de Wang Yufeng, China

Cred în Domnul de când eram mică, împreună cu părinții mei. Când aveam 30 și ceva de ani, soțul meu a murit din cauza unei boli și am rămas singură să-mi cresc cei doi fii și fiica. Datorită harului Domnului, copiii mei au avut succes în carierele lor și au devenit foarte înstăriți, având familii fericite. Apoi, în 1999, întreaga mea familie și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă și am început să răspândim cu entuziasm și să fim martori pentru Evanghelia Împărăției. O arestare din senin a spulberat însă viața liniștită a familiei noastre.

Într-o noapte din iunie 2002, am aflat că polițiștii fuseseră la locul de muncă al fiului meu cel mare ca să-l aresteze, dar el a reușit să plece pe furiș într-un moment în care nu erau atenți. Îl căutau peste tot. Eram neliniștită și plină de teamă când am aflat această veste. Aveau să-l prindă? Dacă era într-adevăr arestat, aveau să-l tortureze cu siguranță și chiar să-l distrugă. Fuseserăm o familie fericită și aveam tot ce ne trebuia. Copiii mei erau cu toții credincioși și erau activi în îndatoririle lor – fusese atât de minunat! Dar acum poliția îl căuta pe fiul meu, el își pierduse slujba și nu îndrăznea să meargă acasă. Familia noastră era despărțită. N-aveam habar ce urma să facem. Mă supăram tot mai tare cu cât mă gândeam mai mult la asta, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să vegheze asupra fiului meu și să mă îndrume să-I cunosc voia. După rugăciune, mi-am amintit ceva ce a spus Dumnezeu: „Nu fi descurajat, nu fi slab, iar Eu îți voi lămuri lucrurile. Drumul spre Împărăție nu este atât de neted; nimic nu e atât de simplu! Vrei ca binecuvântările să vină ușor, nu-i așa? Astăzi, toți vor avea încercări amare de înfruntat. Fără astfel de încercări, inima iubitoare pe care o aveți pentru Mine nu se va întări și nu veți avea iubire adevărată față de Mine. Chiar dacă aceste încercări constau numai în circumstanțe minore, fiecare trebuie să treacă prin ele; doar că dificultatea încercărilor va fi diferită de la persoană la persoană” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). Din cuvintele lui Dumnezeu, am știut că nu e ușor să ai credință și să-L urmezi pe Dumnezeu – toți trebuie să treacă prin greutăți și încercări. Faptul că poliția îl urmărea pe fiul meu era ceva permis de Dumnezeu. El Se folosea de acest tip de situație dureroasă pentru a ne desăvârși credința și dragostea – această suferință era o binecuvântare de la Dumnezeu. M-am simțit mai calmă când m-am gândit la asta în acest mod și am spus o rugăciune, gata să-mi las fiul în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun conducerii și rânduielilor Sale.

Mai târziu, când polițiștii au aflat că fiul meu tipărea cărți ale cuvintelor lui Dumnezeu în cadrul bisericii, l-au catalogat drept un infractor căutat la nivel național și au mobilizat un număr uriaș de ofițeri care să-l caute, anunțând că sunt foarte hotărâți să-l prindă. Această veste m-a făcut foarte neliniștită și îngrijorată – cum putea să scape de arestare dacă Partidul Comunist îl considera o țintă de mare prioritate? Auzisem recent de un frate care a fost arestat și apoi a fost omorât în bătaie de poliție. Ținând cont că Partidul Comunist îi ura atât de mult pe credincioși, oare nu avea să-l tortureze pe fiul meu dacă punea mâna pe el? Deveneam tot mai înfricoșată cu cât mă gândeam mai mult la asta, simțindu-mă ca pe ace în fiecare zi. Nu puteam să mănânc sau să dorm, iar inima îmi bătea cu putere de fiecare dată când auzeam sirena unei mașini de poliție. Eram într-o stare de mare anxietate în acea perioadă, iar sănătatea mea fizică era și ea precară. Câteva zile mai târziu, polițiștii au sunat de două ori la noi acasă să întrebe unde se află fiul meu și au spus amenințător: „Dacă nu-l predați, înseamnă că adăpostiți un infractor și nici măcar un singur membru al familiei voastre n-o să scape!” M-am speriat foarte tare când am auzit asta și nu știam când avea să apară poliția să ne percheziționeze casa și, posibil, să mă aresteze pe mine, pe fiul meu mai mic și pe soția lui. Eram și mai îngrijorată pentru clipa când aveau să-l prindă pe fiul meu cel mare. M-am rugat fără încetare lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea credință și putere și să vegheze asupra fiului meu cel mare, ca să poată rămâne puternic. După rugăciune, m-am gândit la ceva din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu ar trebui să îți fie frică de una și de alta; indiferent cu cât de multe dificultăți și pericole ai putea să te confrunți, ești în stare să rămâi neclintit înaintea Mea, fără să te împiedice nimic, pentru ca voia Mea să poată fi nestingherit îndeplinită. Aceasta este datoria ta […]. Acesta este momentul în care te voi încerca: Îmi vei oferi loialitatea ta? Poți să Mă urmezi până la capătul drumului cu loialitate? Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au întărit credința – Dumnezeu este atotputernic și toate lucrurile sunt în mâinile Lui, prin urmare nu este și soarta tuturor celor din familia noastră tot în mâinile Lui? Fără permisiunea lui Dumnezeu, poliția nu ne-ar putea face nimic. Grijile mele în legătură cu arestarea membrilor familiei noastre și faptul că trăiam într-o stare constantă de frică însemnau că nu aveam o credință sinceră în Dumnezeu. M-am simțit mai calmă datorită îndrumării cuvintelor lui Dumnezeu. Avându-L pe Dumnezeu alături, nu aveam de ce să mă tem – eram gata să-mi pun întreaga familie în mâinile Sale și am hotărât că, indiferent dacă eram arestată, nu mi-aș vinde niciodată frații și surorile, nu L-aș trăda niciodată pe Dumnezeu!

Câteva luni mai târziu, când polițiștii tot nu l-au găsit pe fiul meu, au început să amenințe că ne vor aresta toată familia. Fiul meu cel mic, soția lui și cu mine nu am avut de ales decât să ne părăsim casa și să ne ascundem. Am fost foarte agitată înainte de plecare, gândindu-mă că fiul meu cel mare era fugar și nu aveam habar unde se află, iar acum, că trebuia să fugim de acasă, o familie absolut fericită era destrămată în totalitate de PCC. Am fost extrem de nefericită. Ce e greșit în a avea credință și a-L venera pe Dumnezeu? Partidul Comunist era hotărât să ne împingă într-un punct de ruină. Chiar nu vrea să le lase credincioșilor nicio cale să-și continue viața – Partidul Comunist e atât de detestabil! Am rămas văduvă la 30 și ceva de ani și i-am crescut cu mari eforturi pe cei trei copii ai mei de una singură. Am muncit necontenit cea mai mare parte a vieții mele și, în sfârșit, o scosesem la capăt. Nu m-am gândit niciodată că, la vârsta mea înaintată, o să fiu forțată să trăiesc ca o fugară din cauza Partidului Comunist. Dacă plecam așa, n-avea partidul să ne confiște, pur și simplu, toate bunurile și casa? Atunci cum aveam să ne descurcăm? Gândurile acestea erau foarte dureroase pentru mine. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule! Nu pot renunța la bunurile noastre în inima mea și îmi fac griji pentru felul în care o să mă descurc de acum înainte. Te rog să mă îndrumi ca să-Ți înțeleg voia.” După rugăciune, mi-am amintit un citat de la Domnul Isus: „Oricine dintre voi care nu renunță la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:33). Ucenicii Domnului Isus au fost în stare să renunțe la tot ce aveau ca să-L urmeze. M-am gândit la Matei – era perceptor, dar când l-a chemat Domnul Isus, a renunțat la toată averea lui și a sacrificat tot ce avea ca să-L urmeze pe Domnul. Și când Domnul l-a chemat pe Petru, acesta a renunțat la meseria lui de pescar ca să-L urmeze. Dar în fața asupririi de către Partidul Comunist, eu nu puteam renunța nici măcar la câteva bunuri. Eram atât de lipsită de credință. Păsările cerului nici nu seamănă, nici nu culeg, dar Dumnezeu le îngrijește – dar cum rămâne cu noi, oamenii? Acest gând a ajutat să-mi potolească grijile. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat și exprimă adevăruri ca să ne purifice și să ne mântuiască. Am fost atât de norocoasă să-L pot urma pe Dumnezeu și să capăt adevărul și viața – puțină suferință merită cu prisosință! Adevărul este o comoară neprețuită, care nu poate fi cumpărată nici cu toate bunurile materiale, iar eu știam că orice greutăți viitoare vor merita prețul.

După ce ne-am părăsit casa, poliția a aflat că eu și întreaga mea familie suntem credincioși în Dumnezeu Atotputernic și a început să ne caute în întregul oraș. Ne mutam dintr-un loc în altul încercând să scăpăm de arestare, uneori după ce stăteam undeva mai puțin de o lună. De fiecare dată, eram epuizată și mă durea spatele. De teama de a nu fi descoperiți de poliție, trebuia să stăm în acele soiuri de case mici, cu un singur etaj, construite de persoane private. Iarna era atât de frig în casă încât îngheța apa, iar casa nu se încălzea nici după ce făceam foc în sobă o săptămână întreagă. Pielea de pe mâini mi se crăpa din cauza frigului și orice contact cu apa era extrem de dureros. Ultimul loc unde ne-am mutat era o colibă micuță dintr-un sat, pentru creșterea puilor de găină, un loc întunecos și umed, plin de insecte. Era atât de dezgustător încât, pur și simplu, nu puteam să mănânc. Îmi aminteam de zilele petrecute acasă, într-un apartament frumos, care era cald și confortabil. Comparația cu situația noastră actuală era foarte tristă pentru mine. Nu știam când se vor sfârși acele zile. Dându-mi seama că nu eram într-o stare potrivită, am venit imediat înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă lumineze și să mă îndrume ca să-I înțeleg voia. Ceva din cuvintele lui Dumnezeu mi-a trecut prin minte după rugăciune: „Tu ești o ființă creată – ar trebui, desigur, să-L slăvești pe Dumnezeu și să urmărești o viață plină de sens. Dacă nu-L slăvești pe Dumnezeu, ci trăiești în trupul tău murdar, atunci nu ești doar o bestie cu chip de om? Deoarece ești o ființă omenească, ar trebui să te sacrifici pentru Dumnezeu și să înduri toate suferințele! Ar trebui să accepți cu bucurie și cu încredere mica suferință la care ești supus astăzi și să trăiești o viață plină de sens, ca Iov și Petru. […] Sunteți oameni care urmăriți calea cea dreaptă, aceia care își doresc o îmbunătățire. Sunteți oameni care vă ridicați în națiunea marelui balaur roșu, cei pe care Dumnezeu îi numește drepți. Nu este aceasta viața cea mai plină de sens?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (2)”). Cuvintele lui Dumnezeu au fost cu adevărat încurajatoare pentru mine. M-am gândit la ispitirea lui Iov de către Satana – Iov a pierdut absolut toate bunurile familiei lui, iar copiii lui au fost zdrobiți și omorâți. El însuși a avut întregul corp acoperit de bube. Chiar cu astfel de suferințe înfiorătoare, tot a slăvit numele lui Dumnezeu și a fost mărturie răsunătoare pentru El. Dumnezeu l-a încuviințat pe Iov și l-a binecuvântat. Țelul lui Petru a fost să-L iubească și să-L cunoască pe Dumnezeu. A suferit sute de încercări fără a-și pierde vreodată credința și, în cele din urmă, a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu. A fost capabil să se supună până la moarte, oferind o mărturie frumoasă și trăind o viață plină de însemnătate. Dar eu n-am putut suporta nici măcar să mă mut de câteva ori și să sufăr puțin. Nu aveam o supunere adevărată față de Dumnezeu! Suferința pe care o înduram la acel moment a fost în întregime din cauza persecuției de către marele balaur roșu. În loc să-l urăsc pe marele balaur roșu, deveneam pesimistă și mă plângeam – cât de nerezonabil din partea mea! Urmărirea de către marele balaur roșu mi-a provocat ceva suferință, dar căpătam discernământ în privința esenței lui, văzându-i clar esența demonică de ură și împotrivire față de Dumnezeu. Am fost creați de Dumnezeu, prin urmare a-L slăvi este drept și corect. Înseamnă a merge pe calea cea dreaptă în viață, iar răspândirea Evangheliei are menirea de a-i ajuta pe toți să audă glasul lui Dumnezeu și să accepte adevărul, atunci ei pot fi mântuiți. Dar Partidul Comunist ne asuprește și stă în calea noastră la fiecare pas, chiar despărțind forțat o mamă de copiii ei. Am putut vedea cu adevărat că e un partid malefic și un dușman înverșunat al lui Dumnezeu – l-am detestat și l-am blestemat din adâncul inimii mele. Dacă n-aș fi experimentat acea durere, ci doar aș fi continuat să trăiesc o viață liniștită acasă, n-aș fi văzut esența marelui balaur roșu și n-aș fi putut să mă lepăd de el și să-l resping din inimă. Sufeream puțin pentru a-L urma pe Dumnezeu în acel moment, dar căpătam adevărul și viața – acea suferință era incredibil de semnificativă. Dumnezeu S-a întrupat, venind să lucreze în țara marelui balaur roșu, fiind persecutat și urmărit de Partidul Comunist, fără o pernă pe care să-Și sprijine capul. Adversitatea pe care a suferit-o nu poate fi cuantificată. Acum familia noastră Îl urma pe Dumnezeu și era persecutată de Partidul Comunist și trebuia să fugă, ceea ce însemna că împărtășeam necazurile lui Hristos. Asta era înălțarea lui Dumnezeu! Am hotărât în sinea mea să-L urmez pe Dumnezeu până la sfârșit, indiferent cât de mult trebuia să sufăr.

Mai târziu, fiica mea a ajuns să fie supravegheată și urmărită de polițiști în timp ce ieșea să răspândească Evanghelia. A reușit să scape de ei intrând într-un supermarket mare și schimbându-și hainele. După asta, a fost obligată să plece din zonă. Fără să ne dăm seama, familia noastră se destrămase, fiind fugară un an întreg. Mă gândeam întruna în ce fel de situație ar putea fi băiatul meu cel mare și fiica mea, temându-mă mereu că ar putea fi arestați. Abia dacă puteam mânca sau dormi suficient, iar astmul meu s-a agravat. Am început să devin ușor distrasă și eram deseori pierdută pe gânduri. Fiul meu cel mic nu suporta să mă vadă așa, prin urmare a decis să-și asume riscul de a se întoarce acasă și a vedea ce se întâmplă. După ce a plecat, am stat pur și simplu și am așteptat, sperând… Când a trecut puțin de ora 7 seara și tot nu l-am văzut întorcându-se, am început să mă îngrijorez. Mă întrebam: oare unde este? L-a prins poliția? Nu, după mai bine de un an, oare putea să ne urmărească în continuare casa? Dar am așteptat toată noaptea și el tot nu s-a întors. Am fost convinsă că s-a întâmplat ceva, pentru că în mod sigur nu avea altundeva unde să meargă. Dacă fusese într-adevăr arestat, nu aveam idee ce fel de metode oribile ar folosi poliția ca să-l tortureze. Ar putea chiar să-l lase invalid din cauza bătăilor. La gândul acesta, nu mi-am putut opri lacrimile să curgă. N-am fost în stare să mănânc sau să dorm mai multe zile, ci doar stăteam pe pat, privind afară într-o stare de confuzie totală. Sufeream atât de mult – mă simțeam de parcă aveam un cuțit în inimă. Habar n-aveam dacă fiul meu cel mare era mort sau viu, nu știam dacă fiica mea era în pericol sau nu, iar acum, dacă fiul meu cel mic fusese arestat, ce aveam să fac? În durerea și neajutorarea mea, am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, iar apoi mi-au venit în minte aceste cuvinte ale Sale: „Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu. Ești incapabil de a te controla pe tine însuți: în ciuda faptului că omul întotdeauna se agită și își găsește ocupații în nume propriu, el rămâne incapabil de a se controla. Dacă ai putea să-ți cunoști propriile perspective, dacă ai putea să-ți controlezi propria soartă, ai mai fi o făptură creată?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). Gândindu-mă la asta, am putut vedea că soarta oamenilor este în întregime în puterea lui Dumnezeu, prin urmare cât de mult suferim și situațiile cu care ne confruntăm sunt toate predeterminate de Dumnezeu. Nu avea niciun rost să mă îngrijorez. Am spus o rugăciune în inima mea, fiind dispusă să-mi las copiii în mâinile lui Dumnezeu. Mai târziu, nora mea a aflat de la o soră din cadrul bisericii că fiul meu cel mic fusese arestat de polițiștii care ne supravegheau casa. Aceștia l-au dus la secție, l-au bătut și au țipat la el, cerând să afle unde ne aflăm. El n-a spus nimic, așa că poliția l-a reținut ilegal timp de 15 zile înainte de a-l elibera în cele din urmă. Tocmai fusese eliberat. Se pare că polițiștii au regretat că l-au eliberat, așa că au început să-l caute din nou. Temându-se să nu-i conducă la noi, fiul meu n-a îndrăznit niciodată să se întoarcă acasă, ci doar a rămas un fugar. Am fost revoltată când am aflat asta. Nu fusesem acasă de peste un an, dar polițiștii tot încercau să ne dea de urmă, să ne monitorizeze, încercând orice ca să pună mâna pe noi. Voiau să ne extermine. Marele balaur roșu e atât de rău! Cu cât mă asuprea mai mult, cu atât îi puteam vedea fața demonică și cu atât mai hotărâtă eram să am credință și să-L urmez pe Dumnezeu.

La scurt timp, fiul meu cel mic a reușit să părăsească zona cu ajutorul fraților și al surorilor. Nora mea și cu mine am ajuns într-o altă provincie nu mult timp după aceea. Pentru siguranța noastră, n-a avut de ales decât să se ascundă separat de mine. Gândul la modul în care fusese destrămată întreaga noastră familie de către Partidul Comunist era foarte dureros pentru mine. În special când vedeam că alți oameni sunt atât de atenți și grijulii față de părinții lor, îmi era și mai dor de copiii mei. Eram pe punctul de a mă prăbuși. Am venit înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta și m-am gândit la acest pasaj din cuvintele Sale: „Acea cale pe care ne îndrumă Dumnezeu nu este dreaptă, ci un drum șerpuit, plin de gropi; în plus, Dumnezeu spune că, cu cât mai pietroasă este calea, cu atât mai mult ne poate aceasta dezvălui inimile iubitoare. Totuși, niciunul dintre noi nu poate deschide o asemenea cale. În experiența Mea, am mers pe multe căi stâncoase și nesigure și am îndurat mari suferințe; uneori, am fost atât de îndurerat încât am vrut să strig, dar am mers pe această cale până astăzi. Cred că aceasta este calea deschisă de Dumnezeu, deci suport chinul tuturor suferințelor și merg mai departe. Căci asta a poruncit Dumnezeu, deci cine poate scăpa? Nu cer să primesc vreo binecuvântare; nu cer decât să pot fi în stare să merg pe calea pe care s-ar cuveni să merg, potrivit voii lui Dumnezeu. Nu caut să-i imit pe ceilalți, mergând pe calea pe care merg ei; nu caut decât să Îmi pot împlini devotamentul de a merge pe calea menită Mie până la sfârșit. […] Măsura în care trebuie să sufere un individ și distanța pe care trebuie să o parcurgă pe calea lui sunt rânduite de Dumnezeu și nimeni nu poate ajuta cu adevărat pe altcineva” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (6)”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, am putut vedea că, oricât de multă suferință poate experimenta o persoană, pe oricât de multe căi poate fi aceasta nevoită să meargă, totul este stabilit dinainte de Dumnezeu. Cu cât mai șerpuitoare e calea mea, cu atât mai mult se poate vedea adevărata mea statură. Înainte, copiii mei era toți lângă mine și aveam o familie atât de împăcată, de unită. Eram atât de motivată în căutarea mea atunci. Dar acum, din cauza oprimării și urmăririi marelui balaur roșu și a fugii copiilor mei, eram nefericită, deprimată și plină de nemulțumiri. Oprimarea și dificultatea m-au expus. Doar atunci mi-am dat seama că singurul motiv pentru care aveam credință era să fiu binecuvântată și miluită de Dumnezeu, ca să mă desfăt cu bucuriile trupului. Nu era deloc ca să urmez adevărul sau să mă supun lui Dumnezeu. Cum se putea numi asta credință adevărată? Dacă acele tipuri de situații dificile nu m-ar fi expus astfel, nu mi-aș fi văzut niciodată perspectivele greșite din căutarea în credința mea. N-aș fi căpătat niciodată o astfel de înțelegere într-un mediu pașnic. Am văzut în sfârșit că harul e o binecuvântare de la Dumnezeu, dar într-o măsură chiar mai mare, greutățile și încercările sunt binecuvântarea lui Dumnezeu. Știam că, oricât de dificilă era calea mea în viitor, trebuia să o parcurg bazându-mă pe Dumnezeu – trebuia să mă supun stăpânirii și rânduielilor Lui. Am continuat să citesc cu regularitate cuvintele lui Dumnezeu împreună cu alte surori, să merg la adunări și să am părtășie despre cuvintele Sale. Treptat, am început să mă simt mai bine.

A trecut ceva timp, iar Partidul Comunist a început din nou să-i vâneze nebunește și să-i aresteze pe credincioșii de pretutindeni, trimițând peste tot iscoade, informatori și „spioni cu mâneci roșii”. Nu eram din zonă și eram o țintă importantă. În acea perioadă, mă temeam că voi fi arestată și îmi era permanent frică să nu fie arestați copiii mei. Nu puteam dormi noaptea și uneori aveam chiar coșmaruri. Visam că poliția îmi tortura copiii. Întrucât am trăit atât de mult într-o stare de anxietate și de teamă, fiind atât de deprimată, am făcut hipertiroidie și am slăbit atât de mult, încât eram doar un sac de oase. Inima îmi bătea destul de slab și mergeam cu foarte mare dificultate. Ba chiar îmi era greu să mă dau jos din pat. Mă gândeam cum ar fi să fiu înapoi acasă. Oricând m-aș simți rău, copiii mei ar fi chiar lângă mine, îngrijindu-mă, iar nepoțelul meu ar striga: „Bunico! Bunico!” Totul era atât de cald. Dar fuseserăm despărțiți cu forța de Partidul Comunist, nu-mi puteam vedea copiii și nu aveam idee unde erau. Eram tot mai supărată pe măsură ce mă gândeam la asta. Străduindu-mă să mă ridic, am îngenuncheat pe pat, plângând de durere și rugându-mă la Dumnezeu: „Dumnezeule! Mă chinui foarte tare acum! Sunt pe marginea prăpastiei. O, Dumnezeule, Te rog să-mi dai hotărâre și credință să suport această suferință, așa încât să pot rămâne puternică.” După rugăciunea mea, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Se cer de la noi credință și dragoste extreme în această etapă a lucrării. S-ar putea să ne împiedicăm din cea mai mică neatenție, căci această etapă a lucrării e diferită de toate cele de dinainte: ceea ce desăvârșește Dumnezeu e credința omului, care este atât invizibilă, cât și intangibilă. Ceea ce face Dumnezeu este să convertească cuvintele la credință, la dragoste și la viață. Oamenii trebuie să ajungă într-un punct în care vor fi îndurat sute de rafinări și în care au o credință mai mare decât cea a lui Iov. Ei trebuie să îndure suferințe incredibile și tot felul de torturi fără a-L părăsi vreodată pe Dumnezeu. Când sunt ascultători până la moarte și au credință mare în Dumnezeu, atunci această etapă a lucrării lui Dumnezeu este completă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (8)”). Am văzut din cuvintele lui Dumnezeu că lucrarea Sa din zilele de pe urmă este menită să desăvârșească credința oamenilor. Când experimentăm boala, bunele intenții ale lui Dumnezeu se află în aceasta; ar trebui să căutăm adevărul și să urmăm exemplul credinței lui Iov. Iov s-a confruntat cu încercări incredibile, a avut tot corpul acoperit de furuncule și, când n-a mai putut suporta, a stat în cenușă și și-a curățat rănile cu un hârb. Când soția lui l-a îndemnat să-și abandoneze credința în Dumnezeu, Iov a spus: „Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?” (Iov 2:10). Iov nu a avut niciun fel de neînțelegere sau reproș față de Dumnezeu – el și-a păstrat în continuare credința. Dar eu L-am învinovățit pe Dumnezeu imediat ce am făcut hipertiroidie. Am văzut cât de puțină credință aveam în Dumnezeu și că nu înțelegeam voia Sa. Ca să ne mântuiască, Dumnezeu S-a întrupat și a venit pe pământ, suportând umilințe enorme, îndurând asuprirea și suprimarea Partidului Comunist și respingerea lumii religioase. Dumnezeu a sacrificat totul ca să mântuiască omenirea, dar eu am devenit negativă din cauza unui strop de suferință și chiar L-am învinovățit pe Dumnezeu. Îi datoram atât de multe lui Dumnezeu. Apoi m-am gândit la sfinții din epocile trecute, care fuseseră persecutați și martirizați pentru Dumnezeu. Ei fuseseră martori pentru Dumnezeu prin însăși viața lor – nu era nimic mai onorabil decât atât. Chiar dacă întreaga noastră familie era persecutată de Partidul Comunist, am avut o șansă de a fi martori pentru Dumnezeu. Aceasta era înălțarea Lui. Pe baza mizeriei și stricăciunii noastre, pe baza identității noastre, nu eram demni să fim mărturie pentru Dumnezeu. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, nu m-am mai simțit atât de rău. O soră a aflat despre problema mea de sănătate, a luat niște medicamente din spital și mi le-a adus. Am început să mă simt treptat mai bine, zi după zi. Cu adevărat, slavă lui Dumnezeu!

Am fost fugară câțiva ani și, ca să evit perchezițiile și arestările poliției, m-am ascuns în cutii de carton și în pivnițe de cartofi și, prin protecția miraculoasă a lui Dumnezeu, am scăpat de o situație periculoasă după alta. În decembrie 2008, am fost raportată din cauză că răspândeam Evanghelia. A fost o situație foarte tensionată – preoții religioși au adus ofițeri de poliție să ne aresteze. Eram căutată, așa că poliția sigur nu m-ar elibera ușor dacă m-ar aresta. Frații și surorile mele m-au dus imediat într-un sat mic retras, iar sora Li Xinyu îmi aducea de mâncare și alte lucruri necesare. Dar, după câteva luni, Xinyu a încetat brusc să mai vină – nu știam de ce. În acel loc se ardea bălegar de vacă uscat pentru încălzire. În decembrie era frig și erau minus 20 de grade Celsius. Foloseam mai puțin bălegar de vacă atunci când se părea că aproape se termină. Era foarte frig înăuntru și pe pereți era chiciură. În plus, când mă trezeam dimineața, aveam capul acoperit de chiciură. Speram ca Xinyu să apară în curând, dar am tot așteptat, iar ea nu a mai venit. Era atât de frig, încât băteam întruna din picioare în casă. Mă gândeam că eram o străină în acel loc. Nici măcar nu îndrăzneam să ies și să cumpăr lemne de foc și nu puteam găsi alți frați și surori. Regiunea aceea era acoperită de zăpadă și nu aveam cum să ies și să adun lemne de foc. Dacă Xinyu nu venea, ce puteam să fac? Urma să mor înghețată acolo? Acel gând m-a făcut să mă simt cu adevărat descurajată și neajutorată. M-am rugat și L-am chemat pe Dumnezeu în inima mea iarăși și iarăși. Apoi m-am gândit la profetul Ilie – când s-a aflat în pustie, fără să aibă ce mânca sau bea, Dumnezeu le-a poruncit corbilor să-i ducă pâine și carne ca să-l hrănească. Nu a fost asta ceva ce a făcut Dumnezeu Însuși cu mult timp în urmă? Cum se face că mie îmi lipsea credința în Dumnezeu când m-am confruntat cu acel tip de situație? Am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu și deci, în acest ținut, cei care cred în Dumnezeu sunt astfel supuși umilinței și asupririi […]. Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni. Tocmai prin suferința oamenilor, prin calibrul lor și prin toate firile satanice ale oamenilor din acest ținut murdar, Dumnezeu Își face lucrarea de purificare și cucerire, astfel încât, din asta, El să poată obține slavă și să îi poată câștiga pe cei care vor fi martori pentru faptele Lui. Aceasta este întreaga însemnătate a tuturor sacrificiilor pe care le-a făcut Dumnezeu pentru grupul acesta de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Citirea acestora m-a luminat imediat. În zilele de pe urmă, Dumnezeu îl folosește pe marele balaur roșu ca pe un făcător de servicii pentru lucrarea Sa de formare a unui grup de biruitori. Eu sunt o persoană coruptă, prin urmare șansa de a experimenta lucrarea lui Dumnezeu, de a fi martoră pentru El sub asuprirea și arestarea marelui balaur roșu era o mare onoare din partea lui Dumnezeu și merita oricât de multă suferință! Dându-mi seama de acest lucru, am spus o rugăciune către Dumnezeu, fiind gata să mă supun stăpânirii și aranjamentelor Sale. Chiar dacă muream înghețată acolo, n-aș avea nicio plângere. După ce m-am supus, a apărut pe neașteptate o altă soră. Am aflat că Xinyu era urmărită de poliție, așa că nu s-a întors de teamă să nu mă implice. Cealaltă soră a văzut cât de rece era acel loc și m-a dus înapoi, să stau la ea acasă. Mi-a spus că soțul ei nu era credincios și că nu muncise de ani de zile. Acum era hotărât să meargă la muncă și nu putea fi reținut. N-aș avea cum să stau acolo dacă soțul ei ar fi acasă – acesta era într-adevăr Dumnezeu care îmi deschidea o cale! Când am auzit-o spunând asta, am fost atât de emoționată încât îmi curgeau lacrimi din ochi. Am văzut că Dumnezeu aranjase deja lucrurile pentru mine – doar că mie îmi lipsea credința, devenisem negativă și slabă când am dat de câteva dificultăți. Dragostea lui Dumnezeu e atât de reală și am gustat cu adevărat din ea.

În 2014, Partidul Comunist și-a sporit persecuția împotriva Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, mobilizându-și poliția armată pentru a aresta cu frenezie creștinii din întreaga țară. Am început să mă îngrijorez iar pentru copiii mei și nu știam cum se descurcau la acel moment. Apoi, într-o zi, pe când mă uitam la un clip video cu surorile mele, am zărit brusc o scenă în care mi s-a părut că era fiul meu cel mare. Nu-mi venea să-mi cred ochilor – m-am frecat la ochi și m-am uitat iar la clipul video, temându-mă să nu pierd ceva. La scurt timp, fiul meu a apărut iarăși și, de data asta, filmarea era clară. Am fost sigură că era el. Am exclamat: „O! Uau!” și apoi am strigat: „Fiul meu, fiul meu! A ieșit din țară!” Imediat după asta, am zărit o altă scenă în care l-am văzut pe fiul meu cel mic. Eram atât de bucuroasă încât am sărit de pe scaun. Când au plecat din China? Dumnezeu este într-adevăr atotputernic! Am continuat să urmăresc și am văzut-o și pe nora mea. Plecaseră cu toții din țară și nu mai aveam de ce să-mi fac griji pentru siguranța lor. Eram atât de emoționată încât aveam ochii împăienjeniți de lacrimi și Îi mulțumeam în gând lui Dumnezeu iarăși și iarăși. Surorile mele slăveau și ele atotputernicia lui Dumnezeu cu bucurie. Cei doi fii și nora mea erau cu toții căutați de Partidul Comunist, dar fugiseră în străinătate, scăpând de supravegherea partidului – aceasta era autoritatea și puterea lui Dumnezeu. Înainte eram mereu îngrijorată pentru siguranța copiilor mei, dar în acea zi am văzut că, oricât de sălbatic ar fi Satana, e tot la mila lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu permite, Satana nu poate să ne prindă. După ce am realizat asta, credința mea în Dumnezeu a sporit.

După 16 ani petrecuți ca fugară, în 2018, fiica mea a riscat să vină acasă pentru a afla ce se întâmplă și a adus niște vești cumplite – nepotul meu de 12 ani nu a putut suporta persecuția marelui balaur roșu și s-a sinucis. După evadarea fiului meu cel mare, se pare că polițiștii mergeau întruna la mine acasă și la școală, amenințându-mi și intimidându-mi nepotul, încercând să-l forțeze să divulge unde se afla tatăl lui, spunând că-l vor arunca în închisoare tot restul vieții dacă nu le spune. Era speriat, așa că a început să aibă mereu coșmaruri. În plus, polițiștii i-au convins pe profesorii lui să le ceară colegilor să-l izoleze și să-l agreseze. Îi era frică de profesorii și de colegii lui și se temea și mai tare văzând că poliția nu se oprea de la nimic pentru a-l interoga și umili. După patru ani de teroare din cauza agresiunilor și intimidărilor poliției, în cele din urmă nepotul meu chiar n-a mai putut suporta. S-a sinucis acasă, spânzurându-se. Mi-a vâjâit capul când am aflat vestea și aproape am leșinat. Mi-am revenit după destul de mult timp. Partidul Comunist, demonul bătrân, nu doar ne destrămase toată familia, dar nu-mi cruțase nici nepoțelul. Avea doar 12 ani, exact vârsta la care era în creștere și plin de veselie, dar a fost împins la moarte de Partidul Comunist. Am fost absolut copleșită de durere și plină de furie împotriva Partidului Comunist demonic. Când a văzut cât de mult sufăr, fiica mea mi-a citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Într-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni fără să clipească, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, au început de multă vreme să-L trateze pe Dumnezeu ca pe un dușman, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici, nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au pierdut tot cugetul și se împotrivesc întru totul conștiinței și nu au nicio urmă de bunătate și îi ispitesc pe nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! […] Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile și a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și care au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Partidul Comunist este dușmanul lui Dumnezeu – e un demon care se împotrivește lui Dumnezeu și îi devorează pe oameni. Ar vrea să-i aresteze pe toți credincioșii și să distrugă complet lucrarea lui Dumnezeu – e dornic să controleze pe veci întreaga umanitate. Dumnezeu lucrează în zilele de pe urmă pentru a mântui umanitatea, iar Partidul Comunist încearcă frenetic să oprească această lucrare, să o tulbure. E disperat să-i șteargă pe toți credincioșii de pe fața pământului – nu cruță nici măcar un copil de 12 ani. Ne-a persecutat până în punctul în care familia noastră nu s-a putut întoarce acasă, în care am fost destrămați, iar nepotul meu a murit. Partidul Comunist e atât de malefic, atât de răuvoitor, fără să-i pese de viața omenească. E prințul diavolilor, care măcelărește oameni fără măcar să clipească. Îl urăsc din adâncul inimii mele și, cu cât mă persecută mai mult în acest mod, cu atât sunt mai hotărâtă să-L urmez pe Dumnezeu și să-l umilesc pe acest demon bătrân.

Partidul Comunist încă ne urmărește familia chiar și astăzi. Privind în urmă spre cei 19 ani de viață pe fugă, cuvintele lui Dumnezeu m-au îndrumat și m-au luminat, dându-mi credință și putere, conducându-mă până în ziua de azi. Fără protecția lui Dumnezeu, fără cuvintele Sale care m-au îndrumat și m-au sprijinit, mă tem că aș fi părăsit de mult timp această lume, că aș fi murit deja sau aș fi înnebunit. Partidul Comunist ne-a urmărit nebunește în orice mod posibil doar pentru că suntem credincioși în Dumnezeu, făcându-mi imposibilă întoarcerea acasă și destrămându-mi familia. Partidul Comunist e atât de rău – e un demon care Îl urăște pe Dumnezeu și I se opune. Mă lepăd de el și-l resping din adâncul inimii mele! Faptul că am fost destul de norocoasă încât să supraviețuiesc până acum se datorează în întregime grijii și protecției lui Dumnezeu. Doar Dumnezeu îi iubește cu adevărat pe oameni și doar El îi poate mântui într-adevăr. Am văzut frumusețea incredibilă a lui Dumnezeu și, oricât de dificil ar fi, oricât de grele ar putea deveni lucrurile, Îl voi urma pe Dumnezeu până la capăt, îmi voi face datoria și voi răsplăti dragostea lui Dumnezeu! Slavă Ție, Dumnezeule!