de Min Rui, China

În 2009, am preluat un rol de conducere. De fiecare dată când liderul superior ținea o adunare, toți se înghesuiau în jurul ei și îi cereau părtășia despre probleme. Am fost foarte invidioasă. M-am întrebat când voi putea să am o părtășie atât de bună despre cuvintele lui Dumnezeu, să am sprijinul tuturor și să se înghesuie în jurul meu. M-am gândit c-ar fi uimitor. Mai târziu în acel an, Partidul Comunist a lansat o operațiune de arestări și a devenit periculos. Liderii noștri nu mai puteau ține adunări pentru noi. Mă gândeam că deseori ne-au udat lideri superiori așa că, oricât de bine am avut părtășie, ceilalți probabil au crezut că eu doar repetam ce au spus ei. Dar cum liderii nu mai veneau, era o ocazie să-mi arăt adevăratele aptitudini. A trebuit să învăț mai mult din cuvintele lui Dumnezeu, ca să le arăt tuturor că pot s-am părtășie și să rezolv probleme exact ca ei, că mă pot descurca la fel de bine cu orice, fără ajutorul lor. Apoi, voi câștiga sprijinul și aprobarea tuturor. Așa că am început să mă trezesc foarte devreme ca să citesc cuvintele lui Dumnezeu și mi-am bătut capul să prind esența și să am părtășie despre o nouă înțelegere pentru a-i ajuta pe toți. La adunări mă gândeam mereu ce aș putea spune ca să-i luminez pe oameni, astfel încât să creadă că am calibru, că sunt perceptivă, că părtășia mea îi inspiră și să mă vadă cu alți ochi. Întotdeauna îi lăsam pe ceilalți să aibă părtășie înainte, apoi îmi împărtășeam înțelegerea, astfel încât părtășia mea era cea mai cuprinzătoare și luminatoare.

La întâlnirile cu colegii, am aflat că unii lideri de echipă erau leneși și iresponsabili în datoria lor și că erau în urmă cu munca. Am devenit nerăbdătoare și m-am gândit că trebuie să găsesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a le arăta direcția lucrării Lui și a-i stimula în datorie. Apoi, vor ști că părtășia mea îi ajutase. Le-am citit câteva cuvinte de-ale lui Dumnezeu despre înțelegerea lucrării Lui din zilele de pe urmă, apoi mi-am dres vocea și-am spus: „Dumnezeu a apărut și a exprimat adevărul. E o ocazie de neratat, neprețuită care trebuie desăvârșită. Dacă nu luăm lucrurile în serios și pierdem timpul, delăsându-ne în datorie, ne vom pierde șansa de-a deveni biruitori și vom cădea în dezastre, plângând și scrâșnind din dinți.” Devenind tot mai înflăcărată, m-au ascultat cu mai multă atenție și au spus că nu vor mai fi delăsători și că-și vor face bine datoria. O soră a spus emoționată că citise de multe ori acest fragment, dar nu-l înțelesese niciodată. Părtășia mea i-a dat un mare imbold, nu va mai face totul de mântuială și nu va mai căuta confortul în datoria ei, ci se va dărui trup și suflet. Nu am vrut ca toți să creadă că doar repetam ce au spus ceilalți lideri, așa că le-am zis că trebuie să cântărim bine cuvintele lui Dumnezeu și că, fiind într-o situație dificilă, fără lideri superiori care să se poată întâlni cu noi și să ne ude, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu și să cugetăm la cuvintele Lui. Apoi, El ne va îndruma și lumina. Apoi, altă soră a spus cu multă admirație: „Chiar ai calibru și înțelegi cuvintele lui Dumnezeu. Eu nu am perspicacitatea ta.” Am spus că Dumnezeu n-are favoriți, că trebuie doar să plătim un preț, dar în sinea mea eram mulțumită de mine. Mi s-a părut că eforturile mele nu fuseseră în zadar, că puteam să rezolv probleme adevărate. Am vrut să continuu să lucrez, ca toată lumea să mă admire și mai mult.

Mai târziu, o soră a menționat că familia ei s-a lăsat păcălită de minciunile Partidului Comunist și că nu o lăsau la adunări de teamă să nu fie arestată. Îi era foarte greu și nu știa cum să treacă prin asta. Am avut părtășie despre cum recunosc șiretlicurile marelui balaur roșu, cum am renunțat la medicină și am trecut peste piedicile familiei pentru a-mi face datoria. Le-am spus cât de mult suferisem, punând foarte mult suflet în asta. Apoi, am spus că liderii m-au prețuit și cultivat atunci, ce învățasem și cum progresasem. Văzusem că Dumnezeu ne tratează în mod egal, dar dacă ne sacrificăm cu adevărat, ne va binecuvânta. După toate acestea, unii dintre oamenii de acolo au spus că sigur nu mi-a fost ușor să renunț la tot pentru datoria mea la o vârstă atât de tânără și că, prin comparație, lupta lor părea infimă, iar ei nu căutau suficient. Deși am spus că mi-au dat putere cuvintele lui Dumnezeu pentru a renunța la tot pentru El, de fapt, am simțit că știu să caut mai bine. Așadar, după acea adunare, frații și surorile au început să mă admire și mai mult. Iar eu mă bucuram de admirația lor. Tânjeam să lucrez și mai mult la cuvintele lui Dumnezeu și să mă gândesc cum să am părtășie pentru a câștiga și mai multă admirație. La adunări, oricând un frate sau o soră menționa vreo dificultate, mă grăbeam să găsesc cuvintele potrivite de la Dumnezeu, ca apoi toți să laude părtășia și abilitatea mea de-a rezolva probleme practice, iar eu să fiu în culmea fericirii. Am simțit că poate chiar aveam calibru bun și puteam avea părtășie bună și, chiar și fără ajutorul liderilor, tot puteam să rezolv problemele oamenilor. Eram foarte mândră de mine după ce făceam turul bisericilor. Simțeam c-am rezolvat multe probleme și că tuturor le-a plăcut s-audă părtășia mea. Am crezut că pot cu adevărat să am lucrare practică și am vrut să le fac o relatare bună colegilor, ca să vadă cât de eficientă a fost părtășia mea. Deci, le-am spus foarte fericită cum avusesem părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu pentru a rezolva problemele tuturor, de parcă ar fi fost ceva de preț. Eram tot mai însuflețită, iar ceilalți mă ascultau și notau, total absorbiți, întrebându-mă despre care fragmente din cuvintele lui Dumnezeu vorbisem, de teamă să nu piardă vreun amănunt. Sora Li a spus: „Ești de calibru bun și ai o părtășie grozavă. Adunările noastre se țin în continuare, chiar dacă liderii nu pot să vină, iar părtășia ta s-a îmbunătățit. Fără adunările tale constante, nu am ști cum să avem părtășie cu ceilalți.” Deborda de admirație. Am fost și mai încântată când am auzit asta și-am simțit că pot, în sfârșit, să vadă de ce sunt capabilă. A repeta ce spun alții e nesemnificativ – puteam să remediez probleme și asta era o adevărată aptitudine. După aceea, colegii mei au venit la mine cu toate întrebările și problemele lor, ca să caut împreună cu mine. Foloseam cuvintele lui Dumnezeu ca să am părtășie cu ei, iar când vedeam aprecierea din privirile lor, simțeam că totul se învârtea în jurul meu.

Atunci, toți erau foarte apropiați de mine. La următoarea adunare, o soră m-a văzut venind cu bicicleta și s-a grăbit să mă ajute să o parchez și toți s-au îmbulzit în jurul meu când am intrat, cerându-mi să-i ajut să se ocupe de una și de alta, să înlăture o anumită stare. I-am ajutat pe toți necontenit. Lucrurile au continuat așa, iar unii frați și surori nu s-au mai rugat și n-au mai căutat adevărul despre problemele lor, ci au venit direct la mine să-mi ceară sfaturi. Chiar și partenera mea și ceilalți colegi așteptau părtășia mea înainte să rezolve lucrurile, cerându-mi sfatul pentru absolut orice. Încă eram foarte mulțumită de mine. Am simțit că pur și simplu eram grozavă, o persoană de bază în biserică. Odată, un coleg mi-a spus că un diacon de evanghelizare dintr-o biserică era foarte arogant, nu urma principiile și nu asculta pe nimeni. M-am gândit că sunt foarte autoritare cuvintele lui Dumnezeu, că le va asculta oricât de arogant ar fi. Mi-am spus că părtășia lor nu era bună, că lucrarea bisericii necesita o mână mult mai dibace. Am decis să merg personal, ca să învețe de la mine cum să rezolve problema. Așadar, am convocat o întâlnire a diaconilor și am citit cu asprime cuvintele lui Dumnezeu despre aroganța antihriștilor și despre încăpățânare. Diaconul de evanghelizare stătea pe margine, cu capul plecat ca un criminal primindu-și pedeapsa. Când am văzut asta, am savurat și mai mult abilitatea mea de a găsi cuvinte care lovesc la țintă. Apoi, am analizat natura faptelor lui și consecințele inevitabile dacă o ținea tot așa. Și-a recunoscut cu blândețe greșelile și a spus că vrea să urmeze principiile. Mă gândeam că oameni ca el trebuie tratați folosind cele mai aspre cuvinte ale lui Dumnezeu. Când m-am întors și m-am întâlnit cu toți, le-am spus imediat că părtășia mea l-a convins pe diaconul de evanghelizare și le-am descris întreaga scenă cu lux de amănunte. Toți au fost și mai impresionați de abilitatea mea de-a găsi fragmentul potrivit și am jubilat, simțind că aveam realitatea adevărului, că nimic nu mă putea pune în încurcătură. Dar după întâlnirea noastră, am fost șocată să aud un lider de echipă spunând că o soră nouă i-a zis după ultima noastră adunare că Hristos a fost în biserică și a udat și păstorit oameni, iar părtășia mea a fost atât de bună că se întreba dacă nu cumva sunt Dumnezeu. Am fost de-a dreptul șocată. Cum putea fi atât de oarbă? Eram doar un om corupt! Am avut imediat părtășie despre diferența dintre esența lui Hristos și oamenii corupți, dar m-am simțit foarte tulburată. Îi aduceam pe oameni înaintea mea, nu înaintea lui Dumnezeu? Cum era posibil când părtășia mea era despre cuvintele lui Dumnezeu? Dar apoi, m-am gândit că poate era din cauză că era o nou-venită care nu înțelegea adevărul. Majoritatea celorlalți mă susțineau și adorau părtășia mea pentru că îi ajuta. Privind lucrurile din acest unghi, n-am luat-o prea în serios și n-am reflectat asupra mea, ci am continuat așa, cu toată viteza înainte, bucurându-mă de lauda și admirația tuturor.

Curând, s-a făcut martie 2010 și, într-o zi, pe când mă apropiam de casa unei gazde, câțiva ofițeri sub acoperire trimiși acolo m-au arestat pentru trafic de droguri. M-au eliberat când și-au dat seama că nu eram persoana pe care o căutau, dar au avut unele bănuieli despre mine. Ca să-i apere pe ceilalți membri, biserica mi-a suspendat datoria și mi-a cerut să întrerup legătura cu ceilalți. La început, sora care îmi era parteneră venea la mine în fiecare noapte, ca să mă întrebe de toate problemele de la biserică. Și a spus că atunci când avea părtășie cu ceilalți, aceștia o desconsiderau și nu-i acordau nicio atenție. Se simțea abătută, de parcă nu putea rezolva totul singură. Tot nu am reflectat asupra mea, ci am avut părtășie cu ea despre voia lui Dumnezeu, să nu-și facă griji pentru imagine, ci să se bazeze pe El, spunându-i totodată cum s-aibă părtășie ca să rezolve acele probleme. Mă întrebam dacă nu trebuia să-i spun liderului meu că siguranța mea nu era o problemă atât de mare și că aș putea să-mi reiau datoria, pentru că biserica avea nevoie de mine. Dar după câteva zile, mi-a spus că liderul o tratase pentru că mă adula și mă întreba totul, fără să caute principiile adevărului și să-l aibă pe Dumnezeu în inimă. Liderul a vorbit despre natura și consecințele acestui lucru și a subliniat că nimeni nu mă putea contacta, existând riscul să fiu supravegheată. În acel moment, am realizat că suspendarea din datoria mea n-a fost fortuită, ci a fost mânia lui Dumnezeu abătută asupra mea, El a aranjat ca să mi se ia serviciul. Am venit înainte lui Dumnezeu ca să reflectez și toate acele momente când ceilalți m-au lăudat și-au tânjit după părtășia mea mi s-au derulat înaintea ochilor. M-am uitat în inima mea, întrebându-mă dacă sprijinul fraților și al surorilor chiar se datora calității părtășiei mele. Dacă era adevărat, după atâta timp, de ce nu au înțeles adevărul, nici nu au făcut lucrurile conform principiului? De ce nu s-au rugat și nu s-au bazat pe Dumnezeu când au avut necazuri, ci s-au bizuit pe mine? Nu luam eu locul lui Dumnezeu? Atunci am început să mă sperii. Reflectând la asta, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu. „Cât despre voi toți, dacă vi s-ar încredința o biserică și nu ar fi nimeni care să vă supravegheze timp de șase luni, ați începe să o luați pe un făgaș greșit. Dacă nimeni nu te-ar supraveghea timp de un an, ai duce biserica pe un făgaș îndepărtat și greșit. Dacă au trecut doi ani și încă nimeni nu te supraveghează, tu i-ai aduce membrii înaintea ta. Oare de ce? V-ați gândit vreodată la această întrebare înainte? Voi ați putea fi așa? Cunoștințele voastre pot aproviziona oamenii doar pentru o anumită perioadă. Odată cu trecerea timpului, dacă repeți întruna aceleași lucruri, unii oameni vor percepe asta; vor spune că ești prea superficial, prea lipsit de profunzime. Nu vei avea nicio opțiune decât să încerci să înșeli oamenii predicând despre doctrine. Dacă vei continua mereu astfel, cei de mai jos de tine îți vor urma metodele, pașii și modelul de credință și de experimentare și punere în practică a acelor cuvinte și doctrine. În cele din urmă, pe măsură ce ții predică după predică, vor ajunge cu toții să te folosească drept exemplar. Preiei conducerea când vorbești despre doctrine, așadar cei de mai jos le vor învăța de la tine și, pe măsură ce lucrurile progresează, vei fi luat calea greșită. Cei de mai jos vor păși pe orice cale vei păși tu; toți vor învăța de la tine și te vor urma, astfel încât te vei gândi: «Sunt puternic acum; atât de mulți oameni mă ascultă, iar biserica este la cheremul meu». Această natură de trădare din om te face, în mod inconștient, să-L transformi pe Dumnezeu într-o simplă marionetă, iar apoi, tu însuți formezi vreun gen anume de confesiune. Cum apar diferite confesiuni religioase? Apar în acest fel” („Doar a căuta adevărul înseamnă a crede cu adevărat în Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Toți cei care regresează se înalță pe ei înșiși și sunt mărturie pentru ei înșiși. Se laudă în stânga și în dreapta, își dau o importanță exagerată și nu-L poartă deloc pe Dumnezeu în inimă. Aveți vreo experiență în legătură cu lucrurile despre care vorbesc? Mulți oameni sunt în permanență mărturie pentru ei înșiși: «Am suferit așa sau altfel; am făcut lucrarea aceasta sau cealaltă; Dumnezeu m-a tratat așa sau așa; mi-a cerut să fac lucrul cutare și cutare; El are o părere deosebit de bună despre mine; acum sunt așa sau așa.» Ei vorbesc intenționat cu un anumit ton și adoptă anumite posturi. În cele din urmă, unii oameni ajung să creadă că acești oameni sunt Dumnezeu. Odată ce au ajuns în acel punct, Duhul Sfânt îi va fi abandonat de mult timp. Deși sunt ignorați pentru moment, și nu izgoniți, soarta lor este decisă, iar tot ce pot să facă este să-și aștepte pedeapsa” („Oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Fiecare cuvânt din judecata lui Dumnezeu m-a marcat și am fost cuprinsă de o adevărată frică. Mi-am dat seama că eram exact cum au descris cuvintele Lui. Aveam un anumit aer, o anumită prezentare când aveam părtășie despre cuvintele Lui, transmițându-le celorlalți cunoștințele mele literale despre ele și înțelegerea mea doctrinală, spunându-le cum să facă lucrurile, ce să practice. Toți foloseau părtășia mea drept un standard, fără să caute îndrumarea lui Dumnezeu, și toți așteptau părtășia mea. Îmi împărtășeam mereu experiența, neratând nicio ocazie de-a trăncăni despre sacrificiile și suferința mea, ca toți ceilalți să mă admire. Nu mă preamăream și lăudam, aducându-i pe oameni înaintea mea? Dumnezeu m-a promovat să fiu lider ca să pot căuta adevărul pentru a rezolva probleme, să-L preamăresc și să-I fiu martoră și să-i aduc pe oameni înaintea Lui. Dar eu am vrut un loc în inimile lor, așa că citeam mereu cuvintele Lui nu pentru a căuta și practica adevărul ca să-mi rezolv problemele, ci pentru a-mi însuși cunoștințe literale ca să mă mândresc în fața celorlalți. Mi-a bătut capul să găsesc înțelegeri noi și am avut strategia de a avea părtășie ultima, rezumând totul, ca să par isteață. Am folosit rezolvarea problemelor drept o ocazie de a mă lăuda și a-i face pe ceilalți să mă admire, bucurându-mă de statutul meu. Am făcut și pe grozava, folosind cuvintele lui Dumnezeu pentru a-i judeca pe alții, poruncindu-le aspru să practice toate cuvintele Lui pentru a-mi câștiga prestigiu. Eram doar o ființă creată, o persoană coruptă, dar pentru a câștiga admirația oamenilor, citeam cuvintele lui Dumnezeu de parcă eram Însuși Dumnezeu, judecându-i cu asprele Lui cuvinte, ca ei să se plece în fața autorității mele. Mă dădeam drept Dumnezeu. Nu mă comportam ca un om, ci ca un demon, ca Satana. Apoi, mi-am dat seama cât de incredibil de rea și nerușinată am fost. Nu eram doar o persoană coruptă, ci însuși Satana care ar trebui trimis în Iad! Dar eu am continuat cu nerușinare să-mi etalez în fața tuturor abilitatea de a avea părtășie, astfel încât, atunci când ceilalți dădeau de o problemă, în loc să se roage și să caute adevărul, așteptau să le-o rezolv eu și, chiar și când mi-a fost suspendată datoria, sora cu care lucram s-a pus zilnic în pericol, venind să se consulte cu mine despre lucrarea bisericii. Nu avea principiile adevărului despre nimic. Frații și surorile o desconsiderau, crezând că părtășia mea era mai bună, și nu acceptau conducerea ei. Îi aduceam pe toți înaintea mea. M-am speriat și mai tare, dându-mi seama că derutam oameni exact ca un antihrist, aducându-i înaintea mea, stabilindu-mi propriul regat. Am văzut tot mai mult cât de gravă era problema mea.

Am citit alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu, Dumnezeu spune: „Cei mai răzvrătiți dintre toți sunt cei care intenționat Îl sfidează pe Dumnezeu și I se împotrivesc. Ei sunt dușmanii lui Dumnezeu, antihriștii. Ei au mereu o atitudine de ostilitate față de noua lucrare a lui Dumnezeu; nu au niciodată nici cea mai mică înclinație de a se supune și nici nu s-au supus ori s-au smerit vreodată de bunăvoie. Ei se înalță pe sine înaintea altora și nu se supun niciodată nimănui. Înaintea lui Dumnezeu, se consideră cei mai buni la predicarea cuvântului și cei mai pricepuți la a lucra asupra altora. Ei nu renunță niciodată la «averile» din posesia lor, ci le consideră niște moșteniri de familie pentru închinare, pentru a predica altora despre ele și le folosesc pentru a ține prelegeri acelor nesăbuiți care îi idolatrizează. Există într-adevăr un anumit număr de oameni ca aceștia în biserici. Se poate spune că ei sunt «eroi neîmblânziți», care, generație după generație, poposesc în casa lui Dumnezeu. Ei pretind că predicarea cuvântului (doctrinei) este datoria lor supremă. An de an și generație după generație, aceștia își practică, impunând cu tărie, datoria lor «sacră și inviolabilă». Nimeni nu îndrăznește să-i atingă; nici o singură persoană nu îndrăznește să le reproșeze deschis. Ei devin «împărați» în casa lui Dumnezeu, alergând frenetic pe măsură ce îi tiranizează pe ceilalți din epocă în epocă. Această ceată de diavoli caută să se unească și să-Mi distrugă lucrarea; cum pot permite acestor diavoli vii să existe în fața ochilor Mei? Nici măcar cei care sunt ascultători doar pe jumătate nu pot să continue până la capăt, cu atât mai puțin acești tirani fără cea mai neînsemnată urmă de ascultare în inimile lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu”). Cuvintele aspre de judecată ale lui Dumnezeu m-au făcut să simt că El era acolo, declarându-mi finalul și m-am prăbușit la pământ, încremenită. Mereu trâmbițam despre înțelegerea mea literală a cuvintelor lui Dumnezeu, folosind părtășia pentru rezolvarea problemelor drept o ocazie de-ai conduce pe căi greșite, slăvindu-mă pe mine și abilitatea mea de-a avea părtășie despre adevăr la tot pasul, ca oamenii să mă admire, să se bazeze pe mine și să depindă de conducerea mea. Cineva chiar m-a confundat cu Dumnezeu. Nu luam eu locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor, exact ca un antihrist? Dumnezeu întrupat pentru mântuirea noastră e o ocazie incredibilă și toți au noroc că L-au găsit pe adevăratul Dumnezeu. Dar eu foloseam șansa de a face o datorie ca să m-afirm, îndepărtându-i inconștient pe oameni de Dumnezeu și luându-I locul în inimile lor. M-au considerat stăpânul lor, uitând de susținerea, îndrumarea și binecuvântările Lui. Le răpeam fraților și surorilor șansa la mântuire. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că m-aș putea preta la așa ceva, purtându-mă ca un fel de rege. Apoi, m-au copleșit vina și regretul și m-am disprețuit cu adevărat. M-am închinat în fața lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule, merit să fiu osândită! M-am preamărit, lăudându-mă, aducându-i pe oamenii Tăi înaintea mea. Dacă dreptatea Ta nu s-ar fi manifestat prin suspendarea datoriei mele, cine știe cât rău aș mai fi făcut. Sunt lider de biserică de peste un an și nu doar că am eșuat în a-i ajuta pe ceilalți să Te înțeleagă, ci i-am și îndepărtat de Tine, devenind o piedică, conducându-i pe căi greșite. Le-am făcut un deserviciu, ba mai mult, nu sunt vrednică de mântuirea Ta. Nu merit nici să trăiesc, dar merit orice pedeapsă din partea Ta…” Mult timp după aceea, nu m-am oprit din plâns. Am simțit că am deschis poarta Iadului și că voi fi expusă și eliminată de Dumnezeu, ba chiar speram că va termina cu mine mai repede, ca să nu mai duc o viață împotriva Lui.

În toiul acestei suferințe, am citit un fragment din cuvintele Lui. Dumnezeu spune: „Atât timp cât aveți o fărâmă de speranță, acum, indiferent dacă Dumnezeu Își amintește sau nu fărădelegile voastre din trecut, ce mentalitate ar trebui să păstrați? «Trebuie să caut să-mi schimb firea, să încerc să-L cunosc pe Dumnezeu, să nu mai fiu păcălit vreodată de Satana și să nu mai fac vreodată ceva care ar face numele lui Dumnezeu de ocară.» Ce criterii esențiale determină dacă oamenii pot fi mântuiți și dacă au vreo speranță? Fondul problemei e, după ascultarea unei predici, dacă poți înțelege adevărul, dacă poți pune adevărul în practică și dacă te poți schimba. Acestea sunt criteriile esențiale. Dacă doar simți remușcări și, atunci când faci lucruri, faci pur și simplu orice vrei, în aceleași vechi moduri, nu numai necăutând adevărul, încă agățându-te de puncte de vedere și practici vechi și nu doar fiind total lipsit de înțelegere, ci, în schimb, înrăutățindu-te din ce în ce mai mult, atunci vei rămâne fără speranță și ar trebui să fii dat deoparte. Cu o mai mare cunoaștere de Dumnezeu și o mai profundă cunoaștere de sine, te vei stăpâni mai bine. Cu cât cunoștințele tale despre propria-ți natură sunt mai profunde, cu atât vei fi mai capabil să te protejezi. Și după condensarea experiențelor tale și a lecțiilor pe care le-ai învățat, nu vei mai da greș niciodată. De fapt, toți au cusururi, doar că nu sunt trași la răspundere. Toată lumea le are – ale unora sunt mici, iar ale altora sunt mari; unii vorbesc limpede, iar alții sunt secretoși. Unii oameni fac lucruri despre care alții știu, în timp ce unii fac lucruri fără ca alții să știe despre asta. Toți au cusururi și toți dezvăluie anumite firi corupte, cum ar fi aroganța sau neprihănirea de sine; toți au comis fărădelegi, toți au fost devianți în lucrarea lor sau, uneori, răzvrătiți. Și toate acestea sunt pardonabile și de neevitat de către omenirea coruptă. Dar odată ce oamenii înțeleg adevărul, acest lucru poate fi evitat și este posibil să nu mai comită fărădelegi, și nu este nevoie să fie vreodată tulburați de fărădelegile anterioare. Important este dacă oamenii se pocăiesc, dacă s-au schimbat cu adevărat: cei care se pocăiesc și se schimbă sunt cei care sunt mântuiți, în timp ce aceia care rămân nepocăiți și neschimbați în toate privințele trebuie eliminați. Dacă, după ce au înțeles adevărul, oamenii tot mai comit fărădelegi cu bună știință, dacă insistă să nu se pocăiască, sunt complet neschimbați și, dacă indiferent cum sunt emondați, tratați sau avertizați, nu va funcționa, atunci astfel de oameni nu pot atinge mântuirea” („Pentru a-L sluji pe Dumnezeu, oamenii ar trebui să meargă pe calea lui Petru” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Acest fragment m-a emoționat tare și m-am simțit foarte vinovată. M-am gândit la tot răul meu. Nu mă căisem și încă-L înțelegeam greșit pe Dumnezeu. Era atât de lipsit de scrupule, atât de irațional din partea mea! Lui Dumnezeu nu-i pasă câtă corupție dezvăluim. Cheia e dacă putem accepta adevărul, dacă ne căim și ne schimbăm cu adevărat. Am știut că trebuia să încetez să-L înțeleg greșit să mă adun și să caut adevărul și să reflectez cu adevărat asupra mea. Era singurul mod de a încetat să mă laud și să mă preamăresc. Indiferent ce finalitate a decis Dumnezeu pentru mine, trebuia să caută și să pătrund adevărul, să mă schimb și să nu mă mai împotrivesc lui Dumnezeu și să-L rănesc. Nu m-am mai simțit atât de deprimată când am realizat toate astea și am început să caut cuvinte relevante de la Dumnezeu.

Au fost două fragmente care m-au ajutat să-mi înțeleg mai bine aroganța. Dumnezeu spune: „Unii oameni îl idolatrizează în special pe Pavel. Le place să iasă și să țină discursuri și să lucreze, le place să participe la întâlniri și să predice și le place ca oamenii să îi asculte, să li se închine și să se învârtă în jurul lor. Le place să aibă statut în mintea altora și apreciază când alții prețuiesc imaginea pe care le-o prezintă. Să le analizăm natura din aceste comportamente: care este natura lor? Dacă ei se comportă într-adevăr în acest fel, atunci este de-ajuns pentru a arăta că sunt aroganți și încrezuți. Ei nu I se închină deloc lui Dumnezeu; ei caută un statut mai înalt și vor să aibă autoritate asupra celorlalți, să-i posede și să aibă statură în mintea lor. Aceasta este imaginea clasică a Satanei. Aspectele naturii lor care ies în evidență sunt aroganța și îngâmfarea, refuzul de a I se închina lui Dumnezeu și o dorință de a fi venerați de alții. Astfel de comportamente vă pot oferi o imagine foarte clară despre natura lor” („Cum să cunoști natura omului” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Dacă, în realitate, deții adevărul înăuntrul tău, calea pe care mergi va fi, în mod natural, calea cea dreaptă. Fără adevăr, este ușor să faci rău și o vei face în pofida felului tău de a fi. De exemplu, dacă în tine ar fi existat aroganță și vanitate, ți s-ar părea imposibil să te abții să nu-L sfidezi pe Dumnezeu; te-ai simți obligat să-L sfidezi. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui pe tine însuți în mod constant și, în cele din urmă, să te așezi în locul lui Dumnezeu și să fii mărturie pentru tine. Ți-ai transforma propriile tale idei, propria ta gândire și propriile tale noțiuni în adevăruri pentru a fi divinizate. Vezi cât de mult rău este făcut de oameni sub autoritatea naturii lor arogante și vanitoase!” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Citindu-le, am înțeles cât se poate de clar că fusesem pe calea unui antihrist și făceam tot cel rău pentru că eram condusă de natura mea arogantă. Idei precum: „Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ”, „Bărbații ar trebui întotdeauna să se străduiască să fie mai buni decât contemporanii lor” îmi animau viața. Am crezut că fiind mare și tare, înconjurându-mă de oameni era singura cale de a duce o viață măreață. Eram impregnată de acele otrăvuri, curgându-mi prin vene, devenind natura mea și făcându-mă extrem de arogantă. Mereu am vrut să domnesc peste ceilalți și să fiu în centrul atenției. Am învățat puțină doctrină ca să mă laud, astfel încât toți să mă admire, să se adune în jurul meu și să mă asculte. Fusesem atât de îngâmfată, plină de mine, bucurându-mă de preamărirea celorlalți. Am fost dezgustătoare. N-am avut conștiință de sine, n-am știut cine eram cu adevărat. Puțina părtășie și ajutorul acordat de mine în rezolvarea problemelor celorlalți au venit de la îndrumarea Duhului Sfânt. N-am cunoscut lucrarea Duhului Sfânt, așa c-am crezut că sunt valoroasă, că am realitatea adevărului și m-am mândrit cu multă nerușinare. Adevărul e că oamenii care au realitatea adevărului nu vorbesc despre doctrine, ci au o adevărată înțelegere despre esența lor coruptă și despre dreptatea lui Dumnezeu. Au umanitate normală și rațiune și pot să facă diferența între lucrarea Duhului Sfânt și statura lor. Îl preamăresc pe Dumnezeu și Îi sunt martori și trăiesc mereu înaintea Lui, căutând adevărul pentru a-și înlătura propria corupție. Nu s-ar lăuda niciodată cu nerușinare cum am făcut eu. M-am gândit cum i-a plăcut lui Pavel să fie admirat. Mereu s-a concentrat să predice doctrine elevate, cunoștințe biblice și teologie. Când i-a făcut pe oameni să-l admire, a devenit atât de arogant încât chiar a spus: „Deoarece pentru mine, a trăi este Hristos și a muri, un câștig” (Filipeni 1:21). Zicând asta s-a purtat de parcă era Dumnezeu, mărturisindu-se drept Hristos și ofensând firea lui Dumnezeu. Încă este pedepsit de Dumnezeu. Pasiunile, căutările și calea mea nu erau identice cu ale lui Pavel? Când m-am gândit la asta, m-am speriat și am regretat și mai tare și am simțit dreptatea lui Dumnezeu care nu tolerează ofensă. Am simțit o adevărată venerație față de El și am realizat că goana după admirația celorlalți e o fire satanică, potrivnică lui Dumnezeu.

Am adunat multe cuvinte ale lui Dumnezeu despre preamărirea și mărturisirea Lui și le-am citit, punând mult suflet. Au fost două fragmente în special, care m-au impresionat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui în special să vorbiți mai mult despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii, ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați îndurat și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu; să vorbiți despre cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu discutați despre teorii goale. Vorbiți mai pragmatic; vorbiți din inimă. Așa ar trebui să experimentați. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale, în efortul de a ieși în evidență; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de sens. Ar trebui să vorbiți mai mult despre lucruri reale din experiența voastră concretă, care să fie sincere și din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „În calitate de lideri și lucrători în biserică, dacă vreți să-i conduceți pe aleșii lui Dumnezeu în realitatea adevărului și să slujiți ca martori ai lui Dumnezeu, mai presus de toate, trebuie să înțelegeți mai profund scopul lui Dumnezeu în mântuirea oamenilor și scopul lucrării Sale. Trebuie să înțelegeți voia lui Dumnezeu și diferitele Lui cerințe de la oameni. Trebuie să fiți practici în eforturile voastre; practicați doar atât cât înțelegeți și comunicați doar ceea ce știți. Nu vă lăudați, nu exagerați și nu faceți observații iresponsabile. Dacă exagerezi, oamenii te vor detesta și, după aceea, îți vei face reproșuri; acest lucru este prea nepotrivit” („Doar cei cu realitatea adevărului pot conduce” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Citindu-le, am obținut o adevărată cale de practicare. Am văzut că a-L mărturisi pe Dumnezeu nu se rezumă la a le citi oamenilor cuvintele Lui și a le spune să le practice, sau la a împărtăși câteva teorii elevate pentru a-i învăța, ci la a avea părtășie despre voia și cerințele lui Dumnezeu, împărtășindu-ți experiența despre cuvintele Lui, ca de exemplu cum ai fost judecat și mustrat de cuvintele Lui, ce corupție ai dezvăluit, cum te-au expus cuvintele lui Dumnezeu și cum le-ai înțeles, cum le-ai pus în practică după aceea și ce ai învățat despre lucrarea și firea lui Dumnezeu. Eu doar trăncăneam despre cuvintele lui Dumnezeu, fără să mă gândesc la practica din viața reală. În toți acei ani, nu mă schimbasem în bine, ci doar devenisem mai arogantă. Îmi făceam rău mie și îi derutam pe ceilalți. Atunci, am văzut că trebuia să mă concentrez mai mult la practica și pătrunderea mea, să caut mai mult voia lui Dumnezeu, să reflectez asupra corupției și greșelilor mele. Trebuia să-mi cunosc locul și să-mi folosesc experiența și înțelegerea cuvintelor lui Dumnezeu ca să-L mărturisesc.

După aceea, am simțit mult mai multă venerație când aveam părtășie despre cuvintele Lui și n-am îndrăznit să mă mândresc cu înțelegerea mea literală, ci doar mi-am împărtășit experiența. Am vorbit doar despre ce am înțeles și nu m-am gândit la admirația celorlalți. Am vrut doar să spun lucruri care Îl mărturiseau cu adevărat pe Dumnezeu. Când mi-am împărtășit înțelegerea, I-am acordat toată slava lui Dumnezeu, spunând că a fost luminarea Duhului Sfânt, nu de la statura mea. Am început să mă tem să fiu admirată. Aș fi neliniștită dacă aș fi lăudată și m-aș grăbi să-L mărturisesc pe Dumnezeu, astfel încât ceilalți să știe că totul se datorează lucrării Lui. Nu mai eram atât de îngâmfată și de mulțumită de mine ca înainte. Făcând asta, am avut un sentiment de pace și m-am apropiat mai mult de Dumnezeu. M-a învățat și că în datoria mea trebuie să obțin adevărul și cunoștințe despre Dumnezeu, nu admirația celorlalți. Vechea mea dorință de adulație m-a scârbit și mi-a fost rușine de ea. Acum, înțeleg cu adevărat că și cea mai mică înțelegere și schimbare de-ale mele sunt mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu!