Te rog, dă-mi putere, ca să pot rămâne fermă și să-l umilesc pe Satana.” În acel moment, mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Pe drumul spre Ierusalim, Isus a fost în chinuri, ca și cum cineva I-ar fi răsucit un cuțit în inimă, dar, cu toate acestea, nu a avut nici cea mai mică intenție de a nu Se ține de cuvânt; a existat întotdeauna o forță puternică ce L-a mânat înainte spre locul unde avea să fie crucificat. În cele din urmă, a fost răstignit și a devenit asemenea trupului păcătos, ducând la bun sfârșit lucrarea de răscumpărare a omenirii. S-a eliberat de cătușele morții și ale Iadului. Înaintea Lui, moartea, Iadul și Gheena și-au pierdut puterea și au fost înfrânte de El” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să slujim lui Dumnezeu în armonie cu voia Lui”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dat putere. Pentru a răscumpăra omenirea, Domnul Isus a fost răstignit și a îndurat multă umilință și durere și, totuși, a făcut-o fără ezitare. Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni este foarte mare și, prin asta, Dumnezeu ne-a dat deja un exemplu. Dar când m-am confruntat cu tortura poliției, eu nu m-am gândit cum să mărturisesc ferm. În schimb, m-am gândit la propriul trup. Am fost atât de egoistă și demnă de dispreț! Cu acest gând în minte, m-am simțit rușinată și stânjenită. De data asta, eram hotărâtă să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Gândul la iubirea Lui m-a inspirat și mi-a dat curajul să lupt cu Satana până la sfârșit. Atunci, unul dintre polițiști m-a văzut cu ochii închiși și a spus: „Se roagă la Dumnezeul lor și are o izbucnire de putere de fiecare dată când face asta.” Altul mi-a împuns pleoapele cu o tijă subțire de metal. În timp ce mă înțepa în ochi, a spus: „Deschide-ți ochii. Nu ai voie să te rogi Dumnezeului tău.” Când a văzut că am rămas tăcută, m-a plesnit cu o curea peste față de trei sau patru ori, dar nu m-a durut deloc. După mai bine de o jumătate de oră, un polițist a spus: „Încătușeaz-o mai sus, ca să nu poată atinge podeaua. Să vedem cum îi place asta.” Apoi, doi polițiști m-au ridicat, dar exact când altul a deschis cătușele și era pe punctul să le prindă de o bară mai înaltă, acestea s-au rupt brusc și nu s-au mai putut închide. Au încercat altă pereche, dar tot nu au funcționat. Am știut că asta era protecția lui Dumnezeu și I-am mulțumit în inima mea. Polițiștii erau prea obosiți ca să mă mai țină, așa că mi-au dat drumul, iar eu am căzut brusc la pământ. Mă torturaseră aproape două ore și eram atât de epuizată, încât am zăcut acolo nemișcată. Rememorând întregul proces al torturii poliției, am văzut clar natura ticăloasă și rea a polițiștilor. Am simțit și grija lui Dumnezeu pentru mine și am devenit mai încrezătoare în El. După o vreme, un polițist s-a apropiat de mine și m-a lovit cu piciorul de câteva ori. Văzând că eram tot nemișcată, mi-a aplicat o cutie întreagă de unguent răcoritor pe ochi, dar n-am simțit nimic. Polițistul a văzut că nu reacționam și a plecat. Am știut că aceasta a fost protecția lui Dumnezeu pentru mine.
Cam la ora 7 seara, a intrat un polițist. Când a văzut că eram leoarcă și că tremuram de frig, i-a certat pe ceilalți polițiști. Cu un aer fals de amabilitate, le-a cerut să-mi aducă haine uscate de schimb, apoi mi-a dat un bol de supă de tăiței, după care a încercat să mi se bage pe sub piele. A spus: „Ești atât de departe de casă și acum nu te poți întoarce. Copiilor tăi nu le este dor de tine? De ce crezi în Dumnezeu la o vârstă atât de tânără? Am auzit că ești conducătoare, așa că spune-ne ce vrem să știm și îți promit că îți vom da drumul. Vei putea să mergi acasă și să fii cu familia ta.” Odată ce-am auzit asta, mi-am dat seama că încerca să mă păcălească să am încredere în el și să-i spun informațiile despre biserică. Am spus: „V-am zis deja tot ce știu. Nu știu nimic altceva.” A lovit brusc masa cu palma, s-a ridicat și a spus că răutate: „Să nu crezi că nu-ți putem face nimic dacă nu vorbești! Guvernul central ne-a ordonat să vă eradicăm complet pe voi, credincioșii în Dumnezeu Atotputernic. Vom elimina organizația voastră. Dacă nu începi să cooperezi, vei fi condamnată.” Apoi a plecat. Atunci, polițistul pe nume Wu a spus: „Ar fi bine să faci un lucru inteligent și să ne dai informațiile pe care le vrem. Astfel, nu va trebui să suferi atât de mult.” M-am gândit: „Poliția nu se va opri până când nu va obține informațiile pe care le vrea. Dacă nu pot îndura tortura și devin o iudă, asta ar însemna să-L trădez pe Dumnezeu, așa că aș putea la fel de bine să mă sinucid.” Aveam gânduri sinucigașe. În acel moment, am realizat că starea mea era greșită, așa că m-am rugat lui Dumnezeu în tăcere: „Dumnezeule! Trupul meu este slab și vreau să scap din acest mediu murind. Sunt prea slabă, iar statura mea este prea mică. Te rog, luminează-mă, îndrumă-mă și dă-mi încredere și putere să rămân fermă.” După ce m-am rugat, mi-am dat seama brusc că aveam fișiere conținând cuvântul lui Dumnezeu pe playerul MP5. I-am spus polițistului tânăr: „Dați-mi playerul MP5. Vreau să vă arăt ceva din el.” A crezut că eram pe cale să mărturisesc, așa că mi l-a înmânat. Am pornit playerul MP5, unde am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cei la care Dumnezeu Se referă ca biruitori sunt cei care încă pot să mărturisească ferm, să-și mențină încrederea și devotamentul față de Dumnezeu când sunt sub influența Satanei sau sunt asediați de Satana, adică atunci când se găsesc printre forțele întunericului. Dacă poți să rămâi cu inima pură înaintea lui Dumnezeu și să păstrezi iubirea autentică pentru Dumnezeu indiferent de situație, atunci tu mărturisești ferm în fața lui Dumnezeu, și asta vrea să spună Dumnezeu prin «a fi biruitor»” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu, I-am înțeles voia. Când mă confrunt cu persecuție și necazuri, Dumnezeu vrea credința și loialitatea mea. Dumnezeu vrea să fiu mărturie victorioasă cât timp sunt sub asediul Satanei. Acești polițiști răi m-au torturat în acest mod ca să mă forțeze să-L trădez pe Dumnezeu. Dacă m-aș sinucide, pierzându-mi mărturia, asta ar însemna să fiu păcălită de șiretlicurile Satanei și să nu mă ridic la înălțimea efortului pe care Dumnezeu îl făcuse pentru mine – asta L-ar răni pe Dumnezeu prea tare. Nu puteam să mor, trebuia să continui să trăiesc, să rămân fermă și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, am avut un sentiment de putere. Am căzut în genunchi și am rostit o rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu. Tânărul polițist a spus surprins: „Ești foarte curajoasă, îndrăznind să îngenunchezi și să te rogi aici!” L-am ignorat. După ce m-am rugat, m-a întrebat: „Te-ai hotărât? Odată ce te-ai gândit bine, spune-mi ce știi.” Am zis hotărâtă: „Am spus tot ce trebuie să spun. N-am nimic altceva de spus.” Polițistul pe nume Wu s-a înfuriat atât de tare, încât a luat cătușele și mi-a legat o mână de barele de metal. Polițistul cel tânăr a spus: „Rugăciunea este foarte puternică. Pare să o transforme într-o persoană cu totul diferită. Nu se teme de nimic și nu spune nimic.” Când am auzit asta, I-am mulțumit lui Dumnezeu din adâncul inimii și am devenit mai încrezătoare că puteam rămâne fermă.
În dimineața următoare, când polițiștii au văzut că niciuna dintre tacticile lor nu avea efect asupra mea, au spus: „Începând de azi, te vom lega zilnic de geam și nu te vom lăsa să mănânci, să bei sau să dormi. Să vedem câte zile poți rezista.” M-am rugat lui Dumnezeu în tăcere: „Dumnezeule, cred că viața și moartea mea sunt în mâinile Tale. Te rog, protejează-mă. Chiar dacă mor, voi rămâne fermă și voi fi martoră pentru Tine!” După aceea, polițiștii m-au supravegheat cu schimbul și mă trezeau cu voce tare când mă vedeau ațipind. În a treia zi, un bărbat de peste drum m-a văzut legată cu cătușe de geam și a strigat la mine: „Ai fost răpită de cineva? Dacă e așa, fă-mi cu mâna și voi suna la poliție pentru tine.” M-am gândit: „Am fost închisă aici de poliție. Crezi că ea face lucruri bune pentru oamenii de rând? Poliția Partidului Comunist e doar o haită de demoni sălbatici.” După câteva zile, tot mai mulți oameni de jos m-au văzut legată cu cătușele de geam. Arătau cu degetul spre mine, în repetate rânduri, așa că polițiștii m-au mutat în camera opusă.
Într-o noapte, în jurul datei de 20 martie, am fost dusă la un birou de investigații speciale. Acolo, trei polițiști m-au supus unei spălări pe creier până după ora 4 dimineața, când un polițist pe nume Liu mi-a spus: „Biserica lui Dumnezeu Atotputernic a ajuns acum la câteva milioane de oameni, iar acest lucru pune în pericol direct interesele Partidului Comunist. Dacă nu o suprimăm, cine va asculta de Partidul Comunist? Președintele Xi a ordonat personal ca «Fulgerul de la Răsărit» să fie complet eradicat și toți cei care cred în Dumnezeu Atotputernic să fie reeducați, astfel încât să renunțe la convingerile lor și să accepte educația și conducerea partidului. Dacă refuză, vor fi condamnați la închisoare și nimănui nu-i va păsa dacă vor fi omorâți în bătaie.” A continuat: „Chiar acum, întreaga provincie și întreaga țară arestează membri ai Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic. În cele din urmă, va fi stârpită. Dacă îți imaginezi că poți continua să crezi în Dumnezeu Atotputernic, îți spun acum că este imposibil!” Am spus: „Noi, credincioșii în Dumnezeu, doar mergem la adunări, citim cuvântul Său, căutăm schimbarea firii ca să devenim oameni onești și urmăm calea cea dreaptă în viață. Cum putem face rău intereselor Partidului Comunist? Dacă nu mă credeți, citiți cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic și veți afla. Ați confiscat atât de multe cărți despre cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic, așadar, de ce nu deschideți una și aruncați o privire?” Celălalt polițist a spus cu voce tare: „Nu ne povesti nouă de credința în Dumnezeu! Noi nu credem în asta, noi credem doar în Partidul Comunist și în președintele Xi.” Apoi m-a amenințat: „Gândește-te bine. Dacă ne spui ce vrem să știm, îți promit că nu te vom condamna la închisoare. Te vom lăsa să pleci acasă imediat. Dacă tot nu-ți înțelegi situația, te voi trimite la un ospiciu. Doctorul îți va da o injecție zilnic, ca să-ți pierzi mințile. Vei trăi printre tot felul de oameni bolnavi psihic și, atunci, te vor bate și te vor batjocori zilnic. Vom vedea cât timp poți rezista acolo.” După ce am auzit asta, am fost foarte speriată. Dacă m-ar trimite la un ospiciu, aș fi zilnic în preajma oamenilor bolnavi psihic. Trăind cu astfel de oameni, și o persoană normală ar înnebuni. Când polițiștii au văzut că tăceam, m-au amenințat din nou: „Întoarce-te și gândește-te la asta. Scrie tot ce ar trebui să știm. Pe baza dovezilor pe care le avem, te putem condamna la cel puțin trei până la șapte ani.”
Întoarsă la hotel, gândindu-mă la ce au spus polițiștii, n-am putut să dorm deloc. Gândul la bolnavii psihic care aleargă după mine și mă bat și imaginea cu mine înnebunind și fugind goală pe străzi mi-au dat transpirații reci și m-au făcut să mă ridic brusc în pat. Am plâns și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Mi-e frică să nu devin nebună. Te rog, ajută-mă, îndrumă-mă și calmează-mă. Orice împrejurări întâmpin, nu Te voi trăda niciodată.” După ce m-am rugat, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața? Astfel, Satana devine incapabil de a face mai mult în oameni, nu poate face nimic cu omul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 36). În timp ce contemplam cuvântul lui Dumnezeu, m-am calmat treptat. Dacă eram dispusă să-mi risc viața, ce suferințe n-aș putea să îndur? Viața și moartea mea erau în mâinile lui Dumnezeu și nu voi deveni bolnavă psihic fără voia Lui. După ce s-a făcut ziuă, am luat un stilou și o hârtie și am scris un rând: „Ziduri înalte și curți mari, putrezind pentru totdeauna în închisoare.” Când polițistul a văzut asta, s-a schimbat la față. A fost atât de furios, încât a trântit ușa și a plecat.
După mai bine de o lună, am fost trimisă la o casă de detenție. Deoarece interogatoriul încă nu era concludent, m-au condamnat la arest la domiciliu timp de șase luni și m-au avertizat: „Acum ești suspectă de o infracțiune și nu ai nicio libertate nicăieri. Dacă mai crezi în Dumnezeu, vei fi condamnată dacă te prindem.” Poliția mă suna acasă din când în când și oameni de la Biroul de Afaceri Religioase veneau la mine ca să-mi pună întrebări despre credința mea în Dumnezeu. N-am îndrăznit să-mi contactez frații și surorile și n-am putut trăi viața bisericească. Din cauza torturii poliției, nu-mi puteam îndoi degetele de la ambele mâini, iar încheieturile mă dureau atât de tare încât nu le puteam mișca. N-aveam putere nici să ridic un pieptene și nici acum n-am putere în încheieturi.
După ce am fost arestată, persecutată și torturată de Partidul Comunist, i-am văzut clar natura brutală, rea și care sfidează cerurile. De asemenea, am văzut clar că Satana se împotrivește lui Dumnezeu și le face rău oamenilor. În același timp, am văzut că Dumnezeu este atotputernic și înțelept și am simțit protecția și grija Lui pentru mine. Cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care m-au condus, pas cu pas, să obțin victoria asupra Satanei și să rămân fermă. Slavă Ție, Dumnezeule!
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!